Despre persoanele Sfintei Treimi Doctrina lui Origene conine o evoluie datorat faptului c limbajul teologic al vremii era

nc n formare i mai ales datorit angajrii sale n numeroase polemici. De exemplu, ntr-o prim faz, Origene considera c Dumnezeul treimic nu este absolut imaterial, avnd o corporalitate eteric, fr de care nu ar putea aciona. Ulterior i revizuie aceast credin i ajunge la vederi ortodoxe. Astfel, cele trei persoane ale trinitii sunt deosebite fa de toate creaturile prin trei caracteristici: imaterialitate absolut, omniscien i sfinenie substanial. Ele sunt indivizibile ca fiin, ca prezen i activitate. Exist ns o particularitate a concepiei origeniene despre sfera de aciune a celor trei persoane divine: Tatl este creatorul, Fiul este rscumprtorul iar Duhul sfinitorul. Aceast distribuire origenian a responsabilitilor persoanelor divine a stat la baza unor nelegeri confuze i a considerrii ideii c Origene ar fi instituit o ierarhie de tip plotinian n trinitate, idee susinut i de faptul c, dup prerea lui Origene, Tatl reprezint principiul (arche), originea sau cauza (aitios) i sursa trinitii.

Polemici n jurul lui Origen Au existat eretici ai vremii care i-au argumentat poziiile prin autoritatea lui Origene, crora Sfntul Vasile cel Mare i Sf. Grigore de Nazianz le-au rspuns c Origene fusese neles incorect. S-a putut susine, astfel, c Triada plotinian Unu Intelect Suflet se regsete n gndirea lui Origene:

Unul lui Plotin a fost identificat n lucrarea Despre principii (Peri archon) cu Dumnezeu-tatl, de unde concluzia c Tatl este suprafiinial. Dumnezeu-Tatl (ca principiu i cauz) genereaz sau d natere logosului sau Cuvntului, similar cu Intelectul plotinian i identic cu DumnezeuFiul, a doua persoan a Trinitii cretine. Dumnezeu este unul, simplu, desvrit. Logos-ul sau cuvntul conine n el nsui exemplarele tuturor creaturilor (recunoatem aici din nou Formele platonice, nelese ns ca idei aflate ntrun Intelect divin - nous), n acord cu care acestea sunt create. Aceast interpretare va deveni foarte cunoscut n Evul Mediu, prin intermediul lui Augustin i la Ioan Scotus Eriugena prin scrierile PseudoAreopagitice. Imediat dup Logos se afl Duhul (sau Spiritul) Sfnt, identificat cu Sufletul lui Plotin, dup care urmeaz, n ierarhia creaiei, sufletele individuale. Adoptarea acestei structuri a reprezentat sursa unor dificulti n doctrina lui Origene i a unor tensiuni ntre acesta i autoritile ecleziale. n primul rnd, lui Origene i-a fost atribuit tendina (antidogmatic) de a ierarhiza persoanele divine n funcie de ordinea interveniei acestora n procesul creaiei, dei, pe de alt parte, Origene afirm coeternitatea absolut a Cuvntului nenscut cu Tatl. n al doilea rnd, posibilitatea apropierii origenismului de neoplatonism a permis identificarea Logos-ului cu Ideile i a Sufletului Universal cu

sufletele individuale, fcnd din om o fiin de natur divin. Totui, Origene va deosebi Duhul Sfnt de sufletele individuale. Creaia (generarea) este necesar i etern, tez de asemenea problematic, deoarece aparent pune pe acelai plan generarea sufletelor individuale cu generarea celei de a doua i a treia persoane divine. Deosebirea este c Dumnezeu intr n relaie necesar cu Fiul i Duhul (Spiritul) Sfnt, dar ntro relaie contingent cu celelalte creaturi. Altfel spus, creaia este necesar dar relaia dintre creator i creaturi este contingent. Formularea n acest fel a doctrinei creaiei a dus la apariia altor dificulti n nelegerea doctrinei origeniene de ctre contemporanii si. Putem observa c dac a doua i a treia persoan ale Trinitii sunt considerate creaturi, acuzaia de Arianism la adresa lui Origene este una just. Problema creaiei O alt tez important a lui Origene este cea conform creia creaia este ex nihilo, adic din nimic. La nceput Dumnezeu era singur, neexistnd o materie primordial din care s creeze fiinele. Aceast concepie se deosebete de doctrina platonic a creaiei, n care Demiurgul are la dispoziie o materie i Forme. Origene argumenteaz adevrul acestei teze prin reducerea la absurd. Astfel, dac ne imaginm c a existat o materie primordial necreat, aceasta trebuie s fi existat ca un fel de substan brut, necauzat i inexplicabil. Dar aceasta nseamn c nu exist nici o raiune suficient pentru existena ei. Quod erat demonstrandum. Prin urmare, ipoteza preexistenei materiei nu este cu nimic mai plauzibil dect cea a creaiei ex nihilo.

Lumea creat este o manifestare a Cuvntului. Cuvntul cunoate pe Tatl n ntregime i din aceast cunoatere produce toate cuvintele sau noiunile posibile, acestea fiind la rndul lor fpturi libere, spirite, opere ale buntii absolute. Ele i folosesc liberul arbitru pentru a se apropia de Dumnezeu. Unele se apropie mai mult, altele mai puin, n funcie de credina i fora lor, rezultnd astfel o ierarhie a spiritelor ce populeaz universul: pe treapta cea mai nalt stau cetele ngereti necorporale, urmeaz ngerii ce au n grij micarea astrelor, iar la urm se afl oamenii, spirite nchise n trupuri. Fiecare creatur i ocup n aceast ierarhie un loc ales n mod liber. Sufletul uman este nematerial, dar nchis ntr-un trup. Originea sa este acea de spirit descins direct din Dumnezeu, dar n momentul nchiderii n trup, a avut loc un fel de ngheare a acestui spirit . Dac Iustin Martirul ezitase n a afirma acest lucru, tocmai pentru a nu identifica sufletul uman cu sufletul universal, Origene risc aceast acuzaie spunnd c sufletul uman descinde (prin cauzare) direct din Dumnezeu. Sufletul se va ntoarce, mpreun cu toate lucrurile, la Dumnezeu, aceasta nsemnnd c sufletul va fi salvat. Nu exist infern, rul fiind un rezultat al voinei libere a sufletului i nu un apanaj al materiei. De fapt, pentru Origene sufletul pre-exist, ntruparea sa fiind o cdere, ca rezultat al unei alegeri rele deliberate. Regsim aici imaginea platonic a trupului ca nchisoare. Liberul arbitru nu este numai cauza cderii, ci i agentul recuperrii distanei fa de Dumnezeu. Ca fiin liber, omul are n sine principiul micrii spre bine. Deoarece este prin natura sa spirit asemntor lui

Dumnezeu, sufletul uman este capabil, prin autocunoatere i ascez, s refac legtura pe care a pierdut-o. l are ca sprijin pe Hristos, al crui spirit este singurul care, dei s-a ntrupat, nu a pierdut nimic din identitatea sa divin. Jertfa lui Hristos este n acest fel un dar divin, cu care liberul arbitru al omului trebuie s colaboreze. Chiar i ngerii i, n final, ntregul Univers, se vor ntoarce la Dumnezeu prin intermediul lui Hristos. Aceast teorie ne duce cu gndul spre ideea apokatastazei sau, cum remarc . Gilson, spre cosmogoniile gnostice. Totui, se deosebete net de acestea din urm prin optimismul su cretin. John Meyendorff apreciaz c sistemul lui Origene este cel care are meritul de a fi fcut religia cretin acceptabil n ochii neoplatonicilor. Puterea lui Dumnezeu este finit i ea trebuie s fie astfel pentru a fi perfect. Regsim cu acest prilej un alt element al culturii greceti, familiar din argumentaiile pitagoriciene i parmenidiene. Pentru a fi perfect (adic desvrit) o fiin trebuie s fie delimitat, definit, complet. Ceea ce este neclar, nedeterminat i nedefinit, este imperfect. Asertarea omnipotenei lui Dumnezeu ar da natere unor paradoxuri care au marcat de altfel primele secole ale cretinismului, cum ar fi ntrebarea dac, n omnipotena sa, Dumnezeu poate s creeze o fiin mai perfect dect El.
Bibliografie

Origene, Scrieri Alese, Vol. III : Despre Principii. Convorbiri cu Heraclide. Exortaie la martiriu, Traduceri de T. Bodogae, N. Neaga, Zorica Lacu, C. Galeriu, Editura Institutului Biblic i de Misiune Ortodox al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1984.

John Meyendorff, Teologia bizantin, traducere de Alexandru I. Stan, Editura Institutului Biblic i de Misiune Ortodox al Bisericii Ortodoxe Romne,1996 Biblia sau Sfnta Scriptur, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1982 Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale i a Bisericii romneti de la origini pn n zilele noastre, Casa de Editur Viaa Cretin, Cluj-Napoca, 1994 Ioan M. Bota, Patrologia, ediia a II-a, Viaa Cretin, Cluj-Napoca, 2002 Jean Danilou, Les Anges et leur mission, Coll. Irenikon, Chevetogne, 1951 Nouveau Petit Larousse Illustr, Dictionnaire encyclopdique, Paris, Librairie Larousse, 1929 Dicionar enciclopedic, Vol. I., A C, Editura Enciclopedic, Bucureti, 1993 Mic dicionar enciclopedic, Ediia a II-a, revzut i adugit, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1978

ORIGEN(2)

Opera. Opera a fost una considerabila. El avea o putere de munca exceptionala. Biograful sau Eusebiu il numeste "omul de otel", iar Ieronim comparandu-l cu cei mai mari poligrafi ai antichitatii greco-latine, constata ca Origen ii depaseste pe toti. Nu s-a pastrat catalogul lucrarilor sale, facut de Eusebiu si Pamfil in Apologia pentru Origen. Se pare ca acest catalog cuprindea aproximativ 2000 titluri de lucrari. Ieronim da in "Scrisoarea 33 catre Paula" aproape 800 titluri. Cele 6000 de carti de care vorbeste Epifaniu, erau

probabil suluri nu titluri de carti deosebite. Peste aceste cifre controversate, ramane ca Origen a dat crestinismului o imensa productie teologica. Prietenul sau Ambrozie i-a pus la dispozitie mai mult de 7 tahigrafi, tot atatia copisti si un numar de caligrafi. Tahigrafii se schimbau unii pe altii, la anumite ore. Munca sa didactica, stiintifica, misionara, nu-i dadea ragaz sa scrie personal. Prelungitele sale discutii cu filosofii pagani ai timpului, cu ereticii si cu alti oameni de cultura, care-l frecventau pentru a se instrui sau pentru a-si lamuri nedumeririle, necesitau tahigrafi in masura sa prinda cuvantul maestrului. La fel pentru predici sau alte ocazii in care Origen, cel mai adesea, improviza. Alegorismul sau exagerat si unele erori profunde de credinta si de conceptie au provocat cunoscuta cearta origenista initiata de Epifaniu si Teofil al Alexandriei, dusa de Ieronim si Rufin si multi altii si incheiata prin condamnarea lui Origen la Sinodul V ecumenic (553) sub imparatul Justinian I. Putine din scrierile lui Origen au ajuns pana la noi, iar dintre acestea cele mai multe s-au pastrat in traduceri latinesti datorate lui Ieronim, Rufm, Ilarie de Pictavium etc. Filologie biblica si exegeza - stimulat de lucrarile marilor editori alexandrini ai autorilor clasici greci si de nevoia presanta a speculatiilor filozofice crestine de a avea un text sigur al Sf. Scripturi, Origen intreprinde lucrarea gigantica a revizuirii textului Septuagintei, cu ajutorul textului original ebraic si al traducerilor de circulatie de atunci: a lui Aquila, a lui Simah si a lui Teodotion. Asezand pe sase coloane originalul ebraic, traducerile pomenite si Septuaginta, el controla textul acesteia din urma, cuvant cu cuvant, confruntandu-l cu originalul si facand semnul obeliscului "-:-" pentru toate cuvintele sau fragmente care lipseau in originalul ebraic si

semnul asteriscului "*" pentru lacunele din traduceri, indeosebi din traducerea lui Teodotion. - Exapla - editia revizuita a Bibliei (pe sase coloane). A facut apoi o Tetrapla din cele patru traduceri mentionate. Exapla n-a fost copiata niciodata, ci numai Septuaginta revizuita. Exapla a fost consultata de oameni ca Pamfil, Eusebiu, leronim. Opera exegetica a lui Origen se intinde aproape pe intreaga Sf. Scriptura. Contine: - Scolii, mici explicatii la cuvinte sau pasaje grele, - Omilii - s-au pastrat unele in original: - 20 la Ieremia - 1 la Samuil 28, 3-25 - altele in traducerea latina a lui Ieronim - 2 la Cantarea Cantarilor - 8 la Isaia - 14 la Ieremia - 14 la Iezechiel - 39 la Luca - altele in traducerea latina a lui Rufin - 16 la Facere

- 13 la Exod - 16 la Levitic - 28 la Numeri - 26 la Iosua - 9 la Judecatori - 9 la Psalmi - fragmente din 22 Omilii la Iov in traducerea lui Ilarie de Pictavium - cateva fragmente la alte carti biblice. - Comentarii - adica tratate savante la Sf. Scriptura, a scris multe, dar s-au pastrat: - 4 carti din Comentariul la Cantarea Cantarilor - 8 carti din Comentariul, in 25 carti, la Matei, ambele in limba latina - 8 carti din Comentariul, in 32 carti, la Ioan, in originalul grec - 10 carti dintr-o prelucrare de 15 carti ale Comentariului la Romani. - s-au pastrat multe fragmente transmise prin "Filocalie" si prin "Catrene" Apologetica e reprezentata, intre operele lui Origen prin lucrarea sa: -Contra lui Cels - in 8 carti. E cea mai intinsa si importanta apologie din prima perioada patristica. Ea a fost scrisa la staruinta lui Ambrozie de a se

raspunde inveninatei scrieri a lui Cels "Cuvant adevarat", un atac sistematic si primejdios contra crestinismului. Origen raspunde calm la toate acuzatiile si observatiile lui Cels, demonstrand dumnezeirea crestinismului prin realizarea profetiilor Vechiul Testament in Hristos, prin minunile Acestuia, prin lucrarea crestina asupra sufletelor, prin sfintenia credinciosilor. Dogmatica e reprezentata prin opera sa: -Despre principii - in 4 carti, pastrate in traducerea, nu totdeauna fidela, a lui Rufin. Este primul manual de dogmatica in literatura patristica. - prima carte se ocupa cu Dumnezeu, Sf. Treime, ingerii si caderea acestora - a doua trateaza despre aparitia omului prin coborarea progresiva a spiritului in materie, in care acest spirit s-a intrupat devenind om, apoi despre mantuirea lui si eshatologie - cartea a treia se ocupa cu problemele morale: liberul arbitru, pacat si restabilirea generala a lucrurilor sau apocatastasa - cartea a patra dezbate importanta Sf. Scripturi si cele trei feluri de interpretare ale ei. Scrierea aceasta cuprinde cele mai multe din greselile doctrinare ale lui Origen si a fost piesa principala in jurul careia s-a concentrat disputa origenista. Opere ascetico-practice pot fi mentionate:

- Despre rugaciune - care la inceput vorbeste despre rugaciune in general, apoi comenteaza pe larg Rugaciunea domneasca. - Indemn la martiriu - scris probabil pe la 235, in timpul persecutiei, spre a-i incuraja pe martiri care, prin moartea lor, slavesc pe Dumnezeu si se slavesc si pe ei. Origen a scris si opere pierdute: - Despre pace - Despre post - Despre monogamie. Scrisori - din cele peste 100, adunate in noua carti, s-au pastrat doua: - catre Iuliu Africanul - in care apara autenticitatea Istoriei Susanei - catre Sf. Grigorie Taumaturgul - pe care-l indeamna sa staruiasca in studiile sacre. Eusebiu si Ieronim pomenesc de numeroase alte scrieri ale lui Origen, dar acestea nu ni s-au pastrat. Origen nu e un artist, dar eruditia sa e neintrecuta, gandirea sa e, deseori, geniala. Doctrina. Origen e unul dintre cei mai mari ganditori ai lumii. Elementele cugetarii sale sunt: filosofia elenica, Sf. Scriptura si Traditia bisericeasca. El incearca mai mult decat altii sa puna filosofia pagana in serviciul credintei. Metoda sa e noua si periculoasa, e metoda ipotezei, a parerii personale, asa cum se exprima el, inca din prefata tratatului "Despre principii". El rezerva Bisericii

dreptul de a accepta sau nu punctul sau de vedere, iar siesi pe acela de a reveni si de a edifica ipotezele facute. Prin urmare, nu trebuie luate drept formule definitive multe din afirmatiile sale, mai ales cele din lucrarile de tinerete, cum sunt, printre altele, acelea din "Despre principii". Afirmatiile sale dogmatice trebuie socotite, ceea ce socoteste el insusi: "exercitii in care sa se vada roadele talentului sau". Traditiei bisericesti - ii acorda mare importanta. Interpretarea Sf. Scripturi - sub influenta trihotomiei platonice, Origen admite si practica trei sensuri: sensul somatic sau literal, sensul psihic sau moral si sensul pnevmatic sau alegoric-mistic. In generalitatea cazurilor, insa, el lucreaza cu alegorismul, una din cauzele principale ale erorilor sale dogmatice. Valoarea stiintifica a operei lui Origen e scazuta cu 50% prin abuzul de alegorism. Dumnezeu - e unul in Treime. El e natura simpla si-L cunoastem din lucrarile Sale, e netrupesc, atotbun, atotputernic, nesfarsit, creeaza continuu, din veci. Atotputernicia lui Dumnezeu trebuie sa se exercite si aceasta se face printr-o creatie continua. Atributele acestea convin si celorlalte doua Persoane ale Sf. Treimi. Fiul - vine din Tatal, iar Sf. Duh din Fiul. Fiul este unul din spiritele sau inteligentele pure care au precedat lumea vizibila. El facea parte din lumea sufletelor sau inteligentelor umane, preexistand intruparii in materie si a ramas singurul neispitit sa coboare. Nasterea Fiului din Tatal este din vesnicie: "nu era un timp cand el nu era" zice Origen, opunandu-se cu anticipatie celebrei formule a lui Arie. Autorul nostru anticipeaza formula

Sinodului I ecumenic cand afirma ca Fiul a fost nascut deofiinta cu Tatal. Raporturile intertrinitare sunt subordinatianiste. Tatal e Dumnezeu in sine, pe cand Logosul este al doilea Dumnezeu. Sf. Duh - este inferior Fiului. Lumea - noastra e una din multele lumi care au fost si care vor fi. Ea e facuta dintr-o materie vesnica, dar creata. Oamenii - au aparut prin racirea si caderea in materie a sufletelor preexistente. Prin urmare, nu Dumnezeu l-a creat pe om, ci oamenii au iesit ei singuri gratie unei evolutii proprii firii lor. Hristos este identic cu Logosul. Dumnezeu-Omul - a aparut prin unirea Logosului cu omul. Aceasta expresie e folosita de Origen pentru prima data. Firea divina si firea umana sunt strans unite intre ele si permit comunicarea insusirilor. Fecioara Maria - e Nascatoare de Dumnezeu. Pacatul originar - e o realitate, de aceea copiii trebuie botezati. Biserica - singurul loc pentru obtinerea mantuirii. Daca cineva a iesit din ea, el singur e vinovat de moartea sa. Taine - Origen vorbeste de Botez, Mirungere, Pocainta si Euharistie. Lucrarea Logosului si invocarea Lui din partea preotului prefac elementele naturale ale painii si vinului in trup si sange euharistic. Uneori, Origen da o interpretare alegorica trupului si sangelui euharistic. Prezenta reala revine credintei celor simpli, pe cand cei avansati admit o prezenta simbolica.

Eshatologie - pacatosii de toate categoriile, inclusiv diavolul, trec dupa moarte printr-un foc curatilor care-i purifica, iar ei, purificati, vor invia cu trupuri eterice si vor fi restabiliti in starea lor de la inceput, stare de nevinovatie si fericire. Aceasta restabilire generala, nu inseamna decat un popas trecator, pentru ca incepe o alta lume. Iadul - nu e, deci, vesnic si pedepsele lui nu sunt materiale. Caracterizare. Origen a fost unul din cei mai fecunzi Scriitori bisericesti si unul dintre genialii cugetatori pe care-i cunoaste istoria crestinismului. El e adevaratul creator al teologiei stiintifice in Rasarit. El uneste intr-o grandioasa sinteza toate cuceririle spiritului uman de pana la el, concentrandu-le cu ajutorul Sf. Scripturi in jurul lui Hristos. El a exercitat o influenta considerabila asupra timpului lui si asupra secolelor urmatoare. Toti marii teologi greci si chiar unii latini din sec. IV si V ii sunt debitori. Condamnarea lui la Sinodul V ecumenic stigmatizeaza nu atat memoria lui, cat erorile sale reale, dar pe care el le-ar fi corectat, daca ar fi fost pus in situatia s-o faca. El nu a fost eretic propriu-zis, pentru ca in vremea lui el era mare arbitru si mare campion al Ortodoxiei, cum stim din cazul lui Berii de Bostra si al discutiei cu atatia eretici. El a voit sa fie si sa lucreze numai in Biserica. Condamnarea lui in sec. VI este mai ales opera origenismului, adica a unei doctrine care se prezenta drept a lui, fara sa fie in intregime.

Origen a deschis drumuri noi in cugetarea teologica prin metode indraznete, nefolosite sau folosite putin pana la el. El a facut ipoteze numeroase exercitandu-si, cum zice el, talentul. A fost si este o greseala sa se ia aceste ipoteze drept adevaruri dogmatice. El n-a pretins niciodata ca afirmatiile sale au toate valoare de dogma. Nu trebuie apoi uitat ca el este uneori ortodox la anumite capitole dogmatice: hristologie, eclesiologie, Traditie. Origen a fost un profesor si un pedagog foarte iubit de ucenicii lui, cum stim din cuvantul de multumire al Sf. Grigorie Taumaturgul. El a fost mistuit de ravna dupa desavarsire si a lasat pagini neintrecute de "Filocalie". Prima editie a Filocaliei patristice a fost alcatuita cu material din operele lui Origen