Sunteți pe pagina 1din 8

LEGILE PRINCIPALE ALE DEFORMATIILOR PLASTICE Analiza procesului de deformare in domeniul elastic este mai simpla decat in domeniul

plastic. Aceasta, deoarece in domeniul plastic nu mai exista proportionalitate intre eforturi si deformatii, asa cum este in domeniul elastic. Modulul de plasticitate (D) nu are marime constanta in timpul procesului de deformare. De aceea, pentru domeniul plastic, se vor folosi o serie de relatii din domeniul elastic, ce vor fi prezentate in capitolele ce urmeaza, la care se vor aduce o serie de corectii (coeficienti de corelare). Ele vor tine neaparat seama si de rezultatele experimentale. Pentru a caracteriza comportarea materialului prelucrat in timpul procesului de deformare plastica, au fost stabilite in urma cercetarilor teoretice si experimentale, o serie de leg ice caracterizeaza deformarea plastica. LEGEA CONSTANTEI VOLUMULUI Cu toate ca, in realitate, la deformarea plastica se produc unele modificari ale volumului (prin modificari structurale, prin suprimarea unor porozitati existente in metal inainte de deformare, prin acumularea de dislocatii, vacante etc.), acestea sunt foarte mici, asa incat se pot neglija. Deci se poate considera ca volumul semifabricatului inainte de deformare este egal cu volumul dupa deformare. Se considera un paralelipiped dreptunghic cu muchiile asezate paralel cu axele dupa care se produce deformarea numai prin modificarea lungimii laturilor. Conform legii constantei volumului se poate scrie: Vi = Vd sau xi yi zi = xd yd zd (1) in care: xi, yi, zi sunt lungimile laturilor inainte de deformare; xd, yd, zd lungimile laturilor dupa deformare. Relatia (1) se poate pune si sub forma:

xd yd zd = 1 , sau prin logaritmare xi yi zi x y z ln d + ln d + ln d = 0 xi yi zi

(2) (3)

Daca se noteaza:
ln xd y z = 1 = e1 ;ln d = 2 = e2 ;ln d = 3 = e3 xi yi zi

relatia (2) devine:

(4) in care 1 , 2 , 3 (sau e1, e2 si e3) exprimate prin relatiile (3) poarta numele de deformatii principale reale sau deformatii logaritmice. Ecuatia (2) sau (4) reprezinta expresia matematica a legii constantei volumului. Din analiza acestor relatii rezulta: - la deformarea plastica, suma algebrica a celor trei deformatii principale reale (deformatii logaritmice), este egala cu zero; - intotdeauna, doua dintre cele trei deformatii principale reale au semn diferit fata de cea de a treia deformatie logaritmica, aceasta din urma fiind in valoare absoluta egala cu suma celorlalte doua; - cel mult o singura deformatie principala reala poate fi egala cu zero si in acest caz celelalte doua sunt egale in valoare absoluta si diferite ca semn. Gradele de deformare logaritmice se pot exprima si sub forma:
1 = ln
x xd x + x = ln i = ln 1 + xi xi xi

1 + 2 + 3 = 0

in care

x = x , xi

deci: (5) (6)

1 = ln(1 + x ), 2 = ln(1 + y ), 3 = ln(1 + z ).

Daca se dezvolta in serie se obtine:


1 = ln(1 + x ) = x x2
2 +
3 x

.... + (1) n 1

xn
n

Se observa, ca deoarece x , este mic, din relatia (6) se poate retine numai primul termen, iar restul se pot neglija (de exemplu la x 0.1 eroarea introdusa prin aproximarea propusa este sub 5%). Deci legea constantei volumului, pentru grade de deformare mici (sub 10%) poate fi exprimata si sub forma: x +y +z 0 (7)

LEGEA PREZENTEI DEFORMATIILOR ELASTICE IN TIMPUL DEFORMARII PLASTICE Deformarea plastica a metalelor este insotita intotdeauna si de o deformare elastica. In urma incercarii la tractiune rezulta diagrama efort unitar deformatie (fig.1). In punctul B al diagramei efortul unitar va fi B , iar deformatia specifica B .

Fig. 1 Descarcarea lenta a epruvetei din punctual B se va produce dupa segmentul BD. Dupa descarcare se va obtine deformatia plastica rezultata (deformatie remanenta = p ) si cea elastica ( e ), asa incat in general: = e + p (8) Concluzii: Deformatia totala din domeniul plastic este egala cu suma deformatiei elastice si plastice corespunzatoare. Dupa inlaturarea fortei de deformare se vor modifica dimensiunile corpului deformat plastic datorita deformatiilor elastice ce au insotit pe cele plastice. Deci dimensiunile pieselor executate prin deformare plastica nu mai corespund dupa executie cu dimensiunile partilor active ale elementelor cu ajutorul carora au fost deformate. Valorile acestor deformatii elastice sunt importante la prelucrarile prin presare la rece. Din acest motiv la proiectarea proceselor tehnologice si a echipamentului tehnologic va trebui sa se tina seama de valoarea acestor deformatii elastice (arcuiri elastice).

LEGEA SIMILITUDINII In cazul deformarii in conditii asemanatoare a doua corpuri asemenea din punct de vedere geometric se vor obtine: - rezistentele de deformare egale intre ele; - raportul fortelor de deformare egal cu patratul raportului dimensiunilor liniare; - raportul dintre lucrurile mecanice consumate pentru deformare este egal cu cubul raportului dimensiunilor liniare ale corpurilor, adica: 2 3 (9) F l L l
p = p1 ; F1 = ; = l1 L1 l1

in care p si p1 sunt rezistentele de deformare; F si F1 fortele necesare pentru deformare; L si L1 lucrurile mecanice de deformare; l si l1 dimensiunile liniare ale celor doua corpuri asemenea. . Prin rezistenta la deformare se intelege raportul dintre forta necesara pentru deformare si aria suprafetei de contact a corpului cu scula, proiectata pe un plan perpendicular pe directia de miscare a sculei. Pentru a avea conditii asemanatoare de deformare trebuie: compozitia chimica, macro si microstructura sa fie aceleasi; corpurile sa aiba aceeasi temperatura la inceputul deformarii; gradele de deformare sa fie aceleasi; coeficientii de frecare la suprafetele de contact pentru ambele corpuri si elemente active sa fie aceiasi; raportul dintre coeficientii transmisiei de caldura pentru suprafetele libere si de contact la cele doua corpuri sa fie invers proportional cu rapotul dimensiunilor liniare; raportul vitezelor de deformare sa fie invers proportional cu raportul dimensiunilor liniare; sa se tina seama de influenta vitezei de deformare asupra rezistentei specifice de deformare. Respectarea acestor conditii in intregime este extrem de dificila. De exemplu, chiar la aceeasi temperatura la inceputul deformarii, doua corpuri cu dimensiuni diferite vor ceda diferit caldura mediului inconjurator; corpul mai mic va ceda mai usor

caldura decat corpul asemenea, dar cu dimensiuni mai mari. Nu poate fi asigurata nici identitatea compozitiei chimice, a micro si macrostructurii la cele doua corpuri. Cu toate acestea legea similitudinii se foloseste chiar in cazul nerespectarii in intregime a conditiilor enuntate. In acest caz se aplica un coeficient de marime, care are o valoare subunitara. El va inmulti rezistenta la deformare stabilita experimental, pe model si se va obtine rezistenta la deformare a corpului in marime naturala. Indicatii privind valoarea coeficientului de marime sunt date in tabelul 1. Tabelul 1.
0 Volumul piesei, cm3 25 Coeficient de 1 marime 25 150 1000 5000 10000 15000 Peste 100 1000 5000 10000 15000 25000 25000 1..0.9 0.9..0.8 0.8..0.7 0.7..0.6 0.6..0.5 0.5..0.4 0.4

Pentru calculul unui coeficient de corectie, in cazul in care se neglijeaza influenta temperaturii, se propune: (10) = 3 a + (1 3 a )

in care este coeficientul de corectie al rezistentei (presiunii) de deformare; a = l 1 (raportul dimensiunilor liniare corespunzatoare
l1

modelului si piesei); - exponent ce depinde de material, avand valorile =0.850.9 pentru metale pure si =0.750.85 pentru diferite aliaje; - coeficientul de frecare dintre materialul semifabricatului si materialul elementelor active. Folosind acest coeficient de corectie, relatia (9) devine: 2 3 (11) l1 l1
p1 = p; F1 = F ; L1 = L l l

LEGEA REZISTENTEI MINIME In cazul in care exista posibilitatea deplasarii diferitelor puncte ale corpului deformat in diferite directii, fiecare punct se va deplasa in directia rezistentei minime. Deci deformatia maxima finala a corpului se va produce in acea directie in care se

deplaseaza majoritatea punctelor corpului. Pentru aceasta este necesar sa se cunoasca traiectoriile de rezistenta minima in corpul deformat, pentru diferite operatii de deformare plastica. De exemplu, la refularea corpurilor cilindrice si prismatice intre placi plane si paralele, cu frecare pe suprafetele de contact, deplasarea unui punct oarecare al corpului intr-un plan perpendicular pe directia fortei exterioare se produce dupa normala cea mai scurta dusa pe perimetrul sectiunii (fig. 2).Corpul se deformeaza ca si cum ar fi format din doua prisme triunghiulare si doua trapezoidale care se pot distinge si in figura 3. Daca va continua refularea, laturile sectiunii corpului tind catre o elipsa, iar apoi catre un cerc (fig. 4).

Fig. 4 Forme intermediare la refularea unei probe paralelipipedice Pe langa aspectele aratate mai sus, care intervin intotdeauna la refulare, de aceasta lege mai trebuie sa se tina seama si pentru urmatoarele situatii cerute de proiectare si executie: - in cazul calibrarii plane, care se aplica pentru a imbunatatii calitatea si precizia dimensionala a unor piese care au fost deja prelucrate prin deformare plastica, se va produce o mai mica modificare si a conturului exterior. De aceea semifabricatul inainte

Fig. 2

Fig. 3

de calibrare va trebui sa aiba conturul diferit de cel al piesei finite, care va fi obtinut de-abia dupa calibrarea plana (fig.3.5); - in cazul matritarii cu bavura, pentru a asigura umplerea locasului (zonei active) a matritei, va trebui sa i se opuna materialului o rezistenta minima la curgerea in locas. De aceea, in jurul locasului matritei se va prevedea la proiectare un canal de bavura, in care va curge metalul prelucrat. Astfel, bavura formata va constitui o rezistenta marita la curgerea in continuare a materialului prelucrat in afara zonei active a matritei si astfel, se va asigura umplerea locasului si obtinerea unei piese de buna calitate.

Fig. 5 Forma sectiunii unei piese prismatice: a - inainte de calibrare; b - dupa calibrare LEGEA EFORTURILOR UNITARE SUPLIMENTARE Atat starea de eforturi unitare, cat si cea de deformare sunt neuniforme in timpul unui proces de deformare plastica. Ele vor diferi de la un punct la altul al corpului deformat. Deci va exista tendinta ca diferitele straturi ale corpului sa-si modifice diferit dimensiunile. Dar diferitele straturi ale corpului se influenteaza reciproc in timpul deformarii. Astfel, straturile care tind spre o variatie mai mare a dimensiunilor fata de o valoare medie vor actiona in asa fel asupra straturilor ce tind spre o variatie mai mica a dimensiunilor, incat vor cauta sa le mareasca variatia dimensiunilor si acestora din urma. Straturile ce au o variatie mai mica a dimensiunilor vor tinde sa franeze variatia mai mare a dimensiunilor straturilor vecine. Deci in corp vor aparea eforturi unitare ce se vor echilibra reciproc si nu se pot determina prin

schema starii de eforturi unitare corespunzatoare fortelor exterioare. Aceste eforturi unitare poarta numele de eforturi unitare suplimentare. Deci, in orice proces de deformare plastica, in corpul deformat apar eforturi unitare suplimentare care se echilibreaza reciproc. Eforturile unitare suplimentare pot fi echilibrate: a-intre volume mari ale corpului; b- intre diferiti graunti cristalini; c- intre elemente ale grauntilor cristalini. Eforturile unitare suplimentare pot ramane dupa terminarea procesului de deformare in interiorul corpului deformat sub forma de tensiuni remanente. Ele pot provoca deformari suplimentare ale piesei, sau pot produce micro si macrofisuri. Ele influenteaza si asupra proprietatilor mecanice ale materialului deformat; maresc rezistenta la deformare, micsoreaza plasticitatea si determina marirea fragilitatii metalului. Evitarea aparitiei eforturilor unitare suplimentare sau micsorarea lor, se face printr-o distributie cat mai uniforma a eforturilor unitare in corp, actionand asupra factorilor: forma semifabricatului initial; campul temperaturilor la care are loc deformarea; frecarea de contact. Practic, inlaturarea tensiunilor remanente se poate obtine prin recoaceri sau revenire joasa.