Manea Irina-Maria Master II

Susan Treggiari, Roman Social History, Routledge, Londra&New York, 2002, 170 pag.

-recenzie-

Cartea doamnei Susan Treggiari, profesor la Departamentul de Clasice al Universităţii din Stanford, nu este atât o lucrare de istorie cât una de metodologie istorică, extrem de utilă pentru cei ce doresc să studieze istoria socială a Romei. Este un ghid practic, accesibil şi scris într-un limbaj plăcut, care urmăreşte două chestiuni fundamentale: lămurirea conceptului de istorie socială şi instrumentele de lucru necesare aprofundării acesteia. Prezentând mai întâi un scurt istoric al disciplinei, al dezvoltării şi statutului său curent, autoarea urmăreşte apoi să prezinte sistematic sursele istoriei sociale, problematica şi modul de întrebuinţare a acestora. Se invocă şi două cazuri concrete pentru a exemplifica abordarea surselor şi cum putem ajunge la concluzii pertinente pornind de la acestea. Textele extrase sunt traduse din latină, ceea ce contribuie la realizarea unei introduceri cât de poate de adecvate în subiectul vizat.

autoarea menţionează atât motivaţia tradiţională legată de moştenirea culturală romană. la o viziune coerentă asupra proceselor din trecut. autoarea clasifică sursele. instituţiile umane. cât şi mai generala posibilitate de extindere a cunoaşterii naturii umane prin studiul unei lumi diferite totuşi din multe puncte de vedere de a noastră. menită să înlesnească cercetările ulterioare. anchete. de la texte la epigrafie sau arheologie. investigaţii. de la o serie de evenimente. tangenţele cu domeniul politic sau militar fiind inevitabile. Pentru a facilita studiul societăţii. pornind de la relatările de martori direcţi şi ajungând la cronici mai îndepărtate în timp. Autoarea aduce în discuţie dificultatea stabilirii unor limite în cadrul cărora istoricul se poate desfăşura şi superficialitatea trasării unor graniţe temporale sau spaţiale. Cât despre studiul societăţii romane. acela al asasinării lui Caesar.Capitolul introductiv integrează istoria socială în peisajul mai larg al istoriei. de ce s-a petrecut. de ce au crezut că s-a petrecut şi . Autoarea pomeneşte o gamă variată de studii pe diverse tematici şi perioade. În permanenţă ni se atrage atenţia asupra relativităţii şi inaccesibilităţii unei mari părţi din trecut. a familiei. care beneficiază din plin de baze de date din cele mai diverse. Este o lume cognoscibilă prin dezvoltarea foarte mare a studiului şi instrumentelor de lucru ale istoriei romane. atitudinea faţă de proprietate etc. tradiţiile. O ascensiune a istoriei sociale se constată din anii ’60. Capitolul al doilea aduce în vedere problema surselor şi a gradului de utilitate a acestora. aducând în discuţie potenţiale definiţii ale disciplinei şi modul în care acestea au evoluat pnetru a se ajunge la înţelegerea de azi. Şi istoria socială ca studiu al oamenilor în relaţie unii cu ceilalţi este greu de delimitat. odată cu interesul pentru demografie şi geografie istorică. folosindu-se de un caz concret. Întrebările ridicate sunt valabile pentru orice eveniment cu implicaţii sociale: cine a văzut ce s-a petrecut. Compartimentarea istoriei ţine până la urmă de alegerea unor puncte de reper de către istoricul care îşi propune să cerceteze ceva anume. istoria sclaviei. ca de pildă dinamia demografică.

Chiar şi sursele juridice sunt relative. câteva probleme şi mai acerbe. în vederea înţelegerii unor fenomene importante ca de exemplu extinderea cetăţeniie romane pe măsură ce statul a absorbit sau s-a aliat cu populaţiile din jur. relaţiilor interumane precum căsătoria. poziţiei femeii. prescriu. ocupaţiilor cotidiene. ca exponentă a feminităţii timpului şi ordinului său social. Se accentuează dificultatea extragerii unor informaţii autentice despre lumea feminină din surse exclusiv masculine şi pornind de la acest caz pentru care sunt alese o serie de texte relevante se încearcă răspunsuri pertinente la probleme precum: cum sunt aranjate căsătoriile? Ce proprietate putea deţine femeia? Care erau datoriile . când. fiica lui Cicero. ajungem la concluzia că un eveniment faimos precum acesta este foarte greu de reconstruit în detaliu. ce. Următoarele două capitole abordează exemple concrete în care autoarea alege subiecte şi o cantitate manevrabilă de material pe care îl supune criticii şi din care extrage câteva potenţiale concluzii sau dimpotrivă.care le-au fost reacţiile? De la mărturiile lui Cicero la reconstituirile lui Suetonius. Autoarea punctează necesitatea examinării structurii corpului civic. fides. pentru că de multe ori ilustrează situaţii ideale. unde. de ce şi cui scrie. raţiunilor ierarhizării. egalităţii politice. Capitolul al treilea rezumă foarte schematic evoluţia societăţii romane. nu descriu cum abordează oamenii legile. Ideal este ca istoricul social să se elibereze de dogmele din cercetare şi să încerce pe cât posibil să aducă la lumină viaţa oamenilor din trecut folosindu-se critic de surse. prietenia. istoricul social trebuie mereu să ia în considerare cine. expansiunea imperium populi Romani de la începuturile umile cu sate adunate în Latium la controlul Mediternei. poziţiei sclavilor şi liberţilor. patronajului. legăturilor familiale etc. Indiferent de sursă. Tullia. prin urmare vom întâmpina dificultăţi şi mai mari când vom analiza vieţile unor indivizi mai puţin celebri sau instituţiile romane. diferenţelor economice. precum şi să aleagă teme noi de cercetare. Prima dată încearcă reconstituirea vieţii private a unei femei aparţinând clasei senatoriale.

Aura sacră se referă la un cumul de factori: sentimentul religios. în ce contexte apare. protejarea şi organizarea spaţiului domestic. cât de mult idealizau autorii situaţia. Materialul juridic se dovedeşte a fi cel mai de preţ. identificarea problemei. Spaţiul este sfânt ( sanctus) în sensul de inviolabil şi totodată sacru (sacer). Un al doilea studiu testează o teorie: sanctitatea căminului roman. Concluziile arată că ogorul. în sensul de protejat de zei ( Lares). cum ar fi cel juridic (Ulpian) sau literar (Cicero). uşa. cu menţiunea importantă că aceasta nu este nici definitivă. Cunoaşterea trebuie extinsă astfel încât să avem în minte: cum arătau casele romane. pragul sunt sub protecţie divină şi delimitează individualitatea de colectivitate. ce aură religioasă o înconjoară. cum se prezintă şi alte societăţi din punctul de vedere al funcţiilor şi semnificaţiilor. ci şi cercetarea modernă pentru a găsi ipoteze constructive. protecţia legală.mamei faţă de copii? Care erau sentimentele ideale în familie şi căsnicie? Cum era receptată mortalitatea infantilă? Momentele cheie ale analizei cuprind: stabilirea surselor. Autoarea nu uită să precizeze că datele acumulate nu numai că privesc în viaţa personală a cetăţenilor romani. elaborată de Saller. nici irevocabilă. indiferent de nivelul economic al ocupanţilor. Se porneşte de la un set de întrebări: de ce se foloseşte conceptul de aură sacră? Care sunt efectele acestei aure? Cum este percepută sacralitatea în spaţiul privat şi în discursul public? Este valabilă sacralitatea pentru toate căminele? Are vreo importanţă statutul socio-economic al locuitorilor? Pentru a răspunde autoarea ne îndeamnă să folosim nu numai sursele de primă mână. în scopul clarificării conceptuale: ce înseamnă pentru romani domus. ce culte şi tradiţii sunt asociate căminului. ci ar putea servi drept sursă de interes şi pentru modernitate din perspectiva dreptului la . analiza de conţinut. concluzia. pentru că dincolo de tehnicalităţi ne informează cu privire la normele după care se ghidau romanii când venea vorba de integritatea. tabuurile sociale. Sursele trebuie luate din mai multe domenii pentru a formula o idee.

Istoria socială se vrea astfel un continuum. depinzând de cine şi cum le întrebuinţează pentru a aduce o contribuţie ştiinţifică. prin depărtarea justificată de răspunsurile consacrate. Gnomon sau Lustrum.intimitate şi a protecţiei indivizilor de opresiune. printr-o reevaluare constantă a concluziilor. Se recomandă totodată verificarea periodică a bibliografiei în domeniu. o viziune integratoare a istoriei unde putem găsi constante refolosibile. Un ultim capitol ne arată cum am putea aprofunda studiul societăţii romane şi nu numai. Cercetarea progresează printr-o regândire continuă. dezvoltarea unui simţ critic prin urmărirea ipotezelor altor cercetători. Pe acelaşi ton familiar autoarea conchide că instrumentele de lucru pe care le-a prezentat sunt de încredere. conştiinţa imposibilităţii unor răspunsuri la anumite probleme. se supune limitărilor de cunoaştere în cadrul cărora putem însă elabora nişte scheme interpretative care să ne ajute să înţelegem oarecum viaţa oamenilor din trecut şi pe a noastră proprie. dar nu infailibile. prin Anne Philologique. Autoarea ne furnizează şi o serie bogată de periodice şi reviste ştiinţifice. Istoria socială a Romei. . dar şi de linkuri utile. ca orice compartiment al istoriei. interpretarea datelor în conformitate cu propria experienţă şi viziune ştiinţifică. prin sugestii precum afilierea la societăţi ştiinţifice sau apelul la enciclopedii consacrate ca Realenzyklopädie der klassischen Altertumswissenschaft sau Dizionario epigrafico di antichita romana. Îndreptarul său metodologic se sfârşeşte cu câteva sfaturi de urmat pentru a avea o cercetare rodnică: familiaritatea permanentă cu sursele.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful