Carbonul

Carbonul este un element remarcabil din mai multe motive. Printre formele sale diferite se numără una dintre cele mai moi (grafit) și una dintre cele mai dure (diamant) dintre substanțele cunoscute. Mai mult, are o capacitate deosebită de a forma legături chimice cu alți atomi mici, incluzând atomii de carbon, iar mărimea sa îl face capabil de a forma legături multiple. Datorită acestor proprietăți, carbonul poate forma aproape zece milioane de compuși chimici diferiți. Compușii de carbon reprezintă baza vieții pe Pământ și ciclul carbo-azot produce o parte din energia radiată de Soare și de alte stele. În plus, carbonul are cele mai înalte puncte de topire/sublimare dintre toate elementele. La presiunea atmosferică nu are punct de topire deoarece punctul său triplu este la 10 MPa (100 bar), deci sublimează la peste 4000 K. Astfel, el rămâne solid la temperaturi mai înalte decât cele mai mari puncte de topire ale metalelor, precum wolframul sau reniul, indiferent de forma sa alotropică. Carbonul nu a fost creat în timpul Big Bang-ului, deoarece are nevoie de producerea unei coliziuni triple de particule alfa (nuclee de heliu). Universul s-a extins inițial și apoi s-a răcit prea repede pentru ca acest lucru să fie posibil. Oricum, este produs în interiorul stelelor în ramura orizontală, unde un nucleu de heliu este transformat în carbon prin procesul triplu-alfa. A fost de asemenea creat în stări multi-atomice.Are numarul atomic Z=6.

Compuși anorganici
Cel mai cunoscut și important oxid al carbonului este dioxidul de carbon, CO2. Este o componentă minoră a atmosferei Pământului, produs și folosit de toate ființele vii, și un compus volatil în altă parte. În apă formează urme de acid formic, HCO2H, dar ca majoritatea compușilor cu mai mulți atomi de oxigen la un singur carbon este instabil. Prin acest intermediar, sunt produși ioni carbonați. Unele minerale importante sunt carbonații, precum calcitul. Disulfura de carbon, CS2, este similară. Alți oxizi sunt monoxidul de carbon, CO, și neobișnuitul suboxid de carbon, C3O2. Monoxidul de carbon se formează prin combustie incompletă și este un gaz incolor și inodor. Fiecare moleculă conține o legătură triplă, care este foarte puțin polară, rezultând tendința de a se atașa permanent de moleculele de hemoglobină, deci gazul este foarte otrăvitor. Cianura, CN-, are o structură similară și se comportă ca un ion halid; (CN)2, este înrudită. Cu metalele reactive, precum wolframul, carbonul formează fie carburi, C-, fie acetilide, C22-, aliaje cu puncte de topire foarte înalte. Acești anioni sunt de asemenea asociați cu metanul și acetilena, ambii fiind acizi foarte slabi. Cu o electronegativitate de 2,5,

Există 15 izotopi cunoscuți ai carbonului. sau 13 C. care seamănă cu diamantul. Izotopi Carbonul are doi izotopi naturali stabili: carbon-12. (1. și un radioizotop natural. Unul dintre ultimii alotropi ai carbonului. care îl preparau prin arderea materialului organic în spații fără mult oxigen (creând cărbune). Circuitul carbonului in natura Carbonul a fost descoperit în preistorie și era cunoscut anticilor. de exemplu carborundul.98739x10-21 s.carbonul formează de obicei legături covalente. dar instabil. carbon-14 sau 14C. SiC. Diamantele au fost întotdeauna considerate rare și frumoase. care dispare prin emisie de protoni și degradare alpha. Carbonul-14 are un timp de înjumătățire de 5730 ani și este folosit intens pentru datarea materialelor pe bază de carbon. (98. iar cel care există cel mai puțin este 8C.89%) și carbon-13. sau 12C. Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată a adoptat izotopul carbon-12 ca bază pentru greutățile atomice. .11%). a fost descoperit ca produs secundar în experimente din anii 1980. În 1961. fulerenul. Are un timp de înjumătățire de 1. Unele carburi au matrice covalente.

respectiv. fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani. "indestructibil". koolstof. Diamantele se pot exploata din rocile însoțitoare prin minerit de exemplu Namibia. Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. Rocile mamă (de însoțire) a diamantului sunt Peridotit și Eklogit sau in vulcani. care. . sunt roci bogate în gaze Kimberlite și Lamproite. grafitul sau diamantul. de unde vine și denumirea slavă de "almaz" (diamant). Vârsta diamantelor este foarte diferită. la rândul său. ce se traduce prin :"de neînvins". unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) și presiuni ridicate. care au vârsta de câteva sute de milioane de ani. În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului.Numele său vine din franțuzescul charbone. Din punct de vedere chimic este una din formele de existență ale carbonului pur. la final. Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km). Diamantul cristalizează în sistemul cubic și poate atinge duritatea maximă (10) pe scara Mohs. Africa de sud sau se separă din aluviunile (depunerile) apelor curgătoare (deșertul. cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere de diamant și din fulerită. Arabii îi spuneau "al-mas" . însemnând cărbune. iar in sanscrită i se spunea "vajira". Formânduse în aceste condiții. creându-se condițiile necesare pentru formarea diamantului. cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Microdiamantele iau naștere la căderea meteoriților mari pe Pământ (ex. sau țărmul african). duritatea variind însă în funție de gradul de puritate a cristalului. În germană și olandeză.adică "cel mai dur". Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de filtrare pentru ca. vine din latinescul carbo. ambele însemnând literal "materia (stofa) cărbunelui". craterul Barringer). aceasta este determinată de timpul de răcire. Denumirea de diamant provine din limba greacă "adamas" αδάμας. numele carbonului sunt Kohlenstoff și. celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) și fulerenele. Din cauza durității ridicate. În India se numea "irra". acestea transportă la erupția vulcanului și diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarței pământului. de un carat. prin existența unor presiuni și temperaturi ridicate și prezența dioxidului de carbon. Diamantul Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. dar și diamante mai noi. să se poată ajunge la un cristal cu tăietura specifică.

faza geochimică. Prin migrația mărilor aceste mlaștini au fost acoperite cu sedimente.neagră cu proprietăți combustibile formată prin (carbonizare) îmbogățirea în carbon (în condițiile lipsei oxigenului) a resturilor unor plante din epocile geologice. 2. Acest proces are ca rezultat o îmbogățire de peste 50 % din volum în carbon. care se produce la temperaturi și presiuni ridicate formându-se într-un timp îndelungat huila și antracitul. care intensifică procesele de încarbonizare. care constau mai ales din feriga uriașă (Pteridopsida sau Polypodiopsida) care în urmă cu 400 de milioane de ani alcătuia adevărate păduri. prin două procese mai importante: 1. creându-se temperaturi și presiuni ridicate. faza biochimică produsă de bacterii și ciuperci care transformă celuloza și lignina din plante. presiunea elimină apa din turbă astfel ia naștere cărbunele brun. faza propriu zisă de incarbonizare. azi feriga are între 9000 și 12000 de varietăți. în primele faze se formează turba. . După moartea lor aceste plante se scufundau în mlaștină unde fiind izolate de aerul atmosferic urmează o serie de procese anaerobe.Carbunele Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun . Procesul de incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă. Materia inițială de bază din care ia naștere cărbunele sunt resturi de plante fosile.

Cărbunele brun este un cărbune mai tânăr formându-se în peroada terțiară în urmă cu 2. huila și în final antracitul care este în același timp și cărbunele cel mai vechi. fiind insolubil în acizi. sau bare.coeficientul de dilatare liniara pe °C . .Dacă aceste presiuni mari persistă mai departe se continuă eliminarea apei din cărbunele brun rezultând cărbunii cu cea mai mare putere calorifică. denumire dată de culoarea caracteristică Grafitul sublimează la o temperatură de 3825 °C. Grafitul are în structură cristale opace de culoare neagră.7. rar romboedric sau fiind sub formă amorfă. Zăcămintele de huilă s-au format cu cca. devine magnetic bipolar numai după o tratare pirolitică (încălzire).3 având o urmă neagră cenușie. are un caracter anizotropic accentuat (de ex. laserul este anizotrop) și este un bun conductor electric. formă tabulară. La antracit procentul de carbon ajunge la 90 . radiația solară este izotropă (uniformă în cele 3 dimensiuni).5 . Luciul fiind metalic la formele cristaline și mat la agregatele amorfe. fiind după diamant un element stabil datorită structurii simetrice de C60 cu o compoziție chimică de Carbon pur cristalizând hexagonal. densitatea 2. Duritatea pe scara Mohs este între 1 .2. Denumirea de plombagină este folosită și pentru a se face referire la un tip de hârtie acoperit cu grafit ce servește la multiplicarea textelor. Grafitul Grafitul sau plombagina (denumire de specialitate) este un mineral răspândit în natură ce face parte din categoria nemetalelor.345 milioane de ani în urmă.2.65 milioane de ani. 280 .1 . solzoasă. hexagonale.96 %.86 - . constituind azi una dintre principalele resurse energetice ale globului. Obiectul mai este cunoscut și ca hârtie de indigo.

punct de fierbere °C .≈4000 .4200 .n. In epoca târzie a fierului (între secolul V și I î.012 căldura de combustie Kcal/Kg ≈7800. Etimologia termenului provine din limba greacă: γραφειν (graphein) = a scrie. .conductivitatea termică la 20 °C Kcalx0.căldura specifică Kcal/Kg x °C .001/°C x cm x s .) grafitul era folosit la înegrirea obiectelor din ceramică.170 . unele din acestea fiind descoperite în Passau.1. aceasta fiind datorată urmei negre lăsată pe hârtie.0.e.căldura latentă de topire Kcal/Kg . proprietate care a determinat folosirea mineralului în fabricarea minelor de creioane.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful