Sunteți pe pagina 1din 3

NICOLAE GRIGORESCU se naste n satul Pitaru (judetul Dmbovita), fiind al saselea copil al lui Ion si al Ruxandei Grigorescu.

n 1843, cnd i moare tatal, familia se muta la Bucuresti, n mahalaua Caramidarilor, n casa unei matuse. Dupa o timpurie ucenicie (1848-1850), in atelierul pictorului ceh Anton Chladek, la Bucuresti, executa icoane pentru bisericile din Baicoi (1853) si Caldarusani (1854-1856), si picturi murale pentru bisericile Zamfira (1857) si Agapia (18581861). La interventia lui Mihail Kokalniceanu care il intalneste pe artist la Agapia, primeste in 1861, o bursa de la Ministerul Moldovei, pentru a studia la Paris. In 1862-1863, frecventeaza atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Face copii la Luvru, dupa panzele lui Gericault, Rubens, Rembrandt s.a. In cursul verilor, pana in 1869, lucreaza la Barbizon, in alte locuri din preajma Parisului, in atmosfera cultului pentru pictura in plein-air, ce pregateste apropiata afirmare a impresionistilor. Expune la Salonul parizian (din 1868), la Expozitiile artistilor in viata din Bucuresti (incepand cu 1870) si la expozitiile organizate (din 1973) de "Societatea Amicilor Belelor-Arte". In anii 1873-1874 face o calatorie de studii prin Italia, Viena, Grecia si Constantinopol. Ia parte, ca pictor de front, la razboiul de independenta din 1877-1878, facand numeroase desene ce vor sta la baza unor compozitii. Din 1879 pana in 1890, lucreaza indeosebi in Franta, fie in Bretania, la Vitre, fie in atelierul sau din Paris. Revenit in tara, deschide mai multe expozitii personale la Ateneul Roman (1891, 1895, 1900, 1901, 1902, 1904). Construieste, la Campina, o casa, devenita apoi muzeu. Intr-un moment decisiv pentru constituirea culturii Romaniei moderne - in poezie se afirma geniul lui Eminescu - pictorul intreprinde o spectaculoasa inovare a limbajului plastic. Cu o formatie in care recunoastem filonul traditiior picturii murale, de care se apropie in primii ani ai tineretii, si, deopotriva, experientele impresionistilor, Grigorescu se manifesta, in diverse genuri, cu o autoritate al carui ecou se va prelungi in secolul al XX-lea, chiar si dupa disparitia pictorului. Este primul dintre fondatorii picturii romane moderne - urmat curand de Andreescu si Luchian - si numele sau devine un simbol pentru tinerele generatii de artisti care, in primele decenii ale acestui secol, cautau sa identifice si sa aduca in lumina valorile profund definitorii ale spiritualitatii romanesti. In portrete (D. Grecescu, Carol Davila, Andreescu la Barbizon), autoportrete, compozitii inspirate de experienta participarii la razboiul de independenta (Atacul de la Smardan, Rosior calare, Scenele cu prizonieri turci), in seria de "Care cu boi", in peisajele realizate in tara sau in timpul calatoriilor in strainatate (La Posada, Pescarita din Granville, Raspantie in oras la Vitre, Batrana din Brolle, Bordei in padure, Peisaj de toamna) se impun aspecte ale unui stil si ale unei viziuni inconfundabile. Exercitiul lucrului in aer liber aduce paletei sale luminozitate, iar modului de constructie plastica o inedita imbinare intre rigoare si spontaneitate. Realul asupra caruia isi indreapta atentia pictorul isi pastreaza, in datele esentiale, configuratia, dar acest lucru se produce in "geometria secreta" a compozitiei, in planul profund al compozitiei, pentru ca la suprafata se face simtit jocul incidentelor, energia tuselor care involbureaza pasta. Aceasta placere a inregistrarii concretului aflat sub fluxul schimbator al luminii, il mentine pe artist intr-un permanent interes fata de ansamblul lumii vizibile, careia nu-i exploateaza elementele pitoresti, ci ii subliniaza doar valorile in contextul ambiantei devenite familiare .NICOLAE GRIGORESCU (1838-1907). ntr-un fel punctul lui de pornire n-a fost diferit de al lui Aman. Si el a nceput sa picteze tot ca un academist. Spre deosebire de altii, consuma nsa repede experientele naintasilor si depaseste acest stadiu ntr-un mod exploziv, n stare sa ne uluiasca. De pe acum atasamentul sau la realitatea nconjuratoare si spune apasat cuvntul ntr-o pronuntata individualizare a personajelor biblice pentru care-si ia adesea modele din anturajul imediat. Judecind monumentalul ansamblu de la Agapia, executat la 2023 de ani, este limpede pentru oricine ca pictura religioasa nu avea secrete pentru tnarul zugrav, preocupat n paralel si de compozitia istorica ale carei probleme le asimileaza la fel de usor, cum o poate dovedi lucrarea Mihai dupa batalia de la Calugareni. Asadar, cnd, dupa o prima tentativa neizbutita, Grigorescu ajungea n sfrsit, n 1861, la Paris, el

era un artist aproape desavrsit din punctul de vedere al traditiei. Se mai punea doar problema adn-cirii unor cunostinte, a unor confruntari cu arta din muzee si din ateliere si binenteles aceea a obtinerii unor diplome, premii etc, care sa-i permita, o data ntors n patrie, sa-si revendice drepturile de a intra n nvatamnt si de a participa la viata artistica oficiala, bucurndu-se de o seama de privilegii. Conform acestui program curent la predecesorii sai, a si intrat imediat ntr-un atelier, la Sebastien Cornu, unde amanunt interesant l are coleg pe Renoir. Tocmai n acest moment a intervenit nsa cotitura brusca ce avea sa faca din Grigorescu promotorul unui mod nou, n tara noastra, de a gndi plastic. Parasind foarte curnd atelierul lui Cornu si renuntnd cu buna stiinta la avantajele imediate, ce le promitea pentru viitoarea sa cariera formarea ntr-un asemenea atelier, a preferat sa aleaga calea libertatii de creatie, si sa-si gaseasca locul alaturi de grupul pictorilor din padurea Fontainebleau. Afinitati si glasuri neauzite, de dincolo de constiinta, l atrageau pesemne spre acel mod mai sincer, mai natural, mai democrat de a ntelege pictura, macar ca un asemenea drum, incompatibil cu linia oficiala, nu-i fagaduia nici situatie materiala, nici glorie. Pentru a lua aceasta hotarre i-a trebuit lui Grigorescu modestia omului simplu, un anumit temperament si, fara ndoiala, ceva din dragostea pentru natura, din vocatia pentru simplitate si bun simt a taranului. Sosit la Barbizon si adoptat de colectivul confratilor mai vrstnici de acolo cum rezulta din documente comunicate si comentate de Remus Niculescu, principalul exeget al pictorului, fostul zugrav de biserici trece printr-o scurta dar hota-rtoare transformare. Influente puternice se exercita asupra sa din multiple directii, n primul rnd exemplul prestigios al lui Millet n ceea ce priveste ncadrarea omului, a taranului n peisaj; apoi acela al lui Corot n redarea copacilor, a colturilor intime din natura; acela al lui Jacque si Troyon, de asemenea, n redarea apusurilor de soare si respectiv a scenelor cu animale ntorcndu-se de la pasune, n sfrsit al lui Courbet, ntr-o oarecare masura, cnd este vorba de portrete, mai ales, dar si exemplul unor pictori vechi pe care-i studiaza n muzee si dupa care executa copii, cum sunt Rembrandt, Ru-bens, Gericault, Prud'hon, Salvator Rosa, n-a fost fara urmari n ceea ce priveste nchegarea stilului, att de personal totusi al lui Grigorescu. n adevar, fara sa se ndatoreze n mod exceptional nici unuia dintre artistii citati si asimilnd de la fiecare doar ceea ce se potrivea conceptiilor si temperamentului sau, Grigorescu ajunge foarte timpuriu la o viziune ntru totul proprie, dar conforma unui mod de a simti iscat din acelasi fond spiritual comun indivizilor din mijlocul carora el a purces. De contactul cu pictura franceza opera lui Nicolae Grigorescu se resimte n ansamblu. Astfel, daca optiunea sa pentru plein-air va fi hotartoare pentru orientarea sa spre peisaj, gen nepracticat de el pna la venirea n Franta, nu-i mai putin adevarat ca schimbari radicale vor interveni si n compozitiile cu figuri sau n portret, desi acestea l preocupasera si pna acum. Ba poate ca tocmai din analiza acestor genuri ne putem da mai bine seama ce a nsemnat pentru artist contactul cu maestrii francezi. Urmarindu-i pe o perioada de un deceniu realizarile, sunt apoi chipurile de tarancute; voioase sprintare, mndre, n portul lor popular: Taranca cu marama, Taranca voioasa, Taranca din Muscel, Fata cu ulciorul, Fata seznd pe un tapsan, Fata cu basmaua galbena, sau de tarani: Taran de la munte, Cioban (1874), Unchias de la munte. In toate deslusim interesul si simpatia artistului pentru fiintele simple, pentru sanatatea fizica si morala ntlnita la oamenii din popor. Cam acelasi lucru se petrece si cu compozitia. Renuntnd la imaginarea unor scene istorice conventionale si mnat de un puternic sentiment patriotic, Grigorescu a participat la greaua campanie a Razboiului pentru independenta de la 1877 pentru a imortaliza, n tablouri pline de adevar, eroismul si jertfa acelorasi tarani pe care-i pictase n ndeletnicirile lor pasnice. Date fiind conditiile grele de front, ceea ce prevaleaza n activitatea acestei perioade sunt desigur nsusirile de desenator ale artistului care surprinde ntr-o serie de schite cele mai diverse scene si atitudini din campanie. Nu lipsesc nsa nici studiile n ulei capabile sa redea cu forta de convingere si cu o rara ndemnare tehnica fie scene de nclestare din toiul luptei (Lupta de la Rahova, Atacul de la Smirdan, Spionul), fie aspecte din spatele frontului (Convoi de prizonieri, Care cu proviant). Dar si chipuri de ostasi romni, luminoase, mndre cum sunt Dorobantul, Gornistul sau posomorite, triste, de Prizonieri turci, dovacla a compasiunii artistului si a ntelegerii legilor aspre ale razboiului. Dar marele aport al lui Grigorescu la pictura romneasca este n domeniul peisajului. Nu numai ca el pune acest gen, desconsiderat n trecut, n centrul activitatii sale, ci l si concepe altfel dect pna acum. O radicala schimbare a atitudinii fata de natura are ca urmare transformarea peisajului dintr-un decor conventional si lipsit de viata, ntr-un echivalent poetic al motivului n fata caruia artistul vibreaza sincer. Narativul este nlocuit astfel cu liricul. nregistrarea amanuntelor

preocupata sa devina document lasa locul trairii subiective. Iar n locul folosirii culorii spune, definitorii pentru arta maestrului francez. n Mocanul, n Maternitate, n Vatra de la Rucar, dar mai ales n Taran la sapa si n Taranca franceza cu sacul n spate toate din prima perioada exista un accent grav pus pe prezenta omului. Cu timpul nsa, pe masura ce pictorul devine tot mai mult el nsusi, amintirea lui Millet se sterge si n tablourile cu tarani vom ntlni tot mai rar acea atitudine reculeasa care caracterizeaza taranul-idee al lui Millet. n mijlocul naturii n care este plasat n virtutea unui panteism rustic, definitoriu pentru viziunea lui Grigorescu, taranul se comporta firesc, fara gesturi declamatorii, adica n rnd cu casuta lui modesta, cu copacul din preajma ei, cu iarba, cu boulenii pe care-i ndeamna blajin, cu cinele si cu turma de mioare. O adevarata monografie a satului romnesc, a celui din zona dealurilor, se configureaza din scenele cele mai simple: un car cu boi trece un vad, altul vine agale ncarcat cu fn, un taran si ara ogorul, doua fete torc la poarta, un convoi de carute vin de la blci, un ciobanas pazeste turma. Interesant ca n toate mprejurarile: la munca si la razboi, ca soldat, la petrecere, la blci, cnd se aduna mai multi laolalta sau n singuratatea naturii, taranii lui Grigorescu mpartasesc o stare de voiosie, de ncredere si de optimism robust. Supunnd realitatea unui proces electiv preferential si alegnd din ea doar ceea ce corespunde sufletului sau, adica stabilindu-se cu sevaletul ntr-o anume regiune (cea a dealurilor), manifes-tnd predilectie pentru un anumit tip de barbat si de femeie, pentru o anumita vrsta (cea a tineretii), pentru un anumit anotimp (vara), pentru un anumit copac (mesteacanul) s.a.m.d. si, dimpotriva, ignornd aspectele mai sumbre, pictorul colnicelor romnesti ne-a nfatisat desigur un tablou cam unilateral, nfrumusetat, idealizat. Faptul este mai accentuat catre sfrsitul vietii cnd un idilism factice, pe gustul burgheziei, si face loc n tratarea acestei teme vtamnd operei sale n ansamblu Fara sa faca scoala n adevaratul sens al cuvntului, Nicolae Grigorescu reuseste prin exemplul si mai ales prin succesele sale sa determine pe multi pictori, chiar dintre cei formati n spiritul academismului, sa abordeze de pe o pozitie apropiata de a sa teme luate din realitatea obisnuita, n special peisaje.

Opera :
*Taranca Din Muscel
*Bordei in padure *Car cu boi

*Fetita cu basma rosie

*Pescarita La Grandville

*Margarite