Conceptii ale lingvistilor romani despre etnogeneza romaneasca

Cercetarile lingvistice au demonstrat de multa vreme caracterul romanic al limbii romane, cu alte cuvinte originea ei latina. Limba romana este mostenitoare directa a limbii latine: se poate spune, intr-u anumit sens, ca limba romana este latina vorbita in zilele noastre in tinuturile locuite de romani, dupa cum franceza este latina vorbita azi in Franta, spaniola in Spania, etc.. Limba romana prezinta, cum e si firesc, numeroase asemanari cu celelalte limbi romanice: franceza, italiana, spaniola, portugheza, dalmata (o limba azi disparuta, care se vorbea pe coasta de rasarit a Marii Adriatice). Exista insa si trasaturi care deosebesc limba romana de aceste limbi: aceste particularitati au putut fi bine stabilite de specialisti si studiul lor arata ca limba romana nu s-a putut forma la sud de Dunare in Peninsula Balcanica. Cum se explica atunci o serie de cuvinte care exista si in limba romana si in limba albaneza, cuvinte ca mal, mazare, viezure, etc.? Ele nu sunt altceva decat ramasite ale limbii tracodacice, pe care le-au mostenit atat romana, cat si albaneza, independent una de lata. De altfel, daca romana s-ar fo format pe acelasi teritoriu, rezultatul ar fi fost doua dialecte ale aceleiasi limbi si nicidecum doua limbi atat de deosebite. Initial, limba romana a avut un aspect unitar in teritoriile unde ea s-a format, adica in Dacia si Moesia, iar mai tarziu au aparut dialectele cunoscute pana astazi: daco-roman (in nordul Dunarii), aroman, meglenoroman si istoroman (toate in sudul fluviului). Se constata totodata ca cele mai veci cuvinte slave patrunse in limba romana sunt de caracter

sud-slav, adica bulgar, si ca ele n-au suferit anumitre prefacei caracteristice numai cuvintelor mostenite din limba latina. Deci limba in care s-au produs aceste transformari nu mai poate fi socotita latina si cum cele mai vechi influente bulgare nu sunt anterioare secolului al IX-lea, rezulta ca limba latina a evoluat pana la stadiul de romana comuna si ca acest proces s-a incheiat in secolul al VIII-lea. Fenomenul analog de separare a limbilor romanice apusene, se dateaza cam in acelasi timp, adica pe durata secolelor VII-VIII. Influentele slave, asadar n-au exercitat asupra limbii latine populare, ci asupra limbii romane, si ele nici n-au reusit sa-i modifice structura care a ramas in esenta latina. Aceste influente i-au imbogatit lexicul si au determinat anumite modificari de ordin fonetic. Cum elemente slave s-au grefat pe o structura preexistenta, ele nu au avut un rol secundar in raport cu elementele de baza dacic si roman. Se poate spune ca procesul de formare a poporului roman si a limbii romane s-a desfasurat de-a lungul unei considerabile perioade de timp pe teritoriul de astazi a Romaniei in doua etape principale: mai intai romanizarea dacilor si apoi transformarea treptata a latinei vorbite intr-o limba romanica, romana comuna, ea insasi in mare parte diferita de infatisarea limbii romane din evul mediu. Marile migratii au avut consecinte importante: a) prabusirea Romei; b) separarea romanitatii occidentale de cea orientala; c) constituirea adstratului lingvistic in etnogeneza popoarelor neolatine. Are loc o separare in romanitatea rasariteana (orientala): La nordul Dunarii, migratorii sunt asimilati si se pastreaza caracterul romanic. Acest proces a durat secole: in 896, cand navalesc ungurii, asimilarea nu se terminase; in Transilvania erau slavi pe cale de asimilare. El se va termina la sfarsitul secolului X. Daco-romanii au convietuit cu slavii, s-au casatorit si, astfel, au ramas in limba romana foarte multe cuvinte slave. Vom aminti componentele de baza ale limbii romane: substratul lingvistic traco-dacic (10% din lexicul romanesc); stratul lingvistic latin (60% din vocabularul limbii romane); adstratul influente slave (20% din vocabular); 10% reprezinta cuvinte imprumutate din alte limbi, in epoca medievala si moderna.

La sudul Dunarii, migratorii asimileaza in mare parte populatia locala; daco-romanii se retrag in zonele muntoase, sub numele

de aromani sau vlahi. Iata ce spunea despre latinitatea limbii romane, Sextil Puscariu, in lucrarea Etudes de lingvistique roumaine: ,, Istoria ne invata ca in rasaritul european al Imperiului Roman, in primele veacuri ale erei noastre, imensul spatiu ce se intinde intre Adriatica si Marea Neagra, pe cele doua maluri ale Savei si Dunarii cu prelungiri care patrund pe alocuri adanc spre nord si spre sud, era locuit de o populatie de limba latina. Astazi, in tot rasaritul Europei - cu exceptia coastei dalmate - singurii care vorbesc limba romanica, atat de raspandita odinioara, sunt romanii, si se stie ca romanii nu se intindeau spre est atat de departe ca astazi. Romana pare a fi, asadar, o laguna care, spre deosebire de vechea limba romanica din rasarit, si-a pierdut din extindere in sudul Dunarii. Printre alti factori si crestinismul a facut parte la etnogeneza romaneasca .Crestinismul este un factor al romanizarii. In acest sens exista dovezi: terminologia bisericeasca din limba romana; la inceput limba bisericii era latina. Exemple: Domine Deus Dumnezeu; Angelus - inger; Paschae - Pasti; Christianus - crestin; Dies Dominica (ziua domneasca a lui Dumnezeu) - duminca; rogatio rugaciune; rogare - a se ruga; crux - cruce;altarium - altar; caelum - cer; credo, -ere - a crede; legem - lege; sanctus - sfant; peccatum -pacat; parens, -ntis - parinte (preot). Latinescul basilica (denumirea lacasului de cult in epoca lui Constantin cel Mare) s-a pastrat numai in limba romana: biserica. In italiana (chiesa), in franceza (eglise) s-au pastrat cuvinte ce deriva din termenul grecesc ecclesia.omaneasca .

Istoria romanilor este si religioasa si profana - voievozii sunt si martiri si sfinti, dar si eroi nationali. Deci, literatura romana e receptiva la sentimentul religios. In acest spatiu geografic mioritic, in timp de doua milenii, poporul roman si-a definit fiinta si atributele culturii sale. Crestinismul nostru reflecta in el toate fazele, zbuciumarile poporului roman, etapele formarii limbii literare si a profilului sau etnopsihologic. Din pricina unor conditii istorice vitrege, in care ce construiam in timp de pace era ars si daramat in vreme de razboaie, mitul Manastirii Argesului este cel mai reprezentativ dintre toate miturile fundamentale pentru istoria, arhitectura religioasa si cultura romaneasca. In viziunea lui Alexandru Philippide limba latina a incetat sa mai fie vorbita odata cu desfiintarea centrului de guvernamant al carui grai

official a fost limba comuna a fost Roma ,pana la caderea complete a Imperiului Roman de Apus ,dupa aceea Constantinopolul si ca din acel moment sa transformat treptat in limbiile romanice .

Bibliografie : Alexandru Phillipide : Istoria Limbii Romane Kiraly Francisc : Etimologia Etimologii G.Ivanescu : Istoria Limbii Romane