Cu muli ani n urm, dup moartea tatlui, l-am visat. Eram, n vis, la noi acas, n sal, i dormeam.

M-am trezit strigat: "Cristina, vin-ncoace la tticu, vin pn-afar, vreu s-i spun ceva!" L-am recunoscut dup voce, silueta era ntunecat. Era, am presupus, mbrcat ntr-o ub din aceea pe care o primeau de la semeteu, i cu o cciul de miel neagr. i m tot striga, pufia igara Carpai i atepta s ies. Pe atunci mama tria, a venit la mine i mi-a spus s nu cumva s ies. i s nu ies niciodat cnd m strig cineva despre care tiu c e mort, nu e de bine deloc. Ieri: migren! M-a prins, cum face de obicei, n toiul nopii, n timp ce dorm i nu o pot preveni. Durerea de cap a fost crunt, aa c nu am avut dect s stau n pat, n semiadormire, visnd lume agitat, dantel i crbuni, frunze i vrtejuri de ap, nori, certuri, tensiune, nebunie! i n toat aceast degringolad creat n creierul meu zdruncinat, s-a deschis ua i s-a artat Mmica. Eraa tnr, nalt, drept, mbrcat frumos, ntr-o rochie de barchet bleumarin, cu floricele de in i picouri roii, Baticul era tot bleumarin, legat "de-a moda". i-a aruncat privirea n patul meu i a vrut s zic ceva, dar mintea mea bolnav a oprit-o: "Nu poi fi tu, eti moart, dar nu mi-e fric, tiu c e doar vis" ... i ea a disprut. Nu m-a chemat, acum nu mai e nimeni s m opreasc s ies. Cred c tia i ea asta, de aceea a tcut chitic. Dar, m ntreb, dac ar fi fcut-o?