Sunteți pe pagina 1din 56

SUBCAPITOLUL IV SISTEMUL IMUNITAR

Posted on 30 noiembrie 2012by veritas85

Sistemul imunitar este mecanismul de aprare al organismului mpotriva bolilor i a infeciilor. Sistemul imunitar este construit dintr-o reea de celule, esuturi i organe care lucreaz mpreun i au ca principal scop protecia organismului mpotriva atacurilor agentilor patologici (bacterii, virui, parazii ori organisme din clasa fungus). O trstur fundamental a sistemului imunitar este capacitatea acestuia de a distinge ntre celulele propriului organism i celule strine. Celulele proprii conin molecule ce marcheaz apartenena celulei, ce le identific drept prieten. Orice produce o reacie de aprare a sistemului imunitar se numete antigen. Un antigen poate fi un microb, dar i un esut de la o alt persoan, ca n cazul transplantului de organe. Dei un organ strin nu este un atacator al organismului, ntruct sistemului imunitar nu identific marca propriului organism n celulele externe anexate, privete organul ca pe un invadator i rspunde n consecin.

I. Structura sistemului imunitar Componentele sistemului imunitar sunt rspndite n tot organismul, dup cum se poate vedea n fotografia de mai sus. Acestea se numesc organe limfoide, ntruct ele sunt sedii ale limfocitelor, celulele albe din snge ce reprezint juctori cheie n sistemul imunitar. Organele limfoide sunt: 1. Organe limfoide primare (centrale) - in care se formeaza leucocitele si se matureaza limfocitele: a). Mduva osoas hematogen -are ca funciune esenial furnizarea de celule sngelui. Majoritatea celulelor produse sunt celulele roii, eritrocitele, care sunt purttoare ale oxigenului i responsabile pentru culoarea roie a sngelui. Al doilea tip de celule este cel al celulelor albe, leucocitele, soldaii sistemului imunitar. Cele dou tipuri de celule se dezvolt din celulele stem hematopoietice rezidente n mduv. Lucrul extraordinar i inexplicabil referitor la divizarea celulelor stem este acela c atunci cnd se multiplic, o celul stem produce o celul sor, identic i o celul roie ori alb, iar nu dou celule identice. Aceste celule stem sunt eseniale atunci cnd se realizeaz un transplant de mduv. b). Timusul este organul n care limfocitele T (celulele T), care se nasc n mduv, se maturizeaz. Tot aici celulele T nva s s identifice celulele propriului organism i se specializeaz n lupta mpotriva microbilor. Celulele T sufer un radical proces de selecie n timus, cel puin 90 % dintre ele pierind n procesul maturizrii. Ele nu produc anticorpi, dar sunt responsabile pentru inflamaiile generate la depistarea microbilor. Timusul se dezvolt n timpul adolescenei, apoi ncepnd declinul. n mduva osoas se afl celulele-stem, precursori ai T i B-limfocitelor. Pre-T limfocitele migreaz ulterior n timus, unde va avea loc instruirea i maturizarea lor, devenind celule imunocompetente, capabile s recunoasc specific un singur Ag (prin achiziionarea unor receptori specifici). Instruirea si maturizarea B-limfocitelor are loc n mduva osoas. Aceste dou procese sunt independente de orice stimulare antigenic a organismului. Dup prsirea organelor centrale, limfocitele nu mai revin aici, ele se stabilesc n organele limfoide secundare, recirculnd prin snge, limf.

2. Organele limfoide secundare periferice) organele care capteaza agentii patogeni si unde exista un mediu favorabil interactiunii intre acestia si limfocite. Acestia sunt ganglionii limfatici i splina. Aici mai sunt incluse si formaiunile limfoide ale mucoaselor digestive i respiratorii (amigdale, plci Peyer, apendice), esutul limfoid asociat tegumentului (raspuns imun contra Ag ce penetreaza prin epitelii). Cnd celulele T i B ating maturitatea, acestea migreaz ctre ganglionii limfatici i splin. Avem o splin, dar sute de ganglioni limfatici. Aceti ganglioni sunt redutabile check-point-uri prin care sngele trece i substanele ce-l compun sunt verificate. Splina are att rol de punct de control, ct i acela de a cura sngele de celule moarte. II. Celulele imunitare sau celule efectoare in sistemul imunitar Llimfocitele, plasmocitele (rezulta sistemul imunologic. anticorpi) si macrofagele alcatuiesc

A. Limfocite Limfocita este o celula a sistemului imunitar, responsabila de reactiile de aparare ale organismului fata de substantele pe care le considera straine. Limfocitele apartin familiei leucocitelor (globule albe).Limfocitele se nasc prin proliferarea si diferentierea celulei stem pluripotente din maduva oasoasa hematogena. Limfocitele sunt singurele celule din organism capabile sa recunoasca diferitele specii de antigen, fiind astfel responsabile de doua dintre proprietatile fundamentale ale raspunsului imun, specificitate si memorie. Pe cale sangvina, o parte din ele ajung in timus, iar o parte raman in maduva organe in cadrul carora limfocitele se multiplica intens si sufera un proces de maturare prin instruirea si pregatirea in producerea de anticorpi. Prin preprocesare, in timus se formeaza limfocitele T, iar in maduva limfocitele B. Proliferarea in organele limfoide primare se realizeaza in absenta stimulului antigenic.

Dupa maturare, limf B si T circula prin sange cateva ore dupa care ajung in organele limfoide secundare capsulate (limfonoduri si splina) si necapsulate (amigdalele, placile Peyer, foliculii limfoizi) unde ocupa arii specifice si unde vor prolifera numai in sub influenta factorilor antigenici. Limfocitele T si B sunt unicele celule ce poarta receptori specifici de Ag (celule imuno-competente), fiind mediatorii principali ai imunitatii adaptative. Limfocitele se clasifica in: 1. Celulele T (aprox. 65 80 % dintre limfocite) Au o duratade viata mare (ani, zeci de ani), ele fiind intens recirculate. Iau nastere din ficat,splina si maduva hematogena. Migreaz ctre timus unde se nmulesc i se maturizeaz. Celulele T contribuie la aprarea organismului n dou feluri: regleaz mecanismele sistemului imunitar i distruge celulele infectate. Clasificare: - LTh (helper sau CD4) orienteaza imunitatea catre RIC sau RIU. Se impart in: Th1 intervin in RIC (raspuns imun celular) prin stimularea dezvoltarii LTc (LT citotoxic), cresterea activitatii macrofagice. Th2 colaboreaza cu LB si macrofagele in inducerea RIU raspuns imun umoral). - LTs (supresoare, CD8) au rol reglator, diminuand atat RIU cat si RIC, deci un rol in controlarea raspunsurilor imunitare. - LTc (citotoxice, CD8) sunt responsabile ce citotoxicitatea mediata celular, fiind implicate in apararea antivirala, antitumorala si respingerea grefelor. In afara limfocitelor T efectoare (LTc) si a celor reglatoare (LTh si LTs),care au viata scurta, apar si limfocite T cu memorie, cu viata lunga de peste40 de ani, dar cu perioada activa de 10-15 ani. 2. Celule B (aprox. 8 15 % dintre limfocite). Limfocitele B sunt raspunzatoare de raspunsul imunitar umoral; ele sunt specializate in producerea de anticorpi, pe care ii secreta dupa ce s-au transformat in plasmocite si difuzeaza in umorile (lichidele) organismului. Se maturizeaz n mduva osoas apoi migreaza in umorile organismului (plasma, limfa, lichid cefalorahidian).

Au o durata de viata de cateva zile. Sunt precursorii celulelor care sintetizeaza Ac, plasmocitele. Plasmocitele sunt ultima faza de specializare a unor limfocite. Limfocitele B sunt precursorii celulelor producatoare de anticorpi, care poarta numele de plasmocite. Fiecare celul B este programat s produc un anumit anticorp. Cnd o celul B ntlnete tipul de antigen pentru care este pregtit, atunci produce celule plasm. Aceste celule plasm sunt n fapt fabrici de anticorpi. Trebuie menionat aici c, anticorpii nu intr n aciune instantaneu dup ce sistemul imunitar intr n coliziune cu un antigen, ci dup aproximativ 3 zile sau 1, 2 zile n cazul n care antigenul este recunoscut.

3. Celule NK (natural Killer) aprox. 10% cltoresc prin organism n cutarea invadatorilor i distrug celulele anormale cum sunt cele care dezvolt cancerul. Spre deosebire de PMN i MF, celulele NK distrug Ag corpusculate (celule self devenite non-self) fr s le fagociteze. Limfocitele NK intervin n primele momente ale unei infecii virale i elimin o parte dintre celulele self infectate. Ele deriva din maduva osoasa si nu sunt dependente de timus. Au o via scurt, iar din punct de vedere morfologic aparin unei clase de limfocite numite limfocite mari granulare, deoarece, au numeroase granule citoplasmatice. Ele sunt limfocite care nu prezinta markeri (receptori) celulari caracteristicilimfocitelor T sau B. Termenul de natural killer provine de la faptul ca acestecelule isi exercita functia citotoxica fara a necesita o activare prealabila. 4. Celulele K (killer) ucid nespecific orice tinta recunoscuta specific de anticorpi. Au pe suprafata receptori pentru imunoglobuline. Limfocitele B i T native sunt celulele care inca nu sau ntlnit cu un Ag. Dup interaciunea cu Ag urmeaza activarea lor, proliferarea i diferenierea n celule efectoare(LB n plasmocite, LT n Th, Tc), care vor elimina microbii sau neutraliza toxinele lor prin diferite mecanisme. B. Celule prezentatoare de antigen ( CPA )

1.Fagocitele Macrofagele provin din mduva osoas hematogen, avnd drept precursori promonocitele care, dup ce se difereniaz n monocite, se stabilizeaz la nivelul esuturilor ca macrofage mature, constituind sistemul monocit-macrofag (mononuclear fagocitar). Etapele de dezvoltare in seria monocitara sunt: celula stem, monoblast, promonocit, monocit si macrofag. Locul de formare este maduva osoasa prin celule stem. Nu exista rezervor de monocite in maduva. Ele reprezinta intre 1 si 10% din totalul leucocitelor sanguine. Durata de viata in sange este de 32 de ore. Monocitele sunt celule imature, ele devenind mature in tesuturi, unde poarta denumirea de macrofage. Deci, monocitele si macrofagele sunt stadii functionale ale aceluiasi tip de celula. Macrofagele reprezinta o categorie de fagocite (celule raspunzatoare cu fagocitoza). Ele fagociteaz nu numai bacterii, ci i hematii mbtrnite, resturi celulare, fibre degradate. Funcia principal a sistemelor celulare cu aciune nespecific este fagocitoza. Ele intr n aciune dup ce agentul infecios a depit barierele mecanice protectoare ale organismului. Sistemul fagocitar include celule de origine mezodermic, cu distribuie difuz n organism, care au capacitatea de a ngloba molecule nonself, virusurile i celulele strine i de a le distruge prin procese enzimatice de digestie intracelular. Exist dou tipuri de fagocite: PMN (polimorfonucleare neutrofile) i MF (macrofage). Acestea distrug antigenele la nivel intracelular, prin eliberarea de enzime hidrolitice i radicali de oxigen. Apoptoza (moartea celular programat) este o component esenial a dezvoltrii embrionare i de meninere a statusului fiziologic al organismului. Celulele apoptotice trebuie s fie eliminate prin fagocitoz; ele sunt recunoscute de ctre MF direct, prin intermediul unor receptori de membran. 2. Celulele dendritice Reprezinta o populatie leucocitara particulara, caracterizata morfologic de prezenta unor prelungiri citoplasmatice, iar functional prin capacitatea de a prezenta antigenul si a stimula limfocitele T native si de a initia un raspuns imun. Ele au capacitatea de a capta antigenul (prin intermediul receptorilor) si de a-l transporta la organele periferice.

3. Limfocitele B pe langa rolul amintit mai sus acestia au si capacitatea de a prezenta antigenul limfocitului T. Interaciunea dintre limfocite i fagocite Ag sunt preluate de ctre fagocite, sunt prelucrate, apoi prezentate limfocitelor T (procesul de prezentare a Ag). Limfocitele T, la rndul lor, elibereaz factori solubili (citokine) ce activeaz fagocitele (favoriznd distrugerea Ag internalizate), iar fagocitele folosesc Ac (sintetizai de limfocitele B activate) pentru o recunoatere mai uoar a Ag.

III. Antigenul ( Ag ) Este definit ca orice substan sau particula vie (de exemplu bacterie) sau inert (corp strain) care este recunoscut ca non-self si care este capabila sa declanseze un raspuns imunologic prin sinteza de Ac (anticorpi). Clasificarea antigenului I. Dup originea lor, antigenele sunt exogene i endogene A. Antigenele exogene sunt cele mai numeroase i pot fi mprite n trei categorii: 1) naturale; 2) artificiale; 3) sintetice. 1. Antigenele naturale formeaz categoria cea mai cuprinztoare. Aici sunt incluse toate macromoleculele naturale din virusuri, microorganisme, fungi, plante i animale. Dup dimensiuni se disting antigene moleculare (solubile) i antigene corpusculare. a). Antigenele moleculare solubile) constituie gruparea cea mai numeroas, care include toate tipurile de macromolecule: proteine, polizaharide, lipide, acizi nucleici. b). Antigenele corpusculare (insolubile) sunt reprezentate de virusuri i de celule (procariote i eucariote). 2. La origine, antigenele artificiale sunt antigene naturale, modificate chimic prin cuplarea, cel mai adesea covalent, cu una sau mai multe molecule mici, care le confer o nou individualitate antigenic i o nou specificitate de combinare cu anticorpii, n raport cu molecula de origine.

3. Antigenele sintetice sunt polimeri de aminoacizi, cu secven cunoscut, obinui in vitro. B. Antigenele endogene sunt componente celulare i tisulare proprii (self), fa de care, n condiii normale, sistemul imunitar nu manifest reactivitate. Totui, unele componente tisulare, n anumite condiii, pot s stimuleze reactivitatea imunitar. II. Dup nrudirea filogenetic Idioantigene: sunt antigene specifice fiecrui individ, de ex. antigenele Complexului major de histocompatibilitate (MHC, dup iniialele n limba englez). Izoantigene: sunt antigene de grup, specifice doar unei pri a populaiei, de ex. antigenele grupelor sanguine (Rh, A, B). Alloantigene: sunt antigene de specie, de ex. majoritatea antigenelor bacteriene. III. Exist Ag specifice pentru anumite organe i esuturi. La suprafa unor celule exista markeri celulari care permit identificarea si chiar numararea lor in situatii particulare (de exemplu incadrarea limfocitelor in tipuri si subtipuri). Doua organe diferite pot avea atat Ag comune, cat si Ag organospecifice; de exemplu Ag sechestrate in tesuturi si organe (SNC, ochi, testicul, tiroida) in conditii fiziologice nu vin in contact cu sistemul imun in cursul maturarii imunologice; daca ulterior scapa accidental si vin in contact cu SI propriu, vor fi recunoscute ca non-self i vor declana RI (de tip autoimun). Anticorpul (Ac) Este o proteina a serului sangvin secretat de ctre plasmocite, provenite din limfocite de tip B ca reacie la introducerea n organism a unei substante straine (antigen). Mai poarta numele de imunoglobina. O imunoglobulin este capabila sa se fixeze pe antigenul care a provocat sinteza sa; ea primeste atunci denumirea de anticorp. Imunoglobulinele neutralizeaza antigenele si le impiedica sa se reproduca. Antigenele sunt in continuare distruse de catre complement (sistem enzimatic) sau de catre celulele fagocitare (macrofage, polinucleare neutrofile, monocite) care se fixeaza la randul lor pe imunoglobuline. Reacia anticorpului asupra antigenului este specific, deoarece structura primului a fost indus de natura celui de-al doilea, dar se poate realiza pe mai multe ci, prin mai multe metode, care caracterizeaz i numete fiecare tip de anticorp.

Unitatea structurala a anticorpului este monomerul. Monomerul este o protein tetracatenar, avnd dou lanuri formate fiecare din cte 450 de aminoacizi cu masa molecular mare, i dou lanuri fiecare a cte 216 aminoacizi cu masa molecular mic, ntre catene stabilindu-se legturi prin puni. Din necesitati de sistematizare, anticorpii se clasifica din mai multe puncte de vedere : I. Dup originea lor: 1. anticorpi naturali sau normali sunt anticorpii cu care un organism se naste sau careapar in mod naturalin organism; exemplu sunt indivizii din specia umana care detin anticorpi fata de globulele rosii ale altor indivizi din aceeasi specie (aglutinimele) a si b din plasma sangvina sunt active fata de globulele rosii ale unor indivizi din aceeasi speciei. 2. anticorpi accidentali sau artificiali se gasesc in serul sangvin al unui organism care a venit in contact cu un antigen. Anticorpii artificiali nu se gasesc la toti indivizii unei specii, ci numai la unii din ei si anume la cei care, accidental, au venit in contact cu antigenul. Anticorpii care se nasc intr-un organism prin contactul cu antigenul se mai numesc si imunoanticorpi: prezenta acestor imunoanticorpi la un numar mare de indivizi din aceeasi specie este legata de raspandirea antigenilor respectivi in natura. II. Dup tipul de reacie pe care il d cu antigenul : a). anticorpi neutralizani anticorpi si antitoxine care neutralizeaza

microorganismele, limiteaz infectivitatea acestuia antigenului; b). anticorpi coagulani aglutinine, precipitine. Aglutinarea este un proces de alipire, de conglomerare, a celulelor (n special a hematiilor), a microbilor din snge, sau al altor substane strine sau nespecifice, sub aciunea unor anticorpi numii aglutinine indui de antigene numite aglutinogeni. n urma aglutinrii se formeaz grmezi din cauza adernei deosebite produse de ataarea anticorpului la antigen; c). anticorpi blocani (incomplei) anticorp care, prin combinaie cu antigenul, stopeaz activitatea antigenului; d). anticorpi antiorgane vii (autoanticorp) provoca procese autoimune care determina leziuni distinctive (bolile automune, apar ca reactie a organismului impotriva propriilor protine care nu sunt recunoscute de organism).

Diferite tipuri de imunoglobuline: - lgA joaca un rol important in lupta impotriva bacteriilor in mucoase (caile respiratorii). - IgD intervin in maturarea limfocitelor. - IgE au un rol cheie in lupta impotriva parazitilor si in mecanismul alergiei. Ele sunt secretate impotriva alergenelor (anumite tipuri de antigene) si antreneaza in organism eliberarea de histamina, substanta responsabila de aparitia simptomelor alergice. - IgG sunt produse in cursul unui contact cu antigenul, contact care se prelungeste, sau in cursul unui al doilea contact al organismului cu un antigen. Acesta este raspunsulmemorie, principiul in baza caruia functioneaza imunitatea dobandita si vaccinurile. - IgM s unt imunoglobulinele secretate in cursul primului contact al organismului cu un antigen. Reacia antigen anticorp Ptrunderea pentru prima oar n organism a unui antigen este n primul rnd de mobilizarea polimorfonuclearelor neutrofile (cu importana imunologic) i apoi acea a macrofagelor, care intr n activitate.

urmat minor

Astfel macrofagele care au nglobat antigenul, migreaz spre cel mai apropiat organ limfoid, unde se nconjoar de numeroase limfocite T i B formnd centri germinativi. n interiorul macrofagului, antigenele (corpusculare sau solubile) sufer o serie de transformri, scindri, sub aciunea enzimelor lizozomale ale macrofagului pana la structurile care detin informaia antigenic a antigenului. Aceast perioad care dureaz cteva zile, reprezint faza de preparare a antigenului dup care informaia antigenic este transmis de la macrofag, prin ARN mesager, limfocitelor din jur care sunt dispuse sub forma de coroan n jurul macrofagului. Informaia se transmite att limfocitelor T ct i celor B. Dup ce limfocitele au fost informate ele se transforma in celule mari, pironinofile, imunoblaste: plasmoblasti si limfoblati. Acetia prin diviziune determin dou linii celulare diferite din punct devedere morfologic i funcional:

- plasmocite mature, secretoare de anticorpi umorali; - limfocite T mici, specific sensibilizate.

IV. Mecanismul de aparare al organismului Raspunsul imun este reprezentat de un lant de procese, declanat de prezenta uneistructuri straine organismului, procese care au ca punct final distrugerea structurilor straine (non-self). Aceste structuri non-self pot fi reprezentate de substante sau particule straine organismului ( bacterii, paraziti, grefe, transplant) sau structuri proprii care au suferit modificari fenotipice pe care organismul nu le mai recunoaste ca fiind proprii (celule infectate cu virusuri, celule imbatranite, celule cu functie alterata, celule cu potential de malignitate). Structurile proprii modificate, exprima la suprafata noi structuri antigenice pe care organismul nu mai le recunoaste ca fiind proprii. In patologia infectioasa tb sa avem in vedere: - patogenitatea capacitatea unui agent infectios de a produce boala; - virulenta gradul patogenitatii unui agent infectios (aceeasi agresori pot fi nevirulenti in cazul indivizilor sanatosi sau inalt virulenti la gazda imunocompromisa). Raspunsul imun reprezint totalitatea evenimentelor care au loc dupa introducerea unui antigen si care constau in activarea limfocitelor, eliberarea de diverse molecule, multiplicarea celulelor specifice, producerea de limfocite T citotoxice sau de anticorpi capabili sa se fixeze pe antigen si sa il elimine direct sau indirect. Dupa primul contact cu antigenul sistemul imun produce limfocitele T si B de memorie, capabile sa reproduca un raspuns imun mai rapid.

Caracteristicile raspunsului imun Raspunsul imun are dou caracteristici majore: a). Specificitatea Se datoreaza existentei pe suprafata limfocitelor a receptorilor pentru antigen ce sesizeaza diferentele intre agentii infectiosi. Receptorii pentruantigen ai unui

limfocit dat recunosc un singur antigen. Intereactia receptorilor pentru antigen cu structura lui antigenica specifica determina un semnal, capabilsa initieze activarea celulara.

b). Memoria imun Expunerea repetata la acelasi antigen determina un raspunsimun specific, mai rapid, mai intens si mai adecvat. La prima expunere la unantigen, in organism exista un numar redus de limfocite care recunosc sideclanseaza raspunsul imun, asigurand eliminarea agresiunii. In urma primului raspuns imun, in organism persista o populatie limfoida specifica mai numeroasa, capabila sa ofere o protectie superioara la o noua expunere a aceluiasi antigen. Organismul uman este expus n permanenta invaziei diferitilor factori ce pot surveni din mediul extern, dar el dispune de cteva linii de aparare mpotriva lor. Prima linie de aparare este constituita de catre barierele naturale, anatomice, fiind reprezentata de mucoasa tracturilor: respirator, gastro-intestinal, genito-urinar. Aceste suprafete sunt nu numai bariere fizice dar si chimice. Glandele sebacee ale pielii secreta acizi grasi si acid lactic cu efect antibacterian si antifungic. Totodata, drept rezultat al acestor secretii glandulare, suprafata pielii este acida (pH = 3-5) devenind neospitaliera pentru majoritatea bacteriilor. Toate mecanismele de aparare enumerate sunt nespecifice (innascute)neimunologice, si realizeaza protectia organismul gazda mpotriva oricarui tip de agresiune constituind bariere fizice la portile de intrare in organism. Odat compromis aceast prima linie, rspunsul inflamator inflamaia, apare imediat ca o a doua bariera de aprare. Rspunsul inflamator ncepe rapid, n cteva secunde din momentul invaziei i este tot un raspuns nespecific. Cea de-a treia i ultima linie de aprare este reprezentat de sistemul imun, compus din imunitate nnscut (nespecific) i imunitate dobandit (specifica).

Aadar avem dou categorii ale sistemului imun: 1. Imunitatea nnscut sau nespecific se refer la toate componentele sistemului imun pe care organismul le posed nc de la natere i const dintr-o serie de factori care sunt operaionali mpotriva oricrui antigen. Aceste structuri reprezint prima linie de aprare mpotriva microorganismelor cu potenial patogen. Imunitatea nnscut este motenit de la prini i nu mai poate fi influenat pn la sfritul vieii. Mecanismele de aprare nespecifice sunt identice pentru toi indivizii aceleiai specii. Imunitatea nnscut constituie prima linie de aprare mpotriva infeciilor. Imunitatea nespecific cuprinde o serie de structuri celulare i de mecanisme nespecifice de aprare, cum ar fi barierelele anatomice (tegumentele i mucoasele), inflamaia, reacia febril, hemostaza, precum i celule care recunosc clase de molecule prezente pe membranele agenilor patogeni frecvent ntlnii. Imunitatea nnscut sau nespecific este antigen independent i nu prezint memorie imunologic.

2. Imunitatea adaptativ sau specific se refer la rezistena organismului fa de agenii microbieni. Are capacitatea de a recunoate i a elimina n mod specific anumite microorganisme i molecule. Este imunitatea selectiv, cnd rspunsul imun este dirijat exclusiv mpotriva structurilor factorului declanator, structuri denumite antigene. Sistemul imun specific se mai numete adaptativ, pentru c este format din mecanisme care permit un rspuns individualizat, adaptat tipului de agresiune. Sistemul imun specific este activat doar dac mecanismele de aprare nnscute au fost depite. Rspunsul imun specific se declaneaz n timpul vieii unui organism c o adaptare la contactul cu un anumit agent patogen. Spre deosebire de sistemul imun nnscut, componentele sistemului imun adaptativ nu sunt aceleai pentru toi membrii speciei.

Aadar organismul rspunde prin mecanisme neimunologice (barierele fiziolgice i imunologice (sistemul imunitar) care la rndul lor se impart innespecifice (innascute) i specifice (adaptive). Conform celor enunate anterior avem:

I. Raspunsul nespecific ( nnscut ) neimunologic Acest tip de aparare este reprezentat de: a). Mecanismele mecanice de aprare ale organismului, care reprezint o barier eficient mpotriva majoritii microorganismelor (tegumentul, mucoasele). b).Bariere chimice: ph-ul local, secreiile sebacee, secreiile lacrimale, lichidul de sudoraie, acizii grai toate avnd aciune antibacterian; lizozimul prezent n lacrimi, saliva, secreiile tractului respirator i de la nivelul cervix-ului, la nivel tegumentar i care posed activitate antibacterian nespecific. c).Mecanism biologic reprezentat prin microbiogenoza locala totalitatea microorganismelor dintr-o biocenoza. Acestea sunt descompuntori i reprezint ultima verig a lantului trofic, avnd menirea de a transforma substanele organice n cele anorganice. Aici intra anumite tipuri de paraziti ai omului sanatos. Sunt amestecuri de populatii bacteriene comensale care colonizeaza diferite zone din organism; acestea constituie microbiocenoze caracteristice (de ex. microbiocenoza cavitatii bucale, tegumentara, digestiva, conjunctivala, vaginala) in timp ce alte zone raman necolonizate (in conditii fiziologice fiind sterile): cai urinare superioare, sange, sistem meningeal. Participa la apararea organismului mai ales prin antagonism bacterian. Populatiile bacteriene care intra in componenta microbiocenozelor se gasesc intr-o stare de echilibru (eubioza); ele ocupa receptorii de pe suprafatta celulelor epiteliale si astfel esteimpiedicata aderarea si multiplicarea bacteriilor patogene; In anumite situatii se rupe echilibrul si apare starea de disbioza, astfel incat este posibilainlocuirea florei normale cu flora patogena (de exemplu candidoza bucala si vaginala dupa tratament local sau general cu antibiotice). Unele exemple de actiuni benefice produse de flora comensala (organism care se hraneste de pe urma altui organism fara a-l afecta), sunt: -Propionibacterium acnes produce lipide cu actiune antimicrobiana care limiteaza popularea tegumentelor cu stafilococi si streptococi patogeni;

-Streptococcus viridans inhiba dezvoltarea lui Streptococcus pneumoniae(pneumococilor) la nivelul cailor respiratorii superioare, iar Streptococcus salivarius dincavitatea bucala elibereaza H2O2 cu efect bactericid inhiband in acelasi timp si flora strict anaeroba. II. Raspuns nespecific ( innascut ) imunologic A. Componenta celular recunoate celulele infectate de ctre bacteriile si protozoarele care se replic intracelular. Imunitatea celular, apare in cazul celulelor infectate cu virusuri, microoganisme cu multiplicare intracelulara, paraziti intracelulari, celule tumorale. 1. Fagocitoza reprezint ingestia, digestia i distrugerea substanelor strine de ctre celulele fagocitare, reprezentate de: polimorfonucleare neutrofile (granulocite), monocite (macrofage circulante) i macrofage fixe aparinnd sistemului reticuloendotelial. Fagocitoza se mai numeste sistemul reticulo-endotelial. Celulele reticuloendoteliale selecteaz i distrug bacteriile, virusurile i alte particule strine, precum i celule i esuturi mbtrnite sau anormale. Celulele precursoare din mduva osoas se dezvolt n monocite care sunt eliberate n fluxul sangvin. Majoritatea monocitelor se fixeaz n esuturi, unde se transform n celule de dimensiuni mai mari, numite macrofage care au diferite aspecte, n funcie de localizare. O parte dintre aceste celule se deplaseaz prin sistemul circulator i n spaiile interstiiale, putnd fuziona i forma o singur celul n jurul unui corp strin pe care, ulterior, l ingereaz. n reaciile imune, celulele reticuloendoteliale pot, de asemenea, interaciona cu limfocitele. Ag sunt preluate de ctre fagocite, sunt prelucrate, apoi prezentate limfocitelor T (procesul de prezentare a Ag). Limfocitele T, la rndul lor, elibereaz factori solubili (citokine) ce activeaz fagocitele (favoriznd distrugerea Ag internalizate), iar fagocitele folosesc Ac (sintetizai de limfocitele B activate) pentru o recunoatere mai uoar a Ag. Celulele macrofage (MF) Provin din mduva osoas hematogen, avnd drept precursori promonocitele care, dup ce se difereniaz n monocite, se stabilizeaz la nivelul esuturilor ca macrofage mature, constituind sistemul monocit-macrofag (mononuclear fagocitar).

Ele fagociteaz nu numai bacterii, ci i hematii mbtrnite, resturi celulare, fibre degradate. De asemenea, ele pot prezenta antigene limfocitelor T, jucnd astfel un rol important n aprarea imun specific (rol de celule APC). PMN intervin n aprarea nespecific mpotriva bacteriilor extracelulare, pe care le fagociteaz i le diger datorit echipamentului enzimatic coninut n lizozomi. 2. Celulele NK tratate mai sus. 3. Celulele dendritice Celulele dendritice ndeplinesc n cadrul rspunsului imun urmtoarele funcii:

Capteaz Ag de la porile de intrare. Transport Ag spre organele limfoide secundare ganglionii limfatici i splin. Prezint n organele limfoide secundare Ag spre LB ( limfocit b ) i LT ( limfocit t ).

B. Componenta umoral implicat n rspunsul imun nnscut Imunitate umoral, exercitat prin intermediul unor proteine numite anticorpi (Ac, Ig), produse de limfocitele B. Sunt secretate in sange si in lichidele biologice. Intervine in distrugerea bacteriilor extracelulare, neutralizarea virusurilor si inhibarea toxinelor. Se manifesta prin secretia de anticorpi de catre LB. Sistem umoral ( umori ) Lichid n care se scald celulele organismului. Cuprinde toate acele lichide naturale ale organismului (sange, limfa, lichid interstitial) sau lichid intercelular constituind mediul n care triesc celulele organismelor. Sistemul umoral distruge antigenele libere la nivel extracelular. 1. Lizozimul Estemucoprotein format din 129 de aminoacizi. Lizozimul este produs de glandele salivare, mai ales de glandele submandibulare, dar i de unele leucocit e (monocite, granulocite), de MF i de celulele Paneth din tubul digestiv. El se gsete n diverse umori ale organismului, mai ales n saliv i lacrimi. Lizozimul este o enzim care distruge peretele bacterian, prin hidroliza specific a legturilor glucidice dintre radicalii N-acetilglucozamin i acidul N-acetilmuramic.

Acestea sunt zaharuri aminate care intr n structura lanurilor polizaharidice din membrana unor bacterii. De aceea lizozimul are efect bactericid asupra multor bacterii gram pozitive: streptococi (inclusiv Streptococcus mutans, implicat n cariogenez), stafilococi, Proteus,Brucella. Alte bacterii sunt rezistente. Este posibil ca lizozimul s coopereze cu IgA secretor pentru efectul bactericid. 2. Sistemul complement Complemenul este un sistem alcatuit din aproximativ 20 de proteina, prezent in ser, cu rol important in rezistenta antiinfectioasa si in diverse reactii imunologice si imunopatologice. Dupa ce are loc reactia antigen-anticorp, complementul este activat pe cale chimica si se leaga de complexul antigen-anticorp, contribuind la distrugerea celulelor straine si la atragerea fagocitelor spre aria organismului unde are loc conflictul. Activarea complementului aduce dup sine declanarea reaciei inflamatorii prin produii intermediari rezultai pe parcursul activrii. 3. Properdina Este un tip special de anticorp natural ce se formeaz de-a lungul vieii individului ca rezultat al stimulrilor cu antigene ale microflorei intestinale normale.Globulin cu aciune antibacterian i antivirotic din plasma sangvin. 4. Proteina C reactiv ( PCR ) Este sintetizat n ficat i iniiaz opsonizarea i fagocitoza antigenelor corpusculate (bacterii). Totodat, PCR este capabil s fixeze i s neutralizeze substanele toxice endogene provenite din leziunile celulare. Este un marker precoce al inflamaiei. 5. Opsoninele Sunt substane care ader de suprafaa unui microorganism fcndu -l accesibil fagocitozei. Cele mai importante opsonine sunt IgG i C3b. Opsoninele specifice sunt anticorpii implicai n aprarea antiinfecioas dobndit. 6. Interferonii Interferonii au rol de mesageri intercelulari i aparin clasei citokinelor. Acetia sunt produi de o mare varietate de celule, ca rspuns la prezena macromoleculei de ARN, un indicator-cheie al infeciilor virale. IFN asist rspunsul imun prin inhibarea replicrii virale n celulele gazd, activarea celulelor NK i a MF, determinnd rezistena celulelelor gazd la infecii virale.

Interferonul nu are actiune directa, de omorare a virusurilor, ci de blocare a inmultirii lor. In acest fel, virusurile deja existente in organism sunt omorate de mijloacele de aparare a organismului, si altele noi nu se mai produc, infectia rezolvandu-se. Cele mai importante forme de interferon se produc in: - Leucocite -interferonul alfa; - Fibroblasti interferonul beta; - Limfocite interferonul gamma. Cele mai importante actiuni fiziologice (care sunt prezente in organismul normal) sunt: Antivirala / antimicrobiana / antiparazitara; Antiproliferativa ( anticanceroasa ); - Imunomodulatoare ( de control al mecanismelor imune de aparare a organismului ).

III. Raspunsul specific ( adaptiv ) imunologic In termenul de imunitate au fost inglobate fenomene fiziologice si patologice, n aparenta foarte disparate, dar care au n comun caracterul de raspuns imun la contactul cu antigenul. Datorita modalitatilor foarte variate de raspuns pe care le manifesta organismele la prezenta unui antigen a aparut o diversificare corespunzatoare a criteriilor de clasificare a fenomenelor imune.

Imunitatea poate fi divizat n funcie de tipul, cantitatea i poarta de intrare a Ag, de calitile genetice i de statusul fiziologic al individului, n: - imunitate natural tratat la Raspunsul nespecific (natural)

imunologic; - imunitatea dobndit (activ sau pasiv) i artificial (prin vaccinare); - imunitatea antitumoral imunitate specific, caracterizat prin abilitatea de a opri dezvoltarea proceselor neoplazice (n decursul oncogenezei); eficiena sa depinde de capacitatea sistemelor macrofagic i limfocitar de a recunoate i a dezvolta n continuare un rspuns imun mpotriva celulelor neoplazice. - patologia imun: - hipersensibilitate (denumit i status alergic) apare n situatia unui teren atopic i reprezint o sensibilitate specific a individului fat de un Ag sensibilizant mpotriva cruia s-a dezvoltat rspunsul imun. Hipersensibilitatea este practic un rspuns imun nefavorabil, acompaniat de leziuni tisulare. Moleculele de IgE care particip la reactii sunt recunoscute ca i regine. Ele sunt capabile s reacioneze fa de anumiti stimuli antigenici (alergeni), conducnd la manifestri patologice: anafilaxie sistemic, alergii alimentare, rinite alergice, astm bronic etc - autoimunitate proces patologic care consta in producerea de anticorpi indreptati impotriva propriilor constituenti ai organismului. deficiene imune imunodeficienele apar n cazul ineficienei sistemului imun, cnd are loc afectarea diferitelor etape sau componente ale acestuia, iar manifestrile clinice n imunodeficiente sunt foarte diverse. Termenul de gazda imuno-compromis se refer la o persoan (individ) cu defect n mecanismele de aprare, ceea ce induce secundar o predispoziie la afeciunile de tip infecios. Imunitatea dobandit poate fi definit ca i capacitatea de a dezvolta un rspuns imun mpotriva unui Ag achiziionat de ctre un individ. Rezistena antiinfecioas specific este dobndit de fiecare individ n timpul vieii, n raport cu infeciile pe care le-a contractat. Aceast rezisten este specific, fiind valabil numai fa de microbul infectat sau vaccinat cu care a venit n contact organismul de ex.: toxinfecia difteric determin

rezistena numai fa de difterie, febr tifoid confer dup vindecare rezistena antiinfecioas fa de bacilul tific, variola numai fa de virusul variolic etc. In interpretarea imunologic nseamn ca un organism vaccinat sau trecut printr-o infecie, dup vindecare este scutit, ferit de o nou mbolnvire cu acelai agent infecios. n cadrul procesului imun organismul rspunde la agresiunea antigenului n mod activ prin dou mecanisme: - prin formare de anticorpi (componenta umorala); - prin modificri celulare specifice crora antigenul le imprim funcia de anticorpi (limfocite specific sensibilizate). Asadar, anticorpii sunt de dou feluri: umorali i celulari (limfocitele specifice sensibilizate cu funcie anticorp). Imunitatea specifica presupune: 1. Dezvoltare lenta si manifestare tardiva (cteva zile, sptmni dupa contactul cu un antigen); 2. Specificitate fa de antigen (capacitatea de a recunoaste si raspunde specific la numeroase substante straine, inclusiv agenti infectiosi); 3. Memorie imunologic (capacitatea de a elabora raspuns mai rapid, mai intens si eficace la intalniri repetate cu un antigen); 4. Lipsa reactivitii (toleran) fa de antigenele proprii. n funcie de mecanismele reaciilor imune avem: - Imunitate umoral, exercitat prin intermediul unor proteine numite anticorpi (Ac, Ig), produse de limfocitele B. Fiind secretate in sange si lichide biologice neutralizeaza si elimina microbii extracelulari si toxinele lor. Raspunsul imun umoral se produce prin intermediul imunoglobulinelor care recunosc specific agentul patogen declansator. - Imunitate celular, eficienta in eliminarea parazitilor intracelulari sau a celulelor tumorale. Este exercitat prin intermediul limfocitelor T (citotoxicitate directa, activarea macrofagelor, celulelor NK, secreia citokinelor). In cadrul raspunsului imun celular pot

participa si celule efectoare care apartin sistemului imun innascut (celulele NK, macrofage, monocite, neutrofile si eozinofile). Imunitatea dobndit poate fi: imunitate antibacterian, antiviral, antimicotic, antitoxic, antitumoral, etc. Sistemul imun specific este activat doar daca mecanismele de aparare innascute au fost depasite. Defectele imune pot fi clasificate n 5 categorii, dup cum urmeaz: a. defecte ale funciei celulelor B (imunodeficiene umorale) cum sunt: hipo -gammaglobulinemia sau defecte selective ale claselor IgA, IgM sau IgG. b. defecte ale funciei celulelor T (imunitate defectiv, mediat celular) de exemplu: limfoamele, boala Hodgkin, terapia citostatic, terapia corticoid, SIDA etc. c. defecte combinate ale celulelor T i B. d. defecte ale activitii neutrofilelor (defecte n chemotaxie sau distrugerea aberant intracelular a bacteriilor). e. defecte ale sistemului Complement. Determinantul antigenic poart denumirea de epitop, iar fragmentul de Ac (complementar epitopului antigenului) se numete paratop sau situs combinativ). Imunizarea este: 1. Activ - Natural (postinfecioas) este vorba de imunitatea dobandita natural activa. Se instaleaza ca rezultat al trecerii organismului neimun prin boala (forma clinica sau infectie inaparenta clinic febra tifoida, difterie, scarlatina, rujeola etc.). Pe parcursul vieii unui individ, are loc o expunere continu la antigenele din mediul nconjurtor, urmat de sintez specific de Ac de ctre celulele limfoide competente imunologic, cu o durat de via variabil. Rezultatul final al acestui contact cu agenii patogeni reprezint reacia de tip imun, cu iniierea rspunsului imun activ, att n patologia tipic, ct i n cea subclinic.

- Artificial (n urma vaccinrii) apare ca rezultat al vaccinrii. Vaccinul reprezint fie administrarea de toxine bacteriene inactivate (anatoxine), fie de microorganisme atenuate sau omorte; aceste produse nu produc boala (i-au pierdut patogenitatea n decursul preparrii lor), dar i-au meninut antigenicitatea (abilitatatea de a induce sintez de Ac). Rezultatul unei stimulari antigenice directe realizata: n mod natural infectie sau n mod artificial vaccin, constituie baza profilaxiei bolilor infectioase. Se realizeaza prin vaccinuri cu virus viu atenuat (antipoliomielitic), prin vaccinuri cu virus omort (antipertusis) sau prin vaccinuri cu toxine detoxifiate (antidifteric, antitetanic). 2. Pasiva - Natural (transplacentar, prin laptele matern) se realizeaz prin transfer transplacentar de Ac de la mama imunizat (de exemplu Ac antidifterici, Ac antipolio) la fetus, acesta fiind temporar imun la aceste afeciuni; dup cteva luni, Ac maternali vor fi metabolizai i nlocuii treptat cu Ac sintetizai de ctre organismul copilului. - Artificial ( administrarea Ac/seruri imune sau a limfocitelor) se refer la inocularea de Ac specifici. Acetia sunt obinui sintetic sau de la indivizi ce au trecut prin boal.

V. Ce nseamn infecia? Infectia reprezinta multiplicarea agentilor patogeni in interiorul sau pe suprafata organismelor gazda. Invazie a unui organism viu de catre microorganisme patogene care actioneaza prin multiplicarea lor (virulenta) si eventual prin secretarea de toxine. O infectir poate fi localizata sau generalizata, exogena (provocata de germeni provenind din mediul inconjurator) sau endogena (germeni provenind de la bolnav nsui). Boal infecioas, este o boal cauzat de un agent biologic (virus, bacterie, parazit mono sau multicelular, ciuperc, insect, sau prion un peptid, o fraciune de protein). Bolile infecioase afecteaz omul, animalele, plantele, insectele, chiar i

bacteriile (virui bacterieni). Ele ptrund n corp prin transmitere, direct, de la persoan la persoan, sau prin vectori. Boal contagioas este acea afeciune infecioas care se poate transmite pe diferite ci de la sursa de infecie, indiferent de forma sa de manifestare (aparent, subclinic, inaparent, purttor) la un individ receptiv. Deci procesul infecios nu este neaprat i contagios. Exemple: tetanos, botulism, septicemiile sunt boli infecioase, ns netransmisibile. Dupa proveniena lor infectiile sunt: 1. Infecii exogene sunt cele care rezult n urma contactului cu agentul infecios din mediul nconjurtor. Agenii infecioi pot contamina organismul n cele mai variate mprejurri: - pe cale alimentar; - respiratorie; - contact sexual; - manevre medicale; - promiscuitatea cu animalele; - mucturile de insecte etc. n infeciile exogene produse de germenii nalt patogeni, timpul care trece de la contaminare pn la apariia simptomatologiei clinice este n general bine definit (perioad de incubaie). 2. Infectii endogene se datoreaz unor cauze din interiorul organismului. Rezult n urma contaminrii cu germeni de pe suprafaa mucoaselor i a pielii. Aceste microorgansime produc infecii dac traverseaz barierele anatomice i ptrund n esuturi. Pe de alt parte, ageni infecioi din flora normal a organismului, care nu produc infecii la individul sntos, le vor produce la indivizi cu deficiene imune (supui unui

tratament imunosupresor, cu deficiene imune genetice, cu deficiene imune dobndite). Ex: infecii ale cavitii bucale, abcese profunde, ocluzii intestinale. 3. Infecia nosocomial sau iatrogena (hospitalism, infecie interioar, infecie intraspitaliceasc) este o infecie pe care o persoan o contracteaz cursul spitalizrii. Agenii etiologici ai acestor infecii fac parte, n general, din flora condiionat patogen, fiind denumii i germeni oportuniti. Cel mai des sunt implicate bacterii care, n spital, devin multirezistente la antibiotice i i cresc virulena. Speciile mai frecvent ntlnite sunt E.coli, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa, S.aureus, stafilococi coagulazo negativi etc. Acestea pot produce infecii urinare, infecii ale plgilor postoperatorii, infecii ale tractului respirator inferior, septicemii etc. Ptrunderea agentului infecios: n zone anatomice care sunt n relaie direct cu exteriorul (tubul digestiv, cile respiratorii, cile urinare, cile genitale, conjunctiv etc.) fr traversarea barierelor epiteliale. n esuturile profunde cu trecerea microorganismelor prin barierele anatomicereprezentate de piele i mucoase: unele microorganisme pot trece direct prin pielea intact cum sunt leptospirele i unii viermi, ca, de exemplu, filariile. iar altele pot traversa epiteliul mucoasei respiratorii, digestive, a tractului genitourinar i conjunctiva. direct n snge sau n esuturile profunde: - prin leziuni traumatice;

- muctura unor animale ( virusul rabic, Pasteurella multocida ); - nepturile unor insecte ( Plasmodium falciarum ); - prin diverse acte medicale efectuate fr respectarea normelor de asepsie (HIV, virusul hepatitei B, etc.). Transmiterea agentului infecios Agenii infecioi se transmit n general prin: 1. Transmiterea direct a agentului infecios este posibil de la omul bolnav la cel sntos prin:

- contact direct prin atingere (rujeol, varicell, variol etc.), srut (mononuleoz infecioas, hepatita B), contact sexual (sifilis, gonoree, SIDA etc.), - contact indirect prin obiecte care au venit n contact cu bolnavul, ca, de pild, batiste, lenjerie, vesel, termometre, siringi infectate etc. - prin picturile lui Pflgge pe care bolnavul le rspndete n timpul strnutului i a tusei (virusurile gripale, paragripale). 2. Transmiterea prin vehiculi obinuii se refer la transmiterea agenilor infectioi pe cale hidric (salmonelle, shigelle), alimentar (botulism, toxiinfecii alimentare), prin snge (hepatita B, citomegalia, SIDA) etc. 3. Transmiterea prin vectori Cei mai importani vectori sunt artropodele. Unele dintre ele, ca de pild mutele, suntvectori mecanici care transport agenii infecioi dintr-un loc n altul. Vectorii biologici sunt cei care particip activ la transmiterea agentului infectios. Astfel, unele artropode inger agentul infecios n timp ce sug sngele persoanei infectate (de pild, narul anofel, care transmite malaria), gzduind o parte a ciclului evolutiv al acestuia i transmindu-l prin neptur altei persoane. O infectie oportunista este o infectie cauzata de un microorganism care nu provoaca boala la un subiect purtator, dar care devine patogen in cazul unei imunodepresii (alterarea mijloacelor imunitare). Pentru a produce o infectie agentul patogen trebuie sa depaseasca mecanismele de aparare ale organismului. Etapele evolutive ale infectiei: 1. perioada de incubaie: intervalul de timp care trece de la ptrunderea microbului n organism pn la apariia primelor simptome. boli cu perioad de incubaie scurt de 1-7 zile (toxinfecii alimentare, meningite, difterie, gonoree etc.); cu incubaie medie de 8-21 de zile ( febra tifoid, tetanos etc.); i cu incubaie lung de zeci de zile (hepatita B, 60-180 de zile) ; i foarte lung de ani de zile (tuberculoz, SIDA, lepr etc.). Bolile infecioase ciclice (cu evoluie regulat), ca de pild rujeola, rubeola, varicela, variola etc., au o perioad fix de incubaie. 2. debutul bolii reprezint apariia primelor simptome i poate fi brusc sau insidios.

3. perioada de stare. n aceast perioad se manifest semnele clinice i paraclinice caracteristice bolii. 4. perioada de convalescen n care se refac leziuni i se restabilesc funciile perturbate. Aceast perioada este important deoarece acum pot apare recderi, complicaii sau cronicizarea infeciei. n cazul unei evoluii favorabile se producevindecarea cu sau fr sechele. n cazuri nefavorabile, boala evolueaz spre exitus sau spre cronicizare. Alterrile produse de ctre agenii infecioi I. Alterari organice si functionale 1. Distrugere celular - Bacteriile distrug celulele prin toxinele pe care le secret i care sunt otrvuri foarte puternice. Acestea acioneaz fie n apropierea porii de intrare (Shigella asupra celulelor epiteliului intestinal), fie la distan de locul unde sunt produse (Corynebacterium diphteriae). La aciunea toxinelor se mai adaug cea a enzimelor hemolitice i leucolitice. - Virusurile cu efect citopatogen produc liza celulelor n care se nmulesc. 2. Alterri farmacodinamice ale metabolismului. - Toxina tetanic modific metabolismul celulelor motoare ducnd la paralizii spastice, iar cea botulinic interfereaz eliberarea de acetilcolin l a nivelul sinapselor colinergice rezultatul fiind paralizia flasc. n ambele cazuri moartea se produce prin paralizia muchilor respiratori. - Toxina holeric crete nivelul de AMP-ciclic n celulele epiteliului intestinal, ceea ce are ca rezultat eliminarea unor cantiti mari de ap n intestin cu producerea consecutiv a diareei. Moartea survine prin deshidratare. II. Alterri datorate reaciilor de aprare antiinfecioas Puroiul: un amestec de leucocite vii i distruse, bacterii i un exudat. El rezult n urma migrrii rapide a leucocitelor PMN n focarul infecios, stimulate de substane chemotactice produse chiar de bacterii dar i de esuturi sau PMN. Abces: Colectie purulenta constituita, plecand de la un focar local de infectie, pe seama tesuturilor normale. Prin extensie se mai numeste abces sau empiem, colectia purulenta constituita intr-o cavitate seroasa (peritoneu, pleura, meninge). Abcesele se pot dezvolta in oricare punct al aorganismului. Abcesull superficial, accesibil vederii si palparii. Abcesul profund poate fi localizat la nivelul ficatului, rinichiului creierului, plamanului.

Gravitatea sa depinde de localizare: abcesul creierului, fiind asemanator cu tumora, poate provoca hipertensiune intracraniana. Dupa modul lor de constituire si dupa viteza de evolutie, se pot distinge abcesele calde de abcesele reci. - Abces cald (acut) colectie purulenta dureroasa, bine delimitata, cauzata de distrugerile tisulare de catre microbi piogeni (stafilococi, streptococi) si care poate fi situat in diferite zone ale organismului. Rezultatul localizrii materiei purulente, reflectnd capacitate a organismului de a izola infeciantr-un spaiu bine delimitat. Abcesul cald se formeaza rapid si se inconjoara frecvent de o membrana, camasa sau carcasa, care il delimiteaza; el prezinta toate semnele locale ale unei inflamatii (roseata, caldura, umflare, durere), carora li se adauga semnele generale (febra, frisoane, insomnie) si, adesea, o adenopatie (umflarea ganglionilor limfatici ). Supurarea antreneaza o crestere in volum a tesuturilor, o durere intermitenta si, daca abcesul este superficial, o fluctuenta (deplasarea puroiului la palpare). Abcesul cald se poate resorbi spontan, se poate inchista sau se poate sparge in tesuturile invecinate (fistulizare). - Abcesul rece (cronic sau tuberculos) acompaniazafrecvent tuberculoza. Poate apare oriunde pe corp dar mai ales pe coloana, coapse, nodulii limfatici sau regiunea genitala. Este cauzat de bacilul Koch sau de catre ciuperci microscpice. Se numeste rece fiindca nu antreneaza inflamare, evoluand spre fistulizare. Un abces rece se trateaza cu antibiotice, administrate pe cale generala. Datorita tendintei sale de fistulizare, abcesul rece nu trebuie incizat in partea sa inclinata, ci punctionat la distanta sau indepartat chirurgical. Rspunsul umoral (formarea de anticorpi specifici). n circulaie i n esuturi anticorpii se combin cu agenii infecioi sau cu unele produse ale acestora (toxine, enzime etc.). Aceste complexe antigen-anticorp vor induce, n mod normal, un rspuns inflamator prin intermediul sistemului complement n scopul eliminrii agenilor nfectioi sau a neutralizrii produilor lor toxici. Esena rspunsului imun de tip umoral este secreia de Ig (Ac) specifici ca urmare a stimulrii antigenice a liniei limfocitare B. Rspunsul celular mediat de limfocitele T citotoxice, K, NK i macrofage poate depi n intensitate limitele fiziologice fiind asociat cu inflamaia cronic. Acest aspect

se ntlnete mai frecvent n infeciile cu germeni cu habitat predominent intracelular (tuberculoz, lepr) i virusuri. Dup aspectul evolutiv, infeciile sunt :

Infeciile acute: evolueaz ntr-un timp limitat, rezultatul fiind n general vindecarea. Exemple de infecii acute sunt bolile infecto-contagioase ale copilriei (rujeol, varicel, rubeol, orellion etc.). n infeciile cronice: agentul patogen acioneaz timp ndelungat n organism. Ele rezult fie din cronicizarea unei infecii acute (hepatita B), fie n urma infeciei cu germeni care dau boli cu evoluie cronic (tuberculoz, sifilis, lepr etc.). Infeciile latente: agentul infecios se gsete n organism pentru o perioad

ndelungat, se nmuleste intermitent i produce recidive (infecia herpetic). Infeciile lente: afecteaz ncet i progresiv sistemul nervos central. Unele sunt de natur viral, ca, de exemplu, panencefalita subacut sclerozant produs de virusul rujeolic. Un proces infecios poate fi localizat atunci cnd germenii se multiplic ntr-o zon relativ limitat a organismului (abces sau furuncul). Infecia se poate propaga de la poarta de intrare prin continguitate din aproape n aproape i prin diseminare la distan pe cale sanguin sau/i limfatic. n cel din urm caz rezultinfecia sistemic sau generalizat. Infectia localizata atunci cnd germenii se multiplic ntr-o zon relativ limitat a organismului. Se clasifica in: 1. Infectii ale tesuturilor moi a). piele folculita, furunculul; b). tesut subcutanat abcesul cald si flegmonul; c). sistemul limfatic amigdalita, filarioza limfatica, limfedemul, etc. d). ale sistemuului respirator, digestiv, uro-genital,etc. 2. Infectii ale structurilor osteoarticulare:

- bursita; - artrita ; - tenosinovita ; - osteita , osteomielita. Infecie generalizata infecia se poate propaga de la poarta de intrare prin continguitate din aproape n aproape i prin diseminare la distan pe cale sanguin sau/i limfatic. n cel din urm caz rezult infecia sistemic sau generalizat. Prezena bacteriilor n snge se numete bacteriemie iar multiplicarea lor n snge septicemie. Epidemiologia bolilor infecioase se ocup cu studiul apariiei, etiologiei, rspndirii i profilaxiei acestora. n funcie de spaiu i timp, infeciile apar:

sporadic: cazuri izolate necorelate n timp i spaiu; epidemic: cazuri numeroase ce apar ntr-un timp scurt i ntr-o zon geografic limitat (holer, febr tifoid, cium);

pandemic: cazuri foarte numeroase ntr-o perioad de timp fr limite geografice (pandemiile de grip, SIDA); endemic: cazuri relativ frecvente, limitate n spaiu i nelimitate n timp. Lista de mai jos cuprinde principalele boli infecioase cu care se confrunt medicii epidemilogi pentru c apar n regiunea geografic romn . Nu sunt incluse bolile transmisibile importate ( mai ales pe calea aviatic ), datorate n special reducerii considerabile a timpului de transport de la un continent la altul, o regiune geografic la alta.

Boala Antrax Boala Lyme (Borrelioza) Bruceloza

Agent etiologic Bacterie Bacillus anthracis Bacterie Borelia Burgdorferi Bacterie Brucelle

Cale de transmitere obiecte, puni, cadavre infectate,

Perioada de incubaie 2-7 zile infecie imediat, sistemic v. Boala Lyme 2 sptmni

capusa animale

domestice Bacterie Corynebacterium dyphteriae Bacterii genul Shigella Paraziti Entamoeba histolytica Virus Virus Parvovirus B 19 aerosoli (picturi) tuse, contact, haine contact, alimente, mute contact, avort, alimente, mute contact i aerosoli alimente contaminate, n special congelate, ap ap infestat n special apa de suprafa contact, mai ales contact sexual contact aerosoli A alimente nesplate,mini murdare; B,C snge, contact sexual ap infestat (vara n special Delta Dunrii) secreii, excreii, obolani, ape stttoare animal- om -

Difterie Dizenterie Dizenterie amoebiana Eritem infectios

1-7 zile 1-8 zile

1-8 zile 6-14 zile

Febra tifoida Giardoza (sin. Lambliaz) Gonoree (Blenoragie) Erizipel Gripa,Viroza respiratorie

Bacterie Salmonella typhi Paraziti Giardia lamblia Bacterie Neisserie gonorrhoeae Bacterie Streptococi Virusi diferite virusuri gripale

16 ore 3 zile

1-3 sptmni

2-7 zile 7-14 zile 1-2 zile A:2-5 sptmni ;B:60180 zile ; C: 2-24 sptmni

Hepatita A, B, C

Virusi hepatitici : tip A, B, C Bacterie Vibrioni holerici Bacterie Spirochete Paraziti digestiv

Holera

2-5 zile

Leptospiroza Ascaridioza

7-14 zile ~ 65 zile

Ascaris limbricoides Virus Paramyxovirus parotitis Virus Paliovirusuri Virus Paramixovirui ARN helicoidali Morbillivirus Bacterie Salmonella paratyphi Ectoparaziti Pediculus humanus var capitis, corporis, pubis (inghinalis)

animal -> mini, alimente nesplate

Paroditita, Oreion Poliomielita (paralizie infantil)

aerosoli obiecte murdrite cu fecale

15-23 zile

6-20 zile

Pojar, Rujeola Febra paratifoida

aerosoli contact, apa, avort, mute, alimente

14-21 zile

aprox.14 zile

Pediculoza (Pduchi)

de regul prin transfer direct contact direct de la om la om; obiecte, lenjerie infestate n primele ore dup contact contact, mai ales contact sexual aerosoli, obiecte infectate sange, contact sexual contact, mai ales contact sexual de regul contact

imediat

Scab (riiee)

Ectoparaziti Sarcoptes scabiae Bacterie Haemophilus ducreyi Bacterie Streptococi Virus Hiv Bacterie Treponema Pallidum Paraziti

cteva ore

ancru moale Scarlatina SIDA (AIDS)

2-7 zile 2-7 zile cca 4-15 ani

Sifilis Tricomoniaza

21 zile cteva ore

Trichomonas vaginalis

sexual, mai rar obiecte infectate cu secreii pe cale aeriana a unui organism tarat, boala sracilor declarat eradicat de OMS n 1980 aerosoli, contact contact direct, obiecte i alimente nesplate infectate om minialimente nesplate, cronic prin reinfestare aerian si contact

Tuberculoza

Bacilul Koch

2 sptmni 2 luni

Variola

Virus Orthopoxvirusuri

7-17 zile

Enteroviroza

virusuri digestive diferite Paraziti intestinali Enterobius vermicularis Virus Varicella Zoster

2- 24 ore

Oxiuraza, (viermiori) Varsat de vant, Varicela

cteva ore 21 zile 21 zile sau recidiva Varicelei prin scderea imunitii

Zona zoster

Virus Varicella Zoster

contact

VI. Microorganismele Pe parcursul lucrarii s-a adus aminte de termenul demicroorganism, insa ce inseamna cu adevarat si care sunt microorganismele patologice omului? Termenul de microorganism se refera la organismele microscopice, de obicei

unicelulare, ce fac parte din rgenurile Monera, Protista, i, parial, din regnul Fungi. Etimologic, notiunea de microorganism are sensul de organism mic. Cu acelasi sens se foloseste notiunea de microb, mai ales in cazul microorganismelor patogene. Notiunea de microorganism nu are semnificatie taxonomica, deoarece reuneste un grup vast si heterogen de organisme diferite ca pozitie sistematica si ca organizare structurala, dar care se aseamana prin trei proprietati comune:

- toate au dimensiuni microscopice, ceea ce le face invizibile cu ochiul liber; - in general au organizare unicelulara. Chiar daca unele microorganisme formeaza asociatii pluricelulare, ele raman, in esenta, organisme unicelulare, deoarece, o celula izolata din complexul multicelular isi pastreaza viabilitatea, creste, se divide si reface asociatia; - structura lor interna este relativ simpla, comparativ cu a macroorganismelor.

Gruparea microorganismelor Dupa natura lor ele se grupeaza in doua mari categorii: I. Eucariote (regnul Protista si Fungi) cuprinde microorganisme a cror celule sunt evoluate, de tip eucariot, cu nucleu i organite celulare nespecifice: 1. Fungii microscopici mycete sau ciuperci) cu un numar mare de reprezentanti : - levurile cu organizare unicelulara: - mucegaiurile ( fungi filamentosi ), cu organizare pluricelulara; 2. Algele microscopice 3. Protozoarele (protos primul, zoon animal) sunt cele mai mici animale de pe pamnt: farme microscopice de viata, compuse fiecare dintr-o singura celula ce contine toate mecanismele supravietuirii independente. Sunt vietuitoare unicelulare, solitare sau coloniale, libere sau parazite, raspndite mai ales n mediul acvatic. Protozoarele apartin regnului Protista, care include si algele unicelulare. Sunt un subregn, constnd din sapte ncrengaturi, insa de interes medical sunt doar patru: flagelata, rhizopoda, sporozoa si ciliata, clasficare facuta dupa organitele celulare care servesc la deplasare. II. Procariote un organism unicelular, a crui celula i lipsete o membrana nucleara, care s nconjoare informaia genetic. Structura procariot se caracterizeaza printr-o serie de particularitati ce o deosebeste de cea eucariot, principala diferen fiind lipsa nucleolilor i a anvelopei nucleare.De asemenea, i lipsesc majoritatea organitelor celulare. De-a lungul timpului autorii ai schimbat clasificarile, neexistand o impartire clara si stabila, cea mai generala fiind:

1. Arheobacterii organisme anaerobe (organisme care nu necesit oxigen), primitive, care populeaza habitate restrnse cu condiii extreme cum sunt apele termale, zona arctic, solurile sruroase i acide. Lipsite de interes pentru medicina. 2. Eubacteriile cuprinde bacteriile propriu-zise care populeaz o gama larg de habitate aerobe i anaerobe. De interes medical sunt: - bacteriile clasice cu forme variate i cu perete celular, - chlamydiile bacterii cu parazitism intracelular obligatoriu i care prezint un mecanism de multiplicare unic in lumea bacteriilor; - rickettsiile bacterii cu habitat intracelular (cu o excepie), dar cu diviziune direct, intalnit la majoritatea bacteriilor; - micoplasmele bacterii crora le lipsete in mod natural peretele celular. 3. Cyanobacteriile sunt algele albastre-verzi prezente n toate mediile acvatice, pe sol umed sau pe stnci umede, n izvoare sau oriunde se afla umiditate persisten.

Organismul uman si microorganismele Organismul uman vine n contact cu: - microorganisme nepatogene (flora saprofit); - microorganisme condiionat patogene (oportuniste), fac parte din flora saprofit i devin patogene n condiiile destrmrii echilibrului dintre organismul gazd i flor (dismicrobisme, soluii de continuitate cutanate sau mucoase, imunodepresie etc.); - microorganisme patogene: ptrund i se multiplic n organismul uman genernd boala infecioas. VII. Ageni patogeni umani Microbiologia este tiina care se ocup cu studiul microorganismelor unicelulare, invizibile cu ochiul liber (ciuperci microscopice, alge, bacterii, virusuri, protozoare) i influena acestora asupra oamenilor i a altor organisme. Microbii pot fi patogeni sau saprofiti ( produc boli ocazional ). Ramurile microbiologiei:

Virusologia studiaz virusurile; Bacteriologia studiaz bacteriile; Micologia studiaz ciupercile microscopice parazite; Parazitologia studiaz paraziii microscopici. Microorganismele difer n mod fundamental unele de altele, fiind ncadrate n 3 regnuri: protista, procariote i vira (virusi si viroizi).

1. Prionii Sunt ageni infecioi nonconvenionali de natur proteic, lipsii de orice tip de acid nucleic, care produc un grup de boli neurodegenerative transmisibile ale animalelor i omului, numite boli prionice (encefalopatii spongiforme transmisibile). Dintre acestea, cea mai cunoscut este encefalopatia spongiform bovin (boala vacii nebune). La om, cele mai cunoscute sunt: maladia Creutzfeld-Jacob (CJD), sindromul GerstmannStraussler-Scheinker (GSS), insomnia fatal familial (FFI), maladia Kuru i sindromul Alpers (ntlnit numai la copii). Proteina prionic celular este exprimat la nivelul sistemului nervos central i periferic, n esutul limfatic i la nivelul jonciunilor neuromusculare, ca o protein situat la suprafa celulei, fiind ancorat de membrana celular prin intermediul unei ancore glicolipidice. In mod normal, aceast form este produs n creierul tuturor mamiferelor i este inofensiv, ns, n anumite condiii poate adopta o form alterat. Odat instalat la nivelul creierului, acest agent transform moleculele proteinice normale ntr -un numr mare de copii infecioase, care sunt depozitate extracelular ca plci amiloide sau intracelular ca fibrile sau fii prionice (agregate de prioni). Termenul prion este o forma prescurtata a termenului particula proteica infectioasa (proteinaceous infectious protein). Proteina prionica, sau PrP, este prezenta in creierul tuturor mamiferelor studiate pana azi. Privit la microscop, prionul are forma unui arc. Rolul prionului la nivel cerebral nu este pe deplin cunoscut, dar experimente facute pe soareci carora le lipsea gena pentru PrP deci, implicit, si proteina indica faptul ca PrP ar putea avea un rol in protectia impotriva dementei care apare odata cu inaintarea in varsta. Spre deosebire de virui, bacterii si alte tipuri convenionale de microbi, prionii nu au ADN sau ARN, despre care se credea ca sunt necesare oricrui agent infecios pentrua se multiplica in interiorul celulei gazda. De asemenea, cu toate

ca majoritatea proteinelor din interiorul unei celule sunt uor scindate, prionii rezista scindrii enzimatice ceea ce explica propagarea rapida a bolii. 2. Viruii n biologie, un virus este un agent patogen inframicrobian, invizibil la microscopul optic, care se reproduce numai n interiorul celulelor vii i provoac diverse boli infecioase numite viroze. Virusurile sunt parazii intacelulari, lipsii de metabolism propriu, ce nu se pot inmulti autonom, motiv pentru care nu sunt considerate vii. Ca structur, virusul este o particul submicroscopic, alctuit dintr-o parte central numit genom viral, format din material genetic, care poate fi ADN sau ARN niciodata ambii si care continte intreaga informatie genetica necesara replicarii virusului care reprezinta suportul infectiozitatii acestuia, i o teac sau nveli protector de natur proteic, numit capsid. Capsida i genomul viral alctuiesc nucleocapsida. La virusurile mai complexe mai apare un nveli exterior de natur proteic numit pericapsid, peplos sau anvelop viral. Virusurile sau inframicrobii sunt germeni extrem de mici, puin evoluai, situate pe primele trepte ale vieii. Aceste forme primitive de via au o organizare rudimentar, incomplet, astfel c nu-i pot realiza un metabolism propriu, multiplicarea lor fiind legat de parazitarea obligatorie a celulelor vii. Virusurile au urmtoarele particulariti: sunt particule de dimensiuni foarte mici (10-300 m). Pentru acest motiv, n marea lor majoritate, nu pot fi puse in evidenta decat cu ajutorul microscopul electronic; poseda un singur tip de acid nucleic (ADN sau ARN); sunt filtrabile si ultrafiltrabile. Pe baza acestui caracter virusurile pot fi separate de bacterii; sunt paraziti intracelulari obligatorii. Virusurile nu pot fi cultivate pe mediile de cultura folosite in mod obisnuit in bacteriologie;

inmultirea virusurilor se face prin replicare; sunt specifice; fiecare virus provoaca o anumit boal; produc incluzii in celulele parazitare. Prezenta acestor incluzii nucleare, citoplasmatice sau concomitent n nucleu i citoplasm, n anumite esuturi, uureaz diagnosticul de laborator al unor viroze deoarece sunt caracteristice; fiecare virus prezint o structura antigenica specific. Omul i animalele infectate cu un anumit virus produc anticorpi specifici iar imunitatea dobndit este solid i de lung durat. Tehnicile de serologie utilizate n diagnosticul de laborator al virozelor detecteaz aceti anticorpi; virusurile sunt, n general, insensibile la antibioticile uzuale i la unele substane chimice care distrug bacteriile. Dup aspectul clinic al bolii, virozele se pot ncadra n dou mari categorii: Infecii virotice generalizate. In cursul acestor mbolnviri, virusul se rspndete pe cale sanguin n tot organismul i poate determina erupii caracteristice pe piele i mucoase; n acest grup sunt cuprinse: variola, rujeola, rubeola, varicela. Infecii cu localizare primar n anumite organe pentru care virusul respectiv are afinitate. Rspndirea virusurilor se face pe cale sanguin, pe calea nervilor periferici sau pe amndou cile. Din acest grup fac parte: infecii ale sistemului nervos central: poliomielita, turbarea; infecii ale aparatului respirator: gripa, guturaiul; infecii localizate pe piele i mucoase: herpesul, negii, zona zoster; infecii ale ficatului: hepatita epidemic; infecii ale glandelor salivare: parotidita epidemic;

infecii ale ganglionilor limfatici: limfogranulomatoza veneriana. Virionul reprezint unitatea virulent, agentul cauzal al unei viroze, tot aa cum o bacterie reprezint agentul cauzal al unei boli bacteriene. Virionul este particula ntreag a virusului, constnd dintr-un strat exterior de proteine (capsid) i un coninut format din acid nucleic (ADN sau ARN), denumit miezul sau nucleul virusului. Miezul confer virusului infecivitate, iar nveliul extern specificitate (determin care anume tipuri de organisme pot fi infectate de virus). Virusurile se multiplic ntr-un mod cu totul diferit fa de bacterii. Aceste microorganisme se autoreproduc folosind mecanismele celulare din interiorul celulei vii, de unde iau hrana, enzimele i energia necesar multiplicrii.

Etapele infectarii cu virus: Adsorbia faza de adeziune i fixare a particulei virale la celula-gazda. Aceast etap este obligatorie pentru a se produce infecia n condiii naturale. Orice factor care mpiedic adsorbia mpiedic n realitate i infecia. Ptrunderea virusului n interiorul celulei-gazd. In celul poate ptrunde virusul n ntregime sau numai acidul nucleic cuplat cu o mic parte din capsul. Faza de eclips este denumit astfel, deoarece virusul ptruns n celul se dezintegreaz n acid nucleic i protein i nu poate fi pus n eviden. Faza de multiplicare activ este aceea n care acidul nucleic i, separat, capsida i alte componente ale virusului adult se multiplic pentru ca, n cele din urm, aceste elemente s se cupleze i s formeze particule virale complexe. Faza de eliberare virusul astfel format poate prsi celula treptat, pe msura formriisale sau se acumuleaz i produce explozia celulei-gazd, eliberndu-se i infectnd alte celule. Interferena i interferon Existena fenomenului de interferen a fost demonstrat att experimental ct i n natur. Prin interferen se nelege fenomenul prin care un virus de suprainfecie este mpiedicat s ptrund sau s se multiplice ntr-o celula care este deja infectata cu alt virus. Virusul impiedicat poart numele de virus exclus, in timp ce virusul infectat existent se numeste virus interferent. In fenomenul de interferen virusul iniial modific

receptorii celulei gazd sau cile metabolice care devin astfel inaccesibile virusului urmtor. De asemenea primul virus stimuleaza celula infectata sa sintetizeze interferoni care impiedica replicarea celui de-al doilea virus. Interferonii constituie o clasa speciala de proteine antivirale, netoxice, acidostabile (pH 2,0) sensibile la tripsina, termorezistente (50-70 grade) i care nu sedimenteaz la numrul de turaii al ultracentrifugarii la care se depun particulele virale. Exist dou tipuri de interferoni, diferii din punct de vedere fzico-chimic, i imunologic:interferonul standard de tip I, citokina, sintetizat de celule altele decat leucocitele siinterferon leucocitar, de tip II, limfokina, sintetizat de limfocitele T imune. Exemple de virui i afeciuni cauzate: a). Virusul gripal gripa este o boal infectioas acuta caracterizat clinic prin manifestri severe ale aparatului respirator printr-o contagiozitate mare cu producerea de valuri epidemice care periodic, la intervale de 20-40 ani, se extind pe ntreg globul sub form de pandemii; patrunde pe calea aerului; b). Virusul rujeolei virusul ptrunde in organism pe cale respiratorie prin mucoasa nazofaringiana si conjunctivala. Se multiplic in tesuturile limfoide dup care se rspandeste pe cale sanguina in tot organismul; c). Enterovirusuri grup de virusuri care se multiplica in tubul digestiv. Exista mai multe tipuri de enterovirusuri: virusuri poliomielitice (determina poliomelita), virusurile Coxsackie (miocardita, pericardita, pancreatita) si virusurile ECHO (rinofaringite, laringite, encefalita, enterocolita); d). Virusul rabic rabia sau turbarea este o encefalomielita acut comun omului si unor specii de animale. Boala este provocata de virusul rabic care este transmis de la animalul bolnav la om aproape exclusiv prin muscaturi. Evoluita clinic a turbrii este rapid iar sfarsitul este totdeauna letal. Virusul rabic, introdus n organism pe cale cutanata (muscatur, ntepatura, plaga) se propaga prin nervii periferici spre sisternul nervos central, se multiplic provocand o encefalita acuta, totdeauna mortala; e). Virusurile hepatitice hepatitele virale acute sunt boli specific umane ce se manifest prin fenomene general infecioase digestive i hepatice, nsoite sau nu de icter. Ele sunt provocate din cte se cunoate pn n prezent de cel puin cinci virusuri hepatotrope, patogene pentru om: VHA, VHB, VHC,VHD i VHE. Principalele ci de transmitere a agentului patogen sunt calea oral (VHA i VHE), n special prin intermediul alimentelor i a apei contaminate, i calea parenteral (VHB, VHC i VHD), prin transfuzii de snge sau derivate de snge contaminat, utilizarea unor

seringi nesterilizate sau incorect sterilizate, folosirea instrumentarului stomatologic sau chirurgical la mai muli pacieni fr sterilizare etc. Receptivitatea la boal este general iar imunitatedobndit fa de un anumit tip de virus hepatitic este solid i durabil; f) .Virusurile herpetice acestea sunt principalele virusuri din

familia Herpesviridaecare sunt patogene pentru om. Ele provoac infectiile herpetice, Zona-zoster si Varicela; g). Virusul imunodeficienei umane SIDA (AIDS = Acquired Immune Deficiency Syndrom) constituie cel de-al patrulea stadiu si ultimul, al evolutiei infectiei cu virusul imunodeficientei umane HIV = Human Immunodeficiency Virus), ce se caracterizeaza prin depresie imuna majora, acutizarea infectiilor virale, bacteriene, parazitare, fungice si a tumorilor cu evolutie invariabila spre deces n cel mult 2 ani si mai putin de 1 an la copii. Virusul imunodeficientei umane (HIV) face parte din clasa Retrovirusurilor, a caror denumire decurge din faptul ca la aceste virusuri ARN poseda oenzim (reverstranscriptaza) capabila sa transforme ARN-ul n ADN. Principalele ci de transmitere a infectiei sunt: a). inoculate de sange prin: - transfuzii de snge sau preparate de snge; - intepaturi cu acul, plagi deschise, expunerea mucoaselor la contactul cu sange; - infectii cu ace si/sau seringi nesterilizate. b). sexuala: - homosexuala; - heterosexuala. c). de la mama infectat la fat.

Transmiterea infectiei prin intepaturi de insecte, saliva, utilizarea in comun a unor tacamuri sau vesela nu a fost demonstrata. h). Virusul papiloma uman un virus comun (frecvent intalnit) care cauzeaza anomalii ale celulelor sau tumori la nivelul pielii. HPV poate determina modificari ale tesuturilor de la nivelul membrelor superioare si inferioare, corzilor vocale, gurii si organelor genitale. Pana acum au fost identificate mai mult de 60 de tipuri de HPV, fiecare tip infectand o anumita parte a corpului. 3. Bacteriile Bacteriile sunt microorganisme procariote monocelulare, care formeaz domeniul Bacteria (Eubacteria). Sunt organisme foarte diferite fata de virusi. In primul rand, bacteriile sunt mai mari. Cel mai mare virus este de aceeasi dimensiune ca si cea mai mica bacterie. Aprecierea dimensiunii, a formei i a dispunerii bacteriilor se realizeaz in mod curent la microscopul optic. Dimensiunea bacteriilor se exprim n microni (1=10-3 mm) si variaz in funcie de specie, morfologie sau de vrsta culturii bacteriene. Dimensiunea este cuprins ntre 1-15. Nucleul bacteriei este un nucleoid cu o structur primitiv n comparaie cu nucleul celulelor eucariote. Este format dintr-o molecula circular de ADN. Funcia nucleului bacterian consta n depozitarea informaiei genetice necesar autoreplicrii, i deci a caracterelor ce definec specia. Conceptul de bacterie trebuie definit n funcie de organizarea de tip procariot i numai prin antitez cucelula eucariot. Celula procariot este mai puin complex, ea reprezint unitatea de structur a bacteriilor i cianobacteriilor. Celula eucariot, complex, este unitatea de structur a tuturor celulelor algelor, fungilor, briofitelor, plantelor vasculare i animalelor. Diferena dintre procariot i eucariot reprezint cea mai mare discontinuitate evolutiv prezent n lumea vie, deoarece ntre cele dou tipuri nu se cunosc structuri intermediare. In raport cu forma lor deosebim 4 categorii de bacterii: rotunde (cocii), alungite (bacili), ncurbate spirili, spirochete, vibrioni) i filamentoase (actinomycetele) .

- Cocii sunt bacterii rotunde, asezate in gramezi (Staphylococcus), ovalare, asezate in lanturi (Streptococcus), lanceolate, dispuse ca doua flacari de lumanare (Streptococcus pneumoniae), reniforme dispuse ca doua boabe de cafea care se privesc Neisseria) cu un diametru de aproximativ1; - Bacilii sunt bacterii lungi cu form de bastona cu o lungime de 1,5 10 si o grosime de 0,5-1. La bacili extremitile sunt diferite, aspectul acestora ajutnd la identificarea lor. Bacilii pot avea capete rotunjite (Enterobacteriacea ),taiate drept (Bacillus), maciucate (Corynebacterium) sau fusiforma (Fusobacterium). - Cocobacilii sunt bacterii uor alungite, fiind forme intermediare ntre coci i bacili (Brucella, Bordetella, Haemophilus); - Bacteriile ncurbate, elicoidale care sunt de mai multe feluri: vibrionii sunt bacterii ncurbate, cu spira incomplet, n form de virgul; spirilii sunt bacterii spiralate cu 1-2 spire rigide; -spirochetele sunt bacterii spiralate cu corpul flexibil avnd 7-20 de spire care pot ajunge la o lungime apreciabila (15-20 ) si cu o grosime redusa (0,1-0,3 ). - Actinomicetele sunt bacterii cu forma filamentoasa asemntoare fungilor care formeaz filamente lungi i ramificate care se pot fragmenta rezultnd forme asemnatoare bacililor. Reproducerea si gruparea bacteriilor Se realizeaz prin divizarea celulei mam n dou celule fiice, cel mai adesea absolut identice prin procesul de bipatiie. Pregtirea diviziunii celulare se face prin dublarea tuturor constituenilor celulari. Are loc apoi dublarea i separarea materialului nuclear i apariia unui sept transversal, ce mparte celula mam n dou celule noi care ulterior se vor separa complet. Bacteriile sunt organisme unicelulare, care se multiplic de obicei prin diviziune direct. La unele specii, dup diviziune are loc separarea complet a celulelor fiice, astfel nct rezult indivizi izolai. La alte specii, dup diviziune celulele fiice rmn ataate una de cealalt, formnd grupri caracteristice speciei bacteriene. Modul de grupare a doi sau mai muli indivizi bacterieni depinde de orientarea n spaiu a planurilor de diviziune succesive. Astfel avem: a). Gruparea cocilor

Bacteriile sferice (cocii) se pot ntlni ca indivizi izolai (cocul simplu) sau sub forma unor grupri de doi sau mai muli coci : - diplococi diviziunea se face dup planuri succesive paralele, celulele rmngrupate cte dou: Streptococcus pneumoniae, Neisseria meningitidis; - streptococi planurile de diviziune succesive multiple sunt paralele, formndu-sen final iraguri de celule de dimensiuni variabile: Streptococcus pyogenes; - tetrad planurile de diviziune succesive sunt perpendiculare unul pe cellalt, rezultnd grupri de 4 celule: Micrococcus tetragenes; - sarcin planurile de diviziune succesive sunt perpendiculare unul pe cellalt i orientate n trei direcii diferite, rezultnd grupri de celule cu o simetrie cubic: Sarcina flava; - stafilococi planurile de diviziune succesive sunt orientate neregulat n spaiu, astfel nct forma final a gruprii celulare este asemntoare cu un ciorchine: Staphylococcus aureus. b). Gruparea bacililor Bacteriile alungite ( bacilii ) se pot ntlni ca indivizi bacterieni izolai ( bacilul simplu ) sau sub forma unor grupri formate n funcie de orientarea planurilor de diviziune succesive: - diplobacil diviziunea se face dup planuri succesive paralele, celulele rmn grupate cte dou: Klebsiella pneumoniae; - streptobacil diviziunea se face dup planuri succesive paralele, mai multe celule rmn unite: Bacillul cereu. Pe langa reproducerea prin diviziune care este cea mai intalnita mai sunt alte trei tipuri de reproducere bacteriana: - reproducerea prin inmugurire este caracterizat prin formarea pe corpul celulei mam a unei protuberane din care ulterior se va dezvolta o singur celul fiic; - reproducerea prin fragmentare se ntalnete la bacteriile cu dezvoltare hifal, n care alungirea se face prin adugarea de material nou numai la extremitai i la locul de origine a ramificaiilor. Dup un timp are loc fragmentare n poriuni scurte i egale (Actinomycetes);

- reproducerea prin spori sporul este o form de conservare a speciei la condiiile nefavorabile de mediu i concentreaz ntr-un volum redus toate componentele eseniale ale celulei din care provine. La un capat al clasificarii, in functie de patogenitate se afla microorganismele nepatogene care traiesc in mediul inconjurator si nu gasesc conditii prielnice de dezvoltare in gazda umana, iar la celalalt capat se afla microorganismele patogene care produc intotdeauna imbolnaviri cu penetratie mare in populatie ( Salmonella typhi, Yersinia pestis ) sau cu imbolnaviri grave ( Streptococcus pyogenes, Treponema pallidum ). Intre aceste doua extreme se afla flora condiionat patogen care provine din flora normala a organismului si care produce infectii doar in anumite conditii, ca, de exemplu, in scaderea rezistentei antiinfectioase a organismului (in stress, dupa viroze, dupa tratament imunodepresor, in SIDA etc.) si in cazul in care colonizeaza zone anatomice sterile (septicemii, meningite). Flora accidental patogena provine din flora comensala (totalitatea bacteriilor care traiesc in organismul unei persoane sanatoase si care nu determina boala) a organismului dar necesita conditii deosebite de inmultire chiar daca patrunde in zone anatomice sterile. Astfel, streptococii viridans se gasesc in mod normal in faringe si ajung in circulatie dupa extractii dentare sau chiar si dupa periaje energice ale dintilor. La omul sanatos, mecanismele rezistentei naturale antiinfectioase inlatura streptococii in cateva ore de la patrunderea lor in sange, pe cand la cei cu vicii valvulare, la care exista depozite de fibrina pe endocard, streptococii se vor inmulti producand endocardita lenta maligna. Patogenitatea este un proces complex si multifactorial, care cuprinde totalitatea mecanismelor biochimice prin care microorganismele produc infectii. Ea este dependenta atat de microorganism cat si de gazda in care acesta patrunde. In timp ce unele microorganisme (patogene) produc in mod obisnuit infectii la indivizii neimunizati dar cu rezistenta naturala intacta, altele (oportuniste) produc infectii doar la indivizi cu barierele apararii naturale compromise. Virulena este gradul de patogenitate a unei tulpini in cadrul speciei. Spre deosebire de patogenitate, care este un caracter de specie, virulenta este un caracter de tulpina. Bacteriile patogene sunt clasificate in functie de doua caractertstici invazivitate si toxicitate. Invazivitatea masoara capacitatea bacteriei de a creste si de a se dezvolta in interiorul gazdei, iar toxicitatea masoara capacitatea de a produce si elibera toxine. In

functie de acestea, se stabileste virulenta bacteriei, capacitatea ei de a produce boli. Ajunge ca una din aceste doua caracteristici sa aiba un nivel crescut pentru ca bacteria sa fie deosebit de daunatore. De exemplu, Streptococcus pneumoniae, bacteria care provoaca pneumonie, nu produce deloc toxine, dar este foarte invaziva. Clostridium tetani cauzeaza tetanosul fara a fi o bacterie foarte invaziva, ci producand o toxina foarte puternica, daunatoare chiar si in concentratie mica. Bacteriile toxigene, care se multiplica discret la poarta de intrare, iar toxina, secretata si apoi vehiculata de sange in organsim, este responsabila de aparitia bolii. Este cazul bacilului difteric si bacilului tetanic care produc infectia prin multiplicarea lor la poarta de intrare fara a invada organismul. Mai mult, bacilul botulinic, care isi secreta toxina numai in conditii de anaerobioza, la 30C (in conservele alimentare), nici nu patrunde in organism, boala fiind o intoxicatie ce se produce prin consumul alimentelor conservate. La celalalt capat se afla bacteriile invazive pentru care atasarea constituie un prim pas in penetrarea mai adanca a tesuturilor sterile. Ajunse aici, se vor multiplica, vor secreta diversi factori de patogenitate, rezultatul fiind infectia. Astfel de bacterii sunt, de pilda, bacilul carbunos care produce intotdeauna o infectie generalizata, cocobacilul ciumei, pneumococul etc. Bacteriile pot fi impartite si clasificate dupa mai multe criterii si tipuri. Avem astfel bacterii lactice denumite i bacterii folositoare, ele asigur fermentaia lactic n urma creia lactoza trece n acid lactic. Bacteriile saprofite denumite si de poluare sau de putrefactie sunt bacterii saprofite care triesc pe cadavre de animale, plante, fungi i protoctiste, pe care le mineralizeaz, transformnd substanele organice coninute n acestea n amoniac, hidrogen sulfurat, ap, dioxid de carbon etc. Bacteriile de putrefacie joac un rol foarte important n asigurarea condiiilor pentru reciclarea materiei n ecosisteme i n ndeprtarea cadavrelor de pe suprafaa pmntului. Dac nu ar interveni asemenea bacterii sau alte microorganisme saprofite (cum ar fi ciupercile), acumularea cadavrelor ar face imposibil meninerea vieii pe Pmnt. Bacteriile benefice omului Bacteriile ocupa aproape toata suprafata a tractului intestinal. De fapt, in interiorul sistemului digestiv exista doua tipuri de bacterii, care nu se impaca deloc.

bacteriile benefice sau probioticele - populeaza tractul digestiv alcatuind un grup de aproximativ 400 tipuri. bacteriile daunatoare sau agentii patogeni - inmultirea acestora determina declansarea diferitelor boli. Probioticele sunt microorganisme vii nepatogene, avand beneficii incontestabile asupra sanatatii. Acestea se manifesta in diferite locuri: cavitatea bucala, tubul digestiv, caile respiratorii si in sistemul uro-genital.

Cel mai mare grup de bacterii probiotice de la nivel intestinal este cel al acidului lactic, dintre care Lactobacillus acidophylus gasit in iaurt este cel mai cunoscut. Drojdia este, de asemenea, o substanta probiotica. Probioticele sunt considerate ca fiind sigure deoarece bacteriile continute de acestea constituie o parte normala a tractului digestiv. Rolul bacteriilor prietenoase, adica al probioticelor, este unul extrem de important, promoveaza digestia usoara, ajuta la absorbtia completa a nutrientilor, protejeaza mucoasa intestinala, reduc manifestarile colonului iritabil si stimuleaza organismul din punct de vedere imunitar. In plus tot ele au rolul de a furniza enzimele si nutrientii necesari pentru organism, eliminand colesterolul, sintetizand vitamine, curatand depunerile din intestin si impiedicand dezvoltarea bacteriilor patogene, toate contribuind la mentinerea unui sistem digestiv sanatos. Rolul probioticelor: favorizeaza digestia; contribuie la absorbtia completa a substantelor nutritive; protejeaza flora intestinala; ajuta la descompunerea alimentelor ingerate, favorizand asimilarea lor de catre organism; reface colonul iritabil;

intareste sistemul imunitar; furnizeaza enzimele si nutrientii necesari pentru organism; elimina colesterolul; faciliteaza sintetizarea vitaminelor; curata depunerile din intestin; blocheaza dezvoltarea bacteriilor patogene; previn si trateaza diareea si constipatia; combat flatulenta si colicile.

Ne nastem cu un tub digestiv steril. Primul implant de flora microbiana il primim o data cu colostrul (laptele matern secretat timp de cateva zile dupa nastere, acesta reprezentand prima hrana a sugarului). Bacteriile continute de laptele matern colonizeaza foarte repede tubul digestiv, mai tarziu acestor bacterii li se adauga cele provenite din apa, fructe, legume, produse lactate. Flora intestinala este compusa din bacterii prietenoase si din agenti patogeni. Bacteriile prietenoase se mai numesc si probiotice, acest termen a fost introdus pentru prima data in 1953 de catre Kollath. Colonul se poate mentine sanatos cu 85% probiotice (flora de fermentatie) si 15% agenti patogeni (flora de putrefactie). Sanatatea noastra depinde de echilibrul dintre aceste doua tipuri de bacterii. Flora de fermentatie predomina pentru ca ea colonizeaza o portiune mai mare din intestin si anume, tot intestinul subtire (5 metri) si o parte a colonului 1 metru). In vreme ce flora de putrefactie se gaseste doar in colonul descendent (aproximativ 50 de centimetri). Orice modificare sau dezechilibru al acestui raport inseamna o sensibilitate crescuta la infectii, intrucat flora intestinala nu-si indeplineste corect rolul protector. Flora intestinala are un rol important in digestie si in imunitatea organismului. Astfel, flora intestinala degradeaza resturile alimentare nedigerate intr-o forma in care acestea sa poata tranzita peretii tubului digestiv si sa intre in sistemul vascular. Tot flora intestinala participa la sinteza unor vitamine (complexul de B-uri, vitamina K) si mentine un mediu ostil instalarii bacteriilor patogene potential cauzatoare de boala. Echilibrul intestinal poate fi insa perturbat de numerosi factori: infectii, stres, medicamente (antibiotice). Dupa tratamente indelungate cu antibiotice flora intestinala este afectata si astfel apar tulburarile digestive si imunitare. in aceste conditii aportul de probiotice ajuta la reconstituirea echilibrului intestinal. Infectia virala vs infectia bacteriana Infectiile virale implica existenta unor virusuri in stare latenta in interiorul unor celule si rescrierea codurilor genetice ale celulelor cu cele ale virusului. Virusurile nu sunt organisme vii, din aceasta cauza pentru a supravietui si pentru a se reproduce au nevoie de o celula gazda. De obicei, infectiile virale afecteaza tractul respirator (inferior si superior). Infectiile virale provoaca atat boli minore ca racelile, dar si boli grave, precum SIDA.

Una dintre diferentele majore dintre infectiile virale si bacteriene este aceea ca infectiile bacteriene pot fi transmise si prin intermediul obiectelor (clante, tastatura, etc). O alta diferenta este ca bacteria este un microorganism care are viata si se reproduce prin diviziune, in timp ce virusul va muri daca nu se ataseaza unei celule gazda. O diferenta consta si tratamentul impotriva infectiei. Astfel in cazul infectiilor virale cel mai eficient mod ramane forta de actiune a sistemului imunitar, la care se adauga starea generala de sanatate, varsta, gravitatea bolii si tipul de virus implicat. Se folosesc medicamente antivirale cum ar fi interferonul sau imunoglobinele. Totodata se foloste terapia antiretrovirala care suprima replicarea virusului imunodeficientei umane (HIV) chiar daca nu exista simptome specifice. Scopul tratamentului este de a contribui la scaderea incarcaturii virale. Infectiile bacteriene sunt tratate prin intermediul antibioticelor.

4. Paraziii Simbioza este o relaie fizic strns, de durat ntre dou specii diferite. Cu alte cuvinte dou specii sunt n mod obinuit n contact fizic i cel puin una dintre ele beneficiaz de pe urma acestui contact. Exist trei tipuri diferite de simbioz: parazitismul, comensalismul i mutualismul. a). Parazitismul relaie n care unul din organisme numit parazit triete n sau pe un alt organism numit gazd pe seama cruia se hrnete. n general, parazitul este mult mai mic dect gazda sa. Dei gazda este pgubit n urma interaciunii n general nu este omort imediat de parazit. Unele gazde pot chiar tri un timp ndelungat i pot fi relativ puin afectate de ctre paraziii lor. Parazitismul este o relaie n care unul din organisme numit parazit triete n sau pe un alt organism numit gazd pe seama cruia se hrnete. In general, parazitul este mult mai mic dect gazda sa. Dei gazda este pgubit n urma interaciunii n general nu este omort imediat de parazit. Unele gazde pot chiar tri un timp ndelungat i pot fi relativ puin afectate de ctre paraziii lor. S-a constatat c noile relaii stabilite parazit gazd sunt mult mai destructive dect cele care au o lung istorie a evoluie mpreun. Cele dou specii dintr-o astfel de relaie evolueaz n aa fel nct fiecare se poate obinui cu cealalt. Interesul parazitului nu

este s omoare gazda, dar dac o face trebuie s gseasc alta. Gazda i dezvolt sistemul de aprare fa de parazit astfel nct s menin gradul de dunare la un nive l pe care poate s-l tolereze. Muli parazii au dou sau mai multe specii gazd pentru diferite stadii de dezvoltare din ciclul lor de via. Ciclul de via la ali parazii implic animale care poart parazitul de la o gazd la alta, fiind numii vectori. De exemplu, multe insecte care se hrnesc cu snge i cpuele pot transmite diferite boli, precum boala Lyme, boala somnului care sunt transmise prin acest tip de vectori. Paraziii care triesc pe suprafaa gazdei se numesc ectoparazii. Puricii, pduchii, mucegaiurile sunt exemple de ectoparazii. Paraziii care triesc n corpul gazdei se numesc endoparazii. Tenia, paraziii malariei, unele bacterii i fungi sunt exemple de endoparazii. Parazitismul este o strategie de via foarte obinuit. Dac ar trebui s categorisim toate organismele din lume am gsi mai multe specii parazite dect specii care nu sunt parazite. Fiecare organism inclusiv omul, are multe alte organisme care l utilizeaz ca gazd. b). Comensalismul o relaie ntre organisme n care unul beneficiaz n timp ce altul nu este afectat. Este posibil ca o relaie de parazitism s se transforme ntr -una de comensalism pentru c parazitul n general tinde s se dezvolte astfel nct s nu produc gazdei daune prea mari, iar gazda ncearc s combat efectele negative ale parazitului. Deci s-ar putea ca n final sse ajung la un punct n care gazda s nu fie dunat deloc. Un exemplu de relaie comensal din lumea animalelor este cea stabilit ntre rechini i peti remora. Petii remora au un fel de ventuz pe cap pe care o folosesc pentru a se ataa de rechini. n acest fel ei pot nota mpreun cu rechinii i atunci cnd acetia se hrnesc i mai rmn buci mici de pete remora l mnnc. Rechinii nu par s fie influenai po zitiv sau negativ de petii remora. c). Mutualismul relaie n care ambii parteneri beneficiaz. n multe relaii mutuale speciile nu pot tri una fr alta, relaia fiind obligatorie. n alte relaii speciile pot exista separat, dar au mai mult succes cnd se implic ntr-o relaie mutual.

Unele specii de Acacia (copaci care au spini) asigur hran sub forma unei soluii de glucoz n mici formaiuni din tulpina lor i anumite specii de furnici se hrnesc cu aceast soluie i triesc n acest copac protejndu-l de alte animale atacndu-le dac se apropie s se hrneasc. Ambele organisme beneficiaz furnicile primesc hrana i un spaiu unde s triasc, iar copacul este protejat de animalele care ar dori s-i mnnce frunzele. Exista trei tipuri de parazii care cauzeaza boli la oameni: a). protozoare cele mai simple organisme eucariote. Sunt unicelulare ele fiind cuprinse n Regnului Protista. Din cele 40.000 de specii cunoscute de protozoare cunoscute ca. 8.000 sunt parazite din care 70 paraziteaz pe om i numai 40 din ele sunt patogene. Sunt organisme microscopice inferioare unicelulare (cu cea mai simpla structura anatomica) capabile sa se multiplice in interiorul organismului. Se transmit pe cale orala (apa sau alimente contaminate) sau anala. Cele mai comune protozoare: Giardia lamblia, Cryptosporidium (crypto), Toxoplasma gondii (toxoplasmoza) etc. Acestea pot cauza inflamatia intestinelor, impiedicand astfel absorbtia substantelor nutritive. Un exemplu il constituie malaria, care este cauzata de protozoarul Plasmodium, suportat de tantarii femela Anopheles. Plasmodium intra in corpul uman prin intepaturi de tantar si este apoi transportat de catre fluxul sanguin la ficat. Un alt exemplu este toxoplasmoza, boala parazitara cauzata de infestarea cu un protozoar (parazit unicelular), toxoplasmoza, ori toxoplasmoza gondii, parazit al intestinului pisicii si al altor diferite specii animale. Gazde pot fi probabil toate animalele cu sange cald, incluzand oamenii si animalele domestice. De o mare importanta este pisica, membra a familiei felinelor, gazdele definitive ale parazitului. b). helminii sau viermii intestinali organisme pluricelulare, precum: teniile, oxiurii, limbricii. Helmintii au o lungime de la cativa milimetrii la cativa metrii si se hranesc cu continutul intestinului sau cu sangele din peretii intestinali. Helmintii se clasifica in: 1. Nematode (viermi rotunzi) in aceasta categorie intra Ascaris lumbricoides (limbricii)este cel mai mare vierme intestinal, ajungand pana la 35 cm lungime iar in grosime este cat un creion. Afectiunea provocata de infectarea cu acest parazit se numeste ascaridioza,Trichinella spiralis, contaminarea se face prin consumul carnii de

porc infestata. Principalele simptome sunt: dureri abdominale, dureri musculare, umflarea ochilor si eruptii cutanate. Afectiunea provocata se numeste trichineloza. 2. Trematoda schistosoma mansoni acest parazit are o lungime mai mica de 2 cm si o grosime de 1 mm. Parazitii adulti traiesc in venele intestinale, iar ouale sunt depuse in intestine. Afectiunea provocata se numeste schistosomiaza. 3. Cestoda (tenia) - Taenia saginata: este transmisa prin ingestia de carne de vita. Parazitul poate atinge o lungime mai mare de 20 m. - Taenia solium: este transmisa prin ingestia de carne de porc. - Diphyllobotrium latum, agentul botriocefalozei: este transmis prin ingestia pestelui de apa dulce. Acesta poate atinge o lungime de 10 m. Afectiunea provocata de infectia cu tenia se numeste teniaza panglica). c). ectoparazii - parazitii externi care traiesc pe suprafata pielii (paduchi, capusa, pureci). Implicatiile ectoparazitilor au fost tratate in capitolul bolilor dermatologice. Cind organismul uman este parazitat de protozoare, boala se numeste infectie, ca in cazul bacteriilor sau virusurilor, deoarece protozoarele se multiplica in corpul uman si au tendinta de invadare a organismului. Cind organismul este parazitat cu helminti, boala este denumita infestatie (atac), deoarece acesti paraziti, odata patrunsi in corp, se localizeaza intr-un organ, fara ca populatia de paraziti sa se multiplice. Astfel ouale sau larvele acestor helminti sunt antrenate in afara organismului gazda iar din ele se vor forma noi paraziti adulti numai daca vor ajunge in organismul altei persoane-gazda. Parazitarea omului cu artropode poarta de asemenea denumirea de infestare. Simptome ale infeciilor parazitare Constipaie unii viermi, din cauza formei si dimeniunii lor pot bloca anumite organe. Infectiile grave cu viermi pot obstrucitona coledocul si tractul intestinal, iar din aceasta cauza scaunul va fi eliminat inconstant si cu dificultate. - Diaree anumiti paraziti (mai ales protozoare) pot produce prostaglandine substante hormonale care se gasesc in diverse tesuturi umane) care determina scaderea cantitatii de sodiu si clor din organism. Una dintre consecinte sunt scaunele apoase si frecvente. Diareea nu este neaparat un simptom al unei infectii

parazitare cat o modalitate prin care organismul incearca sa se debaraseze de parazitul care a provocat infectia. - Flatulen i balonare unii parazii traiesc in partea superioara a intestinului subtire unde inflamatia pe care acestia o produc determina aparitia flatulentei si a balonarii. Situatia poate fi amplificata cand sunt o persoana consuma alimente greu de digerat, cum ar fi fasolea, fructe si legume crude. Simptomele gastrointestinale pot fi de durata si se pot manifesta cu intermitenta, timp de mai multe luni sau ani, daca parazitii nu sunt eliminati din organism. - Sindromul de colon iritabil - parazitii pot duce la inflamatii ale celulelor peretelui intestinal, dand nastere la o varietate de simptome gastrointestinale, sindrom de malabsorbtie al nutrientilor vitali, mai ales ale substantelor grase. Sindromul de malabsorbtie se va manifesta prin scaune voluminoase si steatoree (prezenta a unei cantitati anormale de grasimi in fecale). - Dureri articulare i musculare parazitii migreaza, sub forma de chisturi prin fluidele organismului, iar unii din viermii care ies din chisturi patrund in muschi. O daca ce acest lucru s-a produs, se va instala durerea si adesea se considera ca este produsa de boli, cum este ca artrita. Durerile si inflamatia muschilor ar putea fi provocate de leziuni ale tesuturilor cauzate raspunsul imun al organismului ca urmare a prezentei parazitilor. - Anemia unele tipuri de viermi intestinali se ataseaza la mucoasa intestinelor si extrag (pentru a supravietuii) nutrientii de la gazda umana. Daca sunt prezenti in umar destul de mare, acestia pot determina pierderi de sange suficiente pentru a declansa un deficit de fier care ar putea fi, uneori, chiar si fatal. - Alergie parazitii pot irita si uneori perfora mucoasa intestinala, crescand permeabilitatea intestinului subtire pentru moleculele nedigerate. Acest lcuru poate activa raspunsul imunitar al organismului pentru a produce niveluri crescute de eozinofile, un tip de celule care are rol de aparare a organismului. Eozinofilele pot determina inflamarea tesuturilor corpului, ca rezultat al unei reactii alergice. Ca alergeni, parazitii pot declansa o crestere a productiei de imunoglobuline E (IgE). - Afeciuni ale pielii viermii intestinali pot cauza urticarie, eruptii cutanate, eczeme si alte reactii alergice manifestate la nivelul pielii. Ulcerele cutanate, umflaturile si ranile, leziunile si dermatitele pot fi rezultatul invaziei cu protozoare.

- Granuloame acestea sunt mase tumorale care acopera ouale parazitilor. Ele se dezvolta cel mai adesea la nivelul colonului sau pe peretii rectali, dar pot fi intalnite si in plamani, ficat, peritoneu sau uter. - Nervozitate substantele toxice metabolice parazitare pot avea rol de iritanti asupra sistemului nervos central. Nelinistea si anxietatea sunt adesea rezultatul investarii parazitare sistemice. Dupa incheierea unei cure naturale de dezintoxicare si de tratare a parazitului, bolnavul se poate schimba radical: greutatea poate ajunge la normal, problemele pielii dispar, iar personalitatea poate fi mult mai placuta. - Tulburari de somn multe dintre trezirile in timpul noptii, in special intre ora 2 si 3 dimineata sunt cauzate de incercarile organismului de a elimina toxinele prin intermediul ficatului. Potrivit medicinii chineze, aceste ore sunt cel la care ficatul functioneaza intr-un mod intens. Tulburarile de somn ar putea fi cauzate de iesirile nocturne ale anumitor paraziti prin anus, fapt ce creaza disconfort intens si mancarimi.

5. Fungii infeciile fungice Regnul Fungi constituie o grup aparte de organisme uni i pluricelulare, numite i ciuperci, care prezint nenumrate specii, ntlnindu-se n toate mediile de via. Fungii au un rol esenial n ecosistemele naturale. Fr ciupercile saprofite descompuntoare, am sta ngropai sub un strat foarte gros de deeuri biologice (gunoi, frunze, ramuri, alte resturi de origine vegetal sau animal). Fungii, din acest motiv, au fost numii gunoieri binevoitori ai naturii. Multe dintre ciupercile mari, prezint valoare alimentar ridicat, fiind n acelai timp, plcute la gust (ciupercile comestibile). Ciupercile mici sunt de asemenea valorificate, industria alimentar, bazndu-i unele ramuri ale sale pe aceste mici organisme. De pild drojdiile, prin speciile i liniile sale, sunt utilizate pe larg n panificaie, n industria berii precum i la fabricarea altor buturi alcoolice. Dup modul de nutriie, fungii sunt organisme hetorotrofe: - parazite ( triesc pe seama sintezelor altor organisme );

- saprofite (i sintetizeaz substanele proprii pe baza compuilor din substraturile nutritive nenzestrate cu via); simbiotice ( triesc n asociaii reciproc avantajoase cu alte organisme ). n anumite circumstane, unele ciuperci parazite pot trece la o via saprofit i invers, fungii paraziii pot deveni saprofii. astfel de organisme se numesc facultativ saprofite, respectiv facultativ parazite. Dup cum produc sau nu boli, fungii se mpart n ciuperci patogene (speciile parazite, cele facultativ parazite ori cele accidental parazite, pot produce o serie de boli la plante ciupercile fitopatogene, dar i la animale sau la om); ciuperci nepatogene (ciupercile obligatoriu saprofite i cele simbiotice, nu produc boli). Fungii pot sa apara microscopic fie ca forme inmugurite, rotunjite (fungii levurici), fie ca hife (fungii de mucegai). Coloniile de fungi levurici sunt netede, in timp ce coloniile fungilor de mucegai sunt rugoase; fungii care cresc ca drojdii (fungii levurici) cuprind specii de Candida si Cryptococcus, in timp ce fungii care cresc ca mucegaiuri cuprind specii de Aspergillus, Rhizofus si dermatofiti (fungii dermatofitiilor tinea). Majoritatea fungilor patogenici pentru om sunt saprofiti in natura; ei determina infectie cand sporii aerogeni ajung in plaman sau sinusul paranazal, sau cand hifele sau sporii sunt inoculati accidental in piele sau cornee. Infectiile fungice se dezvolta atunci cand tesuturile sunt invadate de una sau mai multe specii de fungi (ciuperci). Acest tip de infectie poate cauza afectiuni usoare de piele, infectii grave ale tesuturilor pulmonare sau ale pielii septicemie) sau boli sistemice. Infectiile fungice pot fi localizate la suprafata pielii, in pliurile acesteia dar si in alte zone unde caldura si umezeala sunt pastrate de imbracaminte sau incaltaminte. Totodata, acestea se pot instala in crapaturi ale pielii, in mucoasa membranelor, sinusuri si plamani.

Tipuri de infecii fungice 1. Infeciile fungice superficiale ale pielii, unghiilor i prului Infeciile fungice superficiale pot fi cauzate att de levuri ct si de mucegai. Pielea este populata cu un amestec de microorganisme, numit flora, care previne bolile de piele si nu solicita sistemul imunitar. Daca exista o crapatura la nivelul pielii sau in cazul in care sistemul imunitar este compromis, oricare dintre microorganismele prezente pot provoca o infectie sau o rana la nivelul pielii. n cazul in care balanta microorganismelor se schimba, in sensul ca exista mai multi fungi decat bacterii (situatie intalnita mai ales in tratamentul cu antibiotice cu spectru larg), atunci persoana ar putea manifesta o micoza. 2. Infeciile cu levuri Candidoza este cea mai comuna infectie cu levuri cauzata, in primul rand, de hiperproductia de candida albicans dar si a altor specii de candida care fac parte din flora normala 3. Infecii fungice dermatofite Piciorul atletului si infectiile fungice ale pliului inghinal sau ale unghiilor sunt des intalnite si pot fi transmise de la o persoana la alta. Aceste afectiuni pot provoca eritem, descuamari, prurit, vezicule, deformarea si fragilitatea unghiilor afectate, etc. Grupul de fungi numiti dermatofiti este format din speciile trichophyton, microsporum, epidermophyton. Dermatofitii se hranesc cu keratina si rareori patrund sub piele. Infectiile cauzate de acesti fungi se numesc impetigo sau tinea si au fost prezentate la capitolul bolilor dermatologice. 4. Infeciile fungice sistemice ale sngelui i plmnilor i profunde ale esuturilor O varietate de ciuperci pot provoca infecii profunde ale tesuturilor si infectii sistemice. Cele mai frecvent intalnite infectii profunde sau sistemice: - Aspergiloza Fungii se pot localiza la nivelul sinusurilor si plamanilor si in unele cazuri se poate raspandi la oase si creier.

- Histoplasmoza este determinata de histoplasma capsulatum si afecteaza, de obicei, plamanii. - Candidoza este cauzata de specii de candida care fac parte din flora normala a organismului. Infectiile apar in mucoasele membranelor umede ale corpului. - Pneumonia cu pneumocystis este declansata de prezenta pneumocystis jorveci (cunoscut anterior drept pneumocystis carinii) se manifesta mai ales la persoanele care au sistemul imunitar slabit.