Sunteți pe pagina 1din 6

Dimitrie Bolintineanu (1825-1872)

Muma lui Stefan cel Mare


Pe o stinca neagra, intr-un vechi castel, Unde cura-n vale un ru mititel, Plinge si suspina tinara domnita Dulce si suava ca o garofita, Cci n batalie sotul ei dorit A plecat cu oastea si n-a mai venit. Ochii sai albastri ard n lacrimele Cum lucesc n roua doua viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sin; Rozele si crinii pe fata-i se-ngin. Insa doamna soacra lng ea vegheaza Si cu dulci cuvinte o imbarbateasza. Un orologiu suna noaptea jumatate, In castel n poarta oare cine bate? -- Eu sunt, buna maica, fiul tau dorit; Eu, si de la oaste, m ntorc ranit. Soarta noastra fuse cruda asta data: Mica mea ostire fuge sfarimata. Dar deschideti poarta... Turcii m-ncongior... Vintul sufla rece... ranele m dor! Tinara domnita la fereastra sare. -- Ce faci tu copila? zice doamna mare. Apoi ea la poarta atunci a iesit Si-n tacerea noptii astfel a vorbit: -- Ce spui tu, streine? Stefan e departe; Bratul sau prin taberi mii de morti imparte, Eu sunt a s muma; el e fiul meu; De esti tu acela, nu-ti sunt muma eu! Insa daca cerul, vrind s-ngreuieze Anii vietii mele si s m-ntristeze, Nobilul sau suflet astfel l-a schimbat, Daca tu esti Stefan cu adevarat, Apoi tu aice fr biruinta Nu poti ca s intri cu a mea vointa. Du-te la ostire! pentru tara mori! Si-ti va fi mormintul coronat cu flori! Stefan se intoarce si din cornu-i suna, Oastea lui zdrobita de prin vai aduna. Lupta iar incepe... dusmanii zdrobiti Cad ca niste spice, de securi loviti.

Moartea lui Mihai Viteazul

Pe cimpia turzii, pe un verde plai, Tabara ostirea marelui Mihai. Acolo, n cortu-i, domnul se gindeste: Fericirea tarii inima-i rapeste. Are-o presimtire ca l-a turburat Si pe mna-i mindra capul a plecat. In desert speranta inima-i rasfata; Lacrimile uda ginditoarea-i fata. Inaintea celor ce il ocolea, Cu o manta d-aur el se ascundea. Catre capitanii ce il incungioara: -- "Dragii mei! Iertati-mi asta lacrimioara! E o slabiciune de care rosesc Toti citi au un suflet tare, barbatesc. Insa sunt minute cnd natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astazi poci s numar mai la noua ani De cnd noi ne batem cu atiti dusmani. Este-adevarat, am fcut, n lume, Neamul acesta cel mai mare nume. Insa ce-i marirea fr de folos? Ceea ce-i n noapte focul mincinos! Singura marirea nu-i destulatoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Cite mii de inimi moartea n-a-nghetat? Si n cite case dorul n-a intrat? Tara este-n lacrimi si se pustieste. Floarea tinerimei cimpul invaleste. Si n raza slavii unde stralucim, Vaz, pe nesimtite noi ne mistuim! Astazi lupta noastra orice lupta curma; Ea va fi lovirea cea mai de pe urma. Astazi este timpul ca s ispravim. Sau romani ne perdem, sau romani traim!" Astfel le vorbeste... Dar doi soli sosira. Doi trimisi ai Bastei. Capii toti iesira. --- "Basta va trimite? Spuneti ce doreste! Basta, iarasi Basta!... nu mai ispraveste!" -- "Ce doreste? zice unul din calai, Basta porunceste la vasalii sai!" -- "S pornesti indata banda ta n tara!" Ii raspunse celalalt cu o vorb-amara. -- "Mergeti, zise domnul, l-al vostru stapin! Spuneti-i ca nu e inca un roman Care s dea arma pin-a nu se bate!

De-i barbat, aice vie a combate!" -- "Este timp!.." sopteste un ucigator. Celalalt trage iute palosul usor Si c-o lovitura repede si tare Il implanta-n sinul eroului mare. Capitanii iute sar, mi-l inconjor, Dar Mihai le zice: "Fratilor, eu mor... Spuneti doamnei mele s nu se mihneasca Si-n iubirea tarei fiii mei s-i creasca. Cnd vor fi n virsta, s le spuie ea Ca nu voi razbuna pentru moartea mea; Numai pentru tara si neatirnare Sinul lor s simta sinta razbunare! Iara voi, tovarasi, mie mi jurati Niciodata mna cu strein s dati!" La aceste vorbe cade-ntr-al sau snge. Toat-a lui ostire cu durere-l plnge. Apele pe cale stau si se opresc; Paserile-n aer triste ciripesc. Moartea cu-a ei mna fata lui atinge; Inima-i ingheata, vorba i se stinge. Iar viata-i mindra zboara catre nori, Ca mirosul dulce unei stinse flori.

Fata de la Cozia
Trimbita rasuna sus pe coasta verde; Armia lui Tepes printre brazi se pierde. -- Iata! strig vitejii, mndru capitan Ce-a ucis cu mna-i pasa musulman! Domnul il saruta si cu bucurie: -- Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau sotie? Daca vrei avere, da-ti-voi ct vrei vrea; Daca vrei sotie, da-ti-voi fata mea! -- Doamne! nu voi aur, nici onori desarte, N-am venit n lupte s-mi trag asa parte; Plingerile tarei bratul mi-a-narmat; Pentru-a ei scapare astazi m-am luptat. Iar de este vorba s-mi dai sotioara, Afle ca eu insumi sunt o fetisoara! La aceste vorbe junele frumos Coiful isi arunca, paru-i cade-undos. Toata adunarea vede cu rapire O fetita dulce ca o fericire. Domnul se fermeca de mindretea ei. -- Care din boierii-mi vrei barbat s iei?

-- Doamne, zise fata, vrei s fiu sotie Unui din ostasii care-mi place mie? Toti sunt bravi la lupta, nu m indoiesc; Insa pe-al meu mire voi s il iubesc. Domnul fiu s-arunca l-ale ei picioare Si cu o vorbire dulce rugatoare: -- Fii a mea domnita, si iti jur pe cer Pentru tine-n lume s traiesc, s pier! La aceste vorbe tinara fecioara, Rumenind la fata ca o rozisoara: -- Daca vrei iubirea-mi s o dobindesti, Pentru tara, doamne, s mori, s triesti!

Un ostas romn nchis peste Dunre


Porumbita intristata! Eu ca tine sunt strein, Si-ntr-o tara departata Tu cnti trista, eu suspin! Insa tu ai aripioare, Poti te-ntoarce cnd vrei vrea, Iar eu plng n inchisoare Dupa dulcea tara mea! Tu ai poate-o surioara Ce te cheama ne-ncetat; Iar eu am o dragusoara Ce n lacrimi am lasat. Insa tu ai aripioare, Poti te-ntoarce cnd vei vrea, Iar eu gem n inchisoare Dupa mindrulita mea! Zboara, pasare curata! Si te-ntoarna-n tara ta; Iar eu, floare aruncata Pe alt tarm, m voi usca!

Mircea la btaie
Armia maghiara tara a-nvalit; Soarele, vazind-o, a ingalbenit. Dar batrinul Mircea nu s inspaiminta: Cu o mica ceata de voinici s-avinta. Nu ca el voieste tara a scapa; Ci va s-mplineasca datoria s. Unde este timpul cel de barbatie Cnd murea romanul pentr-o datorie?

Pe un cal ce musca spuma n zabale Printre zi si noapte el isi face cale. -- Fratii mei, vorbeste falnicul batrn, Dumnezeu voit-a ca s mor roman. Cel ce a se viata tarei sale-nchina, Piere ca lumina intr-a s lumina. Ce e-n viata tarei viata unui om? Ce e-n primavara floarea unui pom? Ceea ce prin stele este-o stelioara Si-n namarginire un minut ce zboara. Soimul cnd se vede prins de vinatori, Spun ca isi sfarama cuib si puisori. Astfel dect lantul, bratul s le-ncinga, Ce-i roman, ce-i nobil, astazi s se stinga. Unde este timpul cel de barbatie, Cnd murea romanul pentr-o datorie?!

Mihai la pdurarul
Mihai pierduse lupta. 1 El umbla ratacit, Si omul, si natura acum l-au parasit; E noapte, vijelie... vestmintele-i sunt ude. -- Bine-ai venit, streine!... o voce se aude, O voce virginala... urmeaza-mi... ai scapat! Si-o mna se intinde eroului mirat. Intr-o coliba mica la zece pasi il duce. El intra; la lumina zareste-o fata dulce. Copila i surde ca cele dinti flori Ce-anunta primavara la tristii calatori. Parintele ei vine si amindoi vegheaza S aiba multumire acel ce-l ospateaza. -- Tu esti Mihai Viteazul!... eu ungur, tu roman. Dar nu aici o teama! i zice-acest batrn, Cci ospitalitatea n ceruri e nascuta Cnd ura intre oameni era necunoscuta. Ea isi deschide sinul la toti citi o doresc: Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc. Sub simplele vestminte s-ascunde citeodata O inima de ura si de tradari curata Precum, sub manta d-aur a omului bogat, S-ascunde cite-un suflet de patimi degradat. Asadar, nu te teme! nu te-ndoi de mine! Ca sufletu-ti si lutu-ti n pace s s-aline! Iar tinara copila cu buze de rubin Eroului la masa turna n cupa vin; Un plns de tinerete pe fata lui straluce

Si crede inca-o data ca viata este dulce.


1 - Lupta de la Mirslu.

Muma tnr
Lautarii cnta hore gratioase! Tinerii feciori Cata dupa parul fetelor frumoase S rapeasca flori. Ca dulci fragi de cimpuri, albele fetite Dulce rumenesc, Aparind cu mna mindrele cosite, Sarutari pe gura las de le rapesc. -- Dar tu, femeie tinara, De ce stai ginditoare? In gene-ti vaz o lacrima Ca roua pe o floare. Vezi, pruncul tau ne fermeca Cu chipul sau cel dulce; Ca fluturul sub auru-i, El sub cosita luce. Da' tu-l privesti si lacrima In gene-ti straluceste... O, spune, muma tinara, Ce cuget te rapeste? -- Cnd ochii mei il cauta, Eu cerc durere-amara, Gindind ca-n cursul anilor Va fi rob el n tara!