Mihai Eminescu, cel mai mare poet romn, este creatorul a numeroase opere care, pstrnd punctul iniial

de contact cu folclorul, ating prin rafinament culmile cele mai nalte ale poeziei. Versurile sale cuprind mistere, mereu adncite n ncercarea de a le descifra, eman melancolie, nostalgie i creeaz idealuri. George Bacovia, original plsmuitor de imagini prin cuvinte ale literaturii, este autorul unor poezii ce se refuz nelegerii de la prima lectur, care adncesc sentimente melancolice i de tristee, ascuznd o insesizabil pendulare ntre sacru i profan. Adesea, versurile celor doi se scufund n retrospectiv i oglindesc o realitate amar prin care se dezvluie sentimente de dezndejde, dezamgire, suferin ascuns n spatele fenomenelor naturii sau a lumii vegetale. n creaiile eminesciene, universul liric este definit de cteva elemente caracteristice, care fac ca grania dintre ficiune, amintire i lumea real s fie insesizabil: codrul, ocrotitor al iubirii, teiul (floarea de tei), luna, apa (sub diferite forme: izvor, lac, mare) i tnra cu pr de aur i ochi albatri (care constituie perfeciunea, idealul, n creaiile care includ i sentimente de iubire adesea nemprtite). n operele bacoviene, sentimentele dominante sunt de tristee, melancolie, imaginile evocate sunt abstracte, uneori pline de culoare, alteori dominate de singurtate. n majoritatea operelor n care apare apa, aceasta se evideniaz sub forma lacrimilor, care sugereaz duioia, puterea de a rbda decent, mntuirea sufleteasc. Asociat lacrimilor este ploaia simbolul cunoaterii prin suferin. Spre deosebire de creaia bacovian, n care sunt dominante ploaia i lacrima, cea eminescian gzduiete apa sub forma izvorului, mrii, lacului cele mai frecvente i mai tulburtoare. Sonetul lui Eminescu Afara-i toamna exprima melancolia lasata in urma de o iubire care nu a fost traita si doar visata si ravnita. Atmosfera redata in poezie este una incarcata cu nostalgie in care toamna reprezinta legatura ce se face intre natura si sentiment. Sonetele romantice se deosebesc cu mult de sonetele simboliste. Sonetul lui Bacovia face posibila nu o imbinare intre structura si tematica, asa cum se intampla in cazul sonetului eminescian, ci o completare la muzicalitatea conferita de estetica simbolista. Aspectul prozodic al sonetului bacovian se imbina cu tematica simbolista. Suferinta eminesciana este foarte diferita de cea bacoviana, Eminescu fiind rapus de melancolia unei iubiri neincepute, pe cand la Bacovia suferinta este o stare existentiala, o stare ce nu piere ci doar este sustinuta de cadrul obscur. In Sonet de Bacovia este ilustrata o lume in declin, in dezechilibru, atmosfera fiind una apasatoare, noaptea e uda, grea, incarcata de o materie lichida, mahalaua este invaluita in intuneric. Bacovia foloseste cu procedeul personificarii pentru a sugera mai clar participarea mediului la decaderea spirituala. Ca si Eminescu, Bacovia se arata un poet ce urmareste detaliul din spatele trairilor si face asta prin multitudinea figurilor de stil folosite. Cristicii literari sunt de parere ca Eminescu este cel mai mare poet neacordandu-I asa mare importanta lui Bacovia care in poezia MOINA isi exemplifica sentimentele de singuratate prin alternanta toamna/iarna si chiar prin chiar prin tema mortii:Cu cei din morminte/Un gand ma desprinde. Eminescu insa ne demonstreaza experienta criticilor literari ccum ca au dreptate si nu se inseala in privinta sa prin singuratatea exemplificata in poezia LACUL,asteptandu-si iubita care spre disperarea si tristetia poetului nu apara. G. Bacovia i M. Eminescu sunt creatorii unor lumi surprinse la grania dintre real i fantastic, ale cror sentimente sunt exprimate mai uor cu ajutorul naturii i fenomenelor sale, astfel realiznduse prin fantezie, originalitate i simboluri o lume tulburtoare, uneori desprins din real, alteori aducnd parfumul trecutului.