ELEMENTE DE ACUSTIC

1. Producerea si propagarea sunetelor Vibratiile corpurilor materiale se propag prin aer (si, in general, prin orice alt gaz) si ajungnd la ureche produc senzatia auditiv, pe care o numim sunet. Trebuie s mentionam ns c nu toate oscilatiile receptionate de ureche sunt percepute auditiv. Obiectul acusticii l constituie studiul producerii si propagarii sunetelor, incluznd aici nu numai vibratiile auditive, ci si pe cele care nu produc senzatie auditiva, cum ar fi ultrasunetele. Vibratiile produse ntr-un punct al unui mediu se propag n acel mediu din aproape n aproape sub form de unde. n aer (ca si in orice al gaz) sau n lichide avem de-a face cu unde longitudinale. Undele sonore fiind oscilatii ale mediului, produse de vibratiile unor corpuri materiale, vor avea proprietatile undelor elastice. n functie de viteza sursei n raport cu viteza de propagare a sunetului avem trei situatii: a) Viteza sursei sonore (u) mai mica decat viteza (v) a sunetului b) Viteza sursei sonore (u) este egala cu viteza (v) a sunetului c) Viteza sursei sonore (u) mai mare decat viteza (v) a sunetului Corpurile care se misca cu o vitez mai mare dect cea a sunetului (supersonice) produc, prin comprimarea aerului n directia de naintare, o und care nu are caracter periodic. O astfel de unda se numeste unda de soc sau unda balistica. Ele provoaca senzatia unui soc puternic. Aceste unde apar de exemplu, n cazul proiectilelor sau al avioanelor cu reactie. 2. Calitatile sunetului Sunetele pot fi caracterizate prin trei calitati principale: inaltimea, intenstitatea si timbru. a) Inaltimea sunetului este proprietatea sa de a fi mai profound (grav) sau mai acut (ascutit, subtire). Experimental s-a constatat ca inaltimea sunetului depinde de frecventa oscilatiilor sonore. Astfel, urechea apreciaza doua sunete cu aceeasi inaltime (sunt la unison) daca au aceeasi frecventa, iar n cazul n care au frecvente diferite, este mai nalt (acut) cel care are frecventa mai mare. Din aceasta cauza, naltimea sunetului se exprima numeric prin frecventa undei sonore. b) Intensitatea sau taria sunetului ntr-un anumit punct din spatiu este determinat de cantitatea de energie pe care o transport unda sonor n unitatea de timp prin unitatea de suprafata asezat n acel punct, perpendicular pe directia de propagare. c) Timbrul. ntre sunetele de aceeasi intensitate si naltime, emise de instrumente diferite exist o deosebire calitativ pe care o numim timbrul sunetului. Un corp material emite, n afara sunetului fundamental si o serie de sunete de frecvente superioare nsa de intensitati mult mai mici dect a celui fundamental. Acestea depind de lungimea tubului sau corzii vocale. Aceeasi pies nu produce aceeasi senzatie auditiv si impresie asupra psihicului dac este redat de voci umane sau de instrumente diferite. Experienta arat ca

timbrul undei sonore depinde de numrul, naltimea si intensitatea sunetelor superioare, dar nu depinde de diferenta de faza dintre aceste vibratii (mai exact). Modurile de vibratie proprii ale corzilor vocale, care au lungimi diferite la oameni, cu frecventele armonice caracteristice, deosebesc vocile prin timbrul specific. Sunetele vocale sunt produse de vibratia corzilor vocale sub actiunea unui flux de aer. Daca deschizi gura si produci un sunet, fr s pui n miscare alti muschi, il vei auzi nearticulat. Cnd vorbesti, intr n actiune cavitatea bucal, muschii gtului, limba, buzele, faringele, care transform sunetele n cuvinte. Sunetele muzicale sunt emise prin modificarea distantei si tensiunii n corzile vocale sub actiunea muschilor gatului. 3. Perceperea sunetelor Perceperea sunetelor de catre om se realizeaza prin intermediul urechii. Vibratiile auditive sunt transmise prin intermediul diferitelor parti ale urechii, fcnd s vibreze asa numitele fibre ale lui Corty. Sub actiunea unui sunet de inaltime (frecventa data), vibreaza anumite fibre stimuleaz terminatiile corespunzatoare ale nervului auditiv, care la randul su transmite informatia la creier. Nervii auditivi transforma energia vibratiilor produse in ureche de undele sonore in mici impulsuri nervoase (biocurenti) care produc in creier o senzatie auditiva(care depinde de varsta si de starea receptorului auditiv) Frecventa sunetelor audibile este cuprinsa intre aproximativ 16 Hz si 20000 Hz. Aceste limite variaza insa de la o perosoana la alta si in general cu varsta. Vibratiile de frecventa mai mica decat 16 Hz se numesc infrasunete, iar cele peste 20000 Hz se numesc utrasunete. Se constata deasemenea ca si intensitatea sunetelor este cuprins ntre anumite limite si anume, aproximativ intre 410-12 W/m2 si 2102 W/m2. Intensitatea minima a sunetului care determina senzatia minima se numeste prag de audibilitate. Dac intensitatea sunetului creste foarte mult, n ureche apare o senzatie de presiune si apoi de durere. Intensitatea maxima peste care apare aceasta senzatie se numeste prag tactil sau pragul senzatiei de durere. Limitele de intensitate depind de frecventa sunetului. Astfel, se constata ce pentru frecvente cuprinse intre circa 1000 Hz si 3000 Hz urechea este cea mai sensibila pragul de auditibilitate este cel mai jos, atingand valori de ordinul 10 -12 W/m2. Pentru frecvente mai joase sau mai inalte, urechea este mai putin sensibila, pragul de audibilitate fiind mai ridicat. Intensitatea senzatiei auditive (intensitatea subiectiva a sunetului) nu este proportionala cu intensitatea sunetului fizic definita mai sus. In general pentru un sunet de o frecventa data, senzatia auditiva creste rapid cu cresterea intensitatii si apoi, cand ne apropiem de pragul senzatiei de durere, intensitatea trebuie sa creasca foarte mult pentru ca urechea sa perceapa o diferenta, deci intensitatea subiectiva a sunetului nu poate fi masurata cantitativ exact. Pentru a percepe o vibratie ca sunet, in afara conditiilor de frecventa si intensitate mai exista si o conditie de durata. Astfel, pentru ca un om obisnuit s perceap bine naltimea unui sunet, trebuie ca urechea sa s primeasc unde sonore cel putin timp aproximativ o sutime de secunda, adica cel putin 5 vibratii pentru un sunet de 500 Hz, 10 vibratii pentru 1000 Hz etc. Totusi, dupa mult exercitiu, aceasta limita coboara sensibil ajungand, de exemplu, la 2

vibratii pentru a percepe destul de corect inaltimea unui sunet intre 40 Hz si 3000 Hz. Sursa sunetului Nivelul (decibeli) 0 Intensitatea sunetului

Pragul audibilitatii (liniste 10-12 absoluta) Freamtul frunzelor 10 10-11 Soapte 20 10-10 Pasi, ruperea hartiei 40 10-8 Vorbirea 50 76 10-7 - 10-5 Muzica tare la radio 80 10-4 Nituirea 100 10-2 Motor avion la 3 m departare 130 10 Din punct de vedere al senzatiei auditive pe care o produc sunetele pot fi impartite in 3 clase: sunete musicale (simple sau compuse); zgomote si pocnete. Se arata experimental ca sunetel musicale sunt produse de miscari periodice, zgomotele de miscari neregulate, iar pocnetul este rezultatul lovirii urechii de o variatie brusca si scurta a presiunii aerulul. Relatia dintre 2 sunete produse succesiv sau simultan este caracterizata prin raportul dintre frecventele celor 2 sunete (2/1) numit interval, iar daca reprezinta raportul dintre anumite numere intregi, avem un interval muzical. Doua sau mai multe sunete produse simultan, separate prin intervale muzicale, formeaz un acord. O alta notiune importanta este aceea de scara muzicala, care desemneaz o secvent de sunete separate prin intervale muzicale. Aceste secvente se reproduc prin serii de cate sapte sunete, numite game.

Patologia acustic: 1. Hipoacuzia

Definitie: Hipoacuzia reprezinta diminuarea acuitatii auditive (cu cel mult 20 decibeli). Atunci cand acuitatea auditiva este diminuata foarte mult sau dispare complet, vorbim de surditate. Gradul pierderii auzului este stabilit cu ajutorul audiometriei tonale. In functie de acesta, hipoacuzia este clasificata in patru categorii: usoara, moderata, severa sau profunda. Diagnostic: Diagnosticul hipoacuziei se bazeaza pe un examen al urechii, completat de o serie de explorari ale functiei auditive, pentru a evalua gradul pierderii auzului (examen acustic cantitativ). Primul pas in stabilirea diagnosticului il reprezinta examinarea urechii. Cu ajutorul unui otoscop (instrument pentru vizualizarea conductului auditiv si a timpanului). Urmatoarele teste sunt efectuate pentru a determina cauza hipoacuziei:

Audiometria - este un procedeu de investigare a functiei auditive, ce determina pragul minim auditiv pentru diferite frecvente, la ambele urechi. Rezultatele sunt apoi comparate cu ceea ce este considerat auz normal. Testele de discriminare sunt efectuate pentru a evalua capacitatea pacientului de a sesiza deosebirile dintre cuvintele similare. Pacientul trebuie sa distinga intre cuvinte similare monosilabice. Timpanometria examen care permite punerea in evidenta a modului in care timpanul reactioneaza la modificarea presiunii in conductul auditiv. Rezultatele anormale ale timpanometriei indica o hipoacuzie. Examenul nu necesita participarea activa a pacientului si este utilizat in mod obisnuit la copii. Potentialele evocate auditive de trunchi cerebral (PEA) test ce masoara impulsurile nervoase din trunchiul cerebral. Rezultatele sunt anormale la pacientii cu hipoacuzie neurosenzoriala sau cu tumori cerebrale. Tratament: Tratamentul hipoacuziei depinde de cauza sa. Hipoacuzia antrenata de o obstructie a conductului auditiv (de exemplu, datorita unui dop de cerumen) se trateaza cu ajutorul unor picaturi ce dizolva cerumenul. In cazul unei efuziuni lichidiene in urechea medie, este necesara o timpanostomie inserarea unui tub in timpan pentru a drena secretiile. Unele persoane necesita o adenoidectomie extirparea vegetatiilor adenoide hipertrofiate pentru a permite deschiderea trompei lui Eustachio. Hipoacuzia cauzata de boli autoimune se trateaza cu corticosteroizi (prednison). La pacientii cu otospongioza, functia auditiva poate fi restabilita cu ajutorul unei interventii chirurgicale stapedectomia si inlocuirea scaritei printr-o proteza. Tumorile craniene antreneaza o hipoacuzie, iar in unele cazuri, pot fi indepartate pentru restabilirea auzului. In cazurile in care cauza hipoacuziei nu poate fi eliminata, tratamentul consta in compensarea pierderii functiei auditive. Majoritatea pacientilor cu hipoacuzie moderata sau severa utilizeaza proteze auditive. La pacientii cu hipoacuzie profunda solutia este implantul cohlear. Protezele auditive: Rolul protezelor auditive este acela de a amplifica sunetele si nu de a restaura functia auditiva alterata. Eficacitatea lor depinde de doi factori importanti: natura si gradul pierderii auzului. Tipurile de proteze auditive: Proteza auditiva retroauriculara (BTE) asa cum indica numele sau, acest tip de proteza este amplasat in spatele pavilionului urechii. Contine un microfon, un amplificator si un

receptor. Corpul protezei auditive este instalat in spatele urechii, fiind ancorat cu ajutorul unei piese numite oliva. Aceasta ghideaza sunetul si este realizata dupa mulajul urechii. Proteza auditiva intraauriculara Conca (ITE) acest tip de proteza se instaleaza direct in conca (depresiunea centrala a pavilionului urechii), prelungindu-se in conductul auditiv extern. Toate partile protezei sunt plasate intr-un tub adaptat dimensiunilor urechii. Proteza auditiva intraauriculara Canal (ITC) functioneaza in acelasi mod ca si tipul precedent de proteza, dar dimensiunile sale reduse o fac mai putin vizibila. Proteza auditiva intraauriculara Complet in canal (CIC) acest tip de proteza este utilizat pentru hipoacuzia usoara spre moderata. Datorita dimensiunilor sale, proteza este aproape invizibila. Functionarea sa este similara celorlalte tipuri de proteze auditive intraauriculare. Implantul cohlear: Implantul cohlear este un dispozitiv medical electronic, utilizat pentru pacientii cu hipoacuzie severa sau profunda, in cazul carora protezele auditive nu sunt eficiente. Dispozitivul este constituit dintr-o parte externa, amplasata retroauricular si din electrozi plasati pe cale chirurgicala in interiorul cohleei (in urechea interna). Implantul cohlear transmite semnale electrice direct nervului auditiv, cu ajutorul electrozilor implantati in cohlee. Din acest punct de vedere, implantul este foarte diferit de protezele auditive, al caror scop este de a amplifica sunetele, astfel incat sa poata fi percepute de urechea afectata. Implanturile cohleare stimuleaza direct nervul auditiv. Sunetele generate sunt diferite de cele normale si necesita o perioda de timp de adaptare. Totusi, implanturile fac posibila perceperea sunetelor ambientale si a vorbirii. In plus, pacientii pot invata sa isi moduleze vocea astfel incat sa fie intelesi, pentru a facilita conversatiile. Utilizarea unui implant cohlear este mai eficienta la persoanele in cazul carora pierderea auzului este recenta. Prevenirea hipoacuziei: Pierderea auzului legata de inaintarea in varsta nu poate fi prevenita. Totusi, unele masuri pot fi luate pentru a preveni hipoacuzia cauzata de traumatismele sonore si constau indeosebi in evitarea expunerii la zgomotele puternice. Pentru expunerea profesionala la zgomote (santiere de constructii, utilizarea de materii explozive sau arme de foc) se recomanda utilizarea de casti fonoprotectoare. Vaccinarea copiilor este de asemenea importanta, deoarece reduce riscul de boli infectioase ce pot antrena pierderea permanenta a functiei auditive sau surditatea. Anumite medicamente trebuie evitate pentru a preveni leziunile nervului auditiv (cele cu ototoxicitate ridicata in special aminoglicozidele).

Daca evitarea acestor medicamente nu este posibila, dozele de administrare a medicamentului trebuie strict supravegheate pe toata durata tratamentului. Riscul de ototoxicitate este mai mare in cazul administrarii de doze ridicate, sau in tratamentele prelungite.

2. Surditatea:
Definitie: Prin surditate se intelege scaderea usoara sau grava, unilaterala sau bilaterala a acuitatii auditive mergand pana la cofoza - adica abolirea completa a auzului. Surditatile pot fi tranzitorii sau definitive, usoare, medii sau grave, unilaterale sau bilaterale, de transmisie (cauza este localizata la nivelul urechii externe sau medii) sau de perceptie (cauza este localizata la nivelul urechii interne si/sau la nivelul sistemului nervos periferic sau central surditate central). Surditatea de transmisie este rezultatul unor obstacole situate n calea sunetului n trecerea de al exterior spre urechea intern. Surditatea de perceptive este cauzat de leziuni ale urechii interne, afectiuni ale nervului auditiv VIII sau a lezrii cortexului auditiv. Surditatea de tip central ia nastere din lezarea nervului auditiv datorit unor trauma sau tumori ale nervului sau tumori care comprim anumite zone din cortex. BIBLIOGRAFIE - Compendiu de fizica, Editura Stiintifica si Enciclopedica, pg. 204 211 - Anghelide R.,Sbenghe-Tetu Liliana - Aspecte de patologie oto-laringologic , Ed. Medical, Bucureti , 1986 - Cotulbea Stan - Patologie O.R.L. , Lito U.M.F. Timioara , 1992 - Manualul Merck de Diagnostic si Tratament, Ediia XVII-a