Sunteți pe pagina 1din 7

Aprecieri critice despre George Bacovia si opera lui

Ceeea ce impresioneaza din primul moment pe orice cititor al poeziei lui G. Bacovia este marea ei unitate , care vine , fara indoiala , asa cum observa inca demult criticul Pompiliu Constantinescu , dintr-o ,, nestirbita unitate temperamentala . Cel dintai element care o reprezinta si o consacra in mod concret este cadrul , un cadru mereu acelasi , cu variatii insignifiante , si anume targul provincial , a carui imagine i-a imprimat-o poetului orasul sau de bastina , Bacaul , care l-a obsedat si mai tarziu , in permanenta , cand s-a mutat definitiv in capitala tarii . Multimea detaliilor prin care se reconstituie universul ,, locurilor unde nu se intampla nimic , cum le-a numit Sadoveanu , creeaza , unora , impresia inselatoare ca autorul Plumbului este un poet descriptiv . Nimic mai strain de adevarata esenta a liricii bacoviene , care foloseste in realitate peisajul doar ca un mijloc de obiectivare si de sugestie a starilor launtrice in stricta maniera simbolista . Bacovia nu a fost niciodata poetul confesiunii directe , nici macar atunci cand stilul pare sa devina pur declarativ . In toate imprejurarile, el se exprima printr-un personaj care este si nu este el insusi , ci masca lui expresiva , adica ipostaza prin care el isi valorifica nu atat trairile intime cat o anumita viziune a lumii , o interpretare a ei mai profunda si mai cuprinzatoare . Orasul bacovian este un loc fictiv , cu strazi pustii si stranii , cu case printre care circula si gesticuleaza un singur personaj , adresandu-se cateodata , unei iubite fantomatice , si mentionand alteori , prezente mai mult ipotetice .

Atributele provinciale ale cadrului citadin , monotonia , cenusiul , sunt servite perfect si amplificate , uneori , pana la semnificatii de ordin metafizic , prin interventia privilegiata a unor anotimpuri ca toamna sau iarna , simbolizand amandoua , in ochii poetului , procesele interioare de descompunere a unei materii fragile , precare , intr-o curgere vesnica si inexorabila . Lacustra este piesa emblematica a intregii lirici bacoviene , sugerand in formule memorabile desertaciunea si zadarnicia existentei , deopotriva cu teroarea unei materii apasatoare si totodata volatile , extraordinar figurata prin binecunoscuta sintagma : ,, plansul materiei . Bacovia aude in permanenta ,, materia plangand si simte suferinta irepalabilei dezintegrari si risipiri in cosmos . Cand in locul celor doua anotimpuri apare vara , aceasta nu e vazuta ca miracol natural al implinirii si exuberantei vegetale , ci tocmai in reversul sau devastator si catastrofic . Fara niciun dubiu , Bacovia are ca si Poe , ca si Baudelaire , gustul macabrului , si-si cheama iubita sa le contemple sau cel putin o anunta : ,, chiar pentru asta am venit sa-ti spun ( Cuptor ) .

Caracterul teluric si inertia fara sfarsit a materiei sunt bine illustrate prin predilectia poetului pentru simbolul plumb . Mohorarea , care copleseste totul , si sentimentul depresiv care o insoteste nu constituie , insa , unicele note ale unei atmosfere de o mare densitate emotionala . Poetul utilizeaza , nu rareori , contrastul pentru a spori expresivitatea sugestiei dominante .

Primavara apare cand si cand ca semn al sperantei : ,, o noua primavara pe vechile dureri , mai curand pentru a sublinia exasperarea unei asteptari decat pentru a-I pune capat , caci poetul ramane ireductibil departe de a sti : ,, cand va fi un cantec de alte primaveri . Starea de spirit cea mai constanta este a unei melancolii exacerbate , o formula oximoronica deloc gratuita in masura in care acopera doua componente esentiale ale universului liric bacovian , altfel zis , ale eului sau poetic profund : calmul resemnat al asumarii , instalarea in suferinta , contemplate sub toate infatisarile ei , si sentimentul crizei existentiale . Una ne explica simbolismul bland , moldovenesc al poetului iar celalalt fata lui ascunsa , trasaturi distincte pe marginea carora critica a facut speculatii privind tema asazisului expresionism bacovian . Negresit , autorul Lacustrei nu este numai cantaretul domol al melancoliei autumnale , ci si exponentul tragic al unei exasperari existentiale in care rasuna , promonitoriu , ceva din conditia unui om modern mai aproape de noi decat de Verlaine , Rollinat sau Baudelaire . Desi ramane legat indestructibil de simbolism prin tehnica sugestiei si prin tonalitatea de ansamblu a operei , Bacovia este si un precursor al liricii mai noi , iar ultimul sau volum , ,, Stante burgheze , din 1946 , aduce , inca o dovada si mai convingatoare . Marea coerenta a universului imaginar bacovian , care pune in scena o rascolitoare drama interioara , se traduce intr-un limbaj direct , prozaic , familiar , neafectat si neprotocolar , in ritmuri frante de emotia ce se presimte dincolo de ele , intr-o sintaxa adesea dizarmonica pana la stangacie si agramatism , care creeaza sugestia unei incarcaturi sufletesti teribilie si uneori chiar amenintatoare , marturisind indirect , dar cu o sinceritate tulburatoare , o rara si inconfundabila viziune tragica a lumii .

Impresia de autenticitate , prospetime si spontaneitate pe care Lovinescu a simtit-o din prima clipa , iar Calinescu a contrazis-o printr-un dicutabil paradox ca nu vine din inexistenta unor artificii , cat din asumarea lor organica pana la a face corp comun cu sensibilitate poetului . Ea incununeaza o opera fundamentala in istoria poeziei noastre moderne si-I asigura drumul mereu generos si activ catre inima tuturor cititorilor sai . Dupa Mihai Eminescu , G. Bacovia este unul dintre cei mai de seama poeti romani de o originalitate incontestabila . El este creatorul unei poezii de atmosfera . Referindu-se tocmai la aceasta , Eugen Lovinescu observa ca este o atmosfera dezolanta : ,, de toamne reci , cu ploi putrede , cu arbori cangrenati , limitat in peisajul de mahala de oras provincial , plasat intre cimitir si abator . Pretutindeni , in versurile bacoviene plutesc tristetea , spaima de neant care devine obsedanta . Influentele de factura simbolista se concretizeaza la Bacovia prin : gustul pentru satanic , prin atmosfera de nevroza , idea mortii , cromatica si nu in ultimul rand prin predilectia pentru muzica . El se defineste ca poet al toamnelor reci , al iernilor care creeaza impresia de sfarsit de lume , al caldurilor toride , cand cadavrele se afla in decompunere sau al primaverilor iritante , nevrotice ( Cuptor , Decembrie , Lacustra , Nervi de primavara ) . Cadrul de manifestare in constituie orasul de provincie in care totul este cenusiu , in parcurile solitare canta o fanfare militara , cafenele sunt marcate de saracie .

Pe acest fundal terifiant alaturi de copii , de fecioarele tuberculoase , de muncitoarea palida si de poetul insusi , aflat intr-o continua peregrinare , se mai proiecteaza : toamna , primavara , vara , frigul , golul , somnul , raceala , somnul , umezeala , nevroza , plansul , ploaia , tristetea etc. . Intr-o asemena ambianta poetul ramane un inadaptat , de unde nevoia sa de evadare din aceasta lume . In legatura cu arta poetica , Tudor Vianu afirma ca : ,, sensibilitatea fuzioneaza cu tema lirica , devenind un act esential . Bacovia nu comunica sugestii apeland la modalitati specifice impresionistilor : culorile sale nu numai ca nu au nuante , dare le sunt foarte concentrate , transformandu-se in adevarate strigate ale unui suflet impovarat de tristete si insingurare . Sentimentul singuratatii , acela al pustietatii interioare este realizat prin corespondenta intre sentiment si muzica , intre sentiment si culoare . Gama de culori , care este foarte restransa , se bazeaza pe o serie de motive tipic simboliste : uratul , plictisul , tristetea , vagabondajul si monotonia , acestea avand corespondente in universul instrumentelor muzicale . De exemplu , melancolia grava este sugerata de vioara si clavir , iar nevroza este redata de culorile verde crud , de albastru si roz in plan cromatic , iar in cel muzical de violina si flaut . N. Manolescu vorbeste despre o oarecare obsesie a culorii la Bacovia : ,, violetul , negrul , albul , rozul invadeaza lucrurile ca niste prezente fizice , erodeaza personajele sau le pateaza . Poetul pare a aplice vopsele pe panza direct din tub sau din latul cutitului . Si aceste vopsele sunt cateodata halucinante prin intensitate .

Vladimir Streinu explica faptul ca : ,, albul devine principiul vietii iubirea , iar negrul principiul negativ moartea . George Bacovia , un ,, antisentimental ( Gh. Ghicurcu ) , ,, un antipoet ( N . Manolescu ) , ,, un brancusi al poeziei ( M. Scarlat ) , este un mare poet tocmai prin originalitatea scriiturii , prin actualitatea sa , prin forta de sugestie a diferitelor niveluri ale limbii , prin cunoscutele si specificile procedee de implinire a expresivitatii ( repetitia , aliteratia , refrenul etc. ) . De la debutul lui si pana la ultimele poezii poetul nu se schimba radical , e constant in idei si atitudine , scriind o singura poezie atinsa pana in strafunduri de stigmatul mortii . Referitor la locul poetului in literatura romana , Alexandru Indries in ,, Alternative bacoviene , il situeaza pe Bacovia intr-un ,, punct de coliziune intre cele doua tipuri de discurs simbolist si expresionist : ,, poezia lui Bacovia este punctul de coliziune intre discursul simbolist bazat pe circularitate ( metafore circulare , refrene ca expresii ale corespondentei ) si discursul de tip expresionist bazat pe ruptura ( fraze intrerupte , cuvinte disparate , exclamatii , metonimii , expresii ale unei trairi existentiale exacerbate ) . Dumitru Micu spunea ca : ,, Bacovia devine expresionist prin ingrosarea enorma a banalului oripilant , prin supradimensionarea raului , prin intensificarea pana la insuportabil a atmosferei terifiante . Analizand poezia lui Bacovia , criticul Nicolae Manolescu ajunge la concluzia ca : ,,poetul a transformat pesimismul eminescian in spaima antologica , fiind singurul poet roman care a coborat in Infern . In concluzie , lirismul bacovian este expresia cea mai elocventa si mai durabila a simbolismului autohton , cu toate temele , motivele si tehnicile specifice acestui curent literar pe plan european .

Se regasesc in opera sa poetica toate instrumentele tehnicii simboliste : simbolul , sugestia , corespondentele , muzicalitatea , olfactivul , prozodia , precum temele si motivele ce ilustreaza si definesc acest curent : conditia poetului si a poeziei , solitudinea , melancolia , misterul , evadarea , natura , nevroza etc. .