Ovidiu Moceanu

Povestiri cu usa deschisa

Cu dragoste, fara iluzii sau (e)misiunea moartala
Aceasta psihofonie ilustreaza o zi din viata unei anumite profesoare de romana, Ortansa Damian. Ce este uimitor la aceasta, este puterea ei de supravietuire. Desi, aparent neajutorata, singura in implinirea responsabilitatilor, deoarece este divortata de Andrei Anca, cu care are un baiat, este o femeie puternica, care stie sa se ascunda sub masca indiferentei si a increderii de sine. Ea este in acelasi timp femeia responsabila, mama iubitoare, profesoara indragostita de Eminescu, colega rece si distanta. Este femeia ce nu urmeaza niste naluci, nu-si face iluzii cu privire la anumite situatii, ea este femeia care atinge pamantul cu picioarele. Ea este femeie. Prin exemplul ei, vedem puterea femeii. Puterea sexului slab. Vedem puterea de sacrificiu a unei mame, singure sau ajutate de partener, puterea de a se impune in societate, puterea de a supravietui rautatilor, ironiilor sau vulgaritatilor auzite zi de zi, puterea de a spune adevarul oricui, indiferent de durerea produsa. Si totodata, femeia nu este o masinarie fara sentimente, ea isi gaseste placere in a recita versuri de Eminescu, traieste fiecare cuvant la intensitatea maxima, in momentul incercarii sau cand simte ca aluneca ea cauta puterea in versurile poetului nepereche, ca intr-o rugaciune catre divinitate. Dar iata, cum printr-o afirmatie, lumea femeii se cutremura. Toate lucrurile cad cand slabiciunea ei este in pericol. Afland ca Tudorel este la spital, ca a fost necesara o operatie, simte cum pamantul ii fuge de sub picioare. Uimitor este ca, desi lumea interioara I s-a parbusit, exteriorul ii ramane intact. Orgolioasa, se fereste de privirile curioase sau ironice ale unor colegi. Profesoara Ortansa Damian, se linisteste, chiar isi recapata sangele rece dupa ce-si vede fiul. Abila, ii raspunde cu aceeasi moneda colegului care a intrebat-o daca fiul ei a vrut sa se sinucida. Simtim cu intensitate raceala din

glasul ei, dar si apropoul: Colega, un singur lucru ma framanta: esti rau sau numai prost? In incheiere, o vedem pe aceasta femeie daramata, sufleteste dar si fizic, o surprindem plangand, caci lumea ei, puterea ei a fost distrusa. Cabinetul de romana, cabinet la care a lucrat cu multa pasiune, este distrus de catre niste elevi. Se pare ca femeia aici isi gasea pacea interioara, resursele de a merge inainte, aici era femeia blanda, potrivita de a recita versuri, iar acum, sursa puterii ei era la pamant. Stiu, ne-ar fi placut sa credem ca femeia este invincibila, ca poate sa mearga pana la capat cu capul sus, ca o sa treaca ca o lama ascutita printre rautati si vulgaritati, ca va pasi peste dragoste fara sa se impiedice Dar sa nu uitam, ca ea este doar o fiinta umana, supusa slabiciunilor, indifferent care ar fie le: copilul, cariera, partenerul sau genielitatea altora. Si totusi sustin: Femeia este sexul slab ce detine puterea, gatul ce sustine capul

Paolescu Floris-Daniela