poetul incearca sa redea o posibila prorpie poveste de dragoste....

fiind subiectiv , incercand sa poarte un monolog adresat cu persoana iubita dragostea pare sa fie asemanata cu un munte cladit de iubita pe sufletul creatorului, care cu ajutorul legaturii puternice pe care o simte nu este doborat in lupta tragica ; din aceasta lupta niciunul nu pare sa iasa invingator....creatorul pare sa caute in toate colturile lumii dragostea adevarata , atingand totodata cele mai adanci locuri ale sufletului , nestrabatute pana atunci poetul nu isi mai vede niciun rost in viata atata timp cat nu poate trai alaturi de ceea ce a pierdut candva el e izolat de lumea in care s-a nascut , traind mai mult in interiorul sau devenit un univers al propriilor sperante si vise poetul este convins ca lumea exterioara propriului univers nu poate intelege neajunsurile si framantarile sale traind si suferind , creatorul descopera intr-o maniera unica lumea inconjuratoare , intrebandu-se pana unde pot ajunge gandurile sale si daca cineva in ceruri le poate intelege poetul se adreseaza tuturor celor care au trait ducand pe umerii lor o suferinta si o drama a propriului suflet....se adreseaza celor care au trait in frig , pe drumuri...fapt care reliefeaza efectul propriilor dureri si chinul prin care a trecut traindu-si viata poetul devine astfel o fiinta cu orizonturi nemarginite poetul pare sa fi invatat sa aprecieze calitatea interioara si idealurile oamenilor pe care i-a intalnit somnul din care se ,,desteapta" creatorul in final este perioada de contemplare in care cautandu-si sufletul pierdut si-a descoperit noi bariere se pare ca visul este unica modalitate pentru poet de a se bucura asadar el ajunge la un moment-dat sa nu se mai teama nici macar de moarte , interpretand-o ca fiind ,,cer , parfum si soapta