Manea Irina-Maria Master II

Susan Treggiari, Roman Social History, Routledge, Londra&New York, 2002, 170 pag.

-recenzie-

Cartea doamnei Susan Treggiari, profesor la Departamentul de Clasice al Universităţii din Stanford, nu este atât o lucrare de istorie cât una de metodologie istorică, extrem de utilă pentru cei ce doresc să studieze istoria socială a Romei. Este un ghid practic, accesibil şi scris într-un limbaj plăcut, care urmăreşte două chestiuni fundamentale: lămurirea conceptului de istorie socială şi instrumentele de lucru necesare aprofundării acesteia. Prezentând mai întâi un scurt istoric al disciplinei, al dezvoltării şi statutului său curent, autoarea urmăreşte apoi să prezinte sistematic sursele istoriei sociale, problematica şi modul de întrebuinţare a acestora. Se invocă şi două cazuri concrete pentru a exemplifica abordarea surselor şi cum putem ajunge la concluzii pertinente pornind de la acestea. Textele extrase sunt traduse din latină, ceea ce contribuie la realizarea unei introduceri cât de poate de adecvate în subiectul vizat.

autoarea clasifică sursele. Întrebările ridicate sunt valabile pentru orice eveniment cu implicaţii sociale: cine a văzut ce s-a petrecut. În permanenţă ni se atrage atenţia asupra relativităţii şi inaccesibilităţii unei mari părţi din trecut. ca de pildă dinamia demografică. tradiţiile. Compartimentarea istoriei ţine până la urmă de alegerea unor puncte de reper de către istoricul care îşi propune să cerceteze ceva anume. menită să înlesnească cercetările ulterioare. cât şi mai generala posibilitate de extindere a cunoaşterii naturii umane prin studiul unei lumi diferite totuşi din multe puncte de vedere de a noastră. autoarea menţionează atât motivaţia tradiţională legată de moştenirea culturală romană. instituţiile umane. de ce s-a petrecut. la o viziune coerentă asupra proceselor din trecut. anchete. aducând în discuţie potenţiale definiţii ale disciplinei şi modul în care acestea au evoluat pnetru a se ajunge la înţelegerea de azi. de la o serie de evenimente. istoria sclaviei. de ce au crezut că s-a petrecut şi . investigaţii. folosindu-se de un caz concret. Autoarea aduce în discuţie dificultatea stabilirii unor limite în cadrul cărora istoricul se poate desfăşura şi superficialitatea trasării unor graniţe temporale sau spaţiale. atitudinea faţă de proprietate etc. O ascensiune a istoriei sociale se constată din anii ’60. acela al asasinării lui Caesar. Capitolul al doilea aduce în vedere problema surselor şi a gradului de utilitate a acestora.Capitolul introductiv integrează istoria socială în peisajul mai larg al istoriei. de la texte la epigrafie sau arheologie. care beneficiază din plin de baze de date din cele mai diverse. pornind de la relatările de martori direcţi şi ajungând la cronici mai îndepărtate în timp. Este o lume cognoscibilă prin dezvoltarea foarte mare a studiului şi instrumentelor de lucru ale istoriei romane. Autoarea pomeneşte o gamă variată de studii pe diverse tematici şi perioade. Şi istoria socială ca studiu al oamenilor în relaţie unii cu ceilalţi este greu de delimitat. Cât despre studiul societăţii romane. a familiei. odată cu interesul pentru demografie şi geografie istorică. tangenţele cu domeniul politic sau militar fiind inevitabile. Pentru a facilita studiul societăţii.

pentru că de multe ori ilustrează situaţii ideale. fides. Următoarele două capitole abordează exemple concrete în care autoarea alege subiecte şi o cantitate manevrabilă de material pe care îl supune criticii şi din care extrage câteva potenţiale concluzii sau dimpotrivă. prescriu. raţiunilor ierarhizării. istoricul social trebuie mereu să ia în considerare cine. Prima dată încearcă reconstituirea vieţii private a unei femei aparţinând clasei senatoriale. Chiar şi sursele juridice sunt relative. Indiferent de sursă. Se accentuează dificultatea extragerii unor informaţii autentice despre lumea feminină din surse exclusiv masculine şi pornind de la acest caz pentru care sunt alese o serie de texte relevante se încearcă răspunsuri pertinente la probleme precum: cum sunt aranjate căsătoriile? Ce proprietate putea deţine femeia? Care erau datoriile . egalităţii politice. Ideal este ca istoricul social să se elibereze de dogmele din cercetare şi să încerce pe cât posibil să aducă la lumină viaţa oamenilor din trecut folosindu-se critic de surse. expansiunea imperium populi Romani de la începuturile umile cu sate adunate în Latium la controlul Mediternei. unde. patronajului. nu descriu cum abordează oamenii legile. fiica lui Cicero. diferenţelor economice. Capitolul al treilea rezumă foarte schematic evoluţia societăţii romane.care le-au fost reacţiile? De la mărturiile lui Cicero la reconstituirile lui Suetonius. ca exponentă a feminităţii timpului şi ordinului său social. relaţiilor interumane precum căsătoria. ocupaţiilor cotidiene. de ce şi cui scrie. prietenia. poziţiei femeii. prin urmare vom întâmpina dificultăţi şi mai mari când vom analiza vieţile unor indivizi mai puţin celebri sau instituţiile romane. ce. ajungem la concluzia că un eveniment faimos precum acesta este foarte greu de reconstruit în detaliu. Tullia. Autoarea punctează necesitatea examinării structurii corpului civic. când. legăturilor familiale etc. în vederea înţelegerii unor fenomene importante ca de exemplu extinderea cetăţeniie romane pe măsură ce statul a absorbit sau s-a aliat cu populaţiile din jur. câteva probleme şi mai acerbe. poziţiei sclavilor şi liberţilor. precum şi să aleagă teme noi de cercetare.

indiferent de nivelul economic al ocupanţilor. în sensul de protejat de zei ( Lares). pragul sunt sub protecţie divină şi delimitează individualitatea de colectivitate. analiza de conţinut. cum se prezintă şi alte societăţi din punctul de vedere al funcţiilor şi semnificaţiilor. protecţia legală. uşa. Cunoaşterea trebuie extinsă astfel încât să avem în minte: cum arătau casele romane. în scopul clarificării conceptuale: ce înseamnă pentru romani domus. tabuurile sociale. cum ar fi cel juridic (Ulpian) sau literar (Cicero). ci ar putea servi drept sursă de interes şi pentru modernitate din perspectiva dreptului la . nici irevocabilă. Un al doilea studiu testează o teorie: sanctitatea căminului roman. pentru că dincolo de tehnicalităţi ne informează cu privire la normele după care se ghidau romanii când venea vorba de integritatea. elaborată de Saller. ce culte şi tradiţii sunt asociate căminului. ce aură religioasă o înconjoară. cât de mult idealizau autorii situaţia. concluzia. Autoarea nu uită să precizeze că datele acumulate nu numai că privesc în viaţa personală a cetăţenilor romani. Materialul juridic se dovedeşte a fi cel mai de preţ. cu menţiunea importantă că aceasta nu este nici definitivă. Se porneşte de la un set de întrebări: de ce se foloseşte conceptul de aură sacră? Care sunt efectele acestei aure? Cum este percepută sacralitatea în spaţiul privat şi în discursul public? Este valabilă sacralitatea pentru toate căminele? Are vreo importanţă statutul socio-economic al locuitorilor? Pentru a răspunde autoarea ne îndeamnă să folosim nu numai sursele de primă mână.mamei faţă de copii? Care erau sentimentele ideale în familie şi căsnicie? Cum era receptată mortalitatea infantilă? Momentele cheie ale analizei cuprind: stabilirea surselor. ci şi cercetarea modernă pentru a găsi ipoteze constructive. protejarea şi organizarea spaţiului domestic. în ce contexte apare. identificarea problemei. Aura sacră se referă la un cumul de factori: sentimentul religios. Spaţiul este sfânt ( sanctus) în sensul de inviolabil şi totodată sacru (sacer). Sursele trebuie luate din mai multe domenii pentru a formula o idee. Concluziile arată că ogorul.

Gnomon sau Lustrum. Pe acelaşi ton familiar autoarea conchide că instrumentele de lucru pe care le-a prezentat sunt de încredere. prin Anne Philologique. dar nu infailibile. Istoria socială a Romei. ca orice compartiment al istoriei. printr-o reevaluare constantă a concluziilor. Îndreptarul său metodologic se sfârşeşte cu câteva sfaturi de urmat pentru a avea o cercetare rodnică: familiaritatea permanentă cu sursele.intimitate şi a protecţiei indivizilor de opresiune. Cercetarea progresează printr-o regândire continuă. prin depărtarea justificată de răspunsurile consacrate. Un ultim capitol ne arată cum am putea aprofunda studiul societăţii romane şi nu numai. depinzând de cine şi cum le întrebuinţează pentru a aduce o contribuţie ştiinţifică. . dezvoltarea unui simţ critic prin urmărirea ipotezelor altor cercetători. conştiinţa imposibilităţii unor răspunsuri la anumite probleme. Se recomandă totodată verificarea periodică a bibliografiei în domeniu. o viziune integratoare a istoriei unde putem găsi constante refolosibile. se supune limitărilor de cunoaştere în cadrul cărora putem însă elabora nişte scheme interpretative care să ne ajute să înţelegem oarecum viaţa oamenilor din trecut şi pe a noastră proprie. Istoria socială se vrea astfel un continuum. Autoarea ne furnizează şi o serie bogată de periodice şi reviste ştiinţifice. prin sugestii precum afilierea la societăţi ştiinţifice sau apelul la enciclopedii consacrate ca Realenzyklopädie der klassischen Altertumswissenschaft sau Dizionario epigrafico di antichita romana. dar şi de linkuri utile. interpretarea datelor în conformitate cu propria experienţă şi viziune ştiinţifică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful