Sunteți pe pagina 1din 40

SUPORT DE CURS NOTIUNI DE PSIHOLOGIE, ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA

Obiectul de studiu al psihologiei Etimologic, cuvantul psihologie provine din limba greac de la psych (suflet) i logos (cunoastere, teorie, stiinta). Psihologia poate fi definita ca studiul stiintific al comportamentului si proceselor mentale. Radacinile psihologiei pot fi trasate in timp pana in secolele al IV-lea si al V-lea i.Hr. Filosofii greci Socrate, Platon si Aristotel au pus intrebari fundamentale despre minte, iar Hipocrat, ,,parintele medicinei, a facut multe observatii importante despre felul in care creierul controleaza alte organe. Procesele psihice definire, clasificare, descriere Senzatii Senzatiile sunt procese psihice elementare, care reflecta diferitele insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii externe, precum si starile interne ale organismului, in momentul actiunii nemijlocite a stimulilor respectivi asupra receptorilor. Exista doua stadii ale unei senzatii: 1.stadiul presenzorial, stadiul de excitatie sau de reflex caracterizat printr-o reactie localizata, dar integrata prin efectele ei in circuitul reglator; 2.stadiul senzatiei propriu-zise, ca reflectare a unor insusiri ale obiectelor. Calitatea senzatiilor Este data de multitudinea elementelor care le compun. Este explicata de trei mecanisme: selectivitatea receptorilor - consta in specificitatea diferentiata a receptorilor in raport cu diverse tipuri de stimuli.
1

energia specifica a organelor de simt - fiecare organ de simt poseda o energie specifica proprie lui, care este transmisa creierului, indiferent de maniera in care este stimulat.

energia specifica centrala - la baza acesteia se afla diferentele chimice existente in transmisia sinaptica. Intensitatea senzatiilor Este legata de intensitatea fizica a stimulilor care le promoveaza dar depinde si de alte

variabile care actioneaza corelat sau independent cu intensitatea stimulului. Aceste variabile se impart in trei categorii: durata aplicarii; modul de aplicare; particularitatile mecanismelor anatomofiziologice ale senzatiilor. Acestor factori li se adauga si conditiile concrete in care are loc receptia, gradul de excitabilitate al sistemului nervos, existenta sau non-existenta unor dominante organice. Durata senzatiilor Se refera la intinderea in timp a senzatiei. Senzatia persista atata timp cat actioneaza si stimulul, unele insa persista si dupa incetarea actiunii directe a stimulului (ex. senzatiile gustative) ele purtand denumirea de imagini consecutive. Tonul afectiv al senzatiilor Este proprietatea senzatiilor de a produce stari afective placute sau neplacute, de apropiere sau de respingere a realitatii reflectate. Acest ton le individualizeaza, le distinge unele de altele, le reliefeaza si evidentiaza relatiile subtile ce exista intre fenomenele psihice simple (senzatiile) si complexe (procesele afective). Criterii de clasificare a senzatiilor In clasificarea senzatiilor s-au utilizat mai multe criterii: 1. Criteriul morfologic

Pana in secolul XIX s-au clasificat dupa organele de simt: auditive, vizuale, olfactive, gustative si cutanate. Tot ce depasea aceasta clasificare era pus pe seama unui al 6-lea simt. 2. Criteriul functional Conform acestui criteriu se delimiteaza mai intai functia senzoriala, apoi se incearca identificarea organului receptor care o indeplineste. 3. Criteriul insusirilor detectate senzorial a) Senzatii cutanate stimuli mecanici; b) Senzatii vizule, auditive stimuli fizici; c) Senzatii gustative, olfactive stimuli chimici; d) Senzatii proprio si interoceptive stimuli fizilogici. Importanta senzatiilor Senzatiile informeaza despre variatiile care se produc in circumstantele mediului inconjurator, cu conditia ca aceste variatii sa fie importante si sa se produca in anumite limite. Senzatiile asigura adaptarea organismului la variatiile mediului inconjurator. Senzatiile orienteaza si controleaza benefic conduitele actuale ale individului. Perceptia Impreuna cu senzatiile, perceptiile asigura orientarea senzoriala nemijlocita a omului in mediul inconjurator. Perceptia este o forma superioara a cunoasterii senzoriale. Spre deosebire de senzatie, care re-produce insusirile simple ale obiectelor si fenomenelor, perceptia asigura constiinta unitatii si integritatii obiectului. Analiza comparativa ce este perceptia si ce este senzatia Comparativ cu senzatia, perceptia este: Interferentiala permite persoanelor sa completeze informatia care lipseste din senzatiile brute.
3

Categoriala ajuta indivizii sa plaseze in aceeasi categorie senzatii aparent diferite pe baza unor trasaturi comune. Perceptia ca activitate Perceptia nu este un fenomen izolat ci trebuie considerata ca o faza a actiunii. Piaget foloseste termenul de activitate perceptiva pentru orice punere in relatie a

elementelor. Perceptia nu este o simpla contemplare sau o copie mecanica a obiectului, ci este un produs orientat si organizat care implica nenumarate actiuni cu obiectele. Perceptia ca deformare a obiectului Cele mai cunoscute sunt iluziile vizuale datorate unor particularitati ale figurilor geometrice, numite si iluzii optico-geometrice. Exista trei categorii de iluzii: cercuri legate ce par a fi inegale; linii sau segmente de dreapta egale - ce par inegale; linii paralele - ce par a nu fi paralele; Iluziile sunt cazuri particulare ale perceptiilor. Perceptia spatiului Prin perceptia spatiului se intelege reflectarea senzorial-intuitiva a insusirilor spatiale a lucrurilor (marimea si forma), a relatiilor spatiale dintre ele, a miscarii lor. Perceptia spatiului este o conditie necesara a orientarii eficiente a individului in lumea inconjuratoare. Perceptia timpului Este conditionata de trei factori: fizici, biologici si psihologici. Perceptia si estimarea duratei

Durata se refera la intervalul obiectiv care separa doi stimuli intre ei (durata poate fi scurta si intermediara). Estimarea timpului este influentata si de caracterul placut sau neplacut al unor activitati si de varsta. Orientarea temporala Depaseste perceptia si estimarea timpului, dar se baeaza pe ele. Ea consta in a situa o faza a schimbarii in raport cu un intreg ciclu de schimbari. Perceptia miscarii Miscarea constituie o schimbare a pozitiei in spatiu a unui obiect intr-un anumit timp. Tipuri de miscare: reala; aparenta; autocinetica; consecutiva.

In realizarea miscarii rolul hotarator il are analizatorul vizual. Rolul perceptiilor Perceptiile ii creeaza omului certitudinea existentei lui printre celelalte obiecte (ex. daca este tulburata perceptia spatiului, orientarea individului in mediul inconjurator devine aproape imposibila). Perceptiile sunt elemente componente ale operatiilor si actiunilor, ale activitatilor gandurilor noastre. Nu exista forma de activitate umana, simpla sau complexa, care sa nu implice forme ale perceptiei si abilitatii perceptive. Invatarea presupune in mare masura interventia percepiei. Reprezentarea Reprezentarea are drept continut informational o caracteristica concreta a obiectului, insa mai importanta.

Reprezentarile sunt rezultatul unor prelucrari si sistematizari, ale unor combinari si recombinari senzoriale. Clasificarea reprezentarilor Din perspectiva psihologiei generale a) dupa analizatorul predominant: vizuale, auditive, kinestezice, gustative; b) dupa tipul de activitate in care sunt implicate: literare, artistice, sportive; c) dupa gradul de generalizare: generale si individuale; d) dupa procesul psihic: reprezentari ale memoriei si imaginatiei; e) dupa prezenta/absenta intentiei si a efortului voluntar: voluntare si involuntare; f) dupa specificul obiectului de invatamant: reprezentari geometrice, istorice, geografice, etc. Nu exista reprezentari pure, indiferent de criteriul utilizat in clasificarea lor. Proprietatile reprezentarilor: 1. Figurativitatea reda ceea ce este tipic pentru un obiect, caracteristicile cu cea mai mare incarcatura informationala, devenind un fel de portret rezumativ al acestuia. 2. Operativitatea sunt implicate mecanisme de asociere si contrast, de motricitate si ideomotricitate. Alte proprietati: caracter integrat caracter simbolic si semnificant caracter constructiv caracter autonom si creativ caracter social

Concluzie Reprezentarile joaca un rol important in cunoastere. Ele constituie un punct de plecare pentru majoritatea proceselor psihice. Servesc ca instrumente de adaptare la realitate. Apar ca un rezultat, un bilant al cunoasterii, care pregatesc calea spre cunoasterea logica rationala. Gandirea Cele mai semnificative caracteristici ale gandirii sunt: Caracterul informational operational Gandirea este un mecanism de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor. Caracterul mijlocit Gandirea nu opereaza asupra realului, asupra obiectelor si fenomenelor, ci asupra informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari. Ea este o prelucrare secundara a informatiilor. Caracterul mijlocitar Gandirea este un mecanism psihic care mijloceste si influenteaza alte mecanisme psihice, contribuind la accelerarea functionalitatii si la sporirea eficientei lor. Caracterul generalizat si abstractizat Gandirea opereaza cu insusirile generale, abstracte. Caracterul actional Baza genetica a gandirii trebuie cautata in actiune, gandirea izvoraste din actiune si se finalizeaza in ea. Caracterul finalist Omul isi stabileste scopul nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult inainte de a trece la executarea ei.
7

Caracterul multidirectional Gandirea opereaza cu toate cele trei dimensiuni temporale: trecut, prezent si viitor. Caracterul sistemic Gandirea este cea mai inalta forma de prelucrare a informatiei si de exercitare a comenzii si controlului. Unitatile de baza ale gandirii Gandirea contine mai multe componente: Imaginea ca reprezentare mintala a unui obiect specific, unitatea cea mai primitiva a gandirii; Simbolul o unitate mai abstracta a gandirii, care reda obiectul, evenimentul; Conceptul - o eticheta pusa unei clase de obiecte, evenimente care au in comun cateva atribute; Prototipul - ca exemplu ce ilustreaza cel mai bine un concept; Operatia serveste la formarea conceptelor sau la rezolvarea problemelor; Regula sau legea cea mai complexa unitate a gandirii, ce presupune stabilirea relatiei intre doua sau mai multe concepte. Memoria Memoria este un mecanism ce se deruleaza in timp, parcurgand in dinamica sa o serie de procese. 1. Encodarea Encodarea reprezinta primul proces parcurs de mecanismele mnezice in dinamica lor. Traducerea informatiei se realizeaza prin intermediul unui cod, de aceea natura encodarii va fi dependenta de natura codului. Exista trei tipuri de coduri: vizuale, auditive si semantice, deci trei tipuri de encodare: Encodare vizuala care face apel la codul de imagine;

Encodare auditiva care foloseste codul sunet; Encodare semantica ii este specific codul propozitiei.

2. Stocarea Stocarea este procesul de retinere (pastrare, conservare) a informatiilor pana in momentul in care este necesara punerea lor in disponibilitate. Durata stocarii este extrem de variabila, uneori ea este foarte scurta, alteori medie, iar uneori foarte mare. Durata variabila a stocarii a stat la baza distingerii diferitelor tipuri de memorie: de scurta durata (MSD) si de lunga durata (MLD) si memoria de durata medie, interpusa intre primele doua. 3.Recuperarea Recuperarea este procesul memoriei care consta in scoaterea la iveala a continuturilor encodate si stocate in vederea utilizarii lor in funcie de necesitati. Imaginatia Imaginatia este capacitaea omului de a produce imagini. Ea inseamna fie simpla reproducere a senzatiilor in lipsa obiectelor care le-au provocat, fie creatiile libere ale fanteziei umane. Formele imaginatiei In functie de prezenta sau absenta intentiei si a efortului voluntar, imaginatia este: Voluntara caracterizata prin prezenta scopului si a efortului voluntar; Involuntara

Imaginatia voluntara este superioara imaginatiei involuntare prin focalizarea si conducerea constienta, in schimb ea este mai saracacioasa datorita conformarii la modelele rationale. Imaginatia involuntara beneficiaza de aporturile structurilor inconstientului, care dispun de un grad mai mai mare de flexibilitate. Dupa starea de activism a subiectului, exista: Forme pasive ale imaginatiei (visul din timpul somnului si reveria);
9

Forme active ale imaginatiei (imaginatia reproductiva si imaginatia creatoare, visul de perspectiva).

Dupa tipul de activitate in care se incadreaza, exista: imaginatie artistica, literara, tehnicostiintifica, muzicala, etc. Dupa tipul de reprezentari dominante: imaginatie plastic-vizuala, auditiv-motrica. In toate aceste forme de imaginatie sunt utilizate o varietate de procedee care duc la rezultate diferite cantitativ si calitativ. Motivatia Motivatia are in vedere aspectele care stau la baza actiunilor noastre: cum ajungem sa actionam si ce factori ne influenteaza actiunile. Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrica a dezvoltarii psihice si umane. Ea sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe, facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ea. Trebuintele: Sunt sursa primara a actiunii; Sunt structuri motivationale bazale si fundamentale ale personalitatii, fortele ei cele mai puternice, reflectand echilibrul bio-psiho-social al omului, la solicitarile mediului exterior. Trebuintele pot fi clasate in: Fiziologice (necesare mentinerii echilibrului intern); Psihologice (rezulta din relatiile subiectului cu situatiile).

In functie de continut si geneza, trebuintele pot fi: Primare (innascute) cu rol de asigurare a integritatii fizice a organismului; Secundare (formate in decursul vietii) cu rol in asigurarea integritatii psihice si sociale a individului. In categoria trebuintelor primare sunt incluse:
10

a) Trebuinte biologice sau organice (foame, sete, sexuale); b) Trebuinte fiziologice sau functionale (de miscare, relaxare, descarcare). In categoria trebuintelor secundare sunt incluse: a) Trebuinte materiale (de locuinta, confort); b) Trebuinte spirituale (de realizare a propriei personalitati); c) Trebuinte sociale (de comunicare, cooperare, integrare). Satisfacerea trebuintelor se soldeaza cu reducerea tensiunilor. Nesatisfacerea lor duce la dilatarea sau exacerbarea lor, fie la stingerea lor prin saturatie. Nesatisfacerea lor pe o perioada mai mare de timp poate periclita existenta fizica si psihica a individului. Functiile motivatiei 1.Functia de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru psihologic sau fiziologic. In aceasta faza, starea de necesitate persista, dar nu declanseaza actiunea. De obicei, aceasta functie este specifica trebuintelor. 2. Functia de mobil sau factor declansator al actiunii. 3. Functia de autoreglare a conduitei, prin care se imprima conduitei un caracter activ si selectiv. Motivatia sustine activitatea organismului pentru un timp mai scurt sau mai indelungat. Afectivitatea P. P. Neveanu definea afectivitatea ca ,,fenomen de rezonanta a lumii in subiect, care se produce in masura si pe masura dispozitivelor rezonante ale subiectului si este totodata vibratia subiectului in lumea sa. In cadrul proceselor afective nu conteaza obiectul, cat valoarea si semnificatia pe care acesta o are pentru subiect. Emotiile se declanseaza avand la baza informatii din mediul extern. Piaget arata ca inteligenta si afectivitatea sunt inseparabile, afectivitatea avand rolul de sursa energetica, de

11

care depinde functionarea inteligentei. Ea este tensiunea intregului organism, soldata cu efecte de atractie sau respingere. Relatia dintre afectivitate si motivatie a fost sustinuta de multi autori, care sustineau ca intre cele doua procese exista o stransa interactiune. Afectivitatea este prezenta incepand cu pulsatiile inconstientului si terminand cu realizarile ultimative ale constiintei, de aceea este considerata componenta bazala, infrastructurala a psihicului si nota lui definitorie. Comunicare si limbaj Limbajul reprezinta cel mai important instrument de comunicare. Orice societate umana poseda un limbaj si orice persoana cu nivel intelectual normal achizitioneaza limba materna. Cel mai frecvent limbajul este definit ca activitate psihica de comunicare intre oameni, prin intermediul limbii. Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale, gramaticale) ce dispun de o organizare ierarhica potrivit unor reguli de ordonare. Limba este un sistem inghegat de cuvinte si reguli gramaticale. In raport cu individul ea este un dat obiectiv si nu depinde de existenta in sine a individului ci de existenta activitatii umane. Intre limba si limbaj exista cel putin 2 diferente importante: 1. In timp ce limba e un fenomen social, limbajul este un fenomen individual, realizanduse atat in plan fiziologic, cat si in plan psihologic; 2. Daca limba este extraindividuala, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii. Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai multe persoane, doua sau mai multe grupuri. Esentiale pentru actul comunicarii sunt: 1. Relatia dintre individ sau dintre grupuri; 2. Schimbul, transmiterea si receptarea semnificatiei; 3. Modificarea intentionata sau neintentionata a comportamentului celor angajati in comunicare.
12

Comunicarea vehiculeaza imagini, notiuni, idei, faciliteaza manifestarea conduitelor afective. Prin comunicare se transmit trebuinte, aspiratii, sunt initiate sau stopate activitatile. Diferenta dintre comunicare si limbaj consta in sfera lor: comunicarea datorita faptului ca se realizeaza atat prin mijloace verbale, cat si nonverbale, are o sfera mai larga decat limbajul, care este o comunicare verbala realizata prin mijloace lingvistice. In ciuda acestui fapt, cele doua fenomene sunt strans legate intre ele. Formele comunicarii Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational exista: Comunicare interpersonala (se desfasoara intre doua persoane, capata o nuanta personala atunci cand partenerii se afla in relatii intime, reciprocitate sau o nuanta profesionala, cand partenerii se cunosc mai putin); Comunicare de grup care poate fi impartita in: Comunicare intragrup (desfasurata in interiorul grupului); Comunicare intergrup (intre grupuri).

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, exista: Comunicare incidentala (persoana furnizeaza informatii fara intentia de a o face); Comunicare consumatorie (apare ca o consecinta a unor stari emotionale sau motivationale ale unui individ fiind expresia directa a acestor stari); Comunicare instrumentala (urmareste modificarea conduitei receptorului); Comunicare comuniune (partenerii comunica cu bucurie reciproca, doar pentru a ,,sarbatori intalnirea lor). In functie de instrumentele comunicarii exista: Comunicare verbala; Comunicare nonverbala. Comunicarea nonverbala se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, dintre acestea cele mai abordate fiind comunicarea prin corp, spatiu si imaginea.
13

Comunicarea prin corp este cea mai complexa deoarece corpul poate deveni un produs voluntar mascat, travestit. Ea recurge la mijloace ca: mimica, aparenta fizica, gesturi. Mimica are un rol important in comunicarea nonverbala. Privirea se distinge ca element central al fetei care tradeaza stari de admiratie, iubire, ura. Comunicarea prin spatiu exista patru tipuri de distante care regleaza comunicarea: distanta intima (corp la corp) mama - copil alaptat; distanta personala (45 - 75 cm); distanta sociala (125 - 210 cm); distanta publica (3 7 - 8 m).

Comunicarea prin imagini e mult mai eficienta deoarece afecteaza un numar mai mare de persoane. Atentia Caracterizarea generala a atentiei Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea. Atentia este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptie senzoriala si perceptiva a stimulilor, o intelegere profunda a ideilor, o capacitate mnezica mai fidela. Lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in raspunsuri si la confuzii in descifrarea sensurilor. Definitia atentiei Atentia este activitatea psihica ce consta in orientarea spre obiecte si fenomene inconjuratoare si care asigura reflectarea lor deplina si precisa in creierul omului. Insusirile atentiei: Volumul atentiei

14

Reprezinta cantitatea de elemente asupra carora atentia se poate concentra simultan. Volumul mediu al atentiei este de 5 -7 elemente. El poate fi influentat favorabil de urmatoarele conditii: a) Organizarea in structuri cu sens a elementelor respective. Se constata ca un grup de litere, daca este organizat intr-un cuvant cu sens, se receptioneaza in numar mai mare si mai bine; b) Complexitatea elementelor de receptionat; c) Interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determina cuprinderea, in campul atentiei sale, a unui numar mai mare de elemente. d) Antrenamentul special si experienta profesionala cresc volumul atentiei. Stabilitatea atentiei Se refera la peristenta in timp a posibilitatilor de a mentine atentia asupra unui obiect, fenomen sau actiune. Aceasta insusire se dezvolta odata cu varsta. Concentrarea atentiei Presupune delimitarea intre un factor de excitatie intensa si zonele apropiate. Distributivitatea atentiei Este acea insusire care permite desfasurarea concomitenta a mai multor activitati, cu conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizata. Mobilitatea sau flexibiliatea atentiei Consta in deplasarea sau orientarea ei de la un obiect la altul. Vointa In psihologie, vointa a fost derivata fie din gandire, fie din afectivitae. In ,,Dictionarul de psihologie, vointa este definita ca aptitudine de actualizare si realizare a intentiilor proprii. In functie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan intelectual sau motor, dar include ambele verigi, in proportii diferite.
15

Specificul psihologic al vointei consta din efortul voluntar ce se mobilizeaza in atingerea scopului si din dinamica acestui efort. Metodele folosite in psihologie Observatia Observatia ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca si a contextului situational al comportamentului. Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare nu numai ale psihologiei, ci si ale altor stiinte. Cercetatorul face apel la mai multe forme ale observatiei, care pot fi clasificate dupa mai multe criterii, cum ar fi: 1. Orientarea actului observational: autoobservatia - orientata catre surprinderea particularitatilor propriului comportament; 2. Prezenta sau absenta intentiei de a observa: ocazionala (intamplatoare, nu tine cont de nicio regula); sistematica (face apel la un proiect care ii reduce campul); 3. Prezenta sau absenta observatorului: directa (bazata pe prezenta observatorului si pe constientizarea acesteia de catre subiectii observati); indirecta sau mediata (observatorul este amplasat in spatele unor geamuri cu vedere unilaterala sau beneficiaza de televiziune cu circuit inchis); cu observator uitat, ignorat (observatorul este prezent, insa fiind atat de cunoscut membrilor grupului, este pur si simplu ignorat); cu observator ascuns (foarte asemanatoare celei indirecte, cu deosebirea ca observatorul, nebeneficiind de mijloace tehnice specializate, se ,,ascunde in spatele unor draperii, al unor paravane etc.); 4. Implicarea sau non-implicarea observatorului: ,,pasiva (fara implicarea directa a observatorului in activitate); participativa (observatorul devine membru al grupului si participa nemijlocit la activitatea lui); 5. Durata observarii: continua (efectuata pe o perioada mai mare de timp); discontinua (pe unitati de timp mai mici si la intervale diferite);

16

6. Obiectivele diferite: integrala (tinteste spre surprinderea tuturor sau a cat mai multe manifestari de conduita); selectiva (se concentreaza doar asupra unei singure conduite). Calitatea observatiei depinde de o serie de particularitati psihoindividuale ale observatorului (capacitatea sa de a-si concentra atentia, de a sesiza esentialul). Conditiile unei bune observatii sunt: stabilirea clara, precisa a scopului, a obiectivului urmarit; selectarea formelor celor mai potrivite care vor fi utilizate, a conditiilor si mijloacelor necesare; elaborarea unui plan riguros de observatie; consemnarea imediata a celor observate, deoarece consemnarea ulterioara ar putea fi afectata de uitare; efectuarea unui numar optim de observatii; desfasurarea ei in conditii cat mai variate; discretia ei (persoana in cauza sa nu-si dea seama ca este observata. Pentru a creste calitatea observatiei este necesar sa se apeleze la o serie de repere de conrol reiesite din observatiile anterioare ale cercetatorului, din experienta sa personala de viata sau din lucrarile de specialitate. Principalele avantaje ale metodei observatiei sunt: permite surprinderea manifestarilor comportamentale firesti, naturale ale individului, in conditiile obisnuite de viata si activitate; furnizeaza mult material ce poate fi raportat la informatiile deja publicate; este deschisa oricarui final, putand sugera multe piste pentru abordarile ulterioare; rezultatele ei sunt accesibile si altor cercetatori; ofera informatii nu doar cu privire la ce, cand si unde se intampla, ci si referitor la implicatiile actiunilor si conduitelor; sugereaza explicatii posibile cu privire la cauzalitatea actiunilor in situatii particulare; ofera acces la fenomene de obicei ascunse sau care nu pot fi studiate experimental. Dintre dezavantajele metodei observatiei enumeram: observatorul trebuie sa astepte intrarea in functiune a fenomenului studiat; informatiile cantitative oferite sunt putin numeroase; practicarea ei se soldeaza cu o serie de efecte negative cum ar fi: suscitarea intrarii in functiune a mecanismelor de aparare sociala a subiectilor observati; modificarea situatiei globale a campului psihosocial determinata de prezenta observatorului; producerea unor schimbari ale comportamentului celor observati, datorita personalitatii observatorului. Datele obtinute prin metoda observartiei trebuie coroborate cu cele recoltate prin aplicarea si a altor medode. Convorbirea

17

Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat, care presupune: relatia directa, de tipul ,,fata in fata, intre cercetator si subiect; schimbarea locului si rolurilor partenerilor (cel care a intrebat poate sa si raspunda, cel care a raspuns poate sa si intrebe); sinceritatea deplina a subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete, de fatada, a celor care tind sa-l puna intr-o lumina favorabila, a deformarilor voluntare; existenta la subiect a unei oarecare capacitati de introspectie si autoanaliza, evaluare si autodezvaluire; abilitatea cercetatorului in a obtine angajarea deplina si autentica a subiectilor in convorbire; empatia cercetatorului. Convorbirea este considerata metoda psihologica cea mai complicata si cea mai greu de invatat. Este complicata din mai multe motive: 1. in cadrul ei influenta reciproca dintre cercetator si subiectul investigat este mai mare decat in oricare alta metoda; 2. presupune recoltarea marturiilor subiectului, care pot fi incomplete sau chiar deformate (involuntar dar si voluntar); 3. implica o selectie a relatarilor facute de subiect iar acestea s-ar putea sa fie la fel de subiectiva ca si relatarea insasi. Exista mai multe forma ale convorbirii, si anume: convorbirea standardizata, dirijata, structurata (bazata pe formularea acelorasi intrebari, in aceeasi forma si ordine tuturor subiectilor, indiferent de particularitatile lor individuale); convorbirea semistandardizata sau semidirijata (cu adresarea unor intrebari suplimentare, cu reformularea altora, cu schimarea succesiunii lor etc.); convorbirea libera, spontana, asociativa (in functie de particularitatile situatiei in care se desfasoara, de cele psihoindividuale ale subiectului, chiar si de momentul cand are loc). Pentru reusita convorbirii este necesar ca cercetatorul sa se gandeasca anticipat la ea, sa-si structureze (in linii mari sau chiar in amanunt) intrebarile; sa culeaga informatii despre subiect; sa-i anticipeze raspunsurile, pentru a sti cum sa se comporte in eventualele situatii neprevazute (blocarea subiectului, refuzul lui de a raspunde etc.)

18

Marele avantaj al convorbirii consta in faptul ca permite recoltarea unor informatii numeroase, variate si pretioase intr-un timp relativ scurt si fara a necesita materiale si instalatii speciale. Dezavantajul ei provine din posibila lipsa de receptivitate a subiectului, din subiectivitatea sa; de aceea se impune ca datele obtinute sa fie completate si verificate prin alte metode.

Chestionarul Un chestionar este un instrument de cercetare constand dintr-o serie de intrebari si a altor solicitari in scopul de a aduna informatii de la persoane. Chestionarul a fost inventat de Sir Francis Galton. Chestionarele au avantaje fata de alte tipuri de studii. Nu au nevoie de mult efort din partea celui ce chestioneaza ca ancheta verbala sau prin telefon, au adesea raspunsuri standardizate care il face simplu pentru a aduna date. Metoda biografica Aceasta metoda vizeaza strangerea a cat mai multe informatii despre principalele

evenimente parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele ca si despre semnificatia lor, in vederea cunoasterii ,,istoriei personale a fiecarui individ, atat de necesara in stabilirea profilului personalitatii sale, cat si pentru explicarea comportamentului actual al persoanei. Biografia ofera o imagine unitara asupra omului, facilitand cunoasterea sa concreta si contribuind la descifrarea specificului individual al persoanei. Marile avantaje ale metodei biografice sunt reprezentate de naturalitatea si autenticitatea datelor furnizate. In acelasi timp, dat fiind faptul ca ea nu este o metoda de reproducere in laborator a vietii unui individ, ci doar de reconstituire a acesteia pornind de la diverse surse (relatarile verbale ale subiectului, documentele personale etc.) nu este exclus ca aceasta reconstituire sa fie uneori incompleta sau chiar voit deformata. Experimentul Cea mai puternica metoda stiintifica este experimentul. Experimentele ne pun la dispozitie cea mai importanta testare despre cauze si efecte. Cercetatorul controleaza cu grija conditiile -

19

de multe ori intr-un laborator si face masuratori pentru a descoperi relatiile cauzale dintre variabile. O variabila este un atribut care poate lua diferite valori. Variabila independenta este controlata in totalitate de experimentator, care o creeaza si ii controleaza variatia. Intr-un experiment, variabila independenta reprezinta ,,cauza formulata de ipoteza. ,,Efectele formulate de ipoteza reprezinta variabila dependenta, deoarece aceasta prin ipoteza depinde de valoarea variabilei independente.

Testele Testul este un gen de instrument standardizat. Testul psihologic este o proba relativ scurta, care permite cercetatorului colectarea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata formula un pronostic asupra evolutiei lui ulterioare. Pentru a satisface aceste deziderate, testul trebuie sa indeplineasca anumite conditii: validitate sa masoare exact ceea ce isi propune; fidelitate sa permita obtinerea unor performante relativ asemanatoare la o noua aplicare; standardizare sa creeze aceleasi conditii pentru toti subiectii supusi testarii, fara a-i favoriza pe unii si defavoriza pe altii; etalonarea stabilirea unui etalon, a unei unitati de masura a rezultatelor obtinute, pentru a se cunoaste valoarea lor.

ROLUL PSIHOLOGIEI IN PRACTICA FARMACEUTICA Practica farmaceutica creeaza anumite relatii, anumite legaturi intre farmacist si pacient. Pacientul asteapta de la farmacist o atitudine profesionista, atitudine care poate avea un anumit impact (pozitiv sau negativ) asupra compliantei la tratament a acestuia. Este de dorit ca farmacistul sa vada dincolo de cuvintele pacientului care asteapta indicatii precise, clare, referitor la tratamentul care ii este prescris de catre medic.
20

Dincolo de aceste aspecte, sa nu uitam ca poate fi o persoana cu nelinisti si temeri legate in special de boala sa, de gravitatea acesteia, de evolutia in timp a acesteia si nu in ultimul rand de eficacitatea tratamentului pe care il va urma. Simptomele unei boli sunt traite diferit de la pacient la pacient, iar boala capata o semnificatie intrinseca raportata la structura personalitatii pacientului. Anterior declansarii bolii persoana traieste intr-un relativ echilibru psihodinamic, iar experientele/conflictele prin care trece in viata determina structurarea unor mecanisme de adaptare eficiente (se deprind anumite conduite, sunt stopate unele anxietati, temeri, etc.). Persoana dobandeste un anumit statut, un anumit rol in familie, in societate, ajutat fiind, de structura adaptativa dobandita treptat. Pentru unele persoane este posibil ca boala sa rupa echilibrul adaptativ si sa aduca in prim plan anumite elemente ale unor conflicte latente, astfel ca mecanismele de coping eficiente pana in acel moment nu mai sunt functionale si adaptative pentru pacient. NOTIUNI DE PSIHOLOGIE MEDICALA IN ACTIVITATEA DESFASURATA IN UNITATILE FARMACEUTICE Notiunea de ,,boala- descrierea diferitelor teorii care o definesc Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala. Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta durerii. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman. Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres si/sau dizabilitate. Boala are mai multe componente: 1. Manifestari. Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic (in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).
21

Tabloul clinic, numit i simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele (din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii), independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari in comportament).Simptomele (din gr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat de la syn impreun - si piptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de frica). Unele semne si simptome au tendinta s apara impreuna, constituind sindroame (din gr. syn impreuna - si dromos cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice. 2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali). Doua criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi, virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strmosilor nostri, fie asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in: a) Factori declansatori b) Factori determinanti c) Factori favorizanti d) Factori predispozanti sau de risc e) Factori de mentinere
22

a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt si suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera la discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante) si evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu atat problemele psihologice sunt mai severe. b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori produc in mod direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum ar fi bacilul Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific legati de un tablou clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari depresive sau anxioase). In psihopatologie, pan acum au fost clar identificati putini factori determinanti, mai ales de natura psihosociala. c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar prezenta acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza actiunea factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic. d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune cu factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic. e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate fi jucat de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au declansat tabloul clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului clinic. Toti acesti factori etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit tablou clinic, dar aceasta nu inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou clinic, trebuie sa fie prezenti factori din fiecare categorie mentionat (de exemplu, in anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu fie prezenti, iar in psihopatologie este adesea dificil sa se identifice factorii determinanti). Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea, reducerea tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza manifestarilor bolilor. Latura psiho-terapeutica a medicamentului efectele psihologice ale medicatiei Termenul de psihologie a medicamentului este un termen recent introdus in specialitate. El se refera la aspectele psihologice care apar in momentul in care subiectul se
23

afla in relatie cu medicamentul. Sub aspect psihologic distingem urmatoarele etape in cadrul acestei relatii: 1.Momentul prescrierii medicamentului. In aceasta etapa, factorul psihologic principal se refera la efectul placebo. 2.Momentul actiunii farmacologice a medicamentului. In afara efectului benefic pe plan somatic si psihologic, medicamentele exercita si o serie de efecte adverse (ex. reactii alergice, anxietate, ameteli etc.). Aceste efecte adverse devin stimuli cu valoare psihologica incarcata care pot interfera ulterior - ca urmare a prelucrarii lor cognitive - cu buna derulare a tratamentului deschis. 3.Momentul bilantului. Aici analiza psihologica se refera la analiza costuri - beneficii a tratamentului medicamentos si la decizia continuarii sau renuntarii la tratamentul tinta. In cazul in care tratamentul a fost reusit, analiza psihologica se refera si la dezvoltarea increderii pentru eventuale readministrari. Din punct de vedere psihologic, un caz particular este dependenta de medicamente. Aceasta dependenta poate implica atat o dependenta fizica cat si una psihica. Efectul ,,placebo Placebo este un termen utilizat in cercetare pentru a desemna o substanta inactiva sau o procedura utilizata ca element de control in experimente. Efectul placebo este imbunatatirea masurabila, observabila sau care se resimte asupra sanatatii, care nu se atribuie unui tratament real in desfasurare. Prin extensie, placebo este orice procedura terapeutica sau o componenta a acesteia despre care nu a fost demonstrat ca administrarea sa ar produce o activitate fiziologica sau psihologica specifica, menita sa imbunatateasca starea de sanatate a pacientului in cazul afectiunii tratate. Placebo poate fi: placebo inert, cand se refera la o substanta inactiva farmacologic, cu un continut neutru; placebo activ, cand se utilizeaza o pastila cu efecte farmacologice, dar care care nu este considerata de medic ca avand un efect specific in cazul respectivei afectiuni.
24

Placebo poate fi considerat si un tratament sau procedura terapeutica (inclusiv chirurgicala) care la momentul administrarii era considerat eficace pentru respectiva situatie medicala, desi ulterior studiile au aratat lipsa sa de eficienta. Cuvantul placebo reprezinta forma, la viitor, a verbului latin placeo/placere si poate fi tradus prin: voi placea, sau voi fi placut (agreabil). placebo reactiv este persoana care raporteaza un efect placebo.

Caracterele generale ale efectului placebo:


substana administrata este inerta farmacodinamic; efectul este simptomatic; durata efectului este, de regula, scurta; instalarea efectului este mai rapida decat a unei substante farmacodinamice active; actiune nespecifica.

Efectul placebo poate fi de doua feluri: 1. activ - cand apar simptome adverse ce apar si in cazul medicatiei; 2. inactiv - cand nu apar aceste simptome adverse. Riscurile automedicatiei Automedicatia se refera la consumul de medicamente fara prescriptie medicala. Este un fenomen foarte raspandit in multe tari. La noi, statisticile din industria farmaceutica arata ca 73% dintre romani isi administreza singuri tratamente. Problema este ca automedicatia implica riscuri. Obiectul automedicatiei il fac acele produse farmaceutice care se elibereaza fara reteta medicala. Cele mai vandute sunt cele pentru raceala si gripa, analgezicele, vitaminele si mineralele, hepato-tonicele, cele pentru circulatia periferica, pentru probleme cutanate, afectiuni digestive, hemoroizi. Exista o serie de factori care favorizeaza automedicatia, printre care se numara: accesul facil la numeroase informatii medicale, in special pe calea internetului, frica de medic,
25

evitarea cheltuielilor legate de consultatii, ipohondria, vanzarea tot mai permisiva de medicamente fara reteta etc. Din pacate, administrarea de medicamente fara prescriptie medicala, implica riscuri. Iata care sunt cele mai des intalnite: Abuzul de medicamente. Deseori automedicatia inseamna abuz de medicamente. Cea mai cunoscuta situatie este cea a antibioticelor. Desi la noi in tara, este interzisa prin lege vanzarea lor fara reteta, romanii profita de faptul ca farmaciile le pot vinde in doze de urgenta. Antibioticele se iau de multe ori fara discernamant, chiar in cazul infectiilor virale, cand nu au efect. Rezultatele sunt distrugerea florei intestinale, slabirea imunitatii, cresterea rezistentei bacteriilor la antibiotice, ceea ce inseamna ca in situatia in care sunt cu adevarat necesare, aceste medicamente nu mai fac fata infectiilor. Intarzierea stabilirii unui diagnostic exact. Automedicatia poate amana punerea unui diagnostic, cu efect nefavorabil pentru sanatate. De exemplu, tratarea problemelor digestive fara consult medical, poate amana diagnosticarea unui ulcer stomacal, sau al unui sindrom de colon iritabil. Riscul intolerantei sau al interactiunii dintre medicamente. In lipsa unor cunostinte medicale amanuntite, se pot ignora efectele adverse ale unor medicamente sau ale unor posibile combinatii de medicamente. Consecintele pot fi uneori atat de grave incat necesita spitalizare, mai ales la o varsta inaintata. Posibile intoxicatii. Serviciile de urgente medicale se confrunta cu situatii in care pacientii, din ignoranta, pierd din vedere numarul pastilelor administrate si apar intoxicatiile. Cele mai frecvente sunt cele cu medicamente impotriva durerii si cu antiinflamatoare. Agravarea starii de sanatate. Automedicatia implica riscul de a se administra un tratament nepotrivit, in lipsa unui consult medical. Astfel, tratarea cu sirop de tuse a unei infectii pulmonare, poate duce rapid la agravarea bolii, deoarece este tratat doar un simptom si nu boala in sine. Copiii si abuzul de medicamente. Sunt destule mame care se considera foarte pricepute si administreaza copiilor tratamente fara prescriptie medicala. In cazul copiilor, numai anumite medicamente sunt interzise (cazul aspirinei), dar trebuie prudenta si in folosirea ceaiurilor si a unor suplimente alimentare, fara acordul medicului. In Franta, exista
26

medici pediatri care considera ca administrarea excesiva si nejustificata de medicamente la copii, poate fi considerata o forma de violenta asupra lor. Datorita intereselor economice, se constata in Europa ca regulamentele de vanzare a medicamentelor fara reteta devin mai permisive. Chiar si in tari mai riguroase in aceasta privinta cum este Franta, lucrurile devin greu de controlat datorita pietei online a medicamentelor (se pot cumpara produse farmaceutice din alte tari).Cele mai achizitionate in acest mod sunt pastilele pentru potenta gen Viagra, calmantele, somniferele, pastilele pentru slabit, antidepresivele. Toata aceasta situatie ne arata ca automedicatia ramane o problema ce poate fi gestionata prin responsabilitatea fiecaruia. Medicul nu are aici niciun rol, deoarece nu se apeleaza la el, iar producatorii de medicamente se protejeaza, notand pe prospect (cu litere mici): ,,a nu se utiliza indelungat fara avizul medicului sau ,,a se citi prospectul inainte de utilizare. Ipohondria Ipohondria, in termeni medicali hipocondria, reprezinta preocuparea excesiva sau teama de a suferi de o boala grava. De cele mai multe ori starea de anxitate persista chiar si dupa un consult medical dupa care bolnavul este asigurat ca temerile legate de simptomele sale nu au o baza medicala solida, sau daca exista o boala la baza simptomelor, temerile sale sunt mult exagerate. Majoritatea celor ce sufera de aceasta boala tind sa isi focalizeze teama asupra unui anumit simptom, cum ar fi problemele gastro-intestinale, palpitatiile sau oboseala musculara. De cele mai multe ori ipohondria este definita ca teama ca mici simptome sa reprezinte un indicator al unei boli grave, constanta autoanaliza i autodiagnosticare, precum si o excesiva preocupare fata de propriul organism. Multe persoane suferind de acesta boala exprima neincredere in diagnosticul medicilor precum si faptul ca asigurrile medicilor fata de absenta unei boli serioase sunt neconvingatoare sau de scurta durata. Multi ipohondri necesita constante reasigurari, fie de la doctori, fie de la familie sau prieteni, boala putand deveni un adevarat calvar atat pentru bolnav cat si pentru familia si prietenii acestuia. Efectul reactiilor adverse produse de medicamente

27

Medicamentul este o substanta sau un preparat utilizat pentru diagnosticarea, prevenirea, ameliorarea sau vindecarea unei suferinte. Medicamentele sunt prescrise pentru efectele lor benefice asupra unor afectiuni, insa nu trebuie ignorate reactiile secundare sau adverse care pot aparea in urma administrarii lor. Conform definitiei data de Organizatia Mondiala de Sanatate (O.M.S), reactiile adverse sunt reactii nedorite, daunatoare, care apar la dozele eficace terapeutice. Nu sunt considerate reactii adverse, supradozarile neterapeutice (exemplu: tentativa de suicid) si nici lipsa de eficienta. La aparitia efectelor adverse ale medicamentelor, contribuie numerosi factori si anume: utilizarea unui numar mare de medicamente asociate (polimedicatia) care determina aparitia de interactiuni medicamentoase ce pot anula sau intensifica efectul terapeutic; utilizarea de doze eficace mari; durata mare a tratamentului; anumite stari fiziologice particulare cum sunt sarcina sau varsta inaintata; anumite stari patologice si anume insuficienta renala sau insuficienta hepatica; malnutritia, consumul de alcool, consumul de tutun, etc. Efectele adverse ale medicamentelor sunt, de obicei:

1. usoare: nu presupun utilizarea unui antidot sau a unui tratament special si nici nu prelungesc spitalizarea; 2. moderate: presupun o modificare sau un tratament special si pot sa prelungeasca spitalizarea; 3. grave: presupun oprirea medicamentului si instaurarea unui tratament specific al reactiei; 4. letale: produc direct sau indirect decesul pacientului.

28

Incidenta si severitatea reactiilor adverse ale medicamentelor sunt influentate atat de factori care tin de medicament (tipul, calea de administrare, durata tratamentului, dozele administrate), cat si de factori care tin de pacient (varsta, sexul, factori genetici etc.). De exemplu, la varstnici, frecventa aparitiei efectelor adverse si gradul de severitate sunt mari datorita faptului ca la aceasta categorie de pacienti exista polipatologie si in consecinta polimedicatie, iar particularitatile farmacologice si farmacodinamice specifice varstei sunt adesea ignorate de medic. Exista reactii adverse grave si frecvente (de exemplu cele date de medicamentele anticanceroase); reactii adverse grave, dar foarte rare (spre exemplu, cloramfenicolul care poate produce aplazie medulara, o reactie adversa cu mortalitate de aproximativ 80%, dar cu o frecventa de 2-4 cazuri la 100.000 de bolnavi tratati).

Dependenta de medicamente Anual, sute de mii de persoane sunt spitalizate in urma consumului excesiv de medicamente. La fel ca si alcoolul, tutunul sau drogurile, medicamente le psihotrope (antidepresivele, somniferele) actioneaza asupra creierului si duc la modificarea comportamentului persoanelor care le consuma. Deoarece problemele de natura psihica sunt persistente in timp, oamenii tind sa nu isi schimbe medicamentele si sa le ia constant pe cele prescrise anterior. Acest lucru duce la o toleranta crescuta a corpului la agentii activi din medicamente. Mai departe, ei simt nevoia sa isi mareasca dozele din ce in ce mai mult, iar daca nu urmeaza un tratament pentru a-si indeparta problema, risca sa ajunga la stadiul de supradoza. Simptomele dependentei Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai poate sa adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune, nu mai are incredere in capacitatile propriului organism si nu-l poate controla.

29

Anxietate (in cazul absentei pastilelor): daca nu si-a luat pastila ca de obicei, persoana dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie sa isi faca rost cat mai repede de medicament. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta medicamentelor cat si timpul consumului. Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare. Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui doctor.

NORME DE ETICA SI DEONTOLOGIE FARMACEUTICA Etica si deontologie farmaceutica Comportamentul i relatiile interumane in societate sunt ghidate de anumite reguli sau norme. Pentru incalcarea acestor norme omul raspunde juridic. In afara de drepturi si obligaiuni juridice exista si cele morale, care nu sunt reglate de lege. Etica este o stiinta care se ocupa de studiul principiilor morale. Etica medicala este o reflectare a umanismului in procesul de activitate a lucratorilor medicali. Etica medicala cuprinde o totalitate de principii de reglare a normelor de comportare referitor la lucratorii medicali, conditionate de activitatea lor specifica si de situatia lor in cadrul societatii. Normele, principiile de etica medicala contribuie la orientarea corecta a lucratorilor medicali in activitatea lor profesionala. Deontologia face parte din etica medicala, fiind o stiinta despre traditiile din cadrul medicinii si ocrotirii sanatatii practice. Pentru realizarea cat mai deplina a principiilor de deontologie si etica medicala sunt necesare urmatoarele conditii: simtul tactului, vocatia pentru profesiunea aleasa si perfectionarea continua a cunostintelor.

30

Un asistent medical va obtine succese in activitatea sa, isi va castiga autoritatea daca va avea simtul respectului fata de pacient si isi va indeplini obligatiunile sale. Disciplinarea, executarea exacta a prescriptiilor medicului, sporirea constanta a nivelului profesional si de cultura sunt calitati indispensabile pe care trebuie sa le manifeste asistentii medicali. Fiind binevoitori, calmi, retinuti, ei vor acorda fiecarui pacient o atentie personalizata. In relatiile sale cu pacientul, asistentii medicali vor evita orice familiaritati. Pacientul va fi incurajat, i se va crea o atmosfera agreabil, in acelasi timp asistentul medical ramanand tacticos si retinut. Pacientii care vor necesita ingrijire deosebita, fiind incapabili s-o faca singuri, asistentul medical le va acorda o atentie sporita, incercand sa le usureze suferintele. Asistentii medicali trebuie sa posede urmatoarele calitati: demnitate, simpatie, acuratete, disciplina, colegialitate, abilitate, competenta, daruire, responsabilitate, perseverenta, spirit de observatie, spirit de initiativa si atitudine corecta fata de bolnavi. Normele morale in relatiile cu personalul sanitar si pacienti Art.Regulile de buna practica farmaceutica impun urmatoarele: a) activitatea farmaceutica trebuie sa fie focalizata pe eliberarea medicamentelor si a altor produse pentru sanatate, care sa aiba calitatea garantata, insotit de o informare si consiliere adecvate pentru pacient; b) principala preocupare a farmacistului trebuie sa fie asigurarea starii de sanatate a pacientilor, precum si a populatiei, in general; c) farmacistul trebuie sa incurajeze o prescriere rationala si sa promoveze utilizarea corespunztoare a medicamentelor, inclusiv in scopul evitarii automedicatiei; d) fiecare serviciu furnizat de unitatea farmaceutica trebuie sa aiba un scop pertinent pentru bolnav, sa fie clar definit, facut cunoscut in mod eficace parilor implicate i acceptat de catre acestea; e) farmacistii practicieni au obligatia profesionala si morala de a se asigura ca serviciile pe care le furnizeaza fiecrui pacient sunt de calitate adecvata. Respectarea Regulilor de buna practica farmaceutica reprezinta un mijloc de a indeplini aceasta obligatie. Art.3 Pentru indeplinirea acestor cerinte:
31

a) este necesara meninerea unei relatii permanente cu ceilalti profesionisti din sanatate, in special cu medicii. Aceasta relatie trebuie sa fie considerata ca un parteneriat terapeutic ce implica o incredere mutuala in orice are legatura cu tratamentul medicamentos; b) intre farmacisti trebuie sa existe relatii de colegialitate si nu de concurenta, fiecare trebuind sa incerce prin orice mijloace etice sa imbunatateasca serviciul farmaceutic; c) farmacistul trebuie sa isi exercite profesia respectand principiile de deontologie profesionala, predominant fata de aspectul comercial; d) in farmaciile in care lucreaza un grup de farmacisti, farmacistul-sef trebuie sa-si asume o parte din sarcinile privind definirea, evaluarea si imbunatatirea calitatii serviciului farmaceutic.

Codul deontologic al personalului din farmacii CAPITOLUL I Principii generale Art. 1. - (1) Codul deontologic al farmacistului cuprinde un ansamblu de principii i reguli ce reprezint valorile fundamentale n baza crora se exercit profesia de farmacist pe teritoriul Romniei. (2) Prezentul cod exprim adeziunea farmacitilor romni la Carta Universal a Drepturilor Omului i la Carta Farmaciei Europene. Art. 2. - Codul deontologic al farmacistului are drept principal scop: a) ocrotirea drepturilor pacienilor; b) respectarea obligaiilor profesionale de ctre farmaciti; c) aprarea demnitii i a prestigiului profesiunii de farmacist. Art. 3. - (1) n exercitarea profesiei sale farmacistul furnizeaz servicii de sntate specializate pacientului i publicului n general, fr nici un fel de discriminare. (2) Relaiile dintre farmacist i beneficiarii serviciilor acordate trebuie s aib la baz ncrederea n competena i experiena profesional a farmacistului.
32

(3) Aceast ncredere oblig farmacistul ca de-a lungul ntregii sale cariere s asigure i s menin la cel mai nalt nivel performanele i conduita sa profesional i personal, s-i actualizeze cunotinele profesionale permanent n sfera activitii sale. Art. 4. - Principiile fundamentale n baza crora se exercit profesia de farmacist sunt urmtoarele: a) exercitarea profesiei se face exclusiv n respect fa de viaa i de persoana uman; b) n orice situaie primeaz interesul pacientului i sntatea public; c) respectarea n orice situaie a drepturilor pacientului; d) colaborarea, ori de cte ori este cazul, cu toi factorii implicai n asigurarea strii de sntate a pacientului; e) adoptarea unui rol activ fa de informarea i educaia sanitar a publicului, precum i fa de combaterea toxicomaniei, polipragmaziei, dopajului, automedicaiei i a altor flageluri; f) acordarea serviciilor farmaceutice se face la cele mai nalte standarde de calitate posibile, pe baza unui nivel nalt de competen tiinific, aptitudini practice i performane profesionale, n concordan cu progresele tiinelor i practicii farmaceutice; g) n exercitarea profesiei farmacitii trebuie s dovedeasc loialitate i solidaritate unii fa de alii n orice mprejurare, s-i acorde colegial ajutor i asisten pentru realizarea ndatoririlor profesionale; h) farmacitii trebuie s se comporte cu cinste i demnitate profesional i s nu prejudicieze n nici un fel profesia de farmacist sau s submineze ncrederea public n aceasta. Art. 5. - n situaiile n care n rezolvarea unei probleme alegerea soluiei nu este prevzut n normele legale, farmacistul trebuie s ia o decizie concordant cu etica profesiei i s-i asume responsabilitatea. Art. 6. - Pentru respectarea principiilor de mai sus farmacistul este obligat s-i pstreze libertatea i independena profesional conform jurmntului profesiei. Art. 7. - Colegiul Farmacitilor din Romnia garanteaz meninerea standardelor profesionale la cel mai nalt nivel posibil, n scopul ocrotirii sntii publice, prin supravegherea respectrii de ctre farmaciti a ndatoririlor profesionale i a eticii profesionale, precum i prin aprarea independenei, onoarei i demnitii profesionale. CAPITOLUL II Standarde deontologice

33

SECIUNEA 1 Responsabilitatea personal i independena farmacitilorFarmacistul furnizor de servicii Art. 8. - (1) Indiferent de sfera de activitate, farmacistul trebuie s aib n centrul ateniei sale binele pacientului i al publicului n general. (2) Farmacistul este rspunztor pentru toate deciziile sale profesionale, indiferent de responsabilitile asumate n exercitarea profesiei sale. Art. 9. - n vederea ndeplinirii dispoziiilor art. 8, farmacistul, n timpul exercitrii actului profesional, este obligat s respecte urmtoarele reguli: a) s-i exercite profesia n conformitate cu procedurile standard de operare scrise, prevzute de regulile de bun practic din domeniul su de activitate; b) s-i ndeplineasc ndatoririle profesionale cu competen, n termenele stabilite; c) s profeseze doar n acele posturi n care i se permite s-i respecte ndatoririle eseniale ca farmacist, libertatea de decizie i independen profesional; d) s accepte acele posturi pentru care are competena i disponibilitatea necesare pentru a ndeplini cu succes ndatoririle profesionale. n acest sens trebuie s se informeze asupra specificului activitii, accesului la mijloacele necesare pentru exercitarea profesiunii la standardele necesare; e) s-i ndeplineasc personal atribuiile i, la nevoie, s delege o persoan competent autorizat pentru ndeplinirea anumitor activiti profesionale, asumndu-i rspunderea; f) s informeze imediat o persoan responsabil n cazul n care nu i poate ndeplini ndatoririle profesionale, pentru a se putea lua la timp msuri de remediere; g) s raporteze medicului prescriptor sau autoritilor competente orice efect nedorit sau advers al medicamentelor, n scopul optimizrii tratamentelor; h) s se abin s critice sau s condamne convingerile personale ori religioase ale pacientului care apeleaz la serviciile sale; i) s acorde servicii n mod egal pentru toi pacienii, fr discriminare, n ordinea solicitrii acestora, cu excepia situaiilor de urgen; j) s se asigure c serviciile sale au fost percepute i nelese corect de pacient, ncurajndu-l s participe activ la reuita tratamentului; k) s nu refuze nejustificat acordarea serviciilor care i intr n atribuii, conform legii. Art. 10. - Farmacistul poate refuza acordarea unor servicii ctre pacient atunci cnd refuzul este justificat de interesul sntii pacientului. Farmacistul-ef Art. 11. - nainte de a-i asuma o funcie de conducere, farmacistul trebuie s se autoevalueze
34

i s se asigure c este capabil s ndeplineasc toate responsabilitile acestei funcii. Art. 12. - n exercitarea funciei farmacistul-ef are urmtoarele obligaii: a) trebuie s se informeze asupra tuturor aspectelor i cerinelor legate de funcia pe care o ndeplinete; b) trebuie s se asigure c toi membrii personalului aflat n subordinea sa sunt informai asupra atribuiilor profesionale pe care trebuie s le ndeplineasc; c) trebuie s transmit instruciunile clar pentru a mpiedica orice risc de eroare; n msura posibilitilor, el va transmite n scris proceduri standard de operare; d) se asigur c membrii personalului aflat n subordinea sa i ndeplinesc atribuiile n conformitate cu prevederile legale, dar i cu competena i aptitudinile personale; e) trebuie s respecte independena profesional a farmacitilor din subordine; f) se asigur c echipamentele, localul i utilitile de la locul de munc sunt meninute la standardele acceptate pentru desfurarea n bune condiii a activitilor profesionale; g) se asigur c toate activitile profesionale desfurate sub controlul su, precum i cele exercitate de el personal sunt supuse asigurrii de rspundere profesional; h) se asigur c toate msurile privind pstrarea confidenialitii sunt efective; i) are datoria s notifice colegiului pe raza cruia i desfoar activitatea orice schimbare de interes profesional privind membrii personalului din subordinea sa ori funcia sa; j) trebuie s accepte, n msura posibilitilor, elevi i studeni, pentru ndeplinirea stagiului de practic n unitatea pe care o conduce. SECIUNEA a 2-a Competena profesional Art. 13. - Farmacistul trebuie s-i asigure i s-i menin la un nalt nivel pregtirea profesional, prin actualizarea permanent a cunotinelor n aria sa profesional, n scopul ndeplinirii atribuiilor cu competena necesar. Art. 14. - n vederea actualizrii permanente a cunotinelor profesionale, farmacistul este obligat: a) s-i planifice i s participe la formele de pregtire profesional organizate sau acreditate de Colegiul Farmacitilor din Romnia; b) s evalueze i s aplice n practica curent cunotinele actualizate permanent; c) s ateste cu documente doveditoare pregtirea sa, prin formele programelor de dezvoltare

35

profesional acceptate, atunci cnd acest lucru i este solicitat de comisiile de specialitate ale colegiului teritorial la care este nregistrat. SECIUNEA a 3-a Confidenialitatea Art. 15. - Farmacistul are datoria de a respecta i proteja informaia profesional. Art. 16. - Farmacistul trebuie s respecte i s protejeze confidenialitatea informaiilor referitoare la pacieni, obinute n cursul activitilor profesionale. Art. 17. - Informaiile pot fi dezvluite n urmtoarele cazuri: a) cnd pacientul i-a dat consimmntul scris; b) cnd tutorele pacientului a consimit n scris, dac vrsta pacientului sau starea sa de sntate nu permite aceasta; c) cnd este necesar pentru a preveni afectri majore sau punerea n pericol a sntii pacientului, a unei tere persoane sau a publicului n general; d) stabilirea vinoviei n cazul svririi unor infraciuni, la solicitarea instanei de judecat; e) n alte situaii prevzute de lege. Art. 18. - Farmacistul nu trebuie s dezvluie, dect cu acordul scris al medicului prescriptor, nici o informaie referitoare la practica prescrierii acestuia. Art. 19. - Farmacistul trebuie s protejeze informaia profesional intern, respectnd urmtoarele reguli: a) s nu permit accesul terilor la informaii privind activitatea unitii n care i desfoar activitatea dect cu acordul scris al angajatorului sau n alte situaii prevzute de lege; b) s respecte cerinele legale de protecie a informaiilor privind acumularea i utilizarea acestora; c) s asigure protecia informaiilor la operaiunile de stocare, transmitere, primire ori distrugere. SECIUNEA a 4-a Relaiile de colaborare ale farmacistului Art. 20. - n exercitarea profesiei farmacistul are datoria ca, n interesul bolnavului i al pacientului n general, s colaboreze cu toi confraii si. n acest sens: a) toi farmacitii i acord ajutor reciproc i consultan pentru realizarea ndatoririlor profesionale;
36

b) farmacitii i rezolv singuri litigiile, cu respectarea spiritului de colegialitate; dac nu reuesc, fac apel la comisia de litigii a colegiului; c) farmacistul trebuie s-i trateze toi colaboratorii cu respect, bunvoin i colegialitate; d) farmacistul trebuie s dovedeasc n orice mprejurare solidaritate fa de colegii si i loialitate fa de corpul profesional i profesia de farmacist. Art. 21. - n interesul pacientului i al publicului n general, farmacistul trebuie s colaboreze cu medicul i cu ali membri ai echipei de sntate. n acest sens: a) farmacistul colaboreaz activ cu medicul prescriptor pentru a realiza efectuarea tratamentului pacientului la timp, n parametrii optimi i n interesul acestuia; b) n colaborarea sa cu medicul, farmacistul se va abine de la orice nelegere n scop material sau de alt natur care ar avea drept rezultat nclcarea dreptului pacientului; c) farmacistul trebuie s se abin de la orice fapt care ar putea aduce prejudicii demnitii i imagini medicului sau altor membri ai profesiunilor sanitare, pentru a nu crea nencredere pacientului. SECIUNEA a 5-a Concurena neloial Art. 22. - Farmacistul nu trebuie s utilizeze mijloacele concurenei neloiale n vederea obinerii unor avantaje materiale sau de alt natur. Art. 23. - Se consider a fi practici neloiale, fr a fi limitative, urmtoarele activiti: a) atragerea pacienilor prin oferirea de avantaje materiale sau reclam mincinoas; b) folosirea de funcia deinut ori de mandatul ncredinat n cadrul organelor de conducere pentru atragerea de pacieni. Art. 24. - Este sancionabil denunarea nejustificat i n scop concurenial a colegilor. SECIUNEA a 6-a Publicitatea Art. 25. - Orice informaie furnizat publicului de ctre farmacist n legtur cu serviciile de sntate oferite trebuie s fie corect, decent, legal i onest. Art. 26. - Orice informaie i material promoional cu privire la serviciile profesionale trebuie s fie n concordan cu rolul farmacistului n promovarea sntii i s permit pacientului s decid independent asupra solicitrii serviciului respectiv. Art. 27. - n scopul promovrii unor servicii proprii, farmacitii trebuie s se abin de la a
37

defima serviciile profesionale ale altor confrai. Art. 28. - Farmacistul trebuie s se abin de la orice procedee sau mijloace contrare demnitii profesionale, care ar prejudicia dreptul pacientului de a-i alege singur farmacistul. Art. 29. - Pe tot timpul exercitrii profesiei farmacistul trebuie s se asigure c aciunile de promovare a medicamentelor, n care este implicat sau care au loc n unitile n care el lucreaz, sunt n conformitate cu prevederile legale privind publicitatea medicamentelor. Art. 30. - Farmacistul se va asigura c promovarea medicamentelor nu implic obligarea pacientului de a cumpra sau de a primi medicamente nedorite sau n exces, n locul celor dorite sau mpreun cu acestea. SECIUNEA a 7-a Servicii farmaceutice de urgen Art. 31. - Pentru asigurarea continuitii asistenei cu medicamente a populaiei, farmacitii trebuie s furnizeze, n condiiile legii, servicii farmaceutice de urgen. Art. 32. - Pentru a realiza n condiii bune serviciile farmaceutice de urgen, farmacistul este obligat s acorde primul ajutor, n limita competenelor sale, i s solicite intervenia serviciilor specializate, informnd asupra msurilor luate din proprie iniiativ. Art. 33. - Farmacistul poate elibera medicamente fr prescripie medical n urmtoarele situaii: a) un pacient aflat sub tratament dovedit are nevoie imediat de administrarea medicamentului; b) din motive ntemeiate, pacientul are nevoie de prelungirea tratamentului i farmacistul ori pacientul nu poate lua legtura cu medicul prescriptor; c) o persoan solicit i are nevoie urgent de msuri de prim ajutor. Art. 34. - Cnd nu poate s acorde pacientului serviciul solicitat, farmacistul trebuie s ndrume pacientul spre un serviciu specializat de asisten medical. Art. 35. - n cazuri urgente, farmacistul trebuie s acorde asisten pacienilor, dac este solicitat, i n afara programului farmaciei. CAPITOLUL III Dispoziii finale Art. 36. - Farmacistul rspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor i regulamentelor profesionale, a Codului deontologic al farmacistului i a regulilor de bun practic
38

profesional, a Statutului Colegiului Farmacitilor din Romnia, pentru respectarea deciziilor adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmacitilor din Romnia, precum i pentru orice fapte svrite n legtur cu profesia sau n afara acesteia, care sunt de natur s prejudicieze onoarea i prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmacitilor din Romnia. Art. 37. - Orice comportament n exercitarea profesiei, care ncalc principiile prezentului cod, poate face obiectul unei reclamaii privind nclcarea eticii profesionale de ctre farmacist. Art. 38. - Judecarea cazurilor de abateri de la prezentul cod se soluioneaz, conform legii i Statutului Colegiului Farmacitilor din Romnia, de comisia de disciplin competent. Art. 39. - n aplicarea procedurii disciplinare, instanele Colegiului Farmacitilor din Romnia trebuie s judece cauzele disciplinare innd cont de circumstanele n care s-a petrecut fapta.

39

40