Sunteți pe pagina 1din 2

Identitate culturala

Fiecare citeste in felul lui, isi inventeaza o maniera proprie, unii isi petrec toata viata citind fara sa treaca vreodata dincolo de lectura, raman lipiti de pagina, nu pricep ca vorbele sunt numai pietre puse pentru a traversa curentul unui rau, sunt acolo doar ca sa putem ajunge pe celalalt tarm, celalalt tarm conteaza. Doar daca nu cumva aceste rauri n-au decat doua tarmuri, ci mai mult, fiecare om care citeste este propiul lui tarm si e numai al lui tarmul pe care trebuie sa ajunga.

Jose Saramago- Pestera


Omul este arta, iar arta este om. Fiecare civilizatie are o arta diferita, in functie de anumite circumstante sociale, economice, politice, istorice. Am putea spune ca arta este oglinda unei societati, depinde cat de capabil poti fii sa vezi , sa descifrezi simbolurile ei. Cea mai profunda expresie a creativitatii umane - arta , ne lasa un mare semn de intrebare , care sa fii fost prima ? Jose Luis Borges spunea fiecare tinde sa presupuna ca cel mai vechi lucru este cel care s-a pastrat, olaritul si pictura. Si asta poate fi o greseala, poate ca nu s-a pastrat tocmai ce s-a inventat mai intai. Pater a scris ca toate artele aspira la conditia muzicii...muzica e strict voluntara si ar putea fi chiar daca lumea nu ar exista, sau ar putea fi prima dintre arte. Cand a aparut arta, si care a fost decliclul care a stanit omul sa creeze? De unde a aparut nevoia de frumos cand poate ca acest om nici macar nu dispunea de limbaj? Pe langa nevoia de hrana, de siguranta a aparut nevoia de frumos. Cand oare s-a sensibilizat acest animal rationis.? Aproape ca mi-l imaginez pe omul preistoric, cu corpul masiv, acoperit de par, neingrijit, cu ochii umeziti la vederea apusului, ori dansul fulgilor de zapada sau cu urechile atintite catre cantecul pasarilor. Arta fara sensibilitate nu cred ca exista. Geniile spre exemplu, sunt sensibili, uneori artagosi, cauta izolarea cand creeaza, insa societatea ii inspiram, si in general se sinucid, poate pentru a muri precum lebedele, cantand mai frumos ca niciodata. Pentru a crea omul trebuie sa aiba auzul limpede, netulburat ca sa-si asculta spiritul. Arta este intaltatoare, este o entitate alcatuita din spiritele creatoare acle celor care nu sau pierdut in munden, care s-au pierdut in rai; un rai pe Pamant, asezat in fata noastra, a oamenilor, dar pe care nu il vedem. Si oare incapacitatea de a-l vedea nu vine din faptul ca noi oamenii ne-am pierdut pe noi? Nu mai stim ce ne defineste, zicem fatis ca ne dieferentiem de animal prin inteligenta. Sa luam o cioara, pasare detestabila, prevesitnd moartea, daca ea este atat de inferioara noua cum de isi cauta unelte pentru colectarea facila a hranei? Si cat de fascinant este cuibul unei pasari, fagurele unei albini, panza unui painjen. Aceste nu apartin artei. Bineinteles, nu se poate vorbi de emotie, toate cele enumenrate pentru ele se rezuma la siguranta si hrana. Dar nu reprezinta Frumosul? Oare imaginatia noastra nu precede creatia acestor animale? Ne-am inspirat de la ele, insa nu ne-a ajuns. Ne-am creat arhetipuri infatisand omul perfect, ne-am creat zeitati la care sa ne rugam, si tot noi am uitat ca sunt creatia imaginatiei noastre. Am vrut sa uitam ce suntem, am vrut bani, viata usoara, ne-am inchis in colivii supratetajate si ne-am dat seama ca suntem tristi. Asa se explica fenomenul nascut in Rusia, mii de rui bogai prsesc

oraele i se retrag n zone izolate, pentru a-i duce viaa ct mai departe de civilizaie. Triesc in colibe, manc doar ce cultiv i i cresc copiii n spirit liber. Sunt convini c n curnd vom tri toi ca ei. Au fost profesori, ingineri, avocai, oameni de afaceri. Au avut bani i cariere de invidiat. Dar ntr-o zi i-au vndut casele, i-au ngheat conturile i s-au retras n slbticie pentru a tri ca la nceputurile lumii. Caci poate atunci eram fericiti, atunci nu consideram piramida nevoilor drept griji. Insa atunci ca si acum a gresit, am gustat fructul interzis. Niciodata nu ne-am considerat impliniti, omului contemporan ii lipseste La belle epoque, celor din acea perioasa lipsea Iluminismul, iluministii nu aveau Renasterea, renascentistiilor le lipsea cultura si arta antichitii clasice, si lista continua in sens descrescator, catre Inceputuri. Ne identificam cu ajutorul culturii, ne regasim in ea, suntem putin din toate, sau poate suntem nimic. Suntem nisip purtat de vand, picaturi e ploaie cazute in mare, seminte putrezite in pamant. Suntem ciclici, mereu aceeasi, dooar sub masti diferite. Am putea spune ca e aceeasi scena de teatru, aceleasi persoanaje, insa actorii difera. Mergem catre pamant si ne nastem din el, precum pasarea Pheonix din cenusa. Nu ne mai sperie prapastia dintre noi si spiritul nostru, mai degraba ne incanta,o vedem ca o intoarcere in primordial in pantecele matern. Astazi, ca ori de cate ori ciclul platonic revine in punctul catrastofic, omul are nevoie sa isi indrepte atentia spre propria lume interioara.Scopul vietii noastre trebuie sa fie explorarea abisurilor si pesterilor din propiul suflet.Totul sta acum in mainile noastre, depinde de noi sa intoarcem pagina, sa ne cautam tarmul si sa creem si noi la randul nostru. Sa ne intoarcem la a fi arta.