Veninul la serpi

Cei mai multi oameni asociaza serpii cu veninul. In general se crede ca toti serpii sunt veninosi, dar acesta este un fapt eronat, desi doar aproximativ 400 de specii de erpi din cele 3000 sunt veninoase (vipere, cobre, mambe, crotali etc.). Veninul in esenta este o substanta otravitoare secretata de catre animale in scopuri defensive sau ofensive. Acesta are ca origine enzimele digestive care initial erau localizate in stomac. De-a lungul milioanelor de ani de evolutie veninul a evoluat foarte mult facand animalele veninoase foarte diferite de cum erau la inceput. Serpii au gasit in venin o noua intrebuintare, ofensiva. Din moment ce prada serpilor in general are avantajul vitezei, serpii au fost nevoiti sa gaseasca o metoda noua prin care sa-si prinda prada fara ca acestia sa o urmareasca, sa exista riscul sa o piarda sau sa se raneasca. Injectarea cu venin este o metoda rapida si eficienta de a rapune prada, metoda care implica riscuri minime pentru sarpe. Tipuri de venin Veninul serpilor se imparte in doua categorii largi care deseori se intrepatrund: hemotoxice si neurotoxice. Neurotoxinele actioneaza rapid asupra celulelor nervoase din bulbul rahidian si a ganglionilor nervosi care controleaza miscarile respiratorii. Inima nu este imediat afectata ci continua sa functioneze. Dar blocarea respiratiei face ca sangele sa nu mai primeasca oxigenul necesar pentru viata celulelor organismului. Muscatura serpilor cu venin neurotoxic nu provoaca dureri mari, iar umflarea locului unse s-a produs muscatura este redusa. Moartea survine insa rapid. Hemotoxinele sunt dominante in veninul viperelor. Muscatura lor declanseaza o senzatie de durere arzatoare, zona atinsa se umfla si devine vanata. Frecventa pulsului se reduce drastic, inima slabeste si se pierde mult sange din cauza hemoragiilor interne si externe. Desi exista doua categori diferite de venin serpii nu se incadreaza perfect in una din ele. Multi dintre ei au un amestec de aceste tipuri de venin, de aceea atunci cand trebuie sa diferentiem categoriile este necesar sa facem referire la caracteristica principala a veninului. De exemplu Ophiophagous hannah sau cobra regala are venin predominant neurotoxic in timp ce Crotalus adamanteus sau sarpele cu clopotei are venin predominant hemotoxic. Mijloace de producere a veninului Se crede gresit ca veninul serpilor este produs in coltii acestuia. Coltii sunt doar mijloace de transfer al veninului care este produs de fapt in glande speciale pozitionate in capul animalului. Aceste glande se diferentiaza in doua categorii: glande adevarate si glande false. Glandele false sunt glande care produc mucus si sunt pozitionate pe ambele parti ale capului ca o fasie continua de la bot si pana dupa ochi. Acestea au mai multe canale care duc la baza dintilor maxilarului. Acest aranjament este cel mai des intalnit la serpii din subordinul Alethinophidia. Serpii din familia Colubridae dispun de o anatomie diferita. In loc sa foloseasca acele glande salivare acestia folosesc o glanda mai mare numita glanda lui Dduvernoy. Aceasta este situata imediat sub piele deasupra angulatiei mandibulei. Aceste glande au canale care duc la baza unor colti inferiori (de obicei mai mari ca restul) care pot avea sau nu santuri de drenare. Aceste glande nu au o camera centrala de depozitare a veninului, astfel sarpele trebuie sa elibereze constant veninul in timpul muscaturii ceea ce inseamna ca trebuie sa tina prada muscata mai mult timp pentru a asigura inocularea veninului.

Glandele de venin adevarate sunt formate din tesut gros conectiv. Acestea contin o camera de stocare, prevazuta cu un muschi compresor si au canale care duc la cate un colt de fiecare parte a maxilarului. Aceste glande sunt intalnite la toate elapidele si viperidele si la unele atractaspidide. Mijloace de administrare Structura dispozitivului maxilarului superior este ntodeauna n concordan cu dentiia existent: la erpii neveninoi este lung i prevzut cu numeroi dini mici pentru apucat, iar la dipsadomorfine, maxilarul superior este scurt i prevzut n fa cu dini de apucat, iar n spate cu dini scobii. Exista patru categorii mari de colti la serpi prin care acestia transfera veninul din glanda in prada. Desi aceste forme indica evolutia continua spre complexitate ele totusi pot crea idei eronate deoarece nu tin cont de variatia morfologica in dentitia serpilor, nu tin cont de faptul ca serpii au acelasi tel, dar incearca sa-l indeplineasca prin mijloace diferite. Serpii aglifi Acestor serpi le lipsesc santurile de pe colti prin care sa curga veninul. Veninul curge din fiecare deschizatura saturand maxilele. Pentru a se produce inveninarea acesti serpi trebuie sa-si roada prada, proces care consuma timp. In aceasta categorie se afla serpii orbi si serpi din familia Colubridae. Serpii opistoglifi Acesti serpi au coltii care administreaza veninul prevazuti cu un sant posterior. Canalele de pe acesti colti ajuta directionarea veninului in prada. Deoarece coltii opistoglifilor sunt asezati in spatele gurii este necesar ca acesti serpi sa muste cu gura deschisa larg pentru a asigura inveninarea prazii. Familia Colubridae reprezinta marea majoritate a acestui grup. Serpii proteroglifi In cazul proteroglifilor santurile de pe colti sunt atat de adanci incat marginile acestora aproape ca se suprapun formand practic un canal prin care veninul se scurge in prada. La baza acestor colti exista un rezervor de colectare a veninului prevazut cu un muschi legat de mandibula, care in momentul muscaturii creaza presiune asupra lui, iar veninul este injectat prin colt direct in prada. Acesti serpi au coltii ficsi, adica nu si-i pot plia, deci sunt nevoiti sa-i aiba suficient de scurti cat sa nu perforeze mandibula. Unele cobre au posibilitatea de a-si scuipa cu venin pradatorii. Varfurile coltilor au deschizaturi tesite, circulare (cateodata in forma de para) prin care veninul este expulzat sub forma de jet. Cobrele scuipatoare africane merg chiar mai departe cu aceasta defensiva. Orificiile din colti prin care acestea scuipa sunt prevazute cu santuri spiralate, ca si la tevile de pusca, imprimand jetului o miscare elicoidala crescand astfel acuratetea atacului asupra tintei. Serpii solenoglifi Din aceasta categorie fac parte viperidele si aparent aceste sunt cele mai specializate pentru inveninare. Coltii viperidelor au santurile atat de adanci incat marginile lor s-au unit si le-au acoperit in totalitate formand un duct prin care veninul este injectat in prada. Cei doi colti sunt atasati de osul maxilarului care are o mobilitate ridicata. Acest os permit viperidelor sa-si plieze coltii atunci cand au gura inchisa, astfel lungimea lor poate fi considerabil mai mare decat la serpii care au coltii ficsi. Ca si comparatie, o cobra regala (Ophiophagous hannah) de

aproape 4 metri are coltii de pana la 11 milimetri, pe cand vipera de Gabon (Bitis gabonica) de doar aproape 2 metri are coltii de pana la 29 milimetri. Predominant veninul este hemotoxic si astfel efectul acestuia apare mai tarziu. Din acest motiv sarpele da drumul prazii imediat dupa inveninare pentru a nu risca sa fie ranit de prada care se zbate Nu doar ca viperidele isi pot plia coltii, pivotandu-i la unghiuri de pana la 180 grade, acestea au coltii fixati pe maxile separate putand fi miscati individual. Cu alte cuvinte viperidele pot decide daca sa foloseasca un singur colt sau amandoi ca sa muste, sau daca daca sa injecteze venin printr-un singur colt sau prin amandoi. De asemenea acestea au capacitatea de a controla cu exactitate cantitatea de venin din muscatura. Cantitatea de venin detinuta de catre viperide este impresionanta. Cea mai mare parte a masei capului viperei de Gabon este reprezentata de glandele ce produc venin. Ofensiva sau defensiva Cum am mentionat mai sus, serpii isi folosesc predominant veninul pentru a captura prada, dar atunci cand sunt incoltiti veninul poate face diferenta dintre viata si moarte. Daca stam sa ne gandim serpii sunt destul de limitati la mijloace de aparare. Fizic nu pot sa-si doboare prada, iar lipsa membrelor le impiedica sprijinul necesar sa-si utilizeze coada ca bici. Mai mult decat atat, de obicei serpii au cozi foarte scurte, in ciuda formei lor alungite. Unii serpi secreta substante respingatoare care sa-i faca nedoriti. Alti serpi se prefac morti, dar cel mai bun mijloc de aparare la serpi ramane gura. Pentru un sarpe veninos, ca sa-si muste pradatorul, inseamna a irosi venin pretios, care are implicate costuri. Productia de venin consuma foarte multa energie, iar sarpele prefera sa-l pastreze pentru ceva mai avantajos, cum ar fi capturarea prazii. Injectie letala sau alarma falsa Pe langa mijloacele de avertizare serpii veninosi mai folosesc o metoda de aparare (in special viperidele), aceasta este muscatura uscata. Muscatura uscata apare atunci cand un sarpe este incoltit si este fortat sa muste ca sa se apere fara sa consume venin. Adevaratii serpi veninosi au posibilitatea de a alege daca vor injecta sau nu venin atunci cand musca. De exemplu jumatate din muscaturile defensive ale serpilor cu clopotei sunt muscaturi uscate. Clasificarea functionala a compozitiei veninului de sarpe: Neurotoxine majoritatea agenti paralitici caracteristica cobrelor si serpilor de mare Miotoxine determina necroza tisulara Hemotoxine cauzeaza coagulopatii toxina principala a viperelor cu corn Toxine active local cauzeaza necroza tisulara si flictene Componentele veninului de sarpe enzime proteolitice colagenaze hialuronidaza

fosfolipaza lactat dehidrogenaza acetilcolinesteraza nucleotitaze steroizi elemente anorganice:Zn,Mg histamina, bradikinine, serotonina aminopolizaharide

Uz medical Prima substan cu uz medical extras din veninul unui arpe a venit de la o viper brazilian, Bothrops jararaca, n 1949. Veninul ei dilat vasele de snge i face ca prada si piard tensiunea arterial. S-a creat, n cele din urm, fundamentul pentru medicamente folosite pentru reglarea tensiunii arteriale. Un alt medicament util mpotriva afeciunilor sangvine provine de la o viper malayezian. n forma sa pur, veninul ei face ca vnatul s moar de hemoragie acut, stopnd coagularea sngelui. La oameni, el trateaz cheagurile de snge. Veninurile erpilor acioneaz de obicei asupra unor anumite tipuri de celule, ceea ce a generat cercetri importante n lupta cu cancerul. Acum ns, experimentele utilizeaz veninul arpelui pentru a distruge doar acele vase de snge ce poart substane nutritive nspre tumoare, nfometnd-o pn la moarte". Totodat, numeroase neurotoxine inhib sau blocheaz complet activitatea nervoas, fiind importante inte de cercetare pentru boli precum epilepsia, ce antreneaz o prea mare activitate electric a creierului, pentru tratarea durerii sau pentru spulberarea dependenei de droguri.