Sunteți pe pagina 1din 19

"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar.

"

( M.Eminescu) "Eu raman ce-am fost:romantic"


Ganditorii din toate timpurile au fost preocupati de raportul dintre arta si natura (realitate). Inca din antichitate, Aristotel (Poetica) si, pe urmele lui, toti teoreticienii de factura clasica, au considerat arta drept mimesis, imitatie a naturii. Dimpotriva, pentru romantici - si indeosebi pentru Eminescu - poezia inseamna creatie (poiesis), iar rezultatul ei fiind un produs exclusiv al geniului artistic, un univers fictiv independent de realitatea reala. Actul creator este unul demiurgic, menit sa smulga formei lipsite de viata superba intrupare a ideii metafizice, si nicidecum sa produca un "decor" artificial, care sa imite natura:

"Aceasta e menirea unui poet in lume? Pe valurile vremii, ca boabele de spume, Sa-nsire-ale lui vorbe, sa spuie verzi si-uscate, Cum luna se iveste, cum vantu-n codru bate? Dar oricate ar scrie si oricate ar spune Campii, padure, lanuri, fac asta de minune, O fac cu mult mai bine decat o spui in vers. Natura,-alaturata cu-acel desemn prea sters Din lirica moderna, e mult, mult mai presus" ("Icoana si privaz").

Respingand ideea artei ca mimesis sau ca rod al mestesugului, cerandu-i poetului traire autentica si credinta in ideal, conceptia poetica eminesciana se autodefineste drept una romantica. "Nu ma-ncantati nici cu clasici Nici cu stil curat si antic Toate-mi sunt deopotriva, Eu raman ce-am fost: romantic" ("Eu nu cred nici in Iehova").

Insa Eminescu nu este un romantic doar pentru ca s-a dorit astfel ci, in primul rand, pentru ca opera lui abordeaza teme si motive specifice romantismului,precum istoria, folclorul,visul,natura,iubirea sau conditia omului de geniu , exprimate intr-un limbaj de armonii lirice unic in literatura lumii. In ciuda acestui adevar, ultimul mare romantic din poezia universala nutreste nostalgia clasicismului. Conceptia sa despre poezie s-a conturat prin cunoasterea profunda a marilor creatii culturale ale omenirii. In orizontul intelectual al poetului se regasesc in mod egal disciplinele umaniste si cele stiintifice ale vremii sale; el i-a citit cu egal interes pe Platon si Aristotel, pe Kant si Schopenhauer, a avut lecturi temeinice din Upanisade si Vede,admira "Rig-Veda" si era initiat in

miturile indiene si crestine,detinea informatii complete despre istoria limbii si literaturii romana dar la fel de temeinice erau cunostintele de matematica, fizica, astronomie, nefiindu-i straine nici traditii ale ezoterismului simbologic, precum alchimia sau astrologia.Toate acestea au constituit pentu Eminescu un imbold al creatiei poetice,ideile stiintifice devenind poezie,in adevaratul sens al cuvantului : "La steaua care-a rasarit E-o cale atat de lunga Ca mii de ani i-au trebuit Luminii sa ajunga" "Icoana stelei ce-a murit Incet pe cer se suie Era pe cand nu s-a zarit Azi o vedem si nu e ." ("La steaua")

Patruns pana in cele mai tainuite adancimi ale fiintei lui de sufletul ordinii elementare a Universului ,de vraja naturii eterne,Eminescu a creat imaginea unei naturi singulare("Mai am un singur dor") -mod de a exprima armonia si echilibrul universal ,ca o conceptie despre lume si viata ,despre moarte si eternitate.Natura reprezinta un element al comuniunii cu omul,un cadru prin care individul se intregeste ca fiinta,in acelasi timp ea intregindu-si ,prin om, dimensiunile ("Sara pe deal", "Lacul". "Dorinta", "Si daca").Totodata, natura este un mod de potentare a eului poetic ,dar si o expresie a spiritului generator al lumii ,in care omul poate fi- ca simbol al geniului creatorcentrul Universului. "Uscativ asa cum este ,garbovit si de nimic Universul fara margini e in degetul lui mic Caci sub frunte-i viitorul si trecutul de incheaga Noaptea-adanca a veciniciei el in siruri o dezleaga." Conceputa pe doua dimensiuni ,terestra si cosmica ,natura eminesciana este cadrul fizic al omului, spatiul gesturilor fundamentale.La Eminescu , natura incadreaza si potenteaza un sentiment,o idee, o atitudine. Participarea la crearea unui spectacol poetic devine "paradis" in poezia erotica ( "Lacul" , "Dorinta" ," Floare-albastra"),personaj care face teoria spetelor vesnice ("Revedere") sau devine realitate metafizica("Mai am un singur dor").

Cantarea naturii (ilustrata de marii poeti ai lumii ca Shelley,Novalis,Leneau,Lamartine,Leopardi , Victor Hugo) apare la Eminescu ca o contemplare detasata ,cufundare in fiinta metafizica a naturii , consonanta a eului liric cu natura,evadare,consolare.Poetul canta codrul.izvoarele,lacul, cararile; ochiul cuprinde dealul,vaile inguste si abrupte sau "intunecata mare" peste care vegheaza luna,stelele , soarele, luceferii, codrul unde se aud apele murmurand sau plangand,iar florile de tei cad in parul indragostitilor, Exista in poezia naturii eminesciene o flora specifica, anumiti arbori,anumite flori, anumite ierburi : salcamul,teiul,floarea albastra,nufarul.

Despre iubire
De-a lungul timpului,iubirea a fost privita ca o experienta fundamentala ,dar viziunea asupra sentimentului a fost supusa unor schimbari care au reflectat transformarile in paradigma gandirii umane.Din Antichitate, cand iubirea era considerata act de cunoastere si de initiere in cosmos,in Evul Mediu ,dragostea e privita ca o "cunoastere cu caracter integrator in esenta fecundanta a lumii"(Edgar Papu),experienta senzuala si arzatoare asupra careia apasa presiunea pacatului.Iubirea curteneasca medievala inchipuie femeia ca icoana si oglindire a ordinii divine,ca mijloc de mantuire ,prin puritatea ei.Intrarea in zodia rationalismului face ca iubirea sa piarda caracterul hieratic si sa fie considerata factor disturbator al echilibrului rational, maladie fatala si obsesie inrobitoare . ,,Pentru Eminescu iubirea este un leagan de gingasii erotice, o necesitate spirituala de a trai viata spetei cu toate deliciile de ordin sufletesc, superior. [] El este un idealist, nici vorba, un om cu maini intinse spre fantasma femeii desavarsite, pe care n-o va gasi niciodata, pentru ca dragostea este cautare, insa idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o aparitie concreta si tangibila". (G. Calinescu)

Tema iubirii in creatia eminesciana poate fi considerata o complexa impletire a perspectivelor oferite anterior ,identificabile si in afirmatia lui G.Calinescu.Idealistul Eminescu este mereu in cautarea "icoanei" femeii desavarsite,a unei fantasme de negasit in realitate,pentru ca el doreste un inger("simbol cu aripi") intrupat.Pe de alta parte,iubirea nu este coborata in carnalitate , ci ramane o necesitate spirituala de a epuiza posibilitatile,experienta,viata spetei. Iubirea este gandita de Eminescu ca lege fundamentala a Universului.Ea genereaza si regenereaza lumea, prin unirea principiilor masculin si feminin, a spiritului uman cu natura eterna.In idila "Sara pe deal" ,iubirea este expresia legii generatoare a armoniei si echilibrului :natura si fiinta umana isi completeaza reciproc frumusetea.Ideea este exprimata poetic prin alternarea ,intr-o perfecta simetrie, a celor doua planuri :al naturii si al fiintelor umane infiorate de iubire.

Tipologia erotica are in poezia lui Eminescu doua imagini: una care iese din miscarea sentimentului spre ideal si care e dorinta,aspiratie,ipostaza existentiala a fericirii ("Dorinta",

"Floare albastra" , "Lasa-ti lumea", "Sara pe deal") si alta luand forma romantei, care creste din dezamagire, ca tanguire a neimplinirii ("Pe langa plopii fara sot" , "Te duci" ,"Sonete" , "De ce nu-mi vii").Ambele par a fi variante ale unor scenarii erotice, in care natura este cadru fizic cu componente sufletesti(este calda,familiara, primitoare, ocrotitoare) si mitice (e luxurianta,paradisiaca).Dragostea e inchipuire,e vis,e o posibilitate esuata din motive nedenumite.Este tangibila doar ca ipostaza care-l implica pe visator intr-un lant de fapte erotice , ca intr-un ceremonial.Ritualul intimitatii este solemn si grav; in ciuda senzualitatii marcate ramane cast, pur.Indragostitii eminescieni refac,de obicei ,prin pereche ,unitatea primordiala a mitului.

Despre a doua categorie de poezii,cele nascute din dezamagire,Tudor Arghezi afirma : "Poezia caracteristica si mare a lui Eminescu s-a nascut din mahnire .Speranta, credinta, mangaiere , nimic nu se regaseste la Eminescu.Locul de incoltire e dezamagirea. Accentele sunt profunde.Dezamagirea a dat limbii romanesti o capodopera de amaraciune gloriata,care se cheama Luceafarul."

FLOARE ALBASTRA
'Iar te-ai cufundat in stele Si in nori si-n ceruri nalte? De nu m-ai uita incalte, Sufletul vietii mele. In zadar rauri in soare Gramadesti-n a ta gandire Si campiile Asire Si intunecata mare; Piramidele-nvechite Urca-n cer varful lor mare Nu cata in departare Fericirea ta, iubite!' Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi parul. Ah! ea spuse adevarul; Eu am ras, n-am zis nimica. - 'Hai in codrul cu verdeata, Und-isvoare plang in vale, Stanca sta sa se pravale

In prapastia mareata. Acolo-n ochiu de padure, Langa trestia cea lina Si sub bolta cea senina Vom sedea in foi de mure. Si mi-i spune-atunci povesti Si minciuni cu-a ta gurita, Eu pe-un fir de romanita Voi cerca de ma iubesti. Si de-a soarelui caldura Voi fi rosie ca marul, Mi-oi desface de-aur parul, Sa-ti astup cu dansul gura. De mi-i da o sarutare, Nime-n lume n-a s-o stie, Caci va fi sub palarie S-apoi cine treaba are! Cand prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vara, Mi-i tine de subsuoara, Te-oi tine de dupa gat. Pe carare-n bolti de frunze, Apucand spre sat in vale, Ne-om da sarutari pe cale, Dulci ca florile ascunse. Si sosind l-al portii prag, Vom vorbi-n intunecime; Grija noastra n-aib-o nime, Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?' Inc-o gura - si dispare Ca un stalp eu stam in luna! Ce frumoasa, ce nebuna E albastra-mi, dulce floare!

Si te-ai dus, dulce minune, S-a murit iubirea noastra Floare-albastra! floare-albastra! Totusi este trist in lume

Floare albastra -comentariuSocotita de criticul Vladimir Streinu adevaratul "Primul mare semn al operei viitoare", poezia "Floare albastra" ocupa un loc special in lirica de iubire a lui Eminescu,fiind un fel de exercitiu premergator "Luceafarului" de mai tarziu. "Floare albastra" isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre un ideal de fericire,incununat de iubire pura,desavarsita (ideal la care aspirase si poetul italian Giacomo Leopardi in "Ginistra"sau eroul lui Novalis din "Heinrich von Ofterdingen"; eroul lui Novalis porneste sa caute floarea albastra,adica infinitul ; ea reprezinta simbolul unei aspiratii tulburatoare ,al nostalgiei dupa indepartata patrie a poeziei).Floarea albastra defineste insusi romantismul german, vazut ca "o nazuinta de a se elibera de orice limita a spatiului , de a se pierde intr-o lume in care formele lipsite de contururi precise se prelungesc si se ating in planurile indepartate ale infinitului ." (Dimitrie Popovici). Identitatea florii albastre la Eminescu este nedefinita .Ea ar putea insemna metafora pentru a numi iubita ( care la Eminescu este intotdeauna difana, gratioasa) ; ar putea aminti de floarea miosotis numita popular "nu-ma-uita" care este invocata aici ca un "gaj de iubire nestinsa"(D,Popovici).Floarea mai poate fi metafora a fiintei care simbolizeaza Aproapele(concretul),iar culoarea albastra este sugestiva pentru infinitul care este Departele(albastrul marilor departari ale marilor si ale cerului, dar si al universului nedefinit al eului fiintei iubite sau care iubeste). Idila "Floare albastra"este semnificativa pentru psihologia erotica a poetului.El opteaza pentru o iubire eliberata de prejudecati , o iubire in care n-au ce cauta convenientele sociale.Femeia simte ea insasi dorinta de a-si exprima liber,neconstransa de prejudecati , sentimentele de dragoste ; iubitul ei trebuie sa aibe unele calitati care sa-i apropie , dar, mai ales ,sa-i sporeasca ei anvergura spirituala : demon ,el va fi iubit de fata de rege sau de imparat (in "Inger si demon", "Luceafarul") ;apoi ,spirit contemplativ , va fi invocat de floarea albastra (fata,iubita) ,sa nu mai rataceasca printre stele , chemat de "campiile asire" sau de "piramidele invechite".

La Eminescu ,floarea albastra este simbolul iubirii pierdute ,dorul orientat catre trecut.Sintagma apare ca motiv in "Calin-file din poveste"(vazduhul e "tamaiet" de flori albastre,iar mireasa poarta in par "flori albastre"); in "Miron si frumoasa fara corp" (eroina poarta "flori albastre in plete" ca in basmele populare) ; in "Despartire" (poetul nu mai recheama floarea albastra -simbol al puritatii -ca altadata). S-ar putea ca titlul sa traduca simbolic calitatile iubitei,dar metafora contine si antinomia absolut/relativ- floarea sugerand relativul(viata cu frumosul teluric,fiinta dornica de fericire ) sau Aproapele ,iar albastrul simbol al absolutului ,Departele (adica limpedele infinit rece). Floarea albastra fiind "floarea de nu-ma-uita", poate duce la infinit amintirile si astfel legatura dintre clipa si eternitate.Ea este iubita imaginata in doua ipostaze: de fiinta umana , integrata realului si de proiectie pamanteana a unui personaj de mit . Fata, in prima ipostaza ,incearca sa coboare pe pamant sa-l aduca in realitatea palpabila a iubirii pe visatorul "cufundat in stele" ori purtand in minte "intunecata mare" a Genezei :"Nu cauta in departare /Fericirea ta ,iubite" spune fata indragostita ( ca si fiica de imparat din "Luceafarul" :"Dar daca vrei cu crezamant/Sa te iubesc pe tine /Tu te coboara pe pamant/Fii muritor ca mine.")Ambele fete se mentin pe aceiasi linie a posibilului lumesc,intrucat sunt prea legate de conditia umana. Eminescu aduce din amintire o posibila poveste de dragoste ramasa in trecut , dar dorita mereu in prezent ,sau, pur si simplu , imagineaza o iubire fara prejudecati , simpla , cu impliniri firesti (acelasi ideal il mai exprima si in "Scrisorile IV si V"). Compozitional, "Floare albastra" are doua planuri: al ei si al lui(al poetului). Dintre cele paisprezece catrene numai trei il exprima pe iubit,unsprezece strofe reprezentand monologul liric al fetei( contribuind la gratia poeziei ,ca si-n poeme precum :Strigoii" sau "Calin-file din poveste" in care Eminescu evoca in alintarile iubirii chemarile feminine). Lirismul e potentat si de structura versurilor , foarte apropiata de cea a doinelo populare : masura de opt silabe (numai versul "Floare albastra!Floare albastra!" are zece silabe ) , cu rima imbratisata si feminina ( "sarutare"-"are" , "mititica"-"nimica") , rar se gasesc rime masculine ( "povesti"-"iubesti" , "prag"-"drag" ) , iar ritmul este combinat . Ca si in "Inger si demon" (in care demonul aparea femeii incarcate de insusiri exceptionale) , in "Floare albastra" personajul masculin e privit ca o fiinta superioara , contemplativa , mereu cufundata in meditatii filozofice ("Iar te-ai cufundat in stele"). Inceputul defineste sufleteste pe partenerii idilei si masoara planurile pe care se desfasoara sentimentele lor: el,un contemplativ,pierdut in orizonturile

indepartate si izolat in epoci istorice de mult trecute; ea-calda,familiare ,cautand sa readuca la prezentul si limitele ei tentatiile catre infinit si istorie ale poetului . In opt strofe dintre cele unsprezece ale monologului liric (punctat de dialog , la nivelul a doua timpuri: al iubirii si al amintirii), fata adreseaza chemari si fagaduinti ale iubirii (integrate unei naturi paradisiace din care nu lipsesc codrul,izvoarele,luna). Mai intai ,in primele trei catrene( din monologul liric al fetei) care contin simbolurile eternitatii , ale mortii, ea protesteaza impotriba izolarii iubitului in lumea rece si neumana a ideilor abstracte ,pe care le considera zadarnice : "In zadar rauri in soare/Gramadesti-n a ta gandire/Si campiile asire /Si intunecata mare; // Piramidele-nvechite /Urca-n cer varful lor mare".Prin metafore sugestive ( "rauri de soare" pentru perpetuare, "campiile asire" pentru universul culturii , "intunecata mare" se refera la Geneza , iar "piramidele-nvechite" -la statornicia creatiei dar si istoria antica) se contureaza domeniul Cunoasterii , sugerandu-se ideea ca numai geniul ,profund integrat infinitului ,poate atinge absolutul ,dar risca sa piarda fericirea imediata. Fata (si prin ea,Aproapele ) invita geniul (proiectie umana si universala in acelasi timp )intr-o natura feerica ,spre a trai comuniunea sufleteasca ,reconstituind contextul mitului erotic intr-o poveste cu trei momente esentiale :mai intai chemarea in "codrul cu verdeata" , in "ochi de padure", langa "bolta cea senina/Si sub trestia cea lina"( verbele sunt toate la prezentul etern : "plang", "sta") ,intalnirea ca si daruirea totala sunt doar aspiratii ,dorinte, de vreme ce toate verbele sunt la viitor : "vom sedea", "mi-i tinea" , "te-oi tinea" , "ne-om da sarutari" : "Pe carare-n bolti de frunze,/ Apucand spre sat in vale,/Ne-om da sarutari pe cale,/Dulci ca florile ascunse." . Intr-un limbaj popular,curat,colocvial , plin de caldura , invaluitor , fata isi cere dreptul la fericire alaturi de el(Geniul-Iubit):" Nu cauta in departare /Fericirea ta , iubite" , " Si de-a soarelui caldura/Voi fi rosie ca marul/ Mi-oi desface de aur parul/Sa-ti astup cu dansul gura//De mi-oi da o sarutare / Nime-n lume n-o sa stie". In cateva versuri este sugerat al treilea moment al iubirii: "Si sosind l-al portii prag/ Vom vorbi-n intunecime /Grija noastra n-aib-o nimeni, /Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?". Caracterizata ca "un fel de semizeitate rasarita deodata langa el" (G.Calinescu) fata, "mititica" cea zglobie si ispititoare , intra , in timpul basmului , in mit: "Si mi-i spune atunci povesti / Si minciuni cu-a ta gurita, /Eu , pe-un fir de romanita /Voi cerca de ma iubesti" ca, in fimal,scufundata tot mai adanc in scurgerea timpului ,ea,iubita,sa devina "dulce minune" care prin sarut ( "Inc-o gura si dispare") se intoarce in mit, lasand in urma ei imaginea florii albastre (atat de cald invocata in finalul poeziei , printr-o repetitie exclamativa : "Floare albastra! Floare albastra!", simbol al unei mistice iubiri pierdute ,al dorului de dragoste , al visului mistuit de moarte.Fata dispare ca o naluca in timp ce el,

Geniul ramane "ca un stalp" "in luna", deci consecvent Departelui (lumii himerelor, abstractiilor trancedentale).Exclamatia "Ce albastra,ce nebuna/ E albastra-mi dulce floare!" nu ramane decat in planul emotiilor lui. In planul geniului(poet) domina cugetarea lucida ,dar nu lipsita de afectivitate, materializata prin diminutivul "mititica" , prin epitetul "dulce" ( "netezindu-mi parul" -gest familiar ,acceptat cu incantare de poet) ,cat si prin interjectia "Ah!" ("ea spuse adevarul"), recunoasterea trairilor lui. In strofa finala ,delimitata de o suspensie prelungita de restul poeziei , concluzia este construita sub semnul vesnicei antiteze: "dulce minune", "iubirea noastra" -apartinand visului (care mereu trece,se spulbera) in timp ce geniului ii ramane chemarea fara ecou din repetitia exclamativa "Floare albastra!Floare albastra!". "Totusi este trist in lume"- adverbul corelativ "totusi" implica ideea de concesie .Caci,oricat de neasteptat ,de enigmatic pare nostalgicul "totusi", acesta este in mod logic solicitat de spulberarea iluziilor care au intretinut visurile si aspiratiile poetului.Ultimul vers confirma imposibilitatea iubirii pamantene, G.Calinescu citand ,in "Viata lui Mihai Eminescu", in capitolul "Eminescu si dragostea", o declaratie atribuita poetului referitoare la conceptiile acestuia privind iubirea:"In ceea ce ma priveste pe mine ,apoi desi am fost de multe ori indragostit , dar sa va spun drept eu n-am iubit niciodata.Eu ma inselam pe mine insumi luand drept dragoste dorinta de dragoste , adica aceea de a ingenunchia inaintea unei femei frumoase , pe care mi-o zugraveam imaginatiei si simturilor mele.Dar odata si odata pare-mi-se ca tot am iubit, caci de data asta am suferit mult,probabil din cauza ca aceea pe care o iubeam nici n-a vrut sa stie de iubirea si sperantele nascute in sufletul meu .Ce am gasit eu in aceea fiinta -nu stiu,nici nu vreau sa ma gandesc la asta.Nu analizez ,stiu una si buna ,ca intreaga fiinta as fi dat-o bucuros pentru dansa ,si vezi, asta imi este de ajuns." Aspiratia spre fericirea absoluta ,ce nu poate di atinsa pe pamant ,il conduce pe poet spre lumea cosmica-stele,cer, poezia "Floare albastra" anticipand Luceafarul.Prin versurile sale ,poezia sugereaza doua posibile eternizari-una terestra(prin iubirea fara prejudecati) si cealalta abstracta (care se sustine din inaltimile astrale ,din universul ideilor pure).Cea de-a doua o cauta pe prima ,dar intotdeauna sub semnul iluziei declansatoare de suferinta ,chiar daca iubitul are certitudinea ca este pentru iubita "sufletul vietii mele". Metafora "floare albastra"este incarcata de sensuri mitice:ea este natura,este universul poetic,este iubirea("Si-a murit iubirea noastra"),este mitul zeitei Isis,ca etapa in drunul dobandirii constiintei de sine (asa cum il va exprima Eminescu in nuvela "Avatarii faraonului Tla"). Poezia este o exprimare in esenta romantica,intrucat are ca tema iubirea si natura,drumul spre constiinta,evaziunea in mit,contrastul dintre geniu (insetat de absolut) si iubita (adepta a trairii clipei)-toate fiind trasaturi ale programului estetic romantic.

Analizand transpunerea conceptelor lui V.Hugo si Novalis in "Floare albastra",Manfred Lebtzen ("Eminescu si V.Hugo")citeaza printre elementele de originalitate eminesciana descrierea peisajului naturii-prin evocarea padurii,a izvoarelor,a stancilor,lumina,luminisul,lacul,tufele de mure,soarele si luna,"adica peisajul natal al poetului,in toata frumusetea si naturaletea lui,ce apare atat de des in opera sa".Este de semnalat si ipostaza ambiantei in care se misca "mititica".-"Voi fi rosie ca marul",spontaneitatea si naturaletea jocului: "Eu pe-un fir de romanita/Voi cerca de ma iubesti".Astfel locul si fiinta iubita nu sunt abstractiuni. Prin stilul colocvial si prin sistemul prozodic,prin idei,concepte ca "fortuna labilis", "pantarhei", "carpe diem",lumea ca univers al cunostintei,ca forma superioara a rationalismului,prin ridicarea la nivel de arhetip a eroilor (sunt eroi ideali,fata este o "dulce minune"),poemul "Floare albastra"pastreaza nuante ale clasicismului tarziu. In concluzie,poemul "Floare albastra"sugereaza cititorului doua posibile eternizari:una terestra (prin iubire) si cealalta absoluta (sustinuta de inaltimile astrale in care se pierde permanent poetul).Cea de-a doua o cauta permanent pe prima pentru a atinge absolutul (ca in "Luceafarul"),dar intotdeauna sub semnul iluziei declansatoare de suferinta: "Totusi este trist pe lume".

SARA PE DEAL
Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele pling, clar izvorind in fintine; Sub un salcim draga, m-astepti tu pe mine. Luna pe cer trece-asa sfinta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de ginduri ti-e plina. Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi casele-n luna ridica, Scirtiie-n vint cumpana de la fintina, Valea-i in fum, fluiere murmura-n stina. Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la cimp; toaca rasuna mai tare,

Clopotul vechi imple cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! in curind satul in vale-amuteste; Ah! in curind pasu-mi spre tine grabeste: Linga salcim sta-vom noi noaptea intreaga, Ore intregi spune-ti-voi cit imi esti draga. Ne-om razima capetele-unul de altul Si surizind vom adormi sub inaltul, Vechiul salcim. - Astfel de noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

Sara pe deal - comentariu"Sara pe deal" este o inegalabila idila in care,pe fondul afectiv creat de
sentimentul naturii,se constituie si se amplifica sentimentul iubirii, pe masura ce corelativul sau(sentimentul de tristete) scade. Tema (iubirea idilica si natura feerica) devine unica prin descrierea picturala in care natura imprumuta sufletul iubirii iar iubirea se incarca cu frumusetea naturii. Natura este cadrul fizic cu componente sufletesti si mitice ( ca si in poeziile "Floare albastra" , "Lacul" , "Dorinta") ,in care aspiratia spre idealul iubirii plenare ,dorul de fericire predomina. Scrisa in 1871 si publicata in 1885 in revista "Convorbiri literare", idila "Sara pe deal" concentreaza toate coordonatele poeziei eminesciene , a naturii si a iubirii:dorul de dragoste,proiectia in ideal a clipei fericite , natura estivala (care e aici calda si primitoare ,ocrotitoare, paradisiaca ,meditativa), perechea eterna . In prima ei forma ,poezia se pare ca purta titlul "Eco" si continea elemente descriptive din romanul "Geniul pustiu", iar tabloul naturii era( ca si forma definitiva) o incifrare simbolica a sentimentului erotic. Titlul "Sara pe deal" contine sugestii pentru principiile kantiene "timpul" si "spatiul" - etalon pentru masurarea vietii. Termenul cu rezonante arhaizante , "sara", numeste -in imaginarul eminescian -un timp al genezei cosmice , al eliberarii de regimul "sterp" al timpului diurn.Componenta spatiala, dealul ,denumeste un loc privilegiat , detasat de orizontalitatea terestra si atras hipnotic spre cer.Perceput ca nivel intermediar intre planul teluric si cel astral , dealul are

menirea de a adaposti cuplul , de "a ridica" indragostitii mai aproape de sfera celesta ,sacra. Viata este ritm,miscare ,este timp care curge mereu si mereu intr-un spatiu finit (Pamant) si infinit( Univers).Spatiul este materia,iar timpul este miscarea ei. Universul se recreaza mereu ,este viu, intr-o continua metamorfoza , de aceea este fireasca prezenta , in poezie , a principiilor primordiale : apa( "apele plang") , focul( "arde ca para") ,pamantul ( "dealul") ,aerul ("vantul").

Compozitional, "Sara pe deal" are sase catrene , cu masura de doisprezece silabe , cu rima imperecheata feminina- care imprima versurilor o tonalitate calma , senina, melodioasa. potentand sentimentul de dragoste fata de natura si sentimentul erotic.Muzicalitatea expresiva a versurilor ,unice ca structura prozodica in poezia romaneasca , demonstreaza virtuozitatea prozodica a inegalabilului poet. Astfel, aspiratia spre idealul absolut al iubirii este sugerata (pe langa mijloacele stilistice) si de versul amplu, fixat invariabil in intreaga poezie. "Sara pe deal" este unica si prin realizarea ei artistica.Primele patru catrene sunt descriptive si se structureaza pe doua planuri (al naturii si al iubirii) cu numai patru versuri apartinand planului erotic , pentru ca ultimele doua catrene - care exprima direct (prin eclamatia romantica "Ah!In curand pasul spre tine grabeste" ) aspiratia spre iubirea ideala - sa fie sugerata (prin repetarea locutiunii adverbiale "in curand" ) posibila refacere a cuplului erotic primordial. Impletirea celor doua planuri se realizeaza prin alternanta motivelor :unele constituind cadrul unui pastel : "turmele" , "apele" , "fantanile" ,"clopotul" , "salcamul", iar altele creatoare de atmosfera afectiva : ochii mari ai fetei, jalea buciumului , plansul apelor si stralucirea stelelor ; acestea toate alcatuiesc un tablou ale carui imagini auditive ( "buciumul suna cu jale" , "apele plang clar" , "fluiere murmura" , "clopotul vechi imple cu glasul lui sara" , "toaca rasuna mai tare" ) si vizuale ( "stelele le scapara", "turmele-l urc" , "frunza cea rara" ca si "Stresine vechi casele-n luna ridica") cuprind spatiul terestru si cosmic, astfel incat perspectiva devine panoramica ( ca si cum poetul s-ar afla undeva pe o inaltime de unde poate sa vada totul, pana in vale :satul si imprejurimile in care se afla salcamul -copacul sacralizat atat pentru pozitia lui in peisaj ,cat,mai ales pentru florile lui cu parfumuri dulci ca iubirea.) Prima strofa contine doua cuvinte cheie : "sara"( care marcheaza timpul romantic) si "deal" (spatiul care permite viziunea panoramica).Primul cuvant desemneaza un timp nedefinit ( "sara" putand insemna "oricand" , nu intr-o anumita seara , ci timp in derulare la infinit) , proiectand clipa iubirii in mit si in eternitate.De asemenea "sara" e timpul cand "buciumul suna cu jale" si ca intotdeauna "apele plang" in eterne izvoare.Prin personificarea buciumului si a apelor se potenteaza si se extinde universul afectiv sustinut si de prezenta lunii

(personificata si ea) care "trece pe cer asa sfanta si clara", in eternitate.Peisajul este generator de melancolie , iar imaginile vizuale si auditive completeaza frumusetea naturii. Corespondenta dintre constiinta universala , exprimata in al doilea catren prin simbolul "luna" si constiinta individuala , sugerata prin simbolul ochi , are la baza principiul feminin in dimensiune caruia iubita si luna sunt ipostaze : "Luna pe cer trece -asa sfanta si clara /Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara" (in "Upanisade" luna este ochiul stang al constiintei universale ,iar ochii sunt definiti ca niste zei .De aceea miscare ochilor , in microcosmos , echivaleaza cu miscarea lunii ,in macrocosmos ). Aceiasi analogie ar putea fi si intre simbolurile "stele" si "ganduri" ,prin care se poate defini modul in care se naste simbolul iubirii : "Pieptul de dor ,fruntea de ganduri ti-e plina" , ar putea fi modelul constelat al gandirii poetului-ca model al constiintei creatoare ( cum "Stelele nasc umezi pe bolta senina" ) asa cum va fi cristalizat in "Luceafarul" ( "Si cat de viu s-aprinde el /in orisicare seara/Spre umbra negrului castel/ Cand ea o sa-i apara"). Metonimiile si simbolurile din catrenele trei si patru ( "Nourii curg ,razea lor siruri despica") amintesc de "panta rhei"(viata inseamna curgerea ireversibila ) in timp ce imaginile auditive ("Scartaie-n vant cumpana de la fantana" , "fluiere murmura-n stana") sugereaza o atmosfera de armonie si echilibru ("cumpana"simbol al armoniei , iar "fantana" -simbol al constiintei).Fondul afectiv , generat de aceste imagini , se concretizeaza in versul "Clopotul vechi imple cu glasul lui sara" si se sublimeaza, devenind iubire : "Sufletul meu arde-n iubire ca para". Sentimentul de iubire ,raportat la iubita,este static : "M-astepti tu pe mine", fiindca principiul feminin este pasiv ; raportat la eul liric, este dinamic ,fiindca principiul masculin este activ "pasu-mi spre tine grabeste". Sentimentul de iubire are o ascensiune nuantata,gradata.Raportat la iubita este "asteptare" si "cantare" , "dor" si "gandire" ,iar raportat la iubit ,devine "foc"( "Sufletul meu arde-n iubire ca para"-asa cum Luceafarul vine la fata de imparat "scaldat in foc de soare"). Planul erotic se adanceste prin dispunerea unor imagini afective in finalul a patru dintre strofe ( "Sub un salcam m-astepti tu pe mine" , "Pieptul de dor,fruntea de ganduri ti-e plina" ," Sufletul meu arde-n iubire ca para" , "Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga") , constituindu-se ca momente ale unui ritual erotic,potentand misterioasa armonie a celor doua planuri ale idilei. Versurile din planul erotic exprima , in esenta lor, triumful vietii ,al bucuriei de a trai . Jocul pur, cast al iubirii contemplative ("Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga") mentine atmosfera creata in coordonatele sobre ,grave ale inefabilului vietii. In imaginea satului ,repetarea adjectivului "vechi" sugereaza vesnicia: satul este vechi ,casele au stresini vechi , "clopotul vechi" ,iar "vechiul salcam" (ipostaza de arbore sacru) consfinteste intalnirea si strajuieste iubirea scoasa de

sub tirania timpului, a vremii, a destinului ,constituindu-se ca o axa a lumii si ca poarta de comunicare cu Universul ,pentru ca printre frunzele salcamului ochii fetei urmaresc nasterea si miscarea stelelor ( "Stelele nasc umezi pe bolta senina") . Cele trei arii semantice , desemnand timpul (integrat eternitatii), spatiul (integrat cosmosului si teluricului ; satul cu vesnicia lui) si miscarea (integrata rotirii celeste) , se intalnesc intr-o unitate. Toate verbele din primele patru catrene sunt la prezent , in timp ce in ultimele doua apar verbe la viitor , transpunand momentul de iubire in vis si aspiratie .Astfel , imaginilor li se confera o nota de dulce melancolie exprimata in final printr-o interogatie retorica: "Astfel de noapte bogata /Cine n-ar da pe ea viata toata?" Putand fi incadrata la nivelul binomului tematic natura-dragoste , "Sara pe deal" este poemul dorului de dragoste intr-o natura feerica ,este poemul visului pur. Aparent doar idila ,este construit folosind tehnica paralelismului sintactic ,traseul sau liric urmarind o dubla trecere ,catre noaptea naturii si catre ora de iubire si fiind , de fapt chiar traseul dintre realitate si vis.Pe masura trecerii turmelor catre casa si a oamenilor catre somn, poetul respira tot mai intens aerul apropierii de iubita.Din perspectiva compozitiei,un asemenea flux liric este perfect sustinut , caci versul final din prima strofa , impreuna cu ce-a de-a patra strofa definesc forta si reciprocitatea iubirii ; in al doilea catren , interferarea versurilor sustine universalizarea acestui sentiment , iar in cele doua strofe finale osmoza dintre cadru si traire se exprima prin stransa legatura a versurilor. "Sara pe deal" este un ansamblu lirico-imagistic si simfonic totodata , care propune evolutia sentimentului ca vis proiectat intr-o natura pe masura.

MihaI Eminescu poet national si universal


Mihai Eminescu este n literatura romn poetul nepereche a crui oper nvinge timpul, dup cum afirm George Clinescu. El este cel mai mare poet naional, care exprim cel mai bine i cel mai complet spiritualitatea romneasc. Eminescu reprezinta o valoare si pe plan international, el imbogatind trasaturile romantismului prin elemente noi ale creatiei lui. Operele sale stau alaturi, in literatura universala, de cele ale altor romantici ca Victor Hugo, Novalis si Byron. Romantismul este un curent literar artistic ce apare la sfarsitul secolului al XVIII-lea in Anglia si Germania si se dezvolta pe parcursul secolului urmator in

toata Europa. Estetica romantica neaga clasicismul evidentiind spiritul de revolta si dorinta de innoire a lumii. Opera eminesciana marcheaza in literatura romana apogeul romantismului, Mihai Eminescu fiind considerat ultimul poet romantic european.Poetul si-a marturisit apartenenta la acest curent in poezia Eu nu cred nici in Iehova: Nu ma-incantati nici cu clasici, Nici cu stil curat si antic Toate-mi sunt de o potriva Eu raman ce-am fost, romantic. Eminescu a preluat din romantismul german teme si motive precum si teoria romantica a geniului din opera Lumea ca vointa si reprezentare a lui Arthur Schopenhauer. In conceptia filozofului german, omul de geniu se detaseaza de omul obisnuit prin dorinta de absolut, prin capacitatea de a-si depasi interesele, de a armoniza fantezia cu ratiunea. In opozitie cu acesta omul obisnuit duce o existenta limitata, efemera, pe cand omul de geniu poate fi eternizat prin creatie. Filozofia germana a repezentat una dintre cele mai importate surse de inspiratie pentru Eminescu, ipostaza omului de geniu aparand in numeroare poezii. In poemul Luceafarul, geniul este Hyperion ce doreste sa renunte la nemurire pentru a se implini pe plan erotic. El constientizeaza, in final, caracterul imposibil al dorintei sale datorita incompatibilitatii dintre lumea sa si cea omeneasca. Astfel, omul de geniu al lui Eminescu este inzestrat si cu capacitate afectiva pe langa cea de cunoastere asa cum apare in literatura germana. O alta sursa de inspiratie o reprezinta filozofia indiana. Un concept preluat din Upanisade este tat twam osi prezent in poezia Memento mori, ce prespune identificare sinelui subiectiv cu sinele universal. Deasemenea imnurile Rig-Veda au stat la baza conceperii poemului Luceafarul. Din filozofia greaca,Eminescu a apelat la operele lui Platon, Aristotel si Socratede unde a preluat conceptul de tip stoic Cunoaste-te pe tine insuti ce apare in poezia Glossa. Scriitorul a valorificat si sursele de inpiratie nationala cum ar fi miturile, legendele, folclorul. Criticul literar Eugen Simion identifica opt mituri fundamentale in opera eminesciana: mitul cosmogonic (Memento mori), mitul istoriei (Scrisoarea III), mitul inteleptului (Memento mori), mitul erotic (Floare albastra), cel oniric (Sarmanul Dionis), mitul regresiunii la elementar (Mai am un singur dor), mitul creatorului (Epigonii) si cel al poeziei (Numai

poetul). Folclorul a reprezentat un important element in operele scriitorului.Eminescu a stiut sa culeaga si sa valorifice motivele folclorice ducand la desavarsire cantecul popular. El a intuit c limbajul poetic trebuie s porneasca de la operele folclorice i de la texte vechi, care conserv formele cele mai rezistente de limb. Astfel, tipul de poet pentru care opteaza Eminescu este cel de tip bard care este capabil sa creeze un limbaj liric paradisiac avand la baza miturle, legendele si folclorul. Temele romantice cel mai des intalnite in poeziile lui Eminescu sunt natura, viata, moartea, iubirea, istoria si timpul.Tema naturii este strans legata de cea a iubirii,natura fiind element rezonator al trairilor poetului care isi proiecteaza de fiecare data sentimentele in universul inconjurator.Astfel in poezia Floare albastra natura este una a inceputului de lume, nealterata de prezenta umana. Ea ocroteste cuplul adamic de ochii profani : Acolo-n ochi de padure, Langa balta cea senina Si sub trestia cea lina Vom sedea in foi de mure. Idealul de iubire se proiecteaza intr-un paradis terestru.Trecerea de la regimul diurn la cel nocturn sugereaza, in corespondenta natura-iubire, accentuarea intimitatii: Pe carare-n bolti de frunze, Apucand spre sat in vale, Ne-om da sarutari pe cale, Dulci ca florile ascunse. O supratema este reprezentat de cea a timpului. O intalnim insa in diferite dimensiuni: timp ambivalent-timpul universal in antiteza cu timpul individual (Luceafarul), prezentul etern (Glossa), timpul mitic (Sara pe deal). Motivele romantice prezente in opera eminesciana sunt pe cat de numeroase pe atat de complexe: luna, floarea albastra, noaptea, teiul, codrul, lacul, viata ca vis, identitatea oamenilor in fata mortii, raul in lume, panorama desertaciunilor, geniul,intoarcera la cosmogonie, lumea ca teatru. In poezia Glossa, capodopera de factura clasica, cu valoare gnomica, apar motivele fortuna labilis

Nici incline a ei limba Recea cumpan-a gandirii Inspre clipa ce se shimba Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate. si motivul lumii ca teatru. Acesta din urma este preluat din opera lui Shakespeare si sugereaza ca lumea e un imens spectacol in care oamenii interpreteaza un rol.Fiecare individ poarta o masca, toti sunt superficiali si ipocriti. Poezia Memento mori mai este intitulata Panorama desertaciunilor, motivul vanitas vanitatum exprimand cel mai bine mesajul textului: Un alt motiv bine reprezentat este viata ca vis.Acesta apare in Luceafarul, Memento mori, Glossa. In viziunea lui Eminescu visul reprezinta posibilitatea de cunoastere a sinelui sau de a calatori in alte lumi, catre origini. In Lucefarul comunicarea dintre fata de imparat si stea nu se poate realiza decat intr-un cadru nocturn, intr-o stare de reverie. Elementul oniric e foarte bine definit si in nuvela Sarmanul Dionis unde limita dintre vis si realitate nu e definita Fost-au vis sau nu, asta-i intrebarea. Printre modalitatile compozitionale folosite pentru a valorifica motivele si temele sunt antiteza, evocare si lirismul mastilor. Primele doua sunt folosite in poeziile Epigonii si Memento mori cu rolul de a evidentia diferentele dintre gloria inaintasilor si decaderea contemporanilor. Criticul Tudor Vianu socoteste personajele poemului Luceafarul drep voci ale poetului, in sensul ca eul poetic se proiecteaza in diverse ipostaze lirice, corespnzatoare propriilor contradictii.Poetul s-a proiectat astfel sub chipul lui Hyperion-geniul, al lui Catalin- aspectul teluric al barbatuluI, al Catalinei murioarea care doreste sa-si depaseasca limitele si al Demiurgului-creatorul universului.

Zoe Dumitrescu-Busulenga scria despre marele poet Toate motivele romantismului european se afla in Mihai Eminescu si in poezia lui, care e un intreg univers de idei si imagini, unitar, personal, desi toate ideile lui au circulat inaintea lui.Modalitatea innoirii a oricarui motiv, a integrarii lui intr-o conceptie si o viziune noua este modalitatea cu care oricare poet mare al lumii se afirma.Si Eminescu este unul dintre acestia. Mihai Eminescu nu este o valoare doar la nivel national, el demonstarndu-si universalitatea in toate creatiile sale.

Bibliografie: 1.G.Calinescu- "Viata lui M.Eminescu" 2.T.Vianu-"Poezia lui Eminescu.Scriitori romani.Opere.", vol II 3,G,Calinescu - "Istoria literaturii roman de la origini si pana in prezent" 4.T.Arghezi- "Eminescu , in vol.Scrieri" 5."Glas comun-revista cultural crestina" Surse Web M.Eminesc poet naional i universal. http://www.referat.ro/referate/download/Mihai_Eminescu__poet_national_si_universal_cb4ac.html