Sunteți pe pagina 1din 2

ION - LIVIU REBREANU caracterizare Ion roman realist obiectiv - perioada interbelica Introducere: Publicat in 1920 romanul Ion

aduce pentru prima oara in literatura romana universul taranesc prins in angrenajul luptei pentru inavutire, suferind efectele dezumanizarii specifice intrate sub puterea banului. R1: In opinia mea, tema o reprezinta drama familiei taranesti lipsita de pamant. Romanul este o adevarata monografie a vietii satului transilvaneana de la inceputul secolului al XX-lea ilustrand conflictul generat de lupta pentru pamant intr-o lume in care statulul social al individului este dat de averea pe care o poseda. Viziunea despre lume a autorului subliniaza conceptia sa despre rolul literaturii care trebuie sa reflecteze in mod veridic si verosimil realitatea prin absenta idealizarii personajelor si a situatiilor in care acestea actioneaza. De aceea, viziunea sa este reprezentativa pentru conditia taranului roman de la inceputul sec 20, deoarece in satul traditional pamantul confera indivizilor respectul celorlalti. Daca nevoia de a obtine pamant a fost determinata de mediul in care traieste, mijloacele folosite in acest scop sunt dezumanizante iar satul il marginalizeaza pe Ion din cauza nedreptatii comise. In viziunea lui Rebreanu morala colectivitatii triumfa asupra moralei individului, iar deznodamantul romanului reflecta esecul valorilor morale, moartea sa fiind dictata de un destin implacabil. R2: Conflictelor dintre taranii saraci si cei instariti si celor dintre membrii intelectualitatii satului li se adauga problema nationala a Ardealului aflat sub stapanire austro-ungara la inceputul secolului al XXI-lea. Pe acest fundal evolueaza Ion al Glanetasului, erou puternic individualizat, dar totodata tipic pentru taranul ardelean si, prin extindere, pentru cel roman in general. Mai mult, prin sentimentul sau de intensa iubire posesiva a pamantului, Ion se inscrie in tiparul unui taran universal. Mediul social in care traieste Ion este, fara indoiala, un factor modelator, care exercita o presiune autoritara asupra personajului. Din acest punct de vedere, flacaul repeta intr-o oarecare masura metoda socrului sau si dobandeste averea prin casatorie. Ion al Glanetasului se situeaza la intersectia mai multor tipologii realiste. Din punct de vedere al categoriei sociale, el este tipul taranului a carui patima pentru pamant izvoraste din convingerea ca aceasta ii sustine demnitatea si valoarea in comunicare. Personajul eponim al romanului apartine clasei taranilor saraci, care se confrunta cu ierarhizarea valorilor umane pe baza averii. Incercarea disperata a lui Ion de a dobandi pamant nu mai poate fi privita, in aceste conditii, doar ca expresie a lacomiei, ci mai ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta injositoare de sarantoc si de umilinta de a repeta soarta tatalui sau, care se invarte pe langa cei bogati ca un caine la usa bucatariei. R3: Principala trasatura de caracter a personajului este dragostea pentru pamant, nu numai ca expresie a lacomiei, ci si ca o dorinta de a capata respectul celorlalti. Doua sunt scenele semnificative pentru ilustrarea conditiei taranului si a viziunii autorului asupra acestuia. Sugestiva pentru nasterea obsesiei pentru pamant este scena in care Ion, aflat la cosit contempla holdele satului dornic sa le ia in stapanire. Cu o privire insetata, eroul cuprinde lotul familiei traind stari contradictorii de admiratie si de nemultumire ca l-a pierdut si simte nevoia sa-l imbratiseze. Acum se naste glasul pamantului, iar Ion se inchipuie un stapan urias al pamantului. Scena care pune in lumina resorturile irationale din conduita personajului in relatie cu pamantul este sarutarea gliei. Iesind sa-si vada pamanturile, sfidand orice ratiune el se lasa in genunchi si isi lipeste buzele de pamantul rece, gest de adoratie menit sa sublinieze lipsa de masura din conduita sa. Dincolo de iubirea peste masura fata de pamant se ascund semnele mortii: lutul negru care tintuieste picioarele si noroiul care se lipeste de maini ca niste manusi de doliu. R4: Incipitul sugereaza o coborare in infern spre taramul de jos al existentei umane, presarat cu semne emblematice. Este vorba despre drumul care, dupa ce trece printre dealuri stramtorate, pe podul batran de lemn, pe langa Cismeaua-Mortului si Rapele-Dracului, da buzna brusc in Pripasul pitit intr-o scrantitura de colina. La marginea satului se afla o cruce cu Hristosul rastignit, cu fata spalacita, si cu florile vestede, simbolizand o lume care a pierdut valorile morale si ignora divinitatea, un sat in care sentimentul religios este suspendat. Drumul este o metafora anticipata a traseului existential pe care il va parcurge Ion. Totodata el semnifica si faptul ca odata cu intrarea in sat il scoate pe cititor din lumea reala si il introduce in lumea imaginata de scriitor.

Finalul romanului cuprinde rezolvarea conflictului prin sfarsitul eroului care, prin moarte, intra in pamantul ce i-a fost prea drag. Sfintirea noii biserici inseamna o intoarcere a lumii sub semnul sacralitatii, reinstaurarea legilor morale acolo unde fusesera incalcate. De data aceasta Hristosul de pe cruce apare cu fata poleita de o raza intarziata semn ca desi raul s-a produs, nu a lasat semne de nesters. Nu in ultimul rand drumul marcheaza de data aceasta o iesire din lumea fictiunii inchizand un cerc in care s-a consumat tragedia unui sat. Perspectiva narativa, arata ca nararea evenimentelor se face la persoana a III-a de catre un narator omniscient si omnuprezent. Perspectiva narativa exterioara, viziunea dindarat, focalizarea zero, specifica romanului obiectiv, evidentiaza neutralitatea autorului, obiectivitatea, omniscienta si omniprezenta naratorului, care nu intervine in desfasurarea actiunii. Naratorul stie tot ce se petrece in sat, ce fac si ce gandesc oamenii, dirijeaza evolutia personajelor ca un regizor, lasand impresia ca nu se implica in destinul lor, ca nu ii manipuleaza. Conflictul este, in principal, unul exterior. Este vorba despre un conflict social declansat intre taranii instariti si cei saraci. In cadrul acestor conflicte sociale, conflictul principal decurge din dorinta lui Ion de a avea pamant, considerand ca odata cu bunastarea, acesta i-ar aduce si demnitate, respect din partea celorlalti. Exista si un conflict interior manifestat la personajul principal. In sufletul lui Ion se da o lupta intre patima iubirii si patima pamantului, intre dragostea pentru Florica cea frumoasa dar saraca si dorinta de a avea pamantul pe care il poate aduce Ana cea bogata dar urata. Incheiere: In concluzie, Ion devine o fresca a lumii taranesti unde morala colectivitatii triumfa asupra moralei individului care i se opune. Acest individ este, pe de o parte membru al comunitatii pe care o reprezinta tipologic, si, pe de alta parte o individualitate in care se oglindesc mai puternic tensiunile sociale si umane ale timpului sau.