Ministerul Educaiei i Tineretului al Republicii Moldova Universitatea de Stat din Moldova Facultatea tiine Economice Catedra Marketing i Relaii

Economice Internaionale

Referat Rolul insituiilor europene n promovarea politicii de concuren

POSTICA Aurelia FB 106 Coordonator tiinific: DAVIDOV Catalina Lector superior,drd

Chiinu, 2013 Cuprins: Introducere...................................................................................................................3 Capitolul 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND POLITICA N DOMENIUL CONCURENEI 1.1.Abordri Conceptuale..............................................................................................4 1.2 Obiective..................................................................................................................6 Capitolul 2. POLITICA IN DOMENIUL CONCURENTEI IN UNIUNEA EUROPEANA 2.1. Dreptul concurenei i preurile. ............................................................................8 2.2. Instituiile implicate n aplicarea politicii n domeniul concurenei.......................8 2.2.1. Comisia European..............................................................................................9 2.2.2. Curtea Europeana de justiie................................................................................9 2.2.3. Parlamentul European........................................................................................10 2.2.4. Consiliul de minitri..........................................................................................10 Concluzii..................................................... ...............................................................12 Bibliografie. ..................................................... .........................................................15

Introducere
Politica concurentei este considerata drept cea mai dezvoltata si de succes politica din Uniunea Europeana, din punct de vedere al semnificatiei practice pentru guverne, firme si consumatori. Obiectivul principal al politicii concurentei este de a preveni si de a inlatura distorsiunile concurentiale ce rezulta din actiunile companiilor sau ale autoritatilor publice, aceasta facand ca piata sa functioneze eficient. Politica de concurenta este cheia pentru a realiza un mediu echitabil de competitie pentru toate intreprinderile. Un astfel de mediu face ca firmele sa isi intareasca eficacitatea si, deci, sa fie mai bine pregatite pentru a concura pe piata interna si pe pietele internationale. Un mediu de afaceri dinamic care asigura concurenta induce motivarile necesare pentru a inova si pentru a promova cresterea productivitatii. De asemenea, o economie competitiva creeaza beneficii pentru consumatori si pentru societate. Regimul concurentei a fost stabilit in Tratatul de la Roma in partea a III-a, titlul I, capitolul I. Tendinta de dezvoltare si modernizare a politicii concurentei a fost stimulata de necesitatea de a realiza cele doua obiective majore: existenta unor piete concurentiale si functionarea optima a pietei interne a Uniunii. Realizarea acestor obiective presupunea atat interzicerea acordurilor intre firme, ce au ca efect impiedicarea sau restrangerea concurentei si a abuzului de pozitie dominanta pe piata, cat si a distorsiunilor provocate de unele ajutoare de stat si de drepturile exclusive sau speciale ale companiilor / monopolurilor de stat sau private. Prevederile comunitare in domeniul concurentei urmaresc asigurarea Romania, sunt cele legate de acordarea ajutorului de stat Pe parcursul intregii lucrari ne vom referi la politica in domeniul concurentei ca fiind o suma de masuri legislative si de actiuni intreprinse la nivel comunitar, prin Comisie, cu scopul de a elimina sau descuraja acele practici restrictive ce au ca efect restrangerea sau eliminarea concurentei, in cadrul pietei unice. De asemenea, vom analiza pe rand, in capitolul 2, directiile de interventie ale acestei politici si procedurile de implementare a legislatiei europene in ceea ce priveste asigurarea unei concurente loiale in cadrul Pietei Unice. unor conditii concurentiale egale in cadrul Pietei Unice. Dintre prevederile comunitare, relevante pentru

Capitolul I. ASPECTE GENERALE PRIVIND POLITICA N DOMENIUL CONCURENEI 1.1 Abordri Conceptuale
Conceptul de concurenta cat si al indivizilor." Este bine cunoscut faptul ca piata nu poate functiona normal, in mod natural, fiind astfel necesare unele interventii din afara, care sa-i asigure o evolutie corespunzatoare. Avand deci in vedere ca un mediu de concurenta perfecta nu este realizabil, in practica, politica in domeniul concurentei vine ca o necesitate. Scopul principal al politicii in domeniul concurentei este considerat a fi, in general, protejarea mecanismului pietei prin promovarea structurilor competitive ale pietei si pedepsirea comportamentului anti-competitiv, generandu-se astfel o crestere a eficientei economiei ca intreg cat si o crestere a bunastarii consumatorului. Libera concurenta intre firme favorizeaza inovatia, reduce costurile de productie, creste eficienta economica prin cresterea nivelului calitativ al productiei si repartitia optima a resurselor si, in consecinta, ridica nivelul de competitivitate al economiei. Politica in domeniul concurentei, a oricarei tari, reprezinta un ansamblu de masuri care au ca scop restrangerea comportamentelor unor agenti economici pe piata, care ar putea afecta negativ concurenta. Pastrand ideea promovata de definirea generalizata a politicii in domeniul concurentei, pot spune ca aceea a Uniunii Europene este compusa dintr-o suma de masuri legislative si de actiuni intreprinse la nivel comunitar, prin Comisie, cu scopul de a elimina sau descuraja acele practici restrictive ce au ca efect restrangerea sau eliminarea concurentei, in cadrul pietei unice. Introducerea unui set de reguli in domeniul concurentei a fost conditionata intotdeauna de evolutia in timp a unor factori de natura diversa. Astfel, primul set de reguli cu privire la concurenta a fost introdus in SUA in US Sherman Act in 1980. Masurile au fost adoptate ca urmare a preocuparilor manifestate la sfarsitul secolului al XIX-lea cu privire la intelegerile ce aveau loc in domeniul cailor ferate, petrolului si bancilor; intelegeri al caror numar crescut amenintau stabilitatea sistemului economic si politic. In diferite tari europene, inca de la inceputul secolului XX, regulile cu privire la concurenta au incercat sa mentina un echilibru intre beneficiile colaborarii economice implica "preocuparea pentru asigurarea functionarii corecte a

regulilor jocului comercial atat din punctul de vedere al autoritatilor publice, actorilor economici,

intre firme - carteluri - si riscurile politice si economice pe care acestea le implica. O astfel de politica in domeniul concurentei, deseori, proteja impotriva societatii ducand astfel la rezultate politice nedorite de concurenta neloiala. In unele cazuri, legislatia privea imputernicirea autoritatilor publice asupra impunerii termenilor de existenta a intelegerilor private pe sectoare economice, ca alternativa la regulamentul de stat al pietei, in interesul controlarii pretului. Atat in Germania cat si in Japonia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, fortele aliate au impus o legislatie anti-monopol in masura sa limiteze puterea asocierilor financiar-industriale care au sustinut eforturile de razboi ale acestor tari. Din motive similare, au fost introduse prevederi antitrust in anul 1954 prin semnarea Tratatul de la Paris asupra Otelului si Carbunelui (CECO), care, spre deosebire de Tratatul CEE a cuprins chiar de la inceput reglementari asupra controlul concentrarilor. In cazul Comunitatii Europene, regulile cu privire la concurenta au fost introduse in 1957 prin Tratatul CEE, reguli ce asigurau faptul ca restrictiile - tarifare sau netarifare - existente in comertul international, pe care statele membre au fost de acord sa le elimine prin semnarea Tratatului, nu vor fi inlocuite prin crearea de carteluri intre companii din diferite tari. Politica in domeniul concurentei este esentiala in constitutia economica a Comunitatii din doua motive. In primul rand, exista ideea fundamentala conform careia concurenta si pietele concurentiale sunt principala modalitate de realizare a obiectivelor economice din Tratat. Deja importanta in Tratatul de la Roma, ideea a fost ridicata la rangul de principiu director explicit in Tratatul de la Maastricht. In al doilea rand, instituirea pietei interne poate esua sau poate da rezultate nesatisfacatoare, daca practicile restrictive in domeniul afacerilor la nivel national ar crea bariere efective in calea concurentei din alte state membre. Astfel de bariere private ar putea aparea sau s-ar putea perfectiona ca raspuns la necesara eliminare a barierelor publice. Politica in domeniul concurentei ar trebui sa asigure ca barierele publice nu pot fi inlocuite de bariere private si, astfel, nu pot pune in pericol ceea ce Curtea CE numeste "unitatea pietei interne". Initial, regulile cu privire la concurenta, in Uniunea Europeana, serveau la complementarea unei politici inter-statale de reducere a barierelor in comertul international si unificare a pietei. Din acel moment, unitatea pietei a devenit unul din principalele obiective ale politicii in domeniul concurentei odata cu mentinerea unei concurente loiale. Politica in domeniul concurentei este conceputa si practicata pentru a preveni sau combate un anumit comportament din partea participantilor la mecanismele pietei, comportament menit sa distorsioneze concurenta. Un astfel de comportament din partea participantilor poate avea diferite cauze - in 121h78b general legate de modul agentilor de a percepe mecanismele concurentei - cum ar fi: 5

presiunile concurentiale sunt percepute de catre companiile producatoare drept mijloace de limitare a libertatii de miscare; comportamentul anticoncurential este o cale de a face mai predictibil mediul organizational al firmei, in conditiile de incertitudine generate de concurenta; aranjamentele comerciale si abuzul de pozitie dominanta sunt mijloace atractive de sporire a marjei de profit.

Astfel, mijloacele politicii in domeniul concurentei par a avea mai mult un rol negativ, ele fiind concepute sa ingradeasca si nu sa promoveze anumite actiuni, sa limiteze folosirea unor practici de teama sa nu devina anti-concurentiale mai degraba decat mijloace pentru a incuraja concurenta. Conform reglementarilor comunitare, politica in domeniul concurentei este privita ca o conditie necesara realizarii pietei interne si nu ca un scop in sine. Astfel, Art.3(g) al TCE subliniaza faptul ca scopul urmarit este de a permite instituirea unui "regim care sa asigure faptul ca, in cadrul pietei unice, concurenta nu este distorsionata".

1.2 Obiectivele politicii n domeniul concurenei

In pofida unor deficiente, este in general recunoscut ca institutiile Comunitatii au reusit sa traseze un set coerent si consistent de obiective urmarite in implementarea politicii concurentei. Principalele obiective ale politicii in domeniul concurentei ale Uniunii Europene sunt: Cresterea bunastarii consumatorilor. Aceasta prevede o relatie directa intre promovarea concurentei si imbunatatirea performantelor economice; Protectia consumatorului. Consumatorii sunt aparati, prin masuri de stimulare a concurentei, de practicile anti-concurentiale ale unor companii care ajung pana a fixa pretul pe piata la unele bunuri. Redistribuirea veniturilor. In acest scop, politica in domeniul concurentei promoveaza masuri impotriva centralizarii veniturilor catre un numar mic de agenti economici. Protejarea firmelor mici si mijlocii. Aceasta presupune atat protejarea industriilor mici si / sau noi, cat si constientizarea faptului ca un numar mare de competitori pe piata are implicatii pozitive.

Consideratii regionale sau sectoriale. Deseori, politica in domeniul concurentei este folosita pentru a sprijini anumite sectoare aflata in declin, pentru a impulsiona unele sectoare nou aparute, sau pentru a reduce somajul. Integrarea pietelor. Integrarea pietelor sectoriale comporta numeroase sensibilitati care sunt amplificate ori diminuate de o politica adecvata in domeniul concurentei.

Ca o completare la aceste obiective pot fi adaugate si cele in masura sa anuleze anticipat efectele negative. Acestea sunt: Garantarea unitatii pietei interne. Acest lucru se realizeaza prin interzicerea intelegerilor intre firme, de natura sa afecteze comertul comunitar si concurenta la scara comunitara. Asigurarea imposibilitatii recurgerii la abuzul de pozitie dominanta. Aceasta inseamna impiedicarea aparitiei situatiilor in care una sau mai multe firme incearca sa exploateze in mod abuziv puterea lor economica pe piata. Este de remarcat faptul ca, spre deosebire de SUA, in UE nu este interzis in mod expres monopolul, ci abuzul de situatia de monopol. Reducerea / oprirea interventiilor guvernului. Guvernele statelor membre pot distorsiona regulile jocului liber al pietei prin discriminarea favorabila a intreprinderilor de stat, acordarea de ajutor guvernamental anumitor firme, stergerea de datorii. Se observa, astfel, ca "scopul fundamental al politicii in domeniul concurentei este. de a promova si intretine un proces de concurenta efectiva, pentru realizarea unei alocari mai eficiente a resurselor". Datorita faptului ca practicile anti-concurentiale apar sub diferite forme, este necesara o diferentiere si in tipurile de politici practicate in domeniul concurentei. Este imposibila existenta unui singur model care sa vizeze aceleasi obiective ale politicii in domeniul concurentei, deoarece fiecare sistem are fundamente specifice in functie de mediul politic, economic, istoric si cultural. Se considera, ca integrarea economica este avantajoasa deoarece genereaza castiguri de eficienta ca urmare a parcurgerii diferitelor stadii de integrare. Aceste avantaje apar ca efecte ale economiilor de scara, din cresterea exporturilor, din presiunile competitive ale importurilor si din efectele de realocare. Astfel, concurenta si integrarea regionala au devenit procese interdependente.

Capitolul I. POLITICA N DOMENIUL CONCURENEI N UNIUNEA EUROPEAN 2.1 Dreptul concurenei si preurile
Unul din principalele obiective economice ale politicii concurentei din UE se manifesta la nivelul preturilor. In cazul ICI[6], Curtea a hotarat ca legat de preturi, obiectivul concurentei este de a le tine la un nivel cat mai scazut posibil si de a promova circulatia bunurilor intre statele membre pentru a permite distribuirea cat mai eficienta a activitatilor comerciale in functie de productivitate si adaptabilitatea companiilor in cauza. Acest lucru este adevarat chiar daca concurenta in domeniul preturilor nu este singura forma de manifestare a concurentei. Definitia data are meritul de a aduce un echilibru intre interesele consumatorilor, un grad cat mai inalt al liberei circulatii a bunurilor, si structurile de productie. Cat priveste actiunea institutiilor europene, trebuie subliniat rolul pe care Comisia Europeana si Curtea Europeana de Justitie il au in administrarea si urmarirea evolutiei acestei politici.

2.1 Instituiile implicate n aplicarea politicii n domeniul concurenei 2.2.1 Comisia European
Comisia este organul care stabileste principalele reguli, investigheaza fiecare caz in parte si decide, prin majoritate simpla - asemenea unui organism colectiv - , solutia adoptata. Ea monitorizeaza intreaga politica in domeniul concurentei, prin Directia Generala pentru Concurenta DG COMP (anterior cunoscuta sub numele de Directoratul General IV[8]) care raporteaza comisarului responsabil cu politica in domeniul concurentei. Acest DG a fost creat in primii ani dupa Tratatul de la Roma, in vederea constituirii unei retele constitutionale coerente care sa asigure monitorizarea obiectiva a pietei. Comisia poate fi sesizata asupra unor cazuri de incalcare a prevederilor privind concurenta, fie prin notificare, fie urmare a unei plangeri inaintate de o firma sau un stat, fie poate actiona din proprie initiativa ("ex officio") pentru a investiga anumite situatii specifice sau chiar un intreg sector economic. Comisia poate penaliza orice incalcari ale regulilor privind concurenta, penalizarile putand reprezenta pana la 10% din veniturile companiei incriminate.

Structura Comisiei, in domeniul concurentei, cuprinzand peste 400 de functionari, nu este nici pe departe putin birocratica. Ca urmare, interfata cu publicul este asigurata de prezenta "in fata reflectoarelor a Comisarului european pentru concurenta". Comisia se compune din departamente executive si administrative. Desi unele decizii sunt adoptate de comisarul pentru concurenta in baza mandatului acordat, deciziile mai importante sau mai controversate se duc in fata intregii Comisii. Sansele de reusita depind de abilitatea comisarului de a aduce argumente si de a crea conditii care sa ii sprijine initiativa.

2.2.2. Curtea European de Justiie

Ultimul arbitru in domeniul acestor reguli atat de diferite si cel care poate decide daca actiunea Comisiei a fost in limitele puterilor stabilite in mod legal este Curtea Europeana de Justitie (CEJ), alaturi de Curtea de Prima Instanta (CPI). Ele sunt responsabile pentru supervizarea legala a regulilor in domeniu concurentei si joaca un rol esential in conturarea caracteristicilor de esenta si de procedura ale regimului concurentei in Uniunea Europeana. Avand in vedere ca dreptul comunitar prevaleaza asupra celui national, deciziile CEJ privitoare la spetele din domeniul concurentei sunt obligatorii pentru Statele Membre. Jurisdictia a fost extinsa din anii 90 si asupra statelor nemembre, in cazul in care activitati ale acestora ar periclita piata interna comunitara. In procesul de analiza al diferitelor cazuri supuse atentiei sale, CEJ creeaza precedente juridice care pot fi invalidate doar prin procedura de codecizie, care este putin probabila in domeniul concurentei. Pentru ca CEJ a fost depasita uneori de numarul de spete nevoia de reforma a sistemului legal in domeniul concurentei a fost servita si de crearea CPI. Introducerea unui sistem bicefal a avut menirea sa raspunda si acuzatiilor carora blocajele si intarzierile in solutionarea unor cazuri au generat neincredere in dreptul comunitar. CPI face parte din CEJ, dar in practica s-a dezvoltat ca institutie autonoma, incepandu-si efectiv activitatea in 1989 si ocupandu-se de urmatoarele probleme: probleme de personal, unele probleme tinand de Tratatul CECO si actiuni in domeniul concurentei (cu exceptia practicilor antidumping si ajutoarele de stat). Pe parcursul anilor sarcinile CPI s-au extins, cuprinzand si practicile de retorsiune. In ceea ce priveste luarea deciziei, aceasta se realizeaza prin vot secret si cu majoritate de voturi, procedura similara cu cea utilizata de CEJ[10]. Un obiectiv fundamental la nivelul CPI este reducerea blocajului la nivelul si a timpului de asteptare pentru solutionarea diferitelor cazuri.

2.2.3. Parlamentul European

Parlamentul european reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene". Este singura institutie a Uniunii Europene ai carei membrii sunt alesi direct de catre cetatenii statelor membre. Multa vreme, Parlamentul European a avut un rol periferic privitor la politica in domeniul concurentei. In 1979, in urma unor presiuni exercitate de catre Parlament asupra DG IV, s-a urmarit realizarea unui proces de reglementare mai transparent si publicarea unui raport anual cu privire la concurenta. Parlamentul European si-a sporit implicarea in dezvoltarea politicii in domeniul concurentei mai ales pe calea influentarii actiunilor Comisie. Aceasta influenta s-a realizat pe doua cai: Comisia prezinta un raport anual cuprinzand problemele legate de concurenta, raport pe care Parlamentul il ratifica, tinand seama de continutul raportului si de punerea in aplicare a reglementarilor statuate prin Tratate; Comisarul pentru concurenta poate fi chemat in fata Parlamentului pentru interpelari; de interese. Cu toate ca raporturile Parlamentului cu Comisia s-au dovedit a fi constructive, controlul parlamentar a fost totusi implicit. In decursul anilor, Parlamentul a criticat Comisia ca nu s-a consultat cu membrii acestuia, cerandu-se o mai concreta implicare a Parlamentului in conturarea axelor strategice in materie de concurenta. Prin implicarea activa a Parlamentului in procesul decizional privind concurenta, este atins partial dezideratul transparentei in domeniul acestei politici. Parlamentul are puterea de a formula intrebari catre Comisie si de a solicita raspunsuri

de la aceasta, in conformitate cu problemele discutate in Parlament, care afecteaza diversele grupuri

2.3.4. Consiliul de Minitri

Ca si Parlamentul, Consiliul de Ministri nu are un rol foarte important in procesul decizional. Importanta sa a fost subliniata mai ales in ultimii ani cand, in scopul obtinerii unei mai mari credibilitati din partea popoarelor, Uniunea Europeana a statuat in Tratatul de la Maastricht (Art. 83,87 si 89) ca deciziile vor fi luate de catre Consiliu, pe baza majoritatii calificate, la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European. Lipsa implicarii directe a Consiliului este justificata, intrucat nu este o sarcina a acestuia sa se implice in activitatile curente si executive, iar

10

in stadiile initiale cand a fost elaborata politica in domeniul concurentei, centralizarea nu era obligatorie. Interventiile Consiliului de Ministri se rezuma la a autoriza exceptarile in bloc, precum si la a face modificari in baza legala a PDC. In afara Comisiei, in cadrul PDC actioneaza si autoritatile nationale investite cu competente in acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC, rolul autoritatilor nationale din domeniul concurentei va creste in mod semnificativ.

11

Concluzii
Politica concurentei reflecta pe deplin etosul liberalismului individual care sta la baza Tratatului de la Roma, reglementand nu numai sectorul privat ci si pe cel public. Astfel, acesta din urma este obligat sa se supuna in totalitate ideologiei pietei libere a Comunitatii, lucru care poate fi nefericit avand in vedere ca de cele mai multe ori interventia publica in economie are loc tocmai pentru ca mecanismul liberei concurente n-a reusit sa satisfaca cerintele anumitor sectoare ale economiei sau anumitor regiuni. Este adevarat ca articolele 87 (92) si 88 (93) TCE referitoare la ajutoarele de stat fac ca acordarea unor asemenea ajutoare sa depinda de considerente sociale. Oricum, acestea sunt exceptii de la regulile generale ale liberei concurente prevazute in articolele 81 (85) si 82 (86) TCE, iar Curtea de Justitie, conform principiilor sale de interpretare, va cere ca astfel de exceptii sa fie interpretate strict. Astfel, o serie de scheme de ajutoare de stat care nu au putut salva locuri de munca au fost sacrificate pe altarul concurentei libere si loiale. In ceea ce priveste intreprinderile publice si firmele carora statul le acorda drepturi speciale sau exclusive, articolul 86 paragraful 1 (fostul articol 90, paragraful 1 ) al tratatului interzice statelor membre sa stabileasca sau sa mentina masuri contrare reglementarilor stabilite prin tratat, respectiv cele privind concurenta. Paragraful al doilea al acestui articol permite anumite derogari de la regulile prevazute in tratat. Astfel, se prevede faptul ca intreprinderile insarcinate cu gestionarea serviciilor de interes economic general sau care prezinta caracteristicile unui monopol fiscal, se supun regulilor de concurenta, in masura in care aplicarea acestor reguli nu impiedica indeplinirea in drept si in fapt a misiunii particulare care le-a fost atribuita. Aceasta dispozitie are drept scop asigurarea unui compromis intre interesele statelor membre, de a utiliza anumite firme ca instrument de politica economica sau fiscala si interesul Comunitatii de a fi respectate reglementarile din domeniul concurentei si prezervarea pietei interne. Pentru a fi evitate monopolurile care exploateaza retele care asigura servicii publice, respectiv servicii de baza, de care beneficiaza populatia aflata pe teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia, Comisia a promovat o politica de liberalizare, care a atins urmatoarele sectoare: productia si distributia de gaze si electricitate, telecomunicatii, servicii postale si transporturile.

12

In ceea ce priveste intreprinderile publice, politica de liberalizare a Comisiei se bazeaza pe Art.86 paragraful 3 (ex-articolul 90, paragraful 3) si 222 (fost 295) ale Tratatului, care o autorizeaza pe aceasta sa adreseze, atunci cand este nevoie, directive sau decizii corespunzatoare statelor membre, fara a aduce prejudicii regimului proprietatii din statele membre. Drepturile speciale sau exclusive acordate anumitor firme sunt mentionate in Art.37 (31), alineatele 1 si 2, care fac trimitere la monopolurile nationale care prezinta caracter comercial, iar in cazul serviciilor publice referirile sunt continute in articolele (16), 36 (30), 56(46) si 90(86) paragraful 2. In principiu, Tratatul nu prevede un regim special pentru intreprinderile publice, ele fiind obligate, ca orice firma, sa respecte regulile privind concurenta (Art. 90, par.1 ). Cu toate acestea, caracteristicile particulare ale relatiilor care se stabilesc intre guvern si ajutoarele de stat acordate intreprinderilor publice impune tratarea acestora cu deosebita atentie. Serviciile publice, cunoscute si sub denumirea de servicii de interes public sau utilitati publice, reprezinta activitati economice de interes general, infiintate de autoritatile publice si functionand sub responsabilitatea acestora, chiar daca gestionarea lor este delegat a unui operator public sau privat, separat de functia administrativa. Conceptul se aplica serviciilor de "retea", respectiv celor care tin de domeniul furnizarii de energie electrica, gaze, apa, transport public, serviciilor postale si telecomunicatiilor. Acest domeniu a ramas multa vreme in afara preocuparilor Comisiei, deoarece nu se dorea ca interventia acesteia in acest domeniu sa fie considerata ca o incalcare a principiului neutralitatii in ceea ce priveste proprietatea publica si nici sa genereze conflicte cu statele membre, care priveau serviciile publice ca o chestiune de administrare interna. Cu toate acestea, realizarea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor a ridicat problema barierelor netarifare, generate de existenta drepturilor speciale si exclusive, acordate de statele membre propriilor intreprinderi din domeniul serviciilor publice. Ca atare, la inceputul anilor 90, Comisia a demarat procesul de reducere sistematica a drepturilor speciale si exclusive. Deciziile britanice in domeniul liberalizarii serviciilor publice au reprezentat o experienta extrem de utila pentru abordarea Comisiei. In UK, programul de liberalizare a luat forma strategiei de privatizare, desi este important de subliniat faptul ca liberalizarea nu implica in mod necesar si modificarea formei de proprietate. Privatizarea reprezinta doar o modalitate de a injecta capital in economie, modalitate care adesea este mult mai legata de motive ideologice decat economice. Administratia Thatcher a anilor 80 a promovat liberalizarea si dereglementarea, urmarind liberalizarea majoritatii utilitatilor publice. Dupa o anumita perioada de timp, guvernul britanic a reusit sa privatizeze cele mai multe utilitati publice, printre care British Telecommunications si British Gas. Privatizarea a ajuns de cele mai multe ori sa reprezinte un scop in sine, astfel incat, in ciuda privatizarilor, monopolurile s-au mentinut, transformandu-se doar din publice in private. Ca atare, 13

scopul urmarit in continuare a fost sa se introduca concurenta in noua piata privata a utilitatilor. Astfel, au fost create noi organisme, menite sa supravegheze piata, precum OFTEL (Oficiul Telecomunicatiilor), OFGAS (Oficiul Furnizorilor de Gaze) si OFWAT (Oficiul Serviciilor de Distributie a Apei). Un numar de diferite instrumente au fost adoptate cu scopul de a contribui la liberalizarea acestei piete. In acest sens, poate fi mentionata Directiva 96/19/CE, care fixeaza termenul de 1 ianuarie 1998 ca data de intrare in vigoare a liberei concurente pe piata telecomunicatiilor sau Directiva 97/67/CE, privind liberalizarea serviciilor postale, in limitele asigurarii unui nivel minim de servicii in beneficiul utilizatorilor (sub termenul de serviciu universal) si a rezervarii anumitor activitati pentru unul sau mai multi operatori (servicii rezervate). Dupa opinia mea cea mai delicata problema in privinta ajutoarelor de stat este autorizarea ajutoarelor de stat verticale care reclama o analiza economica, juridica si sociala si respectiv studii de impact pentru a concluziona in privinta efectelor asupra pietei si a mediului de afaceri din zona afectata.

14

Bibliografie I. Acte normative

1. TRATATUL privind Uniunea European i Tratatul privind funcionarea Uniunii Europene ,

JO

115,

9.5.2008,

p.1

Disponibil:

https://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/fxac08115roc_002.pdf

2. ACTUL privind condiiile de aderare a Republicii Bulgaria i a Romniei i adaptrile

tratatelor pe care se ntemeiaz Uniunea European, JO L 157, 21.6.2005, p. 203; Disponibil:

https://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/ro_lisbon_treaty.pdf

II.

Lucrri tiinifice

1. FUEREA, Augustin "Institutiile Uniunii Europene", Editura Universul Juridic, Bucureti, 2002; 2. P. FILIPESCU, Ion; FUEREA, Augustin; "Drept instituional comunitar european", Editura Actami, Bucureti, 2000; 3. NI, Dan; DRAGOMIR, Eduard; "Instituiile Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona", Editura Nomina Lex, Bucureti, 2010.

III.
-

Surse statistice i de date

Propunere Legislativa privind cooperarea ntre parlament i guvern n domeniul afacerilor europene. Disponibil. <http://www.cdep.ro/docs_comisii/IE/PL_Cooperare_PG_afaceri_europene.pdf>

Comisia European. Disponibil: http://eur-lex.europa.eu/ro/dossier/dossier_58.htm Comisia European. Disponibil: http://eur-lex.europa.eu/ro/dossier/dossier_58.htm#1 Tratate n vigoare. Disponibil: <http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm>

15