Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

HOLOCAUSTUL

Student Atudosiei Bogdan An 3 ,Grupa 1

Bucuresti 2013
1

HOLOCAUSTUL

Introducere In acest referat am sa prezint Holocaustul din perspectiva politica si a regimurilor care au stat la baza declansarii acestui fenomen, atat in Germania cat si in Romania, pentru a putea intelege cum a fost posibila moartea violenta a atator vieti nevinovate. Termenul Holocaust deriva din grecescul holo (intreg) si caust ( ars), desemnand la origine o ofranda in flacari sau un sacrificiu religios care este consumat in intregime in flacari. Holocaustul reprezinta politica sistematica, de discriminare si exterminare a evreilor europeni de catre regimul nazist din Germania si de catre aliatii si colaboratorii acesteia. Acest fenomen a debutat prin definirea calitatii de evreu si prin masuri legislative rasiale si au avut ca urmari confiscarea proprietatilor evreiesti, izolarea evreilor in cartiere speciale, ghetouri, deportarea si in final exterminarea. Nu doar evreii au fost victime ale nazistilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Nazistii au incarcerat si omorat si oameni care se impotriveau regimului lor pe motive ideologice, tigani, germani care prezentau un handicap mental sau fizic, homosexuali, soldati slavi capturati in razboi, dizidenti religiosi. Timp de secole, crestinii din Europa au avut o atitudine discriminatorie fata de evrei. Pentru multi dintre acestia prejudecata impotriva evreilor imbraca forma anti-semitismului. In conceptia anti-semita, evreii reprezinta forte misterioase, mitice si diabolice. Holocaustul s-a desfasurat in toate zonele ocupate si cucerite de Germania sau controlate de aceasta prin regimuri aliate.

Holocaustul in Romania Romania, dupa infaptuirea Marii Uniri, a devenit un stat cu numeroase minoritati nationale in care se acordau drepturi egale tuturor cetatenilor sai, evreii reprezentand a treia minoritate in tara. In Romania, antisemitismul a aparut in urma xenofobiei si a intolerantei entice a unei parti din societatea romaneasca, dar si din cauza crizelor ce au aparut dupa Primul Razboi Mondial. In urma esecului ultimelor alegeri democratice din Romania si a interventiei arbitrare a lui Carol II in 1937, a venit la putere guvernul Goga, din care a facut parte si A.C.Cuza si generalul I.Antonescu, astfel ca legislatia si masurile antisemite s-au inmultit. Guvernul celor 44 de zile, condus de Octavian Goga si Generalul I.Antonescu a emis Decretul Lege 169-Decret Lege asupra revizuirii cetateniei, in urma caruia 30% din populatia evreiasca si-au pierdut cetatenia romana si au devenit apatrizi. In anii ce au urmat, au fost emise legi si decrete, precum Decretul Lege 2650 din 1940 prin care era definita calitatea de evreu in spirit rasist, drepturile civice ale evreilor fiind anulate. De asemenea casatoriile mixte erau interzise, evreii nu puteau fi functionari publici, militari, avocati, editori de carti, etc. Ceea ce a luat anvergura in timpul Guvernului Goga a fost continuat in timpul regimului Antonescu. In perioada 1940-1941, statul national-legionar, condus de I.Antonescu adopta peste 20 de legi antisemite. Primul eveniment tragic din istoria evreilor romani a fost programul de la Iasi. La 29 iunie 1941, Mihai Antonescu a ordonat evacuarea tuturor evreilor din Iasi, insa pana la urma, au fost evacuati doar barbatii. Autoritatile romane au organizat doua trenuri, cunoscute sub numele de trenurile mortii, cu care executa aceasta evacuare. Apogeul acestei perioade il constituie programul de la Bucuresti ce a avut loc in ianuarie 1941.In aceasta perioada populatia evreiasca a fost deportata si stramutata din Vechiul Regat. In
3

urma procesului de romanizare, evreii au fost scosi in afata protectiei legilor care le asigurau siguranta si drepturile civice. Astfel de programuri si actiuni de exterminare a evreilor au avut loc si pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei de Nord si in Transnistria care a devenit un imens lagar de concentrare si exterminare a evreilor administrat de armata romana condusa de Maresalul Antonescu. Un lucru important il constituie faptul ca uciderea evreilor de catre legionari a avut loc cu cel putin un an inainte ca Germania Nazista sa puna la punct Solutia finala a problemei evreiesti. Au fost cazuri in care soldatii nazisti s-au opus violentei aleatorie si dezlantuita, manifestata de legionari impotriva evreilor, nu din dragoste fata de victime, ci din grija pentru planurile de exterminare sistematica care erau puse in pericol de zelul cu care evreii erau omorati. Astfel, 340.000 de evrei si-au gasit moartea in timpul regimului Antonescu, in Holocaustul Romanesc. In anii care au urmat razboiului, marea majoritate a evreilor romani care au supravietuit Holocaustului Romanesc, au imigrat in Israel. In timpul regimului communist care a urmat regimului Antonescu, evreii traumatizati de experientele trecutului si care nu au parasit Romania, au facut tot ce a fost posibil pentru a nu iesi in evidenta si pentru a se pierde in multime; unii si-au schimbat numele, unii au devenit comunisti infocati, altii si-au schimbat religia. Dupa cel de-al doilea razboi mondial apar asa-numitele curente negationiste sau revizioniste care neaga sau minimalizeaza Holocaustul. Negationistii prefera sa li se spuna revizionisti, insa termenul nu este acoperit integral, deoarece revizionismul inseamna reexaminarea istoriei acceptate, in functie de noi descoperiri. Acestia au mai lansat termenul de industria holocaustului si sustin ca diverse grupuri exploateaza tragedia evreilor din interese politice si financiare, iar revendicarile victimelor Holocaustului sunt necinstite. Negationistii nu neaga ca evreii au fost persecutati in timpul celui de-al treilea Reich, ca au fost privati de drepturi civile, ca au fost obligati sa locuiasca in ghetouri si ca au fost deportati.
4

Nu neaga de asemenea, ca au existat lagare de concentrare si ca au existat crematorii in lagarele de concentrare. Ei neaga faptul ca a existat o politica de exterminare in masa a evreilor. In istoriografia si cultura romaneasca dupa 1990 se intalnesc doua atitudini fata de Holocaustul evreilor din Romania: cei care neaga sau minimalizeaza Holocaustul si cei care prezinta evenimentele in lumina adevarului istoric. Din pacate nici astazi nu au disparut din societatea romaneasca manifestarile de antisemitism si negationism. Holocaustul in Germania La 30 ianuarie 1933, Presedintele Paul von Hindenburg il numeste pe Hitler in functia de cancelar (prim-ministru). De indata ce au preluat puterea, nazistii au facut din rasism si antisemitism componentele centrale ale regimului lor. In primele luni de putere, Partidul Nazist a instigat la revolte anti-semite si campanii ale teroarei ce au culminat la 1 aprilie 1933 cu un boicot la nivel national impotriva comerciantilor si liber-profesionistilor evrei. De asemenea noul guvern a adoptat legi si decrete prin care ii lipsea pe evrei de drepturile civile si mijloacele economice de subsidenta, ii inlatura din serviciile administrative, iar mai tarziu prin adoptarea unor acte aditionale a limitat numarul studentilor evrei. Intr-unul din decrete este definit termenul evreu, iar crucial in aceasta determinare era religia bunicilor. Oricine avea trei sau patru parinti evrei era considerat automat ca fiind evreu. Cei care erau jumatate- evrei, precum si persoanele care aveau numai un bunic evreu erau clasificati ca Mischlinge(metisi). Evreii si Mischlinge erau non-ariani in contrast cu germanii puri care erau ariani. In doctrina nazista sublinierea descendentei era privita ca o afirmare a rasei, dar scopul principal al acestor clarificari era delimitarea clara a celor impotriva carora actionau legile si directivele discriminatorii. In 1938 evreilor li s-a interzis sa profeseze ca medici si avocati si au fost obligati sa-si inregistreze proprietatile, ca o masura preliminara a confiscarii si arianizarii lor sau vanzarii fortate catre germani. In fapt, guvernul ii forta pe evrei sa accepte de la cumparatorii ariani preturi care reprezentau doar o fractiune din valoarea proprietatilor.
5

Cand nazistii au preluat puterea in Germania, episcopii catolici germane au crezut ca Hitler va proteja civilizatia crestina a Europei de pericolul bolsevic, si de aceea au acceptat regimul nazist. Marile biserici crestine nu au reactionat cand nazistii au introdus legislatia rasista, cand au instigat atacuri fizice impotriva evreilor si nici cand au inceput deportarea si exterminarea evreilor. Papa nu a criticat niciodata persecutarea evreilor, nici nu a amenintat cu excomunicarea lui Hitler sau a altor catolici implicati in Holocaust. Mai mult, au refuzat sa condamne aceasta crima pe motivul ca Cetatea Vaticanului trebuia sa pastreze o neutralitate stricta in relatiile internationale. Dupa anexarea Austriei de catre Germania, in martie 1938, aceleasi masuri anti-semite au fost implementate si aici. Peste un an, aceste masuri erau aplicate in Boemia si Moravia, teritorii pe care Germania le-a ocupat dupa dezmembrarea Cehoslovaciei. Pana in 1938 doua treimi din evreii germani parasisera tara si 60% din cei care au ramas isi pierdusera proprietatile. Activitatile anti-semite ale nazistilor au culminat cu programul din Noaptea de cristal (Kristallnacht), care s-a desfasurat pe intreg teritoriul Germaniei si Austriei in noaptea de 9 noiembrie 1938. In acea noapte, bande de nazisti au ucis 90 de evrei, au batut alte cateva sute, au demolat 76 de sinagogi si au incendiat alte 191 si au distrus si vandalizat mii de magazine si birouri de afaceri detinute de evrei. Autoritatile au arestat 30.000 de evrei pe care i-au trimis in lagare de concentrare unde au fost supusi unui tratament inuman. Programul Noptii de Cristal a marcat un punct de rascruce pentru actiunile naziste impotriva evreilor, pentru ca a fost prima situatie din istoria moderna in care violenta a fost indreptata pe scara larga si in mod direct impotriva evreilor intr-o tara vest europeana. Dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, in septembrie 1939, nazistii au cautat o solutie finala pentru problema evreiasca. Liderii nazisti au propus doua variante in legatura cu problema evreilor: prima era crearea unei rezervatii in sud-estul Poloniei unde urmau sa fie deportati evreii; iar cea de-a doua
6

solutie consta in deportarea pe Insula Madagascar a tuturor celor 4 milioane de evrei din tarile ocupate sau controlate atunci de Germania. Nici una dintre propuneri nu a fost adoptata. Insa, inainte ca aceste idei sa fie abandonate, germanii au facut un pas in preliminarii viitoarelor deportari in lagare de concentrare sau rezervatii evreiesti. Evreii din Polonia au fost obligati sa se mute in ghetouri, sa poarte pe haine o stea galbena, simbolizand originea lor evreieasca si sa execute munca fortata. Conditiile de locuit absolut ingrozitoare, suprapopularea, lipsa conditiilor sanitare si a serviciilor de sanatate si ratiile de hrana insuficiente au determinat o rata a mortalitatii foarte ridicata in randurile locuitorilor din ghetouri. In timp ce evreii polonezi erau inchisi in ghetouri, evreii din tarile vest europene ocupate sau controlate de nazisti suportau aspre masuri anti-semite. Din Norvegia pana in Africa de Nord toti evreii si-au pierdut drepturile si proprietatile si au fost fortati sa traiasca in anumite cartiere sau au fost inchisi in tabere pazite. In primavara anului 1941, Hitler cere anihilarea conducerii bolsevice punand astfel bazele pentru exterminarea a ceea ce el considera sursa biologica a bolsevismului: evreii din URSS. Executiile urmau sa fie aduse la indeplinire de patru unitati SS mobile numite Einsatzgruppen (echipe de actiune), iar pe langa acestea erau alte unitati de politie SS ce urmau sa impuste evreii adunati in dreptul gropilor comune pe care trebuiau sa le sape inainte de a fi omorati. La 2 iulie 1941, Reinhard Heydrich, sef al Serviciului de Securitate al Germaniei, a emis Ordinul Comisarului conform caruia toti evreii care ocupau posturi oficiale in administratia sovietica urmau sa fie executati. Ordinul a fost interpretat in sens larg de catre comandantii echipelor de actiune ca vizand toti adultii evrei de sex barbatesc. Un mare numar dintre acestia au fost impuscati pe loc, indiferent ca ocupau sau nu posturi oficiale. Incepand din septembrie 1941, fortele germane au desfasurat actiuni pe scara larga in care intregi comunitati evreiesti au fost sterse de pe fata pamantului. Astfel, 33.000 de evrei din Kiev, Ucraina, au fost omorati pe 29 si 30 septembrie 1941 in valea Babi Yar din apropierea Kievului.

In toamna anului 1941 s-a trecut la o noua faza. Astfel, dupa evreii rusi, urmau sa fie ucisi evreii din Polonia si Serbia. Pentru aceasta germanii au folosit dube de gazare, masini special sigilate in care gazul de esapament esra introdus in compartimentul unde se aflau victimele pentru a le asfixia. In iarna 1941-1942 executiile prin impuscare au incetat, in mare parte din cauza faptului ca pamantul inghetat nu permitea saparea gropilor pentru evreii ucisi. In plus, germanii trebuiau sa trimita evrei in Germania pentru a munci ca sclavi in vederea sustinerii efortului de razboi. Cu toate acestea, in primavara lui 1942 campania intensiva de omoruri a fost reluata, de data aceasta fiind ucisi si evreii ce munceau ca sclavi. Se estimeaza ca din vara lui 1941 si pana in vara lui 1942 nazistii au impuscat mai mult de un million de evrei pe marginea gropilor commune sapate de ei insisi. In toamna anului 1941 nazistii incep deportarea tuturor evreilor din Europa ocupata catre est (Polonia si vestul URSS-ului) pentru a-i extermina. Intre timp in Germania fusese deja adus la indeplinire programul de exterminare a persoanelor cu handicap mental sau fizic sever. In asanumitul program de eutanasiere, doctorii nazisti au ucis mii de germani cu hamdicap. In august 1941, Hitler a ordonat incetarea acestui program intrucat producea neliniste in randul opiniei publice germane. Experienta acumulata a fost folosita pentru Solutia finala, numele sub care a ramas cunoscut programul de ucidere a evreilor din Europa ocupata de nazisti. Dubele de gazare si personalul care activa in programul de eutanasiere au fost mutate in estul Europei si puse la dispozitia lui Odilo Globocnik, ofiter SS ce raspundea de zona Lublin in Portugalia ocupata. La 20 ianuarie 1942, a avut loc o intalnire de rang inalt prezidata de Heydrich, unde s-a discutat despre Solutia finala de exterminare a evreilor. Aceasta intalnire a ramas cunoscuta sub denumirea de Conferinta Wannsee. Aceasta conferinta a reprezentat un moment important in evolutia politicii de exterminare pentru ca, cu aceasta ocazie, participantii au fost instruiti sa-si coordoneze eforturile pentru exterminarea evreilor. La scurt timp dupa Conferinta Wannsee, exterminarea evreilor europeni s-a intensificat. In iulie 1942 a fost fixat un program pentru eliminarea acestora in lagare ale mortii. Pentru
8

aceasta operatiune, cu nume de cod Operatiunea Reinhard, s-au construit trei centre principale de cazare: Belzec si Sobibor, in sud-estul Poloniei si Treblinka, in nord-estul Varsoviei. Gazarea a inceput in cele trei lagare in perioada martie-iulie 1942. Intre 750.000 si 950.000 de evrei au fost gazati la Treblinka; intre 500.000 si 600.000 la Belzec si in jur de 200.000 la Sobibor. Alte lagare au fost construite pe principiul combinarii muncii fortate cu sistemul de exterminare. Doua lagare au fost construite langa Auschwitz: lagarul mic, cunoscut sub numele de Auschwitz 1 si lagarul mare numit Auschwitz 2 sau Birkenau. Mare parte a operatiunilor de exterminare s-au desfasurat in lagarul mare, unde aproximativ un million de evrei au murit ca urmare a gazarii, infometarii sau bolilor. In timp ce evreii polonezi erau exteminati in aceste lagare, programul deportarii evreilor din alte parti ale Europei catre est erau din nou puse in miscare. Marsul mortii (1944-1945) Pana la sfarsitul lui 1994, solutia finala fusese derulata. Acele comunitati evreiesti usor accesibile regimului nazist fusesera exterminate in proportii de la peste 90% in Polonia, pana la aproximativ 25% in Franta. In anul 1944, continuarea actiunilor pentru aplicarea asa-zisei solutii finale a devenit mult mai dificila. Armatele germane se retrageau din Uniunea Sovietica, din Balcani si Italia, iar aliatii Germaniei erau infranti sau se intorceau impotriva ei. Pe masura ce armata sovietica, patrunsa in Polonia, se apropia, lagarele din estul Poloniei au fost inchise, detinutii acestora evacuati in vest, in lagare mai apropiate de Germania, intai la Auschwitz-Birkenau, apoi la Gross-Rosen, ambele situate in provincial Silezia. Auschwitz insusi a fost inchis cand sovieticii au inaintat pe teritoriul Poloniei. Ultimii 13 prizonieri, toti femei, au fost ucisi la Auschwitz II la 25 noiembrie 1944. In ciuda situatiei militare disperate, nazistii au organizat actiuni de amploare pentru a ascunde dovezile a ceea ce se intamplase in lagare. Camerele de gazare au fost demontate, crematoriile dinamitate, cadavrele din gropile commune dezgropate si arse, iar taranii polonezi au fost pusi sa cultive terenurile respective pentru a se lasa impresia ca nu existasera niciodata.

In octombrie 1944, Himmler a ordonat ca Solutia finala sa fie oprita. Dar ura fata de evrei era atat de puternica in randurile SS, incat ordinal lui Himmler a fost ignorant. Comandantii locali, inclusive civilii, au continuat sa ucida evrei si sa-i sileasca la marsuri extenuante din lagar in lagar pana in ultimele saptamani ale razboiului. Cel mai mare si mai cunoscut dintre aceste marsuri ale mortii a avut loc in ianuarie 1945, cand armata sovietica a avansat in Polonia. Cu noua zile inainte ca sovieticii sa ajunga la Auschwitz, SS a scos 60.000 de prizonieri din lagar catre Wodzislaw, la 56 km distant, unde au fost urcati in trenuri de marfa spre alte lagare. Aproximativ 15.000 au murit pe drum. Primul lagar mare, Majdanek, a fost descoperit de sovietici la 23 iulie 1994. Auschwitz a fost eliberat de Armata Rosie la 27 ianuarie 1945; Buchenwald de americani la 11 aprilie; Bergen-Belsen de britanici la 15 aprilie; Dachau de americani la 29 aprilie; Mauthausen de americani la 5 mai; si Theresienstadt de sovietici la 8 mai. Treblinka, Sobibor si Bezec nu au fost niciodata eliberate, deoarece fusesera distruse de nazisti in 1943. In majoritatea lagarelor descoperite de sovietici, cei mai multi detinuti fusesera evacuati, ramanand abandonati doar cateva mii in viata. De exemplu, 7.000 de detinuti au fost gasiti la Auschwitz-Birkenau, inclusiv 180 de copii pe care medicii facusera experimente. Divizia a 11-a blindata britanica a gasit circa 60.000 de detinuti in lagarul BergenBelsen, 13.000 de cadrave erau neingropate. Dintre supravietuitorii gasiti au murit, in urmatoarele cateva saptamani, de tifos sau malnutritie circa zece mii. Britanicii au fortat gardienii SS ramasi in lagar sa adune cadravele si sa le ingroape in gropi comune. Rezistenta evreilor impotriva nazistilor nu a fost extinsa, insa a existat. Pe teritoriul Europei ocupate, oamenii care se opuneau nazistilor si ocuparii tarilor lor au organizat miscari de rezistenta. Acestia primeau instructiuni de la guvernele aflate in exil in Anglia sau in alte tari aliate, ca si provizii de la fortele aliate, insa cu toate acestea, evreii nu aveau guvern in exil si aliatii nu au facut nimic pentru a-i sustine. In ciuda agresiunilor si piedicilor coplesitoare, au existat multe exemple ale rezistentei armate a evreilor. In ghetourile din estul Europei s-au format grupuri de luptatori evrei, iar cei care au reusit sa fuga din ghetouri s-au alaturat partizanilor in paduri.
10

De asemenea, au avut loc revolte armate in cateva ghetouri, cea mai insemnata fiind cea din Varsovia. Chiar si in lagarele mortii de la Sobibor, Treblinka si Auschwitz au izbucnit revolte. La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in 1945, intreaga cultura laica si religioasa a evreilor din Europa fusese distrusa si intre 5,6 si 5,9 milioane de evrei fusesera exterminati. Dintre acestia, aproximativ 1,5 milioane erau copii. Dupa razboi Aliatii au organizat la Nurenberg, in Germania, un Tribunal Militar International pentru a-i judeca pe liderii nazisti care supravietuisera, pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii. In concluzie, Holocaustul ramane o enigma, chiar daca multi au incercat sa-i gasesasca o explicatie. Hitler nu s-a gandit nici un moment la aportul pe care l-a adus evreii in modernizarea si dezvoltarea economiei, culturii si civilizatiei statelor lumii, ca ei poseda vaste cunostinte in domenii stiintifice si cultural. De-a lungul istoriei, evreii au fost prigoniti din cauza religiei lor si din cauza faptului ca nu aveau un stat propriu si ca migrau. Practic acestia au fost folositi si apoi izgoniti, ca de exemplu in 1492, cand au fost expulzati din Spania fara a putea scoate aur, argint sau alte valori din tara desi le apartineau lor de drept.

11

BIBLIOGRAFIE

1) Dean, M., Robbing the Jews - The Cofiscation of Jewish Property in the Holocaust, 1935 - 1945, Ed. Cambridge University Press, 2008; 2) Hilberg, R., Exterminarea evreilor din Europa , volumul I, Ed. Hasefer, Bucuresti, 1997; 3) Lusting, O.,Ecouri din Holocaust in literatura universala, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2003 4) Benjamin, L., Prigoana si rezistenta in istoria evreilor din Romania. 1940-1944, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2001; 5) Rozen, M., Holocaustul sub guvernarea Antonescu. Date istorice si statistice privind evreii din Romaniain perioada 1940-1944, Ed. A.E.R.V.H, Bucuresti, 2004; 6) Rozett, R., si colectivul, Encyclopedia of the Holocaust, Ed. Routledge, Londra, 2000; 7) Siperco, A., Holocaustul in Romania . Soarta evreilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria 1941-1942, Ed. Univeristatii, Bucuresti, 2005; 8) Yahil, L., The Holocaust : the fate of European Jewry, 1932-1945, New York, Ed. Oxford University Press, 1991.

12