Spaiul romnesc, ntre diplomaie i conflict n Evul Mediu i la nceputurile modernitii

ncepnd din secolul al XIV-lea, o nou putere politic i militar se afirm n Europa: statul otoman. Spre sfritul secolului al XIV-lea, acesta ajunge n expansiunea sa pn la Dunre, ameninnd direct rile Romne. n general, acestea au adoptat o atitudine defensiv, evitnd transformarea n paalcuri turceti. Statutul lor politico-juridic evolueaz de la independen la autonomie, relaiile cu Imperiul Otoman fiind reglementate prin documentele numite Capitulaii. Totodat, situaia rilor Romne a fost influenat i de jocul de interese al marilor puteri cretine vecine: Ungaria, Polonia i, din secolul al XVI-lea, Imperiul Romano-German (Habsburgic). Alturi de statele cretine europene, rile Romne au participat la cruciadele antiotomane, devenind adevrate "Pori ale cretintii". Spre sfritul secolului al XIV-lea, voievodul rii Romneti, Mircea cel Btrn (1386-1418), a inaugurat politica de alian cu Regatul Ungariei mpotriva otomanilor. La 7 martie 1395, la Braov, acesta semna, cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg un tratat cu caracter antiotoman . Voievodul Petru I Muat (1375 1391) inaugura, la rndul su, tradiia bunelor relaii ale Moldovei cu Polonia, pentru a contrabalansa pericolul reprezentat de Ungaria. Aceast politic a fost continuat i de ali voievozi moldoveni, ca Alexandru cel Bun (1400-1432) sau tefan cel Mare (1457-1504). De la sfritul secolului al XIV-lea, romnii au fost implicai direct n lupta antiotoman, participnd la susinerea politicii de cruciad trzie. Astfel, Mircea cel Btrn a obinut victoria, la Rovine (1395), mpotriva otilor conduse de sultanul Baiazid I i a participat, alturi de Sigismund de Luxemburg, la cruciada de la Nicopole (1396), unde ns cretinii au fost nfrni de otomani. Romnii, ntre diplomaie i conflict n secolele al XV-lea i al XVI-lea. Consolidarea puterii otomane, n secolul al XV-lea, a determinat nlturarea unor dispute mai vechi n relaiile rilor noastre cu Polonia sau Ungaria. Au fost ncheiate noi tratate antiotomane, precum cel semnat de tefan cel Mare cu regele Ungariei, Matei Corvin (1475). nsemnate victorii militare antiotomane au fost obinute de Alexandru cel Bun, la Cetatea Alb (1420), de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441-1456), n campania cea lung, din 1443 1444 i n campania de la Belgrad (1456), de domnitorul rii Romneti, Vlad epe, n 1461 1462, sau de tefan cel Mare, la Vaslui (1475). Unii voievozi s-au implicat n susinerea pe tronul celorlalte ri romneti a unor domnitori favorabili luptei antiotomane. Iancu de Hunedoara i-a susinut, ntre alii, la tronul rii Romneti, pe Vladislav al II-lea, iar pe cel al Moldovei, pe Bogdan al II-lea . tefan cel Mare a intervenit, la rndul su, susinndu-i, n ara Romneasc, pe Vlad epe sau pe Laiot Basarab. Voievodul moldovean a urmrit i obinerea sprijinului altor puteri europene, fapt demonstrat, de pild, de trimiterea solului Ioan amblac la Veneia, n 1475.

rile Romne nu au fost cucerite de otomani, i-au pstrat autonomia intern, fr a deveni paalcuri, pltind ns un tribut anual ctre sultan. Din secolul al XV-lea, relaiile cu Imperiul Otoman au fost reglementate prin documentele numite capitulaii. n secolul urmtor, cnd statul otoman a ajuns la apogeul extinderii sale teritoriale, dominaia otoman asupra rilor Romne s-a accentuat, regimul tributar devenind unul vasalic. n 1540, centrul Ungariei a fost transformat n paalc. Prin urmare, Transilvania a intrat sub suzeranitate otoman, fiind organizat ca un principat autonom (1541). Istoricii moderni consider c statutul rilor Romne n raport cu Poarta a fost mai degrab rezultatul unui compromis ntre clasa politic de la nordul Dunrii i Imperiul Otoman. rile Romne i pstrau instituiile proprii, iar marea boierime privilegiile. n schimb, Poarta primea, ca recunoatere a suzeranitii sale, i dreptul de a exercita o anumit supraveghere asupra statelor din spaiul romnesc. n a doua jumtate a secolului al XVI-lea, tributul a nregistrat o cretere fr precedent, fiind nsoit de instituirea monopolului comercial otoman, de cumprarea domniei i un control tot mai sever al Porii asupra acesteia. De aceea, se poate considera c otomanii au avut mai multe avantaje din exploatarea indirect a spaiului romnesc, dect dac l-ar fi cucerit direct. La sfritul secolului al XIV-lea, Imperiul Otoman ajunsese pe linia Dunrii, dup victoriile mpotriva bizantinilor, srbilor si bulgarilor state sunt desfiinate. rile Romne deveneau, la rndul lor, obiect al expansiunii otomane, care i propunea, defapt s-a ajung prin Belgrad si Viena, n inima Europei. Poarta a ncercat s transforme rile Romne n paalcuri, pentru otomani s-a dovedit, n cefe din urm, mai profitabil din punct de vedere economic, dar i politic i militar, s permit conservarea autonomiei spaiului romnesc. Obiectivul rilor Romne era meninerea fiinei statale proprii, ca i a identitii religioase, scop n care lupta armat s-a conjugat cu tratativele diplomatice. De altfel, pe tot parcursul Evului Mediu, tipul de rzboi purtat de rile Romne cu otomanii ar putea fi caracterizat drept conflict asimetric. Strategia folosit este, de regula una defensiv, de aprare a teritoriului propriu, conjugat uneori i cu ofensiva, prin care se ncearc ptrunderea n teritoriul inamicului pentru a-i lovi acestuia unele puncte nevralgice. Disproporia de fore i-a determinat, de regul, pe romni s evite btliile decisive, prefernd luptele de hruire, care ii mpiedicau pe adversari s i valorifice superioritatea n oameni. De asemenea, tactica pmntului ars", prin care se distrugeau recoltele, vegetaia, locuinele, iar populaia se retrgea n locuri greu accesibile, avea drept scop crearea unui gol demograficoeconomic prin care armata invadatoare era lipsit de posibiliti de aprovizionare si de obinere de informaii. Situaia nvlitorilor putea fi i mai mult nrutit prin atacuri de noapte, de tipul celui realizat de Vlad epes mpotriva taberei sultanului Mehmed al II-lea. Atunci cnd pericolul transformrii trii n paalc era iminent, boierimea a sprijinit domnia in efortul militar. In ceea ce privete sprijinul extern, acesta trebuie plasat n contextul cruciadei trzii, organizat de puterile cretine mpotriva naintrii musulmane n Europa. Rezultatul conflictului multisecular dintre rile Romne i Poarta Otoman a fost, cu toate concesiile fcute acesteia, pstrarea fiinei statale, n condiiile n care state mai puternice (ale bulgarilor, srbilor, bizantinilor, ungurilor), dar care s-au gsit pe direciile principale d expansiune ale turcilor au disprut de pe harta politica a Europei. In lupta antiotoman din secolele XIV-XV, rile romneti au avut uneori tendina de a face front comun, dincolo de hotarele politice de moment. Aceasta se explic prin raiuni militare, diplomatice, prin contiina incipient a unei uniti de neam, limb i interese, dar mai ales prin dorina de a-i apra prin orice mijloace religia, element de identificare mult mai puternic n Evul Mediu dect cel etnic sau lingvistic.

Mircea cel Btrn (1386-1418) ara Romneasc a fost prima ameninat de naintarea otoman, care tindea s ajung la Dunre. In condiiile n care statul lui Dobrotici era n pericol s fie cucerit de otomani, Mircea intervine i ncorporeaz Dobrogea la ara Romneasc. Dup ce domnul romn ncearc s ofere ajutor i srbilor, turcii reacioneaz i ncep s organizeze raiduri de prad la nord de Dunre, prin achingii. Mircea ncheie nelegeri diplomatice cu Polonia i cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Apoi lanseaz, n 1394, o expediie mpotriva bazelor achingiilor, situate la sud de Dunre, pentru ai mpiedica s mai organizeze raiduri de prad. Sultanul Baiazid I organizeaz o expediie care avea drept scop eliminarea domnului rii Romaneti. In toamna lui 1394 sau n primvara lui 1395 (sursele sunt discordante n aceast privin), oastea muntean, care se retrsese din faa naintrii otomane, purtnd lupte de hruire, accept btlia decisiv ntr-un loc numit n istoriografia noastr Rovine. Mircea a obinut victoria, fiind nlturat pericolul transformrii rii n paalc, boierimea nu dorete s mai continue lupta i accepta ca domn pe un pretendent, Vlad, sprijinit de Poart. Contieni de pericolul reprezentat de naintarea otoman spre Europa Central, cavalerii occidentali, n special burgunzi i germani, condui de Sigismund de Luxemburg organizeaz n 1396 Cruciada de la Nicopole, la care particip i Mircea cel Btrn, dar ostile cretine sunt nfrnte de otomani. In urma acestei lupte Mircea isi reia tronul. Dup victoria mongol de la Ankara, din 1402, cnd Timur Lenk l ia prizonier pe Baiazid I, Mircea devine un fel de arbitru al luptelor pentru succesiune dintre diferii fii ai lui Baiazid, ceea ce asigur rii o perioad de stabilitate si de maxim extensiune teritorial. Dar, n cele din urm, tronul Imperiului Otoman este cucerit de Mehmed I, care reia politica agresiv ndreptat mpotriva Trii Romneti. Dobrogea este cucerit, fin 1417 sau poate dup moartea lui Mircea, n 1420, iar ar Romneasc accept plata, tributului,care n aceste momente are semnificaia unei rscumprri a pcii i nu de recunoastere a dependentei politice fata de otomani. Iancu de Hunedoara (1441-1456) De origine etnica romneasca, Iancu de Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei regent al Ungariei i unul dintre campionii luptei antiotomane la mijlocul secolului al XVlea. A acionat in contextul n care Imperiul Otoman desfura asaltul, final mpotriva Constantinopolului, iar apoi, dup cderea acestuia, i propunea cucerirea Belgradului pentru a-i deschide calea spre inima Europei. Iancu de Hunedoara a urmrit s foloseasc n lupta mpotriva turcilor toate forele disponibile, de aceea, n cadrul politicii de cruciad trzie, a implicat, alturi de Transilvania, Tara Romneasca si Moldova. In 1442 nfrnge o oaste intrata in Transilvania si apoi intervine n ara Romneasc. Aici obine o important victorie pe rul Ialomia si il impune apoi ca domn pe In 1443, organizeaz Campania cea lung", expediie la sud de Balcani, prin care cucerete orae precum Nis sau Sofia. In 1443 se organizeaz sub conducerea regelui Ungariei si Poloniei, Vladislav I, Cruciada de la Varna, care s-a ncheiat ns cu un adevrat dezastru pentru forele cretine.In 1453, Mehmed al II-lea cucerete Constantinopolul si vizeaz extinderea Imperiului Otoman ctre Europa centrala unde principala sa int devenea Ungaria. Iancu de Hunedoara reuete, n 1456, s-l opreasc pe cuceritorul Constantinopolului n faa Belgradului, care reprezint pentru otomani, cheia Europei Centrale. Iancu de Hunedoara a murit n 1456 de cium, dar lupta lui a reuit s ntrzie ntrirea dominaiei otomane asupra spaiului romnesc i s amne cu circa 70 de ani transformarea

Ungariei in paalc. Alexandru cel Bun (1400-1432). Domn al Moldovei: A realizat statul medieval in Moldova, organizand dregatoriile si biserica. In politica externa a manevrat abil intre Polonia si Ungaria. La 12 martie 1402, Alexandru cel Bun a depus omagiu de vasalitate regelui Polonez, astfel a evitat pretentiile de suzeranitate ale Ungariei. In 1412 Ungaria si Polonia semnau Tratatul de la Lublau, potrivit caruia imparteau Moldova in cazul in care aceasta nu ar fi participat la o campanie anti-otomana. Alexandru cel Bun a avut abilitatea sa-si respecte angajamentele participand alaturi de Polonia si la luptele impotriva Cavalerilor Teutoni din 1410 de la Grunwald si din 1422 Marienburg. In 1420 a avut loc prima confruntare intre Moldova si Imperiul Otoman, atunci cand Cetatea Alba a fost aparata de fortele moldovene. Vlad Dracul.Vlad Tepes (I. 1448; II. 1456-1462; III.1476). Fiul lui Vlad Dracul. Domn al Tarii Romanesti. In politica sa externa s-a bazat pe aliante cu Ungaria indreptate impotriva turcilor. In 1459 Vlad Tepes a refuzat plata tributului si a incheiat un tratat de alianta antiotomana cu Matei Corvin, regele Ungariei la 1460. In iarna anului 1461-1462, Tepes a efectuat o expeditie la sud de Dunare, dezorganizand fortele otomane. Ca raspuns, Sultanul Mahomed al II-lea a organizat o expeditie militara impotriva Tarii Romanesti. Tepes a aplicat tactica traditionala de retragere si parjolire a pamantului, combinata cu hartuirea armatei otomane. In noaptea de 16-17 iunie 1462, Vlad Tepes a condus surprinzatorul atac de noapte de la Targoviste, provocand dezordine in randurile otomanilor. Boierii nemultumiti de politica autoritara a lui Tepes, l-au tradat acceptandu-l ca domn pe fratele lui Vlad Tepes, Radu cel Frumos, sustinut de catre turci. Sultanul a reimpus plata tributului si a acordat autonomie tarii. Vlad Tepes s-a refugiat in Transilvania unde astepta sprijinul lui Matei Corvin, care primise fonduri financiare din partea Papei pentru lupta anti-otomana. Acuzat de tradare, Vlad Tepes a fost arestat si tinut prizonier la Buda, intre 1462-1475. In 1476, in contextul in care Ungaria dorea sa reia lupta antiotomana, Tepes a fost reinscaunat, dar la scurt timp a fost asasinat. tefan cel Mare (1457-1504). Fiul lui Bogdan al II-lea. Domnitor al Moldovei. Pe plan intern s-a sprijint pe taranimea libera si pe mica boierime. Politica externa a Moldovei s-a desfasurat in functie de raportul de forte dintre Marile Puteri ale vremii, Imperiul Otoman, Polonia si Ungaria. In prima parte a domniei sale, Stefan a prestat omagiu de vasalitate regelui Poloniei Kazimir al IV-lea la Overchelauti in aprilie 1459, prilej cu care a incheiat si un tratat antimaghiar. Relatiile diplomatice si militare cu Ungaria: In anul 1462, Stefan cel Mare a incercat sa cucereasca Chilia care apartinea Ungariei, dar a fost respins. In ianuarie 1465, domnul Moldovei a reusit sa cucereasca Chilia, afectand grav interesele economice ale Ungariei si Tarii Romanesti. Regele Ungariei a raspuns prin organizarea unei campanii militare impotriva Moldovei, dar a fost infrant in Batalia de la Baia (14-15 decembrie 1467). In august 1475, intre Moldova si Ungaria s-a incheiat un tratat de pe pozitii egale potrivit caruia Matei Corvin promitea ajutor militar impotriva turcilor, ii oferea domnului Moldovei doua cetati in Transilvania, Ciceul si Cetatea de Balta. In schimb, Stefan acorda libertate comerciala pentru negustorii unguri. Lupta anti-otomana: S-a declansat in 1473, atunci cand Stefan a refuzat sa plateasca tributul si a reluat politica blocului romanesc prin inscaunarea in Tara Romaneasca a unor domni favorabili luptei antiotomane. Drept exemplu in 1473 l-a inlaturat pe Radu cel Frumos si l-a numit domn pe Laiota Basarab. Ca urmare, turcii au hotarat desfasurarea unei campanii impotriva Moldovei, condusa de Soliman (Suleiman) Pasa, Beglerbegul Rumeliei, in fruntea a 120 de mii de turci. Stefan dispunea de circa 40 de mii de oameni, astfel a aplicat tactica traditionala. La 10 ianuarie 1475, la Vaslui (Podul Inalt), Stefan a obtinut o stralucita victorie. La 25 ianuarie 1475, domnul Moldovei trimitea vestea victoriei sale principilor din Europa, printr-o scrisoare in care cerea ajutor impotriva turcilor.

In vara anului 1476, Sultanul Mehmed al II-lea a organizat o alta campanie impotriva Moldovei, obtinand victoria de la Razboieni, Valea Alba (25 iulie 1476). Desi invingatori, turcii nu au reusit sa cucereasca marile cetati Suceava, Neamt, Hotin, fiind nevoiti sa se retraga. Luptele cu turcii au continuat, dar coalitia impotriva Imperiului Otoman s-a destramat, astfel Stefan cel Mare a incheiat pace cu turcii in 1480. Noul sultan, Baiazid al II-lea, a incheiat pace cu Ungaria in 1483 si a organizat o expeditie pe linia Dunarii, cucerind cetatile Chilia, si Cetatea Alba, fapt care a afectat grav sistemul defensiv si comertul Moldovei (1484). Domnul Moldovei a depus omagiu de vasalitate regelui Poloniei la Calomea, la 15 septembrie 1485, regelui Vladislav Jagelo, pentru a primi sprijin militar din partea Poloniei. In 1486, Stefan cel Mare a castigat lupta cu turcii de la Scheia, iar un an mai devreme obtinuse victoria de la Catlabuga, dar nu a reusit sa reia cetatile pierdute. In aceste conditii, Moldova a recunoscut suzeranitatea otomana si a acceptat plata tributului in schimbul recunoasterii autonomiei interne (1487). Spre sfarsitul domniei relatiile cu Polonia s-au deteriorat, deoarece in 1490 Stefan ocupase un teritoriu aflat in litigiu intre cele doua state (Pocutia). In 1497, noul rege al Poloniei, Ioan Albert, a atacat Moldova, fiind infrant la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497). Intre Moldova si polonia, Tratatul de pace s-a incheiat la Harlau, la 12 iulie 1499 si prevedea ajutorul reciproc impotriva oricarui dusman iar Moldova se emancipa de sub suzeranitatea Poloniei. Situatia internationala la mijlocul secolului al XVI-lea: Imperiul Otoman a atins maxima expansiune si apogeul puterii sale in timpul sultanului Soliman Magnificul (1520-1566). Expansiunea turcilor s-a concretizat in cucerirea Belgradului la 1521, si infrangerea Ungariei la Mohacs, in 1526. Urmarea acestor victorii, in 1541 centrul Ungariei a devenit pasalac turcesc, iar Transilvania a fost transformata in principat otoman sub suzeranitate otomana. Tarile Romane au suferit o mai mare dependenta politica si economica fata de turci, manifestata prin: Stabilirea autonomiei, prin faptul ca sultanul numea domnii direct, fara a consulta boierii; Cresterea dependentei politice in politica externa, domnii Tarilor Romane erau reprezentati de catre turci; Pierderi teritoriale; turcii au anexat Tighina in 1538, Braila in 1542, iar Banatul a devenit Pasalacul de la Timisoara in 1552; Cresterea obligatiilor materiale. Tributul a crescut de 10 ori si au fost introduse noi obligatii materiale: daruri numite peschesuri, si confirmarea in domnie (mucarer). Comertul exterior al Tarilor Romane a fost trecut sub monopol turcesc. Totusi, cea mai mare pierdere materiala era reprezentata de de sumele imense platite de boieri pentru a deveni domnitori. Neagoe Basarab (1512-1521). Domn al Tarii Romanesti. A scris vestita lucrare Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie. Radu de la Afumati (1522-1529). Domn al Tarii Romanesti. A pastrat independenta si a evitat transformarea Tarii Romanesti in pasalac turcesc. Intre 1522-1525 a purtat 20 de lupte cu turcii. Petru Rares (1527-1538; 1541-1546). Fiul lui Stefan cel Mare. Prin Victoria de la Feldioara (1529) a ajuns stapanul Transilvaniei si al Tarii Romanesti. In 1531 a fost infrant de Polonia la Obertyn, in tentativa sa de cucerire a Pocutiei. S-a declarat vasal al lui Ferdinand de Habsburg, si a aderat la o coalitie impotriva turcilor. Ca urmare, Soliman Magnificul a invadat Moldova in 1538, ocupand Suceava. Sultanul ar fi putut sa transforme Moldova in pasalac, dar a cucerit cetatea Tighina, iar Petru Rares a revenit la tron in 1541, acceptand marirea tributului.

Ioan Voda cel Viteaz (1572-1574). Domn al Moldovei. A declansat lupta anti-otomana deoarece turcii au dublat tributul. A obtinut victoria la Jiliste, dar a fost invins in batalia decisiva de la Roscani (iulie 1574) datorita tradarii boierimii, condusa de Ieremia Movila. Mihai Viteazul (1593-1601). Domn al Tarii Romanesti. Ban al Craiovei, Mihai si-a cumparat domnia in 1593. Inceputul domniei sale coincidea cu initiativa Papei Clement al VIII-lea de a infiinta o alianta anti-otomana numita Liga Sfanta, la care au aderat Transilvania, Moldova, Statul Papal, Spania, Austria si Ducatele Italiene (Toscana, Mantova, Ferrara). Luptele aliantei impotriva turcilor au purtat numele de Razboiul cel Lung (1593-1606). La 13 noiembrie 1594, Mihai a declansat rascoala anti-otomana, atunci cand turcii din Bucuresti au fost trecuti la Allah. In iarna anului 1594-1595, Mihai a lansat o ofensiva generala impotriva otomanilor, atacand raialele turcesti de pe linia Dunarii (Giurgiu, Harsova, Silistra). De teama unei interventii a turcilor, domnitorul muntean a incheiat printr-o delegatie de boieri, un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, la Alba Iulia (20 mai 1595), cu urmatoarele prevederi: Mihai Viteazul era degradat la calitatea de loctiitor al Principelui Ardeaului; Tara Romaneasca urma sa fie condusa de un Sfat alcatuit din 12 boieri; Sigismund Bathory a devenit suzeran al Tarii Romanesti; Se promitea ajutor impotriva turcilor. Un tratat asemanator a fost incheiat de catre Aron Voda al Moldovei. La 13-23 august 1595 se desfasura lupta de la Calugareni, in care Mihai a obtinut victoria, dar a fost obligat sa se retraga in munti datorita superioritatii numerice a turcilor. Otomanii au ocupat Bucurestiul si Targovistea si au inceput transformarea Tarii Romanesti in pasalac. Cu sprijin militar din partea Transilvaniei si Moldovei, in octombrie 1595, Mihai a eliberat Targovistea si Bucurestiul, si a obtinut o stralucita victorie la Giurgiu. In primavara lui 1596, domnitorul muntean a declansat o campanie peste Dunare, ajungand la Plevna si Sofia. In 1597, Tara Romaneasca a incheiat un tratat de pace cu Imperiul Otoman care prevedea: Recunostea domnia pe viata pentru Mihai Viteazul; Se diminua substantial tributul; Otomanii recunosteau autonomia Tarii Romanesti. Domnitorul muntean nu dorea sa renunte la lupta anti-otomana, astfel ca in 1598 a incheiat Tratatul de la Manastirea Dealu, cu Austria (Imperiul Habsburgic), care prevedea: Imparatul Rudolf al II-lea ii oferea lui Mihai bani pentru o armata de 5000 de oameni; Mihai Viteazul se obliga sa continue lupta anti-otomana; Recunoaste suzeranitatea Austriei, astfel se elibera de suzeranitatea lui Sigismund Bathory. Unirea de la 1600: In anul 1599, frontul romanesc anti-otoman s-a destramat, deoarece noul principe al Transilvaniei, Andrei Bathory, sustinut de polonezi, a incheiat pace cu Turcia. In acelasi an a fost instalat domn al Moldovei Ieremia Movila, de catre polonezi. Ieremia Movila a scos Moldova din coalitia anti-otomana. Pentru a reface frontul romanesc anti-otoman, Mihai a pus in aplicare Planul Dacic. Cu acordul lui Rudolf al II-lea a trecut in Transilvania, invingandu-l pe Andrei Bathory la 18/28 octombrie 1599. La 1 mai, Mihai intra triumfator in Alba Iulia, fiind recunoscut de dieta drept loctiitor al regelui Transilvaniei. Masuri adoptate in Transilvania: A scutit de robota preotii romani;

A acordat drept de pasunat romanilor; A intemeiat Mitropolia Ortodoxa de la Alba Iulia. Romania in sfera de interese a Marilor Puteri: Dupa domnia lui Mihai Viteazul obligatiile materiale ale Tarilor Romanesti au scazut, iar autonomia a fost in mare parte respectata. Datorita afirmarii Rusiei pe scena internationala, Tarile Romane se aflau in sfera de influenta a patru mari puteri: Imperiul Otoman, Austriac, Polonia si Rusia. In Transilvania remarcam domniile lui Gabriel Bethlem (1613-1629) si Gheorghe Rakoczi I (1630-1648). Ambii au participat la razboiul de 30 de ani, marind astfel prestigiul international al Principatelor. In Tara Romaneasca si Moldova, domniile cele mai importante au fost ale lui Matei Basarab (1632-1654) si Vasile Lupu (1630-1653), in timpul carora s-a conolidat autonomia interna. Cresterea puterii habsburgilor si incercarile lor repetate de a se amesteca in politica interna au dus la incheierea de catre Transilvania a unui tratat de alianta cu Franta, la Fagaras, in anul 1677. In 1687, armata austriaca a patruns in Transilvania ocupand astfel principalele cetati. Problema Orientala: In anul 1683, turcii au fost invinsi la asediul Vienei, marcand inceputul decaderii Imperiului Otoman si inceputul problemei Crizei Orientale. Problema Orientala o reprezinta conflictele desfasurate in secolele XVIII XIX intre Rusia-Austria pe de-o parte, si Imperiul Otoman pe cealalta parte, care era considerat omul bolnav al Europei. In acest conflict au intervenit Anglia si Franta, care doreau mentinerea integritatii Imperiului Otoman. Potrivit Tratatului de la Karlowitz (1699), Imperiul Otoman recunostea pierderea Transilvaniei in favoarea Austriei. La sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, domnitorii romani au initiat o politica de echilibru, incercand sa incheie tratate cu alte puteri din zona pentru a cotrapune marea influenta a Imperiului Otoman. Serban Cantacuzino (1678-1688): A incercat sa recastige independenta Tarii Romanesti. In 1688 a incercat sa incheie un tratat cu Rusia, dar moartea domnitorului a contramandat o viitoare actiune comuna. Contantin Brancoveanu (1688-1714): A continuat politica externa a lui Cantacuzino dar a intretinut relatiile bune cu Imperiul Otoman prin politica pungilor cu bani. Brancoveanu s-a implicat in negocieri antiotomane, obtinand in anul 1701 protectia imparatului Leopold de Habsburg. Brancoveanu a facut propuneri Rusiei pentru un razboi anti-otoman in 1698. In Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711) a incheiat o alianta cu tarul Petru I, astfel desfasurandu-se si lupta de la Stalinesti, in care turcii au obtinut victoria, iar Cantemir a plecat in exil in Rusia. In secolul fanariot, Principatele au cunoscut o dependenta totala fata de Imperiul Otoman, prin: Numirea domnitorilor direct de catre Sultan; Renuntarea la o politica externa proprie; Cresterea excesiva a obligatiilor materiale; Pierderi teritoriale. Principatele au devenit teatru de operatiuni militare in confruntarile dintre Marile Puteri, care au avut drept consecinta ocupatii militare si importante pierderi teritoriale. Potrivit Pacii de la Passarowitz (1718), Oltenia si Banatul au fot anexate de catre Austria. Potrivit Pacii de la

Belgrad (1739), Oltenia a revenit la Tara Romaneasca. Dupa Pacea de la Kucik-Kainargi (1774), in anul urmator Austria a anexat Bucovina. Potrivit Pacii de la Bucuresti din 1812, Rusia a anexat de la Moldova teritoriul dintre Prut si Nistru. Inca din anul 1752, ambasadorii Frantei ii considerau pe domnitorii Tarilor Romane ca suverani cu titlul de Alteta. Domnitorul Moldovei Grigorie al III-lea Ghica, a protestat fata de pierderea Bucovinei, fiind ucis de catre turci. In urma revolutiei lui Tudor Vladimirescu, la presiunea Marilor Puteri, Imperiul Otoman a renuntat la domnii fanarioti, revenind la domnii pamanteni in 1822. In 1826 se incheia Conventia Otomano-Rusa de la Akkerman, care prevedea restabilirea domniilor pamantene, si se hotara redactarea unor regulamente prin care sa se reglementeze organizarea interna a Moldovei si Tarii Romanesti. Intre 1828-1834, Principatele au fost ocupate de catre Rusia, in contextul razboiului cu Turcia din 1828-1829. In urma acestui razboi se incheia Tratatul de la Adrianopol, care prevedea: Se retrocedau de catre Turcia Tarilor Romane: raialele Turnu, Giurgiu si Braila; Se instaura oficial protectoratul rusesc asupra Principatelor; Se desfiinta monopolul otoman asupra comertului Principatelor care intrau in circuitul economic european, eveniment ce a avut drept consecinta modernizarea societatii romanesti.