IMPERIUL ROMAN

Imperiul Roman a fost cea mai mare si mai durabila constructie politica a antichitatii. Spre deosebire de marile imperii, puterea Romei s-a extins treptat, cuprinzand initial teritoriile din Peninsula Italica; pe masura ce sa ivit nevoia apararii coastelor italice sau a teritoriilor din interior fata de atacurile piratilor sau ale navalitorilor dinspre nord, autoritatea Romei a trecut dincolo de Marea Adriatica, iar dupa aceea dincolo de Alpi. Intrand in concurenta cu Cartagina, pentru stapanirea Mediteranei, Roma cucereste coastele de nord ale Africii, Spaniei; in lupta cu urmasii dinastiilor create pe ruinele imperiului lui Alexandru cel Mare, romanii vor stapanii peste Asia Mica si Egipt. In felul acesta Marea Mediterana devenea mare nostrum, iar statul roman reusea sa inglobeze majoritatea teritoriilor de veche civilizatie din jurul acesteia.

ORDINELE POLITICE: Ordinul senatorial

Majoritatea imparatilor din secolul al II-lea provin din ordinul senatorial: Traian si Hadrian din Hispania, Antonius Pius si Marc Aureliu dinGallia. Acest fapt ne arata ca membrii ordinului senatorial nu se recrutau numai din Roma si Italia, asa cum se practicase in epoca republicana, ci si din provincii, si mai ales, din cele intens romanizate. Numarul senatorilor, fixati la 600 de catre Augustus, nu va depasi aceasta cifra. O schimbare se produce totusi in privinta veniturilor senatorilor. In vremea republicii, multi dintre acestia posedau averi imense, fiind capabili safinanteze construirea unor mari edificii publice, a unor terme sau sa intretina pe cont propriu o intreaga flota. Datorita suprimarii unora dintre vechii reprezentanti ai acestui ordin, averea lor, prin confiscare, devine patrimoniu imperial. Se cerea totusi si in secolul al II-lea ca senatorii sa aiba un minimum de avere, care sa le asigure apartenenta la cel mai inalt ordin din Imperiul Roman. Patrimoniul minim al unui senator a fost stabilit la 250 000 de denari. O alta conditie era de a fi cetateni ai Peninsulei. Traian si urmasii lui i-au indemnat sa cumpere pamant in Italia, legandu-i in felul acesta de Roma. Acesti senatori provin din randurile aristocratiei municipale din provincii. Putini sunt senatorii in secolul al II-lea care saaiba averi comparabile cu cele ale senatorilor din epoca anterioara. Aveau totusi suficient pamant si venituri, care sa le ingaduie sa duca o viata luxoasa. Nemaiputand cheltui sume imense pentru a construi edificii publice la Roma sau in orasele mai importante ale imperiului locul lor a fost luat in acest domeniu de imparat -, ei isi cheltuiesc surplusul de bani colectionand opere de arta, achizitionand terenuri in Italia si construindu-si vile la Roma si, mai ales, in imprejurimile ei sau in alte parti ale Italiei. Se pastreaza si acum obiceiul ca oamenii bogati saconsidere ca o indatorire morala, cheltuirea unor parti din avere in interesul public. Senatorii din secolul al II-lea, insa, nu mai pot investi decat in opere de binefacere in cadrul unui municipiu. Depinzand economic de imparat, care rasplatea de obicei serviciile credincioase, senatorii il slujeau nu numai din obligatie, dar si din convingere. Aceasta convingere era dictata si de puterea imparatului de a alege senatori ori de a-i sterge de pe lista pe cei indezirabili.

Ordinul cavalerilor
Mai numeros decat cel senatorial, se ridica, dupa calcule aproximative, la 25000 de oameni numai la Roma si in Peninsula Italica. Este un fel de aristocratie de serviciu, legata direct de imparat. Pentru a intra in ordinul ecvestru era nevoie de un patrimoniu minim de 100000 de denari. Cavalerii erau recrutati dintre locuitorii bogati ai oraselor care servisera in armata sau indeplinisera unele functii modeste in birocratia imperiala. Cei mai multi dintre ei erau de origine provinciala; stabiliti insa la Roma formau, impreuna cu senatorii, clasa cea mai bogata si, in acelasi timp, cea mai instruita din Imperiul Roman. Ca si senatorii, ei aveau proprietati funciare in apropierea Romei sau in Italia, pe langa cele din provincia de bastina. Uneori mai puteau fi proprietari de mine, pe care le exploatau cu sclavii condusi de liberti, angajati in acest scop. Nu practicau deloc comertul. Ei erau folositi in administratia oraselor, deoarece posturile de conducere din municipii se obtineau prin alegeri, la care participa majoritatea cetatenilor oraselor din occident, iar in orient ei erau alesi de catre senatul orasului. Aceste posturi nu erau platite, iar cei care le ocupau trebuia sa aiba avere, deoarece urmau sa cheltuiasca pentru infrumusetarea orasului si sa raspunda fata de stat, la nevoie.

Imparatul
Spre deosebire de alte structuri politice, Imperiul Roman se realizeaza treptat, creste organic, avand ca temelie armata romana si o forma de guvernamant la inaltimea sarcinilor pe care le impunea statul roman. Odata cu crearea imperiului, s-a pus si problema puterii pe care trebuia sa o detina imparatul. In timpul vietii, imparatul nu se poate considera divinitate. Puterea lui este o datorie si nu un privilegiu personal.Domnia inseamna munca si nu placere, imparatul fiind obligat sa-si inchine toata activitatea si puterea de munca spre binele statului. El poate fii considerat ca tatal si binefacatorul supusilor sai, dar acestia din urma nu sunt sclavi, ci oameni liberi, datori sa-l iubeasca pe imparat. Imparatul trebuie sa fie neiertator fata de dusmani, dar sa se inconjoare de prieteni alesi dintre oamenii liberi si nobili (o aluzie discreta la senat), cu ajutorul carora sa conduca treburile statului. Personificand imperiul, imparatul nu era stapan, ci primul slujitor al statului, puterea imperiala fiind pentru el o onoare si o datorie, careia urma sa-i inchine intreaga capacitate de munca si talentul sau. Primii imparati au recunoscut autoritatea senatului si si-au aratat consideratia fata de aceasta constitutie, dominata de reprezentantii celei mai bogate paturi din societatea romana. Respectul fata de senat s-a manifestat prin recrutarea din randurile sale a celor mai inalti functionari si colaboratori ai imparatului. S-au ridicat imparati care au cautat sa limiteze inca din aceasta perioada, puterea senatului si sa consolideze autoritatea suprema, pe care vroiau sa o sustraga oricarui control. Aceasta politica a intampinat o vie rezistenta din partea senatului, iar intelectualitatea romana, in frunte cu filozofii cinici si sofistii, a fost alaturi de senat, condamnand cu vehementa tendinta spre concentrarea puterii in mainile unui singur om. In timpul republicii, provinciile subordonate Romei au fost considerate ca bunuri imobiliare ale poporului roman. Aceasta optica se schimba insa in a doua jumatate a secolului, cand se acorda dreptul de cetatenie romana, nu numai municipiilor din Peninsula Italica, dar si celor din afara acesteia. Vespasian opereaza apoi o reforma de ordin economic, al carei scop este intarirea puterii imparatului. Domitian duce o politica deschisa de transformarea a monarhiei romane in monarhie absoluta. El concentreaza functii pe care le detineau mai multe persoane, fapt care sugera puterea nelimitata a unui om cu insusiri exceptionale. Actiunile intreprinse de Dominitian in vederea diminuarii autoritatii senatului au intampinat o opozitie indarjita a celei mai mari parti a senatorilor, cat si a filozofilor cinici si sofisti. Datorita acestei politici, Domitian a fost vazut in culori sumbre de scriitorii antici, iar din pricina dezlantuirii unor persecutii impotriva crestinilor, domnia lui avea sa fie minimalizata de posteritate.

Armata Romana
Ori de cate ori se vorbeste de Impreiul Roman, trebuie avut in vedere caracterul accentuat militar, pe care il are aceasta constructie politica. Armata constituie, in cadrul imperiului, un factor decisiv, atat in viata politica, cat si in cea social-economic. In secolul al II-lea, comandantii armatei romane erau recrutati, ca si pana atunci, din randul clasei avute. Cei mai de seama comandanti pe vremea lui Traian, faceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei fusesera recrutati din cel al cavalerilor. Garda pretoriana era alcatuita din cetateni nascuti in Italia, si, partial, din cetateni romani din Spania, Noricum si Macedonia. Vespasian a dus o politica de urbanizare, mai ales a partii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetatenia romana la cat mai multi locuitori, ceea ce ingaduia recrutarea in legiuni a unor soldati din orasele provinciilor occidentale. Aceasta politica a dus la restrangerea influentei Romei si a Peninsulei Italice in cadrul imperiului. Armata republicana se recruta prin sistemul voluntariatului, dar, cu vremea, se recurge la conscriptii, serviciul militar ramanand o indatorire a cetatenilor romani.Diocassius mentioneaza faptul ca sub Septimus Severus, garda pretoriana, care trebuia sa fie formata in majoritate din cetateni romani din Peninsula Italica, este alcatuita din soldati veniti din toate provinciile. Diminuarea numarului italicilor din armata se datoreste atat politicii imperiale de acordare a cetateniei romane provinciilor si de scadere a puterii reprezentate de Roma si Italia in cadrul imperiului, cat si firii italicilor care vor ocolii o asemenea obligatie din cauza regimului aspru de viata din tabara si a duratei prea mari a serviciului militar. Asa cum arata P. Aelius Aristides, in secolul al II-lea, edificiul imperial se sprijinea pe armata. In afara de faptul ca era un organism al puterii in mana imparatului, armata joaca un rol de mare insemnatate pe plan economic. Este unul din marii consumatori si, detorita ei, infloresc orase, se construiesc noi cetati si castre, sporeste comertul, se dezvolta transporturile, pe drumurile construite si aparate de armata. Prin asasinarea lui Domitian si alegere ca imparat a batranului Nerva, s-a cautat sa se revina la un echilibru intre puterea imperiala si senat. Prin alegerea lui Nerva se facea un pas inainte spre intarirea senatului, deoarece noul ales nu se va afla sub influenta vreunuia dintre partidele care exercitau o anumita influenta asupra puterii imperiale. Nerva a intreprins o seama de reforme in scopul insanatosirii vietii economice din imperiu, si a desfasurat o activitate edilitara remarcabila. Cat priveste pe Nerva, acesta l-a adoptat pe Traian, ca urmas la conducere, cunoscandu-i calitatile umane deosebite, dar mai ales geniul sau militar. Alegerea lui Traian fusese anuntata public, in urma unei victorii de proportii, obtinute de armatele romane in Pannonia, iar noul asociat la domnie, reusise el insusi sa obtina o mare izbanda contra germanilor, fapt pentru care i se acordase titlu de Germanicus. Asocierea lui Traian cu Nerva nu a durat decat 3 luni, puterea fiind preluata integral de Traian, in momentul in care si-a facut aparitia la Roma. Marea izbanda a lui Traian a fost accea de a-i fii impacat pe reprezentantii diferitelor cercuri senatoriale, ca si pe filozofii vremii, cu autoritatea absoluta a imparatului.

ORGANIZAREA POLITICA:
Puterea politica era exercitata in mod formal de trei factori: imparatul, senatul si magistratii, dar in realitate intreaga putere era concentrata in mana imparatului. Instalarea imparatului se face in baza unui ex de imperio , care era adoptata de catre senat, dar capata forma legii prin aclamatiile poporului. Aceste aclamatii, intotdeauna cumparate de catre magistrati, aveau darul sa pastreze aparenta ca poporul hotaraste in cele mai importante probleme din stat. Imperiul roman a fost fondat in anul 27 de catre imparatul Octavian August, nepot si fiu adoptiv al lui Caesar. Desi a mentinut toate formele republicane in fapt el a fondat imperiul, el conducand statul roman ca un adevarat autocrat. SENATUL : A continuat sa joace un rol in viata de stat, dar si-a pierdut independenta, devenind un instument al politicii imperiale. Senatului ii reveneau administrarea provinciior pacificate, alegerea magistratilor, judecarea proceselor penale precum si adoptarea unor hotarari cu valoare normativa numite senatconsulte. In realitate, dispozitiile senatconsultelor erau expresia vointei imparatului, caci ele erau formulate de catre imparat sau unreprezentant al acestuia iar senatul le vota. MAGISTRATII : Consulii isi pierd cele mai importante atributii. In aceasta epoca alegerea consulilor nu se mai facea pe termen de un an , ci pe sase luni sau chiar doua luni. PRETORII : Nu se mai desfasoara activitati creatoare , competenta lor limitandu-se la organizarea instantei de judecata si la explicarea dispozitiilor cuprinse in edict (care pe vreme lui Hadrian a capatat o forma definitiva). Pretorii nu il puteau imbogatii prin introducerea de noi mijloace procedurale. TRIBUNII : Exercitau o anumita jurisdictie civila si penala si convocau adunarile senatului. EDILII CURULI : Isi pastreaza in linii generale vechile atributiuni cetatenesti si jurisdictionale, datorita, mai ales faptului ca ele nu prezentau o importanta deosebita in cadrul sistemului politic al principatului. QUESTORII: Au pastrat din vechile atributiuni numai dreptul de a administra arhivele statului.

Dinastia IulioClaudiana

Dinastia Flavilor

Dinastia Antoninilor Nerva - 18 septembrie 96 - 27 ianuarie 98 Traian - 28 ianuarie 98 -- 7 august 117 Hadrian - 11 august 117 - 10 iulie 138 Antoninus Pius - 10 iulie 138 -- 7 martie 161 Marcus Aurelius - 7 martie 161 -- 17 martie 180 Lucius Verus - 7 martie 161 -- martie 169 Avidius Cassius - 175 Commodus - 177 -- 31 decembrie 192

Dinastia Severilor Pertinax - 1 ianuarie 193 -28 martie 193 Didius Iulianus - 28 martie 193 -- 1 iunie 193 Septimius Severus - 9 aprilie 193 -- 4 februarie 211 Clodius Albinus - 193 / 195 -- 197 Caracalla - 198 -- 217 Geta - 209 -- decembrie 211 Macrinus - 11 aprilie 217 -iunie 218 Diadumenian - mai 217 -iunie 218 Elagabalus - iunie 218 -222 Alexandrus Severus - 13 martie 222 -- martie 235

Augustus - 16 ianuarie 27 i.Chr. -- 19 august 14 d.Chr. Tiberius - 19 august - 14 - 16 martie 37 Caligula - 18 martie 37 -24 ianuarie 41 Claudius - 24 ianuarie 41 -13 octombrie 54 Nero - octombrie 54 -- 11 iunie 68

Vespasian - 1 iulie 69 -- 24 iunie 79 Titus - 24 iunie 79 -- 13 septembrie 81 Domitian - 14 septembrie 81 -- 18 septembrie 96

S-a prabusit sau nu Imperiul Roman?

In anul 476, Odoacru,regele herulilor, l-a izgonit de pe tron pe Romulus Augustus, ultimul imparat al Apusului. Acest fapt poarta un nume universal celebru: caderea Imperiului Roman. A fost privit mult timp ca eveniment major al intregii istorii ; s-a prabusit atunci cea mai ampla si mai durabila constructie politica pe care a cunoscut-o omenirea, si-a incheiat cariera stralucitoarea civilzatie antica si s-a facut marele pas de la Antichitate la Evul Mediu.Fapt curios, conteporanii nu par sa fi observat ceva. Cum sa-si imagineze de altfel ca si-au incheiat ziua in Antichitate si s-au trezit a doua zi in Evul Mediu ? Nu au sesizat insa nici faptul mai prozaic al disparitiei imperiului. O veche dilema ne intampina in acest punct. Contemporanii sunt ei oare observatorii privilegiati ai propriei istorii sau ratacesc in nestire prin arcanele ei precum Fabricio del Dongo pe campul de batalie de la Waterloo ? Cu alte cuvinte, istoria se vede si se intelege mai bine din interior sau de afara, de aproape sau de departe ?Greu de spus care ar fi postul optim de observatie, cu siguranta insa ca din fiecare loc istoria se vede diferit. Oamenii de la 476 aveau motivele lor sa nu vada nimic iesit din comun. Herulii lui Odoacru nu erau o prezenta insolita.De cateva generatii frontierele incetasera de a mai fi impermeabile si valuri de barbari se revarsau fara incetare in lumea normala. Provinciile erau deja pierdute.Imperiul se divizase la 395. Acum, Odoacru trimitea insemnele imperiale la Constantinopol, recunoscand autoritatea unui singur imparat. Ceea cemai tarziu s-a considerat a fi o prabusire a putut parea in epoca o reunificare. Imperiul devenea iarasi unul. De altfel, principalele institutii romane au supravietuit fatidicului an. Netulburati, vreme de inca trei ani sferturi de veac, consulii au continuat sa succeada la Roma,intocmai ca sub imperiu sau, mai inainte, in timpul republicii ; senatul, de asemenea, s-a mentinut. Spre mijlocul secolului urmator, imparatul de la Constantinopol, Iustinian, si-a extins autoritatea efectiva asupra unei bine parti din Imperiul de Apus, chiar daca nu pentru multa vreme. De altfel, ceea ce eruditii au numit mai tarziu Imperiul Bizantin, s-a numit de fapt si de drept, pana la sfarsit, pana la caderea Constantinopolului sub turci, Imperiul Roman. In Apus, Carol cel Mare la anul 800 si Otto cel mare in 962 au reconstituit acelasi imperiu. Oficial, Sfantul Imperiu Roman a durat pana in anul 1806, cand Napoleon, pe cale de a atasa Europa propriului sau proiec imperial, a pus capat fictiunii, determinandu-l pe imparatul roman sa-si spuna,mai modest, imparat al Austriei, ceea ce era si in realitate. Pana intr-o epoca recenta, cand constructiile imperiale s-au multiplicat (astazi oricine poate deveni imparat daca vrea si daca circumstantele ii permit, asa cum a procedat micul dictator Bokassa in Africa Centrala), imperiul, real sa imaginar, era unul, universal si, evident, roman. Chiar Moscova si-a inceput cariera imperiala transformandu-se simbolic intr-o a treia Roma (dupa cea adevarata si Constantinopol). S-a crezut multa vreme ca formula romana este ultima alcatuire imperiala, nemaiurmandu-i decat sfarsitul lumii si Judecata de Apoi (sau, potrivit unei versiuni alternative, regatul mesianic). Cum lumea, evident, continua sa existe, isi continua si existenta si imperiul, potrivit unei argumentatii de o logica fara cusur. Se explica astfel de ce caderea Imperiului Roman a fost descoperita mult mai tarziu. Evenimentul si-a luat insa revansa si, timp de cateva secole, faimoasa data a stat inscrisa in cartile de istorie cu cifre mai apasate decat oricare alta. Dar, de catva timp, lucrurile iau o noua intorsatura. In masura in care structurile tind sa ne preocupe mai mult decat evenimentele, nu prea mai avem ce face cu anul 476. Odoacru, Romulus Augustus cui ii mai pasa de aceste personaje? Interpretarile actuale se apropie oarecum (chiar daca din motive diferite) de perspectiva celor care au trait atunci si se deosebesc de teoria catastrofica a eruditilor moderni care au concentrat si dramatizat peste masura procesul de tranzitiei de la Antichitate la Evul Mediu. Avem de-a face nu cu un moment, ci cu o lunga perioada de evolutie, cateva secole inainte de prabusirea Imperiului Roman, cateva secole dupa, in cursul carora s-a reelaborat un sistem intreg de civilizatie. Teza marelui istoric belgian Henri Pirenne, sintetizata in formula Mahomed si Carol cel Mare , este graitoare pentru trecerea de la un sistem de interpretare la altul. Personajele simbol nu mai sunt Odoacru si Romulus Augustus, ci Mahomed si Carol cel Mare, secolele VII-VIII. Totodata, evolutiile economice devin mai semnificative decat cele politice. Potrivit lui Pirenne, cucerirea araba (Mahomed) ar fi rupt in doua spatiul meditarenean, ruinand comertul antic si impingand Europa Occidentala spre economia naturala si sistemul social-institutionalizat al feudalismului (Carol cel Mare). Teza in sine nu a convins. Ea ilustra insa scoaterea discutiei de sub obsedantul an 476 si deschiderea ei spre o abordare structurala, cu multiple variante si interpretari care decurg de aici.

CEI MAI IMPORTANTI IMPARATI AI IMPERIULUI ROMAN

Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 62 .Hr., Roma d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul mprat Roman. Dei a pstrat nfiarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A ncheiat un secol de rzboaie civile i a adus o er de pace, prosperitate i mreie imperial. Este cunoscut de istorici cu titlul de "Augustus", pe care l-a luat n 27 .Hr.

Tiberius Caesar Augustus, nscut Tiberius Claudius Nero (16 noiembrie 42 .Hr. 16 martie 37), a fost al doilea mprat roman i a domnit de la moartea lui Augustus n anul14 pn la moartea sa n 37. Fiu al senatorului Tiberius Claudius Nero i al Liviei Drusilla, Tiberius devine, n urma cstoriei mamei sale cu Oc tavianus, n 38 .Hr., fiul vitreg al viitorului mprat Augustus. Tiberius beneficiaz de o strlucit educaie i ncepe cariera armelor n calitate detribunus militum n campania lui Augustus din Hispania mpotriva triburilor cantabrilor din anii 26-25. n anul 20 .Hr. conduce solia roman n Orient, care instaleaz un rege clientelar Romei pe tronul Armeniei i obine, dup ncheierea tratatului romano-part, retrocedarea insognelor romane pierdute n btlia de la Carrhae ( 53 .Hr.).

Caius Iulius Caesar Germanicus (n. 31 august 12 - d. 24 ianuarie 41) cunoscut drept Caligula a fost al treilea mprat roman i al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene, domnind din 37 pn n 41. Dei n timpul lui Tiberius nu se afirm n viaa politic, la moartea acestuia (16 martie 37), este proclamat mprat de garda pretorian i recunoscut de senat. Dup primele 8 luni de domnie, politica lui capt brusc semnele despotismului i incoerenei. Arbitrariul politicii interne i externe, extravaganele i cruzimile, fastul serbrilor i risipirea tezaurului strns de predecesorul su, msurile fiscale opresive, declaneaz dou conspiraii mpotriva sa (n 39 i 40), soldate, fiecare, cu numeroase execuii.

Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus (1 august 10 .Hr. - 13 octombrie 54), a fost al patrulea mprat roman al dinastiei iulio-claudice i a domnit din 41 pn n 54.Fiu al generalului Drusus (fratele lui Tiberius) i al Antoniei Minor, frate mai tnr al generalului Gemanicus, nscut la Lugdunum (Lyon), Claudius nu particip pn la urcarea pe tron, datorit unei snti mai ubrede i a unor infirmiti congenitale, la viaa politic, prefernd o existen retras, consacrat studiului. Este proclamat mprat de ctre pretorieni la asasinarea nepotului su Caligula i recunoscut apoi de ctre senat.

Vespasian, cunoscut i ca Caesar Vespasianus Augustus, sau Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie 9 la Cittareale d. 23 iunie 79 la Roma), a fost mprat roman din decembrie 69 (Anul celor patru mprai) pn n iunie 79.Fondator al Dinastiei flavilor, el a fost ncoronat ntr-o perioad de instabilitate politic (rzboi civil) i criz economic lsate de Nero la moartea sa.

Titus Flavius Domitianus (24 octombrie 51 18 septembrie 96), cunoscut ca Domiian, a fostmprat roman al dinastiei Flaviilor din 81 pn n 96. Proclamat mprat la 13 septembrie 81, fiul lui Vespasian i al Domitillei i fratele lui Titus, inaugureaz o politic sensibil deosebit de cea a primilor Flavi. Sprijinindu-se pe armat, pe garda pretorian, urmeaz o linie autocratic. Personalitate orgolioas, violent, revendicnd titlul de dominus et deus se proclam n 85 censor perpetuus (cenzor pe via) i intr n conflict cu aristocraia senatorial.

Marcus Cocceius Nerva (n. 8 noiembrie 30, d. 27 ianuarie 98), mprat roman (96-98). Nscut ntr-o ilustr familie din Narni, Nerva este unul din beneficiarii regimului lui Nero (pretor n66) i al dinastiei Flaviilor (consul n 71 i 90). n anul 93 este exilat de Domiian cteva luni la Tarent, dup care revine n capital. Membru de vaz al senatului, este proclamat mprat la asasinarea lui Domiian (18 septembrie 96) de ctre prefectul pretorilor.n scurta sa domnie, Nerva, spirit ponderat, jurist i om de litere apreciat, ncearc s restabileasc prestigiul senatului i s reabiliteze victimele persecuiilor predecesorului su. La27 octombrie 97, l adopt i-l desemneaz coregent i succesor la tron pe Ulpius Traianus, guvernatorul provinciei Germania Superior, unul dintre cei mai talentai generali ai Imperiului. Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, a fost mprat Roman (117-138). Hadrian a fost al treilea dintre aa-ziii cei cinci mprai buni ai Imperiului Roman. nceputul domniei este marcat de conspiraia celor patru consulari, soldat cu executarea lor. Spirit nelinitit, sensibil, de o neobosit curiozitate, Hadrian a strbtut n lungi cltorii toate provinciile imperiului, n care a petrecut mai mult timp dect la Roma.A iniiat o serie de reforme n armat i justiie; arta i arhitectura au nflorit n timpul domniei lui. n capital este restaurat Panteonul, se construiete Mausoleul sau viitorul Castel Sant'Angelo mormntul mprailor romani pn la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebit atenie promovrii filosofiei i literaturii, manifestnd o pronunat nclinare pentru cultura greac. Lucius Septimius Severus, cu numele ntreg, Lucius Septimius Severus [1] Augustus (n. 11 aprilie 146, la Leptis Magna, Africa - d. 4 februarie 211, la Eboracum, Britannia) a fost mprat roman din 9 aprilie 193 pn n 211. Cu el a nceput accederea la putere a provincialilor avnd ascenden neroman i dinastia . Severilor, al cror eponim este. Este singurul mprat nscut n Provincia Africa

Marcus Aurelius Antoninus (4 aprilie 1888 aprilie 217), cunoscut sub numele Caracallasau Caracala, a fost mprat roman din dinastia Severilor (211 - 217).Porecla Caracalla deriv de la denumirea celtic a unei mantale purtate n Galia.Fiu al lui Septimius Severus i al Iuliei Domna, nscut la Lugdunum (astzi Lyon), Caracalla a fost desemnat n caesar (196) i augustus (198). La moartea tatlui su, survenit la 4 februarie 211, Caracalla a devenit comprat, alturi de fratele su Geta. Ca urmare a lungului proces de formare a statului, Caracalla a emis n primul su an de domnie, 212, edictul Constitutio Antoniniana.Caracalla i-a pus titlurile "pacator" i "nume praeseus", declarndu-se un Alexandru al Orientului. A ost asasinat n aprilie 217, n timpul campaniei militare din Mesopotamia, la instigarea prefectului pretoriului, Marcus Opellius Macrinus, care s-a proclamat apoi mprat. Echilibrul economic nu a putut fi restabilit sub Macrinus i urmaii si i a rezultat o perioad de dezordine i pe plan monetar.