Sunteți pe pagina 1din 3

George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat prin confesiunea sentimentelor

si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice pe care le produc aceste destainuiri asupra lui Fred Vasilescu, prin comentariile complementare ale Emiliei Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele reproduse in aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile prietenilor lui de cafea. Ladima este poet talentat si gazetar intransigent, care cumuleaza toate celelalte trasaturi generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca esente existentiale.

Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand - asadar - la baza principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput "un tip de lautar sau doctor, asa ceva, cu mustata de plotonier, cu mansete scrobite ca doua burlane", apoi, dupa ce devin cunostinte apropiate, tanarul isi aminteste de Ladima ca de un barbat injur de 40 de ani, "inalt, slab, cu ochi rotunzi si orbitele mari, adancite cu o mustata de sergent major si carare de frizer, cu haina lui neagra, de alpaca, iar camasa alba si cu gulerul totdeauna prea larg, scrobita, cu mansetele mari, rotunde, ca niste burlane, prinse cu butoni roz de camasa, pe cand ceilalti butoni erau mici betigase, desigur de aur - cine stie ce amintire, (,..)care era grav ca un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar, surazand putin indepartat, cu ochii calzi in orbitele prea mari". Fred este constient ca el aparea in ochii celorlalti "prea putin prezentabil se imbraca prost () era ceva ridicol in silueta demodata ca o figura dintr-un catalog vechi, prafuit () Prea avea aerul unui profesor, inacrit de geografie, de provincie". Fred consemneaza in caiete o lunga discutie pe care o avusese cu Ladima despre moda barbateasca, incercand sa-1 convinga sa-si comande un costum la croitor, dar poetului i se pare o problema minora, "o vanitate puerila", desi tanarului se parea infantila "vanitatea asta a mustatii lui imperiale, care atragea luarea-aminte". Totusi, cand i-1 prezinta pe Ladima lui Tanase Vasilescu, Fred este incantat ca acesta emana incredere, cu aparitia lui de "om in toata firea, cu reala prestanta, ca sa zic asa, a facut o foarte buna impresie Mustata blonda, intoarsa in sus, barbatia lui bataioasa, un fel de incredere in sine lau impresionat pe tata". Emilia si-1 aminteste ca pe un tip "blond si foarte inalt () putin cam haloimas, dar era simpatic."

Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unii ca genial (procurorul care ancheteaza sinuciderea il socotea "unul dintrei cei mai de seama poeti ai nostri, de la Eminescu incoace"), ignorat de altii (Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu Lumanararu il credeau "un om de paie") sau negat cu fermitate de altii (Cibanoiu considera ca "n-avea talent Scria si el asa"). Ca gazetar, George Demetru Ladima este intransigent si inflexibil, cinstit si insetat de adevar, nu se manifesta nici pe departe ca "un om de paie", neputand fi manevrat de patronii sai in a servi interesele lor meschine, devenind chiar periculos pentru acestia. Numit director la "Veacul", gazeta finantata de Tanase Vasilescu si controlata

ideologic de Nae Gheorghidiu, Ladima reuseste ca, in scurt timp si cu personal putin, platit mizerabil, sa aiba un succes rapid si sa devina un organ de presa temut, prin campaniile aproape salbatice, dezlantuite impotriva politicienilor corupti, a afacerilor necinstite, cohstituindu-se intr-un scut de aparare a statului roman impotriva jafurilor: "O tribuna pentru promovat tot ce e dorinta de reinnoire in moravurile noastre politice". Ladima pune in articolele sale pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund si care are ceva de transmis cititorilor, marturisindu-i lui Fred (atunci cand patronii incearca sa-i tempereze indignarea manifestata in legatura cu afacerile veroase demascatE) crezul sau gazetaresc: "Eu sunt un om care scrie Si daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel." Ca toate personajele camilpetresciene, Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile, un om cinstit, care nu putea sa nu demaste aceasta "adunatura de jecmanitori ai statului", preferand sa-si dea demisia cu demnitate, chiar daca devenea, ca urmare a acestei decizii, muritor de foame.

Hipersensibil, Ladima este insetat de a simti in profunzime pasiunea iubirii si se autoiluzioneaza in dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura, candida, copilaroasa, refuzand structural evidentele. Uimirea lui Fred, la citirea scrisorilor de dragoste ale lui Ladima adresate Emiliei, este din ce in ce mai mare, deoarece el nu poate sa inteleaga cum "un om atat de serios, un profesor ca infatisare, () de reala distinctie, () pedant de binecrescut si atat de lipsit de orice familiaritate" poate sa iubeasca o femeie vulgara ca Emilia, pe care orice barbat putea sa o aiba contra unei sume de bani, cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-a gandit "nici o clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite". Fred Vasilescu incearca sa gaseasca explicatii logice acestei pasiuni degradante si presupune ca "el se amagea cu oarecare luciditate", deoarece i se pare incredibila sinceritatea indragostitului, care este cu totul in dezacord cu insusirile deosebite ale intelectualului, ba mai mult ca Ladima sa creada in aceasta dragoste. Framantarile si tristetea profunda care-1 chinuie pe Ladima, provocate de prea desele si evidentele relatii ale Emiliei cu diversi barbati, il fac pe Fred sa-i inteleaga durerile iubirii si sa-l simta pe poetul hipersensibil ca pe un frate intru suferinta: "frate adevarat, din acelasi altoi de suferinta". Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi subiectivism al punctelor de vedere diferite (relativismuL). Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare, din vartejul careia Ladima nu are puterea sa se smulga, procurorul care ancheteaza cazul crede ca din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigasului ii era adresata acesteia, Cibanoiu sustine ca prietenul sau isi pierduse credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima incearca sa evadeze din aceasta lume, pe care o detesta si cu care nu are nici o legatura spirituala, creandu-si himere asupra realitatii pe care o converteste intr-o zona existentiala superioara. Astfel, el imprumuta Emiliei trasaturi nobile, de puritate si candoare, apoi iubeste la aceasta femeie calitatile pe care el i le-a atribuit: "Ladima imprumuta tot ceea ce-i trebuie ca s-o poata iubi si o iubeste anume, pentru ceea ce i-a imprumutat". Mai mult decat orice, el nu vrea sa afle adevarul despre Emilia, deoarece are o permanenta nevoie de autoiluzionare, de automistificare pentru a-si construi universul imaginar de afectiune, de calm si de curatenie sufleteasca, fara de care n-ar putea trai. Ca si Stefan Gheorghidiu, Ladima percepe intens

drama jalnica, strivitoare in propria constiinta, amagindu-se cu luciditate pentru a putea supravietui, dar este constient de neputinta Iui de adaptare in lumea plina de constrangeri materiale, de statutul sau social inferior intr-o existenta a ipocriziilor lustruite, cu care nu se potriveste, simtindu-se stanjenit ca intr-un pat procustian. De aceea, Ladima este un invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a traiului zilnic si de aceea imprumuta bani, care sa fie gasiti in buzunarul sau dupa sinucidere, ca nu cumva sa se creada ca si-a pus capat zilelor din cauza saraciei, lasand o scrisoare adresata unei femei distinse, culte, delicate, pentru a inlatura banuiala ca ar fi fost in stare sa se omoare pentru o prostituata vulgara. Faptul ca Ladima se indragostise de "o femeie ordinara, o semi-prostituata, pe care el o crede intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si materiale".