Managementul Strategic

1. Apariia managementului strategic Anii 1950-2000 au reprezentat o perioad de explozie tehnologic, considerat A doua Revoluie industrial. In acelasi sens, specialitii de la Bell Telephone Laboratories consider perioada 1850-1890 drept una de evoluie, iar cea dup anul 1960 ca una de revoluie. Pe fondul acestor idei, I. Ansoff i E. McDonnell au identificat urmatoarele perioade in orientarea si finalitile firmelor. 1900- anii `30: perioada produciei in mas; Anii `30 dupa 1900: perioada marketingului de mas; Dup 1900: perioada postindustrial (ceea ce P. Drucker definete era discontinuitilor).

Cele mai importante schimbri contemporane, cu incidenta nemijlocit asupra activitii firmelor, au fost evideniate de P. Drucker ca fiind urmtoarele: a) b) c) d) e) Integrarea economic internaional; Integrarea firmelor in economia mondial prin aliane; Restructurarea organizatoric a firmelor; Noile provocri ale managementului privind rolul, funciile si legitimitatea acestuia; Preeminena crescnd a vieii politice internaionale i a politicilor interna ionale asupra celor economice interne

Potrivit evoluiilor menionate i sistemele de management ale firmelor au cunoscut schimbri eseniale, I. Ansoff i E. McDonnell propunnd urmtoarele stadii de evoluie a acestor sisteme: Managementul prin control (1900-1930). Managementul prin extrapolare (1930-1970). Managementul prin anticiparea schimbrilor (1960-1990), n cadrul cruia a inceput s se practice planificarea strategic. Managementul prin rspunsuri rapide si flexibile ( n prezent), caracterizat prin: Planificarea situaional; Perceperea semnalelor slabe; Reacia adecvat la surprizele strategice. Din stadiile de evoluie a sistemelor de management identificate de cei doi autori rezult urmtoarele tendine majore:

- trecerea de la managementul introvertit, concentrat asupra activitii interne a firmei, la managementul extrovertit, deschis puternic spre mediul de aciune al firmei; - trecerea de la planificarea pe termen lung la planificarea strategic si apoi la planificarea specific managementului strategic Planificarea pe termen lung este bazat pe extrapolare. Planificarea strategic este bazat pe o metodologie mult mai complex care cuprinde: o o o o Analiza perspectivelor de evoluie a firmei Analiza competitivitii firmei; Analiza portofoliului strategic al firmei; Analiza diversificrii afacerilor firmei.

Planificarea specific managementului strategic adaug planificrii strategice dou noi componente: o Planificarea capabilitii firmei la nivel funcional si la nivelul managementului general; o Stabilirea aciunilor manageriale sistematice pentru nvingerea rezistenei la schimbri. Consacrarea sintagmei management strategic s-a facut la prima Conferint Internaional de Management Strategic, organizat de I. Ansoff n anul 1973 la Universitatea Vanderbilt din Statele Unite. Astzi managementul strategic reprezint: o form de conducere previzional; un sistem modern de conducere; un proces complex, cu metodologie bine definit de desfurare. n esen managementul strategic reprezint procesul amplu si complex prin care conducerea de vrf a firmei stabilete, pe baza anticiprii schimbrilor ce se vor produce n cadrul si n exteriorul acesteia, evoluia ei pe termen lung i performan ele pe care le va realiza, asigur formularea riguroas, aplicarea corespunztoare si evaluarea continu a strategiei stabilite.

2. Fundamentele managementului strategic

n aceasta privin exist dou concepii manageriale: o cea tradiional, corespunztoare politicii afacerilor, bazat pe experiena acumulat de-a lungul deceniilor n domeniul managementului (aici managerul are de indeplinit patru roluri eseniale: de decident, de stabilire a politicilor firmei, de strateg si de manager strategic sau coordonator strategic); o cea axat pe planificarea pe termen lung, criteriile principale de raportare sunt: -orizontul de timp (termen lung 3-7 ani, termen mediu 1-3 ani si termen scurt -sub 1 an) ; -gradul de formalizare (planificare formalizat si planificare neformalizat); - nivelul de referin (planificare strategic si planificare tactic).

3. Avantajele practicrii managementului strategic

Practicarea managementului strategic : Asigur unitatea de concepie la toate nivelurile; Constituie forma de conducere cea mai bine adaptat pentru anticiparea schimbrilor viitoare; Asigur cadrul necesar implicrii puternice a tuturor conductorilor din firm; Asigur mbuntirea semnificativ a performanelor firmei, fapt atestat de numeroase studii experimentale efectuate n acest sens i evideniat de caracteristicile firmelor performante si de cele ale firmelor slab performante.

4. Responsabiliti n practicarea managementului strategic

Responsabilitile n acest domeniu se impart n: o o o o o o Consiliul de Administrare al firmei; Managerul general; Managerii subunitilor distincte ale firmei; Managerii activitilor funcionale; Conductorii compartimentelor operaionale; Planificatorul strategic (staff-ul de planificare strategic al firmei).

Fiecare dintre aceste niveluri ierarhice au prerogative decizionale si atribuii acionale bine definite i logic ealonate.

5. Mediul managementului strategic

Mediul firmei reprezint ansamblul fenomenelor, evenimentelor ,situaiilor i forelor externe care formeaz cadrul de existen i de aciune al firmei. Caracteristicile mediului firmei sunt: Unicitatea; Dinamismul; Sensibilitatea la influene. n viziunea lui J.Stoner, exist trei tipuri de medii ale firmei: stabil, caracteristic industriilor tradiionale, cu rata redus de noire a produselor i serviciilor; schimbtor, caracteristic industriilor dinamice, cu rat medie i nalt de nnoire a produselor i serviciilor; turbulent, caracteristic industriilor emergente, cu rat foarte inalt de nnoire a produselor i serviciilor. Mediul firmei , dei unic, prezint cteva laturi cu caracteristici distincte: a) Latura social. Const n totalitatea relaiilor umane pe care firma, managerii i salariaii acesteia le au in exteriorul su i care: sunt guvernate de etica raporturilor din societate; se ghideaz dupa norme specifice de comportament; presupun asumarea unor responsabilitai sociale ,ce constau n esen a, n servirea i aprarea intereselor deintorilor de interese (stakeholders) n activitatea firmei; implica respectarea regulilor jocului (potrivit lui M. Friedman), al caror ansamblu poate fi privit ca un adevrat contract social cu persoane, cu alte organizaii, cu organisme ale Statului, cu societatea n general (respectarea legilor). b) Latura economic se concretizeaza n: politica guvernamental; rata omajului;

cursul de schimb al monedei naionale; rata dobnzilor; coeficienii riscului de tar; situaia industriei de profil; fora de negociere a sindicatelor; intensitatea efortului investiional; puterea de cumprare intern; dimensiunile i formele economiei subterane; fora juridic a contractelor; mecanismul formrii preurilor; sistemul de impozite i taxe; stabilitatea economic general.

c) Latura tehnologic se caracterizeaz, n etapa actual ,prin urmtoarele trsturi principale: procesul tehnologic contemporan exploziv; reducerea vscozitii descoperirilor; intensificarea eforturilor de cercetare-dezvoltare la nivelurile internaional, naional i la cel de firm. d) Latura ecologic are drept trsturi definitorii in etapa actual: aplicarea principiului PPP poluatorul pltete poluarea; apariia oportunitilor economice de cretere a avantajului competitiv al firmei; nsprirea reglementrilor ecologice; extinderea pieei proteciei mediului ; intensificarea cercetrii dezvoltrii pentru tehnologii curate; conturarea conceptului de tehnologii curate. e) Latura legislativ normativ se caracterizeaz, n principal, prin: existena unui cadru juridic si reglementativ (legi, hotrri, decizii, reglementri legale sau locale); presiunile grupului de interese (lobby); limitarea progresiv a rolului Statului.