Sunteți pe pagina 1din 4

FAPTE DE COMER

Codul comercial romn stabileste n art. 3 o serie de operatiuni savrsite de catre o persoana sunt fapte de comert. Art. 4 din codul comercial dispune ca n afara de aceste operatiuni calificate drept fapte de comer_ 555b19f 55; vor avea acelasi caracter si celelalte contracte si operatiuni ale unui comerciant cu 2 exceptii: aceste conditii comerciale privind art. 56 arata ca n masura n care ntr-un raport juridic operatiunea savrsita are caracter comercial pentru una dintre parti, legea aplicabila respectivului raport juridic va fi legea comerciala. Obiectul reglementarilor codului comercial din acest punct de vedere l constituie faptele de comert, n sens larg legea comerciala reglementnd din acest punct de vedere att raportul juridic rezultat din acte juridice ct si raportul juridic rezultat din fapte juridice. Adica sub incidenta legii comerciale intra att contractele comerciale ct si faptele licite si faptele ilicite savrsite de comercianti n legatura cu activitatile lor. Tema: producte. Art. 3 realizeaza o enumerare a faptelor de comert, enumerare cu caracter exemplificativ sau enuntiativ, legiuitorul avnd intentia de a consacra ca fapte de comert cele mai frecvente acte juridice si operatiuni care constituiau baza activitatii comerciale. Art. 3 cu alte cuvinte are un caracter dispozitiv si nu imperativ, de-a-lungul timpului acestor enumerari i sau adaugat si alte activitati, ultima mare adaugire fiind realizata de decretul lege nr. 54/1990 prin care s-a reglementat organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative. Codul comercial nsa nu da o definitie a notiunii de fapte de comert, de aceea doctrina a ncercat sa realizeze acest lucru stabilind diferite criterii care sa permita includerea unei activitati n categoria faptelor de comert. Aceste criterii s-au concretizat n cteva teorii: teoria speculatiei conform careia actul de comert este un act de speculatie, adica un act realizat n scopul obtinerii de beneficii. Acest criteriu al speculatiei a fost considerat de doctrina ca fiind insuficient pentru definirea notiunii de fapta de comert. Deoarece s-a demonstrat ca pe de o parte este prea larg nepretuind calificarea operatiunilor ca fiind structura comerciala (de exemplu exploatarile agricole sunt ntotdeauna conform legii civile acte juridice civile desi si n acest caz scopul activitatii este tot producerea de beneficii). Pe de alta parte doctrina a aratat ca acest criteriu este n unele situatii prea ngust existnd operatii comerciale care nu urmaresc obtinere de profit (de exemplu vnzarea n pierdere n scopul obtinerii de clientela). teoria circulatiei conform careia actul de comert este numai un act de interpunere n circulatia marfurilor ntre producatori si consumatori. si acest criteriu a fost considerat ca fiind insuficient pentru definirea notiunii deoarece ele exclud din categoria faptelor de comert actele de productie si de asemenea este inexact din punct de vedere al activitatii comerciale care sunt straine circulatiei marfurilor (de exemplu activitatea de intermediere n afaceri). teoria ntreprinderii conform careia actul de comert este actul realizat ntr-o ntreprindere ca activitate organizata bazata pe anumite mijloace materiale. si acest criteriu a fost considerat inexact deoarece exista acte de comert care se realizeaza n afara organizarii unei ntreprinderi (exemplu agentiile de bursa) si pe de alta parte exista si ntreprinderi care au ntotdeauna caracter civil (exemplu exploatarile agricole). Din aceste critici s-a desprins concluzia ca pentru o definire corecta a notiunii de fapte de comert trebuie mbinate mai multe criterii motiv pentru care doctrina a elaborat o asa numita teorie mixta conform careia actul de comert poate fi definit ca fiind acel act care realizeaza o interpunere n circulatia bunurilor efectuata cu intentia producerii de profit. Prin urmare aceasta teorie foloseste n

definirea notiunii 2 criterii:

cel al profitului si cel al circulatiei.

Doctrina a realizat si o clasificare a faptelor de comert pentru a usura inserarea unor activitati ntr-o anumita categorie. Aceasta clasificare este facuta n functie de obiectul concret al activitatii si mparte faptele de comert n 3 mari categorii: 1. 2. 3. fapte de comert obiective enumerate n articolul 3 fapte de comert subiective reglementare data de articolul 4 fapte de comert unilaterale/mixte reglementare prevazuta n articolul 56

Faptele de comert obiective. Doctrina a considerat ca aceste fapte de comert pot fi subclasificate n 3 categorii: a. operatiuni de interpunere n schimb si circulatie n care intra cumpararea- vnzarea comerciala si operatiunile de banca si schimb b. c. ntreprinderile de productie si prestari servicii faptele de comert conexe (accesorii).

a. operatiuni de interpunere n schimb si circulatie n care intra cumpararea- vnzarea comerciala si operatiunile de banca si schimb. a. 1 Operatiunea de cumparare vnzare este similara din punct de vedere al structurii sale operatiunii de vnzare cumparare civila. Aceasta operatiune presupune un contract prin care una dintre parti, vnzatorul se obliga sa transmita celeilalte parti dreptul de proprietate asupra unui bun n schimbul unui pret conform art. 1294 cod civil. Ceea ce deosebeste nsa vnzarea cumpararea comerciala de operatiunea civila este pe de o parte obiectul acesteia pe de alta parte finalitatea operatiunii, astfel obiect al vnzarii cumpararii comerciale l pot forma numai bunuri mobile, bunurile imobile facnd parte strict din circuitul civil, cu alte cuvinte operatiunile cu bunuri imobile vor avea ntotdeauna caracter civil indiferent de calitatea partilor implicate n raportul juridic respectiv. n ceea ce priveste finalitatea vnzarii cumpararii comerciale, acestea se concretizeaza n intentia cumparatorului de revnzare a bunului astfel dobndit. Din acest motiv se poate spune ca trasatura caracteristica a vnzarii cumpararii comerciale o constituie intentia de revnzare care nsa trebuie sa ndeplineasca cumulativ o serie de conditii pentru ca operatiunea sa aiba caracter comercial si anume: intentia de revnzare trebuie sa existe n chiar momentul ncheierii contractului de vnzare cumparare; aceasta intentie de revnzare sa fie facuta cunoscuta de cumparator vnzatorului bunului respectiv. Acest lucru se poate face n mod expres. (exemplu cumpararea bunului respectiv pe numele unui comerciant sau n mod tacit prin achizitionarea unei cantitati mari din acelasi produs). aceasta sa priveasca n principal bunul cumparat si nu un accesoriu al acestuia (exemplu aceasta conditie nu este ndeplinita n cazul n care un agricultor cumpara o cantitate mare de saci pentru asi ambala produsele).

a. 2 Operatiunile de banca si schimb sunt reglementate n articolul 3 punctul 11., notiunea nefiind explicata n codul comercial. Se considera nsa ca operatiunile de banca sunt operatiuni asupra sumelor n numerar, asupra creditelor si titlurilor negociabile. Operatiunile de schimb sunt acele operatiuni prin care o moneda sau altele, bilete de banca sunt transformate ntr-o alta moneda. Necesitatea si importanta distinctiei faptelor de comert Pentru determinarea raporturilor care formeaza obiectul dreptului comercial, Codul comercial roman stabileste anumite acte juridice si operatiuni pe care le califica "fapte de comert". Prin savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert se nasc anumite raporturi juridice, care sunt reglementate de legile comerciale. Necesitatea si importanta distinctiei dintre faptele si actele de comert beneficiaza de argumente importante. Spre exemplu, sunt comercianti numai persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, asadar ca profesiune (art. 7 C. com.) iar nu doar "intr-un chip accidental" (art. 9 C. com.). Numai astfel de persoane sunt considerate comercianti si trebuie sa se inmatriculeze in registrul comertului (art. 1 alin. 1 L. 26/1990), sub sanctiunea amenzii civile (art. 41 L. 26/1990) a inchisorii contraventionale (art. 2 lit. c L. 12/1990) si a confiscarii (art. 6 L. 12/1990). Daca meseriasul prelucreaza materialul procurat de client, ne aflam in prezenta unei locatiuni de servicii. Operatiunea este civila, iar nu comerciala, deoarece nu este un act de interpunere in circulatie. Daca insa meseriasul cumpara materialul si, dupa prelucrarea lui, vinde produsele realizate, aceasta operatiune reprezinta o fapta de comert. Spre exemplu, cismarul lucrand manual si personal, fara a lucra ghete spre a fi vandute, nu are magazin pentru vanzare si a carui profesie principala consta in repararea ghetelor vechi nu este comerciant, insa, dimpotriva, are aceasta calitate cismarul care face ghete dupa comanda cu materialul sau propriu. Daca un necomerciant efectueaza un act de comert izolat, el nu devine comerciant insa va fi supus "legilor si jurisdictiei comerciale pentru toate contestatiile ce se pot ridica din aceasta operatiune" (art. 9 C. com.). Pe de o parte, conditia esentiala a calitatii de comerciant consta in exercitarea actelor de comert in mod profesional. Exercitarea mai multor acte comerciale in sine nu constituie totusi profesionalitate, deoarece profesionalitatea consta in exercitarea actelor in asa mod incat sa formeze o ocupatie perseverenta, sa fie un exercitiu asa de des si de consecutiv, incat sa constituie oarecum o conditie speciala de existenta si de viata sociala. Aceasta decizie a Curtii de Casatie constituie un argument in vederea necesitatii delimitarii corecte a sferei actelor de comert. Caci numai prin exercitarea acestora in anumite conditii se dobandeste calitatea de comerciant, iar nu prin savarsirea - chiar repetata - a altor acte (spre exemplu civile - acordarea de imprumuturi din banii proprii ) sau prin simplul renume de "comerciant", care nu este corespunzator unei situatii obiective de fapt. Pe de alta parte, in conformitate cu prevederile art. 1 din Legea 31/1990, societatile comerciale pot fi constituite numai "in vederea efectuarii de acte de comert, drept pentru care s-a aratat ca ceea ce determina caracterul comercial al unei societati comerciale in dreptul nostru este obiectul de activitate: o societate va fi comerciala in masura in care obiectul sau, stabilit prin actul constitutiv, va fi comercial, si civila, daca obiectul il constituie operatiuni civile, indiferent daca forma este aceea a unei societati comerciale. Din faptele de comert se nasc obligatii comerciale, din contractele civile se nasc obligatii cu caracter civil. Contractele comerciale sunt supuse unor reguli speciale - instrumente caracteristice cu care comerciantii intervin in comertul juridic, si se interpun in circulatia marfurilor si serviciilor, intre activitatea de productie si consum, supuse unui principiu major: principiul libertatii contractuale. Derivand din contractele comerciale, obligatiile comerciale care sunt mai oneroase decat obligatiile civile datorita: a) solidaritatii codebitorilor, inclusiv a fidejusorului cu debitorul (art. 42 C. com.); spre deosebire de domeniul civil, unde solidaritatea trebuie sa rezulte dintr-o stipulatie a partilor sau din lege, in materie comerciala dispozitia art. 42 este luata pentru incurajarea creditului, plata solidara fiind o garantie mai mare pentru creditor. b) curgerii de drept a dobanzilor (art. 43 C. com.) de la scadenta: dobanda curge de drept la scadenta numai daca obligatia este de natura comerciala, adica ori de cate ori obligatia sau raportul juridic insusi din care izvoraste este comercial. Datoria va fi deci comerciala in urmatoarele situatii: 1. atunci cand isi are sursa intr-o fapta de comert obiectiva, prevazuta de art.3 Cod comercial, pentru

ambele parti; 2. atunci cand intervine intre comercianti, ca fapta de comert subiectiva (art.4 Cod comercial);