12. Procedura unificarii europene.

Frontierele noii Europe Unificarea europeana a fost intreprinsa de multe ori prin incercarea unei puteri economice, politice si militare de a subordona alte state.(Franta napoleoniana, germania nazista, rusia sovietica dictat ideologic). Unif. europeana pusa in miscare in per. postbelica in Eu. Occid. recurge la cu totul alte proceduri: tin cont de mostenirea culturala a continentului; servesc unitatea fara a sacrifica diversit. culturala; sunt proceduri juridice. Unificarea europeana a fost conceputa de multe ori in analogie cu formarea unui polis. Diversele grupuri de cetateni trec peste dependentele lor locale si nationale si se reunesc pentru a discuta probl. comune si a lua decizii. Astfel, convocand o adunare constituanta compusa din reprez. alesi ai tarilor, unificarea europ. s-ar putea infaptui direct. Acest model al polisului este insa apriorist, nu putea fi pus in practica. Modelului polisului i s-a preferat legitim abordarea pragmatica orientata spre valori ferme, bazata pe realizarea pas cu pas a unficarii. Strategia acomodarilor contextuale si a echilibre lor fragile trebuie inlocuita prin identificarea intereselor comune. Aceasta metoda a fost caracterizata de Walter Hallstein in 1980, in contextul razboiului rece dar si al diversitatii culturale. Mai intai, unificarea europeana este un proces cu componente intelectuale, culturale, juridice, economice ce are drept compon. conducatoare evolutia politica . Cea mai puternica incorporare a act. politice este statul, asftel ca politica statelor este hotaratoare. Aceasta se orienteaza spre realizarea intereselor comune, suprastatale. Aceasta este logica din spatele CECO. Mai departe, pastrarea accentului pe formarea pietei comune, pt inlat. barierelor vamale, apoi concretizarea in legislatie a fiecarui pas al unificarii si asigurarea unei dinamici continue a acestui proces. Filosofi francezi au profilat reunificarea Europei in forma unitas multiplex, si au cautat o metoda ce nu suprima particularitatile. Ei au observat ca se reclama azi o teorie a complexitatii ansamblurilor, care nu le mai priveste doar functionalist sau doar birocratic, ci ca unitati ce ating natural acomodarea. Europa deschide persp. unui policentrism cultural. Problema consta in a trasnforma Eu. geografica si istorica intr-una politica si functionala. S-a incercat acest lucru prin confed. europeana, Eu. regiunilor s.a., care insa raman retorice in conditiile unei Europe a statelor nationale puternic profilate pe interesele lor. Nu se poate face abstractie de statele nat. ca subiecti ai vointei politice, dar in multe domenii (economic, industrial, ecologic, stiintific) paradigma statului national nu mai funct. cu randament. Europa trebuie sa promoveze strategia parteneriatului, orientandu-se spre cooperare mai degraba decat spre izolare si actiune unilaterala. In demersul pe calea unficarii, un element fundamental este dreptul. Promotorii sai au plecat de la premisa ca acea unitatea europeana este durabila, care se bazeaza pe vointa si legislatia proprie, ca act de drept. Regulile generale dupa care procedeaza comunitatea, cf Tratatului de la Roma sunt: o reglementare uniforma, actiunea indirecta asupra ordinilor de drept ale statelor membre, realizarea de acorduri intre acestea. Instrumentele legislative ale Comunit. Europene sunt ordonantele, liniile directoare, deciziile si recomandarile. In timp ce ordonantele sunt legi ale comunitatii, liniile dir. solicita statelor membre acomodarea propriului drept la scopurile comunitatii, iar deciziile solutioneaza cazuri determinate. Procesul unificator se loveste de o serie de bariere, care pot fi depasite numai abandonand paradigma unul pe seama altuia in favoarea paradigmei unul impreuna cu celalalt, cupland libertatea cu solidaritatea statelor. Unificarea europeana este incompatibila cu politici autarhice, pentru ca presupune acomodari reciproce si impartasirea de valori si reguli comune. De aceea, e necesara o relativizare a valabilitatii regulii noningerintei in treburi interne, in conditiile in care suntem interdependenti, fara insa a inseamna legitimarea

unei ideologii interventioniste. Relativizarea regulii are sens daca e cuplata cu solidaritatea in infruntarea problemelor comune si necomune. In final, este de subliniat faptul ca indivizii sunt in aceeasi masura purtatorii unei politici precum sunt institutiile, depinzand de opiniile, actiunile, criticile, argumentele cetateanului simplu care suntem fiecare.