Dreapta si stanga

Bobbio Norberto
Dreapta si stanga sunt doi termeni care au desemnat in ultimele doua secole dualitatea din domeniul politic. In cartea Dreapta si stanga, Bobbio Norberto sustine ca acesti termeni : - se exclud reciproc - nicio doctrina si nicio miscare politica nu poate fi in acelasi timp de dreapta si de stanga; - dar pot fi considerati atotcuprinzatori- deoarece o ideologie nu poate fi decat de stanga sau de dreapta. La un moment dat, mai multi ganditori au contestat aceasta clasificare a scenei politice, aducand diferite argumente. Principalul motiv pentru care clasificarea stanga -dreapta a fost pusa sub semnul intrebarii este posibilitatea ca una dintre orientari sa nu mai recunoasca dreptul la existenta al celeilalte. Sartre a sustinut ca antiteza dreapta stanga si-a pierdut relevanta si nu mai inseamna decat doua cutii goale. Primul argument adus de contestatari a fost bazat pe o criza a ideologiilor. Nu contestau existenta contrastelor, insa erau de parere ca nu mai sunt aceleasi ca in perioada in care a luat fiinta dualismul. Cel de-al doilea argument este universul pluralist. Se sustinea ca intr-un univers pluralist, precum cel existent in democratiile moderne unde actorii politici sunt numerosi si au intre ei relatii divergente , precum si convergente, o viziune dualista a politicii devine nesatisfacatoare. Al treilea argument este bazat pe o pierdere a valorii descriptive a vechiului dualism, intrucat societatea este in continua schimbare. Aparitia unor probleme noi a dat nastere unor miscari politice care nu pot fi incadrate in schema traditionala de opozitie dintre stanga si dreapta. Sunt mentionati, de asemenea, cei care sustin ca atat cei de dreapta, cat si cei de stanga spun de fapt aceleasi lucruri. Aceste denumiri diferite dau impresia ca ar mai exista pozitii adverse si alimenteaza dispute inutile. In cel de-al doilea capitol al cartii, Norberto semnaleaza faptul ca teza negarii dualismului pare a fi sustinuta de tendinta unor ganditori politici de a migra de la o extrema la cealalta a spectrului politic. Cuplul extremism moderatism nu se refera la natura ideilor, ci la radicalizarea acestora. Din punct de vedere al formelor si modalitatilor de interpretare a mersului istoriei, moderatismul este adeptul viziunii evolutioniste, considerand ca actiunile umane trebuie subordonate ideilor de progres si dezvoltare. In schimb, extremismul de orice fel este de natura catastrofica istoria este interpretata ca o inaintare prin salturi calitative, ce necesita interventia umana. Pozitia moderatilor a fost favorizata de dezvoltarea fara precedent a tehnologiilor si a stiintelor utilitare in timpul Revolutiei Industriale, in timp ce viziunea catastrofica a extremistilor a fost determinata de teama omului de sfarsit al istoriei sau de degradare morala. Extremistii de stanga (revolutionarii) si cei de dreapta au in comun ura fata de democratie si moderatism. Un alt punct comun al celor doua extreme este viziunea asupra virtutilor si a valorilor morale eroismul, curajul, harnicia si indrazneala sunt contrapuse

valorilor apreciate drept mercantile: prudenta, toleranta, rabdarea, pragmatismul. In limbajul extremistilor de stanga sau de dreapta democratia devine astfel echivalentul mediocritatii. Extremismul si moderatismul se diferentiaza mai mult prin metoda, in timp ce antiteza dintre dreapta si stanga este una ideologica si se refera in special la scopurile ultime. Acest fapt poate explica de ce in momentele de criza apar aliante intre extremisti si moderati daca in Germania interbelica dreapta moderata, aflata in stare de necesitate, a acceptat suprematia extremei, dupa Al Doilea Razboi Mondial au aparut aliante intre socialisti si comunisti, de frica unei restaurari a trecutului. In capitolul Dualismul supravietuieste se vorbeste despre rolul important in limbajul politic pe care il detin cei doi termeni stanga-dreapta. Supravietuirea acestui dualism nu ar trebui sa mire de fapt pe nimeni, din moment ce universul politic a fost dintotdeauna predominat de raporturi antagonice partide, grupari de interese, factiuni, natiuni, neamuri. Impartirea taberelor politice in dreapta si stanga a devenit cel mai des folosita, insa asta nu exclude existenta altor metafore spatiale, cu inteles mai restrans si care sunt utilizate in cazuri particulare: perechea inalt jos desemneaza rangul (Camera superioara/ Camera inferioara in parlamentul britanic), superficial profund se refera la transparenta celor care detin puterea, iar apropiat departat indica diferenta de programe si de pozitii ale partidelor angajate in lupta politica (centru-dreapta este apropiat de dreapta, centru-stanga este apropiat de stanga, iar stanga este mai indepartata de dreapta decat de centru). In afara metaforei spatiale, un rol important in limbajul politic il detine si metafora temporala, care face distinctia intre progresisti (cei care privesc spre viitor) si conservatori (cei care sunt ancorati in valorile trecutului). De obicei, partidele progresiste sunt considerate de stanga sau centru-stanga, iar partidele conservatoare de dreapta sau centru-dreapta. Capitolul patru prezinta cartea lui Laponce, profesor la Universitatea din Toronto, Left and Right. The Topography of Political Perceptions ca fiind principala lucrare pe tema criteriilor pe baza carora acceptam legitimitatea diferentierii dintre dreapta si stanga. Autorul distinge, in primul rand, asezarea spatiala verticala inalt jos de cea spatiala orizontala dreapta stanga. Asezarea pe verticala este divizare puternica, iar cea pe orizontala este o divizare slaba, nascuta odata cu Revolutia franceza. Norberto il aproba partial pe Laponce si sustine ca termenii de dreapta si stanga au aparut intr-adevar in timpul Revolutiei franceze, dar nu si conceptia orizontala in politica. Acesta e de parere ca dimensiunea verticala si cea orizontala coexista - dimensiunea verticala face referire la relatia dintre guvernanti si guvernati, iar cea orizontala se refera la relatia guvernantilor sau guvernatilor intre ei. Un alt criteriu de diferentiere mentionat in acest capitol, este cel al relatiei dintre politica si religie. In mod traditional, dreapta este identificata cu valorile conservatoare sau chiar religioase (neam, familie, traditie, credinta), iar stanga este confundata deseori cu secularismul. De asemenea, de-a lungul timpului au existat ganditori atei/antireligiosi precum Nietzsche, care considerau egalitarismul, democratia si socialismul (valori atribuite in mod traditional stangii), drept efectul nociv al invataturilor crestine. In capitolul cinci, Dino Cofranceso este cel care a abordat pe larg tema antitezei dreapta stanga. Acesta insista asupra legitimitatii dualismului, incercand sa redefineasca mai degraba dreapta decat stanga. Din punctul sau de vedere, spiritul dreptei poate fi exprimat in cateva cuvinte: Nimic in afara si impotriva traditiei, totul in si pentru traditie. Astfel, o persoana de

dreapta este cea care se preocupa in primul rand de apararea traditiei, iar o persoana de stanga doreste emanciparea claselor sociale defavorizate. Cofrancesco atrage mai departe atentia asupra faptului ca trebuie facuta distinctia intre aspiratia ideala a unei orientari politice si o serie de posibile diferentieri ce nu sunt de substanta, folosite deseori ca instrumente polemice in lupta politica de moment. Ganditorul italian mai adauga acestei distinctii o alta diferentiere, bazata pe doua atitudini care tin de cunoastere si nu de evaluare, numite romantica sau spiritualista, respectiv clasica sau realista. Din cele sase ideologii aparute intre secolul al XIX-lea si secolul al XX-lea, trei sunt clasice: conservatorismul, liberalismul si socialismul stiintific; iar trei sunt romantice: anarhia libertara (libertarianismul de stanga), fascismul si traditionalismul. Doua din cele trei ideologii romantice sunt de dreapta traditionalismul si fascismul, plus una clasica conservatorismul, de stanga una e romantica anarho-liberalismul si una clasica, socialismul stiintific. Mai ramane liberalismul, care poate fi atat de dreapta, cat si de stanga, in functie de context - ideologiile si partidele liberale au fost considerate in limbajul comun, fie ca ideologii si partide de dreapta in tari precum Italia si Franta, fie de centru in Anglia si Germania. Pe de alta parte, in Statele Unite ale Americii, liberalismul este considerat de cele mai multe ori de stanga sau de centru stanga, fiind atribuit partidelor progresiste (Partidul Democrat din SUA este considerat de stanga/centru-stanga, iar membrii si sustinatorii sai sunt numiti liberali). Asadar, dreapta si stanga nu sunt concepte absolute, ci relative. Acestia sunt termeni folositi ca exponenti ai universului conflictual din politica. In finalul capitolului, Norberto mentioneaza cinci criterii de diferentiere propuse de sociologul italian Marco Revelli: conform timpului (progres conservare), dupa spatiu (egalitate inegalitate), dupa persoane (autodirectie heterodirectie), dupa functie (clase inferioare clase superioare), dupa modelul de cunoastere (rationalism irationalism). El acorda o importanta deosebita criteriului egalitate inegalitate, fiind de parere ca este singurul care ar putea determina o reintemeiere a dualismului, plecand de la valoarea constanta a egalitatii sau de la importanta egalitatii ca valoare. Norberto reia subiectul egalitatii in capitolul sase, Egalitate si inegalitate si afirma ca pentru a diferentia dreapta de stanga, cel mai frecvent criteriu adoptat este atitudinea diferita a oamenilor fata de idealul egalitatii, unul din telurile finale, alaturi de cel al libertatii si al pacii. Notiunea este relativa in functie de trei variabile: persoanele intre care urmeaza sa fie repartizate bunurile sau functiile, bunurile sau functiile de impartit, criteriul care sta la baza unei repartitii. Dupa Marx, in etapa finala a societatii comuniste, important ar trebui sa fie principiul fiecaruia dupa nevoi, conform ideii ca oamenii au in mod firesc nevoi egale. Desi se afirma ca stanga este egalitara si dreapta este inegalitara, nu inseamna neaparat ca toate miscarile politice de stanga vor sustine principiul egalitatii totale a oamenilor, fara sa tina cont de un criteriu diferential. Aprecierea diferita a egalitatilor naturale si sociale poate fi exemplificata cel mai bine daca citim lucrarile a doi autori, reprezentanti de marca ai idealului egalitar si ai celui inegalitar, Rousseau si Nietzsche. Daca Rousseau pleaca de la premiza ca oamenii se nasc egali, dar societatea se suprapune peste starea naturala si ii face inegali, Nietzsche e de parere ca oamenii sunt inegali de la natura si numai societatea, cu mentalitatea de turma, cu religia resemnarii si a compasiunii, i-a facut egali. Un exemplu in acest sens este dreptul la vot al femeilor care nu a fost recunoscut atata timp cat s-a considerat ca femeile sunt prea slabe, prea emotive pentru a fi lasate sa ia decizii legate de viata politica. Capitolul cu care se incheie aceasta carte prezinta egalitatea ca ideal suprem al unei comunitati in care domneste dreptatea si fericirea, dar si ca subiect constant al teoriilor si al

doctrinelor politice, alaturata idealului de libertate. Norberto atrage atentia ca in cazul unor sisteme politice precum comunismul, egalitatea totala poate fi obtinuta, dar in defavoarea libertatii. Niciunul din cele doua idealuri, cel al ideologiei liberale si cel al socialismului, nu poate fi transpus in practica fara ca infaptuirea unuia sa nu-l limiteze pe celalalt (ex: Pierderea unei libertati il afecteaza mai mult pe cel instarit decat pe cel nevoias, a carui libertate de alegere a mijlocului de transport, a tipului de scoala si a modului de a se imbraca este de obicei restransa, nu prin hotarare publica, ci din cauza propriei situatii economice. Eliminarea inegalitatilor are ca efect limitarea libertatii, atat a bogatului cat si a saracului, dar cu o diferenta bogatul pierde o libertate de care chiar se poate bucura, saracul pierde o libertate posibila. Exista desigur si exceptii de la aceasta regula dreptul la vot acordat femeilor nu a limitat libertatea de vot a barbatilor, asa cum nici recunoasterea drepturilor personale pentru imigranti nu limiteaza drepturile personale ale cetatenilor unei tari. ) In finalul cartii, Norberto sustine ca pentru diferentierea dreptei de stanga se poate tine cont de modalitatea diferita de evaluare a ideii de egalitate, iar criteriul pentru a deosebi aripile moderate de cele extremiste ale dreptei si ale stangii este atitudinea diferita adoptata fata de libertate. Astfel, el identifica o schema in patru parti a spectrului pe care sunt pozitionate doctrine si miscari politice: la extrema stanga se afla miscarile egalitare si autoritare (iacobinismul) la centru-stanga sunt miscari si doctrine egalitare si libertare (socialism liberal) la centru-dreapta se afla doctrine si miscari libertare si inegalitare partide conservatoare care respecta metoda democratica si egalitatea in fata legii; la extrema dreapta stau doctrine si miscari antiliberale si antiegalitare (fascismul si nazismul)

Ionita Roxana-Andreea An I Grupa 2, Publicitate