Introducere

Zona Muntilor Bucegi este preferatã în general de majoritatea turistilor având un potential turistic foarte dezvoltat cu activitate turisticã bisezonierã (avand motivatii diferite respectiv vara pentru drumetie, alpinism, odihna iar iarna pentru sporturile de iarnâ).Acesta e motivul pentru care am incercat sa realizez aceasta lucrare de atestat profesional cu locul de desfasurare al sejurului in statiunea Sinaia. Aceasta zonã este foarte atractivã având foarte multe posibilitãtii de agreement si oferind în acelasi timp spatii diversificate de cazare pentru fiecare tip de turist. Muntii Bucegi are statiuni recunoscute si international precum Sinaia, Predeal, Busteni. Sinaia este una din cele mai importante statiuni de odihna din tara, furnizând cele mai bune conditii de petreecere a timpului liber dar si de tratament, in toate anotimpurile anului, pentru oameni de toate vârstele. Turismul urmareste si valorificarea resurselor naturale. Varietatea peisajelor si conditiile favorabile pentru drumetii in timpul verii si sporturi de iarna in sezonul rece, confera Carpatiilor o mare atractie turistica. Am ales prezentare unui produs turistic destinat tustiilor national alegând un sejur de duratã mediu,si in perioada de iarnã. Toate studiile efectuate in zona masivului Bucegi, au reflectat bogatia de specii si familii reprezentate, sustinand necesitatea protejarii si ocrotirii acestui complex de forme, asociatii si peisaje. In 1935, o parte din masiv este inclus in lista ariilor protejate din Romania, cu statut de Parc National. La acesta se adauga inca doua rezervatii din bazinul Ialomitei si cateva puncte fosilifere din sud. Activitatea turistica s-a dezvoltat datorita potentialului de abruptul Bucegilor si stâncile binecunoscute "Babele" si "Sfinxul", carstul de pe Valea Ialomitei, masivul Piatra Craiului cu pestera si cheile Dâmbovicioarei, apoi statiunile climaterice Sinaia, Busteni si Predeal. 656b14gCapitolul I

Prezentarea generalã a zonei
1.1.Asezarea geografica

M-tii Bucegi, situati în cea mai mare parte pe teritoriul judetului Prahova, reprezintã una dintre regiunile de mare atractie turisticã din Romania; altitudinile depasesc frecvent 2000 m: Vf.Omu 2505 m; Vf.Costila 2498 m, Vf.Caraiman 2326 m. Masivul Bucegi a fost declarat parc national, incluzând mai multe rezervatii naturale complexe. Masivul Ciucas (1954 m - Vf.Ciucas) reprezintã una dintre cele mai interesante si complexe regiuni montane din Carpatii Romanesti. Valea Prahovei - ce îsi are punctul de origine sub Piatra Mare, separa M-tii Bucegi de Mtii Garbovei, formând între Predeal (jud.Brasov) si Campina (jud. Prahova), unul dintre cele mai impresionante defilee din Romania, lucru accentuat de abruptul stancos al Bucegilor, cu o diferenta de nivel fata de Valea Prahovei, de peste 1000 m. De-a lungul Vaii Prahovei s-au dezvoltat statiuni pitoresti: Predeal, Azuga, Busteni, Poiana Tapului, Sinaia. M-tii Fagaras, crestele lor semete fiind acoperite de zapada 8-9 luni pe an; în cuprinsul acestor munti se întalneste cea mai mare altitudine din Romania: Vf.Moldoveanu, 2544 m.

1.2.Cãi de acces
Rutier: Bucuresti : Brasov pe DN1 (E 60) sau dinspre Rasnov pe DN 73 A, jonctiune cu DN 1. Feroviar: Gara Busteni, Sinaia, pe linia Bucuresti : Brasov. Localitati de acces Sinaia Statiune balneoclimaterica (800:1000 m alt) de interes national si international: supranumita "Perla Carpatilor" este situatã pe valea superioara a Prahovei, la poalele muntilor Bucegi. Statiune internationala pentru sporturi de iarna este important punct de plecare spre traseele turistice din M. Bucegi. Sinaia se afla la o distanta de 122 km de Bucuresti si la 49 km de Brasov.

Trenurile care opresc in gara orasului, situata intre raul Prahova si DN1 (E 60) vin din directiile Bucuresti, Ploiesti sau Brasov. Principala magistrala rutiera ce traverseaza statiunea de le nord la sud este DN1 (E 60) care face jonctiune cu DN 71 ce vine dinspre Targoviste, prin localitatile Pucioasa, Fieni, Moroieni.. Busteni - asezat pe valea Prahovei, la poalele muntilor Jepi, Caraiman ]i Costila.este statiune balneoclimaterica (882 m alt.) de interes national,important centru de plecare spre traseele alpine din abruptul Bucegilor.

Predeal - Oras, in judetul Brasov, cu cea mai mare altitudine din tara 1006- 1100m. Statiune climaterica de interes national. Fiind consider deasemnea important centru pentru practicarea sporturilor de iarna si a turismului dispunand de obiective de interes cultural.

Punct de plecare spre Trei Brazi, Poiana Secuilor, Paraul Rece, Diham, Poiana Izvoarelor, Vârful. Omu, spre muntii Postavaru si Piatra Mare. Azuga - Situat in judetul Prahova, din acest oras se pot organiza ascensiuni in Masivul Bucegi si in Masivul.. Baiului. Paraul Rece - Statiune climaterica (960 m) aici se practica sporturile de iarna si de aici pot fi organizate drumetii in Masivul Bucegi, cat si in Masivul Postavaru. Bran este centrul unei importante zone etnografice avand obiective de interes turistic. Este punct de plecare spre culmile Ciubotea, Clincea, Tiganesti, Scara, Omu din Masivul Bucegi. Moroeni - de aici poate fi urmarit traseul ce strabate de la sud la nord Masivul Bucegi- spre cabanele Zanoaga, Padina, Pestera etc.
656b14g 1.2Potentialul turistic

Potentialul turistic natural al Muntilor Bucegi este format din masivele acestei zone, pesteri (Ursului,Pestera lui Bogdan), cheii (Cheile Orzei,,Cheile Pesterii) si stâncile cu forme ciudate precum Bebele si Sfinxul.Acestea reprezintã elementele de atractie turisticã preferate de turisti.

1.2.1.Potentialul turistic natural
 1.2.1.1.Relieful

M-tii Bucegi, situati în cea mai mare parte pe teritoriul judetului Prahova, reprezintã una dintre regiunile de mare atractie turisticã din Romania; altitudinile depasesc frecvent 2000 m: Vãrful Omu 2505 m; Vãrful Costila 2498 m, Varful Caraiman 2326 m. Masivul Bucegi a fost declarat parc national, incluzând mai multe rezervatii naturale complexe. Valea Prahovei - ce îsi are punctul de origine sub Piatra Mare, separa M-tii Bucegi de Mtii Garbovei, formand între Predeal (jud.Brasov) si Campina (jud. Prahova), unul dintre

Masivul Bucegi prezinta o mare diversitate de forme atragatoare : chei. precum Mecetul Turcesc. apãrute sub aceastã formã datoritã eroziunii. Masa Ciobanului s.sculptata de ape in versantul sudic al muntelui Batrana. Unul dintre cele mai atragatoare sectoare este cel de la Cascada Ialomitei. Poiana Tapului. Busteni. Alpinismul este o forma a turismului montan practicat de o categorie restransa de persoane cu aptitudini fizice deosebite si special antrenate. Zanoagei. Furnica (2103 m. Relieful reprezintã elementul major in structura potentialului turistic el fiind suportat material al desfasurãrii activitatilor turistice. Ialomita a sectionat treptat barele de calcar ce i-au stat in cale. de peste 1000 m. Unele stânci. sunt blocuri imense de calcar.). Peste ele se afla gresii si calcare grezoase. creandu-si unele din cele mai spectaculoase chei din Carpatii Meridionali. Constituit din roci foarte variate..). Dintre numeroasele varfuri ce domina peisajul. . Tatarului. În Muntii Bucegi se întâlnesc urmãtorele zone de atractie turisticã incadrate la relieful acestei zone: • Pestera Ialomitei . Azuga. In drumul ei catre campie. este constituit in principal din "strate de Sinaia". prag de roca ce face trecerea de la circul glaciar la valea glaciara.). Pestera Ialomitei etc.se remarcã: Vanturisul (1942 m. cu o diferenta de nivel fata de Valea Prahovei. Alte stânci au forme ciudate si înaltimi între 5-15 m. cutate si dispuse alternativ.). cum sunt: Babele. Jepii Mari (2071 m.a.. Varfu cu Dor (2030 m. la altitudinea de 1660 m. De-a lungul Vaii Prahovei s-au dezvoltat statiuni pitoresti: Predeal.cele mai impresionante defilee din Romania. Piatra Arsa (2044 m. lucru accentuat de abruptul stancos al Bucegilor.. Horoabei.care confera peisajului un farmec în plus. Sfinxul. Piatra Arsa. de tip flis. reprezentate de un complex grezos-marnos. Celalalt masiv muntos.). Sfanta Ana. precum alpinismul drumetiile si practicarea sporturilor de iarnã. sunt conglomerate tillitice.cheile Ursilor. la intrarea raului in cheile .). intr-o succesiune de formatiuni geologice tipice. constituit la baza de roci pelitice. Jepii Mici (2173 m. ea se deschide spre valea Ialomitei. iar in partea superioara. Orzei. Sinaia. vai strâmte si pesteri . Garbova.

• Sfinxul .de pe raul Ialomita. la intrare. • Pestera Ursului . Cheile Zanoaga Mare .numite si cheile Coteanului. intre confluenta cu paraul Bolboci pe dreapta si Oboarele pe stanga. in aval de lacul Scropoasa.Pesterii. avand o lungime de 100 m. • Platoul Bucegilor .iar deschiderea.stanca solitara.amplasata pe clina sudica a Plaiului Piatra Arsa. care inclina usor spre vest.se afla in apropierea cheilor Tatarul Mare.din care sectorul accesibil al pesterii este de 400 m. la iesirea din chei intalnim barajul lacului de acumulare.apar pe valea Ialomitei.de pe valea Ialomitei. modelata de agentii subaerieni.apar pe valea Ialomitei. la altitudinea de 1548 m. . Urmand cursul spre amonte. • Cheile Zanoaga Mica . apar la traversarea pintenului de calcare care inainteaza din muntele Tataru. intrerupta doar de cateva valcele. • Cheile Orzei.o imensa suprafata structurala. • • Cheile Tatarul Mic . de 15 m. pe o lungime de circa 2 km. strabatuti de numeroase tuburi de drenaj subteran. are 141 m lungime si o denivelare de 5 m. se afla tot pe Ialomita. pe culmea Babele. Lungimea totala este de 1128 m. sunt sapate in calcare si prezinta versantii abrupti. • Pestera lui Bogdan . • • Cheile Pesterii Cheile Tatarul Mare . distanta pe care valea este foarte ingusta. prin eroziune diferentiala exercitata asupra unei alternante de gresii si conglomerate.

cand in plina vara: din cauza invaziilor de aer rece: pot aparea zile cu viscol si ninsoare. relativ blande. uneori. pentru ca la Varfu Omu sa fie de numai 5. in cuprinsul masivului variaza. Efectele acestor procese se vad peste tot in Bucegi. transformandu-le. Costila.4oC.2. in restul masivului :8oC la : 6oC.Clima Clima Muntiilor Bucegi este influentatã de pozitia localitatii in cadrul culoarului prahovean. a actionat necontenit asupra rocilor. spectaculoasa. In Muntii Bucegi. Modificarea conditiilor atmosferice de la o zi la alta este. Iernile sunt lipsite de geruri prea aspre. cand pe platoul Bucegilor temperaturile pot fi cu 10:15 C mai ridicate decat in valea Prahovei sau in cea a Ialomitei.4oC. Vantul. influentand aparitia unor forme mai putin intalnite in alte masive (Babele. In luna februarie temperatura medie este de :11oC. iar la Predeal ajunge la :4. clima si-a pus puternic amprenta asupra reliefului. lunile de vara sunt racoroase. stancile culmilor Gutan.2. Furnica avand numeroasele "fete" slefuite de vint. pe platou aceasta este cuprinsa intre :10oC si :8oC. Caraiman. sub forma unor ciuperci. toate acestea contribuind ca Sinaia sa fie preferata de numerosi turisti din tara si de peste hotare. Bucsoiu. pentru ca pe cele mai inalte culmi. la Varfu Omu. astfel incat daca pe valea Prahovei media anuala este de circa 6o . cu temperaturi ridicate din cauza inversiunilor de temperatura.5C. zile calme. .1. Sfinxul. modelate de agentii subaerieni [n alternanta de strate de gresii si conglomerate. asociat cu apa precipitatiilor. in timp ce la Predeal. sau. mai repede sau mai incet. In luna Iulie. in plina iarna. la Predeal este de 5 C. lungi si senine. toamnele.5oC. la 1050m temperatura medie lunara este de 14.Stanci solitare. care face ca aici sa se inregistreze o foarte slaba intensitate a curentilor de aer. prin procesele de deflatie si coroziune. modelandu-le. primaverile. sa scada la :2. Ciupercile). de pilda. in functie de conditiile locale. intre 6oC si 12oC.• eroziune Babele. Temperatura aerului scade cu altitudinea. cu rezistente diferite la 1. Tiganesti.

Numarul mediu de zile de iarna. asa cum se intampla la munte_bun. Fiind o statiune cautata pentru sporturile de iarna. iar pe fundul vailor adapostite ea poate scadea in valori pana la 2 m/s.Legat de precipitatii si de existenta norilor.  1. este de aproximativ 16 zile/an.7 C : in iulie. cerul senin si doar partial acoperit predomina Trebuie totusi amintit ca in general. cuprinse intr:un interval ce poate atinge 160 de zile (prima ninsoare in zilele de inceput de noiembrie : in anul 1994. Vantul creste in intensitate cu altitudinea. chiar la 6 octombrie. la Sinaia. Din punct de vedere al nebulozitatii.2. :3.3 Hidrografie . De regula.9 C : in ianuarie.1 C : in februarie si 15. s:a calculat ca. Clima este un factor favorabil practicãrii turismului în aceastã zona . zapada atragând multi turisti care doresc a practica sporturile de iarnã. tPrecipitatiile medii anuale se situeaza in jurul valorii de 800 mm. vremea se poate schimba foarte repede. prezenta si calitatea zapezii devine un factor important pentru Sinaia.Vara precipitatile inregistrate care racoresc atmosfera creând oportunitatea de a scãpa de canicula acestui anotimp. ajungand ca pe cele mai inalte culmi sa atinga pana la 30:35 m/s. iar pentru sezonul estival. Vantul : element climatic aproape permanent pe cele mai inalte culmi: are intensitati si viteze diferite in timpul anului. fapt care face aproape imposibila circulatia turistilor. Stratul de zapada poate atinge chiar grosimea de 130 cm. existand chiar zile in care cel putin trei anotimpuri sunt prezente in timp relativ scurt . cu temperaturi mai mici de 0 C. in timpul iernii predomina cerul acoperit.1. cu o medie mai mare in lunile iunie si iulie si cele mai mici in ianuarie si februarie. Temperatura medie anuala este insa cuprinsa intre : :3.. se inregistreaza 28 de zile de ninsoare anual.iarna. la fel de bine cum poate exista chiar situatia lipsei totale a stratului de zapada. La Varful Omu viteza medie anuala a vantului este de 10 m/s. iar numarul mediu de zile cu temperaturi peste 25 C. este de 47 zile/an. in medie. sunt anual sub 40 zile cu cer senin si peste 140 zile cu cer acoperit. iarultima ninsoare in jurul datei de 15 aprilie).

zona de intensa umectare si o noua generatie de vai. abruptul branean. Un alt exemplu îl constituie cele din zonele carstice care.lac de baraj. cu versantii foarte puternic inclinati. el dreneaza suprafata înalta a Bucegilor In zona Sinaiei se afla si o bogata retea de ape subterane. mai mari sau mai mici. brecciile calcaroase si stratele de Sinaia. Cursul Ialomitei a fost barat în vederea captarii energiei apelor la Scropoasa si Dobresti unde au fost create si doua lacuri de acumulare care deservesc hidrocentralele de la Moroeni si Dobresti. la randul lor. În interiorul masivului. atat in partea de vest. in scopuri hidroenergetice. Datorita conglomeratelor care predomina ca formatiune geologica. în functie de caderea stivei de conglomerate catre vest în versantul stîng al Ialomitei se ivesc si numeroase izvoare).zona cascadelor din abruptul prahovean este puternic alimentata de izvoarele care evidentiaza si mai bine contactul dintre conglomerate. uniti. apele retinute alcatuiesc rezerve importante cedate treptat. De asemenea. fie ca apar pentru scurt timp la zi. iar la vest de varfurile Omu si Bucura. . dand nastere la izvoare. • Lacul Bolboci . roci poroase. apele subterane se gasesc cantonate in structuri acvifere. Lacul Scropoasa .hidrografia constituie un obiectiv natural de atractie turisticã foarte important prin acordarea turistilor peisaje impresionante. desennînd o. fie ca genereaza un debit bogat si continuu Izvorul Tatarului.este o vale glaciara. permeabile (conglomeratele de Bucegi). formeaza paraie ce erodeaza necontenit stanca muntelui. cat si in cea estica. Exemplele sînt multiple . Asa. izvoarele apar la baza calcarelor. se foloseste si pentru agrement • Valea Cerbului . Alãturi de vegetatie si fauna. Acestea acumuleaza apa din precipitatii. pe versantul vestic al Bucegilor. ce formeaza torenti tumultuosi. izvoarele abunda catre axa de drenaj & Ialomitei. construit in 1929. cazul vaii Horoabe. pe raul Ialomita. incadrata la nord de coltii Morarului. In partea de est. acestia.pe valea Ialomitei. prin intermediul izvoarelor.Râurile din aceastã zona confera Bucegilor caracterul de castel de apa. de exemplu. Un alt bazin hidrografic este Izvorul Dorului. cu un volum util de 13 milioane m3. la sud de muntele Costila.

frasinul. aflandu-se in concordanta cu conditiile fizico-geografice specifice acestei extremitati a Carpatilor Meridionali. In sectorul glaciar al complexului Ialomitei intra vaile Obarsia.4. cele din urma fiind mai putin reprezentate aparand pe versantii vestici ai muntilor Tatarului. verdele constant al brazilor se armonizeaza cu coloritul aramiu al foioaselor. in valea superioara a Ialomitei. iar vara. cele mai frecvente sunt: captalanul.  1. bradul si molidul. paltinul.1. in Bucegi molidul este cel mai raspandit conifer: molidisuri tipice intalnindu:se pe versantii nordici si vestici ai masivului.deschides. Tot aici mai apar jneapanul si arinul de munte. zburatoarea De la un anotimp la altul. pana in clipa cand acestea isi scutura frunzele. Pajistile si tufisurile alpine acopera cele mai mari inaltimi ale muntilor. de pe la jumatatea lunii septembrie pana aproape de caderea brumei. liliacul salbatic. ulmul de munte. sunatoarea. acestea din urma numai la stanca Sfanta Ana si in Poiana Caprei. ghiocelul. cam pana la 1750 m.2. fragul. feriga. de-a lungul careia poate fi urmarita succesiunea de asezari pana la Campina si Ploiesti. de pe . mesteacanul. Dealtfel. Deleanu si Lucacila.in forma de "U" . care urca pana la 1200: 1500 m. plopul tremurator. sovarful. Treptat. din padurea de pe Piatra Arsa. se intalnesc mai frecvent fagul. Vegetatie In muntii Bucegi vegetatia este deosebit de variata.ofera o perspectiva splendida asupra Vaii Prahovei. In etajul montan se întâlnesc rar alunul. In etajele montan inferior si montan mijlociu. domina o culoare verde. verde-intens. pedicuta. pelinul. In partea superioara a etajului forestier. podbalul. Dintre plantele ierboase. la care se mai adauga laricea. la Piatra Arsa si pe versantii nordici ai Jepilor Mici. se intalnesc paduri de molid. padurile din zona Sinaiei au un aspect deosebit: primavara. trei frati patati. Sugarile si Varful cu Dor . Varful Omu si Varful Scara cu panorame unice si altele. toamna. Larg raspandite sunt si tufarisurile de jneapan si ienupar.• Doamnele. iar la baza morenei frontale apar numeroase izvoare. pe masura ce altitudinea creste apar padurile de brad si molid. • Valea Ialomitei .

cucul. iedera alba prezentata o altitudine exceptionala a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare: prunul.partea dreapta a Ialomitei. ciocanitoarea. care se afla numai in cuprinsul acestei rezervatii. se gaseste deasupra localitatii Poiana Tapului. unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi. In apele cristaline din zona. in primul rand datorita studiilor efectuate aici in cadrul Stationarului Zoologic Sinaia. capra neagra. mistretul. O alta raritate in cuprinsul masivului este salba moale .  1. Crestele si varfurile din etajul alpin superior au o vegetatie adaptata la temperaturi scazute (sub 00). cotofana. Dintre pasari pot fi mentionate: mierla. lemnul. Acestora li se adauga veverita. culmea Scara si Varful Bucsoiu. Pentru o mai buna documentare si pentru a facilita accesul specialistilor in mediul de viata . cinteza. cu vanturi puternice. pupaza. este una dintre cele mai cunoscute din tara. care produc uscaciune.1. gaita. vulpea.2. stancile Sf. ursul. Datorita pozitiei lor adapostite si calcarelor titonice. iepurele si diferiti soareci de padure. Morarului. pastravul isi are un mediu prielnic de viata. atragand prin frumusetea sa. privighetoarea. rasul. drumul spre cascada Urlatoare. ciuful de padure. De asemenea. padurea Jepii Mari si pe valea Urlatoarea Mica din Jepii Mici. Fauna Bucegiilor. caprioara. vulturul plesuv. desi mai tanar. pe crestele Coltilor Obarsiei. cum se observa pe Varful Omu. cocosul de munte. Covorul vegetal este discontinuu. Ana de deasupra Sinaiei au favorizat mentinerea unor elemente rare ca liliacul. plantele sunt foarte scunde si formeaza pe sol pernite sau sunt cu frunzele lipite de sol. Prin varietatea vegetatiei zona Bucegi devine foarte prielnica pentru trasee montane si excursii prin natura. alunul. intemeiat in anul 1922 si care functioneaza pe langa Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti. fiind asociate cu afinul si merisorul. codobatura. in apropiere de stancile Sf. lupul. Ana. gaina salbatica sau gainusa.5. Fauna Dintre animalele salbatice refugiate in locuri ferite din imprejurimile Bucegilor se pot aminti cateva de interes cinegetic: cerbul.

exemplarele de Pinus cembra si buruienisurile din cheile Zanoagei. fiind un element favorabil pentru drumetii. lupul si altele. de la Sinaia pana in Strunga. de asemenea. ochiul gainii. cu un totpoclimat specific. unde se pot intalni. Babele. se dezvolta o vegetatie termofila. Rezervatia Zanoaga (150 ha) cuprinde versantii sudic si estic ai munte bunlui Zanoaga si versantul drept al cheilor Zanoaga Mare. capra neagra. iarba rosie. Cea mai mare zona declaratã rezervatie din Bucegi ocupa o suprafata de 4400 ha si se intinde pe abruptul exterior al masivului. anul 1927 apare Cabana Naturalistilor de pe Jepi. cerbul. Rezervatia Babele are. .1. Se observã deasemenea varietatea faunei care constituie si ea un punct de atractie foarte mare in rândul turistilor.2.al animalelor din Bucegi. Mai sunt. de asemenea.6. Pe brane si pe grohotisurile calcaroase. turismului necontrolat si prin patrunderea in masiv a mijloacelor de transport. fondata de Societatea Naturalistilor din Romania. au reflectat bogatia de specii si familii reprezentate. rasul. ocrotite arboretul de molid din munte Zanoaga. mistretul.  1. Daca odinioara prin muntii si pãdurile din zona se intâlneau: ursul. astazi datorita vanatului intensiv. Sfinxul: si o serie de asociatii alpine cu argintica. specii rare. Rezervatiile naturale Toate studiile efectuate in zona masivului Bucegi. pe langa formele de eroziune diferentiala: ca Ciupercile. asociatii si peisaje. acestea au cam disparut. sustinand necesitatea protejarii si ocrotirii acestui complex de forme. cu unele elemente rare pentru tara noastra.

unde se intalnesc specii ca Paisul rosu si Ghintura galbena. care înfloresc la sfarsitul lui mai.2. de la Sinaia si Saua Strunga. cuprinde o serie de asociatii de tundra alpina. se afla faneata alpina Poiana Crucii. iedera alba. acoperite de un imens covor de narcise (400 ha).1100 m altitudine. cat si molidisuri. situata la 2500 m altitudine. sangele voinicului de pe pantele muntilor Blana si Laptici. Parcul National Bucegi este cea mai extinsa si cea mai importanta rezervatie se gaseste in spatiul Muntilor Bucegi si dateaza din anul 1935 si are o suprafata de aproximativ 6680 ha. specifice acestei parti a Bucegilor. Rezervatia Pestera are o suprafata de 225 ha si include zona forestiera de pe muntii Cocora si Batrana. iubitori ai frumusetilor naturii. iar cea superioara la 2505 m in Varful Omul.Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului-rezervatie floristica în Depresiunea Fagarasului (langa comuna sercaia). In afara de acestea mai sunt si alte plante ocrotite de lege printre care remarcam: tisa. mierluta. la 1590 m altitudine. floarea de colt. ghintura galbena de pe valea Horoabei.Potential turistic antropic . se infatiseaza ca o potcoava uriasa si se intinde de-a lungul versantilor estici. reprezinta una din splendorile Romaniei. Rezervatia Botanica Varful Omu . Aici sunt ocrotite atat formele caracteristice. Cheile Pesterii si Ursilor. cocosul de  1. firuta. Chiar langa Cabana Pestera. Dintre animale sunt ocrotite de lege capra neagra. papucul doamnei. rosii si pitice etc. Pestera Ialomitei. vulturul plesuv sur. palcuri de larice si zambru. rasul. cuprinzand cunoscutele abrupturi ale Caraimanului. ce atrage numerosi turisti. Jepilor si Costilei. Valea Horoabei. Limita inferioara a Rezervatiei (pe versantul prahovean al Bucegilor) se situeaza la 1000 . nordici si vestici ai masivului muntos. tufarisuri de jneapan. specii de clopotei si garofite munte_bun etc. Poa contracta. cu o specie endemica pentru Carpatii Meridionali.2. si specii de paius de munte_bun.

apartinând reginei Elisabeta. mobilele naosului si tronurile sunt aurite. Realizarea acestuia a durat trei ani (1897 . grota . este situata în statiunea Sinaia. biserica mare a mânastirii Sinaia a devenit primul lacas de cult electrificat din România. este de 60 de metri."La raspantie". si masa la solicitarea doritorilor. construit intre 1875 .1900). pana la altar. si altarul unde este instalata o cruce.1927). Iconostasul.75 de metri. iar un an mai tarziu s-a ridicat un schit nou. La intrare. de data asta definitiv. aflata intr-o ramificatie a pesterii. Este situata in centrul orasului Azuga. cand cu sprijinul Fabricii de Ciment Fieni-Dambovita. apoi "Grota lui Decebal" de 40 de metri unde se presupune ca s-ar fi ascuns Decebal. Castelul Peles.1942. poarta initialele E. Nifon Arhimandritul. iar celalalt. schitul arde din nou. Initial. sculptate în lemn.D. nerefacandu-se pana in anul 1993. In anul 1818. luna iunie. dar in anul 1961. Se ofera cazare in arhondaricul manastirii. Prin grija lui Carol I. ridicata in anii 1902- 1903 a fost sfintita de Episcopul Nifon Ploiesteanul. "Grota Ursilor"-76 de metri. urmata de "Grota Sfanta Maria". fiul lui Ferdinand întregitorul (1914 . iar diferenta de nivel intre altar si pestera. cu elemente gotice. In anul 1940. • Manastirea Pestera lalomitei este situatã în valea Ialomitei . "Galeria Apelor" . la o inaltime de 15 metri. cladirile au fost refacute integral. la gura pesterii.60 de metri. cu ocazia botezului printului Nicolae. mai aproape de gura pesterii cu 10 metri. Mobilierul bisericii a fost sculptat din lemn de paltin si stejar de Constantin Babic si elevii sai de la Scoala de Arte si Meserii din Bucuresti. iar schitul arde din nou. adapostind cativa calugari batrani. grota "Fundul Pesterii" . Unul dintre cele doua tronuri poarta blazonul regal si emblema "Nihil sine Deo" ("Nimic fara Dumnezeu").1883 in stil german renascentist. avand o lungime totala a grotei principale. in Muntele Batrana. biserica a fost deservita de calugarii de la schitul Predeal. Una dintre piesele remarcabile ale mânastirii este epitaful executat de Ana Roth. fiind refacut intre anii 1940 . de 115 metri. Întemeiatã intre 1690 - 1695 de Spatarul Mihail Cantacuzino.35 de metri. in prima jumatate a secolului al XVI-lea. • Mânãstiri Manastirea Sinaia.se spune ca a fost intemeiata de Mihnea Voda cel Rau. Amintirea construirii schitului se pastreaza pe o pisanie scrisa pe peretele sudic al grotei. Cele doua icoane rusesti "Sfântul Serghei" si "Sfântul Nicolae" reprezinta darul tarului Nicolae al II-lea al Rusiei oferit în 1903 staretului din vremea aceea. Chiar in fata bisericii se afla Monumentul Eroilor Romani din Razboiul de Independenta 1877-1878. ca un schit de lemn. unde se pot vedea si acum scheletele de Ursus Spaeleus. la circa 10 kilometri de izvoarele raului lalomita. de 400 de metri. Pestera lalomitei este localizata la 1660 de metri altitudine. . Acesta este brodat în matase si fir de aur pe o tesatura de bumbac. schitul a ars complet. pe 20 aprilie izbucneste un incendiu la gura pesterii. • Biserica Sfanta Treime aflatã în statiunea Azuga. grota "La Lacuri"-12 metri. Executia lucrarilor a fost finalizata in anul 1996. se intalneste grota cunoscuta sub numele de "Grota lui Mihnea Voda cel Rau".

Peretii sunt decorati la partea inferioara cu lambriuri din lemn de stejar. si o serie de grote. creind un ansamblu bavarian in muntii din Romania. intr-un spatiu decorat in stilul neorenasterii germane. stilului hispano-maur. Holul de onoare. biblice si istorice. cea mai somptuoasa sala de receptie a castelului. Un ghid in engleza este disponibil la cerere. • Palatul Peles. rococo-ului. este amenajat de Karel Liman in anul 1911.• deosebit. Salile de arme au fost amenajate intre anii 1903-1906. dar exista si incaperi in diverse alte stiluri. din secolele XIV-XVII. aflata in actualul Palat de Comert din Lubeck. El a servit ca resedinta de vara pentru primul rege Hohenzollern al Romaniei. Ca si la exterior. Manastirea Caraiman din Busteni . Peretii salii sunt lambrisati in lemn de nuc intarsiat cu esente nobile si exotice pana la nivelul balcoanelor etajului 1. . reluari ale renasterii italiene. La bogatia sculpturala a lambriurilor se adauga basoreliefuri si statuete din alabastru reprezentand subiecte mitologice. si in interior se intalnesc elemente ale neorenasterii germane. toate situate in parcul al carui proprietar a fost printul Gheorghe Cantacuzino ziz " Nababu . barocului german. Amplasat în statiunea Sinaia. acesta este unul din cele mai bine conservate palate regale din Europa. turcesc etc. iar plafonul cu casetoane purtand steme si devize in limba latina. decoratia salii fiind inspirata de una dintre cele mai reprezentative incaperi de locuit ale Renasterii germane si anume camera "Fredenhagen". Palatul este bogat ornamentat atat in interior cat si in exterior cu complicate sculpturi in lemn si picturi reprezentand scene din operele lui Wagner. situata in poiana Palanca. pe locul unei foste curti interioare. cladirea este incercarea regelui de a imita stilul din tara lui natala. Carol I. El se inalta pe trei niveluri in centrul corpului principal al Castelului. În anul 1911 a fost cladit Castelul. engleze. accesibila de pe drumul care duce la hotelul Silva intr-un cadru peisagistic Castele si palate: • Castelul Cantacuzino este situat în statiunea Busteni. cascade si fantani arteziene. Construit in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. peste 4000 de piese europene si orientale. Salile cuprind o bogata colectie de arme.

Ea imprumuta in decoratie elemente de stil hispano-maur. intarsia si marchetaria sunt de o bogatie impresionanta. prima sala de receptie a castelului. a fost finalizat in anul 1883. . Usile din bronz turnat. costume si obiceiuri ale acestora.Sala de consilii. Piesele sunt decorate cu basoreliefuri reprezentand scene din viata taranilor bretoni. aminteste una din salile Primariei din Lucerna-Elvetia. in stilul neorenasterii germane. amenajata in 1914. Candelabrul din cristal de Boemia si statuetele din portelan de Meissen dau stralucire spatiului. Dupã cum se observã Castelul Peles reprezintã un element de atractie turisticã foarte mare atragând prin marimea sa si cu câtã elegantã este construit. Dormitorul pentru oaspetii princiari este mobilat cu o garnitura in stil rococo realizata la Viena de ebenistul Bernhard Ludwig. pe dulapul-dressoir si pe masa sunt expuse piese de argint. Sala florentina. urma sa o faca in Romania cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol 1. Sufrageria de la etajul 1 cuprinde un mobilier rustic breton din secolul al XVIIIlea. Cabinetul de lucru. in vederea unei vizite pe care imparatul Austro-Ungariei. decorat cu piese ale atelierelor Heynmann din Hamburg in stilul neorenasterii germane. se numeste si "Marele Salon". Spatiul este amenajat in anul 1906. Apartamentul imperial se impune prin fast si solemnitate. plafonul si peretii fiind impodobiti cu arabescuri din stuc policromat si aurit. Se remarca un impunator birou si un pupitru destinate audientelor oficiale. completandu-l. Franz Josef. Sculptura. Vitraliile. piese elvetiene din secolul al XVIIlea. Sala maura a fost proiectata de arhitectul francez Charles Lecompte du Nouy. reprezinta steme ale cantoanelor. Sufrageria. Spatiul este decorat in stilul neorenasterii italiene cu numeroase elemente de renastere florentina. decorate cu personaje feminine si motivele florale au fost realizate in atelierele Luigi Magni din Roma.

iar in interiorul acestuia se afla o incapere care a adapostit initial dinamul generator de energie electrica care alimenta cele 300 de becuri a 500 W fiecare. construit intre anii 1926-1927. Acesta a fost resedinta de vara a celui de-al doilea rege din dinastia Hohenzollern. Nu la fel de mare ca Palatul Peles. Un ghid in engleza este de asemenea disponibil. Nu este posibil sa se efectueze o vizita in acest palat. Noaptea cand este senin si becurile sunt aprinse. dar este interesant sal privesti si sa urci apoi pe o carare de munte ce pleaca chiar de aici (a fost creata ca un drum particular pentru Ceausescu). privitorului i se ofera o imagine feerica si Dumnezeiasca. la cota 2291 m.Orga Mare . asezata pe un soclu din beton armat. Dincolo de Pelisor se afla un alt palat construit mai tarziu de dictatorul Ceausescu. • Monumente de arta Crucea Eroilor Neamului .• Pelisor este situat chiar langa Palatul Peles. In Masivul Piatra Craiului se gasesc si numeroase monumente: -Monumentul Natural Coltii Chiliilor -Monumentul Natural Acul Crapaturii -Monumentul Natural Padina Inchisa .1932).Schi partii de ski Busteni Cel mai mare si valoros monument al statiunii.Cazare Busteni . . unic in tara. Bustul generalului Traian Mosoiu (1862 . Pelisor ofera mai mult comfort. Este construit in stil spaniol si a fost ridicat din dorinta dictatorului de a se plasa deasupra familiei regale. autor Oscar Han (1935) . Crucea este executata din profile de otel. Dimensiunile monumentului sunt impresionante avand inaltimea de 48 m si latimea de 14 m.sat Bran. prin grija Majestatii Sale Regina Maria si amplasata pe Saua Muntelui Caraiman. este Crucea Eroilor Neamului cazuti pe campurile de lupta pentru reantregirea neamului. prin aparitia unei cruci imense inconjurata de numeroase stele de pe bolta cereasca. Ferdinand.

A facut parte din batalionul 1 al regimentului 2 graniceri. a fost ranit la bratul stang. Din Predeal 35 km. Regina Maria insotita de intreaga suita regala. a refuzat sa fie reformat. Internat la spitalul militar din Iasi. dar. stapanit de un nobil sentiment patriotic. Transferat la o unitate in Muntii Vrancei.Campulung. a luat parte.Arges.S. continuand sa participe la batalii si sa arunce grenade cu bratul sanatos. A murit eroic in luptele de la Oituz. cazut in primul razboi mondial. Statuia a fost dedicata eroului "Caporal Vasile Musat". Caporalul Musat s-a nascut in anul 1890 in comuna Domnesti .  Institutiile si evenimentele cultural-artistice • Casa memoriala Cezar Petrescu . Cu toate acestea.  Monumentul "Ultima Grenada" situat intre Biserica Domneasca si statia CFR.-Monumentul Natural Turnurile Dianei -Monumentul Natural Zaplazul -Monumentul Natural Cerdacul Stanciului -Monumentul Natural Cerdacul de sub Varful Grindu -Monumentul Natural Vladusca -Monumentul Natural Pestera Mare -Monumentul Natural Zidul lui Dumnezeu Acces: Soseaua DN 73A Predeal . care avea sarcina pazirii granitei in sectorul muntelui Susai de la Predeal si Valea Prahovei. a refuzat sa plece in spatele frontului. A fost ranit in lupte de mai multe ori. i s-a amputat bratul. A luptat in jurul Brasovului si in defileul Oltului la Caineni. Este opera sculptorului Dumitru Barlad si reprezinta pe caporal aruncand grenada in tabara dusmana cu mana dreapta ce-i mai ramasese teafara. a fost ridicat in anul 1928 prin grija patronului fabricii de hartie Otto Schiel.Zarnesti si din DN73 Bran. insasi M. La inaugurarea monumentului in 9 sept. 1928.

si a primului roman. La ora actuala. adapostind biblioteca oraseneasca si un centru UNESCO. "Intunecare". Aici se intâlnesc multe unitãti de cazare in care sunt incluse în cele mai multe si cele de alimentatie. Casa de Cultura din Busteni In trecut aici a existat Scoala Germana. consacrat scriitor. si are trei nivele. . eternizata intr-o ampla fresca a epocii. pentru tot restul vietii. din care se viziteaza numai parterul si etajul I. 656b14g Capitolul II Echipamentul turistic al Muntiilor Bucegi Echipamentul turistic este foarte dezvoltat în aceastã zona datorita potentialului turistic foarte ridicat. Situata in orasul Busteni. a scris aici o mare parte a lucrarilor sale. o opera cu circa 80 de personaje. prin aparitia a doua volume de nuvele. cat si de Societatea Scriitorilor Romani. dupa publicarea in anul 1922 a primului sau volum "Scrisorile unui razes".premiat atat de Academia Romana. reprezinta locul unor diverse manifestari culturale. Cladirea asezamantului de referinta pentru orasul Busteni este construita in stil romanesc. construita in 1889 la initiativa Familiei Regale. acesta stabilindu-se aici in anul 1937. Cezar Petrescu. acest lacas de cultura infiintandu-se la 17 decembrie 1967. oras indragit de scriitor.Casa este o sectie a muzeului judetean de istorie si arheologie. iar in anul 1928.

Platoul Bucegi si Monumentul Eroilor-Crucea. cu virfuri dintre cele mai impresionante. • HOTEL MARY *** situat in apropiere de Hotel Alexandros.1. din care se vede hotelul de pe aceasta inaltime.La parter se afla restaurantul .aflat in nordul masivului. Busteni Din punct de vedere turistic orasul Busteni are o pozitie dintre cele mai incintatoare. • • HOTEL SILVA** este situat la doi pasi de la punctul de plecare al telecabinei Busteni-Busteni. |naintea tuturor masivelor muntoase din Rominia . Din virful cel mai inalt . se desprind radiar culmile ce alcatuiesc Bucegii: culmea principala.Omul. Tratamentele de recuperare sunt aferente pentru: anemii. astenii nervoase si surmenaj psihic si intelectual. cladit in cea mai mare parte la poalele lui. cu acele ciudate stinci cunoscute sub numele de " Coltii Morarului ". 2507 m . . • HOTEL ALEXANDROS *** Amplasat intr-un cadru natural deosebit. Reteaua unitãtilor de cazare Reteaua unitãtilor de cazare în Muntii Bucegi este foarte mare. • HOTEL MAXIMILIAN**Situat la intrarea dinspre Sinaia in Poiana Tapului pe DN1. oferind o priveliste reconfortanta asupra Masivului Bucegi in cartierul Poiana Tapului.Capacitate cazare este de 42 persoane in 21 camere duble Hotelul este construit in anul 2004 si ofera conditii bune de cazare in camere cu grup sanitar propriu si tv color. culmile nordice si culmea Strunga. intr-un deosebit decor montan. fiind asezat chiar la poalele muntilor Bucegi.2.or. este considerat de catre multi un " Sestogradcity " unde isi dau intilnire marea masa a celor indragostiti de vaile si brinele pline de farmec ale muntil Incepind dinspre miazanoapte. apoi Piatra Arsa si se termina cu Furnica si Cota 1400. de la cele mai usoare pana la cele de extrema dificultate. Urmeaza semeta Costila si apoi Caraimanul. Hotelul dispune de incalzire centrala si apa calda permanent. centrul statiunii. Excursiile montane se pot efectua pe trasee marcate (cascada Urlatoarea. La est localitatea este strajuita de muntele Zamora ( 1826 ) caracterizat printr-o panta lina.Dotarile sunt noi . ce are o inaltime de 49 m). la 200 m de la DN1. Bucegii ofera turistilor si alpinistilor cele mai multe si mai variate trasee de stinca . catre cota 2200m. Spre sud lanitul Bucegilor se continua mai intii cu Jepii Mici cu Claia Mare. • CASA LUCHIANCU ** este situata la intrarea in cartierul Zamora.diversificatã pe categori de confort si sunt împartite pe statiuni. Busteni. urmeaza Jepii Mari. privirea cuprinde mai intii creasta Bucsoiului ce duce la Virful Omul. HOTEL MARGARITAR ** Asezat pe cursul raului Prahova. avand o pozitie privelegiata in centrul statiunii Busteni. apoi urmeaza spre sud Morarul. Piciorul Morarului se termina prin Muchia Lunga tocmai la DN1 (tunel). indesat si impunator ce domina Bustenii.

• locuri. dupa intersectia cu drumul ce trece pe sub calea ferata catre Zamora si inainte de fabrica de hirtie (inaintea pasarelei care traverseaza soseaua). puteti admira Crucea de pe Caraiman din pat. • • • PENSIUNEA TOMA ** este situata in cartierul de langa gara pe o strada PENSIUNEA LIZIERA ** situata la 200 m de partia de schi Kalinderu si 500 m de gara. langa Castelul Cantacuzino. . • PENSIUNEA MONTEROSE ** Localizata in Busteni langa Hotel Alexandros. pe soseaua nationala.in apropiere de benzinaria Lukoil. in apropierea unei ferme. sau pina in drumul care merge la hotel Silva si telecabina Busteni. Privelistea este cu adevarat minunata. la iesirea din Poiana Tapului spre Sinaia (2 KM ) . • • CASA LILIANA ** • foarte linistita. pe malul raului Prahova. de unde se pot procura produse proaspete (oua. mergind de la Bucuresti spre Brasov. in apropierea Cabanei Caminul Alpin. de vile. Vila va ofera un minunat cadru natural. VILA CAMELIA*** Situata in Busteni in cartierul Zamora .linistita.Total locuri: 14-19 • VILA SERBAN Este situata in Busteni. • PENSIUNEA MONOVER* din Busteni este situata intr-o zona foarte pitoreasca.intr-o zona linistita. in Strada Prundului. Libertatii .• lapte. Camerele sunt in lambriuri de lemn stil cabana de munte si sunt mobilate in stil rustic cu note romantice. branza). PENSIUNEA CAPRA NEAGRA**Situata in Busteni pe Strada Valea Alba in apropiere de Caminul Alpin. • PENSIUNEA PARANG***situata in Busteni in zona Zamora intr-o zona PENSIUNEA TRANZIT ***Este situata pe DN 1 . VILA CATALINA ** Vila este situata in Busteni pe o straduta micurta si linistita in apropiere de biserica din centrul localitatii. imbinand peisajul pitoresc. linistea si aerul proaspat al padurii cu calitatea confortului oferit. CETATEA CARAIMAN **Situata in Busteni pe strada Prundului • linistita. • PENSIUNEA CRISTINA **Pensiunea se afla la poalele muntilor Caraiman si Costila inconjurata de padure . Atmosfera prietenoasa si primitoare intampina oaspetii acestei pensiuni . orientale. pe partea dreapta a soselei.

coborare. Azuga Orasul-statiune Azuga este situat pe Valea Prahovei (jud. Noua partie se numeste Cazacu si are instalatie pe cablu si masini de intretinere a zapezii. Fata de localitatile invecinate distantele sunt reduse : Predeal 6 km.(400m).Azuga Sunt 38 este la km piciorul pana muntilor la Bucegi (Carpati si Transylavanian 147 km Alps). • PENSIUNEA BELVEDERE*** Este situata in Busteni. Valea Prahovei. respectiv pe DN1/E60 si magistrala feroviara dubla electrificata Bucuresti Brasov la circa 135 km de aeroportul Otopeni si 36 km de Brasov. Vf. pana altitudinea la 1. localitatea fiind situata pe cea mai circulata vale transcarpatica a Romaniei. 300 m de la gara la bulevardul principal.110 m. • PENSIUNEA CASA AZUGEANA**Se afla in Azuga in apropiere de partia de schi. populatie 15730 locuitori (la 1 iulie 1991). Cel mai important hotel este: • Hotel Azuga 2 ** : este situat pe DN1(E60)Bucuresti . la poalele Muntilor Bucegi (Carpatii Meridionali). Acest hotele oferã camere cu baie propie si comunã. la o altitudine ce variaaza intre 798 si 971 m. Stevia 1901m). Vila ofera un confort de 3 stele in cele 6 dormitoare si un apartament.max. Clabucetul Azugii 1586 m ) iar in sud si est pe muntii Baiului sau Gabrovei care in Azuga ating altitudini de peste 1700 m ( Vf. situat pe raul Prahova. Poiana-Brasov Bucuresti. Prahova) intre statiunea internationalã Sinaia (la 12 km) si statiunea de ski Predeal (aflatã la 6km). Sinaia 12 km. oras in centrul Romaniei (in judetul Prahova).Azuga se poate mandri cu alta partie cu teleferic pe langa partia olimpica de la Sorica. Pensiunea ofera un confort mediu clasificat l a1 stea . Gara .• PENSIUNEA CONFORT *** situata BUSTENI. Busteni 4 km.si partia de schi-fond ) dotate cu telescaun.In partea de sud-est a orasului Azuga pe pantele nordice ale plaiului Sorica. a fost amenajat si dat in exploatare un perimetru schiabil. Cazacu 1753 m. Este o asezare tipic de munte.Brasov (km 136). Aici va puteti bucura de cele doua partii de schi ( partia de schi alpin . • VILA SERANA : se afla in Azuga la 300 m de la partia Sorica. si posibilitatea luarii mesei la restaurantul hotelului. la 62 de km spre NV de Ploiesti (resedinta judetului Prahova) si la 121 de km de Bucuresti. Azuga nu dispune de o retea a unitãtilor de cazare asa dezvoltatã dar are foarte mult posibilitãti de practicare a turismului. teritoriul sau grefandu-se in nord si vest pe muntii scunzi ai Clabucetului Predealului ( alt. Predeal Predeal. teleschi si masini pentru amenajarea partiilor de schi. • PENSIUNEA TURIST* In Busteni pe drumul ce duce la Cabana Gura Diham. Pozitia si accesibilitatea sunt avantaje pentru Azuga.

mijloacele optime de cazare. 1820). la 9 km de Predeal). beneficiaza de o pozitie exceptionala ce deschide privirilor o splendida panorama spre Vaile Timisului si Prahovei. calea ferata Bucuresti-Oradea 141 km. Aici se organizeaza serbari. Monumentul Eroilor (1916). la 25 km sud de Brasov). atmosfera deconectanta. • Hotel Hera 3*** se afla in Predeal pe drumul spre Cabana Trei Brazi • Hotel Rozmarin 3*** . Are avantajul de a dispune de excelente partii de schi (cu diferite grade de dificultate) precum si de transport pe cablu (telescaune. (la 1. Monumentul poetului Mihai Saulescu (1930). DN 73A Rasnov-Predeal 24 km. Diham. Caile de acces sunt: feroviare-gara Predeal pe linia BucurestiBrasov. numeroasele posibilitati de agrement îi confera valentele unei statiuni ce se ridica la standardele internationale. diverse alte manifestari de amploare. Excursiile montane se pot realiza pe trasee marcate (Cabana Trei Brazi.Predeal-statiune de odihna de mare atractie. spre peisajul muntilor împaduriti din jurul sau (Bucegi. la 5 km de Predeal si la 19 km de Brasov). babyskilift) fiind un centru de practicare a sporturilor de iarna deosebit de apreciat (grosimea medie a stratului de zapada depaseste 40 cm în februarie). Garbova. teleschi. Hotelurile din aceastã zonã sunt reinoite. carnavaluri. Confortul modern. rutiere-DN 1 / E 15 de la Bucuresti sau de la Brasov. Obiectivele turistice aflate in oras: Manastirea Predeal (1774. statiunea Paraul Rece. Timis. Postavaru.100 m altitudine asezare urbana la cea mai mare înaltime din Romania. cascada Tamina). Piatra Mare). DN 71 de la Targoviste sau de la Sinaia. Timisul de Sus-statiune climaterica (la 820 m altitudine. oferind chiar apartamente si garsoniere dotate cu TV cablu telefon si bucãtãrie utilatã complet. Paraul Rece-statiune climaterica (la 960 m altitudine. Drumuri de acces : DN 1 Bucuresti-Oradea km 147 km. Este si un important punct de plecare în excursii pe muntii din jur care sunt usor accesibili. Susai.

caldura si apa caldã . În zona sunt prezente si unitãti de cazare mai mici situate în zone mai retrase si linistite având o capacitate de cazare foarte redusã. una asigurand un confort de 3 stele. la 10 minute de centrul orasului • Vila Dalin: Vila aflata in zona centrala (in spatele pieteti din Predeal). • Vila Select • Vile Sunset Situate in Predeal. Aceste hoteluri pun la dispozitia turistilor urmãtoarele servici: -sala de jocuri pentru copii cu supraveghetoare . • Pensiunea Florilor este situata la cateva minute de partiile de ski (aproximativ 1 km) si foarte aproape.free shuttle pentru partia de schi .• Hotelul Belvedere 3** este amplasat in Predeal. foarte apropae de partie (300m). • Vila Maria Vilele si Pensiunile sunt situate în zone pitoresti ele oferã turistilor cam aceasi servici printre care : baie proprie cu cabina de dus. amplasata la 3 minute fata de partiile de schi Clabucet. balcon.acces gratuit la fitness (fara banda) . in doua locatii. Hotelul este dotat cu piscine cu aparat de contracurent si 2 saune. telefon si bucatarie utilatã complet. in aceeasi camera cu parintii (fara pat suplimentar) -unele hoteluri oferã apartamente si garsoniere : sunt dotate cu TV cablu. :Vile si pensiuni: • Pensiunile Casa Ana 2** sunt situate in Predeal. telefon. • Hotel Carmen Ana 3 stele Amplasat in centrul statiunii Predeal. pe DN1. iar cealalta pensiune de 2 stele. statiunea cu cea mai mare altitudine din Romania. frigobar.proiectie de filme . in vecinatatea garii. la 1110 m pe varful Cioplea.copiii sub 12 ani. TV color + cablu. amplasata in centrul orasului Predeal.

cu un aer curat. Monumentul Eroilor (1979). bicarbonate. recreere. cu numeroase izvoare cu ape minerale sufuroase. a tulburarilor aparatului digestiv (in gastritele cronice hipoacide). renale). Hotelul Palace asigura tot confortul necesar pentru odihna. DN 74 Bucuresti-Targoviste-Sinaia (cabana si Piatra 145 km.67 mm coloana de mercur. furnizeaza conditii excelente de tratament a neuroasteniei. Stratul de zapada cazut iarna persista de la sfasitul lui septembrie pana la sfarsitul lui martie. cu magneziu. .1980). furnizand cele mai bune conditii de petreecere a timpului liber dar si de tratament. refacere si afaceri  Restaurant Palace • Hotel Anda 4****-localizata la aproximativ 120 Km Nord Vest spre Bucuresti. calea Babele ferata Bucuresti-Oradea Pestera 121 km.Foisor (1830 .5°C). numita si "Perla Carpatilor". pentru oameni de toate varstele. Bucurandu-se de excelenti factori de cura (tonic-stimulanti). Temperatura medie anuala este in jur de 6. Tratamente balneare se pot face in tot cursul anului la hotel Paltinis (dotat cu echpamante terapeutice moderne utilizand izvoare naturale indicate pentru tratamentul afectiunilor Obiective turistice: manastirea Sinaia (1695) .Expozitie de portelanuri. in toate anotimpurile anului. respiratorii (nevroze respiratorii) si alte tulburari. cu o atmosfera puternic iionizata.5°C iar media precipitatiilor 800-1000 mm anual. endocrine (hipertiroidism benign si boala lui Basedow. a tulburarilor hepatobiliare (dischinezie biliara. statiunea Sinaia. colecistita cronica. bogat in ozon si radiatii ultraviolete. clima caracterizata de o presiune atmosferica scazuta . amintim cele mai renumite : • Hotel Palace 4****-cu o amplasare privilegiata in Parcul orasului Sinaia. cabana Hotelurile din zona Sinaia sunt clasificate pe stele. sechele dupa operatii pe ficat).Pelisor . cu veri racoroase (media lunii iulie este de 14-16°C) si cu ierni nu foarte friguroase pentru o statiune montana (media lunii ianuarie este de -3. montane efectueaza trasee marcate Arsa Padina). dar si pentru odihna si recuperare a potentialului de munca Cai Excursii gastrice Cumpatul. calcice. complexul muzeal Peles . fara praf si alti agenti alergici. Are un climat subalpin.Sinaia Sinaia este una din cele mai importante statiuni de odihna din tara. cu oligominerale. de acces: se DN 1 Bucuresti-Oradea pe km 123. dupa tratament endocrinologic).

orasul Sinaia a fost vizitat inca de la inceputul secolului al nouasprezecelea de catre iubitorii de turism din Romania si din alte tari.• Hotel International (4****)Datorita pozitiei sale geografice. televiziune prin cablu. birou de informatii. fiind amplasat pe DN 1. schimb valutar.curatatorie. legaturi telefonice internationale directe. Hotelurile de 3 stele oferã turistilor cam aceasi facilitãti desi la o calitate mai redusã decât a celor de 4 stele toate camerele sunt dotate cu grup sanitar propriu. discoteaca. conectare la Internet prin dial-up. frizerie. sali de conferinte. • HOTEL ECONOMAT *** Situat langa Castelul Peles. la 120 km de Bucuresti si la 45 km de Brasov. TV color. rent-a-car. uscator de par. terase de vara.coafura. pastrarea obiectelor de valoare.  Restaurant Economat • Hotel Marami (3***) • Hotel Roberto 3 *** este situate într-o zona linistitã pe traseul telecabinei. situat chiar in parcul central din Sinaia Facilitati si servici Complexul Caraiman. baie cu cada. bar de zi. telefon si frigider. . room-service. parcare. spalatorie. Era si este cautat in primul rand pentru ca se afla asezat intr-o zona deosebit de pitoreasca strajuita de culmile muntilor Carpati. • HOTEL CARAIMAN** este al treilea hotel construit in Sinaia. Restaurant Furnica HOTEL TANTI ** Situat in centrul Statiunii Sinaia vis a vis de Hotel Palace. acces internet.  Restaurant INTERNATIONAL Hotelurile cu 4 stele ofera utilitatile si facilitatile precum: minibar. cunoscuta si sub numele de "Perla Carpatilor". dus flexibil. • HOTEL PALTINIS** se gaseste in statiunea Sinaia. chiar in centrul orasului Sinaia.Are o frumoasa panorama asupra statiunii si muntilor inconjuratori •  • HOTEL FURNICA** Situat langa Castelul Peles. minibar. instalatie de aer conditionat.

este imbracat in lambriuri de mahon lacuit in negru brun. spalatorie . transport la aeroport la cerere pastrarea obiectelor de valoare. care este vis-a-vis de Hotel International. Vila Sorina: Vila este situata in apropierea hotelului Holiday Inn. Vilele din Sinaia au ambiantã primitoare pentru turitisti ele find dotate cu facilitãti sadisfacatoare având în vedere raportul dintre calitate si pret.. tv-cablu. tv. unde se afla si Receptia hotelului. Cartierul Cumpatu este un cartier rezidential. circa 1200 m de centrul statiunii.turisti preferând a se relaxa mai mult in liniste mai ales de cei de varsta a doua cu service. Sinaia . Cele de 4 stele prezintã mai multe service de calitate si speciala de exemplu hotelul Anda ofera baby sitter la cerere. salon de coafura si cosmetica.Pentru clientii vilei se pune la dispozitie o bucatarie moderna dotata cu aragaz. Cele doua vile sunt situate in spatele Hotelului Paltinis. centrala telefonica automata.printer.internet) Pe lângã unitãtile de cazare hoteliere existã si vile. • Vila Tudor este situata in cartierul Cumpatu din Sinaia. scoalã de schi. (Calea Moroeni) in dreapta de pe DN 1. pensiuni cu o atmosfera mai pitoreascã unele fiind specifice zonei serviind preparate de rigoare. acestea oferã în general ofera grupurile sanitare comune. precum si cele proprii au pardoseala din gresie. frigider si tot ce este nevoie pentru prepararea si servirea mesei in conditii excelente.Unele din ele având o amplasare mai intimã. in inediata apropiere a Castelului Pelisor.Targoviste. cu fotolii si canapele elegante si covoare persane mari. . • Vila Paltinul Complexul este situat in Sinaia.Constructie noua cu dotari de mare confort si cu o frumosa gradina .Desi vilele si pensiunile nu au capacitate de cazare foarte mare reprezintã un interes din ce în ce mai mare . apa calda. la aproximativ 5 minute de mers pe jos de la telecabina si la aproximativ 10 minute de Gara Sinaia. se traverseaza riul. Ele în in general oferã incalzire centrala. Aceste hoteluri dispun si de sãli de conferinte dotate cu echipamentul necesar(videoproiector. VILA SPLENDID II afla In Sinaia aproape de iesirea din statiune spre Poiana Tapului • VILA ONIX*** se afla Sos. Toate aceste hoteluri ofera facilitãtii clientiilor sãi precum grup sanitar in camera in special in hotelurile de 3 si 4 stele de asemenea televizor in camerã avãnd disponibil propiu serviciu de alimentatie. centrala termica proprie. Este una din pensiunile cu un confort foarte ridicat care asigura conditii deosebite pentru un sejur sau un week-end placut chiar si pentru cei mai pretentiosi oaspeti.calcatorie. iar peretii sunt in faianta. retrasã oferind astfel liniste si posibilitatea de relaxare. alcatuit numai din vile de vacanta cochete. Hotelul dispune de parcare proprie pentru circa 100 autoturisme.. Vila Sipot: Este situata in Sinaia. linistit. • Vila Camelia se gaseste in zona rezidentiala din Sinaia. grup sanitar propriu.flipchart. Accesul cu autoturismul se face prin Calea Prahovei (varianta). inconjurata in liniste de o gradina cu copaci seculari. • • • VILA MARALD*** se afla In Statiunea Sinaia pe drumul spre cota 1400. Holul de la intrare. Accesul se face din soseaua de centura a localitatii Sinaia (soseaua care trece pe la gara).Hotelurile cu 2 stele sunt unitati de cazare cu o calitate mai redusã si preferat de turisti cu venituri medi.

Paraul Rece. depresii. la 880-940m alt.2. Punct de plecare spre Cabana Poiana Stânii.Reteaua unitatilor de cazare a zonei Muntilor Bucegi este foarte extinsã în special în localitãtile de importantã turisticã foarte mare.oras situat la poalele masivului Caraiman din Muntii Bucegi si la poalele Muntilor Baiu. Aici se intalnesc: • • • Restaurant MONTANA Restaurant SELECT Restaurant SINAIA . Este situata la o altitudine de 880 m. Cascada Urlatoarea. Cadru natural reconfortant. pentru schi. climat montan puternic ozonat. debilitate. stari de astenie. statiunea este excelenta. Reteaua unitãtilor de cazare a acestei zone nu este dezvoltatã intãlnind pesiuni urbane precum: MONA PARMA PANORAMIC MINDREANU DUMITRU 2. dispunand de aer curat. la o altitudine de 1000 km. in anotimpul rece.Reteaua unitãtilor de alimentatie Majoritatea unitãtiilor de alimentatie sunt incluse în cele de cazare în hotelurile cele mai importante(vezi mai sus) Sinaia Sinaia detine cea mai extinsã retea a unitãtilor de alimentatie din Munti Bucegi. Statiune montana si climatica de interes general. Beneficiind de un cadru natural pitoresc. stari de suprasolicitare psihomotorie. Statiune balneoclimaterica si de odihna. este numita "statiunea elevilor si a studentilor". Pârâul Rece Una din cele mai vizitate statiuni din tara. Poiana Ţapului Localitate componenta a orasului Busteni. cu activitate permanenta. pe cursul superior al Vaii Prahova. cu functionare permanenta. la cativa kilometri de Predeal. soare si lumina in tot timpul anului. Indicatii terapeutice: nevroze astenice.

reuni de afaceri expozitii. mountain-bike. conferinte.  Festivalul Sinaia. saunã.  Partide de vânãtoare.Deseamnea intalnim si pizzerii precum Pizzeria BUCEGI .  Alpinism.evenimente moderne. Capitolul III 656b14g . Craciun si Revelion. parade de modã.  Refacerea sanãtãtii: curã balnearã. piscinã. Mijloace de agrement Zona Muntilor Bucegi dispune de foarte multe mijloace de agrement precum:  Sporturile de iarnã: schi. Pizzeria MAFLOR si alte mijloace de divertisment incluse în categoria unitãtilor de alimentatie precum baruri si discoteci: • • • • ] Bar BUCEGI Bar MONTANA Discoteca BLACK HORSE Discoteca BLUE ANGEL 2. snow-boarding. barbacue.  Se pot organiza congrese. drumetii. sãli de fitness.bob.3. Raliul automobilelor de epocã. carnavaluri. seri de cabanã. sarbãtorile de Paste. concursuri sportive si alte evenimente culturale.

mixt) .Comercializarea unui circuit turistic în zona Muntilor Bucegi Pentru a putea comercializa într-un mod favorabil produsul turistic se parcurg urmatoarele etape: I.Studierea pietei Studierea cererii pe categorii sau pe segmente de consumatori se face dupa criteriile:economice. fata de forme de cazare. pe cont propiu. Elaborarea propiu-zisa a programului turistic si întocmirea analizei de pret VII.Studierea pietei II. Selectia obiectivelelor turistice si a prestatorilor de servici V. Documentarea prealabila III. Rezervarea servicilor I.demografice. Inchierea de contracte cu prestatori de servici VI.pshihologice si comportamentale. Verificarea pe teren a informatilor culese IV.fata de destinatii preferate forme de turism(t organizat neorganizat. Studierea cererii se face si în functie de preferintele diferitelor segmente de clientela fata de forme de mifloacele de transport.geografice. .

masa. Culegerea informatiilor despre concurentii este dificilã si presupune de regula utilizarea unor informatii secundare.de munte. . furnizorilor. Analizând si ofertele puse la dispozitie de concurenta se ajunge la concluzia ca preturile oferite pentru astfel de sejur sunt asemanatoare dar fiind diferite calitatea oferita si alegând un mijloc de transport mai putin confortabil. respectiv a cererii. cazare) astfel scazând concurenta.din auzite. Rezultatele aceste cercetari vor fi folosite în vederea adaptãrii permanente a ofertelor la mutatiile intervenite în structura cererii. a ofertei concurentei cât si a continutului si tarifelor prestatiilor directe de servici turistice o reprezintã târgurile de turism. rãmân relativ putine oferte în zona Muntilor Bucegi pe timpul veri. Din aceastã cauzã s-au ale tintã clientii de varsta medie. Datoritã sezonalitãtii se poate bserva un nivel foarte ridicat al vacantelor petrecute în Muntii Bucegi pe timpul iernii dar. Ca mijloc de promovare agentia "Dodo travel" se bazeaza pe sistemul media în special prin intermediul internetului si cel al revistelor dedicate tineretului si oamenilor de afaceri selectându-si astfel clientii. Identificarea principalelor segmente de clientelã dupã criterii variate s-a facãut în urma nalizei de piatã observând numãrul ridicat al cereri în special a tinerilor de a-si petrece vacantã în Muntii Bucegi. O foarte bunã ocazie pentru studierea pietei sub toate aspectele. Unele agentii nu mai dau o importanta turismului intern si nici oferirea unui sejur complet (transport. cu venituri medii având ca motivatie a calãtoriei vacanta. La acestea se adaugã informatiile culese în urma efectuarii unor cercetãri de marketing asupra clientiilor. distibuitorilor. Deaceea Dodo Travel a decis a promova acest circuit în perioada verii deoarece multe firme se bazezã pe litoral.Studierea ofertei concurentei agentiei "DODO TRAVEL" presupune cunoasterea categorilor carora li se adreseaza concurenta si anume turismului intern . din mass-media. experienta personalã a unor salariati atrasi de firmele concurente. deoarece aceastâ zona oferã multe posibilitãti de agrement si în timpul verii cererea nu devine zero se mentine la un nivel moderat.

Vanâtoresc.Rezultatele acestei analize sunt folosite pentru evaluarea obiectivã concurentei.Documentarea prealabila Se refera la culegerea de informatii cu privire la oferta turistica a zonei: Obiective turistice ê naturale • • • • Babele Sfinxul Pestera Ialomitei Cheile Ialomitei ê antropice  Castelul Peles(Pelisor)  Manastirea Sinaia (cu acces din statiunea Sinaia) Posibilitati de cazare Aceastã zonã oferã foarte multe posibilitãti de cazare precum hoteluti(din Sinaia Hotel International.Valea cu Brazi. Piatra Arsa. a propiilor posibilitãti si pentru conceperea unor produse turistice care sa se dufentieze de cele ale II. 656b14g Reteaua unitatilor de alimentatie Restaurantele din aceastã zona sunt diversificate precum  Restaurante Sârbului Sinaia: Ferdinanad. vile ( Vila Floarea de Colt. Valea Dorului. Cabana Schiorii) si pensiuni turistice în satele turistice(Posada).Taverna . Hotel Palace.Hotel Sinaia. Vila Onix) si cabane si hanuri(Miorita.

III. aici fiind o piata cât mai extinsa de producatori astfel aparand concurenta ajungând la un rezultat benefic pentru aceasta zona.dezvoltat economic.electrica si termica sunt foarte bine dezvoltate deoarece este un oras important si recunoscut ca statiune turistica si in strainatate organizat cât mai bine.656b14g Mijloace de agrement În statiunea Sinaia se pot intâlni diverse mijloace de agrement îndragite de turisti tineri si nu numai:  Telecabina  Cazinoul din statiunea Sinaia  Pârtia de Bob  Schii Infrastructura generala si turistica În zona Sinaia exista posibilitatii de aprovizionare cu hrana si telecomucatia. În Sinaia se poate ajunge foarte usor deorece exista aceste cai rutiere si feroviare directe. Posibilitatile de vizitare a unor obiective cultural-istorice: . Verificarea pe teren a informatilor culese Posibilitatile de acces la obiectivele turistice sunt soseaua E60 si calea ferata BrasovBucuresti (magistrala 300). Confortul oferit de unitatiile de cazare în concordanta cu preturile oferite sunt destul de bune având in vedere localizarea si facilitatile de agrement oferite de statiunea Sinaia care ridica acest nivel.

Tarif: adulti 80.Ploiesti. elevi/studenti 50. joi-duminica 9 .2006-23.000 lei . Sinaia-Castelul Bran -Babele. Numar turisti: 20 Servici asigurate: • Servici de cazare(Sinaia. Tarif: adulti 100.000 lei Pelisorul: Orar vizitare: luni si marti inchis .07. miercuri 11-17.07.Comarnic.000 lei .07.00 ITINERARIUL: Bucuresti.ora):.07. miercuri 11-17.Sinaia.2006 durata 4 zile 3 nopti cazare.Sinaia Sinaia -Ploiesti.Vila Camelia) 35 RON lei/noapte/persoana • Servici de masa-50 RON lei /zi/persoana • Transport: Autocar 5 lei RON/km Plecarea(localitatea.ora):Bucuresti Piata Victoriei 20.2006 ora 22.Castelul Peles: Orar vizitare: luni si marti inchis .000 lei IV. elevi/studenti 30..Campina.data. joi-duminica 9 17 .Pestera Ialomitei.Bucuresti Piata Victoriei 23. Selectia obiectivelor turistice si a prestatorilor de servici Perioada 20.2006 ora08:00 Sosirea(localitatea.data.17 .Bucuresti 656b14g 656b14g Pentru acest circuit am ales urmatoarele obiective turistice ce vor fi vizitate pe parcurs: .

montana.specializata) . alegerea localitati ce vor cuprinde intinerariul • Dus:Bucuresti-Ploiesti-Comarnic-Sinaia(122km) • Intors:Sinaia -Ploiesti -Bucuresti(122 km) • o Alte drumuri suplimentare: Sinaia -Castelul Bran-Babele-Pestera Ialamitei(150 km)  alegerea mijlocului de transport Autocarul de 20 de personae 5 lei RON/km AGENŢIA DE TURISM DODO TRAVEL PROGAM DE EXCURSIE 656b14g 656b14g 656b14g 656b14g Simbol Tipul cicuitului montan 656b14g 656b14g 656b14g (tematica.nautica.

Comarnic.Ploiesti.07.00 Lungimea traseului:.Perioada 20.07.Bucuresti Piata Victoriei 23.2006 ora08:00 Sosirea(localitatea.nr.2006 ora 22.Vila Camelia) 35 RON lei/noapte/persoana Servici de masa-45 RON lei /zi/persoana IV.Ploiesti.ora):. km parcursi la întoarcere în Bucuresti: 122 km .turisti 20 ITINERARIUL: Bucuresti..Bucuresti Mijloc de transport.Pestera Ialomitei. km parcursi în timpul vizitarii obiectivelor: 120 km Sinaia-Castelul Bran-Babele si Sfinxul -Pestera Ialomitei Nr. Întocmirea analizei de pret Analiza de pret a)Cheltuieli cu transportul Persoane: 20 Nr.ora):Bucuresti Piata Victoriei 20. Sinaia-Castelul Bran -Babele.data.Sinaia Sinaia.07.2006-23. 364 km Servici asigurate: cazare(Sinaia. Autocar 5 lei RON/km Plecarea(localitatea. km: 364 Nr km parcursi pânã la Sinaia: 122 Km Sinaia-Bucuresti Nr.07.2006 durata 4 zile 3 nopti cazare.Campina.Sinaia.data.

Totalizarea cheltuielilor: 6470 + 647 + 1229.3 8346.3 5.3 = 8346.3/ 20= 417.315 Rotunjit: 418 RON Intagibilitatea produsului turistic face ca in multe cazuri pretul practicat sa fie considerat un « indicator » al calitatii servicilor oferite. .Totalizarea cheltuielilor: 1820+ 2100+2400+75+75= 6470 3. Masa: 40 RON 40x 20 x 3= 2400 d) Cheltuieli de vizitare nu avem e) Cheltuieli cu ghidul: 75 RON f) Cheltuieli cu soferul: 75 RON 2. Cazare: 35 RON 35 x 20 x 3 =2100 c).Pret/km: 5 lei RON 364 x 5 = 1820 b). Calculul TVA: 6470 X 19 % =1229. Deaceea nivelul preturilor practicate pentru produsul turistic trebuie sa reflecte cel mai fidel calitatea produselor oferite.Aplicarea comisionului 6470 X 10% = 647 4.

judetul BUCURESTI telefon: 021/3308582 . cu sediul in BUCURESTI str.2. denumita in continuare PRESTATOR. inchirieri de materiale sportive si pentru pescuit.Încheierea de contracte cu prestatori de servici Contract de hotelarie si restauratie PARTI CONTRACTANTE: 1.5. sala de conferinta (40 locuri). inregistrata la . gratar . 1287. 656b14g V. OBIECTUL CONTRACTULUI Art. judetul/sectorul PRAHOVA 4. avand cont nr. sub nr. 2. CAPITOLUL 1. nr. deschis la Banca Comerciala Romana. reprezentata legal prin articolul 29/1996. reprezentata legal prin articolul 76/2000. sub nr. Oficul Registrului Comertului al Judetului PRAHOVA. VACARESTI strada: 274 . 7271216131. Spatiile de cazare vor fi puse la dispozitia Beneficiarului de catre Prestator pentru grupurile de turisti in limita disponibilitatilor.1. . 1. Art.ro. VILA CAMELIA cu sediul in:SINAIA strada: Spatar Mihai Cantacuzino. avand numarul 6203748527. cazarea la Vila Camelia*** precum si alte facilitati : camping in curtea pensiuni (la cerere). deschis la Banca:Comerciala Romana. 1. cod fiscal:562. denumita in continuare BENEFICIAR. Obiectul contractului consta in primirea de catre prestator a clientilor si achitarea de catre agentia de turism a contravalorii serviciilor prestate. email: contact@dodotravel. telefon: 021/330 49 45. 6152. inregistrata la Oficiul Registrului Comertului al orasului Bucuresti. DODO TRAVEL . cod fiscal: 678.Pretul al acestui produs turistic include transportul din Buceresti pana in Sinaia plus traseu catre obiectivele turistice de vizitat propuse in acest sejur .

Prin grup de turisti se intelege respectarea cumulative a urmatoarelor conditii: minim 30 de locuri. TARIFE SI MODALITATI DE PLATA Art.2 Tarifele deja confirmate de catre Prestator pentru o anumita rezervare sau serviciu turistic Beneficiarului raman neschimbate indifferent de fluctuatia pietei sau de cursurile de referinta ale valutelor Euro si USD communicate la Banca Nationala a Romaniei. in original sau copie.3 Tarifele sunt exprimate in euro/zi (TVA inclus) Art.1 Contractul este valabil din data de 20 iulie . Art. res. 2. rezervate in baza aceleiasi comenzi. 3. pana in data de 23 august 2006. Prestatorul de servicii are dreptul sa majoreze unilateral tarifele in raport cu piata si cursurile de 656b14g 656b14g 656b14g -3- referinta ale valorilor Euro su USD communicate la Banca Nationala a Romaniei. Art. 3. CAPITOLUL 2.4. la aceasi data.5 Termenul de plata este de 5 zile lucratoare de la momentul primirii facturii de catre Beneficiar.pectiv Prestator. cu obligatia ca Prestatorul sa notifice Beneficiarului hotararea sa in timp util. 3. Art. pentru aceeasi perioada de sejur. 3.1. . Tarifele nu include micul dejun. 3. CAPITOLUL 3. DURATA CONTRACTULUI Art.

Art.3 Ziua hoteliera incepe si se termina la ora 12:00.5 % din valoarea totala a serviciilor comandate. 3. 4. Art. 3. Confirmarea comenzilor se face de catre Prestator in termen de maximum 24 de ore de la primire. 5.1 Rezervarea spatiilor de cazare se face pe baza unei comenzi scrise. stampila emitentului. semnatura reprezentantului legal. REZERVAREA SPATIILOR DE CAZARE Art. 4. CAPITOLUL 4. perioada de sejur.Art. rezervarea spatiilor de cazare se face cu minimum 14 zile inainte de inceperea sejurului mantionat in comanda confirmata de catre Prestator.00. data si ora sosirii. Rezervatiile sunt garantate pana la orele 20.1. banca si numarul de cont al platitorului. felul si categoria serviciilor solicitate.6. Beneficiarul va achita Prestatorului 0. emisa de Beneficiar si confirmata tot de catre Prestator. Pentru grupurile de turisti. Pentru depasirea termenului de achitare a facturilor. . Beneficiarul va plati un avans de 25% din valoarea serviciilor comandate. 4.2. urmand ca restul de 75% sa fie platit apoi. In cazul depasirii acestei ore Beneficiarului va mentiona in comanda " sosire tarzie" precizand ora. modalitatea de plata. pentru fiecare zi de intarziere. Art. PENALITATI Art.7 Serviciile suplimentare (altele decat cele comandate de Beneficiar ) vor fi achitate de catre turist direct la Receptia hotelului. CAPITOLUL 5. Comenzile vor cuprinde: numele si prenumele turistilor. in termen de 48 de ore de la momentul confirmarii comenzii de catre Prestator.

2 In cazul in care. Prestatorul se oblige sa solutioneze operativ reclamatiile. fara a mai fi necesara punerea in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila. Rezilierea prezentului contract nu va mai avea nici un effect asupra obligatiilor deja scadente intre partile contractante. cu preaviz scris in termen de 30 de zile.2 Prezentul contract poate inceta prin acordul ambelor parti sau prin denunate de catre una din parti. Eventualele reclamatii vor fi formulate in scris de client sau de conducatorul de grup si vor fi depuse la sediul Prestatorului in timpul sejurului.rul va plati Prestatorului contravaloarea a 50% din tariful de cazare pentru spatiile astfel ocupate. In cazul nerespectarii uneia sau mai multor clause din prezentul contract de catre Beneficiar. CAPITOLUL 6. sumele incasate in avans de catre Prestator nu se vor mai restitui Beneficiarului. spatiile de cazare vor ramane ocupate dupa ora 14:00. 5. 5. In cazul neprezentarilor care nu au fost anuntate in termen. Dupa ora 19:00 camerele se vor achita integral. .1. Art. RECLAMATII Art.1. Beneficia. in ultima zi de sejur. Art.3. RASPUNDEREA CONTRACTUALA Art. Nu vor fi luate in considerate eventualele reclamatiile formulate dupa parasirea hotelului. acesta se considera desfiintat de drept. 6. 7. Art. CAPITOLUL 7. dupa care comanda va fi anulata implicit. 6. inainte de plecare. 7. Daunele provocate de turistii cauzati conform prezentului contract se vor consemna intr-o nota de constatare si vor fi recuperate direct de la acestia.2.656b14g 656b14g 656b14g -4- Art. Beneficiarul se oblige sa aduca la cunostinta clientiilor aceasta clauza.

prin act additional. muzeul de istorie si arheologie. 8. cate 1 pentru fiecare parte. 7. Ion). Litigiile intervenite intre partile contractante se vor solution ape cale amiabila. In caz contrar. muzeul de arta. Art. partile se vor putea adresa instantei judecatoresti. culturale. Art. 7. 8. Prezentul contract poate fi modificat cu acordul ambelor parti.4 Contractul se completeaza cu prevederile Legii 31/1990 si cu dispozitiile Codului Civil si Comercial precum si cu dispozitiile legilor speciale in vigoare. istorice si economice:. CAPITOLUL 8.1.muzeul petrolului. CAUZELE FINALE Art.2.5. Catedrala Sf.3. VI. Art. 8. 7. Beneficiarul isi asuma obligatia ca turistii sa respecte regulamentele hoteliere sis a nu desfasoare activitati care contravin legilor romanesti in vigoare.Ploiestiul adaposteste numeroase muzee in care sunt pastrate dovezile unei traditii inaintate. Prezentul contract a fost intocmit si semnat in 2 exemplare. Art. Prestatorul si Beneficiarul au obligatia de a pastra confidentialitatea clauzelor si a tarifelor prezentului contract .3. Elaborarea propiu-zisa a programului turistic Ziua I Bucuresti 60 km Ploiestiul are numeroase monumente ridicate (Statuia Libertatii. muzeul ceasului. . acre devine parte integranta a sa. Statuia Soldatului de la 1877.Art.

sporturi de iarna. trasee turistice montane în Muntii Bucegi si Muntii Baiului.D. Ea se afla la o distanta de 122 km de capitala tarii. Ziua II . dar si a stiintei arhiectilor Johannes Schultz si Karel Liman. Creatie a gustului regelui Carol I al României (1866 . care asigura o plimbare agreabila prin padurile de brad. Sinaia ofera turistilor si numeroase posibilitati de practicare a sporturilor favorite. iar spre sus. unde s-a ridicat. Ca statiune montana. trasee de alpinism. trasee pentru velo tout terrain în timpul verii). si la 49 km de Brasov. De asemenea. prin valoarea sa istorica si artistica. precum si a maiestriei unor decoratori prestigiosi ca J. Orasul. Sinaia dispune de numeroase trasee turistice montane. dispus sub forma unui larg amfiteatru la poalele Bucegilor. Amatorii de excursii se pot delecta cu trasee montane usoare. resedinta de vara a regilor României. noul cartier "Platoul Izvor". se intinde in partea de nord la locul numit Gura Padurii. unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea. pana dincolo de valea Izvorul Dorului. ski randonee. Castelul Peles din Sinaia. August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena. el este. are un profil bine determinat. Totodata. la poalele muntilor Varful cu Dor. având caracter de unicat. unde este plasat hanul "Vadul Cerbului". trasee de alpinism.62 km Sinaia Statiunea Sinaia este asezata pe valea superioara a Prahovei. castelul Peles poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istorist din România.1914). Furnica si Piatra Arsa. in ultimii ani. in plina zona carpatica. Heymann din Hamburg. activitatile de agrement sunt orientate în primul rând pe excursii montane usoare. cu un parcurs de 2-3 ore.

de babe si Sfinx..cretacice .Sinaia 60 km Castelul Bran . formate de-a lungul timpului datorita ploilor si eroziunii vantului. centru economic. 67 km Sinaia Ziua III În aceastã zi turisti se pot relaxa li se pun la dispozitie gratarul din patrimoniul vilei si de asemenea se organizeazã un program de agrement proiectarea unui film la cerintã intr-un salon special amenajat. al carui spirit bantuie inca aceste locuri stravechi. intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului. Tatarului. Zanoaga Mica. incorporate in formatiuni de roci mai recente . datorita atat frumusetii lui. militar. insa. Coteanu. Cheile Ialomitei reprezinta unul dintre reperele peisajului geomorfologic al Muntilor Bucegi. Galma. ca aici exista multe alte forme si figuri care pot bucura ochiul.Foarte putini dintre miile de turisti care urca in fiecare an pe platoul Bucegi stiu. 7 km-Aceastã distantã se efectuazã cu ajutorul mijlocului de transport pe cablu. politic.si mai putin dure . Orzei. In numar de zece. De la nord la sud. Ele apar in relief sub forma unor sectoare de vale ingusta. cheile de pe valea superioara a Ialomitei s-au format datorita adancirii raului in blocurile de calcare triasice si jurasice. Pesterii. cultural si religios cu mare insemnatate la acea vreme.conglomeratele de Bucegi. Zanoaga Mare. Pestera Ialomitei si Cheile Ialomitei alaturi de Varful Omu. generate de prezenta rocilor dure calcarele. succesiunea celor 10 chei este urmatoarea: cheile Ursilor. Principala atractie turisticã este Curtea Domneascã. cat si a legendei contelui Dracula. Castelul Bran este un important monument national si punct de reper al turismului din Romania. a peisajului.situat la 30 km de Brasov. Varariei. Babele si Sfinxul.Babele si Sfinxul sunt cele mai vizitate monumente ale naturii.Acest oras este vechea cetate de scaun a Valahiei. . Ziua IV Sinaia Târgoviste. Dobresti.

656b14g 656b14g Capitolul IV 656b14g Dezvoltarea si promovarea turismului 656b14g 656b14gîn Muntiilor Bucegi . corespunzatoare celor doua epoci de constructie: din timpul lui Mircea cel Batran si din timpul lui Petru Cercel. dintre care unele adapostesc expozitii: .În biserica "Sf.În beciurile casei domnesti din sec al-XVI-lea .În turnul Chindiei: "Dracula. Complexul Muzeal "Curtea Domneasca" cuprinde monumente de arhitectura medievala ce formeaza ansamblul Curtii domnesti. Pe baza programului excursiei agentia de turism trimite o comanda catre prestatorul de servici care participa la realizarea sejurului programului turistic adicã unitatea de cazare Vila Camelia si a firmei de transport Euroline.În biserica domneasca: "Colectia de arta brâncoveneascâ" .CURTEA DOMNEASCA Casa domneasca (ruinata acum) era formata din doua corpuri de cladire. Vineri" . "Lapidarul" ."Din istoria Curtii domnesti". Legenda si adevar istoric" . Rezervarea servicilor turistice Dupa calculul pretului a actiuni turistice agentia de turism Dodo Travel solicita prestatorului de servici turisticeVila Camelia rezervarea servicilor turistice."Colectia de icoane". 656b14g 656b14g 656b14g 656b14g 656b14g Bucuresti VII.

2.4.Solutii de valorificare a patrimonului turistic în Muntii Bucegi Muntii Bucegi dispune de o sfera diversificatã de resurse naturale si antropice. Datoritã caracteristicilor acestor forme de promovare. organizeaza si desfasoara activitatea de promovare a imaginii Muntilor Bucegi ca tara ce prezinta interes atat pentru turismul intern. ca unul din domeniile prioritare ale economiei nationale. tot ca forme de promovare apar si relatiile publice si vânzãrile personale. Statul sprijina turismul.Promovarea turismului în Muntii Bucegi Publicitatea si promovarea vânzãrilor sunt cele mai rãspândite metode de promovare utilizate. preferatã pentru sejururi scurte în weekenduri si in special de turistii tineri dar in aceasi timp are mare atractie si la cei d vârsta a doua dorind sa se relaxeze. organizeaza activitatea editoriala si de publicitate in domeniul turismului si o supravegheaza asigura executarea prezentei legi si altor acte normative in domeniul turismului. creeaza conditii pentru atragerea investitiilor interne si straine in scopul dezvoltarii turismului. Astfel ar trebui ca fiecare sa contribuie la protejarea patrimonului si in special de cei care au grija de orasele respective sunt obligatii sa: efectueaza controlul calitatii serviciilor turistice prestate efectueaza clasificarea structurilor de primire turistica. majoritatea consumatorilor asociazã ideile de marketing cu publicitatea. cit si pentru turismul international 4. . prin mecanisme economice. creand conditii pentru dezvoltarea turismului durabil.1. Castelul Peles constituie o sursã de atractie foarte mare fiind cunoscut international acesta situeaza statiunea Sinaia în sferele de preferinte a turistilor.odihneasca. Deorece este o zonã forte usor accesibilã. financiare si prin actiuni de amenajare si protectie a patrimoniului turistic in conformitate cu prezenta lege si alte acte normative.

Aceastã campanie publicitarã are ca obiectiv principal afirmarea pe piatã. -de a convinge clientela si de a crea o opinie favorabiolã a acestui circtui. din partea tinerilor. sã asigure primirea favorabilã al acestui circuit în Muntii Bucegi de catre consumator.Cel mai vizat mediu prin care se poate relaiza publicitatea este cel mass media in general televizorul reviste si mai nou internetul. Pentru obtinerea celui mai favorabil rãspuns din partea pietei-tintã. astfel s-a creat o marcã si am lansat-o pe piatã facând lent familarizarea c aceasta. Se doreste cresterea numãrului de turisti atrasi spre zona Muntiilor Bucegi sau fidelizarea lor. Prin pliantul inclus am expus toate beneficile pe care orice consumator le cautã într-un produc intr-un mod cat mai credibil. de a atrage noi clienti dispusi sã achizitioneze acest circuit. -de a stimula vânzãrile. S-a ca modalitate de promovare internetul observand ca acesta este un mediu foarte folosit desi nu inspirã prea multã incredere. si de se face cunoscut acest produs. Prin publicitatea se propune scopul de a: -informa clientul -de a se face cunoscut acest circuit. Aceasta promovare se face în speranta convingerii clientelei si de a crea o imagine favorabilã asupra produsului turistic oferit. . Deacea s-a ales si revista ca mijloc de promovare printr-un panou publicitar observat mai jos. pentru ca acesta sã dezvolte o preferintã pt acest circuit.

Studentii si elevii solicitã locuri de cazare mai ieftine. agentia include în oferta sa si statiunile de pe litoral cu o gamã variatã de posibilitãti de cazare si agrement. ghiduri.dar în zonele atractive din punct de vedere al posibilitãtilor de agrement. Dodo Travel.cu care incheie contracte de prestãri servicii pe un anumit contingent de care dispunepe o perioadã de un an pentru statiunile montane.al concediilor si a vacantelor. societatea trebuind sa-si facã cunoscutã oferta care se schimbã în functie de sezon. Cererea lor se orienteazã cãtre cabane. camine studentesti. În domeniul transportului agentia colaborezã cu Euroline.Promovarea vânzãrilor implicã orice activitate ce poate induce un rezultat scontat din partea potentialilor clienti sau intermediari la schimb.ca orice societate care urmãreste sã-si atragã piata. Perioada cea mai intensã în activitatea agentiei o reprezintã sezonul estival. De asemenea s-a folosit si publicitatea exterioarã prin afise amplasate în zone aglomerate ale Bucurestiului institutii de învãtãmânt. si activitatea de promovare este mai intensã în periodele de sezon. De asemenea. Pe lângã statiunile de munte si de tratament. în restul timpului cererea manifestatã fiind foarte slabã.vile sate de vacantã.când cererea manifestatã atinge cea mai mare valoare. Societatea a incheiat contracte de publicitate cu revista Acasa i cotidianul Libertatea si o serie de cataloage anuare.de iarnã si varã.hoteluri de una-doua stele . aceasta face publicitate si cheltuieste din profitul pe care-l obtine din propiile vânzãri. Pentru comercializarea acestui circuit s-au folosit brosuri împartite în Bucuresti si prin expozitiile la târgurile dedicate turismului. Agentia de turism "Dodo Travel" are relatii cu detinãtorii de bazã materialã din toate zonele tãrii. dar care sã asigure conditiile de petrecere a timpului. . Cea mai mare parte a ofertei se concentreazã pe doua sezoane.

În zona Muntilor Bucegi s-au fãcut investitii foarte importante în ceea ce privste infrastructura unitãtilor de cazare. Muntii Bucegi reprezintã una dintre cele mai atractive zone turistice din tarã. 656b14g 656b14gConcluzii: În urma acestei lucrãri de atestare profesionalã se observã cã Muntii Bucegi au mult mai multe resurse turistice de valorificat reprezentând o zona cu accesibilitate foarte ridicatã si deasemnea poate oferi liniste si relaxare sau doar agreement si posibilitatea practicarilor diferitelor sporturi de iarnã iar varã practicând alpinismul si drumetiile. Aceastã atractie a turistilor fatã de zona muntilor se explicã prin faptul cã accesul în zonã este foarte usor (este o zonã traversatã de magistralele de comunicatie foarte importante evindetiate in cap.cel mai cunoscut obiectiv antropic din tara). de alimentatie. .Buzau etc.I ) în jurul sãu sunt orase foarte mari.agentia a adoptat o strategie de crestere a capacitãtii pietei chiar dacã ponderea veniturilor incasate în raport cu numãrul turistilor va fi mai micã. dintre care cele mai importante sunt: Castelul Peles si Pelisorul (din statiunea Sinaia. Aceasta lucrare evidentiazã principalele obiective turistice din zona aceasta (foarte multe la numar). statiunea cea mai des frecventatã de turisti din tarã si de peste hotare. este o zonã foarte populatã si exploatatã în domeniul turismului. În acest sens agentia si-a propus îmbogatirea a activitatii turistice prin introducerea unor produse turistice noi si preturi promotionale. Ploiesti. lucru ce a dus la cresterea numãrului de turisti ce viziteaza zona. Una dintre principalele atracti o reprezintã Sinaia.). Targoviste. Acestã zonã a Muntilor Bucegi este preferata de turisti mai ales pentru vacantele scurte sau în weekenduri. au o populatie dornicã de a petrece timpul la aer curat (Bucuresti. la maxim.Concurenta fiind foarte puternicã pe piata turisticã în care îsi desfasoara activitatea.Babele si Sfinxul etc.

php http://www.com/geografie/Zona-Muntilor-Bucegi156146. Poiana Ţapului orase cu renume national si international. in parcul Tabacariei. Predeal. El se afla in Constanta (strada Soveja.htm http://www. Busteni.com/doc/50352942/1/Definire-poten%C5%A3ial-componente Atractii turistice litoral. Editura Niculescu.ro/sinaia. Azuga. dar este deschis tuturor amatorilor de sporturi extreme din Romania (si nu numai). strada Soveja (vizavi de Palatul Copiilor). Daniela Neagu. Autori : Cristina Iordache.scritube. pe malul lacului ."Rezervatia naturala Bucegi" Tehnologia Turismului clasele a XI-a XII -a.cazari. . Gabriela Stanciulescu. vizavi de Palatul Copiilor).Un rol important o au si statiunile din Muntii Bucegi : Sinaia.scribd. Stefania Mihai Marketing turistic clasa a XII.as Autori : Cristian Dinca. Constanta. cu toate utilitatile necesare inglobate in perimetrul parcului. Bibliografie: • • • • Beldie A. Mihaela Jipa Revista Terra Magazin • Internet : http://www. Totodatã foarte importante sunt unitãtile de cazare din statiuni si din imprejurimi care sunt foarte numeroase atragând din ce în ce mai multi turisti ce doresc sa se relaxeze si sa beneficieze de servicile oferite de prestatori care au un nivel destul de ridicat.Atractii turistice litoral Romania Parcul Gravity Park Gravity Park este un complex destinat practicantilor de sporturi extreme de orice varsta.Atractii turistice litoral Marea Neagra.

230 Farul genovez este situat pe faleza din oraș ul Constanț a. Cu toate acestea acvariul constantean a ramas cea mai mare institutie de acest gen din tara. pana in anii 1950.ro Adresa: B-dul.20:00 (vara). este si primul acvariu public din Romania si a fost inaugurat la 1 mai 1958. exista si supraveghetori. www. Mai multe informatii www. In incinta acestui parc sunt amplasate centre de alimentatie (restaurante. iar in urma cu aproape 20 de ani au fost adusi si afalinii sau delfinii mari cum mai este numita specia Tursiops truncatus ponticus Mai multe informatii www. se intinde pe o suprafata de 27200 mp teren in dreptul zonei de acces spre Teatrul de Vara. alta destinatie. 9:00 . Cladirea care il adaposteste.Situat la intrarea in statiunea Mamaia. la acea data.aqua-magic. Farul are o înălț ime de aproximativ 8 metri. nr. www. fiind primul Delfinariu public din tara noastra precum si prima forma muzeistica de acest gen si Sud-Est-ul Europei.ro Acvariu Constanta Acvariul .ro Parcul Aqua Magic Toboganele. Spatiul expozitional este destinat prezentarii expozitiei permanente de fauna si flora acvatica in 57 de bazine. piscinele.delfinariu.Cupola lui este din metal.1758) si delfinii comuni (Delphinus delphis ponticus L. 1 Telefon: 0241/611.461 Acces: troleibuz: 44. Primii au fost marsuinii (Phocoena phocoena relicta L. Desi gradul de siguranta este maxim din punct de vedere tehnic. si anume : marsuinul. 0241/481.277. . dar si expozitiilor temporare cu tematici de biologie si ecologie acvatica. 48 (de la gara) Program: 9:00 . 49 (din oras). prima sectie a CMSN amplasat la malul marii pe faleza Cazinoului. in special in zonele destinate copiilor. baruri. B-dul Mamaia. presa. a trebuit reamenajata in totalitate.gravitypark. Copii. Elisabeta nr. suveniruri. în spatele statuii cu bustul poetului Mihai Eminescu. Adresa: Constanta. caderile de apa si bazinele insumeaza o suprafata activa de 4000 mp de apa.16:00 (iarna) Delfinariu Constanta Delfinariul din Constanta si-a inceput activitatea la 1 iunie 1972.481. 40. delimitat de hotelurile Aurora si Dunarea. in imediata vecinatate a acestuia. construita la inceputul sec. fast-food-uri). 12:00 si 14:00. delfinul comun si afalinul. Din acest motiv constructia nu corespunde exigentelor unui acvariu modern. Capacitatea salii este de 300 locuri. desi ulterior si alte muzee de stiinte ale naturii au infiintat sectii cu acelasi profil. Delfinariul Constanta a gazduit in bazinele sale toate cele trei specii de delfin din Marea Neagra. 255 Informatii suplimentare la telefon 0241.1758). ilustrate. XX. A fost construit în jurul anului 1300de către genovezii care făceau comerț în port ș i restaurat între anii 1858-1860 de inginerul francez de origine armeană Artin Aslan. ea avand.Constanta. elevi si studenti: 4 lei Adulti: 9 lei Copiii cu varsta pana in 5 ani au acces gratuit. Demonstratia dureaza aproximativ 30 minute. fast-food cofetarii.ro Zilnic: demonstratii la orele 10:00. In Marea Neagra traiesc trei subspecii de delfini.delfinariu.

Constanta Telefon: 0241-616133 Muzeul Marinei Romane Str.000 mp. Acces : Linii Autobuz 2. de imparatul Augustus si unde a scris operele “Tristele” si “Ponticele”.Hr. Moscheea din Constanta a reprezentat un cadou facut de regele Carol I catre comunitatea musulmana din Dobrogea si a fost inaugurata chiar in prezenta acestuia. de unde pot admira o superba panorama asupra zonei vechi a orasului. Constanta Telefon/ Fax: 0241-617012 Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta B-dul Mamaia nr. Constanta Telefon: 0241-547055 Muzeul de Arta Populara Constanta B-dul Tomis nr.Moscheea Mahmud al II-lea Constanta. Linii Trolebuz 48. 51.12. in 10 casute de trei stele Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta Piata Ovidiu nr. din care 10. Constanta Telefon: 0241-614562 Muzeul de Arta Constanta B-dul Tomis nr. este unul dintre cele mai inedite locuri ale litoralului romanesc. Stefanescu. Creata cu mii de ani in urma. Este un monument de arhitectura construit in stil arabo . de catre colonistii greci veniti din Milet.Hr. Acest covor a apartinut sultanului Abdul Hamid.bizantin combinat cu elemente arhitecturale romanesti fiind copia fidela a moscheii Konia din Anatolia-Turcia. In prezent insula Ovidiu are 20 locuri de cazare pentru turisti.000 mp.Hr. la 5 km de malul statiunii Mamaia si 500 m de cel al orasului Ovidiu. sunt utilizati in scop turistic. Constanta. 49.32. Insula Ovidiu..) a fost exilat in anul 8 d. 42. cetatea Histria a fost intemeiata in secolul al VII-lea i. 1-3. In interiorul ei se gaseste cel mai mare covor oriental din Romania vechi de 200 de ani avind o suprafata de 144 mp si cantarind 500 de kg. Turistii au posibilitatea de a urca in minaretul inalt de 47 m.1. insula a devenit locul legendar unde poetul Publius Ovidius Naso (43 i. 44. Liliacului nr. Traian nr. iarna: zilnic 9-17 . fiind singurul obiectiv turistic care functioneaza pe o insula naturala. Statia Poarta 1 Port Constanta. Descoperita in 1914 de istoricul roman Vasile Parvan. Locatie : Strada Crangului nr. Constanta Telefon/ Fax: 0241-619035 Muzeul Militar National Filiala Constanta Str.255.Hr – 17 d. Constanta Telefon: 0241-674359 Cetatea Histria Se afla la 62 km de Constanta si Statiunea Mamaia(Din staţiunea Mamaia mergi spre nord: Năvodari. Corbu. 53. Aceasta are o suprafata totala de 26. Moscheea a fost construita pe o veche Geamie datind din anul 1822. apoi dreapta către Histria) Este cel mai vechi oras din tara noastra. Monumentul a fost construit in anul 1910 de catre arhitectul V. 82 . Program de vizitare cetatea Histria: vara: zilnic 9-20.84. Săcele. amplasata pe lacul Siutghiol.

Muzeul Callatis Str. Izvor nr. 3,Mangalia Telefon : 0241 753 580 Program : Extrasezon zilnic 08.00 - 17.00 Program : Sezon zilnic 08.00 - 20.00 Herghelia Mangalia Herghelia Mangalia este situată la 3 km nord de Municipiul Mangalia şi la numai 500 m de malul vestic al Mării Negre; nu a fost aşezată aici întâmplător, ci s-a ţinut cont de condiţiile geoclimaterice de formare a rasei arabe Herghelia de la Mangalia este cea mai mare din sud-estul Europei si este populată numai de cai de rasă: pursânge arab, semigrei si câț iva ponei. Herghelia este un loc cu tradiț ie, fiind înființ ată încă din 1926. Atunci, la Mangalia erau crescuț i cai arabi aduș i de la hergheliile din Jegălia, Cislău ș i Rădăuț i. Între 1936 ș i 1941, herghelia a importat din Polonia noi „linii“ de armasari pursânge: El-Sbaa ș i Nedjari. Suprafaț a Hergheliei Mangalia depăș eș te 580 de hectare, din care peste 400 de hectare sunt cultivate cu plante furajere, care asigură necesarul de hrană pentru cei peste 350 de cai. Hipodromul Mangalia, unicul din ț ară special conceput pentru cursele de galop, se intinde pe o suprafaț ă de 19 hectare. Aici se desfăș oara, pe timpul verii, în lunile iulie-septembrie, curse de cai la care participă herghelii ș i crescători particulari din toata ț ara. Sos.Constantei km 3, Mangalia, 905500. Tel: 40(241)751325
Atractii turistice litoral.Atractii turistice litoral Marea Neagra.Atractii turistice litoral Romania

RESURSE TURISTICE

Dupa studierea acestui capitol, cititorul va putea sa: . defineasca 'potentialul turistic' si 'produsul turistic'; . discute importanta si structura resurselor turistice; . explice rolul si semnificatia infrastructurii generale si infrastructurii specifice turismului; . inteleaga mai bine si sa detalieze atat resursele naturale, cat si resursele antropice; . discute realitatile s i perspectivele potentialului turistic romanesc.

6.1. Potentialul turistic - factor determinant al activitatii turistice

Din capitolul alocat discutiei ofertei turistice potentiale, am remarcat existenta unei intime legaturi intre aceasta si zona de destinatie (teritoriul sau spatiul turistic) cu incarcatura ei cantitativ calitativa de elemente ce pot trezi interesul turistic, ceea ce ne sugera sa localizam asa numitul 'bazin al ofertei turistice'. Cu alte cuvinte, oferta turistica se evidentiaza printr-o amplasare teritoriala destul de rigida. De asemenea - cum remarca s i distinsul profesor Ion Mac - '() ea tine mai mult de natura locurilor si de incarcatura cu elemente (generale si speciale) rezultate din munca
creativa a omului'1. Iata de ce, in intelegerea analistului mentionat, fata de care ne exprimam s i noi

acordul, totalitatea componentelor (naturale s i create de om) implicate in dinamica existentei

actului turistic dintr-un spatiu geografic dat, considerat ca loc de destinatie turistica, reprezinta potentialul ofertei turistice.
Produsul turistic (Pt) reprezinta ansamblul bunurilor si serviciilor puse la dispozitia

vizitatorilor la locul de destinatie (de sejur). El nu trebuie confundat cu potentialul turistic (P), care inglobeaza fond 424e41e ul turistic si infrastructura. Asadar, potentialul turistic este o categorie larg cuprinzatoare, frecvent utilizata in limbajul de specialitate, menita sa asigure intelegerea structurii si functionarii sistemului turistic. Intr-o acceptiune generala, el desemneaza ansamblul elementelor naturale, economice si cultural-istorice, care prezinta anumite posibilitati de valorificare turistica, dau o anumita functionalitate pentru
turism s i deci constituie premise pentru dezvoltarea activitatii de turism2. Literatura de profil ofera

cateva incercari de cuantificare a lui, dar dificultatea infaptuirii acestei intentii provine din imposibilitatea aprecierii cantitative riguroase a componentelor sale, mai ales a componentelor naturale ale structurii sale. Multe din ele sunt aspecte calitative ale mediului inconjurator, ceea ce face ca evaluarea sa poarte o incarcatura mare de subiectivism. Diminuarea subiectivitatii in evaluarea potentialului turistic s-ar putea asigura prin introducerea indicilor valorici. La baza obtinerii acestora va sta analiza atractivitatii, subordonata,

modului in care obiectivele supuse interesului turistic raspund unor cerinte1. dificultatea sau usurinta punerii in valoare.la randul sau. . modul s i timpul in care satisface cererea turistica (sezonier. in calitatea sa de componenta a ofertei. obiectivului). Pentru a realiza o activitate turistica eficienta trebuie cunoscute si mereu ajustate relatiile dintre cerere si potentialul turistic la dispozitie. inchis etc.). Cresterea cantitativ-calitativa a acestuia largeste corespunzator proportia cererii si asigura satisfacerea unei mase mai mari de solicitanti. constituie premisa unei evolutii corespunzatoare a cererii. sunt supuse unor situatii aleatoare si pot fi influentate prin politici de piata (preturi si tarife). anual. deschis. . cat si potentialul turistic evolueaza continuu. efemer. .neuniformitatea si neechivalenta acestora in decursul timpului si in planuri spatiale locale si regionale. avand ca suport faptul ca atat cererea. relatii carora le sunt proprii: .interdependenta si interactiunea reciproca intre cele doua componente. mondial).dinamismul acestor relatii. Dinamica potentialului turistic. cheltuielile de mentinere a valorii sale turistice. cota atractiva intrinseca (legata de intimitatea fenomenului. cum ar fi: unicitatea (pe plan local. regional.

In aceasta directie se poate actiona prin parghiile economice: preturile la transporturile generale.) care au ca sarcina determinarea volumului si structurii ofertei turistice necesare in viitor in conformitate cu optiunile purtatorilor cererii. dar si de a influenta cererea spre a se adapta la situatia existenta intr-un moment dat. ceea ce determina scaderea eficientei. economice. .importanta determinarii echilibrului intre cele doua componente prin statornicirea unor studii pluri . veniturile populatiei s. . sociologice etc.periodicitatea aparitiei unui dezechilibru dintre cele doua componente.primatul evolutiei cererii sub toate aspectele. urmare a gradului ridicat de rigiditate al ofertei turistice. fata de cea a potentialului turistic. fapt care obliga pe solicitanti sa se adapteze penuriei..si interdisciplinare (geografice. In astfel de situatii trebuie intervenit cu facilitati care sa sporeasca interesul turistic al populatiei s i o etalare mai uniforma a acestuia pe intreaga perioada a unui an calendaristic. cheltuielile suplimentare pentru vize.a. b) potentialul turistic depaseste necesitatile cererii. . sub dubla ipostaza: a) potentialul turistic nu poate satisface componentele cererii.

Aceasta o reprezinta atractiile unei destinatii turistice. volumul si structura prestatiilor turistice din cadrul unei anumite perioade.). fie infrastructura specifica.2. . in jurul lumii. este o dovada in acest sens. Un obiectiv turistic trebuie sa aiba insa ceva mai mult decat atractii.In concluzie.1. in ultima instanta. lipsa unor astfel de atractii inseamna lipsa turismului. 6.cel al cererii s i cel al potentialului turistic (in calitatea sa de componenta a ofertei) modeleaza. Componente si criterii de grupare Nu de putine ori. in teoria si practica turistica. durata sejurului etc. Oamenii nu calatoresc pe distante prea mari si nu-si irosesc timpul sau banii pentru a merge intr-un loc care nu le ofera ceva deosebit. Impartirea inegala a turismului. Intre dorinta oamenilor de a calatori si atractia lor pentru o anumita destinatie exista o stransa si complexa interdependenta. care incurajeaza oamenii pentru a merge acolo. Deci. semnificatiile termenilor 'oferta' si 'produs' sunt aproape sinonime cu cele ale termenilor de 'resurse' si 'destinatii'. trebuie sa aiba amenajari si facilitati. cele doua cgpuri de forta . care reprezinta fie infrastructura generala. dinamica fluxului turistic (intensitatea circulatiei turistice. Diferenta dintre ei este mai degraba contextuala decat conceptuala.

dirijata de autoritatile publice centrale (guvernele). topografie. cursuri de apa (inclusiv apele termale s i minerale). gari. Aceste componente globale si generale pot fi subInpartite in mai multe subdiviziuni detaliate: I. puncte de recreere. . magazine. 2) infrastructura si facilitati (incluzand facilitatile turistice). flora. Altcineva ar putea grupa resursele in urmatoarele categorii: 1) atractii. ajutati fiind. taxe.a. cuprinzand: pamant. folosindu-se pentru aceasta veniturile din impozite. Spre deosebire. sunt cele create de natura. diferentiaza destinatiile turistice cu succes de cele cu mai putin succes. infrastructura specifica este dirijata si administrata mai ales de intreprinzatorii particulari. Resursele (atractiile) naturale. de regula. Infrastructura specifica cuprinde amenajari s i facilitati precum: locuri de cazare. Infrastructurile generale si specifice. clima. spre exemplu. fara interventia omului. accize etc. servicii de alimentatie publica. Infrastructura generala este. aeroporturi si porturi navale. de subventii provenite de la guvern. distractie s. fauna.Infrastructura generala cuprinde sosele. combinate cu punctele de atractie. comunicatii si alte facilitati asemanatoare care inlesnesc turistilor gasirea si folosirea unui obiectiv. prestari de servicii. in mica masura si numai in anumite perioade.

pe de alta parte. explica validitatea conceptuala a acestei clasificari. sunt complementare. arta etc. arhitecturale (muzee. pe de o parte. Aceasta clasificare a resurselor turistice va constitui structura discutiilor noastre din acest capitol. religia etc. cazul unui parc urban). monumente.). Exista si alte grupari ale resurselor. isi conserva individualitatea. obiceiurile. istorice.. teatre. si se sustin reciproc. folclorul. Putem retine cateva din ele: A. cum ar fi: 1) oamenii si cultura lor.cele ce n-au in esenta lor relatii directe cu turismul s i recreerea. catedrale. in contrast cu alte tipologii. 2) atractiile culturale. Resursele concepute si dezvoltate de oameni (elementele umane ale ofertei). 3) infrastructura. care folosesc criterii diferite. Turismul este unic in aceea ca el singur poate transforma intr-un folos productiv multe din aceste aparent . trasarea unei linii de demarcatie la nivel operational poate fi imposibila. festivaluri.II. faptul ca resursele difera una de alta. Dupa relatiile (legaturile) lor cu turismul/recreerea distingem urmatoarele categorii de resurse: 1) primare sau inerente . chiar daca. Retinem insa ca. insemnand cam acelasi lucru cu facilitatile. nu exista o delimitare neta intre elementele umane si cele naturale ale ofertei (de exemplu. Dar.

Unele din aceste resurse pot constitui chiar obstacole pentru alte activitati economice. . Alte resurse.'fara folos' resurse naturale si create de om.datorita turismului sa devina surse de venituri considerabile. cum ar fi unele masive muntoase. ca arhitectura excesiva din trecut (cu costuri foarte mari si fara posibilitate economica de recuperare la vremea respectiva) pot numai acum .

Eveni mentul atractiilor PRIMARE NATURALE UMANE ex.: festivaluri ex. aurore boreale SECUNDARE UMANE . Artificial create de oameni pentru nevoile de odihna si recreere ale acestora.: eclipse solare. etc.2) secundare sau derivate . Sistemul atractiilor PRIMARE SECUNDARE NATURALE UMANE NATURALE UMANE 2) evenimentul atractiilor .cele ce de la originile lor sunt conectate cu turismul si recreerea. religioase ceremonii religioase. ele se evidentiaza prin parcurile urbane sau cele de distractii ('Disney World'. distingem urmatoarele structuri: 1) sistemul atractiilor . ex. B.: festivaluri. eruptii vulcanice. de pilda). aniversari. Din punctul de vedere al caracterului atractiilor ce compun resursele turistice.

Potrivit intinderii spatiale a pietei. Literatura din domeniu retine si alte tablouri structurale ale resurselor turistice1.2. Acelasi rationament vizeaza si resursele turistice. D. Numai ceea ce este obiect al existentei cererii este resursa. E. 2) regionale. In legatura cu aceasta. dar care. 4) internationale. 6.S.Zimmerman. consideram noi.C. Zimmerman vedea resursele ca 'extinzandu-se s i contractandu-se in raport cu efortul si comportamentul uman'2. s-a exprimat succint: 'Resurse nu sunt: ele devin'. .2. de exemplu. 3) nationale. Resursele turistice naturale Dupa unii specialisti. nu prezinta un interes deosebit din perspectiva economica. nu toate mediile naturale pot fi privite ca resurse. int 稷 nim resurse: 1) 2 relative (prin comparatiile dintre resurse situate in arii diferite si cu destinatii diferite). Numai acea parte a mediului natural care este folositoare din plin devine o resursa. nu constituie o resursa. Dupa nivelul de evaluare al lor. Ceea ce in prezent nu poate fi folosit pentru orice motiv. referindu-se la calitatile de 'a fi' sau 'a nu fi' resurse ale unor lucruri. distingem urmatoarele resurse: 1) locale.

Resursa este astazi un termen important in lucrarile si studiile economice si geografice. rareori acest aspect vizeaza recreerea s i turismul.Urmand aceasta linie de gandire. . daca in cadrul acestora constatam o abundenta de discutii in ceea ce prives te resursele naturale pentru industrie si agricultura. De asemenea. Dar. am putea Inparti resursele in existente si potentiale.

industria de cherestea s i unele componente ale activitatii apicole. comparativ cu cercetarile resurselor pentru alte ramuri ale economiei. cu componente singulare mai putin remarcabile si mult mai dificil de analizat decat resursele pentru industria traditionala. iar pe de alta parte.aplicarea practica a contributiilor geografiei fizice in problema evaluarii resurselor naturale pentru turism si recreere este foarte modesta. Recunoasterea acestei situatii explica de ce relativ mai putina cercetare a fost intreprinsa in ceea ce priveste resursele naturale pentru turism/recreere. Un alt motiv pentru care s-a acordat putina atentie resurselor naturale pentru turism/recreere este faptul ca respectivele destinatii sunt de o importanta marginala pentru alte industrii. care intr-un anumit sens sunt 'libere' sau aproape libere (de . in special din cauza rivalitatii pentru spatiu (pamant) intre turism si cateva industrii de baza. Turismul foloseste in primul rand resurse ce pot fi reinnoite. acest sistem al resurselor naturale formeaza fondul turistic natural. noutatii problemei. cum ar fi: mineritul. atitudinilor traditionale privind ratiunile intrebuintarii naturii pentru existenta umana. Problema este complicata din cauza faptului ca cele din urma sunt produse ale unor parti particulare ale mediului natural (de exemplu. iar concurenta pentru resurse intre turism si alte industrii a crescut in ultimii ani tot mai mult. pe de o parte. Aceasta omisiune ar putea fi atribuita.

fara turism. De asemenea. aerul nepoluat) si pentru care industria turistica nu plateste in vederea achizitionarii lor. unde agricultura traditionala nu poate concura cu agricultura moderna). recife de corali.) care . clima. Sau. mai ales cele mici si suprapopulate. satisfactii consumatorilor plaseaza turismul intr-o pozitie favorabila comparativ cu alte activitati. ape oceanice calde si nepoluate. De exemplu. unde economia traditionala s-a prabusit in concurenta cu noua tehnologie (sugestiv.exemplu. prin intrebuintarea lor. alternativa oferita de turism in zonele muntoase. frumusetea peisajelor. vulcani impresionanti etc. deci nu sunt cuantificate din punct de vedere economic. este cel al zonelor cu sate pescaresti 'moarte' ori al oraselor manufacturiere din nordul 'Noii Anglii' (SUA) si din provinciile Canadei maritime. care au beneficiat de noi posibilitati economice ca rezultat al dezvoltarii turistice. culturala si ofera. Faptul ca resursele turistice sunt reinnoibile si au o permanenta valoare economico-sociala. dar exista resurse turistice 'libere' (plaje exotice deosebite. valoarea lor economica ar fi mica sau de neglijat. deosebit de sugestive sunt si cazurile unor insule. un alt exemplu. El poate prospera in aria de actiune a legilor economice ale productiei de bunuri substantiale si servicii. minerala) este absenta. in acest sens. favorabila. este cazul turismului dezvoltat in Alpi. in cadrul carora orice resursa conventionala (energetica. Frecvent.

nu sunt revendicate de alte industrii. Iata de ce, turismul pare sa fie singura alternativa, alaturi de o agricultura specifica, in cele mai multe din Insulele Caraibe, de exemplu. Desigur, turismul nu intrebuinteaza numai resurse refolosibile / regenerabile, ci s i din cele neregenerabile (petrol, carbune, gaze s.a.). Totus i, turismul nu este un domeniu energo-intensiv, fata de alte sectoare economice. Cu toate acestea insa, astazi mai mult ca oricand, modul de gandire dupa care resursele pentru alte industrii, in special resursele nerefolosibile si neregenerabile, sunt limitate, si, opus acestora, resursele turismului/recreerii sunt daruri nesfarsite ale naturii, se dovedeste a fi incorect. Cu un timp relativ scurt in urma am invatat lectia amara a diminuarii calitatii existentei noastre. Am invatat ca abundenta resurselor (incluzand chiar s i pe cele refolosibile) este iluzorie, ca toate resursele sunt limitate si cer o atenta planificare a intrebuintarii lor, buna organizare si protectie. Am observat faptul ca actiunea umana poate avea nu numai efecte pozitive, ci si tot mai des un impact negativ asupra calitatii resurselor, sanatatii si calitatii vietii. Lipsa de discernamant in amenajarea si dezvoltarea unor zone turistice, excesul in dimensionarea afacerilor agricole si industriale, care agreseaza mai mult sau mai putin sistemul resurselor oferite de natura, au dus la neglijarea unui alt fapt important, cel al relatiei dintre om si

mediul natural de care este strans legat. Mediul fizic din natura inconjuratoare nu poate fi privit exclusiv ca sursa a prosperitatii prin diminuarea sa continua, ca o arie de expansiune economica exponentiala. Se impune o schimbare in atitudinile noastre fata de acest mediu, fata de rolul acestuia in petrecerea pretiosului timp liber ce-l avem la dispozitie. Deci, natural sau fizic, mediul trebuie privit nu numai ca o sursa de materie prima, ci si ca o sursa de bucurie, destindere si revigorare psihica.

Pentru a sti mai concret despre ce este vorba, se impune o abordare sistemica a resurselor turistice naturale. Sub acest aspect, in anul 1950, Marion Claswon a propus o clasificare a
resurselor naturale pentru recreere1 , care mai tarziu a fost dezvoltata intr-o lucrare, in colaborare cu

Jack Knetsch. Dupa aprecierea specialistilor mentionati, atractiile naturale pot fi subInpartite in trei categorii: climat, peisaj (decor) si fauna. Climatul. Soarele s i apa au constituit din totdeauna atractii naturale de mare interes. Odata ce transportul feroviar a devenit realizabil, caile ferate au fost construite rapid, legand mediile urbane mai mari sau mai mici din interiorul tarilor si continentelor spre regiuni litorale cu plaje accesibile, asa incat oamenii s-au putut indrepta spre acestea din urma in grupuri tot mai numeroase. Planeta noastra dispune de o multime de plaje celebre, cum sunt: Blackpool si Brighton in Anglia, Scheveningen in Olanda, Deauville in Franta, Atlantic City in SUA, precum si multe altele. Aceste plaje sunt relativ apropiate centrelor populate majore s i de aceea sunt ieftine si usor de gasit. Plajele sud-europene au fost din totdeauna populare scandinavilor, ale caror tari de origine se caracterizeaza printr-un climat cu ierni lungi, reci si intunecate s i ale caror plaje, chiar si vara, nu sunt prea atractive. As a se si explica de ce, in cadrul bazinului turistic traditional al Europei

Hawaii. Teritoriile sudice care integreaza zonele cu plaje au devenit tot mai populare. conturandu-se ca un segment distinct si sigur al pietei turistice. Mexic si Caraibe au ajuns sa atraga vizitatori tot timpul anului pentru vacante sau vizite pe vasele de croaziera. De fapt. Se adauga acestor regiuni de coasta. prima fiind deschisa la Skegness in 1936. nu numai pentru oamenii bogati ce si-au stabilit resedinte secundare in perimetrul acestora. Creta si Cycladele (care apartin Greciei). tot in bazinul mediteranean. Plajele din Florida. Unele organizatii au folosit in scop propriu dorinta publica pentru soare si plaje. ci si pentru restul populatiei atrasa de soare si apa. zona mediteraneana reprezinta cea mai mare localizare turistica mondiala (1/3 din incarcatura turistica mondiala si aproximativ 1/2 din cea regional-europeana). .Occidentale.Costa de Azur. principalul flux turistic este cel ce porneste din nord spre bazinul mediteranean2. inca din anii '30. Astfel. insulele: Cipru. Taberele Butlin sunt inca operative si astazi. elemente de distractie si de amuzament. complet echipata cu jocuri.absorb si pot asigura conditii pentru 10-15 milioane turis ti anual. Coasta Lidi (de la Marea Adriatica). alaturi de Corfu. in Anglia au fost organizate 'taberele de vacanta Butlin'. Marii poli turistici ai bazinului mediteranean . Coasta Brava (Catalania Spaniola) si Coasta del Solo (Malaga) .

cum sunt: navigatia si skiul nautic. Din perspectiva acestei motivatii. Montego Bay (Jamaica). Pentru plaje mai putin . datorita reziduurilor s i scurgerilor poluante din conducte s i canale. Din pacate. ci si din motive sportive. Waikiki (Hawaii) sau Surfers Paradise pe Coasta de Aur a Australiei. plajele de pe Riviera Italiana au devenit adevarate suprafete de aglomerari publice). Din informatiile pe care le detinem. Primul Club Med deschis in 1949 la Majorca a inaugurat seria de peste 80 de cluburi existente in prezent in jurul lumii.O componenta importanta a pietei internationale a plajelor o reprezinta Clubul Mediteranean (prescurtat Club Med). de exemplu: Copacabana in Rio de Janeiro (Brazilia). aflati in vacanta. Altele au devenit excesiv de aglomerate. Multi indivizi viziteaza plajele nu numai pentru soare. De aceea. un Club Med nu dispune de un sistem organizatoric absolut al distractiei oferite. dar fara ipocrizia lor'. dar fiecare caz ofera o larga varietate de activitati sportive libere. satele trecutului cu toate libertatile lor. deviza Clubului Med este de 'a inapoia vizitatorilor din mediul urban. exista astazi o multime de plaje recreative renumite in lume. precum s i a pierderilor de hidrocarburi din vasele de transport maritim. incat vizitatorii trebuie sa plateasca pentru a le folosi (de exemplu. unele plaje au fost puternic poluate. in acord cu una din brosurile sale publicitare.

aglomerate o persoana poate plati pentru accesul zilnic. iar daca cineva dores te rezervare de acces .

austriece (Innsbruck). elvetiene (Davos. Aix le Bains).pe plaja. asa cum s-au poluat plajele. italiene (Cortina d'Ampezzo. tot asa se pot polua si muntii. ceea ce sporeste optimismul multora. in Dolomitii italieni) etc. de exemplu. in cadrul carora interventia omului se face tot mai simtita.13 milioane de primiri anuale). cu partii si telescaune. Aici. industria austriaca a skiului s-a triplat in acest interval s i dispune de peste 1500 de instalatii pe cablu pentru skiori). la loc de frunte se situeaza renumitele statiuni franceze (Chamonix. Decorul (peisajul). ei desemnand combinatii ale variatelor resurse naturale. ca elemente . Megcve. Cu siguranta. Termenii 'decor' si 'peisaj' sunt sinonimi. in calitatea sa de componenta structurala a bazinului traditional al Europei Occidentale. poate aranja acest lucru prin apartenenta la un club care detine o parte a plajei. clima si plajele nu reprezinta singura combinatie care atrage turis tii. deoarece. Intr-adevar. Crans-Montana). skiul a reprezentat cea mai dinamica atractie din ultimii 25 de ani (de exemplu. Schiorii cauta zapada si inaltimi in perioada de iarna. constituie cel mai important spatiu turistic montan din intreaga lume (cu cca. in prezent cererea pentru acest minunat sport de iarna pare sa fi atins un nivel al saturarii sale. Totusi. zona arcului alpin din Centrul Europei. Sub acest aspect. Calitatea de membru in club permite accesul la o anume parte a plajei pentru un sezon.

Vizitatorii din munti doreau sa le parcurga traseele. Cascada Victoria pe r 穹 l Zambezi (Zimbabwe . dar in masura mult mai mica decat cei care au nevoie de soare pentru plaja sau de zapada pentru skiat. fara a avea nevoie de sporturi inventive.Africa).Australia) etc. cum ar fi: canioanele (Marele Canion din Arizona .SUA). cum sunt muntii. Dupa ce trenurile au usurat calatoriile la distanta. Turistii care se deplaseaza in zone de decor natural. cum este skiul. europenii au fost atrasi de Alpi.ale unui intreg. recifele de corali (Marea Bariera de Corali . sunt preocupati de climat. asa cum se intgpla si cu alte localizari naturale. . Si in acest caz dezvoltarea societatii si-a pus amprenta. poate fi de asemenea o atractie decorativa. Si astazi muntii inca atrag oameni pentru frumusetea lor naturala. sa-i escaladeze si doreau sa-i admire asa cum erau. iar nordamericanii de M-tii Rocky. ceea ce este un motiv pentru care turistii graviteaza spre destinatii cum sunt: Cascada Niagara (SUA si Canada). gheizerele si ghetarii Islandei sau gheizerul Old Faithful (batranul credincios) din parcul national Yellowstone (SUA). privita separat de cea marina. Apa. formatiunile stancoase (Stanca Ayer din Australia). Districtul Lake (Anglia). de exemplu. vulcanii (Vezuviu in Italia).

Si in acest caz constatam o diversitate de manifestare a relatiei dintre om si natura. ori diferitele forme de fauna int 稷 nite intr-o excursie de-a lungul Amazonului si. precum si pentru a vedea ciresii infloriti din Japonia. Fauna constituie o alta atractie naturala. nu de putine ori. Kruger (Africa de Sud). padurile tropicale trezesc interesul altora. Alti turisti apreciaza fauna prin ceva prins la capatul unditei sau Inpuscat cu o arma de vanatoare. pot fi o sursa importanta de venituri guvernamentale. sau Ardeni (Belgia). Resursele turistice antropice Alternativa atractiilor naturale este cea a atractiilor artificiale. Fauna. Murchison Falls (Uganda).2.Turistii mai sunt atrasi. Mlastinile Angliei atrag alte tipuri de oameni. de ce nu. sau lalelele din Olanda. cum ar fi: Serengeti (Tanzania). de peisajele multicolore ale toamnei din Noua Anglie (SUA). ursii polari arctici. sau in timpul unei deplasari pentru a vedea pinguinii din Antarctica. 6.3. Dunarii si Deltei acesteia. obtinute din taxele platite pentru permisele de vanatoare s i pescuit. de asemenea. create si organizate de . iar altii prefera des ertul. Unii percep fauna ca ceva de observat s i admit in timpul unei vizite printr-un parc african. Acesti turisti.

Acest tip de turism este numit uneori 'turism urban'. Este insa greu de .oameni. Multe oras e atrag turistii pentru ca sunt locuri cu o activitate diversificata si constanta ce poate incanta vizitatorii.

ruinele romane din Bath (Anglia) sau turnurile Eiffel din Paris ori cel al Londrei. Sunt insa si cazuri cand obiectivele turistice au suferit din cauza turistilor. de destinatii. precum Arcul de Triumf din Paris. precum Castelul Windsor din Anglia. cum ar fi: Turnul inclinat din Pisa (Italia). Mai mult.SUA). permitand turistilor sa strecoare monezi in asa-numitele 'cutii ale milei'. ori pentru a admira Turnul Eiffel sau Palatul Versailles? Marile orase ale lumii. Alti turisti prefera muzeele. obiectivul istoric Stonehenge din Anglia.aflat daca vizitatorii aleg orasele pentru activitatea lor sau pentru bunurile lor fizice. intretinerea si conservarea unor cladiri istorice sunt sprijinite adesea de turistii vizitatori. Palatele. si castelele. dispun de o lista impresionanta. . Chiar si bisericile sau catedralele pot castiga bani suplimentari. precum Williamsburg (Virginia . Turis tii viziteaza Parisul pentru atmosfera sa. atrag alti turisti. prin intensitatea atractiei. amenintat cu prabusirea sa cauzata de supratasarea terenului de la baza ruinelor cel reprezinta.SUA) ori Waterloo (Belgia). Cele cu renume mondial includ: Muzeul Britanic din Londra. Unii prefera sa viziteze monumente. a fost Inprejmuit cu un gard de protectie. sau pe fostele cgpuri de batalii ca Gettysburg (Pennsylvania . cu rezonanta turistica deosebita. De exemplu. ca Versailles in Franta. Altii se perinda prin sate-restaurant.

Stonehenge din Anglia. Casa Alba din Washington sau Palatul Parlamentului din Bucures ti. templele maiase din Mexic sau Maciu Piciu din Peru. Carnavalul de la Rio. Aici pot fi incluse: Kremlinul din Moscova. de asemenea. precum: piramidele din Egipt. Locuri sau constructii religioase atrag.Muzeul German din M・chen. cum sunt cele ale bascilor din Pirineii spaniolofrancezi. marocanilor din Marrakesh sau ale olandezilor din Pennsylvania. de asemenea. Jocurile pasiunii . Sarbatoarea din octombrie din M・chen sau Festivalul apelor din Stokholm. Constructiile guvernamentale sau politice atrag. Parlamentul din Londra. turistii. o multime . de 10 ani. Multi turisti sunt atrasi de locurile civilizatiilor disparute sau de locuri arheologice. cu o vechime organizatorica de peste 350 ani si o periodicitate. Muzeul National de Antropologie din Mexico City. Unele festivaluri sunt de esenta religioasa. de obicei. precum s i Muzeul Stiintei si Industriei din Chicago. Mardi Gras in New Orleans. Numeroase festivaluri se inscriu in ansamblul atractiilor pentru nenumarati turisti ai globului.de la Oberammergan in Germania . Unii turisti includ ca prioritate vizitarea bibliotecilor sau universitatilor istorice. Dintre acestea. Muzeul Louvru din Paris. cum sunt: Festivalul de la Edinburgh.este apreciat ca unul din cele mai celebre. Altii prefera contactul cu culturile inca existente.

spre Vatican (Roma). In aceasta categorie putem include si mormintele sfinte religioase.de turisti.renumita prin obiectele de pielarie. Cehia . dansul si teatrul atrag.3. incluzand Parisul. In sfars it. dansurile populare din multe tari europene si teatrele marilor oras e. 6. putem nominaliza: Italia . indienii Cherokee si Navajo . Londra si New York. Corul barbatilor vienezi.pentru sculpturile lor in roca. Westminster Abbey (Londra) si Templul Mormon (Salt Lake City SUA. fapt cei confera o mare .pentru cristalul de Bhoemia. cu o pondere importanta a muncii manuale deosebit de creativa. Baletul marelui teatru din Moscova. productia unor obiecte de arta si artizanat. nu ar putea supravietui fara turisti. Realitati si perspective ale potentialului turistic romanesc Intre tarile din centrul s i estul Europei. Romania este considerata ca tara inzestrata cu cele mai bogate si variate resurse turistice naturale si create de om. statul Utah). iar eschimosii canadieni .pentru ceramica lor. la randul lor. ca cel de la Fatima (Portugalia) si Lourdes (Franta). Irlanda . Muzica. Madrigalul bucurestean. artele. Cu titlu de exemplu.pentru panza. dupa aprecierile multor analisti. foarte multi turisti. poate constitui un important stimulator de turism.

disponibilitate pentru turism. 'Cred ca Romania are un potential nelimitat in ce priveste industria turismului .Lamm. Acest adevar are si mai mare greutate cand este recunoscut de personalitati care au evaluat perspectiva turismului romanesc la fata locului. guvernator al .remarca Richard B.

flora si fauna bogate. o clima favorabila practicarii turismului in tot cursul anului. dealuri s i coline. si cele mai sofisticate preferinte ale diverselor segmente ale cererii turistice interne si internationale1. Dispuneti de o tara care are atat coasta Marii Negre. el poate satisface. o tara care are diversitatea montana a Elvetiei si a Rivierei franceze in acelasi spatiu'. cu numeroase specii de interes stiintific. Inpreuna cu alti factori naturali de cura. inegalabile monumente istorice de arta si arhitectura etc. De-o parte si de alta a muntilor. unde se poate schia timp de 3-4 luni pe an in statiunile renumite si peste hotare (Sinaia..). un adevarat br 穹 de livezi si vii pe rod. cat si zonele montane si care sunt la mai putin de 200 km unele de altele.cea mai mare depresiune intramontana din Europa . Predeal. Acest potential turistic valoros se concretizeaza in diverse si spectaculoase forme de relief. Depresiunea Transilvaniei .a. de cununa Muntilor Carpati. care ne-a vizitat tara. ca o cetate. iar din adancurile lor tasnesc izvoare de apa minerale si termominerale care. In centrul tarii. printr-o multitudine de forme de turism. coboara ca niste contraforturi spre imensitatea lanurilor din cgpiile si luncile tarii.este inconjurata. constituie baza dezvoltarii a numeroase statiuni s i localitati balneare.statului Colorado din SUA. Poiana Brasov s . armonios Inbinate pe teritoriul tarii. inclinandu-se usor spre doua .

Ceahlau. de pasuri si trecatori care au favorizat construirea unor drumuri modernizate sau forestiere. ca. Poiana Marului si . numeroase orase si sate pastratoare de vechi traditii. Retezat. drumetii pe poteci marcate. Toate masivele montane din Carpatii romanes ti sunt atractive din punct de vedere turistic. Stana de Vale. Postavarul si Piatra Mare. Semenic. Borsa.atractii turistice de exceptie: Delta Dunarii si Litoralul Marii Negre. prin urmatoarele particularitati: sunt usor accesibile. amatori de sporturi de iarna. Durau. Romania este bogata in locuri si monumente istorice. cu altitudini relativ reduse (doar 8. biserici si manastiri. speoturism.5% din muntii Romaniei depasesc 1500 m altitudine). vanatoare. alpinism. Poiana Brasov. Parang. La poalele sau pe culmile unor masive (Bucegi. dispun de o densa retea de vai longitudinale si transversale. Muntii ocupa 36% din suprafata tarii si concentreaza un potential turistic de exceptie. de exemplu.a. Rodna s.a. pescuit sportiv s.) s-au dezvoltat statiuni montane. Predeal sunt cele trei statiuni montane si de sporturi de iarna lansate deja in turismul international. palate si castele medievale. Paltinis . Carpatii Romaniei prezinta unele particularitati care le confera multa originalitate s i atrag cele mai variate categorii de turisti. iar Semenic. s-au construit cabane. Fagaras . situri si cetati dacice si romane. Sinaia.

Babele si Sfinxul. la care se mai adauga. Tusnad. Germisara. Slanic Moldova. climatul si topoclimatul. cei 12 Apostoli din Muntii Calimani (judetul Suceava). iar mai recent. pes tera si ghetarul de la Scarisoara (judetul Alba). pentru efecte curative deosebite.Muntele Mic bat la poarta consacrarii internationale ca statiuni din generatia a doua. Principalii factori naturali de cura din Romania sunt apele minerale si termominerale. namolurile s i gazele terapeutice (mofete). raspandite pe intreg teritoriul tarii. Un interes aparte in peisajul natural al tarii il reprezinta monumentele naturii. adevarate unicate nationale s i europene. Covasna.a. Potentialul balnear reprezinta o adevarata 'uzina de sanatate' a Romaniei. lacurile cu proprietati terapeutice si apele minerale pentru Inbuteliere raspandite pe intreg cuprinsul tarii. Eforie Nord si Mangalia. precum vulcanii noroiosi din zona Berca-Arbanasi (judetul Buzau). se trateaza mai toate afectiunile corpului omenesc. din secolul trecut. De aproape 2000 de ani se fac tratamente balneare la Baile Herculane. stanci cu forme bizare din Muntii Bucegi (judetul Prahova). Vatra Dornei. Pietrele Doamnei din Muntii Rarau (judetul Suceava) s . In statiunile balneare din Romania. Statiunile balneare si-au castigat un firesc si binemeritat renume pe plan intern si international. la Baile Felix. Litoralul romanesc al Marii Negre se inscrie cu un potential turistic deosebit in peisajul .

cu plaje intinse si nisip fin. Expunerea la soare este asigurata pe toata durata .natural al Romaniei.

Marea Neagra nu este atat de poluata ca Marea Mediterana.VII-VI inainte de Hristos): Histria. de exemplu. favorabila inotatorilor. Inprejurimile sunt remarcabile. Saturn si Mangalia). Eforie Sud. plaja este umbrita in mai multe zone. cu numeroase rezervatii naturale. litoralul romanesc. datorita lacurilor cu namoluri sapropelice si apelor mezotermale. Venus. istoric. locuri de interes arheologic. Olimp. cu ruinele celor mai vechi orase din Romania (sec. deosebindu-se sub acest aspect de litoralul bulgar. in ultima parte a zilei.zilei. de pilda. Techirghiol. De asemenea. intre Navodari si granita cu Bulgaria. marea fara maree. Costines ti. unde. Apoi. iar valurile sunt frecvente in statiunile romanesti (Mamaia. Callatis . spre deosebire de statiunile de pe tarmul Adriaticii. sau pe noul pod rutier si feroviar de la Fetesti-Cernavoda peste Dunare. foarte multe zile insorite s i temperatura moderat de calda. Jupiter. pe podul Giurgeni-Vadu Oii. Din mai pana spre sfarsitul lunii septembrie. Eforie Nord. Neptun. acces usor pe s oselele de coasta spre aeroportul international Mihail Kogalniceanu. iar valurile inseamna talazoterapie. Cap Aurora. o buna infrastructura. ofera plaja sa de exceptie. Ca peisaj. litoralul romanesc asigura si posibilitatea efectuarii tratamentului balnear. sau dinspre aeroport spre Constanta ori Bucuresti. Tomis. unde acest fenomen este inexistent.

prin lumea pestrita a mamiferelor si pasarilor ce populeaza zavoaiele din lunca. Pentru conservarea ecosistemului deltaic. Aceasta . se constituie ca o valoroasa pastratoare de potential turistic prin cursul sau. oaspetii Romaniei se vor int 稷 ni cu mirifica Delta a Dunarii. prin locuitorii si asezarile ei omenes ti. cat si prin intreaga flora si fauna ce o populeaza. aici se organizeaza frecvent excursii cu turistii sositi pe litoral. fluviul incarcat de istorie si legende. insule s i ostroave. rare. care conserva un potential turistic aparte. Delta Dunarii starneste interesul atat prin Inbinarea apei cu uscatul. dar s i din alte zone ale tarii. iubitori de plante si animale. martor al multor framantari si evenimente din viata poporului roman. chei si defilee. Batranul Danubiu sau Istros. Nascuta prin rasfirarea apelor Dunarii inainte ca fluviul sa se verse in Marea Neagra. Ea este un original si interesant colt din tara. Delta Dunarii invita la excursii la care participa amatorii de pescuit. din care se detaseaza Cazanele Mari si Mici. situata la circa 120 km de Constanta. La gurile Dunarii. In esenta. fara egal in Europa si cu elemente distincte fata de toate deltele din lume.Dunarea. de linis te si soare. a fost instituita . presarat cu coturi s i meandre. dar mai ales lumea pestilor de apa dulce si a sturionilor ce urca pe Dunare pentru a-si depune icrele.Rezervatia Biosferei Delta Dunarii.

Alaturi de manastirile pictate. Voronet. acordate de FIJET. turismul se exclude din cele 16 zone strict protejate. in zonele tampon. Arbore . atat in interior cat si in exterior. din nordul Moldovei sau din Bucovina. zona Bucovina sau Moldova de Nord a primit premiul Pomme d'Or. sunt bisericile si manastirile cu picturi murale. sub un control strict. precum si in zonele de tranzitie (economice).presupune ca turismul se desfasoara numai pe principii ecologice. un deosebit interes turistic. Coerenta picturilor si succesiunea personajelor confera tablourilor de pe peretii acestor comori de arta si arhitectura titulatura de biblie ilustrata.sunt pagini ale unui album de arta si arhitectura ce se destainuie vizitatorului intr-o forma si un registru nemaiint 稷 nit in alta parte a Terrei. De o valoare incontestabila. in sate si pe anumite trasee turistice. in aceste zone sunt permise toate activitatile economice care nu afecteaza in mod direct sau indirect echilibrul ecologic natural al ecosistemului deltaic. Humor. Moldovita. Atractiile cultural-istorice ale Romaniei sunt bogate si raspandite pe intreg cuprinsul tarii: in orase. recunoscuta pe plan universal. Sucevita. istoric s i arhitectonic il suscita toate celelalte lacasuri de cult . trofeu ce se pastreaza in muzeul manastirii Moldovita. dar se poate practica. Pentru felul cum au fost pastrate si conservate aceste comori ale artei universale.

Ecoul acestor amintiri razbate si de cealalta parte a Prutului. arta de cioplire a lemnului si de prelucrare a textilelor. sunt asezate intr-un cadru natural pitoresc si pastreaza comori de arta s i amintiri neasemuite. reprezentand o inestimabila valoare artistica s i turistica in zona Maramures. situate in judetul Neamt. cojocaritul. vremelnic. aceste porti si biserici sunt adevarate capodopere in satele Surdesti (cea mai inalta constructie din lemn din tara si una dintre cele mai . inconjurate astazi. sau a altor domnitori de seama. varietatea folclorului literal si coregrafic. Arhitectura populara. perpetuat peste veacuri s i ajuns nealterat pana in zilele noastre. Constructii insolite. in teritoriul Republicii Moldova. cu origini dacice. sunt numai cateva din elementele unui fond cultural stravechi. Ele dateaza din vremea unor domnitori gloriosi. in numeroase sate in majoritatea lor locuite de urmasii urmasilor lui Stefan cel Mare. dintre ele la loc de cinste situandu-se manastirile nemtene: Agapia. iconografia pe lemn si sticla. si se conserva la Orhei sau Soroca. la Balti si in Ucraina subcarpatica. la Cernauti. Varatec. Petru Rares. olaritul.monahale. int 稷 nite pe vaile Mara. pictura murala veche. Sihastria. Oas si nordul tarii.al XVI-lea). portul popular. Secu. Iza si Viseu. Portile frumos mestes ugite s i bisericile de lemn au dus faima Maramuresului peste hotare. Neamt. precum Stefan cel Mare s i Petru Rares (sec. pe meleagurile romanesti.

Agnita. Ele conserva vechi elemente din arhitectura medievala a Transilvaniei. Intre celelalte provincii istorice ale Romaniei. durate din perioada daco-romana (ruinele cetatii Sarmizegetusa Regia. ale Ulpiei Traiana Sarmizegetusa. Alba Iulia. medievala (Bras ov. capitala provinciei Dacia romana). Medias s. Potaissa-Turda. Oradea. traditii. Cetatile taranesti din Transilvania. Berbes ti. mestesuguri. moderna si contemporana. Targu Mures. Baia Mare s. Sibiu. Vadu Izei. Sunt monumente de arhitectura de un specific aparte. in |ara Hategului. cu precadere in Muntii Orastiei.). ca si obiceiuri. Dumbraveni. de regula in jurul unei biserici. in Banat. Siturile si cetatile dacice si romane pentru trecutul istoric al tarii. capitala primului stat dac centralizat si independent.). Ieud s.unicat national.a.a. Timisoara. in Dobrogea. Bogdan Voda.a. Sugatag. Transilvania este cea mai bogata in vestigii si monumente istorice romanesti.inalte din Europa). Dintre ele sunt renumite cele de la Biertan. Apulum-Alba Iulia s.a. romana (ruinele oraselor romane Napoca-Cluj. construite. Numeroase alte monumente istorice de arta s i arhitectura sunt raspandite la poalele . O atractie deosebita prezinta cetatea Sighisoarei . si la fel de valoroase turistic sunt raspandite in toate zonele tarii.

Muzeul 'Delta Dunarii' din Tulcea s. Constanta. Iasi. Dar asemenea monumente se int 稷 nesc si in marile orase ale Romaniei: Bucures ti. Targu-Mures. Radauti) sunt specializate pe anumite profile (arta. de un farmec aparte si invaluita in misterul legendei este biserica manastirii Curtea de Arges. Bucuresti. Ploiesti etc.Carpatilor. Bran ('castelul lui Dracula') ca si cele din alte orase: Ias i. opera arhitectului francez Leconte de Nouy. loc sacru unde sunt pastrate ramasitele pamantesti ale regelui Carol I de Hohenzolern s i ale familiei regale. vechi capitale ale Tarii Romanesti. Adapostesc descoperirile arheologice si alte marturii istorice. Unele dintre ele (din totalul de circa 500) conserva raritatile floristice si faunistice din tara (ex. Pitesti. Cgpulung.Cgpulung Moldovenesc.a. Timisoara . in Oltenia de sub Munte. Sinaia. Timisoara. Brasov. Unicat european si chiar mondial pot fi considerate si biserica Densus (judetul Hunedoara). Brasov etc. arta populara. Targovis te. sau castelul Huniazilor din orasul Hunedoara. la Cozia. Curtea de Arges. colectii: lemn si produse din lemn .). Muzeul Marii Negre din Constanta. Intre acestea. . iar altele (Sibiu. Muzeele si casele memoriale. ClujNapoca. O atractie deosebita pentru vizitatorii Romaniei o reprezinta palatele si castelele din Bucuresti. Oradea. Targu Mures. de la poalele 'Alpilor' Transilvaniei. Muzeul de Istorie naturala 'Grigore Antipa' din Bucures ti.

George Calinescu (Bucuresti). George Cosbuc (satul cu nume omonim. vinuri . Botosani). Mihai Eminescu (Ipotesti. costume populare. jud. Mentionam. multimea muzeelor cu un profil complex aflate in mai toate orasele Romaniei. de altfel. pictori si sculptori: Nicolae Grigorescu (Cgpina. Craiova. istorie. istoricul Nicolae Iorga (Botosani. Iasi. Nichita Stanescu (Ploiesti).). jud.Murfatlar etc. Arta populara romaneasca este o vie reflectare a frumusetilor naturale ale tarii. Oradea. dramaturgii: Ion Luca Caragiale (Haimanale. jud. de asemenea. a istoriei zbuciumate si a spiritualitatii poporului roman. Cele mai multe case si muzee memoriale din Romania evoca viata si activitatea unor personalitati ale civilizatiei nationale. . jud. jud.BistritaNasaud). prozatorii: Liviu Rebreanu (satul cu nume omonim. Constantin Brancusi (Hobita. Ploiesti.Gorj). jud. jud. jud.Iasi). petrol .arheologie. muzicienii: George Enescu (Liveni. poetii: Vasile Alexandri (Mircesti.Bistrita-Nasaud).Prahova).Sighetu Marmatiei. Beius. Eugen Ionescu (Bucuresti).Prahova). Ionel Pavlea (Alexandria).Ploiesti. arta populara . jud. Cele mai renumite se gasesc in Bucuresti. Cluj-Napoca (Muzeul Transilvaniei).cu piese de rezistenta adunate de pe teritoriul judetului. ceasuri. obiceiuri.Bacau). stiinte ale naturii. fost Hordou. Cantece s i jocuri.Botosani) etc. in fiecare oras -res edinta de judet este amenajat un muzeu cu profil complex .

la care tineri si varstnici petrec. in Maramures. In martie. Sfarsitul de an si inceputul Anului Nou este 'salutat' cu traditionalul Revelion. prin partile jud. zeci de mii de turisti participa la Sgbra oilor. prilejuit de Alaiul nuntilor de pe Bargau. la Deva (jud. canta si danseaza toata noaptea. din Delta Dunarii. in timp ce in februarie. Sibiu.) sau cu ocazia unor manifestari populare traditionale.Bistrita-Nasaud) oaspetii pot admira o parada a obiceiurilor traditionale legate de nunta la romani. Maramures.Botos ani. cu care prilej in marile restaurante din Bucuresti sau din orase. la Hoteni. Oas. pot fi admirate in muzeele de profil (Bucuresti. la Huta . Un vechi obicei de primavara dedicat harniciei plugarilor (Tanjaua .sarbatoarea primului taran care iese la arat) se desfasoara. Braila). in statiunile pentru sporturi de iarna s i chiar pe litoralul Marii Negre se organizeaza masa de revelion.a. Suceava. In mai. Oltenia de Nord s. mandra gradina. se poate participa la festivalul-concurs al cantecului popular moldovenesc Satule. tot in aprilie. Deosebit de agreabila este calatoria in Romania cand coincide cu desfasurarea unor serbari sau manifestari folclorice. la Prundul Bargaului (jud.Hunedoara) are loc un festival al formatiilor de dansatori populari . la Bucecea. in satele pastratoare de traditii (din Bucovina.numit Calus arul transilvanean.traditii etc. marcand in acest fel realizarile de peste an. In luna ianuarie.

pe malul tau. la Targu Jiu (jud.Satu Mare). la traditionalul Targ de fete de pe Muntele Gaina. jocuri si port popular din mai multe judete ale tarii se desfasoara la mijlocul lunii august. are loc manifestarea populara Pintea Viteazu.Certeze (jud. figura haiducului Pintea.Cluj). O frumoasa sarbatoare populara . Tot in septembrie are loc la Tebea (jud. desigur.Maramures) . poezii si dansuri. totodata. In iunie. creatorii de arta isi dau int 稷 nire cu admiratorii lor la targul de ceramica populara Cocosul de Horezu (jud. cu produse de artizanat si. prin vechi cantece. care evoca. luptator pentru dreptate sociala. in octombrie suntem invitati la festivalul cantecului popular din Gorj. Pe meleagurile natale ale marelui sculptor Constantin Brancusi.Hunedoara) o mare sarbatoare populara nationala consacrata conducatorului revolutiei romane din Transilvania (1848-1849). Botos ani.Hora de la Prislop (jud. spre jud. In septembrie. supranumit 'Craiul muntilor'. Multe casnicii se infiripa in urma acestei sarbatori. si din judetele vecine. in luna decembrie. Foarte multi turis ti (celibatari) se indreapta in iulie. de Sfanta Maria. cu cantece si dansuri.Gorj).V 稷 cea). Jiule. Suceava si in alte zone din . la MagoajaChiuesti (jud. localitatile in care se pastreaza datini si obiceiuri cu prilejul Craciunului s i Anului Nou la Sighetul Marmatiei.Alba. in inima Carpatilor. Avram Iancu. stravechea manifestare pastorala prilejuita de plecarea oilor la munte.cu cantece. Dar cei mai multi turisti aleg.

Bistrita (Izvorul Muntelui).. pe Olt. Somes . Reteaua nationala de cai ferate. Buzau. obiectivele si statiunile turistice. cum ar fi drumul transfagaras an (2040 m altitudine maxima). E 79 etc. Reteaua nationala de sosele si drumuri. Arges (Vidraru). Siret. Giurgeni-Vadu Oii. cel roman de la Novaci la Sebes (2100 m altitudine maxima) sau cele de vale: pe Jiu. E 85. podurile peste Dunare de la Fetes tiCernavoda. se desfasoara ca un sistem concentric in interiorul si exteriorul arcului Carpatilor romanes ti. facand legatura intre Europa centrala si vestica. cu cea sudica sau cu Orientul Mijlociu si Apropiat. pe valea Buzaului. pe Valea Prahovei. drumurile transmontane. Numeroase realizari de arta inginereasca durate in Romania. in defileu. de la Drobeta Turnu Severin. cu poduri. in mare parte dubla si electrificata. legaturile facandu-se prin . Multe dintre ele (E 60. Prut s. de la Turnu Ros u la Cozia. se constituie in tot atatea atractii turistice ce impresioneaza vizitatorii. ca si ruinele podului Inparatului Traian. face legatura intre principalele centre emitatoare de turisti si zonele.a. construit de catre Apollodor din Damasc.) sunt tronsoane ale unor drumuri europene. Mentionam: marile baraje hidroenergetice de pe Dunare (Portile de Fier) de pe Olt. Giurgiu. Lotru (Ciunget). viaducte si serpentine spectaculoase.tara.

Hanul Sucevita (jud. s . a 288. Bistritei.a. din lantul mondial omonim.liniile transcarpatice. (in Bucuresti). 'Bucuresti'. Hanul 'Casa Arcasului' (jud. Eforie Nord sau Neptun (toate de 4 stele). . se remarca hoteluri precum 'InterContinental'. Hanul Ancutei. Hanul lui Manuc din Bucures ti.Suceava). 'Flora'.Bistrita-Nasaud). din statiunile de pe litoral: Mamaia. hanurile. 'Rex'. Intre acestea. 'Europa'. adevarate opere de arta inginereasca. Punerea in valoare a acestui imens potential turistic poate fi apreciata prin prisma existentei (la 31 iulie 1996). Valorificare s i conservare. Muresului. sunt hotelurile. asa cum se prezinta cele situate pe vaile Oltului.a. repartizate pe diferite tipuri de unitati.a. Jiului. Romania dispune de patru aeroporturi de interes international (Bucures ti-Otopeni si Bucuresti-Baneasa. De mare atractie si cu iz medieval. 'Neptun' s. in ferme agroturistice. atractii naturale de exceptie (complexul turistic 'Lebada'. hanul 'Tihuta' presupusa resedinta a lui Dracula (jud. Moldovei. in sate turistice sau la particulari. motelurile amenajate in vechi castele sau cetati ori in preajma unor locuri monumente istorice. Foarte solicitata este cazarea in pensiuni.). 'Dorobanti'. hotelul 'Casa cu lei' din Constanta s. Mihail Kogalniceanu-Constanta s i Timisoara) s i de 14 aeroporturi deschise traficului intern.656 locuri de cazare. pe intreg cuprinsul tarii. Cris ului Repede s.a. traditional romanesc.Neamt).

zilnic. 8-10 mil. Turcia. romanii.Maramures ).Sibiu).Sunt binecunoscute peste hotare satele turistice Sibiel (jud. Leresti (jud. Spania. Ungaria).Arges). . Astfel. in perioada 1990-1997 circa 5-6 mil. In marea lor majoritate.) sau extraeuropene (SUA. Italia. din tarile europene vecine. Ucraina. Israel). anual. au pornit sa recunoasca lumea. Rusia. Japonia. Potentialul turistic al Romaniei permite insa o dezvoltare mult mai cuprinzatoare a acestui sector al economiei nationale. Bogdan Voda (jud. R. Grecia s. din Singapore pana in Australia sau din China in Statele Unite al Americii in perioada 19901997. Resursele si structurile de cazare de care dispune turismul romanesc pot asigura in prezent. Romania. turisti straini au vizitat. constrans i mai bine de 45 de ani sa calatoreasca mai putin. ei provenind din tarile vecine (republicile fostei Iugoslavii. tarile nordice. jud. servicii pentru peste 300 mii de persoane. din Israel sau din marile tari occidentale. Valoarea turistica a potentialului natural s i cultural-istoric al Romaniei este probata si de circulatia turistica interna s i internationala.a. din tarile europene (Germania. anual. tarile arabe.Tulcea) s. Canada. Franta. Crisan si Sfantu Gheorghe (in Delta Dunarii.Moldova. Austria. Bulgaria. Din 1990. Foarte multi si-au cautat rudele din Republica Moldova.a. Anglia. de turis ti romani au cutreierat meridianele s i paralelele lumii.

in nici un caz. nu sunt la nivelul cerut de standardele de competitivitate. in perioada urmatoare. dezvoltarea agrementului de incinta in complexele hoteliere. Parang s. pe cateva directii principale: revigorarea turismului balnear prin actiuni complexe de modernizare a statiunilor lansate in turismul international. organizarea stiintifica si controlul turismului in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii.Perspectiva integrarii europene. Maramuresului. eforturile se cer orientate. Capatanii.a. desfasurarea unui turism pe . prin ridicarea gradului de confort.. deschiderea de noi itinerare turistice care sa puna in valoare potentialul natural si cultural-istoric al tarii. de dezvoltare a spatiilor de cazare s i a bazelor de tratament din statiunile de interes national si crearea unor noi statiuni de interes local care sa valorifice factorii naturali de cura si tratament traditional. dezvoltarea accentuata a turismului religios si automobilistic. Pentru aceasta. a agrementului nautic la mare si asigurarea dotarilor necesare agrementului din statiuni. orientarea investitorilor romani si straini pentru realizarea de noi obiective turistice in zona montana (valorificata doar in proportie de 15-20%). Realizarile in domeniul valorificarii potentialului turistic al Romaniei sunt inca modeste si. Lotrului. modernizarea infrastructurii statiunilor de pe litoralul romanesc al Marii Negre. in statiunile de odihna si sporturi de iarna existente. in zone noi din Muntii Apuseni.

In ce consta relatiile de interdependenta dintre cerere si potentialul turistic? 3.. cat si in alte zone cu parcuri nationale si rezervatii naturale. Ce elemente structurale reprezentative cuprinde potentialul turistic romanesc? . concomitent cu protectia mediului. atat in aceasta zona turistica. adevarat unicat european. potrivit acestora. Explicati criteriile de grupare si. Finalizarea actiunilor de valorificare a potentialului turistic al tarii o reprezinta integrarea Romaniei in Europa prin turism. proces in curs de realizare. componentele resurselor turistice. Care sunt si prin ce se caracterizeaza componentele resurselor turistice naturale? 5. cresterea fluxurilor turistice spre si dinspre tarile U. a resurselor turistice si cresterea calitatii serviciilor.E. Care sunt si prin ce se caracterizeaza componentele resurselor turistice antropice? 6.baze ecologice. Intrebari recapitulative 1. 4. Ce semnificatie au conceptele: 'potential turistic' si 'produs turistic'? 2.

Rezervatie naturala . Principalele obiective turistice din zona Sfantu Gheorghe .. Localizare: Delta Dunarii / Sulina 5. 1. gazduieste cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez. cu voia Imperiului Otoman care stapanea la acea vreme gurile Dunarii si care a acceptat cererea locuitorilor care nu puteau merge in localita. transformat in muzeu.Obiective turistice din Delta Dunarii 1. .Ruinele Fortificatiei Romane Rezervatie arheologica. la est si sud-vest de Lacul Sinoe .Lacurile Saratura I. .... considerati lipsiti de importanta si foarte putin pusi in valoare.. care se remarca prin divers.Refugiul Saraturile .. monument unic in Europa.. Sulina mai are cateva atractii turistice inedite.. Localizare: Delta Dunarii / Sinoe 3. Localizare: Delta Dunarii / Sfantu Gheorghe (TL) 6. Rezervatia Naturala Grindul Lupilor Rezervatia Grindul Lupilor este o rezervatia mixta stiintifica din cadrul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Localizare: Delta Dunarii / Chilia Veche 4.. Farul din Sulina este simbolul orasului. Farul. III . Unul dintre acestea este Cimitirul Maritim. Biserica Sfintii Voievozi din Chilia Veche Biserica din satul Chilia Veche a fost construita in 1854. Construit intre anii 1869 – 1870.Lacuri si rezervatii naturale. Cimitirul Maritim Pe langa peisajele de vis si plaja unica in Europa. Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii este situat in Tulcea. cunoscut sub ps. Localizare: Delta Dunarii / Tulcea 2.Refugiul Uzlina . nedrept.. la vest de C. Infrastructura turistica este aproape inexistenta. II. cu excep. pe strada 14 noiembrie nr.. iar in perioada octombrie-aprilie intre ore.. Poate fi vizitat in perioada mai-septembrie intre orele 10-20. Muntii Macin Situati in partea de nord-vest a Dobrogei.. Localizare: Delta Dunarii / Macin .. Farul din Sulina Cu o inaltime de 17 metri. Localizare: Delta Dunarii / Sulina 7.Lacul Dranov . delimitata la nord-vest de Lacul Zmeica. Muntii Macin sunt.

Letea Dealurile Tulcei • sunt situate în nordul Dobrogei. si formează la vărsarea in Marea Neagră . Gheorghe • altitudinea maximă este în Dealul Denistepe.. una din cele mai frumoase delte d. Crişan. Gheorghe. cu mai bine de 10 000 de ani in urma. la sud de Braţul Sf.Delta Dunarii. suprafaţă ce creşte anual cu 40m. 270 m • obiective turistice naturale: o rezervaţia naturală Murighiol o Dealurile Beştepe o bălţi . Gheorghe Grinduri: o o o continentale fluvio-maritime asociate Regiune turistică cu bogat potenţial natural: o pescuit sportiv o vânătoare o agrement Rezervaţie a biosferei cu cele mai multe rezervaţii: o Roşca-Buhaiova-Hrecisca o Sf. Sf. Delta Dunarii La capatul celor 2800 km pe care si strabate de la izvoarele din Muntii Padurea Neagra pana la Marea Neagra.8. datorită celor 67 milioane tone de aluviuni depuse de către fluviu.. Localizare: Delta Dunarii / Sulina Delta Dunarii Fluviul Dunarea traverseaza 10 ţări şi 4 capitale pe parcursul a 2480 km. Dunarea a format. unitatea morfohidrografică având o suprafaţă de 2540 km² . • începe la Ceatalul Chilia unde fluviul se desface în braţele Chilia şi Tulcea • cuprinde suprafeţele dintre: o Ceatalul Chilia (V) o Marea Neagră (E) o Platforma Buceagului (N) o Dealurile Tulcei (S) • câmpie deltaică • creşte în lărgime de la vest la est între partea de nord a Deltei secundare şi gura braţului Sf. Gheorghe-Zătoane-Perişor o Periteasa-Leahova-Portiţa o Pădurea Caraorman o Pădurea Letea o refugii de pasaj Centre turistice: Sulina.

sec. • o basilică paleocreştină şi una bizantină Capul Dolaşman • pinten stâncos situat în sud-vestul lacului Razim • cetate greco-romană. la nord de localitatea C. Rosetti .II-VI d. Pricopan. Iacobdeal.IV-V d. peşteri.Babadac • rezervaţie naturală în cadrul Pădurii Babadac o specii de plante balcano-pontice-taurice o căprioare • lac situat pe latura de est a Dobrogei. Cerna. 24 km lăţime • culmi: Bugeac. Greci. Greci sau Ţuţuiatu Beştepe • culme situată în estul Dealurilor Tulcei. în prelungirea complexului lagunar Razimpescuit sportiv Sulina • bară de nisip situată la gura de vărsare a Braţului Sulina • braţ ramificat din Braţul Tulcea. A. lung de 69 km • grind în sud-estul localităţii Letea Munţii Măcin • munţi vechi. vis-a-vis de Galaţi • parţial împădurită • agrement Dealul Pietros • rezervaţie fosiliferă în centrul Dealului Tulcea Hasmacul Mare • pădure situată în Delta Dunării. ce închid golfurile depresionare Jijila. Gheorghe • este format din nisip cochilifer-dune de 6-7 m înălţime • pădure ocrotită de stejar şi plop • sat de pescari Casimcea • podiş situat în partea centrală a Dobrogei • relief carstic: chei. sec. sfinx Cocuţa • plajă situată pe malul Dunării. Hr. Priopcea. Mircea Vodă • altitudinea maximă este de 467 m în Vf. (Arganum) • rezervaţie ornitologică-loc de cuibărire pentru lăstunul mare. cu o culme de 64 km direcţia NV-SE. Gheorghe • la 242 m altitudine-belvedere Bisericuţa • insulă stâncoasă în cadrul lacului Razim • ruine-fortificaţii romane cu ziduri de piatră. pietrarul negru Caraorman • grind fluvio-maritim situat între braţele Sulina şi Sf. în apropierea braţului Sf. Hr.

hrănire a păsărilor de apă Poiana Kiorum Taria • rezervaţie naturală cu păduri de foioase de tip submediteranean Popina • insulă stâncoasă în lacul Razim. 1938 o bază de interes vânătoresc: iepuri. • In 1980. iar zece ani mai tarziu a fost inclusa ca zona strict protejata in RBDD. la vest Niculiţel • podiş situat în nord-vestul Dobrogei • roci magnatice şi sedimentare • sate cu obiective turistice • împădurit cu stejar Periteasca-Bisericuţa-Portiţa • rezervaţie ornitologică în cadrul complexului lagunar Razim • zonă de popas. lemn câinesc. frasin. adica peste 70% din speciile de animale din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (RBDD) • grindul Letea este considerat de specialisti drept unul din cele mai interesante medii naturale din Romania. • in 1930. plop. mistreţi. 47 m altitudine • rezervaţie complexă: o cuibăreşte califarul alb o trăieşte miaripodul gigant-17 cm o paianjenul Văduva Neagră o şarpele de apă Portiţa • punct turistic în estul complexului lagunar Razim • amenajări agrement • plajă cu nisip fin • lac pescuit Roşca-Buhaiova . tei. ramificaţie a grindului Ivancea în Delta Dunării • desparte lacul Puiu. o parte a Padurii Letea a fost pusa sub ocrotire. ulmi. el luand nastere din suprapunerea si alaturarea cordoanelor litorale formate ca urmare a actiunii indelungate a valurilor marii. viţă de vie sălbatică o este cea mai veche rezervaţie naturală din Dobrogea. Padurea Letea a fost declarata Rezervatie a Biosferei. sitari • In Padurea Letea se gasesc 500 de specii de plante si peste 3000 de animale. păducel. Lumina • grind fluvio-maritim. iar in 1938 a devenit rezervatie naturala. dintre care 2000 sunt insecte.• vegetaţie luxuriantă • rezervaţie naturală Letea • grind fluvio-maritim în Delta Dunării cu dune de nisip şi vegetaţie ierboasă de stepă • pădure de stejari. cuibărire. la est şi Puiuleţ.

lebăda Roşu • grind maritim în Delta Dunării.piscicole si ornitologice. Comuna Crisan este localitatea in care se bifurca. Aici exista cea mai bogata si mai variata fauna ornitologica din Europa si anume peste 300 de specii de pasari. tocmai datorita pozitiei sale privilegiate pe cel mai circulat canal . situată în sudul satului Murighiol • complex de lacuri sărate • specii de păsări protejate: raţa cu perucă. Gheorghe-Palade-Perişor Sărături • rezervaţie ornitologică. de paduri tropicale. care ocupa cca. O mare influenta asupra ecosistemelor o are variatia sezoniera a apelor care ridica si coboara nivelul in lacuri si balti stimuland migratia si reproducere animalelor acvatice si cuibaritul pasarilor. Aceasta reprezinta un obiectiv de mare atractie prin prezenta in cadrul ei a unei variate vegatatii si faune . papura. la gura braţului Sf. Principalele specii stuful. pelicani. suprafata Deltei s-a extins datorita malului adus de fluviu.• rezervaţie naturală situată în nordul lacului Matiţa • cuibăresc: pelicani. ramificaţie a grindului Ivancea • lac situat în sudul braţului Sulina legat de lacul Puiu şi braţul Sulina prin gârla Impuţita • obiectiv principal în itinerariile excursiilor în Deltă cu punct de plecare Sulina Sacalin • insule în Marea Neagră. acolo unde fluviul isi incheie calatoria de 2 860 km. rogozul. in amestec cu salcia pitica si numeroase alte specii. de pasuni si de dune de nisip care acum acopera o suprafata de aproape 5 640 km2. formandu-se astfel o retea de canale. Comuna Crisan a fost un sat pescaresc cunoscand o dezvoltare rapida. cu putine precipitatii. 78% din suprafata totala. egreta mică.Secole de-a randul. cormorani. raţe sălbatice • face parte din rezervaţia naturală Sf. de insule acoperite cu stuf. din care 3446 kmp se gasesc pe teritoriul Romaniei Clima in Delta Dunarii este specifica. Delta Dunarii este inclusa in Rezervatia Biosferei monument al naturii protejat de UNESCO. Gheorghe • sunt populate de păsări: lebăda cântătoare. majoritatea escapadelor in Delta Dunarii. Un paradis natural se intinde la varsarea Dunarii in Marea Neagra. de lacuri. unele dintre ele declarate monumente ale naturii si ocrotite de lege. cu veri racoroase si cu ierni fara temperaturi foarte scazute. cel mai adesea. dar cu umezeala provenita din evaporatii. . In Delta Dunarii predomina vegetatia de mlastina stuficola. corcodelul cu gât negru • loc de iernare pentru păsări nordice Delta Dunarii este cea mai reprezentativa delta din Europa si una dintre cele mai complexe din lume.Sulina.

pe atat de special. Aceasta este cea mai nordica padure tropicala din lume. asteapta sa fie valorificat la adevarata sa valoare. hameiul si curpenul confera acestei paduri un aspect subtropical. transformandu-l intr-o laguna. Grindul Caraorman In partea de vest a satului Caraorman. O mare curiozitate sunt lianele (Periploca greaca de origine mediteraneana cu o lungime de 25 de m . insa caracteristica principala a peisajului este data trunchiurile aplecate si contorsionate. Cimitirul musulman si Cimitirul evreiesc. In Delta Dunarii au fost observate un numar de peste 1615 specii de plante. se afla dune de nisip foarte fin. tei si plopi. pe cat de tumultuos. reprezentand circa o treime din totalul speciilor cunoscute in flora Romaniei. In ceea ce turismul in aceasta zona. arini. Padurea Letea Padurea Letea. Aceste dune de nisip din Caraorman sunt asezate transvesal pe directia de curgere a Dunarii si impreuna cu cele din Letea reprezinta portiuni din cordonul initial ce a blocat golful Tulcea. . frasini pufosi. . Incepe din zona de nord a satului Lebada si se intinde pe circa 3200 de hectare.frecventat de navele comerciale. Cimitirul Maritim Sulina Unic in tara si chiar pe continent. Printre morminte de ofiteri si comandanti din Marina Regala Romana poate fi gasit mormantul Printesei Ecaterina Moruzi. De asemenea Padurea Letea este singurul loc din Europa in care se intalnesc liane. cat si de cele de turism si agrement. nepoata Voievodului moldovean Ioan Sturza. dar include frasini. care pot fi intalnite doar in trei locuri in Europa. este cea mai veche rezervatie naturala din tara doastra fiind declarata in 1938. cu ramuri impunatoare si vegetatia bogata fac o umbra atat de deasa incat exista locuri foarte intunecoase. la aproximativ 500 de m de acesta. al carei nume Caraorman inseamna in etimologia turca Padurea Neagra. Herodot si Polybiu amintesc in scrieriile lor de mari acumulari de nisip la gurile Dunarii ( un banc de nisip de aproape 1000 de stadii (167 Km) la o departare de uscat cale de o zi. salci. nascuta la Istanbul dar sfarsitul a gasit-o la Sulina si mormantul lui William Simpson. Aceste liane impreuna si cu alte plante agatatoare cum ar fi: vita-de-vie salbatica. Cimitirul maritim se prezinta ca un ansamblu de trei cimitire: Cimitirul crestin.unica in Europa) care atinge aici liminat nordica de raspandire. din Delta Dunarii. Plantele exotice de aici au aparut datorita semintelor aduse din Africa de pasarile migratoare. iedera. Dintre arborii din Padurea Caraorman putem enumera: stejari seculari de peste 25 de m inaltime. Stejarii vechi. Cimitirul maritim este o marturie evidenta a trecutului acestui oras. plopi albi si negrii. ulmi.Polybiu). Padurea Letea este o padure de stejari brumarii. care ulterior s-a colmatat si a dat nastere Deltei Dunarii. care au dat numele padurii. acestia din urma fiind o raritate botanica. Padurea Caraorman Pe un teren nisipos de origine marina s-a dezvoltat o padure de stejari.

VII d.). (in doua diplome militare).Hr. cetatea Dinogetia. # Cetatea Dinogetia.Hr. Macin Asezare cu nume celtic. Vestigii Istorice din Delta Dunarii # Enisala La Enisala s-au gasit urmele unor asezari traco-getice din sec IX-VII i. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach . cea mai mare necropola geto-dacica din Dobrogea din sec. de la debarcadere si farurile de pe dig. IV-III i. a fost unul dintre cele mai mari orase in Dobrogea. getice din sec. X-XII. Garvan Initial asezare geto-daca si apoi romana. atracţii turistice: • • • • Castelul Bran Muzeul de artă medievală Muzeul satului Bran Clădirea vechii vămi (sec.Hr. Isaccea Cetate romano-bizantina cu nume celtic.sec. XVIII) . In perioada romana a devenit un puternic centru militar.Dromichete.Hr. Cetate traco-getica mentionata in sec. # Fortificatia Troesmis Fortificatia este situata la 3 km de comuna Turcoaia. III i. Mahmudia (sec. # Fortareata Arrubium. construita in 369 d.Hr. A fost un important punct la granita imperiului in timpul stapanirii romano-bizantine. Aceasta intre sec I . Simpson a condus 13 ani lucrarile de constructii pe canal..Hr. III d. atestata documentar in anul 100 d. # Cetatea antica # Chilia Veche # Cetatea bizantina Salsovia. # Fortareata Noviodunum. cetatea a fost reconsolidata si amplificata in sec.Hr.. de un trib huno-bulgar. a fost ridicata in timpul imparatului Diocletian (284-305 d.) Potenţialul turistic al zonei BRAN Judeţul Braşov.Hr. si un cadru roman.Hr. Distrusa in 559 d. ROMÂNIA Obiective turistice.Hr. IV i.omul de incredere al inginerului sef al Comisiei Europene a Dunarii.

5 Km de Pensiunea MUNTELE RECE. teleski 700 m. plimbare cu telecabina spre Babele. turnul cu ceas. vizitarea Muzeului Brukenthal • SIGHIŞOARA – vizitarea cetăţii medievală. Saschiz. drumeţie la Cascada Urlătoare. plimbare cu telecabina spre Clăbucet • BUSTENI – vizitarea Staţiunii. Muntele Furnica. diferenţă de nivel 150m. • BRASOV – vizitarea oraşului vechi. • Pârtia Poiana Braşov Excursii de o zi. la aproximatix 3. cu maşina: • SIBIU – în anul 2007 a fost CAPITALA CULTURALĂ a EUROPEI– vizitarea oraşului medieval. Poiana Braşov • SINAIA – vizitarea Staţiunii. Castelul Peleş • PREDEAL – vizitarea Staţiunii.• • • • • • • Cetatea Râşnov Cheile Râşnoavei Parcul Natural Bucegi Rezervaţia Naturală Piatra Craiului Cheile Dâmbovicioarei Peştera Dâmbovicioarei Poiana Braşov Trasee montane de vară – drumeţie 7 ore: • Bran (760 m) – Poarta – Culmea Clincea – Muchia Ţigăneşti – Hornul Scării – Vârful Scara – Şaua Hornurilor – Vârful Omu (2505 m) • Bran – Valea Ciubotea – Vârful Scara – Vârful Omu • Bran – Valea Gaura – Cabana Omu • Bran – Poarta – Culmea Ţigăneşti – Valea Ţigăneşti – Cabana Mălăieşti • Bran – Şimon – Plaiul lui Lom – Poiana Guţanului – Şaua Strunga – Cabana Padina Agrement sportiv în zona Bran • • • • Plimbări cu ATV – închiriere în Bran Călărie Plimbări cu bicicleta Plimbări cu caruţa / sau sania cu cai Sezonul de iarnă – Ski • Pârtia Poiana Zănoaga – aflată pe Valea Porţii. Prejmer. . • Vizitarea Cetăţilor Medievale din TRANSILVANIA: Viscri. tunuri de zapadă artificială şi instalaţie nocturnă. Biertan. oraşul vechi. Pârtia Poiana Zănoaga are lungimea de 1000 m. Biserica Neagră.

DECEMBRIE: Colinde de Crăciun şi obiceiuri tradiţionale de colindat POIANA BRAŞOV Poiana Braşov se află la o altitudine de 1. iar primul . Accesul cu automobilul se face din oraşul Braşov sau cu autobuzul 20 din Livada Poştei pe o distanță de 12 km. rezervaţia Tâmpa.AUGUST: Târgul de Pantelimon. locurile de cazare sunt distribuite în hoteluri şi pensiuni. În staţiune există centre de închiriat echipamente pentru sporturile de iarnă.MARTIE: Plecarea oilor . În staţiune.SEPTEMBRIE . instalaţii de transport pe cablu (teleschiuri.MAI: Măsurarea laptelui . Târgul de vară de la Moeciu . Locuri care pot fi vizitate în masivul Postăvarul: Peştera de Lapte. Pietrele lui Solomon.IUNIE: Olimpiada de vară de la Şirnea . prima cabană a fost construită în anul 1883. 3 şi 4 stele. Muchia Cheii (abruptul Itvig).OCTOMBRIE: Sărbătoarea de Halloween .020 m la baza Masivului Postăvarul.APRILIE: Alegerea celui mai bun crescător de animale . scutere şi alte mijloace de transport folosite pentru agrement. Târg de toamnă cu produse ecologice.IULIE: Sântilie. Templul Idolilor (Bisericuţa Păgânilor).OCTOMBRIE: Răvăşitul oilor (întoarcerea oilor de la munte). telecabine şi telegondolă). biciclete. tradiţionale .Agrement. Pe masivul Postăvarul. Nedeea Munţilor de la Fundata . Cristianul Mare este deservit de două telecabine care îl parcurg în 5-6 minute. cu grad de clasifi care de 2. manifestări etno-folclorice şi sărbători tradiţionale: . Staţiunea beneficiază de o bază complexă pentru practicarea sporturilor de iarnă: pârtii. Traseul Poiana Braşov – Vf.

concurs de schi din România a avut loc aici în anul 1906.Grad de dificultate: Foarte Uşor Lungime: 300 m Instalaţii de transport pe cablu: Telecabine: Capra Neagră. Ruia.Grad de dificultate: Dificil Lungime: 495 m Lupului.Grad de dificultate: Mediu Lungime: 2500 m Drumul Roşu. Subteleferic.Grad de dificultate: Dificil/Mediu Lungime:2220 m Ruia. Telegondolă: Postăvarul Teleschi: Bradul. Pârtii de schi: Bradul.Grad de dificultate: Dificil Lungime: 540 m Subteleferic 2. primii schiori urcând pe Postăvarul în anul 1895.Grad de dificultate: Dificil Lungime: 2860 m Stadion.Grad de dificultate: Dificil/Mediu Lungime:315 m Sulinar. Astăzi există 9 pârtii şi 7 instalaţii de transport pe cablu. Kanzel.Grad de dificultate: Uşor Lungime: 4600 m Subteleferic.Grad de dificultate: Uşor Lungime:465 m Kanzel. În anul 1951 dotările existente la acea vreme permit organizarea Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă. Stadion . Dezvoltarea cea mai mare a staţiunii se petrece în ultimii 30-40 de ani când se construiesc noi hoteluri şi apar pârtii şi instalaţii de transport pe cablu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful