Sunteți pe pagina 1din 3

AURORA BOREALA

Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat si pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte si Venus. Totodata, fenomenul este de origine naturala, desi poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau in laborator. Mecanism Aurora apare in mod obisnuit atat ca o stralucire difuza cat si ca o cortina extinsa in spatiu orizontal. Cateodata se formeaza arcuri care isi pot schimba forma permanent. Fiecare cortina este compusa dintro serie de raze paralele si aliniate pe directia liniilor de camp magnetic, sugerand faptul ca fenomenul de pe planeta noastra este aliniat cu campul magnetic terestru. De asemenea, variabilitatea unor anumiti factori poate determina formarea de linii aurore de tonalitati si culori diferite.[1] Aurora boreala vazuta din Statia Spatiala Internationala.Aurora polara terestra e provocata de ciocnirea unor particule incarcate electric (de exemplu electroni) din magnetosfera cu atomi din straturile superioare ale atmosferei terestre, aflate la altitudini de peste 80 km. Aceste particule electrice au o energie de 1 pana la 15 keV iar coliziunea lor cu atomii de gaz din atmosfera determina energizarea acestora din urma. Prin fiecare coliziune o parte din energia particulei este transmisa atomului atins, intr-un proces de ionizare, disociere si excitare a particulelor. In timpul ionizarii, electronii se desprind de atom, care incarca energie si determina un efect de ionizare de tip domino in alti atomi. Excitatia rezulta in emisie, ducand atomul in stari instabile, dat fiind ca acestia emit lumina in frecvente specifice cand se stabilizeaza.

Daca procesul de stabilizare a oxigenului dureaza pana la o secunda, azotul se stabilizeaza si emite lumina instantaneu. Acest proces, esential in formarea ionosferei terestre, este comparabil cu cel ce sta la baza ecranului de televizor: electronii ating suprafata de fosfor, alterand nivelul de energie al moleculelor, fapt care rezulta in emisiunea de lumina. In general, efectul luminos este dominat de emisiunea de atomi de oxigen in straturile superioare ale atmosferei (aproximativ 200 de kilometri de altitudine), care produce tonalitatea verde. Cand se produc furtuni puternice, straturile inferioare ale atmosferei sunt atinse de vantul solar (la aproximativ 100 de kilometri altitudine), producand tonalitatea rosu inchis prin emisiunea de atomi de azot (predominanta) si oxigen. Atomii de oxigen emit tonalitati de culori variate, desi, de cele mai multe ori, se intalnesc rosul sau verdele. Fenomenul poate aparea si ca o luminescenta ultravioleta, violeta sau albastra, datorata atomilor de azot, prima dintre acestea putand fi foarte bine observata din spatiu (dar nu de pe Pamant, pentru ca atmosfera absoarbe razele UV). Satelitul NASA Polar a observat efectul in raze X, imaginile ilustrand precipitatii de electroni de energie ridicata. Interactiunea intre moleculele de oxigen si azot, ambele generatoare de tonalitati ale culorii verde, creeaza efectul de "linie verde aurorala". In acelasi fel, interactiunea dintre acesti atomi poate produce efectul de "linie rosie aurorala", desi mai rar si prezent in altitudini mai ridicate. Magnetosfera schematica a TerreiPlaneta noastra este atinsa permanent de vanturi solare, fluxuri rarefiate de plasma calda (gaz de electroni liberi si cationi) emise de Soare in toate directiile, ca rezultat al temperaturii inalte a coroanei solare, stratul exterior al stelei. Pe durata furtunilor magnetice, fluxurile pot fi mai puternice, asemenea campului magnetic interplanetar aparut intre doua corpuri celeste, determinand conturbarea ionosferei in raspuns la furtuni. Asemenea tulburari afecteaza calitatea comunicatiilor radio sau a sistemelor de navigare, putand afecta astronautii din aceste regiuni,

celulele solare ale satelitilor artificiali, indicatia busolelor si actiunea radarelor. Actiunea ionosferei este complexa si dificil de modelat, ingreunand prezicerea fenomenelor de acest tip.