Sunteți pe pagina 1din 26

Universitatea “Spiru Haret”

Facultatea de Drept

Catedra de drept privat

Lector drd. Minodora Condoiu

Dreptul Familiei-Sinteze

Declaratia Universala a Drepturilor Omului considera familia elementul natural si

fundamental al societatii.

Constitutia Romaniei din anul 1991, prin art. 44 si 45 si Codul familiei stabilesc

principii referitoare la ocrotirea casatoriei si familiei, ocrotirea intereselor mamei si copilului,

egalitatea in drepturi dintre barbat si femeie, exercitarea drepturilor si indeplinirea indatoririlor

parintesti in interesul copiilor.

Caracterizarea acestor principii se realizeaza prin dreptul familiei care reprezinta

totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile personale si patrimoniale ce izvorasc

din casatorie, rudenie, adoptie, in scopul ocrotirii si intaririi familiei.

Prin studiul dreptului familiei se urmaresta cunoasterea unor institutii de importanta

fundamentala in societate, cum ar fi institutia casatoriei si a rudeniei izvorate din casatorie,

filiatia fata de mama si fata de tata, situatia legala a copilului din casatorie si din afara

casatoriei, a adoptiei, obligatia legala de intretinere intre soti si cea dintre parinti si copii.

1. Caracterizarea generala a relatiilor de familie. Familia este o forma de relatii sociale

dintre oamenii legati intre ei prin casatorie sau rudenie. Din familie fac parte sotii, parintii si

copiii precum si uneori, alte persoane intre care exista relatii de rudenie

1
Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitate si pe dreptul si

indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.

Copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie. Copiii si tinerii se bucura

de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor.

Familia ca, celula de baza a sociatatii este o institutie care se bucura de protectie

constitutionala. Mai multe constitutii ale statelor europene au prevazut protectia familiei ca un

obiectiv important al ordinii constitutionale.

Familia indeplineste urmatoarele functii:

• functia biologica - reproducerea populatiei, perpetuarea speciei umane. Avandu-se in

vedere mai ales functia biologica, a familiei, s-a spus ca familia este o realitae biologica, prin

uniunea dintre barbat si femeie.

• functia economica a familiei - isi gaseste expresia in ducerea in comun a gospodariei

casnice si comunitatea de bunuri a sotilor precum si in ajutorul acordat din cauza incapacitatii

de a munci.

• functia educativa - familia a avut in toate timpurile un rol important in educatia copiilor.

Educatia in familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare multilaterala si

armonioasa.Exista o unitate intre educatie si familie si educatia in sociatate. Statul edicteaza

norme juridice si stabileste atributii anumitor organe de stat, in vederea asigurarii desfasurarii

corespunzatoare a procesului educativ in familie.

Dreptul familiei este guvernat de principii care asigura ocrotirea casatoriei si familiei, ocrotirea

intereselor mamei si copilului. De asemenea Codul familiei si Constitutia stabilesc si principii

referitoare la casatoria liber consimtita intre soti , egalitate in drepturi dintre barbat si femeie,

2
exercitarea drepturilor si a indeplinirii indatoririlor parintesti in interesul copiilor, monogamie.

2. Incheierea casatoriei

Casatoria este uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, incheiata potrivit

dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie si reglementata de norme imperative ale

legii.

Din definitia casatoriei rezulta ca aceasta are mai multe caractere:

- casatoria este o uniune dintre un barbat si o femeie;

- casatoria este monogama;

- casatoria se incheie in formele cerute de lege;

- casatoria are un caracter civil;

- casatoria se incheie pe viata;

- casatoria se intemeiaza pe deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie;

- casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii.

Conditiile de fond ale casatoriei:

- diferenta de sex;

- varsta legala pentru casatorie(varsta matrimoniala);

Pentru a se asigura un consimtamant constient liber si personal al viitorilor soti implica

o anumita varsta si anume 18 ani pentru barbat si 16 ani pentru femeie. In anumite situatii

femeia poate obtine dispensa de varsta acordata de Primarul General sau de Presedintele

Consiliului Judetean daca femeia a implinit 15 ani si exista motive temeinice care justifica

dispensa, cat si un aviz dat de un medic oficial.

- consimtamantul la casatorie , care este de esenta casatoriei;

3
Consimtamantul la casatorie este liber in sensul ca au fost inlaturate limitarile de casta

rasiale, religioase si juridice in ceea ce priveste libera alegere intre soti.

- comunicarea reciproca a starii de sanatate;

In vederea incheierii casatoriei, viitorii soti sunt obligati sa declare ca si-au comunicat

reciproc starea sanatatii lor.

Lipsa impedimentelor la casatorie

In sens restrans, se numesc impedimente la casatorie acele imprejurari de fapt sau de

drept a caror existanta impiedica incheierea casatoriei. Legea noastra cunoaste urmatoarele

impedimente:

- existenta unei casatorii nedesfacute a unuia dintre soti;

- rudenia;

- adoptia;

- tutela;

- alienatia si debilitatea mintala;

- lipsa aprobarii Ministerului Apararii. Potrivit art. 20 lit. f din Legea 80/1995 privind statutul

cadrelor militare, casatoria unui cadru militar in activitate cu o persoana apatrita sau care nu are

exclusiv cetatenie romana este conditionata de obtinerea aprobarii prealabile a ministrului

apararii nationale.

Conditiile de forma ale casatoriei

Se impart in formalitati premergatoare sau anterioare casatoriei si formalitati privind insasi

incheierea casatoriei.

- Scopul formalitatilor premergatoare casatoriei;

4
Reglementarea formalitatilor anterioare casatoriei este facuta in scopul de a asigura

consimtamantul liber a celor ce vor sa se casatoreasca, de a informa pe delegatul starii civile

asupra statutului civil al viitorilor soti, de a aduce la cunostinta tertilor incheierea casatoriei

proiectate.

- declaratia de casatorie - prin care viitori soti isi manifesta vointa in vederea incheierii

casatoriei;

- opozitia la casatorie - este actul prin care o persoana aduce la cunostinta delegatului de stare

civila existenta unei imprejurari de fapt sau de drept care nu permit incheierea casatoriei.

Producerea incheierii casatoriei .

In acest sens trebuie avut in vedere urmatoarele aspecte:

- localitatea unde se incheie casatoria;

- locul unde se incheie casatoria;

- incheierea castoriei cand exista un element de extraneitate. Casatoria incheiata in strainatate,

intre cetatenii romani, in fata reprezentantilor nostri diplomatici este supusa conditiilor de

forma prevazute de legea romana;

- Incheierea casatoriei. Delegatul starii civile procedeaza in sensul ca: identifica viitorii soti,

constata ca sunt indeplinite conditiile de fond si ca nu exista impedimente sau opozitii

intemeiate, ia consimtamantul viitorilor soti, declara casatoria incheiata pe baza

consimtamantului, citeste dispozitiile Codului familiei privind drepturile si obligatiile sotilor,

intocmeste actul de casatorie in registrul respectiv, elibereaza sotilor certificate de casatorie.

- Solemnitatea incheierii casatoriei inseamna ca se incheie in fata unei anumite autoritati, intr-

un anumit loc, trebuie incheiata in astfel de conditii incat sa permita oricarei persoane sa o

asiste.

5
- Momentul incheierii casatoriei este acela in care delegatul starii civile constata existenta

consimtamantului viitorilor soti si ii declara casatoriti.

- proba casatoriei se face cu certificatul de casatorie.

3.Efectele casatoriei

Intre soti, casatoria da nastere la efecte cu privire la relatiile personale si la capacitatea

de exercitiu. De asemenea, casatoria produce efecte cu privire la relatiile patrimoniale dintre

soti.

Potrivit art. 44 pct. 1 din Constitutia Romaniei si art. 1 alin. 4 Codul familiei, sotii au

drepturi si obligatii egale in ceea ce priveste relatiile dintre ei si exercitiul drepturilor parintesti.

Consecinta principiului egalitatii dintre soti este aceea ca in tot ceea ce priveste

casatoria ei hotarasc de comun acord.

Legea nu prevede ce se intampla in cazul in care sotii nu cad de acord asupra unui act

sau asupra unei masuri care trebuie luata in decursul casatoriei.

In aceasta situatie sotii nu se pot adresa autoritatii tutelare sau instantei judecatoresti pentru a

decide privitor la neintelegerea dintre ei, asa cum pot face in privinta dezacordului referitor la

exercitiul drepturilor si indatoririlor parintesti. Ei singuri trebuie sa inlature neintelegerea

respectiva pentru a nu degenera si a nuduce la divort, in conditiile art. 38 Codul familiei

Intre soti exista obligatii reciproce si raporturi personale .

In ceea ce priveste relatiile parimoniale dintre soti, este de retinut ca potrivit regimului

matrimonial, sotii au doua categorii de bunuri: comune ambilor soti si proprii fiecaruia.

Bunurile comune.

Regula este ca bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt comune

iar exceptia este ca anumite bunuri, limitativ prevazute de lege, sunt proprii.

6
Reglementand comunitatea de bunuri si separarea de bunuri intre soti, Codul familiei nu a facut

decat sa traga consecintele necesare din raporturile personale la care casatoria da nastere intre

acestia.

Art. 30 Codul familiei, dispune ca bunurile dobandite in timpul casatoriei de oricare

dintre soti sunt, de la data dobandirii lor – bunuri comune ale sotilor, iar art. 31 Codul familiei

determina limitativ categoriile de bunuri proprii ale fiecarui sot. Astfel, pentru a dobandi

calitatea de bun comun trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: bunul sa fie dobandit

de oricare dintre soti in timpul casatoriei si sa nu faca parte din categoriile de bunuri pe care

legea le considera bunuri proprii.

4.Bunurile proprii.

Art. 31 Codul familiei determina categoriile de bunuri proprii ale sotilor.

Bunurile proprii constituie o exceptie de la comunitatea de bunuri . Prin derogare de la regula

ca bunurile dobandite in timpul casatoriei sunt comune, art.31 Codul familiei prevede ca

anumite categorii de bunuri sunt proprii, chiar daca sunt dobandite in timpul casatoriei.

Bunurile proprii sunt limitativ prevazute de lege. Sunt proprii numai bunurile prevazute de art.

31Codul familiei. Sotii nu pot - prin act juridic - sa prevada ca anumite bunuri, care nu intra in

aceasta categorie (art.31) sunt proprii deoarece ar insemna sa se restranga comunitatea de

bunuri, ceea ce art.30 alin. 2 Codul familiei nu permite.

In ceea ce priveste determinarea criteriilor pentru stabilirea bunurilor proprii, se au in vedere

urmatoarele:

- in primul rand aceste criterii pot fi considerate ca sunt corespunzatoare enumerarii categoriilor

de bunuri proprii din art.31 Codul familiei.

7
- in al doilea rand, criteriile care stau la baza determinarii categoriilor de bunuri proprii pot fi

considerate, avand ca baza, data dobandirii lor, care este anterioara casatoriei.

Existenta celor doua categorii de bunuri comune si proprii nu inseamna ca intre acestea nu

exista un circuit in cazurile anume prevazute de lege.

5.Dovada bunurilor comune si proprii.

Calificarea unui bun al sotilor, ca fiind comun ori propriu prezinta interes atat in

relatiile dintre soti cat si in cele dintre acestia si tertele persoane.

Dovada calitatii de bun propriu a unuia dintre soti se poate pune si in cazul actiunii in

constatare, deoarece oricare dintre soti poate sa ceara si sa obtina constatarea ca unul sau mai

multe bunuri sunt proprii.

Avand in vedere ca in majoritatea cazurilor bunurile sunt dobandite in timpul casatoriei,

prin contributia ambilor soti, art.30 Codul familiei instituie prezumtia relativa de comunitate:

”calitate de bun comun nu trebuie dovedita”

Rezulta, ca in temeiul acestei prezumtii orice bun dobandit in timpul casatoriei de

oricare dintre soti se considera comun cata vreme nu se face dovada ca este bun propriu

respectiv ca se incadreaza intr-una dintre categoriile prevazute de art. 31 Codul familiei.

In cazul prezumtiei de comunitate, sarcina probei este rasturnata, deoarece bunul

dobandit in timpul casatoriei este considerat pana la proba contrarie ca este comun.

Fiind un mijloc de proba, prezumtia de comunitate nu se confunda cu comunitatea de

bunuri, deci cu bunurile comune.

Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei se face numai in urmatoarele cazuri:

- la cererea oricaruia dintre soti (art.36 alin. ultim)

- la cererea creditorilor personali ai oricaruia dintre soti;

8
- in cazul confiscarii bunurilor anume determinate sau a unei cote – parti dintr-un bun al sotilor.

6.Drepturile sotilor asupra bunurilor proprii.

Fiecare sot exercita in mod exclusiv asupra bunurilor proprii, dreptul de administrare,

folosinta si dispozitie.

Privitor la bunurile proprii, fiecare sot poate incheia diferite acte juridice in timpul

casatoriei fie cu tertii, fie cu celalalt sot (cu exceptia vanzarii).

Astfel, un sot poate dona celuilalt sot bunuri proprii,poate revendica de la celalalt sot un

bun propriu; un sot poate sa ceara restituirea bunurilor proprii printr-o actiune personala daca

exista intre soti un raport juridic care cuprinde obligatia de restituire; un sot poate cere sa se

constate ca anumite bunuri sunt proprii.

7. Datoriile comune ale sotilor.

Dupa cum sotii au doua categorii de bunuri tot asa ei au doua feluri de datorii: personale

si comune. Datoriile comune sunt limitativ prevazute de lege.

Legea prezuma ca datoriile sotilor sunt personale cata vreme nu se dovedeste ca fac

parte din categoria celor comune.

Fac parte din categoria datoriilor comune ale sotilor:

- cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile comune;

- obligatiile contractate de catre soti impreuna ;

- obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru indeplinirea nevoilor obisnuite ale

casatoriei.

- obligatia de a repara prejudiciul, prin insusirea ilicita a unor bunuri proprietate publica.

9
8.Natura juridica a comunitatii de bunuri.

Codul familiei nu intrebuinteaza notiunea de proprietate comuna a sotilor, ci pe aceea de bunuri

comune care este mai cuprinzatoare decat prima, deoarece se refera nu numai la dreptul de

proprietate comuna a sotilor ci la toate drepturile patrimoniale.

Literatura juridica si practica juridica considera ca proprietatea sotilor asupra bunurilor

comune este o proprietate comuna in devalmasie care se caracterizeaza prin aceea ca mai multe

persoane sunt proprietare impreuna asupra bunului care este obiectul acestui drept, fara ca

dreptul sa fie divizat pe cote- parti si fara ca bunul sa fie impartit corespunzator acestora.

9.Desfiintare casatoriei.

Nulitatea casatoriei intervine ca sanctiune a nerespectarii unora dintre cerintele

prevazute de lege cu privire la incheierea casatoriei.

Ca si in dreptul comun, nulitatea casatoriei poate fi absoluta sau relativa.

In ceea ce priveste distinctia intre aceste feluri de nulitati exista deosebiri fata de dreptul

comun.

Astfel, in unele cazuri, in interesul mentinerii casatoriei aceasta poate fi confirmata,

chiar daca este vorba de nulitate absoluta.

Casatoria poate fi declarata nula numai prin hotarare judecatoreasca.

Nulitatea casatoriei produce efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, deci

retroactiveaza.

Conform art.23 Codul familiei, casatoria nula se considera putativa, daca la incheierea

ei a existat buna credinta a ambilor soti sau numai a unuia dintre ei.

In acest caz casatoria desi anulata produce unele efecte fata de sotul care a fost de buna-

credinta.

10
10.Incetarea si desfacerea casatoriei.

Potrivit art.22 si 37 Codul familiei se distinge intre incetarea casatoriei si desfacerea

acesteia.

Casatoria inceteaza prin:

- moartea unuia dintre soti;

- declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti;

- recasatorirea sotului celui ce fusese declarat mort.

Incetarea casatoriei are loc de drept .

Desfacerea casatoriei are loc prin hotarare judecatoreasca.

Efectele incetarii casatoriei se produc numai pentru viitor, nu si pentru trecut. Aceleasi

efecte se produc si in cazul desfacerii casatoriei.

11.Desfacerea casatoriei.

Casatoria se poate desface prin divort, daca exista motive temeinice care au vatamat grav

raporturile dintre soti si casatoria nu mai poate continua.

Divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti daca sunt indeplinite

urmatoarele conditii:

- pana la data cererii de divortului a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei;

- nu exista copii minori rezultati din casatorie.

In cazul in care divortul nu se poate realiza prin acord, temeinicia motivelor de divort se

apreciaza de la caz la caz.

11
Astfel, exceptand acordul sotilor pentru divort, pentru a se putea pronunta divortul, trebuie

indeplinite anumite conditii:

- existenta unor motive temeinice;

- acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti;

- continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila.

Procedura divortului este reglementata de art.607-619 Cod procedura civila si este

derogatorie in multe privinte de la dreptul comun.

Actiunea de divort are un caracter strict personal si de aceea nu poate fi introdusa decat de

catre soti.

Procurorul nu poate introduce actiunea de divort, dat fiind caracterul ei strict personal, insa,

el poate interveni in instanta, in orice faza a procesului, mai ales cand din casatorie au rezultat

copii minori.

Actiunea de divort este de competenta instantei judecatoresti in circumscriptia careia se

afla cel din urma domiciu comun al sotilor.

Sotul parat poate formula cerere reconventionala, cel mai tarziu pana la prima zi de

infatisare in sedinta publica, pentru faptele petrecute inainte de aceasta data.

Nerespectarea termenului privind introducerea cererii reconventionale atrage sanctiunea

decaderii sotului parat, acesta nemaiputand cere divortul pentru motivele proprii avute pana

atunci.

Cererea reconventionala se judeca impreuna cu cererea reclamatului privind prorogarea de

competenta, in favoarea instantei competenta sa judece ultima din aceste doua cereri.

Prin derogare de la dreptul comun cererea reconventionala nu poate fi disjunsa de actiunea

de divort.

12
In lipsa cererii reconventionale, daca se constata netemeinicia motivelor de divort invocate

de reclamant, casatoria nu se poate desface chiar daca din dezbateri rezulta vina sotului

reclamant.

In cadrul procesului de divort se solutioneaza de regula si unele cereri accesorii ale sotilor

sau invocate din oficiu de instanta de judecata si anume:

- cu privire la numele pe care sotii il vor purta dupa divort

- cu privire la stabilirea pensiei de intretinere intre soti

- cu privire la impartirea bunurilor comune

- cu privire la atribuirea locuintei comune

- cu privire la parintele care va administra bunurile minorului

Hotararea judecatoreasca prin care instanta se pronunta asupra admiterii sau respingerii

actiunii de divort este supusa cailor de atac, iar termenul de apel, respectiv recurs este de 30 de

zile de la comunicarea hotararii.

Hotararea care se pronunta pe baza acordului partilor la divort este definitiva si irevocabila

in ceea ce priveste divortul.

12.Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre soti

Divortul produce efecte numai pentru viitor, nu si pentru trecut.

Calitatea de sot inceteaza pentru viitor, astfel incat, fiecare sot divortat se poate recasatori,

iar ca urmare a incetarii calitatii de sot inceteaza obligatia de sprijin moral.

Deasemenea inceteaza obligatia de fidelitate si nu se mai poate savarsi sub acest aspect

infractiunea de adulterul.

13
In urma pronuntarii divortului, fiecare sot revine la numele avut anterior casatoriei, insa

este posibil ca revenirea la numele avut anterior casatoriei sa aduca prejudicii morale sotului

respectiv.

In conditiile in care sotii nu se inteleg in aceasta privinta, instanta de judecata poate, pentru

motive temeinice sa incuviinteze pe sotul respectiv sa-si mentina numele purtat in timpul

casatoriei.

13.Efectele divortului cu privire la bunurile comune

Impartirea bunurilor comune se face fie prin invoiala sotilor, prin incheierea unei

tranzactii, fie in caz contrar prin hotarare judecatoreasca.

Invoiala partilor poate avea loc :

- concomitent cu intervenirea hotararii de divort,

- in cursul procesului de divort,

- in perioada urmatoare ramanerii definitive a hotararii de divort, deoarece in acest caz nu mai

exista vreo suspiciune in privinta solutionarii actiunii de divort pe marginea actului de

casatorie.

Daca sotii nu se inteleg cu privire la bunurile comune se face in felul urmator:

- daca exista o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti in bunurile

comune, atunci impartirea se face potrivit cotelor-parti astfel stabilite.

- in caz contrar stabilirea cotei-parti ce revine fiecarui sot in bunurile comune se face prin

hotarare judecatoreasca, impartirea facandu-se potrivit acestor cote.

Dupa ce se stabileste masa bunurilor comune care urmeaza sa se imparta se vor determina

cotele parti ce revin sotilor in bunurile comune, in raport cu care se face impartirea.

14
Instanta competenta pentru solutionarea cererii de impartire a bunurilor comune este

instanta competenta in solutionarea cererii de divort, daca impartirea bunurilor s-a solicitat in

cadrul procesului de divort.

In conditiile in care impartirea bunurilor s-a solicitat separat, dupa desfacerea casatoriei

prin divort, instanta competenta se stabileste conform dreptului comun.

14.Efectele divortului cu privire la relatiile personale si patrimoniale dintre parinti si

copiii minori

In cazul in care exista copii minori se pune problema incredintarii acestora.

Instanta judecatoreasca este obligata sa se pronunte prin hotararea de divort si asupra

incredintarii minorului, chiar daca nu este facultatea cerere in acest sens.

Criteriul dupa care se va calauzi instanta pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor

minori este interesul acestora.

Pentru a decide cu privire la incredintarea copiiilor minori instanta de judecata este

obligata sa asculte pe parinti, autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit varsta de 10 ani.

Ascultarea minorilor se face conform art. 144’ Codul de procedura civila in Camera de

Consiliu .

Incredintarea minorului unuia dintre parinti nu inseamna ca celalat parinte este scutit de a

contribui la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului.

Solutia se impune deoarece ambii parinti au aceleasi drepturi si obligatii fata de copiii lor.

Renuntarea la pensia de intretinere, care constituie un drept al copiilor, nu poate fi

ratificata decat daca s-ar constata ca posibilitatile materiale ale parintelui care a renuntat sunt

indestulatoare pentru a asigura copilului cele mai bune conditii de trai.

15.Rudenie si afinitate

15
Rudenia fireasca este legatura de sange si prin reglementarea legala, legatura dintre doua

sau mai multe persoane care coboara unele din altele sau care, fara a descinde unele din altele

au un autor comun.Sirul de persoane intre care exista rudenie se numeste linie de rudenie.

Stabilirea gradului de rudenie se face diferit dupa felul liniei de rudenie.La rudenie in linie

directa gradul de rudenie se socoteste dupa numarul nasterilor, prin care se stabileste legatura

de sange intre doua persoane.

La rudenie in linie colaterala, gradul de rudenie se socoteste dupa numarul nasterilor

pornind de la una din rude in linie ascendenta pana la autorul comun si apoi de la acesta in linie

descendenta, pana la cealalta ruda.

Mijloacele de proba ale rudeniei firesti difera in raport cu interesul urmarit prin dovedirea

rudeniei.

In afara de rudenie bazata pe lagatura de sange exista si rudenie care rezulta din adoptie. In

acest din urma caz legatura de rudenie nu se mai intemeiaza pe comunitatea de sange .

Spre deosebire de rudenia fireasca care nu ia sfarsit niciodata deoarece se intemeiaza pe

legatura de sange, rudenia rezultata din adoptie inceteaza in cazul desfacerii adoptiei.

Legea nu defineste afinitatea insa se admite ca aceasta este legatura dintre sot si rudele

celuilalt sot.

Afinitatea nu exista intre rudele unui sot si rudele celuilalt sot.

Fiind un efect al casatoriei si al rudeniei, afinitatea exista numai in masura in care acestea

sunt legalmente stabilite. Proba afinitatii se face prin dovada rudeniei si a casatoriei din care

rezulta.

16.Recunoasterea filiatiei fata de mama

16
Prin recunoasterea filiatiei fata de mama se intelege actul prin care o femeie declara

legatura de filiatie dintre ea si un copil despre care pretinde ca este al sau.

Cazurile in care recunoasterea poate interveni sunt limitativ prevazute de art. 48 alin.1

Codul familial.

Recunoasterea se poate face fie prin declaratie la serviciul de stare civila, fie printr-un

inscris autentic, fie prin testament. Chiar prin testament facuta, recunoasterea nu mai poate fi

revocata.

In conditiile in care filiatia fata de mama nu poate fi dovedita prin actul de nastere si nici

nu este recunoscuta, se poate stabili prin justitie. Art.50 din Codul familiei arata ca actiunea

pentru stabilirea maternitatii se poate face in urmatoarele cazuri:

- cand din orice imprejurari dovada filiatiei fata de mama nu se putea face prin certificatul

constatator al nasterii.

- cand se contesta realitatea celor cuprinse in certificatul constatator al nasterii.

Exercitarea dreptului la actiune pentru stabilirea maternitatii apartine numai copilului

conform art. 52 alin.1 Cod familiei. Actiunea in stabilirea filiatiei fata de mama nu se prescrie

in timpul vietii copilului.

17.Filiatia fata de tata

Pentru stabilirea paternitatii legea nu prevede un mijloc de proba potrivit caruia se pleaca

de la un fapt material cert si usor de dovedit, care este nasterea, pentru a se ajunge la un fapt

necunoscut si care nu poate fi stabilit in mod direct si nemijlocit, si anume conceptiunea.

Potrivit prezumtiei de paternitate pentru dovedirea filiatiei fata de tata este suficient sa se

stabileasca filiatia fata de mama si casatoria acesteia la data nasterii ori conceptiei copilului.

Potrivit art. 53 Codul familiei prezumtia de paternitate se aplica in urmatoarele situatii:

17
- copilul este nascut in timpul casatoriei;

- copilul este conceput in timpul casatoriei si este nascut dupa incetarea ori desfacerea

casatoriei, declararea nulitatii sau anularea casatoriei.

Beneficiaza de prezumtia de paternitate copilul nascut in timpul casatoriei, chiar

daca tatal sau nu a fost trecut in actul de nastere si nu a introdus actiunea in tagaduirea

paternitatii.

Actiunea care are ca obiect rasturnarea prezumtiei de paternitate se numeste actiune in

tagaduire de paternitate.

Regula generala care este stabilita de lege in sensul introducerii actiunii decurge din

imprejurarea ca sotul mamei este in imposibilitate de a procrea.

Sunt situatii in care se poate ivi conflictul de paternitate si anume:

- dupa incetarea ori desfacerea casatoriei femeia se recasatoreste si la mai putin de 300 de zile

de la incetarea sau desfacerea primei casatorii, ea naste un copil.

- sotul este declarat mort prin hotarare judecatoreasca apoi sotia se recasatoreste si la mai putin

de 300 de zile de la incheierea celei de-a doua casatorii naste un copil iar sotul declarat mort

reapare;

- sotia cu incalcarea dispozitiilor legale care prevad principiul monogamiei se afla in acelasi tip

in doua casatorii si naste un copil.

Recunoasterea de paternitate este actul prin care un barbat declara ca un anumit copil este

al sau, ea poate fi facuta la serviciul de stare civila fie odata cu inregistrarea nasterii copilului,

fie dupa aceasta data.

Recunoasterea este irevocabila.

18
Potrivit art. 58 alin.1 Codul familiei recunoasterea de paternitate desi este irevocabila, ea

poate fi totusi contestata cand nu corespunde adevarului.

Actiunea in contestare a recunoasterii de paternitate se poate face de catre orice persoana

care dovedeste un interes patrimonial sau nepatrimonial. Astfel, pot formula actiune:

- copilulul recunoscut;

- mostenitorii copilului recunoscut;

- mama copilului recunoscut;

- barbatul care a facut recunoasterea;

- mostenitorii acestuia;

- procurorul.

Pentru dovedirea actiunii in contestarea recunoasterii de paternitate se pot folosi orice

mijloace de proba, iar sarcina probei revin reclamantului.

Recunoasterea de paternitate care nu este facuta cu respectarea prevederilor art. 57 Codul

familiei este lovita de nulitate absoluta.

Recunoasterea lovita de nulitatea absoluta ori relativa se considera ca nu a avut loc, copilul

avand aceeasi situatie juridica pe care a avut-o inainte de data recunoasterii, adica fara

paternitatea stabilita.

Actiunea in justitie pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei are ca obiect

determinarea pe calea justitiei a legaturii de filiatie dintre copilul din afara casatoriei si tatal

sau.

Actiunea in justitie pentru stabilirea paternitatii se poate introduce in toate situatiile in care

este vorba de un copil din afara casatoriei, si poate fi introdusa in termen de 1 an de la

recunoasterea copilului.

19
Hotararea judecatoreasca prin care s-a stabilit paternitatea din afara casatoriei produce

efecte si pentru trecut, pana la conceptia copilului, astfel ca pe toata aceasta perioada copilul

este considerat ca fiind al tatalui.

18.Adoptia.

Potrivit art.1 alin.1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 25 din 12 iunie 1997

adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste filiatia

intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului.

Pentru incheierea adoptiei sunt necesare a fi indeplinite anumite cerinte care pot fi

clasificate dupa diferite criterii:

- conditiile de fond;

- lipsa impedimentelor la adoptie;

- conditiile de forma.

In ceea ce priveste conditiile de fond ale adoptiei trebuie avut in vedere: consimtamantul

la adoptie atat celui care adopta cat si a parintilor firesti; persoana sau familia care adopta

trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu; diferenta de varsta intre persoana care adopta si

cel care urmeaza a fi adoptat sa fie cel putin 18 ani; cel ce urmeaza a fi adoptat sa nu fi

dobandit capacitate deplina de exercitiu; adoptia sa fie in interesul superior al celui ce urmeaza

a fi adoptat; atestatul comisiei pentru protectia copilului; incredintarea copilului in vederea

adoptiei persoanei sau familiei care doreste sa-l adopte.

Referitor la lipsa impedimentelor la adoptie trebuie avut in vedere ca pentru a se putea

incheia adoptia este necesar sa nu existe impedimente la adoptie, si anume: lipsa

impedimentului rezultand din rudenie, lipsa impedimentului rezultand din calitatea de sot,

20
adoptia a doi soti de catre aceiasi persoana sau familie este interzisa, lipsa impedimentului

rezultand dintr-o adoptie anterioara, lipsa confirmarii cererii de adoptie.

Conditiile de forma se refera la actele juridice ale partilor exprimate in forma prevazuta de

lege si la procedura adoptiei.

Art. 15 alin.1 din O.U.G. 25/1997 prevede competenta de solutionare a cauzelor privind

incuviintarea adoptiei.

Astfel, in prima instanta cauzele sunt judecate de tribunalul in raza caruia domiciliaza

copilul ce urmeaza a fi adoptat, care verifica indeplinirea conditiilor de fond, forma si lipsa

impedimentelor la adoptie.

Odata incuvintata, adoptia stabileste filiatia intre cel ce adopta si copil precum si rudenia

dintre copil si rudele adoptatului.

Adoptia poate fi lovita de nulitate in conditiile in care nu sunt indeplinite dispozitiile

legale. Indiferent de felul nulitatii invocate competenta de solutionari a actinuii revine in prima

instanta tribunalelor.

19.Obligatia de intretinere.

Obligatia de intretinere este indatorirea impusa de lege unei persoane de a acorda altei

persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale precum si, in

cazul obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori, mijloace pentru educare,

invatatura si pregatirea lor personala.

Obligatia legala de intretinere exista numai intre persoanele prevazute de lege si anume:

intre sot si sotie, intre parinti si copii, intre adoptator si adoptat, intre bunici si nepoti, intre

strabunici si stranepoti, intre frati si surori.

21
Pentru ca o persoana sa poata cere intretinere trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ

urmatoarele conditii:

- stare de nevoie, adica situatia in care se gaseste o persoana care nu isi poate procura cele

necesare traiului;

- incapacitatea de muncii;

- comportarea corespunzatoare regulilor de convietuire sociala;

- conditii speciale pentru unele categorii de obligatii de intretinere.

Intretinerea se acorda de la data cererii de chemare in judecata iar nu de la o data ulterioara

acesteia, cum ar fi data pronuntarii hotararii.

Executarea obligatiei de intretinere se poate efectua fie in natura, fie in bani.

Felul si modalitatile de executare a obligatiei de intretinere se decid de catre instanta

judecatoreasca in raport de imprejurari, adica tinand seama de nevoile celui care o cere si de

posibilitatile celui care o acorda.

Executarea obligatiei de intretinere in natura poate fi inlocuita cu executarea obligatiei de

intretinere in bani si invers, daca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la stabilirea acelui

fel de prestare a intretinerii.

Obligatia de intretinere inceteaza in cazurile in care nu mai sunt indeplinite conditiile

generale si speciale prevazute de lege pentru existenta ei.

In conditiile in care inceteaza starea de nevoie a creditorului obligatiei de intretinere,

inceteaza si obligatia de intretinere, deoarece prestarea ei nu-si mai gaseste justificarea.

Incetarea incapacitatii de a muncii a creditorului obligatiei de intretinere, cu exceptia

cazului in care intretinerea este acordata descendentului minor pentru care nu se cere conditia

incapacitatii de a muncii, conduce la incetarea obligatiei de intretinere.

22
Deaseamenea obligatia de intretinere inceteaza cand mijloacele debitorului obligatiei de

intretinere nu-i mai permit acordarea ei.

Incetarea obligatiei de intretinere se decide in toate situatiile prin hotarare judecatoreasca la

cererea celui interesat.

20.Ocrotirea minorului.

Ocrotirea minorului se realizeaza fie prin parinti, fie prin tutore.

Minorii care se gasesc in dificultate sunt ocrotiti in cadrul masurilor prevazute de O.U.G

26/1997.

Ocrotirea parinteasca se acorda copiilor pe tot timpul minoritatii, chiar daca minorul este

pus sub interdictie.

Ocrotirea parinteasca inceteaza in privinta minorului care se casatoreste, deoarece acesta

dobandeste capacitatea deplina de exercitiu.

Ocrotirea minorului prin parinte priveste in primul rand persoana, si in al doilea rand

bunurile copilului minor.

Fata de minor, parintii au drepturi si indatoriri, respectiv: dreptul si indatorirea parintilor de

a creste copilul; dreptul de a lua anumite masuri fata de copil; dreptul de a cere inapoierea

copilului de la orice persoana care l-ar tine fara drept; dreptul de a consimti la adoptia copilului

sau de a cere desfacerea adoptiei; dreptul de a avea legaturi personale cu copilul.

Ocrotirea parinteasca se exercita si cu privire la bunurile copilului.

Astfel, parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului minor, de a

reprezenta pe minor in actele civile ori de a-i incuviinta aceste acte.

23
Sanctiunile ce se pot aplica parintilor in cazul in care nu isi indeplinesc obligatiile, se

clasifica fie, dupa gravitatea lor, adica sanctiuni de natura penala, administrativa ori civila sau

de dreptul familiei, fie dupa cum ele intervin pentru neindeplinirea indatoririlor cu privire la

persoana minorului ori cu privire la bunurile acestuia.

21.Tutela si curatela minorului.

Tutela reprezinta ansamblul dispozitiilor legale prin care se infaptuieste ocrotirea

minorului cand este lipsit de ocrotire parinteasca.

Conform art. 114 si 123 Codul familiei tutela se exercita in interesul exclusiv al minorului.

Numirea tutorelui se face de catre autoritatea tutelara, chiar atunci cand instituirea tutelei

se decide de catre instanta judecatoreasca.

Drepturile si indatoririle tutorelui cu privire la persoana minorului au acelasi continut ca si

drepturile si indatoririle parintesti si se exercita numai in interesul minorului.

In ce priveste bunurile minorului, tutorele reprezinta pe minor in acte juridice daca are

varsta de pana la 14 ani si ii incuviinteaza actele daca are varsta de 14-18 ani.

Tutela ia sfarsit prin ajungerea minorului la majorat sau prin incetarea motivelor care au

determinat instituirea acesteia .

Curatela este o institutie de ocrotire juridica a intereselor unei persoane care poate fi

capabila, cu capacitatea de exercitiu restransa ori lipsita de capacitate de exercitiu.

Curatorul minorului se numeste :cand exista contrarietate de interese intre parinte ori tutore

si minor;cand din cauza bolii ori din alte motive parintele sau tutorele este impiedicat sa

indeplineasca un anumit act in numele persoanei pe care o reprezinta sau ale carei acte le

24
incuviinteaza; cand pana la numirea tutorelui unui minor neinterzis este nevoie de timp si se

impune luarea unor masuri provizorii; pana la solutionarea cererii de punere sub interdictie a

minorului.

Curatela inceteaza cand au luat sfarsit cauzele care au determinat instituirea ei.

Cel care nu are discernamant pentru a se ingriji de interesele sale din cauza alienatiei

mintale ori a debilitatii mintale va fi pus sub interdictie. Pot fi pusi sub interdictie si minorii(art.

142 Codul familiei).

Potrivit art. 150 din Codul familiei, minorul care, la data punerii sub interdictie, se afla sub

ocrotirea parintilor va ramane sub aceasta ocrotire pana la data cand devine major, fara a i se

numi un tutore, iar in cazul in care minorul se gaseste sub tutela la data punerii sub interdictie,

autoritatea tutelara poate decide mentinerea acelui tutore.

Bibliografie.

Ion. P. Filipescu

Tratat de dreptul familiei, Editura All Bucuresti 1996.


Codul familiei.
Codul de procedura civila.

25
26