1.

Psihodiagnostic -Obiectul de studiu, definiie, interrelaia cu alte

tiine, domenii de aplicare Obiect de studiu particularitatile individual psihologice.Psihodiagnosticul este component a psihologiei i o form important a psihologiei practice care se ocup de elaborarea i utilizarea diferitor metode de evaluare a particularitilor individuale tipologice ale omului. Psihodiagnosticul reprezint un act sintetic de evaluare a sistemului psihic ca rezultat al examinrii psihologice. Termenul de diagnostic (cunoscut din psihopatologie) desemneaz recunoasterea unei boli, pornind de la semnalele descrise de medic i ceilali specialiti. (Lafon, R.) Specificul psihodiagnosticului: psiche suflat; diagnosis cunoatere; diagnosticus capabil de cunoatere. Psihodiagnosticul cercetarea multilateral a copilului Psihocorectia (inlaturarea tulburarii in dezvolt. proces. cognitive si personalit. copilului). Consiliul psihologic: Ajuta in rezolvarea problemelor urgente. Popularizarea psihologiei (familiarizarea contingentului cu cunostintele psihologice. Din istoricul psihodiagnosticului Cu 3000 de ani n urm, n Imperiul Chinez exista un sistem psihodiagnostic de angajare la munc.Grecii antici, practicau testele.
2.

Ca tiin, psihodiagnosticul s-a constituit n secolele XIX-lea XX-lea. Caracteristica perioadei precontemporane (sec. XIX-lea XX-lea): studiul proceselor psihice era o preocupare a medicilor (pn la ei fiind filosofii i scriitorii); caracterul instabil al domeniului psihodiagnostic (medicii, psihiatrii sunt cei care manifest un mare interes asupra bolilor psihice, a neurozelor); apariia met. psihodiagnostice: observaia; convorbirea; analiza documentelor; met. biografic; apariia psihodiagnosticului, ca domeniu aparte, a fost pregtit de: 1. psihodiagnoza experimental 2.sihodiagnoza diferenia1. Psihodiagnoza experimental este legat de fondarea de ctre german Wilhelm Wundt (1832-1920) a primului laborator de psihodiagnoz experimental1879. Francis Galton (1822-1911) printele difereniale, care pus bazele testrii,(1884), pune la dispoziie laboratorul antropometric. El consider c testele pot indica nivelul inteligenei omului (cu ct pragul diferenial este mai nalt, cu att inteligena este mai mare). Idioii, de exemplu, nu disting temperatura sau durerea. Primul a utilizat scalele apreciative, anchetarea, tehnica asociaiilor libere. A contribuit la elaborarea metodelor statisticii matematice (perfecionate de Pearson). Testele psihologului James Mckeen Cattell (1860-1944), influenate de Francis Galton, msoara viteza micrii; sensibilitatea la durere; testarea reaciei; memoria acuitatea vizual/ auditiv; Psihiatrul Emil Kraepelin (1856-1926) a elaborat teste ce erau menite s msoare efectele operaiilor aritmetice elementare: surmenajul, memoria, distragerea atenia. Herman Ebbinghaus (1850-1909) a studiat legile memoriei, utiliznd serii de silabe fr sens. 2. Psihodiagnoza diferenial - obiect de studiu particularitatile individual psihologice.Se constituie sub influena tiinelor practice (medicina, pedagogia), orientndu-i cercetarea, spre persoanele cu retard mintal.

Primii cercettori, care s-au ocupat de problematica personelor cu deficiene mintale au fost medicii. Medicul Etienne Esquirol (1772-1840), elevul lui C. Pinel, n lucrarea sa De la intelectul de limit la idioie face deosebirea ntre bolnavii psihici i bolnavii retardai. i finalizeaz studiul prin descoperirea unui criteriu de dezvoltare a activitii intelectuale limbajul. Repere istorice ale Psihodiagnozei Fundamentarea Psihodiagnozei ca tiin a cunoscut o traiectorie bogat n descoperiri tiinifice eseniale i necesare realizrii unui contur clar al obiectului su de studiu: n 1860: Gustav Theodor Fechner- I-a lucrare cu caracter tiinif Elemente Der Psycholophsik n 1879: Wilhem Wundt I-ul laborator experimental (testare psihologic) Leipzig(Germania) n 1884: Francis Galton realizeaz prima baterie(serie) de teste; n 1890: James McKeen Cattell utilizeaz pentru prima dat termenul de "mental test", evalund aptitudinile intelectuale pe baza unor probe ce vizau timpul de reacie i capacitatea de discriminare senzorial; n 1901: Clark Wissler susine c indicii obinui de Cattell nu coreleaz cu notele olare; n 1914: Scala Metrica a Inteligenei primul test de inteligen, elaborat de Binet-Simon; n 1916: Stern introduce termenul decoeficient de inteligen(IQ)=vrsta mint./vrsta cronol n 1917: Lewis Terman reia scalele Binet-Simon, publicnd Scalele Stanford-Binet. Acestea vor fi revizuite treptat n anii 1937, 1960, 1986; n 1920: Robert Yerkes realizeaz testele pentru ncorporarea n armata american n timpul Primului Rzboi Mondial: Army Alpha i Army Beta; n 1921: Dezvoltarea major a testelor de personalitate; n 1927: Se elaboreaz Testul Rorchach; n 1939: Este fondat Psychological Corporation (Cattell, Thorndike, Woodworth); n 1939: Este elaborat primul chestionar ce vizeaz orientarea profesional; n 1942: Scala Wechsler Bellevue Intelligence elaboarat de David Wechsler va fi revzut ulterior i mbuntit n anii 1955 (WAIS) i 1981 (WAIS-R); n 1949: Minesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI); n 1967: Weschler Intelligence Scale for Children (WISC) revzut /mbuntit n 1974 (WISC-R) i 1990 (WISC-III);Wechsler Primary and Prescholl Intelligence Scale (WPPSI);
3.

Apariia testului: istoric,

definiii Termenul de Test mental a aprut n 1890 n unul din articolele lui James Mckeen Cattell (1860-1944). Tot el lanseaz ideea standardizrii testelor pentru a putea compara rezultatele obinute de diferii cercettori. Psihologul francez Alfred Binet (1857-1911) este cunoscut pentru realizrile sale n dezvoltarea testelor standarde de inteligen. El considera c inteligena trebuie s fie perceput prin prisma proceselor superioare (memoria, imaginaia).Scala lui Binet (construit n 1905, iar n 1908 i 1911 revizuit) l-a condus la concepia de vrst mintal. I-ele teste de grup au aprut n SUA n sfera militar( teste militare Testul Alfa i Testul Beta).Mai trziu (dup terminarea rzboiului) aceste teste de grup se administrau i civililor. n 1920, n SUA apar teste de cunotine. Cu ajutorul lor se evaluau cunotinele elevilor. Apoi, apar testele de personalitate pentru msurarea motivaiei, intereselor, reglarea emoional, relaiilor interpersonale, etc.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

Metoda asociaiilor libere a pus fundamentele dezvoltrii tehnici proiective (subiectului i se prezint o prob nestructurat, care admite mai multe variante de soluionare). Primul chestionar de personalitate este considerat al lui Woodwort, n perioada primului rzboi mondial, cu scopul de a depista persoanele cu nevroz. Testul coninea o serie de ntrebri privind indicii obinuii ai nevrozei, iar persoanele trebuiau s rspund la ele. Testele situaionale apar n anii '20 '30 n SUA, pentru studiul minciunii, a furtului. Subiectul era rugat s ntreprind nite aciuni ce reproduc situaia cotidian, al cror scop rmnea necunoscut (pentru subiecii cercetai). 4. Probleme de deontologie n activitatea psihologului. CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE PSIHOLOG Pornind de la consecinele sociale pe care le poate avea utilizatorul metodelor de psihodiagnostic, n special al testelor, psihologii nsi si-au fixat o serie de norme de etic profesional. n continuare redm n ntregime Normele elementare de deontologie ale psihologului practician din Romnia. n executarea profesiunii sale, prima grij a psihologului este de a evita orice aciune sau exprimare care poate cauza prejudicii demnitii persoanei umane, sau poate fi nociv, intr-un fel sau altul orice experien, prob sau cercetare n curs, va fi sistat de ndat ce se va observa c un atare pericol exist. Psihologul practician trebuie s fie contient n orice moment c are o mare rspundere social, prin faptul c prin profesiunea sa poate influena viaa semenilor si. O eroare n munca sa se poate repercuta pgubitor asupra altora. Psihologul practician are datoria de a se ine la curent cu progresele din domeniul specialitii sale, s aib un nivel ridicat de competen, n interesul cetenilor ncredinai grijei sale i a societii. Psihologul este contient de necesitatea de a fi subiectiv i circumspect, ndeosebi cu utilizarea fa de persoane de care se ocup, a unor termeni ca; anormal, dezadaptat etc. Comunicarea rezultatele unui examen persoanei examinate, prinilor sau altor persoane sau instituii interesate, se va face cu mare grij, pentru a se evita interpretri eronate. Psihologul va respecta secretul profesional, n afara cazurilor de obligaie legal i va redacta n aa fel documentele i materialele sale, nct secretul s fie pstrat. n comunicrile tiinifice, conferinele publice, publicaiile etc, el va deghiza cu grij persoana sau obiectul studiului su, pentru a nu putea fi identificat. Materialele confideniale vor fi pstrate n siguran, iar acelea care nu sunt necesare vor fi distruse n faa unei comisii. Chiar i materialele care nu sunt confideniale vor fi pstrate cu grij pentru a nu fi la indiscreia oricui. n activitatea sa psihologul va utiliza criterii i materiale tiinifice comunicabile i controlabile, limitnd astfel recurgerea la principiul autoritii.

7.

Psihologul nu se va angaja mai mult dect i permite cunotinele, metodele i tehnicile de care dispune. El trebuie s recunoasc limita competenei sale i nu va oferi servicii i nici nu va utiliza tehnici care nu sunt n conformitate cu cerinele tiinifice i etice ale profesiunii sale. 8. Cnd un caz mai dificil sau mai complicat necesit o consultaie, psihologul va face apel la concursul unui specialist competent. 9. Modestia i precauiunea tiinific trebuie s fie o caracteristic a psihologului. El trebuie s informeze corect, s evite orice exagerare, superficialitate sau alunecare spre senzaie. 10. Testele i celelalte metode, de diagnoz psihologic, precum i rezultatul subiecilor si, a persoanelor cu care a lucrat, sunt numai de competena persoanelor care sunt calificate pentru a le utiliza n mod adecvat i a le interpreta n mod corect. 11. Psihiatrul nu accept onorarii sau orice form de remunerare pentru munca sa de la o persoan de care trebuie s se ocupe n cadrul obligaiilor sale profesionale. 12. Psihiatrului i se poate cere, de ctre cei n drept (de ex. comisia naional a testelor) s arate cum a construit sau adaptat testul (chestionarul etc.) pe care-l utilizeaz, care este fidelitatea i validitatea lui, ce eantion a utilizat pentru ealonare etc. 13. Eficiena muncii psihologului necesit aptitudini i trsturi de personalitate cum sunt; -stpnire de sine; -echilibru psihologic;-apropierea omeneasc plin de tact fa de persoanele care sunt obiectul studiului su sau a grijei sale. Aceste aptitudini se pot dezvolta n mare msur n practica activitii profesionale, dac psihologul este contient de ele. 14. n ara noastr, psihologul trebuie s se considere, n serviciul societii, contribuie prin profesiunea sa la creterea eficienii activitii n coal, clinic,industrie, transporturi i n alte domenii, care necesit concursul psihologului practician. Specificul activitatii psihologice in institutiile special. Activitatea psihopedagogului. Psihodiagnosticarea (mai fregvent se supun cercetarii capac. mentale / personalitatea cop.) Se iplica in rezolvarea problemelor de conflict (profesorul, educatorul, parintii,colegii). Programarea psihologiei in rindurile elevilor si a cadrului didactic. Asigura orientarea profesionala (dezvolta aptitudini, valori, iterese). Consultarea managerilor institutionali, a colectivului pedagogic, a parintilor privind educarea si invatarea copiilor, dezvoltarea atentiei, perceptiei, gandirii, etc. Pregateste (impreuna cu alti specialist) un program corectional dezvoltativ individualizat si se implica activ in realizarea acestui program . Consiliere individuala(de grup)privind educatia,instruir,autodeterminarea interrelationarea.

Contine obiectul Etica si psihologia vietii in familie (in special in institutii de tip inclusive internate, scoli speciale) Psihocorectia :orientata spre realizarea programului recuperativ,spre reducerea subdezvoltarii proceselor psihice si a personalitatii, relevarea capacitatilor si aptitudinilor acestui copil. Psihoprofilaxia : Initiativa trebuie sa apartina psihologului.Presupune activitati de prevenire a situatiilor neavantajoase,evitarea aparitiei a unui dezavantaj. Obligatiile psihologului. monitorizarea condiiilor psihopedagogice favorabile unei dezvoltri armonioase a elevului cu deficiene (prevenirea suprasolicitrii psihice, programe educaionale prea complicate, autoaprecierea inadecvat, anxietate); crearea unui climat psihologic pozitiv (n instituie, n relaia printe-copil, etc.); prevenirea dificultilor ce pot aprea la fiecare etap psihologic de vrst. Poate fi creat un consiliu psihopedagogic, n cadrul creia s discute despre: prezena elevului la diferite disciplini; elaborarea unui program individual i colectiv (de grup) de studiu. Not: n perioadele de trecere (a crizelor de vrst) copiii devin dificili, deorece dezvoltarea personalitii copilului nu coincide cu structura fix a sistemului educaional ( L.S.Vgotski). Cea mai dificil etap este cea a colarizrii, apoi urmeaz clasele primare, apoi cele medii, etc. Aceast perioad este considerat drept o perioad senzitiv a dezvoltrii abilitilor i a autocunoaterii de sine. Obligaiile consiliului psihologic: caracterizeaza complex elevul (indicind laturi +, explic. unor particulariti de dezvoltare); aduce informaii culese despre elev la nivelului fiecrui cadru didactic(profesor/educator); s sensibilizeze colectivul pedagogic privind problema cu care se confrunt elevul. Specificul cercetrii Cercetarea ncepe cu nsarcinri simple; Cercetarea dureaz o or (cu pauz de 10min.); Psihopedagogul este nsoit de asistent, care nregistreaz datele; Se permite prezena mamei (fr ca ea s intervin); Cercetarea se finalizeaz prin convorbirea cu prinii. Cercetarea se petrece n condiii optime (fr obiecte de prisos, se exclud culorile stridente) i cu o atitudine binevoitoare (fa de copil); Tipurile metodelor de psihodiagnostic ( met. cu grad nalt-sczut de formalizare) scurt prezentare Metodele utilizate in psihodiagnostic pot fi divizate in 2 categorii: 1. Metode cu un nivel inalt de formalizare 2. Metode cu un nivel scazut de formalizare . Metodele cu nivel scazut de formalizare include observatia , analiza , convorbirea , analiza produselor activitatii, etc. Aceste metode furnizeaza informatii in cazul studierii fenomenelor psihice care cu greu se supun obiectivizarii sau care sunt extreme de schimbatoare(emotiile dinamica scopurilor, starile dispozitia). Acest tip de metode necesita mult timp si tine mult de profesionalismul si intuitia psihopedagogului.
5.

Dintre cele cu grad inalt de formalizare cele mai raspindite sunt testele , numele de test acordat de Cattell. Metodele cu nivel inalt de formalizare si cele cu nivel scazut de formalizare se completeaza reciproc, iar in cadrul unui examen psihologic este necesara utilizarea armonioasa a ambelor tipuri de metode. 6. Observaia ca metod de psihodiagnostic: definiie, condiii de realizare, notaie i sisteme de consemnare, clasificare. Obeservarea este necesara in orice fel de psihodiagnoza. Observatia consta in analiza metodica si intentionata a comportamentului unui subiect, a unei reactii sau a unor manifestari ale subiectului. Exista observare directa si indirecta. Observarea directa are loc atunci cind psihologul constata si consemneaza fenomenele cu ajutorul propriilor sale organe de simt . Observarea indirecta se deosebeste de cea directa prin faptul ca are in obiectiv caracteristici si trasaturi psihice ce nu se pot analiza prin exprimarile lor directe. Observaie este metod . Observaia este una din metodele de cunoatere a personalitii umane, care const n consemnarea metodic, fidel i intenionat a diferitelor manifestri de comportament individual sau colectiv, aa cum se prezint ele n fluxul lor natural de manifestare. (Ion Holban, Cunoaterea elevului: sintez a metodelor) Observaia poate fi: direct (folosind proprile organe de sim sau tehnic) indirect (se analizeaz trsturile psihice ce nu pot fi analizate direct interesul, motivaia, aspiraiile) structurat(cu o gril de observaii) nestructurat(n condiii naturale) spontan provocat continu situaional transversal longitudinal. Formele observaiei. Dup Zlatev calitatea observaiei depinde de: a) particularitile psihoindividuale ale observatorlui concentrarea ateniei, capacitatea de sesizare a esenialului, intuiia; b) eduaia personal a observatorului (tip evalotiv, descriptiv, imaginativ, erudit); c) caracteristicile percepiei (selectivitatea percepiei, factorii sociali ce pot modela percepia). Procesele, strile, nsuirile se studiaz ndirect prin conduite n timpul jocului, muncii. Sistemul de notare aplicat n observare. Executri corecte + Ezitri/balansri ~ Execuii greite - Cnd subiectul nu nelege i cere explicaii ? Mirarea sau surpriza subiectului ! Pregtirea i desfurarea unei observaii experimentale Observaia experimental se desfoar ntr-un spaiu construit de cercettor, n care sunt create condiiile stabilite, ncercndu-se astfel neutralizarea influenei altor factori (toate condiiile fiind date / controlate).

Cercettorul stabilete de la nceput o ipotez de cercetare, pe care dorete s o testeze: de exemplu, faptul c, atunci cnd se simt ameninai, toi oamenii se apr devenind mai agresivi, dar exist diferene de reacie ntre femei i brbai. Anamneza: definiie, condiii de realizare, sisteme de consemnare, clasificare. (interviul biografic) Primii savanii C.Pinel i E.Esquirol foloseau anamneza ca fiind o anchet ce cuprindea modul de via al bolnavului i a evenimentelor ce stteau la baza tulburrilor. B.Morel i J.Magnan au lrgit acest aspect de anchet, desemnnd trecutul familial al pacientului. Anamneza reprezint o metod prin care se urmrete cunoaterea evenimentelor mai importante din vorbirea subicetului care ar putea influena asupra evoluiei sale psihice. Anamneza reprezint totalitatea inform. luate de la subiect n vederea stabilirii diagnosticului. Anamneza termen de origine filosofic, apoi medical desemneaz ansamblul informaiilor asupra trecutului pacientului pentru a-i stabili evoluia. n prezent, tehnica special care se ocup de studiul trecutului familiei este denumit genograma. n psihologie nu exist un standard n interviul biografic. Numrul ntrebrilor variaz n dependen de particularitile subiectului. Exist, totui, cteva aspecte obligatorii pentru anamneza clasic: Numele, prenumele, vrsta, sexul;
7.

Starea sntii, antecedentele (fenomenele ce-au fost n trecut); Mediul social anterior i actual; Nivelul de instruire, scoli absolvite, specialitatea; Date semnificative din perioada colar: succese, eecuri (obiectivele), motivaia, stilul de lucru, atitudini colegiale; Profesia: evoluia profesional, condiii de munc, relaii cu colegii, accidente, pedepse, recompense, realizri, aspiraii; Interesele n afara muncii (coal, timp liber); Idealul de via, concepii generale de via. Cerine : se realizeaz de ctre psiholog (n cadrul cercetrilor psihologice): climat de ncredere ntre subiect i examinat; discuie liber, fr notare n faa subiectului a datelor. Convorbirea: definiie, condiii de realizare, notaie i sisteme de consemnare, clasificare. Convorbirea - o metod psihologic sub forma unei conversaii/ discuii ntre cel puin doi subieci, prinintermediul creia se pot obine informaii despre motivele, aspiraiile, interesele, tririle afective ale interlocutorului. Avantajul convorbirii permite ntr-un timp scurt furnizarea
8.

unor numeroase informaii. Este n conformitate cu principiul lui Socrate vorbete ca s te cunosc n antonomie cu cuvntul a fost dat oamenilor pentru a-i asculta gndurile. Convorbirea poate fi: a) liber b) structurat sunt fixate obiectivele, ns ntrebrile sunt adresate n ordine diferit; c) spontan urmrete un plan, ns ntrebrile se elaboreaz spontan
d) dirijat pe o tematic anterior fixate, dup un plan cu ntrebri identice pentru toi

subiecii.

Convorbirea se aplic drept motod ajuttoare n cercetarea particularitilor de dezvoltare a persoanelor.Convorbirea are aspectul unui dialog care caut s stimuleze activitatea verbal a copiilor i ofer copilului posibilitatea de a trece de la nsarcinri la teste. Chestionar: definiie, condiii de realizare, notaie i sisteme de consemnare, clasificare. Chestionarul reprezint un procedeu de cercetare n care subiectului este supus ntrebrilor. Chestionarul reprezint o serie de ntrebri standardizate, orale sau scrise, puse n cadrul unei anchete. Chestionarul reprezint un ansamblu de ntrebri, concis aranjate i prezentate dupa o ordine precis, servind pentru a aduna ntr-o situaie standardizat opiniile, sentimentele, credinele i condiiile subiecilor. Chestionarul poate forma un test, sau poate suplini o achet. n acest caz, este vorba despre descrierea unei populaii, sau de verificarea unei ipoteze. Dup forma lor, distingem cteva tipuri de ntrebri: a) ntrebri dechise permit subiectului s rspund liber ex:Ce meserie v-ar plcea s avei? b) ntrebri nchise care limiteaz posibilitatea subiectului de a rspunde liber, prinindicarea unuia dintre cele dou variante disponibile: acord/dezacord; c) ntrebri directe; d) ntrebri indirecte. Chestionarele servesc pentru: sondaje; orientarea profesional; n psihologia clinic.
9.

Ancheta: definiie, condiii de realizare, notaie i sisteme de consemnare, clasificare. Ancheta reprezint o metod psihologic prin care subiectul investigat rspunde la ntrebri i mai comunic unele informaii social demografice(vrsta, profes, studiile, datele familiale,etc) Ancheta reprezint un procedeu de cercetare care const n culegerea de informaii, n funcie de nite obiective alese, cu scopul de a descrie i analiza o situaie deosebit.
10.

Experimentul n psihologie: definiie, tipuri, condiii de realizare. Definiia: Experimentul este:

11.

 Cea mai importanta metoda a psihologie, se aplica cind se doreste verificarea unei ipoteze sau a unei date precise si obiective cu privire la un fenomen sau situatie, inregistrata prin intermediul variabililor dependente si independente. metod psihlogic ce const n intervenia activ a cercettorului in scopul determinrii i msurriii unor variabile. Clasificarea: Experiment de confirmare pliaca de la ipoteza in care se afirma existenta unei relatii intre stimul si raspuns, cercetarea confirma ipoteza sau respinge ex: Aromaterapia-creste capacitatea de munca. Experiment-pilot se consider a fi un experiment preliminar; Experiment post-facto - variabila independenta este non-experimentala, experimentatorul nu o modifica ci o i-a drept data de la natura ex: vrsta, sexul, pregatirea scolara... Modificarile in valoarea independenta sunt produse de natura /societate si abia apoi a urmat investigatia experimentului postfacto. Experimentul de laborator- n care subiectul este pus n condiii artificiale de activitate; Experimentul natural- are avantaj fat de experimentul de laborator, deoarece instituie o cunoatere real a existenei i a activitaii subiectului (dar e mai puin precis); A fost introdus de Lazurski (psiholog rus), are aceleasi caracteristici ca si cel de laborator : producerea fenomenului si repetarea experimentului. Eperimentul este efectuat in conditii normale/obisnuite astfel incit subiectii sa nu stie ca sunt cercetati.Experimentatorul se prezinta drept profesor si preda o lectie in timpul careia experimenteaza. Experimentul psihologo-pedagogic,care se limiteaz la cunoaterea subiectului n condiii instructiv educative. Exempu: dezvoltaea memoriei sub influenta jocului didactic. La baza experimentului sunt puse principiile lui L.S.Vgotski privind nivelul actual al dezvoltrii i zona proximei dezvoltri. El prognozeaz dezvoltrea copilului sub influena nvrii; Experimentul diagnostic- ca variant a experimentului psihologo-pedagogic. Organizarea 1. Fixarea problemei de cercetare 2. Formularea ipotezei. Ipoteza - o presupunere. 3. Definirea obiectului, subiectului, obiectivelor cercetrii 4. Promovarea experimentului 5. Controlul variabililor i prelucrarea statistico-matematic a datelor 6. Formularea concluziilor i recomandrilor practice Experimentul cel mai simplu emplic 2 grupuri: - Experimental cruia i se aplic instrumente sau terapii - de control nu se aplic terapia, iar variabila indipendenta are valuarea 0 Subiecii ce alcatuesc grupele se numesc eantioane. Eantioanele sunt selectate dintr-o colectivitate mai mare, numita populaie. Drept populaie pot fi oameni, animale, obiecte. Fiecare subiect dintr-un grup are echivalentul sau in cellalt. n cercetare se poate utiliza i numai un singur grup, unde conduita sau procesul este observat i msurat in condiii normale apoi n condiii schimbate. Promovarea experimentului Pn la nceputul experimentului trebuie sa se stabileasc: - insturcia ce va fi prezentat - inregistrarea stimulilor

- inregistrarea rspunsurilor - execiiul preliminar. Condiiile de promovare sa nu treaca mult timp intre experiment de constatare i de control. Intr-un timp mare pot interveni variabile straine care pot influena rezultatul. Prelucrarea si interpretarea datelor Dupa colectarea datelor in baza experimentului , ele sunt prelucrate matematic si statistic. Prelucrarea statistica va arata daca dataele confirma sau nu ipoteza de cercetare. Simpla examinare a datelor nu ne spune despre semnificatia lor. Numai o analiza statistica ne spune daca aceasta diferenta este reala sau intimplatoare. Putem folosi: Testul T stiudent, Testul Mann Wilnei, Testul Z. 12.Ipoteza: tipuri (de cercetare, nul etc.) caracterizri. Tipuri de ipoteze Att n sociologie, ct i n celelaltetiine socio-umane ntlnim ipoteze teoretice i ipoteze de lucru.Asupra acestei distincii a atras atenia sociologul american Robert King Merton n lucrareaSocial Theoryand Social Structure(1949). Primele propun interpretri noi ale faptelor i fenomenelor, sunt indirecttestabilei delimiteazceea ce s-a numitrevolu iile tiin ifice. Cel de-al doilea tip de ipoteze ce suntvehiculate n cadrul tiin ei normalepoart i numele de ipoteze empirice. Oamenii detiinncearcsexplice de cedivor alitatea n unele zone este mai ridicatdect n altele, de ce schimbarea atitudinilor iopiniilor politice este mai puternicla unele categorii sociale dect la altele etc. Astfel de ipoteze suntdirect testabile n cercetrile empirice, de teren.Madeleine Grawitz (1972, 353-354) consider cipotezele de lucru se clasificdupnivelul lor deabstractizare n trei clase a) Ipoteze care avanseazsupoziiauniformit iicazurilor. De exemplu, ntr-o cercetare empiric sencearcverificarea ipotezei crata divor urilor este mai mare la categoriile sociale cu veniturimai ridicate. n fond, se urmrete o cuantificare a distribuiei comportamentelor ntr-o populaiedeterminat; b) Ipoteze care vizeazcorelaii empirice. Sunt cel mai frecvent ntlnite n cercetrile de teren. Cu privire la divor ialitate se pot formula numeroase ipoteze de acest tip: alcoolism-divor ialitate,comportament agresiv-divor ialitate, diferenmare de vrstntre soi-divor ialitate etc. Sencearcidentificarea caracteristicilor comune ale unor grupuri pentru explicarea asemnriicomportamentelor lor. c) Ipoteze care se refer la rela iile dintre variabilele analitice. Ipotezele de acest tip presupun untravaliu de elaborare mai amplu n vederea stabilirii unor relaii probabile ntre variabilecomplexe: de exemplu, nivel economicdivor ialitate, religie-divor ialitate etc.

Modaliti de elaborare a ipotezelor. Care sunt cile utilizate de cercettori pentru a elabora ipoteze valide? n primul rnd, de ducerea ipotezelor din teorie. Considernd teoria sociologic i, mai general, dintiinele socioumane ca un sistemde ipoteze care au un nivel de maximgeneralitate, se pot deduce ipoteze de nivel intermediar, cu raz medie de generalitate i din acestea numeroase ipoteze de lucru testabile prin cercetrile empirice. Schematic, raporturile dintre cele trei tipuri de ipoteze ar putea fi dup Radu J. Bogdani AuroraMilcoveanu (1974) reprezentate astfel.Sconsider m enunul:Toate societile au o structur social ca pe o ipotez cu nivel maxim degeneralitate (teorie). Din ea se poate deduce ipoteza cu nivel intermediar de generalitate (teorie cu raz medie de generalitate). Toate structurile sociale au ca pr i componente grupurile de apartenenigrupurile de referin. Nici prima (1), nici cea de-a doua ipotez(2) nu sunt direct testabile. Doar ipotezele de lucru deduse din ele: Studenii preiau n cursul procesului de socializare secundar normele i valorile sociale caracteristice profesorilor lor (3a) sau Muncitorii au un comportament profesionalasemntor cu cel al liderilor lor (3b).a.m.d. (3n). Prin intermediul ipotezelor de lucru se verific indirect teoriile cu razmediei cu nivel maxim de generalitate.O a doua cale de stabilire a ipotezelor n cercetrile empirice o constituie experien a direct , saturat de literaturatiinific, a cercettorului care are capacitatea de a intui relaii ntre faptelei fenomeneleobservate. Observnd faptelei fenomenele din viaa cotidianse formuleaz ipoteze despre regularitatea probabila producerii lor, despre legturile posibile dintre ele. Deasemenea, analiznd datele dincercetrile empirice anterioare putem avea intuiia unor noi raporturi dintre variabile. Julian L. Simon(1969) spunea: tim mai multe despre lume atunci cnd am stabilit un raport ntre douvariabile. nevaluarea legturilor, a raporturilor dintre variabile se va porni de la ceea ce este vizibil cu ochiul liber,ar tnd diferenele care strig, pentru ca apoi, pe msura cunoaterii, scutm diferenele careoptesc. Evoluia cercetrilor privind schimbarea atitudinane oferun bun exemplu n acest sens.Primele cercetri sistematice au vizat caracteristicile sursei mesajelor persuasive. Solomon E. Asch(1948) a testat legtura dintre prestigiul surseii capacitatea de influenare a mesajului persuasiv. CarlHovland (1951) a pus n relaie competena sursei i schimbarea atitudinilor n urma expunerii la mesajele persuasive. n fine, Herman C. Kelman (1961) a verificat raportul dintre atractivitatea sursei i schimbarea atitudinal. Prestigiul, competena, atractivitatea sunt caracteristici vizibile. Modul detratare a informaiilor constituie o variabilascuns. Cercettoriii-au pus relativ trziu problemaleg turii dintre modul de tratare a informaiilor i schimbarea

atitudinilor: n1983 Richard E. PettyiJohn T. Cacioppo au formulat ipoteza existenei a douci (centrali periferic) de tratare ainformaiilor. Tratarea centralpresupune centrarea subiectului pe coninutul argumentrii, iar tratarea periferic, mai superficial, se axeazpe caracteristicile de suprafaa ale mesajului (lungimea, numrul deargumente etc.).n afara deducerii din teoriei a stabilirii ipotezelor pe baza experienei personale a cercettorului,analogia reprezint, de asemenea, o sursfertilpentru noi ipoteze. O serie ntreagde ipotezesociologicei psihologice au fost stabilite prin analogie cu fenomenele fizice, chimice, biologice.Referindu-ne tot la problema schimbrii atitudinilor observm cuna din cele mai fertile ipoteze privind rezistena la persuasiune ipoteza inoculrii, formulatde William J. McGuire (1964) a fost stabilitprinanalogie cu strategia medicalde sporire a rezistenei organismului la mbolnvire prin vaccinare. Analog, subiecii expui la o serie de argumente slabe resping mai apoi argumentele puternice alemesajelor contra atitudinale. Variabilele experimentale. Controlul variabilelor. (In portofoliu) Constructia variabilelor (operationalizarea) n a treia etapa modelele ipotetice se traduc n termeni cu incidenta empirica, sau ceea ce se cheama construirea variabilelor. Acestea sunt de mai multe tipuri: a. variabile sociodemografice, n functie de care un individ este plasat ntr-o structura sociala, definindu-i pozitia: vrsta, gen, loc de munca, stare civila, nivel de instruire, loc de munca, venituri etc. b. variabile atitudinale si comportamentale, ce caracterizeaza individualitatea unei persoane din punctul de vedere al atitudinilor si comportamentelor sale fata de anumite obiecte sociale. c. variabile socio-structurale, care se refera la caracteristicile grupurilor n care este integrata persoana investigata, pozitia n stratificarea sau ierarhia sociala: functii de conducere sau subordonare, retele sociale n care se integreaza, institutii n care lucreaza, organizatii educationale, civice sau politice n care desfasoara anumite activitati etc. Pentru ca ipotezele construite sa fie verificabile, este necesar ca variabilele studiate sa fie n numar suficient (sa asigure un grad suficient de saturatie). Variabilele sunt de doua feluri: dependente si independente n functie de care se masoara si se apreciaza primele dintre ele, cele dependente. Constructia variabilelor sau a spatiului de atribute, cum le-a numit Paul Lazarsfeld, reprezinta n acelasi timp operationalizarea conceptelor si elaborarea schemei operationale de cercetare. Conceptul de variabila desemneaza proprietatea fenomenelor si proceselor psihosociale de a varia n functie de moment, loc, colectivitate, individ indiferent de natura fenomenului respectiv. Ca atare termenul de variabila caracterizeaza orice fenomen psihosocial, cum se poate deduce si din tipurile enuntate putin mai nainte. Stabilirea variabilelor este realizabila prin analiza literaturii de specialitate, prin consultarea altor cercetari, a "expertilor" sau chiar a oamenilor obisnuiti si binenteles prin utilizarea imaginatiei analistului social. dintre toate variabilele stabilite trebuie retinute doar cele care sunt congruente semantic si coreleaza ntre ele.
13.

Operationalizarea presupune urmatorul traseu: 1. definirea conceptelor 2. determinarea dimensiunilor acestora 3. transformarea dimensiunilor n indicatori Toate cele trei, concepte, dimensiuni, indicatori reprezinta variabile, desigur n masura n care au proprietati ce se modifica n functie de anumite criterii. Acest parcurs poatemerge mai departe, indicatorii la rndul lor pot fi operationalizati n indici, care contribuie la reconstructia distributiei empirice. Indicele este ntotdeauna subordonat indicatorului. 1. n ceea ce priveste conceptele, n functie de continut sunt doua tipuri de concepte (dupa Septimiu Chelcea): a. concepte ce desemneaza unitati sociale, cum ar fi: oamenii, grupurile, colectivitatile, societatile si produsele materiale si sprituale ale acestora, b. concepte ce se refera la calitatile obiectelor sociale, concretizate n caracteristici individuale sau grupale, relationale si contextuale. 2. Dimensiunile se refera la acele aspecte care prezinta un anumit grad de generalitate al domeniului cercetat, ele fiind tot concepte cu un grad mai scazut de generalitate. Cuprinse de obicei n schema operationalizarii, ele sunt relative si oarecum ambigue , fiind n practica considerate fie concepte, fie indicatori. Mai ales n cazurile simple conceptul este operationalizat direct prin indicatori. 3. Indicatorii pot fi definitionali, empirici si de inferenta, corespunzator functiilor pe care le ndeplinesc. Realizarea unei cercetari concrete impune elaborarea de indicatori empirici, direct masurabili, ceea ce reprezinta transformarea conceptelor si dimensiunilor n termeni operationali de cercetare. Indicatorii stau la baza ntocmirii instrumentelor de cercetare: chestionare, ghiduri de interviu, observatie etc. Definiia i caracteristici ale testului. Valoarea diagnostic i prognostic. Termenul de Test mental a aprut prima dat n 1890 n unul din articolele lui James Mckeen Cattell (1860-1944). Tot el lanseaz ideea standardizrii testelor pentru a putea compara rezultatele obinute de diferii cercettori. Psihologul francez Alfred Binet (1857-1911) este cunoscut pentru realizrile sale n dezvoltarea testelor standarde de inteligen. El considera c inteligena trebuie s fie perceput prin prisma proceselor superioare (memoria, imaginaia).Scala lui Binet (construit n 1905, iar n 1908 i 1911 revizuit) l-a condus la concepia de vrst mintal. I-ele teste de grup au aprut n SUA n sfera militar( teste militare Testul Alfa i Testul Beta).Mai trziu (dup terminarea rzboiului) aceste teste de grup se administrau i civililor, n funcie de vrst. n 1920, n SUA apar teste de cunotine. Cu ajutorul lor se evaluau cunotinele elevilor din diferite clase. Apoi, apar testele de personalitate pentru msurarea motivaiei, a intereselor, reglarea emoional, relaiilor interpersonale, etc. Metoda asociaiilor libere a pus fundamentele dezvoltrii tehnici proiective (subiectului i se prezint o prob nestructurat, care admite mai multe variante de soluionare).
14.

Primul chestionar de personalitate este considerat al lui Woodwort, n perioada primului rzboi mondial, cu scopul de a depista persoanele cu nevroz. Testul coninea o serie de ntrebri privind indicii obinuii ai nevrozei, iar persoanele trebuiau s rspund la ele. Testele situaionale apar n anii '20 '30 n SUA, pentru studiul minciunii, a furtului. Subiectul era rugat s ntreprind nite aciuni ce reproduc situaia cotidian, al cror scop rmnea necunoscut (pentru subiecii cercetai). Clasificarea testelor. CLASIFICRI ALE TESTELOR PSIHOLOGICE Testele psihologice pot fi clasificate n functie de diferite criterii (Albu, 1999). 1. Clasificri n functie de coninutul testului: a). dup modul de executare a sarcinii de ctre subiect teste orale; teste scrise; teste de performan : teste cu manipulare de aparate i piese; teste administrate de calculator. b). dup utilizarea limbajului n rezolvarea sarcinii teste verbale ; teste nonverbale. c). dup modul de procesare implicat: teste de eficien teste de aptitudini; teste de dezvoltare intelectual; teste de cunotine; probe de lucru; teste situaionale teste de personalitate (nonintelective). 2. Clasificri n funcie de modul de administrare a testului: a). dup numrul persoanelor care pot fi examinate simultan: teste individuale; teste de grup. b). dup timpul de execuie teste de vitez; teste de randament: cu limit de timp; cu timp de lucru nelimitat. 3. Clasificri n funcie de modul de cotare a testului i de interpretare a scorului: a). dup modul de stabilire a cotei la test: teste obiective;
15.

 teste subiective. b). dup modul n care se interpreteaz scorurile testelor teste normative; teste centrate pe criteriu; teste idiografice; teste ipsative. Calitile testului (fidelitate, validitate, sensibilitate) Calitatile psihometrice ale testelor psihologice Principalele calitati ale testelor psihologice, dupa G. Lienert (1967), sunt: a) standardizarea (include si etalonarea); b) obiectivitatea; c) fidelitatea; d) validitatea e) sensibilitatea. Printre cele secundare se numara: a) comparabilitatea; b) economicitatea c) aplicabilitatea (n relatie directa cu sensibilitatea). A. Standardizarea Prin standardizare se urmareste uniformizarea conditiilor de evaluare a subiectilor testati. Altfel spus, sunt create conditii identice de testare att sub aspectul continutului si formei itemilor testului, ct si sub cel al aplicarii (administrarii) si evaluarii rezultatelor. Deci, cnd apreciem gradul de standardizare unui test va trebui sa luam n consideratie 4 aspecte: 1) continutul si forma de prezentare si 444b13e numarul itemilor componenti ai testului (aceleasi sarcini pentru toti subiectii); 2) instructiunile date subiectilor n legatura cu tehnicile de aplicare a testului si sarcinile de executat (conditii identice de administrare pentru ca subiectii sa se adapteze la sarcini); 3) sistemul de cotare a raspunsurilor subiectilor si modul de interpretare a cotelor obtinute (adica, asigurarea unui grad satisfacator de obiectivitate a evaluarii). De cele mai multe ori, rezultatele sunt exprimate prin valori numerice - ceea ce trebuie sa asigure o ct mai mica interventie a subiectivitatii evaluatorului. Acest fapt poate fi probat prin existenta acordului interevaluatori. B. Obiectivitatea Obiectivitatea reprezint gradul de concordan ntre aprecierile fcute de ctre evaluatori independeni n ceea ce privete un rspuns bun pentru fiecare din itemii testului. Cu alte cuvinte, un test are calitatea de a fi obiectiv, dac evaluatori diferii aplic n mod unitar baremul de evaluare i de notare. C. Fidelitatea Fidelitatea reprezint calitatea unui test de a produce rezultate comparabile n cursul aplicrii sale repetate. D.Validitatea Validitatea reprezint calitatea testului de a msura ceea ce este destinat s msoare (competenele de evaluat). Tipurile de validitate urmrite n proiectarea unui test sunt: Validitatea de coninut, care exprim msura n care testul acoper uniform elementele de coninut majore pe care le testeaz.
16.

 Validitatea de construct, care exprim acurateea cu care testul msoar un anumit construct Validitatea concurent, care se refer la concordana dintre rezultatele obinute de elev la un test i unele comportamente similare. Validitatea predictiv, care se refer la msura n care testul face prognoza rezultatelor viitoare ale elevului. Validitatea de faad, care exprim msura n care testul este relevant i important pentru cei ce sunt testai. De exemplu, un test care evalueaz competene situate la niveluri diferite de complexitate, trebuie s exprime acest fapt printr-un numrul specific de itemi care vizeaz respectivele competene. Printre factorii care pot influena negativ validitatea unui test menionm: - indicaiile neclare; - nivelul de dificultate necorespunztor al itemilor; - itemii de calitate slab; - dimensiunea testului (testul prea scurt/ lung), necorelarea dintre sarcinile specificate i timpul efectiv de lucru. 4. Aplicabilitatea Aplicabilitatea reprezint calitatea testului de a fi administrat i interpretat cu uurin. Criteriile de selectare a testelor cu o bun aplicabilitate sunt : - specificul competenelor evaluate prin test; - concordana dintre forma i coninutul testului, pe de o parte, i nivelul de vrst al elevilor, pe de alt parte; - timpul i costurile necesare pentru administrarea testului; - obiectivitatea n notare i interpretarea rezultatelor. Teste senzoriale. Noiune de prag, senzaie, sensibilitate. Msurarea sensibilitii kinestezice. Probe pentru determinarea sensibilitatii kinestezice 1 Kinezimetrul Michotte este un dispozitiv alcatuit dintr-o bara gradata n lungime de 50 cm asezata pe un suport. Bara dispune de un dispozitiv ce se poate deplasa si fixa ntr-o anumita zona si un alt dispozitiv care poate fi manevrat de catre subiect de la o extremitate pna la reperul fix. n mod obisnuit experimentele de acest gen se desfasoara fara control vizual. Subiectul legat la ochi trebuie sa deplaseze reperul mobil pna la ntlnirea reperului fix apoi experimentatorul aduce n pozitie initiala reperul mobil, muta reperul fix la extremitatea opusa si conduce mna si degetul subiectului pe reperul mobil solicitndu-l sa l deplaseze pna unde crede el ca a ntlnit reperul fix. Se masoara diferenta n centimetri, cu plus daca a depasit pozitia initiala a reperului fix si cu minus daca s-a oprit nainte de aceasta pozitie. Pe aceasta cale se pot determina tendintele de sub sau supraestimare n aprecierea pe cale kinestezica si fara control vizual a distantelor. Senzatiile Legatura informationala cea mai simpla a omului cu realitatea este realizata prin intermediul senzatiilor. Toate celelalte raporturi mai complexe nu se pot constitui fara a avea o baza senzoriala. Procese psihice cognitive elementare prin care se semnalizeaza, separat, sub forma imaginilor simple si primare insusirile concrete ale
17.

obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt.(analizatori) Analizatorul- structura si functii Analizatorul este un ansamblu care poseda o structura si functii specifice specializate in producerea senzatiilor. Elemente componente: 1. Receptorul transforma energia fizica intr-o energie fiziologica numitainflux(impuls) nervos. Orice receptor este format din celule specializate pentru detectarea unor stimuli specifici (vizuali,auditivi,tactili, termici etc.). Receptorii transforma de fapt informatia continuta de stimul intr-o informatie semnificativa pentru organism. 2. Calea de conducere (aferenta de la analizator la zona centrala) e 13413l118n ste un segment intermediar, alcatuit din celule si fibre nervoase care "transporta" influxul nervos spre centrii superiori. 3. Zona centrala reprezinta aria corticala in care se face analiza sisinteza informatiilor provenite de la analizatori. Aici se realizeaza decodificarea acestor informatii si transformarea lor in fapt psihic, adica in senzatie. 4. Conexiunea inversa este de fapt tot o cale de conducere, dar eferenta de la zona centrala spre un organ efector. Pe aceasta cale se transmit mesaje spre efectori pentru realizarea autoreglajului. (daca lumina este prea puternica avem tendinta sa inchidem ochii pentru receptarea unei parti mai mici de informatie externa) Clasificarea senzatiilor : a.dupa analizatorul specializat pentru receptarea informatiei (vizuale, auditive , olfactive, gustative, cutanate); b.dupa natura continutului informationa, adica ce fel de informatii sunt oferite (exteroceptive, proprioceptive, statice, interoceptive). Senzatiile vizuale Stimulii sunt unde electromagnetice care actioneaza asupra analizatorului vizual. Ochiul uman recepteaza lungimile de unda cuprinse intre 390-760 milimicroni. Intre aceste valori gasim lungimile de unda ale culorilor fundamentele (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Dincolo de aceste lungimi de unda se trece la infrarosu, daca lungimea de unda este mai mare de 760 milimicroni sau ultraviolet, daca lungimea de unda este mai mica de 390 milimicroni. Undele electromagnetice provin de la surse de lumina (naturale ori artificiale) sau de la corpuri luminate. O parte din radiatii sunt absorbite de corpuri, iar radiatiile reflectate stimuleaza ochiul. In acest fel obiectele sunt

vazute colorat in nuanta cromatica corespunzatoare lungimii de unda reflectate. Daca un obiect absoarbe toate undele luminoase, atunci este vazut negru, daca le reflecta pe toate, este vazut alb, iar daca reflecta doar o parte din lungimile de unda, este vazut in una din cele sapte culori fundamentale. Proprietati: tonul cromatic (tipul culorii si este dat de lungimea de unda: rosu760, verde-500, violet-390), luminozitatea (locul pe care il ocupa fiecare culoare pe o scara de la alb la negru), saturatia/puritatea (cantitatea de alb amestecata in culoarea dominanta). Rolul culorilor in viata si activitatea oamenilor: rol de semnalizare a existentei unor obiecte; au incarcatura energetica (rosu-cul. antrenanta, negrul/cenusiulmohorate) Culorile au semnificatii socio-culturale (albu semnifica puritatea, negrul doliul). Pragurile perceptive Pragul minim absolut este intensitatea cea mai mica a unui stimul care poate produce o senzatie specifica. Pragul maxim absolut este intensitatea cea mai mare a unui stimul care mai determina o senzatie specifica. Dincolo de acest prag se produce durerea. vaz : lumina unei lumanari poate fi vazuta de la 45 de kilometri departare, intr-o noapte clara si dintr-o zona intunecata.; auz : ticaitul unui ceas poate fi auzit de la 6-7 metri distanta, in conditii de liniste; gust : zaharul poate fi detectat chiar si atunci cand dizolvam o lingurita in 7 litri de apa; miros : o picatura de parfum poate fi simtita pe tot cuprinsul suprafetei unui apartament spatios de trei camere; tact : aripioara unei albine care cade de la o distanta de 1 cm poate fi simtita pe obraz. Sensibilitatea este intr-un raport invers proportional cu pragul senzorial. Cu cat pragul este mai mare sensibilitatea este mai mica si invers. Pragurile absolute sunt masurate in conditii ideale: fara zgomot. Zgomotul se refera la intensitatea stimulilor din mediu care nu fac obiectul perceptiei noastre in acel moment.(orice stimul care interfereaza cu perceptia unui stimul) Cu cat zgomotul este mai mare, cu atat creste si valoarea pragurilor absolute, deci sensibilitatea noastra scade. Oamenii isi fixeaza un anumit pra intern atunci cand isi propun sa detecteze ceva.

Pragul diferential Stimulii nu sunt constanti; ei difera in intensitate. Organele nostre de simt sunt adaptate sa detecteze si astfel de schimbari daca aceste diferente depasesc o anumita valoare numita prag diferential. Pragul diferential este cantitatea minima cu care trebuie sa se modifice intensitatea unui stimul pentru ca noi sa percepem o schimbare. Pragul diferential, spre deosebire de pragul absolut, se raporteaza la valoarea initiala a intensitatii stimulului. Pragul diferential reprezinta o anumita proportie din intensitatea initiala a stimulului. Pentru: -greutate: 1/30; -auz :1/10; -vaz :1/100; Pragul operational este de cateva ori mai mare decat pragul diferential, pentru a se putea realiza o mai buna discriminare intre stimuli. Contrastul senzorial consta in scoaterea reciproca in evidenta a unor stimuli cu caracteristici opuse: a. contrastul succesiv consta in cresterea sensibilitatii pentru stimulul care urmeaza (un sunet inalt dupa unul jos); b. contrastul simultan se manifesta cand doi stimuli apar in acelasi timp si este intalnit cel mai frecvent in sensibilitatea vizuala (negru pe fond galben); Adaptarea senzoriala Simturile noastre poseda o proprietate numita adaptare, care apare in urma expunerii prelungite la aceeasi stimuli. Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarii conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala. Adaptarea joaca rolul de a ne proteja receptorii in cazul expunerii prelungite la stimulii de intensitate constanta. Interactiunea analizatorilor consta in faptul ca o senzatie care se produce intr-un analizator influenteaza producerea senzatiilor in alti analizatori, intensificandu-le sau diminuandu-le. Sinestezia este o forma specifica de interactiune si consta in faptul ca stimulare unui analizator produce si efecte senzoriale caracteristice unui alt analizator, desi acesta nu a fost stimulat. (sunete ascutite sau catifelate, culori dulci sau reci etc.). Semnificatia mare a unui stimul face sa creasca sensibilitatea fata de el fiind contrazisa legea pragurilor absolute. Chiar daca stimulul este slab, dar semnificativ el este mai bine detectat si diferentiat. Existenta pragurilor absolute perceptive dovedeste ca reactia unei persoane la diferiti stimuli senzoriali nu este intotdeauna o reprezentare obiectiva a

calitatilor lor fizice. Aceasta explica de ce, expusi unor acelorasi realitati, unor acelorasi forme de energie, oamenii au senzatii diferite. Msurarea sensibilitii gustative Senzatiile olfactive si gustative 1 Senzatiile olfactive si gustative sunt grupate de obicei impreuna, avand in vedere stransa lor colaborare in actul alimentarii dar si pentru faptul ca ele sunt rezultatul actiunii insusirilor chimice ale substantelor asupra receptorilor, fiind forme ale chemoreceptiei. Totusi exista si diferente importante intre aceste senzatii si anume trebuie subliniat faptul ca analizatorul gustativ reactioneaza la atingerea cu substantele, este un analizator de contact, pe cata vreme analizatorul olfactiv functioneaza la distanta.
18. 19. 20.

Msurarea sensibilitii olfactive

Msurarea sensibilitii auditive Senzatiile auditive Stimulii sunt undele sonore care actioneaza asupra analizatorului auditiv. Senzatia subiectiva care apare atunci cand receptionam undele sonore poarta numele de sunet. Urechea umana recepteaza numai undele sonore cu o frecventa cuprinsa intre 16 si 20.000 vibratii pe secunda. Sub 16 vibratii pe secunda sunt infrasunete, iar peste 20.000 vibratii pe secunda sunt ultrasunete. Sunetele provin din vibratii ale aerului sau ale obiectelor. Fara aer (sau un alt mediu de transmitere), nu ar exista unde mecanice. Fara un organ de simt receptor nu ar exista sunete. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Proprietati ale senzatiilor auditive: inaltimea (numarul de vibratii pe secunda), intensitatea (marimea oscilatiilor=> sunete puternice, medii, slabe), timbrul (forma undei) 21 .Msurarea sensibilitii vizuale 1. Metoda psihofizicii clasice si determinarea pragurilor senzoriale Pragurile senzoriale au constituit primul obiect de studiu al psihologiei experimentale; cercetarile n acest domeniu sunt legate n primul rnd de numele psihologilor germani Weber si Fechner. Pragul absolut minimal si cel

maximal pun n evidenta valoarea minima si pe cea maxima de la care si pna la care stimulii pot fi sesizati. Legea pragului minim absolut 656j915g evidentiaza faptul ca, pentru obtinerea unei senzatii, este necesara o intensitate minimala; pragul maximal evidentiaza faptul ca o stimulare excesiv de puternica si pierde specificitatea si se transforma ntr-o senzatie de durere. Conceptul de prag vizeaza intensitatea stimulilor, iar conceptul de senzatie vizeaza receptivitatea analizatorilor subiectului. Pragul diferential este un concept introdus de Weber si care descrie cea mai mica crestere a intensitatii stimularii care determina o senzatie diferita de prima. Weber a stabilit si ca marimea pragului diferential pentru fiecare sensibilitate modala este constant, adica Dx/x = constant. Fechner a propus o alta formula: E = k logx + c, unde E - estezia (nivelul sensibilitatii), k si c - constante care privesc analizatorii, si x - intensitatea stimulului. Aceste formule s-a demonstrat ulterior ca sunt valabile numai pentru intensitatile medii ale stimulilor. Legea pragurilor nu se aplica n aceasta forma la nivelul minim datorita nivelului de semnificatie al stimulului, iar la nivelul maxim nu se aplica n aceasta forma datorita adaptarii analizatorilor individului. Determinarea pragului minim absolut 656j915g pentru sensibilitatea vizuala ntr-un experiment, s-a proiectat un fascicol luminos cu o lungime de unda de 51 milimicroni, timp de 0,001 secunde, pe o arie retineala restrnsa la 10' diametru situata la 20 grade de axul orizontal, n partea temporala. Valoarea minima de unitati energetice (intensitate) care a evocat un raspuns senzorial al retinei (si al nervului optic) a fost de 3,89 x 10 -12 ergi (valoare statistica); ea se pune n evidenta cu ajutorul EEG. Pragul diferential al sensibilitatii vizuale este de 1/100. Pragul temporal al acuitatii vizuale sau frecventa critica de fuziune (FCF). Acest termen a fost introdus de fiziologul american Allen n anul 1926. FCF reprezinta numarul de licariri pe secunda la care ochiul nu mai percepe lumina ca fiind prezentata intermitent, ci continuu (sensul ascendent), sau numarul de licariri pe secunda la care ochiul nu mai percepe lumina licarinda ca fiind continua, ci intermitenta. Tot Allen a inventat si aparatul denumit Flicker, cu ajutorul caruia se testeaza FCF. Factori care conditioneaza FCF: - intensitatea si culoarea licaririlor (se considera ca indicatorul cel mai bun este culoarea rosie; - durata si pauza dintre licariri; - vrsta subiectilor; - starea subiectiva (oboseala); - temperatura ambianta (influenteaza ritmul reactiilor foto-chimice);

- ritmurile biologice individuale (legate de momentul zilei); - zona retineala excitata; - intensitatea flash-urilor; - viteza de recuperare a substantelor fotosensibile descompuse sub influenta luminii; pauza dintre licariri afecteaza aceasta viteza. Limita de sus a FCF care poate fi perceputa este dependenta mai mult de procesele fotochimice dect de cele corticale. Astfel, FCF semnalizata verbal nu corespunde cu cea stabilita prin EEG. Pragurile la nivelul sensibilitatii auditive Pragul minimal, ca si cel diferential (2 - 13 Hz) variaza foarte mult de la un individ la altul. Pragurile la nivelul sensibilitatii tactile Pragul absolut minim pentru diferite zone ale pielii a fost determinat cu foarte mare precizie de catre Weber, dupa cum urmeaza: 3g/mm 2 la vrful degetelor, 16g/mm2 pe gamba, 33g/mm2 pe fata posterioara a antebratului, 89g/mm2 pe fata anterioara a antebratului, 25g/mm 2pe abdomen, 47g/mm2 n zona mijlocie a spatelui, 200-250g/mm2 la calci. Pentru sensibilitatea tactila se calculeaza un prag discriminativ sau spatial, care se masoara ntre doua puncte ale pielii excitate simultan cu ajutorul esteziometrului. Iata unele valorile ale pragului discriminativ spatial: 1mm pe limba, 2,3mm pe fata interna a degetului aratator, 4,5mm pe buze, 6-7mm pe suprafata dorsala a degetelor, 11,3mm pe palme, 16mm pe talpa, 54mm pe ceafa, circa 67mm la mijlocul spatelui, pe brat si coapsa. n ceea ce priveste pragul diferential al senzatiei de greutate, al doilea ca finete dupa cel vizual, Weber si Fechner l-au stabilit ca fiind de 1/40. Alte cercetari au aratat ca acest prag variaza n functie de greutatile date spre masurare, cu sau fara contact vizual (de obicei se masoara fara contact vizual): 1/21 la greutatea de 250g, 1/14 la greutatea de 2500g, 1/19 la greutatea de 2750g etc. Exista un optimum functional, situat ntre 2000 si 2500 g, acolo unde valoarea pragului diferential este cea mai mica; spre extremitati, aceste valori tind sa creasca. Metode de determinare a pragurilor senzoriale Metoda reproducerii sau a erorilor medii: se prezinta subiectului un stimul si i se cere sa l reproduca. Se pot constata doua tipuri de erori: constante (sau sistematice), si erori variabile (acestea fiind cele mai frecvente). Pentru sunet, se calculeaza media valorilor oferite de subiect si se compara cu etalonul. Diferenta dintre valoarea medie a raspunsurilor subiectului si valoarea etalonului ne ofera indicatorul de valoare bruta, C = Rm - Re, unde Rm este valoarea medie, iar Re este valoarea etalonului. Eroarea variabila este abaterea fiecarei ncercari n parte.

Metoda limitelor sau a variatiilor minime Determinarile se realizeaza pe doua coordonate: ascendent si descendent. n sens ascendent se porneste de la o valoare subliminala, pna cnd subiectul relateaza ca a sesizat stimulul. Pr = (Pasc + Pdesc)/2 Pasc = (ax1 + ax2 + ... + axn)/n Pdesc = (dx1 + dx2 + ... + dxn)/n n cazul pragului diferential, se prezinta subiectului doi stimuli, dintre care unul este etalon, iar celalalt variabil, ca termen de comparatie. Stimulul variabil se va modifica, urmnd ca subiectul sa aprecieze daca nivelul este inferior, superior sau egal etalonului. n seria ascendenta de valori se porneste de la o valoare inferioara etalonului, dupa care se creste treptat intensitatea, trecnd de etalon, pna cnd subiectul declara ca intensitatea este mai mare dect etalonul. Pentru seria descendenta se procedeaza invers, si astfel se stabilesc pragurile diferentiale, cel ascendent si cel descendent; media lor ne ofera valoarea pragului diferential. Metoda constantei Aceasta metoda determina valori mai putin precise, deoarece apeleaza la evaluari subiective. Se prezinta subiectului stimuli de valori diferite si i se cere sa aprecieze care dintre ei este mai puternic si care mai slab. si n acest caz, unul dintre stimuli poate fi considerat etalon si celalalt variabil, fara ca subiectul sa fie informat despre aceasta. Subiectul poate utiliza, pentru evaluare, termeni ca: inferior, superior, egali; sau: primul, al doilea; sau: cel din stnga, din dreapta, de sus, de jos. Stimulul variabil se prezinta alternativ si aleator, dar nu n serii (ascendente sau descendente). n cazul n care distanta dintre stimulul variabil si cel etalon este mai mare, subiectul va da mai multe raspunsuri corecte. Frecventa acestor raspunsuri este proportionala cu valoarea diferentei dintre valoarea etalon si valoarea primului stimul variabil. ntre evaluarile facute de subiect pna se apropie de valoarea etalon, si astfel se obtine valoarea pragului discriminarilor facute de subiect. 22. Teste aplicate n cercetarea ateniei i a reaciilor senzoriomotore (de ex.: t.Burdon, Praga, ulte..), scurta prezentare i aplicare practic (portofoliu).

23. Definirea, prezentarea istoric, clasificarea testelor de inteligen (de ex.: t. WAIS, t.Raven) (portofoliu).

Psihologul francez Alfred Binet (1857-1911) este cunoscut pentru realizrile sale n dezvoltarea testelor standarde de inteligen. El considera c inteligena trebuie s fie perceput prin prisma proceselor superioare (memoria, imaginaia).Scala lui Binet (construit n 1905, iar n 1908 i 1911 revizuit) l-a condus la concepia de vrst mintal. Teste de aplicare individuala: 1. Teste omogene - Rezultatele lor depend , in afara de inteligenta generala ,de factori specifici.Aplicarea lor in perioadele de dezvoltare le face destul de valid pentru masurarea inteligentei. 2. Baterii compozite ele asociaza mai multe scale verbale si de performanta ale caror rezultate aditionate ne dau o nota generala 3. Bateriide teste de performanta 4. Bady-Tests testele destinate copiilor de virsta mica necesita o prezentare individuala, majoritatea fiind psihomotrice. Utilizarea lor consta in detectarea timpurie a unei eventuale anormalitati, in caz de adoptie ar putea preveni aparitia unor boli grave. 5. Test de inteligenta pentru virsta prescolara este destinata copiilor de la 3 ani la 7 ani shi 3 luni. Exista 6 scale verbale : informatie coprehensiune , aritmetica , vocabular , similitudini si fraze memorizate . Exista si 6 scale de performanta : asamblarea de obiecte , figure geometrice , careuri , labirinturi, completarea de imagini si casutile animalelor. 6. Teste pentru populatii specific este vorba despre testarea persoanelor cu deficiente fizice sau testarea diferentelor interculturale. In majoritatea lor , acestea sint teste psihomotrice neverbale.

n cadrul meloterapiei se are n vedere efectul pe care l are muzica utilizat sub diferite forme, ca mijloc de recuperare a unor deficiene cognitive, motorii, afective sau de personalitate. n cazul copiilor cu handicap meloterapia este folosit n special pentru stabilirea unui alt tip de comunicare, diferit de cel verbal. La acetia este mai puin important nivelul de dezvoltare al aptitudinilor muzicale. Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu copilul cu deficiene i de a facilita comunicarea cu terapeutul i cu participanii la edina de terapie. n acest caz se pot utiliza, de exemplu, instrumentele de percuie, castanietele, tamburinele, xilofonul sau chiar propriul corp. Obiective Dezvoltarea interesului fata de activitatile si creativitatii muzicale; Formarea si dezvoltarea auzului muzical; Educarea vocii ca principal mijloc de redare a muzicii; Educarea deprinderilor de a asculta muzica; Formarea unor deprinderi practice muzicale; Cultivarea imaginatiei; dezvoltarea simului ritmului formarea lateralitii dezvoltarea coordonrii motrice nsuirea de reguli simple (ateptarea rndului n acest caz) descrcarea agresivitii

socializarea