Sunteți pe pagina 1din 6

Control financiar i audit Curs de lecii Ciclul II (masterat)

Tema 1. Cadrul conceptual al controlului financiar 1.1. Conceptul de control financiar i obiectivele acestuia 1.2. Obiectul controlului financiar 1.3. Funciile controlului financiar 1.4. Formele de control financiar 1.1. Conceptul de control financiar i obiectivele acestuia Pornind de la complexitatea fenomenelor economico-financiare este nevoie ca fiecare dintre acestea s fie inute sub o strict supraveghere din punct de vedere al corectitudinii, oportunitii, economicitii i bunei gestionri a patrimoniului aflat n administrare, fie public, privat sau mixt. Practica a dovedit c necesitatea controlului prezint un caracter obiectiv, ntruct nici o activitate nu se poate desfura cu randamentul scontat dac lipsete controlul care s contribuie la mbuntirea disciplinei n toate domeniile de activitate, instaurarea unui climat de ordine i disciplin n gestionarea valorilor materiale i bneti, respectarea i aplicarea ferm i intransigent a legislaiei de ctre toi membrii societii indiferent de locul i funcia pe care le ocup. Datele istorice atest c din cele mai vechi timpuri activitatea uman a fost supus controlului sub diferite aspecte. Etimologic, noiunea de control i are originea n expresia contra rolus ceea ce nseamn verificarea actului original dup duplicatul care se ncredineaz n acest scop unei alte persoane. Controlul este1: o analiz permanent sau periodic a unei activiti, a unei situaii pentru a urmri mersul i a lua msuri de mbuntire; o supraveghere continu, moral sau material; stpnirea unei activiti, a unei situaii; o revedere, o inspecie atent a corectitudinii unui act, o aciune de supraveghere a cuiva, a ceva, o examinare de reglementare a unui mecanism, a unui proces; o funcie a managementului, un mijloc de cunoatere a realitii i de corectare a erorilor; procesul prin care se verific i se msoar realizarea cantitativ i calitativ a performanelor, a sarcinilor sau lucrrilor, pe care le compar cu obiectivele programate i indic msurile de corecie; o activitate uman, autonom i specific, care servete att conducerii entitii economice i partenerilor acesteia, ct i autoritilor publice. Obiectivul controlului este de a reda erorile, abaterile, deficientele, lipsurile pentru a le remedia si a le evita in viitor. Dupa continutul, obiectul sau sfera de cuprindere, controlul activitatii economico-sociale este structurat pe diferite forme de control: control tehnologic control economic; control financiar; control al calitatii produselor; controlul protectiei muncii; controlul comercial; controlul sanitar controlul juridic, etc. Aceste forme de control se imbina strans si actioneaza convergent, se completeaza reciproc si alcatuiesc impreuna un sistem integrat general. Sistemul de control financiar este un instrument indispensabil managementului pentru supravegherea regulat a activitii agentului economic. Controlul financiar, care se efectueaz n
1

Modulul1. Cadrul conceptual al controlului financiar, pag. 3-4

cadrul entitilor economice, are o tripl semnificaie, fiind n acelai timp un control pentru sine (control interior), un control pentru alii (control exterior) i un control pentru stat (control public). Controlul financiar exercitat de ctre organele de stat are ca obiectivitate cunoasterea modului cum sunt administrate mijloacele materiale si financiare, de catre entit ile private, publice, modul de realizare si cheltuire a banului public, urmareste asigurarea si consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei nationale etc. Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reperezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru restabilirea legalitatii. 1.2. Obiectul controlului financiar Controlul financiar cuprinde n sfera sa, sub aspect legal, teoretic i practic, o problematic foarte complex, specific domeniului economic i financiar n interaciunea i condiionarea sa reciproc cu domeniul tehnologic, juridic etc. Controlul financiar cerceteaz viaa economic la nivel micro i macroeconomic, privit prin prisma corectitudinii operaiilor, dar i a eficienei cu care sunt gospodrite, utilizate i cheltuite resursele materiale, financiare i umane. Obiectul controlul financiar cuprinde: relaiile, fenomenele i procesele financiare; procesul de administrare i gestionare a bunurilor i valorilor; rezultatele activitii economico-sociale; toate momentele, unitile i locurile unde se gestioneaz valori materiale i bneti i se fac cheltuieli. Controlul financiar asigur buna funcionare a activitii economice i acioneaz sistematic n vederea: prevenirii abaterilor i deficienelor, angajarea de cheltuieli fr justificare economic, imobilizarea de mijloace etc. aprrii valorilor materiale, nemateriale i financiare; cunoaterii modului de respectare a legalitii operaiunilor economico-financiare; stabilirii rspunderii pentru pagube sau pentru nerespectarea disciplinei de gestiune; creterii eficienei economice. Putem considera c obiectul controlului financiar const n examinarea modului n care se realizeaz sau s-a realizat programul fixat anticipat i a modului cum se respect principiile stabilite, cu scopul de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficienele pentru a le remedia i evita n viitor. 1.3. Funciile controlului financiar Prin modul de organizare si exercitare, prin obiectivele ce le urmareste, controlul financiar indeplineste un ir functii si anume: 1. Functia de evaluare. Cuprinde acte si operatiuni de estimare a situatie de facto, comparative cu cea de juro, realizarile obtinute in raport cu obiectivele si scopurile prestabilite. De asemenea, prin intermediul acestei functii, pe langa constatarea starii reale, se efectueaza si o apreciere a performantelor unei actiuni economice, precum si a unor entitati organizate ca persoane juridice. 2. Functia preventiva. Consta intr-o serie de masuri luate de catre organelle de control, in vederea evitarii si eliminarii unor fraude, inainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea si anularea cauzelor care le genereaza sau favorizeaz. Prin aceast actiune, controlul are sarcina de a opri actele si operatiunile care nu sunt legale. In aceste sens, actiunea preventiv se manifest inaintea emiterii actelor sau efecturii operatiunilor, astfel incat sa se prntampine eventualele prejudicii. Prin intermediul acestei functii, pe langa legalitatea actelor si operatiunilor se mai urmareste oportunitatea, necesitatea si economicitatea acestora. 3

3.Functia de documentare. Permite cunoasterea proceselor care au loc n activitatea economica, a rezultatelor activitatii din structurile economice, relevarea fraudelor si depistarea cauzelor acestora, precum si identificarea actiunilor eficiente pentru a fi generalizate. Astfel, controlul particip nemijlocit la actul de conducere, furniznd date si informatii pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare. 4. Functia recuperatorie. Evidentiaza un aspect foarte important al controlului financiar, deoarece ea nu se limiteaza la prevenirea si aprecierea starii de fapt, dar actioneaza si pentru descoperirea si recuperarea pagubelor, precum si pentru stabilirea, conform legii, a raspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor constatate, organele de control au obligatia de a stabili forma procedurala prin care urmeaz sa se faca recuperarea, pentru stabilirea integritatii patrimoniului public sau privat. Formele procedurale legale de recuperare sunt: recuperarea pe cale executarii silite, recuperarea pe calea raspunderii materiale reglementata de legislatia muncii, precum si recuperarea pe calea actiunii civile in justitie. 5. Functia pedagogica. Permite actiuni de educare a celor care au drepturi si obligatii in formarea si utilizarea fondurilor publice i private. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea deontologiei profesionale, indeosebi a celor implicai in administrarea patrimoniului. La rndul lor, persoanele care alcatuiesc corpul de control, prin nivelul de pregatire si atitudine civica, trebuie sa reprezinte un model de comportament corect dar si intransigent. Aceasta functie se realizeaza i n combaterea manifestrilor ilegale, prin depistarea i sanctionarea lor cu fermitate. Publicitatea realizat n jurul acestor cazuri va contribui i va favoriza ndeplinirea corect, n deplin legalitate a atribuiunilor de serviciu. 1.4. Formele de control financiar Controlul financiar se realizeaza prin anumite forme care se imbin, se completeaz reciproc i alctuiesc mpreuna sistemul integrat, general i cu caracter unitar asupra tuturor domeniilor i sectoarelor de activitate economico-sociala. mbinarea strans, unitar, a diferitelor forme de control asigur desfurarea ntregii activiti financiare n conformitate cu directivele stabilite, facndu-se posibila delimitarea fiecarei forme, precum i stabilirea organelor care l execut. Un prim criteriu de delimitare a formelor este dupa momentul in care se efectueaza, si anume: controlul financiar preventiv; concomitent si control financiar ulterior. Controlul preventiv. Este un control specializat, care implica verificarea si analiza activitatii economice si financiare sub aspectul legalitatii, oportunitatii, necesitatii actelor si operatiunilor, a utilizarii cu eficienta a fondurilor materiale si banesti precum si pentru asigurarea integritatii acestora. Prin acest control se urmareste sa se previna inregistrarea fenomenelor negative si disfunctionalitatea in economie prin incalcarea dispozitiilor legale. De aceea acest control trebuie sa actioneze in vederea perfectionarii activitatii tehnologice si tehnico-economice, ca un factor primordial al cresterii eficientei. El se realizeaza la toate nivelele, contribuind la mentinerea ordinii si disciplinei, la respectarea legalitatii, a principiilor liberei initiative si loialitaii. Controlul financiar preventiv se exercita de catre conducatorul compartimentului financiarcontabil. Se supun controlului financiar preventive documentele si operatiunile ce se refera la drepturi si obligatii patrimoniale ale unitatii in faza de angajare si de plata in raport cu alte persoane juridice si fizice. Documentele ce contin operatiuni supuse contolului financiar preventiv si circuitul acestora se stabilesc de conducerile ministerelor, ale altor organe centrale i locale de stat, departamente, ministere, n functie de specificul activitatii financiare. Organizarea controlului financiar preventiv intr-o unitate are foarte mare importanta pentru evitarea plilor duble sau chiar triple, cu mijloace de plat diferite folosite concomitent, numerar,virament. In vederea exercitarii corecte a acestui control, seful compartimentului financiar-contabil din fiecare unitate va elabora un grafic al circuitului documentelor ce contin operatiunile supuse controlului, care va cuprinde si responsabilitatea sefilor compartimentelor de specialitate imputernicit sa semneze documentele respective, care raspund de realitatea si 4

exactitatea datelor si legalitatea operatiunilor consemnate, prezentarea lor in termenul lor legal prevazut in grafic, conform instructiunilor in vederea efectuarii platilor si corecta lor intocmire. Controlul concomitent. Se exercita in timpul desfasurarii proceselor economice si financiare, simultan cu efectuarea actelor si operatiunilor legate de aceste activitati, cu scopul de a interveni pentru corectarea sau diminuarea, eliminarea deficientelor si ilegalitatilor. Prin acest control se urmareste cunoasterea operativa a modului in care se indeplinesc sarcinile si se gestuioneaza patrimoniul. Acest control se exercita sistematic pentru asigurarea desfasurarii proceselor economico-financiare la parametrii eficienti si este efectuat din interiorul unitatii, iar datele culese in timpul controlului sunt consemnate intr-un registru de control. Controlul ulterior. Acest control se poate exercita asupra actelor si operatiunilor economico-financiare si dupa ce acestea au fost executate fiind desfasurate de organele din afara societatii cat i de organele proprii prin actiuni periodice. Controlul ulterior este necesar sa se efectueze din mai multe considerente, si anume: intrepretarea eronata ori necunoasterea prevederilor legale; lipsa de supraveghere din partea conducatorului ierarhic; autonomia si independenta atribuite eronate etc. Aceast form de control contribuie la identificarea, mobilizarea si formarea resurselor interne din economie, verific legalitatea, oportunitatea si eficienta activitatilor, reface integritatea patrimoniului lezat prin fraud si se actioneaza persoanele care au incalcat reglementarile juridice. O corelare sistematic si riguroas a coninutului formelor de control financiar, are ca rezultat ntrirea ordinii i disciplinei financiare. ntre controlul financiar preventiv i cel ulterior exist relaii de condiionare, influenare i completare, astfel: controlul financiar preventiv prentmpin pagubele, deficienele, abaterile, iar controlul ulterior identific i mobilizeaz rezervele existente, constat lipsurile sau pagubele produse, stabilete cauzele i vinovaii i propune msuri pentru prentmpinarea unor abateri similare n viitor; controlul financiar preventiv oprete, n faza de angajare sau de efectuare, operaiile pentru care nu sunt ndeplinite condiiile legale, dar nu evalueaz rezultatele operaiilor respective i nu descoper operaiile nereale, ntruct acestea nu s-au produs nc n momentul exercitrii controlului. Controlul financiar ulterior examineaz att legalitatea, ct i rezultatele efective obinute dup producerea operaiilor i, ca atare, are o sfer de cuprindere i cunoatere mai mare, n care este inclus i modul de exercitare a controlului financiar preventiv, ns constat eventualele abateri i deficiene dup ce acestea au avut loc i au produs consecine negative; controlul financiar preventiv proiecteaz desfurarea operaiilor n condiii de legalitate, iar controlul financiar ulterior constat dac aceste condiii au fost respectate ntocmai cu ocazia producerii efective a operaiilor; controlul financiar ulterior, pe lng funcia de constatare a unor eventuale deficiene sau abateri, prin msurile de remediere a acestora i perfecionare a activitii, prezint i un accentuat caracter preventiv pentru operaiile i activitile ce urmeaz a se desfura n viitor. b) Dup modul de corelare cu interesele economico-financiare pentru care este organizat i exercitat controlul financiar se prezint sub dou forme: - controlul financiar al statului; - controlul financiar propriu al agenilor economici, care la rndul su este preventiv i ulterior. Controlul financiar al statului cuprinde n sfera sa administrarea i utilizarea mijloacelor financiare publice, precum i respectarea reglementrilor financiare contabile n activitatea desfurat de ctre agenii economici (regii autonome, societi comerciale etc.) n legtur cu ndeplinirea obligaiilor acestora fa de stat. 5

Controlul financiar preventiv, ca form a controlului intern, urmrete s prentmpine nclcarea dispoziiilor legale n vigoare i producerea de pagube i se exercit asupra documentelor n care se consemneaz operaiile ce se refer la drepturile i obligaiile patrimoniale ale unitii, n faza de angajare i de plat, n raporturile cu alte persoane juridice sau fizice. In acest sens, se pot supune controlului financiar preventiv operaiile i documentele stabilite de conducerea agentului economic, cum sunt: ncheierea contractelor cu parteneri interni i externi; ncasrile i plile n lei i n valut, de orice natur, efectuate n numerar i prin operaiile bancare, cu persoane juridice sau fizice; trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea profitului sau a capitalului social; gajarea, nchirierea sau concesionarea bunurilor subunitilor sau unitilor componente. Controlul financiar ulterior, ca form a controlului financiar intern, urmrete respectarea dispoziiilor legale cu privire la gestionarea i gospodrirea mijloacelor materiale i bneti pe baza documentelor nregistrate n evidena tehnic-operativ i n contabilitate.