Carbonul

Carbonul este un element remarcabil din mai multe motive. Printre formele sale diferite se numără una dintre cele mai moi (grafit) și una dintre cele mai dure (diamant) dintre substanțele cunoscute. Mai mult, are o capacitate deosebită de a forma legături chimice cu alți atomi mici, incluzând atomii de carbon, iar mărimea sa îl face capabil de a forma legături multiple. Datorită acestor proprietăți, carbonul poate forma aproape zece milioane de compuși chimici diferiți. Compușii de carbon reprezintă baza vieții pe Pământ și ciclul carbo-azot produce o parte din energia radiată de Soare și de alte stele. În plus, carbonul are cele mai înalte puncte de topire/sublimare dintre toate elementele. La presiunea atmosferică nu are punct de topire deoarece punctul său triplu este la 10 MPa (100 bar), deci sublimează la peste 4000 K. Astfel, el rămâne solid la temperaturi mai înalte decât cele mai mari puncte de topire ale metalelor, precum wolframul sau reniul, indiferent de forma sa alotropică. Carbonul nu a fost creat în timpul Big Bang-ului, deoarece are nevoie de producerea unei coliziuni triple de particule alfa (nuclee de heliu). Universul s-a extins inițial și apoi s-a răcit prea repede pentru ca acest lucru să fie posibil. Oricum, este produs în interiorul stelelor în ramura orizontală, unde un nucleu de heliu este transformat în carbon prin procesul triplu-alfa. A fost de asemenea creat în stări multi-atomice.Are numarul atomic Z=6.

Compuși anorganici
Cel mai cunoscut și important oxid al carbonului este dioxidul de carbon, CO2. Este o componentă minoră a atmosferei Pământului, produs și folosit de toate ființele vii, și un compus volatil în altă parte. În apă formează urme de acid formic, HCO2H, dar ca majoritatea compușilor cu mai mulți atomi de oxigen la un singur carbon este instabil. Prin acest intermediar, sunt produși ioni carbonați. Unele minerale importante sunt carbonații, precum calcitul. Disulfura de carbon, CS2, este similară. Alți oxizi sunt monoxidul de carbon, CO, și neobișnuitul suboxid de carbon, C3O2. Monoxidul de carbon se formează prin combustie incompletă și este un gaz incolor și inodor. Fiecare moleculă conține o legătură triplă, care este foarte puțin polară, rezultând tendința de a se atașa permanent de moleculele de hemoglobină, deci gazul este foarte otrăvitor. Cianura, CN-, are o structură similară și se comportă ca un ion halid; (CN)2, este înrudită. Cu metalele reactive, precum wolframul, carbonul formează fie carburi, C-, fie acetilide, C22-, aliaje cu puncte de topire foarte înalte. Acești anioni sunt de asemenea asociați cu metanul și acetilena, ambii fiind acizi foarte slabi. Cu o electronegativitate de 2,5,

11%). Diamantele au fost întotdeauna considerate rare și frumoase. Unele carburi au matrice covalente. Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului. de exemplu carborundul. carbon-14 sau 14C. sau 13 C. Izotopi Carbonul are doi izotopi naturali stabili: carbon-12. și un radioizotop natural. Carbonul-14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon.carbonul formează de obicei legături covalente. care seamănă cu diamantul. fulerenul. Unul dintre ultimii alotropi ai carbonului. În 1961. a fost descoperit ca produs secundar în experimente din anii 1980. care dispare prin emisie de protoni și degradare alpha. iar cel care există cel mai puțin este 8C. Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată a adoptat izotopul carbon-12 ca bază pentru greutățile atomice.98739x10-21 s.89%) și carbon-13. Are un timp de înjumătățire de 1. care îl preparau prin arderea materialului organic în spații fără mult oxigen (creând cărbune). dar instabil. (98. . Circuitul carbonului in natura Carbonul a fost descoperit în preistorie și era cunoscut anticilor. SiC. (1. sau 12C.

să se poată ajunge la un cristal cu tăietura specifică. fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani. numele carbonului sunt Kohlenstoff și. Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. Formânduse în aceste condiții.Numele său vine din franțuzescul charbone. dar și diamante mai noi. sau țărmul african). sunt roci bogate în gaze Kimberlite și Lamproite. care. la rândul său. Rocile mamă (de însoțire) a diamantului sunt Peridotit și Eklogit sau in vulcani. koolstof. de un carat. Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de filtrare pentru ca. Vârsta diamantelor este foarte diferită. Diamantul cristalizează în sistemul cubic și poate atinge duritatea maximă (10) pe scara Mohs. Microdiamantele iau naștere la căderea meteoriților mari pe Pământ (ex. care au vârsta de câteva sute de milioane de ani. Africa de sud sau se separă din aluviunile (depunerile) apelor curgătoare (deșertul. grafitul sau diamantul. În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului. Diamantele se pot exploata din rocile însoțitoare prin minerit de exemplu Namibia. însemnând cărbune. În germană și olandeză. ambele însemnând literal "materia (stofa) cărbunelui". Din cauza durității ridicate. Arabii îi spuneau "al-mas" . cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. ce se traduce prin :"de neînvins". Diamantul Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km).adică "cel mai dur". unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) și presiuni ridicate. craterul Barringer). duritatea variind însă în funție de gradul de puritate a cristalului. acestea transportă la erupția vulcanului și diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarței pământului. prin existența unor presiuni și temperaturi ridicate și prezența dioxidului de carbon. Din punct de vedere chimic este una din formele de existență ale carbonului pur. iar in sanscrită i se spunea "vajira". respectiv. . aceasta este determinată de timpul de răcire. la final. celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) și fulerenele. Denumirea de diamant provine din limba greacă "adamas" αδάμας. creându-se condițiile necesare pentru formarea diamantului. cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere de diamant și din fulerită. "indestructibil". vine din latinescul carbo. În India se numea "irra". de unde vine și denumirea slavă de "almaz" (diamant).

creându-se temperaturi și presiuni ridicate. faza geochimică. Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente. care intensifică procesele de încarbonizare. Acest proces are ca rezultat o îmbogățire de peste 50 % din volum în carbon. Procesul de incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă.Carbunele Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun . După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștină unde fiind izolate de aerul atmosferic urmează o serie de procese anaerobe. faza biochimică produsă de bacterii și ciuperci care transformă celuloza și lignina din plante. care se produce la temperaturi și presiuni ridicate formându-se într-un timp îndelungat huila și antracitul. 2. în primele faze se formează turba.neagră cu proprietăți combustibile formată prin (carbonizare) îmbogățirea în carbon (în condițiile lipsei oxigenului) a resturilor unor plante din epocile geologice. Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante fosile. care constau mai ales din feriga uriașă (Pteridopsida sau Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia adevărate păduri. prin două procese mai importante: 1. . faza propriu zisă de incarbonizare. azi feriga are între 9000 și 12000 de varietăți. presiunea elimină apa din turbă astfel ia naștere cărbunele brun.

Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei din cărbunele brun rezultând cărbunii cu cea mai mare putere calorifică. fiind insolubil în acizi. sau bare. Cărbunele brun este un cărbune mai tânăr formându-se în peroada terțiară în urmă cu 2. Grafitul Grafitul sau plombagina (denumire de specialitate) este un mineral răspândit în natură ce face parte din categoria nemetalelor.3 având o urmă neagră cenușie.coeficientul de dilatare liniara pe °C .86 - . Obiectul mai este cunoscut și ca hârtie de indigo. laserul este anizotrop) și este un bun conductor electric. hexagonale. radiația solară este izotropă (uniformă în cele 3 dimensiuni). formă tabulară. Grafitul are în structură cristale opace de culoare neagră.1 . rar romboedric sau fiind sub formă amorfă.2. Luciul fiind metalic la formele cristaline și mat la agregatele amorfe. solzoasă. 280 . Duritatea pe scara Mohs este între 1 . denumire dată de culoarea caracteristică Grafitul sublimează la o temperatură de 3825 °C. devine magnetic bipolar numai după o tratare pirolitică (încălzire).7. huila și în final antracitul care este în același timp și cărbunele cel mai vechi.345 milioane de ani în urmă. are un caracter anizotropic accentuat (de ex.2. La antracit procentul de carbon ajunge la 90 . . fiind după diamant un element stabil datorită structurii simetrice de C60 cu o compoziție chimică de Carbon pur cristalizând hexagonal. Denumirea de plombagină este folosită și pentru a se face referire la un tip de hârtie acoperit cu grafit ce servește la multiplicarea textelor. constituind azi una dintre principalele resurse energetice ale globului.5 .65 milioane de ani. Zăcămintele de huilă s-au format cu cca. densitatea 2.96 %.

170 . proprietate care a determinat folosirea mineralului în fabricarea minelor de creioane.punct de fierbere °C . Etimologia termenului provine din limba greacă: γραφειν (graphein) = a scrie.001/°C x cm x s .e.≈4000 .0. .) grafitul era folosit la înegrirea obiectelor din ceramică.4200 .1.căldura latentă de topire Kcal/Kg .n.conductivitatea termică la 20 °C Kcalx0. In epoca târzie a fierului (între secolul V și I î.012 căldura de combustie Kcal/Kg ≈7800.căldura specifică Kcal/Kg x °C . aceasta fiind datorată urmei negre lăsată pe hârtie. unele din acestea fiind descoperite în Passau.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful