Sunteți pe pagina 1din 2

Miercurea Mare

Sfanta si Marea Miercuri - la Liturghie


"Adevar zic tie, astazi vei fi cu mine in rai" (Luca 23, 43)
Fratilor, iata-ne ajunsi, cu ajutorul lui Dumnezeu, la sfarsitul Sfantului si Marelui Post cel de
40 de zile. Precum oarecand inaintea vechilor israeliteni, care ratacisera prin pustie 40 de
ani, se afla Canaanul cel fagaduit, tot asa acum, inaintea noastra, se afla Canaanul cel
duhovnicesc: patimile, moartea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Ce n-a facut oare Sfanta Biserica spre a ne pregati sa intram cu vrednicie in acest nou
pamant al fagaduintei? Mai intai, a aruncat trasnetul blestemului asupra fiilor sai indaratnici
si a hranit pe cei ascultatori cu mana feluritelor rugaciuni si cantari mangaietoare si chiar cu
Trupul si Sangele lui Hristos.
Dupa aceea, celor slabi le-a indulcit in calatoria postului apele cele amare ale pocaintei cu
lemnul cel de viata datator al Crucii, si, in sfarsit, in zilele acestea de pe urma a deschis
inaintea tuturor cartea Testamentului celui nou, aratandu-ne toate lucrurile savarsite de
Mantuitorul nostru.
Deci, unde sunt acum Isus al lui Navi si Halev, unde sunt acum cei ce s-au nevoit nevointa
cea buna a postului? Sa inceteze calatoria cea de 40 de zile, sa treaca neudati Iordanul si sa
mearga de-a dreptul in foisorul din Sion, unde se pregateste cina cea de viata datatoare.
Acolo picioarele lor vor fi spalate si curatite de cel de pe urma praf al gandurilor pamantesti.
Acolo dansii vor auzi testamentul Domnului, care merge spre patima cea de bunavoie, acolo
vor primi pacea si fagaduinta Domnului Sfant si apoi de acolo, urmand Domnului, vor merge
in Ghetsimani si vor urca pe Golgota, spre a patimi si a se rastigni cu El in duh.
Dar ce vor face, fratilor, aceia dintre noi care, in tot timpul duhovnicestii calatorii prin pustiul
postului, n-au contenit a se uita indarat spre Egipt, au ridicat murmure la apele cele amare
ale pocaintei si, pe cand pe munte se scria cu litere de foc legea, ei se inchinau la poalele
muntelui vitelului de aur?! (Ies. 31, 16). Ah, inaintea acestora nu se va desface Iordanul, nu
vor cadea zidurile Ierihonului, nu se va opri soarele in dreptul Ghibeonului! (Isus Navi 10,
12). Unora ca acestora nu le este locul aici, la Mormantul Mantuitorului, ci la mormintele
poftei. (Num. 10, 34).
Dar ce vad eu oare, iubitii mei frati? Privesc si iata, de-a dreapta Mantuitorului celui rastignit
vad spanzurat pe o cruce un talhar. Si ce aud? Aud pe Domnul zicand acestui talhar: "Adevar
zic tie, astazi vei fi cu mine in rai."
Cine, deci, va putea sa inchida raiul, cand insusi Domnul l-a deschis? Asadar, fratilor, oricine
ati fi voi, oricat de mari ar parea pacatele voastre, alergati cu totii la Domnul, caci El va
cheama din inaltimea crucii. Oricare ar fi necuratia noastra, Mantuitorul nu voieste sa lase
pe nimeni neinscris in fericitul sau Testament; ci, dimpotriva, El vrea ca noi cu totii sa fim
partasi ai cerestii Sale imparatii, pe care a castigat-o prin Patimile Sale.
Lasati dar toate lucrurile intunericului si grabiti-va a alerga catre Mantuitorul nostru inainte
de a Se inalta de pe pamant, inainte de a apuca sa-Si dea duhul in mainile Parintelui ceresc.
Lasati, zic, lucrurile intunericului. Indrazni-veti oare a va infatisa cu ele si inaintea Domnului?
Indrazni-veti sa va aratati cu ele inaintea Crucii Lui? Ah, destul L-am amarat cu pacatele
noastre tot timpul cat a trait pe pamant; sa-i mai amaram oare si cele de pe urma minute
ale vietii Sale pamantesti?
Nu, fratilor, oricat de inradacinate ar fi pacatele in inima noastra, sa nu-i ingaduim a fi
stapanita de atata nesimtire, neingrijire si de atat nerespect fata de Mantuitorul nostru! Cu
ajutorul pocaintei sa aruncam sarcina cea grea a pacatelor noastre la poalele Golgotei si sa
urcam pe Golgota spre a ne infatisa Celui rastignit, daca nu cu smirna de fapte bune, cel
putin curatiti de mirosul cel greu al faradelegilor, sa ne infatisam, zic, spre a cadea cu lacrimi
la picioarele Lui, sa ne marturisim pacatele noastre, sa-i cerem iertare pentru abaterile
noastre si binecuvantare, ca sa ne indreptam viata si sa biruim deprinderile cele rele, contra
carora trebuie sa ne fie de acum inainte grija noastra de capetenie. Altfel, mai bine sa nu ne
mai infatisam inaintea mormantului Mantuitorului, mai bine sa nu mai sarutam ranile Lui.
Sa ne grabim deci, fratilor, a ne curati cu apa pocaintei, sa ne grabim a reinnoi cu Dumnezeu
si cu Hristos legatura cea rupta prin pacatele noastre. Un timp mai potrivit pentru aceasta
nu este si nici nu poate fi altul. Privind necontenit la Patimile Domnului, sufletul nostru singur
va tinde spre Crucea Mantuitorului, inima noastra singura se va prosterna inaintea Ei.
Sa nu inabusim, fratii mei, aceste simtaminte sfinte, ci sa urmam cu tot cugetul nostru dupa
Domnul, Cel ce merge sa patimeasca pentru noi. El va obosi sub greutatea Crucii Sale. Sa
punem deci si noi mana impreuna cu Simeon Cirineanul spre a o ridica cu credinta noastra si
sa mergem sus pe Golgota, cu hotarare tare si nestramutata de a ne rastigni trupul cu toate
patimile si poftele sale.
Mantuitorul va fi dezbracat de hainele Sale: noi sa ne grabim a ne imbraca si a ne acoperi
goliciunea pacatelor cu dreptatea si meritele Lui! Coasta Mantuitorului strapunsa fiind cu
sulita, va izvora sange si apa. Noi sa alergam sub crucea Lui spre a primi macar o picatura
de viata care sa stinga focul pacatului, ce faureste moartea in inimile noastre.
Inca o data va spun, fratilor, ca zilele acestea sunt cele mai potrivite pentru pocainta, caci
sunt zile de mantuire pentru toata lumea, sunt zile in care s-a lucrat mantuirea intregului
neam omenesc. Martor intru aceasta avem pe talharul cel intelept, care, pocaindu-se si
caindu-se din adancul inimii in niste zile ca acestea, s-a invrednicit a auzi pe Mantuitorul
zicandu-i: "Adevar zic tie, astazi vei fi cu Mine in rai". Amin.
Inochentie al Odesei