Sunteți pe pagina 1din 16

1_DREPT_2_DFIS Dreptul finantelor publice

MULTIPLE CHOICE 1) Prin ce modalitti se asigur autonomia bugetelor locale n tara noastr ? a. nlturarea metodei regularizrilor ntre bugetele locale; b. constituirea de fond de interventie; c. instituirea unor bugete suplimentare; d. administrarea fondurilor bnesti ale bugetelor publice. 2) Indicati sursele financiare din care se formeaz veniturile bugetului asigurrilor sociale de stat : a. contributii numai de la persoanele fizice; b. subventii de la bugetele fondurilor speciale; c. impozitul pe dividende; d. impozitul pe profit. 3) Ce operatiuni de ncasri si plti privind fondurile publice se deruleaz prin trezoreria statului ? a. veniturile societtilor comerciale; b. numai veniturile bugetului de stat; c. numai veniturile bugetelor locale; d. veniturile si cheltuielile bugetelor institutiilor publice. 4) n ce constau faptele pentru care rspund ordonatorii de credite ai bugetelor publice, potrivit legii ? a. organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului; b. exercitarea controlului financiar preventiv; c. plata cheltuielilor bugetare la termen; d. perceperea impozitelor. 5) Ce elemente se au n vedere la elaborarea proiectelor de legi bugetare anuale de ctre Guvern ? a. programele ntocmite de ordonatorii secundari de credite bugetare ; b. prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali numai pentru anul pentru care se elaboreaz bugetul public ; c. memorandumuri de finantare extern ; d. mprumuturile publice. 6) Ce cuprinde clasificatia bugetar, n general, la venituri ? a. numai venituri fiscale ; b. numai impozitele directe ; c. ncasri din mprumuturi; d. impozitul pe profit. 7) Ce elemente se cuprind n proiectele legilor bugetare anuale ? a. creditele bugetare pentru ordonatorii de credite tertiari; b. bugetele ordonatorilor secundari de credite; c. reglementri specifice exercitiului bugetar respectiv; d. sumele necheltuite pn la finele anului bugetar. 8) n ce termen se ntocmeste Raportul public anual pe care Curtea de Conturi l prezint Parlamentului cu observatii asupra conturilor de executie ale bugetelor publice ? a. 3 luni de la primirea conturilor de executie; b. 12 luni de la primirea conturilor de executie; c. 6 luni de la primirea conturilor de executie; d. 1 lun de la primirea conturilor de executie. 9) Care sunt efectele ncheierii exercitiului bugetar anual ? a. veniturile nencasate pn la 31 decembrie se vor ncasa n contul anului trecut; b. cheltuielile neefectuate pn la 31 decembrie nu pot fi pltite n contul bugetului expirat; c. att veniturile nencasate, ct si cheltuielile neefectuate pn la 31 decembrie vor fi considerate ncasate, respectiv efectuate n contul anului trecut; d. orizontul de evaluare economic devine mai extins.

10) Operatiuni ce se deruleaz prin trezoreria statului sunt : a. finantarea definitiv a deficitelor din anii precedenti ale bugetelor locale; b. emiterea certificatelor de trezorerie pentru populatie precum si ncasrile si pltile pentru bugetul de stat; c. veniturile societtilor comerciale; d. veniturile persoanelor fizice. 11) Care sunt categorii de norme juridice care au ca obiect finantele publice? a. cele privind nregistrarea societtilor comerciale; b. cele privind nregistrarea agentilor economici cu capital de stat; c. cele privind controlul financiar; d. cele privind pensiile private. 12) Marcati procedeele tehnice care se utilizeaz n executia prtii de venituri a bugetului de stat: a. utilizarea dispozitiei de plat; b. retinerea si vrsarea la bugetul de stat de ctre pltitorii de venituri impozabile; c. plata prin virament; d. plata prin numerar. 13) Precizati care sunt factori n functie de care se face repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat : a. termenele de obtinere a creditelor bugetare ; b. 15 martie a fiecrui an; c. perioada n care este necesar efectuarea cheltuielilor; d. veniturile nencasate pn la 31 decembrie. 14) Natura juridic a bugetului de stat poate fi, conform teoriilor emise de literatura de specialitate : a. natura de act administrativ; b. natura de surs de venituri; c. natur de act juridic civil; d. natura de lege. 15) Destinatiile pentru care se pot utiliza disponibilittile din contul general al trezoreriei publice sunt : a. finantarea investitiilor strine; b. finantarea definitiv a deficitelor bugetelor locale; c. acordarea de mprumuturi pentru acoperirea unor goluri temporare de cas la bugetele locale; d. finantarea fondului de rezerv a bugetului asigurrilor sociale de stat. 16) Cine are initiativ bugetar n Romnia n privinta bugetului de stat? a. un grup de senatori ; b. Guvernul Romniei; c. Presedintele Romniei; d. Parlamentul Romniei. 17) Marcati functiile finantelor publice : a. stimularea activittilor productive; b. reducerea somajului; c. functia de repartitie; d. aprobarea impozitelor si taxelor locale. 18) Care sunt pozitiile subiectilor raporturilor juridice financiare ? a. egali n drepturi; b. egali n obligatii; c. nu sunt egali n drepturi si nici n obligatii; d. sunt egali n drepturi, precum si n obligatii. 19) Care metod de evaluare a volumului veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat se utilizeaz n Romnia ? a. metoda majorrii sau diminurii; b. metoda autonom sau a penultimei; c. metoda evalurii directe, aplicndu-se bugetul pe programe; d. metoda clasic..

20) Indicati ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale : a. conductorii directiilor de specialitate din Consiliul judetean; b. conductorii institutiilor sau serviciilor publice din subordinea Consiliului judetean; c. presedintii Consiliilor judetene si primarii unittilor administrativ-teritoriale; d. Primarul General al Municipiului Bucuresti. 21) n totalul veniturilor bugetului de stat al Romniei ponderea cea mai mare o au : a. mprumuturile de stat interne; b. veniturile din impozite si taxe; c. transferurile primite din strintate; d. veniturile de la institutiile publice. 22) Care dintre veniturile bugetare de mai jos sunt datorate bugetelor locale? a. accizele b. taxele vamale c. impozitul pe cldiri d. taxa pe valoarea adugat 23) Cine rspunde n fata Parlamentului Romniei pentru executarea legii bugetului de stat? a. Ministerul Finantelor Publice; b. Presedintele Curtii de Conturi; c. Guvernatorul Bncii Nationale a Romniei; d. Guvernul Romniei. 24) Ce solutie se aplic n Romnia dac bugetul de stat nu a fost aprobat n timp util de ctre Parlament ? a. dac nu a fost aprobat de ctre Parlament pn la 31 decembrie, proiectul legii bugetului se consider adoptat n forma naintat de Guvern; b. dac legea bugetului de stat nu a fost adoptat cu cel putin 3 zile nainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplic n continuare prevederile bugetului pe anul ncheiat pn la adoptarea noului buget; c. cheltuielile bugetare lunare se finanteaz n proportie de 1/3 din volumul aprobat al acestora pe exercitiul bugetar expirat; d. nu au fost utilizate dac creditele bugetare pn la sfrsitul anului se nscriu n bugetul de anul viitor. 25) n cursul exercitiului bugetar, legea anual a bugetului de stat poate fi modificat prin legi rectificative adoptate de Parlament : a. poate fi modificat numai n semestrul I; b. este posibil numai o singur rectificare a legii bugetului de stat; c. nu poate fi modificat; d. sunt posibile mai multe rectificri ale legii bugetului de stat, n cursul exercitiului bugetar. 26) Este adevrat c mprumuturile de stat utilizate n mod neproductiv nu produc valoare ? a. da, produc valoare; b. nu produc valoare ; c. sunt rentabile pentru firme private ; d. aduc profit institutiilor publice. 27) Corespunde adevrului c mprumuturile de stat folosite n mod neproductiv sunt purttoare de dobnzi ? a. da, este adevrat; b. nu este adevrat; c. produc beneficii pentru societti comerciale; d. avantajeaz institutiile publice. 28) Este adevrat c numai mprumuturile de stat contractate n scopuri neproductive influenteaz pozitiv asupra cresterii economice? a. da, este adevrat; b. nu este adevrat; c. influenteaz pozitiv rezultatele financiare ale unittii; d. produc o crestere a rentabilittii.

29) Cine are competenta de a aproba bugetul asigurrilor sociale de stat n tara noastr? a. Camera Deputatilor; b. presedintele Romniei; c. Camerele reunite ale Parlamentului; d. Guvernul Romniei. 30) Care organe nu au atributii de control asupra executrii bugetelor locale din Romnia? a. organele de control financiar ale Ministerului Finantelor Publice; b. Curtea de Conturi; c. Corpul de Control al Primului Ministru; d. consiliile locale. 31) Ce reglementare important instituie Legea nr. 500/2002 pentru ntrirea principiului unittii bugetare ? a. obligatia Guvernului de a propune Parlamentului modificarea unor acte normative pentru desfiintarea veniturilor si cheltuielilor cu destinatie special incluse n bugetul de stat; b. formularea mai complet a proiectelor de legi de rectificare a bugetului de stat; c. nu se admite perceperea unui venit public pentru finantarea unei anumite cheltuieli; d. creditele bugetare sunt stabilite pe categorii de cheltuieli bugetare 32) Care sunt principale nevoi pentru care statul recurge la venituri extraordinare? a. pentru acoperirea cheltuielilor publice ce depsesc veniturile fiscale; b. pentru publicitatea bugetului; c. pentru organizarea de noi ministere; d. pentru majorarea salariilor personalului institutiilor publice. 33) Indicati care sunt avantaje ale mprumuturilor de stat: a. consolideaz patrimoniul statului prin valorile viitoare reale create ca urmare a ntrebuintrii n folos public a sumelor de bani mprumutate; b. cheltuirea cu eficient a resurselor financiare; c. angajeaz generatiile viitoare obligndu-le s suporte cheltuielile de rambursare contractate mai ales pe termene lungi; d. reduc capitalul particular circulant din economia national. 34) n raport de spatiul geografic, distingem urmtoarele categorii de mprumuturi de stat: a. mprumuturi bugetare; b. mprumuturi interne; c. mprumuturi bancare; d. mprumuturi interbancare. 35) n ce scopuri se contracteaz mprumuturile de stat? a. sustinerea balantei de plti si a rezervei valutare; b. stimularea sectoarelor productive din economie; c. sprijinirea unor agenti economici; d. numai pentru sprijinirea bncilor comerciale. 36) Indicati sursele de plat pentru serviciul datoriei publice guvernamentale: a. sumele prevzute n bugetele beneficiarilor finali; b. fondul de rulment; c. fondurile de asigurare obligatorie; d. fondurile proprii ale institutiilor publice. 37) Titlurile de stat pot fi oferite spre vnzare sub conditia ca oferta s includ cel putin urmtoar ele elemente: a. numai denumirea si valoarea titlurilor de stat oferite; b. forma mprumutului de stat reprezentat prin titluri aferente - cu discont sau purttor de dobnd; c. numai data scadentei; d. numai optiunile ncorporate.

38) Ce conditii trebuie ndeplinite pentru emiterea garantiilor de stat pentru mprumuturi contractate de agenti economici sau autoritti ale administratiei publice? a. acceptarea de ctre agentul economic sau autoritatea administratiei publice a garantiei de stat; b. ncheierea unei conventii ntre Ministerul Finantelor Publice, n calitate de garant, si beneficiarul garantiei care s prevad drepturile si obligatiile prtilor; c. aprobarea Parlamentului; d. avizul Ministerului Justitiei. 39) Sursele de constituire a Fondului de risc pentru acoperirea riscurilor financiare prevzute de Legea nr.313/2004 sunt urmtoarele: a. fondurile de asigurare obligatorie; b. fondurile proprii ale institutiilor publice; c. dobnzile la disponibilittile aflate n contul fondului de risc; d. fondurile speciale. 40) Care sunt cazurile de ncetare a valabilittii garantiilor de stat, conform Legii nr.313/2004? a. termenul de plat prevzut n scrisoarea de garantie a expirat; b. obligatiile aferente mprumutului garantat de stat sunt achitate partial; c. prelungirea acordului de mprumut subsidiar; d. Ministerul Finantelor Publice refuz s fac plata sau pltile, pn la stingere, institutiei creditoare, n numele beneficiarului garantiei de stat. 41) n activitatea de contractare si de administrare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finantelor Publice urmreste, tinnd seama de conditiile de piat, urmtoarele obiective: a. diversificarea bazei de creditori; b. riscul de credit; c. riscul de piat; d. emiterea de scrisori de garantie pentru mprumuturi. 42) Ministerul Finantelor Publice, ca singur contractant si administrator al datoriei publice guvernamentale directe si garantate are pentru ndeplinirea acestui scop autoritatea de a intreprinde urmtoarele activitti: a. emite scrisori de garantie pentru mprumuturi; b. diversific baza de creditri; c. prezint decadal Guvernului si Parlamentului situatia mprumuturilor contractate direct de stat; d. elaboreaz propuneri pentru schimbarea valutei de contract a unui mprumut. 43) Care sunt principalele operatiuni autorizate s fie efectuate de Ministerul Finantelor Publice pentru administrarea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale? a. riscul de credit; b. rscumprarea titlurilor de stat pe piata secundar; c. solicitarea avizului Ministerului Justitiei; d. activitti privind organizarea licitatiilor de titluri de stat pe piata intern. 44) Care sunt, n principal, datele care trebuie s fie cuprinse n Registrele datoriei publice? a. garantiile refuzate a se acorda de stat; b. nivelul ratelor dobnzilor; c. creditele bugetare; d. valoarea garantiilor, fr cea a mprumuturilor. 45) Care sunt categoriile de relatii bnesti care formeaz obiectul notiunii de relatii financiare n sens larg ? a. relatiile financiare propriu-zise, adic finantele publice, transfer nerambursabil; b. finante private sau finante ale ntreprinderilor; c. relatii de transfer a unei prti din produsul social; d. relatii bnesti legate de formele valorii. 46) Indicati care sunt fazele functiei de repartitie a finantelor publice: a. faza de control financiar; b. faza de distribuire (repartizare) a fondurilor publice pe beneficiari, persoane juridice si fizice; c. faza de analiz a oportunittii; d. faza de initiere a proiectului de buget.

47) Este adevrat c functiile finantelor intreprinderii sunt urmtoarele? a. functia de repartitie si functia de control; b. functia de distribuire; c. functia de personal; d. functia de aprovizionare. 48) Functia de repartitie a finantelor intreprinderii cuprinde: a. numai formarea capitalului b. sau, pe lng formarea capitalului, functia de repartitie se manifest si cu ocazia stabilirii participrii ntreprinderii la constituirea fondurilor comunittii locale sau a bugetului central; c. numai la constituirea fondurilor speciale ; d. numai la acordarea creditelor. 49) Functia de control a finantelor intreprinderii se manifest : a. att n procesul utilizrii capitalului ct si stabilirii obligatiilor bugetare; b. numai n procesul utilizrii capitalului; c. numai la stabilirea veniturilor bugetare; d. numai la efectuarea cheltuielilor bugetare. 50) Indicati directiile principale n care s-a orientat legislatia finantelor publice ntre cele dou rzboaie mondiale: a. unificarea sistemului fiscal si reforma fiscal radical; b. reforma constitutional; c. msuri pentru accelerarea executrii silite; d. msuri pentru echilibrarea bugetului publi 51) Constatarea veniturilor publice provenite din taxe si contributii n cadrul administratiilor locale, ntre cele dou rzboaiemondiale, se fcea de ctre comisii de constatare locale compuse din: a. delegatul serviciului financiar local, la orase, sau notarul comunal, dup caz, un consilier comunal delegat si un delegat al contribuabililor; b. judectorul de ocol si un consilier comunal delegat; c. un consilier comunal delegat si un delegat al contribuabililor; d. un delegat al contribuabililor si judectorul de ocol. 52) Cheltuielile bugetuluii de stat, n etapa dup al doilea rzboi mondial si, mai ales, dup 1949, se efectuau, n principal, pentru: a. functionarea organelor puterii de stat, organelor administratiei de stat, organelor judectoresti si celor de procuratur; b. aprarea trii, donatii, cu destinatie special; c. stimularea activittilor productive; d. ntr-o mic msur, pentru finantarea economiei nationale. 53) Care sunt categoriile de norme juridice care au ca obiect finantele publice? a. cele privind creditul public si controlul financiar; b. cele privind finantele intreprinderilor; c. responsabilitatea institutiilor publice; d. Camera deputatilor. 54) Precizati care sunt categoriile de legi ordinare care cuprind cele mai importante norme juridice financiare: a. legile privind organizarea si functionarea societtilor comerciale; b. legile fondului funciar; c. legile bugetare anuale; d. legile privind protectia mediului. 55) Principalele elemente ale raporturilor juridice financiare publice sunt: a. controlul financiar; b. stabilirea veniturilor publice; c. subiectii raporturilor juridice financiare publice; d. obiectul legii societatilor comerciale.

56) Subiectii raporturilor juridice privind finantele publice cuprind: a. numai organele financiare de stat; b. att organele financiare de stat, ct si persoanele juridice si fizice cu drepturile si obligatiile acestora; c. numai persoanele juridice; d. numai persoanele fizice. 57) Elemente specifice care definesc bugetul public sunt: a. veniturile bugetare; b. impozitele pe venit; c. act de autorizare si de previziuni; d. stabilirea veniturilor publice. 58) Care sunt principalele categorii de bugete publice care sunt cuprinse n bugetul public national? a. bugetele intreprinderilor cu capital de stat; b. bugetul de stat si bugetele locale; c. bugetele societtilor comerciale pe actiuni; d. bugetele institutiilor publice subordonate unittilor administrativ-teritoriale. 59) Elementele specifice care definesc dreptul bugetar constau n: a. procedura de formare, administrare, angajare si utilizare a fondurilor publice; b. nlturarea transferurilor ce se admiteau ntre bugetele locale; c. excedentele bugetelor locale se includ n fondul de tezaur local; d. continutul raporturilor juridice financiare. 60) Indicati exceptiile de la principiul universalittii bugetului de stat: a. a reconstituirea creditelor bugetare si donatiile, cu destinatie special; b. subventiile bugetare; c. comisioanele percepute la unele servicii publice; d. fondurile de sprijin; 61) Pentru situatiile n care apar goluri temporare de cas se poate recurge la emisiune monetar sau la finantare direct de ctre bnci? a. da, se poate recurge numai la emisiune monetar; b. nu se poate recurge nici la emisiune monetar si nici la finantare direct de ctre bnci; c. da, se poate recurge numai la finantare direct de bnci; d. se poate recurge la ambele metode, dar concomitent. 62) Nivelul de 2,7% din PIB al deficitului bugetar al Romniei n anul 2006 se ncadreaz n nivelul maxim admis pentru introducerea monedei unice EURO? a. da, se ncadreaz; b. nu se ncadreaz; c. nivelul maxim este de 2%; d. nivelul maxim este de 1,5%. 63) Factorii care influenteaz luarea deciziei privind adoptarea modului de calcul al anului bugetar sunt, spre exemplu: a. deficitul bugetar; b. nivelul de dezvoltare a economiei; c. prelevrile agricole; d. functionarea institutiilor. 64) Sunt documente ce stau la baza elaborrii proiectului bugetului de stat urmtoarele: a. programele ntocmite de ctre ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale n scopul finantrii unor actiuni sau ansambluri de actiuni cu obiective precise si indicatori de rezultate si eficient; b. propuneri de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor tertiari de credite; c. politici si strategii sectoriale prezentate de ctre primarii de orase; d. posibilittile de finantare a deficitului bugetar.

65) Este necesar trecerea la bugetul pe programe pe termene medii si lungi, deoarece metodele clasice (traditionale) de evaluare a cheltuielilor publice, de dimensionare a acestora, au devenit limitate, ntruct: a. se bazeaz pe un volum prea mare de informatii; b. nu urmresc n primul rnd eficienta actiunilor care se intentioneaz a se realiza; c. urmresc numai corelarea cheltuielilor la nivelul unor unitti care concur la nfptuirea unui obiectiv din resurse bugetare; d. orizontul de evaluare economic este prea extins. 66) Raportul comun al Comisiilor de buget-finante din Parlament privitor la proiectul bugetului de stat face propuneri motivate constnd n: a. adoptarea proiectului de buget, fr modificri; b. propuneri de cheltuieli ale ordonatorilor de credite; c. organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului; d. restituirea proiectului de buget la Guvern pentru refacere sau mbunttire. 67) Legile bugetare anuale cuprind n continutul lor urmtoarele categorii de dispozitii: a. reglementri specifice pentru patru ani urmtori; b. deficitul sau excedentul bugetar; c. controlul totalittii veniturilor si cheltuielilor; d. utilizarea dispozitiei de plat . 68) Sursele proprii ale bugetului Uniunii Europene se compun din : a. taxe prevzute n tariful vamal comun si prelevri agricole; b. prelevri din impozitul pe veniturile microntreprinderilor; c. prelevri din impozitul pe profit; d. prelevri din impozitul pe venit. 69) Care sunt categoriile de control financiar ce se exercit n Uniunea European? a. la nivelul executiei bugetare si are n vedere ordonatorii de credite si contabilii; b. controlul intern; c. la nivelul statelor; d. auditul public intern. 70) Misiunile Curtii Europene de Conturi sunt: a. executarea bugetului; b. de a angaja cheltuielile si de a constata drepturile de ncasat; c. misiunea de recomandare, respective prezentarea de observatii privind executarea bugetului UE si recomandri privind descrcarea de gestiune a Consiliului si Parlamentului; d. elaborarea si aprobarea de regulamente ale Uniunii Europene. 71) n procesul repartitiei si circulatiei produsului social apar relatii bnesti care conduc la constituirea de fonduri pentru: a. satisfacerea unor nevoi generale ale societtii sau pentru obtinerea sau repartizarea de profit; b. investitii n domeniul finantelor publice; c. realizarea transferului unei prti din produsul social n form bneasc; d. schimbarea formelor valorii n procesul de productie. 72) Relatiile bnesti viznd formele valorii constituie: a. finantele publice; b. asa-numitele finante private sau finantele ntreprinderilor; c. fondurile bugetelor publice; d. relatiile referitoare la formarea si repartizarea fondurilor bugetelor publice 73) Din perioada descompunerii comunittii gentilice si nceputul ornduirii sclavagiste, cnd au aprut finantele ntr-o form incipient, n toate ornduirile finantele au actionat ca: a. relatii specifice ornduirii sclavagiste; b. relatii fiscale; c. relatii sociale de natur economic; d. relatii de productie.

74) n ce raport se afl sfera finantelor cu cea a relatiilor bnesti: a. este mai restrns; b. este mai cuprinztoare; c. este identic; d. nu se afl n nici un raport. 75) Sfera finantelor include numai relatiile bnesti care exprim: a. satisfacerea nevoilor de ordin general al societtii; b. o schimbare a formelor valorii; c. realizarea rolului si functiilor statului; d. un transfer de produs social (devenit national). 76) Relatiile referitoare la formarea si repartizarea fondurilor bugetelor publice, avnd un caracter nerambursabil, sunt relatii financiare: a. n sens restrns; b. n sens larg; c. privind cheltuielile statului; d. legate de formele valorii. 77) n scopul relatiilor de asigurare, rambursabilitatea prestatiei are caracter: a. aleatoriu; b. obligatoriu; c. temporar; d. legal. 78) Relatiile de credit si cele de asigurare trebuie tratate drept: a. categorii de relatii bnesti care au la baz obligatia de rambursare; b. categorii distincte si autonome de relatii bnesti; c. categorii de relatii bnesti n cadrul crora rambursabilitatea prestatiei are caracter aleatoriu; d. categorii de relatii bnesti legate de formele valorii. 79) Mijlocul financiar si juridic prin care statul procedeaz la repartitia sarcinilor publice, ntre persoanele fizice si persoanele juridice, ct mai rentabil posibil, l reprezint: a. finantele publice; b. creditul public; c. obligatia fiscal; d. bugetul de stat. 80) Functia de repartitie a finantelor publice cuprinde dou faze, si anume: a. constituirea si distribuirea fondurilor bnesti; b. transferul si constituirea fondurilor bnesti; c. numai distribuirea fondurilor bnesti; d. mobilizarea si transferul fondurilor bnesti. 81) n proportie covrsitoare, resursele bnesti ale finantelor publice sunt mobilizate: a. cu titlu definitiv si fr contraprestatie; b. avnd la baz principiul rambursabilittii; c. prin valorificarea unor bunuri proprietate de stat; d. prin distribuirea fondurilor publice. 82) Distribuirea, cea de-a doua faz a functiei de repartitie a finantelor publice, este dat n competenta autorittilor publice si se face n raport cu: a. oferta de resurse financiare; b. oferta si cererea de resurse financiare; c. cererea de resurse financiare; d. puterea contributiv a sectorului privat. 83) Distribuirea sau redistribuirea produsului intern brut prin intermediul finantelor publice are loc n cadrul aceluiasi tip de proprietate cnd: a. are loc un transfer de resurse ntre stat si unittile sale n ambele sensuri; b. are loc un transfer de resurse ntre stat si agentii economici cu capital privat sau mixt; c. are loc un transfer de resurse ntre stat si populatie; d. are loc un transfer de resurse ntre stat si organisme internationale. 9

84) Richard si Peggy Musgrave sustin existenta a trei functii ale finantelor publice: a. functia de alocare, de distribuire, de control; b. functia de alocare, de distribuire, de repartitie; c. functiile de alocare, de distribuire, de stabilizare; d. functia de alocare, de distribuire, de repartitie, de control. 85) Conceptiile potrivit crora rolul statului se reduce la nfptuirea sarcinilor si functiilor traditionale, constnd n mentinerea ordinii interne, administrarea justitiei si a lucrrilor publice, aprarea national sunt: a. conceptii clasice; b. conceptii moderne; c. conceptii postmoderne; d. conceptii contemporane. 86) Doctrina interventionist, conform creia statul este chemat s exercite un rol activ n viata economic st la baza: a. contemporane; b. conceptiilor clasice; c. conceptiilor postmoderne; d. conceptiilor moderne. 87) Armonizarea intereselor si interventiei statului cu cele ale sectorului privat reprezint o trstur specific: a. a conceptiilor moderne; b. a conceptiilor clasice; c. a conceptiilor postmoderne (contemporane); d. a doctrinei interventioniste. 88) Clasificarea finantelor n publice sau private se face n functie de natura dreptului dup care entittile si conduc activittile: a. public sau comercial; b. financiar sau civil; c. privat sau modern; d. de investitie sau de finantare. 89) Piata financiar este un loc cadru de ntlnire ntre nevoile de resurse bnesti ale ntreprinztorilor, ale productorilor si: a. disponibilittile bnesti ale societtilor de asigurri; b. disponibilittile bnesti ale ntreprinztorilor; c. disponibilittile bnesti ale productorilor; d. disponibilittile bnesti ale populatiei. 90) Piata capitalului este o piat specific, al crei obiect l formeaz: a. titlurile de valoare (actiuni, obligatiuni, titluri de stat); b. plasamentele economiilor populatiei; c. disponibilittile bnesti; d. productia si comercializare 91) Drile de repartitie si drile de calitate reprezentau sursele princ ipale de venituri ale statului pn n 1830 n: a. Transilvania; b. Tara Romneasc si Moldova; c. Serbia; d. Basarabia si Bucovin 92) Breslele si birnicii reprezentau cele dou mari categorii de contribuabili n: a. Tara Romneasc si Moldova; b. Transilvania; c. Serbia; d. Basarabia si Bucovin 93) Adevrata reform financiar s-a realizat n Trile Romne prin: a. Patenta mprtesei Maria Tereza de la 1754; b. Conventia de la Paris; c. Regulamentul Organic; d. Tratatul de la Paris. 10

94) Unificarea sistemului fiscal, reforma fiscal radical si msurile pentru echilibrarea bugetului public reprezint cele trei directii principale de orientare a legislatiei finantelor publice: a. n perioada 1886-1904; b. n timpul rzboiului din 1916-1918; c. dup 1918; d. dup 1904. 95) Functionarii din domeniul fiscal au fost mprtiti n functionari apartinnd serviciilor de constatare a impozitelor si functionari apartinnd serviciilor de ncasri si plti, prin reforma din: a. 1929; b. 1921; c. 1923; d. 1942. 96) Principalul izvor al dreptului finantelor publice l constituie: a. Constitutia; b. Legea privind finantele publice; c. Legea privind finantele publice locale; d. Codul fiscal. 97) Bugetul propriu al fiecrei unitti administrativ-teritoriale care are personalitate juridic se aprob anual prin: a. hotrri de guvern; b. hotrri ale consiliilor acestor unitti; c. lege; d. ordonante de guvern. 98) Drepturile si ndatoririle ce revin celor doi subiecti ai raporturilor juridice privind finantele publice reprezint: a. continutul raporturilor juridice financiare publice; b. obiectul raporturilor juridice financiare publice; c. activitti de natur organizatoric n materie bugetar; d. mijloace de ncasare si plti a unor sume de bani. 99) Raporturile juridice care implic ncasarea si plata unor sume (impozite, taxe, et) au si un obiect material, reprezentat de: a. dreptul de a pretinde s se aplice corect legea de ctre organul financiar de stat; b. drepturile si ndatoririle ce revin subiectilor raporturilor juridice privind finantele publice; c. ndatorirea de a executa obligatia financiar; d. sumele de bani respective. 100) Raporturile juridice financiare pot fi grupate n raporturi bugetare, raporturi fiscale, raporturi de credit public, raporturi privind emisiunea si circulatia bneasc, raporturi valutare, raporturi de control financiar, n functie de: a. actiunile referitoare la administrarea fondurilor publice; b. drepturile si obligatiile ce revin subiectilor; c. actiunile de control financiar; d. particularittile obiectului lor. 101) n domeniul privat, normele juridice privind finantele publice actioneaz pentru: a. stabilirea si ncasarea veniturilor publice de la toti contribuabilii b. formarea fondurilor necesare pentru finantarea actiunilor de interes general al societtii c. administrarea fondurilor necesare pentru finantarea actiunilor de interes general al societtii d. stabilirea destinatiilor curente ale fondurilor necesare pentru finantarea actiunilor de interes general al societtii 102) Cele trei elemente specifice ale bugetului public sunt: a. act administrativ, act de autorizare, lege; b. act de previziuni, act de autorizare, act anual; c. act de previziuni, act-conditiune de natur administrativ, act administrativ; d. act anual, act de previziune, act administrativ.

11

103) n Romnia, cuvntul buget apare pentru prima dat n: a. Regulamentul Organic al Munteniei si Moldovei (1831-1832); b. condicile de venituri si cheltuieli din vremea lui Gheorghe Vod, relative la Moldova; c. condicile de venituri si cheltuieli din vremea lui Brncoveanu, relative la Muntenia; d. Regulamentul de finante adoptat sub domnia lui Alexandru Ioan Cuz 104) Principiul universalittii, ca principiu al dreptului bugetar, presupune ca toate veniturile publice s se realizeze numai n cadrul: a. bugetului public; b. bugetului asigurrilor sociale de stat; c. bugetului trezoreriei statului; d. bugetelor fondurilor speciale. 105) Donatiile, fondurile de sprijin si reconstituirea creditelor bugetare sunt exceptii de la principiul: a. specializrii bugetare; b. unittii bugetare; c. anualittii bugetului public; d. universalittii. 106) Principiul unittii bugetare implic: a. nscrierea ntr-un singur act tuturor veniturilor si cheltuielilor publice; b. perceperea unui venit public pentru finantarea unei anumite cheltuieli bugetare; c. cuprinderea n bugetul public a veniturilor si cheltuielilor publice cu sumele lor totale n sume brute; d. neafectarea veniturilor bugetare. 107) Creditele aprobate din fondurile speciale neutilizate la finele anului bugetar se reporteaz n anul viitor, cu pstrarea destinatiei initiale, ceea ce constituie o exceptie de la: a. principiul unittii bugetare; b. principiul specializrii bugetare; c. principiul anualittii; d. principiul universalittii. 108) Principiul echilibrului bugetului public implic faptul ca: a. veniturile bugetului public s acopere integral cheltuielile publice; b. niciun venit public s nu poat fi instituit dect cu acordul Parlamentului; c. nu este admis perceperea unui venit public pentru finantarea unei anumite cheltuieli; d. toate operatiunile bugetare de ncasri si plti se exprim n moned national. 109) Principiul neafectrii veniturilor bugetare presupune: a. individualizarea veniturilor publice; b. c veniturile ncasate la buget se utilizeaz pentru anumite categorii de cheltuieli; c. folosirea rational a fondurilor; d. c veniturile ncasate la buget se depersonalizeaz. 110) Elaborarea raportului privind situatia macroeconomic pentru anul bugetar n discutie si proiectia acesteia n urmtorii 3 ani este asigurar de: a. Guvern; b. Parlament; c. Ministerul Finantelor; d. ordonatorii principali de credite. 111) Supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare si a contului general anual de executie este asigurat de: a. Guvern; b. Ministerul Finantelor Publice; c. Banca National a Romniei; d. ordonatorii principali de credite.

12

112) Examinarea periodic a executiei bugetare si stabilirea msurilor pentru mentinerea sau mbunttirea echilibrului bugetar este asigurat de: a. Ministerul Finantelor Publice; b. Agentia National de Administrare Fiscal; c. Guvern; d. ordonatorii principali de credite. 113) Aprobarea clasificatiilor bugetare precum si a modificrilor acestora se face de ctre: a. Guvern; b. Ministerul Finantelor Publice; c. Banca National a Romniei; d. ordonatorii principali de credite. 114) Pregtirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie se asigur de: a. Ministerul Finantelor Publice; b. Guvern; c. Parlament; d. ordonatorii principali de credite. 115) Bugetul de stat si bugetul asigurrilor sociale de stat se elaboreaz anual de ctre: a. Guvern; b. Parlament; c. Trezoreria statului; d. ordonatorii principali de credite. 116) Bugetul de stat si bugetul asigurrilor sociale de stat se aprob de: a. ordonatorii principali de credite; b. Guvern; c. Ministerul Finantelor Publice; d. Parlament. 117) Bugetul asigurrilor sociale de stat se adopt: a. prin lege separat de legea bugetului de stat; b. prin aceeasi lege cu cea a bugetului de stat; c. prin hotrre de guvern; d. prin ordonant a guvernului. 118) Bugetul trezoreriei statului presupune: a. operatiuni de ncasri si plti ntre societti comerciale cu capital privat; b. operatiuni de ncasri si plti de si ctre institutiile publice; c. operatiuni de ncasri si plti ntre persoane fizice; d. operatiuni de ncasri si plti de institutiile publice ctre persoanele fizice. 119) Competenta de aprobare a bugetelor locale apartine: a. consiliilor locale si consiliilor judetene; b. primarului; c. ordonatorilor principali de credite; d. guvernului. 120) Ministrul Finantelor Publice transmite ordonatorilor principali de credite o scrisoare-cadru care va specifica contextul macroeconomic pe baza cruia vor fi ntocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum si limitele de cheltuieli aprobate de Guvern: a. pn la data de 1 iunie a fiecrui an; b. pn la data de 15 iunie a fiecrui an; c. pn la data de 15 iulie a fiecrui an; d. pn la data de 1 iulie a fiecrui an. 121) Autorizarea creditelor bugetare aprobate se face: a. pentru ntreaga durat a exercitiului bugetar; b. trimestrial; c. semestrial; d. lunar. 13

122) Alocatiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite si, n cadrul acestora, pe capitole: a. nu pot fi majorate si nu pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli; b. nu pot fi majorate, dar pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli; c. pot fi majorate, dar nu pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli. d. pot fi majorate si pot fi virate si utilizate la alte articole de cheltuieli 123) Creditele bugetare aprobate pentru un anumit ordonator principal de credite: a. se pot vira si utiliza pentru finantarea altui ordonator principal de credite; b. nu se pot vira si utiliza pentru finantarea altui ordonator principal de credite; c. se pot vira si utiliza, n anumite conditii, pentru finantarea altui ordonator principal de credite; d. se pot vira si utiliza pentru finantarea altui capitol. 124) Creditele bugetare aprobate la un capitol: a. pot fi utilizate numai n anumite conditii pentru finantarea altui capitol; b. pot fi utilizate pentru finantarea altui capitol; c. nu pot fi utilizate pentru finantarea altui capitol; d. pot fi utilizate pentru finantarea unui ordonator principal de credite. 125) Virrile de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fondurile de rezerv bugetar si de interventie la dispozitia Guvernului: a. sunt interzise de lege; b. sunt permise de lege; c. sunt permise de lege n anumite conditii; d. sunt acceptate prin hotrre de guvern. 126) Metoda autonom, metoda majorrii (diminurii) si metoda evalurii directe reprezint: a. metode de impunere; b. metode moderne de evaluare a veniturilor si cheltuielilor bugetare; c. metode de elaborare a unor proiecte de buget; d. metode clasice de evaluare a veniturilor si cheltuielilor bugetare. 127) Efectuarea de calcule pentru fiecare surs de venit si fiecare categorie de cheltuieli reprezint: a. metoda autonom; b. metoda majorrii (diminurii); c. metoda evalurii directe; d. metoda elaborrii unui proiect de buget. 128) n situatia cnd presedintele Romniei are obiectiuni la proiectul legii bugetului de stat poate cere: a. reexaminarea acestuia; b. respingerea acestuia; c. blocarea procedurii de adoptare; d. anularea proiectului bugetului de stat. 129) Promulgarea legii este operatiunea final a procedurii legislative si const n emiterea unui decret de promulgare de ctre: a. Presedintele Romniei; b. primul ministru al Romniei; c. Parlamentul Romniei; d. Ministrul Finantelor. 130) Legile bugetare anuale pot fi modificate n cursul exercitiului bugetar prin legi de rectificare crora li se aplic: a. proceduri speciale; b. proceduri diferite de cele ale legilor bugetare initiale; c. aceleasi proceduri ca si legilor bugetare initiale; d. codul de procedur civil. 131) Legile de rectificare trebuie s fie elaborate cel mai trziu: a. la data de 30 noiembrie; b. la data de 31 decembrie; c. la data de 15 noiembrie; d. la data de 1 noiembrie. 14

132) Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor din bugetul de stat, pe capitole de clasificatie bugetare este o atributie ce revine: a. Guvernului; b. ordonatorilor principali de credite; c. Ministerului Finantelor Publice; d. Parlamentului. 133) Deschiderea creditelor bugetare si alimentarea cu fonduri a conturilor bancare deschise pentru ordonatorii principali de credite este o atributie ce revine: a. Ministerului Finantelor Publice; b. ordonatorilor secundari de credite; c. Guvernului; d. Parlamentului. 134) Efectuarea transferurilor ctre autorittile colectivittilor locale, n limitele prevzute n bugetul de stat n functie de necesittile executiei bugetare este o atributie ce revine: a. ordonatorilor principali de credite; b. Ministerului Finantelor Publice; c. ordonatorilor secundari de credite; d. Guvernului. 135) Efectuarea controlului preventiv si de gestiune asupra veniturilor si cheltuielilor publice, precum si controlul de gestiune asupra patrimoniului public este o atributie exercitat de: a. Ministerului Finantelor Publice; b. Guvernului; c. ordonatorilor principali de credite; d. Parlamentului. 136) Conducerea trezoreriei nationale e asigurat de: a. Banca National a Romniei; b. Guvern; c. Ministerul Finantelor Publice; d. Parlamentului. 137) Angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor n limita creditelor bugetare repartizate s i aprobate legal reprezint obligatia: a. ordonatorilor de credite; b. Guvernului; c. Ministerului Finantelor Publice; d. d Parlamentului. 138) Organizarea monitorizrii programului de achizitii publice si a programului de lucrri de investitii publice reprezint obligatia: a. Guvernului; b. ordonatorilor de credite; c. Ministerului Finantelor Publice; d. Parlamentului. 139) Blocarea sau reducerea utilizrii unor credite constatate ca fr temei legal sau fr justificare n bugetele ordonatorilor principali de credite se poate face de ctre: a. Ministerul Finantelor Publice; b. Curtea de Conturi; c. ordonatorii principali de credite; d. Parlamentului. 140) Contul general anual de executie a bugetului de stat, a bugetului asigurrilor sociale de stat si celelalte conturi anuale de executie se aprob prin lege dup verificarea acestora de ctre: a. Ministerul Finantelor Publice; b. ordonatorii principali de credite; c. Curtea de conturi; d. Parlamentului.

15

141) mprumutul public reprezint un acord de voint al prtilor de unde rezult caracterul: a. contractual al acestuia; b. rambursabil al acestuia ; c. oneros al acestuia; d. gratuit al acestuia 142) Existenta unei contraprestatii n sarcina statului sub forma unor dobnzi, comisioane, sau alte avantaje acordate creditorilor, convenite prin contract, arat: a. caracterul oneros al mprumutului public; b. caracterul rambursabil al mprumutului public; c. caracterul contractual al mprumutului public; d. caracterul gratuit al mprumutului publi 143) mprumutul public trebuie autorizat n prealabil de ctre Parlament, de unde rezult: a. caracterul gratuit al mprumutului public; b. caracterul oneros al acestuia; c. caracterul rambursabil al acestuia; d. caracterul legal al acestui 144) Garantarea mprumuturilor interne si externe se face de ctre Guvern, numai prin: a. Ministerul Finantelor Publice; b. Trezoreria statului; c. Comisia de buget-finante a Parlamentului; d. Primul Ministru. 145) Fondul de rezerv bugetar la dispozitia Guvernului este folosit pentru: a. realizarea politicii cheltuielilor publice; b. cheltuieli urgente sau neprevzute; c. ndeplinirea parteneriatului public-privat; d. finantarea regiunilor defavorizate. 146) Fondul de interventie la dispozitia Guvernului se utilizeaz pentru: a. finantarea unor actiuni urgente mpotriva calamittilor; b. finantarea regiunilor defavorizate; c. subventionarea agentilor economici; d. cheltuieli neprevzute. 147) Controlul politic al executiei bugetului public se efectueaz de ctre: a. Presedintele Romniei; b. Guvern; c. Parlamentul Romniei; d. ordonatorii principali de credite. 148) Ministerul finantelor publice poate utiliza fondurile n valut, contractate pentru finantarea si refinantarea datoriei publice guvernamentale pentru: a. plata serviciului datoriei publice; b. importuri de materii prime; c. rscumprarea titlurilor de stat pe piata secundar; d. operatiuni specifice de administrare a riscului valutar. 149) Singurul contractant si administrator al datoriei publice guvernamentale directe si garantate este: a. Ministerul Finantelor Publice; b. Parlamentul Romniei; c. Guvernul Romniei; d. Presedintele Romniei. 150) Titlurile de valoare si mprumuturile de la societtile comerciale bancare sau de la alte institutii de credit sunt instrumente ale: a. consiliilor locale; b. institutiilor publice; c. datoriei publice locale; d. investitiilor publice locale.

16

S-ar putea să vă placă și