Manea Irina-Maria Master II

Susan Treggiari, Roman Social History, Routledge, Londra&New York, 2002, 170 pag.

-recenzie-

Cartea doamnei Susan Treggiari, profesor la Departamentul de Clasice al Universităţii din Stanford, nu este atât o lucrare de istorie cât una de metodologie istorică, extrem de utilă pentru cei ce doresc să studieze istoria socială a Romei. Este un ghid practic, accesibil şi scris într-un limbaj plăcut, care urmăreşte două chestiuni fundamentale: lămurirea conceptului de istorie socială şi instrumentele de lucru necesare aprofundării acesteia. Prezentând mai întâi un scurt istoric al disciplinei, al dezvoltării şi statutului său curent, autoarea urmăreşte apoi să prezinte sistematic sursele istoriei sociale, problematica şi modul de întrebuinţare a acestora. Se invocă şi două cazuri concrete pentru a exemplifica abordarea surselor şi cum putem ajunge la concluzii pertinente pornind de la acestea. Textele extrase sunt traduse din latină, ceea ce contribuie la realizarea unei introduceri cât de poate de adecvate în subiectul vizat.

Întrebările ridicate sunt valabile pentru orice eveniment cu implicaţii sociale: cine a văzut ce s-a petrecut. ca de pildă dinamia demografică.Capitolul introductiv integrează istoria socială în peisajul mai larg al istoriei. de la o serie de evenimente. O ascensiune a istoriei sociale se constată din anii ’60. Autoarea aduce în discuţie dificultatea stabilirii unor limite în cadrul cărora istoricul se poate desfăşura şi superficialitatea trasării unor graniţe temporale sau spaţiale. autoarea clasifică sursele. la o viziune coerentă asupra proceselor din trecut. de ce au crezut că s-a petrecut şi . anchete. autoarea menţionează atât motivaţia tradiţională legată de moştenirea culturală romană. Şi istoria socială ca studiu al oamenilor în relaţie unii cu ceilalţi este greu de delimitat. de ce s-a petrecut. cât şi mai generala posibilitate de extindere a cunoaşterii naturii umane prin studiul unei lumi diferite totuşi din multe puncte de vedere de a noastră. atitudinea faţă de proprietate etc. menită să înlesnească cercetările ulterioare. Autoarea pomeneşte o gamă variată de studii pe diverse tematici şi perioade. odată cu interesul pentru demografie şi geografie istorică. care beneficiază din plin de baze de date din cele mai diverse. investigaţii. Pentru a facilita studiul societăţii. instituţiile umane. tradiţiile. tangenţele cu domeniul politic sau militar fiind inevitabile. Compartimentarea istoriei ţine până la urmă de alegerea unor puncte de reper de către istoricul care îşi propune să cerceteze ceva anume. folosindu-se de un caz concret. Capitolul al doilea aduce în vedere problema surselor şi a gradului de utilitate a acestora. pornind de la relatările de martori direcţi şi ajungând la cronici mai îndepărtate în timp. aducând în discuţie potenţiale definiţii ale disciplinei şi modul în care acestea au evoluat pnetru a se ajunge la înţelegerea de azi. istoria sclaviei. de la texte la epigrafie sau arheologie. Este o lume cognoscibilă prin dezvoltarea foarte mare a studiului şi instrumentelor de lucru ale istoriei romane. acela al asasinării lui Caesar. În permanenţă ni se atrage atenţia asupra relativităţii şi inaccesibilităţii unei mari părţi din trecut. Cât despre studiul societăţii romane. a familiei.

ca exponentă a feminităţii timpului şi ordinului său social. prietenia. istoricul social trebuie mereu să ia în considerare cine. pentru că de multe ori ilustrează situaţii ideale. fiica lui Cicero. expansiunea imperium populi Romani de la începuturile umile cu sate adunate în Latium la controlul Mediternei. relaţiilor interumane precum căsătoria. Următoarele două capitole abordează exemple concrete în care autoarea alege subiecte şi o cantitate manevrabilă de material pe care îl supune criticii şi din care extrage câteva potenţiale concluzii sau dimpotrivă. Indiferent de sursă. Se accentuează dificultatea extragerii unor informaţii autentice despre lumea feminină din surse exclusiv masculine şi pornind de la acest caz pentru care sunt alese o serie de texte relevante se încearcă răspunsuri pertinente la probleme precum: cum sunt aranjate căsătoriile? Ce proprietate putea deţine femeia? Care erau datoriile . prin urmare vom întâmpina dificultăţi şi mai mari când vom analiza vieţile unor indivizi mai puţin celebri sau instituţiile romane. patronajului. raţiunilor ierarhizării. poziţiei femeii. fides. egalităţii politice. câteva probleme şi mai acerbe. ocupaţiilor cotidiene. Prima dată încearcă reconstituirea vieţii private a unei femei aparţinând clasei senatoriale. Chiar şi sursele juridice sunt relative. unde. prescriu. legăturilor familiale etc. nu descriu cum abordează oamenii legile. Autoarea punctează necesitatea examinării structurii corpului civic. Tullia. diferenţelor economice. când. Ideal este ca istoricul social să se elibereze de dogmele din cercetare şi să încerce pe cât posibil să aducă la lumină viaţa oamenilor din trecut folosindu-se critic de surse. poziţiei sclavilor şi liberţilor. de ce şi cui scrie. în vederea înţelegerii unor fenomene importante ca de exemplu extinderea cetăţeniie romane pe măsură ce statul a absorbit sau s-a aliat cu populaţiile din jur. ce. precum şi să aleagă teme noi de cercetare. Capitolul al treilea rezumă foarte schematic evoluţia societăţii romane. ajungem la concluzia că un eveniment faimos precum acesta este foarte greu de reconstruit în detaliu.care le-au fost reacţiile? De la mărturiile lui Cicero la reconstituirile lui Suetonius.

în ce contexte apare. elaborată de Saller.mamei faţă de copii? Care erau sentimentele ideale în familie şi căsnicie? Cum era receptată mortalitatea infantilă? Momentele cheie ale analizei cuprind: stabilirea surselor. Materialul juridic se dovedeşte a fi cel mai de preţ. Cunoaşterea trebuie extinsă astfel încât să avem în minte: cum arătau casele romane. cum ar fi cel juridic (Ulpian) sau literar (Cicero). în scopul clarificării conceptuale: ce înseamnă pentru romani domus. Aura sacră se referă la un cumul de factori: sentimentul religios. concluzia. pentru că dincolo de tehnicalităţi ne informează cu privire la normele după care se ghidau romanii când venea vorba de integritatea. pragul sunt sub protecţie divină şi delimitează individualitatea de colectivitate. analiza de conţinut. protejarea şi organizarea spaţiului domestic. protecţia legală. cu menţiunea importantă că aceasta nu este nici definitivă. identificarea problemei. ce culte şi tradiţii sunt asociate căminului. uşa. Concluziile arată că ogorul. cum se prezintă şi alte societăţi din punctul de vedere al funcţiilor şi semnificaţiilor. indiferent de nivelul economic al ocupanţilor. Sursele trebuie luate din mai multe domenii pentru a formula o idee. Autoarea nu uită să precizeze că datele acumulate nu numai că privesc în viaţa personală a cetăţenilor romani. cât de mult idealizau autorii situaţia. Un al doilea studiu testează o teorie: sanctitatea căminului roman. nici irevocabilă. ci şi cercetarea modernă pentru a găsi ipoteze constructive. ci ar putea servi drept sursă de interes şi pentru modernitate din perspectiva dreptului la . ce aură religioasă o înconjoară. Se porneşte de la un set de întrebări: de ce se foloseşte conceptul de aură sacră? Care sunt efectele acestei aure? Cum este percepută sacralitatea în spaţiul privat şi în discursul public? Este valabilă sacralitatea pentru toate căminele? Are vreo importanţă statutul socio-economic al locuitorilor? Pentru a răspunde autoarea ne îndeamnă să folosim nu numai sursele de primă mână. Spaţiul este sfânt ( sanctus) în sensul de inviolabil şi totodată sacru (sacer). tabuurile sociale. în sensul de protejat de zei ( Lares).

Gnomon sau Lustrum. Un ultim capitol ne arată cum am putea aprofunda studiul societăţii romane şi nu numai. interpretarea datelor în conformitate cu propria experienţă şi viziune ştiinţifică. Istoria socială se vrea astfel un continuum. Pe acelaşi ton familiar autoarea conchide că instrumentele de lucru pe care le-a prezentat sunt de încredere. depinzând de cine şi cum le întrebuinţează pentru a aduce o contribuţie ştiinţifică. Îndreptarul său metodologic se sfârşeşte cu câteva sfaturi de urmat pentru a avea o cercetare rodnică: familiaritatea permanentă cu sursele. Autoarea ne furnizează şi o serie bogată de periodice şi reviste ştiinţifice. Se recomandă totodată verificarea periodică a bibliografiei în domeniu. Istoria socială a Romei. se supune limitărilor de cunoaştere în cadrul cărora putem însă elabora nişte scheme interpretative care să ne ajute să înţelegem oarecum viaţa oamenilor din trecut şi pe a noastră proprie. ca orice compartiment al istoriei. . dar nu infailibile. prin Anne Philologique. dar şi de linkuri utile. Cercetarea progresează printr-o regândire continuă. printr-o reevaluare constantă a concluziilor. prin depărtarea justificată de răspunsurile consacrate. prin sugestii precum afilierea la societăţi ştiinţifice sau apelul la enciclopedii consacrate ca Realenzyklopädie der klassischen Altertumswissenschaft sau Dizionario epigrafico di antichita romana. dezvoltarea unui simţ critic prin urmărirea ipotezelor altor cercetători.intimitate şi a protecţiei indivizilor de opresiune. o viziune integratoare a istoriei unde putem găsi constante refolosibile. conştiinţa imposibilităţii unor răspunsuri la anumite probleme.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful