Comparatie intre Dorinta si Lacustra

Poezia Dorinta de Mihai Eminescu apartine curentului literar romantismul si a aparut in revista Convorbiri literare la 1 septembrie 1876. Iar poezia Lacustra de George Bacovia apartine curentului literar simbolismul fiind semnificativ pentru universul bacovian, aceasta fiind publicat n volumul Plumb, aprut n 1916. Temele celor doua poezii sunt diferite, in poezia romantica tema este iubirea ,aceeasta reprezentand elementul fundamental al vietii, fara de care eul liric nu poate trai.Iar in poezia Lacustra tema este dezagregarea cosmic i regresiunea n haosul primordial amorf, descompunerea spiritual sub efectul ploii, alienarea fiinei sub presiunea materiei copleitoare, descompunerea lent a sinelui i a materiei. Natura in aceasta poezia romantica fiind factorul ocrotitor ce are grija de iubirea celor doi. De asemeanea, se poate spune ca natura devine chiar un personaj ce prinde contur datorita actiunii sale. Pe cand in poezia simbolista natura reprezinta doar un element ce ii ofera eului liric simbolist o stare de nevroza ,de disperare, de agonie. Iar iubirea apare foarte putin in poeziile bacoviene, ea simbolizand sentimentul ce ii ofera eului o stare de nervozitate, de multe ori iubirea apare ca un sentiment terminat, ce nu poate fi reluat. Poezia Lacustra cuprinde o succesiunede motive , ca cel al ploii , al mortii, al noptii , al golului , al plansului , al nevrozei . Poetul contempla ploaia , cu care stabileste un raport obsesiv , fixat de frecventa termenului obsesiv in mai multe pozitii semantice : plouand, plangand , lacustre , ude , val , pod , mal.La inceput ploaia e perceputa ca o desfasurare monotona , agasanta si indelungata iar timpul e dat de adjectivul de-atatea nopti.Actul perceptiei e nocturn ,pentru ca intunericul atenueaza eventualele obiecte si este spatiul propriu reveriei si solititudinii . Conditia insingurarii e declarata fara echivoc inversul al treilea:sunt singur , aceasta conditie asociindu-se cu cea a omului preistoric in locuintele lacustre:si ma duceun gand spre locuintele lacustre.Prima strofa , care contine cheia ideii poetice , se structureaza pe doua serii paralele : ploaia si singuratatea ,serii obiective , una definind natura ,cealalta subiectul liric.Metafora aud materia plangand detine o pozitie privilegiata in intregul text prin uluitorul ei efect stilistic.Imaginatia lui Bacovia capata o forta uriasa de sensibilizare a abstractului, pentru ca poetul vrea sa sugereze ca ploaia reprezinta plansul si tanguirea naturii supuse unei opresiuni . Plansul cosmic al naturii, cuprins in aceasta personificare cu valoare de simbol , se va restrange de la expresie la impresie, semnificand adancimea singurarii pana la disparitia totala. Sunt singur si ma duce-un gand /Spre locuintele lacustre, semnifica intoarcerea in timp, pentru a sublinia sentimentul de solitudine , modalitate sugestiva de a sonda starile subconstientului, alunecarile halucinante. In strofa a doua, este continuat ideea elementului acvatic, prin intermediul unor simboluri precum: scnduri ude", val, pod", mal. Starea de nevroz, de iritare, provocat n prima strof de plnsul i dezagregarea materiei, se coreleaz cu spaima, n strofa a doua, sentimente generate de pericolul iminent: In spate m izbete-un val. Reaciile instinctuale primeaz, eul fiind redus la

contururile acestora: Tresar prin somn, i mi se pare/ C n-am tras podul de la mal. Apare motivul somnului purtnd sugestia morii, cci somnul bacovian este un somn ntors", care se transform ntr-un comar. Strofa a treia amplific starea de angoas, de nelinite, de singurtate a poetului, prin regresiunea n golul istoric" al nceputurilor lumii. Singurtatea este proiectat n eternitate prin intermediul versului: Pe-aceleai vremuri m gsesc". Teama de neant produce exasperare, dar i resemnare n izolare. Dezagregarea se extinde la nivelul ntregului univers, piloii gref ai lumii luntrice prbuindu-se sub aciunea distrugtoare a apei. Incordarea, intinderea nervilor n mod excesiv preconizeaz apropierea sfritului, cu sugestia motivului biblic al potopului. Ultima strofa o reia simetric pe prima, n afar de versul al doilea, care se realizeaz ca o prelungire a primului catren: Tot tresrind, tot ateptnd. Accentul cade pe planul subiectiv, trecndu-se de la universal la individual. Descompunerea este o aciune liniar i finit. Incipitul poezii romantice se deschide cu chemarea de dragoste a eului liric care este evidentiata de verbul vino la modul imperativ. Cadrul naturii ocrotitoare si misterioase unde doreste acesta sa-si traiasca fericirea este in codrul cu izvorul Care tremura pe prund , cu prispa de brazde si copacii aplecandu-si crengile ca un gest simplu si primitor. Fiecare din cele trei elemente are o semnificatie aparte : codrul-simbol al permanentei vegetale sugereaza eternitatea iubirii , personificarea izvorului ( prezent in fiecare din operele de dragoste ale lui Eminescu sub mai multe forme cum ar fi apa , balta) prin intermediul verbului tremura, epitetul metaforic plecate (crengi) si metafora prispa cea de brazde evidentiaza comuniunea dintre om si natura ocrotitoare, partasa la bucuria dragostei. Imaginile vizuale se contopesc cu cele auditive pentru a reda cat mai expresiv tabloul locului ocrotitor pentru poet ( Care tremura pe prund , crengi plecate o ascund ). In strofa a doua ca si in celelalte poezii eminesciene de dragoste si de natura iubirea este traita in planul visului. In asteptarea fiintei dragi , indragostitul isi imagineaza clipa mult dorita. Verbele la modul conjunctiv sa alergi, sa cazi , sa desprind , sa rad sugereaza posibilitatea implinirii aspiratiei. Faptul ca sunt verbe de miscare releva intensitatea sentimentelor, la fel si adjectivul intinse prin care se surprinde nerabdarea imbrasitarii. In strofa a treia iubirea tainica este scoasa in evidenta prin repetitia singurisingurei si prin epitetul personificator infiorate. In parul fetei teiul isi va cerne floarea, ca o binecuvantare si ca o mangaiere a naturii vesnic tinere ca si iubirea fara de care viata ar fi lipsita de frumusete. Forma verbala inversa sede-vei si cu cuvantul popular singurei contribuie la schitarea unei atmosfere familiare si la autenticitatea operei. In strofa a patra intalnirea, vazuta ca un ritual, atinge emotia maxima prin gestul candid al fruntii culcate pe bratul celui drag si prin voluptatea sarutului. La nivel morfologic delicatetea apropierii este surprinsa prin adverbul incet iar adjectivele : alba si galben, epitete din punct de vedere stilistic subliniaza puritatea iubirii. In strofa a cincea visul va pecetlui fericirea suprema a dragostei , cantecul sufletului fiind murmurat de izvoare si de freamatul lin al vantului. Atmosfera de intensa reveire se

realizeaza prin personificare izvoarelor si a vantului, iar in ceea ce priveste universul uman prin verbul vom visa prin substantivul vis si adjectivul ferice. In ultima strofa se produce confundarea in vraja somnului, ca expresie a fericirii depline a contopirii cu natura , care este ultima secventa a poeziei. Personificare codrului prin formularea metaforica batut de ganduri ii intareste valuarea de simbol al eternitatii, data in aceste versuri deprofunzimea meditatiei , iar repetitia randuri-randuri intareste ideea contopirii cu natura; aceasta este nepieitoare prin elementele ei, iar omul devine etern prin dragoste. In concluzie imbinand cu arta motivul dorului, al visului, al codrului si al izvorului , Eminescu inchina si prin poezi Dorinta un imn emotionant naturii eterne si frumusetii iubirii.Iar prezena unor motive literare in Lacusta precum: moartea, ploaia, golul, noaptea, plnsul, nevroza, nscrie aceast poezie n lirica simbolist si o diferentiaza de poezia romantica.