Geoeconomia

Cuprins:

Notiunile de baza ale geoeconomiei.2 Obiectul de studiu al geoeconomiei.3 Modificarile geoeconomice ale industriei la sfirsitul sec.20..5 Geoeconomia globala...6 Diviziunea internationala a muncii8 Polurile geoeconomice ale lumii...11 Zonele economice libere13

Tema1 :Notiunile de baza ale geoeconomiei Geoeconomie stiinta care studiaza strategiile statului si raporturile de productie in plan international ce asigura dezvoltarea statelor exclusiv pe cale economica. Strategie geoeconomica arta realizarii scopului economic in cadrul pietii mondiale si de preintimpinare a potentialelor conflicte cu ajutorul tehnologiilor geoeconomice. Tehnologii geoeconomice sistem de metode si procedee ce asigura crearea unor situatii geoeconomice orientate spre atingerea unor scopuri strategice. (ex. Atractia investitiilor straine pe structuri fiscale). Hotar geoeconomic hotar conventional care delimiteaza sferele de influenta a unor organizatii economice internationale. Hotarele geoeconomice pot sa nu coincida cu hotarele politice a statelor. Economie inchisa un spatiu economic ce nu permite patrunderea capitalului, marfurilor si serviciilor. Economie deschisa spatial ce urmareste in primul rind scopul de integrare economica cu aspecte largi de patrundere a capitalului strain, marfurilor si serviciilor cu prezenta companiilor transnationale straine. Liberalizarea economiei trecerea de la economia de tip inchis la economia de tip deschis. Economie in tranzitie economia statelor post-socialiste in care are loc trecerea mijloacelor de productie de la stat in proprietate privata. Zona economica libera o arie cu o situatie economico-geografica favorabila care are ca scop atragerea capitalului strain, tehnologiilor si utilizarea eficienta a resurselor umane. Functia principala este cea de productie. (Moldexpo). Tehnopolis zona libera pe linga orasele mari cu pozitie economico-geografica favorabila, sisteme de comunicatie perfecte, conditii climatice favorabile in care are loc combinarea stiintei, capitalului, tehnologiilor de virf si traditiilor in productie. (primul tehnopolis San Francisco). Diviziune internationala a muncii specializarea tarilor lumii in productia si comercializarea pe piata mondiala a anumitor tipuri de produse sau servicii. Globalizare procesul de integrare economica, politica si culturala mondiala, din cauza dependentei tot mai mari dintre state. Corporatie transnationala reprezinta o companie care si-a extins activitatea economico-financiara dincolo de hotarele tarii de origine. In lume exista peste 40000 de astfel de corporatii, 600 dintre care au un buget mai mare de 1 miliard $, inclusiv 56 au un buget de peste 10 miliarde $. Corporatie transfrontaliera colaborarea cu aspect economic care are ca scop eliminarea barierelor impuse de frontiere, libera circulatie a individului si crearea unui system economic favorabil. Coridor de transport cale de comunicatie transconinentala care ofera posibilitatea de tranzitare libera a spatiului.
2

Parcuri tehno-stiintifice spatii caracteristice statelor industriale care concentreaza productia marfurilor bazate pe tehnologii de virf destinate exclusive exportului. (Coreea cu primele parcuri stiintifice). Geofinante valute ce au o circulatie internationala intense si limiteaza valutele nationale. La nivel mondial se deosebesc doua sisteme financiare: bazate pe dolari SUA si pe euro. Dupa datele bancii mondiale, 75% din volumul pietii valutare este ocupat de dolari. Comert liber lipsa barierilor arificiale in comertul international. Protectionism politica de stat promovata cu scopul de a apara economia nationala de concurenta externa. Razboi geoeconomic provocarea unor daune economice prin utilizarea tehnologiilor geoeconomice dupa o strategie planificata anterior evitind metodele militare. Tema2: Obiectul de studiu al geoeconomiei 1.Remizele aparitiei geoeconomiei ca stiinta; Tendinta continua de consolidare si afirmare economica a fost insotita permanent de lupta pentru obtinerea si pastrarea avantajelor concurentiale. In acest context implimentarea practica a geoeconomiei este cunoscuta inca din antichitate mai ales la statele cu comert extern bine dezvoltat. Geoeconomia ca stiinta a aparut la finele secolului 20 ca urmare a modificarilor politice in lume. Terminarea razboiului rece a stimulat interesul pentru elaborarea de ipoteze privind viitorul omenirii. O asemenea ipoteza a fost elaborate de Edward Lutward istoric si consilier al presedintelui Reyga. El subliniaza reducerea importantei potentialului military in rezolvarea problemelor mondiale si cresterea importantei metodelor comerciale(restrictii de export, taxe de import). Lutwart introduce termenul de geoeconomie si prognozeaza unele tranzitii globale in sec.21 de la lumea politica internationala la cea a afacerilor, ce ignora hotarele statului. Totodata el recunoaste ca aceast tranzietie va fi complicate din cauza divergentelor mari religioase si economice intre statele lumii. Geoeconomia a aparut ca o stiinta aparte din urmatoarele considerente: 1.S-a intensificat dependenta economica dintre statele lumii. Sec.20 a fost marcat de unele schimbari majore, asa ca transparenta hotarelor, scaderea rolului statului in economie, cresterea impozitelor companiilor transnationale in economia mondiala. 2.In sec.20 a cazut sistema comunista si astfel pe prim plan au trecut metodele economice de lucru. 3.O importanta tot mai mare in dezvoltarea economiei mondiale o au diferite organizatii economice si politice nonguvernamentale. Geoeconomia presupune cunoasterea noilor relatii economice si politice din lumea contemporana.
3

2.Obiectul de studiu si legaturile cu alte stiinte; Geoeconomia studiaza modificarile produse in cadrul economiei mondiale ca rezultat al cresterii dependentei economice dintre state, al internationalizarii productiei si al integrarii pietelor financiare. Majoritatea specialistilor considera ca geoeconomia are la baza doua stiinte: economia politica si geografia politica. Economia politica studiaza formele si mijloacele de productie materiala. Geografia politica studiaza rolul spatiului in dezvoltarea economica. 3.Fondatorii gindirii geoeconomice; *Edward Lutward pentru prima data a utilizat termenul de geoeconomie si a pus bazele strategiei geoeconomice; *Fridrih List mentiona ca dezvoltarea unei natiuni depinde nu numai de schimbul de marfuri, dar si de perfectionarea proceselor de productie; *Djon Galbrit in analiza dezvoltarii economice a Europei de Vest a ajuns la concluzia ca factorul principal in dezvoltare a fost asigurarea unui nivel de trai al populatiei foarte inalt. *Piter Dracher rolul principal in dezvoltarea statelor ii apartine fortei de munca inalt calificata. *Lister Tirrou considera ca sec.20 a fost etapa economiilor nationale, iar sec.21 este etapa economiilor globale. *Marchall Goldman rolul principal in dezvoltarea economiei contemporane le revine noilor tehnologii. *Francis Fucuiame considera ca lumea trece concomitant prin doua revolutii: informational tehnologica si biotehnologica. *Jack Atalli considera ca lumea contemporana este divizata in trei poli geoeconomici: America de Nord, Uniunea Europeana si Regiunea Asia Pacific. Geoeconomia se dezvolta in special in statele inalt dezvoltate. In present se deosebesc trei scoli geoeconomice: 1.Geoeconomia Americana studiaza procesul de tranzitie de la dominatia militara la cea economica. 2.Geoeconomia italiana studiaza expansiunea economica a statelor lumii. 3.Geoeconomia rusa este bazata pe balanta intereselor geostrategice. 4.Strategia geoeconomica. Procesul de baza ce are loc in present in cadrul economiei mondiale este liberalizarea relatiilor economice, adica trecerea de la metode protectioniste si mercantiliste la metode liberale. Mercantilismul este o metoda de interventie a statului in activitatea economica prin interzicerea exportului de capital si investitia in productia autohtona (metoda data se foloseste in China). In sec.20 au fost elaborate citeva modele de dezvoltare ale economiei mondiale. In anii 50 ai sec.20 a fost propus modelul trisectorial al
4

economiei:sectorul primar sau agricultura si industria extractiva; sectorul secundar sau industria prelucratore si sectorul tertiar sau sfera serviciilor. In anii 90 a fost propus si sectorul cuaternar ce include tehnologiile informationale. La baza strategiei geoeconomice stau citeva teorii care au fost aprobate de exmplul unor state:1. teoria societatii industriale a fost formulate in anii 50. Teoria prevedea prin societate industriala capitalismul unde cunostintele speciale si coordonarea lor au devenit un factor decisive in dezvoltarea economiei. 2.Teoria convergentei sta la baza dezvoltarii evolutive a societatii si are loc prin patrunderea capitalismului in socialism si invers. 3.Teoria statului a fost formulata in anii30 in Japonia . Postulatul de baza al acestei teorii presupune ca dezvoltarea economica eficienta a unui stat se bazeaza pe forta de munca ieftina. 4. Teoria liberalismului economic presupune liberalizarea pietii si spatiului economic. In procesul de productie potentialul economic se transmite de la un stat la altul, de la cel mai inalt dezvoltat la cel mai slab dezvoltat. De obicei transmiterea are loc in ordine dupa urmatoarea schema: industria textile, industria chimica, industria metalurgica, industria automobilelor si industria electronica. Aceasta teorie a fost demonstrata in practica de exemplu:Japonia si statele neoindustriale din aceasta regiune (Coreea de Sud; Taiwan; Indonezia; Hon-Cong). Tema3: Modificarile geoeconomice ale industriei la sfirsitul sec.20 In conditiile economiei libere, concurenta produselor depinde mult de volumul si structura consumului de resurse energetice si de pretul la aceste resurse. La sfirsitul sec.20 in balanta energetica mondiala ponderea petrolului a fost de38%, de gaze naturale-24%, de carbune-32%, de energie nucleara-2%, de hidroenergie si alte resurse renovabile-4%. Din resursele energetice cea mai mare raspindire le au cele de carbune, rezervele totale de carbune depasesc pe cele ale petrolului si gazului natural luate impreuna. Cele mai mari rezerve de carbune le au Statele Unite, Australia, Canada, Germania, Republica Africa de Sud, Marea Britanie, Polonia si India. Se observa o mare diferentiere in sine costul carbunelui. In comparative cu costul mediu mondial de 12-15 $/tona, in Australia costul este cel mai mic de 5-7 $/tona, iar in Europa Centrala si cea de Sud preturile la carbune sunt cele mai mari: Rusia- 25-30 $/tona, Polonia- 35-40 $/tona, Ucraina-45-50 $/tona. Rezervele de petrol si gaze naturale sunt repartizate foarte neuniform pe regiuni si state. Circa din rezervele mondiale de petrol sunt concentrate in Orientul Apropiat, pe cind statelor inalt dezvoltate le revin doar 5%. Datorita eficacitatii economiei si puritatii ecologiei creste foarte mult consumul de gaze naturale. Cele mai mari rezerve de gaze naturale se afla in Rusia (40%) si Orientul Apropiat (34%). Statelor inalt dezvoltate le revin numai 3% din rezervele mondiale. La sfirsitul sec.20 s-au produs schimbari esentiale in cadrul siderurgiei mondiale, principala regiune siderurigica devine Asia (circa 40% din productia mondiala) cu principalii producatori: China, Japonia, Coreea de Sud, India. In anii 90 din cauza crizei economice si tehnologiilor depasite productia de otel in Rusia si Ucraina scade de 2 ori. In acelasi timp, Statele Unite investesc peste 50 miliarde dolari in
5

modernizarea uzinelor proprii. In statele Europei de Est , orientarea spre export a productiei se facea in defavoarea consumului intern si modernizarii intreprinderilor. SUA au impus unele restrictii de import impotriva otelului ieftin din Rusia si Ucraina. Modernizarea intreprinderilor a permis obtinerea unui otel mai calitativ si micsorarea pierderilor de metal si energie. Asupra amplasarii industriei textila influenteaza baza de materie prima, gradul de modernizare a intreprinderilor si costul fortei de munca. Ca rezultat, industria textila livreaza in present din statele inalt dezvoltate spre cele in curs de dezvoltare. Principala regiune textila a devenit Asia Pacifica, iar principalii producatori: China, India si Pakistan. In anii 90 in industria textila s-au investit peste 15 miliarde $ in modernizarea intreprinderilor. Suprematia mondiala a Asiei Pacifice se explica prin costul mic al fortei de munca. Aici salariile medii sunt de 20-40de ori mai mici decit in statele inalt dezvoltate. In statele inalt dezvoltate a avut loc reprofilarea industriei textile in productia marfurilor de inalta calitate pentru elita. In statele Europei de Est din cauza insuficientei materiei prime s-a produs o scadere catastrofala a productiei. La sfirsitul sec. 20 securitatea alimentara in lume, depindea tot mai mult de factorii economici externi, s-a scimbat strategia alimentara mondiala. Statele inalt dezvoltate prin intermediul corporatiilor transnationale au contribuit la cresterea productieie alimentare in tarile in curs de dezvoltare. Aici s-au creat complexe agro-industriale cu modificarea proceselor de cultivare, prelucrare si transportare. Revolutia verde a contribuit la introducrea noilor feluri de plante si rase de animale, la ridicarea nivelului de mecanizare si chimizare a agriculturii. Ca rezultata s-a ridicat productivitatea agricola indeosebi la culturile cerealiere principale. In SUA agricultura a devenit o ramura de implimentare a noilor tehnologii. Eficacitatea cultivarii produselor agricole in SUA, exportul lor cu prelucrarea ulterioara de catre filialele companiilor americane in statele in curs de dezvoltare, au transformat agricultura acestei tari in cea mai performanta din lume. Agricultura Europei de Est finantata timp indelungat de stat, in conditiile economiei de piata, a regresat foarte mult. Tema4: Geoeconomia globala 1.Ordinea economica mondiala In iulie 1945 in orasul San Francisco reprezentantii a 50 de state au semnat statutul ONU, scopul careia este mentinerea pacii si securitatii in lume, dezvoltarea colaborarii dintre state. Astfel, a fost pusa baza crearii organizatiilor internationale, ce aveau ca scop mentinerea ordinei economice mondiale. FMI si BM au fost fondate in iulie 1945 de reprezentantii a 44 de state. FMI are ca scop colaborarea internationala in domeniul relatiilor valutare, mentinerea stabilitatii si eliminarea barierilor valutare. Functia BM este finantarea dezvoltarii economice si stimularea progresului social in statele in curs de dezvoltare.

Corporatia Financiara Internationala a fost creata in 1956 cu scopul acordarii creditelor activitatilor private. Se finanteaza numai proiecte mari cu sume intre 11000 mln $. Organizatia Internationala de Comert a fost fondata in decembrie 1994. Organizatia este menita sa regleze relatiile comercial politice intre statele membre. Principalele scopuri ale OIC sunt: 1.lichidarea barierilor discriminative in export si imbunatatirea accesului pe pietele mondiale. 2.utilizarea unui mecanism multilateral in rezolvarea conflictelor economice. 3.perfectionarea bazei legislative interne cu scopul promovarii ulterioare a reformelor economice. Grupul celor 7 alianta economico-politica a principalelor 7 puteri economice mondiale (SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Canada). Scopul principala al acestei organizatii este rezolvarea problemelor economice si politice mondiale. Din 1994 in calitate de membru asociat la intruniri participa si Russia fara drepturi de decizie. Organizatia de colaborare si dezvoltare economica include predominant statele inalt dezvoltate. A fost fondata in anul 1961 cu sediul la Paris. Scopul organizatiei este coordonarea politicii economice a statelor membre si a programelor de ajutor pentru statele in curs de dezvoltare. ONU pentru dezvoltarea industriei se ocupa cu activitatea investitionala si tehnologica. Scopul organizatiei este selectarea si implimentarea noilor tehnologii; rezolvarea problemelor mediului inconjurator si utilizarea eficienta a energiei. 2.Modificarile economice din sec.XX; Crizele economice din sec. XX au dezmembrat economia mondiala. Prima criza din 1970 a avut un rol decisiv in reprofilarea industriei mondiale, iar criza de la sfirsitul anilor 90 reprezinta procesul de descompunere a societatii industriale. Daca pina in anii 30 ai sec.XX o mare parte din PIB se forma in sectorul agricol, atunci in a doua jumatate a sec.XX predomina industria. Ponderea agriculturii in PNB al SUA a scazut de la 40% in 1869 pina la 20% in 1920 si la numai 1.4% in 2000. la mijlocul sec.XX industria prelucratoare domina in majoritatea statelor inalt dezvoltate, iar agricultura numai in cele in curs de dezvoltare. S-a creat iluzia unei dependente mari a statelor inalt dezvoltate de materia prima importata. OPEC si alte uniuni regionale ale statelor exportatoare de materie prima ducea o politica radicala de majorare a preturilor la productia sa. Statele inalt dezvoltate au introdus noi tehnologii cu un consum mai mic de energie si materie prima. In majoritatea statelor inalt dezvoltate se accelereaza dezvoltarea sectorului serviciilor. Ca rezultat in perioada anilor 1970-1985 PNB s-a majorat cu 32%, pe cind consumul de energie numai cu 5%. De asemenea a scazut consumul de materie prima la o unitate de marfa produsa. Progresul etnic stiintific a inrautatit situatia financiara a multor state in curs de dezvoltare din cauza reducerii veniturilor din export. Balanta negativa a comertului extern a provocat un derficit de valuta internationala si a stimulat atragerea
7

creditelor. In perioada anilor 1975-1995 datoriile externe a statelor in curs de dezvoltare au crescut de la 150 mln$ la 2 trilioane $. Ponderea in comertul mondial a celor mai sarace state din lume a scazut de la 4% in anul 1950 cu numai 1% in anul 2000. astfel sectorul tertiar a statelor inalt dezvoltate in numai 20 de ani a deplasat la periferia economiei sectorul primar din statele in curs de dezvoltare. La sfirsitul sec.XX a fost marcat printr-o crestere economica fara precedent a statelor inalt dezvoltate. Aici se dezvolta intens sectorul informationa (cuaternar). In anul 2000 in SUA in stiinta, medicina si producerea programelor de calcul s-a format 43% din PNB. 3.Globalizarea economiei Globalizarea economiei conduce la liberalizarea relatiilor sociale si cresterea interdependentei pietelor nationale de marfuri, servicii si capital. In perioada anilor 1980-2000 ponderea exportului mondial de marfuri si servicii in econom ia globala a crescut de la 15% la 25%. La sfirsitul anilor 80 creste mobilitatea capitalului mondial. Capitalul international prin intermediul burselor valutare poate influenta starea financiara a oricarui stat. pentru atragerea investitiilor straine este necesara crearea unei economii concurentiale. Lider mondial in atractia investitiilor straine este SUA. Globalizarea economiei conduce la modificarea diviziunii internationale a muncii. Paralel creste rolul diviziunii intercorporationale a muncii. In legatura cu unificarea companiilor nationale in corporatii transnationale si dezvoltarea proceselor de asamblare in statele in curs de dezvoltare se intensifica tendintele de desconcentrare a productiei. In relatiile economice externe creste importanta capitalului, iar industria devine din ce in ce mai nerentabila. In present are loc o lupta concurentiala pentru reducerea cheltuielior de productie. Dupa destramarea URSS si liberalizarea economiei chineze s-a format o imensa piata de forta de muncaieftina. Au scazut avantajele statelor inalt dezvoltate si cresc cele ale celor in curs de dezvoltare din cauza diferentei mari de salariu. Astfel, a crescut importanta regiunii Asia Pacifica unde sunt si conditii favorabile pentru amplasarea productiei. In concurenta internationala rolul decisiv il joaca corporatiile transnationale cu un flux annual de capital de sute de miliarde $. Ele dispun de un grad inalt de libertate si nu pot fi supuse unui control de stat. Tema5: Diviziunea internationala a muncii 1. Importanta diviziunii muncii in economia mondiala; Diviziunea internationala a muncii este specializarea unor tari in producerea anumitor tipuri de marfuri si servicii si schimbul lor intre ele. Diviziunea muncii este inevitabila, deoarece intre diferite tari si regiuni exista deosebiri in pozitia geografica, gradul de asigurare cu resurse naturale si nivelul dezvoltarii economice. Aceasta contribuie la specializarea in producere a anumitor tipuri de
8

marfuri, deaceea rezultatul diviziunii muncii este specializarea internationala. Pentru aparitia unei astfel de specializari sunt necesare urmatoarele conditii: 1.statul trebuie sa dispuna de anumite avantaje in productie fata de celelalte state; 2.trebuie sa existe state cointeresate in procurarea acestei productii 3.sinecostul productiei trebuie sa fie rentabil pentru statul producator. 2. Formele diviziunii muncii; Diviziunea muncii se imparte in citeva tipuri in functie de criteriile dupa care ea se realizeaza: a)diviziunea naturala a muncii este procesul de divizare a activitatii umane dupa virsta si sex ( industria metalurgica, industria textila); b)diviziunea tehnica a muncii este deterrminata de natura mijloacelor tehnice si tehnologice utilizate in procesul de productie. In producerea automobilelor se evidentiaza citeva operatii tehnologice: producerea componentelor, sudarea, asamblarea; c)diviziunea sociala a muncii este diviziunea naturala si tehnica a muncii luate sub prisma interactiunii cu factorii economici sub influenta carora se realizeaza diferentierea anumitor tipuri de activitati ( industria extractive si prelucratoare). Diviziunea sociala a muncii include doua subtipuri: ramurala si teritoriala. Diviziunea ramurala a muncii este determinata de conditiile de productie: caracterul materiei prime utilizate, tehnologii, tehnica si marfa produsa (industria chimica, metalurgica, constructoare de masini). Diviziunea teritoriala a muncii presupune amplasarea spatiala neuniforma a diferitor tipuri de activitati umane. Aceasta forma de diviziune de pinde de conditiile naturale si factoriie economici. O conditie obligatorie pentru dezvoltarea diviziunii muncii este ca diferite regiuni sa lucreze una pentru alta, adica ca marfa produsa sa fie exportata dintr-o regiune in alta. 3.Modificarile in diviziunea internationala a muncii; Pina la mijlocul anilor 50 ai secolului XX in structura fluxului mondial de marfuri predominau produsele ce reflectau diviziunea generala a muncii (produse industriale si agricole finite). Incepind cu anii 60 odata cu intensificarea fluxului mondial de marfuri se produc modificari structurale in economie explicate in integrarea economica si adincirea specializarii internationale. In anii 70 apare diviziunea tehnologica a muncii. Pe piata mondiala apare o cantitate enorma de marfuri omogene cu diverse utilizari functionale, cresterea sortimentului de marfuri si imbunatatirea calitatii lor au fost rezultatul combinarii descoperirilor tehnico-stiintifice cu aplicarea in practica a marketingului. In anii 70-80 diviziunea sociala a muncii sufera modificari esentiale in legatura cu aparitia cooperarii investitionale si de productie. In fluxul mondial de marfuri se include tot mai mult diverse semifabricate. Dezvoltarea intensiva a cooperarii tehnico-stiintifice si investitionale au contribuit la trecerea de la diviziunea
9

interstatala la cea intercorporationala a muncii, astfel diviziunea internationala a muncii exprima procesul de repartizare a functiilor de productie intre state, iar pe de alta parte functiile de productie sunt repartizate in interiorul companiilor depasind hotarele tarii. In asa mod hotarele economice nu coincid cu cele politice. Dezvoltarea diviziunii intercorporationale a muncii reprezinta principalul element in integrarea economica mondiala. In prezent multe probleme economice pot fi rezolvate nu numai cu participarea companiilor transnationale ( dezvoltarea energiei nucleare, comunicatiile satelitare, crearea noilor sisteme informationale). 4.Diviziunea ramurala a muncii; Principala trasatura a procesului contermporan de productie este aceea ca perspectivele dezvoltarii multor ramuri depind de posibilitatile de asimilare a descoperirilor tehnico-stiintifice, de exemplu in dezvoltarea electronicii este nevoie de materiale foarte pure, multe dintre care pot fi obtinute numai in conditiile cosmosului. A aparut necesitatea in restructurarea economiilor nationale si utilizarea tehnologiilor de economisire a energiei si materiilor prime. Aceasta contribuie la dezvoltarea unor noi ramuri asa ca producerea mijloacelor electronice de comunicatii, sisteme informationale si satiletare, bioingineria. Spre sfirsitul anilor 70 in cadrul economiei mondiale incepe sa predomine diviziunea interramurala si pe detalii sau componente ale muncii. Ca rezultat al acestor modificari restructurarea diviziunii muncii este insotita de reorientarea directiilor traditionale de productie. 5.Importanta noilor tehnologii in diviziunea internationala a muncii; Potentialul tehnico-stiintific permite crearea unor noi tipuri de marfuri si respectiv formarea de noi pieti. Aceasta se refera in primul rind la piata tehnicii, aeronautice, informationale si bioinginerie. Un rol important in dezvoltarea diviziunii sociale a muncii il joaca nivelul dezvoltarii economice, sistemul de pregatire a cadrelor (ex. Japonia), deasemenea sisteme de gestiune si reglementare in economie. Specializarea unor companii si state in elaborarea noilor idei stiintifice, tehnice si tehnologice, unirea treptata a stiintei cu productia constituie baza diviziunii internationale tehnologice a muncii. O mare importanta in dezvoltarea acestei forme de diviziune il joaca procesul de unificare si standartizare. Organizarea producerii marfurilor dupa o baza tehnologica unificata si standartizata contribuie la formarea unor preturi mondiale unice. 6.Diviziunea muncii si spatiul geoeconomic; Diviziunea internationala a muncii are urmatoarea importanta pentru spatiul geoeconomic:
10

1.determinarea pozitiei sau rolului fiecarui stat sau companie pe piata mondiala ( Japonia); 2.formarea ordinei economice mondiale (crearea uniunilor de producatori si consumatori cu scopul reglementarii preturilor si a calitatii marfurilor). Tema6: Polurile geoeconomice ale lumii 1.Caracterizarea generala; La sfirsitul secolului XX in lume s-au format 3 poluri de dezvoltare economica si tehnologica: Nord-American, Vest-European si Asia-Pacifica. De cel mai mare potential dispune SUA (PNB=5.7 trilioane $). In Europa de Vest de cel mai mare potential economic dispune Germania, cu PNB=2.8 trilioane $, in regiunea AsiaPacifica cel mai dynamic se dezvolta China, care dupa unele prognoze catre mijlocul secolului XXI va deveni a doua putere economica mondiala. Ponderea celor trei regiuni in PIB mondial este urmatoarea: -SUA-25%, -Uniunea Europeana-20%, -Japonia-15%. Fiecare din aceste regiuni dispune de o anumita strategie pe dezvoltarea economica. Polul Nord American este un model al antreprenoriatului liber, Uniunea Europeana exemplu de integrare economica, iar Asia Pacifica de utilitate eficienta a tehnologiei moderne in combinare cu traditiile locale. 2.Statele Unite ale Americii; SUA reprezinta prima putere mondiala economica, iar odata cu destramarea Uniunii Sovietice a devenit si prima putere militara si politica. Potentialul sau militar, politic si economic vorbeste despre o geopolitica mondiala concentrica. SUA dispun de cea mai stabile economie din lume. Pe parcursul secolului XX pe teritoriul ei a avut loc o singura criza economica Marea Depresie (1929-1933). Factorul geographic a influentat pozitiv dezvoltarea economica. Izolarea si pozitia periferica in raport cu Europa au ferit teritoriul SUA de cele doua razboaie mondiale. Teritoriul vast si compact cu iesire la cele doua oceane au permis crearea unei baze economice bipolare. In anii 90 ritmurile medii de crestere a economiei a fost mai mare decit in Japonia. Marea Britanie, Germania, Franta. In ultimii 30 de ani consumul de enrgie in productie a scazut cu 33%. In a doua jumatate a secolului XX volumul productiei agricole s-a dublat, pe cind numarul de angajati in aceasta ramura a scazut cu 70%. Complexul militar American asigura nu numai consumul intern, dar si peste 50% din exportul mondial de armament. SUA domina in domeniul comunicatiilor globale, tehnologiilor informationale, in sfera financiara si cultura. Dominarea in domeniul tehnologiilor informationale face imposibila o careva concurenta intre elaboratorii de tehnologii si consumatorii acesteia. In present capacitatea de
11

concurenta tot mai mult este determinate de potentialul intellectual, nu de cel financiar. Acesta este un avantaj pentru SUA. 3.Uniunea Europeana; Dupa al doilea razboi mondial majoritatea statelor europene s-au dezvoltat pe calea integrarii economice si politice. Principalele organizatii de integrare regionala sint Consililu Europei si Uniunea Europeana. Consililul Europei este o organizatie interguvernamentala fondata in anul 1949. principalele scopuri sunt: 1.apararea dreptului omului si a democratiei; 2.rezolvarea problemelor minoritatilor entice; 3.protectia mediului ambiant. Consiliul Europei participa activ la acordarea ajutorului statelor din Europa Centrala si de Vest in realizarea reformelor democratice, politice si juridice. Uniunea Europeana reprezinta o organizatie intergationista, scopul principal al careia este formarea uniunii economice si politice in Europa. Inceputul integrarii a fost pus in anul 1950 la initiative lui Cherchel si a lui Charle de Gaulle. Catre anul 1968 s-a terminat crearea uniunii vamale. In anul 1992 statele membre au semnat conventia privind extinderea Uniunii, introducerea unei valute unice si realizarea unor reforme politice. La mijlocul anilor 90 se termina formarea unei pieti comune. Uniunea Europeana este o organizatie solidara ce petrece o politica de micsorare a decalajului economic intre statele membre. 4.Regiunea Asia-Pacifica; Regiunea Asia Pacifica are in present cele mai mari ritmuri de crestere economica mondiala. Ponderea ei in PNB mondial a crescut de la 4% in anul 1950 pina la 25% in anul 2000. in majoritatea statelor din regiune economia are o specializare spre export. Aici sunt create conditii ideale pentru atragerea capitalului strain. In regiunea Asia Pacifica predomina companiile medii si mici, care reactioneaza cel mai rapid la modificarile pietii. Regiunea Asia Pacifica dispune de cele mai mari centre financiare unde se concentreaza o mare parte din capitalul investitional si comercial mondial. Cel mai mare potential din regiune se afla in Japonia care este unul din principalii investitori in economia regiunii. Dupa al doilea razboi mondial SUA au descompus companiile japoneze mari in companii mici. Aceasta s-a dovedit afi un factor benefic pentru dezvoltarea economica a Japoniei, deoarece companiile medii si mici sunt mai adoptabile la utilizarea noilor tehnologii. Pina in anii70 economia Japoniei se bazeaza pe ramurile consumatoare de multa materie prima si energie. Dupa criza energetica aceste ramuri au fost transferate in Coreea de Sud si alte state din regiune. Astfel economia Japoniei s-a reorientat spre tehnologiile de virf consumatoare de forta de munca calificata.
12

In anii 70 PNB al Japoniei s-a dublat, iar consumul de energie a carescut cu numai 8%. La sfirsitul secolului XX Japonia ramine a doua putere economica mondiala, iar dupa marimea rezervelor valutare (200 miliarde $ SUA) se afla pe locul I din lume, iar China - pe locul II, Germania pe locul III.

Tema7: Zonele economice libere 1.Importanta zonelor economice libere; Participarea tot mai activa a statelor lumii in diviziunea internationala a muncii, interdependenta lor economica, dominarea specializarii de export au contribuit la dezvoltarea unei noi forme de organizare a procesului de productie cum este zona economica libera. Scopul principal in crearea zonelor economice libere consta in participarea tot mai activa a economiilor nationale in schimbul mondial de marfuri si servicii. Alte scoopuri sunt asigurarea pietii inerne cu produse de inalta calitate, introducerea in productia inerna a unor noi tehnologii, deasemenea si ridicarea gradului de ocupare a fortei de munca. In anul 2000 numarul zonelor economice libere a ajuns la circa 1500, iar ponderea lor in comertul extern a crescut de la 8% in anul 1980 la 30% in anul 2000. Zonele economice libere reprezinta o prtiune din teritoriul tarii unde statul creeaza un regim special de administrare foarte favorabil pentru activitatea companiilor si pentru atractia investitiilor. Acest regim presupune scutiri specialepentru realizarea operatiunilor comerciale, scutiri de impozit, financiare, administrative ce simplifica procedurile de import export, de inregistrare a companiilor. 2.Clasificarea zonelor economice libere; Majoritatea zonelor economice libere au o suprafata foarte mica, de obicei de o portiune de un oras, insa toate din ele trebuie sa dispuna de o pozitie economicogeografica foarte favorabila (de cele mai multe ori in apropierea porturilor maritime si aeroporturilor). Clasificarea zonelor economice libere se realizeaza dupa 4 criterii de baza: 1.dupa caracterul activitatii si destinatia lor functionala; 2.dupa gradul de implicare in economia mondiala si nationala; 3.dupa caracterul ramural; 4.dupa tipul de proprietate. Reiesind din aceste criterii se evidentiaza 6 tipuri de zone deconomice libere: I gurpa: zonele economice libere comerciale este cea mai veche forma care a aparut inca in secolul XVI. La aceasta grupa se refera zonele comertului liber, zonele vamale, porturi libere, zonele comerciale si de depozitare. Zonele
13

comertului liber de obicei se creeaza pe teritoriul porturilor maritime sau aeroportrilor. In aceste zone marfurile ce se depoziteaza si se comercializeaza nu sunt supuse unui control vamal obisnuit. II grupa: zonele economice libere de productie se impart in zone orientate spre export si spre import. Zonele de export activeaza pentru piata externa si sint de stinate pentru majorarea potentialului de export a tarii si a veniturilor valutare. Zonele de import au ca scop indestularea pietii interne cu marfuri calitative. Pentru multe din aceste zone este caracteristica predominarea intreprinderilor de asamblare. III grupa: zonele economice libere stiintifico-tehnologice se ocupa cu activitatea de proiectare si cercetare cu scopul elaborarii si implimentarii in practica nationala a noilor tehnologii. Ele poarta un caracter de centre inovationale si stiintifice sau tehnoparcuri. IV grupa: zonele economice libere de deservire asigura conditii prielnice companiilor ce se specializeaza in acordarea diferitor tipuride servicii, in special financiare. Printer ele se evidentiaza centrele Ofsor, centrele de acordare a serviciilo bancare si turistice. V grupa: zonele economice libere complexe cuprind diferite ramuri ale activitatilor de export-import, de productie si inovationale. De regula, aceste zone ocupa si teritorii mai mari, uneori chiar regiuni administrative in intregime. VI grupa: zonele economice libere internationale se creaza in regiunile de frontiera a doua sau mai multe state cu participare atit a companiilor private cit si a celor de stat. 3.Zonele economice libere din statele inalt dezvoltate; Raspindirea larga a zonelor economice libere in statele inalt dezvoltate se explica prin participarea lor mai active in procesul de diviziune internationala a muncii in diverse organizatii de integrare, dar si prin caracterul post-industrial al economiei. In aceste state sunt prezente toate tipurile de zone economice libere. In Europa de Vest predomina zonele comertului liber in porturile maritime ( Hamburg, Bremen, Kopenhaga, Helsinki), iar mai tirziu si porturi fluviale sau noduri feroviare. In Europa de Vest se mai intilnesc zone stiintifico-tehnologice si cenhtre Ofsor. In unele state zonele economice libere s-au creat cu scopul ridicarii nivelului de dezvoltare economica a unor zone. Perspectivele crearii zonelor economice libere in Europa de Vest sunt legate cu continuarea proceselor de integrare. In SUA cea mai larga raspindire au primit-o zonele comertului liber. Ele au aparut aici la mijlocul anilo 30 ai secolului XX cu scopul lichidarii consecintelor crizei economice. In anii 80 au aparutzonele antreprenoriatului liber orientate predominant spre piata interna. In Japonia zonele economice libere apar abia la inceputul anilor 90 cu scopul stimularii exportului si atragerii investitiilor straine. Cu aceste scopuri in porturile maritime si aeroporturile internationale s-au creat zonele comertului liber pentru export.
14

4.Zonele economice libere in statele in curs de dezvoltare; In statele in curs de dezvoltare zonele economice libere au aparut la mijlocul anilor 60 ai secolului XX. Cea mai larga raspindire au primit zonele de productie pentru export care de obicei exporta toata marfa produsa pe piata externa. Aceasta se produce din cauza ca aceste zone se creaza cu ajutorul corporatiilor transnationale. Acest corporatii livreaza diferite produse si semifabricate, organizeaza procese de asamblare in productia marfurilor, iar productia finite este exportata. Pentru aceste zone este specifica specializarea in productia marfurilor de larg consum, de regula produse electronice si textile. Cele mai multe zone de productie pentru export se afla in statele asiatice, unde se evidentiaza in primul rind China. In China zonele de productie pentru export indeplinesc functia de piete experimentale. Majoritatea zonelor economice libere din China se afla in porturile maritime, unele din ele avind statut de orase libere (14 orase). Cea mai mare zona economica libera, dupa cifra de afaceri este create linga orasul anhai. In America Latina initial predominau zonele de productie pentru export. O raspindire larga au primit si zonele Ofsor. In Africa zonele economice libere au raspindire mult mai restrinsa din cauza insuficientei resurselor financiare si dezvoltarii slabe a infarstructurii. Predomina zonele de productie pentru export. In statele cu economia in tranzactie zonele economice libere au aparut la inceputul anilor 90 si predomina zonele de productie pentru export. Sub influenta instabilitatii politice, de asemenea si a unor factori economici si administrative unele zone economice libere create in statele in curs de dezvoltare in prezent nu mai functioneaza. 3.Clasificarea zonelor stiintifico tehnologice; In epoca progresului tehnico stiintific s-a format o noua grupa de zone libere ce combina stiinta cu producerea tehnologiilor de virf. Acestea sunt zonele stiintifico tehnologice diferite ca dimensiune, specializarea si sursele de finantare. Principalii factori in crearea zonelor stiintifico tehnologice sunt: 1.prezenta unei unversitati tehnice sau centrul de cercetare stiintifica de talie mondiala; 2.prezenta infrastructurii tehnologice si capitalul; 3.forta de munca de inalta calificare si conditiile comfortabile de viata. La inceputul anilor 90 s-au format 3 tipuri functionale de zone stiintifico tehnologice I.centrele inovationale sunt centre de sustinere a antreprenoriatului mic innovational unde se creaza un mediu favorabil pentru pregatirea specialistilor in domenii noi de activitate si se ofera un capital statutar. In prezent se enumera citeva sute de astfel de centre, majoritatea aflindu-se in statele inalt dezvoltate (SUA, Germania, Marea Britanie).
15

II.parcurile stiintifico tehnologice este o grupa teritoriala de companii ce realizeaza o activitate bazata pe elaborarile stiintifico tehnologice a unei universitati tehnice sau centrul innovational local. In parcurile stiintifico tehnologice se concentreaza companii specializate pe activitati de implimentare in practica a noilor tehnologii. III.tehnopolusurile este o zona libera a noilor tehnologii unde se combina stiinta si tehnologiile cu cultura nationala traditionala. Tehnopolisul se amplaseaza intr-o localitate cu conditii confortabile de trai in apropierea unui aeroport sau statie de cale ferata de mare viteza. 4.Caracteristca principalelor centre stiintifico tehnologice; Prima zona stiintific tehnologica din lume a aparut in anii 50 in California Silecon Wales. Aici se afla cea mai mare zona de productie a tehnicii avia rachetare din lume. La mijlocul anilor 80 companiile din aceasta regiune produceau 1/3 din productia mondiala de microprocesoare. In aceasta zona se afla una din cele mai prestigioase universitati anericane (Stanford). Raionul Boston s-a format pe baza institutului tehnologic Masa Ciusets si universitatii Harward. Aici se concentreaza cea mai mare productie din lume de minicalculatoare. Cel mai mare parc stiintifico tehnologic din Marea Britanie s-a format pe linga universitatea Kembridj si este specializat in producerea opticii electronice si tehnologiilor informationale. Principalele tehnopolisuri din Germania se afla linga orasul Munhen specializat in microelectrnica si orasul Heidelberg specializat in biotehnologie. In Japonia zonele stiintifico tehnologice se dezvolta incepind cu anul 1980 sub controlul statului. In a doua jumatate a anilor 80 statul a investit in constructia celor 19 tehnopolisuri peste 10 mlrd $ SUA. Principalele directii de activitate sunt tehnologiile informationale, electronica si telecomunicatiile. Parcurile stiintifico tehnologice au primit o larga raspindire si in statele noi industriale unde un rol important in crearea lor l-au avut zonele de productie pentru export. Productia realizata de tehnoparcuri predomina in structura exportului acestor state. Coreea de Sud producerea si exportul de televizoare si cuptoare cu microunde; Singapoure discuri magnetice si flopydiscuri; Hong Kong ceasuri electronice; Taiwan asigura 1/3 din consumul mondial de monitoare; Mallaiesia este specializata in productia si exportul de componente electronice.

16