Sunteți pe pagina 1din 42

NOTIUNI GENERALE FIZICO CHIMICE

Posted on 21 noiembrie 2011by veritas85

NOTIUNI GENERALE FIZICO CHIMICE Inainte de a vorbi despre un domeniu asa de vast si important, prin insasi continutul si aplicabilitatea lor cum este fizica si chimia, vom face o mica introducere in lumea stiintei si a modalitatilor de cunoastere umana.

Stiinta numele provine din latina ( scientia ) insemnand cunoastere. Stiinta poate insemna suma tuturor cunostintelor acumulate in urma unor cercetari. Stiinta este relatia rationala a omului cu lumea, cu universul spre deosebire de: religie care reprezinta relatia existentiala; filozofie care reprezinta relatia cognitiva logica metodologica; arta care reprezinta relatia emotionala; politica care reprezinta relatia volitionala a omului cu lumea. Stiinta se clasifica in doua mari dimensiuni: experimentul si teoria. In experiment se cauta o informatie, iar in teorie se dezvolta modele care explica ceea ce se observa. Teorie ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explic fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. Analiza activitatea care const n transformarea unei observaii sau teorii n concepte mai simple pentru a fi mai uor comprehensibile. Analiza este esenial pentru tiin. Ar fi imposibil, de exemplu, s descriem matematic micarea unui proiectil fr a distinge ntre fora gravitii, unghiul i viteza iniial. Doar n urma acestei analize este posibil s formulm o teorie adecvat a micrii.

Empirism este doctrina filozofic a testrii, a experimentrii, i a luat nelesul mai specific conform cruia toat cunoaterea uman provine din simuri i din experien.

Empirismul respinge ipoteza conform creia oamenii au idei cu care s-au nscut, sau c orice se poate cunoate fr referin la experien. Empirismul contrasteaz cu raionalismul continental, lansat de Ren Descartes. Potrivit raionalitilor, filozofarea trebuie s aib loc prin introspecie i prin raionament deductiv aprioric. Empiritii susin c la natere intelectul este o tabula rasa, o foaie alb, fr nici un fel de semne pe ea i cruia doar experiena i poate furniza idei. Problema empiritilor a fost rspunsul la ntrebarea n ce fel dobndim idei care nu au corespondent n experien, cum ar fi ideile matemetice de punct sau de linie. In emprism este considerat n mod general ca nucleul metodei tiinifice moderne, potrivit creia teoriile trebuie s se bazeze pe observaie mai degrab dect pe intuiie sau credin; adic, cercetare empiric i raionament inductiv aposteriori mai degrab dect logic deductiv pur. Pozitivismul un curent filozofic a crui tez principal este c singura cunoatere autentic este cea tiinific, iar aceasta nu poate veni dect de la afirmarea pozitiv a teoriilor prin aplicarea strict a metodei tiinifice, prin fapte verificabile experimental. A fost conceput de Auguste Comte. Insa aceasta perspectiva este combatuta de catre Karl Popper. n contrast cu reprezentanii Cercului vienez ( pozitivismul logic ), Popper respinge principiul induciei, considerndu-l lipsit de baz tiinific, pentru c, de regul, n special n domeniul tiinelor naturii, nu este niciodat posibil s se cerceteze i s se experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natur. De aceea, niciun sistem tiinific nu poate pretinde a fi n mod absolut i pentru toate timpurile valabil. Termenii de model, ipotez, teorie i lege fizic au n tiin alte nelesuri dect n limbajul uzual. Oamenii de tiin folosesc termenul de model pentru a exprima descrierea a ceva, n mod specific ceva care poate fi folosit pentru a face predicii care pot fi testate prin experiment sau observaie. O ipotez este o afirmaie care ori ( nc ) nu a fost nici confirmat nici infirmat prin experiment. O lege fizic sau o lege a naturii este o generalizare tiinific bazat pe observaii empirice. Metoda tiinific sau procesul tiinific este fundamental pentru investigaia tiinific i pentru dobndirea de ctre comunitatea tiinific de noi cunotine bazate pe dovezi fizice. Savanii folosesc observaia i raionamentul pentru a propune explicaii provizorii pentru fenomene, numite ipoteze.

Sub presupunerea materialismului metodologic, evenimentele observabile din natur (inclusiv operele artificiale ale omenirii), se explic doar prin cauze naturale, fr a presupune existena sau nonexistena supranaturalului. Prognozele derivate din aceste ipoteze sunt testate prin diferite experimente, care ar trebuie s fie reproductibile. Un aspect important al unei ipoteze este c trebuie s fie falsificabil, cu alte cuvinte, trebuie s se poat verifica dac este fals. Dac o propoziie nu este falsificabil, atunci nu este o ipotez, ci o opinie sau afirmaie care se afl n afara domeniului de cercetare tiinific. Este de asemenea important de tiut c o ipotez nu poate fi dovedit, mai degrab, datele dintr-un experiment anume conceput pentru a testa o ipotez pot ori s sprijine ori s resping acea ipotez. Odat ce o ipotez este verificat experimental n mod repetat, este considerat a fi o teorie i prognozele noi se bazeaz pe ea. Orice prognoz eronat, inconsistene interne sau lacune, sau fenomene neexplicate, iniiaz considerarea i generarea de corecii sau de ipoteze alternative, care ele nsele sunt testate, .a.m.d. Orice ipotez care este destul de valid pentru a face prognoze poate fi testat astfel. O metod tiinific este un set de reguli de baz, pe care un om de tiin le folosete pentru a dezvolta o experien controlat pentru binele tiinei. Metoda tiinific const n urmtoarele faze: - Observarea unui fapt; - Formularea unei probleme; - Propunerea unei ipoteze; - Realizarea unui experiment controlat, pentru a testa validitatea ipotezei. Procesul cunoaterii tiinifice Acesta este un model ideal ( n unele tiine numai o parte din paii de mai jos pot fi parcuri i deseori cunotinele sunt dobndite n alt mod, inclusiv prin hazard ): 1. 2. 3. 4. Observarea i msurarea fenomenelor. Acumularea i ordonarea materialului. Creearea de ipoteze i modele, prognoze, stabilirea nivelului de importan. Testarea ipotezelor modelului prin experimente, teste, ncercri.

5. Confirmarea sau infirmarea ipotezelor. 6. Publicarea rezultatelor, pentru ca acestea s poat fi validate de alii. 7. Modificarea, dezvoltarea sau invalidarea modelului, n funcie de rezultatul testelor i de opiniile criticilor. 8. n cazul confirmrii, dezvoltarea unei teorii, care trebuie ns s ndeplineasc anumite criterii. Att timp ct teoria nu este falsificat, poate s fie considerat cunostin tiinific. Criteriile experimentului tiinific: Obiectivitate ( verificabilitate intersubiectiv ): un experiment este obiectiv, dac cercettori diferii, n condiii identice, ajung la aceleai rezultate finale. Fidelitate ( reliabilitate ): un experiment are un grad de fidelitate nalt, dac n condiii echivalente, n repetate rnduri, duce la rezultate identice sau asemntoare. Validitate ( valabilitate ): Un experiment este vaild, dac regula de msur ntr -adevr msoar ceea ce ar trebui s msoare. Aici trebuie s se evite ca alte caracteristici, care nu sunt msurate, s nu influeneze rezultatul. Totui, asta nseamn o standardizare foarte riguroas a condiiilor n care are loc experimentul. Aceasta ns poate s influeneze negativ valabilitatea. Dac de exemplu, n cadrul unui experiment cu animale controlat riguros, anumite tipare de comportament trebuie s fie msurate prin tratamentul A, se poate c acel tipar de comportament a fost cauzat nu de tratamentul respectiv, ci de circumstane ( cuc mic, plictisitoare etc.). Standardizare i comparabilitate: rezultatele unui experiment numai atunci sunt comparabile, dac respect anumite criterii stabilite anterior. Pentru a asigura repetabilitatea i verificarea unui experiment, regulile de evaluare a experimentului trebuie s rmn ct mai simple posibil. Stiintele se impart in 3 mari categorii: stiinte fizice (fizica, chimia, astronomia,geofizica, geologia, etc), stiintele vietii ( biologia, medicina, farmacologia,psihologie, etc. ) si stiinte sociale ( sociologia, politica, stiintele juridice, etc ). Bineinteles, nu exista o clasificare unanim acceptata, important insa este faptul de a ne face o idee generala asupra ce inseamna stiinta si mai ales din ce ste compusa ea. A piori si A posteriori Termenii a priori si a posteriori sunt folositi pentru a denota fundatiile prin care un enunt devine cunoscut. Un enunt oarecare poate fi cunoscut a priori daca e independent de orice experienta, iar un enunt care e cunoscut a posteriori poate fi cunoscut doar in baza experientei.

In general, distinctia dintre cunostintele a priori si a posteriori corespunde distinctiei dintre cunostintele empirice si non-empirice. Dar uneori distinctia a priori/a posteriori poate fi aplicata si enunturilor sau argumentelor. O cunostinta a priori e o cunostinta care se bazeaza pe o justificare a priori. O justificare a priori e un tip de justificare epistemica care dintr-un anumit punct de vedere e independenta de experienta. Exista multe puncte de vedere despre invingerea unei justificari a priori de catre alte dovezi, in special cele empirice, si exista la fel de multe puncte de vedere despre apartenenta unei justificari sau cunostinte a priori, la grupul de enunturi necesare sau analitice. Enunturile necesare sunt cele care nu pot fi false, cele care sunt adevarate in toate situatiile posibile, cum ar fi toate mamele sunt femele. Rationament Sistem dinamic de cel puin trei judeci ntre care exist o relaie necesar ce determin apariia unei noi judeci pe baza celor precedente. n raionament are loc o micare a minii de la judeci cunoscute la judeci necunoscute, noi. In mod traditional, rationamentele se impart in doua categorii: 1. Rationamentul inductiv ( inductia ) tip de raionament care implic transferul de la un set de fapte specifice la o concluzie general. Operaie mintal constnd n trecerea de la fapte la generalizri, de la particular la general. Sunt trei genuri de rationamente inductive: Cel mai cunoscut consta n inducerea unei proprietati de la o parte a membrilor unei clase la ntreaga clasa. De exemplu, constatnd ca penajul corbilor vazuti pana acum e negru, vom induce aceasta proprietate pentru toti corbii, si vom spune: Toti corbii sunt negri. Exista apoi rationamente de inducere a unei reguli. Se da de pilda, seria ABM CDM EFM GH si se cere subiectului sa precizeze litera care urmeaza sa fie scrisa n aceasta serie. Raspunsul corect va fi obtinut daca, din examinarea seriei, subiectul induce regula: Dupa fiecare doua litere consecutive din alfabet urmeaza litera <<M>>. In sfrsit, a treia categorie de rationament inductiv este cel de inducere a unei structuri. Sa consideram de exemplu expresia: Avocatul este pentru clientul sau ceea ce medicul este pentru : (a) bolnav; (b) medicina. Sarcina consta n a stabili care dintre cele doua alternative este corecta.

Rezolvarea acestei probleme este posibila daca subiectul reuseste sa descopere relatiile ( = structura) dintre primii doi termeni si apoi sa o induca asupra urmatorilor doi termeni. Pentru a ntelege mai bine operatiile de gndire implicate n rationamentul analogic, sal scriem la forma generala: A : B : : C (D1, D2). (A este pentru B, ceea ce este C pentru D1 sau D2 ). Daca descompunem rationamentul reclamat de aceasta sarcina n componente ( = operatii primitive, minimale ) atunci inductia pune n joc sapte componente: codarea ( encoding ), inferenta, punerea n corespondenta ( mapping ), aplicarea structurii descoperite, compararea, justificarea, raspunsul. n cazul rationamentului analogic de mai sus subiectul procedeaza astfel: codeaza A si B, infereaza multimea de relatii dintre A si B; codeaza C; pune n corespondenta prima parte a analogiei ( A:B ) cu cea de-a doua: C ( D1, D2); aplica relatia descoperita ntre A si B la dubletul format de C si o variabila ideala (I) care satisface aceasta relatie; codeaza D1 si D2 ; compara D1 cu I si D2 cu I; justifica selectia facuta; raspunde. 2. Rationamentul deductiv ( inferenta ) abordarea deductiv pleac de la un caz general, din care deduce cazuri specifice. Deductie form de raionament prin care, pornindu-se de la idei generale, se ajunge la concluzii particulare. Pe baza unui set de enunuri ( premisele ) pe care le considerm adevrate, deducem un caz particular n care se aplic legea / regula / norma enunat n premise. n inferenele deductive, concluzia este obinut cu certitudine. Exista trei tipuri de rationament deductiv: a) rationamentul silogistic form de argumentare logic in care

o propoziie (concluzia) este inferat din alte doua propoziii ( premise ). Exemplu: Toate mamiferele acvatice sunt cetacee; toi delfinii sunt mamifere acvatice; deci toi delfinii sunt cetacee. Aristotel a definit silogismul in lucrarea sa Analitica prima drept o vorbire in care, dac ceva a fost dat, altceva decat datul urmeaz cu necesitate din ceea ce a fost dat. Asadar silogismul este un raionament deductiv care conine trei judeci legate ntre ele astfel nct cea de-a treia judecat, care reprezint o concluzie, se deduce din cea dinti prin intermediul celei de-a doua. Premisa fiecare dintre propoziiile iniiale ale unui raionament, din care se deduce concluzia.

b) rationamentul ipotetico-deductiv tip de inferen care const din dou premise i o concluzie. Prima premis este o implicaie ( o propoziie condiional ) de genul dac p atunci q, unde p se numete antecedent, iar q consecvent . A doua premis const n afirmarea sau negarea fie a antecedentului ( p este adevrat; p este fals ), fie a consecventului ( q este adevrat; q este fals ). Analiza psihologic a raionamentului condiional este mai puin avansat dect n cazul celorlalte forme de raionament. Acest fapt se datoreaz, n principal, naturii ambigue a condiionalului. Sub una i aceeai expresie condiional se pot ascunde: A. o relaie de antrenare logic: Dac este ziu, atunci este lumin. E ziu. Deci, e lumin. B. o relaie cauzal: Dac plou, asfaltul este ud. Plou. Deci, asfaltul este ud. C. o regul de reproducere: Dac e frig, atunci aprinde focul. E frig. Deci, aprinde focul. c) rationamentul linear specie de rationament tranzitiv. El are doua premise, fiecare descriind o relatie dintre doi temi. Cel putin un item este prezent n ambele premise. Subiectului i se cere sa determine relatia dintre doi itemi neadiacenti ( care nu apar n aceeasi premisa ). De exemplu, se dau premisele: Ion este mai mare ca George. Nicu este mai mic ca George. Se cere subiectilor sa stabileasca cine este cel mai mare dintre cei trei? Raspunsul corect este: Ion este cel mai mare. Intr-o serie de articole ramase celebre, americanul Nelson Goodman, unul dintre marii filosofi ai acestui secol ( nascut n 1906 ), a aratat ca este foarte greu, ca sa nu spunem imposibil, sa se dea seama de notiunea de inductie. n mare, inductia si deductia se deosebesc astfel: 1. Deductia se bazeaza pe reguli care, avnd niste premise adevarate, conduc la concluzii adevarate, independent de experienta. 2. Inductia conduce la concluzii pornind de la premise care se sprijina pe experienta. 3. Deductia se sprijina pe legi presupuse universale de exemplu: (Toti oamenii snt muritori; Socrate este om; Deci, Socrate este muritor), adica pe propozitii n care se atribuie proprietati date ( aici, a fi muritor ) multimii elementelor unei clase (Toti oamenii). Aceste propozitii permit sa se infereze,

pentru cazul n care o proprietate se aplica la toate elementele unei clase, ca aceasta proprietate se aplica si fiecarui element al clasei ( Socrate este om; Deci Socrate este muritor ). 4. Inductia se bazeaza (de ex.) pe constatarea ca un anumit numar de indivizi ai unei clase particulare au o proprietate data si, pornind de la aceasta constatare, ea permite sa se infereze ca toti membrii clasei n cauza au aceasta proprietate ( Socrate este muritor, Platon este muritor, Aristotel este muritor; Socrate, Platon si Aristotel snt oameni; deci toti oamenii snt muritori ). Una dintre problemele pe care le ridica inductia este ca aceasta trecere de la particular la general poate conduce ( si conduce adesea ) la concluzii total eronate: Am vazut o mierla neagra; am vazut nca o mierla neagra; am mai vazut nca o mierla neagra; ; toate mierlele snt negre. In acest exemplu, concluzia este eronata pentru ca ignora posibilitatea existentei unor mierle albe. Asadar, in urma celor prezentate mai sus, precedem la definirea si continutul celor doua materii avute in discutie.

Fizica ( din cuvntul grec physikos: natural, din physis: natur ) tiina care studiaz proprietile i structura materiei, formele de micare ale acesteia, precum i transformrile lor reciproce. Fizica studiaza fenomenele care nu schimba materia corpului, adica nu produce substante noi, Chimia ( din egiptean kme ( chem ), nsemnnd pmnt ) este una din tiinele fundamentale, care studiaz substanele cu structura i proprietile lor, urmrind n acelai timp modificrile produse asupra acestora de reaciile chimice. Transormarile chimice ale materiei presupune aparitia de substante noi. Proprietile substanelor, modalitile i procedeele utilizate, fac obiectul de studiu i cercetare a ramurilor chimiei: - chimia fizic studiul proprietile fizice ale substanelor i relaia dintre energie i transformirile chimice; - electrochimia studiul reaciilor chimice, ca urmare a efectului electricitii i a reaciilor chimice nsoite de fenomene electrice; - fotochimia studiul proceselor chimice produse sub influena luminii; - radiochimia studiul proprietilor subtanelor radioactive; - chimia analitic identificarea i determinarea cantitativ a elementelor compomnente ale substanelor;

- chimia nuclear studiul transformrilor nucleelor atomice, procesele i a atomilor obinui prin reacii nucleare; - chimia industrial studiul obinerii substanelor chimice

nucleare la scar

industrial ( procedee, instalaii i tehnologii industriale ); - chimia biologic ( biochimia ) studiul mecanismelor n organismele vii; - chimia agricol (agrochimia) studiul proceselor chimice din domeniul agriculturii (cultura, creterea plantelor); - geochimia studiul compoziiei straturilor geologice ale Pmntului. La nivelul actual de cunotine i dezvoltare tehnologic, se consider c universul care ne nconjoar exist sub dou forme: de substan ( materie ) i cmp de fore. Campul de forte reprezinta cele patru forte sau interactiuni fundamentale. Conform fizicii moderne exist 4 fore fundamentale care controleaz toate tipurile de interaciuni descoperite n Univers. Prima i cea mai uor observabil for este gravitaia. Este o for de atracie care se manifest ntre toate entitile care au mas proprie. Pentru ca efectele gravitaiei s se fac simite, un obiect trebuie s se afle n apropierea unui corp foarte masiv, asemenea stelelor, planetelor sau sateliilor naturali ai planetelor din cadrul sistemului nostru solar. A doua for fundamental este de fapt rezultatul unificrii a dou fenomene extrem de cunoscute electricitatea i magnetismul. James Maxwell a observat c electricitatea i magnetismul sunt dou manifestri ale aceluiai lucru i a unificat forele electrice i magnetice n 1864, dnd natere conceptului de electromagnetism. Noua for, fora electromagnetic, este fora responsabil pentru transmiterea luminii i a celorlalte tipuri de radiaie ale spectrului electromagnetic. Fora nuclear slab, responsabil pentru fenomenul de descompunere radioactiv, este a treia for fundamental conform modelului tiinific acceptat n fizica modern. Fora nuclear slab este n fapt o for de contact, ceea ce nseamn c acest tip de for i face simit prezena atunci cnd dou particule elementare sunt n contact sau la o distan foarte mic una de cealalt. n fine, fora nuclear tare, cea mai puternic dintre cele 4 fore fundamentale i care acioneaz pe distane extrem de mici, este fora care ine alturi, n cadrul nucleului atomic, protonii, neutronii i alte particule subatomice. Materia termen general pentru toate elementele care ne nconjoar i din care suntem alctuii i noi. Materia este compus din particule divizibile ca atomi, care se grupeaz formnd molecule. Atomii la rndul lor sunt alctuii din protoni, neutroni i electroni numite i particule elementare care sunt frecvent numite materie.

Proprietatile materiei a) Volumul desemneaz proprietatea unui corp de a avea tridimensionalitate, adic ntindere de-a lungul a trei axe perpendiculare pe care se msoar lungimea, limea i respectiv nlimea sa ( toate cele trei dimensiuni fiind, de fapt, valori de lungime ). Altfel definit, volumul unui corp este locul pe care el l ocup n spaiu. Simbol: V b) Masa unui corp sau a unei particule este una din cele 7 mrimile fizice fundamentale. Masa se definete drept acea mrime msurabil ce determin cantitatea de substan coninut ntr-un corp sau particul, determinabil la nivel macroscopic i msurat, de asemenea, macroscopic. A nu se confunda cu greutatea unui corp. Simbolul este m. Masa nu trebuie confundata cu greutatea. c) Greutatea este fora cu care un cmp gravitaional acioneaz asupra corpului. De exemplu greutatea unui corp aflat la suprafaa Pmntului este: unde m este masa corpului, iar este vectorul acceleraiei gravitaionale la suprafaa Pmntului, orientat spre centrul planetei i cu valoarea standard de 9,80665 m/s (valoarea real depinde de poziia geografic i de altitudine ). Ca pentru orice alt tip de for, unitatea de msur n Sistemul Internaional pentru greutate este newtonul ( simbol: N ). Greutatea unui corp nu trebuie confundat cu masa lui. n viaa curent se face deseori confuzia ntre greutate i mas, aceasta din cauz c, la prima vedere, orice obiect care cntrete 1 kilogram-for are masa tot de 1 kilogram. Masa unui corp este msura materiei pe care acesta o conine. Masa unui lingou de aur, de pild, este egal cu suma maselor atomilor de aur ce constituie respectivul lingou. Greutatea unui lingou de aur, n schimb, este rezultatul exercitrii asupra masei corpului a forei de gravitaie. Care e semnificaia acestui fapt? Masa unui corp este msura materiei pe care acesta o conine. Masa unui lingou de aur, de pild, este egal cu suma maselor atomilor de aur ce constituie respectivul lingou. Greutatea unui lingou de aur, n schimb, este rezultatul aplicrii asupra masei corpului a forei de gravitaie. Care e semnificaia acestui fapt? Greutatea depinde de locul n care v aflai n univers. n timp ce masa corpului este constant, greutatea sa depinde de intensitatea cmpului gravitaional; de exemplu greutatea unui obiect pe Pmnt este diferit de greutatea aceluiai obiect la mari altitudini, n stratosfer, n misiunile spaiale sau i pe Lun, dei masa obiectului e n toate cazurile aceeai.

In stransa legatura cu cel doua notiuni de sus este densitatea. d) Densitatea este definita ca o mrime fizic folosit pentru descrierea materialelor i definit ca masa unitii de volum. Astfel, densitatea unui corp este egal cu raportul dintre masa i volumul su. Unitatea de msur n Sistemul Internaional pentru densitate este kilogramul pe metru cub ( kg/m ); alte uniti folosite sunt gramul pe centimetru cub ( g/cm ), kilogramul pe litru ( kg/L ) etc. Densitatea se noteaz de obicei cu litera greceasc (ro) sau cu iniiala cuvntului, litera d. Totodata masa nu trebuie confundata cu cantitatea de substanta. Aceasta este o msur a numrului de particule de substan ( molecule, atomi, ioni, electroni ). Unitatea de msur n SI este molul, cu simbolul mol. Pentru evitarea confuziilor, trebuie precizat despre ce fel de particule este vorba; n chimie de cele mai multe ori molul se refer la numrul de molecule. Cantitatea de substan nu trebuie confundat cu masa. Aceeai mas poate reprezenta diferite cantiti de substan n funcie de masa individual a particulelor constituente. De exemplu, un mol de heliu conine acelai numr de atomi ca i un mol de carbon, dar masele lor snt diferite, pentru c un atom de heliu este mai uor dect unul de carbon. e) Divizibilitatea impartirea materiei in mai multe componente, din ce in ce mai mici. Atomul este particula elementar de materie, adic cea mai mic cantitate de materie. f) Inertia rezistena oricrui corp cu mas la modificarea strii sale de repaus sau de micare rectilinie uniform atunci cnd asupra sa nu acioneaz fore externe. Asadar, vedem ca un corp nici nu poate porni, nici nu se poate opri de la sine, ci are tendinta de a ramane in starea in care se afla. Obiectul se misca doar prin actiunea unui agnet extern. Daca stam in picioare intr-un autobuz o sa cadem inapoi cand porneste brusc din loc, si vom cadea inainte cand se opreste deodata. Explicatia nu este alta decat ca omul cauta sa ramana in locul in care se gaseste. Din punctul de vedere al fizicii, materia este sub form de substan. Substanta o form de existen a materiei cu o compoziie i structur definit.

O anumit cantitate dintr-o substan sub o form i un volum oarecare, reprezint uncorp realizat din substana respectiv (de exemplu: dac considerm ca substan fierul, un cui reprezint un corp realizat din fier). Substanele se clasific n substane pure i amestecuri. Substana pur are o compoziie determinat, indiferent de modul de obinere i are proprieti fizice constante ( densitate, temperatura de topire, de fierbere, lichefiere etc. ), iar prin procedee fizice obinuite, nu poate fi descompus n alte substane. n natur, n cele mai multe cazuri, substanele nu sunt pure, ci impure, adic conin i alte substane denumite impuriti . Purificarea substanelor impure poate fi realizat prin diferite procedee, funcie de starea de agregare: filtrare, decantare, distilare, evaporare, cristalizare. Substanele pure pot fi: - substane simple, care prin metode chimice nu pot fi descompuse n alte componente cu caracter de metal ( cupru, sodiu, calciu, fier), cu caracter de nemetal ( oxigen, azot, clor, sulf, carbon ) sau cu caracter de metal i nemetal ( stibiu, arsen ); - substane compuse ( denumite i combinaii ) care rezult din combinarea a dou sau mai multe substane simple i pot fi descompuse n substanele din care s-au obinut ( sulfat de sodiu, sulfur de fie, carbonat de calciu ). Amestecuri chimice combinarea a doua sau mai multe substante in aceeasi stare de agregare sau in stari de agregare diferite. Proprietatile amestecului: este format din doua sau mai multe componente; substantele componente pot fi luate in diverse proportii; fiecare componenta isi pastreaza proprietatile fizice si chimice; au temperaturi de fierbere si de topire bine determinate; - densitatea variaza in functie de compozitie. Clasificarea amestecurilor: - omogene prezinta aceeasi compozitie si aceleasi proprietati in toata masa ( saramura, spirtul medicinal, bauturile alcoolice, sucurile ); - eterogene ( neomogene ) nu prezinta aceeasi compozitie si aceleasi proprietati in toata masa ( apa+ulei, apa+nisip, solul ).

n amestecuri, fiecare substan component i pstreaz proprietile specifice ( de exemplu: amestecul de pilitur de fier i sulf ). n anumite condiii, de exemplu , sub aciunea cldurii, dintr-un amestec de dou sau mai multe substane se formeaz una sau mai multe substane cu proprieti diferite de cele ale componentelor; nseamn c a avut loc o transformare chimic ( reacie chimic ), iar rezultatul este o combinaie chimic ( de exemplu: prin nclzirea amestecului de pilitur de fier i sulf se obine sulfura de fier ). In lumea materiei au loc fenomene. In fizica si chimie fenomenul reprezinta schimbarile suferite de corpuri. Fenomenul chimic este transformarea substanelor care modific compoziia substanelor. Exemple de fenomene chimice: arderea hrtiei; carbonizarea zahrului; ruginirea fierului; oxidrile lente din organisme. Fenomenul fizic este transformarea de stare si forrma a corpurilor, fr schimbarea compoziiei substanelor din care provin.

Fenomenele fizice pot fi mecanice, termice, magnetice si optice. Starea de agregare a materiei in fizic i chimie se numete stare de agregare o form a materiei caracterizat prin anumite proprieti fizice calitative, care se traduc printr-o anumit comportare la scar macroscopic. Conform tradiiei sunt cunoscute trei stri de agregare, descrise prin proprietile de volum i form: n stare solid materia are volum i form fixe n stare lichid are volum fix, dar se adapteaz la forma vasului n care este coninut n stare gazoas materia ocup ntregul volum disponibil, lund forma corespunztoare. Pe langa cele trei stari clasice, mai sunt si altele, cu proprietati noi sau intermadiare:

- starea de plasma ( stare a materiei, fiind constituit din ioni, electroni i particule neutre ( atomi sau molecule ), denumite generic neutri. Poate fi considerat ca fiind un gaz total sau parial ionizat, pe ansamblu neutru din punct de vedere electric. Totui,

este vzut ca o stare de agregare distinct, avnd proprieti specifice ). Se gsete n proporie de 90% n univers - cristal lichid substane care se prezint ntr-o stare de agregare a materiei care are proprieti care sunt o combinaie a proprietilor unui lichid convenional i cele ale unui solid n stare cristalin. Spre exemplificare, un cristal lichid ( de multe oriabreviat la CL sau LC ) poate curge aidoma oricrui lichid, dar are moleculele sale aranjate sau orientate aidoma unor cristale. Trecerea unei substane din stare solid n lichid se numete topire. Solidificarea este fenomenul invers topirii i const n trecerea unei substane din stare lichid n cea solid. n timpul topirii ( respectiv a solidificrii ) volumul substanei se modifica astfel: majoritatea substanelor i mresc volumul la topire i i-l micsoreaz la solidificare; excepii: apa,fonta i bismutul se comport invers. Alte aspecte legate de starea de agregare: Aliajele sunt amestecuri omogene de dou sau mai multe metale. Temperatura de topire a aliajului este mai mic dect temperatura de topire a fiecarui component al su. Masa unui corp nu se modific n timpul topirii sau al solidificrii. Trecerea unei substane din stare solid n stare lichid prin caldura se numete topire. Fenomenul invers, trecerea din starea lichida in starea solida se numete solidificare. Topirea corpurilor de se face dupa doua legi: - un acelasi corp solid incepe sa se topeasca intotdeuna la o temperatura a sa proprie; - pe tot timpul topirii temperatura ramane neschimbata. De obicei corpurile cand se topesc, isi maresc volumul. Exceptie face gheata si alte corpuri care cand se topesc isi micoreaza volumul. Unele corpuri solide se topesc prin afundare intr-un lichid, adica dizolvare. In lichide nu se dizolva nu numai solidele, ci si gazoasele si chiar alte lichide. Solidificarea corpurilor se face in baza a doua legi: - Temperatura de topire coincide cu cea de solidificare; - La presiune constant pe toat durata solidificrii temperature rmne constant. Totodata, in timpul solidificarrii, volumul se schimba, insa nu si masa unui corp.

Apa ingheata la 00C si isi mareste volumul. Unele lichide, cand se solidifica, iau forme geometrice, aparand fenomenul de cristalizare, adica solidificare sub forma de cristale, a unui corp. Cristalul este un corp geometric regulat cu fete, muchii si unghiuri. Trecerea unei substante din stare lichid n stare de vapori ( gazoas ) incet se numetevaporizare, iar in mod zgomotoz prin fierbere. Fierberea este vaporizarea care are loc n toat masa lichidului, in interiorul sa. Evaporarea este vaporizarea care are loc doar la suprafaa lichidului. Factori ce influenteaza evaporarea: Temperatura cand temperatura est mai ridicata, atunci aerul dimprejur, incalzindu-se, se dilata, se areste, asa ca poate sa se incarce cu mai multi vapori.

Suprafaa de ntindere: cu ct este mai mare, evaporarea are loc mai repede; Agitaia aerului din jurul corpului sau substanei ( vntul ) grbete evaporarea. Natura substanei; substane ca acetona, eterul, benzina etc. se evapor foarte repede i se numesc de aceea volatile. Evaporarea se produce cu absorbie d e cldur. Cand aerul e mai uscat. Cand presiunea atmosferica este mai mica, caci atunci lichidul, fiind mai putinpresat de aerul amosferic, se preface mai repede in aburi. Apa dintr-un lac de

munte se evapora mai repede decat apa de la ses. Fierberea se mai numeste ebulitie. Legile fierberii: - temperatura la care incepe sa fiarba un lichid, variaza cu presiunea pe care o suporta acel lichid. La presiunea de 76 cm, apa fierbe la 100 0C, mercurul la 360 0C, spirtul la 780C. Deci: - la aceeasi presiune, fiecare lichid incepe sa fiarba la temperatura sa proprie; - in tot timpul fierberii temperatura ramane neschimbata, daca nu se schimba presiunea asupra lichidului. Vaporii, cand se racesc, se condenseaza. Trecerea unei substane din stare de vapori n stare lichid se numete condensare sau lichefiere.

Cand prin caldura prefacem apa in vapori si apoi, prin racire, prefacem vaporii din nou in apa, zicem ca distilam. Asa se face distilarea. Distilarea este asadar prefacarea unui lichid in vapori si a vaporilor in apa. Substane ca naftalina, canforul, acidul benzotic i altele au proprietatea de a trece din stare solid direct n stare de vapori. Se spune c ele sublimeaz. Fenomenul invers, de transformare din stare de vapori direct n stare solid se numete desublimare. Sublimare SOLID topire vaporizare

LICHID GAZ condensare

solidificare

Desublimare Toate substantele sunt formate din atomi capabili sa formeze molecule. Asadar, avem structura substantei: 1. Atomul cea mai mic particul ce caracterizeaz un element chimic, respectiv este cea mai mic particul dintr-o substan care prin procedee chimice obinuite nu poate fi fragmentat n alte particule mai simple. Acesta const ntr-un nor de electroni care nconjoar un nucleu atomic dens. Nucleul conine sarcini electrice ncrcate pozitiv ( protoni ) i sarcini electrice neutre ( neutroni ), fiind nconjurat de norul electronicncrcat negativ. Cnd numrul electronilor i al protonilor este egal, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric; dac acest lucru nu se ntmpl, atunci atomul devine un ion, care poate avea sarcin pozitiv sau negativ. Atomul este clasificat dup numrul de protoni i neutroni: numrul protonilor determin numrul atomic ( Z ) i neutronii izotopii acelui element.

Izotopul este specia de atom cu acelai numar atomic Z dar cu numar de masa A diferit ( adic aceleai proprieti chimice dar proprieti fizice diferite ). Cuvntul izotop provine din grecescul isos ( egal ) i topos ( loc ). Toi izotopii unui element chimic au n nveliul electronic acelai numr de electroni, iar nucleele lor au acelai numr de protoni; ceea ce este diferit reprezint numrul de neutroni. In nomenclatura tiinific, izotopii unui element se scriu prin adugarea unei cratime ntre numele elementului i numrul su de mas, astfel: heliu-3, carbon-12, carbon14, oxigen-18,uraniu-238, iar prescurtat se noteaz folosind simbolul elementului i numrul de mas n partea stng sus: 3He, 12C, 14C, 18O, 238U. Dac, iniial, cuvntul atom nsemna cea mai mic particul indivizibil, mai trziu, dup ce termenul a cptat o semnificaie precis n tiin, atomii au fost gsii a fi divizibili i compui din particule i mai mici, subatomice. Cei mai muli atomi sunt compui din trei tipuri de particule subatomice care guverneaz proprietile lor externe:

electronii, care au o sarcin electric negativ i sunt cele mai puin masive particule subatomice; protonii, care au o sarcin electric pozitiv i sunt de aproape 1836 ori mai

masive dect electronii; neutronii, care nu au sarcin electric i care sunt de aproximativ 1839 ori mai masivi dect electronii. Protonii i neutronii creeaz un nucleu atomic dens i masiv, ei fiind numii i nucleoni. Electronii formeaz un larg nor electronic ce nconjoar nucleul. Nucleul unui atom este o regiune foarte dens din centrul su, constnd din protoni i neutroni. Dimensiunea nucleului este mult mai mic dect dimensiunea atomului nsui; masa unui atom este determinat, aproximativ, doar de masa protonilor i neutronilor i aproape fr nici o contribuie din partea electronilor. Inainte de 1961, se acceptau ca particulele subatomice doar electronii, protonii i neutronii. Azi se cunoate c protonii i neutronii nii sunt constituii din particule i mai mici numite quarkuri. n plus, electronul are un partener neutru din punct de vedere electric, aproape fr mas, numit neutrino. Electronul i neutrino sunt ambii leptoni. Prin urmare, atomii sunt compui numai din quarkuri i leptoni. Protonul este format din dou quarkuri up i un quark down, iar neutronul este format din dou quarkuri down i un quark up. Dei nu apar n substana ordinar,

alte dou generaii mai grele de quarkuri i leptoni pot fi generate n ciocnirile de nalt energie. O importan deosebit pentru atom o prezint bosonii, adic particulele de transport al forelor de interaciune. Astfel, electronii sunt legai de nucleu prin intermediul fotonilor ce transport fora electromagnetic. Protonii i neutronii sunt meninui mpreun n nucleu prin intermediul gluonilor ce transport fora nuclear. Bosonii sunt responsabili de interaciunea nuclear slab, numit i interaciunea slab, care la rndul ei este responsabil pentru radioactivitate i care acioneaz asupra tuturor particulelor de materie cu spin 1 / 2 ( de exemplu: protonii sau neutronii ), dar nu acioneaz asupra particulelor cu spin 0, 1 sau 2 ( cum sunt fotonii sau gravitonii ). Fotonul, numit i cuant de lumin, este particula elementar responsabil pentru toate fenomenele electromagnetice. Fotonii particip la interaciunile electromagnetice; toate formele de lumin ( nu numai cea vizibil ) se compun din fotoni. Noiunile de forta si interactiune sunt foarte asementoare. O for este efectul asupra unei particule datorit prezenei unei alte particule. Interaciunile unei particule includ toate forele care o afecteaz, dar includ i dezintegrrile i anihilrile prin care particula s-ar putea s treac. Aceast confuzie apare din faptul c majoritatea oamenilor, chiar i majoritatea oamenilor de tiin folosesc termenii de for i interaciune cu acelai sens, dei cel mai potrivit ar fi acela de interaciune. De exemplu, numim particulele mediatoare ale interaciunii ca particule purttoare de for. Va fi n regul dac vei folosi aceti termeni cu sens echivalent, dar ar trebui s tii ca ei sunt totui puin diferii. Vezi mai sus cele patru forte fundamentale. Atomii nu se ating intre ei; cu alte cuvinte, intre atomii unui corp se afla locuri goale numite pori, care nu se vad. Acesti pori se dilata, se maresc prin caldura si se micsoreaza prin rracire sau apasare. Stiind asta, ne putem explica cauza pentru care volumul corpurilor se mareste prin caldura si se micsoreaza prin raceala ori prin apasare. Molecula cea mai mic parte dintr-o substan care pstreaz compoziia procentual i toate proprietile chimice ale acelei substane. O molecul este definit ca un grup electric neutru, destul de stabil, format din cel puin doi atomi ntr -un aranjament anumit, legate mpreun n conformitate cu obligaiuni chimice foarte puternice (covalente).

Caracteristici

sunt particule materiale, neutre din punct de vedere electric; au mas i dimensiuni foarte mici; se afl ntr-o continu micare; pot fi formate din atomi identici sau diferii; ntre moleculele unei substane exist spaii numite spaii intermoleculare.

Sistemul international de unitati sistem de uniti de msur . Sistemul internaional conine apte uniti fundamentale: metrul, kilogramul, secunda, amperul, kelvinul, molul i candela. Din cele apte uniti de msur fundamentale se pot deriva un numr nelim itat de uniti derivate, care pot acoperi tot domeniul fenomenelor fizice cunoscute. Unitile SI derivate sunt coerente, adic la derivarea lor nu trebuie folosit niciun factor de scar. Metrul o unitate de msur pentru lungime. Un metru este distana parcurs de lumin prin vid ntr-un interval de timp de 1299.792.458 dintr-osecund. (viteza luminii in vid). Viteza luminii n vid, conform teoriei relativitii restrnseal lui Einstein reprezint valoarea limit a vitezei pe care o poate atinge un corp, indiferent de mediul n care se propag. Valoarea sa, exprimat n uniti din Sistemul Internaional, este de 299.792.458 m/s (metri pe secund). Simbol: m. Kilogramul unitatea de msur pentru mas. Kilogramul este singura unitate fundamental format cu ajutorul unui prefix. Astfel, dei conform prefixului kilo un kilogram este 1.000 grame, nu gramul este considerat unitatea fundamental, ci kilogramul. Simbol: kg. Nu este corect utilizarea kilogramului ca unitate de msur pent ru greutate sau pentru fore n general. Greutile i, n general, forele se msoar n newton(N). Pentru msurarea forelor se folosete uneori o unitate numit kilogram-for, notat kgf, egal cu greutatea unui corp cu masa de 1 kg la suprafaa Pmntului. 1 kgf 9,8 N. KGF sau kilogramul fora exprima fora exercitata de cmpul gravitaional asupra unei mase de un kilogram. Aceasta unitate de msura face parte din sistemul internaional de uniti de msura. Un kilogram fora este egal cu 9.80665 newtoni. Secunda unitatea de masura pentru timp definita ca fiind durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiaiei ce corespunde tranziiei dintre cele dou niveluri hiperfine ale strii fundamentale ale atomului de cesiu 133 n repaus la temperatura de 0 K. Definiia secundei a fost iniial legat de perioada de rotaie a Pmntului n jurul propriei axe, prin mprirea unei zile solare medii n 24 de ore, a fiecrei ore n 60 de minute, i a fiecrui minut n 60 de secunde. Acest mod de definire

a fost suficient de precis pn cnd au aprut ceasuri mai exacte care au dovedit c rotaia Pmntului nu are o perioad constant. Simbol: s. Amperul unitatea de msur pentru intensitatea curentului electric. Simbol: A. Kelvin scara Kelvin este scar de temperatur termodinamic (absolut) unde temperatura de zero absolut ( 0 K ) este cea mai sczut temperatur posibil, nimic neputnd fi rcit mai mult, iar n substan nu mai exist energie sub form de cldur. Unitatea de msur a scrii Kelvin este kelvinul ( simbol: K ), care este unitatea de temperatur n SI i este una din cele apte uniti de msur fundamentale. Unitatea i scara kelvin este definit, conform conveniilor internaionale, prin dou puncte: zero absolut i punctul triplu al apei.[1] De asemenea, aceast definiie leag exact scara Kelvin de scara Celsius. Zero absolut temperatura fa de care nimic nu poate fi mai rece i la care n substan nu mai exist energie sub form de cldur este definit ca fiind exact 0 K i 273,15 C. Punctul triplu al apei este definit ca fiind la exact 273,16 K i 0,01 C. Aceast definiie are trei consecine: 1. stabilete valoarea unitii kelvin ca fiind exact 1 / 273,16 pri din diferena dintre punctul triplu al apei i zero absolut; 2. stabilete c un kelvin are exact aceeai mrime cu un grad de pe scara Celsius; i 3. stabilete c diferena punctelor de zero ntre cele dou scri este exact 273,15 kelvini (0 K = 273,15 C i 273,16 K = 0,01 C). Temperaturile n kelvini pot fi convertite n alte uniti conform tabelului de sus-dreapta. Kelvin Zero absolut ( exact, prin definiie ) 0K 273,15 C 459,67 F Celsius Fahrenheit

Punctul de topire al gheii

273,15 K

0 C

32 F

Punctul triplu al apei

273,16 K

0,01 C

32,018 F

(exact, prin definiie)

Punctul de fierbere al apei A

373.1339 K

99,9839 C

211,9710 F

Mol ( numit i molecul gram atunci cnd se refer la molecule ) este unitatea de msur fundamental n SI a cantitii de substan. Simbolul pentru aceast unitate de msur este mol ( nu se schimb la plural ). Simbol: mol. Un mol este cantitatea de substan a crei mas exprimat n grame este egal cu masa atomic a acelei substane. De exemplu, fierul (Fe) are masa atomic 55,845; prin urmare 1 mol de fier are 55,845 g. Candela unitatea fundamental pentru intensitatea luminoas. Simbol: cd. Unitati SI derivate Unitile derivate sunt date de expresii algebrice formate prin nmulirea i mprirea unitilor fundamentale. Numrul acestor uniti folosite n tiin este nelimitat, aa c n tabelul urmtor se prezint cteva exemple de astfel de uniti. Exemple de uniti SI derivate exprimate n funcie de uniti fundamentale Mrime arie A volum V vitez v acceleraie a metru pe secund la ptrat m s-2 metru pe secund m s-1 metru cub m3 Simbol Denumire metru ptrat m2 Simbol dimensional

Aria unei suprafee este o msur a ct de ntins este acea suprafa. Adesea cuvntul suprafa se utilizeaz cu sensul de aria suprafeei. Unitatea de msur pentru arie n Sistemul Internaional este metrul ptrat, avnd simbolul m. Volumul desemneaz proprietatea unui corp de a avea tridimensionalitate, adic ntindere de-a lungul a trei axe perpendiculare pe care se

msoar lungimea, limea i respectivnlimea sa (toate cele trei dimensiuni fiind, de fapt, valori de lungime). Altfel definit, volumul unui corp este locul pe care el l ocup n spaiu. Unitatea de masura este 1m3 Uniti SI derivate cu denumiri speciale Expresia n alte uniti SI Expresia n uniti SI fundamentale

Mrime frecven

Denumire(a)

Simbol Hz

hertz(d) For newton N

s-1

m kg s-2 presiune tensiune mecanic pascal Pa N m-2 energie, lucru mecanic, cantitate de cldur kg m-1 s-2

joule

Nm kg m2 s-2

putere, flux energetic diferen de potenial electric (tensiune) tensiune electromotoare capacitate electric rezisten electric inducie magnetic temperatur Celsius

watt

W J s-1 kg m2 s-3

volt

V J C-1 kg m2 A-1 s-3

farad

F C V-1 A2 s4 kg-1 m-2 V A-1 kg m2 A-2 s-3

ohm

tesla

T V s m-2 kg A-1 s-2 K

grad Celsius(e)

flux luminos

lumen

lm

cd sr

iluminare

lux

lx m-2 lm

TABELUL PERIODIC AL ELEMENTELOR Inainte de a vorbi despre tabelul periodic, trebuie sa aducem in vedere anumite notiuni elementare. Astfel, notiune de element chimic desemneaza o specie de atomi identici, adic de atomi avnd acelai numr de protoni n nucleul atomului, respectiv un numr identic de electroni nnveliul electronic al atomului. A se remarca c definiia nu se refer la numrul de neutroni din nucleu, ceea ce nseamn c noiunea de element chimic include toi izotopii acelui element chimic. Este meritul remarcabil al savantului rus Dimitri I. Mendeleev de a fi descoperit legea periodicitii elementelor chimice i de a fi conceput o reprezentare grafic complex, dar perfect logic a interdependenei sofisticate a tuturor speciilor unice de atomi, tabelul periodic al elementelor. Legea periodicitii afirm c proprietile chimice ale elementelor se repet periodic i este fundamentul tabelului periodic al elementelor. Chimia este stiinta care are ca obiect studierea substantelor si a transformarilor lor. Este definita si ca stiinta despre atomi ( elemente chimice ) si combinatiile lor, deoarece studiaza procesele de transformare a substantelor dintr-una in alta prin regruparea atomilor si modificarea legaturilor dintre atomi. Chimia are stranse legaturi cu alte stiinte, dintre care in primul rand cu fizica (l imita dintre ele fiind relativa si facand obiectul a doua discipline, chimie fizica si fizica chimica ), precum si cu biologia ( biochimia ) si cu geologia ( geochimia ) etc. Domeniul chimiei se imparete in: chimia anorganica, chimia organica si chimia fizica. Chimia anorganica studiaza proprietatile fizice si chimice ale elementelor si combinatiilor lor ( in afara de compusii carbonului, studiati de chimia organica ), precum si legile generale ale combinarii chimice. Chimia organica studiaza combinatiile carbonului cu cateva elemente ( hidrogen, oxigen, azot, sulf, halogeni etc. ). Denumirea de chimie organica provine din conceptia gresita care a dominat pana la inceputul sec.al XIX-lea, potrivit careia substantele organice nu ar putea proveni decat

din organismele vii. Sintetizarea substantelor organice din substante minerale ( realizata pentru prima oara de Wohler in 1828 prin sintetizarea ureii din substante tipic anorganice ) a spulberat aceasta conceptie gresita si a dovedit inca o data unitatea materiala, indestructibila a lumii. Chimia fizica are ca obiect studierea, prin metode fizice, a legilor si feno-menelor chimice precum si a structurii combinatiilor chimice. Sau mai dezvoltat, pe baza acestor discipline, numeroase alte ramuri, cum sunt: chimia analitica, chimia combinatiilor compexe, chimia coloizilor, electrochimia, analiza fizicochimica, fotochimia, magnetochimia, radiochimia. Chimia organic este ramura chimiei care se ocup cu studiul structurii, proprietilor, reaciilor de sintez sau de descompunere a compuilor organici. Compuii organici sunt substane alctuite n principal din carbon i hidrogen, dar pot conine i oxigen, azot, sulf, fosfor sau bor, precum i restul elementelor, dar n cantiti mult mai mici. Substanele organice se mpart n:

Hidrocarburi saturate Alcani Izoalcani Cicloalcani


Hidrocarburi nesaturate Alchene Alchine Alcadiene Hidrocarburi aromatice Arenele Compui organici cu funciuni Compusi halogenati Compusi hidroxilici :alcooli si fenoli Amide Compusi carbonilici :aldehide si cetone Acizi carboxilici Compui organici cu aciune biologic Grsimi Proteine Zaharide Vitamine

Tabelul periodic al elementelor este aranjat astfel incit sa scoata in evidenta similitudinea dintre anumite elemente. Elementele dintr-o anumita zona a tabelului au proprietati asemanatoare in timp ce elementele situate la o distanta semnificativa au un comportament diferit. Intre aceste extreme exista o variatie gradata a proprietatilor fizice si chimice ca rezultat al masei atomice relative si configuratiei electronice a elementelor care intervin in aceasta zona intermediara.

Actinidele i lantanidele se numesc mpreun pamnturi rare. 2Metalele alcaline, metalele alcalino-pmntoase, metalele de tranziie i de post tranziie, actinidele i lantanidele se numesc mpreun metale. 3Halogenii i gazele nobile snt i ele nemetale.
1

Starea de agregare la condiiile normale de temperatur i presiune cele cu numrul atomic scris n rou sunt gaze; cele cu numrul atomic scris n albastru sunt lichide; cele cu numrul atomic scris n negru sunt solide. Metalele, dup cum se poate observa n tabelul periodic al elementelor, sunt preponderente n natur. Ele posed capaciti conductoare, din punct de vedere

electric, i ca ioni au sarcini pozitive ( cationi ). Rolul metalelor n organismul omului este deosebit de important. Ele formeaz mpreun cu unele substane de natur proteic compui fundamentali, care poart denumirea de metaloproteine, aa cum este de exemplu; hemoglobina. Numeroase substane produse de ctre organism ( enzime, hormoni ), fie conin metale, fie sunt activate de ctre acestea. Dintre metalele cele mai importante pentru om sunt: - metalele alcaline; care aparin grupei I principale, perioadele 2, 3 i 4 ( litiul, sodiul, potasiul ), - metalele alcalino-pmntoase; care aparin grupei a II a principale, perioadele 3 i 4 ( calciul i magneziul ), - metalele din grupele secundare ( I, II, V, VI, VIII ), perioada 4 ( fierul, cobaltul, cuprul, zincul, manganul, cromul, vanadiul ). Metaloizii ( metaloidele ) sunt elemente de tranziie dintre metale i nemetale, posednd din punct de vedere electric, capaciti semiconductoare. Pentru om, nevoia de metaloizi este mic, dar necesar, n cazul elementelor metaloide din perioadele 2, 3 i 4. Cei mai importani metaloizi sunt seleniul i siliciul. n cantiti foarte mici i alte metaloide ( bor, arsen, germaniu ) prezint efecte favorabile pentru organismul uman. Notiunea de conductor si semi-conductor se refera la conductibilitatea electric este proprietatea materialelor de a permite trecerea curentului electric. Nemetalele posed n forma lor ionic sarcini negative ( anioni ), fiind principalele elemente cu care metalele i hidrogenul ( singurul nemetal cu sarcin pozitiv )realizeaz legturi chimice. Rolul lor este major deoarece intr n structura tuturorsubstanelor organice ( glucide, lipide, proteine, vitamine, acizi organici, enzime , etc. ), precum i al celor anorganice ( apa, gazele de respiraie, acidul clorhidric din stomac, srurile minerale ), care ntrein viaa . Cele mai importante nemetale pentru om, aparin perioadelor 1-5. Dintre acestea, oxigenul, hidrogenul, carbonul i azotul prezint o importan deosebit, ele constituind elementele de baz a oricrei substane organice vitale. Pentru om, i alte nemetale sunt deosebit de importante, aa cum sunt: fosforul i sulful. O grup aparte de nemetale este alctuit din elementele halogene, care ocup grupa a VII -a principal a sistemului periodic. Toi halogenii prezint importan major pentru om, mai ales datorit faptului c prezint monovalen negativ, ceea ce le confer o mare capacitate combinatorie i recombinatorie, i care asigur, n acelai

timp, proprietile electrolitice specifice vieii. Halogenii mai ndeplinesc funcii legate de: activitatea endocrin ( iodul ), calmarea sistemului nervos ( bromul ), producerea de acid gastric ( clorul ), formarea i pstrarea stratului exterior solid al dinilor ( fluorul ).

Grupele coloanele verticale, numite grupe sau familii, conin elemente cu proprieti fizice i chimice asemntoare, care au aceeai configuraie electronic n stratul de valen. Ele sunt notate cu cifre arabe de la 1 la 18, conform recomandrilor IUPAC din 1986. Deplasindu-ne de sus in jos in coloanele (grupele) tabelului periodic, fiecare element va avea un strat de electroni in plus fata de cel de deasupra lui. Chiar daca sarcina nucleului creste pe aceasta directie, straturile suplimentare si distanta din ce in ce mai mare a nucleului fata de electronii de pe ultimul strat face ca acesti electroni sa fie mai putin legati. Una dintre cauze o constituie influenta straturilor interioare de electroni care au un efect de ecranare, reducind astfel forta de atractie exercitata asupra electronilor de valenta, ceea ce conduce la formarea de cationi. Influenta combinata a acestor factori conduce la o tendinta puternica a elementelor metalice din coltul din stinga jos al tabelului periodic ( metalele alcaline grele ) de a formacationi, in timp ce elementele nemetalice din coltul din dreapta sus ( halogenii usori ) formeaza anioni. Un ion este un atom, o molecul sau n general un grup de atomi care are o sarcin electric nenul. Un atom neutru din punct de vedere electric are un numr de electroni egal cu numrul de protoni din nucleu, i se poate ioniza prin schimbarea acestui echilibru. Astfel, dac pierde unul sau mai muli electroni devine un ion pozitiv, numit i cation pentru c este atras de catod ( electrodul negativ ); dac primete unul sau mai muli electroni devine un ion negativ, numit i anioni pentru c este atras de anod ( electrodul pozitiv ). Ionizarea este procesul prin care atomii ctig sau pierd electroni. Pot aprea dou cazuri: atomii pot pierde electroni sau electronii sunt capturai de cmpul nucleului atomului rezultnd ionii pozitivi i, respectiv, negativi. Perioadele sirurile orizontale ale sistemului periodic, cuprinznd elementele dintre dou gaze rare succesive, se numesc perioade. Sistemul periodic conine 7 perioade corespunztoare celor 7 nivele energetice notate cu cifre arabe de la 1 la 7.

Elementele dintr-o perioada au acelasi numar de straturi electronice in atom, numar care coincide si cu numarul stratului exterior. In cadrul aceleasi perioade elementele sunt aranjate in ordinea crescatoare a numerelor atomice. In aceeasi perioada fiecare element contine un electron in plus pe ultimul strat comparativ cu elementul anterior. Aceasta conduce la o crestere a masei nucleului si sarcinii elementelor de la stinga spre dreapta in cadrul fiecarei perioade, fara a avea insa si o crestere a numarului de straturi de electroni. Valena ( numrul de oxidare ) caracterizeaz capacitatea de combinare a unui atom cu un alt atom. Ea este dat de numrul electronilor cu care atomul particip la formarea legturilor chimice i variaz n funcie de atom i grupare chimic. Valena se poate raporta la hidrogen sau la oxigen. Noiunea de numr de oxidare nlocuiete conceptul de valen, desemnnd numrul de sarcini pozitive sau negative care se pot atribui unui atom dintr-o combinaie, n funcie de sarcinile electrice reale sau formale ale celorlali atomi cu care este combinat. Blocul de elemente Bloc este o familie de grupe adiacente. Elementele reunite ntr-un bloc se caracterizeaz prin acelai tip de orbital atomic, care d i numele blocului. Este cunoscut ca substraturile de electroni sunt formate din orbitali de acelasi tip si care au aceeasi energie; acestia sunt notati cu simbolurile s, p, d, f. Elementele chimice se pot clasifica in grupuri sau blocuri, dupa tipul de orbital in care intra electronul distinctiv. Elemente de tip bloc s Toate elementele din blocul s sunt metale si se regasesc in grupele 1 si 2 ale tabelului periodic. Blocul s contine metalele alcaline si metalele alcalino-pamintoase. Aceste metale sunt puternic reactive, pierzind cu usurinta electronii lor de valenta pentru a forma compusi ionici cu numere de oxidare +1 sau +2 ( numarul de oxidare este un numar care indica citi electroni trebuie sa primeasca sau sa cedeze atomul dintr-un compus pentru a forma un atom neutru ). Avind numai unul sau doi electroni de valenta, legatura metalica din structura metalelor din blocul s este relativ slaba, astfel incit acestea sunt metale cu temperaturi de topire scazute.

Metalele alcaline, gsite n grupa 1 a sistemului periodic ( grup cunoscut i sub denumirea de grupa IA ), sunt metale foarte reactive i nu sunt gsite n stare natural dect n compui. Aceste metale au un singur electron pe stratul exterior. Astfel, cedeaz foarte uor acel electron n compui ionici cu alte elemente. La fel ca oricare alt metal, metalele alcaline sunt ductile i maleabile, i sunt bune conductoare de cldur i curent electric. Aceste metale sunt mai moi dect majoritatea celorlalte metale. Cesiul i franciul sunt cele mai reactive elemente din aceast categorie. Metalele alcaline pot exploda cu uurin dac intr n contact cu apa, de aceea se pastreaza in ulei cu exceptia litiului. Metalele alcaline sunt: Litiul, Sodiul, Potasiul, Rubidiul, Cesiul, Franciul. Metalele alcalino-pmntoase, gsite n grupa a doua din sistemului periodic de elemente (grup cunoscut i sub denumirea de grupa IIA), sunt metale cu proprieti intermediare ntre metalele alcaline i cele pmntoase. Acestei grupe apartin elementele stabile: Beriliu ( Be ), Magneziu ( Mg ), Calciu ( Ca ), Strontiu ( St ), Bariu ( Ba), si Radiu ( Ra ). Elementele de tip bloc p sunt cele din grupele 13 18 din tabelul periodic. Blocul include un amestec de metale de tip bloc p si nemetale. Metaloizii ( sau semi-metalele germaniu, arsenic, antimoniu ) se gasesc si ei in acest bloc. Toate aceste elemente au orbitalii de tip p partial ocupati. Aceste elemente prezinta o variatie mai mare a proprietatilor fizice si chimice comparativ cu cele din blocul de tip s. Blocul p include si halogenii puternic reactivi si un numar de nemetale extrem de importante cum ar fi carbonul, nitrogenul si oxigenul. Aceste elemente tind sa formeze intre ele compusi covalenti. Tot in blocul p se regasesc si gazele nobile. Elemente de tip bloc d Blocul d contine metalele tranzitionale care au partial ocupat orbitalii d. Energetic, acesti orbitali sunt asemanatori cu cei situati imediat deasupra lor. Ca urmare a energiei tranzitionale scazute, electronii din orbitalul d pot trece usor pe un nivel energetic mai inalt prin absorbtia de radiatii electromagnetice din domeniul vizibil. Unele dintre elementele cele mai grele din blocul d prezinta o puternica instabilitate nucleara, motiv pentru care nu se gasesc in forma naturala ci trebuie produse numai pe cale sintetica. Elemente de tip bloc f

Elementele din blocul f sunt lantanidele si actinidele. Acestea au orbitalii 4f sau 5f ocupati partial sau total si uneori au orbitalul 5d sau 6d ocupat pe jumatate. Ca urmare a diferentelor mici intre nivelele energetice din aceasta regiune a tabelului periodic, lantanidele au proprietati asemanatoare. O contractie pronuntata apare in seria lantanidelor din blocul f. Ca rezultat al acestei contractii, elementele care urmeaza in tabel imediat dupa lantanide au raze atomice si ionice similare cu elementele din grupa situata imediat la stinga lantanidelor. Tendinta generala pentru elementele cu electronegativitate puternic diferita intre ele este de a forma legaturi ionice. Atomii metalelor tind sa formeze cationi ( ioni pozitivi ) avind o raza ionica mare. Nemetalele tind sa formeze legaturi covalente intre ele. Oricare dintre elementele din grupa metalelor tranzitionale, inclusiv lantanidele si actinidele prezinta o mai mare asemanare intre ele decit exista in alte zone ale tabelului periodic. Similitudinea rezulta ca urmare a faptului ca stratul de electroni care este completat de-a lungul unei perioade nu este stratul exterior, astfel incit diferentele din cadrul acestei serii de elemente sunt mai putin evidente ca in alte zone, stratul exterior fiind similar. Compus chimic substan chimic pur, format din dou sau mai multe elemente chimice ce au ntre ele un raport de atomi i de mase bine stabilit ( spre deosebire de amestecuri ), i care pot fi separate prin reacii chimice. Substanta care poate fi impartita chimic in substante mai simple. Ex: H2O. Reaciile chimice interaciunile la nivel molecular dintre substane. Ele se pot clasifica n: reacii de combinare care doi sau mai muli reactani se unesc pentru a forma un

singur produs de reacie: A + B = A B; reacii de descompunere dintr-o substan compus (reactant) se formeaz doi sau mai muli produi de reacie: AB = A + B; reacii de substituie atomul unui element nlocuiete atomii unui alt element ntr-o substan compus: A B + C A C + B; reacii de schimb dou substane compuse i schimb ntre ele unele elemente, transformndu-se n alte substane compuse: A B + C D A C + B D.

Substantele care exista nainte de reactie se numesc reactanti. Substantele care rezulta ca produsi ai reactiei se numesc produsi de reactie.

Reactia endoterma este reactia care decurge cu acceptare de caldura. Energia chimica a reactantilor este mai mica dect a produsilor de reactie. Reactia exoterma este reactia care decurge cu cedare de caldura. Energia chimica a reactantilor este mai mare dect energia chimica a produsilor de reactie. Amestec omogen Starea de agregare denumirea amestecului de substante Exemple: Solid-solid Aliaj Aliaj de aur si argint Lichid-lichid Amestec lichid Amestec de metanol si acetona Lichid-solid Solutie Saramura Gaz-gaz Amestec gazos Aerul Sistem eterogen Starea de agregare a fazelor Denumirea sistemului material Exemplu: Solid-solid Amestec solid Granitul Solid-lichid Pasta Pasta de dinti Solid-gaz Spuma solida Polistirenul, piatra ponce Lichid-solid Solutie coloidala, Suspensie Namolurile, hidrosoli Lichid-lichid Emulsie Laptele Lichid-gaz Spuma Spuma de sapun Gaz-solid Fum Fumul de la soba Gaz-lichid ceata norii. Biosfera este un termen generic care desemneaz spaiile de pe Pmnt unde exist via, incluznd partea inferioar a atmosferei, partea superioar a uscatului (litosfera) i hidrosfera. Biosfera conine o multitudine de organisme i de specii care formeaz numeroase ecosisteme. Sinonim: ecosfera. Ecosistem unitate funcional complex a naturii, un sistem interptruns i unitar, n care acioneaz factori abiotici i biotici caracteristici. Sub influena tuturor acestor factori, n ecosistem se desvresc toate ciclurile biologice, energetice i chimice locale. Biotopul totalitatea factorilor abiotici (apa, vntul, energia solar, clima, umiditatea) i relaiile dintre ei. In structura biotopului sunt incluse substanele anorganice, factorii geografici, mecanici, fizici, fizico-chimici i relaiile dintre aceti factori. Biocenoza reprezint un nivel supraindividual de organizare a materiei vii i descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoz) i animale (zoocenoz) care

interacioneaz ntre ele i care convieuiesc ntr-un anumit mediu sau sector din biosfer (biotop), formnd cu el un tot unitar i care se afl ntr-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. ntinderea unui ecosistem este limitat i definit ( o pdure, o balt, o pune, etc.), ns fr a poseda o frontier precis, astfel nct, ntre dou ecosisteme nvecinate, apare un spaiu de interptrundere, care poart denumirea de ecoton. Deoarece biotopul i biocenoza sufer schimbri permanente, ecosistemul nu este static, ci cunoate un dinamism continuu. Variaiile din ecosistem au un caracter aritmic ( schimbri brute neprevzute ) sau ritmic ( schimbri periodice ciclice ). Dintre schimbrile aritmice suportate de ctre ecosistem, amintim: furtunile, creterea sau scderea brusc a temperaturilor, incendiile, inundaiile, etc.. Dinamica ritmic a ecosistemului poate fi influenat de mai muli factori ca: variaia ciclic a temperaturilor (zi-noapte, var-iarn), succesiunea duratei luminii ( n 24 de ore, n funcie de alternana anotimpurilor ), variaia sezonier a biocenozei ( faze de vegetaie, hibernare, migraie, reproducere ), etc.. n natur, elementele chimice se gsesc fie sub form de substane libere simple (hidrogenul, clorul, oxigenul, sodiul), fie sub form de substane compuse ( carbonai, azotai, sulfai, apa ). n scoara pmntului ( litosfera ), nveliul apos ( hidrosfera ) i nveliul gazos al pmntului ( atmosfera ), elementele predominante din natur, sunt: oxigenul ( 50% ), siliciul ( 25% ), precum i aluminiul, fierul, calciul, sodiul, potasiul, magn eziul, hidrogenul, titanul, clorul i fosforul ( cca. 25% ). Ca urmare a procesului de evoluie, materia vie, vegetal i animal, are o compoziie chimic deosebit de complex, cu forme diverse determinate de coninutul de ap i de substan uscat constituit din: - substane organice: glucide, protide, acizi nucleici, enzime, vitamine, lipide, hormoni, fitohormoni, pigmeni, lignine, taninuri, terpenoide, alcaloizi; - substane anorganice ( substane minerale ) clasificate n macroelemente si oligoelemente. Principalele elemente chimice care formeaza corpul uman sunt: oxigenul 65%, carbonul 18,5%, hidrogenul 9,5%, azot 3,3%, calciu 1,5%, fosfor 1%, potasiu 0,35%, sulf 0,25%, sodiu 0,15, magneziu 0,005, clor urme. Acestea sunt

macroelementele si insumeaza in total 99,9 % din masa organimului. A nu se confunda cu greutatea! Elementele chimice care se gsesc n organismul uman se numesc bioelemente. Ele se clasifica in: - Macroelemente ( 99,99% ). Organismul are nevoie de ele n cantiti mari: C, H, O, N, S, K, Na, Cl, Ca, P, Mg; - Microelemente ( 0,01% ): organismul are nevoie de ele n cantiti extrem de mici, dar care sunt foarte importante: F, Mn, Fe, Co, Cr, I, Zn, Cu, Mo, Se. ELEMENTE MINERALE MACROELEMENTE: Elemente organogene: C ( carbon ), H ( hidrogen ), O ( oxigen ), N ( azot ), S ( sulf ). Organismul le procur din : ap; hran ingerat n special compui organici: - glucide; - lipide; - proteine. Elemente cu rol fundamental ( structural i funcional) n organism: Ca (Calciu), P (Fosfor), Mg (Magneziu), Na (Sodiu), K ( Potasiu ), Cl ( Clor ). Organismul le procur din : ap potabil (mineralizat); hran ingerat (mai ales de origine vegetal).

OLIGOELEMENTE ( microelemente ) rol structural i funcional : Co ( Cobalt ), Cr ( Crom ), Cu ( Cupru ), Fe ( Fier ), I ( Iod ), Mn ( Mangan ), Mo ( Molibden ), Se ( Seleniu ), Zn ( Zinc ), F ( Fluor ). Organismul le procur din : ap potabil (mineralizat ); hran ingerat n special compui organici. Bioelementele se combina intre ele rezultand biomolecule. Acestea se impart in doua categorii: - anorganice reprezentate de apa si saruri minerale ( de calciu, magneziu, fier, nitraii ); - organice reprezentate de glucide, lipide, proteine, vitamine, enzime, hormoni s.a . Biomoleculele anorganice: 1. Apa una din cele mai rspndite substane din natur este apa, sub forma gazoas ( vapori ), lichid ( apele de suprafa, apele freatice, apele subterane, apele minerale ) i solid ( zpad, grindin ). Apa este o substanta compusa (compus hidrogenat al oxigenului). Apa este substanta chimica anorganica rezultata in urma interactiunii a 2 molecule de hydrogen si a unei molecule de oxigen. Apa este un lichid inodor, insipid i incolor, de cele mai multe ori, sau uor albstrui sau chiar verzui n straturi groase. Apa este o substan absolut indispensabil vieii, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solveni. Apa este un compus chimic al hidrogenului i al oxigenului, avnd formula chimic brut H2O. n natura, apa este cea mai raspndita substanta compusa si se gaseste in toate cele trei stari de agregare, dar mai ales n stare lichida ( n aceasta stare acopera mai mult de 2 / 3 din suprafata globului ). Solvent substant chimic ( lichid ) care are proprietatea de a dizolva n masa ei alte substante. Sinonim: diluant. Pe Pmnt, apa exist n multe forme, n cele mai variate locuri. Sub form de ap srat exist n oceane i mri. Sub form de ap dulce n staresolid, apa se gsete

n calotele polare, gheari, aisberguri, zpad, dar i ca precipitaii solide, sau ninsoare. Sub form de ap dulce lichid, apa se gsete n ape curgtoare, stttoare, precipitaii lichide, ploi, i ape freatice sau subterane. n atmosfer, apa se gsete sub form gazoas alctuindnorii sau fin difuzat n aer determinnd umiditatea acesteia. Considernd ntreaga planet, apa se gsete continuu n micare i transformare,evaporarea i condensarea, respectiv solidificarea i topirea alternnd mereu. Aceast perpetu micare a apei se numete ciclul apei i constituie obiectul de studiu al meteorologiei i al hidrologiei. Circuitul apei n natur ( denumit uneori i ciclul hidrologic sau ciclul apei ) este procesul de circulaie continu a apei n cadrul hidrosferei Pmntului. Acest proces este pus n micare de radiaia solar i degravitaie. n cursul parcurgerii acestui circuit, apa i schimb starea de agregare fiind succesiv n stare solid, lichid sau gazoas. Dintre toate substanele care intr n constituia organismului uman, apa st pe primul loc n ceea ce privete cantitatea. n medie, omul are 63-70 % ap n organismul su. Apa constituie nu numai mediul n care decurg diversele reacii biochimice, ci particip direct la aceste reacii ( reacii de hidroliz, hidratare i deshidratare, oxidare i unele reacii de sintez ). Cu ajutorul apei are loc transportul substanelor nutritive la celule i esuturi i eliminarea din ele a produselor finale de metabolism. Prin evaporarea apei se regleaz temperatura corpului. Apa din organism contine: a.) Substante organice ( protein, lipide, glucide) ; b.) Saruri minerale ( sub forma de electroliti: Na, Mg, Ca, K, Fe; sub forma de sulfati, bicarbonati, cloruri, fosfati ). Se poate face o clasificare a apei dup diferite criterii i anume : - dup locul unde se gsete n raport cu celulele i esuturile se face o clasificare n apintracelular i extracelular. Apa extracelular poate fi la rndul ei interstiial i circulant ;

- din punct de vedere al distribuiei n esuturi, apa se clasific n ap tisular ( n esuturi ) i cavitar ( n lichidul cefalorahidian, etc. ) ; - din punct de vedere chimic, n organisme se gsete ap legat de diferite structuri moleculare i apa liber. Apa legat se fixeaz n cea mai mare parte prin hidratare pe structurile coloidale ce prezint grupri polare ( glucide, lipide, proteine ) ; - din punct de vedere al provenienei, apa se clasific n exogen ( introdus n organism din exterior) i endogen (rezultat din procesele metabolice prin oxidarea aerob ). Apa este introdusa in organism sub forma de bauturi impreuna cu alte alimente.Intradevar, in afara de apa pe care o bem, o cantitate de apa se formeaza in organism prin oxidarea diferitelor alimente. De regul fructele conin peste 90% ap, iar alimentele uscate conin ntre 60-85% ap. Apa constituie o anumite proportie in fiecare organ. Avem astefel: - n creier 75%; - Plmni 80%; - Inim 79%; - Splin 75%; - Rinichi 82%; - Snge 83%; - Muchi 75%; - Oase 22%. n mod normal organismul are nevoie de 2,5 l ap pe zi. Uneori aceast nevoie crete de pn la zeci de litri de ap. Depinde de mediul exterior. Apa din organism se elimin prin:

Rinichi: 06 2 l pe zi; Piele sub form de traspiraie; Plmni sub form de vapori; Intestine.

n cazul unor boli cum este diabetul se elimin o cantitate uria de ap sub form de urin de la 8-10 l pe zi. Setea este semnalul lipsei de ap n organism. Celulele diferitelor esuturi ajung s nu aib destul ap. Celelalte celule anun creierul despre lipsa apei. La nivelul cerebral informaia este prelucrat i se formeaz senzaia de sete care ne oblig s bem ap. Metabolismul apei este influenat de multe glande cu secreie intern ( tiroida, glandele suprarenale, glandele genitale, pancreasul, ficatul ). Organul cel mai important care regleaz metabolismul apei este hipofiza o gland situat sub creier. Ca organ coordonator scoara creierului intervine n toate procesele de reglare a metabolismului apei. 2. Sarurile Dup cum se tie, pentru buna funcionare a organismuluinostru sunt necesare, pe lng elementele minerale cunoscute,i o serie de sruri minerale. S-a stabilit din acest punct devedere c exist dousprezece sruri minerale care suntnecesare proceselor vitale: fosfaii de fier, de magneziu, desodiu, de calciu i de potasiu, sulfaii de sodiu, de potasiu i decalciu, clorurile de potasiu i de sodiu, fluorura de calciu i siliciul. Definitie: compus chimic cu structura cristalina , alcatuit din ioni metalici sau ioni d amoniu cu sarcina pozitiva ( cationi ) si din ioni radical acid cu sarcina negativa ( anioni ) Sarurile, in stare de agregare solida, se prezinta ca retele ionice si in solutie apoasa sau in tpitura formeaza ioni care se misca liber. Obtinere:

1. Reactia acizilor cu bazele ( neutralizarea ); 2. Precipitarea sarurilor greu solubile , 3. Reactia metalelor comune 4. Reactia metalelor cu nemetale.

din

solutii cu

apoase; acizi;

Saruri, denumiri: Floruri F (I), Cloruri Cl (I), Bromuri Br (I), Ioduri I (I), Sulfuri S (II), Sulfati SO4 (II), Azotati NO (I), Carbonati CO3 (II), Fosfati PO4 (III) Exemple de saruri: NaCl ( clorura de sodiu ), ZnCl2 ( clorura de zinc ), AgNo3 ( azotat de argint ), CaCo3 ( carbonat de calciu ), Na2 So4 ( sulfat de sodiu ). Mineralele, atunci cnd realizeaz combinaii, elementele minerale trec n sruri, n urma diferitelor tipuri de reacii, dintre care, aceea de neutralizare, este cea mai important pentru organismul omului. Srurile minerale ( electroliii ) au un rol important n meninerea integritii morfofuncionale a organismului, fiind substane ce nu se pot sintetiza sau degrada n organism. Sarurile minerale sunt mineralele ( micro si macro ) care sunt supuse unor reactii chimice, transformandu-se in saruri. 1. Cationii, cantitativ mai importani din snge sunt sodiu ( Na+ ), potasiu ( K + ), calciu ( Ca2+ ),magneziu ( Mg2+ ), i n mai mic msur fierul ( Fe2+ ), cuprul ( Cu2+ ), zincul ( Zn2+ ). 2. Anionii cantitativ mai importani din snge sunt clorul, bicarbonatul ( HCO3- ), fosfatul ( HPO42- ) i n mai mica proporie sulfatul ( SO42- ). Biomolecule organice Fiind molecule organice, biomoleculele sunt formate in principal din carbon, hidrogen, azot si oxigen, si in masura mai mica din fosfor si sulf. Acestea ( C, H, O, N ) formeaza compusi care poseda o capacitate moleculara unica de a participa la procesele ce constituie in ansamblu starea vie. Biomoleculele organismelor vii sunt organizate intr-o ierarhie de o complexitate moleculara progresiva. Toate biomoleculele deriva din precursori foarte simpli, cu masa moleculara mica, proveniti din mediu, in special bioxidul de carbon, apa si azotul atmosferic.

Acesti precursori sunt transformati de catre materia vie, prin diferite etape metaboliceintermediare, in compusi organici cu masa moleculara ceva mai mare, reprezentand biomoleculele de baza, sau unitatile constituente. Acestea se leaga intre ele prin legaturi covalente formand macromoleculele proprii celulei, cu mase moleculare relativ mari. Astfel: aminoacizii sunt unitatile constituente ale proteinelor; nucleotidele, ale acizilor nucleici; monozaharidele, ale polizaharidelor si acizii grasi, ale majoritatii lipidelor.

La un nivel de organizare celulara imediat superior, macromoleculele diferitelor clase se asociaza intre ele formand sisteme supramoleculare, cum sunt lipoproteinele ( complecsi ai lipidelor si proteinelor ) sau ribozomii ( complecsi ai acizilor nucleici si proteinelor ). Principalele clase de biomolecule au functii identice in toate tipurile de celule. - Acizii nucleici servesc pretutindeni la depozitarea si transmiterea informatiei genetice. - Proteinele sunt in toate celulele produsii si efectorii directi ai actiunii genelor. Unele au activitate catalitica specifica si functioneaza ca enzime; altele servesc ca elemente structurale. Proteinele formeaza cea mai complexa clasa de macromolecule. - Polizaharidele au doua functii importante in toate celulele. Unele ( de exemplu amidonul ) servesc ca forme de depozitare a materialului care furnizeaza energia necesara activitatii celulei, altele ( cum este celuloza ) servesc ca elemente structurale extracelulare. - Lipidele au, de asemenea, acelasi rol in toate celulele, si anume rol structural ( structura membranelor celulare ), sau rol de depozitare a materialului bogat energetic. Polimer substan compus din molecule cu mas molecular mare, formate dintrun numr mare de molecule mici identice, numite monomeri, legate prin legturi covalente. Exemple cunoscute de polimeri sunt plasticul, ADN-ul i proteinele. 1. Glucidele ( carbohidratii, zaharurile ) Au formula empirica ( CH2O )n ceea ce a sugerat, initial, ca este vorba de hidrati ai carbonului. Tipuri:

- Monozaharidele, denumite simplu zaharuri, sunt constituite dintr-o singura unitate polihidroxialdehidica sau polihidroxicetonica. Cel mai raspandit monozaharid este cel cu 6 atomi de carbon, respectiv D-glucoza, de la care deriva o serie intreaga de monozaharide. D-glucoza reprezinta sursa energetica majora pentru cele mai multe organisme, cat si piatra de constructie a unor polizaharide, cum ar fi amidonul si celuloza in celule vegetale si glicogenul in celule animale. - Oligozaharidele ( gr. oligo = cateva ) contin de la 2 la 10 unitati monozaharidice unite printr-o legatura glicozidica. Exemplu: maltoza. - Polizaharidele sunt hidrocarbonate compuse din mai multe molecule de monozaharide ca de exemplu glucoz, fructoz care sunt legate ntre ele n lanuri cu lungimi diferite formnd polizaridele ca glicogen, amidon, chitin i celuloz. In biosfera exista, probabil, mai multe glucide decat oricare alta materie organica si aceasta datorita abundentei din lumea plantelor a celor doi polimeri ai D-glucozei, amidonul si celuloza. Amidonul este forma principala de stocare a energiei in cele mai multe plante, in timp ce celuloza este principalul component structural extracelular din peretii celulari rigizi din plante. Glicogenul, care are o structura asemanatoare cu amidonul, este principalul hidrat de carbon de rezerva din animale. 2. Lipidele sunt biomolecule organice, insolubile in apa, care se pot extrage din celule si tesuturi cu ajutorul solventilor nepolari, ca: eterul, cloroformul. Desi termenul de lipide este uneori folosit ca sinonim pentru grasimi, grasimile sunt un subgrup de lipide numite trigliceride. Lipide sunt insa si molecule ca acizii grasi si derivatii lor ( incluzand tri-, di- si monogliceride si fosfolipide ) si de asemenea alti metaboliti steroidici cum este colesterolul. Desi omul si alte mamifere foloseste cai biosintetice diverse pentru a metaboliza si sintetiza lipide, unele lipide esentiale nu pot fi obtinute astfel si trebuiesc obtinute din hrana. Acizii grai se gsesc n 2 forme: saturai ( neeseniali ) i nesaturai ( eseniali ). Acizii grai nesaturai conin o singur dubla legtura ( mononesaturai ) sau mai multe duble legturi de carbon ( polinesaturai ). Acizii grai saturai nu au duble legturi. Acizii grai saturai conin hidrogen, ceea ce i face greu de digerat i provoac depozitarea grsimii pe pereii arterelor inimii. Produsele care conin grsimi saturate sunt: carnea de vit, miel, porc, slnin, untul, smntna, brnz cu coninut ridicat de grsime, laptele, uleiul de palmier, uleiul de nuc de cocos i untul de cacao. Aceste alimente trebuie consumate mai rar i nu trebuie s depeasc procentul de 10% din meniul unei zile.

Dup criteiul biochimic avem: lipide simple: gliceridele; lipide complexe: lipoproteine. Cele mai importante tipuri de lipide sunt: a) Trigliceridele sunt o form de grsime n snge. Ele sunt principalele componente ale uleiului vegetal i ale uleiurilor animale. Trigliceridele sunt formate dintr-o molecul de glicerin combinat cu trei acizi grai i constituie cea mai mare parte a grsimii digerate de oameni. Cei care sunt gsii cu valori mari ale trigliceridelor au adesea i un nivel ridicat de colesterol total. Trigliceridele joac un important rol n metabolism ca surse de energie. Trigliceridele conin de dou ori mai mult energie dect carbohidraii ori proteinele. Trigliceridele n numr ridicat pot contribui la ngroarea arterelor ( ateroscleroza ), fapt care crete riscul de accident vascular cerebral, atac de inim i alte boli cardiace. Organismul uman transforma mncarea ingurgitata n calorii; folosete o parte dintre acestea n scopuri energetice, n timp ce restul sunt nglobate sub form de trigliceride i purtate de snge prin corp, apoi depozitate sub form de celule grase. Caloriile n exces se pstreaz sub aceast form, indiferent de tipul alimentelor pe care le consumi. b) Lipoproteinele sunt forma de transport a lipidelor n organism, regsite n plasma. Lipoproteinele deci, sunt substane din categoria lipidelor complexe, alctuite din una sau mai multe grsimi, n asociaie chimic cu una sau mai multe proteine. c) Fosfolipidele grsimile complexe care conin fosfor. Aceste substane sunt lipide de constituie, intrnd n toate structurile celulare, de obicei legate de proteine, cu care formeaz fosfolipoproteinele. Colesterolul face parte din lipidele mai complexe. Colesterolul are dou surse: - o parte se formeaz la nivelul ficatului din grsimile din alimentaie ( cea mai mare parte a colesterolului ); - o parte provine direct din alimentele care conin colesterol. Colesterolul circula prin organism legat de o protein ( protein transportoare ). Acest ansamblu de proteina colesterol se numete lipoproteina. Lipoproteinele pot fi, fie cu

densitate ridicat, fie cu densitate sczut, n funcie de cantitatea de proteina i grsime coninut. Exist mai multe tipuri de lipoproteine. Cu importan practic sunt dou dintre ele: - LDL ( low density lipoproteins ), numit i colesterolul ru, transport cea mai mare parte a colesterolului n snge i reprezint surs pentru formarea leziunilor aterosclerotice ce duc la ngustarea vasului de snge. Cu ct este mai mare LDL cu att mai mare este riscul de boal cardiac! - HDL ( high density lipoproteins ), numit i colesterolul bun, transport colesterolul din diverse pri ale organismului napoi la ficat, ceea ce duce la nlturarea lui din organism, deci la protejarea vasului de snge. 3. Proteinele substane organice macromoleculare formate din lanuri simple sau complexe de aminoacizi; ele sunt prezente n celulele tuturor organismelor vii n proporie de peste 50% din greutatea uscat. Sunt formate din cei mai simpli componeni, numii aminoacizi. Unii dintre acetia sunt fabricai de ctre organism. Majoritatea celorlali aminoacizi provin ns dintr -un aport exterior, realizat prin intermediul alimentaiei, n care proteinele pot avea o dubl origine: origine animal: cantiti mari se gsesc n carne, pete, brnz, ou, lapte. Contin toti aminoacizii , de aceea se numesc proteine complete. origine vegetal: n soia, migdale, alune, cereale integrale i n unele leguminoase. Nu contin toti aminoacizii, de aceea se numesc proteine incomplete. Doar prin combinarea mai multor legume, fructe se poate. Aminoacizii sau acizii aminai sunt substane organice pe baza crora, n urma reaciilor metabolice, de obicei se construiesc i se degradeaz proteinele superioare. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, n care secvena acestora este codificat de ctre o gen. Fiecare protein are secvena ei unic de aminoacizi, determinat de secvena nucleotidic a genei.