Dorina reia pe scurt motivul iniierii solemne in patosul iubirii depline asigurate de armonia naturii feerice.

Iubirea devine ideal major, iar aspiraia ctre ea se impune ca o necesitate absolut. Titlul poeziei stabilete esena liric (aspiraia ctre un asemenea ideal, iar cele 6 strofe urmresc treptele derulrii acestei esene din via ctre vis. Inceputul se afl sub semnul chemrii: imperativul vino (adresat iubitei concrete, care este Ea) tirmite ctre natura specific lui Eminescu cu lirismul i muzicalitatea date de izvor (care tremur pe prund), cu slbticia i izolarea care pot asigura oricnd repetabilitatea mitic a contopirii dintre om i codru. Metafora prispa cea de brazde sugereaz felul in care obrazul iubitei, ascuns sub vl, este descoperit, aa cum obrazul naturii, al pmintului-mum, este ascuns sub crengile plecate (metonimie cu epitet metaforizant). Conjuncia copulativ i din strofa a doua stabilete imediat legtura intre natur i iubire, pentru ca verbele la modul conjunctiv s stabileasc urmrile chemrii. Apar treptele apropierii indrgosti ilor de la imbriare i pin la descoperirea unuia in faa celuilalt. Menoimia Iar in pr nfiorate/ Or s-i cad flori de tei atribuie delicat naturii rolul de a o mngia pe iubit, fiindc dorina poetului se transfigureaz prin flori in iubire. Imaginea iubitei este idealizat romantic prin transfigurare: Fruntea alb-n prul galben/ Pe-al meu bra incet s-o culci. Momentul visului propriu-zis se impune numai la viitor, cu unele forme populare, intr-un crescende liric impecabil. Mai nti, Vom visa un vis ferice (trirea idealului) intr in coumniunea cu ngna -nevor c-un cnt/ Singuratice izvoare/ Blnda batere de vint (muzica i armonia naturii). Codrul btut de gnduri (personificare cu excepional valoare metaforic) se impune ca geniu natural capabil s mediteze asupra semnificaiei povetii de dragoste pe care o tinuiete. Perechea izolat in spaiul su ocrotitor este un simbol mitic al perpeturii vieii. Poezia Dorin sugereaz traseul iniiatic de la dorin la vis, folosind o tonalitate care combin perfect ritmul doinei populare, cci fiecare strof poate fi considerat un distih a mplu (cu versuri de cte 15 silabe) care marcheaz treptata evoluie de la real, la ideal intr-o caden conducnd mereu pe coloana infinit a realizrii umane prin dragoste i comuniune cu natura.