Sunteți pe pagina 1din 4

Primul roman latin, Satyricon-ul (din care s-au pastrat numai 141 de capitole) ns umeaza caracteristicile a ceea ce am denumit

mai nainte roman al conditiei umane. Acest roman a fost scris n timpul domniei lui Nero, perioada care reprezenta cea mai tensionata si mai bogata n semnificatii secventa a secolului. El prezinta at mosfera particulara a acestei epoci, pune n discutie unele probleme literare care o pasionau si utilizeaza ca sistem de referinta moravurile specifice domniei ac estui mparat. Eliminarea reziduurilor de viata si structura sociala mai veche, ev olutia sinuoasa a economiei, afirmarea ostentativa a unui absolutism imperial oa recum utopic, necrutator cu vechile valori sociale, confera un dramatism intens si foarte complex existentei oamenilor. n textul conservat se pot distinge trei mari episoade: Aventurile lui Encolpius, Cena Trimalchionis si Aventurile lui Eumolpus. n prima parte a textului l ntlnim pe tnarul intelectual Encolpius (acesta fiind si naratorul) n postura de student ocaz ie care reproba ruperea retoricii de viata reala si decadenta culturii.n continua re codul si coordonatele naratiei se schimba brusc urmnd o serie de aventuri ale lui Encolpius si ale colegului sau Ascyltos. Encolpius nareaza apoi banchetul lu i Trimalchio, descrie casa acestuia, obiceiurile ei extravagante si ridicole, me serii, feluritele feluri de mncare si diversele ntmplari ce au loc n timpul cinei, n ota definitorie a banchetului organizat de Trimalchio fiind prostul gust. De alt fel gazda sfrseste prin a se mbata, povesteste cum a facut cariera si si face funer ariile nca din viata. Profitnd de galagie Encolpius si prietenii fug la un han.n ul tima parte a romanului Encolpius se mprieteneste cu batrnul poet ratacitor Eumolpu s, un maniac al versificarii. Pentru a scapa de urmarirea lui Ascyltos, Encolpiu s si Giton se mbarca pe un vas unde, dupa o crunta rafuiala cu Lichas si Triphaen e vechi dusmani pe care i ntlnesc din ntmplare, naufragiaza si ajung n Crotona. Aici p rofita de lacomia locuitorilor, toti niste vnatori de testamente. Encolpius ia nu mele de Polyaenos, se da drept mare bogatas fara urmasi iar ceilalti trec drept sclavii sai. Romanul se ntrerupe brusc cu stabilirea testamentului fictiv al lui Eumolpus care si lasa averea celor dispusi sa-i mannce cadavrul. Petronius foloseste asadar episoadele clisee ale romanului grec: calatorii pe ma re mascate de furtuni, ntlniri neprevazute, recunoasteri, scene de gelozie, disput e ntre hoti. Din aceasta colectie a tiparelor romanestilor lipseste numai atacul piratilor. Personajele lui Petronius au fost calificate de catre unii cercetator i drept antieroi, fiind socotite intentionat contrapuse eroilor sentimentali ai romanului helen. Intentia de a parodia, de a contesta comic industria romanului grec serios este evidenta, Petronius porneste de la romanul grec dar totodata l p ersifleaza. n romanul lui Petronius ntlnim un fel de desacralizare a miturilor si a credintelor fata de zei. Religiozitatea lipseste, personajele fiind adepte ale eticii epicu reice. De altfel ntr-un pasaj romancierul atribuie poetului Eumolpus notatia ca Ep icur este negresit un om divin (1). Eumolpus respinge ideea transmigrarii sufletul ui si a dezvoltarii ciclice a universului. Tot el deriva din optica materialista preconizarea trairii integrale a prezentului concret: eu am trait totdeauna si n orice loc ca si cum mi-as petrece cea din urma zi dintr-o viata care n-ar mai re veni niciodata" (2). Aceasta fraza defineste un stil de existenta, ntreg romanul semnificnd trairea dir ecta, concreta n viziunea imanentista ntrebarile referitoare la conditia umana si g asesc raspunsul numai n mediul lucrurilor si relatiilor n care personajele si cauta un loc. Stilul de viata carnal si totodata umoristic pe care l adopta eroii lui Petronius poate duce la un esec. Astazi nu cunoastem cum se sfrsea Satyricon-ul, daca finalul romanului era unul fericit sau tragic nsa itinerariul lui Encolpius se desfasoara ntr-un mediu aproape damnat fiind supus inevitabil esecului. Este v orba despre un esec ce se acumuleaza treptat si care conduce la degradarea poten tata a personajului, degradare provocata de chiar stilul se viata adoptat de ero u. Satyricon-ul ilustreaza criza eposului n cadrul careia eroii si pun ntrebari, la care nu cunosc raspunsul si si problematizeaza cautarile, adesea ambigue. Chiar faptul ca toate personajele se convertesc n antieroi ilustreaza pesimismul autoru lui. Acest pesimism nu are nsa o valoare tragica pentru eroi deoarece acestia nu considera experientele lor ce fiind tragice, ci le iau ca atare, fara a se lamen ta n vreun fel. Chiar maniera n care sunt narate este una comica si parodica iar t

oate cautarile personajelor esueaza n rs, n umor, astfel rezolvndu-se toate tirbulat iile lor. In Evolutia romanului antic Eugen Cizek rezuma n felul urmator caracterul Satyric on-ului de roman al conditiei umane: De aceea noi consideram ca infrastructura ro manului rezida ( ) tocmai n cautarea acestui cod de existenta, pe masura cunoasteri i lumii materiale, a placerilor simple, chiar daca urmate de consecinte suparato are, a rsului captivant. Personajele lui Petronius si mai ales Encolpius colinda frenetic lumea, si cauta un stil de viata, se desfata si sufera tocmai pentru ca urmaresc - si cu aprobarea autorului trairea intensa, imanentista a clipei de fa ta. Aceasta traire este recomandata de Petronius nu n virtutea unei indiferente n onsalante, straina oricarei reflectii de profunzime, ci tocmai ca o filozofie au tentica, tulburator si dramatic adoptata nainte de a-si arata suprafata exterioar a deliberat surzatoare. (3) Pe parcursul romanului Enccolpius apare ca un adevarat personaj picaresc, primul din literatura universala. El apare succesiv ca student, aventurier fara tinta si pseudosclav iar din aluziile la unele fragmente pierdute rezulta ca el fusese si preot al Cybelei, deci cersetor, hot marunt si chiar ucigas, gladiator etc. Romanul lui Petronius contine elemente de Bildungsroman, de roman al uceniciei u nui personaj. Satyricon-ul schiteaza astfel istoricul degringoladei sociale si al capacitatii de rezistenta morala a lui Encolpius (4). El nu se prezinta initial m ai bun, mai virtuos dar ca discipol al lui Agamemnon, Encolpuis beneficiaza de o conditie sociala oarecum mai putin deplorabila dect ulterior. Orgoliul si invent ivitatea sa ajung sa se destrame printre esecurile succesive, care culmineaza cu nfrngeri erotice catastrofale. Din aceeasi categorie tipologica fac parte si prie tenii sai Ascyltos, Giton si Eumolpus. Chiar numele i caracterizeaza caci ele com porta aluzii la relatiile lor sexuale si la viata parazitara: ascylton , neobositul (n cele ale dragostei), gheiton, vecinul , de fapt amantul , eumolpus , melodiosul , Tr hio (tri , triplu si malchio , prost , infatuat ). Personajele apartin toate unor categor ii ale lumii interlope oricum foarte pestrite. Proaspat mbogatiti, sarlatani vicl eni, dar prosti si infatuati, tot felul de pungasi, intelectuali declasati si pe rversi, matroane desfrnate si preotese destrabalate, curtezane si proxeneti colin da prin case elegante ca si prin scoli, prin taverne, hanuri, pinacoteci si piet e, anticipnd experientele picaresti. Petronius a recurs n romanul sau la satirele menipee si la nuvelele mileziene dar si la materiale si tipare non-romanesti, adica datorate altor specii si genuri literare mai vechi. Romancierul nsusi pare a avertiza cititorul asupra mprumuturil or din alte genuri literare si conotatiile lor umoristice. Se apreciaza n general ca pna la un punct Satyricon-ul ar fi un epos degradat. Motivul mniei unei divini tati descinde, desigur, din epopee. De asemenea s-a opinat ca diferitele ipostaz e n care apare Encolpius parodiaza succesiv pe Ahile, Eenea si Ulise. Deriziunea n valuie diverse elemente si episoade epice. Aceasta deriziune trebuie corelata cu gustul pentru umorul acid, cu farsa italica cu satura si satira, cu traditia fe scenninilor, a atellanelor si a mimilor. Pe parcursul ntregului roman apar larg u zitate tipare mileziene precum naratia la persoana nti (Ich-Erzahlung) localizarea geografica precisa, siretenia unor personaje, tema dragostei efebice, mediul ci tadin si totodata cotidian n care se desfasoara intriga. n acelasi timp, Petronius a recurs si la matricole unor povestiri de calatorie, mai ales grecesti. Narati unea la persoana nti ar putea descinde si din povestirile de calatorie. De fapt te ma calatoriei n Italia Meridionala asigura unitatea discursului romanesc. Persona jele Satyricon-ului se deplaseaza nencetat n spatiu si manifesta reactii de calato ri. Dupa cum remarca Paul Veyne stupefiactia ncarcata de Encolpius fata de cele vazut e n locuinta lui Trimalchio aminteste de mirarea calatorului aflat n mijlocul unui peisaj insolit, pe care l ignorase pna atunci. Dupa exemplul povestirilor de cala torie, fiecare loc geografic din roman dobndeste o valoare fizionomica, releva o calitate morala sau un prodigiu. Crotona este nchipuita ca o capitala a cupiditat ii. Asadar motivul calatoriei este nelipsit din acest roman n care cautarea pe parcurs ul unui itinerariu aventuros este nsusi modul de viata al eroilor din Satyricon . P etronius creeaza o lume romaneasca specifica epocii sale, o tara a romanului lat

in care va fi continuat de catre Apuleius n Metamorfoze. Descoperirea n secolul al XV-lea a manuscrisului banchetului dat de Trimaalchio a impulsionat interesul fata de Satyricon, care a ajuns repede o opera literara i ubita de mondeni, n secolul al XVII-lea aparnd chiar multe imitari ale romanului d intre care celebrul fals al ofiterului Nodot a nselat o vreme chiar pe unii savan ti. Acest manuscris ne relava aspecte literare, filozofice si etice demne de lua t n seama. La un moment dat, povestitorul Encolpius ntreaba n timpul ospatului pe v ecinul sau cine este femeia care alearga n sus si n jos prin sala. I se raspunde c a este sotia lui Trimalchio, se numeste Fortunata si este o femeie care masoara banii cu banita. Aspectul referitor la avere face obiectul unui paralelism ntre c eea ce poseda Fortunata n prezent, ca sotie a lui Crimalchio si faptul ca n trecut aceasta era saraca. Comeseanul lui Encolbius descrie nu numai pe Fortunata, pe Trimalchio si pe tovarasii lor de masa, ci n acelasi timp se descrie si pe sine. Convingerea sa este aceea ca bogatia este bunul cel mai de pret, cu ct ai mai mul t cu att e mai bine (tanta est animi beatitudo), ca valoarea vietii se masoara pr in faptul de a dobndi marfuri de cea mai buna calitate, si de a te bucura de ele si ca fiecare om procedeaza n consecinta, urmrind propriul sau avantaj material. nt ocmai ca la Homer se revarsa si aici o lumina limpede, uniforma, asupra oamenilo r si obiectelor despre care personajul nostru vorbeste; el are ca si Homer destu l ragaz ca sa ne dea o formulare deplina; ceea ce spune este clar si fara echivo c, nescapndu-i nimic. Diferit nsa de felul de a se exprima al lui Homer, este faptul ca formularea este cu totul subiectiva. Petronius nu spune: lucrul acesta este asa, ci lasa un eu, care nu este identic nici cu el, nici cu povestitorul fictiv Encolpius, sa-si nd repte reflectorul privirii sale asupra societatii din jurul mesei un procedeu de perspectiva ingenios, un fel de dubla refelctare, care n literatura antica ce ni s-a pastrat este, nu ndraznim sa spunem unic, dar n orice caz, foarte rar.(5) For ma exterioara a acestui procedeu de perspectiva nu este noua pentru ca n toata li teratura antica, personajele vorbesc despre ntmplarile si impresiile lor. Dar acea sta este fie numai o expozitiune absolut obectiva, ca n cele povestite de Ulise cn d era oaspete al feacilor sau de Enea la curtea Didonei, fie este vorba de atitu dinea unui personaj fata de oameni ori fata de un fapt care i se ntmpla tocmai atu nci n cadrul unei actiuni si unde deci, elementul subiectiv este inevitabil si cu totul natural. n fragmentul din opera lui Petronius la care am facut referire este vorba nsa de c el mai acerb subiectivism, accentuat n plus prin limbajul individual pe de o part e, si de o intentie obiectiva pe de alta parte. Pentru comeseanul nostru, lumea se gaseste ntr-o continua miscare, nimic nu este sigur ci n primul rnd bunastarea s i pozitia sociala sunt extrem de instabile. Se stie ca problema oscilatiei noroc ului ocupa n genere un loc important n literatura antica si ca etica filozofica se bazeaza n mare masura pe ea. Ea apare fie n tragedie ca destin oribil si unic, fi e n comedie ca rezultata al coincidentei cu totul extraordinare a unor ntmplari. Pr edominanta este n opera lui Petronius conceptia practic-terestra asupra nestatorn iciei destinului. Ospatul este o lucrare cu caracter exclusiv comic. Att personajele, care apar izo lat aici, ct si compozitia, trasaturile ntregului, sunt constient si unitar prezen tate n stilul cel mai trivial, att n ceea ce priveste expresia lor verbala, ct si mo dul n care sunt tratate; si de aici derva n mod necesar faptul ca tot ce e problem atic, din punct de vedere psihologic sau sociologic, ar trebui lasat la o parte, caci ar distruge stilul printr-o opera prea mare. Gndindu-ne la autorii realisti din secolul al XIX-lea, la Balzac sau Flaubert, la Tolstoi sau Dostoievski, putem face similitudini. Totusi batrnul Grandet n Eugeni e Grandet sau Feodor Pavlovici Karamazov, nu sunt simple caricaturi ca Trimalchi o, ci o realitate ngrozitoare, care trebuie luata foarte n serios, indivizi ameste cati n conflicte tragice, ba chiar ei nsisi tragici, desi sunt n acelasi timp si gr otesti. n ultimele doua secole scriitori ca Pierre Luis, James Joyce, Marcel Proust si Sc ott Fitzgerald au intrat n complexe relatii de interdiscursivitate cu textul Saty ricon-ului. Absurdul pe plan lingvistic, mnuirea abila a constructiilor discursul ui l consacra pe Petronius drept precursor nu numai al lui Proust ci si al altor

autori ca Eugen Ionescu, Dos Passos, Beckett.