Sunteți pe pagina 1din 2

LUCEAFARUL -romantism Introducere: Luceafarul si Mihai Eminescu sunt doua nume care se pot substituii oricand intruncat primul

inseamna capodopera, iar celalalt geniul, in acest fel justificandu-se sintagma Luceafarul poeziei romanesti. Inspirat din basmul romanesc Fata din gradina de aur, poemul a fost publicat in Aprilie 1883 in Almanahul Societatii Academice Social-Literare-Romania Juna din Viena, si reprodus in acelasi an in revista Convorbiri literare R1 Fiind un poem folisofic dar cu multiple elemente ale altor specii literare (elegie, meditatie, idila, pastel) creatia eminesciana apartine romantismului avand in vedere cateva trasaturi: are ca izvor de inspiratie folclorul national reprezentat de basmul Fata din gradina de aur; abordeaza teme filosofice romantice cum ar fi conditia omului de geniu sau calatoria in timp si spatiu. Poetul foloseste antiteza romantica dintre omul de geniu reprezentat de luceafar si omul comun reprezentat de fata de imparat. R2 In opinia mea, tema romantica fundamentala a creatiei o constituie destinul omului de geniu intr-o societate comuna, mediocra, obtuza si superficiala, incapabila sa-l inteleaga. Apare tema spatiului care ilustreaza relatia dintre spatiul terestru si cel cosmic, completata de tema timpului, atat a celui individual (limitat si ireversibil) cat si a celui universal (nesfarsit si incomensurabil). Nu lipsesc tema iubirii (atat in forma ei ideala care presupune aspiratia catre absolut cat si in cea obisnuita, comuna care se implineste printr-un ritual al dragostei) interferand cu tema naturii (ilustrata prin diversitatea de motive tipic romantice: luna, noaptea, stelele, luceafarul, cerul, zborul intergalactic). Acestora li se adauga motivul mortului frumos, motivul oglinzii si al visului ca modalitate de revelare a sentimentelor, motivul ferestrei, ca singura posibilitate de comunicare intre cele doua lumi, si motivul pacatului originar din moment ce luceafarul considera ca se naste din pacat. Viziunea romantica despre lume e data, in primul rand de tema, de relatia geniu-societate. Poetul vede in Luceafar omul de geniu care reprezinta unul dintre factorii ce asigura eternitatea umanitatii, condamnat sa traiasca in vesnicie. Perechea Catalin si Catalina reprezinta omul comun, de rand, a carui viata, cu dorintele si pasiunile ei, nu are nicio insemnatate, deasupra lui aflandu-se inteligenta superioara care, dupa ce trece printr-o experienta de cunoastere prin iubire esuata, se retrage in contemplatie, in indiferenta. R3 O prima idee relevanta pentru tema si viziunea despre lume o reprezinta interpretarea sensurilor alegorice de catre Eminescu insusi care nota pe marginea unui manuscris ca geniul daca nu cunoaste moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici, pe pamant, nici e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte dar n-are nici noroc . Deci, poetul vede geniul avand, pe langa puternica forta rationala o forta afectiva profunda. El este deopotriva zeu si om, in fiecare fiinta umana cele 2 categorii imbinandu-se in proportii diferite, semnificative in acest sens fiind cele doua personaje pamantene Catalin si Catalina. O a doua idee este surprinsa in interpretarea pe care a dat-o Tudor Vianu poemului, socotind ca personajele sunt voci sau masti lirice ale poetului, acesta proiectandu-se in diverse ipostaze proprii viziunii sale romantice. Astfel, poetul s-a proiectat nu numai sub chip de geniu intruchipat de Hyperion ci si sub chipul lui Catalin, pamanteanul indragostit, sau sub chipul Demiurgului ca forta creatoare exprimand aspiratia catre personalitatea universala, si chiar sub chipul muritoarei Catalina care aspira spre absolut. R4 Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul, si sustine alegoria pe tema romantica a locului geniului in lume, vazuta ca o fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun. Alegoria inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o multime de metafore, personificari si simboluri. Titlul uneste doua mituri: unul romanesc, al stelei calauzitoare si altul grecesc, al lui Hyperion (cel care merge pe deasupra), sugerand prin aceasta natura duala a personajului de tip romantic. Incipitul este repezentat de primele doua strofe care deschid poemul, autorul introducandu-l pe cititor intr-un cadru fantastic, de basm, si totodata mitic, poezia fiind geniul mitului romanesc. Primele doua versuri reprezinta o formula specifica a basmului romanesc, formula initiala, care plaseaza povestea de iubire dintre Luceafar si o frumoasa fata de imparat, intr-un timp indepartat, poate la inceputurile lumii, odata simbolizand timpul nedeterminat, vag, mitic, vremea cand totul era posibil, iar ca niciodata precizeaza interpretabilitatea fenomenului, caracterul ireversibil al timpului respective. Finalul este reprezentat de ultimele doua strofe care limpezesc o criza. Luceafarul a trecut printr-un proces de cunoastere afectiva; chiar daca parea sa cunoasca totul intelegand abia acum care este rolul sau intr-un univers unde este prizonierul propriului destin. Criza provocata de dragoste a luat sfarsit iar seninatatea ratiunii s-a reinstalat. Ultimul vers rezuma conditia geniului. Epitelele nemuritor si rece dau dimensiunea eternitatii Luceafarului, alegoria omului superior desprins de lucrurile terestre ce nu poate exista decat in spatiul ideal al spiritualitatii superioare. Prozodia. Aniteza dintre planul terestru si ce cosmic este sugerata, la nivel fonetic, de alternarea tonului minor cu cel major, realizata prin distributia consoanelor si a vocalelor. Muzicalitatea elegiaca, meditativa a celor 98 de strofe ale poemului, este data si de particularitatile prozodice: masura versurilor de 7-8 silabe, ritmul iambic, rima incrucisata; sunt prezente asonantele si rima interioara (una-luna, zare-rasare).

Incheiere : In concluzie, Luceafarul este un poem romantic, o alegorie pe tema geniului, dar si o meditaie asupra conditiei umane duale (omul supus unui destin pe care tinde sa il depaseasca), armonizand teme si motive romantice, atitudini romantice, elemente de imaginar poetic si procedee artistice cultivate de scriitor.