Sunteți pe pagina 1din 62

MECANISMELE PSIHICE REGLATORII (COMUNICAREA SI LIMBAJUL, ATENIA SI VOINA) Mecanismele prin intermediul crora se realizeaz reglajul psihic al activitatii

si comportamentului sunt numeroase. Exista insa unele mecanisme psihice care intervin mai direct in reglajul comportamental. Aceste mecanisme sunt: comunicarea si limbajul, care permit proiectarea anticipata a rezultatului aciunii in raport cu inteniile si dorinele persoanei, ca si obinerea modificrilor comportamentale dorite; atenia, ce asigura reglajul bazat pe orientarea, focalizarea si selecia actelor sau activitatilor; voina, ca forma superioara de reglaj psihic ce tinteste spre atingerea unui scop contient propus care corespunde motivelor dar si condiiilor sociale si care intra in joc atunci cant este necesara nvingerea unor obstacole ce apar in calea realizrii scopurilor propuse.

COMUNICAREA l LIMBAJUL I. DELIMITRI CONCEPTUALE. Faptul c limbajul i comunicarea constituie mecanismele psihice aflate cel mai la ndemna individului pentru a-i regla propria sa conduit, dar i conduita altora, este mult prea evident pentru a insista asupra lui. Daca sistemul imaginilor, conceptelor i ideilor, format prin intermediul

mecanismelor informaional-operaionale ar fi inut secret, dac el n-ar fi folosit, vehiculat, atunci n-ar avea aproape nici o utilitate practic, nu ar fi capabil de influena i interinfluen, nu putea fi preluat i reintrodus n circuitul cunoaterii, nu ar avea nici un impact asupra actlvitii umane. Comunicarea, neleas ca act tranzacional, inevitabil n situaii de aciune, devine esenial, fundamental att pentru viaa persoanei, ct i pentru viaa social a individului. Din pcate, noiunile de comunicare, limb, limbaj sunt polisemantice, ele comportnd o pluralitate de sensuri; ele constituie obiectul de investigaie al mai multor discipline tiinifice (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica,
1

cibernetica etc.), care aduc propriile lor perspective de abordare, nu ntotdeauna identice sau mcar complementare. Comunicarea a fost definit cel mai adeseori ca o form particulara a relaiei de schimb ntre dou sau mai multe persoane, dou sau mai multe grupuri. Claude Levi-Strauss interpreta societatea de pe pozitia unei teorii a comunicrii. Dup el, n societate sunt posibile tipuri de schimburi (sau de comunicri): o schimbul femeilor ntre grupuri (datorat regulilor rudeniei sau cstoriei); o schimbul bunurilor materiale (datorat regulilor economice); o schimbul mesajelor ntr-o limb comun interlocutorilor (datorat regulilor lingvistice). Primele doua tipuri de schimburi largesc n mod nepermis sfera noiunii de comunicare, cel de al treilea o ngusteaz mult mai mult, reducnd-o doar la comunicarea dintre oameni i doar la un singur tip al acesteia, cea verbal. Dat fiind faptul c nici una dintre aceste dou accepiuni nu este satisfactoare, cercettorii s-au orientat spre depistarea unor elemente difereniatoare mult mai fine. Unul dintre pasionaii investigatori ai comunicrii nota: "exist comunicare cnd exist schimb de semnificaii. (CLAUDE FLAMENT) Se reine, aadar, noiunea de "schimb", dar se precizeaz mai bine coninutul acesteia, semnificaiile putnd fi transmise att prin mijloace verbale, ct i nonverbale. Ali autori au adus precizri pe directia unora sau altora dintre parametrii presupui de "schimbul de semnificaii". SILLAMY insista asupra caracterului de feed-back al comunicrii. Cnd informaia este transmis, considera el, se produce o aciune asupra receptorului i un efect retroactiv asupra persoanei emitente. ANZIEU si MARTIN atrag atentia asupra elementelor componente ale comunicrii i orientarea ei; comunicarea constituie ansamblul proceselor psihice i fizice prin care se efectueaz operaia de punere n relaie a unei

persoane sau a mai multora. cu o alta sau cu mai multe, n vederea atingerii unor obiective. Aadar, eseniale pentru actul comunicrii sunt: 1) relaia dintre indivizi sau dintre grupuri; 2) schimbul, transmiterea i receptarea de semnificatii; 3) modificarea voit sau nu a comportamentului celor angajai. Inelegerea n acest mod a comunicrii o ntlnim i n lucrrile de dat ceva mai recent. Principala problem pe care o presupune studiul comunicrii este aceea a stabilirii coninutului i a mijloacelor prin intermediul crora acesta este transmis. Comunicarea umana poate fi verbala sau nonverbala. Coninutul comunicarii este extrem de variat: comunicarea vehiculeaz imagini, noiuni, idei (deci are un coninut informaional), ea faciliteaz i manifestarea conduitelor afective, produce disonana sau consonana psihic, efecte de acceptare sau refuz, concordant sau nonconcordan (coninutul afectiv-emoional), prin comunicare se transmit trebuine, aspiraii, imbolduri spre aciune (coninutul motivaional), se iniiaz, se declaneaz sau se stopeaz activitile, se manifest rezistena la eforturi (coninutul volitiv). n general, se comunic trei tipuri de informaii: cognitive (coninutul semnelor lingvistice); indiceale (centrate pe locuitor cu scopul definirii i controlrii rolului lui n timpul comunicrii); injonctive sau conative (schimbate ntre interlocutori pentru a face s progreseze comunicarea spre realizarea unui scop). Mijloacele comunicrii se clasifica astfel: Dup dou axe opuse: vocal versus nonvocal (cuvinte versus gesturi, atitudini) i
3

verbal versus nonverbal (cuvinte versus noncuvinte).

Din combinarea acestor dou axe rezult urmtoarele categorii de mijloace de comunicare: 1) vocal-verbal: cuvntul fonetic ca unitate lingvistic; 2) vocal-nonverbal: intonaii, calitatea vocii, emfaz; 3) nonvocal-verbal: cuvntul scris ca unitate lingvistic; 4) nonvocal-nonverbal: expresia feei, gesturile, atitudinile. Exist i o alt clasificare a mijloacelor de comunicare: lingvistice (limba dublu articulat i de manifestrile vocale); para-lingvistice, mai mult sau mai puin contiente, nelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale (tonul vocii), nonvocale (gesturi); extra-lingvistice, care scap locutorului n timpul comunicrii o vocale: calitatea vocii care fumizeaz informaii biologice, psihologice sau sociale asupra locutorului), o nonvocale (maniera de a se mbrca). Combinarea coninuturilor i mijloacelor comunicrii conduce la un anumit specific al comunicrii: * informatia cognitiv este legat de mijloace lingvistice i paralingvistice (gesturile fiind un substitut al cuvintelor); * informarea injonctiv este legat preponderent de mijloacele paralingvistice (gesturi, micri, intonaii pentru a sugera unui parrticipant de a vorbi), dar uneori i de mijloacele lingvistice (fraze rituale de primire); * informarea indiceal se transmite prin toate mijloacele Teoria comunicarii considera comunicarea ca fiind modalitatea de legatura in spatiu si timp intre un obiect-sistem si mediul extern, ca sursa generatoare de semnale purtatoare de informatie sau ca transfer de informatie de la sistem sursa (emitent) la un sistem receptor (destinatar). Potrivit acestei acceptiuni, comunicarea devine nu numai un atribut al omului, ci si al sistemelor fizice si

biologice, la nivelul carora se realizeaza procese de reglare. Notiunea de comunicare ne apare astfel ca relatie si ca proces. Relaia se defineste ca legatura informationala intre doi termeni: sursa sau emitentul si receptorul sau destinatarul. Emitentul genereaza si transmite semnale. Pentru a transmite semnale , sistemul emitent trebuie sa posede cel putin doua stari distincte (elemente, de ex. litere). Receptorul sau destinatarul este sistemul care capteaza si prelucreaza semnalele transmise de emitent, modificandu-si sub actiunea lor starea initiala. Calitatea in sine a comunicarii este determinata de capacitatea de receptie si prelucrare a destinatarului. Dintre toate sistemele reale ce pot ocupa locul de destinatar, omul dispune de cea mai complexa capacitata de receptie si prelucrare-decodare. Ipostaza de emitent si de destinatar nu au un caracter invariant ci unul relativ, cei doi termeni putandu-si schimba reciproc locurile, pe parcursul procesului de comunicare. Ca proces, comunicarea se refera la ansamblul operatiilor de codarerecodare-decodare, ce se aplica asupra alfabetului de baza (la nivelul sursei) si alfabetului-cod (la nivelul destinatarului) si la succesiunea mesajelor care se transmit intre emitent si destinatar. Procesul de comunicare se caracterizeaza prin frecventa si periodicitate, prin amplitudine sau intensitate, prin natura substantial calitativa a semnalelor si prin continutul mesajelor. Privit prin prisma teoriei generale a informatiei, el ne dezvaluie 3 laturi: latura cantitativa, semantica si pragmatica. Latura cantitativa se refera la conditiile obiective, necesare pentru ca mesajul sa poarte o minima cantitate de informatie. Aceasta conditie rezida in existenta, la nivelul destinatarului, a unei stari de incertitudine in legatura cu sursa. Volumul informatiei emis la nivelul sursei este, de regula, mai mare decat cel inregistrat la nivelul treceptorului. Astfel, comunicarea este supusa unor influente perturbatoare ce pun in evidenta mai multe situatii: Situatia ideala nu exista nici un factor perturbator; Situatia optima predominarea absoluta a semnalului asupra zgomotului; Situatie de maxima nedeterminare pronbabilitatea semnalului este egala cu cea a zgomotului;
5

Situatia critica dominarea zgomotului asupra semnalului. Latura semantica se va realiza daca, atunci cand emitentul transmite un mesaj, iar receptorul isi modifica starea tezaurului sau intern in concordanta cu continutul informational al mesajului. Pentru ca procesul de comunicare dintre emitent si receptor sa realizaze dimensiunea semantica, sunt necesare cateva conditii fundamentale: Astfel emitentul va trebui: sa organizeze transmiterea semalelor in acord cu capacitatea de admisie si de rezoluie (prelucrare) a destinatarului; sa codifica mesajul cu un alfabet pe care sa-l posede si destinatarul; sa organizeze fluxul mesajelor in concordanta cu regulile logicogramaticale ale limbii in care se face codificarea. La rndul sau, receptorul trebuie; sa cunoasc limba in care se transmite mesajul; sa posede modelele tezaurizate ale combinaiilor- cod prin care se transmit mesajele; sa dispun de operatori de comparare a combinatiilor-cod primite; sa posede experiene anterioara in legtura cu mesajele primite.

Indicatorul comportamental concret care atesta realizarea laturii semanticii il constituie starea receptorului dup primirea mesajului dat. Daca reacia sa concorda cu coninutul informaional, latura semantica s-a realizat. Latura pragmatica presupune stabilirea unei relaii intre mesajul emis de sursa si o anumita stare de necesitate a receptorului. Daca mesajul respectiv contribuie la satisfacerea strii de necesitate atunci latura pragmatica s-a realizat. Prin unitatea celor doua ipostaze ale sale de relaie si de procescomunicarea pune in evidenta cteva caracteristici: completitudinea este data de diferena dintre cantitatea de informaie emisa si cea real transmisa destinatarului; cu act aceasta diferena este mai mica, cu att comunicarea este mai completa.

Promptitudinea se msoar prin durata dintre momentul apariiei necesitaii unui mesaj si momentul receptrii lui. O comunicare este considerata prompta daca mesajele pe care le vehiculeaz pot fi inca folosite pentru atingerea obiectivului reglrii. Fidelitatea exprima gradul de corespondenta pe elemente de coninut intre mesajul emis si cel real transmis si recepionat de ctre destinatar. Dup contextul spatio-temporal in care se desfasoara, comunicarea poate fi directa (fata in fata) si indirecta (existenta unui mediator). Dup natura substanial-calitativa a sistemelor relaionate, comunicarea poate fi omogena (ambele sisteme avnd aceeai natura substanial-calitativa) si heterogena (un sistem de o natura substanial-calitativa, iar celalalt de o alta), fizica (ambele sisteme sunt entitati fizice neinsufletite), biologica (vegetala, animala, umana). Cele de mai sus ne ajuta sa diferentiem inca doua notiuni (limba si limbajul) stans legate intre ele si extrem de importante pentru comunicare. Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale) ce dispune de o organizare ierarhic potrivit unor reguli de ordonare. Ea este un sistem nchegat de semne (cuvinte) i de reguli gramaticale stabilite social-istoric. n raport cu individul, ea este un dat obiectiv. Ea depinde nu de existena n sine a individului, ci de existena colectivitii umane, a poporului, a naiunii. Din acest punct de vedere, ea este extraindividual. Limbajul activitatea psihic de comunicare ntre oameni prin intermediul limbii activitatea verbal, de comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activittii comunicative ale omului. Specificul psihologic al limbajului. Limbajul reprezint modul in care se asimileaz, se integreaz si functioneaza limba la nivel individual. El se subordoneaz activitatii de comunicare, comportamentului semiotic.

Din punct de vedere psihologic, funcia semiotica exprima capacitatea parial nnscuta, parial dobndita a omului de a folosi semen ca nlocuitori ai obiectelor. Ca modalitate de realizare a comunicrii, limbajul verbal nu poseda un coninut reflectoriu propriu fiecare cuvnt sau propoziie obiectiveaz si exprima continuturi senzorial perceptive, noionale, emoionale, motivaionale, motorii. Din punct de vedere psihologic, limbajul verbal devine mediator al diferitelor funcii si procese contiente si subconstiente, el fcnd posibila structurarea comportamentului verbal. Diferenierea intre limba si limbaj se poate face prin criterii cum ar fi: istoric, ontogenetic, instrumental-funcional. Din punct de vedere istoric, limbajul precede limba. Aceasta se constituie pe baza dezvoltrii aparatului fonator si pe msura obiectivrii structurilor limbajului. Iniial, limba exista si se manifesta in forma limbajului oral interindividual. Treptat insa, limba se va detaa relativ de limbaj, constituindu-se intr-o entitate specifica, obiectivata prin semne grafice si reguli logico-gramaticale. Din punct de vedere ontogenetic limba precede limbajul, ea prezentndu-se individului ca o realitate obiectiva, pe care el trebuie s-o cunoasc si s-o asimileze pentru a putea intra in relaie adecvata de comunicare cu semenii. Din punct de vedere instrumental-funcional , limba constituie o mulime de baza, constituita din urmtoarele elemente: Repertoriul de combinaii cod designative (vocabularul), Alfabetul (literele cu ajutorul cruia se formeaz alfabetul) Regulile gramaticale (care definesc modul de combinare a elementelor vocabularului). In aceasta infatisare, limba este un instrument de comunicare potenial.

Zlate: Sint cel puin dou diferenieri existente ntre limba i limbaj: a. n timp ce limba este un fenomen social (elaborat de societate i nu de fiecare individ n parte), limbajul este un fenomen individual , individualizarea lui realizndu-se att n plan fiziologic (datorat unor particulariti ale aparatului
8

fonator), ct i n plan psihologic (el avnd o manifestare personal i diferit de la individ la individ; chiar dac materialul limbii este acelai, difer selecia i dispunerea cuvintelor n fraz, fiecare act de comunicare caracterizndu-se printrun "coeficient personal"; extrem de ilustrativ pentru caracterul individualizat psihologic al limbajului este definiia dat limbajului de Rubinstein: 'limbajul este limba n actiune'; b. dac limba este extraindividual, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii, el presupune transformarea elementelor limbii n elemente proprii, or pentru aceasta este necesar contientizarea laturii fonetice, grafice i semantice a cuvintelor, trecerea de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la structuri semantice complexe (propoziii, fraze, discursuri, texte). Cele dou noiuni se difereniaz dup sfera lor: comunicarea, dat fiind c se realizeaz nu doar prin mijloace verbale, ci i nonverbale, are o sfer mai larg dect limbajul care este o comunicare verbal, realizat prin mijloace lingvistice. Valer Mare considera c ntre comunicare i limbaj exist relaii de coincidena parial a sferelor, cele dou noiuni coninnd i elemente proprii, ireductibile unele la altele. Limbajul depete limitele comunicrii propriu-zise, desfurndu-se, ntr-un fel sau altul, i atunci cnd nu are loc comunicarea interuman (deci limbajul continu s funcioneze i atunci cnd omul nu comunic cu nimeni). La rndul ei, comunicarea depete limitele limbajului verbal, angajnd o serie de comporta-mente specifice ale vieii psihice a omului (imitaia, contaminarea, competiia etc.). Autorul citat atrage atenia asupra faptului c distincia, dei real, este totui relativ, n realitate cele dou fenomene fiind indisolubil legate ntre ele. Lucrul acesta devine cu att mai evident cu ct limbajul este mai elaborat. Odat constituit, prin verigile sale interne, el intervine n desfurarea tuturor formelor de activitate uman, inclusiv n procesul comunicrii nonverbale.

II. Scopurile i rolurile comunicrii

Comunicarea ntre persoane sau ntre grupuri joac un rol esenial, de prim ordin. Ea este att de important i util nct unii autori nu s-au sfiit s-o considere ca reprezinta unul dintre "elementele" cheie n definirea, nelegerea i explicarea individului i chiar a societii. Exist, cteva "raiuni" ale comunicrii la nivel individual: o sociale. o comunicarea permite influenarea educativ-formativ a individului: n lipsa comunicarii individul rmne la nivelul dezvoltrii biologice, rmne izolat, inapt pentru interaciunea social, privat de capacitatea de integrare n colectivitate. Nu va fi posibil interaciunea raional, bazat pe gindire i reflexie, coordonarea reciproc a persoanelor, cooperarea i interinfluenarea reciproc. o o Omul este o fiin care comunic i n virtutea acestui fapt se formeaz Activitile de comunicare l transform pe om dintr-un simplu subiect i se manifest ca om. ntr-un actor capabil s "acioneze asupra" i nu numai de a "fi n". Omul comunicant. apelnd la limb, se construieste pe sine ntr-un context intercomunicaional permanent, atitudinile lui verbale fiind legate de context, de microsituatiile sociale n care el traiete. o omul comunicant nu este doar oglinda care reflect realitatea, ci chiar constructorul realitii. Aceasta nu nseamn a nega determinismul, ci a lasa loc unei dinamici creatoare. Realitatea social nu este un fapt ce trebuie tradus n limb, ci un antier de construcii. Indivizii nu inceteaz de a construi aceast realitate, dar se construiesc i pe ei ca urmare a tranzaciilor comunicative. Spaiul comunicrii nu este un loc neutru i omogen, ci dimpotriv, un loc de ajustare i de glisare semantic. Exist, ns, nu numai raiuni individuale ale comunicrii, ci i "raiuni sociale": o oamenii sporesc uniformitatea de informare, depind, astfel, stadiul n care unii sunt informai, iar alii nu.
10

Prin comunicare, individul se umanizeaz, i formeaz i i dezvolt

personalitatea, deoarece ea este cea care i asigur transmiterea experienei

Comunicarea social contribuie la sporirea uniformitii de opinie a

membrilor grupurilor, fapt care se instituie ntr-o premis esenial a uniformitii de aciune. o o Schimbarea ordinii ierarhice a grupurilor se poate obine prin Comunicarea satisface i nevoia exteriorizrii emoiilor; organizarea intermediul schimbului de informaii. social este imposibil fr comunicare; o societate este constituit din grupuri care comunic ntre ei

Rolurile comunicarii a) descoperirea personal (n timpul comunicrii nvtm despre noi i despre alii, ne descoperim, mai ales prin intermediul comunicrii sociale, care const n raportarea la alii i n final, n propria noastr evaluare); b) descoperirea c) lumii exteme (comunicarea d o mai bun nelegere a realitii exterioare, a obiectelor i evenimentelor); stabilirea relaiilor cu sens (prin comunicare cptam posibilitatea de a stabili i a menine relaii strnse cu altii, deoarece ne place s ne simim iubii i plcui de alii); d) schimbarea atitudinilor l comportamentelor (comunicarea, mai ales cea realizat prin mass-media, exceleaz n schimbarea atitudinilor i comportamentelor noastre i ale altora); e) joc l distracii (comunicarea este mijloc de destindere, de a face glume, de a ne simi bine) Rolul limbajului, ca mediator n desfurarea i dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice, indiferent dac acestea sunt contiente sau incontiente: o sub influenta luipercepia capt sens, semnificatie, se mbogete, se transform n observaie - ca percepie cu scop; o reprezentrile devin generalizate cnd sunt evocate sau formate cu ajutorul cuvintelor;
11

o far limbaj nu se probleme;

poate vorbi de formarea noiunilor, judecilor i

raionamentelor, fr el nu exist abstractizri i generalizri, nu pot fi rezolvate o formulrile verbale sunt garania memorrii de durat; n combinatorica imaginativa, cuvintele apar ca vehiculatori de imagini; verbalizarea permite definirea motivelor i departajarea lor de scopuri; voina este un proces de autoreglaj verbal; nsi personalitatea uman se formeaz i i exteriorizeaz mare parte din coninutul ei prin limbaj. Limbajul devine, astfel, un fel de ax al sistemului psihic uman, care face posibil fenomenul de contiin Rolul limbajului este att de mare nct activitatea lui nu se ntrerupe odat cu intreruperea comunicrii cu alii, dimpotriv, ea se pstreaz pe tot parcursul strii de veghe (uneori sub forma limbajului interior) i chiar n timpul somnului. Faptul c limbajul are un rol fundamental n activitatea psihic a omului poate fi demonstrat, printre altele, cu ajutorul unui experiment n care activitatea lui este perturbat. De exemplu, dac se cere unor copii ca n timpul procesului rezolvrii problemelor s-i in limba cu dinii, vor aprea perturbri ale procesului rezolutiv.

III. Formele comunicrii si functiile comunicarii In genere, n clasificarea comunicrii sunt utilizate trei criterii: numrul de persoane, instrumentele (mijloacele) comunicrii, obiectivele ei. 1. Dup numrul de persoane: o comunicarea interpersonal (se desfoar intre dou persoane, capt o nuana personal atunci cnd partenerii se afl n relaii intime, reciprocitate sau o nuan profesional, cnd partenerii se cunosc mai puin; poate fi autentica aspirnd la durata i permanen sau neautentic. ocazional, provizorie) o comunicarea de grup (reglat nu de optica personal a fiecrui participant, ci de optica general, comun tuturor membrilor grupului, ea fiind deci supraindividual); la rndul ei poate fi mprit n comunicare Intragrup desfurat n interiorul grupului - i comunicare Intergrup - intre grupuri. 2. Dup Instrumentele folosite, cea mai rspndit este
12

o nonverbal i o verbal. 3. Dup prezena sau absena unor obiective, : o comunicare incidental (atunci cnd individul furnizeaz informaia despre sine fr a avea intenia de a o face; prin indici mai grosieri sau de mare finee, indivizii comunic informaii despre statutul, rolurile, aspiraiile lor i chiar despre o serie de trsturi psiho-comportamentale); o comunicare consumatorie (care survine ca o consecin a unor stri emoionale sau motivaionale a unui individ, fiind expresia direct a acestor stri; ceea ce i mpinge pe indivizi s comunice nu este dorina de a furniza informaii, ci pur i simplu de a-i exprima starea afectiv pe care o triesc; ea vizeaz schimbul cu altul de placere, lund adeseori forma ("a vorbi pentru a vorbi,. 'a vorbi pentru a trece timpul); o comunicare Instrumental (urmrete modificarea conduitei receptorului, presupune ntotdeauna prezena unor scopuri, este, deci, utilitar), o comunicare comuniune (partenerii comunic cu bucurie reciproc i fr alt ambiie dect de a "sarbtori" ntlnirea lor, vizeaz mai ales atmosfera emoional aprut n cursul derulrii ei). Dintre toate, comunicarea instrumental are cele mai mari virtui reglatorii, ea deosebindu-se net de cea consumatorie. Dac n comunicarea consumatorie mesajele sunt emise, forma i coninutul lor depinznd de starea emitorului, n comunicarea instrumental mesajele sunt transmise i variaz dup efectele pe care trebuie s le produc asupra receptorului. Apoi, dac n prima, altul este perceput ca subiect dorit pentru a fi ntlnit i pentru a stabili comunicarea, n cea de-a doua, altul este perceput ca obiect de exploatat. Particularitile acestor forme de comunicare sugereaz utilizarea lor difereniat in situaiile concrete interacionale.

13

De pilda, utilizarea comunicarii consumatorii ntr-o situaie de examen, i nu a celei instrumentale, ar constitui nu numai o greeal de ordin psihologic, ci i o greeal practic, deoarece ea n-ar fi eficient. Recent, s-a ncercat clasificarea formelor comunicrii dintr-o perspectiv mai ampl: filosofica, tehnic, politica, pragmatic. Lucien Sfez recurge la trei metafore n clasificarea formelor comunicrii: o metafora main - omul este liber vis--vis de tehnica, se servete, dar nu este aservit de ea. important fiind prepoziia "cu"; aceast perspectiv presupune a vorbi despre comunicare ca despre un mecanism cu trei elemente eseniale -emitator, canal, receptor - dintre care central este primul, el avnd putere asupra celorlalte o metafora organism - omul este partea unui ntreg, el este inserat n. acest tot, el face parte din mediu, iar mediul face parte din el; apare astfel un cuplu n care cei doi parteneri nu i-au pierdut total identitatea, dar practic schimburi nencetate ntre ei, unul exprimndu-se prin altul; ceea ce conteaz este prepoziia "n"; aplicat la comunicare, aceast metafor atrage atenia asupra necesitii de a fi luate n considerare toate elementele constitutive ale comunicrii, care se integreaz unele n altele); o metafora confuziei - omul este absorbit de tehnic, el nu exist dect prin tehnic, de aici importana particulei "prin"; subiectul i obiectul, productorul i produsul ncep s se confunde, pierzndu-i astfel realitatea, identitatea, sensul; n loc de a fi productor, omul este un simplu produs, dand prioritate mainii inteligente; aplicat la comunicare, aceast metafora conduce la confundarea total a emitorului cu receptorul; Intr-un univers n care toi comunic, fr a putea determina cine vorbete, ntr-un univers fr ierarhie, comunicarea moare prin exces de comunicare i sfrete printr-o interminabila agonie de spirale. Prima metafor genereaz comunicarea reprezentativ (n care emitorul traduce lumea obiectiv pentru un receptor pasiv), iar a doua, comunicare expresiv (n care individul exprim lumea care l exprim pe el nsui); n sfrit, a treia, comunicare confuz (bazat pe confuzia dintre cele dou forme anterioare sau cum o numete autorul, tautism, un neologism ce provine din combinarea
14

tautologiei, pentru ca aici comunicarea este o repetiie imperturbabil n linitea unui subiect mort sau surdo-mut, cu autismul, deoarece individul este inchis n fortreaa sa interioar; comunicarea se face de la sine ctre sine nsui, ns un sine diluat ntr-un tot. . A.Comunicarea nonverbal. Dup cum reiese chiar din denumirea ei, se realizeaz prin intermediul mijloacelor nonverbale - corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea. 1. Comunicarea prin corp este cea mai complex, deoarece intervine n "ntlnirile" cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci ca un produs voluntar travestit, mascat, metamorfozat (prin mbrcaminte, machiaj, tatuaj, mutilri); Ea recurge la mijloace ca: aparena fizic, gesturile, expresia feei (mimica). Legat de aparena o mare importan o are mbrcmintea persoanei, ca furnizor de formaii adecvate sau false despre individ, de asemenea, ca facilitator al apropierii sau ndeprtrii unor persoane de altele, mai ales n situaiile n care mbrcmintea este aproape un mijloc instituionalizat (mbrcmintea de poliist, de medic etc.). Uneori mbrcamintea "comunic" diverse trsaturi caracteriale ale oamenilor (fuga spre originalitate) sau inteniile lor (intenia de a se distinge, de a place ete.). Gesturile reprezint unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la o persoan; Jean Stoetzel le clasifica in trei categorii: o gesturi autice (care nu au nici o legtur cu comunicarea, dar care trdeaz o anumit stare afectiv a individului, de exemplu, la un examen, o persoan i frmnt minile, ine creionul ntre dini, mic picioarele sub banc); o gesturi obinuite (reverena diplomatului, degetele ridicate ale elevilor care vor s rspund la lecie ete.); o gesturi simbolice (prin care se exprim aprobarea, indiferena, entuziasmul; pentru a chema pe cineva se face un semn cu degetul, pentru a aproba se da din cap). Exist chiar o tiin a gesturilor, numit kinezica.

15

Contribuii importante la structurarea ei a adus Ray Birdwhistell {Introduction to kinesics, 1952), care a aplicat metodologia lingvisticii structurale la studiul gesturilor. gsind o coresponden ntre unitile verbale i cele gestuale (fenomenelor le corespund kinemele, ca fiind cele mai mici uniti de aciuni gestuale; morfemelor le corespund kinemorfemele). Kinezica devine n concepia lui o adevrat gramatic a gesturilor. Exist ns nu numai o kinezic, ci i o parakinezic, deoarece gesturile au intensitate, durat, ntindere, amplitudine, ritmuri constante sau n flux, caracteristici care se integreaz contextelor psihologice, sociale. Studiind relaia dintre cultur i personalitate , Birdwhistell a ajuns la concluzia c gestul reprezint o a treia instan ce se interpune ntre cele doua noiuni. El ajunge chiar la stabilirea unei stratificri sociale a oamenilor pornind de la indicii gestuali. Corpul uman nseamn nu numai aparena fizic sau gestic, ci i expresia fetei, mimica cu un foarte mare rol n comunicarea nonverbal. Privirea, se pare, c se distinge ca element central al expresiei feei. Susinerea sau ocolirea ei, fixitatea sau mobilitatea ei trdeaz strile de admiraie, iubire, dumnie etc. Cercetrile au artat c ntr-o conversaie asupra unor probleme personale, persoanele se privesc ntre 50%-60% n timpul conversaiei. Prin expresia feei putem stimula, orienta, decodifica i nelege inteniile partenerului, susine partenerul. 2. Comunicarea prin spaiu i teritoriu. Omul este extrem de grijuliu cu spaiul n care triete. El i delimiteaz i amenajeaz teritoriul n funcie de nevoi i mprejurri. Tocmai modul de delimitare i amenajare a spaiului "comunic" multe informaii despre individ. Dintr-o perspectiv sociologic i antropologic, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale, familiale, personale (Desmond Morris, 1977). Dintr-o perspectiv psihologic i psihosocial ne ocupam mai ales de ultimul tip de teritoriu, mai strns legat de particularitaile psihice ale omului. Studiul relaiilor spaiale, ca mod de comunicare, revine unei tiine numite proxemica.
16

Printre problemele studiate de ea putem enumera: jocul teritoriilor, maniera de a percepe spaiul n diferite culturi, efectele simbolice ale aspectelor spaiale, distanele fizice ale comunicrii. Edward T. Hall exceleaz n studiul rolului distanelor spaiale n comunicare. Cartea lui, The Hidden Dimension, aprut n 1966, este considerat a fi o veritabil gramatic a spaiului. Dup el,exist patru tipuri de distane (intim, personal, social, public) ce regleaz comunicarea n funce de respectarea sau ncalcarea lor fiecare dintre ele se asociaz diferit cu celelalte categorii de mijloace ale comunicarii. De exemplu,: n distana intim (corp la corp sau maximum 15-40 cm, vocea are un rol minor, se exprim involuntar unele vocale); n distana personal (45-75 cm, pn la maxim 125 cm vocea este normal, familiara); n distana social (125-210 cm, un maxim de 210-360 cm, vocea este plin i distinct, mai intens; n distana public (3,60-7,50 m i cu un minimum de peste 7,50 m, discursul este formalizat, gesturile stereo; interlocutorul devine un simplu spectator, iar comunicarea un spectacol). 3. Comunicare prin imagini. Viaa modrem a adus cu sine o multitudine de mijloace imagistice de comunicare (afi, fotografii, benzi desenate, ilustraii, cinema, televiziune). Comunicarea prin imaginea omniprezent, creaz un paradox: dei mai puin interactiv, deoarece se exercit ntr-un singur sens, ea este mult mai eficient afecteaz un numr extrem de mare de persoane. Aadar, intre reciprocitatea i amploarea ei exist o oarecare incompatibilitate, care se datoreaz rspuns imediat, diferenelor de competen: n timp ce toti oamenii tiu s mnuiasc limbajul, lucrul nu-i valabil i pentru imagine, fapt care duce la accentuarea inegalitii dintre emitor i receptor.
17

tehnicii care nu ofer destinatarului posibilitatea de

- 0 mare importanta n aceast form de comunicare o are mesajul lingvistic care nsoete imaginea, o completeaz sau o exprim. Important este i contextul, el fcnd s varieze semnificaia ei. Abraham Moles (1988) a stabilit chiar un indice de iconicitate,iar J. Bertin a efectuat studii asupra ''graficii, definit de el ca limbajul ochilor. Proliferarea comunicrii prin imagini, dei omniprezenta este considerat de unii autori ca reprezentnd un fenomen de regresiune cultural, el mpiedicnd dezvoltarea altor forme de comunicare (se pierde, de exemplu, gustul pentru lectur). Mijloacele nonverbale ale comunicrii au, n totalitatea lor, urmtoarele roluri: 1)de a transmite ceva (idei, informaii, intentii, trsaturi de caracter); 2)de a nuana i preciza comunicarea (care devine, astfel, aprobativ sau dezaprobativ, receptiv sau nereceptiv); 3) de a ajuta persoanele s se exprime i s se neleag reciproc mult mai bine (pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele nonverbale trebuie s le nsoeasc pe cele verbale, n nici un caz nu pot aciona independent). De Vito stabilete ase funcii ale comunicrii nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea accentueaz, completeaz, contrazice, regleaz, repet, substituie comunicarea verbal B. Comunicarea verbal (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit n comunicarea interuman. El a i fost definit de aceea ca fiind "un vehicol ce transport intenii, atitudini. Limbajul este i un tip aparte de conduit a individului, i anume, de conduit verbal, ce implic activiti diverse (vorbire, ascultare, schimb de idei, reinerea mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor). De asemenea, conduita verbal se subsumeaz unei familii mai vaste de conduite i anume conduitelor simbolice (desen, gesturi, scris, diverse alte coduri). Limbajul, ca facultate inerent i specific speciei umane, constituie tocmai expresia i realizarea conduitelor verbale.
18

Studiul limbajului presupune investigarea unor probleme cum ar fi: perceperea limbajului, nelegerea discursului, memorizarea frazelor i a textelor, achizitia i producerea limbajului. Nu-i de mirare, de aceea, de ce psihologii au nceput studiul limbajului cu investigarea relaiei dintre fenomenele externe ale producerii i perceperii sunetelor, i procesul intern al gndirii (Wundt). Buhler, criticnd poziia lui Wundt, explica limbajul prin referire doar la evenimentele externe, dect prin invocarea obscurelor "procese mentale", poziie care se va radicaliza n behaviorism. Watson, Kantor etc. s-au centrat pe studiul determinanilor funcionali ai comportamentului verbal. Contribuii remarcabile la studiul limbajului au adus reprezentanii colii constructiviste (Wallon, Vgotski, Luria, Piaget) preocupai de investigarea achiziiei limbajului, implicit de socializarea copiilor.. Din multitudinea problematicii psihologice referitoare la limbaj, vom decupa doar o singur problem care se distinge nu numai prin semnificaia ei major, ci i prin aceea c a fost extrem de controversat. Este vorba despre problema achiziiei limbajului, care i-a condus pe unii autori la considerarea limbajului ca fiind nnscut, iar pe alii la ideea construirii treptate a structurii limbajului. Teoriile nativiste ale limbajului insist asupra rolului echipamentelor biologice nnascute. Nu este nici un dubiu, afirm susintorii acestor teorii, c intrm n lume echipai pentru vorbire. Fcnd un inventar al capacitilor nnscute ale vorbirii, Gray arat c acestea sunt: structurile anatomice prezente in gt (laringe, faringe) care ne fac api a produce o gam larg de sunete, comparativ cu orice alt manifer; preferina de a asculta, de vorbi, de a distinge toate sunetele de baz ale vorbirii; mecanisme care fac posibil trecerea printr-o serie de faze (gngurit,) ariile specializate pentru vorbire din creier (Broca i Vernicke). Cel mai tipic reprezentant al teoriilor nativiste ale limbajului este Noam Chomsky, care incearca sa explice structurile lingvistice de suprafa descrise naintea lui de Saussure i Sapir.
19

Ei artaser c unitile lingvistice de baz intr n relaii specifice ntre ele i chiar cu realitile extralingvistice (semnale, simboluri, integrandu-se n construcii mult mai complexe (sintagme, paradigme, produse gramaticale). Chomsky i-a propus un dublu scop: 1) de a gasi acele structuri non-aparente ale vorbirii (numite de el structuri profunde) n stare de a explica structurile de suprafaa; 2) de a stabili regulile care transform structurile profunde n structuri de suprafa. El s-a orientat spre dezvoltarea regulilor de transformare a structurilor profunde n structuri de suprafa, constituind ceea ce s-a numit gramatica generativ. Trecerea de la gramatica sintagmatic de suprafata la cea generativ i transformaional a reprezentat o adevarata revoluie n ceea ce privete conceperea limbajului, ea atragind atenia psihologilor de a studia nu doar comportamentul verbal n expresia lui intern, ci i reprezentrile mentale psiholingvistice pe care comportamentele verbale le reflect. - 0 a doua idee a lui Chomsky se refer la distincia pe care el o face ntre conceptul de competen lingvistic i conceptul de performan limbajul vorbit al unui individ exist fraze gramaticale, Cum ar putea fi difereniate acestea? Chomsky ofer ca metod recurgerea la intuiia subiectului, la contiina lui implicit, adic la capacitatea lui intrinsec-ideal de a produce i nelege fraze n acord cu "forma" limbii, de a aprecia gradul de devian al unui enun n raport cu o "bun form". Chomsky i propune un nou scop, i anume, acela al analizei competenei lingvistice a subiectului vorbitor, care reprezint o proprietate eseniala a spiritului uman si care const n cunoaterea de care dispune subiectul, cunoatere ce prezideaz orice act verbal, ea lund forma unei gramatici, a unui sistem de reguli. Performana lingvistic este definit ca fiind capacitatea subiectului de a pune n practic sistemul de reguli, n funcie de diverse situaii i mprejurri. Conceptul de competen este studiat de lingvistic, cel de performan de psiholingvistic lingvistic: in dar i fraze negramaticale.

20

Din pcate, relaiile dintre cele doua concepte sunt, dup cum remarca Bronkart, ambigui, fapt care a marcat pentru mult timp nsi relaiile dintre lingvistic i psiholingvistic. Cea de-a treia idee esenial pentru psihologia limbajului este cea care se refer la considerarea limbajului (mai ales a structurilor profunde i a competenei lingvistice) ca fiind nnscut. la natere. creierul omenesc este nzestrat cu o structur nervoas nalt specific, avnd capacitatea de a realiza structuri lingvistice complexe. creierul omenesc se maturizeaz la fel ca alte organe (inima, ficatul), n cazul lui fiind mai nimerit s vorbim despre cretere, ideea de dezvoltare i de construcie, cnd este vorba de limbaj, nemaiavnd sens. Maturizarea creierului se produce prin developarea n sens fotografic a unor structuri deja existente i nicidecum prin nvare. Argumentul imbatabil n favoarea acestei teze l-ar constitui localizarea centrului limbajului, care pledeaz pentru specificitatea ereditar. Chomsky consider, deci, c omul se nate predispus s nvee limbajul n anumite moduri. Regulile lingvistice sunt mult prea complexe pentru ca s poat fi nvate de ctre copii singuri, cu ajutorul unei inteligene generale. Dimpotriva, arata el, copiii sunt ajutai de o nelegere nnscut a aspectelor limbii (este vorba despre regulile gramaticale) comune tuturor limbilor. De asemenea, ei sunt ajutai de un ghid nnscut care faciliteaz achiziionarea regulilor unice ale limbajului specific unei culturi. Acestea sunt numite de Chomsky mijloace de achiziie ale limbajului. 0 facultate de limbaj determinat genetic, precizeaz o anumit clas de gramatici omenete accesibil. Copilul i va nsui una din aceste gramatici pe baza datelor limitate care i sunt accesibile. Pentru Chomsky, lingvistica cu structurile ei profunde, cu gramaticile ei generative este primordial n raport cu cogniia. Chomsky pierde din vedere faptul c dezvoltarea cognitiv i cea a limbajulul sunt interactive. Bronckart arat c pe bun dreptate concepia lui Chomsky a avut un veritabil rol catalizator in evoluia tiinelor comportamentului verbal i a tiinelor n

21

general, nu uit s adauge c 'din punct de vedere psihologic, ca i' d.p.d.v. pedagogic, interesul ei este limitat' eoriile invatarii limbajului au fost dezvoltate de behavioriti i constructivisti: limbajul nu este n mod special diferit de orice alt form a comportamentului. Spre deosebire ns de behaviorismul tradiional al lul Watson, care punea accent doar pe elemente {stimul - reacie), Skinner aduga un al treilea - ntrirea (sau recompensa, cum mai este denumit popular). Aceste trei elemente interactioneaz n maniera urmtoare: stimulul care acioneaz asupra organismului ofer ocazia pornind de la care raspunsul este susceptibil de a fi emis i de a fi intrit. Dac se produce ntrirea pozitiv a reaciei, se instaleaz un proces de discriminare i stimulul devine un agent susceptibil de a face s apar rspunsul.. Acesta este tipul de interaciune pe care Skinner l numete operant. Comportamentul verbal este un asemenea comportament operant, achiziionat prin condiionarea operant si folosit ca un instrument pentru a opera n mediul inconjurtor, ntr-o astfel de manier, nct s se achiziioneze o intarire a stimulului. In explicarea comportamentului verbal, trebuie s se tina seama de variabilele situaionale susceptibile a ntri rspunsul, speciei sale. Aadar, se nva, este achiziionat n timpul vietii individului; el trebuie ajutat prin condiii i mijloace specifice. Dac la Chomsky esenial era ceea ce el numea language-acquisition deviceLAD, n viziunea behavioritilor i a reprezentanilor teoriilor nvrii sociale, important este sistemul de suport pentru achiziia limbajului (language-aquisition support-system prescurtat LASS). Contribuia cea mai semnificativ pe direcia ilustrrii caracterului dobndit al limbajului a adus-o, ns, Piaget, adept al modelului auto-organizrii de istoria ntririlor in contextul grupului social din care face parte individul sau de ngrdirile genetice ale

22

psihicului. Fr a intra n amnunte, amintim c trei concepte sunt eseniale pentru ntreaga teorie piagetian: 1) Interacionism (care se refer la relaiile de interaciune reciproc ntre organism i mediu, respinge unilateralitatea teoriilor behavioriste care privilegiaz mediul, dar i teoriile preformiste, ce acordau o prea mare atenie structurilor interne ale organismului); 2) constructivism (ce vizeaz dou aspecte eseniale: pe de o parte, rolul activ al orga-nismului, pe de alt parte, caracterul progresiv al elaborrii structurilor cunoaterii, inclusiv a limbajului); 3) echilibrul (ce cuprinde sistemele reglatoare care permit aciunea organismului mpotriva factorilor perturbatori i reechilibrarea structurilor inteme). Ipoteza piagetian esenial n ceea ce privete natura i originea limbajulul este continuitatea functional ntre sistemele reprezentative i cele de tratare a informaiilor. Subiectul, datorit perfecionrii sistemelor de tratare a informaiilor, i construiete mai nti imaginile mentale (reprezentrile), apoi simbolurile i, n sfrit, semnele vorbirii. Crearea semnificaiei este indisolubil legata de activitatea cognitiv. Trecerea de la inteligena acional (senzorio-motorie) la inteligena operaional (reflexiv) se face n mod firesc, fra rupturi majore. In final, se ajunge la adaptarea corespunztoare a individului la solicitrile mediului. In 1975 a avut loc o celebr disput ntre Piaget i Chomsky, cunoscut sub denumirea de controvers dintre inneism i constructivism. Concepia lui Chomsky duce ctre o serie de bizarerii: 1) dat fiind faptul c limbajul este cuprins n genomul individului, acesta i-1 poate nsui chiar n condiiile unei educaii limitate; 2) toate ipostazele posibile despre regulile sintaxei pe care copilul ar putea s le inventeze sunt excluse de motenirea genetic; 3) limbile vorbite sunt n toate privinele, n toat lumea, aceleai; 4) mediul joac, n cel mai bun caz, un rol declanator, el avnd un rol minim n elaborarea cunotinelor.
23

Acestor concluzii exagerate, Piaget le opune altele mult mai realiste: 1) structurile cognitive ale intelectului se construiesc printr-o organizare de aciuni succesive exercitate asupra obiectelor; (dei nu crede n existena structurilor cognitive nnscute ale inteligenei, accept ideea c funcionarea inteligenei implic mecanisme nervoase ereditare, mecanisme care sunt insuficiente pentru explicarea genezei i evoluiei comportamentului uman); 2) exist o inteligen general uman care este apt s transforme n realitate potenele organizatoare elementare ale creierului, n diferite forme din ce n ce mai complexe. Principiile dup care se conduce Piaget sunt "minimum de performare i "maximum de autoorganizare" Formele limbajului verbal. Analiza limbajului in contextul activitatii generale de comunicare interumana a dus la delimitarea formelor particulare in care se manifesta: limbajul extern si limbajul intern. Limbajul extern este adresat cu precadere unor destinatari din afara. El se realizeaza in doua forme: limbajul oral si limbajul scris. Limbajul oral rezulta din succesiunea selectiva, structurata dupa regului logico-gramaticale, a sunetelor articulate, produse de aparatul fonator. Dupa specificul schemei de comunicare, limbajul oral se realizeaza in trei variante: solilocviu, monolog si dialog. Solilocviul inseamna vorbirea cu voce tare cu noi insine. In mod normal, aceasta forma se intalneste la copii (pana la 5 ani). La adult, vorbirea cu sine insusi apare doar situational sau in stari patologice. Monologul presupune existenta unui destinatar extern, care sa recepteze fluxul mesajelor fara a replica dupa fiecare secventa, ci doar la sfarsit. De regula, monologul este centrat pe o anumita tema, si el are ca obiectiv informarea auditoriului. Dialogul este forma cea mai frecventa de realizare a limbajului oral. El se desfasoara prin alternarea pozitiilor celor doi termeni ai relatiei de comunicare si are caracter de schimb reciproc de mesaje. Dialogul poate fi structurat si libersituational. In primul caz, dialogul se axeaza pe o problema anume, si prin el se urmareste ajungerea la un acord, consens sau rezultat final. Dialogul liber se incheaga si se desfasoara spontan.
24

Limbajul scris se realizeaz prin codarea mesajelor orale in forma grafica. Din punct de vedere ontogentic se constituie mai trziu dect cel oral, printr-un proces de instruire in care copilul trebuie sa diferenieze literele si sa le lege in cuvinte. Limbajul scris are doua verigi care se constituie paralel: cititul si scrierea. El se realizeaz dup clasa a patra si are un grad mare de dificultate datorita regulilor logico-gramaticale. In cadrul limbajului scris apar procedee stilistice care mresc latura expresiva. El depinde de nivelul general de instruire si cultura al subiectului. Limbajul intern reprezint o comprimare a limbajului extern. Din punct de vedere structural se bazeaz pe scheme logico-gramaticale. Din punct de vedere funcional se bazeaz pe scurt-circuite, omitandu-se cuvinte si realizndu-se noduri releu. Din punct de vedere ontogenetic se consolideaz mult mai trziu dect limbajul oral si scris. Limbajul intern dispune de o mare viteza de derulare a ideilor. Cu cat este mai bine elaborat, cu att gndirea este mai bine consolidata.

Funciile comunicrii i limbajului Eficacitatea comunicrii este strict dependent de gradul de implicare al individului (sau grupului) in ea. La rndul su, gradul de implicare exprim caracterul funcional al comunicrii i limbajului. Iata de ce psihologii s-au concentrat pe stabilirea functiilor acestor 2 mecanisme psihice. Karl Buhler le clasifica dupa natura procesului psihic predominant (emotianal expresiva, conativa, referential-designativa). Ombredane prefera ierarhizarea lor de la primitiv si spontan catre elaborat si voluntar (afectiva, ludica, practica, reprezentativa, dialectica) In fiecare dintre aceste clasificari este prezenta functia reglatoare a comunicarii si limbajului, care este esentiala. Gerard Wackenheim Functiile comunicarii si limbajului, in raport cu individul.

25

1) functia de integrare a individului in mediul su - permite individului alturi i mpreun cu alii, s ia poziie fa de alii, s se adapteze situaiilor noi, s in seama de experiena altora, sa asimileze o parte din ea); 2) functia de dezvluire si autodezvluire - prin comunicare, individul se face cunoscut altora, dar i siei, i corijeaz o serie de percepii i atitudini eronate, se introspecteaz i se poate nelege mai bine; 3) funcia valorizatoare implicit, afirmndu-se; 4) funcia reglatoare a conduitei altora - comunicnd cu alii, un individ i poate ameliora poziia n ierarhia grupului, i poate determina pe acetia s-i schimbe atitudinile, creeaz conflicte sau atmosfere destinse n timpul unei conversaii; 5) funcia terapeutic (comunicarea este un mijloc curativ, mrturie n acest sens stnd psihanaliza, psihodrama i ntreinerea rogersian). - comunicarea rspunde nevoii individului de a fi

apreciat, prin intermediul ei individul atragnd atenia altora asupra sa,

Funciile comunicrii n raport cu grupul: 1) funcia productiv-eficient (permite realizarea sarcinilor, mai ales n situaia n care acestea implic un nalt grad de cooperare ntre membrii grupului, ajut "locomoia" grupului spre atingerea scopurilor fixate); 2) funcia facilitatoare a coeziunii grupului (prin comunicare se nate i subzist un grup; ncetarea sau perturbarea ei se soldeaz fie cu moartea grupului, fie cu apariia unor disfuncionaliti grave); 3) funcia de valorizare a grupului (aproape identic cu cea ntlnit i la nivelul individului; prin comunicare grupul i afirm prezena, se pune n eviden, i relev importana, originalitatea, i justific existena); 4) funcia rezolutiv a problemelor grupului (comunicarea salveaz onoarea grupului, iar cnd acesta se degradeaz trece prin perioade dificile, poate fi utilizat ca mijloc terapeutic; sociodrama este poate cel mai bun exemplu n susinerea acestei funcii).
26

Funciile comunicrii i limbajului, clasificate dup raportarea la grup, sugereaz faptul c dincolo de cuvinte i de sensul asigurat de lexic, omul poate produce sensuri derivate, cu efecte multiple, datorate tocmai dinamicii grupului. A comunica nseamn a "intra n orchestr", a intra n simbolurile disponibile, a-i ajusta timbrul la ansamblul preexistent, a pune n comun, a face ceva mpreun cu cineva. Paradigma orchestrei se opune paradigmei liniei de telegraf, ea combate egocentrismul, insistnd, n schimb asupra necesitii de a pune n joc ansamblul semnelor disponibile interlocutorilor care declaneaz comportamente. Rolul reglator al comunicrii i n special al limbajului a fost evideniat ntr-o multitudine de cercetri Influenta reglatoare a limbajului se remarca cel mai bine in cadrul proceselor persuasive. Sunt trecute n revist tehnici cum ar fi: folosirea argumentelor cvasilogice, a argumentelor bazate pe structura realului (relatii de succesiune, de coexisten), a legturilor care fundeaz realul (cazul particular, raionamentul prin analogie) In afara strategiilor argumentative, o mare importan, dintr-o perspectiv psihologic, o au i factorii facilitatori sau perturbatori ai persuasiunii. O sistematizare excelent a acestora a fost fcut de ctre Marcel Bromberg. Persuasiunea este influenata de: 1) caracteristicile sursei persuasive (credibilitatea, atractivitatea, puterea ei de a distrubui sau nu recompense i pedepse); 2) caracteristicile mesajului (mesaje unilaterale sau bilaterale, structura mesajului, tipul mesajului); 3) caracteristicile receptorului (legate ndeosebi de unele procese i mecanisme psihice ce intr n funciune n timpul procesului persuasiv; atenia, nelegerea, acceptarea, memorizarea, aciunea; o mare importan o are i punerea n gard a receptorului, contra inteniei persuasive sau contra coninutului mesajului - ambele putnd duce la fenomenul rezistenei la schimbare). Legate de unul sau altul dintre aceti factori, exist tehnici de reglare dezvoltate n psihologie referitoare la procesele persuasive:
27

McGuire (1964) a propus tehnica inoculrii, bazat pe analogia cu imunizarea biologic a organismului; aa cum putem crete capacitatea de aprare a orga-nismului prin injectarea anticipat a unor virui, similari celor care se presupune c vor aciona mai trziu, tot aa putem stimula aprarea atitudinal a individului inoculndu-i o form atenuat de argumente contraatitudinale susceptibile a fi formate n viitor. Exist i terapii de susinere, asemantoare ntririi organismului printrun aport de vitamine. Analog, i putem furniza individului o previziune bazat pe un set de argumente de susinere care i va permite s reziste la contra-propaganda ulterioar. De la astfel de constatri s-a ajuns i la o generalizare: dac posibilitatea de contraargumentare a receptorului permite descreterea impactului persuasiv al unui discurs, atunci orice procedeu capabil a anihila un astfel de proces trebuie s creasc eficacitatea discursului. Aadar, impactul mesajulul persuasiv va fi cu att mai mare cu ct el este structurat ntr-o manier capabil a elimina orice contraargumentare din partea receptorului.

ATENIA 1. Specificul psihologic al ateniei

Omul se afla permanent intr-o ploaie de stimuli care produc numeroase senzatii: vizuale, auditive, olfactive, tactile, interne etc. Volumul de informatii receptat de organele senzoriale ajunge pana la 100.000 de biti pe secunda. Din aceasta cantitate nu ajung in constiinta decat 25-100 de biti pe secunda. Se realizeaza o importanta selectie a stimularilor. In acest proces, un rol central in indeplineste atentia, ea fiind o focalizare a constiintei (Cosmovici). In orice moment exista o zona de maxima claritate a constiintei cea a atentiei, - inconjurata de aspecte neclare si de stimuli subconstienti. Atentia, dupa Cosmovici, consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen. Ea realizeaza astfel o 28

optimizare a cunoasterii unui sector din lumea inconjuratoare sau din viata psihica interna. Atentia ocupa un loc important in structura si dinamica sistemului

psihocomportamental al omului. Ea nu este un proces cu continut reflectoriu-informational propriu si distinct- precum perceptia, reprezentarea, gandirea su procesele afective si motivationale. Mai mult decat atat, ea nu are o nu are o existenta si o desfasurare independenta, in sine, ci numai sau eminamente in contextul altor procese si activitati psihice cu continut si finalitate proprie. Putem spune deci, ca atentia nu face parte din categoria proceselor psihice refectorii, ci din cea a conditiilor si functiilor psihofiziologice mediatoare reglatorii. Ea nu poate fi incadrata in categoria proceselor nespecifice, deoarece este implicata in toate tipurile de situatii si sarcini care, prin ele insele, genereaza o activare preferentiala sau in care subiectul este interesat, realizand astfel prin ,,mijloace proprii (ex. mobilizarea voluntara) o asemenea activare. Atenia, dupa Golu, este definita ca proces psiho-fiziologic, de orientare, concentrare si potenare selectiva, a funciilor si activitatilor psihice si psiho-comportamentale modale specifice, in raport cu obiectul si finalitatea lor proprii, asigurndu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativ.

ISTORIC Atenia a avut n cmpul cercetrii psihologice o evoluie extrem de sinuoas, fcnd saltul de la considerarea ei ca fiind o facultate psihic central, pn la ignorarea sau chiar izgonirea ei din psihologie. Introspectionismul facultate de sine stttoare, independent, cu coninutul su specific, la fel ca alte procese i activiti psihice, avnd un rol celorlalte fenomene psihice. Atentia explic toat bogia vieii sufleteti, toate fenomenele psihice, omindu-se, ns, tocmai explicaia ei. 29 decisiv n buna desfurare a

atenia s-ar datora aa-numitei priviri interioare", ea fiind tributar claritii i puritii strilor de constiinta, ngustrii cmpului contiinei care ar asigura, astfel, ridicarea nivelului reprezentrilor i al gndirii. (Wundt si Ebbinghause) Functionalismul (reprezentat prin James) Natura selectiva a atentiei- funcie activ a organismului bazat pe starea lui motivationala Structuralismul TITCHENER: atenia - stare a contiinei caracterizat prin cresterea concentrrii i a claritii senzoriale, centrndu-se, pe studiul condiiilor care tind s maximizeze claritatea i proeminenta senzaiei. - reprezinta 'nervul ntregului sistem psihologic'. Behaviorismul 'soarta' ateniei devine mai mult dect precara, ea fiind ignorat sau chiar eliminat din psihologie. Psihologul danez E. Rubin a prezentat o comunicare cu titlul 'Nonexistena ateniei. n ceea ce i privete pe behavioristii tradiionali, ei interpretau atenia n termeni pur comportamentali; atenia n-ar fi altceva dect o component a unui comportament dominant. (HUNTER) Psihologii au oscilat mult ntre considerarea ateniei ca fiind proces psihic, activitate psihic, stare psihic, conditie facilitatoare sau perturbatoare a celorlalte fenomene psihice. lar atunci cnd nici unul din aceste atribute nu-i satisfceau, au declarat atenia ca fiind un proces psihofiziologic, domeniu de grani ntre psihologie i fiziologie. Indiferent ns ce este atenia (proces, activitate, stare, condiie), ceea ce coteaz este specificul ei psihologic care mult vreme a rmas o enigm. In legtur cu depistarea unui asemenea specific psihologic al ateniei sau manifestat cel puin doua tendine: 1) Unii psihologi au redus atenia la alte fenomene psihice , Pentru RIBOT (1889) atenia era un ''act motor'. 30 confundnd-o n cele din urm cu acestea.

Faptul ca atenia este nsoit de o serie de micari (vasomotorii, respiratorii, contracia muchilor mimicii, dirijarea aparatelor senzoriale spre sursele de informaie) este incontestabil. Aceste micri ntrein i intensific atenia, ca dovad c atunci cnd sunt suspendate sau impiedicate, activitatea se perturb. Ribot greete ns considernd ca aceste micari sunt elemente constitutive ale ateniei i n felul acesta pierde din vedere tocmai specificul ei psihologic. Ali autori au considerat atenia ca fiind un proces cognitiv si conativ. Pentru alii, atenia este 'aspectul activ selectiv al percepiei, care const n prepararea i orientarea individului spre perceperea unui stimul particular. 2) Cea de a doua tendin care s-a manifestat a constat n ncercarea psihologilor de a depista elementele psihologice proprii, specifice n stare a individualiza atenia. 3) Pentru descoperirea acestora putem porni de la dou sugestii date de organismul uman este bombardat de o cantitate imens de informaii, cantitate ce este superioar celei care poate fi tratat, tradus, implicat n rspunsurile adaptive (de altfel, o parte a acestei informaii, fiind nepertinent, nici nu este legat de reaciile adaptative); apare necesitatea stringent de a seleciona i filtra informaia n vederea traducerii ei n dispozitivele care elaboreaz raspunsurile (constructia unui percept, a unei habitudini, punerea n funciune a unor rspunsuri generalizate etc.); selectia informaiilor constituie procesul esenial pe care l evocm atunci cand vorbim despre atenie; atenia s-ar traduce printr-o reacie general de alert cu ajutorul creia se releva informaia pertinent care devine prioritar, ea fiind ntrit n raport cu cea nepertinent care este fie marginalizat, fie respins; n existena sa, omul se ntlnete cu stimuli cunoscui, previzibili, care presupun punerea n funciune a unor rspunsuri deja achiziionate, dar i cu stimuli noi, nefamiliari (prosexigeni dupa cum ii numeste Pieron), care conin o cantitate mai mare de informaii, punnd de aceea organismului o dilem care nu mai poate fi rezolvat prin apelul la experiena anterioara. 31 psihologul francez MAURICE REUCHLIN :

Aceast problem se rezolv prin activarea organismului, implic o explorare complementar a noilor stimuli. Omul va compara informaia brut venit actual de la receptori cu cea existent in memorie, apoi va decide dac noua informaie este sau nu coerenta cu cea stocat, dac ea corespunde sau nu propriilor sale trbuinte. Subiectul i declaneaz alerta ateniei pentru a decide ce va face nu doar n funcie de noutatea stimulului, ci i de interesul lui pt. organism. Noul stimul, prosexigen, declaneaz reacii de orientare (care comport o funcie general de facilitare senzorial i motorie ), reactii de focalizare (concentrare pe stimul, asociata, uneori, cu o oarecare imobilizare a organismului menit a minimaliza numrul stimulilor ce ar putea distrage), reacii de selecie a informaiilor (ns o selectie preferenial dependent de specificul activitii i de stringena nevoilor subiectului). Orientarea si focalizarea pe stimul a psihicului in vederea selectarii informatiilor pertinente pare a fi cele 3 fenomene psihice. note definitorii ale atentiei care o diferentiaza de alte

Caracteristici surprinse de definitii: 1. Atenia este 'orientarea selectiv a activitii psihice' (PIERON) Pentru ZAPOROJET, atenia este "activitatea psihic ce const n orientarea spre obiectele si fenomenele nconjurtoare i care asigur reflectarea lor cea mai deplin i mai precis n creierul omului. OSWALD definete atentia ca "fenomen ce dispune de calitate selectiv i orientativ' SILLAMY: Atenia este 'concentrarea spiritului asupra unor lucruri. A fi atent nseamn a te detaa de mediut exterior pentru a te focaliza pe ceea ce te intereseaz' ZORGO:,Nu este de ajuns sa stim ca atentia este insusirea constiintei sau activitatii psihice de a fi orientata si concentrata intr-o anumita directie, ci trebuie sa stim si ,, n ce anume const aceast activitate de orientare a activitii psihice (Zorgo). Specificul orientrii trebuie cutat n 'ierarhizarea interioar a raporturilor de for determinate de condiiile obiective' (ibid). 32

2. Ct privete concentrarea, ea const n ngustarea, limitarea cmpului contiinei, din punct de vedere neurofiziologic, avnd loc o inhibiie relativ i temporar a excitaiei nervoase, structurile centrale (cortexul cerebral) acionnd direct asupra celor inferioare.(Sillamy) Mecanismul facilitrii, reliefrii anumitor stimuli n detrimentul altora este problema central a ateniei. Analiza celor trei caracteristici trebuie s fie ns i mai profund deoarece nu ntotdeauna ele sunt intrinseci ateniei. Reacia de orientare este important pentru explicarea ateniei dar ea " nu este nc atentie' (FLORU); deoarece, un fenomen psihologic, cum este atenia, nu poate fi redus la altul, fiziologic; reacia de orientare nu constituie integral substratul ateniei: intre reacia de orientare i atenia propriu-zis exist activarea, dinamogenia (selecia, concentrarea, creterea eficienei performanelor senzorio-motorii) ca elemente mult mai specifice ale ateniei. O foarte mare importan n procesul ateniei o are i starea de pregtire pentru actul respectiv, atitudinea pregatitoare, numita de unii autori set, de alii atenie preperceptiv, premotorie. Atitudinea pregtitoare nu trebuie confundat ns cu atenia efectiv, ea fiind de cele mai multe ori o etap a ateniei, care poate trece firesc n atenia efectoare. Atenia este o centrare a activitii psihice pe un stimul prezent, actual, n timp ce setul presupune ateptarea unor semnale viitoare. Aadar, in timp ce atenia reprezinta o adaptare la situaiile date, prezente, setul are un caracter anticipativ, predictiv in raport cu stimulii probabili. Este necesar s difereniem atenia de o noiune cu care pare a se confunda, i anume de noiunea de vigilenta. Prin vigilen nelegem starea caracterizat printr-un nalt grad de eficien fiziologic. Pieron asimileaz termenul de vigilen cu cel de atenie, fapt ce nu este corect, deoarece nivelul de vigilen este foarte variabil, n unele situaii el putand chiar s scad. Alti autori au dat un alt sens termenului de vigilenta. ,,Atentia implica mai mult decat o vigilenta crescuta, ea consta in orientarea selectiva a perceptiei (Delay, Pichot). Important este faptul ca atentia prin toate caracteristicile ei asigura cunoasterea mai buna a realitatii, sporirea eficientei activitatii. 33

Cosmovici considera ca manifestarile si efectele atentiei sunt urmatoarele: 1. orientarea constiintei intr-o directie asigura o selectie a unor impresii, ce apar cu maxima claritate, in raport cu altele care sunt mai sterse. 2. concentrarea, intensificarea impresiei. E. Titchner a demonstrat experimental ca daca prezentam unor subiecti o succesiune rapida de stimuli cand puternici, cand slabi, cerandu-le sa urmareasca cu atentie producerea stimulilor slabi, diferentele percepute intre stimuli apar mai mici decat atunci cand atentia se fixeaza la cei puternici. 3. 4. 5. claritatea unui obiect asupra caruia ne concentram atentia sporeste. rapiditatea perceperii unui eveniment modificarile motorii si expresive sunt caracteristici bine

cunoscute ale concentrarii atentiei. Asemenea reactii erau caracterizate de I.P. Pavlov ca fiind ,,reflexe de orientare: orientarea capului, a corpului, acomodarea senzoriala, concomitenta cu inhibarea altor miscari, cresterea tonusului muscular, toate constituie o pregatire pentru reactia prompta. Modificarile se datoreaza sistemului nervos central si vegetativ, implicand totodata mecanisme respiratorii si circulatorii. Reactia de orientare este declansata de o variatie in situatia actuala, de interventia a ceva nou. Desigur, ea poate surveni si in urma unei initiative a persoanei, ca un act de vointa. D.p.d.v. psihologic atentia, dupa Cosmovici, este o forma a vietii psihice, aplicandu-se unor variate continuturi si constand intr-o focalizare a constiintei, intr-o intensificare a ei in jurul unui domeniu limitat. Atentia este o functie de sinteza, adunand toate datele si resursele disponibile in jurul unui obiect ori fenomen. Este un monoideism relativ facilitat de interventia motivatiei si a afectelor. Un rol il au si cunostintele, deprinderile formate anterior. Posibilitatile de concentrare a atentiei variaza mult de la un individ la altul. Ele sunt o expresie a intregii personalitati, exprimand aspiratiile ei indeosebi. Golu: Atentia este o conditie primara, de fond , o stare de pregatire psihofiziologica generala se ce contureaza in cadrul starii de veghe difuze si care face posibila, principial, declansarea unui proces psihic constient de perceptie, de memorare, de reproducere, de gandire sau efectuarea unei actiuni instrumentale motorii (in plan extern). Aparitia unui stimul care trebuie perceput si analizat actioneaza ca semnale specifice, care transforma starea de pregatire psihofiziologica generala in atentie focalizata care se include in mecanismul functiei sau activitatii specifice date. 34

In acest caz, functia sau activitatea data devine dominanta in campul constiintei si in sfera de actiune a legii exclusivitatii (in momentul dat fiind singura manifestare integrala principala a subiectului ). Putem spune atunci ca atentia este un operator comutativ, care trece: - o activitate din starea potentiala in starea actuala si - dintr-o zona de echipotentialitate intr-o zona de preferentialitate exclusiva (impunerea legii exclusivitatii) Structura atentiei este dubla fiziologica si psihica. Componenta fiziologica precede ontogenetic pe cea psihica si constituie premisa pe care se formeaza aceasta Forma in care se manifesta si se obiectiveaza atentia in plan psihocomportamental este reflexul neconditionat de orientare, determinat de: - de noutatea stimulilor sau - de modificri ale strilor organismului. Pe lng direcionarea canalelor senzoriale si a vectorului constiintei, catre noul stimul, acest reflex se concretizeaz si prin reacii bioelectrice la nivel cerebral depresia ritmului alfa si creterea generala a activismului scoarei cerebrale. Dup detecia stimulului reflexul generalizat de orientare este nlocuit prin reflexul de orientare focalizat, care consta intr-o cretere secundara a activismului in limitele sistemului aferent cruia i se adreseaz direct stimulul respectiv, cu scderea sensibilitatii pentru restul stimulilor. Aceasta faciliteaz: = analiza - interpretarea stimulului dat si = elaborarea rspunsurilor corespunztoare; - rspunsul poate fi unul nespecific, de obinuire si deci de deconectare sau unul specific, adaptativ, daca stimulul prezint o semnificaie pentru subiect. Reflexul de orientare, poate lua si o forma condiionata, constnd in crearea strii de ateptare, in raport cu un anumit obiect stimul, pe baza aciunii anterioare a unui semnal. Componenta fiziologica, se identifica aproape total, cu atenia involuntara sau necondiionata. Componenta psihica a ateniei este legata de participarea inteniei si a reglrii voluntare. Pentru a se putea menine componenta psihica, trebuie sa aib la 35

baza tot o activare selectiv prefereniala pe fondul strii de vigilenta si crearea de focare de dominanta la nivelul creierului. In aceasta forma, componenta psihica se suprapune peste atenia voluntara sau postvoluntar. In plan subiectiv, atenia voluntara este contientizata ca stare de ncordare, de concentrare, iar in plan comportamental prin selectivitate si orientare auto-impuse, deliberate, in raport cu coninutul si modul de desfasurare a actelor senzoriale, intelectuale si motorii. Atenia voluntara se manifesta si ca modalitate subiectiva interna de lupta cu influentele perturbatoare. La om, ea devine forma principala, de organizare si tinere sub control a desfurrii activitii. Cnd activitatea atinge, un nalt grad de structurare si automatizare, atenia functioneaza oarecum de la sine, fara ca subiectul sa depun un efort neuropsihic special in aceasta direcie. Spunem atunci, ca din voluntara ea a devenit post-voluntara. Indiferent de forma de manifestare, atenia pune in evidenta un ansamblu de dimensiuni, pe baza crora poate fi analizata, comparata si evaluata. Printre cele mai importante dimensiuni se numara: numrul total de entitati distincte care pot fi inute in centrul

constiintei cu maxima claritate concentrarea, incarcatura energiei psihice nervoasa, care se investete

in cadrul ateniei ateniei mobilitatea deplasarea punctului optimei concentrri, pe stabilitatea durata de meninere a nivelului optim de concentrare a

succesiunea fazelor desfasurarii sarcinii distributivitatea impartirea punctelor de concentrare optima

simultan asupra mai multor aciuni, imagini, idei. Funciile ateniei sunt: 1. funcie de explorare in cmpul perceptiv extern, care se finalizeaz cu detecia stimulului inta. 2. funcie de explorare in memoria de lunga durata, care se finalizeaz cu identificarea elementelor ce urmeaz a fi actualizate.

36

3. funcie de accentuare a contrastelor, care se finalizeaz prin focalizarea asupra obiectului sau ideii date 4. funcie de filtrare-selecie, care se finalizeaz prin centrarea activitaii optime, doar pe elementele specifice activitii si ignorarea celor exterioare 5. funcie de orientare-direcionare, care se finalizeaz prin crearea montajelor interne adecvate desfasurarii aciunilor propuse 6. funcie de potenare reglarea efortului pe durata activitatii. 7. funcia de avertizare si alertare concretizata in momente de accentuare a vigilentei in situaii critice Fiind o dimensiune a tuturor proceselor psihice specifice si a tuturor formelor de activitate, atenia se transfoma, intr-o coordonata generala de definiie, a modului de relaionare a omului cu lumea. Astazi se evidentiaza mult aspectele neurofiziologice ale atentiei, subliniindu-se rolul formatiei reticulate (in colaborarea ei cu diencefalul si sistemul limbic). Datorita naturii si structurii sale eterogene, precum si datorita implicrii ei in reglarea desfasurarii proceselor psihice specifice si a activitatilor integrate, atenia a fost abordata si explicata teoretic pe baza unor modele diferite neurofiziologice, neurochimice, psihologice (motivaionale si cognitive), psihofiziologice. Modele explicative ale ateniei Datorita naturii si structurii sale eterogene, precum si datorita implicrii ei in reglarea desfasurarii proceselor psihice specifice si a activitatilor integrate, atenia a fost abordata si explicata teoretic pe baza unor modele diferite neurofiziologice, neurochimice, psihologice (motivaionale si cognitive), psihofiziologice. a) Modele neurofiziologice ale ateniei. Pun accentul n explicarea ateniei pe mecanismele fiziologice i neurologice. Se difereniaz ntre ele prin elementul fiziologic sau neurologic luat n seam. Golu: Ideea de baza a acestui model rezida in aceea ca atentia, ca amplificare a acuitatii constiintei in raport cu un stimul sau obiect extern, apare ca expresie a focalizarii excitatiei specifice in zona corespunsatoare a scoartei cerebrale. Crearea unui astfel de focar dominant asigura blocarea sau inhibarea (prin inductie negativa) a influentelor colaterale si permite desfasurarea orientata, finalista a perceptiei si actiunii in raport cu stimului selectat. 37

o serie de cercetatori ncepnd cu I.P. Pavlov, au considerat ca atentia (mai ales cea involuntar) ar fi cel mai bine expilcat prin intermediul reflexului de orientare, al reflexului 'ce este'?, descoperit de Pavlov n 1910. Diferitele componente ale reflexului de orientare (somatomotrice, vegetative, senzoriale. electroencefalografice) intervin, difereniat, n fazele atentie. n fazele iniiale, o importana deosebit o au componentele motrice, care apoi se diminueaz, fiind inhibate. Componentele somatomotrice nu sunt specifice, deoarece unele modificri exterioare ale ateniei (privirea ncordat, diminuarea micrilor etc.) pot fi reproduse de cele mai multe ori fr a avea loc o concentrare real a ateniei. Cele mai stabile i caracteristice pentru atenie sunt componentele electroencefalografice. Dac frecvena undelor bioelectrice din starea de veghe i repaus senzorial este de 8-13 cicli pe secund, starea de atenie se traduce printr-un ritm cu o frecven crescut, de 14-18 cicli pe secund. In momentul aplicrii unui sunet monoton, care declaneaz atenia involuntar, apar i modificrile electroencefalografice corespunztoare. Daca aciunea excitantului se prelungete i persoana nu mai este atent, atunci dispar i undele electrice specifice ateniei. Reflexul de orientare nu numai ca semnalizeaz organismului prezena i aciunea unui excitant, ci ajut i la precizarea naturii lui. Dat fiind faptul c reflexul de orientare este necondiional, realizat cu precdere la etajele inferioare ale creierului i mai ales datorit faptului c el produce o reacie difuz, neconcentrat n sfera analizatorului excitat, cu timpul s-a trecut la analiza mecanismelor fiziologice corticale ale ateniei. Savantul rus A.A. Uhtomski (1923) a introdus aa numitul principiu al dominantei -ca o zona cortical caracterizat printr-o excitabilitate crescuta comparativ cu restul zonelor care au o excitabilitate mai scazuta. Dominanta se creeaz, crete, se ntrete pe baza excitaiilor care se gsesc n alte zone ale scoarei n momentul apariiei ei, pe seama acestora. Ea cumuleaz energia diferiilor centri i, n acelai timp, inhib reaciile pe care acetia le-ar putea provoca n mod normal. Prin 'dominant' explicm concentrarea ateniei, capacitatea oamenilor de a lucra n condiii relativ nefavorabile, excitanii colaterali, n loc de a dezorganiza activitatea o ntresc, o favorizeaz. Unele caracteristici ale dominantei (capacitatea ei de a se deplasa dintr-o zon n alta, de a se menine mai mult timp, de a se stinge dac nu este intrit) explic tot att de bine mobilitatea, stabilitatea sau dispariia ateniei.

38

Dominanta nu se formeaz nsa numai pe baza sumrii excitaiilor de pe scoara cerebral, ci pe baza influenelor primite de la formaiunea reticulat, care ndeplineste cel mai important rol n explicarea ateniei. Rolul ei este dublu: pe de o parte, primete toate mesajele venite de la toi receptorii, inclusiv de la creier; pe de alta parte, emite mesaje facilitatoare sau inhibitoare. Ea face selecia mesajelor, adic ndeplinete funcia eseniala a atentiei. Dat fiind faptul c formaiunea reticulat dispune de dou structuri morfofunctionale distincte (sistemul reticulat activator ascendent- SRAA i sistemul reticulat difuz de proiecie - SRDP), ea ndeplinete roluri diferite. Prin primul sistem (localizat n trunchiul cerebral, bulb, protuberan i mezencefal) ea produce efecte tonice, de lung durat, permanente ce se prelungesc i dup ncetarea stimulrii senzoriale, fapt care se traduce n plan psihologic prin declanarea i meninerea ateniei. Prin cel de-al doilea sistem (localizat n diencefal), ea produce efecte de scurt durat, acestea fiind limitate topografic i egale cu stimularea senzorial, ceea ce explic n plan psihologic comutarea i mobilitatea ateniei. Golu afirma ca ideea dominantei este in sine corecta si ea a fost confirmata de cercetarile experimentale moderne, bazate pe inregistrari EEG si RMI (imagerie reomagnetica). Obiectia care se aduce insa modelului explicativ al atentiei, bazat pe aceasta idee, este ca in el se absolutizeaza rolul scoartei cerebrale si se neglijeaza aproape complet rolul formatiunilor subiacente. Radu I. afirma ca: Declansarea si mentinerea atentiei difuze si a celei selective implica in mod necesar functionalitatea sistemului reticulat activator si selector. Aceasta se poate realiza in mod natural prin stimularea oricarei modalitati senzoriale (ex. Acustice, vizuale). Impulsurile nervoase merg spre cortex pe doua trasee: un traseu nespecific si un traseu specific. 1) traseul nespecific are rol de activare difuza a scoartei cerebrale din zona proiectiei corticale a analizatorilor, acesta fiind un traseu comun oricarei modalitati senzoriale, realizat prin ramuri colaterale ale formatiunii reticulate. Sistemul nespecific realizeaza: activarea difuza a cortexului reactia de trezire bioelectrica si comportamentala actioneaza in mod nespecific asupra intregii scoartei cerebrale,

indiferent de modalitatea senzoriala prin care a fost impulsionat si indiferent de proiectia corticala careia i se adreseaza.

39

In stansa interrelatie functionala cu sistemul reticulat activator ascendent (SRAA) se afla sistemul reticulat inhibitor ascendent (SRIA). Ele se gasesc sub controlul si actiunea reglatorie a cortexului, asigurandu-se filtrarea informatiilor provenite pe caile senzoriale. 2) sistemul reticulat dar orice stimulare senzoriala supraliminara are ca efect atat transmiterea unui influx nervos specific, senzorial, cat si a unui impuls nespecific spre formatiunea reticulata. Sistemul reticulat, prin primirea impulsurilor neuronale prin colateralele fibrelor ascendente, produce o descarcare a acestor impulsuri in scoarta cerebrala, creand astfel o stare de activare corticala difuza care optimizeaza conditiile psihofiziologice de analiza a informatiilor senzoriale venite pe cai specifice. Prin buna functionalitate a traseului nespecific si a celui specific se asigura: filtrajul senzorial - caracterul selectiv al reflectarii prin intermediul circuitelor cortico-reticulo-corticale. Pornindu-se de la aceste mecanisme au fost elaborate o multitudine de teorii. Mai cunoscute sunt: Teoria activrii (elaborata de D.B. Lindsley) Modelul activarii a intrat in scena catre sfarsitul primei jumatati a secolului XX, in urma studiilor asupra formatiunii reticulate si a descoperirii sistemului reticulat activator ascendent SRAA, situat la nivelul trunchiului cerebral. 1. Relatia dintre activitatea reticulara si activitatea corticala : Activitatea corticala se intensifica sub efectul cresterii activitatii reticulare. Nivelurile de vigilitate si de atentie sunt intensificate electro-encefalografic. Frecventa oscilatiilor bioelectrice corticale variaza in raport cu activitatea cortexului. O stimulare senzoriala brusca sau o activitate mintala produc desincronizarea EEG, disparand ritmul alfa, ca expresie fiziologica a starii de atentie . S-a demonstrat ca eficacitatea sistemelor senzoriale este in general imbunatatita in timpul reactiei activatorii difuze de nivel mediu, produse prin intrarea in functiune a SRAA. realizandu-se filtrarea informatiilor pertinente traseul specific rezida in caile neuronale aferente proprii fiecarui analizator. acestea merg direct spre cortex, in zona proiectiei corticale, evitand

Pentru aceasta este necesara reglarea sistemului activator si al celui inhibitor selectiv

40

Astfel, o stare de vigilitate medie este favorabila integrarii perceptuale si, in general, eficacitatii comportamentale. Cresterea peste un anumit nivel a vigilitatii si, respectiv, o alarma exagerata a cortexului este cauza unei ineficiente comportamentale, chiar a unei ,,blocari senzoriale. Formatiunea reticulata este un sistem neurofiziologic cu intrari si iesiri multiple. De aceea, semnalele bioelectrice reticulare vor stimula indeosebi ansamblul cortexului. Ele contribuie numai la determinarea nivelului general de activitate electrica a cortexului. Dar, in acelasi timp cortexul poate exercita o actiune inhibitiva asupra formatiunii reticulate ascendente. Blocarea sistemului reticulat duce inevitabil la: - scaderea tonusului cortical - eliminarea conditiei bazale a atentiei - scufundarea subiectului intr-o stare de inhibitie generalizata profunda. In experimentele-princeps ale lui Moruzzi si Magoun, efectuate pe pisica, s-a demonstrat ca, in cazul unei sectionari a traseului reticulat, starea de inhibitie ce se instaureaza dupa aceea nu mai poate fi inlaturata prin nici un fel de stimulare externa, fie ea si nociva. Mesajele emise de cortexul activ pot dezactiva unul din subsistemele reticulate activator sau inhibitor. In sistemul reticulat exista mai multe circuite reglatorii ale activitatii cerebrale. Aceste circuite sunt constituite prin retele neuronale in dublu sens: - intre formatiunea reticulata si cortex, - precum si intre cortex sau formatiunea reticulata si sitemul nervos vegetativ, - ori intre formatiunea reticulata si caile senzoriale Dupa M. Reuchlin este vorba de ,,bucle capabile sa asigure o reglare de tip cibernetic. Activitatea fiecareia dintre elementele circuitului este modelata prin efectele pe care ea le produce asupra activitatii celorlalte elemente. ,,Bucla care leaga formatiunea reticulata si cortexul este parcursa de mesaje care merg de la formatiunea reticulata la cortex (vehiculand mesaje reticulo-corticale) si de mesaje de sens opus, dintre care unele sunt excitatorii, iar altele inhibitorii (mesaje cortico-reticulate) 2. Caile cortico-reticulate excitatorii se caracterizeaza prin faptul ca scoarta cerebrala poate mari tonusul formatiunii reticulate, provocand, astfel, retrospectiv, cresterea tonusului propriu. 41

Astfel se intampla in urmatoarele situatii psihofiziologice: a) tonusul reticular si tonusul cortical raman crescute chiar si in conditiile de obscuritate si liniste, atunci cand in aceste conditii se prelungeste o activitate mintala suficient de intensa; b) se poate lupta voluntar impotriva somnului S-a constatat ca: impulsurile aferente, n drumul lor ctre cortexul cerebral, ndeplinesc dou funcii diferite: + funcia informatoare, semnalizatoare i + funcia activatoare, aceasta avnd un rol tonigen i corespunznd ateniei; S-a stabilit ca producerea starii de veghe si mentinerea ei in timp se datoreaza influentei activatoare difuze pe care SRAA o exercita asupra scoartei cerebrale. Segmentul diencefalic al sistemului reticulat exercita o influenta de activare focalizata si realizeaza, de asemenea, operatii de filtrare si facilitare in sfera input-urilor senzoriale simultane. Prin intermediul sistemului reticulat, la nivelul scoartei, se creaza 2 forme de activare: - activarea de fond, care corespunde starii de veghe si se intretine prin circuitul reticulo-cortico-reticulat - activarea indusa (provocata), care se produce la actiunea unor stimuli noi din ambianta si se concretizeaza comportamental in reflexul generalizat de orientare, urmat de reflexul localizat, avand ca rezultat aparitia atentiei involuntare. In cadrul interrelatiilor cortico-reticulo-corticale formatiunea reticulata detine si o functie ,,fractionat-ocluziva, cu rol de filtru, a carei consecinta psihologica este oportunitatea si electivitatea fixarii si concentrarii atentiei. Prin fenomenul de ,,ocluzie fractionata sistemul reticulat contribuie la ,,filtrajul senzorial si exercita in acelasi timp si un rol protector asupra cortexului, intrucat permite doar trecerea acelor impulsuri senzoriale care poarta un mesaj specific, ce corespunde electivitatii motivationale a persoanei aflata intr-o situatie concreta. Formatiunea reticulata este implicata in ,,filtrajul senzorial, asigurandu-se reflectarea clara a unor stimuli a caror semnificatie este analizata in zona cu excitabilitate optima, din scoarta cerebrala. Teoria filtrului (Broadbent 1958)

42

exist o selecie a informatiilor senzoriale, o parte dintre ele (cele relevante) fiind lsate s treac in sistemul preceptual, n timp ce altele (cele irelevante) sunt eliminate, blocate. Dupa el atenia ar funciona ca un filtru dup principiul totul sau nimic. Treisman considera ca locul de amplasare al filtrului s-ar afla la nivelul receptorilor analizatorilor, iar Deutsch il amplaseaza la nivelul central superior. Dupa Treisman toti stimulii care actioneaza asupra receptorilor produc influxuri nervoase care se transmit la instantele neurofiziologice superioare ale analizatorilor, prelucrandu-se la nivel semantic in proiectia corticala, iar selectia are loc la nivelul memoriei operative printr-o ,,filtrare tarzie. Controverse au fost si cu privire la rolurile indeplinite de filtru: filtrul blocheaz informaiile nerelevante; (Broadbent) Neisser: ,,filtrul actioneaza in sens pozitiv, tonigen, amplificand efectul psihologic al semnalelor relevante filtrul slbete semnalele care nu sunt urmarite atent, ele neajungnd la proiecia cortical, astfel nct se prelucreaza numai semnalele captate cu atenie (Treisman); In felul acesta filtrul protejeaz creierul de suprasolicitri, previne unele efecte nedorite: interferena, reaciile neadecvate la stimuli care acioneaza asupra receptorilor) Aceasta nu inseamna ca semnalele slabite nu pot fi si ele selectate pentru prelucrare corticala, in functie de caractristicile si valentele lor, relationate cu criteriile subiective ale persoanei (trebuinte, motive, interese, set-uri perceptive). In acest sens, E.D. Berlyne considera ca atentia se refera la procesele sau conditiile din interiorul organismului care determina cum poate fi utila actiunea stimulilor specifici. Filtrarea se coreleaza permanent cu comutarea, care, trebuie presupus, este dictata de dinamica activitatii sau a starilor interne de necesitate ale individului. Modelele neurofiziologice pot fi considerate suficiente pentru explicarea producerii si mentinerii atentiei involuntare, dar insuficiente pentru explicarea si a atentiei voluntare. b) Modele psihofiziologice ale ateniei. Acestea ncearc s dea o explicaie mai complex asupra ateniei, lund n considerare att mecanismele fiziologice, ct i pe cele psihologice. Teoria filtrului, care este o teorie fiziologic, a fost completat cu informaii furnizate de psihologia cognitiv.

43

Datorit filtrrii informaiilor, individul cpta informaii despre noi stimuli care acioneaz simultan asupra lui. Cum ar putea fi explicat si d.p.d.v. psihologic un asemenea efect? N Moray considera ca strategia ce se aplica intr-o astfel de situatie este cea a luarii unor mostre de informatii, la intervale optime de timp, din multimea mesajelor la care nu suntem atenti tot timpul, deci continuu. De ex., atunci cand in cursul unei conversatii, sb. se concentreaza asupra mesajului A, el poate, in momentele redundante, sa-si deplaseze atentia si asupra mesajului B, tocmai pentru a extrage ,,mostre de informatii din el. Asadar, in conditiile deplasarii rapide a atentiei de la un mesaj la altul (de la A la B) este posibila cunoasterea relativ adecvata si a celui din urma.

c) modelele neurochimice (si unele trasaturi de personalitate) Modelele neurochimice tind sa lege atenia de reacii si transformrii mai profunde, care au loc la nivelul creierului. Ele au fost propulsate de descoperirile privind rolul mediatorilor si neurotransmitorilor in modelarea funcionarii SNC-ului. Fenomenul activrii selective si difereniate de la un individ la altul, este considerat efectul raportului de concentraie dintre mediatorii inhibitori si cei stimulatori. Astfel, dup Zuckerman, cutare de senzaie sau evitarea senzaiior sunt condiionate de nivelul activrii cerebrale, care la rndul lui este determinat de nivelul catecolaminelor din sistemul limbic (dopamina, serotonina, norepinefrina). El arata ca aceasta ,,cautare de senzatie sau de ,,evitare este o dimensiune bipolara a personalitatii. I. Radu considera aceasta cautare/evitare poate fi privita si in relatie de interdeterminare cu anumite calitati ale atentiei involuntare si ale atentiei voluntare. D.p.d.v. al psihologiei diferentiale, s-a emis ipoteza ca la unii indivizi: - excitatia cortexului prin formatiunea reticulata este in mod particular scazuta (subiectii introvertiti. Tendinta lor este de a evita agitatia, contactele sociale, trasaturi care provin din dificultatea de a controla nivelurile excitatiei corticale pe care stimulii foarte intensi o suscita la acestia prin intermediul formatiunii reticulate) - la altii mecanismul inhibitor al cortexului asupra formatiunii reticulate va fi mai eficace (sub. extravertiti )

44

Astfel, Eysenck pune problema rolului bazelor neurofiziologice, respectiv al nivelului innascut de stimulare pentru buna functionare a sistemului reticular, in determinarea extraversiei si introversiei. Exista, spunea el, un nivel optim de stimulare. Extravertitii se nasc cu un nivel de stimulare mai mic decat optimum. De aceea ei isi indreapta organele de simt catre sursele de stimulare, cautand senzatii. Intrvertii se nasc cu un nivel de stimulare care depaseste acest optim. In stransa legatura cu evitarea/cautarea de senzatii se afla raporturile specifice dintre SRAA si SRIA la cele 2 tipuri de persoane, precum si anumite particularitati ale circuitelor realizate de impulsurile cortico-reticulo-corticale. Alte date, arata ca nivelul monoaminooxidei (MAO) si endorfinelor este in raport invers cu activism cerebral si implicit cu nivelul vigilentei si al ateniei. Att MAO cat si endorfinele, au aciune inhibitorie, asupra receptorilor, ceea ce atesta ca filtrajul ncepe de la periferie. Un nivel crescut al MAO, determina reducerea catecolaminelor in sistemul limbic, fcnd sa diminueze, activismul psihic. Sa demonstrat apoi ca funcionarea sistemului reticulat ascendent activator poate fi influenat de variaiile chimice ale glicemiei, oxigenului, cazului carbonic, precum si de aciunea drogurilor care au efecte stimulative (cafeina) sau perturbatoare (LSD-ul) asupra strii de atenie.

d) Modelele psihologice ale ateniei. Se inspir din psihologia cognitivist. Omul - considerat - sistem de tratare a informaiilor; putem studia: etapele tratrii informaiilor, funciile psihice puse n aciune succesiv, relaiile dintre dispozitivele sistemului. Atenia este una dintre funciile psihice ce intervine n tratarea informaiilor, care la rndul ei presupune o desfurare procesual i o structurare relaional. Unul dintre cele mai relevante modele cognitive ale ateniei este regsit n teoria operatorilor constructivi, formulat de J. Pascual-Leone (1982), potrivit creia tratarea informaiei se deruleaz, secvenial, n cadrul fiecrei secvente atenia avnd att funcii generale, ct i funcii speciale. Individul dispune de un repertoriu total de scheme, pe care le poate activa cu ajutorul unor operatori specifici dnd natere astfel unui cmp de activare. De exemplu, intrarea n aciune a operatorilor senzoriali
PRODUCE

un rspuns 45

automat, "preatenional"; activarea operatorilor inhibitivi

SE

soldeaz cu filtrarea i

inhibarea schemelor nepertinente sau a celor incompatibile ntre ele; activarea operatorilor de vigilitare, de rezerv de energie mintal permite mrirea activrii schemelor pertinente pentru o problem, scheme care nu sunt activate prin intrarile senzoriale sau prin factori motivaionali. Modelele psihologice pun accent pe latura psihica a ateniei, pe structurarea si functionarea ei in concordanta cu procesele reflectorii specifice, cu motivele si scopurile activitatii subiectului. Ele leag atenia de schemele de organizare si funcionare a constiintei. Modelele motivaionale isi au originea in teoria psihanalitica a incontientului si in teoria behaviorist a ntriri. Esena lor consta in aceea ca atenia este considerata ca expresie a condiiilor si proceselor motivaionale din interiorul organismului, ea selectnd si delimitnd, ceea ce are semnificaiei de ceea ce este indiferent. Intre nivelul si orientarea ateniei, pe de-o parte, si nivelul activrii motivaionale, pe de alta, se stabilete un raport direct proporional. In cazul cnd, in prim plan nu se afla o trebuina, rolul ntririi interne, va fi luat de invatarea externa (obligaie), care va aciona prin intermediul reglajului voluntar. Cderea motivaiei, care se produce in strile de depresie profunda, se acompaniaz cu absenta psihica, cu blocarea ateniei fata de evenimentele din lumea externa si fata de aciune. Dimpotriv, diversificarea strilor de motivaie, duce la vivacitatea ateniei. Chiar in cazul in care este vorba de procesele cognitive, atenia care se implica in realizarea lor, este tot de factorii motivaionali (curiozitatea).

Modelele cognitive D.p.d.v. al psihologiei cognitive, atentia este conceputa prin prisma mecanismelor de filtrare a informatiilor din cadrul ,,procesorului cerebral (cortico-subcortical), incercandu-se evaluarea functionarii optime a acestor mecanisme, dar si a limitelor capacitatii de receptare si procesare a informatiei, pe baza atentiei selective. 1) Unul din aceste modele se ntemeiaz pe paradigma ascultrii dihotomice (cu fiecare ureche separat) a unor serii de semnale auditive. Se considera ca sistemul de tratare a 46

informaiilor, dispune de operatori speciali, de selecie, centrare si transfer (comutator), susinnd concentrarea stabilitatea si mobilitatea ateniei. ,Comutatorul pare a fi plasat: - dupa ,,analizorii fizici caracteristici ai mesajului - si inainte de dispozitivele de decodare a continutului mesajului. Se pp. ca acest ,,comutator functioneaza prin ,,atenuatori plasati pe fiecare dintre canalele care transmit informatia. Acesti ,,atenuatori ar lasa sa treaca o parte a informatiei a carei continut va fi comparat cu informatii stocate deja in memoria subiectului. Ei vor fi mai mult sau mai putin deschisi, in functie de rezultatul acestor comparatii. 2)Un alt model cognitiv, se ntemeiaz pe ipoteza existentei a doua modaliti de analiza a informaiilor: una automata, necondiionat, care functioneaza la fel pentru toate semnalele receptate, cealalt selectiv-orientativa, condiionata de semnalele receptate anterior si care se centreaz pe semnalele relevante. Coordonarea celor doua modaliti de analiza, este interpretata ca rezultat al nvrii. Radu I. remarca ca in ambele modele prezentate mai sus se utilizeaza o ,,bucla: informatia furnizata prin mesaj este comparata cu o informatie care joaca aici rolul de ,,informatie de referinta (care prezinta interes pentru subiect, fiind asteptata de acesta). Rezultatul acestei comparatii modifica modul in care sunt selectionate informatiile urmatoare. 3) Cel de-al treilea model cognitiv se bazeaz pe ipoteza operatorilor

constructive, potrivit creia, procesarea informaiei are caracter secvenial, in cadrul fiecrei secvene atenia intervenind, att punctual (funcie specifica) cat si integrator (funcie generala). Pe fondul unui repertoriu general de scheme notate de autor cu H, printr-un proces de ,,preasimilare se creeaza un camp de activare actuala, notat cu H*. Acesta pune in functiune operatori specifici care se aplica diferentiat fluxului de semnale ce se recepteaza in momentul dat (unii operatori organizeaza input-ul senzorial, altii efectueaza codarea informatiei, altii compararea cu anumite criterii si etaloane, altii integrarea si evaluarea semantica, etc.) Pascual-Leone introduce in modelul sau si un operator de inhibitie I - , care blocheaza activ si direct schemele nepertinente, incompatibile cu ceea ce urmareste 47

subiectul. La acesta se mai adauga un operator M, al rezervei de energie mentala, care permite amplificarea activarii schemelor adecvate pentru abordarea-rezolvarea sarcinii sau problemei date si care nu sunt activare direct prin impactul senzorial sau prin alti factori, ca, de ex., cei motivationali. Se apreciaza ca schemele activate prin operatorul M devin dominante si importante, indeosebi in situatiile derutante, cand schemele selectate anterior nu duc la gasirea solutiei. Exista si alti operatori, care, alaturi de cei mentionati, asigura constituirea si organizarea intelectiva, mentala a atentiei, incluzand aspectele abstractizarii si formalizarii (atentia implicata in gandirea formal-abstracta are alta organizare decat cea senzoriala sau motorie). Conform perspectivei cognitiviste, omul poseda un sistem complex de tratare a informatiei. Astfel, atentia trebuie privita si ca a abilitate prin care se valorifica mecanismele psihofiziologice dinamice, ajungandu-se prin exercitiu, prin invatare, la aplicarea unor strategii eficiente de explorare, detectare si identificare categoriala a stimulilor din campul perceptiv. Modelele cognitive, dei plauzibile, se preteaz mai puin la verificare experimentala dect cele neurofiziologice, neurochimice si motivaionale. Aceste modele, nu sunt incompatibile, ci intre ele exista, o relaie de complementaritate, fiecare relevnd laturi pe care celelalte nu-si propun sa le abordeze.

VOINA

1. Probleme controversate ale voinei Voina este forma superioar de reglaj psihic. De la conduita spontan, nedirecionat de prezena scopului i neimplicand nici un fel de efort, drumul parcurs de formele de reglare psihic este lung i anevoios. Faptul c voina reprezint unul dintre nivelurile cele mai nalte ale vietii psihice, cel mai recent, cel mai complex, dar i cel mai fragil i cel mai puin organizat a fost intuit de nenumrai autori.

48

J.H. Jackson, un profesor englez de neurologie, descrie cum arhitectura personal a individului reproduce filogeneza, ajungind pn la cele mai nalte forma de organizare. Influena acestor autori care consider voina ca un nivel nalt de organizare a vietii psihice este att de mare nct se regsete i n definiiile actuale ale voinei: 'Actul voluntar este actul care se constituie n prezentul istoriei i care face sinteza dinamic a arheologiei organismului i a capacitilor sale reflexive (el este deci complex i de aceea singular i personal) pentru a aciona ntr-o realitate actual rationala l pentru a pune iniiativele dincolo de ratiunea nsi. Odat ns cu penetrarea voinei n diverse arii ale cunoaterii (filosofie, psihologle, pedagogie) s-au nmulit i controversele n legtur cu ea sau n jurul ei. Este voina un act determinat si dac este determinat, de unde vine aceast determinare, din exterior sau din interior? Care este natura voinei? Ce loc ocup ea n sistemul de personalitate al individului? - iat o multitudine de ntrebri care au generat controverse acerbe ntre gnditori. Schiarea lor, fie i fugitiva, este necesar i devine semnificativ nu doar pentru a cunoate "istoria" voinei, ci pentru a nelege mai bine specificul ei psihologic.

Determinarea voinei. Pentru unii filosofi, voina este o "for universal primordial", un "principiu spiritual', o "for iniial" care pune n micare att latura material a vieii, ct i latura spiritual. Fichte o definea ca fiind "un liber arbitru", situat n afara oricrui determinism. Hartman i Schopenhauer o considerau ca tiind dirijat de un principiu divin, de o activitate universal care acioneaza permanent, subordonnd toate forele omului i orientndu-se spre anumite scopuri fr vreo legtur cu raiunea. La Bergson, voina avea un caracter originar, ea fiind independent. In ceea ce i privete pe psihologi, acetia au pornit de la ideea c viaa psihic, comportamentul sunt determinate de un set complex de fore de neneles. Aceast presupunere, chiar dac ia forma determinismului psihic, ca i n psihanaliz, sau a determinismului ambiental, ca n behaviorism, a fost ntotdeauna opus voinei libere. Oamenii nu sunt liberi s se determine ei nii, ci sunt determinai de fore din afara controlului lor, indiferent de natura material sau psihic a acestor fore.

49

Dei

aceast

idee

este

valoroas

deoarece

introduce

voina

circuitul

determinismului, ea a contribuit la formularea uneia dintre cele mai grele ntrebri: voina este o fora imaterial i autonom sau un mecanism strict determinat dar inapt de autodeteterminare? Un rspuns posibil la aceast ntrebare a fost formulat de E.L., n lucrarea sa Psihologia autodeterminarii (1980). El consider ca ideea voinei ca opusa liberului arbitru nu implic neaprat i libertatea de cauzalitate. El propune utilizarea termenului de voin pentru a se referi la capacitatea oamenilor de a decide cum s se comporte i s fac n aa fel nct deciziile lor s fie antecedente cauzale ale propriului lor comportament. Oamenii, arta el, au capacitatea de a-i alege, pn la o anumit limit, propriul comportament pe baza propriilor comportamente i gnduri. Aadar, autodeterminarea implic procesul utilizrii voinei cuiva, procesul de a ne decide cum s ne comportm. Un asemenea proces poate fi privit ca fiind absolut legal deoarece principiile prin care oamenii fac alegeri pot fi descoperite b. Natura voinei. Cei mai muli gnditori au cutat explicaia proceselor voliionale n afara lor , n alte fenomene psihice mai mult sau mai puin apropiate de voin dar care, totui, nu au un caracter voluntar. S-a ajuns asttel, la formularea unor teorii pe care Vigotski le numea, nc din 1923, teorii eteronome. Filosofii sensualiti considerau c voina este rezultatul tendinelor aflate n conflict, victoria uneia dintre ele. Pentru Condillac, de exemplu, voina era o form de dorin dominanta. Raionalitii credeau, dimpotriv, ca numai tendinele judecate, acceptate, deci filtrate raional, dispun de capacitatea de a determina o serie de acte. Numai actele gndite erau considerate fiind voluntare, i nu rezultatul forelor care ne determin s le indeplinim. Pentru unii filosofi era suficient s cunoti binele ca sa-l i practici; vointa este un mod de a gndi, 'voina i inteligenta sunt unul i acelasi lucru. Reflexul imediat al unor asemenea idei n psihologie a dus la elaborarea teoriilor afective si a teoriilor intelectualiste .

50

Teorii afective Wundt a fundat vointa pe afectivitate; procesele afective il angajeaza plenar pe individ in actiune; Sub aspect obiectiv, procesele afective sint traite in mod specific.

Teorii intelectualiste au fundat vointa pe procesele intelectuale. Ebbinghaus era de prere ca asociaiile reversibile stabilite ntre stimuli ar explica voina. El i definea voina ca 'instinct vztor', care isi cunoaste scopul. Herbart credea c nu asociaia n sine sine explica voina, ci participarea raiunii; fiecare fapt este voluntar, confund cu acestea; reuesc s explice cum actele involuntare devin voluntare. pn la un anumit punct fiecare sunt corecte, dincolo de care devin limitate. Ceea ce nu a inteles Wundt a fost faptul c voina nu emerge ntotdeauna din afect, ci il poate i reprima. Or, din moment ce ea opereaz n sens contrar afectivitatii, nseamn c reprezint calitativ altceva dect afectivitatea; fr ndoial c voina presupune gndirea, judecata, cum credea Herbart, dar ea nu se limiteaz la ele. 0 aciune judecat ca buna nu este i automat executat. Apoi, sunt persoane care judec repede dar se antreneaz greu n aciune, la fel cum altele judec lent, dar se arat a fi tenace n deciziile lor. lat de ce, ncercrile ulterioare ale psihologilor s-au centrat pe separarea, chiar pe cale experimental, a actelor voluntare de cele afective (Kurt Lewin) sau de cele intelectuale (Kurt Koffka). Voina este o capacitate psihic ireductibil. n sprijinul acestei idei putem aduce drept argument concepiile de bun sim asupra voinei ("vreau pentru c vreau"). Voina nu poate fi identificat cu afectivitatea sau cu inteligena, dar nici rupta de ele. Ea nu se confund cu tendinele, chiar superioare, ci le domin n anumite privine. De asemenea, ea nu se suprapune peste sensibilitate sau peste o activitate iraional pe care o domesticete i o aservete, ci reprezint chiar aceast sensibilitate i activitate spontan, controlat ns de inteligen i de raiune. 51
IN

msura n care este raional.

Sint teorii reducioniste - reduc voina la alte fenomene de natur psihic i o

Voina nu este o for care domin energiile de ordin inferior, ci un "soi" de for sau de energie, ea este puterea de a realiza o sintez raional a acestor fore. c. Locul voinei in sistemul de personalitate al individului . Voina se elaboreaz odat cu personalitatea i prin intermediul ei; de aceea, muli psihologi o consider mai degrab o caracteristic sau o capacitate a personalitii n aciune, dect o facultate de sine stttoare. Or, 'topirea voinei n personalitate conduce la anularea propriului ei specific. Ali autori o vd ca pe o simpl 'componenta' a personalitii, amalgamat cu altele. Efectul este acelai: estomparea diferenelor dintre ea i alte capaciti psihice. Voina nu trebuie s fie interpretat ca o 'instan inclependent care se integreaza n mozaicul personaliti, ci ca o 'functie care rezult din integritatea i unitatea personalittii implicnd ntr-o faz specific participarea tuturor functiilor psihice... i dobndind, prin aceasta, o functionalitate specifica de autoreglare i autodeterminare deosebit de important n autorealizarea personalitatii Specificul psihologic al voinei Psihologii au ajuns la concluzia c specificul psihologic al voinei l reprezint efortul voluntar. 0 asemenea idee apare conturata nca la James n ale sale Principii de psihologie (1890). S-a considerat ca se accentueaz prea mult rolul aa numitului moment fiat ('facse'), termen preluat din biblie, n geneza voinei. Este adevrat c James credea c momentul fiat constituie "esena nsi a caracterului voluntar al actului", dar el nu uita s adauge c acest moment nu apare ntotdeauna n actul voluntar, ci numai uneori. Ceea ce "descoperim n contiin, naintea actului voluntar, se reduce la imaginile anticipatoare ale senzaiilor care vor provoca micarea, acompaniate (n unele cazuri) de un fiat sau de consimirea actualizarii senzaiilor' ; n alt parte, el arta c n plus fa de reprezentarea micrii, ntr-un mare numr de cazuri, deci nu n toate, voina presupune un fiat expres care este cel care decide existenta micrii. Fiatul este un antecedent mental adiional care comanda voina. El apare numai atunci cnd n contiin sunt prezente, simultan, idei antagoniste sau cnd este nevoie de a neutraliza inhibiia unei reprezentri antagoniste. James merge ns i mai departe, explicand ce anume determin apariia momentului fiat: el introduce noiunea de "efort interior" sau de "efort volitional. Exist efort, arta el, atunci cnd individul face apel la un motiv rar i ideal pentru a neutraliza impulsurile habituale i instinctive, Efortul este o for aditional 52

supraadugat motivelor. Cnd analizm efortul voluntar, ne aflm n "inima' problemei voinei, spunea James. Efortul voluntar const, dup opinia lui, n capacitatea ateniei de a mentine energic reprezentrile sub privirea contiinei. El se diferentiaza de efortul muscular, ca sintez a tuturor senzaiilor periferice ocazionate de o contracie muscular, cu care adeseori este confundat. Momentul fiat, dei esenial pentru voin, se produce n legtur cu efortul voluntar si nu numai viaa moral ci i viaa religioasa sunt dependente de 'suma eforturilor de care suntem capabili. Ideea efortului voluntar, ca element esenial al voinei, a fost reluat i de Lewin. Analiznd o serie de acte volitiv-afective bazate pe intenie, el a artat c acestea sunt legate, n principal, de specificul strii de "ncordare" . Unul dintre experimentele sale (lsarea timp ndelungat a unui subiect singur, concomitent cu urmrirea lui dintr-o camer alturat) a schiat cteva idei interesante. Rmas singur, subiectul cuta un punct de sprijin n afara aciunilor sale. - 0 femeie, de exemplu, i determina aciunile dup micarea acelor ceasornicului ("voi pleca atunci cnd acele ceasornicului ajung n poziie perpendicular'). Situaia n care se afla era modificat astfel: ea i propunea s atepte pn la o anumit or, apoi s se ridice i s plece. Dup expresia lui Lewin, ea modifica 'cmpul psihologic n care se afla, crendu-i astfel o nou situaie n acel cmp. Aadar, era vorba despre transferul strii absurde a subiectului ntr-o nou stare ce capt ns sens. Dembo, colaborator al lui Lewin, prelund aceast idee a organizat experimente n care subiecii aveau de rezolvat probleme ce nu puteau fi practic rezolvate. Intr-o prim faza, el a constatat c subiectul ncerca, fcea eforturi, dar neputnd ndeplini sarcina, manifesta tendina de a o prsi . Intr-o a doua faz, subiectul era constrns de experimentator s continue rezolvarea. In aceast nou situaie, subiectul cuta o soluie de compromis: rmnea n cmpul sarcinii, dar n acelai timp se izola de ea (ncerca s citeasc un ziar pe care l avea la ndemn). 0 alt form de soluionare a tensiunii o reprezenta refugiul n planul imaginar n care subiectul cuta soluii imaginare. Obstacolul dintre subiect i scop a fost numit de Dembo "barier intem', iar obligativitatea de a continua aciunea "barier extem. Relaia dintre cele dou tipuri de "bariere" este ilustrat i de cazul copiilor care stau la masa de nvat pentru c aa li se impune (bariera extem), dar se preocup de cu 53

totul altceva (se joac, deseneaz, mototolesc o hrtie), acte echivalente cu fuga din cmpul sarcinii. Toate aceste constatri au condus spre concluzia c specificul psihologic al voinei const nu doar n efortul voluntar ce urmeaz a fi mobilizat n vederea atingerii scopurilor, ci i n dinamica acestuia. Or, dinamica efortului voliional, ca stare de tensiune, de ncordare interna, de mobilizare a tuturor resurselor psihonervoase, depinde de mularea lui pe mrimea obstacolului. Obstacolul nu trebuie confundat nici cu o piedic extem, real, nici cu o rezisten intern resimit de individ. Din punct de vedere psihologic, el rezult din confruntare posibilitilor individului cu condiiile obiective ale activitii, fapt care face ca una i aceeai piedic extem sau rezisten intem s prezinte un obstacol pentru un individ, nu ns i pentru un altul. Daca ntre mrimea efortului voluntar i mrimea obstacolului exist o concordan, avem de a face cu un reglaj voluntar eficient, cnd ntre dou mrimi apar discrepane, reglajul voluntar este deficitar. Situaiile de supramobilizare voluntar, ca i cele de submobilizare sint la fel de neeficiente: n primul caz, dei activitatea se finalizeaza, are loc un consum energetic prea mare care duce la oboseal, surmenaj, satisfacii ndoielnice; n cel de-al doilea caz, activitatea nici nu se finalizeaz mcar. lat de ce este necesara realizarea nu numai a unui optim motivaional sau afectiv, ci i a unui optim voliional. n legtur cu efortul voluntar, trebuie fcute cteva precizari: ca urmare a confruntrilor individului cu sarcini de acelai fel, efortul voluntar se poate specializa, adic devine capabil de a se manifesta doar n acele tipuri de activiti, care vor fi de aceea cautate, i nu in altele; capacitatea de a manifesta efort voluntar este foarte mare, nu nelimitata; cnd efortul voluntar este putemic i ndelungat, se produce obosirea i chiar surmenajul individului i deci scderea performanelor acestuia; n rezolvarea concret a sarcinilor conteaza nu doar mrimea efortului voluntar, ci i uurina cu care el poate fi disponibilizat; disponibilizarea efortului voluntar, a sursei de energie necesare vointei este produs, conform legilor lui James i Lewin, de nevoia care a motivat la origine comportamentul dorit.. Ce se ntmpl ns cnd nevoile originare se epuizeaz? In astfel de situaii, motivaia intrinsec bazat pe nevoia nnscut de competenta si de autodeterminare fumizeaz energia necesar voinei. Necesitatea intrinsec pentru determinare este cea care furnizeaz individului energia de a decide cum 54

sa se comporte i de a continua practicarea comportamentului ales chiar i atunci cnd energia celorlalte nevoi este mprtiat. Golu situeaz voina in sistemul formelor si mecanismelor de reglare/ autoreglare, al cror rol principal const in optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit obiectiv cu valoare adaptativ. La om, aceste mecanisme interne de autoreglare se structureaz si se integreaz la doua niveluri funcionale calitativ diferite: nivelul involuntar si nivelul voluntar. Nivelul involuntar se caracterizeaz prin absenta intenionalitii, a analizei prealabile a condiiilor, a comparrii-alegerii si a deliberrii. El asigura declanarea automata a aciunii de rspuns si centrarea ei directa pe obiectiv (efectul adaptativ final). Exemplul tipic al reglrii involuntare l constituie actele reflexe. In dinamica procesualitii psihice exista verigi sau momente de natura involuntara: in percepie, imaginea stimulului se formeaz independent de voina noastr, in reprezentare se actualizeaz spontan anumite imagini, in memorie se fixeaz evenimente fr sa ne fi propus sa le reinem, in gndire sunt cunoscute fenomenele de deplasare spontana de la un coninut la altul (fuga de idei), de apariie a unor idei evocate automat (involuntar), in atenie, reglajul involuntar este frecvent in forma orientrii si fixrii asupra stimulilor noi. Nivelul voluntar se subordoneaz din punct de vedere structural funciei reglatoare a constiintei, iar din punct de vedere instrumental, se conecteaz la subsistemul motivaional, favoriznd si optimiznd finalizarea motivului in scop. Elementele sale definitorii vor fi: intenionalitatea aciunea este intenionata; analiza prealabila a condiiilor, a raportului dintre mijloc si scop; deliberarea si decizia efortul aciunea implica mobilizare energetica.

Avnd un caracter serial-discursiv, desfurarea actului voluntar, presupune mai multe faze: actualizarea unei trebuine si proiectarea acesteia intr-un scop, analiza si lupta motivelor, adoptarea deciziei si hotrrii de aciune, execuia/finalizarea si evaluarea si corecia. Ca forma superioara de autoreglare, voina exprima un mod de organizare funcionala a sistemulul personalitatii si ca urmare ea pune in evidenta o serie de calitatii cum ar fi: fora voinei, perseverenta, consecventa, fermitatea si independenta.

55

Obstacolul devin pilonul central in jurul cruia se structureaz si se dezvolta mecanismul reglrii de tip voluntar si voina ca dimensiune psihica. El nu are insa un sens fizic, obiectual, ci unul psihologic, individualizndu-se pe fondul interaciunii subiectului cu capacitile si disponibilitile lui cu situaiile pe care este pus sa le rezolve, in vederea satisfacerii unor stari proprii de motivaie sau a ndeplinirii unor obligaii. Efortul voluntar si voina nu se identifica si nu decurg nemijlocit din fora fizica sau fora sistemului nervos, ci reprezint expresia dezvoltrii si consolidrii mecanismelor contiente in cursul ontogenezei prin confruntarea sistematica si directa cu greuti si obstacole de diferite genuri. In funcie de natura sarcinilor, efortul voluntar se poate concentra mai mult in plan intelectual sau in plan motor, dar actul voluntar integral, include ambele verigi, att intelectuala cat si motorie, chiar daca in proporii diferite, Voina se manifesta nu numai prin pregtirea, declanarea si coordonarea aciunilor, dar si prin amnarea sau reinerea (blocarea) lor, in pofida unor incitaii puternice din afara sau din interior. Pe msura constituirii sale, voina se va impune ca modalitate principala de organizare si reglare a desfurrii tuturor celorlalte procese si stari (condiii) psihice. Gratie integrrii dimensiunii voliionale, omul trece din ipostaza de instrument al dinamicii spontane a pulsiunilor in cea de stpn al lor, dobndind efectiv atributul Eului. Ca nucleu central al structurii personalitatii, Eul este practic de neconceput fr latura sa voliionala, care-i confer pregnanta, rezistenta si fora acional in raporturile cu lumea externa sui cu mediul social. In pofida faptului ca reglarea de tip voluntar se impune ca dominanta in structura si dinamica de ansamblu involuntar, intre cele doua niveluri se stabilesc raporturi complexe de sinergie, de intercondiionare sau de inducie negativa. In orice act sau proces psihic esenialmente voluntar se vor intric momente si secvene involuntare, cu rol facilitator sau perturbator. La rndul sau, orice act voluntar, o data declanat, poate intra in sfera de influenta a mecanismelor voluntare si luat sub control, stpnit. Prin antrenament sistematic de autocontrol, pot fi luate in stpnire si influenate pe cale voluntara nsei reaciile si strile psihologice bazale. Ideal ar fi ca mecanismele reglrii si controlului voluntar sa fie att de bine nchegate incat sa poate rezist la cele mai intense presiuni ale forelor energetice instinctuale. In realitate insa, lucrurile nu decurg aa, voina rmnnd d dimensiuni cu semnificaie relativa, ale crei valori se nira pe un continuum destul de ntins de la f. slab la f. puternic- pe traiectul cruia exista un spaiu larg de apariie si manifestare a diferentelor individuale. 56

STRUCTURA SI FAZELE ACTULUI VOLUNTAR Golu Ca forma si expresie a nivelului contient al psihicului, activitatea voluntara se caracterizeaz prin doua atribute eseniale: 1. diferenierea si determinarea pregnanta a verigilor componente motivul, mijlocul si

scopul cu posibilitatea transformrii, la nevoie, a fiecruia dintre ele i obiect de analiza speciala si de evaluare; 2. prezenta condiionrii, att in declanarea aciunii, cat si in modul; de desfasurare a

ei, condiionare care consta in corelarea raportului dintre dorine, scopuri, pe de o parte, si posibilitile pe de alta parte, intre efortul ntreprins si rezultatele nregistrate. De aici decurge si caracterul serial-discursiv si multifazic al desfurrii actului voluntar. Se pot evidenia astfel, ca avnd un specific propriu, urmtoarele cinci faza: 1. Actualizarea unor motive si proiectarea pe baza lor a unui scop. La baza aciunii

voluntare sta ntotdeauna o incitare, o tensiune, o stare de necesitare, care se individualizeaz in forma motivului. Motivul este supus analizai si evalurii prin raportare la context. In urma analizei, se stabilete un scop si un proiect. Aceasta genereaz apoi starea subiectiva contienta de dorina, in care se realizeaz o legtura funcionala intre motiv si scop. Dorina astfel structurata se transforma la un nivel integrativ mai nalt in intenie, adic in crearea montajului selectiv intern centrat pe aciune, in vederea atingerii scopului. Prin intermediul inteniei, scopul se leag cu motivul si cu mijlocul de realizare, completndu-se astfel schema logica sau planul activitii. Netransformat in intenie, dorina rmne o simpla stare pasiva, fr a se putea ndeplini in mod efectiv. 2. Analiza si lupta motivelor. Se ntmpla adesea sa se activeze in acelai timp doua

sau mai multe motive, care sa orienteze persoana spre scopuri diferite. Cum, datorita legii exclusivitii, nu pot fi satisfcute concomitent, intre ele are loc o anumita confruntare. In aceasta situaie sunt intens solicitate procesele de gndire si interpretare, care trebuie sa gseasc criterii de comparaie si ierarhizare a motivelor concurente. Uneori lupta motivelor ia un caracter dramatic pentru a crei depire sunt necesare consumuri energetice neuropsihice, efortul voluntar putnd atinge punctul sau maxim tocmai in aceasta faza. Psihologia clasica condensa ntreaga substana a voinei in analiza si lupta motivelor, conferind existentei umane un caracter permanent tensionat si dramatic. 57

3.

Deliberarea sau luarea hotrrii. In mod normal, analiza si lupta motivelor nu se

poate prelungi la infinit. Pentru a se nscrie in direcia de aciune a legii autoreglrii optime, aceast faza trebuie sa coreleze si sa fie controlata retroactiv printr-un proces de deliberare, de formulare si adoptare a unei hotrri. Hotrrea consta in alegerea si admiterea, pentru a fi satisfcut printr-o aciune adecvata, a unui singur motiv si atingerea unui singur scop, in circumstanele date. Hotrrea, rezultat al deliberrii si deciziei, este un moment esenial in dinamica actului voluntar, ea marcnd o noua reorganizare funcionala in sistemul personalitatii, orientndu-l spre scop, nu pur si simplu, ci imperativ. Modul si scopul fiind precis identificate si definit legate operaional, se condenseaz in starea psihologica specificata a vrerii. Din punct de vedere operaional-instrumental, vreau reprezint un nivel psihologic superior de integrare a aciunii, in raport cu doresc, ntruct el presupune fixarea deja pe o variant corecta a demersului pentru atingerea scopului. Barierele care, eventual, stteau anterior in calea alegerii variantei respective sunt nlturate de hotrrea adoptata si cmpul spre finalizarea aciunii este deliberat. Hotrrea poate consta, fie in a ntreprinde o aciune, fie in a te abine de a aciona. Din punctul de vedere al reglrii optime, hotrrea de a nu aciona se dovedete la fel de importanta ca si cea de a aciona. Astfel, dinamica actului voluntar se structureaz pe baza mecanismului unei frne condiionate, incluznd in sine, att veriga pozitiv-incitatoare, cat si pe cea negativ-inhibitoare, care se succed si alterneaz in funcie de situaie. 4. Executarea hotrrii. O data hotrrea luata, urmeaz faza finala a actului voluntar,

cea de execuie, prin care se ajunge la atingerea propriu-zisa a scopului. Aceasta consta in transformarea hotrrii in aciune. Aciunea se poate desfura in plan intern, atunci cnd scopul il reprezint rezolvarea unor probleme sau in plan extern, cad realizarea scopului reclama operarea in plan extern. Execuia nu este o simpla formalitate si ea nu se desfoar automat. Dimpotriv, de cele mai multe ori, implica un efort susinut din partea subiectului, pentru a face fata si a depi diversele dificulti. 5. Evaluarea rezultatelor. Aceasta faza evaluativ corectoare/optimizatoare se

realizeaz in doua forme: secveniala si globala. Forma secveniala se realizeaz in cadrul fiecrei faza de baza, asigurnd prevenirea sau nlturarea eventualelor erori. Forma globala se manifesta in finele actului voluntar, asigurnd informaie inversa despre gradul lui de reuita si despre posibilele consecine ale sale. Faza evaluativ-corectoare/optimizatoare confer actelor voluntare un caracter evolutiv-perfectibil, integrndu-le in legea generala a organizrii dinamice. Spre deosebire de autoreglarea actelor involuntare, care are un caracter automat, autoreglarea actelor voluntare are un caracter contient-discursiv, depinznd de funcia de reglare a constiintei. De aici rezulta, ca ea nu

58

este data, ci se formeaz in cursul ontogenezei, nivelul ei de elaborare fiind diferit de la un individ al altul. Voina este expresia Eului, dar si a personalitatii totale, a motivaiilor incontiente, dar si a inteligentei, a nvrii, a educaiei sociale. Zlate In structura actului voluntar, s-au stabilit urmatoarele etape: a. b. conceperea situaiei (stabilirea obiectivului ce urmeaz a fi realizat); deliberarea (examenul soluiilor disponibile, inventarierea argumentelor "pro'

i "contra" n funcie de sistemul de valori de care ele dispun, ezitrile i pendulrile ntre diversele altemative); c. d. propuse). Limite * nu toate fazele actului presupun prezena voinei, deci a efortulul voluntar. actul propriu-zis i exclusiv care aparine voinei este doar decizia 'care const n rezo luia ferm i definitiv de a executa proiectul estimat ca rezonabil . Celelalte trei faze sunt expresia altor fenomene psihice (reprezentative sau asociative), relevnd prezena raiunii sau inteligenei. Punctul de vedere potrivit cruia decizia este faza fundamental a actului voluntar este larg rspndit n psihologie. Pentru James, momentul fiat nu este altul dect momentul deciziei. Dei numai decizia presupune prezena expres a voinei, celelalte faze sunt pastrate i considerate ca fiind condiii necesare ale actului voluntar; *nu toate fazele sunt acceptate in structura actului voluntar Sub influena existenialismului i mai ales a psihanalizei, schema clasic a actului voluntar este contestat. Este pus la ndoial, i chiar total negat, valoarea deliberrii. 'Cnd eu deliberez, jocurile sunt deja fcute' afirma Sartre. Mare parte a actelor noastre, sunt determinate incontient, aa nct deliberarea este o raionalizare a posteriori. Voina este, expresia contiinei de sine, dar ea este i .expresia ntregii personaliti a individului, ea este expresia invrii, inteligenei, educatiei sociale, dar i a motivaiilor incontiente; * fazele actului voluntar nu parcurg ordinea prescris de schema clasic. 59 decizia (reinerea unei singure variante acionale din cele disponibile); execuia (traducerea n fapt a actului respectiv i realizarea obiectivelor

activitatea noastr interioar este plin de confuzie; n focul aciunii, nu observm distincia net a momentelor care pun succesiv n joc funcii psihice diferite. Suntem n intregime n fiecare dintre demersurile noastre mentale. N-ar fi exclus ca momentele actului voluntar s se inverseze, s se revin asupra unora dintre ele, s fie compromise altele. Prin acordarea unei prioriti deciziei n structura actului voluntar, se minimalizeaz valoarea i importana celorialte momente. Fr ndoial c decizia are o pondere deosebit, dar tim bine chiar din experiena cotidiana c de multe ori decidem, lum hotrri pe care ns nu le putem duce la bun sfrit. ZLATE: toate fazele actului voluntar i au semnificaia i importanta lor, ns cea mai important este ultima, execuia, deoarece ea reprezint finalizarea actului respectiv. Proba autenticitii proiectului stabilit, a corectitudinii deciziei luate o constituie ndeplinirea proiectului. Dac procesualitatea se oprete n una dintre faze, naintea executrii, nu avem de a face cu un act voluntar propriu-zis, ci cu procese cognitive, afectivmotivaionale, raional-decizionale. Neintegrate, nesubordonate i necontrolate de efortul voluntar ele nu se convertesc n momente ale actului voluntar, ci rmn de sine stttoare. Se tie c voin nseamn nu doar capacitatea de a iniia i desfura aciuni, ci i capacitatea de a amna sau inhiba diverse aciuni. Se consider chiar c reglajul voluntar este mai puternic tocmai n astfel de situatii, pe baza motivului simplu c aciunile sunt nu numai voluntare, ci i impulsive, insuficient gndite i filtrate contient. Deosebit de semnificativa devine, n aceste condiii, conceptia psihologului romn Mihai Ralea care n lucrarea sa Explicarea omului (1946) considera c nota distinctiv a omului n raport cu animalul este capacitatea sa de a-i amna, ntrzia, suspenda, inhiba reaciile n fata solicitarilor mediului. Prin amnare, omul i controleaz reaciile vitale, reflexele imediate, actele sale comportamentale mai simple sau mai complexe. Datorit amnrii, care pentru noi este echivalentul voinei, omul, n loc de a fi robit de mediu, n loc de a se manifesta exploziv, direct, nemijlocit, n loc de a fi dominat de reacii automate, instantanee, de acte instinctive, de rspunsuri uniforme se opune mediului tocmai pentru a-l stpni, se manifest controlat, reinut, mijlocit, reflexiv, raional, este dominat de reacii variate, diverse, contiente. Amnarea este capacitatea omului de a-i crea obstacole tocmai pentru a deveni liber, de a putea interveni constructiv, de a avea timp pentru a-i alege cele mai potrivite mijloace de aciune, de a le varia i restructura. 60

Defectele voinei Voina este capacitatea individului de a iniia, determina si de a aciona, dar si capacitatea de a amna, frna, inhiba tendina spre aciune. Ea comporta, aadar o putere de impulsiune, dar i o putere de inhibiie. Atunci cnd forele excitative sunt prea puternice, avem de-a face cu voina precipitata; Atunci cnd raporturile sunt false, ne aflam in fata unei voine pervertite, care la rndul ei cuprinde doua forma distincte: inhibiie. Cum insa o asemenea situaie reprezint un ideal, cel mai adesea ntlnim dezechilibrul forelor, care consta fie in excesul, fie in deficitul lor. Defectul unei puteri este cu att mai grav cu cat el se intalneste cu excesul celeilalte. Nu este suficient sa aducem un deficit de inhibiie la un exces de excitaie si nici invers. Principalele defecte ale voinei, dupa Foulquie: Defecte derivate din excesul de inhibiie. Acestea se manifesta in doua moduri: prin controlarea de ctre inhibiie a fiecrui detaliu al actului si nu al actului in cazul obstruciei voinei (cnd aciunea normala este imposibila) si -cazul exploziei voinei (cnd aciunea anormala este de nereprimat). O voina perfecta provine din echilibrul perfect al forei de impulsiune si puterii de

ntregul sau. In acest caz ntlnim ndrtnicii (cu comportamente rigide) si ncpnaii (care ignora utilizarea logicii) prin prelungirea lurii hotrrii. Avem de-a face in acest caz, cu un suprainhibat care

fie ca nu ia hotrri, fie ca nu ajunge la nici o concluzie. Blocajul se produce in momentul lurii deciziei sau dup decizie. In acest caz este vorba de timorai (care ateapt ca evenimentele sa decid pentru ei), scrupuloi (cu temeri de ordin moral si care se lsa in voia celor cu voina mai puternica) si capricioi (ce prsesc subit poziiile adoptate pentru a se instala in cele adverse). Defecte derivate din excesul de impulsiuni Apar atunci cnd o excitaie putemic, un elan irezistibil l mping pe individ spre aciune. Impulsivitatea ia mai multe forme: reactiv (cnd omul se comport ca un automat imediat, ca un reflex) i exploziv (reacia nu este imediat, are loc mai nti un proces de inhibiie, apoi apare explozia). 61

Alte dou forme de impulsivitate sunt cea: emotiv (specific persoanelor emotive, sensibile, care apar ca fiind jucria ideativ (specific persoanelor cu mare mobilitate intelectual care i propriilor lor sentimente) i cea schimb rapid ideile, nu se fixeaz pe ele; de aceea, se caracterizeaz printr-o oarecare incoeren a conduitelor i a ideilor). Excesul de impulsiuni are efecte analoage deficitului de inhibiie: dac impulsivul este instabil ca subinhibatul, el nu este pasiv, cci impulsivitatea presupune o for vie. Daca aceast fort se opune schimbarii, impulsivul poate fi mai stabil dect subinhibatul. Defecte derivate din deficitul de impulsiuni. Acestea provin dintr-o slbiciune a voinei, a puterii ei de decizie. Persoanele cu

deficit de impulsiuni se simt pierdute n faa unor situaii noi n care trebuie s fac o alegere, ele avnd nevoie de un sftuitor. De aici, docilitatea i devoiunea fa de alii. n cazul acestor defecte, este vorba de o intervenie a voinei (datorit scderii

tensiunii afective) care coexist nsa cu o sensibilitate vie i profund. Defecte derivate din deficitul de inhibitie Sunt intlnite la persoanele subinhibate caracterizate prin: decizii rapide dar extrem de instabile, libertatea i imprevizibilitatea aciunilor, angajarea dup prima impresie, insuficiena evalurii consecinelor aciunilor ntreprinse. Din deficitul de inhibiie apare - versatilitatea (lipsa de fermitate, nestatornicia, fluctuaia comportamental) i - sugestibilitatea (imposibilitatea de degajare de influenele externe).

Concluzia lui Foulqie este extrem de interesanta: excesul sau deficitul de excitaie si de inhibiie face ca voina sa fie imperfecta, insa prin lipsa echilibrului, nu prin lipsa voinei. Educarea voinei consta in stabilirea echilibrului intre cele doua categorii de forte. provin dintr-o slbiciune a voinei, a puterii ei de decizie.

62