1

Capitolul 2

2.1 Grafurile perfecte

Spunem ca un graf G este perfect daca numarul clica este egal cu numarul cromatic al fiecarui subgraf indus.

2.1.1 Definitia grafului perfect

Urmatoarele trei conditii definesc proprietatilede perfectiune ale grafului G(V,E). (P1) (G A ) = x(G A ), A V (P2) (G A ) = k (G A ), A V (P3) (G A ) (G A ) | A |, A V Datorita dualitatii, un graf G satisface (P1), daca si complementul sau

satisface (P2).

In acest curs vom demonstra teorema grafului perfect care spune ca (P1), (P2) and (P3) sunt echivalente. Un graf care satisface una din proprietatile de perfectiune, le satisface pe toate (conform teoremei) si se numeste graf perfect. Observatie: Echivalenta este valabila doar pentru grafurile finite. Lema 2.1 Fie graful G(V, E) care satisface (G ) = k (G ). Daca K este un invelis de clica minim (o acoperire minima cu clici) si S este o multime independenta maxima, atunci fiecare clica din K are exact un vrf n comun cu S. Demonstratie: Conform definitiei, nicio clica nu poate intersecta un set independent in mai mult de un element. Asadar intersectia dintre S si fiecare clica din K poate fi nula, sau cu un element. De retinut ca fiecare varf este continut de o clica. Daca este o clica a carei intersectie cu S este nula atunci, | K |>|S|, contradictie la presupunerea de egalitate.

Lema 2.2 Fie G un graf determinat al lui H atunci:

( H ) (G )
x ( H ) x (G )

( H ) (G )
k ( H ) k (G )

Lema 2.3 Daca D V intersecteaza fiecare multime maxima independenta al lui G in exact un varf, atunci: (GV D ) = (G ) 1 Demonstratie: Indicam = (G). Fie U un set maxim independent al lui G. Presupunem U D={i}.Asadar U-{i} este un set independent al GV-D. Deci (GV D ) 1 . Daca (GV D ) > 1 atunci (GV D ) = ( datorita monotoniei prezentate in Lema 2.2). Rezulta ca GV-D contine un set maxim independent de marime , deci G contine acest set maxim independent de marime , care nu se intersecteaza cu D, contradictie.

2.1.2 Definitii si Proprietati

Se dau 2 grafuri G1=(V1,E1), G2=(V2,E2), definim reuniunea si adunarea: Definitia reuniunii: G1 G2=(V1 V2,E1 E2) Definitia adunarii: G1+G2=(V1 V2,E=E1 E2 {uv|u V1,v V2})

Lema 2.4 Daca G1, G2 sunt perfecte, atunci reuniunea si adunarea lor sunt perfecte. Demonstratie: Indicam parametrii fiecarui graf Gi ca: xi, i,i, ki i=1,2. Valoarea parametrilor pentru G1 G2 sunt:

=max(1,2)

x=max(x1,x2)

2.1 Grafurile perfecte

k=k1+k2

=1+2

Valoarea parametrilor pentru G1+G2 este:

=1+2 k=max(k1, k2)

x=x1+x2 =max(1, 2)

Aceste relatii impreuna cu grafurile perfecte G1, G2 implica cererea.

Definitie: G o x: Fie G(V, E) un graf neorientatcu varful x V. Graful G o x este obtinut din G prin adaugarea unui nou varf x care este conectat la toti vecinii lui x: G o x=(V {x}, E=E {xu|u Adj(x)}).

Lema 2.5 x y (G o x)-y=(G-y) ox Demonstratie: x implica noul varf (copia lui x). Amandoua grafurile au varful cu aceeasi directie: V+x-y. In both graphs, u-v este o muchie, daca una din urmatoarele proprietai exista:

1. uv E, u y, v y 2. v=x, ux E, u y Definitie Generalizat, daca x1,,xn sunt varfurile lui G si h=(h1,,hn) este un vector de numere intregi non-negative, atunci H=G o h este construit prin substitutia fiecarui xi, un set stabil de
h t 1 hi ,varfurile x i ,, xi i , si adunand xis cu x j , daca xi si xj sunt adiacente in G.

Spunem ca H este obtinut din G prin multiplicarea varfurilor. Observatie: Definitia permite ca hi=0, in acest caz H nu include nicio copie a lui xi. Astfel fiecare subgraf determinat al lui G, poate fi obtinut prin multiplicarea lui G cu vectorul valoare (0,1), corespunzator. De exemplu G=G o (1,,1).

2.1.3

Teorema grafului perfect

Ajungem acum la partea principala a acestui curs, in care demonstram 2 lemme, care ne vor ajuta sa demonstram teorema grafului perfect.

Lema 2.6 (Berge[1961]). Fie H obtinut din G prin multiplicarea varfurilor.

1. Daca G satisface (P1), atunci H satisface (P1). 2. Daca G satisface (P2), atunci H satisface (P2). Demonstratie: Demonstratia se face pe baza inductiei numarului de varfuri a lui G. Lema este adevarata daca G are numai un varf. Presupunem ca (1) si (2) sunt adevarate pentru toate grafurile cu varfuri mai putine decat G. Fie H = G h. Daca una dintre coordonatele lui h este zero, sa spunem hi = 0, atunci H poate fi obtinut din G-xi prin inmultirea varfurilor.

Dar, daca G indeplineste (P1) [respective (P2)], atunci G-xi satisface si (P1) [respective (P2)] (G-xi este un subgraf Indus din G, deaceea (P1) in G implica (P1) in toate subgrafurile induse a lui G). Atunci prin inductia ipotezei H satisface (P1) [respectiv (P2)]. Astfel, putem presupune ca fiecare coordonata hi 1, si din moment ce H poate fi construita dintr-o secventa de inmultire copie-singulara (single-copy), este suficient sa dovedim rezultatul H = G x. Fie x copia indicata a lui x.

Sa presupunem ca G satisface (P1). Din moment ce x si x sunt neadiacente, (G x ) = (G ). Fie G colorat folosind culoarea (G ) . Culoarea x identica cu culoarea x. V-a rezulta colorarea lui G x in culoarea (G x). Deci, G x satisface (1).

Acum sa presupunem ca G satisface (P2). Trebuie sa aratam ca (G x) = k (G x). Fie

K o clica peste G cu | K | = k(G) = (G ), si fie Kx o clica in K care il contine pe x. Sunt 2 cazuri:

Cazul 1: x face parte dintr-un set stabil S a lui G, de exemplu |S| = (G). In acest caz S {x} este set stabil a lui G x, asadar

(G x) = (G ) +1

{{ x'}} acopera G x , avem Daca K

k (G x) k (G ) + 1 = (G ) + 1 = (G x) k (G x )

Astfel, (G x) = k (G x). Cazul 2: Nici un set stabil a lui G nu contine pe x. In acest caz,
(G x ) = (G ).

(G este un subgraf indus a lui G x, deaceea (G x) (G ) . Daca (G x) > (G ) inseamna ca am schimbat un varf dintr-un set stabil in G cu x, x, pentru a obtine un set stabil maxim in G x cu coordonatele mai mari decat 1. Dar asta inseamna ca x trebuie sa fie un element intr-un set stabil maxim in G (contrazicand presupunerea de la cazul 2). Din moment ce fiecare clica a lui K intersecteaza un set stabil maxim exact o singura data (Lema 2.1), aceasta este adevarata in particular pentru K x. Dar x nu este un menbru al nici unui set stabil maxim. Deaceea, D = Kx {x} intersecteaza fiecare set stabil a lui G exact odata, deci conform Lemei 2.3

(GV D) = (G) 1.

2.1 Grafurile perfecte

k(GV-D)= (GV-D)= (G)-1= (Gox)-1. Considerand o clica a GV-D de cardinalitate (Gox)-1 impreuna cu o clica suplimentara D {x}, obtinem Gox de cardinalitate (Gox). Deci avem clique cover, cu cel mai mic numar posibil de clicuri, pentru ca intotdeauna k , asa ca:

k(Gox)= (Gox).

Lema 2.7 (Fulkerson 1971], Lovasz 1972]). Fie G un graf indirect iar fiecare subgraf indus din G satisface (P2), si fie H obtinut din G obtinut prin multiplicarea varfurilor. Daca G satisface (P3), atunci H satisface (P3).

Demonstratie: Fie G care indeplineste conditia (P3) si alegem H sa fie un graf avand cel mai mic numar posibil de varfuri care pot fi obtinute prin inmultirea varfurilor din G care nu indeplinesc (P3). Atunci, (H)(H)< |X|, unde X denota setul de varfuri din H, desi (P3) se mentine pentru fiecare graf indus din H. Cum s-a intamplat si in demonstratia lemei anterioare, putem presupune ca fiecare varf a lui G a fost multiplicat de cel putin odata iar unele dintre varfuri au fost inmultiti cu h2. Fie U= {u1,uh} varfurile lui H corespunzatoare lui u. Varful u1 joaca un rol important in demonstratie. Cu minim de H, (P3) este satisfacut de HX-u1 , care da

|X| - 1 = |X-u1| (HX-u1)(HX-u1) (H)(H)

equation 2.4

|X| - 1

Astfel, avem egalitate peste tot si putem defini:

p = (HX-u1) = (H), q = (HX-u1) = (H), si pq = |X| - 1.

Deoarece HX-U este obrinut din G-u prin inmultirea varfurilor si folosind presupunerea ca fiecare subgraf indus a lui G satisface (P2), Lema 2.6 (Berge) implica ca H X-U satisface (P2). Astfel, k(HX-U) = (HX-U) (HX-U1)=q. In consecinta, HX-U poate fi acoperit de un set complet de subgrafuri q din H, notate K1, ...., Kq (acesta nu este neaparat un strat minim). Fara a pierde generalitatea putem presupune ca aceste clicuri q sunt perechi disjuncte si ca |K 1| |K2| ....|Kq|. Evident,

| Ki |=| X U |=| X | h =pq (h 1)

i =1

Deoarece |Ki| p, la cele mai multe h-1 din clicuri nu aduc p la suma. Deci,

|K1| = |K2| = ... = |Kq-h+1| = p.

Fie H un subgraf a lui H indus de X=K1 U ... U Kq-h+1 U {u1}. Deci |X| = p(q-h+1) + 1 < pq +1 = |X|.

In consecinta H este un subgraf propriu indus a lui H. Deci cu minimalitatea lui H, H satisface (P3):

(H)(H) |X|.

Dar p=(H) (H), deci

(H) |X|/p > q-h+1 Fie S un set stabil a lui H de coordonate q-h+2. Cu siguranta u 1 S, altfel S ar contine doua varfuri dintr-o clica (conform definitiei lui H). In concluzie, S=S U U = S + (U - {u}) este un set stabil din H cu (q-h+2) + (h-1) = q+1 varfuri, in contradictie cu definitia lui q. Teorema 2.8 Teorema Grafurilor Perfecte (Lovasz [1972]). Pentru un graf nedirijat G=(V,E), urmatoarele reguli sunt echivalente:

(P1) (GA) = x(GA), A V (P2) (GA) = k(GA), A V (P3) (GA)(GA) |A|, A V

Demonstratie: Cele trei reguli se aplica unui singur graf varf. Putem presupune ca teorema este adevarata pentru toate grafurile cu mai putine varfuri decat G. (P1) => (P3). Presupunand ca putem colora G A cu culorile (GA). Fiecare parte colorata C1,..., Cm satisface: |A| = Asadar, |A| (GA)(GA) (P3) (P1). Fie G = (V, E) satisfacand (P3). Atunci fiecare graf propriu indus a lui G satisface (P3), si prin inductie satisface (P1) (si deasemenea (P2)). Este suficient sa aratam ca (G) = x(G). Daca am avea un set stabilit S a lui G cum ar fi (GV - S) < (G), atunci putem colora S cu o culoare si GV S cu culoarea (G) 1, si atunci am avea (G) = x(G). Acum sa presupunem ca acest tip de S nu exista. Inseamna ca pentru fiecare set S din G, Gv S are o clica K(S) de marime (G). Fie I colectia colectia de seturi stabile a lui G. Tinand cont ca S I clica K(S) in GV S si in particular S K(S) = . Construim matricea M (0,1) cu randurile care corespund cu varfurile, si coloana i care corespunde fiecarui set independent S1,...,S|I|. Mij = 1 daca varful i apartine lui K(Sj). Matricea ilustrata in figura 2.1.

| Ci | m
i =1

max i |Ci|

( GA )

X(GA)(GA) = (GA)(GA)

( P1)

Figura 2.1: Matricea M: fiecare rand corespunde unui varf V, si fiecare coloana corespunde unui clic K(S)

Pentru fiecare xi apartinand lui V, fie hi numarul de clicuri K(S) care contine xi (= numarul acelora din randul i). Fie H = (X, F) obtinut din G prin inmultirea fiecarui xi cu hi [daca h = (h1,..., hn), atunci H = G h]. Pe de o parte, conform Lema 2.7,

(H)(H) |X|. Pe de alta parte, |X| =

(2.8)

hi = | K ( S ) |= (G ) | I | .
xi SI

Din moment ce fiecare clica G x contine cel putin o copie a varfurilor x G, avem (G x) < (G). Atunci

(H) (G). Daca maximul uni set stabil contine cateva copii a lui xi atunci acesta ii va contine toate copiile. Pentru a gasi (H), adunam hi al vertuxurilor care induc un set stabil T (din G), si fac la fel pentru toate seturile stabile ale lui G care sunt colectate in I, cautand pe cea cu suma maxima (nota: fiecare set stabil maxim din H este obtinut in acest mod). Deci,
hi (H) = max T I xi T

(Nota: setul stabil din H nu e neaparat corespunzator setul maxim din G. Ordinile au si ele rol aici). Pentru fiecare T, suma de mai devreme poate fi calculata in doua moduri (figura 2.1): 1. 2. Mutand rand cu rand, dar numai pentru randurile cu varfuri in T, si insumandu-le pe fiecare rand (=hi). Mutand coloana cu coloana, si insumand in fiecare coloana pe cele care au corespondent in varfurile T.

Asadar,

10

max hi = max[ | T K ( S ) |].

T I xi T

T I

xi T

T este un set stabil si K(S) este o clica, deci

T K (T ) 1

K(T) este o clica in GV T, deci

T K (T ) = 0

In cea de-a doua metoda de adunare, cel putin un termen este 0, iar ceilalti termeni sunt cel mult 1 (comparati figura 2.1). Deci vom concluziona ca:

( H ) = ... = max[ | T K ( S ) |] | I | 1.
T I xi T

Pe scurt: |X| = (G ) | I | ecuatia 2.9

( H ) | I |=1 ( H ) (G )

ecuatia 2.11

ecuatia 2.10

Atunci,
( H )( H ) (G )[| I | 1] =| X |
| I | 1 <| X | I

care contrazice ecuatia 2.8. (P2) (P3). G satisface (P2) G satisface (P1) G satisface (P3) G satisface (P3). Corolarul 2.9 Un graf G este perfect daca complementul sau G este perfect. Demonstratie: Prin dualitate, G satisface (P2) G satisface (P1). Conform Teoremei Grafurilo Perfecte fiecare dintre aceste conditii este suficienta si necesara pentru perfectiune.

11

Corolarul 2.10 Un graf este perfect daca fiecare graf G obtinut din G prin inmultire de varfuri este perfect. Demonstratie: O directie este banala. Cealalta directie urmeaza imediat din Lema 2.6 si Teorema Grafurilor Perfecte. Ultimile doua corolare sunt folositoare pentru verificarea perfectiunii: putem verifica si complementul si putem reduce neadiacenta varfurilor cu vecinatati identice si verifica rezultatele pe un graf mai simplu.