Pledoarie pentru singuratate

Asta e unul dintre momentele in care ignoranta nu mai are nicio relevanta, nestiinta se iarta. E ora in care Dumnezeu merge printre noi si ne mangaie crestele de copii razvratiti care nu stiu ce vor. E singura atingere care merita sa ne pastram atentia incordata si spiritul treaz, cu obrazul lipit de geam. Racoarea diminetii care abia se iveste din travaliul intunericului iti penetreaza creierul atat de puternic incat mintea ta se lasa prada seninatatii specifice acestui popor. E ca atunci cand te lasi prada linistii Craciunului. Esti tu cu tine si nu-ti mai amintesti de noptile de iarna pe care le petreceai uitandu-te pe fereastra si plangand si nici de saruturile alea in care te daruiai cu totul sau de intrebarile de la scoala la care nu ai stiut sa raspunzi sau de ideile pe care le asteptai ca sa-ti scoti mintea din rutina si ca sa schimbi fetele lumii. Nu intelegi nici tu prea bine de ce trebuie sa traiesti toate astea. Dar asta e singura noapte in care nimic nu conteaza, in care esti liber si berile nu mai sunt o alternativa draguta de a-ti alunga plicitseala, la fel cum nici mangaierile pasagere nu-ti mai adapa orgoliul. Nu mai esti cinic nici cu tine, nici cu ceilalti, iar viataei bine, viata e. E in tine. O simti cum se face comoda in sangele tau si te relaxezi total. Nu esti in nici una din acele stari pe care societatea le condamnasocietatea interzice lucruri din nevoia de a controla, de a se simti in putere si de a-si pedepsi supusii. E un paradox masochist al puterii care se manifesta la orice pilon de conducere al unui grup. Deisgur, nu putea lipsi nici de la un grup atat de complex cum este societatea umana privita in general. Interesant de remarcat intro astfel de societate este lipsa de vointa proprie, efectul de aplatizare, de spalare a creierelor. Toata gandirea indivizilor componenti este uniforma. E greu sa fii impotriva curentului, asa ca cel mai usor este sa te lasi purtat de el. Este posibil si cazul in care siritul competitiv nu este suficient de dezvoltat incat sa vrei sa te remarci printre uniformi si te lasi purtat aiurea de curent. Oricare ar fi motivul, esti prea superficial ca sa faci ceva pentru tine cu adevarat. Si esti prea indoctrinat de mentalul colectiv ca sa poti purta lupta dintre ceea ce esti si ceea ce se vrea de la tine sa fii. Si eu te inteleg. Sunt la fel ca tine. Sunt constient de toate acestea, prietene. Inca nu stiu ce solutii ar exista pentru a vindeca modul acesta bolnav de ai inrobi pe oameni, dar ma bucur si eu, ca si tine, de o noapte de singuratate. In sfarsit, nu mai ai de zis cuvinte frumoase nimanui, reflexul minciunii se calmeaza usor si imaginile frumoase cu care vrajesti inceteaza a se mai derula din gura ta. In noaptea asta nu mai trebuie sa fii cuceritor, nu mai e nevoie sa te gandesti la o ea, la nimic. E noaptea ta, in care intelegi, iata, ca tot ce ai facut pana acum a fost destul de stupid si totusi atat de uman. Te-ai agitat ca o furnicuta beata, te-ai intins pe sute de planuri, fara sa stii ce faci, fara sa stii ce vrei, fara sa vrei ceva din lucrurile pentru care luptai cu adevarat. Pierdere de energie. Asta inseamna tot ce

ai facut. Si cum vei mai recupera tu atata viata irosita? Sau, mai bine, daca ai avea sansa s-o recuperezi, crezi ca ai sti cum sa profiti de ea si sa nu o lasi sa-ti scape printre orgolii, ambitii si suparari? Nu vreau sa te invat nimic despre cum sa-ti traiesti viata sau despre cum sa simti. Nu vreau sa fiu profesorul tau de viata sau de fericire. Nu vreau decat sa te indemn sa te bucuri de clipele de singuratate. Sunt unicele tale clipe pe care le posezi cu adevarat, in care poti face absolut tot ce vrei, tot ce ai visat, fara sa mai tii cont de liberalismele care ne limiteaza libertatea. Daca intelegi ca singuratatea este conditia naturala a omului- se naste singur, simte singur, moare singur-, atunci bucuria aceasta pe care o resimti acum e, in fapt, reiterarea si recuperarea aceleiasi stari de inocenta idilica de la nastere. In acest caz, momentele de singuratate nu acea singuratate apasatoare, care genereaza tristetea sau disperarea, ci acea eliberare de orice constrangere, acea eliberare de constient, de rational, de intelect- repeta experienta nasterii. Prin intermediul lor, ne intoarcem in sanul vietii, devenim una cu viata. Si, mai mult de atat, sunt singurele momente in care intelegem cine suntem, din ce suntem plamaditi si cat de ridicoli ne face societatea sa fim. Singuratatile astea sunt singurele mele comori, care-mi merita in intregime efortul. Nu mai e timp pentru indoieli sau dezamagiri, nu mai e timp pentru gelozii si asteptari, nu mai e timp pentru nimic din ceea ce-ti tulbura spiritul, ci e timpul pentru tine.