Sunteți pe pagina 1din 17

BUNURILE SI SERVICIILE PUBLICE

I. Bunurile publice - generalitati

Cele mai multe bunuri si servicii existente pe piata sunt bunuri si servicii private. Asemenea bunuri sunt cumparate de cei care vor si isi permit sa plateasca pretul cerut de vanzator si sunt consumate numai de cumparatorul respectiv sau de catre persoanele care au acordul acestuia. Exista insa si bunuri si servicii produse in sectorul public. Cheltuielile antrenate de producerea acestor bunuri si servicii se acopera prin impozite. Ele pot fi consumate de toata lumea, chiar si de cei care nu platesc taxe si impozite. Rezulta de aici ca, contribuabilii au interesul sa consume multe bunuri si servicii publice, mutand povara impozitelor asupra altora. Este ca si cand am castiga o excursie gratuita. Accesul la bunurile si serviciile publice este liber, nelimitat. Este nelimitat in sensul ca ar fi foarte dificil de controlat consumatorii acestora si, mai ales, de interzis celor care nu platesc impozite sa le consume. Accesul este liber pentru ca, poate in mod paradoxal, cantitatea disponibila din bunul sau serviciul respectiv nu scade, atunci cand acesta este consumat de catre un individ oarecare; ramane tot atat de mult si pentru consumul altora. Desi exista multe bunuri si servicii produse in sectorul public sau de stat, nu toate sunt bunuri publice, au acest statut numai acele bunuri si servicii care indeplinesc cele doua caracteristici mentionate mai sus: acces liber si nelimitat. Sfera bunurilor publice este limitata, ele fiind, de regula, precizate prin lege: - bogatiile de orice fel ale subsolului; - caile de comunicatie; - spatial aerian; - apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interesul public; - marea teritoriala; - resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental; - terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public; - pietele;
2

retelele stradale; parcurile publice; porturile; terenurile cu destinatie forestiera; albiile raurilor si fluviilor; cuvetele lacurilor de interes public; fundul apelor maritime interioare si ale marii interioare; monumentele; ansamblurile si siturile arheologice si istorice; terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care sunt, potrivit legii, de domeniul public, sunt de uz sau de interes public; - monumentele naturii; - cladirile proprietatea statului roman aflate in strainatate in care isi desfasoara activitatea misiunile noastre diplomatice, precum si alte bunuri declarate ca atare de lege.

II. Conceptul de bun public

Bunurile publice reprezinta o marfa sau un serviciu care oferit unui individ ramane disponibil si altor personae, fara cheltuieli suplimentare. Bunurile publice sunt considerate expresie a interventiei statului in economie in vederea corectarii esecului pietei. Daca ne referim la tipologia nevoilor ce caracterizeaza un individ, acestea se pot clasifica in nevoi individuale si nevoi colective sau sociale. Se considera ca prima categorie de nevoi se satisface prin intermediul bunurilor private, iar cea de a doua categorie, anevoilor colective, se satisface de catre bunurile publice, bunuri ce poarta denumirea si de bunuri colective sau sociale. Dinamica sociala privita prin prisma multitudinilor de nevoi ale indivizilor de la cele primare la cele superioare aduce in atentie faptul ca anumite nevoi considerate initial a fi colective, nu mai sunt satisfacute pe masura bunurilor publice, ci cu ajutorul unor tipuri de bunuri ce reunesc trasaturi specifice atat ale bunurilor publice, cat si ale bunurilor
3

private. Aceasta categorie intermediara de bunuri poarta denumirea de bunuri mixte sau bunuri cvasipublice.

III. Caracteristicile bunurilor publice

Exista anumite bunuri a caror gestionare nu variaza pentru ca una sau mai multe persoane le consuma; de exemplu, emisiile de TV prin unde aeriene: oricare ar fi numarul de receptori care au un emitent, oricare altul ar putea face asta fara sa existe vreo pierdere de calitate. Nu exista astfel rivalitate in consum si cresterea audientei nu va implica niciodata o crestere a costurilor de productie si emisiune de programe. In plus, cand emisiunile de TV sunt necodificate, nu este posibila impiedicarea nimanui sa le primeasca in casa. Caracteristicile esentiale ale bunurilor publice pure sunt: - non-rivalitatea consumului: inseamna ca in situatia consumului unui individ din acest bun, nu se diminueaza disponibilitatea acestuia pentru alti potentiali consumatori. Altfel spus, este posibil un consum simultan din acest bun. - non-excluderea : se refera la imposibilitatea franarii consumului prin excluderea unor consumatori de la utilizarea sau consumul sau. Daca un bun este asigurat in conditii de excludere sau consumul sau nu este complet non-rival, acesta se numeste bun mixt sau bun public impur, adica imperfect. Bunurile publice se regasesc in orice economie de piata. Ele nu sunt oferite in mod obligatoriu numai de sectorul public, fiind si piata private implicate in asigurarea lor. Atunci cand consumul unui bun este non-rival, dar permite excluderea in sensul ca exista un pret care permite accesul la el, consumul bunului poate fi considerat ineficient. Aceasta, deoarece consumul suplimentar gratuit genereaza satisfactiei consumatorului, dar cel pentru care trebuie suportat un pret este generator de insatisfactie si chiar reducere de utilitate. In acest fel, bunul public asigurat de catre o piata private nu permite atingerea nivelului optim al productiei, respective consumului din acel bun.
4

Legaturile, respective intrepatrunderile si concurenta dintre sectorul public si cel privat in domeniul bunurilor publice sunt evidente: - un bun poate fi produs atat de sectorul public cat si de cel privat, situatie in care acestea se afla in concurenta. Un exemplu in acest sens este invatamantul public si privat care ofera servicii similare, dar de calitate si cu preturi diferite. - un bun poate fi produs numai de sectorul privat si atunci nu prezinta caracteristicile bunurilor publice de consum non-rival si non-exclusiv. Este situatia bunurilor rivale si cu excludere: hrana, imbracaminte, locuinte etc. In aceste domenii, consumul dintr-un bun diminueaza oferta, si astfel consumul pentru alti indivizi. In plus, producatorul impune excluderea unor indivizi de la consumul de bunuri prin pretul solicitat. - un bun poate fi produs numai de sectorul public si acesta este un bun public pur, cum ar fi apararea nationala, strazile curate, legea etc, de care beneficiaza toti consumatorii in acelasi fel, fara discriminare si restrictii de nici un fel. O combinatie a caracteristicilor bunurilor care pot face obiectul productiei publice sau private este prezentata in figura nr. 1.

Fig. nr. 1: Clasificarea bunurilor Bunurile mixte prezinta caracteristici atat ale bunurilor publice, cat si private; ele pot fi cu non-excludere dar rivale, atunci cand sunt oferite tuturor consumatorilor in aceleasi conditii, fara costuri, dar excesul de cerere le suprasolicita si le face inaccesibile pentru alti consumatori. Mai exista si bunuri mixte cu excludere dar non-rivale, atunci cand accesul consumatorilor este franat, prin practicarea unor restrictii, de pret sau de natura tehnica si astfel, oferta nu este total satisfacuta de cerere si bunurile mai pot fi consummate de alti indivizi. In aceasta clasificare, includerea bunurilor mixte nu este rigida in timp. Aceasta inseamna ca unele bunuri non-rivale pot deveni rivale sau
5

pot exista transformari privind caracteristica de excludere. De exemplu, un stadion cu locuri neocupate la un meci care este un bun mixt care accepta excluderea si este non-rival poate deveni rival, adica bun privat daca tarifele se diminueaza si creste cererea. Un bun public pur poate deveni impur daca se pierde una din cele doua conditii specifice. De exemplu, accesul gratuit la un traseu rutier il face sa fie un bun public. Dar perceperea unui tarif pentru utilizarea lui reprezinta o restrictie prin care se pierde non-excluderea, iar bunul devine mixt; la fel, in situatia aglomerarii sale, bunul pierzand caracteristica de nonrivalitate. Uneori, chiar si un bun privat poate sa devina bun mixt. De exemplu, un produs privat oferit gratuit la inceput primilor consumatori printr-o politica promotionala se caracterizeaza in aceasta perioada prin non-excludere(pretul fiind zero) si rivalitate(consumul unor indivizi reducand oferta disponibila pentru ceilalti indivizi).

IV. Optimizarea productiei de bunuri publice

Crearea de bunuri publice reprezinta o problema de decizie colectiva. Accesul la bunurile publice este gratuit si nediscriminatoriu, dar aceasta nu inseamna ca producerea si eventual intretinerea ofertei de bunuri publice se realizeaza cu costuri zero. Cineva trebuie sa plateasca. Si de cele mai multe ori nu beneficiarii de bunuri publice, sau nu acestia in totalitate sunt si cei care suporta cheltuielile pentru realizarea bunurilor publice. Exista doua modalitati prin care se obtin fonduri pentru productia de bunuri publice: A. acord voluntar B. impozitare obligatorie A.Acordul voluntar reprezinta o cale de sustinere materiala a productiei de bunuri publice, nu foarte frecventa, in practica. Dificultatea acestei solutii consta in tendinta unor indivizi de a ascunde propria apreciere a bunului public in scopul de a fi considerati
6

nonbeneficiari si de a scapa de plata. Atunci cand unii dintre acestia reusesc sa evite contributia de plata, ei se numesc beneficiari clandestini. Acordul voluntar reflecta vointa unanima, fara coercitie si face obiectul modelului de schimb voluntar. Aceasta abordare pe baze voluntare a schimbului a fost sustinuta pentru prima data de Knut Wicksell care a aratat ca: 1. fiecare bun public ar trebui sustinut financiar printr-o fiscalitate distincta, cunoscuta; 2. acordul unanim al tuturor membrilor societatii trebuie folosit in decizia privind productia(ce si cat) unui bun public. Analiza a fost continuata de E. Lindahl care a elaborat un model de schimb in care s-a facut o corelatie intre cota de impozit si marimea bunului public. Echilibrul acestui model se atinge atunci cand fiecare individ plateste o taxa (impozit) egala cu utilitatea marginal ape care i-o ofera acel bun. Modelul schimbului voluntar poate fi ilustrat graphic intr-o forma simplificata a unei societati compusa din doua personae A si B (figura nr. 2).

Fig. nr. 2: Modelul de schimb voluntar In diagrama din figura nr. 2, curba PA exprima cantitatea pe care individual A este dispus sa o produca la diferite nivele de impozitare. Se observa ca productia pe care este dispus sa o asigure creste pe masura ce cota fiscala suportata scade. De asemenea, curba PB reflecta preferintele individului B in aceeasi maniera. Cu cat este mai mare impozitul suportat, cu atat oferta, respectiv dispozitia de a produce a individului B este mai scazuta. In conditiile echilibrului(cota C si cantitatea Q) fiecare individ castiga din productia de bunuri publice. In teoria economica, acesta
7

reprezinta o alocare parentiala adica acea alocare a resurselor care permite castigul cel putin al unui individ fara a fi afectat altcineva. Cu alte cuvinte, acest echilibru corespunde optimului Pareto in care resursele si productia intr-o economie sunt astfel alocate incat este posibil beneficial unei personae fara ca un alt individ sa resimta o pierdere. Din modelul de schimb voluntar reiese ca fiecare individ consuma cel mai preferat bun public sau cantitatea optima de bun public la o cota fiscala data. In practica, realizarea unui acord voluntar este ingreunata de posibilitatea ca indivizii sa nu-si exprime preferintele reale si sa devina beneficiari clandestini ai bunului public. B. Impozitarea obligatorie este o cale frecventa de sustinere materiala a productiei de bunuri publice. Cererea totala de bunuri publice se determina prin insumarea cererilor individuale ale membrilor societatii. Pentru un bun privat cererea totala se obtine prin insumarea orizontala a cererilor individuale (la diferite nivele de pret se aduna cantitatile cerute de fiecare persoana). In schimb, pentru un bun public curba cererii totale se obtine prin agregare verticala a curbelor cererilor individuale, ca in diagrama din figura nr. 3.

Fig. nr. 3: Cererea totala pentru un bun public Curbele individuale ale cererilor indivizilor A si B, respectiv C A si CB sunt insumate vertical pentru obtinerea curbei cererii totale SC, deoarece in conditii non-rivalitatii, fiecare unitate de bun public este oferita tuturor membrilor societatii. Problema este de a determina pretul pe care este dispus sa il plateasca societatea pentru fiecare unitate de bun public. Acesta se calculeaza prin insumarea preturilor pe care sunt dispusi indivizii sa le suporte pentru productia de bun public, adica in
8

forma grafica simplificata, suma dintre pretul pe care este dispus sa-l suporte individul A si pretul pe care este dispus sa-l suporte individul B. Nivelul optim al productiei de bun public se inregistreaza atunci cand cererea agregata(C) coincide cu costul marginal(CM). La acest nivel al productiei, costul societatii necesar pentru suplimentarea bunului public cu o unitate este egal cu suma pe care societatea este dispusa sa o plateasca pentru aceasta. Desigur, echilibrul este o tendinta pe care realitatea o urmareste permanent. In general, atingerea acestui nivel este dificila, mai ales in acest domeniu in care cererea agregata nu poate sa exprime cererile reale ale indivizilor. De aceea, cererea totala este pseudocerere agregata. Cu toate acestea, in privinta unor bunuri publice pure, acordul indivizilor in legatura cu productia lor este total; este vorba despre bunuri publice cum ar fi apararea nationala, iluminatul strazilor, protectia mediului. Contradictia dintre propunerea unui nivel eficient de bunuri si finantarea, respective suportarea costurilor de productie poate fi rezolvata prin mai multe modalitati. a) in cazul bunurilor care sunt nonrivale si permit excluderea consumatorilor: - intr-o prima varianta, se poate accepta o implicare a productiei private prin care se permite excluderea nonplatitorilor. In aceasta rezolvare intra concertele, spectacolele si evenimentele sportive lipsite de aglomeratie. Costul marginal al acceptarii unui spectacol suplimentar este zero, avand in vedere ca pretul biletului exclude indivizii cu dorinta scazuta de a plati. - intr-o a doua varianta, oferta de bunuri publice revine sectorului public, fara nici o tentative de excludere a consumatorilor. Aici se include parcurile publice, bibliotecile publice. In aceste situatii excluderea este posibila, iar veniturile necesare productiei ar proveni din taxele de intrare. Productia publica fara costuri nu este eficienta. Utilizarea eficienta a resurselor se asigura daca productia permite utilizarea bunurilor de catre toti consumatorii care resimt avantaje suplimentare. - intr-o a treia varianta, produsele sunt oferite tot de sectorul public in mod gratuit doritorilor care platesc pentru bunuri prin alte cai decat colectarea impozitelor. Un exemplu il reprezinta programele de televiziune comerciala care sunt oferite gratuit tuturor celor care le doresc si nu exista nici o incercare de excludere a consumatorilor. Productia este posibila deoarece se
9

obtin venituri considerabile din reclamele produselor sau firmelor care apar pe post. Cu acest prilej a aparut si s-a dezvoltat o noua piata, a vanzarii timpului publicitar. b) in cazul bunurilor rivale care nu permit excluderea de genul strazilor si parcurilor aglomerate, productia revine sectorului public. Resursele necesare realizarii acestei productii se obtin la fel ca in situatia bunurilor publice pure. c) in cazul bunurilor publice pure, caracterizate prin nonexcludere si nonrivalitate, oferta privata este imposibila. Aici, exista o productie colectiva adica resursele necesare provin din fondurile guvernamentale la nivel central. d) in cazul bunurilor private, existand rivalitate si excludere in consum, firmele private pot realiza o activitate eficienta prin limitele evidente ale acestui segment: pretul care face posibil accesul consumatorilor si cantitatea in care este bunul oferit. Determinarea nivelului optim al productiei de bunuri publice este o problema dificila din mai multe puncte de vedere. In primul rand, decizia colectiva de producere a bunurilor publice se adopta in conditiile lipsei de informatii privind disponibilitatea indivizilor de a utiliza si plati pentru bunurile publice. In al doilea rand, productia de bunuri publice se desfasoara cu riscul aparitiei utilizatorilor sau beneficiarilor clandestini, adica a celor care pretend utilitate zero pentru bunul public si manifesta o falsa lipsa de interes pentru a fi nonplatitori pentru aceasta productie. In al treilea rand, decizia colectiva privind productia publica este ingreunata de modalitatea in care se face evaluarea bunurilor publice de catre indivizi. Daca in cazul bunurilor private, se inregistreaza un nivel eficient al productiei atunci cand costul marginal corespunde cu evaluarea individuala, pentru toti subiectii, in cazul bunurilor publice, indivizii pot avea diferite aprecieri pentru ultima unitate de bun public, iar costul marginal egaleaza suma beneficiilor individuale. De aceea, fiecare individ supra estimeaza costul ultimei unitati de bun public fata de cat exprima propria apreciere a bunului public. In al patrulea rand, decizia privind productia publica se adopta pe seama corelatiei dintre pachetele de servicii publice si cererea indivizilor reflectata practic in migratia indivizilor dintr-o zona in alta. Astfel, daca este mai solicitat un oras decat altul se presupune ca acesta ofera servicii publice mai atractive, iar celelalte regiuni care inregistreaza un declin al cererii, isi vor modifica pachetele de servicii si sistemul de impozitare.
10

V. Productia de bunuri in domeniul sectorului public Sectorul public asigura o multitudine de bunuri si servicii pe care firmele private nu le pot oferi sau nu le ofera din diverse motive. Este vorba despre: - bunuri publice pure( apararea nationala, servicii de politie si securitate); - bunuri non-rivale( parcuri si servicii de transport); - utilitati publice( servicii de apa si canalizare); - bunuri private pure( bauturi produse in conditii de monopol de stat). Atunci cand excluderea este posibila, bunurile capata un pret, iar sectorul public devine generator de venituri si urmareste alocarea eficienta a resurselor. Exista trei categorii de bunuri oferite de sectorul public care fac obiectul procesului de determinare a pretului: a) utilitatile numite monopoluri naturale; b) bunuri publice suprasolicitate; c) alte bunuri si servicii pe care sectorul privat le ofera in cantitati insuficiente sau pe care sectorul public le produce si ofera, prin traditie. a) Utilitatile publice Este considerat o utilitate publica, o societate comerciala cu statut de unic ofertant de anumite bunuri sau servicii esentiale si face obiectul reglementarilor guvernamentale. Cele mai cunoscute utilitati publice sunt societatile care ofera servicii de apa, electricitate, gaz si telefon. Controlul public se exercita fie prin atributele proprietatii
11

guvernamentale directe( sau nationalizate) asa cum se face in Marea Britanie, fie prin reglementari publice, ca in S.U.A. Agentii economici care reprezinta utilitati publice se caracterizeaza prin cheltuieli ridicate pentru bunurile de capital si costuri medii joase. Cu alte cuvinte, nu sunt bunuri publice pure existand, cel putin teoretic restrictii de pret( sunt bunuri ce permit excluderea) si de acces( sunt bunuri rivale). Cu toate acestea, ele nu reprezinta bunuri private, fiind oferite in conditii avantajoase si existand retele extinse de furnizare a serviciilor care sa nu restrictioneze accesul pentru cei mai multi consumatori. De aceea, pe termen lung, marii producatori isi permit sa promoveze tarife inferioare micilor producatori. Piata devine mai eficienta daca functioneaza o societate comerciala mare decat mai multe firme mici. In aceste conditii, piata prezinta caracteristicile monopolului. Costurile fixe( generate de exemplu la un furnizor de apa, de echipamente de tipul rezervoarelor, apeductelor si sistemului de distributie) sunt foarte mari comparativ cu cele variabile ceea ce face ca la cresterea productiei, costul total mediu sa fie descrescator. O noua firma care ar dori sa patrunda in acest domeniu ar trebui sa-si construiasca aceleasi facilitate ca si firma monopol, ceea ce i-ar provoca pierderi substantiale in incercarea de a castiga o cota de piata. Serviciile care reprezinta utilitati publice sunt in general asigurate de companii publice sau firme private reglementate de stat. Aparitia unui al doilea producator ar antrena cresterea costurilor medii si deci preturi mai mari solicitate consumatorilor. De aceea, in domeniul utilitatilor publice este mai eficient sa functioneze o firma mare, cu pozitie de monopol. b) Bunurile publice suprasolicitate Bunurile publice se caracterizeaza prin non-rivalitate in consum. Parcurile, autostrazile, plajele utilizate, fara a deveni aglomerate, nu limiteaza consumul celorlalti subiecti. Atunci cand se manifesta o cerere in exces, pentru a se evita suprasolicitarea bunurilor publice, se practica eliminarea non-rivalitatii prin aplicarea unor tarife de acces. Astfel, se previne suprautilizarea bunurilor si se maximizeaza efectele oferite de facilitatiile publice. c) Alte bunuri produse de sectorul public
12

Sectorul public ofera numeroase bunuri si servicii pe care le furnizeaza pietei si sectorul privat sau pe care acesta din urma ar putea sa le asigure daca nu ar fi reglementari contrare. Cateva exemple in acest sens vizeaza invatamantul superior, colectarea deseurilor sau productia unor bauturi alcoolice. Explicatia care sta la baza implicarii sectorului public in aceste activitati se rezuma la externalitati positive, la nivelul veniturilor si la traditii. Aparitia bunurilor cu externalitati pozitive( numite si bunuri specifice) ofera avantaje suplimentare societatii fata de cele de care beneficiaza direct indivizii. Astfel, consumatorii individuali sunt dispusi sa plateasca mai putin pentru aceste bunuri fata de cat apreciaza societatea in ansamblu. Pentru cresterea consumului de aceste bunuri, societatea sprijina fie producatoruli privat, fie consumatorul si ofera serviciile la preturi inferioare pietei. In aceasta categorie se includ locuintele, ingrijirea medicala, educatia, muzeele de arta etc. Alte bunuri produse de sectorul public au ca scop principal generarea de venituri. De exemplu, operatiile si sistemul de loterie, sau productia de bauturi monopol de stat sunt generatoare de venituri. Dar, dincolo de acest efect, scopul implicarii sectorului public in aceste domenii este limitarea criminalitatii si violentei. De asemenea, colectarea gunoiului reprezinta o activitate cu efect asupra sanatatii publice si exemplele pot continua. VI. Notiunea serviciului public

Literatura din perioada interbelica fundamenta notiunea de serviciu public pornind de la nevoile sociale pe care le satisfacea statul, serviciul public fiind mijlocul prin care administratia isi exercita activitatea. Sensul notiunii de serviciu public este acela de activitate organizata de autoritatile comunale, orasenesti, municipale si judetene, destinata a satisface cu caracter de permanenta interesul general, in conditiile regimului juridic de drept public. Dupa cum se poate observa sensul dat notiunii de serviciu public este unul limitat de satisfacerea intereselor comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor, motiv pentru care ea nu cuprinde in sfera sa serviciile publice de interes national.
13

O prima categorie de servicii este cea girata de autoritatile administrative locale, alese in conditiile legii, in unitatile administrativ teritoriale, respectiv de consiliile comunale, orasenesti si municipale. Aceasta categorie a serviciilor publice, se subdivide in servicii publice obligatorii si servicii publice facultative, dupa criteriul obligativitatii sau lipsei conditiei de obligativitate a constituirii lor. Sunt servicii obligatorii, cele necesare pentru buna desfasurare a activitatii administratiei publice, in unitatile administrativ teritoriale. Este cazul, spre exemplu, al serviciilor se stare civila si autoritate tutelara. Sunt servicii publice facultative, acelea a caror infiintare nu este obligatorie si care urmaresc asigurarea nevoilor cetatenilor in functie de mijloacele financiare de care dispune unitatea administrative teritoriala, conform legii administratiei publice locale. In afara de deosebirea ce decurge intre cele doua tipuri de servicii, din caracterul lor obligatoriu sau facultativ, se poate sesiza si o alta deosebire importanta: preponderenta reglementarilor legale in organizarea si functionarea serviciilor obligatorii, generata de interesul national pe care il promoveaza, in timp ce organizarea, functionarea si competenta serviciilor publice facultative sunt stabilite la nivel regulamentar, prin hotararea consiliilor comunale, orasenesti si municipale in conditiile legii. O a doua categorie de servicii publice, o constituie serviciile publice descentralizate girate, in conditiile legii, de regii autonome si societati comerciale si care sunt cunoscute in stiinta dreptului administrativ sub denumirea generica de stabilimente publice. Exista si o a treia categorie a serviciilor publice si anume aceea realizata de institutii publice. Astfel, consiliile comunale, orasenesti si municipale pot infiinta institutii de interes local, infiinteaza si asigura functionarea unor institutii de binefacere de interes local, iar consiliile judetene hotarasc, in conditiile legii, infiintarea de institutii si societati comerciale si asocierea cu consiliile locale pentru realizarea unor obiective de interes comun, scop in care poate infiinta impreuna cu acestea institutii publice, societati comerciale si servicii publice. VII. Serviciile publice locale

14

Fata de fondul comun de idei din literature contemporana accidentala apreciem ca serviciul public ca dimensiune a administratiei publice locale se caracterizeaza prin: continuitate, egalitatea tuturor in fata lui, un regim juridic dominat de regulile dreptului public in spatele carora se afla o autoritate a administratiei publice. Dupa natura lor serviciile publice se pot clasifica in trei categorii: tehnico-administrative, industriale si comerciale si socio-culturale. Dupa modul in care realizeaza interesul general, deosebim, de asemenea, trei mari categorii: serviciile publice a caror scop este satisfacerea directa si individuala a cetatenilor, servicii publice care ofera avantaje particularilor in mod direct si servicii publice destinate colectivitatii in ansamblu. Cat priveste modul de gestionare a serviciilor publice, fata de legislatia noastra in vigoare putem distinge: - administratia printr-o regie autonoma sau o institutie publica; - contract de concesionare pentru punerea in valoare a unui bun proprietate publica, fie pentru efectuarea de lucrari publice, fie pentru satisfacerea altor nevoi colective, ca de plida transportul public; - contractul de inchiriere; - locatia de gestiune; - contractul civil; - contractul comercial. Serviciile publice de gospodarie comunala reprezinta ansamblul activitatilor si actiunilor de utilitate si de interes local, desfasurate sub autoritatea administratiei publice locale, avand drept scop furnizarea de servicii de utilitate publica, prin care se asigura: alimentarea cu apa, canalizarea si epurarea apelor uzate si pluviale, salubrizarea localitatilor, alimentarea cu energie termica produsa centralizat, alimentarea cu gaze naturale, alimentarea cu energie electrica, transportul public local, administrarea fondului locativ public, administrarea domeniului public. Serviciile publice de gospodarie comunala se realizeaza prin intermediul unui ansamblu de constructii, instalatii tehnologice, echipamente functionale si dotari specifice, denumite in continuare sisteme publice de gospodarie comunala; aceste sisteme fac parte integranta din infrastructura edilitara a localitatilor. Serviciile publice de gospodarie comunala se organizeaza si se administreaza cu respectarea urmatoarelor principii: - principiul dezvoltarii durabile;
15

principiul autonomiei locale; principiul descentralizarii serviciilor publice; principiul responsabilitatii si legalitatii; principiul participarii si consultarii cetatenilor; principiul asocierii intercomunale si parteneriatului; principiul corelarii cerintelor cu resursele; principiul protectiei si conservarii mediului natural si construit; principiul administrarii eficiente a bunurilor din proprietatea publica a unitatilor administrative teritoriale; - principiul asigurarii mediului concurential; - principiul liberului acces la informatii privind aceste servicii publice. Legea garanteaza tuturor persoanelor dreptul de a utiliza serviciile publice de gospodarie comunala, prin: accesibilitate egala la servicii publice de gospodarie comunala, accesul la informatiile privind serviciile publice de gospodarie comunala, dreptul de asociere in organizatii neguvernamentale pentru apararea, promovarea si sustinerea intereselor utilizatorilor, dreptul de a fi consultate direct sau prin intermediul organizatiilor neguvernamentale ale utilizatorilor in procesul de elaborare si adoptare a deciziilor, strategiilor si reglementarilor privind activitatile din sectorul serviciilor publice de gospodarie comunala, dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor organizatii neguvernamentale, autoritatilor administratiei publice ori instantelor judecatoresti in vederea prevenirii sau repararii unui prejudiciu direct ori indirect. Serviciile publice de gospodarie comunala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii esentiale: continuitate din punct de vedere cantitativ si calitativ, in conditii contractuale, adaptibilitate la cerintele consumatorilor, accesibilitate egala la serviciul public, in conditii contractuale, asigurarea sanatatii publice si a calitatii vietii. Organizarea, exploatarea si functionarea serviciilor publice de gospodarie comunala trebuie sa asigure: satisfacerea cerintelor cantitative si calitative ale utilizatorilor, corespunzator prevederilor contractuale, functionarea optima, in conditii de siguranta, rentabilitate si eficienta economica, a constructiilor, echipamentelor, instalatiilor si dotarilor, corespunzator parametrilor tehnologici proiectati si in conformitate cu caietele de sarcini, cu instructiunile de exploatare si cu regulamentele de organizare si functionare, protejarea domeniului public si a mediului prin respectarea reglementarilor legale, informarea si
16

consultarea cetatenilor in vederea protejarii sanatatii populatiei care beneficiaza de serviciile respective. Ca urmare, administratia publica va deveni, ea insasi, un serviciu public. De mai bine de o jumatate de secol, in toate tarile lumii administratia se dezvolta, se extinde. Exista o crestere a numarului si volumului serviciilor publice cu ajutorul carora administratia intervine, din ce in ce mai mult, in viata colectivitatilor pe care le reprezinta. Iata deci ca descoperim o noua infatisare a administratiei publice, infatisare ce coincide cu cea a serviciului public complex, cu caracteristici integratoare si ale carui subsisteme sunt, la randul lor, servicii publice.

17

S-ar putea să vă placă și