UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI FACULTATEA DE DREPT

DREPT PROCESUAL CIVIL

Prof. univ. dr. GHEORGHE DURAC
- SUPORT CURS Anul IV Semestrul I 2008 CUPRINS CAPITOLUL I ASPECTE DE ORDIN GENERAL ALE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL SI ALE PROCESULUI CIVIL ................................7 1.Noiunea de activitate jurisdicional ....................................................7 2. Noiunea de proces civil .......................................................................9 3. Ocrotirea si aprarea drepturilor subiective civile pe cale de aciune n justiie .................................................................................................11 4. Noiunea si importana dreptului procesual civil...............................18 CAPITOLUL II PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE...................21 DREPTULUI PROCESUAL CIVIL........................................................21 1. Noiunea si importana principiilor fundamentale ale dreptului.........21 procesual civil.........................................................................................21 2. Principiile care stau la baza organizrii si funcionrii instanelor.....21 judectoresti............................................................................................21 2.1. Principiul realizrii justiiei de ctre instanele judectoresti......21 2.2. Principiul independenei judectorilor si supunerii lor numai legii ............................................................................................................22 3. Principiile care domin ntreaga activitate procesual si care impun, prin finalitatea lor, respectarea tuturor celorlalte principii.....................23 3.1. Principiul legalitii .....................................................................23 3.2. Principiul aflrii adevrului.........................................................24 4. Principiile care ilustreaz modul concret de desfsurare a activitii judiciare n cauzele civile .......................................................................25 4.1. Principiul disponibilitii .............................................................25 4.2. Principiul rolului activ al judectorului.......................................31 4.3. Principiul contradictorialitii......................................................33 4.4. Principiul dreptului la aprare .....................................................35 4.5. Principiul egalitii si principiul folosirii limbii materne ...........36 4.6. Principiul publicitii si principiul oralitii dezbaterilor ............37 4.7. Principiul nemijlocirii si principiul continuitii procesului .......39 CAPITOLUL III ACIUNEA CIVIL..................................................41 1. Noiune si importan .........................................................................41 1.1. Noiune ........................................................................................41 1.2. Coninutul aciunii civile .............................................................41 1.3. Importana aciunii civile.............................................................41 2.Elementele aciunii civile ....................................................................42 2.1. Enumerare....................................................................................42

2.2. Subiectele aciunii civile..............................................................42 2.3. Cauza aciunii ..............................................................................43 2.4. Obiectul aciunii ..........................................................................44 3. Clasificarea aciunilor civile...............................................................45 3.1. Necesitatea si importana clasificrii...........................................45 3.2. Clasificarea aciunilor civile dup scopul urmrit.......................46 3.3. Clasificarea aciunilor civile dup natura dreptului a crui.........48 valorificare judiciar se urmreste......................................................48 CAPITOLUL IV PRILE LITIGANTE SI TERELE ....................50 PERSOANE N PROCESUL CIVIL......................................................50 1. Prile n procesul civil.......................................................................50 1.1. Noiune .......................................................................................50 1.2. Condiiile cerute pentru a putea fi parte n procesul civil ...........50 2. Terele persoane n procesul civil.......................................................53 2.1. Noiunea de tere persoane n procesul civil................................53 2.2.Intervenia.....................................................................................54 2.3. Chemarea n judecat a altor persoane ........................................56 2.4. Chemarea n garanie...................................................................57 2.5. Artarea titularului dreptului .......................................................58 CAPITOLUL V COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI ....................................................................................................................60 1. Competena absolut si competena relativ ......................................60 1.1 Competena absolut ....................................................................60 1.2 Competena relativ......................................................................60 2. Competena material a instanelor judectoresti...............................60 2.1. Noiune ........................................................................................60 2.2. Competena material funcional (ratione oficii).......................61 2.3. Competena material procesual civil (ratione materiae) ........61 A. Competena material procesual civil a judectoriilor...................61 B. Competena material procesual civil a tribunalelor........................62 C. Competena material procesual-civil a curilor de apel..................64 D. Competena material procesual-civil a Inaltei Curi de Casaie si ................................................................................................................65 Justiie.....................................................................................................65 3. Competena teritorial a instanelor judectoresti ..............................66 3.1. Noiunea de competen teritorial (ratione personae velloci)....66 3.2. Felurile competenei teritoriale: regula general si excepiile.....67 3.3. Competena teritorial general...................................................67
5

3.4. Competena teritorial alternativ ...............................................69 3.5. Competena teritorial excepional ............................................70 4. Incidentele de procedur.....................................................................72 4.1 Noiune .........................................................................................72 4.2. Incidentele simple; competena instanei sesizate de a le soluiona. ............................................................................................73 4.3. Cererile incidente: noiunea si gruparea lor.................................74

4.4. Problemele determinrii instanei competente de a soluiona cererile incidente. ...............................................................................74 4.5. Determinarea competenei n cazul cererilor adiionale..............74 4.6. Determinarea competenei n cazul cererilor reconvenionale ....75 4.7. Competena n cazul cererilor de intervenie...............................75 5. Prorogarea de competen ..................................................................76 5.1. Noiunea si felurile prorogrii de competen .............................76 5.2. Regulile generale ce trebuie respectate cnd se pune problema unei prorogri de competen .............................................................76 5.3. Prorogarea legal de competen.................................................77 5.4. Prorogarea judiciar de competen ............................................78 5.5. Prorogarea convenional de competen....................................79 6. Excepiile si conflictele privitoare la competen ..............................80 6.1. Consideraii generale ...................................................................80 6.2. Excepia de necompeten ...........................................................81 6.3. Excepia de litispenden.............................................................85 6.4. Excepia de conexitate.................................................................86 6.5. Conflictele de competen ...........................................................89 6.6. Procedura rezolvrii conflictelor de competen.........................91 7. Incidente procedurale privind atribuiile instanei si ale judectorilor ................................................................................................................93 7.1. Preliminarii ..................................................................................93 7.2. Incompatibilitatea ........................................................................93 7.3. Abinerea si recuzarea .................................................................95 7.4. Strmutarea pricinilor si delegarea instanei ...............................98 CAPITOLUL VI ACTELE DE PROCEDUR....................................101 1. Definirea noiunii..............................................................................101 2. Cererea de chemare n judecat........................................................101 3. ntmpinarea ....................................................................................103 4. Cererea reconvenional ...................................................................104 5. Citaia ...............................................................................................104
6

CAPITOLUL VII NULITILE PROCEDURALE...........................107 1 Preliminarii ........................................................................................107 2. Noiunea de nulitate a actelor procedurale .......................................107 3. Reglementarea nulitilor procedurale .............................................108 4. Invocarea, constatarea si efectele nulitii........................................109 CAPITOLUL VIII TERMENELE PROCEDURALE..........................111 1.Noiuni generale ................................................................................111 2. Calcularea termenelor procesuale.....................................................113 3. Sanciunea nerespectrii termenelor procesuale...............................114 BIBLIOGRAFIE ......................................................................................116
7 CAPITOLUL I ASPECTE DE ORDIN GENERAL ALE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL SI ALE PROCESULUI CIVIL 1.Noiunea de activitate jurisdicional Prerogativa de a judeca si de a aplica legea prin darea unei hotrri ce

poate fi dus la ndeplinire, eventual pe cale de constrngere, este o activitate de jurisdicie ce se desfsoar de ctre organele judiciare n vederea rezolvrii cauzelor civile cu care au fost nvestite. Dreptul de a judeca nu este un atribut exclusiv al instanelor judectoresti, pe lng acestea existnd si alte organe ale statului care au atribuiuni jurisdicionale. Actele jurisdicionale, indiferent de organul de la care eman, sunt manifestri de voin, prin care un organ cu independen funcional soluioneaz, cu putere de lucru judecat si pe baza unei proceduri bazate pe principiul contradictorialitii, litigii juridice, crend, modificnd sau desfiinnd drepturi si obligaii pentru pri, precum si pentru organele de punere n executare. Instanele judectoresti, ca principale organe care desfsoar n exclusivitate o activitate de jurisdicie, ocup n cadrul organelor statului nostru un loc aparte. Aceasta face ca activitatea lor s se deosebeasc de activitatea celorlalte organe ale statului si, n primul rnd, de activitatea organelor administrative. Ca urmare, actele de jurisdicie - chiar n ipoteza n care eman de la un organ administrativ - se deosebesc de actele administrative. Astfel: a) orice act jurisdicional presupune existena unui conflict real sau aparent ntre dou persoane cu interese contrarii si implic, pe cale de consecin, rspunsurile motivate la preteniile si aprrile formulate; b) activitatea de jurisdicie, de soluionare n fapt si n drept a conflictului ivit, se desfsoar cu respectarea riguroas a formelor si regulilor procedurale prestabilite de lege, ntre altele acestea avnd si menirea de a asigura egalitatea de tratament a prilor n faa instanei; c) pentru a asigura obiectivitatea n soluiile ce urmeaz a fi pronunate, judectorii sunt independeni si se supun numai legii; d) pentru a se asigura stabilitatea a ceea ce s-a hotrt, asupra actelor de jurisdicie nu se mai poate reveni, soluiile fiind date cu putere de lucru judecat, adic cu acea trstur a puterii judecii care fiind deja exercitat - prin hotrre - ntr-o cauz, face imposibil o alt judecat. Fa de actul jurisdicional, actul administrativ se determin prin trsturi sau caractere opuse. Astfel: a) spre deosebire de actul jurisdicional care se d ntotdeauna n legtur cu soluionarea unui caz concret, actele administrative, de regul, se refer la probleme genereale si foarte diverse: economice, socialculturale, etc.; b) actele administrative se dau fr respectarea unor forme sau reguli prestabilite; n funcie de neceseiti, organele administrative alegndu-si singure formele si mijloacele pe care le consider a fi cele mai eficace; c) 8 dispoziiile organelor administrative superioare, privind svrsirea anumitor activiti sau acte, sunt obligatorii pentru organele inferioare, iar n caz de nevoie li se pot chiar substitui; d) n sfrsit, subliniem si faptul c organele administrative nu se desesizeaz prin emiterea actului; dac necesitatea impune o atare cerin aceste organe pot reveni, modifica sau chiar anula actele emise. n legtur cu deosebirile dintre actele jurisdicionale si actele administrative se impune a fi menionat si mult controversata problem a voinei n elaborarea acestor dou categorii de acte. Se susine, ntr-o opinie, c numai actele administrative sunt acte de voin, ceea ce nu este cazul si pentru actele jurisdicionale, acestea din urm fiind rezultatul unei operaiuni logice, independente de voina celor care o svrsesc. Considerm, fr a intra prea mult n detaliile acestei probleme, c si actului jurisdicional trebuie s i se recunoasc caracterul de act de voin; aceasta

pe motiv c a examina faptele, a le stabili si ncadra n anumite texte ale legii, nu nseamn a efectua simple operaiuni de tehnic judiciar bazate pe experien si ndemnare, ci acte de voin n numele statului, actul jurisdicional reprezentnd n ultim analiz, forma sub care se manifest constrngerea de stat pentru aprarea ordinei de drept stabilit prin lege. Jurisdicia n esena si finalitatea ei este unic. Dac ne referim ns la materia supus judecii, jurisdicia poate fi mprit n: civil, penal si administrativ. Interesul de a distinge ntre jurisdicii nu este numai teoretic ci si practic. Astfel, a distinge ntre cele trei feluri de jurisdicii nu nseamn a distinge numai ntre natura rapoturilor juridice litigioase, ci si ntre competena organelor n atribuia crora conflictul ivit urmeaz a fi dat spre soluionare, ntre procedura dup care urmeaz a se desfsura judecata, ct si ntre felul sanciunilor sau msurilor care pot fi aplicate. n principiu, jurisdiciile menionate sunt autonome. n consecin, fiecare jurisdicie si desfsoar activitatea numai n materia sau natura sa specific. Autonomia nu exclude ns nici cumulul si nici succesiunea a dou jurisdicii diferite. Asa de pild, dac prin svrsirea unei infraciuni s-a cauzat si o pagub material, jurisdicia penal, care are ca obiect tragerea la rspundere a persoanei care a svrsit fapta penal, se combin cu cea civil, care are ca obiect aprarea dreptului subiectiv nclcat prin repararea pagubei materiale cauzate prin infraciune. Jurisdiciile sunt urmarea aciunilor, mpreun cptnd specificul si natura juridic a raporturilor juridice litigioase, ct si a normelor pe baza crora aceste raporturi se consider c au luat nastere si li se afirm, de ctre cei interesai, existena. Asa fiind, ntre jurisdicie si aciune, privit ca dreptul de a urmri n justiie preteniile datorate ambele luate n accepiunea lor cea mai general, exist o strns si continu legtur, precum si o condiionare reciproc. ntr9 adevr, asa cum s-a precizat n literatura juridic:afectate acelorasi scopuri, destinate deopotriv proteciei sociale (juridice) a drepturilor civile subiective si ordinei n raporturile pe care le creeaz convieuirea ramurilor n mediul social, aciunea si jurisdiciunea sunt lucruri care nu se pot concepe dect mpreun. 2. Noiunea de proces civil Procesul civil reprezint, n esena sa, activitatea tuturor persoanelor si organelor care particip la dezbaterile ce au loc n vederea aprrii si realizrii drepturilor si intereselor civile nclcate sau nerecunoscute si deduse judecii. Desfsurarea oricrui proces civil ntre cele dou momente extreme ale sale momentul depunerii cererii de chemare n judecat si, respectiv momentul pronunrii hotrrii judectoresti presupune, n mod normal, efectuarea diferitelor acte procesuale corespunztoare fiecrei faze a activitii de judecat. n cadrul acestei activiti prile au libertatea de a dispune att de obiectul procesului ct si de mijloacele procesuale pe care legea le prevede n scopul aprrii drepturilor si intereselor lor. Din acest punct de vedere se poate spune c procesul civil este un contract ntre pri pe care l ncheie judectorul prin pronunarea unei hotrri. ntr-o formulare de amnunt noiunea de proces civil reprezint activitatea desfsurat n baza legii de ctre instana de judecat sau alte organe de jurisdicie, prile interesate, organele de executare silit, alte organe si persoane ce particip la aceast activitate, precum si raporturile ce se stabilesc ntre acestia, n vederea realizrii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile

supuse judecii si executrii hotrrilor pronunate. Orice proces civil presupune existena a trei momente, la fel de importante si anume: sesizarea instanei, dezbaterile si hotrrea judectoreasc. Desfsurarea procesului civil scoate n eviden o serie de particulariti dintre care le menionm pe cele mai semnificative. n primul rnd trebuie menionat caracterul complex al procesului civil, acesta fiind o activitate ce presupune ndeplinirea unei multitudini de acte de procedur menite s contribuie la soluionarea corect a litigiului dintre pri. n al doilea rnd subliniem c activitatea judiciar se poate realiza numai cu participarea prilor interesate care, mpreun cu instana de judecat, concur la realizarea finalitii urmrite ntr-o cauz si anume, nfptuirea actului de justiie. De asemenea, semnalm faptul c procesul civil ca orice proces de altfel se desfsoar n baza unor reguli care stabilesc cadrul legal ce trebuie respectat cu strictee pe tot parcursul activitii judiciare, chiar dac, n conformitate cu principiul disponibilitii, prile, pot n anumite limite ns, s influeneze soluia final. 10 n fine, ca o particularitate ce decurge din specificul normelor juridice procesuale menionm c activitatea judiciar vizeaz aplicarea legii la cauzele civile concrete. Procesul civil parcurge mai multe faze care reprezint etapele sale distincte de la nceputul si pn la terminarea sa. Astfel, procesul civil parcurge n mod obisnuit nu ns si n mod necesar dou faze mari: a) faza judecii propriu-zise (cognitio), n faa instanelor de judecat, de fond, n mod obligatoriu si de control judiciar, n mod facultativ, care se sfrseste prin darea unei hotrri definitive si irevocabile; b) faza executrii silite (executio) n cadrul creia hotrrea definitiv si irevocabil este adus la ndeplinire de organele de executare, din ordinul si sub controlul instanei de judecat. Este de menionat c prima faz n funcie de obiectivul propriu urmrit este mprit n subfaze. Asfel, procesul civil ncepe cu o procedur scris n cadrul creia prile si comunic reciproc preteniile si aprrile; urmeaz apoi dezbaterile n sedina de judecat, unde se administreaz probele si se pun concluzii n fond cu privire la preteniile si aprrile formulate si, n sfrsit, terminarea sa prin deliberarea si pronunarea hotrrii. Este, de asemenea, de menionat c faza controlului judiciar- ordinar si extraordinar dac este declansat, urmeaz, n linii mari, ns cu alte obiective, aceleasi subfaze: procedura scris pregtitoare, dezbaterile n sedina de judecat, urmate de deliberarea si pronunarea hotrrii. Ct priveste faza executrii silite, se pot distinge si aici unele subfaze cum ar fi: efectuarea formalitilor prealabile executrii (investirea cu formul executorie a hotrrii, somaiile de plat s.a.); aplicarea msurilor privind indisponibilizarea bunurilor ce formeaz obiectul executrii (inventarierea si sechestrarea bunurilor); predarea sau vnzarea bunurilor urmrite (publicitatea de vnzare, inerea licitaiei, distribuirea sumelor cnd sunt mai muli creditori s.a.) Unele proceduri execuionale sunt puse n eviden prin caracterul lor jurisdicional. Asa este, de exemplu, cazul popririi care cuprinde dou faze cu caracter jurisdicional-contencios: nfiinarea popririi si validarea ei. Menionm, n aceeasi ordine de idei, c n faza executrii silite este posibil intervenirea si purtarea unei noi faze jurisdicionale n cadrul creia, prin intermediul contestaiei la executare, s se cear verificarea legalitii si temeinicia actelor de executare.

Precizm c nu este obligatoriu ca procesul civil s parcurg toate etapele menionate si nici ambele faze. Astfel, de pild reclamantul renunnd la judecat, nu mai are loc etapa dezbaterilor. Sau, debitorul executnd de bun voie hotrrea nu mai are loc faza executrii silite. Putem spune c rolul oricrui proces civil este, printre altele, de a apra, de a valorifica drepturile si libertile fundamentale ale cetenilor, interesele legitime nclcate sau nerecunoscute si deduse judecii. n acest sens statul are obligaia de a organiza si de a garanta realizarea justiiei, ca putere separat n stat, rezervndu-si, cu unele excepii, dreptul de a rezolva prin organele sale, 11 anume alctuite n acest scop, conflictele de interese care se ivesc n desfsurarea raporturilor sociale. 3. Ocrotirea si aprarea drepturilor subiective civile pe cale de aciune n justiie Legislaia romn n vigoare, desi defineste unele drepturi subiective civile, nu ofer ns o definiie general a dreptului subiectiv civil. Asa c definirea acestei noiuni a fost fcut de numerosi autori n literatura de specialitate. Lecturnd multiplele definiii reinem c dreptul subiectiv este puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscut de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice de a svrsi anumite aciuni, precum si puterea de a pretinde subiectelor pasive s svrseasc sau s se abin de la svrsirea unei aciuni, apelnd, la nevoie la fora de constrngere a statului. n privina recunoasterii drepturilor civile subiective trebuie s facem distincie ntre recunoasterea lor global, general si cea special Recunoasterea drepturilor civile subiective, n general, este consfinit si se realizeaz, pentru persoana fizic, n baza art. 1 din Decretul nr. 31/1954, iar pentru persoana juridic n conformitate cu art. 2 al aceluiasi act normativ. Potrivit acestor texte de lege drepturile civile pe care le au persoanele fizice si persoanele juridice sunt recunoscute pentru a satisface interesele de ordin material si spiritual, att pe plan personal ct si n concordan cu interesul general, n conformitate cu legea si cu regulile de convieuire social. Recunoasterea special a drepturilor civile subiective este fcut de diverse izvoare de drept civil, pe categorii sau specii de asemenea drepturi. De exemplu, Constituia Romniei consacr o serie de drepturi fundamentale ale ceteanului romn, printre care, fireste, exist si drepturi subiective civile. Codul civil recunoaste majoritatea drepturilor patrimoniale (reale si de crean), prin nsusi faptul c le reglementeaz sub aspectele nasterii, existenei, exercitrii si valorificrii lor. Decretul nr. 31/1954 reglementeaz atributele de identificare ale persoanei fizice (numele si domiciliul) si ale persoanei juridice (denumirea si sediul) precum si drepturile personale nepatrimoniale: dreptul la onoare, la reputaie, dreptul de autor, starea civil etc. n aceeasi ordine de idei Pactul Internaional privind drepturile civile si politice ale omului si Convenia Internaional privind drepturile copilului recunosc, de asemenea, o serie de drepturi subiective civile pentru persoana fizic. n mod firesc nu putem vorbi de recunoasterea unor drepturi subiective civile fr a pune n discuie n primul rnd capacitatea civil care este recunoscut tuturor persoanelor fr nici o discriminare, asa cum statueaz art. 4 din Decretul 31/1954. 12

n domeniul ocrotirii drepturilor civile subiective, potrivit legislaiei romne n vigoare, putem afirma c este consacrat un adevrat principiu fundamental al dreptului civil romn. Acest principiu este enunat n art. 3 alin. 1 din Decretul 31/1954 astfel: Drepturile civile sunt ocrotite de lege. n acelasi sens art. 26 din Pactul Internaional privind drepturile civile si politice ale omului dispune: Toate persoanele sunt egale n faa legii si au, fr discriminare, dreptul la o ocrotire egal din partea legii. n situaia n care un drept civil subiectiv este nclcat sau nerecunoscut, titularul su poate chema n judecat persoana vinovat de lezarea dreptului care astfel poate fi tras la rspundere si n consecin dreptul atins va putea fi readus n stare de exercitare normal. n urma sesizrii, instana competent, investit cu soluionarea cauzei civile respective, se va pronuna printr-o hotrre judectoreasc, aceasta n urma rmnerii definitive si irevocabile, putnd fi pus n executare silit, ajungdu-se astfel la restabilirea dreptului subiectiv civil nclcat. Asadar, mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor civile subiective l constituie procesul civil, care n principiu se desfsoar dup regulile de procedur consfinite n legea cadru n acest domeniu, Codul de procedur civil. Pentru ocrotirea drepturilor civile subiective trebuie s avem n vedere si alte acte normative care completeaz cadrul legal n aceast materie ca de exemplu, capitolul al III-lea din Decretul nr. 31/1954 care reglementeaz ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale, Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, Legea nr. 304/2004, pentru organizarea judectoreasc si altele. Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale se realizeaz n baza unei proceduri specifice, prevzut n principiu de Decretul nr. 31/1954, prin care se urmreste restabilirea, pe ct posibil, a dreptului nclcat sau nerecunoscut. n scopul ocorotirii unui drept personal nepatrimonial, persoana lezat, titular a dreptului respectiv nclcat, poate cere instanei competente s-l oblige, prin hotrrea pe care o va pronuna, pe autorul faptei ilicite s nceteze svrsirea faptei prin care se aduce atingere prerogativelor titularului si totodat s ndeplineasc orice aciuni apreciate ca fiind necesare pentru restabilirea, valorificarea dreptului atins. De asemenea, dac autorul faptei ilicite nu ndeplineste, n termenul stabilit de ctre instan, msurile care s duc la restabilirea dreptului nclcat, va fi obligat la plata unei amenzi n folosul statului, pe fiecare zi de ntrziere. Dreptul civil subiectiv, care este o posibilitate juridic, nu trebuie confundat cu exercitarea lui, care nseamn posibilitatea materializat. n dreptul nostru civil opereaz un principiu potrivit cruia exercitarea unui drept subiectiv nu este obligatorie, aceast prerogativ fiind lsat la latitudinea titularului. Dreptul civil subiectiv nseamn nu numai posibilitatea unei conduite, ci si msura acelei conduite, msur care ne impune s precizm si principiile 13 care trebuie observate si respectate de ctre titularul unui drept subiectiv cu prilejul exercitrii prerogativelor conferite de acesta. Iat care sunt aceste principii. Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat astfel: numai potrivit cu scopul lui economic si social; cu respectarea legii si moralei; n limitele sale. La acestea trebuie s mai adugam si principiul conform cruia drepturile civile trebuie exercitate cu bun-credin. Atta timp ct un drept subiectiv este exercitat respectndu-se aceste principii, deci ct timp exerciiul unui drept al unei persoane nu se face prin

lezarea dreptului altui titular, relaiile sociale se desfsoar normal, fr s se nasc un conflict care s fac necesar intervenia unei instane competente. Dac prerogativele conferite unei persoane de un drept subiectiv al crui titular sunt exercitate cu nclcarea principiilor ce trebuie observate si respectate pe care le-am enunat mai sus atunci suntem n prezena unui abuz de drept. Altfel spus abuzul de drept apare atunci cnd exercitarea dreptului subiectiv civil se face prin nesocotirea scopului economic si social pentru care a fost recunoscut, cu respectarea legii si moralei, cu rea-credin si cu depsirea limitelor sale. Prin nerespectarea acestor principii n exercitarea unui drept subiectiv este lezat titularul unui alt drept, mai exact se aduce atingere dreptului aparinnd altei persoane. De fapt, abuzul de drept este un conflict aprut ntre dou drepturi aparinnd unor titulari diferii. Practic prin abuzul de drept nu se nelege o depsire n modul de exercitare a dreptului propriu, ci o nclcare, o lezare adus prin aceasta dreptului aparinnd altei persoane. De regul, ca modalitate de sancionare a abuzului de drept, apare refuzul, lipsirea de posibilitatea de a se apela la fora de constrngere a statului. Deci, organul de jurisdicie, constatnd c este n prezena exercitrii abuzive a unui drept subiectiv civil, nu va admite cererea reclamantului, asa cum a fost formulat, iar dac exerciiul abuziv provine de la prt, prin aprarea pe care acesta si-o face, va nltura o astfel de aprare. Evident, cnd abuzul de drept se concretizeaz ntr-o fapt ilicit si, de regul se ntmpl asa, cauzndu-se un prejudiciu, va interveni rspunderea fa de cel vtmat ntr-un drept al su. Deci, reprimarea abuzului de drept n domeniul dreptului civil se realizeaz fie pe calea pasiv, a refuzului ocrotirii unui drept exercitat abuziv, peste limitele normale, permise de lege, fie pe calea ofensiv, a unei aciuni n rspundere civil, formulat de persoana vtmat printr-o fapt ce constituie exerciiul abuziv al dreptului. n planul dreptului procesual civil s-au semnalat cazuri de folosire abuziv a drepturilor procesuale n ceea ce priveste efectuarea de ctre pri a unor acte de dispoziie si folosirea cilor de atac. Asa cum s-a statuat si n practica judiciar, dreptul nostru procesual civil recunoaste, ca un principiu fundamental dreptul de dispoziie al prilor, care se poate exercita att cu privire la drepturile materialele deduse judecii, ct si n 14 legtur cu exerciiul prerogativelor procesuale pe care legea le pune la ndemna prilor. ns folosirea acestor drepturi nu se poate face n mod abuziv, n scopul eludrii legii, pentru a obine foloase nelegitime sau pentru a prejudicia interesele unor tere persoane. Instanele judectoresti romne au aplicat sanciuni diferite, de la caz la caz, n situaiile n care au fost depsite limitele de exercitare normal a drepturilor civile si procesual civile. Astfel, a intervenit sanciunea lipsirii de ocrotire a dreptului invocat cnd acest drept a fost folosit n alt scop dect pentru cel care a fost recunoscut. Sau, poate opera sanciunea interzicerii unui anumit mod de exercitare a dreptului; poate fi respins un anumit mijloc de aprare; titularul dreptului poate fi obligat la ncetarea svrsirii faptelor n care se ncadreaz exerciiul abuziv sau poate fi solicitat repararea pagubei materiale cauzate s.a.m.d. n mod normal drepturile subiective civile se exercit, potrivit legii, de ctre titularii lor si sunt respectate de celelalte persoane care au obligaia de a nu face nimic de natur a stnjeni exerciiul normal al acestora. Exist ns si situaii

cnd drepturile civile subiective sunt nclcate ori nerecunoscute si de aceea este necesar ca legea s organizeze modul de aprare si valorificare al acestor drepturi n folosul titularilor lor care au sesizat despre aceasta organele abilitate. Dreptul material civil ar fi ineficace dac pe calea procesului civil nu s-ar asigura realizarea lui si, tot astfel, procesul civil ar fi de neconceput fr existena unui drept material pe care s-l apere si s-l valorifice. Analiznd definiia noiunii de drept civil subiectiv, observm c unul dintre elementele acestuia l constituie posibilitatea de a recurge, n caz de nevoie, la fora de constrngere a statului. Asadar, n situaia n care un drept civil subiectiv este nclcat sau nerecunoscut, titularul acestuia are facultatea de a recurge la fora coercitiv a statului, respectiv la activitatea special reglementat, pe care o desfsoar organele de stat competente organele de jurisdicie n vederea realizrii scopului pentru care dreptul respectiv a fost recunoscut titularului su. Tragem concluzia c dreptul civil subiectiv nclcat sau nerecunoscut nusi gseste protecia n caz de conflict, n cadrul sau prin intermediul dreptului material, ci este necesar a se recurge la normele dreptului procesual civil, mijlocul practic fiind aciunea civil. Titularii drepturilor civile nesocotite au prerogativa de a se adresa, n calitate de reclamani, instanelor de judecat competente. Acestea cerceteaz aciunea reclamantului, pe baza dovezilor administrate la propunerea prilor si a probelor ordonate de ctre instan prin exercitarea rolului su activ, spre a constata dac preteniile formulate prin cererea de chemare n judecat corespund adevrului obiectiv sau nu. Dup administrarea dovezilor si dezbatera procesului sub toate aspectele sale, instana de judecat se pronun printr-o hotrre de admitere n totalitate sau 15 n parte, ori de respingere a aciunii formulat de reclamant. Dac membrii completului de judecat ajung la convingerea intim c aciunea este ntemeiat si corespunde adevrului obiectiv, instana recunoaste prin hotrrea ce o pronun, dreptul reclamantului si l oblig pe prt s-si ndeplineasc prestaiile corespunztoare prerogativelor nclcate. n activitea instanelor de judecat si a celorlai participani la proces se nasc anumite raporturi procesuale civile care se stabilesc n cazul ivirii necesitii de a apra sau realiza pe cale judiciar un drept sau un interes civil aflat n stare de conflict. n relaia dintre raportul juridic de fond si raportul juridic procesual, baza o constituie ntotdeauna raportul juridic de drept material. Raporturile procesuale civile nu pot preexista raporturilor civile de drept material, ele se nasc pe baza acestora si au drept scop realizarea, consolidarea sau desfiinarea lor. Pentru a se ajunge la aceasta ns, art. 109 C. proc. civ. prevede c oricine pretinde un drept mpotriva unei alte persoane trebuie s fac o cerere naintea instanei competente. Deducem de aici c cererea de chemare n judecat constituie un act de procedur care oblig, investeste instana crend raporturi procesuale ntre pri. Asa cum am menionat deja, mijlocul practic pus la ndemna titularului unui drept subiectiv pentru realizarea sau valorificarea acestuia este aciunea, aceasta reprezentnd sanciunea dreptului pentru c, n msura n care legea recunoaste persoanelor drepturi subiective, ea trebuie s le pun la ndemn si mijlocul legal pentru aprarea lor. Dreptului reclamantului de a introduce si susine aciunea i corespunde

dreptul prtului de a rspunde la aciune, de a se apra, pentru c un drept poate fi realizat fie pe calea agresiv, ofensiv a aciunii, fie pe cale defensiv, calea invocrii excepiei. Deci, n cazul n care dreptul subiectiv este nesocotit, contestat sau nclcat, titularul su are posibilitatea de a recurge la fora de constrngere a statului jus persequendi judicio quod sibi debetur adic la activitatea special reglementat, desfsurat de organele de juridicie competente, n vedera realizrii scopului pentru care drepturile nclcate sau nesocotite au fost recunoscute titularilor lor sau, mai concret, de a declansa procesul civil care serveste la valorificarea dreptului subiectiv lezat. Fiind o cale de aprare a drepturilor subiective civile, aciunea civil poate fi definit ca fiind dreptul oricrei persoane de a reclama sau apra n faa organelor de jurisdicie drepturi sau interese aflate n stare de conflict ori alte situaii subiective care, pentru calificarea lor juridic, necesit intervenia justiiei pentru ca prin aplicarea legii s se dispun asupra realizrii sau exercitrii lor n condiiile sau formele ce vor fi stabilite prin actul final de jurisdicie. Dorim s facem precizarea c pe calea aciunii n justiie pot fi invocate si nclcrile aduse unor simple interese care nu se afirm n cadrul unor raporturi 16 juridice civile recunoscute si garantate ca atare de lege. Concret este vorba de acele situaii de fapt avantajoase, existente pentru anumite persoane ntr-un moment dat si curmate, vtmate prin svrsirea de fapte ilicite de ctre alte persoane. De exemplu, s-a recunoscut dreptul unui copil minor aflat n ntreinerea unei rude, fr s fi fost adoptat de ctre aceasta, de a obine despgubiri de la autorul faptei ilicite n cazul n care ruda respectiv a fost victima unui accident. Au fost acordate, de asemenea, despgubiri concubinei si copilului acesteia, care fuseser ntreinui de victima unui accident. Fie c aciunea civil este privit n sens obiectiv ca mijloc de aprare a dreptului subiectiv civil fie n sens subiectiv ca drept subiectiv procesual al titularului dreptului subiectiv material de a urmri n justiie realizarea acestuia din urm n literatura de specialitate se fac unele sublinieri ce se impun a fi reiunute. Astfel, aciunea civil nu poate fi conceput dect n legtur cu drepturile procesuale organizate de legea de procedur pentru protecia dreptului subiectiv sau a altor interese ce nu se pot realiza dect pe calea justiiei. Avem n vedere n principal dreptul de a te adresa instanei competente cu cerere de chemare n judecat, dreptul de a propune administrarea de probe, de a folosi mijloacele legale de aprare, de a solicita luarea de msuri asiguratorii, de a recurge la cile de atac, de a cere executarea silit etc. n momentul n care titularul dreptului subiectiv civil sau cel ce si valorific un interes, ori alte persoane sau organe de stat, crora legea le recunoaste legitimitate procesual activ, apeleaz la aciune, ea se individualizeaz, devine proces civil. Desi se afl ntr-o strns legtur, dreptul subiectiv si aciunea civil sunt noiuni independente, aparinnd unor ramuri de drept distincte: dreptul civil, respectiv dreptul procesual civil. ntre dreptul subiectiv civil si aciunea civil exist deosebiri n legtur cu condiiile de existen, cu condiiile de exercitare si cu obiectul lor. Astfel, n privina condiiilor de existen cele dou noiuni pot s se deosebeasc sub mai multe aspecte: sunt anumite drepturi, de pild cazul obligaiilor naturale care nu sunt aprate pe cale de aciune; exist drepturi care, nefiind actuale, fiind supuse unui termen sau unei condiii suspensive, nu pot fi

sancionate de o aciune n realizare; titularul unui drept subiectiv ce nu a fost exercitat nuntrul termenului de prescripie nu si-l poate apra pe cale de aciune, ci numai pe cale de excepie. n legtur cu condiiile de exercitare lipsa capacitii de exerciiu si nendeplinirea cerinelor privitoare la reprezentarea legal determin ca aciunea s fie anulat fr ca totusi titularul s piard facultatea de a-si exercita dreptul su. Referitor la obiect, oricare ar fi obiectul dreptului subiectiv o prestaie, o absteniune , aciunea are ntotdeauna ca obiect protecia acestui drept care se poate nfisa sub forme variate: executarea obligaiei sau obinerea unei despgubiri, recunoasterea dreptului litigios, msuri asiguratorii etc. 17 Desi exist si puncte de vedere diferite se poate spune c puntea de legtur dintre dreptul subiectiv civil si aciunea civil este dreptul la aciune. Unul dintre elementele dreptului subiectiv civil l constituie posibilitatea de a recurge la nevoie, la fora de constrngere a statului. Constrngerea, n ipoteza care ne intereseaz, este reglementat prin legea procesual sub forma aciunii civile. Deci, unul dintre elementele dreptului subiectiv civil este dreptul la aciune, mai exact dreptul de a recurge la aciune. Dreptul civil subiectiv cuprinde dreptul subiectului activ de a avea o anumit conduit n limitele determinate de lege, dreptul de a pretinde subiectului pasiv s aib o conduit corespunztoare si respectiv posibilitatea de a recurge la aciune. La rndul su dreptul la aciune cuprinde o serie de prerogative: posibilitatea de a sesiza instana competent, de a solicita administrarea de probe, de a obine condamnarea prtului, de a exercita cile legale de atac, de a obine executarea silit a hotrrii pronunate de ctre judector, pe care titularul le exercit parial sau n totalitate dup cum recurge la toate sau numai la o parte din mijloacele procesuale din care este alctuit aciunea si n funcie de faptul dac exercit dreptul la aciune n limitele impuse de lege. Aprarea drepturilor subiective prin intentarea aciunii n justiie prezint unele caractere specifice n sensul c s-a lrgit sfera persoanelor ndrituite a porni aciunea si la alte persoane dect titularii drepturilor. Astfel, procurorul, n conformitate cu dispoziiile art. 45 alin. 1 C. proc. civ., poate porni aciunea civil ori de cte ori este necesar pentru aprarea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicie si ale dispruilor, precum si n alte cazuri expres prevzute de lege; autoritatea tutelar poate sesiza instana n cazul unor cereri ce vizeaz n primul rnd ocrotirea minorilor; un cerc larg de persoane si organe ale statului pot cere punerea sub interdicie n baza art. 143 C. fam. ; potrivit art. 81 C. fam., prinii firesti ai adoptatului, instituiile de ocrotire, autoritatea tutelar si orice organe ale administraiei publice vor putea cere instanei judectoresti desfacerea adopiei dac aceasta este n interesul adoptatului. Drepturile civile, n anumite cazuri, prevzute expres de lege, pot fi aprate si pe cale administrativ. Persoanele ale cror drepturi civile subiective au fost lezate, pot, pentru aprarea sau valorificarea lor s-si ndrepte preteniile nu numai mpotriva persoanelor fizice care le ncalc sau nu le recunosc, ci si mpotriva persoanelor juridice. Astfel, potrivit prevederior Legii nr.554/2004, a contenciosului administrativ, exist posibilitatea ca persoanele fizice si persoanele juridice care au fost vtmate n drepturile lor prin acte administrative, s le poat ataca, adresndu-se instanei judectoresti competente, care se poate pronuna si asupra legalitii acestor acte.

Putem spune c aprarea drepturilor subiective civile se prezint sub dou aspecte: un aspect este reprezentat de garaniile pe care le ofer prevederile din 18 Constituia Romniei si din alte legi, iar alt aspect vizeaz obligaiile impuse n acest sens prin dispoziiile legale organului statului cu atribuii n acest domeniu. De altfel, ntreaga legislaie este pus n slujba persoanei si prin aprarea drepturilor subiective ale acesteia, care constituie un adevrat principiu. 4. Noiunea si importana dreptului procesual civil Dreptul procesual civil, ca ramur de drept, reprezint totalitatea normelor juridice care reglementeaz modul n care trebuie s se desfsoare activitatea de soluionare a pricinilor civile si executarea silit a hotrrilor judectoresti - sau a altor titluri executorii - pronunate n aceste pricini. Datorit faptului c dreptul procesual civil, ntocmai ca si celelalte ramuri de drept, are un obiect propriu de reglementare - raporturile care se nasc n cadrul activitii de distribuire a justiiei n pricinile civile - constituie o ramur de drept de sine stttoare. Din definiia dat dreptului procesual civil se poate desprinde si importana sa. Astfel, n linii mari, importana dreptului procesual civil poate fi pus n eviden sub trei aspecte: a) asigur pe titularii de drepturi civile subiective de posibilitatea valorificrii acestora, pe calea judiciar, n cazul nclcrii sau contestrii lor; b) prin condiii si forme prestabilite, instituie cadrul organizatoric si procedural adecvat dezbaterilor contradictorii pentru ca, n orice cauz civil, prile s fie puse n situaia de a-si susine preteniile si aprrile; c) traseaz pentru judectori o linie ferm de conduit obligndu-i s asigure respectarea dispoziiilor legii si s sancioneze - acolo unde este cazul - orice nclcare sau tendin de eludare a legii prin mijloace reglementate n acest sens. Determinarea obiectului dreptului procesual civil, ca ramur de sine stttoare n cadrul sistemului nostru de drept, se face prin luarea n considerare a raporturilor juridice pe care le reglementeaz si direciilor de studiu ce-i revin ca stiin a dreptului. Activitatea judiciar de soluionare a cauzelor civile, n structura si coninutul ei, se materializeaz prin stabilirea unor raporturi sociale cu o factur si cu o natur juridic deosebit. Fiind reglementate de normele dreptului procesual civil sau de alte norme juridice care si gsesc aplicarea - direct sau indirect - n cadrul activitii judiciare, aceste raporturi devin raporturi juridice procesual civile. Prin urmare, obiectul reglementrii dreptului procesual civil l formeaz complexul de raporturi juridice procesual civile care se stabilesc - obligatoriu sau ocazional - ntre diferiii participani la activitatea judiciar de soluionare a cauzelor civile. Raporturile juridice procesual civile sunt multiple si variate. Dintre acestea, n primul rnd, se cuvine a meniona raporturile care se stabilesc ntre instana de judecat si prile din proces. Deducerea n faa judecii a unui raport juridic de drept material oblig instana de judecat sesizat s stabileasc, 19 raporturi juridice procesual civile cu prile n cauz: reclamantul si prtul. Ca urmare, prile dobndesc dreptul de a pretinde instanei de judecat ndeplinirea unor acte procesuale (fixarea termenului de judecat, citarea, s judece si s pronune hotrrea prin care s pun capt conflictului ivit s.a.), iar instana are obligaia de a le svrsi. Totodat, instana de judecat dobndeste dreptul de a lua msuri pentru pregtirea judecii, de a pune n dezbaterea contradictorie a

prilor orice mprejurri de fapt si de drept care duc la dezlegarea pricinii, de a sanciona prile n cazul n care acestea nu respect condiiile si formele procedurale pe care le prevede legea. Alte raporturi juridice procesual civile se stabilesc ntre instana de judecat si ceilali participani la activitatea procesual. Astfel de raporturi se stabilesc, spre exemplu, ntre instan si martori sau experi, ntre instan si organele de executare silit s.a. Este de menionat c raporturile juridice procesual civile n care instana particip ca subiect sunt raporturi juridice de putere; n consecin, pentru a asigura desfsurarea normal a activitii judiciare, instana de judecat, dac este cazul, poate aplica sanciuni procesuale fiecrui participant. n sfrsit, n cadrul activitii procesuale de judecat n materie civil mai pot lua fiin si alte categorii de raporturi - cu o natur juridic complex - dintre care putem meniona: raporturile dintre pri si aprtorii lor, experii numii si martorii propusi, dintre pri si organele de executare silit; dintre pri si unele organe de stat. n cursul desfsurrii activitii procesuale de judecat si de executare silit iau nastere, se modific si se sting raporturi juridice procesual-civile dintre cele mai diferite. n consecin, desi n mod teoretic este posibil separarea lor, n practic ele nu pot fi privite n mod separat unele de altele; aceasta, deoarece prin funcionalitatea lor - ele se succed, si se combin ntre ele. Administrarea justiiei n pricinile civile trebuie s se fac n condiiile si formele stabilite prin lege. Sub aceast motivare generic se poate conchide c dreptului procesual civil - ca stiin - i revine sarcina de a studia, sub toate aspectele, coninutul normelor juridice procesual civile, luate n ansamblu, ct si fiecare n parte. Drept urmare, stiinei dreptului procesual civil romn i revine sarcina de a-i pregti si edifica pe viitorii si actualii practicieni ai dreptului cu teoria cunoasterii legislaiei noastre n acest domeniu si cu priceperea de a aplica n mod corect n cauzele civile. Stiina dreptului procesual civil este chemat s studieze practica judiciar n materie si s fac analize si sistematizri, precum si s dea, acolo unde este cazul, motivaii logice si de coninut asupra modului n care urmeaz a fi nelese anumite probleme controversate, precum si s sesizeze anumite lacune ale legii si s fac propuneri pentru complinirea lor. nelegerea a ceea ce este esenial n domeniul dreptului procesual-civil impune, nainte de toate, si sistematizarea materiei. Astfel, ca sistem de cunostine 20 juridice, care se ocup cu modul de organizare si desfsurare a procesului civil, dreptul procesual civil poate fi mprit n trei pri. Partea nti, intitulat Noiuni si instituii generale, n cadrul creia este tratat problematica principiilor si a instituiilor procesuale comune tuturor fazelor procesului civil. Partea a doua, intitulat Judecata, n care sunt tratate aspectele concrete privind desfsurarea fiecrei faze procesuale de judecat si cele care derog de la procedura de drept comun si formeaz categoria procedurilor speciale. Partea a treia, denumit Executarea silit, n care sunt analizate instituiile si formele procesuale prin care se aduc la ndeplinire, n caz de nevoie, dispoziiile ce decurg din diverse titluri executorii. 21 CAPITOLUL II PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL

1. Noiunea si importana principiilor fundamentale ale dreptului procesual civil Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil reprezint n sensul noiunii generale de principiu regulile care guverneaz aceast ramur de drept si n temeiul crora este organizat desfsurarea procesului civil. Ele reflect fondul comun al normelor juridice procesual civile si se deosebesc de acestea prin abstractizarea si generalizarea lor. Cunoasterea acestor principii contribuie la nelegerea coninutului dreptului procesual civil, att n ansamblul su ct si al diferitelor sale instituii n parte. Totodat, cunoasterea acestor principii contribuie si la stabilirea liniilor directoare ce trebuie urmate n elaborarea normelor juridice procesual civile; orienteaz, n practica judiciar, activitatea de interpretare si aplicare a acestor norme. In conformitate cu sfera de aplicare n organizarea si desfsurarea activitii judiciare, principiile fundamentale ale dreptului procesual civil pot fi reunite si prezentate n cadrul urmtoarelor trei grupe: grupa principiilor care stau la baza organizrii si funcionrii instanelor judectoresti; grupa principiilor care domin ntreaga activitate procesual si impun, respectarea tuturor celorlalte principii; grupa principiilor care ilustreaz modul concret de desfsurare a activitii judiciare n pricinile civile. Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil sunt reglementate n acte normative diferite. Unele sunt consacrate n Constituie, altele n Legea privind organizarea judiciar, iar altele n Codul de procedur civil. Inscrierea principiilor fundamentale ale dreptului procesual civil n legi diferite nu le confer acestora si valori deosebite. In procesul aplicrii, ele se gsesc n raport de interdependen, se condiioneaz reciproc si concur deopotriv la realizarea actului de justiie. Se impune a fi fcut totusi precizarea c sunt unele principii care nu guverneaz ntregul proces civil, ci numai unele faze ale acestuia, ca de exemplu oralitatea si contradictorialitatea, specifice etapei dezbaterilor. 2. Principiile care stau la baza organizrii si funcionrii instanelor judectoresti 2.1. Principiul realizrii justiiei de ctre instanele judectoresti Constituia Romniei proclam principiul separaiei puterilor n stat, recunoscnd autonomia puterii judectoresti care se realizeaz prin nalta Curte de Casaie si Justiie si prin celelalte instane judectoresti stabilite de lege. 22 Din punct de vedere practic, principiul realizrii justiiei de ctre instanele judectoresti este pus n eviden prin scopurile social-juridice urmrite n cadrul desfsurrii activitii de judecat. In acest sens, se dispune n preambulul Legii nr.304/2004 c organizarea judiciar se instituie avnd ca finalitate asigurarea respectrii drepturilor si a libertilor fundamentale ale persoanei . In afar de instanele judectoresti, prin lege, au fost infiinate si alte organe de stat cu atribuii de jurisdicie. Avnd n vedere activitatea pe care o desfsoar, reinem c unele dintre acestea sunt organizate ntr-un sistem de jurisdicie propriu iar altele, cu atribuii limitate, numai pentru efectuarea primului grad de jurisdicie. In ceea ce priveste organele administrative cu atribuii jurisdicionale limitate si prealabile celei judectoresti, reinem competena comisiilor judeene de aplicare a Legii fondului funciar crora li s-au atribuit si sarcini administrativ

jurisdicionale de soluionare a contestaiilor formulate mpotriva msurilor stabilite de comisiile subordonate. Corelarea dintre activitatea jurisdicional a organelor administrative si activitatea jurisdicional a instanelor judectoresti este realizat prin reglementarea cii de atac a plngerii. In general, efectele plngerii se evideniaz prin caracterul su devolutiv integral. Cu alte cuvinte, n urma exercitrii ei cauza este trecut judectoriei competente n vederea unei renoiri n fapt si n drept a judecii. 2.2. Principiul independenei judectorilor si supunerii lor numai legii Pentru a-si putea realiza sarcinile ce le revin judectorii trebuie s fie situai, prin lege, n afara oricror acte menite a le diminua autoritatea n soluionarea pricinilor supuse judecii. Aceast condiie este asigurat prin art.124 al.3 din Constituie n care se prevede: Judectorii sunt independeni si se supun numai legii, prin art.1 al.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistrailor care dispune:Judectorii sunt independeni, se supun numai legii si trebuie s fie impariali si prin art.31 din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii potrivit cruia acest organism apr corpul magistrailor si membrii acestuia mpotriva oricrui act de natur s aduc atingere independenei sau imparialitii magistratului n nfptuirea justiiei ori s creeze suspiciuni cu privire la acestea. Principiul independenei judectorilor si supunerii lor numai legii necesit unele precizri. Astfel, n primul rnd, se impune a fi menionat subordonarea judectorilor fa de lege; drept urmare, pentru evitarea arbitrariului, orice msur luat sau hotrre dat, n mod obligatoriu, trebuie s fie n fapt si n drept motivat. In al doilea rnd, se impune a fi reinut faptul c independena, exceptnd activitatea 23 de judecat propriu-zis, nu exclude subordonarea fa de organele de conducere judiciar si nici rspunderea pentru eventualele abateri svrsite. Judectorii sunt supusi unui control privind activitatea lor profesional, desi legea nu prevede expres ideea de control profesional a activitii realizate de judectori. Considerm c, desi controlul amintit are caracter profesional, el nu are menirea de a influena pe judectori n operaiunea de soluionare a cauzelor civile. In al treilea rnd, se impune a fi scos n eviden si rolul controlului judiciar, reglementat prin organizarea ierarhic a instanelor, asupra hotrrilor pronunate pe care independena nu-l exclude ci, dimpotriv l implic. Prerogativa independenei judectorilor n activitatea de judecat implic si garantarea ndeplinirii ei fr reineri si team de eventuale consecine care s-ar rsfrnge n mod negativ asupra lor. Drept urmare, prin lege au fost stabilite msurile care, completnd reglementarea general, ndeplinesc funcia de garantare a independenei judectorilor. Astfel, dintre aceste msuri, menionm: - dispoziiile privitoare la secretul deliberrii (art.256 C. proc. civ.); - reglementarea special privind rspunderea si sanciunile disciplinare care se pot aplica judectorilor (art.93-99 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistrailor); - suspendarea si eliberarea din funcie a judectorilor numai n cazurile si condiiile expres prevzute de lege (art.60-63 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistrailor); - inamovibilitatea judectorilor (art. 125 alin. 1 din Constituie si art. 3

al.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistrailor). 3. Principiile care domin ntreaga activitate procesual si care impun, prin finalitatea lor, respectarea tuturor celorlalte principii 3.1. Principiul legalitii Acest principiu st la baza activitii tuturor organelor statului, iar traducerea sa n practic reprezint cerina ordinei si disciplinei n via social. Din principiul legalitii - n sens larg - decurge si principiul legalitii activitii judiciare, de nfptuire a justiiei n pricinile civile. Aceast particularizare se evideniaz, mai ales, prin sarcinile ce sunt fixate instanelor judectoresti. Ceea ce este determinant pentru realizarea legalitii n desfsurarea procesului civil se poate exprima - n mod sintetic - prin urmtoarele cerine: a) activitatea judiciar - de judecat si control - s se nfptuiasc numai de ctre organele jurisdicionale prevzute de lege n compunerea si competena stabilit; b) respectarea strict a formelor si condiiilor pe care legea le prevede si impune cu privire la ntocmirea sau aducerea la ndeplinire a actelor de procedur; 24 c) urmrirea consecvent a realizrii scopului final n orice proces descoperirea adevrului si aplicarea corect a legii - n condiiile unei depline garantri a exercitrii drepturilor procesuale ale prilor fr a se ngdui ns folosirea acestora n chip abuziv, n scopul eludrii legilor sau al dobndirii unor foloase nelegitime. Principiul legalitii n desfsurarea procesului civil nu poate fi neles n afara garaniilor juridice instituite prin lege n vederea asigurrii respectrii lui. Acestea se evideniaz si pot fi folosite n special, de prile interesate, prin una din urmtoarele forme: a) a excepiilor de procedur, ridicate n faa instanei care judec pricina , pentru a invoca nclcarea dispoziiilor legale care reglementeaz desfsurarea normal a activitii judiciare, cum sunt de exemplu, nulitile (vezi art. 105 C. proc. civ.) b) a motivelor pentru exercitarea cilor de atac n faa instanelor superioare invocndu-se neregulariti sau greseli svrsite pe timpul judecii n fond, prin prisma crora hotrrea atacat apare ca fiind nelegal si netemeinic, cum sunt spre exemplu, motivele de recurs (vezi art. 304 C. proc.civ.) In rndul garaniilor procesuale menite a asigura respectarea legalitii n cadrul procesului civil reinem si rolul ce revine Ministerului Public. Astfel, este de observat c n baza art. 131 din Constituie si art. 59 alin. 3 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciar, procurorilor le revine sarcina de a reprezenta n activitatea judiciar interesele generale ale societii si de a apra ordinea de drept, precum si drepturile si libertile persoanei. 3.2. Principiul aflrii adevrului Consacrarea legal a stabilirii adevrului n procesul civil o gsim nscris n art. 130 alin. 2 C. proc. civ. care prevede:judectorii sunt datori s struie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevrul si pentru a preveni orice greseal n cunoasterea faptelor. Asta fiind, orice instan judectoreasc - si n special care judec n fond - pentru a putea hotr n finalul judecii trebuie s stabileasc, mai nti, faptele care au generat conflictul dintre pri. Evident, la o atare stabilire se va putea ajunge numai n urma aciunii de probaiune judiciar. Drept urmare, din perspectiva unei priviri de ansamblu

asupra noiunii de adevr n activitatea judiciar, vom reine c aceasta nseamn a se ajunge la o concluzie care s nfiseze faptele asa cum s-au petrecut ele n realitatea obiectiv. n privina coninutului acestui principiu s-au emis dou opinii: prima, care consider c n noiunea de adevr, pe lng faptele pricinii, trebuie s fie inclus si calificarea lor juridic, iar a doua care susine c n noiunea de adevr nu se poate include si calificarea juridic a faptelor, deoarece acestea au un caracter obiectiv, existnd n afara constiinei judectorilor si independent de ea. 25 Apreciem ca fiind ntemeiat a doua opinie deoarece calificarea juridic a faptelor si aplicarea legii se face asupra unor fapte deja cunoscute si stabilite ca atare; prin urmare, activitatea de cunoastere ncheindu-se odat cu stabilirea faptelor, calificarea lor juridic nu mai poate fi inclus n aceast activitate. Pe de alt parte, este posibil ca stabilirea faptelor s fie conform cu adevrul, iar calificarea lor juridic si respectiv aplicarea legii s fie gresit. In atare situaii se nelege c adevrul a fost bine stabilit, ns greseala a survenit n cadrul celei de a doua operaiuni, aceea de calificare si aplicare a legii. Necesitatea stabilirii adevrului n fiecare cauz civil prezint o deosebit importan. Astfel, este de reinut c: a) stabilirea exact, fr echivoc a adevrului duce la soluionarea rapid si legal a cauzelor supuse judecii; b) stabilirea adevrului si pronunarea de hotrri legale si temeinice mreste ncrederea justiiabililor n activitatea pe care o desfsoar instanele judectoresti si i educ n acelasi timp n spiritul respectrii legilor si a regulilor de convieuire social. Nu este mai puin adevrat c n procesul civil aflarea adevrului implic un oarecare grad de dificultate. Aceasta pentru c n cadrul activitii judiciare care se desfsoar n materie civil, aplicndu-se principiul disponibilitii, prile sunt n drept s limiteze cmpul cercetrii judiciare, s recunoasc faptele care au generat conflictul, s tranzacioneze asupra lor etc. La acestea s-ar mai putea aduga: folosirea prezumiilor ca mijloace de prob care, dac nu sunt rsturnate prin dovada contrar, impun anumite fapte ca fiind aprioric stabilite; posibilitatea de a tranzaciona asupra folosirii anumitor mijloace de prob s. a. Ceea ce trebuie s subliniem ns sunt condiiile generale menite a nltura - trecnd chiar, dac este cazul, peste voina prilor - piedicile din calea stabilirii adevrului. In dezvoltarea acestei precizri avem n vedere urmtoarele: a) aprecierea liber de ctre judector a tuturor probelor administrate; b) rolul activ al judectorului care i d dreptul de a lmuri toate aspectele cauzei, putnd ordona din oficiu administrarea probelor pe care le va gsi de cuviin, chiar dac prile se mpotrivesc; c) existena, n general, a cilor de atac care au menirea de a desfiina orice hotrre n care nu s-a stabilit adevrul si nu s-a aplicat n mod just legea. Plecnd de la premiza c legea i este cunoscut judectorului, n ncheiere, se impune a reine c esenial n orice proces civil este stabilirea strii de fapt - specific oricrei cauze deduse judecii - si c acestei finaliti trebuie s-i fie consacrat cea mai mare parte a activitii procesuale. 4. Principiile care ilustreaz modul concret de desfsurare a activitii judiciare n cauzele civile 4.1. Principiul disponibilitii 1. Noiune. Asa cum am mai spus, drepturile subiective civile pot fi exercitate n virtutea unei liberti de decizie, libertate care este ns condiionat, n sistemul nostru legislativ, de necesitatea unei concordane cu interesul social. 26 Dac titularul unui drept civil poate hotr dup cum voieste n legtur cu acesta,

n mod firesc, tot astfel poate dispune si cu privire la mijloacele de aprare a dreptului subiectiv. Asadar, posibilitatea de a dispune de dreptul material, care constituie obiectul procesului civil, determin principiul disponibilitii. Disponibilitatea ofer persoanelor o garanie n plus n vederea ocrotirii drepturilor si intereselor lor legitime, nclcate sau nerecunoscute, prin aceea c se pot adresa (ori nu) organelor competente, iar dup sesizarea instanei pot, fie s struie n realizarea sau valorificarea lor pe cale procesual, fie s renune la drepturile respective sau la mijloacele procesuale puse de lege la dispoziia lor. Principiul disponibilitii poate fi definit ca fiind o regul esenial, specific procesului civil, legat de principiul contradictorialitii, si care const n facultatea prilor de a dispune de obiectul procesului - ntotdeauna concretizat ntr-un drept subiectiv, material - precum si de mijloacele procesuale de aprare a acestui drept. In virtutea principiului disponibilitii prile au posibilitatea de a hotr nu doar existena procesului prin declansarea lui n urma depunerii cererii de chemare n judecat, ci si de a pune capt procesului aflat pe rol chiar dac nu s-a intrat sau nu s-au finalizat dezbaterile de fond. De asemenea, prile au puterea de a determina si coninutul procesului, stabilind cadrul n privina obiectului acestuia si a limitelor sale, precum si n ceea ce priveste sfera participanilor la proces. Procesul civil este caracterizat de disponibilitate, comparativ cu procesul penal cruia i este specific principiul oficialitii. Dar si n materie civil exist situaii n care se manifest oficialitatea. Astfel, legea prevede, cu titlu de excepie, c instana poate si totodat este obligat sa se pronune din oficiu (chiar dac prile nu au pus n discuie), ntr-un proces de divor, de pild, cu privire la ncredinarea copiilor minori si stabilirea contribuiei prinilor la ntreinerea acestora (art. 42 C. fam.). De asemenea, si din iniiativa exclusiv a instanei de judecat se poate proceda la punerea sub interdicie sau ridicarea acesteia (art. 115, 143 si 151 C. fam.). Tot din oficiu, n virtutea rolului ei activ, instana poate recunoaste legitimitatea procesual activ unor persoane sau organe de stat care nu sunt titulare ale dreptului nclcat sau nerecunoscut, obiect al litigiului. Asa cum se poate observa din definiia acestui principiu, disponibilitatea se poate manifesta att pe plan material - cnd partea are prerogativa de a dispune de nsusi obiectul litigiului -, ct si pe plan procesual - n situaia n care partea uziteaz de prerogativele procesuale pe care legea i le ofer n acest sens -. Principiul disponibilitii nu are caracter absolut. Pe de o parte, asa cum am artat mai sus, n procesul civil opereaz, uneori, si principiul oficialitii. Pe de alt parte, disponibilitatea nu se manifest n mod exclusiv, n sensul c prile, desi hotrsc dup cum voiesc n legtur cu obiectul litigiului si cu mijloacele procesuale de aprare, o fac sub supravegherea judectorului care poate interveni, dac este cazul, n orice moment. 27 Sub acest aspect, cel puin la prima vedere, apare un conflict, o neconcordan ntre principiul disponibilitii si principiul rolului activ al judectorului. Exist preri care susin c n procesul civil nu pot opera mpreun cele dou principii. Principiul rolului activ al judectorului ar trebui eliminat. Potrivit acestor preri disponibilitatea ar trebui s aib un caracter absolut. Procesul civil ar trebui s fie o dezbatere, un dialog particular al prilor n care statul - reprezentat prin judector - nu trebuie s se amestece, el trebuie doar s asiste la duelul celor doi si n final s hotrasc n funcie de efectul armelor folosite de pri n timpul disputei.

De fapt acesta este punctul de vedere al adepilor procedurii acuzatoriale, conform creia dezbaterile trebuie lsate la latitudinea prilor sau a reprezentanilor acestora, judectorul ascultnd pasiv si n final, reinnd susinerile si argumentele uneia dintre pri, urmnd a da soluia, fr a interveni n vreun fel n dezbateri. Noi suntem de prere c cele dou principii trebuie s opereze deopotriv. Pe de o parte, prile trebuie s aib posibilitatea de a dispune cum vor de obiectul procesului si de mijloacele de aprare - sub supravegherea judectorului -, iar pe de alt parte instana de judecat trebuie s aib dreptul de a interveni n proces, ordonnd din oficiu efectuarea unor acte, administrarea unor probe etc., chiar dac prile se mpotrivesc, astfel nct s se realizeze scopul procesului civil: descoperirea adevrului si darea unei soluii corecte. De asemenea, tot n virtutea rolului su activ instana de judecat are dreptul si n acelasi timp obligaia de a verifica intenia cu care sunt fcute de ctre pri acte de dispoziie - ca si faptul dac sunt ndeplinite condiiile cerute de lege pentru efectuarea unor asemenea acte - si dac se constat c prile au urmrit un scop ilicit se va proceda la respingerea solicitrilor si judecarea cauzei mai departe. Principiul rolului activ i permite judectorului s dea prilor ajutor pentru ocrotirea drepturilor si intereselor legale. Aceasta nu nseamn c se creeaz o situaie favorabil uneia dintre pri n dezavantajul celeilalte, instana dnd ajutor deopotriv ambelor pri, asigurnd ideea de simetrie, n ceea ce priveste poziia lor procesual. In literatura de specialitate a fost exprimat chiar opinia potrivit creia instana va ndruma si va sprijine partea mai slab sub aspectul pregtirii juridice sau a posibilitilor de cstig - restabilind astfel echilibrul procesual. In concluzie, cele dou principii si n special principiul disponibilitii trebuie aplicate deopotriv, asigurndu-se un echilibru ntre voina si dorina de a dispune a prilor si intervenia judectorului, cu intensitate mai mare sau mai redus n ambele sensuri, nuanat si chiar diversificat n funcie de calitatea prilor din proces, de natura litigiului de faza sau etapa n care se afl procesul civil n derularea sa. Totodat, principiul disponibilitii trebuie aplicat n strns concordan si cu alte principii fundamentale ale dreptului procesual civil, printre care: 28 principiul legalitii, al contradictorialitii, al dreptului la aprare, al egalitii prilor si altele. 2. Coninutul principiului disponibilitii. Dup ce am fcut o caracterizare general a acestei noiuni s analizm n continuare mijloacele procesuale care constituie coninutul principiului pus n discuie si asupra cruia se poate exercita disponibilitatea prilor. a) Dreptul persoanei interesate de a declansa sau nu aciunea civil prin introducerea cererii de chemare n judecat In materie civil, ca regul general, activitatea de judecat se declanseaz prin investirea instanei ca urmare a sesizrii de ctre persoana interesat prin intermediul cererii de chemare n judecat. De cele mai multe ori sesizarea instanei o face, dac doreste, titularul dreptului subiectiv nclcat sau nerecunoscut, dar nu n exclusivitate. Astfel, n conformitate cu legislaia n vigoare, disponibilitatea procesual se poate extinde, din nevoia de ocrotire judiciar a unor interese ale prilor si asupra altor persoane sau asupra unor organe de stat. In acest sens menionm n primul rnd dreptul procurorului de a

promova aciunea civil n locul titularului, n conformitate cu prevederile art. 45 alin 1 C. proc. civ. In aceeasi ordine de idei precizm c instana de control are dreptul, conform art. 306 alin. 2 (n cazul recursului), de a invoca din oficiu motivele de ordine public, deci putnd depsi motivele invocate de partea nemulumit. Tot astfel, instana de divor sau pentru desfiinarea cstoriei se pronun din oficiu n legtur cu ncredinarea copiilor minori si cu stabilirea pensiei de ntreinere a acestora (art. 42 C. fam.). Punerea sub interdicie poate fi cerut, de esemenea, de o diversitate de persoane si organe de stat: autoritatea tutelar, serviciul de stare civil, biroul notarial, instituiile de ocrotire, orice organ administrativ, organizaie obsteasc sau persoan (art. 143 C. fam.). Aceast msur poate fi luat sau ridicat si din iniiativa instanei de judecat (art. 143, 151 si 115 C. fam.). Considerm c extinderea disponibilitii procesuale la alte persoane si organe de stat nu reprezint nici ngrdiri care s priveasc exercitarea de ctre pri a drepturilor lor si nici oficializarea la nivel de principiu a procesului civil. b) Dreptul prilor de a determina limitele aciunii In conformitate cu legislaia n vigoare, instana de judecat este inut s cerceteze si s soluioneze cauzele civile numai n limitele stabilite de ctre pri, prin cererea de chemare n judecat (a reclamantului) si respectiv prin aprarea pe care si-o face prtul. Prin cererea de chemare n judecat reclamantul fixeaz, printre altele, obiectul litigiului si limitele acestuia. Fireste, ulterior reclamantul poate, pn la prima zi de nfisare, s modifice cererea sa, mrind preteniile sale fa de prt. Ins, instana de judecat este inut s se pronune numai asupra celor ce 29 formeaz obiectul litigiului - fixat de reclamant - fr a putea depsi limitele acestuia. Dar, judectorul poate, n baza rolului su activ, n cazul n care exist inexactiti n formularea cererii, s cear prii s fac precizrile necesare n legtur cu obiectul litigiului. Instana de judecat, de asemenea, n virtutea rolului su activ, poate s schimbe calificarea juridic a aciunii, nefiind obligat s rein temeiul legal invocat de pri n cererile lor. Ins instana nu are dreptul s schimbe felul, natura aciunii civile. Reclamantul, prin cererea de chemare n judecat, fixeaz cadrul procesual si n ceea ce priveste persoanele care particip la judecat. Reclamantul poate chema n judecat persoana care crede el c i-a nclcat sau nu i-a recunoscut un drept al su, conferindu-i astfel calitatea procesual de prt. Instana de judecat, nici n aceast privin nu poate aduce modificri cadrului procesual stabilit de reclamant prin cererea sa, neputnd introduce n proces, din iniiativ proprie, o alt persoan. Judectorul poate doar s pun n discuia contradictorie a prilor necesitatea introducerii n proces si a altor persoane, ns numai prile hotrsc sub acest aspect. Ins cadrul procesului iniial, si avem n vedere de aceast dat, sfera persoanelor care particip sau pot participa la proces, poate fi modificat, ulterior introducerii cererii de chemare n judecat, att de ctre reclamant ct si de ctre prt, ori chiar la iniiativa unei tere persoane. In acest sens legiuitorul romn a reglementat n Codul de procedur civil intervenia (art. 49 si urmt.), chemarea n judecat a altor persoane (art.57 si urmt.), chemarea n garanie (art. 60 si urmt.), si artarea titularului dreptului (art. 64-66 C. proc. civ.), acestea fiind formele de participare a terelor persoane la procesul civil.

Prtul are, n exclusivitate, prerogativa de a determina limitele aprrii, el fiind ndrituit s ridice excepii - de fond sau de procedur -, s lrgeasc cercul persoanelor care particip la proces, s propun probe, etc. Prtul poate chiar fi scos din proces si nlocuit cu o ter persoan. Este cazul terului care, artat a fi titularul dreptului (obiect al litigiului), recunoaste susinerile prtului si, dac reclamantul consimte, va lua n procesul aflat pe rol locul prtului. Sau,chemarea n judecat a altei persoane poate si ea produce efectul scoaterii din cauz a prtului care recunoaste preteniile deduse judecii. c) Dreptul prilor de a face acte procesuale de dispoziie (renunarea, achiesarea si tranzacia) Un proces, odat nceput, nu oblig prile s-l duc neaprat la sfrsit, legea oferind o serie de posibiliti pentru curmarea cursului su. Una dintre aceste posibiliti o constituie desistarea (renunarea). Reclamantul poate renuna fie la judecat - potrivit art. 246 C. proc. civ.-, fie la nsusi dreptul subiectiv dedus judecii - conform art. 247 C. proc. civ. La rndul su prtul poate recunoaste preteniile formulate de reclamant mpotriva sa. Ambele pri au posibilitatea ca prin concesii reciproce s hotrasc stingerea 30 aciunii cznd la o nvoial care urmeaz a fi consimit de ctre instan ntr-o hotrre de expedient, care se d fr drept de apel (art. 271-273 C. proc. civ.). Fiindc vom reveni pe larg asupra acestei probleme s mai spunem doar c legiuitorul recunoaste prilor dreptul de a face acte de dispoziie n cursul procesului dar numai n litigiile al crui obiect este susceptibil de tranzacie si numai sub controlul atent al instanei de judecat pentru a nu se reusi eludarea unor norme imperative. d) Dreptul de a ataca sau nu hotrrea defavorabil si de a strui sau nu n exercitarea cilor de atac promovate Acest drept reprezint o alt form de manifestare a principiului disponibilitii. Partea care a pierdut procesul are posibilitatea, n termenul si condiiile prevzute de lege, s atace hotrrea judectoreasc exprimndu-si astfel nemulumirea fa de soluia respectiv. Dar, n aceeasi msur, poate s fie de acord cu decizia luat de ctre instan, avnd libertatea de a renuna la cile de atac pe care legea i le pune la dispoziie, fie n mod expres, fcnd o declaraie n acest sens, fie tacit, trecnd de bun voie la executarea hotrrii. In legtur cu folosirea cilor de atac, mai exact cu neexercitarea cilor legale de atac se pune ntrebarea dac, nepromovarea unei ci de atac n termenul prevzut de lege - fr a se trece imediat la executarea hotrrii - constituie achiesarea la hotrrea pronunat sau o sanciune, n spe, decderea pentru neexercitarea dreptului n termen, fiindc este greu de aflat dac partea respectiv nu a promovat calea legal de atac la timp fiindc a fost de acord cu soluia n cauz ori din neglijen ori din nestiin nu s-a ncadrat n termen. Este dificil a da un rspuns general valabil la aceast chestiune, fiecare caz avnd particularitile sale; factorul esenial n aceast problem considerm c l constituie atitudinea pe care o adopt partea respectiv ulterior n legtur cu executarea - de bun voie ori silit - a hotrrii judectoresti. Oricum rezultatul este acelasi si ntr-un caz si n altul - pierderea posibilitii de a mai putea exercita respectiva cale de atac si, n consecin, hotrrea instanei ntr-un fel sau altul, va trebui s fie executat. Libertatea de a dispune n aceast form este si ea limitat n sensul c, n unele cazuri, calea de atac, potrivit legii, mai poate fi exercitat si de altcineva dect prile din litigiu. De exemplu, procurorului, prin art. 45 C. proc. civ., i se

acord dreptul, fie c a participat sau nu la judecat, de a promova, n condiiile legii, cile de atac. Sau, n baza art. 974 C. civ., creditorii pot exercita si ei, n numele debitorilor lor, cile de atac. Tot ca o limitare a disponibilitii n privina folosirii cilor de atac precizm si faptul c uneori prile nu pot exercita o anumit cale de atac, aceast posibilitate fiind deschis altor persoane, expres prevzute de lege. De exemplu, o hotrre judectoreasc - irevocabil - poate fi atacat cu recurs n interesul legii numai de ctre procurorul general. 31 In fine, dreptul de a dispune prin folosirea cilor de atac se manifest si prin aceea c prile, dup ce au promovat o cale de atac au libertatea de a retrage calea de atac folosit, fireste dac n mod excepional legea nu interzice acest lucru. e) Dreptul de a solicita sau nu executarea hotrrilor judectoresti Prile unui proces civil, asa cum au libertatea de a se adresa ori nu justiiei pentru aprarea sau valorificarea unui drept subiectiv, precum si de a strui sau nu n ducerea la sfrsit a judecii ncepute, au si prerogativa de a solicita ori nu executarea hotrrii pronunate n urma judecii. Deci, o persoan, desi a obinut o hotrre judectoreasc favorabil poate renuna la executarea acesteia de ctre debitor, fie expres, fie n mod tacit, lsnd s se mplineasc termenul de prescripie prevzut de lege pentru a cere executarea silit a unui titlu executoriu. Considerm c am putea spune c suntem n prezena unei forme de renunare la dreptul subiectiv civil dedus judecii - dup terminarea procesului -, aceasta fiind consecina faptului c partea care a invocat pretenii si a avut cstig de cauz renun la dreptul de a cere executarea silit a hotrrii de ctre partea advers . Ca si n alte situaii si n acest caz, partea poate renuna la executare numai dac dreptul care a fcut obiectul litigiului nu face parte din categoria acelora n legtur cu care nu se poate discuta. De asemenea, menionm c procurorul - n baza art. 45 C.proc.civ. - este abilitat s cear punerea n executare a hotrrilor judectoresti pronunate n favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdicie si a dispruilor. 4.2. Principiul rolului activ al judectorului Pentru a-si putea ndeplini sarcinile n domeniul nfptuirii justiiei, judectorilor trebuie s li se recunoasc o ct mai larg iniiativ si autonomie n tot ceea ce priveste activitatea judiciar. Este ceea ce se exprim, cu alte cuvinte, prin recunoasterea - cu valoare de principiu - a rolului activ al judectorului. Intr-o formulare sintetic, principiul rolului activ al judectorului ar putea fi redat ca fiind o regul juridic general care reflect - ca drept recunoscut si obligaie impus prin lege - iniiativa si autonomia judectorului n tot ceea ce priveste desfsurarea activitii judiciare n pricinile civile. Premisele avute n vedere, ct si scopurile urmrite de legiuitor n reglementarea principiului rolului activ al judectorului - care scot procesul nostru civil din cadrul unei simple afaceri private a prilor - si gsesc consacrarea legal n dou texte cu caracter de generalitate din Codul de procedur civil. Acestea sunt: art. 129 al.1 si 2 n care se prevede c presedintele este n drept s pun n dezbaterea prilor orice mprejurri de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dac nu sunt cuprinse n cerere sau ntmpinare. El va putea ordona dovezile pe care le va gsi de cuviin, chiar dac prile se 32

mpotrivesc ; si art. 306 alin. 2, cu privire la instanele de recurs, prin care se dispune c Motivele de ordine public pot fi invocate si din oficiu de instana de recurs, care ns este obligat s le pun n dezbaterea prilor. Este de menionat, n aceast ordine de preocupri, c si alte dispoziii din cuprinsul Codului de procedur civil fac aplicare - mai mult sau mai puin expres - a principiului rolului activ al judectorului. Acestea se integreaz ns n finalitatea dispoziiilor cu caracter general si vom face referire asupra lor n cadrul aspectelor concrete care urmeaz. In sfrsit, reinem c reglementrile cu caracter de generalitate menionate - adugnd acolo unde este cazul si pe cele cu caracter de amnunt - se impun a fi luate n considerare si ca principale aspecte ale rolului activ al judectorului n procesul nostru civil. In virtutea rolului su activ instana de judecat are dreptul si totodat obligaia de a organiza desfsurarea legal a procesului si posibilitatea de a lmuri prile n privina exercitrii drepturilor si ndeplinirii obligaiilor lor legale. Ideea de organizare pe baze legale a procesului civil - chiar de la nceput - corespunde unei necesiti social-juridice de maxim importan. Se impune ca instanele judectoresti s nu fie mpovrate cu procese inutile sau ca judecata s fie tergiversat si astfel raporturile juridice, atunci cnd devin litigioase, s sufere prin ntrzierea soluionrii lor. Fa de aceast cerin, judectorilor li se recunoaste dreptul de a organiza mersul procesului si de a pune prile n situaia de a se judeca. In consecin, specific pentru acest aspect apare necesitatea de a fi nlturate toate acele situaii care din nepricepere sau neglijen pot s prejudicieze prin consecinele lor drepturile si interesele legitime ale prilor. In aceast privin, considerm c sunt de menionat: a) ndrumarea prilor asupra introducerii si completrii lipsurilor existente n cererile lor (art. 114 si art. 133 alin. 2 C. proc. civ.); b) atenionarea prilor asupra obligaiei de a propune probele si de a invoca excepiile n termenele prevzute de lege, ct si s aplice sanciunea decderii n cazul n care aceast obligaie nu este respectat (art. 138 si 136 C. proc. civ.); c) s rezolve excepiile invocate sau puse din oficiu n discuia prilor nainte de judecarea fondului cauzei, deoarece, dac sunt ntemeiate, fac inutile amnrile si toate probatoriile cauzei (art. 137 C. proc. civ.); d) s determine, potrivit legii, prima zi de nfisare, prin consemnarea expres - n ncheierea de sedin - a ndeplinirii condiiilor cerute, pentru a fixa n felul acesta, n timp, limita maxim a posibilitilor de modificare a structurii iniiale a procesului (art. 134 si 132 C. proc. civ.) s.a. In aceeasi ordine de idei instana de judecat are dreptul s procedeze la efectuerea din oficiu a unor verificri si acte de procedur menite a asigura cadrul legal al dezbaterilor. In general, acest aspect implic - ca si primul - aceeasI fundamentare: necesitatea ca judectorii s imprime, din oficiu, procesului civil o dezvoltare normal si un curs firesc n privina finalitii urmrite. Dintre situaiile 33 ce pot fi ncadrate sub acest aspect se impune a fi reinute cu prioritate urmtoarele: a) verificarea si complinirea lipsurilor privind calitatea procesual a prilor; b) determinarea temeiului juridic al aciunii (v. si art. 112 pct. 4 C. proc. civ.); c) controlul asupra actelor de dispoziie a prilor pentru a preveni eludarea legii, prejudicierea terelor persoane si abuzul de drept (v. art. 723 C. proc. civ.). De asemenea, instana are obligaia de a pune n discuia prilor orice mprejurare de fapt si de drept, care duce la dezlegarea pricinii peste susinerile si aprrile prilor. Ideea rezolvrii fiecrei cauze civile sub multiplele ei aspecte de

fapt si de drept - unele nesesizate de prile interesate - se impune ca o necesitate a nfptuirii justiiei. Sau, cu alte cuvinte, este necesar ca instana s afle realitatea n toat complexitatea ei si s dea o soluie n fiecare cauz civil corespunztoare acesteia. Asa fiind, exist justificarea ca instanele de fond n special s pun n dezbaterea contradictorie a prilor orice mprejurri de fapt si de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dac nu sunt cuprinse n cerere sau ntmpinare (v. art. 129 C. proc. civ.) 4.3. Principiul contradictorialitii Noiune. Contradictorialitatea, n esena sa, se relev prin conflictul de interese ivit ntre subiectele raportului juridic devenit litigios si dedus judecii. Pe planul dreptului procesual civil contradictorialitatea se evideniaz odat cu promovarea aciunii n justiie si const n pretenia subiectului care o ridic (reclamantul) si opunerea subiectului care urmeaz a se apra (prtul). Strnsa legtur de dependen dintre aceste dou laturi ale aciunii pretenie si aprare oblig instana de a le cunoaste si statua - n finalul judecii asupra lor. Asadar, nici reclamantul nu poate obine recunoasterea preteniei sale fr s-si dovedeasc afirmaiile si nici prtul s suporte consecinele unei astfel de recunoastere fr a-i da putina de a se apra. Regula care domin contradictorialitatea este urmtoarea:audiatur et eltera pars (s fie ascultat si cealalt parte). Tinnd seama de o asemenea condiionare, contradictorialitatea se nscrie ca o cerin a dezbaterilor si soluionrii conflictului dedus judecii. Cu alte cuvinte, totul trebuie s treac prin controlul reciproc al prilor si al instanei. Cu aceste precizri, contradictorialitatea n procesul civil poate fi definit ca fiind posibilitatea recunoscut prin lege prilor de a discuta si de a combate reciproc, n faa instanei, toate elementele de fapt si drept ale cauzei si care pot fi folosite ulterior la darea hotrrii. Ct priveste importana principiului contradictorialitii, credem c poate fi evideniat prin folosirea ideii de dependen cauzal : fr contradictorialitate nu pot exista dezbateri, fr dezbateri nu poate fi stabilit adevrul si fr stabilirea adevrului nu poate fi soluionat corect pricina. 34 Principalele aspecte ale contradictorialitii. Cu referire la principalele aspecte ale contradictorialitii n procesul civil trebuie s observm, nainte de toate, c ele se nfiseaz ca obligaii ce revin prilor. Acesta este dealtfel si sensul prevederilor legale prin care este fundamentat reglementarea lor: de a da curs si de a ntreine - n cadrul oricrui proces civil aflat n curs de desfsurare contradictorialitatea dintre pri. Raportate la finalitatea menionat se pot evidenia si reine urmtoarele aspecte: a) obligaia prilor de a determina de la nceput temeiurile de fapt si de drept, ale preteniilor si aprrilor si de a le comunica reciproc, prin intermediul instanei, n baza crora urmeaz a se desfsura judecata; b) sarcina ce le revine prilor de a propune, discuta si administra probele si contraprobele ncuviiate de instan - n dovedirea preteniilor si aprrilor lor (v. 1169 C. civ. si 167 C. proc. civ.); c) susinerea constant a strii conflictuale dedus judecii de ctre ambele pri pe ntreg parcursul desfsurrii activitii procesuale . In nelegerea deplin a aspectelor menionate ct si a altora urmtoarea concluzie ne poate oferi sprijin si orientare; numai aspectele de fapt si drept ale pricinii nfisate si puse, n sedina de judecat, n discuia contradictorie a prilor vor putea fi folosite la darea hotrrii; si, ca urmare,

aspectele rmase necunoscute prilor si nediscutate de ctre ele n sedina de judecat nu pot fi luate n considerare de ctre instana de judecat care nu se poate pronuna asupra lor. Asigurarea realizrii contradictorialitii n procesul civil. Principiul contradictorialitii nu este consacrat n mod expres printr-un text cu caracter general. El rezult ns din numeroase texte care i asigur transpunerea n practic. In legtur cu aceste premise, un deosebit interes prezint urmtoarele dou obligaii ce revin instanelor judectoresti. Prima: obligaia de a pune prile n situaia de a-si susine - n cadrul sedinei de judecat - preteniile si aprrile lor. In acest sens, prin art. 85 din C. proc. civ. se dispune c: judectorul nu poate hotr asupra unei cereri dect dup citarea sau nfisarea prilor. Aceast condiionare d nastere la urmtoarea consecin: nici un act procedural nu poate fi opus uneia sau alteia dintre pri dac nu i s-a dat posibilitatea de a lua parte la ntocmirea lui. A doua: obligaia pentru instanele de fond de a pune n discuie si de a rezolva toate capetele de cerere cu care au fost nvestite si pentru celelalte instanele de a pune n discuie si de a se pronuna asupra tuturor motivelor invocate. La modul general, sub aspectul reglementrii, acestor obligaii li se d expresie prin art. 150 C. pr. civ. Cnd instana se va socoti lmurit - se precizeaz n acest text - presedintele va declara dezbaterile nchise. Din afirmarea acestei posibiliti - de a se dispune nchiderea dezbaterilor - decurge ns consecina c instana nu se va putea considera lmurit mai nainte de a pune n discuia contradictorie a prilor obiectul - n totalitatea lui - investirii sale. 35 4.4. Principiul dreptului la aprare Noiune si reglementare. In orice proces civil, n mod necesar si logic, ideea de pretenie o implic si aceea de aprare. Fa de o asemenea premis, din punct de vedere procesual, aprarea se consider a fi reacia de rspuns a uneia din pri fa de pretenia ridicat mpotriva sa de ctre cealalt parte. In procesul civil, dat fiind poziia de egalitate a prilor, raportul dintre pretenie si aprare este reciproc: una o presupune si activeaz pe cealalt. Drept urmare, noiunea de aprare nu poate fi strict limitat - asa cum s-ar putea crede la prima vedere - numai la poziia procesual a prtului. In aceast privin, ntradevr, este de observat, c fa de preteniile reclamantului prtul poate adopta si menine - prin excepii, contraprobe, concluzii orale, etc. - n cadrul unei aprri simple, defensiva. Nu este ns mai puin adevrat c prtul poate ridica, la rndul su, fa de reclamant sau o ter persoan, pretenii proprii pe calea unei cereri reconvenionale sau a unei chemri n garanie, determinnd astfel - din partea acestora - o atitudine opus, de aprare. Principiul dreptului la aprare este nscris n Constituie printre drepturile fundamentale ale cetenilor (art. 24 alin. 1), iar Legea privind organizarea judiciar, nr.304/2004 dezvolt si precizeaz n art. 13: Dreptul la aprare este garantat. In tot cursul procesului, prile au dreptul s fie reprezentate sau, dup caz, asistate de un aprtor, ales sau numit din oficiu, potrivit legii. Realizarea acestui principiu este asigurat prin modul cum sunt organizate instanele judectoresti si prin dispoziiile procedurale care reglementeaz asistena judiciar. Din economia textului citat mai sus - exceptnd modul de organizare a instanelor judectoresti - rezult c principiul dreptului la aprare este pus n eviden sub dou aspecte: a) organizarea si punerea la dispoziia prilor a numeroase si eficiente garanii procesuale; b) posibilitatea de angajare a unui

aprtor. Primul aspect, n concret, implic drepturile si garaniile procesuale instituite de lege, n favoarea prilor, pentru a li se da posibilitatea real si eficient de a-si susine poziia procesual pe care o ocup n cadrul procesului civil pornit de ele sau mpotriva lor. In acest sens, se pot evidenia: prile trebuie s fie citate (art. 85 C. pr. civ.); s li se comunice din oficiu toate actele de procedur (art. 86 C. pr. civ.); s cear, dac este cazul, recuzarea judectorilor (art. 27 C. pr. civ.); s propun si instana s ncuviineze probele care pot s duc la dezlegarea pricinii (art. 167 C. pr. civ.); s pun concluzii n ordinea indicat de lege (art. 128 C. pr. civ.); s exercite cile de atac. Al doilea aspect, se refer la posibilitatea pe care o au prile de a recurge la asistena juridic a unei persoane care este pregtit n acest sens: avocaii pentru persoanele fizice si jurisconsulii pentru persoanele juridice. Aprarea calificat a prilor n cadrul procesului civil are menirea s pun n eviden, n 36 faa instanei, interesele legitime ale acestora si s contribuie, n acelasi timp, la pronunarea unor hotrri legale si temeinice. In cadrul procesului civil, spre deosebire de procesul penal, recurgerea la asistena judiciar nu este obligatorie. Ca urmare, pentru lips de aprare, temeinic motivat, instana nu poate acorda dect un singur termen (v. art. 156 C. pr. civ.). Ea poate ns amna pronunarea pentru ca partea s fie n msur s depun concluzii scrise. Asistena judiciar gratuit. Potrivit art. 74 C. pr. civ.: cel care nu este n stare s fac fa cheltuielilor unei judeci, fr a primejdui propria sa ntreinere sau a familiei sale, poate cere asistena judiciar, iar art. 75 C. pr. civ., n completarea aceleiasi idei, precizeaz: Asistena judiciar cuprinde: 1. acodarea de scutiri, reduceri esalonri sau amnri pentru plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, n condiiile legii; 2. aprarea si asistena gratuit printr-un avocat delegat de baroul avocailor. Asistena judiciar gratuit, pentru partea ndreptit, se acord la cererea instanei de judecat sesizat cu judecarea pricinii (art. 76-79 C. pr. civ.) In cazurile n care s-a acordat asisten judiciar gratuit unei pri, instanele judectoresti vor obliga partea potrivnic, dac aceasta a pierdut procesul, s plteasc onorariul de avocat. Cnd asistena judiciar gratuit a fot acordat la cererea instanei si plata onorariului nu poate fi pus n sarcina prii potrivnice, aceasta se va face dintr-un fond anume pus la dispoziia Ministerului Justiiei. Dreptul la asisten judiciar gratuit se stinge prin moartea prii sau prin mbuntirea strii sale materiale (art. 80 C. pr. civ.). 4.5. Principiul egalitii si principiul folosirii limbii materne Principiul egalitii. Prin art. 16 alin. 1 din Constituie, cetenilor Romniei, fr nici o deosebire, li se garanteaz deplina egalitate n toate domeniile de activitate. In dezvoltarea dispoziiei de ordin constituional, pe plan judiciar, prin art. 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciar se dispune:Toate persoanele sunt egale n faa legii, fr privilegii si fr discriminri. Justiia se realizeaz n mod egal pentru toi, fr deosebire de ras, naionalitate, origine etnic, limb, religie, sex, orientare sexual, opinie, apartenen politic, avere, origine ori condiie social sau de orice alte criterii discriminatorii. Pornind de la aceast fundamentare de principiu, pentru evidenierea

egalitii n faa justiiei, se pot enuna cteva argumente. In primul rnd, n profida unor aparene nu exist dispoziii legale care s avantajeze, n mod nejustificat, pe una din pri si s o dezavantajeze pe cealalt. Asa de pild, scutirea de sarcina probei a prii n favoarea creia opereaz o prezumie legal relativ (v. art. 1202 C. civ.) are n vedere utilitatea practic a acelei prezumii 37 fr s o dezavantajeze pe calalt parte care este n drept s fac dovada contrar. In al doilea rnd, existena unor reglementri speciale - si chiar proceduri speciale - care derog de la procedura de drept comun, nu contravine principiului egalitii, deoarece ele se aplic, deopotriv, pentru toate prile. Astfel, introducerea unei aciuni civile de ctre procuror (v. art. 45 C. pr. civ.) nu creeaz un dezavantaj pentru partea prt mpotriva creia acea aciune a fost introdus, n cadrul procesului procurorul avnd drepturi si obligatii procesuale ca orice alt reclamant. In al treilea rnd, instanei de judecat i revine obligaia legal s dea, deopotriv, prilor ajutor activ pentru ocrotirea drepturilor si intereselor lor legale, asigurnd n felul acesta ideea de simetrie n ceea ce priveste poziia lor procesual. Principiul folosirii limbii materne. Prin dispoziii constituionale se face precizarea c procedura judiciar se desfsoar n limba romn. In acelasi sens, se dispune si prin art. 12 din Legea nr. 304/ 2004 privind organizarea judiciar:. (1) Procedura judiciara se desfsoar n limba romn. (2) Cetenii romni aparinnd minoritilor naionale au dreptul s se exprime n limba matern, n faa instanelor de judecat, n condiiile prezentei legi. (3) In cazul n care una sau mai multe pri solicit s se exprime n limba matern, instana de judecat trebuie s asigure, n mod gratuit, folosirea unui interpret sau traductor autorizat. (4) In situaia n care toate prile solicit sau sunt de acord s se exprime n limba matern, instana de judecat trebuie s asigure exercitarea acestui drept, precum si buna administrare a justiiei cu respectarea principiilor contradictorialitii, oralitii si publicitii. (5) Cererile si actele procedurale se ntocmesc numai n limba romn. (6) Consemnarea dezbaterilor purtate de pri n limba matern se face la dictarea public a presedintelui si numai n limba romn. Obieciunile formulate de cei interesai cu privire la traduceri si consemnarea acestora se rezolv de instana de judecat pn la ncheierea dezbaterilor din acel dosar, consemnnduse n ncheierea de sedin. (7) Interpretul sau traductorul va semna pe toate actele ntocmite, pentru conformitate, atunci cnd acestea au fost redactate sau consemnarea s-a fcut in baza traducerii sale.. In acelasi sens conine dispoziii si art. 142 C. pr. civ. Inelegerea si reglementarea necesitii ca prile care nu cunosc limba romn s poat vorbi sau folosi - n instan - limba lor matern prezint o deosebit impotan asigur si realizarea altor principii fundamentale procesuale, cum sunt: oralitii, publicitii, dreptului la aprare si contradictorialitii. Inclcarea principiului folosirii limbii materne atrage nulitatea hotrrii astfel pronunat. 4.6. Principiul publicitii si principiul oralitii dezbaterilor Principiul publicitii. Publicitatea const n aceea c judecata oricrui proces civil se desfsoar public, n cadrul sedinei de judecat, putnd asista 38 orice persoan care vrea s urmreasc modul cum se desfsoar activitatea judiciar. Principiul publicitii dezbaterilor judiciare este consacrat n art. 127 din Constituie, art. 11 din Legea privind organizara judiciar, nr.304/2004 si art. 121

din C. pr. civ. Principiul publicitii dezbaterilor este un dublu scop: a) de a asigura calitatea si obiectivitatea hotrrilor pe care orice instan le pronun; aceasta n sensul c, sub controlul opiniei publice, judectorii si vor da silina s pronune, n cauzele judecate, soluii pe care constiina public s le considere juste si s le primeasc cu un sentiment de satisfacie; b) s ridice prestigiul justiiei si s ntreasc ncrederea celor interesai n utilitatea ei , ct si s-i educe pe ceteni n spiritul respectrii legilor si regulilor de conveuire social. Concret, publicitatea se manifest pe dou planuri: fa de prile din proces si fa de persoanele care vor s asiste la judecat. De la acest ultim aspect, pentru motive temeinice, instana este n drept a declara ca dezbaterile s se desfsoare n sedin secret. Aceast posibilitate este reglementat prin art. 121 alin. 2 C. pr. civ. instana poate s dispun ca dezbaterile s se fac n sedin secret, dac dezbaterea public ar putea vtma ordinea sau moralitatea public sau pe pri. In baza acestor dispoziii, n practica judiciar, de regul, se declar ca dezbaterile s aib los n sedina secret n procesele n care se dezbat intimiti ale prilor si ale vieii lor de familie care le pot pune - dac ar fi date publicitii ntr-o lumin nefavorabil si le-ar compromite n viaa social (v. art. 615 C. pr. civ.) Este de menionat c legea nu excepteaz ca msura prin care s-a dispus ca dezbaterile - ntr-o anumit cauz - s fie secrete s fie motivat, precum si ca hotrrea final s fie pronunat n sedina public (v. art. 121 alin. 3 C. pr. civ.) O situaie oarecum similar - cu caracter de excepie de la principiul publicitii dezbaterilor - este redat prin dispoziiile art. 242 alin. 2 C. pr. civ. care reglementeaz judecata n lips. Astfel, n ipoteza n care ambele pri au cerut ca judecata s aib loc n lipsa lor, publicitatea dezbaterilor este nlturat. Principiul oralitii. Oralitatea este o consecin si o completare a publicitii. Practic, se poate spune c fr oralitate nu poate exista publicitate. Ca atare, oralitatea se consider a fi consecina fireasc a faptului c prile si publicul - care asist - s aib posibilitatea practic si nemijlocit de a urmri mersul dezbaterilor. Precizrile de mai sus se mai justific, ntre altele, prin urmtoarele: fiind specifice fazei judecii si pentru efectuarea anumitor acte procesuale, susinerile orale creeaz posibilitatea de a oferi replica imediat asupra problemelor controversate, fapt care l pune pe judector nu numai n situaia de a le reine n mod direct si nemijlocit, ci si de a le lmuri imediat ori de a lua msuri pentru elucidarea lor n cadrul viitoarelor dezbateri. Principiului oralitii este reglementat prin art. 127 C. pr. civ.:pricinile se dezbat verbal dac legea nu dispune altfel. Asa fiind, n linii mari, oralitatea 39 dezbaterilor cuprinde urmtoarele: discutarea regularitii ntocmirii sau aducerii la ndeplinire a actelor de procedur, propunerea si administrarea probelor, formularea concluziilor orale si, n fine, pronunarea, tot n form oral, a hotrrii judectoresti. Oralitatea - cu toate avantajele ei - nu poate fi conceput n mod absolut. In consecin elementele judecii, pentru a putea fi luate n considerare, trebuie s fie fixate n scris. De aceea, n evidenierea complex si de durat a elementelor specifice fiecrei cauze nu se poate face abstracie de faptul c anumite acte procesuale trebuie s fie fcute n scris. Astfel, este cazul: cererii de chemare n judecat (v. art. 109 si 112 C. pr. civ.), a ntmpinrii (v. art. 115 C. pr. civ.), a ntocmirii

minutei si a redactrii hotrrii (v. art. 256 si 266 C. pr. civ.) s.a. O importan deosebit prezint si consemnarea actelor si dezbaterilor care s-au efectuat n form oral n cadrul sedinelor de judecat. Este cazul: consemnrii rspunsurilor la interogator (v. art. 221 C. pr. civ.), a cererilor si susinerilor prilor (v. art. 147 C. pr. civ.), a depunerii mrturiilor (v. art. 198 C. pr. civ.) s. a. Problema activitilor procedurale care au loc n camera de consiliu (chibzuire). Publicitatea si contradictorialitatea - care implic si oralitatea pentru pri - nceteaz de a mai constitui principii ce se impun a fi respectate n cazul activitilor care, potrivit legii, urmeaz s aib loc n camera de consiliu. In camera de consiliu, ca loc si procedur - fr publicitate si discuii contradictorii - se rezolv: a) conflictele de competen (v. art. 22 alin. 5 C. pr. civ.); propunerile de recuzare asupra crora instana decide fr citirea prilor si ascultnd de judectorul recuzat numai dac gseste de cuviin (v. art. 31 C. pr. civ.); cererea pentru darea unei hotrri care s consfineasc nvoiala prilor, dac ele se nfiseaz ntr-o alt zi dect cea fixat pentru judecat (v. art. 271 alin. 3 C. pr. civ.); cererile de ordonan presedinial n cazurile extrem de grabnice cnd ordonana se poate da si fr citarea prilor (v. art. 581 alin. 3 C. pr. civ.) s. a. Restrngerile aduse principiului publicitii si oralitii, prin rezolvarea unor cereri n camera de consiliu, sunt fcute, n general, cu scopul de a asigura urgena - si nu secretul - n rezolvarea lor. 4.7. Principiul nemijlocirii si principiul continuitii procesului Principiul nemijlocirii. O necesitate logic impune ca n orice proces civil, realitatea faptelor afirmate sau negate - prin intermediul probelor - s fie perceput de judectori n mod direct si nemijlocit. Cu alte cuvinte, ca activitatea de stabilire a faptelor s fie si s rmn o sarcin exclusiv si personal a judectorilor crora li s-a ncredinat cauza spre soluionare. Rezult c principiul nemijlocirii trebuie neles, nainte de toate, n sensul de obligaie ce revine instanelor judectoresti de a cerceta direct si 40 nemijlocit ntreg materialul - si n special cel probator - ce contribuie la lmurirea mprejurrilor cauzei si la justa ei soluionare. Problema aplicrii principiului nemijlocirii n procesul civil se pune, n mod cu totul special, cu privire la administrarea probelor. Sub acest aspect, se dispune prin art. 169 alin. 1 C. pr. civ.:administrarea dovezilor se face n faa instanei de judecat, dac legea nu dispune altfel. Cerina acestei dispoziii are n vedere ca orice presupunere, afirmaie, negaie sau ipotez, prin mijlocirea probelor administrate direct n faa instanei de judecat, s devin pentru aceasta cunostine certe care vor determina, n cele din urm, soluia cauzei. Pentru anumite necesiti - pierderi inutile de timp sau prentmpinarea unor dificulti n administrarea sau conservarea unor probe - prin lege au fost reglementate si anumite derogri de la principiul nemijlocirii. Sunt de menionat, n aceast privin, urmtoarele dou derogri: a) administrarea probelor, dac este cazul, prin comisie rogatorie - de exemplu ascultarea unor martori sau efectuarea unei cercetri locale - de ctre o alt instan, dintr-o alt localitate (v. art. 169 alin. 4 C. pr. civ.) b) administrarea unor probe prin procedura asigurrii dovezilor, mai nainte de nceperea procesului, dac exist primejdia ca ele s dispar sau s devin greu de administrat n viitor (v. art. 235 si urm. C. pr. civ.). Principiul continuitii. Principiul continuitii se consider a fi o

consecin fireasc a principiului nemijlocirii; o continuarea a necesitii ca preteniile si aprrile prilor s fie susinute si demonstrate - prin folosirea mijloacelor tehnico-procesuale pe care legea le reglementeaz n acest sens - n faa acelorasi judectori. In acest sens, vorbim de principiul continuitii ca despre acea cerin necesar si obiectiv ca orice cauz civil s fie judecat de la nceput si pn la sfrsit de acelasi complet de judecat si, pe ct posibil, ntr-o singur sedin, la sfrsitul creia s aib loc deliberarea si pronunarea hotrrii. Este de observat c realizarea integral a principiului continuitii, n procesul civil, reclam ntrunirea cumulativ a urmtoarelor dou condiii: a) unicitatea completului de judecat: acelasi complet s judece cauza de la nceput si pn la sfrsit; b) continuitatea sedinei de judecat: odat nceput dezbaterea unei cauze, ea trebuie dus pn la sfrsit fr a se putea intra, ntre timp, n dezbaterea unei alte cauze. Potrivit dispoziiilor existente n legislaia romn, principiului continuitii i se asigur o realizare parial. Aceasta n sensul c singura condiie impus - prin art. 304 pct. 2 C. pr. civ. - este aceea a deliberrii asupra soluiei finale de ctre completul n faa cruia a fost dezbtut fondul cauzei. 41 CAPITOLUL III ACIUNEA CIVIL 1. Noiune si importan 1.1. Noiune Expresia cerinei social-juridice potrivit creia legea nu-i permite nimnui s-si fac dreptate singur ( nemo esse judex sua causa potes ),impune celor ale cror drepturi au fost nclcate sau nerecunoscute s recurg la promovarea aciunii civile n justiie. Drept urmare aciunea civil exprim facultatea pe care orice persoan o are de a se adresa justiiei si de a cere punerea n miscare, n condiiile si formele stabilite de lege, a aparatului judiciar n vederea realizrii sau valorificrii unor drepturi civile nclcate sau nerecunoscute. Aprarea pe cale judiciar a drepturilor civile subiective se refer la activitatea pe care o desfsoar organele jurisdicionale n scopul determinrii persoanei obligate s svrseasc sau s se abin de la svrsirea actelor sau faptelor care mpiedic exercitarea normal a acestor drepturi. Aciunea civil, n toate stadiile ei, are drept scop ca prin intermediul organelor de jurisdicie s stabileasc dac n cazurile supuse judecii exist raporturi juridice civile, care este coninutul acestora, dac pretenia dedus judecii a fost sau nu dovedit si care este modalitatea juridic concretizat n soluia ce urmeaz a fi pronunat prin care starea conflictual urmeaz s ia sfrsit. Sintetiznd precizrile de mai sus putem spune c aciunea civil reprezint mijlocul procesual, creat prin lege si pus la ndemna celor interesai, de a cere organelor de jurisdicie s apere drepturile sau interesele lor civile, oblignd prin soluia care va pune capt conflictului pe cei care le-au nclcat sau nesocotit s le respecte sau s le recunoasc ori s-i absolve, dac este cazul, de orice rspundere. 1.2. Coninutul aciunii civile Avnd n vedere finalitatea urmrit prin exercitarea si susinerea ei, se poate spune aciunea civil cuprinde toate mijloacele de aprare judiciar a preteniei formulate n instan: primirea cererilor si aprrilor prilor, administrarea probelor, luarea msurilor asigurtorii, exercitarea cilor de atac si executarea silit. Mijloacele tehnico-juridice de protecie judiciar pe care aciunea civil le ncorporeaz n coninutul ei se evideniaz, practic si n msura

n care sunt incluse n modul de organizare si de desfsurare a acesteia. Asa fiind, rezult c procesul civil reprezint organizarea practic a aciunii, materializarea si evoluia ei, forma sa de via si de realizare a scopurilor pe care le urmreste. 1.3. Importana aciunii civile Orice aciune civil exercitat prezint o importan deosebit sub aspectul determinrii poziiei contradictorii a prilor. Ea este cauza care transform subiectele raportului juridic civil devenit litigios, n pri ale 42 procesului dndu-le posibilitatea, n faa instanei investite, s se foloseasc n toat deplintatea de mijloacele legale n susinerea poziiei lor procesuale de reclamant sau prt pe care o ocup. Asa fiind, interesul de a aciona n justiie oblignd pe judector s se pronune asupra cauzei dedus judecii nu reprezint numai reflectarea nevoilor celor dou pri ci si nevoia ntregii societi de a se pune capt conflictului ivit si restabilirea ordinii de drept nclcate. Altfel spus, soluionarea oricrei cauze civile nu nseamn o simpl satisfacere a preteniilor si aprrilor prilor ntre care s-a ivit conflictul, ci si soluionarea unei dezordini sociale care, pe lng interesul prilor prezint si o adnc semnificaie social-politic. Corespunztor, n felul acesta, contribuindu-se att la mbuntirea relaiilor ntre persoane ct si la traducerea n via a regulilor de convieuire social. 2.Elementele aciunii civile 2.1. Enumerare Orice aciune civil, prin exercitarea ei, se individualizeaz. D nastere, cu alte cuvinte, unui proces civil n cadrul cruia, prin anumite elemente de structur generale si specifice n acelasi timp aciunea civil se afirm si se dezvolt progresiv n vederea realizrii scopului ei final: soluionarea de ctre organul de jurisdicie investit a conflictului dedus judecii. Conceput - prin recurgerea la procedeul analogiei - ca un raport juridic, orice proces civil implic elementele structurale ale unui asemenea raport: prile ntre care procesul se poart, a cauzei care le-a determinat s ajung ntr-o atare situaie si a obiectului care se identific cu pretenia dedus judecii. 2.2. Subiectele aciunii civile In raportul n care le avem n vedere, subiectele aciunii civile alctuiesc o unitate cu prile procesului civil; n consecin, avnd aceeasi sfer se consider a fi ntr-o stare de sinonimie. In codul de procedur civil noiunile de parte sau pri, de reclamant sau prt sunt n mod frecvent ntrebuinate; nu se precizeaz ns si care este fundamentul lor juridic. Nici literatura juridic nu se preocup ndeajuns de aceast problem. Simpla precizare, c reclamantul este persoana care pretinde ceva, iar prtul persoana de la care se pretinde, nu este n msur a ne oferi o imagine clar si precis asupra coninutului noiunii de pri ale procesului civil si, cu att mai mult, asupra fundamentului ei juridic. Se face precizarea c prile n procesul civil sunt dou persoane cu interese contradictorii ntre care este chemat s arbitreze instana. Interesele contradictorii fie chiar si numai ale prilor - nu se pot afirma ns fr o pretins baz legal de drept material care s le fi dat nastere si s le justifice pe plan procesual. 43 Pornind de la premisa c orice litigiu civil se bazeaz pe afirmarea unui raport juridic de drept material, n mod necesar va trebui s ajungem la urmtoarea concluzie: n orice proces civil, n calitate de pri, urmeaz s

figureze subiectele acelui raport juridic: titularul dreptului si cel al obligaiei corelative. S-a artat, astfel, c existena aciunii n justiie presupune o persoan interesat de punerea ei n miscare care nu poate fi dect subiectul activ al dreptului si un adversar un obligat, mpotriva cruia reclamantul si-a ndreptat preteniunea. Este, asadar, de reinut: determinarea calitii prilor n orice proces civil trebuie fcut, n ultim analiz, prin corelarea cu calitatea lor de a fi, n acelasi timp, si subiecte ale raportului juridic litigios dedus judecii. In alt ordine de idei, se impune a fi reinut si concluzia potrivit creia, n anumite cazuri, legea confer legitimare procesual activ sau pasiv si altor organe sau persoane autorizndu-le s porneasc aciunea nu n calitate de reprezentant, ci n nume propriu pentru titularul dreptului sau s rspund de asemenea, n nume propriu pentru titularul obligaiei. 2.3. Cauza aciunii Cauza oricrei aciuni civile exercitate trebuie s fie evideniat prin intermediul a dou accepiuni diferite: causa petendi si causa debendi. Este de observat c aceste dou accepiuni corespund motivrilor obisnuite, n fapt si drept, prin care orice aciune civil este justificat si promovat ca atare. Cauza petendi sau conflictual se determin prin scopul care exprim si caracterizeaz voina reclamantului de a formula si deduce pretenia sa n justiie si al prtului de a se apra, iar cauza debendi sau juridic se determin prin fundamentul legal al dreptului invocat de reclamant si pe care urmreste s-l valorifice mpotriva prtului. Redm, n aceast privin, urmtorul exemplu: un copil nscut n afara cstoriei, ca urmare a refuzului de a fi recunoscut n mod voluntar de tatl su (cauza petendi), cere n baza dispoziiilor legale care reglementeaz modurile de stabilire a filiaiei pe linie patern (cauza debendi), ca raportul de filiaie dintre el si tatl su s fie constatat si impus fa de acesta din urm pe cale de hotrre judectoreasc. Cauza conflictual (petendi) si cauza juridic (debendi) a oricrei aciuni civile trebuie s se afle n raport de condiionare reciproc. Pe scurt: cel care reclam si cel care se apr n faa instanei ntr-o judecat deschis, justificnd astfel cauza atitudinii sale, trebuie s rspund concomitent prin probele administrate la urmtoarele ntrebri: de ce reclam sau se apr si cum si justific n drept atitudinea sa? Distincia dintre cauza conflictual si cauza juridic a aciunii prezint totusi o deosebit importan practic. Astfel, se poate spune c dou aciuni au aceeasi cauz, pentru a stabili o eventual putere a lucrului judecat, numai cnd se introduce o nou aciune, - dup ce a fost respins prima fondat pe acelasi 44 temei de drept, cu alte cuvinte, cu aceeasi cauz juridic (debendi). Identitatea de scop urmrit, care formeaz fundamentul si justificarea voinei de a aciona sau apra n justiie, respectiv cauza conflictual (petendi) nu intereseaz; n consecin, ea poate rmne, n dou aciuni consecutive, aceeasi. Excepia autoritii lucrului judecat, conform art. 1201 C.pr.civ., nu este fondat dac ultima aciune, desi are acelasi obiect, priveste aceleasi pri n aceeasi calitate, este ntemeiat n drept pe dispoziiile unui alt act normativ, care constituie o alt cauz juridic dect aceea invocat n prima aciune. Cauza aciunii trebuie s ndeplineasc anumite condiii: s fie licit si real. Cu referire la cauza actelor juridice, prin art. 968 C. civ. se prevede: cauza este nelicit cnd este prohibit de legi, cnd este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice. Reglementarea fcut prin art. 968 C. civ. poate fi extins fr

a fi nevoie de motivare special si asupra exercitrii si susinerii n justiie a oricrei aciuni civile. Realitatea cauzei impune ca reclamantul si prtul s-si exprime voina de a pretinde si apra n faa instanei determinai de un anumit scop: de scopul mrturisit de fiecare de a obine n finalul judecii cstig de cauz. Cauza aciunii este fals ori de cte ori realitatea scopului urmrit este prezentat sub forma unor aparene nseltoare. Pot fi luate n discuie, n aceast privin, dou aspecte: a) cauza fals a aciunilor promovate de reclamant cu scopul vdit de a-l nemulumi sau sicana pe prt; acest aspect constituind expresia exerciiului abuziv al dreptului de a aciona n justiie; b) cauza fals a aciunilor pornite n urma nelegerii prilor de a desfsura un proces simulat; sub acest aspect, se are n vedere fie o recunoastere din partea prtului, fie o posibil tranzacie judiciar, pentru a eluda n felul acesta legea sau a prejudicia interesele unor tere persoane. 2.4. Obiectul aciunii Obiectul aciunii res in judicium deducta se consider a fi numai ceea ce prile neleg s deduc judeci urmrind valorificarea, prin folosirea sau, dac este cazul, alegerea posibilitii recunoscut de lege, a dreptului subiectiv pretins a fi nclcat sau nerecunoscut. Cu alte cuvinte, ceea ce reclamantul pretinde ca instana s verifice sau s constate si, n final, s dispun asupra concluziei la care va ajunge prin hotrrea pe care o va pronuna. Prin urmare, este de observat c diferena dintre obiectul dreptului si obiectul aciunii se relev si prin faptul c un drept subiectiv, n acelasi timp ori succesiv, poate fi aprat prin posibilitatea formulrii unor pretenii diferite numite si capete de cerere ntrunite ntr-o singur aciune. Exist, astfel, posibilitatea, ca de exemplu, n cazul raporturilor juridice de mprumut sau de locaiune s se pretind restituirea obiectului sau a sumei de bani, dobnzi sau daune interese, iar n cazul n care obiectul a pierit, contravaloarea lui; sau, n materie de vnzare-cumprare se poate pretinde predarea obiectului, anularea 45 vnzrii si restituirea preului, ca vnztorul, dac este cazul, s garanteze pentru eviciune. Este de precizat c obiectul aciunii concretizat prin pretenia dedus judecii nu poate fi formulat dect n limitele condiiilor sale de valabilitate. Aceste condiii sunt, n general, urmtoarele: obiectul s fie licit si posibil. Prin condiia ca obiectul aciunii s fie licit se nelege cerina respectrii dispoziiilor legale si, n primul rnd, a celor care privesc ordinea politic, economic si social a rii. Asa de pild., se consider a fi ilicit obiectul aciunii prin care s-ar pretinde valorificarea unor bunuri dobndite ilicit. Condiia ca obiectul aciunii s fie posibil are n vedere realizarea practic dac instana va dispune admiterea aciunii a preteniei dedus judecii. Aceasta pe motiv c nimeni nu poate fi obligat la ceea ce este imposibil de a fi pus n executare (ad impossilium nula obligatio). De exemplu, reclamantul nu va putea cere predarea n natur a unui bun determinat care a pierit. Intr-o asemenea situaie, reclamantul este n drept chiar dac afl dup ce a introdus aciunea s cear contravaloarea lucrului pierdut sau pierit. 3. Clasificarea aciunilor civile 3.1. Necesitatea si importana clasificrii In viaa social juridic, ntre subiectele raporturilor juridice civile, se ivesc numeroase situaii conflictuale care reclam necesitatea rezolvrii lor pe cale de aciune n justiie. Ca urmare, formele sub care aciunea civil se poate

nfisa n activitatea judiciar sunt si ele foarte numeroase. Asa fiind apare necesitatea ca aciunile civile, folosind anumite criterii distinctive sau de selecie, s fie mprite sau divizate n diferite grupe sau clase de aciuni. Clasificarea aciunilor civile prezint, pe lng importan teoretic, si o deosebit importan practic. Astfel, prin clasificarea aciunilor ni se indic, fr a mai fi nevoie si de evocarea altor noiuni, o serie de aspecte tehnico-practice privitoare la desfsurarea activitii procesuale de judecat, cum ar fi: determinarea competenei instanelor de judecat (aciuni reale imobiliare); caracterul subsidiar al unor aciuni fa de alte aciuni (cele n constatare fa de cele n realizare); finalizarea rezultatului obinut pe calea unei executri silite directe sau indirecte (cele reale si cele de crean) s. a. Posibilitatea de a da un nume general unei ntregi serii de aciuni civile este determinat de nsusirile lor caracteristice comune. Aceast posibilitate se evideniaz ns prin intermediul comparaiei cu o alt serie de aciuni civile cu nsusiri diferite sau opuse. Aciunile civile pot fi clasificate pe baza unor criterii variate. Se impun a fi ns reinute ca fiind mai importante numai urmtoarele dou: criteriul scopului urmrit si cel al naturii dreptului a crui aprare se urmreste. 46 3.2. Clasificarea aciunilor civile dup scopul urmrit Sub acest aspect, al naturii soluiei pe care reclamantul o cere si sper s o obin n favoarea sa, aspect care reprezint criteriul propriu-zis al clasificrii de care ne ocupm, aciunile civile se mpart n: a) aciuni n realizarea dreptului; b) aciuni n constatare; si c) aciuni constitutive sau transformatoare de drepturi. Aciunile n realizarea dreptului. Aciunile n realizarea dreptului, denumite si aciuni n condamnare sau de executare sunt aciunile prin care reclamantul urmreste ca instana s-l oblige pe prt s-i respecte dreptul si si s-si ndeplineasc, n consecin, obligaia ce-i revine. Rezult, asadar, c scopul urmrit de reclamant n aceste aciuni este de a obine condamnarea prtului la executarea unei prestaii. Categoria aciunilor civile n realizarea dreptului comparativ cu celelalte categorii este cea mai numeroas. Se includ, ntre altele, n aceast categorie: aciunea n revendicare prin care reclamantul, care se pretinde a fi titularul unui drept de proprietate, cere s-i fie restituit bunul care se afl n posesia prtului neproprietar; aciunile prin care se pretind daune-interese pentru repararea pagubei cauzate printr-un fapt ilicit; aciunile prin care se cere executarea unor obligaii contractuale s. a. Pentru a putea ncadra o aciune civil n categoria generic a aciunilor n realizarea dreptului avnd n vedere si exemplificrile de mai sus este necesar a se ine seama de cteva cerine si anume: a) s se afirme existena unui drept al crui obiect l constituie un bun material sau un alt interes referitor la patrimoniul celui care reclam; b) s se pretind ca restabilirea sau valorificarea dreptului afirmat s se fac n mod direct prin restituirea bunului sau executarea lucrrii, iar n cazul n care acest mod va fi refuzat sau va deveni imposibil, executarea s aib loc printr-un echivalent bnesc sau cu caracter de constrngere (daune cominatorii); c) solicitarea ca instana de judecat, pe lng constatarea judectoreasc a existenei dreptului si respectiv a nclcrii sale, s-l condamne pe prt s-si execute obligaia ce-i revine s dea, s fac, sau s nu fac ceva condamnare care s fie susceptibil de a fi adus la ndeplinire pe cale de executare silit. Aciunile n constatare. Aciunile n constatare, cunoscute si sub

denumirea de aciuni n recunoastere sau confirmare, sunt aciunile prin care reclamantul urmreste s obin prin hotrre judectoreasc, ce sper s fie pronunat n favoarea sa, numai constatarea existenei unui drept ce pretinde c i aparine sau inexistena unui drept afirmat de ctre prt. Aciunile n constatare singurele de altfel sunt prevzute si reglementate de art. 111 C. pr. civ. Textul citat prevede: partea care are interes poate s fac cerere pentru constatarea existenei sau inexistenei unui drept. Reiese din textul citat c aciunile n constatare se subdivid, la rndul lor, n dou categorii: a) pozitive, care tind la recunoasterea anumitor raporturi juridice cu un anumit coninut: dreptul reclamantului si obligaia prtului; b) negative, 47 care tind la confirmarea judectoreasc a inexistenei unor raporturi juridice afirmate extrajudiciare de ctre cei interesai care n proces urmeaz a avea calitatea procesual de pri si pe cale de consecin, a drepturilor si obligaiilor ce formeaz coninutul acestor raporturi. Aciunile n constatare, spre deosebire de aciunile n realizarea dreptului, au un scop mai limitat: acela de a obine printr-o hotrre judectoreasc numai constatarea existenei unui drept, fr a se urmri si executarea acesteia fa de persoana obligat. Drept urmare, hotrrile pronunate n urma judecrii aciunilor n constatare nu pot deveni titluri executorii si puse n executare pe cale silit; aceasta pentru motivul c reclamantul si atinge scopul urmrit prin nssi darea hotrrii. Este de observat c prin art. 111 C. pr. civ. este rezolvat si problema raportului dintre aciunea n constatare si cea n realizarea dreptului: cererea adic aciunea n constatare nu poate fi primit dac partea poate cere realizarea dreptului. Prin urmare, aciunilor n constatare, fa de aciunile n realizarea dreptului, li se consacr un caracter subsidiar. Pentru a putea determina, pe deplin, caracterul subsidiar al aciunii n constatare ea trebuie raportat si la situaiile altele dect posibilitatea de a cere realizarea dreptului - pentru rezolvarea crora legea a reglementat ci procesuale speciale de constatare a ceea ce se reclam de ctre cei interesai. Astfel, sub aceast motivare generic, n practica judiciar, spre exemplu, s-a decis: a) aciunea n constatare nu poate fi primit cnd partea are deschis calea contestaiei la executare; b) nu se poate face substituirea aciunii n constatare procedurii asigurrii dovezilor; c) pe calea aciunii n constatare nu se poate cere si obine reconstituirea unor acte necesare stabilirii vechimii n munc s. a. Aciunile constitutive sau transformatoare de drepturi. Aciunile constitutive sau transformatoare de drepturi sunt aciunile care, prin exercitarea lor, urmresc a se desfiina unele raporturi juridice existente si s creeze, ntre sau pentru prile litigante, raporturi sau situaii juridice noi. Aciunile constitutive sau transformatoare de drepturi. prezint o deosebit importan. Aceasta se evideniaz, nainte de toate, prin finalitatea lor: sting raporturi sau situaii juridice preexistente si le nlocuiesc, pe aceeasi dat, cu raporturi sau situaii juridice noi, acestea din urm, aducndu-le persoanelor interesate n promovarea acestor aciuni satisfacii de ordin moral si social-juridic deosebite de cele avute anterior, ceea ce le permite afirmarea pe alt plan a personalitii si intereselor lor legale. In general, aciunile constitutive sau transformatoare de drepturi se refer la starea si capacitatea persoanelor. Asa este, de exemplu, cazul aciunii de divor, a aciunilor n cercetarea si tgada paternitii, de punere si scoatere de sub

interdicie s. a. 48 Aciunile constitutive sau transformatoare de drepturi se caracterizeaz n comparaie cu celelalte categorii prin urmtoarele trsturi: a) au caracter strict personal si ca atare nu pot fi exercitate, de regul, dect numai de subiectele raporturilor juridice a cror desfiinare sau nfiinare se urmreste si nici nu pot fi transmise altor persoane; b) asupra obiectului acestor aciuni nu se poate tranzaciona, ncetarea raporturilor juridice ce se refer la starea si capacitatea persoanelor putndu-se face, n principiu, numai prin intermediul unei judeci; c) hotrrile pronunate n urma judecrii acestor aciuni, n cazul n care sunt admise, produc efecte constitutive de drepturi sau stri juridice noi ex nunc adic numai pentru viitor si nu permit renunarea la beneficiul lor. 3.3. Clasificarea aciunilor civile dup natura dreptului a crui valorificare judiciar se urmreste Dup natura dreptului a crui valorificare judiciar se urmreste aciunile se mpart n: personale si reale. Clasificarea aceasta se ntemeiaz pe mprirea clasic a drepturilor civile subiective n drepturi personale sau de crean si drepturi reale. Distincia dintre aciunile reale si cele personale si are originea n dreptul roman de unde a fost preluat si n dreptul modern, un timp n epoca modern aceast clasificare fiind pstrat prin tradiie, iar apoi recunoscut si consacrat n mod oficial mai n toate legiuirile. Aciunile personale. Aciunile personale sunt aciunile prin intermediul crora pot fi valorificate n justiie pretenii ntemeiate pe drepturi de crean. Sau, cu alte cuvinte, aciunile care avnd ca obiect obligaii personale de a da, a face sau a nu face ceva i ofer posibilitatea creditorului-reclamant s-l cheme n judecat pe debitorul-prt si-l constrnge pe cale judiciar s-si ndeplineasc obligaiile ce-i revin. Aciunile personale sunt foarte numeroase: practic numrul lor se consider a fi nelimitat. Aceasta pe motiv c si numrul drepturilor personale ca urmare a consacrrii principiului libertii de voin n materia contractelor este nelimitat. Astfel, aciunile personale se pot naste din toate raporturile juridice de obligaii. Se pot cita ca avnd acest caracter: aciunile ce decurg din raporturile locative ori obligaia legal de ntreinere, aciunea oblic si paulian s. a. Aciunile reale. Aciunile reale sunt aciunile prin intermediul crora pot fi valorificate n justiie pretenii ntemeiate pe drepturi reale. Cu alte cuvinte, aciunile prin care orice proprietar sau titular al unui alt drept real uzufruct, abitaie, servitute etc. poate cere n justiie aprarea dreptului sau mpotriva oricrei persoane care deine ori mpiedic folosina asupra bunului ce formeaz obiectul dreptului dedus judecii. Fa de aciunile personale, aciunile reale sunt mai puin numeroase. Astfel, se poate spune n ideea unei formulri ct mai exacte c numrul aciunilor reale este limitat la numrul drepturilor reale. Aceast precizare se 49 justific prin aceea c, spre deosebire de drepturile de crean care pot lua nastere, n mod nelimitat, prin convenia prilor, drepturile reale sunt limitate prin nssi reglementarea lor legal. Cu toate acestea, aciunile reale cunosc o circumscriere exact a obiectului lor, ceea ce a determinat ca, n cele din urm, s li se atribuie denumiri precise. Astfel, sunt recunoscute c au acest caracter: aciunea n revendicare prin care se apr dreptul de proprietate; aciunea confesorie prin care se apr

celelalte drepturi reale principale, sau, cu alte cuvinte, prin care reclamantul cere s-i fie respectat dup caz dreptul su de uzufruct, uz, abitaie, superficie sau servitute asupra bunului imobil grevat cu una din aceste sarcini; aciunea negatorie, pe care orice proprietar o poate exercita asupra celor care pretind a avea asupra bunului imobil proprietatea sa prerogativele unui drept real, ca de exemplu, uzufruct sau servitute. Aciunile mixte. In doctrina juridic se discut de foarte mult vreme asupra afirmrii si respectiv negrii existenei categoriei aciunilor mixte: reale si personale. Intr-o opinie, s-a susinut c aciunile mixte sunt aciunile reale la care se adaug pretenii accesorii cu caracter personal, iar dup o alt prere, c aciunile mixte ar reprezenta o suprapunere a dou aciuni, una real si alta personal, ambele avnd caracter principal. Ca regul general, cu toat originea lor foarte veche si chiar cu asa-zisa lor reglementare legal, existena aciunilor mixte reale si personale nu poate fi susinut. Argumentarea este simpl: nu exist drepturi civile subiective care s aib o natur juridic mixt, personal sau real, n acelasi timp. Se admite totusi, n ultim instan, c aciunile mixte reprezint cumulul necesar a dou aciuni: una real si alta personal. Prin expresia cumulul necesar fiind redat att ideea legturii, ct si, mai ales, pe aceea a raportului de dependen dintre ele. ntrunesc cerina cumulului necesar si sunt considerate aciuni mixte urmtoarele dou categorii de aciuni: a) aciunile prin care se cere executarea unor contracte privitoare la transmiterea proprietii unor bunuri imobiliare deoarece reclamantul acioneaz ntr-o dubl calitate: de proprietar, cernd aprarea dreptului de proprietate si de creditor, pretinznd executarea obligaiei de predare a imobilului; b) aciunile prin care se cere anularea sau rezoluiunea unui contract care a avut ca obiect transformarea proprietii sau constituirea unui alt drept real n cazul proprietii imobiliare cnd odat cu desfiinarea contractului se cere si retrocedarea bunului. 50 CAPITOLUL IV PRILE LITIGANTE SI TERELE PERSOANE N PROCESUL CIVIL 1. Prile n procesul civil 1.1. Noiune Pri ale procesului civil sunt, n primul rnd, persoanele fizice sau juridice, subiecte ale raportului juridic de drept material: titularul dreptului si cel al obligaiei sale corelative. Totusi, noiunea de parte n procesul civil este mai larg dect aceea a subiectelor raportului juridic de drept material dedus judecii, n justiie, pentru titularul dreptului putnd s acioneze si alte organe sau persoane, dup cum, pentru titularul obligaiei, pot fi chemate s rspund organe sau persoane crora obligaia nu le incumb n mod direct. In procesul civil pot figura, deci, n calitate de pri, att persoanele fizice sau juridice, subiecte ale raporturilor juridice litigioase, ct si alte organe sau persoane care pot aciona sau urmeaz s rspund pentru acestea. Ct priveste denumirea lor specific, n faza judecii de fond, este aceea de reclamant si prt. Concretiznd coninutul acestor dou noiuni reinem c: reclamantul este persoana fizic sau juridic care pretinde nclcarea sau nerecunoasterea unui drept subiectiv si solicit aprarea lui pe cale judiciar, iar prtul persoana fizic sau juridic mpotriva creia este ndreptat pretenia si urmeaz s rspund pentru pretinsa nclcare sau nerecunoastere a acelui drept subiectiv Poziia procesual a prilor n procesul civil este n permanen

contradictorie, care reprezint esena procesului, raiunea lui de a exista ca activitate si de a fi purtat cu respectarea condiiilor si formelor prevzute de lege n toate fazele lui succesive. . In ipoteza n care prtul formuleaz, la rndul lui, pretenii mpotriva reclamantului de exemplu, pe calea unei cereri reconvenionale se creeaz o situaie de judicium duplex, adic de dublarea poziiei lor contradictorii, fiecare aprnd, n acelasi timp si n cadrul aceluiasi proces, sub dubl calitate: de reclamant si prt. Este de observat c n cadrul cilor de atac poziia contradictorie a prilor se evideniaz prin atitudinea adoptat fa de hotrrea atacat: pri care exercit calea de atac apelantul, recurentul, revizuentul sau contestatorul revenindu-i sarcina s susin, prin invocarea motivelor prevzute de lege, nelegalitatea sau netemeinicia hotrrii atacate, iar prii creia hotrrea i este favorabil intimatul s combat motivele invocate si s susin legalitatea si temeinicia ei. 1.2. Condiiile cerute pentru a putea fi parte n procesul civil Pot figura ca pri n procesul civil numai persoanele care ndeplinesc urmtoarele condiii: au capacitate si calitate procesual de a sta n judecat, condiii cerute pentru ambele pri; afirm prin aciune un drept subiectiv legal si 51 actual, precum si justificarea unui interes de a pune n miscare si purta activitatea procesual de judecat, condiii cerute, n special, pentru reclamant Capacitatea juridic procesual In procesul civil pot fi pri numai persoanele capabile de a avea drepturi si obligaii procesuale adic, numai persoanele care au capacitate juridic procesual. Capacitatea juridic procesual este reglementat, n linii mari, prin art. 41 44 C. pr. civ. Este de menionat c aceste texte fac trimitere la actul normativ cadru care reglementeaz capacitatea civil a persoanelor fizice si juridice, n general, sub ambele ei aspecte: de folosin si de exerciiu. In virtutea capacitii generale de folosin, orice persoan fizic si juridic, are si dreptul de a figura ca parte n orice proces civil dac pentru a-si valorifica sau apra drepturile sale civile se impune a se recurge la calea judiciar. Cuprinderea acestui drept rezult din prevederile art. 41, alin. 1 C. pr. civ.: orice persoan care are folosina drepturilor civile poate s fie parte n judecat. Incapacitatea de folosin este sancionat cu nulitatea absolut. Prin urmare, lipsa capacitii de folosin procesual duce la respingerea aciunii. In privina sarcinii probei este de menionat c ea incumb celui care invoc incapacitatea, iar admisibilitatea mijloacelor de prob depinde de situaia juridic ori de fapt ce trebuie dovedit. Din punct de vedere procesual, capacitatea de exerciiu reprezint aptitudinea oricrei persoane fizice sau juridice, parte ntr-un proces civil, de a-si exercita drepturile si a-si ndeplini obligaiile procesuale, personal sau prin mandatar ales, iar n caz de incapacitate printr-un reprezentant legal. Aceast definiie este n concordan si cu dispoziiile art. 42 C. pr. civ., potrivit cruia persoanele care nu au exerciiul drepturilor lor nu pot sta n judecat dect dac sunt reprezentate, asistate sau autorizate n chipul artat n legile si statutele care rnduiesc capacitatea sau organizarea lor. Minorul cu capacitate de exerciiu restrns trebuie s fie asistat de ocrotitorii si legali n tot cursul procesului, acestia urmnd a fi citai alturi de minor si vor semna mpreun cu el cererile adresate instanei, sub sanciunea nulitii.

Sub aspect procesual ca si sub aspectul dreptului material minorii si interzisii vor fi reprezentai n procesul civil de prini sau tutore (v. art. 105 si 124 C. fam.), iar cei pusi sub interdicie de ctre tutorele desemnat de autoritatea tutelar (v. art. 116 si 147 C. fam.). Asistarea persoanelor cu capacitate de exerciiu restrns, ct si reprezentarea celor fr capacitate se ntregesc cu instituia autorizrii. Autorizarea reprezint o msur de protecie care const n aprobarea prealabil dat de cei n drept persoanelor lipsite parial de capacitatea de exerciiu sau persoanelor care reprezint n mod legal pe cei total lipsii de aceast capacitate, n vederea svrsirii anumitor acte juridice procesuale deosebit de importante, 52 respectiv actele de dispoziie. Prin urmare, este de reinut c instituia autorizrii prealabile se nfiseaz sub dou forme: a) aceea care trebuie dat persoanelor lipsite parial de capacitatea de exerciiu, de ctre ocrotitorii lor legali, prini sau tutore si, n plus, din partea autoritii tutelare; b) aceea care trebuie dat persoanelor care reprezint n mod legal pe alte persoane lipsite total de capacitatea de exerciiu de ctre organele de drept, respectiv autoritatea tutelar. Calitatea juridic procesual a prilor Prin noiunea de calitate juridic procesual a prilor n procesul civil legitimatio ad causam nelegem att ndreptirea unei persoane de a ridica pretenii si de a reclama n justiie mpotriva altei persoane, ct si obligaia acesteia din urm de a se apra si de a rspunde fa de preteniile care au fost ndreptate mpotriva sa. Ca regul general, calitatea de pri n procesul civil se determin prin calitatea de subiecte ale raportului juridic de drept material devenit litigios si dedus judecii; titularul dreptului subiectiv, ca reclamant, iar titularul obligaiei, ca prt. Este de reinut, totodat, c sarcina indicrii calitii juridice procesuale a prilor n procesul civil i revine reclamantului. Astfel, n cuprinsul cererii de chemare n judecat, n cadrul expunerii faptelor, el trebuie s arate mprejurrile din care s rezulte c este ndreptit s-l cheme n judecat pe prt. Aceasta presupune, n mod evident, att justificarea calitii sale de reclamant, ct si justificarea calitii procesuale de prt a persoanei mpotriva creia si ndreapt preteniile. Regula determinrii calitii juridice procesuale prin calitatea de subiecte ale raportului juridic litigios dedus judecii nu este nici de strict interpretare si nici de aplicare exclusiv. In consecin, prin lege, dup caz, se confer legitimare juridic procesual activ, ca si legitimare procesual pasiv si unor organe sau persoane care nu figureaz ca subiecte n cadrul raportului juridic de drept material, devenit litigios si dedus judecii. De exemplu, au legitimitate procesual activ: autoritatea tutelar, procurorul si legitimitate procesual pasiv: fidejusorul si comitentul. In timpul desfsurrii unui proces civil poate avea loc si transmiterea calitii juridice procesuale de la prile iniiale asupra unor persoane strine de proces, ca urmare a transmiterii drepturilor si obligaiilor ce formeaz coninutul raportului juridic litigios dedus judecii. Transmiterea calitii juridice procesuale, dup temeiul ei juridic, poate fi legal sau convenional, iar din punct de vedere al ntinderii, universal sau cu titlu particular. Lipsa calitii juridice procesuale propriu-zise poate fi invocat pe cale de excepie n tot cursul judecii si are drept consecin, n cazul n care este admis, respingerea aciunii. Subliniem faptul c respingerea aciunii pe acest motiv nu mpiedic

introducerea unei noi aciuni cu acelasi obiect si pentru aceeasi cauz de ctre 53 persoana care are adevrata calitate de a sta n proces ca reclamant ori de a rspunde ca prt. Afirmarea unui drept subiectiv legal si actual Dup cum am artat, aciunea civil primeste de la dreptul subiectiv, a crui aprare se pretinde, toate trsturile caracteristice ale acestuia. Legtura la care ne referim se relev si sub aspectul legalitii si actualitii drepturilor civile subiective a cror aprare judiciar se pretinde. Este de reinut, totodat, n baza transferului menionat al trsturilor dreptului subiectiv ctre aciunea civil c pentru a avea drept la aciune n justiie este necesar ca drepturile sau interesele ce urmeaz a fi valorificate sau aprate pe cale judiciar s decurg din raporturi juridice recunoscute si ocrotite de lege. Pentru a putea exercita cu succes o aciune n justiie este necesar ca dreptul afirmat s fie un drept n funciune. Prin drept n funciune am putea desemna aici orice drept civil subiectiv pe care titularul su l poate opune persoanei obligate si cruia prin lege i se recunoaste, n caz de nevoie, protecia necesar realizrii sale pe cale de aciune n justiie. Nu sunt drepturi n funciune, respectiv nu sunt drepturi actuale si nu pot fi aprate pe cale de aciune n justiie drepturile afectate de modaliti: termen sau condiie suspensiv. Totusi, n cazul cnd cererea ar fi introdus fr ca dreptul s fie actual, adic mai nainte de mplinirea termenului sau condiiei, aciunea poate fi paralizat prin excepia de prematuritate invocat de prt. Interesul de a pune n miscare si ntreine activitatea judiciar In sistemul organizrii activitii de nfptuire a justiiei n pricinile civile, interesul se manifest sub forma unei condiii de ndeplinirea creia este legat att pornirea activitii procesuale, ct si ntreinerea acesteia pn la completa ei epuizare. Intr-o formulare cu caracter definitoriu noiunea de interes judiciar ar putea fi nfisat astfel: avantajul imediat sau mai ndeprtat, pe care fiecare parte urmreste s-l obin n cadrul activitii judiciare pentru poziia sa procesual de reclamant sau prt pe care o ocup ntr-un proces civil. Interesul de a pune n miscare si de a menine activitatea judiciar trebuie s ntruneasc unele condiii: s fie actual, s fie personal pentru cel care face cererea la instan, s fie legitim. 2. Terele persoane n procesul civil 2.1. Noiunea de tere persoane n procesul civil Exist procese civile n care apare necesitatea, ca pe lng prile iniiale reclamantul si prtul , s participe si alte persoane interesate n soluionarea lor. 54 Acestora din urm, fa de prile iniiale, li s-a dat denumirea de tere persoane. Asadar, prin noiunea de tere persoane n procesul civil va trebui s desemnm pe acele persoane care printr-un act de iniiativ proprie ori la cererea uneia dintre prile iniiale, particip sau sunt chemate a lua parte ntr-o cauz civil aflat n curs de desfsurare. Problema participrii terelor persoane n procesul civil este reglementat n Codul de procedur civil n Cartea a II-a, tit. I, Cap. III, intitulat Alte persoane care pot lua parte la judecat. Sunt reglementate sub acest titlu patru forme de participare: intervenia (art. 49 56); chemarea n judecat a altor

persoane (art. 57 59); chemarea n garanie (art. 60 63) si artarea titularului dreptului (art. 64 66). 2.2.Intervenia Art. 49, alin. 1 C. pr. civ. caracterizeaz intervenia terelor persoane n procesul civil ca pe o posibilitate de ordin general: oricine are interes poate interveni ntr-o pricin ce se urmeaz ntre alte persoane. Nuanarea interesului fcut prin urmtoarele dou alineate oblig ns ca n noiunea general de intervenie s fie incluse si formele acesteia. Asa fiind, putem spune c intervenia reprezint forma de participare prin intermediul creia o ter persoan din proprie iniiativ, intervine ntr-un proces civil aflat n curs de judecat, pentru a apra un drept propriu sau pentru a sprijini poziia procesual a uneia din pri. Rezult, asadar, c intervenia este de dou feluri: principal sau n interes propriu cnd cel care intervine invoc un drept al su (art. 49 alin. 2 C. pr. civ.) si accesorie sau alturat uneia din pri cnd sprijin numai aprarea acesteia (art. 49 alin. 3 C. pr. civ.). Intervenia principal este solicitarea fcut de o ter persoan care invoc pretenii proprii n legtur cu obiectul cauzei aflat n curs de desfsurare. Se mai poate spune c intervenia principal reprezint o aciune, legat prin obiectul ei de fondul litigios al cauzei pendinte, pe care intervenientul o promoveaz n contradictoriu cu prile iniiale, reclamantul si prtul. Ca aciune civil conex, intervenia principal se caracterizeaz prin urmtoarele trsturi: a) este ndreptat mpotriva ambelor pri din proces ntruct intervenientul le opune acestora un drept propriu; b) se face numai naintea primei instane si numai pn la nchiderea dezbaterilor sau, cu nvoirea prilor, si n instana de apel; c) i confer intervenientului independen procesual n sensul exercitrii drepturilor si ndeplinirii obligaiilor sale procesuale independente de atitudinea celorlalte pri. Aspectele procedurale ale interveniei principale sunt puse n eviden prin fundamentarea ei de baz: aceea de a fi considerat ca o aciune civil conex si de sine stttoare care se grefeaz pe fondul litigiului principal. Forma interveniei principale. In privina formei se dispune prin dispoziiile art. 50 alin. 1 C. pr. civ. Aceasta n sensul c: cererea de intervenie 55 n interes propriu va fi fcut n forma prevzut pentru cererea de chemare n judecat. Termenul n care intervenia principal poate fi formulat. Asa cum reiese din dispoziiile art. 50 alin. 2 C. pr. civ., intervenia principal se poate face numai n faa primei instane si naintea nchiderii dezbaterilor. Expresia nainte de nchiderea dezbaterilor necesit urmtoarele precizri: mai nti c intervenientului principal i se creeaz un avantaj n sensul prelungirii pn la limita maxim a perioadei de timp care vizeaz desfsurarea activitii judiciare n procesul principal n care i se permite a interveni; n al doilea rnd, dincolo de acest moment (v. art. 150 C. pr. civ.) intervenia principal nu mai poate fi grefat pe fondul litigios al cauzei principale si urmeaz a fi socotit ca o pretenie ce trebuie judecat separat; n al treilea rnd, intervenia principal este posibil dac cererea principal, prin repunerea pe rol (v. art. 151 C. pr. civ.) care anuleaz efectul nchiderii dezbaterilor este adus din nou n starea de dinaintea acestui moment. Potrivit art. 50 alin. 3 C. pr. civ., cu nvoirea prilor, intervenia n interes propriu se poate face si n instana de apel. Discutarea si admiterea n principiu a interveniei principale. Potrivit

art. 52 alin. 1 C. pr. civ.: dup ascultarea prilor si a celui care intervine, instana va hotr asupra ncuviinrii n principiu a interveniei. Este deci de reinut c instana are obligaia s examineze admisibilitatea cererii de intervenie n raport cu fondul pricinii pentru a-si face convingerea asupra existenei interesului legitim, si actual al intervenientului n procesul principal n care doreste s intervin. Asupra ncuviinrii instana se va pronuna printr-o ncheiere care nu se poate ataca dect odat cu fondul (art. 52 alin. 2 C. pr. civ.). Efectele si judecarea interveniei principale. Admiterea n principiu a interveniei principale produce efecte att n ceea ce priveste cauza principal, ct si n ceea ce priveste dezvoltarea activitii procesuale pentru susinerea ei. Aceste efecte pot fi rezumate prin aceea c, prin intervenie, tera persoan interesat dobndeste calitatea de parte n proces cu toate consecinele care decurg din aceasta. Ct priveste concretizarea unor efecte mai importante se impun a fi fcute urmtoarele sublinieri: a) intervenia principal fiind ndreptat mpotriva prilor iniiale ale procesului reclamantul si prtul acestea sunt n drept a se apra; n consecin, instana va dispune s li se comunice cererea de intervenie si va stabili termenul pn la care trebuie depus ntmpinarea (art. 52 alin. 3 C. pr. civ.); b) intervenientul principal va prelua procedura din starea n care se afla n momentul admiterii interveniei, fr a putea pretinde repetarea anumitor acte ndeplinite n mod legal anterior interveniei sale; ct priveste actele de procedur urmtoare se vor ndeplini n mod obligatoriu si fa de intervenient 56 (art. 53 C. pr. civ.); c) intervenia principal n baza art. 17 C. pr. civ. poate produce si efectul prorogrii de competen. Referitor la judecarea interveniei principale sunt de menionat dispoziiile art. 55 C. pr. civ. care prevd n prima parte c aceasta se judec odat cu cererea principal, pronunndu-se o singur hotrre. Este de reinut, dac este cazul si posibilitatea disjungerii. Intervenia accesorie. Intervenia accesorie este demersul fcut de o ter persoan, interesat n soluionarea cauzei civile pendinte n care solicit s participe, pentru a sprijini si apra drepturile si interesele uneia din prile litigante. Intervenia accesorie ar mai putea fi definit ca reprezentnd ajutorul procesual interesat care poate fi afirmat si dezvoltat, n cadrul unei cauze civile pendinte, numai n msura n care intervenientul se altur si apr poziia procesual a prii pe care nelege s o susin. Intervenia accesorie implic urmtoarele trsturi caracteristice: a) are drept scop ca soluia care se va da n cauza aflat n curs de judecat s-i fie favorabil prii pentru care se intervine; b) poate fi fcut iclusiv n faa instanei de recurs, fireste dac procesul a ajuns n aceast faz; c) intervenientul accesoriu nu se bucur de independena procesului si, ca atare, el nu poate face acte procesuale potrivnice intereselor prii pe lng care intervine. Forma interveniei accesorii. Intervenia accesorie se va face printr-o cerere simpl (v. art. 82 C. pr. civ.) care va trebui s cuprind meniunile necesare identificrii intervenientului si justificarea interesului de a acorda sprijinul su procesual prii creia i se altur. Termenul n care intervenia accesorie poate fi formulat. Conform art. 51 C. pr. civ.: cererea de intervenie n interesul uneia din pri se poate face chiar naintea instanei de recurs. Textul menionat necesit urmtoarea precizare: intervenientul cnd pricina se afl n faa instanei de recurs nu

poate aduce si pune n discuie, n sprijinul prii creia i se altur, elemente noi care privesc fondul cauzei. In esen, deci, intervenia accesorie prin obiectivele ei trebuie s corespund fazei procesuale n care este fcut. Discutarea si admiterea n principiu a interveniei accesorii. Cererea de intervenie se pune n prealabil n discuia contradictorie a prilor, iar instana este n drept s o examineze si s hotrasc asupra admisibilitii ei n funcie de elementele pe care intervenientul le poate aduce n sprijinul prii creia i se altur (art. 52 alin. 1 C. pr. civ.). Asupra ncuviinrii instana se va pronuna printr-o ncheiere care nu poate fi atacat dect odat cu fondul cauzei (v. art. 52 alin. 1 C. pr. civ.). 2.3. Chemarea n judecat a altor persoane Noiune si trsturi caracteristice. Potrivit art. 57 C. pr. civ.: oricare din pri poate s cheme n judecat o alt persoan care ar putea s pretind aceleasi drepturi ca si reclamantul. 57 Asadar, chemarea n judecat a altor persoane const n posibilitatea procesual recunoscut prin lege prilor iniiale reclamantul si prtul de a chema n judecat o alt persoan care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul. Chemarea n judecat a altor persoane, n calitate de reclamante, prezint urmtoarele trsturi caracteristice: a) ntruct tera persoan ce urmeaz a fi introdus n proces poate invoca un drept propriu, ntocmai ca si reclamantul, chemarea sa n judecat poate fi fcut numai n faa instanei de fond; b) dac prtul, fiind de bun-credin, recunoaste preteniile mpotriva sa, el poate s depun suma la dispoziia instanei si s fie scos din proces, judecata urmnd a se continua ntre reclamant si persoana chemat n judecat; c) cererea principal si cerea privind introducerea unei alte persoane n judecat n calitate de reclamant formeaz obiectul unei singure judeci care se soluioneaz printr-o singur hotrre. Procedura chemrii n judecat a altor persoane. Cererea pentru chemarea n judecat a unei alte persoane trebuie ntocmit dup regulile obisnuite ale unei cereri de chemare n judecat. Se impune ca din cerere s rezulte interesul legitim al prii care recurge la chemarea terei persoane n proces. Ct priveste momentele pn la care cererea poate fi depus sunt de observat dispoziiile art. 57 alin. 2 si 3 C. pr. civ. Astfel, cnd cererea este fcut de prt, trebuie depus odat cu ntmpinarea sau cel mai trziu la prima zi de nfisare, iar cnd este fcut de reclamant pn la nchiderea dezbaterilor. Avnd n vedere c persoana chemat n judecat urmeaz s dobndeasc n proces calitatea de reclamant asimilat prin art.; 58 C. pr. civ. cu calitatea de intervenient n interes propriu cererea trebuie s fie, mai nti, comunicat att celui chemat, ct si prii potrivnice (art. 57 alin. 4 C. pr. civ.). La termenul fixat dup comunicare instana va lua act de atitudinea terei persoane si va hotr, apoi, asupra admisibilitii cererii, n principiu. Efectele si soluionarea cererii de chemare n judecat a altor persoane. Din moment ce tera persoan si nsuseste calitatea de reclamant ce i se atribuie ea devine parte n proces. In consecin, ea va trebui s plteasc taxa de timbru si va lua procedura din starea n care se afl n momentul acceptrii. Este deci de reinut c din moment ce persoana chemat n judecat si nsuseste calitatea de reclamant ea devine un intervenient n interes propriu ca si cum ea ar fi fcut cererea cu toate consecinele ce decurg din aceasta: prorogarea competenei instanei sesizate si obligaia de a judeca cele dou cereri

n cadrul aceluiasi proces pronunnd o singur hotrre. 2.4. Chemarea n garanie Noiune. Putem defini chemarea n garanie ca fiind acea modalitate juridic procesual prin care una dintre prile unui litigiu, n baza unei obligaii de garanie sau despgubire, solicit introducerea n cauz a unei tere persoane 58 pentru a-i sprijini poziia procesual pe care o ocup si mpotriva creia, n acelasi timp, si ndreapt preteniile n cazul n care ar pierde procesul. Prin chemarea n garanie se urmreste un dublu scop: a) ca persoana chemat n garanie, alturi de partea fa de care este obligat de regul prt n proces s se apere mpotriva preteniilor formulate de reclamant prin aciunea principal; b) ca partea care cheam n garanie devenit prin aceasta reclamant s-si valorifice preteniile sale mpotriva persoanei obligate devenit fa de ea prt n cazul n care va pierde procesul prin aceeasi hotrre judectoreasc. Procedura chemrii n garanie. Procedura chemrii n garanie, n linii mari, d expresie cii incidente de promovare a unei aciuni n regres. Chemarea n garanie o pot face prile din proces reclamantul si prtul precum si cel chemat n garanie care, la rndul su, poate s cheme n garanie o alt persoan (art. 60 alin. 2 C. pr. civ.). Cererea va fi fcut n condiiile de form impuse pentru cererea de chemare n judecat (art. 61 alin. 1 C. pr. civ.). In ceea ce priveste depunerea, dup caz, sunt reinut urmtoarele dou momente: dac chemarea n garanie o face prtul, cererea trebuie depus odat cu ntmpinarea sau cel mai trziu la prima zi de nfisare (art. 61 alin. 1 C. pr. civ.); dac chemarea n garanie se face de ctre reclamant, acesta poate depune cererea naintea primei instane cel mai trziu pn la nchiderea dezbaterilor. Dup depunerea cererii de chemare n garanie instana va dispune comunicarea acesteia si totodat citarea celui chemat n garanie (art. 62 C. pr. civ.). Admiterea n principiu a cererii de chemare n garanie i confer terei persoane calitatea de parte independent n proces. Drept urmare, ea poate face orice fel de acte procesuale care au drept scop aprarea sa n proces: att fa de aciunea principal ct si fa de cererea de chemare n garanie. Cererea de chemare n garanie se judec mpreun cu cererea principal, pronunndu-se o singur hotrre (art. 63 alin. 1 C. pr. civ.). 2.5. Artarea titularului dreptului Noiune si trsturi caracteristice. Putem defini artarea titularului dreptului n felul urmtor: posibilitatea juridic procesual recunoscut persoanei chemat n judecat printr-o aciune real de a contesta calitatea procesual de prt ce i se atribuie, indicnd pe o ter persoan n numele creia deine sau exercit dreptul asupra bunului aflat n litigiu, solicitnd, totodat, introducerea acesteia n proces n aceeasi calitate, de prt. Artarea titularului dreptului implic urmtoarele dou trsturi caracteristice: a) faptul c este posibil numai n aciunile reale; b) urmreste substituirea prtului din proces cu persoana pretins a fi obligat n raportul juridic afirmat si dedus judecii de reclamant. Procedura artrii titularului dreptului. Esena procedurii artrii titularului dreptului se determin prin scopul urmrit de prt si anume: substituirea sa n proces cu cel pretins a fi cu adevrat obligat n raportul juridic 59 litigios prin care se afirm existena unui drept real dedus judecii de ctre reclamant. Pentru a se putea ajunge la finalitatea urmrit prtul de ndat ce i se

comunic aciunea trebuie s fac o cerere care va fi motivat si se va depune odat cu ntmpinarea sau cel mai trziu la prima zi de nfisare (art. 65 alin. 1 C. pr. civ.). Este de reinut c dezbaterea ulterioar a procesului potrivit art. 66 C. pr. civ. va depinde de atitudinea pe care o va adopta tera persoan artat de prt a fi titularul dreptului. Textul menionat vizeaz una din urmtoarele dou ipoteze posibile: recunoasterea sau negarea calitii si, pe cale de consecin, de prt n aciunea exercitat de reclamant. In prima ipotez, aceea a recunoasterii, prin art. 66 alin. 1 C. pr. civ. se precizeaz c: dac cel artat ca titular recunoaste susinerile prtului si reclamantul consimte, el va lua locul prtului, care va fi scos din judecat. Reinem, deci, c dac cel artat a fi titularul dreptului se prezint n instan la termenul fixat si recunoaste calitatea ce i se atribuie de prt, sub condiia ca reclamantul s consimt, prtul va fi scos din proces si cauza se va soluiona n ceea ce priveste prile n limitele noului raport juridic litigios dedus judecii. In a doua ipotez, aceea a negrii, prin art. 66 alin. 2 C. pr. civ. se precizeaz c dac cel chemat nu se nfiseaz sau tgduieste artrile prtului, se vor aplica dispoziiile art. 58 C. pr. civ., care consider c cel artat a fi titularul dreptului dobndeste calitatea de intervenient n interes propriu, este criticabil. Aceasta pe motiv c din moment ce el neag (expres ori tacit prin neprezentare) calitatea de prt ce i se atribuie, cu att mai mult nu poate fi considerat ca parte interesat n proces care s pretind de la prt aceleasi drepturi ca si reclamantul. 60 CAPITOLUL V COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI 1. Competena absolut si competena relativ Dup caracterul lor, normele procedurale se mpart n imperative si dispozitive. In egal msur si normele care reglementeaz competena sunt imperative, ceea ce determin o competen absolut si respectiv dispozitive, determinnd competena relativ. 1.1 Competena absolut poate fi definit ca fiind acea competen care, sub sanciunea anulrii actelor fcute cu nerespectarea prevederilor care o reglementeaz, impune necesitatea respectrii ei de ctre toi participanii la proces. Aceast form a competenei se caracterizeaz prin urmtoarele: a) fiind reglementat de norme cu caracter imperativ, nu este permis prilor de a deroga de la coninutul lor; b) n cazul nclcrii sau eludrii acestor norme, necompetena absolut poate fi invocat de oricare dintre pri, de procuror, precum si din oficiu de ctre instana de judecat; c) necompetena absolut a unei instane poate fi invocat oricnd n cursul procesului. 1.2 Competena relativ este pus n eviden prin caracterul dispozitiv al normelor prin care este reglementat. Ea poate fi definit ca fiind competena care confer prilor posibilitatea ca, prin voina lor, expres sau tacit, s determine competena unei alte instane dect aceea pe care o indic legea. In ceea ce priveste regimul ei juridic sunt de reinut urmtoarele caractere: a) prile pot conveni, expres sau tacit, pentru a deroga de la normele dispozitive prin care este reglementat, n sensul alegerii unei alte instane care s soluioneze litigiul dintre ele; b) nclcarea normelor de competen relativ poate fi invocat numai de ctre prt, ntruct aceste norme sunt stabilite n favoarea sa; c) excepia necompetenei relative, n timp, poate fi invocat cel mai trziu la prima zi de nfisare si numai n faa primei instanei.

In privina cazurilor de competen absolut si relativ se dispune prin prevederile art. 159 si 19 din C. pr. civ. Astfel, potrivit art. 159 C. pr. civ.: necompetena este de ordine public: 1. cnd pricina nu este de competena instanelor judectoresti; 2. cnd pricina este de competena unei instane de alt grad; 3. cnd pricina este de competena unei alte instane de acelasi grad si prile nu o pot nltura. In conformitate cu art. 19 C. pr. civ., prile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri s fie judecate de alte instane dect acelea care, potrivit legii, au competena teritorial, afar de cazurile prevzute de art. 13, 14, 15 si 16. 2. Competena material a instanelor judectoresti 2.1. Noiune Competena material general sau de atribuie este competena prin care, potrivit legii, sunt repartizate sarcinile privind nfptuirea justiiei ntre diferitele 61 categorii de instane judectoresti care mpreun formeaz sistemul nostru judiciar. Competena material aparine, pe de o parte, organizrii judectoresti, iar pe de alt parte, procesului propriu-zis, dup cum se ia n considerare aspectul ei funcional sau cel procesual n materie penal sau civil. 2.2. Competena material funcional (ratione oficii) Competena material funcional este competena prin care legea determin funcia si rolul atribuit fiecreia dintre categoriile instanelor judectoresti din cadrul sistemului nostru judiciar. Competena material se refer, n primul rnd, la ierarhia instanelor, n sensul c stabileste care anume dintre instanele judectoresti sunt abilitate s judece n fond, care s exercite controlul judiciar, ordinar si extraordinar, si care exercit controlul judiciar general asupra ntregii activiti judiciare. Este de menionat, n al doilea rnd, c prin competena material funcional se determin si instanele judectoresti care cumuleaz mai multe grade de jurisdicie. Competena material funcional, este stabilit, la nivel de principiu, prin Legea privind organizarea judiciar, nr. 304 din 28 iunie 2004 . Astfel, potrivit art.3 al acestui act normativ, competena organelor judiciare si procedura judiciar sunt stabilite prin lege. Art.21-27 ale Legii nr.304/2004 reglementeaz competena material funcional a Inaltei Curi de Casaie si Justiie. 2.3. Competena material procesual civil (ratione materiae) Spre deosebire de competena material funcional care, prin Legea privind organizarea judiciar, este determinat n general att pentru pricinile civile, ct si pentru cele penale sau de alt natur competena material procesual este determinat prin legile proprii de procedur civil si penal numai ntr-un singur domeniu de activitate judiciar. Competena material procesual civil este competena potrivit creia n funcie de obiectul, natura sau valoarea litigiului, precum si de stadiul n care se afl activitatea judiciar, prin lege, sunt determinate atribuiile ce revin fiecrei categorii de instane judectoresti. A. Competena material procesual civil a judectoriilor Potrivit art. 1 C. pr. civ. Judectoriile judec: 1. n prim instan, toate procesele si cererile, n afar de cele date prin lege n competena altor instane; 2. plngerile mpotriva hotrrilor organelor administrative, n cazurile

prevzute de lege; 3. n orice alte materii date prin lege n competena lor. 62 Competena material procesual a judectoriilor asa cum este ea reglementat prin art. 1 pct. 1 din C. pr. civ. se refer, mai nti, la judecata n prim instan. Fa de exprimarea folosit n textul menionat, respectiv de toate procesele putem spune c n favoarea judectoriilor n materie civil este reglementat o plenitudine de jurisdicie. Prin textul menionat sunt fcute, totodat, si dou delimitri de excepie: prima, n afara sistemului judiciar si a doua, n cadrul acestuia. Competena judectoriilor de a efectua controlul judectoresc asupra hotrrilor organelor administrative sau altor organe cu activitate jurisdicional asa cum se precizeaz si prin art. 1 pct. 2 din C. pr. civ. se evideniaz prin intermediul cii de atac a plngerii. Este de remarcat. totodat, c prin intermediul plngerii a fost organizat cel de al doilea grad de jurisdicie n cazurile pe care legiuitorul n-a neles s le excepteze n totalitate de la competena instanelor judectoresti. Potrivit alin.3 al art.1 C.pr.civ. judectoriilor li se recunoaste atribuia de a judeca n orice alte materii date prin lege n competena lor. Considerm c dispoziiile acestea trebuie completate cu prevederi exprese ale unor legi speciale potrivit crora sunt de competena judectoriei o serie de litigii din domeniul de reglementare al respectivelor acte normative, fr ca prin aceasta s se fac derogri de la competena stabilit prin art.1 al.1 al Codului de procedur civil. De exemplu, lit6igiile prevzute n Legea locuinei, nr.114/1996, soluionarea conflictelor de competen dintre birourile notariale (Legea nr.36/1995), soluionarea conflictelor de competen dintre birourile executorilor judectoresti (Legea nr.188/200) etc. Este de observat, de asemenea, c judectoriile, n baza dispoziiilor cuprinse n Codul de procedur civil, devin competente s judece si contestaiile n anulare (art.319 al.1), precum si revizuirile (art.323 al.1), atunci cnd aceste ci de atac sunt ndreptate mpotriva propriilor lor hotrri. De asemenea, sunt competente s soluioneze: cererile pentru asigurarea dovezilor (art. 236 al.1 C. pr. civ.); cererile de ndreptare a erorilor materiale si de lmurire a nelesului propriilor hotrri (art. 281 si 281 ind.1 C. pr. civ.) etc. B. Competena material procesual civil a tribunalelor Potrivit art. 2 C. pr. civ., tribunalele judec: 1. n prim instan: a) procesele si cererile n materie comercial al cror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum si procesele si cererile n aceast materie al cror obiect este neevaluabil n bani; b) procesele si cererile n materie civil al cror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepia cererilor de mprteal judiciar, a cererilor n materia succesoral, a cererilor neevaluabile n bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, dup caz, posesorii, formulate 63 de terii vtmai n drepturile lor prin aplicarea legilor n materia fondului funciar; c) conflictele de munc, cu excepia celor date prin lege n competena altor instane; d) procesele si cererile n materie de contencios administrativ, n afar de cele date n competena curilor de apel;

e) procesele si cererile n materie de creaie intelectual si de proprietate industrial; f) procesele si cererile n materie de expropriere; g) cererile pentru ncuviinarea, nulitatea sau desfacerea adopiei; h) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savrsite n procesele penale; i) cererile pentru recunoasterea, precum si cele pentru ncuviinarea executrii silite a hotrrilor date n ri strine; 2. ca instane de apel, apelurile declarate mpotriva hotrrilor pronunate de judectorii n prim instan; 3. ca instane de recurs, recursurile declarate mpotriva hotrrilor pronunate de judectorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului; 4. n orice alte materii date prin lege n competena lor. Ceea ce este caracteristic pentru competena de prim instan a tribunalelor este reglementarea de excepie, n sensul limitrii stricte pe care o face textul art. 2 pct. 1 C. pr. civ. Sub un alt aspect, n aceeasi ordine de idei, sunt de menionat si criteriile care stau la baza acestei limitri: gradul de dificultate a anumitor pricini si valoarea obiectului litigiului. Ca instan de apel, tribunalele judec apelurile declarate mpotriva hotrrilor pronunate de judectorii n prim instan (art. 2 pct. 2 C. pr. civ.). Precizm c Tribunalul municipiului Bucuresti are, ca instan de apel, o competen special, cum este, de exemplu, n materia brevetelor de invenie (art. 56 din Legea nr. 64/1991) sau n domeniul proteciei desenelor si modelelor industriale (art. 25 din Legea nr. 129/1992). Ca instan de recurs, tribunalele soluioneaz, conform art. 2 pct. 3 C. pr. civ., recursurile declarate mpotriva hotrrilor pronunate de judectorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului . Intr n aceast categorie hotrrile date fr drept de apel menionate n art. 299 C. pr. civ., att cele date ca urmare a sesizrii directe a judectoriei, ct si cele date n urma executrii controlului judectoresc de ctre judectorii potrivit art. 1 pct. 2 C. pr. civ. Sunt fr drept de apel: ncheierile prin care se constat renunarea la judecat (art. 246 alin. 2 C. pr. civ.), hotrrea prin care se respinge cererea n fond ca urmare a renunrii la dreptul subiectiv pretins (art. 247 alin. 2 C. pr. civ), hotrrea care consfineste nvoiala prilor (art. 273 C. pr. civ). In conformitate cu art. 2 pct. 4 C. pr. civ, tribunalele judec n orice alte materii date prin lege n competena lor. 64 Putem spune c ne aflm n prezena a dou categorii de pricini: unele, care pot urma ciclul obisnuit a celor dou grade de jurisdicie, iar altele care sunt lipsite de posibilitatea efecturii controlului judiciar. Astfel sunt de competena tribunalelor, ncadrndu-se n ciclul obisnuit al celor dou grade de jurisdicie, urmtoarele cazuri: a) rezolvarea conflictelor de competen dintre dou judectorii care funcioneaz n raza lor teritorial sau dintre o judectorie si un alt organ de stat cu activitate jurisdicional ( art. 22 C. pr. civ); b) judecarea cilor extraordinare de atac a contestaiei n anulare si revizuirii ndreptate mpotriva propriilor hotrri ( art. 319 si 323 C. pr. civ); c) contestaiile la executare asa-zise la titlu introduse n baza art. 400 alin. 1 C. pr. civ si prin care se urmreste stabilirea nelesului, ntinderii sau aplicrii unor hotrri pronunate de tribunale n prim instan. Referitor la cea de a doua categorie cnd tribunalele se pronun n prim si ultim instan sunt de menionat urmtoarele exemple: a) cererile de

recuzare a unor judectori de la o judectorie - din raza lor teritorial atunci cnd, din cauza recuzrii, nu se poate forma completul de judecat sau cnd recuzarea priveste pe toi judectorii acelei judectorii ( art. 30 alin. 2 si art. 34 C. pr. civ); b) cererile pentru strmutarea judecii unei pricini, ntemeiat pe motiv de rudenie sau afinitate, de la o judectorie la alt judectorie, din raza aceluiasi tribunal (art. 39 alin. 1 C. pr. civ). Tribunalul municipiului Bucuresti, are o competen material exclusiv stabilit printr-o serie de legi speciale. De exemplu, n materia nregistrrii partidelor politice (art. 18 din Legea nr. 14/2003); validarea alegerii primarului general al capitalei (art. 93 alin.2 din Legea nr. 215/2001, a administraiei publice locale) etc. C. Competena material procesual-civil a curilor de apel Potrivit art. 3 C. pr. civ, curile de apel judec: 1. n prim instan, procesele si cererile n materie de contencios administrativ privind actele autoritilor si instituiilor centrale; 2. ca instane de apel, apelurile declarate mpotriva hotarrilor pronunate de tribunale n prim instan; 3. ca instane de recurs, recursurile declarate mpotriva hotrrilor pronunate de tribunale n apel sau mpotriva hotrrilor pronunate n prim instan de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si n orice alte cazuri expres prevzute de lege; 4. n orice alte materii date prin lege n competena lor. Avnd n vedere reglementarea actual, putem spune c aceast categorie de instane judectoresti soluioneaz n prim instan procese si cereri n materie de contencios administrativ privind actele autoritilor si instituiilor centrale, materie n care au competen si tribunalele, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c C. pr. Civ. 65 Ca instane de apel, curile soluioneaz apelurile declarate mpotriva hotrrilor pronunate n prim instan de ctre tribunale; de exemplu n materie de expropriere, n materia ncuviinrii, nulitii sau desfacerii adopiilor, n materie de creaie intelectual si de proprietate industrial etc. Ca instane de recurs, curile de apel judec n principal, recursurile declarate mpotriva hotrrilor pronunate de tribunale n apel sau mpotriva hotrrilor pronunate n prim instan de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si n alte cauze expres prevzute de lege. Potrivit art. 3 pct. 4 C. pr. civ, curile de apel judec si n alte materii date n competena lor prin lege. De exemplu, conflictele de competen dintre dou tribunale sau dintre un tribunal si o judectorie din raza teritorial a aceleiasi curi de apel, ori dintre dou judectorii ce nu se gsesc n circumscripia aceluiasi tribunal; cererile de recuzare a tuturor judectorilor de la un tribunal; cererile de strmutare pe motiv de rudenie sau afinitate de la un tribunal la altul; contestaiile n anulare si revizuirile ndreptate mpotriva propriilor hotrri; cererile de ndreptare a greselilor materiale strecurate n hotrrile proprii etc. D. Competena material procesual-civil a Inaltei Curi de Casaie si Justiie In conformitate cu art. 4 C. pr. civ, Inalta Curte de Casaie si Justiie judec: 1. recursurile declarate mpotriva hotrrilor curilor de apel si a altor hotrri, n cazurile prevzute de lege; 2. recursurile n interesul legii;

3. n orice alte materii date prin lege n competena sa. Caracteristic pentru determinarea competenei instanei supreme n materie civil este nscrierea ei, aproape n totalitate, n cadrul activitii de control judiciar. Ca instan de recurs, Inalta Curte de Casaie si Justiie are o competen de excepie, n sensul c soluioneaz dou categorii de recursuri (potrivit art. 4 pct. 1 C. pr. civ): cele ndreptate mpotriva hotrrilor pronunate de curile de apel si cele ndreptate mpotriva hotrrilor pronunate de alte organe cu activitate jurisdicional; de pild, recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, actele administrativ jurisdicionale (art. 10, alin.2 partea a doua din Legea contenciosului administrativ, nr.554/2004). Competena Inaltei Curi de Casaie si Justiie, ca instan de recurs, comparativ cu cea a tribunalelor si curilor de apel cnd judec n aceeasi calitate prezint o particularitate: n caz de casare, trimite cauza spre o nou judecat instanei care a pronunat hotrrea casat, n timp ce un tribunal sau o 66 curte de apel ca instan de recurs , n caz de casare a hotrrii, ca regul general, vor rejudeca ele fondul (art. 313 si 312 alin. 4 C. pr. civ). Inalta Curte de Casaie si Justiie este singura instan abilitat s judece recursul n interesul legii. Precizm c prin soluionarea recursurilor n interesul legii, situaie n care deciziile instanei supreme sunt obligatorii pentru instanele judectoresti inferioare, se realizeaz uniformizarea interpretrii legii pe tot teritoriul rii. Potrivit art. 4 pct. 4 C. pr. civ, Inalta Curte de Casaie si Justiie judec n orice alte materii date prin lege n competena sa. Aceast prevedere, dat fiind generalitatea sa, urmeaz a fi pus n eviden prin reglementrile exprese care stabilesc pricinile pe care instana suprem are competena de a le soluiona. Astfel, sunt de competena Inalta Cure de Casaie si Justiie : - cererile de strmutare a pricinilor pe motiv de bnuial legitim sau de siguran public (art. 39 alin. 2 C. pr. civ); - cererile de strmutare de la o curte de apel la alta pe motiv de rudenie sau afinitate (art. 39 alin. 1 C. pr. civ); - cererile pentru delegarea unei alte instane care s judece pricina, n cazul n care instana competent este mpiedicat s funcioneze din cauza unor mprejurri excepionale (art. 23 C. pr. civ); - conflictele de competen dintre dou curi de apel sau dintre dou instane de alt grad care nu se gsesc n circumscripia aceleiasi curi de apel (art. 22 alin. 3 C. pr. civ); - contestaiile n anulare si revizuirile ndreptate mpotriva propriilor hotrri etc. 3. Competena teritorial a instanelor judectoresti 3.1. Noiunea de competen teritorial (ratione personae velloci) Dac s-ar avea n vedere numai legtura dintre cele dou feluri ale competenei, s-ar putea spune c prin competena teritorial se nelege repartizarea n spaiu a competenei materiale. O atare definire desi corect nu exprim dect n parte esena acestei competene. Este necesar a fi avute n vedere si criteriile care stau la baza determinrii acestei forme de competen n materie civil.

Asa fiind, putem defini competena teritorial a instanelor judectoresti n materie civil astfel: form a competenei jurisdicionale prin care legea n funcie de anumite criterii specifice domiciliul prilor, locul siturii bunurilor sau unde s-au produs anumite evenimente determin pe linie orizontal teritoriul n care instanele judectoresti urmeaz s-si exercite atribuiile ce le revin n aceast materie. 67 3.2. Felurile competenei teritoriale: regula general si excepiile In privina determinrii competenei teritoriale n materie civil exist o regul tradiional: actor sequitur forum rei (reclamantul trebuie s sesizeze instana domiciliului prtului). Regula aceasta are caracter general si se justific prin ideea de aprare a intereselor prtului. Ea nu este ns si absolut. Drept urmare, pentru diverse considerente, de la coninutul ei se derog n mod expres stabilindu-se din punct de vedere teritorial competena n favoarea altor instane. Exist astfel reglementate dou excepii: competena teritorial alternativ si competena teritorial excepional propriu-zis sau exclusiv. 3.3. Competena teritorial general Regula general actor sequitur forum rei este transmis din dreptul roman. Totodat, este de reinut c justificarea ei se bazeaz pe faptul c orice prt este considerat, a priori, c nu datoreaz nimic reclamantului; dac totusi este angajat un proces mpotriva sa, el trebuie s fie deranjat ct mai puin; n consecin, pentru comoditatea si protecia intereselor sale pierderea timpului si cheltuieli de deplasare prtul trebuie s fie chemat n judecat la instana domiciliului su. Adugm ns la aceast justificare si observaia c ceea ce determin competena teritorial general a instanelor judectoresti este domiciliul pe care prtul l are n momentul cnd se introduce aciunea. Schimbrile ulterioare de domiciliu ale acestuia nu mai au nici un efect asupra acestei competene. Regula actor sequitur forum rei este ns relativ. Drept urmare, prtul este liber s consimt, expres sau tacit, prin neinvocarea excepiei de necompeten, s fie judecat si de ctre o alt instan de acelasi grad, dect aceea a domiciliului su, dac aciunea a fost introdus la o atare instan fr a se ine seama de regula instituit n favoarea sa. In privina reglementrii regulii generale se dispune, n principiu, prin art. 5 C. pr. civ n care se prevede: cererea se face la instana domiciliului prtului. Este de observat c textul vizeaz o ipotez simpl: aceea a unui singur prt care are domiciliul n ar si este cunoscut. Este, de asemenea, de observat c noiunea de domiciliu, la care se refer dispoziiile legale privitoare la actele de identitate, implic o situaie de fapt care poate fi dovedit prin orice mijloace legale de prob, pentru a se stabili unde anume si are o persoan realmente locuina sa statornic si principal, indiferent de ceea ce se afl nscris n buletinul ei de identitate. Regula nscris n art. 5 C. pr. civ este de aplicare general. Astfel, instana de la domiciliul prtului dac prin lege nu se dispune altfel este competent s judece: a) toate aciunile de crean; respectiv, toate aciunile prin care se urmreste valorificarea unor drepturi de crean propriu-zise, cum sunt: aciunile nscute din contracte si din cauzarea de prejudicii; b) aciunile care 68 privesc unele raporturi juridice de familie cum sunt: aciunile n cercetarea si tgada paternitii, anularea cstoriei s. a. c) aciunile reale mobiliare cum sunt:

aciunile de partaj care au ca obiect numai bunuri mobile sau cele care privesc restituirea unor bunuri mprumutate; aceasta n comparaie cu aciunile reale imobiliare datorit faptului c mobilia sequuntur personam sine domicilium illius cuius sunt (mobilele urmeaz persoana sau domiciliul aceluia cruia aparin). In acelasi sens, menionm prevederea cuprins n art. 5 C. pr. civ, ipoteza a doua, n baza creia atunci cnd prtul are domiciliul n strintate sau nu are un domiciliu cunoscut, cererea se face la instana resedinei sale din ar, iar dac nu are nici resedin cunoscut, la instana domiciliului sau resedinei reclamantului. Este de observat c aceast derogare implic existena unor condiii sau premise care, n prealabil, trebuie dovedite. Astfel, reclamantul, pentru a putea sesiza instana de la domiciliul su, trebuie s probeze c prtul are domiciliul n strintate sau c domiciliul cunoscut din ar a fost abandonat de mult timp, precum si c, n ar acesta nu are nici o resedin cunoscut care s determine n favoarea sa, din punct de vedere teritorial o anumit instan competent. De asemenea, reinem dispoziia din art. 6 C. pr. civ care reglementeaz dac este cazul o competen alternativ: instana domiciliului sau aceea a resedinei prtului. In consecin, dac prtul are domiciliul ntr-o localitate si se afl din diferite motive, n chip statornic, ntr-o alt localitate, cererea mpotriva sa se poate face si la instana de care depinde acea localitate. Trebuie avute n vedere si dispoziiile art. 7 si 8 din C. pr. civ care se refer la determinarea competenei n cazul persoanelor juridice inclusiv a statului atunci cnd acestea figureaz n procesele civile n calitate de prte. In principiu, prin textele menionate, se face aplicarea regulii generale nscris n art. 6 C. pr. civ n sensul c cererile ndreptate mpotriva persoanelor juridice se introduc la instana unde acestea si au sediul principal. In sfrsit, se impune a fi reinut si reglementarea care priveste chemarea n judecat a mai multor pri cu domicilii diferite. Cu privire la aceast situaie se dispune prin art. 9 C. pr. civ Astfel, n cazul n care cererea de chemare n judecat este ndreptat mpotriva mai multor pri, cu domicilii diferite, reclamantul poate sesiza instana competent pentru oricare dintre ei. Esenialul n aceast situaie l constituie faptul c reclamantul este n drept s aleag una dintre instanele deopotriv competente, iar prii a cror instan n-a fost aleas devin obligai s dea urmarea cuvenit acestei alegeri. Este de menionat c n ipoteza n care unii dintre pri sunt obligai principali, iar alii sunt obligai accesorii, cererea se va face la instana competent pentru oricare dintre debitorii principali (art. 9, partea ultim C. pr. civ). 69 3.4. Competena teritorial alternativ Considernd c n unele cazuri interesele reclamantului, fa de acelea ale prtului, trebuie ocrotite cu prioritate, prin lege, competena teritorial este reglementat si n favoarea acestuia. Este vorba de competena teritorial alternativ care, n linii mari, se evideniaz prin aceea c legea reglementeaz n favoarea reclamantului un drept de opiune ntre dou sau mai multe instane deopotriv competente ( art. 12 C. pr. civ). In legtur cu competena teritorial alternativ, ceea ce trebuie menionat, n mod deosebit, sunt urmtoarele dou aspecte: a) regula tradiional nu este nlturat, instana domiciliului prtului figurnd alturi de alte instane la fel de competente; b) dreptul de opiune al reclamantului din moment ce a fost

exercitat alegnd una dintre instanele deopotriv competente se stinge. In consecin, nici reclamantul si nici prtul nu mai pot invoca necompetena instanei sesizate si cere declinarea n favoarea unei alte instane dintre cele artate de lege. Competena teritorial alternativ este reglementat n primul rnd de art. 10 C. pr. civ. Exist anumite cazuri n care instana domiciliului prtului este echivalat n privina competenei cu alte instane. Astfel, n aceast privin, prin articolul menionat se dispune: n afar de instana domiciliului prtului, mai sunt competente urmtoarele instane 1. n cererile privitoare la executarea, anularea, rezilierea sau rezoluiunea unui contract, instana locului prevzut n contract pentru executare, fie chiar n parte, a obligaiunii; 2. n cererile care izvorsc dintr-un raport de locaiune a unui nemisctor, n aciunile n justificare sau prestaiune tabular, instana locului unde se afl nemisctorul; 3. n cererile care izvorsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instana locului de plat; 4. n cererile privitoare la obligaii comerciale, instana locului unde a luat nastere sau aceea a locului plii; 5. n cererile izvorte dintr-un contract de transport, instana locului de plecare sau de sosire; 6. n cererile mpotriva unei femei cstorite, care are resedina deosebit de aceea a soului, instana resedinei femeii. 7. n cererile fcute de ascendeni sau descendeni pentru pensie alimentar, instana domiciliului reclamantului; 8. n cererile care izvorsc dintr-un fapt ilicit, instana n circumscripia creia s-a svrsit acel fapt. Competena teritorial alternativ este reglementat si de art. 11 C. pr. civ. In legtur cu coninutul acestui text este de observat c reglementeaz o competen teritorial alternativ special. Aceasta n sensul c se refer la 70 posibilitatea de soluionare de ctre mai multe instane competente numai a cererilor de despgubiri n materie de asigurare. Astfel, potrivit dispoziiilor art. 11 alin. 1 C. pr. civ , n materie de asigurare, cel n drept a pretinde despgubiri are posibilitatea s se adreseze uneia dintre urmtoarele instane n circumscripia creia se afl: a) domiciliul asiguratului; b) bunurile asigurate; c) locul unde s-a produs accidentul. Este de menionat c alturi de aceste instane ca fiind deopotriv competent figureaz si instana sediului societii de asigurare care, n proces, urmeaz s i se atribuie calitatea de prt. Este, de asemenea, de menionat c n materie de asigurri maritime si fluviale potrivit alin. ultim al art. 11 C. pr. civ dispoziiile privitoare la competena alternativ nu sunt aplicabile. 3.5. Competena teritorial excepional Competena teritorial excepional se prezint, ca o derogare complet si exclusiv de la regula tradiional actor sequitur forum rei. Drept urmare, ea poate fi definit ca fiind competena prin care se impune ca anumite pricini civile, n funcie de obiectul lor, s fie soluionate numai de instanele expres artate de lege. Ct priveste justificarea acestei competene, n linii mari, se poate reine c s-a avut n vedere cu ocazia reglementrii ei att ntrunirea intereselor litigioase

ale prilor n faa aceleasi instane, ct si o facilitare corespunztoare n ceea ce priveste administrarea probelor. Competena teritorial excepional este reglementat de art. 13-16 C. pr. civ. Pornindu-se de la clasificarea bunurilor n mobile si imobile, prin art. 13 alin. 1 C. pr. civ. se dispune c: cererile privitoare la bunuri nemisctoare se fac numai la instana n circumscripia creia se afl nemisctoarele. Este de observat innd cont de condiia impus c domeniul de aplicare a acestei dispoziii este circumscris la aciunile reale imobiliare cunoscute: aciunea n revendicare, aciunea confesorie si aciunea negatorie. La aceste aciuni, n mod evident, trebuie adugate si aciunile posesorii care prin obiectul lor sunt considerate ca aciuni reale imobiliare. Justificarea acestei competene se nscrie n cadrul general menionat. Aceasta n sensul c instana de la locul siturii imobilului este cea mai n msur s cunoasc si s administreze probele necesare: expertize, cercetarea la faa locului, informaii care s se refere la eventualele sarcini sau garanii etc. Subliniind caracterul de excepie a regulii nscris n art. 13 alin. 1 C. pr. civ, n acelasi timp, se impune a fi reinut si aplicarea ei constan n practica judiciar. In contextul unei generalizri a fundamentului lor legal, aciunile personale imobiliare stau alturi de aciunile reale imobiliare propriu-zise. Astfel, aciunile personale imobiliare se consider a fi acele aciuni care se refer la 71 valorificarea unor drepturi de crean imobiliar si a impunerii obligaiilor lor corespunztoare. Sunt aciuni personale imobiliare aciunile: prin care se pretinde predarea unui bun imobil vndut; pentru garantarea imobilului construit sau vndut; aciunea ipotecar; aciunea n constatarea vnzrii unui imobil pe baz de antecontract; aciunea n grniuire; cererile pentru urmrirea silit imobiliar s. a. Problema care se pune n legtur cu aceste aciuni este aceea a determinrii instanei competent s le soluioneze. n literatura juridic se face precizarea n baza art. 10 pct. 1 si 2 C. pr. civ. c ne-am afla n prezena unei competene teritoriale alternative care include deopotriv instana domiciliului prtului si cea a locului siturii bunului imobil. Pe de alt parte, nu este lipsit de interes s observm, c aceste aciuni pun n discuie n ultim analiz coninutul unor raporturi juridice civile care sunt grefate pe fondul unor drepturi reale (de proprietate). Asa fiind, socotim c soluionarea acestor aciuni, dup caz, se impune a fi fcut de instana locului unde imobilul la care aciunea se refer este situat. In consecin, dup aprecierea noastr, dispoziia nscris n art. 13 alin. 1 C. pr. civ., pentru motive de utilitate practic, trebuie socotit ca fiind de aplicare general: att pentru aciunile reale propriu-zise ct si pentru aciunile personale imobiliare. n practica judiciar s-a pus n dese rnduri problema conflictului dintre dispoziiile art. 607 C. pr. civ. si art. 13 alin. 1 C. pr. civ. Referitor la acest conflict precizm c el s-a ivit n legtur cu desfacerea cstoriei n cazurile n care, prin aceeasi aciune, s-a cerut mprirea unui bun imobil proprietate comun situat n circumscripia unei alte instane dect aceea n care soii si-au avut ultimul lor domiciliu comun. Altfel spus, s-a pus problema dac instana ultimului domiciliu comun al soilor, competent n baza art. 607 C. pr. civ. s soluioneze aciunile de divor, dobndeste sau nu si competena de a soluiona cererile cu privire la mprirea bunurilor comune imobiliare care n baza art. 13

alin. 1 C. pr. civ., sunt de competena instanei n a crei raz teritorial sunt situate acele bunuri. n mod corect, avndu-se n vedere caracterul accesoriu al cererilor de mprire a bunurilor comune imobiliare, s-a decis c instana de la ultimul domiciliu comun al soilor, competent s soluioneze aciunea de divor, devine competent s dispun n baza art. 36 din Codul familiei si art. 17 din C. pr. civ. si asupra mpririi bunurilor comune imobile, chiar dac asemenea bunuri se afl n circumscripia altei judectorii. Se impune a fi reinut, de asemenea, faptul c n ipoteza n care cererea pentru mprirea bunurilor imobile comune este introdus separat, dup desfacerea cstoriei, ea si pierde caracterul de accesorialitate. Drept urmare, ntr-o atare ipotez urmeaz a fi aplicate dispoziiile art. 13 alin. 1 C. pr. civ., care formeaz dreptul comun n materie si nu dispoziiile art. 36 din C. familiei si 17 72 din C. pr. civ. competena revenind astfel instanei n a crei raz teritorial se afl imobilul. Competena teritorial excepional este reglementat si de art. 14 C. pr. civ. Prin acest articol se determin competena teritorial excepional n materie de mostenire. Astfel, sunt de competena instanei celui din urm domiciliu al persoanei decedate urmtoarele categorii de aciuni: a) aciunile privind validitatea sau executarea dispoziiilor testamentare; b) aciunile prin care creditorii defunctului ridic pretenii privitoare la mostenire, precum si cele prin care mostenitorii si valorific preteniile unii contra altora, ca succesori; c) aciunile legatarilor sau ale creditorilor persoanei decedate mpotriva vreunuia dintre mostenitori sau mpotriva executorului testamentar. Dup cum se subliniaz n literatura juridic de specialitate, la fundamentarea acestei reglementri stau dou consideraii: 1) la ultimul domiciliu al de cujusului se gsesc, de regul, bunurile succesorale, precum si dovezile privind creanele si datoriile succesiunii; b) aici, la domiciliului de cujusului, urmeaz a fi efectuat partajul succesoral, care intereseaz deopotriv pe mostenitori si terele persoane. Asa fiind, cele trei grupe de aciuni menionate, prin obiectul lor si calitatea persoanelor interesate, vor atrage ntotdeauna si n mod absolut competena unei singure instane: cea n raza creia de cujusul a avut ultimul domiciliu. Este de observat c n practic n unele cazuri dispoziiile art. 14 C. pr. civ. se pot afla n conflict cu cele ale art. 13 C. pr. civ. Aceasta ca urmare a faptului c o aciune dintre cele prevzute de art. 14 C. pr. civ. ar putea include si pretenii cu privire la un bun imobil, aflat la masa succesoral, care nu se afl situat n raza teritorial a instanei celui din urm domiciliu al de cujusului. In asemenea situaii, datorit complexitii problemelor pe care le ridic procesele cu privire la mostenire, credem c instana celui din urm domiciliu al de cujusului trebuie s aib prioritate fa de instana locului unde se afl situat bunul imobil. Exist si alte norme juridice care implic reglementri cu caracter de excepie n materie civil n domeniul competenei teritoriale. Sunt de observat dispoziiile art. 15 si 16 C. pr. civ., care reglementeaz dou cazuri de competen teritorial excepional si anume: a) cererile n materie de societate, care sunt de competena instanei locului unde societatea si are sediul principal (art. 15); b) cererile n materia reorganizrii judiciare si a falimentului, care sunt de competena exclusiv a instanei n circumscripia creia comerciantul si are principala asezare comercial (art. 16)

4. Incidentele de procedur 4.1 Noiune n sens larg prin incidente de procedur se neleg toate situaiile si aspectele litigioase care se ivesc n cursul judecrii unei cereri principale si 73 reclam n privina soluionrii lor, ca regul general, competena aceleasi instane sesizate. Este ns de precizat c accepiunea larg a incidentelor de procedur include dou categorii distincte: prima, aceea a incidentelor care se adaug cererii principale fr a modifica cu nimic cadrul iniial stabilit asupra prilor, obiectului si cauzei n care urmeaz s aib loc dezbaterile; a doua, aceea a incidentelor care se adaug cererii principale si atrag n privina celor trei elemente modificarea cadrului procesual al dezbaterilor. Deosebirea esenial dintre aceste dou categorii ale incidentelor de procedur face necesar si precizarea denumirii lor; pentru prima categorie, incidente simple, iar pentru cea de a doua, cereri incidente. Este cazul s precizm, n acest context, c diferenierea dintre aceste dou categorii a incidentelor de procedur se evideniaz si prin regimul lor juridic diferite din punct de vedere al competenei instanei sesizate. 4.2. Incidentele simple; competena instanei sesizate de a le soluiona. Este de precizat, nainte de toate, c incidentele simple se identific n cea mai mare parte cu excepiile de procedur propriu-zise. Astfel, fr a se integra n coninutul aprrilor de fond, incidentele simple au menirea prin invocarea lor de ctre oricare dintre prile litigante s asigure n desfsurarea proceselor civile ritmul necesar si mersul lor firesc n condiiile si formele stabilite de lege. Asa fiind, noiunea incidentelor simple de procedur include n coninutul ei aspecte si probleme dintre cele mai diverse. Sunt de reinut ca fcnd parte din categoria incidentelor simple de procedur urmtoarele: a) incidentele relative la modul de compunere a completelor de judecat, ca de exemplu, incompatibilitatea, abinerea si recuzarea judectorilor; b) incidente privitoare la diferitele msuri pe care instana trebuie s le ordone din oficiu sau n urma sesizrii, cum sunt, de exemplu, timbrarea aciunii, anularea unor acte de procedur care n-au fost legal ntocmite sau aduse la ndeplinire; c) incidente privitoare la probe, cum ar fi, de exemplu, nscrierea n fals sau verificarea de scripte; d) incidente relative la competen, ca de pild, excepia de necompeten, de conexitate sau de litispenden s. a. Incidentele simple de procedur nu complic litigiul n care sunt invocate. Aceasta pe motiv c formele si condiiile pe care le impune legea n desfsurarea judecii au menirea s asigure ordinea legal si s disciplineze ntreaga activitate procesual. Asa fiind, incidentele simple de procedur vin si se adaug aprrilor de fond. Si chiar mai mult: se impun a fi soluionate cu prioritate naintea acestora ( art. 137 alin. 1 C. pr. civ.). Ne aflm, asadar, n privina soluionrii lor, n prezena aceleasi reguli judectorul aciunii este si judectorul excepiunii. 74 Motivaia se consider a fi, n special, de ordin practic. Astfel, orice instan sesizat cu judecarea unei cauze civile este socotit a fi cea mai n msur prin calificare si locul ocupat s cunoasc si s rezolve toate incidentele simple de procedur care se ridic n faa ei n legtur cu acea cauz.

4.3. Cererile incidente: noiunea si gruparea lor. Dup cum s-a subliniat n literatura de specialitate, cererile incidente reprezint toate cererile care intervin n cursul unui proces deschis, aducnd n discuie alte preteniuni dect cele formulate prin reclamaiunea principal. Ct priveste gruparea lor se are n vedere persoana de la care eman. Astfel, cererile incidente pot emana de la: reclamant, sub forma cererilor adiionale; prt, sub forma cererilor reconvenionale, chemarea n garanie sau artarea titularului dreptului; tere persoane interesate, sub forma interveniei principale si accesorii. 4.4. Problemele determinrii instanei competente de a soluiona cererile incidente. Din perspectiva unei priviri de ansamblu se impune a fi fcut, mai nti, precizarea c instana competent s soluioneze cererea principal nu devine, n mod automat, competent s soluioneze si toate cererile incidente. In al doilea rnd, se impune a fi precizat faptul c n determinarea instanelor competente care s judece unele dintre cererile incidente trebuie avute n vedere ambele aspecte: instana ca organ si modul n care aceasta trebuie s fie constituit. In al treilea rnd, n mod cu totul special, se impune a fi avut n vedere comparativ cu cea a cererii principale valoarea pretenei care este dedus judecii pe calea cererilor incidente. Precizrile de amnunt se impun a fi fcute, n mod separat, pe urmtoarele categorii: cereri adiionale, cereri reconvenionale si cereri de intervenie. 4.5. Determinarea competenei n cazul cererilor adiionale. De regul, n orice proces civil cadrul juridic n care urmeaz a se desfsura judecata este fixat de reclamant prin cererea de chemare n judecat. Drept urmare, de obiectul cererii de chemare n judecat va depinde si determinarea instanei competente. Este ns posibil, n unele cazuri, ca activitatea judiciar s excead limitelor nceputului. Aceasta n sensul c reclamantul, printr-o cerere adiional, poate s-si modifice cererea iniial de chemare n judecat si astfel, dac este cazul, s pun din nou n discuie competena instanei sesizate. Asa fiind, este necesar a se stabili n ce msur cererea adiional de modificare se ncadreaz sau excede limitelor n care instana iniial sesizat este n drept s-si desfsoare activitatea. In aceast privin, n mod deosebit, intereseaz luarea n considerare a criteriului valorii obiectului litigiului. Aceasta n sensul determinrii competenei unei alte instane dect cea sesizat care urmeaz s soluioneze cauza n 75 funcie de ultimele aprecieri pe care reclamantul le face prin cererea adiional de modificare. 4.6. Determinarea competenei n cazul cererilor reconvenionale. Dup cum am mai avut ocazia s artm, cererile reconvenionale nu sunt si nici nu pot fi asimilate cererilor accesorii. Drept urmare, din punct de vedere al competenei de a fi soluionate, n raport de cererea de chemare n judecat denumit si principal a reclamantului si respectiv fa de instana investit cu judecarea acestei cereri, se pot distinge n legtur cu cererile reconvenionale urmtoarele trei situaii: a) ambele cereri, principal si reconvenional, sunt cuprinse n limitele instanei deja sesizate; b) cererea reconvenional depseste ca valoare limitele stabilite pentru instana competent s judece aciunea reclamantului si separarea lor este posibil; c) cele dou cereri, principal si

reconvenional, desi prin natura sau valoarea lor reclam competena unor instane diferite, sunt strns legate ntre ele si separarea lor nu este cu putin. a) In ceea ce priveste prima situaie este de observat c ambele cereri sunt cuprinse n limitele competenei instanei deja sesizate. Drept urmare, reuniunea lor n cadrul aceluiasi litigiu si naintea aceleeasi instane sau complet de judecat, avndu-se n vedere avantajele judecrii lor deodat, nu comport nici o dificultate. Este totusi de menionat c, desi sunt reunite n cadrul aceluiasi litigiu, cele dou cereri n soluionarea lor si pstreaz individualitatea. b) In ceea ce priveste cea de a doua situaie, care se refer la separarea cererii reconvenionale de cererea principal, se impune a fi avut n vedere regimul lor procedural distinct att sub aspectul competenei de a fi soluionate n prima instan, ct si n ceea ce priveste judecata n cile de atac. In eventualitatea n care se spune problema prioritii n soluionarea cererii principale, judecarea cererii reconvenionale poate fi suspendat. Aceasta pe motiv c ntr-o atare ipotez cererea principal se consider a fi pentru cererea reconvenional o chestiune prejudicial. c) In situaia n care cele dou cereri prin valoarea obiectului lor atrag competena unor instane diferite, iar separarea lor nu este cu putin, competena urmeaz a fi stabilit n favoarea uneia dintre cele dou instane sau complete potrivit regulii qui potest majus potest et minus (cine poate mai mult poate si mai puin). 4.7. Competena n cazul cererilor de intervenie. Raportate prin coninutul lor la cererea principal, cererile de intervenie se pot mpri n dou categorii: independente de cererea principal si care i se altur acesteia, ca accesorii. Face parte din categoria cererilor independente numai intervenia n interes propriu, iar toate celelalte forme se includ n categoria cererilor accesorii. Intr-adevr, cererea de intervenie n interes propriu promovat de terele persoane pentru aprarea unor drepturi ce le aparin se remarc printr-o situaie 76 de independen fa de cererea principal. Asa fiind, socotim c n cazul cererilor de intervenie n interes propriu, n privina instanei competente de a le soluiona, trebuie fcute aceleasi distincii ca si n cazul cererilor reconvenionale. In acest sens, se impune a fi reinut c ceea ce le aseamn constituind n justificarea ideii de simetrie esenialul este situaia lor de aciuni distincte si independente fa de aciunea principal, iar ceea ce le deosebeste este doar persoana de la care eman: prt, n cazul cererilor reconvenionale si o ter persoan n cazul interveniei n interes propriu. Celelalte cereri de intervenie, cum sunt cele fcute n interesul uneia din pri, de chemare n garanie sau care privesc artarea titularului dreptului, apar ca accesorii fa de cererea principal. Aceasta pe motiv c se afl fa de cererea principal ntr-un raport de dependen cauzal necesar si ca atare nu pot fi separate de ea. In raport de aceast caracterizare n baza art. 17 C. pr. civ. competena de a le soluiona va reveni ntotdeauna instanei investite cu judecarea cererii principale. 5. Prorogarea de competen 5.1. Noiunea si felurile prorogrii de competen. Este posibil ca o instan judectoreasc n mod valabil s poat judeca si anumite cauze civile care, dup lege, ntr n atribuiile altor instane. In atare cazuri ne aflm n prezena unor extindere sau prelungiri ale atribuiilor

jurisdicionale, cunoscut sub denumirea de prorogare de competen. Asadar, prorogarea de competen reprezint posibilitatea recunoscut instanelor judectoresti de a-si extinde competena pentru a judeca si alte cauze civile pe care n mod obisnuit, n cadrul competenei lor normale, nu le-ar fi putut judeca. Prorogarea de competen desi se nfiseaz ca o derogare de la regulile normale de competen este pus totusi n eviden prin utilitatea ei: se face n interesul unei mai bune administrri a justiiei n pricinile civile. Prorogarea de competen n materie civil poate avea temeiuri diferite: legea, hotrrile judectoresti sau convenia prilor. Asadar, vom distinge prorogarea legal, prorogarea judiciar si prorogarea convenional. 5.2. Regulile generale ce trebuie respectate cnd se pune problema unei prorogri de competen. Pentru efectuarea unei prorogri de competen indiferent de temeiul ei trebuie respectate anumite reguli generale de jurisdicie. Astfel, o prim regul ar fi aceea c prorogarea de competen poate avea loc numai n cadrul aceluiasi sistem de organe. aceasta nseamn c prorogarea nu poate avea loc atunci cnd aciunea asupra creia un organ jurisdicional urmeaz s-si extind competena aparine, potrivit regulilor privitoare la determinarea competenei generale, unui alt organ de jurisdicie. 77 A doua regul, pentru realizarea unei prorogri de competen, se identific cu respectarea dispoziiilor de natur imperativ privitoare la reglementarea competenei, n general, n cadrul aceluiasi sistem de organe. Aceasta nseamn c, n principiu, o instan judectoreasc care urmeaz s-si proroge competena nu poate s-si atribuie nici competena teritorial de excepie a unei alte instane de acelasi grad si nici competena material a unui organ mai mare sau mai mic n grad. A treia regul este aceea potrivit creia, pentru ca prorogarea s poat avea loc, trebuie ca aciunile ce urmeaz a fi ntrunite atunci cnd este cazul s se gseasc n aceeasi faz procesual. Altfel spus, cnd se iveste necesitatea unui cumul ntre dou aciuni, prorogarea de competen se poate realiza numai dac sunt respectate pentru ambele aciuni fazele normale de desfsurare a activitii judiciare: judecata n fond si controlul judiciar. 5.3. Prorogarea legal de competen. Prorogarea legal de competen se evideniaz att ca o derogare, ct si ca o extindere pe care legea o consider necesar si util, fa de reglementarea general si comun a competenei instanelor judectoresti n materie civil. Intr-o alt exprimare mai simpl se poate spune c prorogarea de competen este legal atunci cnd o instan judectoreasc si extinde sau si prelungeste competena n temeiul unei dispoziii exprese a legii pe seama competenei generale a unei alte instane. Ct priveste reglementarea propriu-zis sunt de examinat dou situaii: prima, care se refer la cererile accesorii si incidente; a doua care se refer la cererile distincte si independente legate ntre ele. a) Prorogarea legal de competen n cazul cererilor accesorii si incidente. Articolul 17 C. pr. civ. cuprinde dispoziia potrivit creia: cererile accesorii si incidente sunt n cderea instanei competente s judece cererea principal. Fundamentat pe ideea dependenei cauzale aceast dispoziie si gseste aplicarea n cele mai diferite situaii. Astfel, n sfera prorogrii legale de

competen bazat pe dispoziia cuprins n art. 17 C. pr. civ. pot intra: a) capetele de cerere dependente de pretenia principal si formulate n completarea acesteia, care, dac ar fi solicitate n mod separat, dup judecarea pretenei principale, ar fi de competena altor instane dect cea sesizat; b) cererile cu privire la luarea unor msuri asigurtorii care se gsesc n raport de dependen fa de cererea principal aflat n curs de soluionare; c) cererile reconvenionale si de intervenie n interes propriu atunci cnd acestea nu depsesc limitele instanei sesizate cu judecarea cererii principale; d) toate cererile n mod necondiionat prin care, n procesele pendinte, sunt introduse terele persoane; aceasta pe motiv c aceste cereri cu excepia celei de intervenie n interes propriu se gsesc ntr-un raport de dependen fa de cererea principal aflat n curs de soluionare. 78 Avem rezerve ns fa de precizarea potrivit creia ne-am gsi n prezena unei prorogri legale de competen bazat pe art. 17 C. pr. civ. n cazul cererilor privitoare la luarea unor msuri provizorii pe timpul procesului de divor. Avem n vedere c aceste cereri, dup cum se precizeaz n art. 6132 C. pr. civ. implic o procedur special si anume: prin ordonan presedinial Cererile de ordonan presedinial la care se refer art. 6132 C. pr. civ. sunt n direct legtur cu aciunea principal de divor. Aceast legtur credem noi nu le imprim ns si caracterul de a fi considerate ca incidente sau accesorii ale acesteia. In aceast privin bazai pe economia textelor n discuie se poate motiva c: a) o procedur special nu poate fi integrat prin prorogare ntr-o alt procedur special si nici chiar n una de drept comun; b) instana competent este limitat n atributele sale putnd ordona si, dac este cazul, modifica sau revoca numai msurile vremelnice cu privire la ncredinarea copiilor minori, la obligaia de ntreinere, la alocaia pentru copii si folosirea locuinei (art. 6132 C. pr. civ.); c) instana investit cu judecarea aciunii de divor are deja prorogat competena asupra acelorasi chestiuni litigioase care sunt cu adevrat accesorii urmnd a se pronuna asupra lor cu ocazia rezolvrii fondului cauzei; d) se impune a fi avute n vedere si aspectele procedurale diferite ale celor dou proceduri, separnd astfel complet o judecat de cealalt.In concluzie, se poate reine c cererile la care se refer art. 6132 C. pr. civ. au caracter autonom si nu pot fi soluionate prin prorogare de instana nvestit cu aciunea de divor. b) Prorogarea legal de competen n cazul cererilor distincte si independente legate ntre ele. Potrivit art. 164 C. pr. civ. se poate cere ntrunirea mai multor pricini ce se afl naintea aceleiasi instane sau instane deosebite, de acelasi grad al cror obiect si cauz au ntre dnsele o strns legtur. Ct priveste instana care urmeaz s-si proroge competena pentru a soluiona si pricina cu care este investit o alt instan sunt de observat precizrile fcute prin ultimele alineate ale aceluiasi text: instana mai nti investit (alin. 3) sau instana a crei competen este determinat n mod absolut (alin. 4). O caracteristic a acestei prorogri legale de competen este aceea c ea nu opereaz n mod automat. Astfel, este de observat c la baza acestei prorogri legale de competen se afl, att norma de drept menionat ct si n mod succesiv si corelat hotrrile judectoresti de aplicare: mai nti cea de dezinvestire din partea instanei care primeste excepia de conexitate si apoi cea

de investire din partea instanei de trimitere care si prorog competena. 5.4. Prorogarea judiciar de competen. Prorogarea judiciar de competen const n obligaia ce revine anumitor instane judectoresti de a-si extinde competena pentru a judeca anumite cauze 79 civile care nu intr n competena lor normal ce le sunt trimise de alte instane judectoresti n baza unor hotrri pe care nu le pot refuza sau contesta. In literatura juridic prorogarea judiciar de competen este considerat ca o simpl variant a prorogrii legale. Astfel, se subliniaz c att emiterea unei hotrri judectoresti de prorogare, ct si obligaia de a fi pus n executare nu pot avea loc dect n baza si aplicarea unei dispoziii exprese a legii. Suntem totusi de prere c specificul acestei prorogri de a fi, n ultim instan, judiciar trebuie reinut si pstrat n determinarea ei. Astfel, n msura n care nu intervine n acest sens o hotrre judectoreasc nu se poate vorbi de o prorogare judiciar de competen. Sunt cazuri de prorogare judiciar de competen: a) casarea cu trimitere la o alt instan de acelasi grad cu aceea care a pronunat hotrrea care a fost casat (v. art. 312 alin. 6 C. pr. civ.); b) strmutarea pricinilor de la instanele investite la alte instane, n cazurile prevzute de lege (art. 37 si 40 C. pr. civ.); c) comisiile rogatorii pentru administrarea unor probe (art. 169 C. pr. civ.); d) trimiterile la alte instane de acelasi grad, n cazurile n care din pricina recuzrii judectorilor la instanele investite nu se poate alctui completul de judecat ( art. 30 si 33 C. pr. civ.). Este de observat c n cazurile menionate cu excepia comisiei rogatorii pentru administrarea probelor hotrrile sunt date de instane superioare n grad fa de instanele pe seama crora s-a stabilit extinderea competenei. Asa fiind, oportunitatea acestor hotrri nu poate fi pus n discuie de ctre instanele de trimitere. 5.5. Prorogarea convenional de competen. Prorogarea convenional de competen rezult dintr-o convenie a prilor prin care acestea aleg si nvestesc cu judecarea unei cauze civile nscut sau care urmeaz a lua nastere ntre ele o alt instan dect aceea pe care o arat legea. Prorogarea convenional de competen implic n coninutul ei urmtoarele dou trsturi: a) convenia prilor de a deroga de la competena legal; b) limitarea capacitii prilor de a se nelege si conveni asupra competenei unei instane alta dect aceea pe care o arat legea numai n cazul n care competena este relativ. Asupra prorogrii convenionale de competen n sensul precizrilor fcute mai sus se dispune n principiu prin art. 19 C. pr. civ. Cmpul de aplicare a acestei dispoziii nu poate fi ns limitat numai la pricinile privitoare la bunuri. innd seama de trsturile generale menionate, urmeaz s conchidem c prorogarea convenional de competen poate avea loc n orice materie inclusiv de competen ce urmeaz a fi nlturate prin convenia prilor au caracter dispozitiv. Reinem n acest sens precizarea fcut prin nssi dispoziiile art. 19 C. pr. civ., conform cruia prile nu se pot nelege si deroga de la dispoziiile art. 13 si 14 C. pr. civ., care au caracter imperativ, ct si concluzia 80 care se poate desprinde din dispoziiile art. 607 C. pr. civ., n sensul c n materie de divor, prile nu se pot nelege si stabili competena uneia sau a alteia dintre instanele despre care se face vorbire n acest text. Aceasta pe motiv c ordinea

determinat de situaiile avute n vedere domiciliul comun, domiciliul prtului si domiciliul reclamantului este imperativ. Prorogarea convenional de competen poate fi determinat anterior sau concomitent cu nasterea litigiului. Anterior nasterii litigiului prin inserarea n contractul ncheiat ntre pri a unei clauze cu privire la determinarea unei anumite instane competente, n caz de litigiu, alta dect cea pe care o arat legea si concomitent cu nasterea litigiului prin investirea de ctre reclamant a unei alte instane dect aceea pe care o arat legea, investirea pe care prtul o accept prin aceea c nu invoc excepia de necompeten. In privina formelor, sunt de menionat ca avnd eficien manifestrilor de voin exprese: att n cazul n care prile convin, n scris sub forma unei clauze inserat n contract nainte de nasterea litigiului, ct si n cazul n care prtul, n mod verbal, ader la competena instanei sesizate, dup nasterea litigiului. Se pune problema dac prtul, n aceast din urm situaie, nu ar putea adera la competena instanei sesizate si n mod tacit prin neinvocarea excepiei de necompeten. Rspunsul este negativ. Efectul neinvocrii excepiei de necompeten relativ, in limine litis, fiind acela al decderii prtului din dreptul de a mai invoca aceast excepie si nicidecum acela al aderrii sale tacite la competena instanei sesizate. Asa fiind, urmeaz s conchidem c instana sesizat va rmne totusi competent s judece cauza pe temeiul juridic al sanciunii decderii prtului din dreptul de a invoca excepia de necompeten si nu pe acela al prorogrii convenionale dedus dintr-o acceptare tacit din partea acestuia. 6. Excepiile si conflictele privitoare la competen 6.1. Consideraii generale Respectarea regulilor privitoare la determinarea competenei instanelor judectoresti n materie civil implic, nainte de toate, o aplicare consecven a principiului legalitii. Este suficient, din acest punct de vedere, s amintim c potrivit art. 105 alin. 1 din C. pr. civ.: actele de procedur ndeplinite de un judector necompetent sunt nule. In prezena acestei dispoziii si pentru a evita consecinele ei, reglementarea competenei instanelor judectoresti include, ntre altele, att posibilitatea prevenirii nclcrilor, ct si pe aceea a corectrii greselilor care ar putea fi svrsite. Reinem deci, c dreptul instanelor judectoresti de a cerceta legalitatea respectrii dispoziiilor privitoare la determinarea competenei n materie civil se relev si se poate exercita, fie n urma invocrii necompetenei pe cale de excepie, adic n mod direct n faa instanei investite, urmrindu-se 81 prentmpinarea pronunrii unor hotrri nelegale sub aspectul competenei, fie prin exercitarea unor ci de atac, adic pe calea controlului judiciar, urmrindu-se desfiinarea hotrrilor judectoresti pronunate cu nclcarea regulilor privitoare la competen. Calea excepiei declinatorii de competen, fa de posibilitatea folosirii cilor de atac, se impune cu prioritate, iar din punct de vedere al scopului urmrit este si mult mai avantajoas. Astfel: a) ofer posibilitatea ca orice instan sesizat s-si poat verifica propria competen; b) are menirea s prentmpine desfsurarea activitii judiciare si pronunarea n final a unor hotrri nelegale date cu nclcarea regulilor privitoare la competen; c) implic si posibilitatea de a fi asigurate si alte cerine ale competenei cum sunt cele ale litispendenei si conexitii.

Calea excepiei declinatorii de competen nu este ns lipsit si de unele inconveniente sau surprize: n concret, aceea de a fi sursa unor conflicte de competen, nscute ca urmare a faptului c instana de trimitere artat a fi cea competent refuz s primeasc declinarea fcut n favoarea ei. Ceea ce este esenial n determinarea aspectelor privitoare la excepiile declinatorii si conflictele privitoare la competen este succesiunea lor. Drept urmare, n cele ce urmeaz, vor fi examinate: mai nti, excepiile declinatorii de competen, iar n al doilea rnd, conflictele de competen si modul lor de rezolvare. In ceea ce priveste excepiile declinatorii de competen, reinem c este vorba de excepiile de: necompeten, litispenden si conexitate. Ct priveste conflictele de competen va fi examinat procedura care le este proprie si n cadrul creia n mod succesiv se relev nasterea si rezolvarea lor. 6.2. Excepia de necompeten 6.2.1. Noiune. Pentru a se evita urmrile judecrii unei cauze de ctre o instan necompetent, partea chemat n judecat n calitate de prt n cadrul aprrilor pe care le poate face n favoarea sa are si posibilitatea s aprecieze asupra competenei instanei sesizate si, dac este cazul, pe cale de excepie, s ridice lipsa de competen a acesteia si s cear trimiterea cauzei la instana competent. In cazul n care necompetena este absolut, excepia poate fi ridicat de oricare din prile procesului, de procuror sau chiar din oficiu de ctre instana de judecat, punnd-o n prealabil n discuia prilor. Excepia de necompeten constituie, asadar, mijlocul procesual prin care poate fi contestat competena unei instane sesizate cerndu-i-se s-si decline competena pentru a judeca pricina cu care a fost investit n favoarea unei alte instanei sau organ de jurisdicie. 82 6.2.2. Excepia de necompeten si excepia de inadmisibilitate. Excepia de inadmisibilitate implic lato sensu refuzul legal al unei instane sesizate de a judeca o cauz civil cu care a fost investit. Este de observat c att excepia de necompeten ct si cea de inadmisibilitate, dac sunt primite, produc acelasi rezultat: deznvestirea instanei sesizate. Similitudinea rezultatului, pus n eviden prin afirmarea unei stri de incompeten, vizeaz ns numai o situaie de moment. In fond, avndu-se n vedere si perspectivele de viitor ale cauzelor fa de care s-a dispus de ctre instana sesizat declinarea competenei sau inadmisibilitatea judecrii, finalitatea acestor dou excepii este total diferit. Criteriul dup care se poate stabili diferena este ct se poate de simplu. Astfel, pe ct vreme excepia de necompeten implic n mod temporar ideea unei concurene dintre instana sesizat si o alt instan sau organ de jurisdicie, excepia de inadmisibilitate implic un refuz general de a judeca pentru diverse motive prevzute de lege att al instanei sesizate ct si din partea unei alte instane sau organ de jurisdicie. 6.2.3. Dreptul de a invoca excepia de necompeten si exercitarea lui. Ceea ce pune n eviden dreptul de a invoca excepia de necompeten este caracterul imperativ sau dispozitiv al normelor nclcate. Astfel, dup distinciile ce urmeaz a fi precizate, excepia de necompeten poate fi invocat de prile litigante, din oficiu de ctre instana de judecat si de ctre procuror. a) Invocarea excepiei de necompeten de ctre prile litigante.

Trebuie s reinem dreptul de a invoca excepia de necompeten aparine, n primul rnd, prtului. Astfel, prtul este n drept s invoce necompetena instanei att n cazul n care aceasta este relativ ct si n cazul n care este absolut. Este ns necesar pentru a putea face aceasta s fie avut n vedere diferena lor de regim juridic. Astfel, excepia de necompeten rezultnd din chemarea prtului naintea unei alte instane dect aceea a domiciliului su, nefiind de ordine public, acesta poate renuna la beneficiul ei si se prezum de a fi renunat si c este deczut, n acelasi timp, din dreptul de a o mai invoca dac nu a ridicat-o in limine litis, adic pn la prima zi de nfisare si mai nainte de a pune concluzii n fond ( art. 108 alin. 3 C. pr. civ.). In cazul n care necompetena este de ordine public prtul este n drept s o invoce n orice stare a pricinii; inclusiv, pentru prima dat, n faa instanei de recurs ( art. 108 alin. 1, 162 si 304 pct. 1 si 3 C. pr. civ.). Reclamantul, este de observat c este n drept s invoce numai necompetena de ordine public. Aceast precizare cu implicarea decderii din dreptul invocrii necompetenei relative rezult din dispoziiile art. 158 alin. ultim C. pr. civ. prin care se dispune c: dac necompetena nu este de ordine 83 public, partea care a fcut cerere la instana necompetent nu va putea cere declinarea competenei. b) Invocarea excepiei de necompeten, din oficiu, de ctre instanele judectoresti. Este de principiu c orice instan judectoreasc, investit cu judecarea unei cauze civile, are mai nti obligaia legal de a-si verifica competena si de a reine acea cauz spre a fi judecat numai cnd are abilitarea de a o soluiona. Operaia juridic a verificrii competenei pe lng obligaia menionat implic si dreptul instanelor judectoresti de a invoca si pune, din oficiu, n discuia prilor excepia de necompeten: att cea absolut ct si cea relativ. Reinem c si n cazul n care necompetena este invocat, din oficiu, de ctre instana de judecat, se impune a fi avut n vedere diferenierea de regim juridic a necompetenei absolute fa de necompetena relativ. Astfel, dac necompetena este absolut instana de judecat este nu numai n drept de a invoca si pune, din oficiu, n discuia prilor, ci si s dispun declinarea, dac este cazul, n favoarea instanei competente; prin urmare, n asemenea situaie este lipsit de consecine juridice atitudinea prilor; soluia instanei de declinare a competenei nefiind dat n funcie de concluziile prilor, ci numai de stricta aplicare a regulilor imperative de competen. In cazul n care necompetena este relativ, instana de judecat o poate pune in limine litis n discuia contradictorie a prilor, dar nu este ndreptit s-si decline din oficiu competena, ci numai la cererea prilor. c) Invocarea excepiei de necompeten de ctre procuror. Dup cum am mai artat, procurorul are obligaia s vegheze la respectarea legii n activitatea instanelor de judecat. Prin urmare, dac este cazul, procurorul are si dreptul s invoce necompetena instanei sesizate si s cear declinarea n favoarea instanei competente. In contextul respectrii diferenei de regim juridic a competenei absolute fa de cea relativ si indiferent de forma n care particip la proces, reinem c procurorul poate invoca necompetena numai n cazul n care urmeaz a fi asigurat respectarea normelor de competen imperative. 6.2.4. Prioritatea soluionrii excepiei de necompeten. Este de

menionat, pentru importana ei, c excepia de necompeten, ca regul general, se impune a fi soluionat, naintea tuturor altor excepii. Prioritatea n soluionare fa de alte excepii care ar putea fi invocate n mod simultan si gseste explicaia si suportul legal n dispoziiile art. 105 alin. 1 C. pr. civ. Aceasta n sensul c soluiile ce ar putea fi date altor excepii se pot considera dac excepia de necompeten ar fi n cele din urm admis a fi nule pe motivul incompetenei judectorului. Din afirmarea acestei prioriti decurge si consecina c excepia de necompeten nu poate fi unit n baza art. 137 alin. 2 C. pr. civ. cu fondul cauzei. Dup prerea noastr, problema competenei sau incompetenei instanei 84 sesizate trebuie s fie rezolvat, n mod exclusiv , prin raportarea la starea de fapt si de drept afirmat si dedus judecii prin cererea de chemare n judecat. Considerm, deci, c pentru rezolvarea excepiei de necompeten nu se impune administrarea de probe care s justifice unirea ei cu fondul cauzei. In determinarea prioritii n soluionarea excepiei de necompeten se impune a fi avut n vedere, dac este cazul, existena unei alte prioriti si anume: aceea a excepiei de netimbrare a aciunii. Aceasta pe motiv c plata taxelor de timbru trebuie fcut n mod anticipat sesizrii instanei. 6.2.5. Soluiile ce pot fi pronunate asupra excepiei de necompeten. In conformitate cu dispoziiile art. 158 alin. 2 si 3 C. pr. civ. excepia de necompeten poate fi respins sau admis. a) Dac instana respinge excepia de necompeten si se declar necompetent s judece cauza, ea va psi la cercetarea si soluionarea acesteia n fond. Partea nemulumit de modul cum a fost rezolvat excepia va putea s atace, cu apel sau recurs, ncheierea prin care s-a dispus respingerea numai dup darea hotrrii asupra fondului. b) Dac instana admite excepia de necompeten si se declar necompetent s judece cauza, va da o hotrre de declinare de competen prin care va dispune trimiterea cauzei la instana sau organul cu activitate jurisdicional competent. Este ns de observat c hotrrea prin care se dispune admiterea excepiei de necompeten este susceptibil de a fi atacat cu recurs n termen de 5 zile de la data pronunrii hotrrii. Asa fiind, trimiterea cauzei la instana artat a fi competent s judece cauza nu se poate face dect dup ce hotrrea declinatorie de competen a rmas irevocabil. 6.2.6. Hotrrea declinatorie de competen si efectele ei. Hotrrea prin care este admis excepia de necompeten poart si denumirea de declinator de competen. Este de observat c aceast hotrre, n ceea ce priveste efectele, prezint un caracter limitativ. Astfel, hotrrea declinatorie de competen, rmas irevocabil, n mod limitat, produce numai efectul declarativ de incompeten a instanei sesizate. Hotrrea declinatorie de competen nu produce dect efectul unei nvestiri simple si neobligatorii n privina judecrii cauzei trimise. Astfel, n mod simetric instana de trimitere este n drept s aprecieze si s decid asupra propriei sale competene. In consecin, declinatorul de competen poate fi primit sau refuzat. In ipoteza n care instana de trimitere primeste declinatorul de competen ea se nvesteste cu judecarea cauzei printr-o apreciere proprie si nu impus prin hotrrea declinatorie de competen stabilit n favoarea sa.

In legtur cu refuzul de a primi declinatorul de competen sunt de menionat dou ipoteze: prima, aceea a unei declinri succesive n favoarea unei 85 alte instane, cu dreptul instanei de trimitere de a aprecia si ea asupra declinrii fcut n favoarea sa; a doua, aceea a unei declinri reciproce de competen, printr-o hotrre rmas irevocabil care ntrerupe cursul normal al desfsurrii activitii judiciare n favoarea instanei care s-a desesizat de judecarea cauzei, ceea ce d nastere la un conflict negativ de competen. 6.3. Excepia de litispenden 6.3.1. Noiune. Este de precizat, n primul rnd, c sursa strii de litispenden o constituie competena teritorial alternativ. Aceasta pe motiv c starea de litispenden presupune sesizarea succesiv si n mod legal a dou sau mai multe instane, deopotriv competente, cu judecarea aceleiasi cauze civile. Asadar, excepia de litispenden implic modalitatea juridic procesual de a face cunoscut situaia n care dou sau mai multe instane de fond, deopotriv competente, sunt sesizate n mod succesiv cu judecarea aceleiasi cauze civile. 6.3.2. Condiiile ce se cer a fi ndeplinite pentru invocarea excepiei de litispenden. Asupra excepiei de litispenden se dispune prin art. 163 alin. 1 C. pr. civ.: nimeni nu poate fi chemat n judecat pentru aceeasi cauz, acelasi obiect si de aceeasi parte naintea mai multor instane. Pentru ca excepia de litispenden s poat fi invocat n baza acestei prevederi legale este necesar a fi justificate trei condiii. Acestea sunt: a) aceeasi aciune s fie succesiv introdus n faa a dou instane, competente n mod egal s judece cauza; b) aciunea s aib aceleasi pri reclamant si prt n aceeasi calitate; c) aciunea formulat de reclamant mpotriva prtului s aib acelasi obiect si s fie fondat pe aceeasi cauz juridic. Dup cum se subliniaz n literatura juridic starea de litispenden implic un conflict latent ntre dou instane judectoresti si prezint pericolul fiind sesizate cu aceeasi pricin si deopotriv competente de a fi pronunate dou hotrri contradictorii. Drept urmare, excepia de litispenden, are ca scop s anticipeze asupra autoritii lucrului judecat, cutnd s previn pronunarea a dou sau mai multe hotrri n aceeasi cauz. Aceast finalitate urmeaz a fi realizat prin invocarea strii de litispenden si reunirea celor dou aciuni identice prin elementele lor de structur n faa unei singure instane. Am aduga la aceast justificare si observaia c, dup prerea noastr, excepia de litispenden implic n coninutul ei si finalitatea excepiei de necompeten. Astfel din moment ce reclamantul si-a epuizat dreptul de opiune prin alegerea si sesizarea primei instane ultima instan se poate considera c a devenit necompetent. 6.3.3. Aspectele procesuale ale excepiei de litispenden. Dup cum se prevede n art. 163 alin. 2 C. pr. civ., excepia de litispenden se va putea ridica de pri sau de judector n orice stare a pricinii n faa instanelor de fond. 86 Care este instana n faa creia urmeaz a fi ridicat excepia de litispenden? Dat fiind c dreptul de opiune al reclamantului se epuizeaz prin sesizarea primei instane, a fortiori, excepia de litispenden urmeaz a fi ridicat n faa celei din urm instane sesizate. Considerm c dovada sesizrii primei instane trebuie fcut prin relaiile ce urmeaz a fi cerute pe cale direct de la aceast instan. In

consecin, pn la efectuarea acestei probe se prezum c instana n faa creia a fost invocat excepia de litispenden este, n mod corect, sesizat. Cu privire la modul de soluionare a excepiei de litispenden trebuie s distingem ntre primirea si respingerea ei. Astfel, dac se constat c excepia este ntemeiat n sensul condiiilor ce se cer a fi ndeplinite instana n faa creia a fost invocat este obligat s dispun primirea ei, s se deznvesteasc de judecarea cauzei si s trimit dosarul instanei mai nti sesizate. Dimpotriv, dac instana socoteste c ea este competent s judece cauza, iar cealalt instan mai nti sesizat c nu este competent, excepia de litispenden va fi respins, nscndu-se astfel, pe cale de consecin, un conflict pozitiv de competen. Reinem c situaia conflictual n acest caz devine real chiar din momentul n care instana a dispus n sensul respingerii excepiei de litispenden si asumrii competenei de a judeca ea cauza. Este de menionat c excepia de litispenden, dac este cazul, poate fi respins ca lipsit de interes pe alt temei juridic: acela al desistrii reclamantului de la judecata nceput n faa celei din urm instane sesizate. Subliniem faptul c o atare renunare nu produce nici o consecin asupra investirii si judecrii cauzei de ctre instana mai nti sesizat. 6.4. Excepia de conexitate 6.4.1. Noiune. Conexitatea presupune c dou sau mai multe cauze civile, diferite ca structur si pendinte n acelasi timp n faa aceleiasi instane sau instane diferite, de acelasi grad prezint o strns legtur ntre ele si ca atare, pentru o mai bun administrare a justiiei, se impune ntrunitatea si judecarea lor deodat de ctre aceeasi instan. Avnd n vedere scopul urmrit, am putea defini excepia de conexitate n felul urmtor: modalitatea juridic procesual prin care este nfisat necesitatea ntrunirii a dou sau mai multe cauze civile pendinte n faa unor instane diferite ntre care exist o strns legtur spre a fi soluionate mpreun de ctre aceeasi instan. 6.4.2. Condiiile ce se cer a fi ndeplinite pentru invocarea excepiei de conexitate. In privina excepiei de conexitate art. 164 alin. 1 C. pr. civ. dispune c prile vor putea cere ntrunirea mai multor pricini care se afl naintea aceleiasi instane sau instane deosebite, de acelasi grad, n care sunt aceleasi pri 87 sau chiar mpreun cu alte pri si al cror obiect si cauz au ntre dnsele o strns legtur. Este de observat c premisa esenial a conexitii spre deosebire de litispenden care presupune aceeasi cauz este strnsa legtur ce poate exista ntre cele dou sau mai multe cauze civile diferite. In consecin, excepia de conexitate va putea fi invocat numai n prezena celor trei condiii menionate n textul artat mai sus: a) existena a dou sau mai multe cauze civile pendinte la aceeasi instan sau instane deosebite lor de acelasi grad; b) prile acelor cauze s fie aceleasi sau mpreun cu alte pri, fr a se ine seama de calitatea lor procesual; c) ntre obiectul si cauza lor juridic s existe o strns legtur. In practica judiciar s-a decis c exist conexitate ntre aciunea principal si cererea de intervenie n interes propriu; aciunea de partaj succesoral si cea privitoare la reducerea liberalitilor care depsesc cotitatea disponibil; aciunile n regres ale codebitorilor solidari ndreptate mpotriva inculpatului care a profitat de ntreaga sum delapidat; aciunea de divor si cererea reconvenional

introdus de soul prt pentru mprirea bunurilor comune s.a. 6.4.3. Scopul si oportunitatea procesual a invocrii excepiei de conexitate. Conexitatea ca si litispendena implic acelasi conflict latent ntre dou instane judectoresti si prezint acelasi pericol de a fi pronunate dou hotrri contradictorii. Similitudinea nu merge ns pn la identificare. Astfel, dac n cazul litispendenei este vorba de aceeasi cauz dublat prin sesizarea a dou instane deopotriv competente n cazul conexitii ne aflm n prezena a dou cauze reale care au ntre ele o strns legtur. Reinem c strnsa legtur se traduce, n cele din urm, prin existena unor chestiuni de fapt si de drept comune celor dou cauze si care, pe cale de consecin, trebuie s primeasc aceeasi rezolvare. Pe scurt: litispendena presupune identitate de aciuni, iar conexitatea identitate de chestiuni. Asa fiind, excepia de conexitate are drept scop s anticipeze asupra autoritii lucrului judecat n privina chestiunilor de fapt sau de drept comune celor dou cauze si s mpiedice eventuala contradicie dintre hotrrile ce urmeaz a fi pronunate. In concret, aceast finalitate urmeaz a fi atins prin invocarea strii de conexitate si reunirea celor dou cauze n faa aceleiasi instane pentru a fi judecate mpreun. Este cazul s adugm la aceast justificare si precizarea c excepia de conexitate este o excepie declinatorie. Astfel, instana n faa creia excepia trebuie ridicat dac este primit urmeaz s-si decline competena n favoarea celeilalte instane, iar aceasta prin conexare si prorogare de competen s se investeasc si cu judecarea cauzei care i-a fost trimis. 6.4.4. Principalele aspecte procesuale ale invocrii si soluionrii excepiei de conexitate. Excepia de conexitate potrivit art. 164 alin. 1 si 2 C. 88 pr. civ. poate fi invocat de oricare dintre prile celor dou cauze, precum si din oficiu de ctre instana de judecat care urmeaz s-si decline competena n favoarea instanei care are prioritate asupra ntrunirii si soluionrii cauzelor conexe. Care este instana n faa creia urmeaz a fi invocat excepia de conexitate? Din analiza dispoziiilor cuprinse n art. 164 alin. 3 si 4 C. pr. civ. rezult c excepia de conexitate urmeaz a fi ridicat, dup caz, n faa celei din urm instane sesizate sau a instanei care aflat n concurs cu o alt instan poate s-si decline competena. Este de observat c dispoziiile menionate vizeaz, n sens invers, criteriile prioritare n determinarea competenei de conexitate. Astfel, sunt n drept s-si proroge competena: a) instana mai nti investit si ca atare excepia de conexitate trebuie invocat n faa instanei investit n urma acesteia; b) instana a crei competen teritorial este determinat n mod excepional printr-o norm imperativ si ca atare, indiferent de data sesizrii, excepia de conexitate trebuie invocat n faa instanei a crei competen se nscrie n cadrul reglementrii generale. Excepia de conexitate poate fi invocat n orice stare a celor dou cauze: prin aceasta trebuie s se neleag c cele dou cauze se pot afla n orice stadiu mai avansat sau mai puin avansat una fa de alta care s priveasc judecata n fond. Evident, excepia de conexitate nu va putea fi invocat n cazul n care instana care urma s dispun ntrunirea celor dou cauze a judecat declarnd dezbaterile nchise cauza cu care a fost nvestit. Reinem, n acest context, c problema de a sti dac obiectul si cauza unor pricini civile pendinte au ntre ele o strns legtur, spre a fi conexate si judecate

mpreun, este o chestiune de fapt si de apreciere liber a instanei n faa creia excepia de conexitate trebuie invocat. Excepia de conexitate poate fi respins sau admis. Astfel, dac instana consider c este n interesul unei mai bune judeci a cauzei cu care este investit, excepia de conexitate poate fi respins. Este de observat c prin respingerea excepiei stadiul posibilitii de conexare este depsit si ca atare cele dou cauze si urmeaz cursul independent una fa de cealalt si fr posibilitatea de a mai fi readuse ntr-un nou stadiu de conexare. Dac excepia de conexitate este admis instana se va deznvesti de judecarea cauzei si dosarul va fi trimis instanei competente s-si proroge competena. Este de menionat c hotrrea de declinare pronunat asupra excepiei de conexitate nu oblig instana de trimitere, care si pstreaz dreptul de a aprecia dac este sau nu caz de conexitate si n consecin s primeasc sau s refuze conexarea. In cazul n care instana de trimitere refuz s primeasc declinarea de competen fcut n favoarea sa, considernd c nu este cazul de a dispune conexarea pricinii trimise cu cea care se afl pendinte n faa sa, se naste un conflict negativ de competen. 89 In cazul n care declinarea de competen este primit, instana de trimitere a crei competen se prorog va dispune conexarea celor dou pricini si judecarea lor mpreun. 6.4.5. Efectele conexrii. Operaiunea conexrii admis de art. 164 C. pr. civ. priveste buna administrare a justiiei, raiunea ei fiind s se asigure executarea hotrrilor care n caz de judecare separat a celor dou pricini ar putea deveni imposibil. Asa fiind, efectele conexrii se manifest, deopotriv, n domeniul competenei si cel al judecii. aceasta nseamn c: a) instana creia i revine competena de conexitate si va proroga competena si se va investi si cu judecarea cauzei trimise; b) sub aspect procedural cauzele conexate urmeaz a fi considerate ca si cum ar constitui un singur litigiu. Este ns de remarcat c pricinile conexate nu-si pierd individualitatea, rmnnd dup conexare distincte si autonome. Aceasta n sensul c instana desi le judec mpreun este obligat, n ceea ce priveste fondul, s le examineze si s se pronune asupra fiecreia, n parte, fcnd abstracie de conexarea intervenit. Reinem, totodat, c chestiunile de fapt si de drept comune celor dou pricini, n mod necesar, trebuie s primeasc aceeasi rezolvare. Aceasta este de altfel concluzia n care este cuprins att justificarea teoretic, ct si interesul de ordin practic al conexrii. 6.4.6. Disjungerea cauzelor conexate Disjungerea reprezint operaiunea invers conexrii si nseamn separarea sau desprirea cauzelor ntrunite si judecarea lor separat. Ct priveste reglementarea juridic se poate considera c dispoziiile art. 165 C. pr. civ. prezint, n privina disjungerii, caracter de generalitate. Intradevr, textul citat prevede c: n orice stare a judecii se pot despri pricinile ntrunite, dac instana socoteste c numai una din ele este n stare de judecat. Reinem, deci, c disjungerea ca si ntrunirea cauzelor prin conexare sau prin sesizare direct se dispune tot din motive de oportunitate procesual: evitarea ntrzierii n judecarea uneia din cauze dac cealalt cauz reclam un timp mai ndelungat pentru soluionarea ei.

Este ns de menionat c disjungerea nu afecteaz scopul urmrit, prin ntrunirea cauzelor, n totalitatea lui, instana investit avnd obligaia si competena s rezolve, n timp, ambele cauze. Asa fiind, se poate considera c instana investit rmne mai departe n situaia de a cunoaste strnsa legtur dintre cauzele conexate si de a evita pronunarea unor hotrri contradictorii. 6.5. Conflictele de competen 6.5.1. Noiune si feluri. Problema conflictelor de competen este strns legat de modul n care sunt rezolvate excepiile declinatorii. 90 Asa fiind, putem defini conflictele de competen ca reprezentnd nenelegerile ivite ntre dou sau mai multe instane judectoresti de a-si asuma sau declina competena cu privire la judecarea unei anumite cauze civile. Conflictele de competen sunt pozitive sau negative. Conflictul este pozitiv, cnd dou instane se recunosc deopotriv competente de a judeca aceeasi cauz (art. 20 pct. 1 C. pr. civ.) si este negativ, cnd dou sau mai multe instane se declar necompetente s judece aceeasi cauz (art. 20 pct. 2 C. pr. civ.). Este cazul s revenim asupra legturii dintre conflictele de competen si modul de rezolvare a excepiilor declinatorii. Astfel, conflictele pozitive de competen se pot naste prin respingerea excepiei de litispenden, iar cele negative prin refuzul instanei artat a fi competent de a se investi cu judecarea cauzei trimis prin declinatorul de competen n urma admiterii excepiei de necompeten sau de conexitate. 6.5.2. Condiiile cerute pentru nasterea unui conflict de competen. Pentru a se putea vorbi de existena unui conflict de competen pozitiv sau negativ sunt necesare a fi ntrunite urmtoarele dou condiii: a) conflictul s se nasc ntre dou sau mai multe instane judectoresti cu privire la judecarea unei anumite cauze civile n fond; b) instanele sesizate, dup caz, s fi examinat excepia ridicat si s se declare deopotriv competente sau necompetente s judece acea cauz. Suntem, prin urmare, n prezena unui conflict negativ sau pozitiv de competen numai n cazul n care acesta este concret si real. Ct priveste aceast determinare urmeaz a fi avut n vedere actul prin care instana, n faa creia s-a ivit conflictul, s-a pronunat asupra competenei sale prin afirmarea sau negarea ei. Astfel: a) n cazul conflictului de competen pozitiv acesta devine concret si real chiar din momentul n care cea din urm instan sesizat respinge excepia de litispenden si se declar si ea competent s judece cauza, mpotriva ncheierii de respingere a excepiei de litispenden neexistnd reglementat posibilitatea de a se exercita o cale de atac; b)n cazul conflictului negativ de competen acesta devine concret si real numai din momentul n care hotrrea de redeclinare a competenei a rmas irevocabil. Conflictele de competen mpiedic cursul normal al desfsurrii activitii judiciare si ca atare ele trebuie rezolvate. Iniiativa n rezolvarea conflictelor de competen este stabilit prin lege ca obligaie pe seama instanei de judecat n faa creia s-a ivit conflictul. Se dispune n aceast privin prin art. 21 C. pr. civ.: instana naintea creia s-a ivit conflictul de competen va suspenda din oficiu orice alt procedur si va nainta dosarul instanei n drept s hotrasc asupra conflictului. Ct priveste determinarea instanei naintea creia se poate ivi un conflict de competen, urmeaz a fi avut n vedere felul conflictului: negativ sau pozitiv. Astfel: a) n cazul conflictului negativ de competen aceasta este ultima instan care s-a pronunat n sensul refuzului de a primi si judeca pricina care i-a fost

91 trimis declinndu-si, la rndul ei, competena n favoarea instanei care s-a deznvestit de judecarea acelei cauze; b) n cazul conflictului pozitiv de competen aceasta este instana care a respins excepia de litispenden si s-a declarat si ea alturi de instana mai nti sesizat competent s judece cauza. In ceea ce ne priveste, n acest din urm caz, credem c acestei instane, totodat, i revine obligaia de a o ncunostina si pe cealalt instan nvestit cu judecarea aceleiasi cauze de hotrrea luat pentru ca si aceasta, la rndul ei, s se considere aflat n stare de conflict si s suspende si ea judecarea cauzei. Desi textul art. 21 din C. pr. civ. nu prevede nimic n aceast privin, vom aprecia totusi c suspendarea judecii si hotrrea ca dosarul cauzei s fie naintat instanei competente s hotrasc asupra conflictului se va face printr-o ncheiere asupra creia nu se mai poate reveni. Prin norme speciale, anumite categorii de litigii au fost trecute n totalitate sau numai pentru judecata n fond n competena unor alte organe de jurisdicie. Asa fiind, ntre instanele judectoresti si celelalte organe cu atribuii de jurisdicie n materie civil pot s apar conflicte de competen: pozitive sau negative. Este de observat c pentru atare conflicte de competen exist si o reglementare special. Este vorba de art. 22 alin. 4 C. pr. civ. prin care se dispune: exist conflict de competen n sensul art. 20 si n cazul n care el se iveste ntre instanele judectoresti si alte organe cu activitate jurisdicional. In concluzie, se poate reine c dispoziiile art. 22 alin. 4 din C. pr. civ. au n vedere n mod limitat numai acele situaii n care n conflict cu alt organ cu activitate jurisdicional se afl o instan judectoreasc. In caz contrar, competena de rezolvare a unor atare conflicte nu putea fi stabilit asa cum se prevede n partea a doua aceluiasi text pe seama instanei superioare celei intrat n conflict. In ceea ce priveste procedura care trebuie urmat, n cazul ivirii unor astfel de conflicte, menionm c dispoziiile art. 21 C. pr. civ. sunt deopotriv aplicabile. Astfel, instana de judecat sau organul cu activitate jurisdicional n faa cruia s-a ivit conflictul de competen are obligaia s suspende din oficiu orice alt procedur si s nainteze dosarul instanei n drept a hotr asupra atribuirii de competen. 6.6. Procedura rezolvrii conflictelor de competen 6.6.1. Precizri prealabile. Dispoziiile privitoare la procedura rezolvrii conflictelor de competen sunt nscrise n art. 22 C. pr. civ. si se refer, pe de o parte, la instanele competente n sarcina crora este dat rezolvarea, iar pe de alt parte, la procedura propriu-zis a rezolvrii. Art. 22 C. pr. civ. desi face n primele trei alineate referiri exprese la toate situaiile posibile, consacr totusi urmtoarea regul de principiu: c este competent instana imediat superioar n grad si comun instanelor aflate n 92 conflict. Procedeul determinrii este simplu: se pleac de la instanele aflate n conflict si se urc pn la instana superioar n grad tuturor acestor instane. Situaiile reglementate de art. 22 C. pr. civ. sunt urmtoarele: a) conflictele dintre dou judectorii din circumscripia aceluiasi tribunal se soluioneaz de tribunalul respectiv (alin. 1); b) conflictele dintre dou judectorii ce nu aparin aceluiasi tribunal, dintre o judectorie si un tribunal si cele dintre dou tribunale se rezolv de Curtea de Apel respectiv (alin. 2);

c) conflictele de competen dintre dou instane (indiferent de grad) care nu se gsesc n circumscripia aceleiasi curi de apel sau dintre dou curi de apel se soluioneaz de ctre Inalta Curte de Casaie si Justiie (alin. 3). Ct priveste rezolvarea conflictelor ivite ntre o instan judectoreasc si un alt organ de jurisdicie reinem, n acest context, c urmeaz a fi fcut de ctre instana imediat superioar n grad instanei care a intrat n conflict. Adugm precizrilor de mai sus c instanei artat a fi competent i revine obligaia s-si verifice regularitatea propriei investiri. Drept urmare, n ipoteza n care consider c nu ea este competent s rezolve conflictul cu care a fost sesizat va trebui s-si decline competena n favoarea instanei competente de a rezolva acel conflict. 6.6.2. Procedura de rezolvare a conflictelor de competen. Porninduse de la necesitatea nlturrii lor fiindc mpiedic sau opresc cursul normal al justiiei rezolvarea conflictelor de competen se face dup o procedur urgent, scris, secret si necontradictorie. Astfel, potrivit art. 22 alin. final din C. pr. civ. instana competent s judece conflictul va hotr n camera de consiliu fr citarea prilor. Asadar, procedura este contencioas, bazat pe actele scrise aflate la dosar, fr formalitatea dezbaterilor contradictorii. Este de observat c sub aspectul atribuiilor stricte care i revin, instana regulatoare de competen are un obiectiv limitat si anume: de a cerceta si decide numai asupra interpretrilor diferite care au determinat instanele inferioare s ajung n stare de conflict. Asupra conflictului de competen, instana sesizat se pronun printr-o hotrre care poart denumirea de regulator de competen. Rolul si efectele regulatorului de competen sunt circumscrise numai la existena conflictului si rezolvarea lui. Astfel, dac elementele conflictului de competen sunt ntrunite, prin regulatorul de competen se va decide care dintre instanele n conflict va judeca pricina. Remarcm, totodat, c n ipoteza n care conflictul de competen juridiceste nu subzist, din lipsa condiiilor acestuia, instana regulatoare de competen va declara inexistena conflictului si va dispune trimiterea cauzei instanei competente potrivit legii s o soluioneze. 93 Hotrrea pronunat, att n cazul n care se constat existena conflictului, ct si n cazul n care acesta este inexistent, poate fi atacat cu recurs n termen de 5 zile de la comunicare (art. 22 alin. 4 C. pr. civ.). Hotrrile date n urma soluionrii unui conflict de competen, n principiu, au efect imperativ si obligatoriu. Aceasta n sensul c au efect atributiv de competen si se impun cu autoritate de lucru judecat instanei de trimitere, investind-o n mod obligatoriu cu judecarea cauzei. Asa fiind, aceast instan nu se mai poate declara incompetent. 7. Incidente procedurale privind atribuiile instanei si ale judectorilor 7.1. Preliminarii In practica judiciar exist situaii n care, datorit unor mprejurri obiective sau subiective, imparialitatea judectorului este pus la ndoial si n consecin actul de justiie s fie afectat. Pentru prentmpinarea unor astfel de consecine, judectorii unor anumite cauze civile, pentru motive expres prevzute de lege, sunt considerai ca lipsii de obiectivitate si, drept urmare, vor fi oprii de a judeca respectivele pricini. Este posibil ca lipsa de obiectivitate s caracterizeze pe toi judectorii

unei instane si n aceast situaie, cauzele imparialitii privesc instana ca organ si persoana judectorului. Astfel, au fost reglementate n art. 24-40 C. pr. civ. cazurile n care un judector se poate abine ori poate fi determinat s nu judece o anumit cauz pe motiv c este incompatibil sau recuzabil si de asemenea, situaiile n care o pricin poate fi strmutat de la o instan la alta. 7.2. Incompatibilitatea Este de principiu c judectorilor li se cere obiectivitate absolut n ndeplinirea sarcinii de a judeca si pronuna hotrri legale si temeinice. Asa fiind, pentru nlturarea oricror suspiciuni privitoare la formarea opiniei judectorilor din cunostine anterioare pe care le-ar avea asupra unei cauze, prin lege, a fost reglementat instituia incompatibilitii. Prin incompatibilitate vom nelege deci, acea situaie n care, n prezena cazurilor expres prevzute de lege, un judector este oprit de a lua parte la judecarea unei anumite pricini civile. Cazurile de incompatibilitate sunt reglementate de art. 24 din C. pr. civ. si sunt n numr de trei: primele dou privesc pe judectorii pusi n situaia procesual de a-si controla ntr-un grad superior de jurisdicie propriile hotrri sau de a-si menine prima hotrre dat ntr-un context procedural nou, iar ultimul priveste pe judectorul care si-a exprimat prerea asupra unei cauze ntr-o alt calitate. Primul caz se ntemeiaz pe ideea c judectorul care a judecat o cauz ntr-o faz anterioar, nu mai poate judeca aceeasi cauz ntr-un grad superior de 94 jurisdicie. Aceasta pe motiv c judectorul nu poate fi pus n situaia de a se controla pe sine nsusi. Intr-o atare situaie judectorul ar putea fi pus n cazul naintrii sau transferrii sale la instana superioar, unde cauza asupra creia sa pronunat ajunge prin exercitarea cilor de atac. Cu privire la acest caz de incompatibilitate sub aspectul reglementrii se impune a fi fcut urmtoarea precizare: prin art. 24 din C. pr. civ. este reglementat o singur situaie si anume aceea n care judectorul care a pronunat o hotrre ntr-o pricin nu poate lua parte la judecarea aceleiasi pricini n apel sau n recurs. Al doilea caz se ntemeiaz pe ideea c judectorul care s-a pronunat asupra unei cauze va fi tentat s-si menin soluia dat si n situaia n care va fi pus din nou s rejudece acea cauz. Asupra acestui caz de incompatibilitate se dispune prin acelasi articol: 24 alin. 1 C. pr. civ. Textul adaptat acestui caz are urmtorul cuprins: judectorul care a pronunat o hotrre ntr-o pricin nu poate lua parte la judecarea aceleiasi pricini n caz de rejudecare dup casare. Acestei reglementri trebuie s i se aduc o completare n sensul limitrii ei numai la casarea cu trimitere. Asa fiind, judectorul care a soluionat cauza n prim instan devine incompatibil s mai ia parte, dup ce hotrrea pronunat n acea cauz a fost casat cu trimitere, la rejudecarea cauzei. Trebuie avut n vedere si faptul c prin casarea cu trimitere cauza urmeaz a fi rejudecat din nou n fond. Asa fiind, este necesar ca judectorul pentru a deveni incompatibil la rejudecarea cauzei s fi soluionat fondul acelei pricini sau s fi rezolvat unele chestiuni incidente care s duc la rezolvarea fondului ei. Simpla participare la o sedin de judecat n care s-au fcut acte de administrare a unor probe ori s-au rezolvat excepii de procedur menite s asigure cadrul legal al judecii, nu constituie caz de incompatibilitate.

Al treilea caz are la baz ideea formrii, n mod aprioric, a convingerii judectorului sau a manifestrii unei opinii n legtur cu pricina ntr-o alt calitate. In concret, asa cum se dispune prin art. 24 alin. 2 C. pr. civ., un judector nu poate lua parte la judecat dac a fost martor, expert sau arbitru n aceeasi pricin. Asadar, judectorul care a depus ntr-o cauz ca martor ori a exercitat funcia de expert, nu poate fi ulterior si judector n aceeasi cauz. Aceasta pe motivul c ar fi pus n situaia s-si aprecieze ca judector propriile declaraii sau concluzii. Cazurile de incompatibilitate prevzute de art. 24 din C. pr. civ. sunt de strict interpretare. Asa fiind, urmeaz s conchidem c nici o aplicare n cazuri asemntoare printr-o interpretare extensiv nu este posibil. Astfel, s-a decis c judectorii care au luat parte la judecata n recurs a unei cauze nu sunt incompatibili de a judeca aceeasi cauz n fond dup casare cu reinere. 95 De asemenea, nu sunt incompatibili de a soluiona cile extraordinare de atac contestaia n anulare si revizuirea judectorii care au pronunat ei nsisi hotrrile ce se atac. In concluzie, n toate aceste cazuri judectorii nu se gsesc nici n situaia de a-si controla propriile hotrri si nici n aceea de a avea o opinie deja format cu privire la cauza respectiv, ci n situaia de a aprecia fapte si mprejurri noi pe care nu le-au cunoscut si asupra crora va trebui s decid pentru prima dat. Judectorul care se gseste n stare de incompatibilitate, nu are capacitatea subiectiv de a mai judeca pricina supus judecii sale. Drept urmare, compunerea instanei cu un astfel de judector trebuie considerat a fi nelegal. Fa de aceast premis, judectorul este obligat, de ndat ce a aflat despre cazul de incompatibilitate care opereaz de drept n sensul negrii capacitii sale subiective de a judeca s-l declare presedintelui instanei si s se abin de a participa la judecarea cauzei respective. Avnd n vedere c incompatibilitatea constituie o cauz de nulitate absolut ea trebuie sie evitat. Asa fiind, dac judectorul nu s-a abinut singur de la judecarea cauzei, incompatibilitatea poate fi invocat att de pri, ct si din oficiu, n orice stare a pricinii. 7.3. Abinerea si recuzarea 7.3.1. Definirea noiunilor. Att abinerea ct si recuzarea sunt dou instituii procesuale strns legate una de alta; mai precis, recuzarea nu poate avea loc dect n cazul n care nu s-a realizat abinerea. Prin abinere se nelege acea situaie n care un judector, stiind c exist un motiv de recuzare mpotriva sa, ntr-o anumit pricin civil, se retrage de la judecarea ei (art. 25 C. pr. civ.). Prin recuzare desemnm posibilitatea dat de lege prilor de a cere pentru cazurile strict prevzute de lege ndeprtarea unuia sau a mai multor judectori de la judecarea unei anumite pricini civile n cazul n care nu s-au abinut ei nsisi de la judecarea ei (art. 27 C. pr. civ.). Deosebirea dintre aceste dou instituii procedurale care se sprijin pe aceleasi motive const n faptul c, n timp ce recuzarea eman de la prile din proces, fiind un drept al lor, abinerea constituie o ndatorire a judectorului; sau, cu alte cuvinte, abinerea reprezint o autorecuzare. 7.3.2. Cazurile de abinere si recuzare. Cazurile de abinere si recuzare sunt identice. Ele sunt n numr de nou si sunt limitativ determinate prin art. 27 C. pr. civ.

Este de observat c toate aceste ipoteze au un fundament comun: suspiciunea obiectivitii si imparialitii judectorilor. Natura motivelor care au determinat reglementarea n concret a acestor cazuri este diferit. Gruparea lor este totusi posibil sub urmtoarele motivaii: interesul, rudenia si afinitatea, dusmnia si exprimarea aprioric a opiniei. 96 a) Interesul personal al judectorului. Este posibil ca judectorii alturi de prile litigante s fie si ei interesai n soluionarea anumitor cauze civile. Pentru un judector, interesul de a se da ntr-o cauz civil o anumit soluie poate fi: direct sau indirect. Sau, cu alte cuvinte, al su personal sau al rudelor sale. Se consider c un judector este interesat n soluionarea unor cauze civile n urmtoarele cazuri: cnd el, soul su, ascendenii ori descendenii lor, au vreun interes n judecarea pricinii (pct. 1, ipoteza nti); dac el, soul sau rudele lui, pn la al patrulea grad inclusiv, au o pricin asemntoare cu aceea care se judec sau dac au o judecat la instana unde una dintre pri este judector (pct. 4); dac este tutore sau curator al uneia din pri (pct. 6); dac a primit de la una din pri daruri sau fgduieli de daruri ori altfel de ndatoriri (pct. 8). b) Legtura de rudenie sau afinitate. Legtura de rudenie sau afinitate dintre un judector si persoanele interesate n soluionarea unei cauze civile presupune afeciune si interes, ambele fiind prezumate a fi duntoare obiectivitii judectorului. Legtura de rudenie sau afinitate exist reglementat n urmtoarele cazuri: cnd judectorul este so, rud sau afin, pn al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din pri (pct. 1, ipoteza a doua); cnd judectorul este so sau rud n linie direct sau colateral, pn la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul uneia dintre prile litigante (pct. 2); cnd soul sau soia judectorului n via si nedesprit este rud sau afin cu una din pri, pn la al patrulea grad inclusiv, sau dac, fiind ncetat din via ori desprit, au rmas copii (pct. 3). c) Ura sau vrjmsia judectorului. Este posibil ca un judector s aib anumite resentimente fa de una dintre prile unei cauze civile. Asemenea resentimente sunt deduse prin reglementarea lor din stri de fapt existente sau din antecedente. Exist reglementate n acest sens dou cazuri: dac ntre judector, soul su ori rudele si afinii si, pn la al patrulea grad inclusiv, si una din pri a fost o judecat penal n timp de cinci ani naintea recuzrii (pct. 5); dac exist vrjmsie ntre judector, soul su sau rudele si afinii si, pn la al patrulea grad inclusiv, si una din pri sau ntre rudele acestora judector si parte pn la gradul al treilea inclusiv (pct. 9). d) Exprimarea aprioric a opiniei de ctre judector. Se poate ca un judector s se afle n situaia de a-si fi exprimat extrajudiciar prerea cu privire la soluionarea unei anumite pricini civile. Drept urmare, dac aceasta se poate dovedi, acel judector nu mai poate judeca acea cauz. Reinem c n aceast privin exist reglementat n mod generic un singur caz: cnd judectorul si-a spus prerea cu privire la pricina ce se judec (pct. 7). 97 7.3.3. Procedura abinerii si recuzrii. Procedura abinerii si recuzrii este reglementat de art. 29 35 din C. pr. civ. si are drept scop s mpiedice

orice pretexte nejustificate ale mai multor judectori de a nu lua parte la judecarea anumitor pricini, ct si orice atitudine sicanatoare din partea prilor litigante, care, urmrind tergiversarea judecii, ar putea s recuze pe majoritatea judectorilor si astfel s se descompleteze instana, sau pe anumii specialisti care ar putea s efectueze o expertiz, pe procurorul care a intervenit n proces etc. Astfel, judectorul care stie c exist vreun motiv de recuzare mpotriva sa si doreste s se abin de la judecarea unei anumite pricini civile trebuie s aduc acest fapt la cunostina presedintelui instanei nainte de a se formula cererea de recuzare mpotriva sa de ctre partea interesat (art. 25 si 26 C. pr. civ.). Cererea de recuzare se face de partea interesat, verbal sau n scris nainte de nceperea dezbaterilor sau, dac motivele de recuzare s-au cunoscut abia n cursul judecii, de ndat cele ele au fost cunoscute (art. 29 C. pr. civ.). Dac cererea de recuzare s-a fcut naintea cererii de abinere, judectorul poate declara c se abine (art. 29 alin. 3 C. pr. civ.). In acest caz, urmeaz a se soluiona, mai nti, abinerea judectorului si numai n cazul n care instana a decis c judectorul poate lua parte la judecata pricinii, va trebui s decid si asupra recuzrii. Cererea de abinere sau recuzare se judec de ctre instana n faa creia s-a fcut, n alctuirea creia nu poate intra judectorul care s-a abinut sau a fost recuzat (art. 30 alin. 1 comb. cu art. 26 C. pr. civ.). In cazul n care s-au abinut sau au fost recuzai toi judectorii unei instane, cererile de abinere sau de recuzare se vor judeca de ctre instana imediat superioar; iar n cazul abinerii sau recuzrii tuturor membrilor unei secii a Inaltei Curi de Casaie si Justiie, cererile de abinere sau recuzare se vor judeca de o alt secie (art. 30 alin. 2 si 3 si art. 26 C. pr. civ.). In timpul judecrii cererii de abinere sau recuzare judecata se suspend si nu se mai ntocmeste nici un act de procedur (art. 31 alin. 3 C. pr. civ.). Judecarea abinerii si recuzrii se face n camera de consiliu fr citarea prilor. Judectorul care s-a abinut sau a fost recuzat va fi ascultat numai dac instana gseste de cuviin c aceast ascultare este necesar (art. 31 alin. 1 C. pr. civ.). Dovada motivelor de abinere sau de recuzare va fi fcut de cei interesai judector sau parte numai prin nscrisuri, nceputuri de dovad scris, completate prin proba cu martori si numai n lipsa unor asemenea dovezi, prin martori. Interogatoriul, ca mijloc de prob, n dovedirea motivelor abinerii sau recuzrii, nu este admis (art. 31 alin. 2 C. pr. civ.). Asupra cererilor de abinere sau recuzare instana se pronun printr-o ncheiere, care se citeste n sedin public (art. 32 alin. 1 C. pr. civ.). In cazul admiterii sau respingerii cererii de abinere, ct si n cazul admiterii sau 98 respingerii cererii de recuzare, ncheierea prin care s-a hotrt astfel nu este susceptibil de nici o cale de atac. Ct priveste ncheierea prin care s-a respins cererea de recuzare se poate ataca numai odat cu fondul (art. 34 alin. 2 si 3 C. pr. civ.). Cu alte cuvinte, respingerea cererii de recuzare nu suspend judecarea fondului cauzei. Aceasta, pe de o parte, pentru a nu da loc la tergiversri n judecata proceselor, iar pe de alt parte, este posibil ca partea care recuzase pe judector, cu ocazia judecii fondului, s obin cstig de cauz. 7.3.4. Efectele soluionrii cererilor de abinere si recuzare. Efectele soluionrii cererilor de abinere sau recuzare se evideniaz n funcie de soluia dat. Astfel, n cazul n care cererea de abinere sau recuzare este admis,

judectorul care s-a abinut sau a fost recuzat se va retrage din completul de judecat, fiind nlocuit cu un alt judector (art. 32 alin. 2 C. pr. civ.). Este de menionat c n ncheierea de admitere a cererii de abinere sau recuzare urmeaz a fi fcute si precizrile cu privire la actele fcute de judectorul respectiv: dac rmn valabile sau trebuie s fie refcute (art. 32 alin. 3 C. pr. civ.). In cazul n care cererea de recuzare a trebuit s fie soluionat de ctre instana superioar pe motivul recuzrii ntregii instane si dac o gseste ntemeiat va dispune trimiterea cauzei, spre a fi judecat, la o instan de acelasi grad (art. 33 alin. 1 C. pr. civ.). In cazul n care cererea de abinere sau recuzare este respins, judecata va fi continuat cu judectorul care s-a abinut ori a fost recuzat. Dac cererea de recuzare este respins de ctre instana superioar, dosarul pricinii va fi napoiat spre judecare instanei inferioare (art. 33 alin. 2 C. pr. civ.). 7.4. Strmutarea pricinilor si delegarea instanei 7.4.1. Noiunea de strmutare a pricinilor. Strmutarea pricinilor reprezint o derogare de la competena teritorial, iar prin consecinele ei o prorogare de competen pe seama unei alte instane., dintr-o alt localitate. Strmutarea pricinilor priveste, deci, instana ca organ si nu pe judectorii ei ca persoane determinate. Asa fiind, cauzele care produc strmutarea prezum n mod direct instana ca organ de a nu fi obiectiv, n prezena cazurilor artate de lege, n judecarea unei anumite cauze civile. In baza acestor precizri, prin strmutarea pricinilor urmeaz s nelegem trecerea unei cauze civile, n cazurile anume artate de lege, de la instana competent la o alt instan de acelasi grad, dintr-o alt localitate, pentru a se asigura obiectivitatea n judecarea acelei cauze. Cazurile de strmutare a pricinilor civile sunt artate de art. 37 C. pr. civ. Ele sunt n numr de trei si se bazeaz pe rudenie sau afinitate, suspiciune legitim si motive de siguran public. Primul caz: cnd una din pri are dou rude sau afini, pn la al patrulea grad inclusiv, printre judectorii instanei competente s judece cauza. 99 In legtur cu acest caz sunt necesare a fi fcute urmtoarele precizri: a) ceea ce poate determina strmutarea este numrul de doi judectori, rude sau afini, n gradul prevzut de lege, cu una din pri; b) partea interesat are dreptul s cear fie strmutarea, fie recuzarea acelor judectori dac ei ar intra n componena completului de judecat. Cu toate acestea, strmutarea nu poate fi confundat cu recuzarea. Aceasta pe motiv c prima priveste instana n ntregul ei, iar a doua numai pe judectorii rude ale uneia dintre pri. Totodat, sunt de reinut si consecinele urmrite: trecerea cauzei la o alt instan sau numai nlocuirea judectorilor rude sau afini cu una din pri. Al doilea caz: cnd exist motive de bnuial legitim care fac s se nasc suspiciunea c neprtinirea judectorilor ar putea fi pus la ndoial datorit mprejurrilor pricinii, calitii prilor, ori vrjmsiilor locale. Este de observat c acest caz prezum n prezena strilor subiective menionate determinarea unor opinii, exercitarea unor influene sau declansarea unor aciuni de intimidare, cu o vast ntindere n localitatea respectiv, care fac s se nasc bnuiala c independena si imparialitatea judectorilor ar putea fi stirbit. Al treilea caz: cnd exist motive care creeaz presupunerea c judecarea

cauzei de ctre instana competent ar putea produce tulburarea ordinii publice. Scopul strmutrii n acest caz este de a asigura climatul necesar judecrii unei anumite cauze civile, fr teama de a provoca dezordine sau alte aciuni menite s creeze o ambian defavorabil judecrii acelei cauze. 7.4.2. Procedura strmutrii pricinilor civile. Cererea de strmutare n primele dou cazuri poate fi fcut de oricare dintre prile interesate. Este ns de reinut c n primul caz cererea trebuie depus naintea nceperii oricrei dezbateri, iar n cel de al doilea caz n orice stare a pricinii (art. 38 alin. 1 C. pr. civ.). Ct priveste cererea pentru motive de siguran public o poate face numai procurorul de la Parchetul de pe lng Inalta Curte de Casaie si Justiie (art. 38 alin. 2 C. pr. civ.). Instana competent s soluioneze cererile de strmutare a cauzelor civile se determin potrivit dispoziiilor cuprinse n art. 39 C. pr. civ. Acest text prevede: cererea de strmutare ntemeiat pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instana imediat superioar (alin. 1), iar cererea de strmutare ntemeiat pe motive de bnuial legitim sau de siguran public se depune la Inalta Curte de Casaie si Justiie (alin. 2). Instana competent, de ndat ce a primit cererea de strmutare, va psi la judecarea ei. Astfel, presedintele instanei sesizate este n drept s cear trimiterea dosarului cauzei si s dispun, fr citarea prilor, suspendarea judecrii pricinii, comunicnd de urgen luarea acestei msuri instanei respective (art. 40 alin. 2 C. pr. civ.). 100 In legtur cu procedura de soluionare propriu-zis a cererilor de strmutare, se impune a fi fcut precizarea c are loc n camera de consiliu, cu citarea si ascultarea prilor (art. 40 alin. 1 C. pr. civ.). Cererea de strmutare se rezolv printr-o hotrre care poate dispune admiterea sau respingerea ei. Ceea ce trebuie s subliniem este faptul c hotrrea asupra strmutrii indiferent de soluia la care s-a ajuns se d fr motivare si nu este supus nici unei ci de atac. In cazul n care cererea este admis, pricina se trimite unei alte instane de acelasi grad cu cea de la care pricina a fost strmutat. Prin hotrrea de admitere a cererii si respectiv de strmutare a pricinii trebuie s se arate n ce msur actele ndeplinite de instana de la care s-a strmutat pricina urmeaz a fi pstrate sau trebuie s fie refcute. Dac cererea de strmutare este respins, judecata continu la instana competent. Afirmnd dreptul de a judeca al instanei competente, dac se constat c partea a fcut cererea de strmutare cu rea-credin, instana o poate obliga, ca si n cazul recuzrii, la plata unei amenzi si despgubiri fa de partea vtmat. 7.4.3. Delegarea instanei. Potrivit art. 23 din C. pr. civ. cnd din pricina unor mprejurri excepionale instana competent este mpiedicat un timp ndelungat s funcioneze, Inalta Curte de Casaie si Justiie, la cererea prii interesate, va desemna o alt instan de acelasi grad care s judece pricina. La o astfel de msur se poate recurge numai n prezena unor mprejurri excepionale, cum ar fi, spre exemplu, starea de carantin n cazul unei epidemii sau a unei calamiti naturale. In asemenea situaii partea interesat se va adresa cu o cerere la Inalta Curte de Casaie si Justiie, care, dac o va gsi ntemeiat, va desemna pentru judecarea pricinii o alt instan de acelasi grad cu cea mpiedicat s funcioneze.

101 CAPITOLUL VI ACTELE DE PROCEDUR 1. Definirea noiunii Prin noiunea de act de procedur nelegem actul fcut n timpul procesului civil de ctre instana de judecat, de organele auxiliare ale acesteia, de prile litigante si de ceilali participani la proces n legtur cu activitatea lor procesual. Actele de procedur se caracterizeaz prin urmatoarele: n primul rnd sunt acte complexe deoarece, n majoritatea cazurilor, declanseaz activitatea mai multor participani. De exemplu, citaia adresat unui martor este actul de procedur care declanseaz activitatea instanei de judecat, a parilor din proces, a agentului nsarcinat cu nmnarea ei, precum si activitatea respectivei persoane chemat n faa instanei n aceast calitate. n al doilea rnd, actele de procedur se ntocmesc succesiv, ntr-o ordine fireasc si necesar. De exemplu, cererea de chemare n judecat este actul de procedur care declanseaz procesul, fiind primul act din succesiunea amintit; sau, hotarrea judectoreasc este actul final si de dispoziie al instanei care nu poate fi dat dect dup ndeplinirea celorlalte acte de procedur. n fine, tot ca o caracteristic, actele de procedur au o independen relativ. De exemplu, hotarrea instanei prin care se finalizeaz judecata si se soluioneaz litigiul, desi la prima vedere apare ca un act independent, n realitate ns, este opera ntregii activiti procesuale a tuturor participanilor, fiind rezultatul ndeplinirii celorlalte acte procesuale. 2. Cererea de chemare n judecat Aceasta constituie actul procesual prin care reclamantul formuleaz preteniile sale mpotriva prtului si cu care sesizeaz instana de judecat n vederea soluionrii conflictului ivit. Potrivit art, 112 din C. pr. civ. cererea de chemare n judecat trebuie s cuprind urmatoarele elemente: - Numele, domiciliul sau resedina prilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dup caz, numrul de nmatriculare n registrul comerului sau de nscriere n registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar. Dac reclamantul locuieste n strintate, va arta si domiciliul ales n Romnia, unde urmeaz s i se fac toate comunicrile privind procesul; - Numele si calitatea celui care reprezint partea n proces, iar n cazul reprezentrii prin avocat, numele acestuia si sediul profesional; - Obiectul cererii si valoarea lui, dup preuirea reclamantului, atunci cnd preuirea este cu putint. Obiectul cererii de chemare n judecat l constituie preteniile reclamantului fa de prt. Acesta poate fi: o sum de bani, restituirea 102 unui bun, anularea unui contract, schimbarea unei anumite stri (aciunile privind starea si capacitatea persoanelor) etc. Se impune ca obiectul cererii de chemare n judecat s fie determinat si evaluat n bani atunci cnd este cu putin. - Artarea motivelor de fapt si drept pe care se ntemeiaz cererea; - Artarea dovezilor pe care se sprijin fiecare capt de cerere; - Semntura. Lipsa acestor elemente este sancionat cu nulitatea aciunii. Sub aspectul aplicrii sanciunii nulitii n cazul lipsei elementelor menionate mai sus, textul art. 133 C. proc. civ. face urmatoarea distincie :

a) lipsa numelui prilor si obiectului cererii este sancionat cu nulitatea cererii, fr a se mai intra n cercetarea fondului. Instana nu va putea acorda, un termen n vederea completrii unor asemenea lipsuri. b) lipsa semnturii va atrage nulitatea cererii numai dac nu a fost ndeplinit n tot cursul judecii. Dac din cuprinsul cererii de chemare n judecat lipsesc celelalte elemente cum sunt: artarea domiciliului prilor, calitatea lor juridic, atunci cnd nu stau n numele lor propriu, motivele de fapt si drept ori artarea dovezilor, reclamantul va putea cere instanei de judecat un termen pentru ntregirea sau modificarea cererii (art. 132 C. pr. civ.). Dac pn la acest termen reclamantul nu completeaz lipsurile cererii sale, se va aplica sanciunea corespunzatoare, astfel: - Neindicarea domiciliului prilor nu produce nici o consecin, n afar de cazul n care pentru una din pri prin acest fapt i s-a produs o vtmare. - Constatarea lipsei calitaii procesuale a prilor va duce la anularea cererii. Solicitarea introducerii n cauz a unui alt prt, n locul celui iniial, lipsit de capacitate procesual, constituie o modificare a cererii de chemare n judecat, care , potrivit art.132 alin.1 C.pr.civ., nu poate fi formulat dup prima zi de nfisare. - Neartarea motivelor de fapt si drept pe care reclamantul si ntemeiaz cererea duce la decderea acestuia din dreptul de a le mai putea invoca n cursul instanei. Menionm totusi c la prima zi de nfisare instana, la cerere, va putea acorda un nou termen pentru completarea acestor lipsuri. - Neindicarea dovezilor n cuprinsul cererii de chemare n judecat, va duce, de asemenea, la decderea reclamantului din dreptul de a le mai putea propune, n afar de cazul n care instana, apreciind, i va acorda reclamantului, la prima zi de nfisare, un termen n acest sens. 103 3. ntmpinarea ntmpinarea este actul de procedur prin care prtul rspunde n scris la preteniile formulate de reclamant aratnd totodat si aprrile sale. Acest act de procedur are drept scop, pe de o parte, s pun pe prt pe poziie de egalitate cu reclamantul, iar pe de alt parte, ca prile s-si cunoasc reciproc preteniile si aprrile, chiar de la nceputul procesului. Coninutul ntmpinrii este reglementat de art. 115 C. pr. civ. Potrivit prevederilor acestui text, pe lng numele si prenumele prilor, domiciliul si obiectul litigiului (artate de reclamant), ntmpinarea trebuie s mai cuprind: - Excepiile de procedur pe care prtul le ridic fa de cererea reclamantului; - Rspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii prin care prtul caut s demonstreze c preteniile reclamantului, att n fapt, ct si n drept, sunt total sau numai n parte nentemeiate ; - Dovezile cu care se apra prtul mpotriva fiecrui capt de cerere; - Semntura. Potrivit art. 117 C. pr. civ. n caz de coparticipare procesual pasiv, prii pot raspunde printr-o singur ntmpinare. Asa cum prevede art.118 C.proc.civ., ntmpinarea este obligatorie, afar de cazurile n care legea prevede n mod expres altfel.

Nedepunerea ntmpinrii n termenul prevzut de lege atrage decderea prtului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepii, n afara celor de ordine public. n cazul n care prtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, presedintele i va pune n vedere, la prima zi de nfisare, s arate excepiile, dovezile si toate mijloacele sale de aprare despre care se va face vorbire n ncheierea de sedin; instana va acorda, la cerere, un termen pentru pregtirea aprrii si depunerea ntmpinrii. Neglijena prtului de a-si formula aprrile n condiiile impuse de lege nu atrage ns si pierderea dreptului de a discuta, n contradictoriu, probele si susinerile reclamantului. ntmpinarea trebuie sa fie depus n termenul prevzut de art. 114 ind.1, al. 2 C. pr. civ., adic cel mai trziu cu 5 zile nainte de termenul stabilit pentru judecat. Termenul de judecat va fi stabilit n asa fel nct, pentru pregtirea aprrii, prtul s aib la dispoziie cel puin 15 zile de la data primirii citaiei, iar n cauzele urgente, cel puin 5 zile (art.114 ind.1, al.3 C.proc.civ.). Potrivit art. 116 C. pr. civ., ntmpinarea se depune n attea exemplare ci reclamani sunt, plus un exemplar pentru instant. Dac sunt mai muli reclamani si au un singur reprezentant, ntmpinarea poate fi depus pentru acestia ntr-o singur copie. n acelasi numr de exemplare, se vor depune si copiile certificate de pe nscrisurile pe care prtul le aduce n aprarea sa. 104 4. Cererea reconvenional Acest act de procedur l ntocmeste si depune prtul atunci cnd are pretenii mpotriva reclamantului. Prin intermediul cererii reconvenionale, de regul, se urmreste operarea unei compensaii judectoresti ntre preteniile ridicate de reclamant mpotriva prtului si cele pe care prtul le ridic mpotriva reclamantului. Cererea reconvenional permite prtului s paralizeze aciunea reclamantului si s mpiedice condamnarea ce-l amenin, cum ar fi n cazul n care prtul cere s se constate nulitatea unei cauze contractuale, n cazul unei aciuni de divor cnd prtul cere desfacerea cstoriei din vina reclamantului etc. Fiind o aciune propriu-zis, cererea reconvenional - asa dup cum se arat si n art. 119 al. 2 C. pr. civ. - trebuie s ndeplineasc, din punct de vedere al formei, condiiile prevzute de lege pentru cererea de chemare n judecat. Cererea reconvenional prezint o serie de avantaje: a) d posibilitatea s se soluioneze dou cereri ntr-un singur proces; b) se evit darea unor soluii contradictorii; c) duce la economisirea de timp; d) se va soluiona (eventual n avantajul prtului) chiar dac reclamantul renun la cererea principal ori aceasta este respins ca prescris sau perimat. Cererea reconvenional poate fi formulat separat printr-o cerere distinct sau inclus n cadrul ntmpinrii. Indiferent de felul formulrii, cererea reconvenional trebuie depus odat cu ntmpinarea sau cel mai trziu la prima zi de nfisare. Dac la prima zi de nfisare reclamantul si modific aciunea, instana va trebui s acorde un nou termen prtului pentru depunerea cererii reconvenionale. n ipoteza n care prtul nu depune cererea reconvenional n termenele prevzute (odat cu ntmpinarea sau la prima zi de nfisare) se dispune judecarea ei separat de aciunea principal, cu excepia situaiei n care ambele pri declar c doresc ca cele dou cereri s fie judecate mpreun.

Cererea reconvenional se judec odat cu aciunea principal pronunndu-se o singur hotrre care va cuprinde, distinct, soluiile date asupra ambelor cereri. 5. Citaia Respectarea si realizarea principiului contradictorialitii impune prezena prilor n faa instanei. n aceast privin, art. 85 din C. pr. civ., dispune: judectorul nu poate hotar asupra unei cereri dect dup citarea sau nfisarea prilor afar numai dac legea nu dispune altfel. Citarea prilor, n orice cauz civil, este, n consecin, obligatorie. Citaia este actul de procedur, prin care prile si ali participani, ca de pild, martorii, experii, traductorii etc., sunt ncunostiinai s se prezinte n faa instanei, n locul, ziua si ora fixat. 105 Citaia este alcatuit din dou elemente: chemarea si sanciunea. Chemarea reprezint ordinul instanei prin care cel citat este ncunostiinat c a devenit participant al unui proces civil (parte, martor, expert etc.) si n aceast calitate trebuie s se prezinte n faa instanei pentru a lua parte la dezbateri. Sanciunea reprezint msura de constrngere sau consecinele nefavorabile ce se aplic, respectiv, decurg, n caz de neprezentare, mpotriva celui citat. Potrivit art. 88 C. pr. civ. citaia trebuie emis n forma scris si s cuprind meniunile pe care legea le indic n mod expres. Citaia este compus din dou pri: citaia propriu-zis si dovada de nmnare. Citaia propriu-zis trebuie s cuprind o serie de meniuni n mod obligatoriu (eseniale), lipsa lor atrgnd nulitatea citaiei (art. 88 al. 2 C. pr. civ.). Aceste meniuni sunt: a) artarea anului, lunii, zilei si orei de nfisare, b) artarea instanei si a sediului ei; c) numele, domiciliul si calitatea celui citat; d) parafa sefului instanei si semntura secretarului. Meniunile de mai mic importan, lipsa acestora neatrgnd nulitatea dect n cazul n care partea interesat pretinde c prin lipsa lor a suferit o vtmare ce nu poate fi nlturat dect prin anularea citaiei, sunt: a) numrul si data emiterii precum si numrul dosarului; b) numele si domiciliul prii potrivnice si c) felul pricinii. Procesul verbal ncheiat de agentul procedural nsrcinat cu nmnarea citaiei, potrivit art. 100 C. pr. civ. va trebui s cuprind: a) anul, luna si ziua cnd a fost ncheiat; b) numele celui care l-a ncheiat; c) funcia acestuia; d) numele, prenumele si domiciliul celui citat; e) artarea instanei care a emis citaia; f) artarea eventualelor acte ce i se comunic odat cu citaia; g) numele si calitatea celui cruia i s-a fcut nmnarea sau locul unde s-a fcut afisarea; g) semntura celui care a ncheiat procesul verbal. Lipsa majoritii meniunilor pe care trebuie s le cuprind procesul verbal de nmnare a citaiei este sancionat n mod expres cu nulitatea (art. 100 al. 3 C. pr. civ.). Fac excepie indicarea funciei agentului procedural si artarea nscrisurilor comunicate odat cu citaia. n principiu, comunicarea actelor de procedur se face la domiciliul sau resedina celui citat. De la acest principiu, art. 153 C. pr. civ. face urmatoarea derogare: partea care a depus cererea personal sau prin mandatar si a luat termenul n cunostin, precum si partea care a fost prezent la o nfisare, ea nssi sau prin mandatar, chiar nemputernicit cu dreptul de a cunoaste termenul, nu va fi citat n tot cursul judecrii la acea instan, prezumndu-se c ea cunoaste termenele ulterioare. Trebuie ns precizat c pentru ca partea s poat

lua cunostin de termenele urmtoare, nu este suficient ca procedura de citare s fi fost complet la termenul fixat pentru nfisare, ci se cere ca partea s fi fost cel puin o dat prezent la judecat. 106 Este necesar ns o nou citare n patru cazuri, asa cum prevede art. 153 C.proc.civ.: - n situaia redeschiderii judecii dup ce a fost suspendat; - n ipoteza n care s-a stabilit un termen pentru chemarea la interogatoriu; - n cazul n care procesul se repune pe rol; - n situaia militarilor n termen si al deinuilor. Termenele care au fost date n cunostina prilor sau pentru care au fost emise citaiile, nu pot fi preschimbate dect printr-o nou citare a prilor si numai pentru motive temeinice (art. 153 al. 3 C. pr. civ.). Potrivit art. 89 C. pr. civ. citaia, va fi nmnat sub pedeapsa nulitii prii cu cel puin 5 zile naintea termenului de judecat. Nerespectarea acestui termen, atrage sanciunea nulitii exprese a citaiei. n consecin, partea citat fr respectarea acestui termen poate, dac se nfiseaz, s cear amnarea judecii. n cazul n care partea nu se prezint si judecata se face n lips, partea interesat poate s cear anularea hotrrii pe motiv de neregulat citare fr a mai fi inut s fac dovada cauzrii unui prejudiciu. ns, nfisarea prii n instan, n persoan sau prin mandatar, acoper orice vicii de procedur. Prin urmare, partea neregulat citat, dac se nfiseaz si nu ridic excepia de neregulat citare, nulitatea se acoper (art. 89 al. 2 C. pr. civ.). Potrivit art. 97 din C. pr. civ., actele de procedur nu pot fi ndeplinite n zilele de srbtoare legal, dect n cazurile grabnice si cu ncuviinarea prealabil a presedintelui instanei. n ipoteza n care unii dintre participanii la procesul civil care refuz s se prezinte n urma citrii obisnuite, acestia vor fi adusi n instan prin mandat, la ordinul instanei. Se poate dispune aducerea cu mandat numai a martorilor si experilor (art. 188 si 205 C. pr. civ.). Legea prevede posibilitatea aducerii cu mandat a martorilor si experilor chiar de la primul termen, ns numai n pricinile urgente. 107 CAPITOLUL VII NULITILE PROCEDURALE 1 Preliminarii Actele de procedur trebuie duse la ndeplinire cu respectarea anumitor condiii si forme impuse de lege. Respectarea acestor condiii si forme reprezint garania realizrii scopului urmrit: nfptuirea unei judeci obiective n fiecare cauz civil. Reglementrile n vigoare prevd si sanciunile ce se aplic n cazul nerespectrii lor. Sanciunile pot privi att actele ncheiate cu nerespectarea dispoziiilor legii ct si persoanele care nu au inut seama de aceste dispoziii. Sanciunile care se aplic persoanelor pot fi sanciuni disciplinare (mustrare, avertisment, etc.) sau sanciuni pecuniare. Este posibil chiar aplicarea unor sanciuni penale, n cazul n care faptele svrsite constituie infraciuni (luare de mit, mrturie mincinoas, fals, rupere de sigilii etc.). Consecinele pe care nclcrile comise le au asupra actelor procesuale nssi, adic asupra valabilitii acestora se constituie ca niste sanciuni procedurale propriu-zise (nuliti) despre care vom vorbi n continuare. 2. Noiunea de nulitate a actelor procedurale

Nulitatea este sanciunea care loveste orice act juridic svrsit fr respectarea dispoziiilor prevzute de lege pentru validitatea sa, lipsindu-l de eficacitate. Sanciunea nulitii are o funcie preventiv si una reparatorie. Nulitile pot fi clasificate din punctul de vedere al regimului lor juridic n nuliti absolute si nuliti relative. Nulitile mai pot fi clasificate si dup alte criterii: n funcie de izvorul din care provin, exist nuliti exprese (n care vtmarea se prezum) si nuliti virtuale (care izvorsc din nesocotirea principiilor fundamentale sau a altor reguli procesual civile); n raport de natura condiiilor a cror neobservare determin ineficiena actului de procedur, exist nuliti extrinseci (intervin n cazul neobservrii unor condiii exterioare ale actului de procedur) si nuliti intrinseci (atrase de nendeplinirea unor cerinte ce in de natura sau substana actului); n funcie de raportul cauzal specific dintre diferitele acte de procedur, sunt nuliti proprii si nuliti derivate; dup ntinderea efectului distructiv al sanciunii: nuliti totale si nuliti pariale; n raport de modul cum opereaz: nuliti de drept si nuliti judiciare. Nulitile absolute reprezint sancionarea actelor de procedur svrsite prin violarea sau nesocotirea normelor de natur imperativ, de la care nu se poate 108 deroga, deoarece ele privesc condiiile si formele eseniale ale valabilitii actelor procesuale. Nulitile absolute prezint urmtoarele trsturi: - pot fi invocate n orice stadiu al pricinii; - pot fi ridicate de ctre orice persoan interesat sau din oficiu de ctre instana de judecat ori de ctre procuror; - nu pot fi acoperite prin acordul prilor. Nulitile relative sancioneaz actele de procedur svrsite cu nerespectarea dispoziiilor legale de natur dispozitiv, adic a normelor de la care se poate deroga, aceste norme fiind prevzute pentru a nlesni aprarea intereselor uneia din pri sau pentru a suplini voina neexprimat a prilor. Nulitile relative se caracterizeaz prin urmtoarele trsturi caracteristice: - pot fi invocate numai ntr-un anumit termen sau ntr-o anumit form; - dreptul de a le invoca i revine numai prii interesate; - pot fi acoperite, partea interesat putnd s renune ,expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea actului. Pe lng deosebirile de esen dintre nulitatea absolut si cea relativ semnalm si elemente comune: Conform art. 45 C. pr. civ.. nulitatea relativ poate fi invocat nu numai de partea a crei interese au fost prejudiciate, ci si de ctre procuror. Judectorul, desi nu poate invoca din oficiu nulitatea relativ, totusi, datorit rolului su activ, este obligat s atrag atenia prii interesate asupra posibilitii invocrii n favoarea sa a nulitii actului. 3. Reglementarea nulitilor procedurale Codul de procedur civil prevede n art. 105 - 108, precum si n alte articole, sanciunea nulitii pentru nerespectarea dispoziiilor pe care aceste articole le cuprind.

Potrivit art. 105 C. pr. civ. sunt prevzute dou cazuri de nulitate: a) nulitatea actelor de procedur svrsite de un judector necompetent; b) nulitatea actelor ndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcionar necompetent, dac prin aceasta s-a pricinuit prii o vtmare ce nu poate fi nlturat dect prin anularea actului. Primul caz de nulitate, se refer la incompetena judectorilor. n consecin, la invocarea nulitii n acest prim caz, va trebui s se in seama de caracterul normelor privitoare la competen. Menionm c legea nu condiioneaz nulitatea de existena vtmrii, nelegnd ca un act ndeplinit de un judector necompetent s fie complet lipsit de orice efecte juridice. Al doilea caz de nulitate, cuprins n art. 105 C. pr. civ., se refer la actele de procedur svrsite cu nclcarea formelor legale sau de ctre un funcionar 109 necompetent, dac prin aceasta s-a pricinuit uneia din pri o vtmare ce nu poate fi nlturat dect prin anularea actului. n acest de-al doilea caz, nulitatea nu opereaz dect dac sunt ntrunite cumulativ urmtoarele dou condiii: a) nerespectarea regulilor de procedur privitoare la formele ce trebuie respectate cu ocazia ntocmirii sau a aducerii la ndeplinire a actelor de procedur ori dac aceste acte au fost ndeplinite de un funcionar necompetent si prin aceasta i s-a pricinuit o vtmare prii; b) aceast vtmare s nu poat fi nlturat dect prin anularea actului. Existena vtmrii este lsat la aprecierea judectorului, care o poate deduce din mprejurrile cauzei sau poate obliga partea care o invoc s produc dovezi. Legea nu se mulumeste numai cu constatarea existenei unei vtmri, ci impune si condiia ca vtmarea s nu poat fi nlturat dect prin anularea actului. Alin. 2 al art. 106 C. pr. civ. d posibilitatea judectorilor ca, ori de cte ori constat c exist posibiliti practice pentru remedierea neregularitilor svrsite s se recurg la ele. Practic, n asemenea cazuri se dispune refacerea sau completarea actului. n cazul n care asemenea remedii nu sunt posibile pentru nlturarea vtmrii se va pronuna nulitatea actului. 4. Invocarea, constatarea si efectele nulitii Nulitatea actelor de procedur poate fi invocat: - sub form de excepie n faa instanei de fond; - prin intermediul cilor legale de atac. Instana, potrivit regulilor (caracteristicilor) dup care se face distincia ntre cele dou categorii de nuliti, este obligat s rezolve problema prii care poate invoca nulitatea, termenul n care a fost invocat, precum si posibilitatea sau imposibilitatea acoperirii ei. Trebuie menionat si regula nscris n alineatul ultim al art. 108 C. pr. civ. potrivit creia nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuit prin propriul su fapt. Asa de pild, reclamantul care a introdus cererea de chemare n judecat la o instan necompetent din punct de vedere teritorial, nu va putea cere declinarea competenei. Nulitile absolute sunt exceptate de la aceast regul, deoarece, asa dup cum am vzut, ele sancioneaz nerespectarea dispoziiilor de interes general. Termenul n care pot fi invocate nulitile relative este prevzut de art. 108 al. 3 C. pr. civ. c: nerespectarea actelor de procedur se acoper dac partea nu a invocat-o la prima zi de nfisare ce a urmat dup aceast neregularitate si

nainte de a pune concluzii n fond. De pild, partea neregulat citat, dac nu ridic excepia de neregulat citare la primul termen care a urmat acestei citri, va fi deczut din dreptul de a o mai putea invoca. 110 Constatarea nulitilor se face de ctre instana de judecat care se va pronuna printr-o ncheiere sau prin hotrrea dat asupra fondului. Atta timp ct nulitatea nu a fost pronunat de instana de judecat, actul de procedur nu nceteaz s produc efectele unui act corect ntocmit. Constatarea nulitii unui act de procedur are drept consecin de a lipsi acel act de orice eficacitate juridic, de a-l lipsi de funcia lui procesual. Avnd n vedere faptul c actele de procedur sunt acte complexe, acte care se ntocmesc si se aduc la ndeplinire n mod succesiv, este firesc ca anularea unui act de procedur s atrag dup sine anularea tuturor actelor urmtoare, n msura n care acestea din urm nu pot avea existen de sine stttoare (art. 106 C. pr. civ.). Asa de pild, dac se anuleaz procedura de citare, este firesc ca si hotrrea dat pe baza acestei proceduri s fie declarat nul, deoarece instana nu putea hotr asupra obiectului litigiului fr citarea legal a prilor. Totusi, desi unele acte de procedur sunt declarate nule, ele produc anumite efecte. Asa de pild, o aciune nul ntrerupe prescripia; un act autentic declarat nul pentru vicii de form, pstreaz puterea doveditoare de nscris sub semntur privat. 111 CAPITOLUL VIII TERMENELE PROCEDURALE 1.Noiuni generale 1.1 Noiunea si importana termenelor procesuale. Pe lng condiiile privitoare la coninut si form, actele procesuale trebuie s ndeplineasc si condiia privind termenul n care pot fi ntocmite sau duse la ndeplinire. n sens procesual, prin noiunea de termen se nelege durata de timp, stabilit de lege sau de judector, nluntrul creia trebuie ndeplinit sau dimpotriv, este oprit a face un anumit act de procedur. Rolul lor este de a contribui, alturi de celelalte instituii ale dreptului procesual civil, la valorificarea drepturilor si intereselor lor procesuale (intentarea aciunii, propunerea probelor, pregtirea aprrii, exercitarea cilor de atac etc.), precum si de a sanciona ntrzierile care ar mpiedica desfsurarea normal a procesului. Codul de procedur civil n art. 101 - 104, precum si n alte articole, reglementeaz anumite termene specifice diverselor activiti procesuale. 1.2. Clasificarea termenelor procesuale. Se pot face clasificri dup mai multe criterii: dup modul n care sunt stabilite, n funcie de caracterul lor si de efectele pe care le produc. a) n funcie de cum sunt stabilite, termenele procesuale se mpart n termene legale si judectoresti . Termenele legale sunt stabilite n mod expres prin lege. Pot fi termene legale perfecte sau fixe, cnd durata lor nu poate fi modificat de instan, cum ar fi, de exemplu, termenele n care poate fi exercitat calea extraordinar de atac a revizuirii (art. 324 C. pr. civ.) si termene legale imperfecte, cnd legea nssi permite instanei s prelungeasc sau s micsoreze un anumit termen, cum ar fi, spre exemplu posibilitatea de prelungire a termenului de recurs cu nc cinci zile, dac recurentul trebuie s-si completeze recursul (art. 303 al. 5 C. pr. civ.). Termenele judectoresti sunt fixate de instan n cursul procesului. Sunt, de exemplu, termene judectoresti, termenele de nfisare, termenul fixat pentru

efectuarea anumitor lucrri, cum ar fi efectuarea unei cercetri la faa locului etc. Termenele judectoresti, fiind fixate de ctre instana de judecat, pot fi, n principiu, modificate n funcie de necesitile ivite. b) Dup caracterul lor, exist termene imperative si termene prohibitive. Termenele imperative (peremtorii) impun ca nuntrul lor anumite drepturi s fie exercitate sau anumite acte de procedur s fie ndeplinite. Asa de pild, art. 301 C. pr. civ. prevede c nuntrul termenul de 15 zile de la comunicarea hotrrii, partea interesat trebuie s depun recursul, depunerea recursului dup aceast dat fiind sancionat cu respingerea sa pe motiv de tardivitate. Termenele prohibitive (dilatorii) impun ca nuntrul lor anumite drepturi sau acte de procedur s nu poat fi exercitate, respectiv ndeplinite. n 112 legtur cu clasificarea termenelor procesuale n termene imperative si prohibitive, trebuie subliniat faptul c din punctul de vedere al intereselor pe care aceste termene le apr, adeseori ele sunt imperative numai pentru una din pri si prohibitive pentru cealalt. Exemplu: termenul de 15 zile pentru exercitarea cii de atac a recursului este imperativ pentru partea care are interes s exercite calea de atac a recursului si prohibitiv pentru partea care are interes s execute hotrrea. c) n funcie de efectul lor, termenele procesuale se mpart n absolute si relative. Termenele absolute au caracter de obligativitate att pentru pri ct si pentru instan. Nerespectarea acestor termene este sancionat, dup caz, cu decderea din dreptul avut sau cu nulitatea actului. Termenele relative, dac nu au fost respectate nu au nici o influen asupra mersului procesului si nici nu atrag sanciuni procesuale. n categoria termenelor relative intr termenele fixate judectorilor pentru pronunarea hotrrii (7 zile de la nchiderea dezbaterilor art. 260 alin. 1 C. pr. civ.). 1.3 Caracterele termenelor procesuale. Termenele procesuale se caracterizeaz prin: fixitate si continuitate. Fixitatea caracterizeaz ndeosebi termenele legale. Prin acest caracter se nelege stabilirea unui interval de timp care, n principiu, nu poate fi modificat. Exist totusi si cazuri n care legea permite judectorului s deroge de la regula fixitii. De exemplu, cazul prevzul de art. 303 . pr. civ. care permite prelungirea termenului de recurs cu nc cinci zile; cazul prevzut de art. 89 C. pr. civ., care permite scurtarea termenului pentru nmnarea citaiilor n pricinile urgente etc. Continuitatea termenelor presupune curgerea lor fr posibilitatea de ntrerupere sau suspendare de la prima si pn la ultima zi. Exist ns si cazuri n care termenele procesuale pot fi suspendate sau ntrerupte. Suspendarea termenelor procesuale intervine, spre exemplu, n materia perimrii. Potrivit art. 250 C. pr. civ. cursul termenului de perimare este suspendat pe toat perioada ct dureaz mprejurrile datorit crora prile sunt puse n situaia de a nu mai putea aciona n sensul continurii judecii. O excepie de la regula continuitii o constituie ntreruperea termenelor procesuale, care are loc n urmtoarele cazuri: a) cnd partea care trebuia s fac actul de procedur sau mandatarul su moare nainte de expirarea termenului. De exemplu, n materia apelului (art. 285 C. pr. civ.), termenul se ntrerupe si va ncepe s curg din nou dup ce se va face o nou comunicare mostenitorilor; b) cnd partea a fost mpiedicat s ndeplineasc actul de procedur n termenul prevzut de lege datorit unor mprejurri mai presus de voina sa (caz de for major). n aceast

ipotez, actul de procedur se va ndeplini n termen de 15 zile de la ncetarea mpiedicrii (art. 103 al. 2 C. pr. civ.). n cazul ntreruperii, termenele rencep s curg, intervalul de timp care sa scurs nainte de ntrerupere nefiind luat n considerare. 113 2. Calcularea termenelor procesuale Potrivit articolului 101 C. pr. civ., termenele procesuale se calculeaz pe ani, luni, zile si ore. Termenele stabilite pe ani, luni sau sptmni se mplinesc n ziua anului, lunii sau sptmnii corespunztoare zilei de plecare, adic a zilei n care termenul a nceput s curg. De pild, termenul de un an care a nceput s curg la 26 aprilie se sfrseste n aceeasi zi, adic la 26 aprilie a anului urmtor; termenul de o lun care a nceput, s zicem, la aceeasi dat se sfrseste la 26 mai, iar cel de o sptmn, nceput n ziua de luni se sfrseste n sptmna urmtoare n aceeasi zi. O particularitate prezint termenele stabilite pe luni care ncep s curg la 29, 30 sau 31 ale unei luni si care se sfrsesc ntr-o lun care nu are o asemenea zi. n asemenea cazuri termenul se consider mplinit n ultima zi a acelei luni, de exemplu, termenul de o lun nceput la 31 ian. se sfrseste la 28 sau 29 februarie (art. 101 al. 4 C. pr. civ.). Termenele fixate pe zile, se calculeaz ntotdeauna pe zile libere, n calculul termenului neintrnd nici ziua cnd a nceput, nici ziua cnd s-a sfrsit termenul (art. 101 al. 1 C. pr. civ.). S lum, spre exemplu, termenul de 5 zile pentru declararea recursului n materie de ordonan presedinial; dac prii i s-a fcut comunicarea pe ziua de 1 septembrie, ea poate depune recursul si n ziua de 7 septembrie, deoarece, n calculul termenului nu intr nici ziua cnd i s-a fcut comunicarea, nici ziua n care se sfrseste termenul. n legtur cu termenele stabilite pe ore, invocm dispoziia cuprins n alin. 2 al art. 101 C. pr. civ.: termenele statornicite pe ore ncep s curg de la miezul nopii zilei urmtoare. Calcularea termenelor procesuale pune si problema termenelor care se sfrsesc ntr-o zi de srbtoare legal sau cnd serviciul este suspendat. Potrivit art. 101 al. ultim C. pr. civ. termenul care se sfrseste ntr-o zi de srbtoare legal, sau cnd serviciul este suspendat, se va prelungi pn la sfrsitul primei zile de lucru urmtoare. Aceast dispoziie este de aplicare general, n sensul c ea se refer, deopotriv, la toate termenele fixare pe ani, luni, zile sau ore. Menionm de asemenea, faptul c partea este obligat, indiferent de modul cum a fost stabilit termenul, s depun actele pn la ora nchiderii registraturii instanei sau a nchiderii oficiului postal, dac trimiterea se face prin post (art. 104 C. pr. civ.). Referitor la data de la care ncep s curg termenele procesuale art. 102 din C. pr. civ. dispune c termenele ncep s curg de la data comunicrii actelor de procedur, dac legea nu dispune altfel. n consecin, ori de cte ori legea stabileste un termen fr a-i preciza momentul din care ncepe s curg, se va aplica regula general potrivit creia termenele ncep s curg de la data comunicrii actului. 114 Dac legea prevede n mod expres un alt fapt, se va lua ca punct de plecare a termenului faptul precizat; de exemplu, n materia conflictelor de competen (art. 22 al. ultim C. pr. civ.) a ordonanei presidiniale (art. 582 C. pr. civ.), se prevede n mod expres c termenul pentru exercitarea cii de atac curge,

dup caz, de la pronunarea sau de la comunicarea hotrrii. Legea stabileste, n situaii diverse, ca punct de plecare a termenelor data afisrii anumitor acte; de pild, n materia executrii silite prevede c vnzarea bunurilor imobile nu se poate face ntr-un termen mai scurt de 30 de zile si nici mai lung de 60 de zile de la afisarea publicaiei de vnzare la locul unde va avea loc licitaia (art.504 alin.2 C.proc.civ.). n practica judiciar se pune si problema dac poate sau nu constitui punct de plecare a termenelor data la care se ndeplineste un alt act echivalent cu cel prescris de lege. n aceast privin, art. 102 al. 2 C. pr. civ. prevede c termenele ncep s curg si mpotriva prii care a cerut comunicarea, de la data cnd a cerut-o. 3. Sanciunea nerespectrii termenelor procesuale. Decderea si nulitatea actului sunt sanciunile ce intervin pentru nerespectarea termenelor procesuale. Decderea este sanciunea procesual care se aplic n cazul n care anumite drepturi sau acte procesuale nu au fost exercitate n termenele prevzute de lege. n acest sens, art. 103 al. 1 C. pr. civ. dispune c neexercitarea oricrei ci de atac si nendeplinirea oricrui alt act de procedur n termenul legal atrage decderea, afar de cazul cnd legea dispune altfel sau cnd partea dovedeste c a fost mpiedicat printr-o mprejurare mai presus de voina ei. Decderea poate opera ca sanciune procesual n urmtoarele dou ipoteze: - n ipoteza n care legea stabileste un termen fix pentru exercitarea unui drept sau ndeplinirea unui act de procedur si partea a lsat s se scurg acest termen fr a se folosi de el; exemplu: neexercitarea cii de atac a recursului n termen de 15 zile de la comunicarea hotrrii atrage decderea prii din dreptul de a mai exercita aceast cale de atac (art. 301 al. 1 C. pr. civ. comb. Cu art. 103 al. 1C. pr. civ.); - n cazul n care legea impune ca exercitarea unui drept sau ndeplinirea unor acte de procedur s se fac ntr-o anumit ordine si partea n-a respectat dispoziiile legale stabilite n acest sens; de exemplu excepiile de procedur relative care n-au fost invocate prin ntmpinare sau cel mai trziu pn la prima zi de nfisare, atrag decderea prii din dreptul de a le mai putea invoca n tot cursul judecii (art. 136 C. pr. civ.). 115 Invocarea deschiderii se face pe cale de excepie n cursul judecii. Decderea poate fi invocat diferit dup cum au fost nclcate norme imperative sau dispozitive care reglementeaz exercitarea drepturilor procesuale. Astfel, dac termenul nerespectat este reglementat printr-o norm imperativ, decderea poate fi invocat att de partea interesat ct si de instan din oficiu; aceste decderi pot fi invocate n orice stadiu al procesului. n ipoteza n care termenul nerespectat este reglementat printr-o norm dispozitiv, decderea poate fi invocat numai de partea interesat si cel mai trziu pn la primul termen care are loc dup ce s-a cunoscut motivul decderii. Precizm c prile, n cazul n care decderea se refer la nerespectarea unui termen reglementat de o norm cu caracter dispozitiv, pot renuna la dreptul de a o invoca. Dac ns decderea decurge din nerespectarea unui termen prevzut de o norm cu caracter imperativ, prile nu pot renuna la dreptul de a o invoca. Constatarea decderii opereaz de plin drept, n sensul c instana nu

poate aprecia asupra pronunrii sau nepronunrii ei. n toate cazurile, dac decderea este invocat n condiiile prevzute de lege, instana este obligat s o constate. Constatarea decderii are ca efect stingerea complet a tuturor posibilitilor exercitrii dreptului sau ndeplinirii actului neformulat n termen. Constatarea decderii se rsfrnge si asupra actelor succesive, ce urmeaz dreptului sau actului procesual nerealizat n termen, n msura n care nu pot avea o existen de sine stttoare. Repunerea n termen. Sanciunea decderii nu opereaz n cazul n care partea dovedeste c a fost mpiedicat de a-si exercita dreptul sau de a ndeplini actul de procedur dintr-o mprejurare mai presus de voina sa (art.103 C.proc.civ.). ntr-o astfel de ipotez termenul de decdere se ntrerupe, dup ncetarea mpiedicrii ncepnd s curg un nou termen de 15 zile. Repunerea n termen a prii interesate se va face numai dac aceasta va dovedi faptul mpiedicrii de a-si exercita dreptul sau a ndeplini actul dintr-o mprejurare mai presus de voina sa. Cererea de repunere n termen este de competena instanei care are abilitarea s verifice respectarea termenului respectiv. Nulitatea. Nerespectarea termenelor procesuale poate atrage si nulitatea actului. Actele fcute peste termenele sancionate cu decderea, sunt nule. De exemplu, apelul fcut peste termenul legal atrage sanciunea respingerii sale ca tardiv introdus. Legea interzice n anumite situaii de a se face unele acte ntr-un anumit interval de timp. n aceste cazuri, legiuitorul a dorit ca actele fcute mai nainte de a se scurge acel interval de timp s rmn lipsite de efecte juridice, adic s fie 116 declarate nule. De exemplu, investirea cu formul executorie a unei hotrri judectoresti mai nainte ca aceasta s rmn irevocabil este nul. Aceast regul nu-si gseste aplicarea n cazul termenelor legale imperative. Ea se aplic doar n cazul termenelor legale prohibitive. Asa de pild, apelul fcut mai nainte de nceperea curgerii termenului (mai nainte de comunicarea hotrrii) nu se consider ca prematur introdus si, n consecin nul, ci ca fiind valabil exercitat. n acest sens se dispune n mod expres prin art. 284 alin. 3 C. pr. civ. dac o parte face apel nainte de comunicarea hotrrii, aceasta se socoteste comunicat de la data depunerii cererii de apel. Deci cnd este vorba de acte a cror ndeplinire este lsat la aprecierea prii interesate, partea poate aciona si nainte ca termenul s fi nceput s curg, deoarece, dreptul existnd naintea nceperii curgerii termenului, exerciiul su nu poate fi oprit de faptul c acesta n-a nceput s curg, ci numai de faptul c termenul s-a scurs n ntregime si partea n-a beneficiat de el. BIBLIOGRAFIE 1. G.Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedur civil adnotat, Editura All Beck, Bucuresti, 2005; 2. Ciobanu, V.,M., G Boroi G,Drept procesual civil, Curs selectiv teste gril, Editia a 3-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2005; 3. I. Deleanu, Tratat de procedur civil, vol. al II-lea, Editura All Beck, Bucuresti, 2005; 4. Gh. Durac, Drept procesual civil, Editura Junimea, Iasi, 2004; 5. Gh.Durac, Drept procesual civil. Actele de dispoziie ale prilor n procesul civil, Editura Polirom, Iasi, 1999;

6. Gh.Durac, Judecata n prim instan n procesul civil, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006; 7. I. Les, Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, Bucuresti, 2005; 8. I. Les, Participarea prilor n procesul civil, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982; 9. I. Les, Codul de procedur civil. Comentariu pe articole, Editura All Beck, Bucuresti, 2005; 10. I. Les, Sanciunile procedurale n materie civil, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997.