Sunteți pe pagina 1din 10

ETAPELE CERCETRII sIINIFICE 1.

Consideratii preliminare Orice tip de cercetare presupune parcurgerea mai multor etape, care se nlantuie ntr-o ordine strict ierarhizata. Diversele etape ale unei cercetari sociale sau educationale sunt legate ntre ele si de modul cum se demareaza demersul stiintific. Acest moment determina n mare masura nsasi rezultatele finale pe care le vom obtine, care sunt dealtfel proiectate din start. Se ntmpla deseori c 636c23g a n cursul unei cercetari sa fim confruntati cu probleme pe care nu reusim sa le exploram deoarece nu au fost luate n considerare la demararea acesteia. Datorita interdependentelor strnse ntre toate momentele unei cercetari, foarte importanta ramne faza initiala, a alegerii si proiectarii temei de cercetare, atunci cnd stabilim scopurile pe care le urmarim, tipul anchetei si tehnicile de prelucrare a datelor pe care le vom folosi. n acelasi timp, de la bun nceput trebuie sa luam n considerare si o serie de elemente concrete, pragmatice: conditiile n care se desfasoara o cercetare, posibilitatile de finantare, precum si posibilitatile de utilizare a datelor si concluziilor ce vor reiesi din cercetare. Evaluarea resurselor umane si financiare trebuie sa conduca la dimensionarea si alegerea acelor tehnici de culegere a datelor si de prelucrare posibile cu resursele pe care le detinem, fara nsa a mpienta asupra calitatii stiintifice a cercetarii. Acest lucru nseamna ca nu se poate face rabat de la principiile metodologiei stiintifice pe motiv ca nu exista resurse de un fel sau altul. Se alege acea metodologie, acele metode ce pot fi utilizate att n raport cu tema de cercetare, dar si cu posibilitatile concrete detinute de cei care o initiaza. De asemenea, este important sa retinem faptul ca n proiectarea cercetarii, si apoi n realizarea ei, nu se porneste n nici un caz de la premise ideologice sau morale, ci strict de la principiile stiintifice ce se pot aplica la tema respectiva. Chiar daca parcurgerea etapelor este comuna oricarei teme de cercetare, n schimb tehnicile de culegere a datelor 2 trebuie sa se adapteze la subiect si la teoria de referinta. Toate aceste cerinte reprezinta n fapt respectarea principiului neutralitatii axiologice si, simultan, a cerintelor deontologice, a conditiilor, posibilitatilor concrete de demarare si realizare a unei cercetari educationale. n domeniul educational, problema respectarii cerintelor mentionate mai sus este cu att mai stringenta, cu ct prin natura lor astfel de teme au o puternica ncarcatura axiologica si psiho-morala. Caracterul temelor n cauza nu trebuie sa presupuna nsa abdicarea de la principiile general valabile pentru orice cercetare stiintifica psihosociala. Etapele ce trebuie parcurse sunt identice cu cele ale oricarei cercetari psihosociale, indiferent de subiect. Punctul de plecare al oricarei cercetari educationale l reprezinta o problema psihosociala, sau mai simplu spus o ntrebare de tipul "de ce?", "care?", "cum?" etc. . De ce o anumita populatie scolara obtine performante nalte ntr-un anumit domeniu? Care sunt factorii absenteismului scolar? Etc. Desigur ca astfel de ntrebari sunt nenumarate, toate asteptnd un raspuns stiintific, care sa depaseasca nivelul simtului comun.

2. Etapele cercetarii stiintifice 2.1 Selectarea temei de cercetare Importanta acestui prim pas pleaca de la complexitatea realitatii psihosociale care nu poate fi cunoscuta n mod empiric dect prin cunoasterea treptata si cumulativa a faptelor, fenomenelor si proceselor sociale ce o compun, la un anumit moment dat si ntr-un loc anume. ntruct nu exista criterii strict stiintifice de selectare a unei teme de cercetare, alegerea poate fi determinata de o serie de conditii si factori, printre care pot fi amintiti: - nivelul atins de cunoasterea n domeniu - posibilitatile materiale pe care le ofera mediul educational pentru a se autocunoaste - personalitatea cercetatorului sau a celui care comanda cercetarea 3 - formatia profesionala si soliditatea cunostintelor n domeniu - modelele culturale dominante si cele mpartasite de cercetator - normele si valorile predominante la un moment dat n societate - etc. Lipsa criteriilor stiintifice si complexitatea problemelor educationale, determina existenta unor posibilitati nelimitate de alegere a temei de cercetare, a carei calitate depinde de masura n care raspunde la o problema psiho-sociala, dar si de modul cum raspunde la acea problema. Daca, n principiu, depistarea problemelor din sfera educationala nu prezinta dificultati deosebite, data fiind multitudinea acestora si dinamica lor, modalitatile n care sunt acestea abordate si elucidate, presupune cunostinte de specialitate, chiar si din domeniile conexe, foarte bine nsusite, ct si stapnirea metodelor stiintifice de investigare. Prin urmare, orice cercetare debuteaza cu formularea unor probleme, care pot fi : a. probleme teoretice, cnd au un specific strict teoretic b. probleme educationale sau factuale, caracterizate tocmai prin natura lor psihosociala c. probleme factual-teoretice, respectiv cele care se refera la corespondenta dintre faptele psihosociale si teoria luata ca referinta De-a lungul timpului s-au propus mai multe strategii de formulare a temelor de cercetare: 1. Recunoasterea si tolerarea diversitatii optiunilor conceptuale, instrumentale si ontologice, care desemneaza faptul ca aderarea la o teorie nu coincide cu standardizarea interpretarilor si formularilor conceptuale. 2. Asigurarea unei continuitati si cumulativitati a rezultatelor cercetarilor care vizeaza aceiasi problema, deci necesitatea asigurarii unei continuitati n cercetare, constnd n analiza empirica, eventual repetata a acelorasi probleme si a celor corelate, analiza secundara a aceluiasi set de date, precum si diversificarea interpretarilor. Acest demers are la rndul lui mai multe momente ce necesita a fi parcurse: Primul pas n formularea modelului unei probleme consta n specificarea obiectivului urmarit, care deriva din precizarea temei de cercetare. Identificarea obiectivului propriu4 zis al unei cercetari poate fi o operatie foarte simpla, detalierea implicatiilor sale solicita n schimb delimitari atente, care vor influenta desfasurarea ntregii cercetari. Din acest motiv se impune cteva ntrebari, carora trebuie sa le gasim un raspuns n aceasta faza de debut a cercetarii. Acestea se refera la: tipul de informatie factuala necesar pentru

elucidarea problemei, implicatiile practice ale abordarii unei anumite teme si binenteles la implicatiile teoretice vizate prin abordarea unei probleme anume. De asemenea, un element deosebit de important pentru prima etapa a oricarei cercetari este documentarea solida teoretica, n general, dar n special n domeniul n care se ncadreaza problema abordata, pentru asigurarea continuitatii si cumulativitatii, dar si cunoasterea realitatii psihosociale ce impune o anumita problema spre cercetare, respectiv a contextului educational concret ce urmeaza a fi cercetat prin metode stiintifice. Aceasta prima etapa pune si probleme: n special pentru ncepatori exista tendinta de a alege teme mult prea ample sau care sunt sau au fost abordate frecvent de alti specialisti. Desigur, este importanta intuitia cercetatorului, dar acesta este potentata de formatia teoretica si metodica si de o buna cunoastere a realitatii sociale. Exista fara nici o ndoiala oameni cu o capacitate deosebita de a identifica probleme psihosociale n mediul educational, mai ales cele mai putin evidente, mai complexe, despre care se poate spune ca "simt" realitatea psihosociala cu care se confrunta. 2.2 Formularea ipotezelor A doua etapa a oricarei cercetari sociale o constituie formularea ipotezelor cu referinta teoretica si/sau factuala. De fapt n orice actiune umana, rationala formulam ipoteze pentru a ne dirija comportamentul n cunostinta de cauza. Ipoteza poate fi definita ntr-o multitudine de moduri. De exemplu, Lazar Vlasceanu defineste ipoteza ca " un enunt predictiv conditional cu privire la relatia dintre atributele, variabilele care caracterizeaza unitatile primare sau structurile analizate". O definitie mai simpla este urmatoarea (Ion Marginean): ipoteza este " un enunt referitor la relatia dintre doua sau mai multe fenomene". 5 O ipoteza, indiferent de natura ei teoretica sau factuala, nu se poate fundamenta, testa, valida, confirma dect pe o serie coordonata de experiente sau date empirice. O ipoteza corecta din punct de vedere logic si raportata la o teorie de referinta este sau trebuie sa fie empiric verificabila n vederea validarii si integrarii sale teoretice. Drept urmare, sunt statuate n general, trei conditii metodologice pentru formularea adecvata a unei ipoteze stiintifice. Acestea sunt urmatoarele: 1. ipoteza trebuie sa fie corecta din punct de vedere formal (logic ) si saturata de semnificatii 2. orice ipoteza se bazeaza ntr-o anumita masura pe cunoasterea prealabila si ca atare trebuie sa fie compatibila cu cunoasterea stiintifica precedenta 3. o ipoteza se impune sa fie empiric testabila cu ajutorul procedeelor obiective ale stiintei, adica n conformitate cu datele empirice controlate cu ajutorul tehnicilor stiintifice si ale teoriei de referinta. n functie de termenii pe care i contine, se pot distinge doua tipuri de ipoteze: a. ipoteze empirice, adica atribute observabile si masurabile, testabile prin experienta, respectiv acelea care generalizeaza pe baza unei analize a unor stari observabile b. ipoteze teoretice, ce contin termeni neobservabili n realitate, cum ar fi structura sociala, statusul social, retele de comunicare, comportament organizational etc. Ca atare, ipoteza poate fi :

- un dat apriori, bazat pe cunoasterea anterioara, caz n care formularea ei presupune cunoasterea domeniului si a cercetarilor ntreprinse pna la momentul demararii cercetarii proprii. - construita pe baza unei actiuni constatative n cadrul populatiei care urmeaza sa fie cercetata, demers care se bazeaza fie pe datele statistice existente, fie prin efectuarea unei preanchete ce reprezinta o recunoastere a terenului pentru debarasarea de ideile preconcepute si stereotipe. Indiferent de natura ei, ipoteza este nainte de toate o constructie mentala, imaginativa. Ipotezele trebuie sa fie verificabile prin cercetare si sa se obtina rezultate generalizabile. 6 Pentru a putea fi considerata stiintifica, n stiintele socioumane o ipoteza trebuie sa ndeplineasca doua calitati esentiale: 1. sa fie plauzibila, adica sa prezinte consistenta interna - respectiv sa nu contina enunturi incompatibile si sa prezinte consistenta externa, adica sa fie compatibila cu teoriile anterioare. 2. sa fie testabila, nsemnnd ca prin datele cercetarii sa poata fi validata sau infirmata. Pentru a demonstra validitatea unei ipoteze, aceasta trebuie verificata. n acest scop se construieste un plan de observatie, n functie de problema aleasa pentru cercetare, de posibilitatile concrete si de diferite alte circumstante, se utilizeaza diferite tipuri de date. Exemple de ipoteze: 1. Tema: "Strategii actionale si de negociere n organizatii scolare"; ipoteza1: negocierea sindicala este dependenta de functionarea parteneriatului social la diferite niveluri si de tipul de comunicare dintre partenerii implicati; ipoteza2: calitatea si eficienta negocierii sindicale este determinata de calitatea partenerilor, de contextul n care se desfasoara si de cantitatea de informatii detinute de fiecare dintre parteneri; ipoteza 3: eficienta actiunii unitatilor scolare depinde de resursele financiare de care dispun, de resursele materiale, de gradul de profesionalism n domeniu si de cunostintele manageriale; etc. 2. Tema: "Stima de sine la adolescentii delicventi": ipoteza: statutul de delicvent determina un nivel ridicat al stimei de sine n cazul adolescentilor. 2.3 Constructia variabilelor (operationalizarea) n a treia etapa modelele ipotetice se traduc n termeni cu incidenta empirica, sau ceea ce se cheama construirea variabilelor. Acestea sunt de mai multe tipuri: a. variabile sociodemografice, n functie de care un individ este plasat ntr-o structura sociala, definindu-i pozitia: vrsta, gen, loc de munca, stare civila, nivel de instruire, loc de munca, venituri etc. 7 b. variabile atitudinale si comportamentale, ce caracterizeaza individualitatea unei persoane din punctul de vedere al atitudinilor si comportamentelor sale fata de anumite obiecte sociale. c. variabile socio-structurale, care se refera la caracteristicile grupurilor n care este integrata persoana investigata, pozitia n stratificarea sau ierarhia sociala: functii de conducere sau subordonare, retele sociale n care se integreaza, institutii n care lucreaza, organizatii educationale, civice sau politice n care desfasoara anumite activitati etc.

Pentru ca ipotezele construite sa fie verificabile, este necesar ca variabilele studiate sa fie n numar suficient (sa asigure un grad suficient de saturatie). Variabilele sunt de doua feluri: dependente si independente n functie de care se masoara si se apreciaza primele dintre ele, cele dependente. Constructia variabilelor sau a spatiului de atribute, cum le-a numit Paul Lazarsfeld, reprezinta n acelasi timp operationalizarea conceptelor si elaborarea schemei operationale de cercetare. Conceptul de variabila desemneaza proprietatea fenomenelor si proceselor psihosociale de a varia n functie de moment, loc, colectivitate, individ indiferent de natura fenomenului respectiv. Ca atare termenul de variabila caracterizeaza orice fenomen psihosocial, cum se poate deduce si din tipurile enuntate putin mai nainte. Stabilirea variabilelor este realizabila prin analiza literaturii de specialitate, prin consultarea altor cercetari, a "expertilor" sau chiar a oamenilor obisnuiti si binenteles prin utilizarea imaginatiei analistului social. dintre toate variabilele stabilite trebuie retinute doar cele care sunt congruente semantic si coreleaza ntre ele. Operationalizarea presupune urmatorul traseu: 1. definirea conceptelor 2. determinarea dimensiunilor acestora 3. transformarea dimensiunilor n indicatori Toate cele trei, concepte, dimensiuni, indicatori reprezinta variabile, desigur n masura n care au proprietati ce se modifica n functie de anumite criterii. Acest parcurs poate 8 merge mai departe, indicatorii la rndul lor pot fi operationalizati n indici, care contribuie la reconstructia distributiei empirice. Indicele este ntotdeauna subordonat indicatorului. 1. n ceea ce priveste conceptele, n functie de continut sunt doua tipuri de concepte (dupa Septimiu Chelcea): a. concepte ce desemneaza unitati sociale, cum ar fi: oamenii, grupurile, colectivitatile, societatile si produsele materiale si sprituale ale acestora, b. concepte ce se refera la calitatile obiectelor sociale, concretizate n caracteristici individuale sau grupale, relationale si contextuale. 2. Dimensiunile se refera la acele aspecte care prezinta un anumit grad de generalitate al domeniului cercetat, ele fiind tot concepte cu un grad mai scazut de generalitate. Cuprinse de obicei n schema operationalizarii, ele sunt relative si oarecum ambigue , fiind n practica considerate fie concepte, fie indicatori. Mai ales n cazurile simple conceptul este operationalizat direct prin indicatori. 3. Indicatorii pot fi definitionali, empirici si de inferenta, corespunzator functiilor pe care le ndeplinesc. Realizarea unei cercetari concrete impune elaborarea de indicatori empirici, direct masurabili, ceea ce reprezinta transformarea conceptelor si dimensiunilor n termeni operationali de cercetare. Indicatorii stau la baza ntocmirii instrumentelor de cercetare: chestionare, ghiduri de interviu, observatie etc. 2.4 Stabilirea metodelor de cercetare si elaborarea instrumentelor de culegere a datelor

Odata operationalizarea ncheiata se poate trece la alegerea metodelor sau metodei de cercetare adecvate fiecarei probleme n parte. Dincolo de aceasta adecvare, absolut obligatorie, alegerea unei metode sau alta tine si de optiunea cercetatorului si de resursele umane si materiale existente. n functie de metoda aleasa se realizeaza instrumentele de cercetare specifice acesteia. ntr-o cercetare educationala bine fundamentata si elaborata aceasta etapa se ncheie cu 9 testarea schemei operationale si a tehnicilor (instrumentelor de cercetare) elaborate, care poarta denumirea de ancheta pilot. Aceasta este un fel de repetitie generala a cercetarii propriu-zise, care se realizeaza pe un numar redus de unitati sociale, dar similare celor ce vor fi cuprinse n cercetare. Ancheta pilot poate confirma sau infirma metodologia folosita, ceea ce poate conduce la completarea, modificarea si adecvarea constructiei teoretice, a celei tehnice, si, la limita, chiar la renuntarea la respectiva cercetare. De asemenea aceasta dimensioneaza mai exact costurile cercetarii si timpul necesar realizarii ei. 2.5 Determinarea unitatilor sociale si /sau a populatiei investigate n cercetarea sociala unitatile care pot constitui surse de date ( n sens de informatii) pot fi indivizii, grupurile, organizatiile, colectivitatile, societatile. Acest demers presupune trei operatii metodologice distincte, strns legate ntre ele: stabilirea colectivitatii statistice generale, gruparea unitatilor, a populatiei si alegerea esantioanelor asupra carora urmeaza sa se realizeze investigatia propriu-zisa. Toata aceasta operatie are ca punct de referinta problema sau problemele psihosociale care constituie obiectul cercetarii. Colectivitatea statistica generala se refera la toate persoanele sau grupurile implicate n procesele aferente problemei, care detin informatii despre aceasta sau au prin statutul lor anumite atributii n gestionarea ei. Dupa determinarea colectivitatii statistice generale se grupeaza unitatile sau populatia n functie de caracteristicile lor sociale (demografice, economice, profesionale, sociale etc.). Acest demers este necesar att pentru stabilirea esantionului, atunci cnd e cazul, ct mai ales pentru prelucrarea si analiza informatiilor ce vor fi obtinute. Cercetarile sociologice pot fi realizate prin studierea ntregii populatii, denumita anterior colectivitate statistica generala, sau, cel mai adesea, prin studierea unui esantion din aceasta populatie. Exista o serie de reguli generale de esantionare, nsa ele trebuie adaptate si adecvate la metodele de cercetare utilizate. 10 2.6 Esantionarea n orice cercetare, o situatie ideala ar permite studierea ntregii populatii care reprezinta obiectul de studiu al cercetarii. nsa, dar de cele mai multe ori acest lucru este practic imposibil, motiv pentru care se apeleaza la esantionare. Atunci cnd colectivitatile studiate sunt de dimensiuni reduse este posibila studierea totalitatii unitatilor sociale componente sau loturi din populatia respectiva. Esantionarea consta n selectarea unor unitati primare din populatia existenta, pentru a ajunge la un grup relativ restrns cu caracteristici statistice de reprezentativitate. Investigarea ntregii populatii este statistic echivalenta sau cvasiechivalenta cu

investigarea unui esantion reprezentativ. Pentru aceasta trebuie ndeplinite doua conditii: 1. prima conditie a unei bune esantionari este ca esantionul obtinut sa ofere o imagine ct mai exacta a populatiei din care a fost selectat. 2. fiecare unitate de referinta trebuie sa dispuna de aceiasi probabilitate de a fi selectata. Esantionarea se bazeaza pe doua teorii statistice, si anume legea numerelor mari si calculul probabilitatilor. Prima dintre ele fundamenteaza marimea, iar cea de a doua selectia unitatilor. Un esantion reprezentativ trebuie sa ndeplineasca cel putin doua conditii esentiale: a. sa fie elaborat aleator, n conformitate cu legile probabilitatii, ca mod de selectie b. gradul de eterogenitate al unitatilor primare incluse n esantion (de obicei indivizi) sa coincida cu cel specific populatiei de referinta. Caracterul eterogen se determina n functie de mai multe variabile de referinta ale selectiei: vrsta, gen, mediu de rezidenta, nivel de instructie, venit, stare civila, apartenenta politica etc. Variabilele de referinta pot varia n functie de problema studiata, unele dintre ele fiind generale aproape pentru orice cercetare, cum ar fi genul, vrsta, mediul de rezidenta, nivelul de instructie. Esantionul rezultat este omogen n raport cu variabila n functie de care este selectat si eterogen prin dispersia unitatilor selectate. 11 Reprezentativitatea se realizeaza prin pastrarea n esantion a aceleiasi eterogenitati care exista n populatia de referinta, toate celelalte conditii fiind controlate. Marimea esantionului este una din problemele cele mai discutate, deoarece n mentalitatea comuna se considera ca validatea acestuia este data de numarul ct mai mare al unitatilor cuprinse n esantion. n realitate marimea optima este stabilita n functie de gradul de reprezentativitate, dar si de alte elemente n afara celor propriu-zis statistice, care tin printre altele de resurse, implicit de costuri. 2.6.1 Tipuri de esantionare Cea mai cunoscuta distinctie, considerata clasica, este aceea dintre: - esantioanele aleatoare (probabilistice) - esantioanele nealeatoare (neprobabilistice). O procedura de esantionare este aleatoare atunci cnd fiecare individ din populatie are o sansa calculabila si nonnula de a fi ales n esantion (Rotariu, Ilut: "Ancheta sociologica si sondajul de opinie"). Aceasta definitie presupune sa stim nu numai cti indivizi cuprinde populatia, dar si sa-i putem identifica n mod simplu si fara echivoc. Acest fapt presupune existenta unei liste a populatiei care sa permita identificarea fiecarui individ. Trebuie precizat ca reprezentativitatea se poate calcula numai pentru esantioanele probabilistice, si ca fiecare tehnica de esantionare presupune formule specifice de estimare a erorii. Esantionarea simpla aleatoare Atunci cnd se foloseste aceasta procedura , indivizii care formeaza esantionul sunt alesi n mod uniform si cu o probabilitate identica pentru fiecare. Procedura de selectie este cea a loteriei, confectionndu-se pentru fiecare individ un bilet care se introduce ntr-o urna, de unde se extrag un numar de bilete corespunzatoare marimii esantionului. Aceasta tehnica simpla este n fapt utopica pentru populatii foarte mari.

n cercetarea stiintifica, atunci cnd se foloseste esantionare simpla aleatoare se apeleaza la tabelele cu numere aleatoare. Prin diferite mijloace se genereaza serii lungi de numere ntmplatoare. Pe de alta parte, specialistul n esantionate trebuie sa posede o lista cu toti 12 indivizii din populatie (de exemplu, recensaminte, registrele scolare, baze de date furnizate de birourile de evidenta a populatiei, sau listele electorale, daca ne referim doar la populatia majora). Esantionarea stratificata Acest tip de esantionare este tot o procedura probabilistica, n care se porneste de la o diviziune a populatiei dupa un anumit criteriu. Alegerea esantionului se face n mai multe etape, selectnd dupa aceiasi procedura simplu aleatoare un numar de subesantioane de marimea corespunzatoare fiecarui strat n populatia totala. Se apreciaza ca esantioanele probabilistice stratificate au o reprezentativitate superioara celor simplu aleatoar si ofera posibilitatea de a compara grupurile de populatie clar delimitate n realitate . Esantionarea multistadiala n cel mai multe cercetari care au n vedere un spatiu extins, respectiv cel national, sau regional, cu o dispersie accentuata a unei populatii numeroase, se foloseste esantionarea multistadiala sau grupala. n constructia esantionului se porneste de la nu de la individ, ci de la grupuri mari aflate n proximitate spatiala, de exemplu judete, se trece apoi la altele mai mici, cu aceleasi caracteristici, de exemplu localitati, pna se ajunge la nivelul indivizilor. Astfel de esantioane sunt frecvent utilizate, dar trebuie ponderate valorile diferitelor grupuri care se constituie n unitati distincte, dar care nu sunt echivalente din punct de vedere al ponderii pe care o detin n cadrul populatiei totale. De aceea acest tip de esantionare se utilizeaza combinat cu esantionarea stratificata. Traian Rotariu si Petru Ilut considera ca " eficacitatea practica a acestui tip de esantionare prevaleaza asupra inconvenientelor teoretice, esantioanele multistadiale fiind extrem de des folosite n anchete si sondaje, pentru ameliorarea reprezentativitatii lor procedndu-se aproape ntotdeauna la mbinarea cu esantionarea stratificata". Acest tip de esantionare mai poarta numele si de esantionare cluster. Esantionarea multifazica 13 Aceasta este un tot un tip de esantionare probabilistica , care se diferentiaza de celelalte datorita faptului ca reprezentativitatea esantionului este data de caracteristica studiata. Ceea ce nseamna ca pentru fiecare ntrebare se construieste un esantion diferit, atunci cnd problematica investigata necesita aprofundarea unor aspecte, care implica utilizarea unor esantioane de marime variabila. Autorii citati deseori aici mentioneaza ca " Esantionarea multifazica ...consta, n esenta, n alegerea, initial, a unui esantion de dimensiune mare, la nivelul caruia se aplica un instrument de cercetare mai simplu, esantion care la rndu-i se supune unor operatii succesive de esantionare, determinnduse astfel loturi din ce n ce mai mici, carora li se vor aplica (si) alte instrumente, de regula tot mai complexe, mai subtile si deci mai sofisticate". Aceste operatii pot fi realizate simultan sau succesiv.

Esantionarea pe cote Acest tip de esantionare este nealeatoriu, dar formal se aseamana cu esantionarea stratificata. Motivele pentru care se apeleaza la aceasta esantionare sunt: - rapiditatea realizarii anchetei, deoarece operatorul nu trebuie sa caute o persoana anume, ci persoane care sa aiba calitatile fixate n cotele esantionului - se foloseste atunci cnd nu exista o baza de esantionare bine pusa la punct, adica acele liste din care se extrage esantionul Chiar daca nu este posibila calcularea reprezentativitatii, aceasta esantionare este mult folosita de sine statatoare sau combinata, dar presupune o experienta ndelungata a celui, celor care o practica. Acestea constituie cele mai cunoscute tipuri de esantionare, la care se poate adauga si ceea ce se numesc esantioanele fixe sau panel, folosite n anchetele cu acelasi nume. 2.6.2 Aspecte practice ale esantionarii Toate cercetarile din stiintele socioumane folosesc o forma sau alta de esantionare, fie ca este vorba despre cercetarilor realizate la nivel national, zonal, locale, sau chiar un studiu de caz. n functie de dimensiunea populatiei, de problema cercetata, de posibilitatile concrete n care are loc o cercetare se aplica tehnici mai mult sau mai putin stricte de realizare practica a esantioanelor. 14 1. Una din procedurile practice, inevitabile o constituie stabilirea pasului de esantionare, dupa ce sa stabilit marimea esantionului, n functie de gradul de reprezentativitate, sau cum este cunoscut de eroarea de esantionare. Aceasta, ideal, trebuie sa se situeze ntre 1 si 3 la suta, dar cea mai frecventa este de 3,5%. 2. Atunci cnd lipseste cadrul de esantionare, acesta poate fi nlocuit cu ajutorul delimitarii unor zone pe spatiul ocupat de populatia de investigat. Suprafata totala se mparte n zone mai mici, care devin obiect de selectie simplu aleatoare sau stratificata. Spre exemplu o cercetare desfasurata ntr-un oras, pentru constructia esantionului se zoneaza localitatea si din cadrul acestora se face o selectie n interiorul carora se va realiza cercetarea. Procedura prezinta multe inconveniente ce tin de modalitatile n care se delimiteaza zonele, de excluderea unora foarte importante n cadrul selectiei. 3. O procedura frecvent utilizata este metoda intinerariilor. Dupa ce s-a stabilit marimea esantionului, se stabilesc unitatile de cercetare si se aleg punctele de sondaj, adica adresele. Prima adresa de la care ncepe intinerarul fiecarui operator de teren se trage la sorti printr-o procedura oarecare si i se stabileste un pas. ncepnd de aici va proceda n felul urmator: " Pe strada X, se includ in esantion toate locuintele care au nr cu sot " Aceasta modalitate este foarte frecvent folosita, mai ales n cercetarile zonale si locale, dar si n cel nationale, unde dupa o esantionare a tuturor localitatilor grupate dupa criteriul marimii, adica a numarului de locuitori, n cadrul fiecareia se procedeaza dupa metoda intinerariilor. Se constata ca procedurile de esantionare sunt diverse si relativ complicate. n toate cazurile operatorii trebuie sa respecte ntocmai instructiunile primite de la cei ce au proiectat cercetarea si sa aleaga persoanele pe care le intervieveaza dupa criteriile stabilite, fara nici o abatere. 2.7 Desfasurarea cercetarii pe teren

Aceasta este etapa n care pe esantionul realizat se culeg informatiile cu ajutorul metodelor preconizate: chestionar, interviu, observatie etc. Aceasta faza presupune si organizarea propriu-zisa a derularii studiului n teren: fixarea intervalului temporar, repartizarea sarcinilor, instruirea operatorilor, daca e cazul, asigurarea ritmicitatii 15 colectarii datelor, controlul asupra respectarii volumului si structurii esantionului, a corectitudinii datelor colectate. 2.8 Prelucrarea informatiilor Si aceasta etapa la rndul ei cuprinde o serie de operatii care ncep cu verificarea datelor recoltate, cu post codificarea informatiilor daca este cazul, se continua cu realizarea machetei de prelucrare a informatiilor, dupa care urmeaza prelucrarea propriu-zisa, care difera n functie de metodele de colectare a datelor. Cele mai multe din prelucrari, mai ales n ancheta pe baza de chestionar, n sondajele de opinie, n cercetarile de amploare, se face electronic pe baza unor programe adecvate, cel mai utilizat fiind programul SPSS. n cazul unor cercetari de mai mica amploare se poate efectua prelucrarea si manual. Astfel, n cercetarile calitative tehnicile de prelucrare sunt la rndul lor calitative si se realizeaza dupa strategii specifice, adecvate metodei si posibilitatilor concrete. 2.9 Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare O data prelucrate informatiile, acestea sunt interpretate, explicate, ncheindu-se ciclul prin care s-a nceput cercetarea, pe baza lor fiind n primul rnd testate ipotezele, dupa care se trece la formularea unor generalizari de natura sociala sau sociologica, mergnd pna la elaborarea unor enunturi teoretice. Pe baza analizei datelor se redacteaza raportul de cercetare, care nsa trebuie sa cuprinda si tot parcursul( etapele) studiului ntreprins. Aceasta structura a oricarei cercetari sociale, respectiv etapele ei, poate diferi n forma de la un autor la altul, n sensul ca pot fi sintetizate n doar trei-patru etape sau, din contra, detailate foarte mult. De exemplu, Ioan Marginean n lucrarea "Proiectarea cercetarii sociale" identifica 40 de momente( etape) ale cercetarii sociale.