a3.

TERAPIA CENTRATA PE CLIENT-ROGERSCarl Rogers-psiholog American-1902-1987-considera ca procesul therapeutic este rezultatul imbinarii a doi factori esentiali:-atitudinea terapeutului de acceptare pozitiva neconditionata a clientului cu care lucreaza; -ansamblul de tehnici cae permite exercitarea unei astfel de atitudini. Terapia rogersiana este o terapie centrata pe client: in cadrul careia terapeului incearca intelegerea intr -o cat mai mare masura a modului personal in care isi priveste clientul experientele, renuntand la raportarea la orice alt system extern de referinta. Teoria rogersiana se bazeaza pe doua prezumptii majore: a) Comportamentul uman este ghidat de tendinta unica a fiecarei personae catre autoactualizare b) Toti oamenii au nevoie de acceptare neconditionata pentru a se dezvolta Interventiile terapeutului de facture rogersiana implica doua categorii principale de raspunsuri la relatarea clientului: de clarificare a sentimentelor si de reformulare a continuturilor. Din p.d.v. tehnic, aceste raspunsuri se materializeaza sub forma tehnicilor de reflectare, de reformulare, de deschidere si de ascultare active. 1.tehnicile de reflectare sunt tehnici care presupun pastrarea cat mai exacta a limbajului clientului;constau in repetarea fidela a spuselor acestuia, dar pe un alt ton; 2.tehnicile de reformulare presupun utilizarea altor cuvinte si expresii decat cele utilizate de client, ramanand insa in contact permanent cu sistemul acestuia de referinta. 3.Tehnicile de deschidere sunt utilizate mzi ales atunci cand intervin blocaje in dialogul therapeutic. Clientul este incurajat si stimulat sa continue prin formulary neuter de genul:Deci, Si atunci. 4. tehnicile de ascultare active constau in utilizarea de catre terapeut a mimicii, posturii, privirii, micromiscarilor pentru a sustine si incuraja non-verbal relatarea clientului. 4.PSIHODRAMA -modalitate de interventie psihoterapeutica, dezvoltata de Jacob Levi Moreno. In psihodrama, insisi pacientii sunt cei care isi pun in scena propriile conflicte si joaca diferite roluri. Este o maniera terapeutica ce foloseste, pe langa verbalizare, actiunea si deblocarea corprala. Conceptele-cheie utilizate de Moreno pentru a explica scopul si modul de utilizare ale psihodramei clasice sunt cele de :spontaneitate, creativitate si intalnire. SPONTANEITATEA- repr. O tendinta naturala a finite umane; prin ea, continuturile noastre mentale(idei, imagini, dorinte)tind sa se organizeze in forme adaptate fie nevoilor interioare, fie nevoilor realitatii. CREATIVITATEA este definita ca o potentialitate legata de genotip, careia spontaneitatea ii da viata si continut. Potentialul creative difera de la o persoana la alta. Prin activarea resurselor creative interioare, individual devine capabil sa gaseasca solutii noi, originale la situatii vechi, la prima vedere imposibil de modificat. INTALNIREA este un concept cheie care se refera la situatiile interpersonal considerate drept agenti primary pt dezvoltarea personalitatii. Situatia grupului psihodramatic ii ofera individului ocazia intalnirii atat cu terapeutul cat si cu ceilalti membrii ai grupului, carora le impartaseste si de la care primeste intelegere si sustinere. Moreno descrie cinci instrumente fundamentale ale lucrului psihodramatic: SCENA-repr locul in care persoanele interactioneaza cu ceilalti membrii ai grupului; DIRECTORUL(terapeutul psihodramatist)-repr terapeutul calificat in metodologia psihodramatica, care conduce sesiunea de psihodrama. PROTAGONISTUL-repr membrul grupului care este ales in timpul sedintei psihodramatice pt a reprezenta pe scena un aspect al lumii sale interioare. EURILE AUXILIARE- repr membrii grupului alesi de protagonist pt a intruchipa pe scena personajele din reprezentatia sa. 1

1. 2. 3. 4.

5.

AUDITORIUL-totalitatea membrilor grupului

TEHNICILE de baza utilizate in psihodrama sunt: a.INVERSIUNEA DE ROL-consta in a I se cere protagonistului sa joace rolul altei personae;sa se identifice cu el; b. DUBLUL-repr tehnica prin care o alta persoana, identificandu-se cu protagonistul, exprima in cuvinte gandurile si sentimentele acestuia. c. OGLINDA-repr tehnica prin care protagonistul priveste din afara o scena in care el este implicat, rolul sau in cadrul acestei scene fiind jucat de un alt membru al grupului(Alter-Ego) d. SOLILOCVIUL-consta in a-I solicita protagonistului sa d ea glas gandurilor, trairilor pe care le experimenteaza in situatii in care, de obicei, nu se exprima prin cuvinte si nu interactioneaza cu un interlocutor(inainte de culcare, in timpul unei ore de curs, etc).Solilocviul ii permite protagonistului o mai buna intrare in contact si o clarificare a propriilor idei si sentimente in diverse situatii. e. AMPLIFICAREA-repr tehnica prin care se accentueaza in protagonist o emotie specifica(teama, bucurie, manie, tristete, surprindere) si care se foloseste in special atunci cand trairile subiectului sunt neclare. f. CONCRETIZAREA-se utilizeaza pt a da forma palpabila continuturilor lumii interioare a protagonistului. g. PROIECTIA IN VIITOR- consta in punerea in scena de catre protagonist a unui moment din viitor in care sa-si reprezinte situatia, dorintele. h. JOCUL DE ROL presupune ca subiectul sa se joace pe sine, sa joace rolul altei personae .

5.Logoterapia lui Frankl (form de Daseinanalyse) A fost descris de Frankl, dup cel de-al doilea rzboi mondial. Este un psihiatru vienez, care a lucratulterior n SUA. A avut neansa de a ajunge n lagrele hitleriste i ansa de a scpa i de a trata ulterior multe cazuri care au ieit mutilate psihologic din aceast ncercare extraordinar. Avnd o pregtire psihologic i filosofic existenial (l tia pe Binswanger, Heidegger, Scheller, Jaspers), el a elaborat o metod proprie, numit logoterapie. Etimologic ar nsemna terapie prin Logos, dar sensul pe care l da acestei tehnici nu este acesta prin vorb fiind toate psihoterapiile sau majoritatea. 6. Terapia religioas Chiar dac orientarea noastr politic i ideologic era dictat pn de curnd de materialismul dialectic i anumite orientri politice i ideologice, practica ne oblig s cunoatem care sunt raporturile noastre cu practica religioas. Dup cum se tie, dintotdeauna religia a avut i o funcie terapeutic.Spitalele de psihiatrie au fost bolniele mnstirilor i pn n secolul al XIXlea, biserica a avut monopolul ngrijirii bolnavului mintal dup concepia c boala este un pcat dumnezeesc. Mediile mnstireti, spre deosebire de cele obinuite, sunt mai linitite, ferite de glgia, dezordinea vieii obinuite i o parte din bolnavi s-a ameliorat n aceste condiii. Att cultul cretin ortodox dar i celelalte culte se bazeaz pe confesiune. Scopul ei principal este un ritual de sacralizare, nu psihoterapeutic, dar n mod secundar totui, prin acest catharsis, la unele persoane se obine o uurare, ba la unii psihastenici fr acest lucru sptmnal, se simt ncrcai, obligai s pstreze acest obicei pe care l fac din copilrie i pn la moarte. Indiferent de orientrile politice de la noi, exist un mare coeficient de oameni simpli, religioi, n care li se amestec pe lng vindecarea prin religie, aceast speran permanent, vie, i alte prejudeci negative, c ar fi vrjii, etc. Mitologia veche persist n subcultura actual la muli btrni. Care este poziia noastr? Psihoterapia profesional tiinific a inut cont de efectul pozitiv al practicilor religioase, dar a socotit acest efect incidental, 2

secundar, individual. Dac la o slujb se duc o mie de oameni, este greu s tim ci s-au uurat acolo n mod sigur, c nu toi ci civa, care au ritualul de disculpabilizare, pleac linitii. De asemenea nu tim care este efectul prin confesiune, nu s-au fcut asemenea studii. Dac eti n debut de schizofrenie sau de paranoia, poi crede c te-ai fixat de cel din dosul grilajului. Deci profesionitii nu cred c este vorba de psihoterapie metodic, ci este vorba de un efect secundar. n al doilea rnd, profesionitii cred c indicaia este numai n domeniul nevrozelor cu tent depresivi are un rost deculpabilizant, adic am pctuit, sunt vinovat; prin ce-mi spune preotul, s m rog, etc. mi se va ierta pcatul. Aa se va simi uurat, iertat, eliberat, deci o indicaie limitat. A doua observaie este c psihozele se pot agrava prin delirul de relaie i sindromul Kandinski Clrambault i se mai pot agrava nc prin relaie cu valorile supreme, voci auzite, viziuni, etc. Pentru o gndire consecvent tiinific i radical, religia nsi este un factor relevant de nevroz. Dup prerea mea, orice ar putea fi din aceste categorii adic, nevroz la terenuri nevrotice, dependen i prevalen la fanaticul religios, poate fi delir la deliranii misticii poate fi valoare spiritual la oamenii superiori ai religiei conductori religioi care nu au nimic psihopatologic. 538 Aurel Romila Psihiatria Totui atacm acest subiect deoarece n Occident pe lng calea religioas, se folosete psihoterapia de ctre nepsihiatri cu formaie religioas. n sistemul mrturisirii lor sunt destule informaii intime, chiar n formarea lor se vor excludecei cu fond instabil, nevrotici, deci ei tiu o anumit psihologie i psihopatologie i i exclud dintre ei pe acetia. O indicaie important n acest sens este i c bolnavii, o bun parte din cei care au trecut pe la noi, au cerut s fie primii n mnstiri, dar nu toi au reuit fiind o selecie foarte riguroas i sunt exclui toi aceea care au un substrat psihopatologic, fiindc delirul, halucinaia bolnavului mpiedic organizarea raional a activitilor. Ca psihiatri trebuie s avem un orizont ct mai larg i s nu anatemizm pe nimeni. Vom spune numai c procedeele noastre nseamnaltceva alt gen de relaie, alte mecanisme nu implic nimic transcendent sau supranatural.

7 Resocializareava constitui prin urmare coninutul practicii psihiatrice n spitale i ambulatorii. Ea va avea dou dimensiuni: -o. Ea va fi de fapt doctrina comunitii din ea va rezulta evaluarea diagnostic cu dimensiunea social, la intrare i ieire i ea va impune programul terapeutic n care nu se exclude nici o metod care s-a validat. Deci nu nseamn c dac facem resocializare nu vom mai face psihoterapie, Obiectivele i metodele resocializrii Se poate vorbi de o resocializare limitat, instituional, cnd obiectivul principal este aplicarea legii ergoterapiei i se poate vorbi de o resocializare larg, cnd obiectivul principal este rencadrarea n munc. Din totalitatea metodelor de care am vorbit, care ar avea prioritate? n primul rnd terapia ambiental transformarea instituiei ntr-o societate care s simuleze o normalitate, deci care s nu se disting ca o instituie bizar. Procedeul cel mai fezabil este al psihoterapiei de grup, comunitatea terapeutic nu se poate aplica deocamdat i atunci aplicm grupul, att cel direct psihoterapic, deci activitate de grup verbal sau nonverbal, i cel de munc. Resocializarea se poate socoti pn la un punct o antipsihiatrie este antitradiional. Ea arat nivelul inferior, inactiv, nihilist, intoxicat de droguri, al psihiatriei conservatoare. Ea demasc aceasta inerie i motivaiile false, deformante ale acestei realiti.

8,Psihoterapia comportamental Orice nv are i dezv. Este un grup de metode psihologice dirijate ctre simptom i nu ctre personalitate i care pornesc de la ideea c 3

simptomul este o nvare greit. Trebuie aplicat un procedeu de dezvare. Terapia comportamental concureaz serios psihanaliza i are indicaii, chiar monopol. Terapia comportamentala este legat de numele lui Wolpe. Are avantajul c este un tratament scurt fcut dup metode medicale. Este evaluabil cantitativ. Sunt trei metode: 1. desensibilizare sistematic 2. terapia prin aversiune 3. condiionarea operant Desensibilizarea sistematic (inhibiie reciproc). Bolnavul este pus n condiii de linite, calm i este invitat s se relaxeze. Acum relaxarea inhib reciproc anxietatea. Pe acest fond se construiete o ierarhie din stimulii negativi ai bolnavului n ordine ierarhic, de la cei mai puin anxiogeni la 492 Aurel Romila Psihiatria cei mai anxiogeni. Se indic n fobia de animale, ntuneric, tunet, suferine psihosomatice precise (sufocri astmatice), impotena erectil, ejaculare precoce, impotena de a ejacula, frigiditate, homosexualitate. Terapia prin aversiune se folosete n tulburri de comportament (extincie) i pozitive, de rentrire reinforcement (token-economy). Se creeaz aversiune la anumite droguri, dependene, fumat sau impulsiuni patologice, perversiuni (cleptomanie). Se asociaz un excitant neplcut (curent electric) cu imaginea impulsului pervers. Prin repetiie, subiectul face o reacie de neplcere n condiiile manifestrii impulsului patologic i prefer s il controleze deci s evite situaia pentru ca s evite durerea punitiv. Condiionarea operant. Deriv din tehnica descris mai sus, este de fapt o dezvoltare n trepte a decondiionrii. Mai recent se folosesc procedeele terapiei cognitive. Se analizeaz de pild o stare depresivi se ncearc un antrenament autosugestiv cu expresii corectoare progresive. Terapia cognitiv este mai mult dect o sum de tehnici. Strategiile i tehnicile sunt nglobate ntr-un abord terapeutic ce prevede o intervenie activ din partea terapeutului, e nevoie de colaborarea ntre terapeut i pacient. Terapia este orientat pe probleme precise, este scurt i limitat n timp (3-6 luni), este un model educaional ce cuprinde i activiti (teme) pentru acas. Terapia cognitiv se bazeaz pe un model cognitiv al tulburrilor afective. ncearc s produc ameliorri ale dispoziiei i comportamentului prin schimbarea cognitiv, adic modificarea trece prin schimbarea a ceea ce gndete persoana despre sine i despre lume. Terapia ncearc s modifice n mod sistematic modalitatea prin care pacientul trateaz informaia. Beck a descoperit c exist o omologie ntre schemele cognitive incontiente i gndirea contient a depresivilor. Incontientul nu ar fi dinamic, pulsional, cum e postulat de freudieni, ci este locul unde rezid scheme depresogene, care vor trata n mod sistematic informaia, reinnd doar ceea ce confirm postulatele defetiste. Se analizeaz temele recurente pentru a modifica afectivitatea i comportamentul. Exist o apropiere ntre terapia cognitiv i poziiile lui Adler i Hartmann. Din prima edin i se explic pe scurt pacientului modelul cognitiv i se descrie desfurarea tratamentului. Se pune accent pe faptul c succesul terapiei depinde de capacitatea pacientului de a-i examina propriile gnduri. Pentru explicarea unor scheme cognitive se pot desena diagrame, se folosesc exemple pentru a arta cum evalueaz o persoan o situaie; de exemplu, cineva care nu a vzut niciodat o plant otrvitoare nu i e fric de ea doar dup ce a nvat s o asocieze cu pericolul devine speriat de ea. Terapia cognitiv folosete mult metoda socratic, folosind ntrebarea de cte ori este posibil. ntrebrile au rol inductor, favorizeaz analizarea de 493 Terapeutica general ctre pacient a gndurilor sale, le permite s observe anumite distorsiuni cognitive, i apoi s le substituie acestora unele gnduri mai echilibrate, urmnd ulterior s fac planuri de dezvoltare a unor noi modele de gndire. Terapia cognitiv se aplic n tulburrile depresive, de anxietate, panic fobii, tulburarea obsesiv-compulsiv, tulburarea de personalitate borderline. De utilitate actual este terapia familial, n care se ncearc o corectare a familiei bolnavului, o mbuntire att a atmosferei ct i a relaiilor de colaborare intrafamiliale. Asta cu att mai mult cu ct nu sunt rare familiile 4

de schizofreni care pot ntreine sau agrava boala. n mare sunt familii excesiv de grijulii i familii excesiv de indiferente. i bineneles este de preferat media-cooperant. De asemenea, familiile cu aceleai interese (de pild, tratamentul schizofreniei) se pot organiza i pot fi instruite pentru o lupt de lung durat.

PSIHOTERAPIA DE GRUPDefiniie. Este o form de tratament n care bolnavii selecionai dup anumite tulburri emoionale apropiate, sunt plasai ntr-un grup ghidat de un terapeut. Scopul este de a modifica personalitatea. Este vorba de un microgrup care exercit o aciune de modelare. Relaiile sunt fa n fa, ca n psihoterapiile scurte. Este vorba deci de o destinuire n public, aici st toat dificultatea tehnicii. Rezistena la destinuire este foarte mare.

9.Psihoterapia cognitiv-comportamentala imbina tehnicile terapiei cognitive (restructurare cognitiva) cu cele ale terapiei comportamentale (tehnici de expunere) si pune accent pe rolul gandirii, al luarii deciziilor, al indoielii si al actionarii, dupa modelul psihoeducational in care terapia este un proces de invatare - achizitionarea si practicarea de noi aptitudini de a face fata problemelor si moduri de gandire. Psihoterapia cognitiv-comportamentala porneste de la ideea ca modul in care gandim determina modul in care ne simtim si comportamentul pe care il adoptam. Distorsionarile gandirii produc tulburari comportamentale si emotionale. Pacientul trebuie sa se axeze pe identificarea elementelor eronate din cadrul sistemului de valori si atitudini, inlocuirea acestora cu credinte si actiuni utile, adaptive. Terapeutul va prezenta dovezi pentru a confrunta gandirea distorsionata a pacientului. In cadrul terapiei cognitiv-comportamentale terapeutul are rol de educator ce il invata pe pacient elementele de baza ale unui model de gandire sanatos. Relatia dintre cei doi este una de colaborare. Pacientii trebuie sa constientizeze problemele pe care le au si sa participe activ la schimbarea gandirii si a comportamentului lor. Dovezile empirice arata ca psihoterapia cognitiv-comportamentala este eficienta in tratarea unei multitudini de afectiuni psihice: atacuri de panica, tulburari specifice copilului si adolescentului, fobie sociala si alte tipuri de fobii, tulburare de anxietate generalizata, tulburari depresive, tulburare obsesiv-compulsiva, tulburari alimentare, dificultati legate de furie si agresivitate, abuz de substante, tulburare de stres posttraumatic, tulburari de somn. Acest tip de terapie este utilizata pe larg pentru copii si adolescenti. Etape in psihoterapia cognitiv-comportamentala Acest tip de terapie este considerata a fi de scurta durata, cu 5 - 20 de sedinte pentru un tratament. O sedinta dureaza aproximativ 45 - 50 minute. In cazurile mai complexe insa pot fi necesare si cateva sute de sedinte. Terapia cognitivcomportamentala se bazeaza pe urmatoarele principii: starile emotionale si comportamentul sunt determinate de modul de gandire; tulburarile emotionale si de comportament sunt produse de o gandire negativista si neconforma cu realitatea; iar ameliorarea si eliminarea acestor tulburari se poate realiza prin modificareagandirii . Primul pas in psihoterapia cognitiv-comportamentala il reprezinta constientizareaconvingerilor, credintelor, gandurilor, motivelor, dorintelor, perceptiilor, reprezentarilor si evaluarilor distorsionate care produc un comportament dezadaptiv. Odata identificate, terapeutul dezvaluie modul in care gandirea distorsionata produce probleme emotionale si comportamentale; gandurile negative trebuie sa fie evaluate si restructurate, pentru a fi mai rationale. Tehnicile utilizate sunt dialogul socratic si contraargumentarea, cu ajutorul carora pacientul va testa veridicitatea gandurilor si a convingerilor sale. Daca acestea se dovedesc a fi reale si justificate trebuie sa fie acceptate si pacientul trebuie sa invete sa faca fata situatiei, insa in caz contrar acestea sunt respinse. Trebuie sa se faca diferenta intre starile normale si cele patologice - spre exemplu, tristetea sau ingrijorarea sunt stari normale, insa disperarea sau panica nu. A doua componenta a psihoterapiei cognitiv-comportamentale consta in modificarea comportamentelor nedorite. Pentru a realiza acest lucru se actioneaza la nivelul situatiilor declansatoare sau prin manipularea consecintelor ce intaresc comportamentul. Prin tehnici cognitive si/sau comportamentale, terapeutul il invata pe pacient sa isi schimbe gandirea si sa achizitioneze aptitudini eficiente pentru a-si organiza viata. Tehnicile si strategiile terapiei cognitiv-comportamentale il ajuta pe terapeut sa il ghideze pe pacient pentru a-si rezolva singur problemele. Cei doi colaboreaza in depasirea dificultatilor, insa pacientii sunt invatati intr-un fel sa devina proprii lor terapeuti si sa aplice ei insisi principiile acestei psihoterapii. Tocmai din acest motiv psihoterapeutii

ofera teme pentru acasa. Deprinderile invatate in timpul terapiei trebuie sa fie pastrate si chiar imbunatatite dupa incheierea tratamentului. 10. Meloterapia este o forma a psihoterapiei in care muzica este folosita ca mijloc de exprimare (in loc de vorbire) si care este indicata de terapeut in functie de problemele fiecarui pacient. Astfel pot fi tratate agresivitatile ascunse, tulburarile mentale sau afective, anumite blocari, dar si cateva boli psihosomatice, cum ar fi astmul sau problemele de alimentatie. Meloterapia poate lua doua forme: 1. o modalitate activa - practica unui instrument muzical 2. o modalitate pasiva - ascultarea muzicii Meloterapia este un tip al psihoterapiei expresivesi presupune utilizarea muzicii in scopuri terapeutice. Deosebirea intre meloterapie si divertismentul sau educatia muzicala este faptul ca terapia prin muzica urmareste indeplinirea obiectivelor terapeutice. Meloterapia se adreseaza necesitatilor fizice, psihologice, emotionale, cognitive si sociale ale persoanelor de toate varstele, indiferent de pregatirea muzicala pe care o au. Terapeutul abordeaza problema pacientului in mod direct, prin muzica, sau prin intermediul relatieidezvoltate intre pacient si terapeut. Utilizand muzica instrumentala si vocala, terapeutul incearca obtinerea unor schimbari de natura non-muzicala. Cercetarile confirma eficienta tratamentului in mai multe domenii, cum ar fi recuperarea fizica si motorie, motivarea pacientului pentru a urma tratamentul, sprijinul emotional oferit pacientului si familiei acestuia, crearea ocaziei de defulare emotionala. Cele mai intalnite probleme sunt cele legate de stres, anxietate, durere, exprimarea sentimentelor, comunicare, comportament agresiv sau agitat, autoconstientizare, lipsa motivatiei, stari schimbatoare, intimitate emotionala, sentimentul de lipsa a controlului asupra propriei vieti. Prin implicare muzicala, aptitudinile si punctele forte ale pacientului sunt transferate in alte domenii ale vietii. Meloterapia utilizeaza compunerea si ascultarea muzicii, scrierea unor cantece si discutarea versurilor, exercitii de imagerie si invatare prin muzica. Sedintele de terapie se pot desfasura in diferite locuri, cum ar fi spitale, centre medicale, ospicii, locuinte. Pacientii nu trebuie sa aiba aptitudini muzicale speciale. Schneider clasific personalitile psihopate astfel (dup Cottraux i Blackburn, 1995, p. 36): Psihopai Caracteristici principale 1. Hipertimici 2. Depresivi Bun dispoziie exagerat; hipomanie Dispoziie trist; distimie

3. ngrijorai (senzitivi sau obsesio Sentimente de inferioritate obsesionali) 4. Fanatici (paranoizi) Valorizarea exagerat a propriei persoane,a propriilor idei, agresivitate, egocentrism sau integrare n comuniti marginalizate (secte, gr. teroriste) 5. Narcisici Nevoia exagerat de a face o impresie bun, asociat cu o autoper cepere a insuficienelor proprii 6. Instabili 7. Explozivi 8. Apatici 9. Abulici 10. Astenici Comportamente antisociale Violen; crize de furie Lips de afectivitate, amoralitate, retragere social, schizoidie Lipsa voinei, influenabilitate Anxietate, ipohondrie, depresie, neurastenie

2. Clasificarea DSM IV

Milton (1990) a delimitat 8 domenii clinice pe baza crora pot fi apreciate tulburrile de personalitate: aciunile expresive prezente n comportamentul observabil; conduitele interpersonale vizibile n modul de relaionare cu ceilali; stilul cognitiv anumite caracteristici de recepionare, prelucrare, comunicare ale informaiilor; mecanismele reglatorii modalitile contiente sau incontiente de autoreglare rezultate n urma unor experiene timpurii; dispoziia / temperamentul vizibile prin intermediul tririlor i dinamicii emoionale; imaginea de sine coninutul autopercepiei; reprezentrile obiectuale caracteristicile de coninut ale unor amintiri, atitudini i imagini care determin modul actual n care subiectul percepe i reacioneaz la experienele vieii curente; organizarea strategiilor de a face fa solicitrilor vizibil la nivelul mecanismelor psihologice de aprare i adaptare utilizate. n funcie de aceste opt domenii sunt determinate tipurile de tulburri ale personalitii, descrise pe Axa a II-a din D.S.M. IV. -

Grupa A: personaliti excentrice i bizare Personalitatea paranoid: individul se caracterizeaz prin tendina generalizat i nejustificat, manifest n diverse contexte, de a interpreta aciunile altor persoane ca fiind orientate n mod deliberat pentru a-l umili i amenina. Personalitatea schizoid: se remarc printr-o detaare exagerat de interaciunile sociale i printr-o limitare a exprimrii afectivitii i a tririi unor experiene afective. Personalitatea schizotipal: este o form accentuat a personalitii schizoide, care ajunge pn la inadecvare n relaiile interpersonale, la distorsionri cognitive i perceptive, la un comportament excentric.

Grupa B: personaliti emoionale i dramatice Personalitatea antisocial: se caracterizeaz prin dispreul fa de norme i nclcarea drepturilor celorlali, acte delictuale, sadice, violente, iritabilitate i agresivitate, trsturi care se manifest adesea nainte de vrsta de 15 ani. Personalitatea n borderline"(sau marginal) : se caracterizeaz printr-o instabilitate a dispoziiei, a relaiilor interpersonale, prin fluctuaii la nivelul imaginii de sine i prin stri afective cu caracter impulsiv. | Personalitatea histrionic: se mai numete i personalitate teatral sau isteric i se caracterizeaz prin reacii emoionale exagerate i prin ncercri permanente de a atrage atenia celor din jur. Personalitatea narcisic: este proprie unui subiect care resimte o nevoie patologic de admiraie din partea celorlali, fa de care nu manifest simpatie (empatie).

Grupa C: personaliti anxioase i ineficiente Personalitatea evitant: se caracterizeaz prin inhibiie socail, sentimente de inferioritate, sensibilitate exagerat la evalurile negative ale celorlali. Personalitatea dependent: se caracterizeaz prin tendina subiectului de a se aga de ceilali, nsoit de supunere i de o nevoie excesiv de a fi protejat de cei din jur.

Personalitatea obsesiv-compulsiv: se caracterizeaz printr-o conduit perfecionist, rigiditate, dependen exagerat de reguli i valori stricte (ori-ori; i-i este exclus); relaiile interpersonale sunt dominate de rceal afectiv.

Tulburri de personalitate non-specifice (sau mixte) Aceste tulburri cuprind trsturi care aparin mai multor tipuri de personalitate din cele descrise mai sus, far a fi ns suficiente pentru a permite ncadrarea ntr-un tip anume, clar definit, de tulburare a personalitii. Cu toate acestea, indivizii aparinnd acestei categorii au probleme de adaptare social i prezint triri subiective cu coninut negativ. Personalitatea depresiv: este definit ca o structur difuz de cogniii i comportamente depresive, ce se manifest n afara unui episod depresiv major i nu poate fi explicat prin intermediul unor tulburri distimice. Akiskal (1995) este de prere c trebuie s avem n vedere trei tipuri temperamentale: ciclotimie, hipertimic (maniacal) i depresiv. Autorul subliniaz faptul c adesea, subiecii aparinnd celei de-a treia categorii sunt diagnosticai eronat ca fiind narcisici, pasiv-agresivi sau ineficieni. Personalitatea pasiv-agresiv sau negativist: aceast tulburare de personalitate a figurat n D.S.M. III R (1987), dar a fost invalidat de studiile care au stat la baza elaborrii DSM IV. Cu toate acestea, experiena clinic evideniaz subieci ncadrabili ntr-un asemenea tip de tulburare. Indivizii manifest permanent o rezisten pasiv la orice solicitare social sau profesional, fiind opoziioniti, negativiti i sabotori mascai. Acest model funcioneaz n afara unor episoade depresive majore i nu poate fi explicat prin intermediul unei tulburri distimice. Personalitatea sadic i personalitatea nclinat spre eec: ambele au fost eliminate din D.S.M. IV, dar practica medical le-a demonstrat viabilitatea.

D.S.M. IV (1994) conine i o categorie adiional de structuri de personalitate, numite tipuri adaptative de personalitate. Acestea sunt expresia direct a unor stiluri adaptative i se afl n relaie cu starea de sntate a individului, putnd duce la afectarea ei. Deoarece psihiatria i psihologia ultimelor decenii analizeaz adaptarea n contextul binomului stres-adaptare (adaptare versus stres), aceste tipuri de personalitate reprezint stiluri de a reaciona la stres, fiind legate de maniera n care subiecii i asum i rspund solicitrilor, ca i de modul n care fac fa stresului generat de ele. Tipurile de personalitate A i B au fost descrise de Friedman i Rosenman (1959), i ele reprezint modaliti de a reaciona la stres. Tipul A (descris de Friedman i Rosenman, 1959): caracterizeaz indivizii lupttori; tensionai de la nivelul somatic (muscular) pn la cel psihic; ostili fa de cei din jur, pe care i percep ca fiind-le concureni; nerbdtori; cu tonul vocii dur i imperativ; cu ritm accelerat n vorbire i aciune. Subiecii sunt agresivi, cinici i rareori anxioi pentru c datorit stilului lor perfecionist reuesc s in sub control stresul i anxietatea. Unele studii au confirmat legtura dintre acest tip de personalitate i bolile cardiovasculare, altele au infirmat -o (Gottraux i Blackburn, 1995). Tipul B (descris de Friedman i Rosenman, 1959): se gsete la extrema cealalt a axei ce are la un capt subiecii angajai n lupta permanent pentru avantaje materiale, poziie i recunoatere social (personalitile de tip A), iar la cellalt capt subiecii senini, relaxai, care nu resimt o presiune permanent a timpului i care reacioneaz minimal (cu un stres redus) la situaiile neateptate sau incontrolabile (personalitile de tip B). Tipul C: este un tip situat ntre A i B, caracterizat prin predispoziia spre cancer. De fapt studiile au pornit n sens invers, de la evaluarea persoanelor suferinde de cancer ajungndu-se la evidenierea unor trsturi psihice caracteristice: depresie pn la disperare i neputin, suport social slab i cu tendin de reducere permanent, emotivitate negativ slab, de fapt slabe manifestri (exteriorizri) ale tririlor negative mergnd pn la absena capacitii de exprimare a emoiilor. Elementul central al acestei personaliti l constituie incapacitatea de exprimare a furiei i a sentimentelor negative persoana exteriorizeaz doar triri pozitive, optimiste sau indiferente fa de ceilali, la baz fiind de fapt o depresie mascat aceasta contribuie la alterarea sistemului imunologic al organismului, fapt ce favorizeaz apariia bolii canceroase. Studiile nu sunt totui suficient de concludente. 8