Sunteți pe pagina 1din 5

Padurea Spanzuratilor de Liviu Rebreanu

Padurea Spanzuratilor de Liviu Rebreanu (autor canonic) roman obiectiv modern roman obiectiv de analiza psihologica Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de analiza psihologica din proza romaneasca, "Padurea spanzuratilor". Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic strul dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de analiza psihologica, obiectiv si realist din literatura romana. Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Caiinescu). Rebreanu este in acest roman "un analist al starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor Vianu) Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului, Emil, ofiter in armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase sa treaca linia frontului la romani si o intamplare conjuncturala si anume aceea ca Rebreanu vazuse o fotografie care-l cutremurase, imaginea reprezentand o padure de ai carei copaci atarnau spanzurati cehi. Prozatorul marturiseste insa ca tragedia fratelui sau a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta, "cel mult poate cateva trasaturi exterioare si unele momente de exaltare [...], in Apostol Bologa am vrut sa sintetizeze prototipul propriei mele generatii, sovairile lui sunt sovairile noastre, ale tuturor." Problematica, structura si compozitia romanului Structural, romanul este alcatuit din patru parti, fiecare avand cate 11 capitole, cu exceptia ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin aceea ca viata tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intrun mod nefiresc. Romanul are doua planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se interconditioneaza, unul al tragediei razboiului, altul al dramei psihologice a personajului principal. Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea spanzuratilor" incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa, incarcata de iubire a condamnatului. Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru ideatica romanului, care se constituie in adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe parcursul intregului roman: imaginea spanzuratorii (de 20 de ori), cuvantul "datorie" (de 9 ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolantd a peisajului de toamna mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii sunt desfrunziti, iar ploaia, vantul, intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata constituie manifestari ale naturii aflate in concordanta cu starile sufletesti ale personajelor (elemente ale naturalismului). Constructia subiectului Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste intamplarile, evenimentele la persoana a IIIa. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, targusorul Parva, frontul, spitalul etc. si unul imaginar inchis, al framantarilor si zbuciumului din constiinta personajului. Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in timpul primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual si spiritual: "Sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias, de sticla aburita, spanzuratoarea noua si sfidatoare [...] intindea bratul cu streangul spre campia neagra..." Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale, facuse parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda ("libertate"- in lb.slava), pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Bologa supravegheaza cu severitate pregatirea executiei, iar condamnarea i se pare un act de dreapta justitie. Momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul psihologic al personajului este privirea luminoasa si "dispretuitoare de moarte" din ochii lui Svoboda, stare pe care autorul o realizeaza prin introspectie si analiza psihologica: "simti limpede ca flacara din ochii condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa." Este o prima manifestare a crizei de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui Apostol. Rebreanu face o retrospectie a vietii lui Bologa, prin flash-back, motivand devenirea personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrecuse primii ani de viata in targusorul Parva, de pe valea Somesului. Tatal sau, Iosif Bologa, fusese "cel mai tanar condamnat in procesul Memorandului", iar mama sa - in absenta tatalui arestat - il creste pe Apostol intr-o supunere totala fata de dogmele religioase, asa ca, la varsta de sase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur orbitoare". Iesit din inchisoare, Iosif Bologa se implica in educatia fiului sau, propunandu-si sa faca din el "un om si un caracter". Echilibrul baiatului se clatina puternic atunci cand este anuntat ca tatal sau a murit de inima, senzatia dureroasa fiind perceputa prin autointrospectie, simtind "cum i se darama in suflet, cu zgomot ingrozitor, O cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului." Atunci l-a cuprins o teama ingrozitoare: "Am pierdut pe Dumnezeu", monologul interior declansand o puternica "dorinta de-a cunoaste" raspunsuri precise si lamuritoare la toate intrebarile tulburatoare, asa ca se inscrie la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Venit acasa in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea, apoi se inroleaza voluntar in armata, pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos, fiind convins ca "razboiul este adevaratul izvor de viata [...], adevaratul generator de energii". Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in completul de judecata al Tribunalului Militar. Criza de constiinta a personajului este generata de cuvintele tatalui sau: "Sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor, si mai ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandui, gandui cu vorba si vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea din afara! Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti

niciodata ca esti roman!". Avand puternic inradacinata in constiinta ideea echilibrului intre lumea exterioara si cea interioara, Bologa se simte zdruncinat de imaginea spanzuratorii si de privirea condamnatului Svoboda care exprima dispret fata de moarte si care era "infrumusetata de o dragoste uriasa". De acum, intreaga sa fiinfa este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta apartenentei etnice. Cand afla ca regimentul sau urmeaza sa treaca pe frontui din Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc. Dialogul cu Klapka, un capitan ceh, dezvaluie pentru prima oara dorinta lui Bologa de a dezerta, daca generalul Karg nu ii va accepta cererea de a-l muta pe alt front decat cel romanesc. De aceea el se straduieste sa se distinga prin fapte de vitejie si eroism, reusind sa distruga reflectorul rusesc, dar generalul Karg iI refuza categoric. Analizandu-si criza de constiinta, Bologa ii marturiseste generalului starea sa morala conflictuala, fapt ce starneste mania superiorului, care considera ca ar merita "glonte, nu medalie!". In noaptea aceea Bologa incearca sa dezerteze "la muscali", dar este ranit in lupta, spitalizat, dupa care se intoarce la Parva, unde petrece perioada de convalescent si rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a secventei desfacerii logodnei, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat. Revenit pe front, Bologa lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de groparul Vidor, de a carui fiica, Ilona, se indragosteste si cu care se si logodeste. Cateva simboluri devenite obsesii, care sunt marci ale analizei psihologice, il tiranizeaza si ii macina constiinta: lumina din ochii lui Svoboda suprapusa peste lumina reflectorului rusesc, datoria de ofiter al statului austro-ungar si apartenenta la neamul romanesc, indreptandu-l cu repeziciune spre implinirea destinului tragic. Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani acuzati de pactizare cu inamicul si, pentru a preintampina o noua greseaia, ia pentru a doua oara hotararea de a dezerta, desi era urmarit cu tenacitate de locotenentul Varga, care-i banuia intentia. Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau, locotenentul ungur Varga, care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar, consemnand in raport si faptul ca dezertorul avusese asupra sa "harta cu pozitiile" frontului. Bologa refuza cu incapatanare sa fie aparat de capitanul Klapka si este condamnat la moarte prin spanzurare. Odata hotarata sentinta, Apostol Bologa isi simte sufletul impacat cu el si cu lumea din afara, inima ii este inundata de "iubirea care imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea [...] e in mine si in afara de mine". Moare ca un erou al romanilor, intruchipand puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar, "cu ochii insetati de lumina rasaritului", cu privirile indreptate "spre straiucirea cereasca", in timp ce glasul preotului ii strabate inaitarea "Apostol! Apostol!". Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu sunt obiectivate prin detasarea naratorului si constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care el le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia, precum si repetarea obsesiva a unor cuvinte cu valoare de simbol. Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei, concizia si precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arts, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa-nchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume". (Liviu Rebreanu) Apostol Bologa - expresia unei crize morale si psihologice Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din literatura romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean fata de legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente. Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de modalitati si procedee de caracterizare: monologul interior al eroului si autoanaliza ("Am pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant ...sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta, nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre narator ("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste ciocane."), introspectia invalmaselilor de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului. Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care motiveaza evolutia personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, ce fusese doi ani intemnitat - ca semnatar al Memorandumului - si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de credinta in Dumnezeu". Venit din inchisoare, tatal vrea sa faca din fiul lui "un om si un caracter" si il povatuieste ca, pentru a dobandi stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, trebuie sa stabileasca un echilibru intre constiinta sa si lumea din afara, avand grija ca sufletul sa fie tot una cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta structura educationaia, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru interior producatidu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu". Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand opinia ca "numai razboiul e adevaratul generator de energii", fiind singura modalitate de selectie a valorilor umane: "razboiul este [...] cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul". Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol pentru conceptia eroului si principalele lui coordonate de constiinta. Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand este surprins de privirea dispretuitoare de moarte a condamnatului ceh si el nu intelege lumina din ochii acestuia, Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii, eticii, considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai "colectivitatea organizata devine o forte constructiva". In contactul direct cu lumea eterogena a frontului -cehi, rusi polonezi, unguri, romani, nemti- toate aceste principii se rastoarna total devenind convins de valoarea unica a omului in univers: "nimic nu e ma presus de om" sau "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!" Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"- precum si despre datoria fata de stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...], dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria..." se vor schimba fundamental. Dupa ce fusese ranit, intr-un dialog purtat cu Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile

"numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nici o datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului". Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte impotriva romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai ales ca incercarea de a obtine mutarea pe alt front est respinsa cu fermitate de generalul Karg, chiar daca doborarea reflectoruli rusesc fusese un merit militar deosebit. Devine periculos de sincer pentr un ofiter al statului Austro-Ungar si-i destainuieste generalului Karg ca i sufletul sau "s-a prabusit o lume", exprimandu-si nadejdea ca omul e trebui sa-si stapaneasca pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ca nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!" Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe front, sta in gazda la groparul Vidor si se indragosteste puternic de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o noapte, trecand linia frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-l suspecta demult si care are acum prilejul sa-l aresteze, gasind asupra lui si "harta cu pozitiile frontului". Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka, simtindu-si sufletui inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?" Intreaga sa fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta "traieste in eternitate...". Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in timp ce ii rasuna in ureche glasul preotului: "Primeste, Doamne, sufletui robului tau Apostol... Apostol... Apostol...". Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura logica, in adancurile inconstientului".

ROMANUL OBIECTIV MODERN "PDUREA SPNZURAILOR"


ROMANUL OBIECTIV MODERN "PDUREA SPNZURAILOR" de Liviu Rebreanu - roman obiectiv modern - roman obiectiv de analiz psihologica Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romnesc modern, deoarece scrie primul roman realist obiectiv din literatura romn, "Ion" i primul roman obiectiv de analiz psihologic din proza romneasc, "Pdurea spnzurailor". Nuvelele care preced romanul "Pdurea spnzurailor" sunt "Catastrofa", "Iic trul dezertor" i "Hora morii", pe baza crora Liviu Rebreanu creeaz primul roman de analiz psihologic, obiectiv i realist din literatura romn. Tema romanului: O constituie evocarea realist i obiectiv a primului rzboi mondial, n care accentul cade pe condiia tragic a intelectualului ardelean care este silit s lupte sub steag strin mpotriva propriului neam; "Pdurea spnzurailor" este "monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Clinescu). Rebreanu este n acest roman "un analist al strilor de contiin, al nvlmelilor de gnduri, al obsesiilor tiranice" (Tudor Vianu) Geneza: Romanul este inspirat dintr-o tragedie personal, fratele scriitorului, Emil, ofier n armata austro-ungar, fusese condamnat i spnzurat pentru c ncercase s treac linia frontului la romni i o ntmplare conjunctural i anume aceea c Rebreanu vzuse o fotografie care-1 cutremurase, imaginea reprezentnd o pdure de ai crei copaci atrnau spnzurai cehi. Prozatorul mrturisete ns c tragedia fratelui su a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta, "cel mult poate cteva trsturi exterioare i unele momente de exaltare [...], n Apostol Bologa am vrut s sintetizez prototipul propriei mele generaii, ovirile lui sunt ovirile noastre, ale tuturor." Problematica, structura i compoziia romanului: Structural, romanul este alctuit din patru cri, fiecare avnd cte 11 capitole, cu excepia ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literar prin aceea c viaa tnrului Bologa s-a sfrit prea curnd i ntrun mod nefiresc. Romanul are dou planuri distincte, care evolueaz paralel, dar se intercondiioneaz, unul al tragediei rzboiului, altul al dramei psihologice a personajului principal . Ca i n romanul "Ion", construcia este circular i simetric, romanul "Pdurea spnzurailor" ncepe i se termin cu imaginea spnzurtorii i cu privirea luminoas, ncrcat de iubire a condamnatului. Compoziional, romanul ilustreaz cteva simboluri sugestive pentru ideatica romanului, care se constituie n adevrate obsesii cu rol de accente psihologicepe parcursul ntregului roman: imaginea spnzurtorii(de 20 de ori), cuvntul "datorie " (de 9 ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolant a peisajului de toamn mohort,cu cer rece, n care cmpia este neagr, arborii sunt desfrunzii, iar ploaia, vntul, ntunericul, cimitirul, precum i srma ghimpat constituie manifestri ale naturii aflate n concordan cu strile sufleteti ale personajelor (elemente ale naturalismului) Construcia subiectului: Liviu Rebreanu este prin excelen un narator omniscient, care povestete ntmplrile, evenimentele la persoana a IH a. Modalitatea narativ se remarc, aadar, prin absena mrcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fa de evenimente i personaje. Perspectiva temporal este cronologic, bazat pe relatarea evenimentelor n ordinea derulrii lor, iar cea spaial reflect un spaiu real, trguorul Parva, frontul, spitalul etc. i unul imaginar nchis, al frmntrilor i zbuciumului din contiina personajului. Incipitul l constituie descrierea atmosferei cenuii de toamn mohort, n timpul primului rzboi mondial, n care imaginea spnzurtorii stpnete ntregspaiul vizual i spiritual: "Sub cerul cenuiu de toamn ca un clopot uria de sticl aburit, spnzurtoarea nou i sfidtoare [...] ntindea braul cu treangul spre cmpia neagr..." Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curii Mariale, fcuse parte din completul de judecat care a condamnat la moarte prin spnzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda ("libertate"- n lb.slav), pentru c ncercase s treac frontul la inamic. Convins c i-a fcut datoria fa de stat, Bologa supravegheaz cu severitate pregtirea execuiei, iar condamnarea i se pare un act de dreapt justiie. Momentul crucialcare va avea puternice influene n contiina eroului i care va declana conflictul psihological personajului este privirea luminoas i "dispreuitoare de moarte" din ochii lui Svoboda, stare pe care autorul o realizeaz prin introspecie i analiz psihologic: "simi limpede c flacra din ochii condamnatului i se prelingea n inim ca o imputare dureroas."

Este oprim manifestare a crizei de contiin, care, treptat, va domina mintea i sufletul lui Apostol. Rebreanu face o retrospeciea vieii lui Bologa, prin flash-back, motivnd devenirea personajului din copilrie i pn la nrolarea sa n armat. Apostol i petrecuse primii ani de via n trguorul Parva, de pe valea Someului. Tatl su, Iosif Bologa, fusese "cel mai tnr condamnat n procesul Memorandului", iar mama sa - n absena tatlui arestat - l crete pe Apostol ntr-o supunere total fa de dogmele religioase, aa c, la vrsta de ase ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumin de aur orbitoare". Ieit din nchisoare, Iosif Bologa se implic n educaia fiului su, propunndu-i s fac din el "un om i un caracter". Echilibrul biatului se clatin puternic atunci cnd este anunat c tatl su a murit de inim, senzaia dureroas fiind perceput prinautointrospecie, simind "cum i se drm n suflet, cu zgomot ngrozitor, o cldire veche, cu temelii ca rdcinile stejarului." Atunci 1-a cuprins o team ngrozitoare: "Am pierdut pe Dumnezeu", monologul interiordeclannd o puternic "dorin de-a cunoate" rspunsuri precise i lmuritoare la toate ntrebrile tulburtoare, aa c se nscrie la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Venit acas n vacan, o cunoate pe Marta, fiica avocatului Doma, se logodete cu ea, apoi se nroleaz voluntar n armat, pentru a-i arta acesteia c este viteaz i curajos, fiind convins c "rzboiul este adevratul izvor de via [...], adevratul generator de energii". Ca ofier n armata austro-ungar, Bologa are contiina datoriei fa de stati se comport exemplar, obinnd decoraii pe frontul din Galiia i Italia, fiind apoi numit membru n completul de judecat al Tribunalului Militar. Crizade contiina personajului este generat de cuvintele tatlui su: "S nzuieti mereu a dobndi stima oamenilor, i mai ales pe a ta nsui. De aceea sufletul tu s fie totdeauna la fel cu gndul, gndul cu vorba i vorba cu fapta, cci numai astfel vei obine un echilibru statornic ntre lumea ta i lumea din afar! Ca brbat s-i faci datoria i s nu uii niciodat c eti romn!". Avnd puternic nrdcinat n contiin ideea echilibrului ntre lumea exterioar l cea interioar, Bologa se simte zdruncinat de imaginea spnzurtorii i de privirea condamnatului Svoboda care exprima dispre fa de moarte i care era "nfrumuseat de o dragoste uria". De acum, ntreaga sa fiin este dominat de aspiraia spre libertate icontiina apartenenei etnice. Cnd afl c regimentul su urmeaz s treac pe frontul din Ardeal, ncearc s obin aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor purta mpotriva neamului romnesc. Dialogulcu Klapka, un cpitan ceh, dezvluie pentru prima oar dorina lui Bologa de a dezerta, dac generalul Karg nu i va accepta cererea de a-I muta pe alt front dect cel romnesc. De aceea el se strduiete s se disting prin fapte de vitejie i eroism, reuind s distrug reflectorul rusesc, dar generalul Karg l refuz categoric. Analizndu-i criza de contiin, Bologa i mrturisete generalului starea sa moral conflictual, fapt ce strnete mnia superiorului, care consider c ar merita "glonte, nu medalie!". n noaptea aceea Bologa ncearc s dezerteze "la muscali", dar este rnit n lupt, spitalizat, dup care se ntoarce la Parva, unde petrece perioada de convalescen i rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa narativ, adic trecerea sub tcere a secvenei desfacerii logodnei, naratorul sugernd numai c aceasta s-a efectuat. Revenit pe front, Bologa lucreaz un timp n biroul coloanei de muniii, fiind gzduit de groparul Vidor, de a crui fiic, Ilona, se ndrgostete i cu care se i logodete. Cteva simboluri devenite obsesii, care sunt mrci ale analizei psihologice,l tiranizeaz i i macin contiina: lumina din ochii lui Svoboda suprapus peste lumina reflectorului rusesc, datoria de ofier al statului austro -ungar i apartenena ia neamul romnesc, ndreptndu-i cu repeziciune spre mplinirea destinului tragic. Ca membru al Curii Mariale este pus n situaia de a condamna la moarte 12 romni acuzai de pactizare cu inamicul i, pentru a prentmpina o nou greeal, ia pentru a doua oar hotrrea de a dezerta, dei era urmrit cu tenacitate de locotenentul Varga, care-i bnuia intenia. Apostol Bologa dezerteaz chiar prin locul pzit de cel mai vigilent duman al su, locotenentul ungur Varga, care l prinde i l pred Tribunalului Militar, consemnnd n raport i faptul c dezertorul avusese asupra sa "harta cu poziiile" frontului. Bologa refuz cu ncpnare s fie aprat de cpitanul Klapka i este condamnat la moarte prin spnzurare. Odat hotrt sentina, Apostol Bologa i simtesufletul mpcat cu el i cu lumea din afar, inima i este inundat de "iubirea care mbrieaz deopotriv pe oameni i pe Dumnezeu, viaa i moartea [...] e n mine i n afar de mine". Moare ca un erou al romnilor, ntruchipnd puterea de sacrificiu pentru cauza nobil a neamului su, pentru libertate i iubire de adevr, "cu ochii nsetai de lumina rsritului", cu privirile ndreptate "spre strlucirea cereasc", n timp ce glasul preotului i strbate nlarea "Apostol! Apostol!". Principalele modalitile de analiz psihologic utilizate de Liviu Rebreanu suntobiectivate prin detaarea naratorului i constituie tehnici specifice creaiilor literare psihologice, pe care el le mbin, cu miestrie i talent: monologul interior, dialogul, introspecia contiinei i a sufletului, retrospecia, autoanaliza i autointrospecia, precum i repetarea obsesiv a unor cuvinte cu valoare de simbol. Stilul Iui Liviu Rebreanu confirm i n acest roman obiectivarea realist a temei, concizia i precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nscocire omeneasc, intereseaz n art, ci pulsaia vieii. Cnd ai reuit snchizi n cuvinte cteva clipe de via adevrat, ai realizat o oper mai preioas dect toate frazele frumoase din lume". (Liviu Rebreanu) Apostol Bologa - expresia unei crize morale i psihologice* Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Pdurea spnzurailor", primul erou din literatura romn ntruchipat de intelectualul ce triete o dram de contiin, un tragic conflict interior declanat de sentimentul datoriei de cetean fa de legile statului austro-ungar i apartenena la etnia romneasc. Liviu Rebreanu analizeaz personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate i, pentru prima oar n proza romneasc, aduce n prim plan o criz de contiin a unui intelectual ce aspir la o existen bazat pe principii morale solide, clare i intransigente. Liviu Rebreanu alctuiete sondajul psihologic al personajului, utiliznd o gam variat de Modaliti i procedee de caracterizare: Monologul interioral eroului i autoanaliza("Am pierdut pe Dumnezeu, i fulger prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie n mrturisiri alepropriilor concepii("Lege, datorie, jurmnt ...sunt valabile numai pn n clipa cnd i impun o crim fa de contiina ta, nici o datorie din lume n-are dreptul s calce n picioare sufletul omului"), caracterizarea fcut direct de ctre narator("Apostol Bologa se fcu rou de luare-aminte i privirea i se lipise pe faa condamnatului. i auzea btile inimii ca nite ciocane."),introspecianvlmelilor de gnduri i obsesii ce nasc situaii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol(datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum i armonizarea naturiimohorte, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din contiina personajului. Indirect, prin retrospecie i flash-backsunt relevate elemente biografice, care motiveaz evoluia personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, ce fusese doi ani ntemniat - ca semnatar al Memorandumului i al Mriei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatr" i al crui suflet era "plin de credin n Dumnezeu". Venit

din nchisoare, tatl vrea s fac din fiul lui "un om i un caracter" i l povuiete c, pentru a dobndi stima oamenilor, dar mai ales pe a lui nsui, trebuie s stabileasc un echilibru ntre contiina sa i lumea din afar, avnd grij ca sufletul s fie tot una cu gndul, gndul cu vorba i vorba cu fapta, iar "ca brbat s-i faci datoria i s nu uii niciodat c eti romn!" Avnd aceast structur educaional, copilul evolueaz cu o baz de principii ce preau solide,primul dezechilibru interior producndu-se la moartea tatlui su, cnd are sentimentul c "Am pierdut pe Dumnezeu". Bologa se nroleaz n armata austro-ungar dintr-un orgoliu juvenil, avnd opinia c "numai rzboiul e adevratul generator de energii", fiind singura modalitate de selecie a valorilor umane: "rzboiul este [...] cel mai eficace element de seleciune. Numai n faa morii pricepe omul preul vieii i numai primejdia i oelete sufletul". Statul, datoria i rzboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbolpentru concepia eroului i principalele lui coordonate de contiin.Prima zguduire a concepiilor sale despre via, ce preau att de solide, are loc atunci cnd este surprins de privirea dispreuitoare de moarte a condamnatului ceh i el nu nelege lumina din ochii acestuia. Ca student la Facultatea de Filozofie, i formase cteva principii asupra vieii, eticii, considernd c "omul singur nu e cu nimic mai mult dect un vierme" i c numai "colectivitatea organizat devine o for constructiv". n contactul direct cu lumea eterogen a frontului -cehi, rui, polonezi, unguri, romni, nemi- toate aceste principii se rstoarn total, devenind convins de valoarea unic a omului n univers: "nimic nu e mai presus de om" sau "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!" Concepiile despre via - "Contiina s-i dicteze datoria, nu legile"- precum i despre datoria fa de stat - "Eu nu afirm c statul nostru e bun! [...], dar ct vreme exist, trebuie s ne facem datoria..."-se vor schimba fundamental. Dup ce fusese rnit, ntr-un dialogpurtat cu Varga n tren, Bologa susine ideea c legea i datoriasunt valabile "numai pn n clipa cnd i impun o crim fa de contiina ta" i c nici o datorie nu are dreptul "s calce n picioare sufletul omului". Vestea c divizia lor se mut pe frontul din Ardeal i c va fi nevoit s lupte mpotriva romnilor duce la prbuirea definitiv a contiinei personajului,mai ales c ncercarea de a obine mutarea pe alt front este respins cu fermitate de generalul Karg, chiar dac doborrea reflectorului rusesc fusese un merit militar deosebit. Devine periculos de sincer pentru un ofier al statului Austro-Ungar i-i destinuiete generalului Karg c n sufletul su "s-a prbuit o lume", exprimndu-i ndejdea c omul ar trebui s-i stpneasc pornirile, astfel ca "s nu fac niciodat inima ce nu vrea creierul i mai cu seam creierul s nu fac ce sfie inima!" Plecat acas n convalescen, Apostol rupe logodna cu Marta i, ntors pe front, st n gazd la groparul Vidor i se ndrgostete puternic de fata acestuia, Ilona, cu care se i logodete. Bologa dezerteaz ntr-o noapte, trecnd linia frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-1 suspecta demult i care are acum prilejul s-1 aresteze, gsind asupra lui i "harta cu poziiile frontului". Refuz cu ncpnare s fie aprat de Klapka, simindu-i sufletul inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunoti pe Dumnezeu i te nali pn la ceruri...". Moartea nu-1 nfricoeaz, ba se ntreab chiar "dac dincolo de moarte nu e adevrata via?" ntreaga sa fiin e cuprins de iubirea total, fa de oameni i de Dumnezeu, cci "cu iubirea n suflet poi trece pragul morii" i cine are fericirea s o simt "triete n eternitate...". Apostol Bologa moare ca un erou al neamului su, din dragoste pentru ara sa, pentru libertate i adevr, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, n timp ce i rsun n ureche glasul preotului: "Primete, Doamne, sufletul robului tu Apostol... Apostol... Apostol...". Eugen Lovinescu apreciaz c romanul "Pdurea spnzurailor" este o proz psihologic "n sensul analizei evolutive a unui singur caz de contiin, un studiu metodic, alimentat de fapte precise i de coincidene, mpins dincolo de estura logic, n adncurile incontientului".