Sunteți pe pagina 1din 9

Alexandru Lapusneanu Aparitie: in perioada pasoptista, in 1840, in primul numar al revistei Dacia Literara.

Incadrare in context: prima nuvela istorica din literatura romana, opera apartine prozei romantice, fiind inspirata din istoria nationala, potrivit recomandarilor lui Mihail Kogalniceanu, in manifestul literar al romantismului romanesc, articolul-program intitulat Introductie. Incadrare in specie: Specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, avand un fir narativ central, cu personaje relativ putine, caracterizate succinct ce graviteaza in jurul personajului principal. Alexandru Lapusneanu este o nuvela romantica de inspiratie istorica prin tema, conflict, personaje exceptionale in spatii exceptionale, construite prin antiteza, culoarea epocii si inspiratia din istoria nationala (Evul Mediu). Tema: lupta pentru putere in epoca medievala. Evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu evidentiaza lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de catre un domnitor crud, tiran. Perspectiva narativa: Naratorul este omniscient, omniprezent, detasat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin ceteva epitete de caracterizare, tiran, curtezan, miselul boier, desantata cuvantare. Naratiunea la persoana a III a aminteste prin obiectivitate si concizie de relatarea cronicarilor. Incipit si final: de remarca prin sobrietatea actoriala. Atfel, personajul initial rezuma evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanu si atitudinea lui vindecativa, conferind verosimilitate textului prin precizarea coordonatelor spatiale si temporale (Moldova, a doua domnie a lui Lapusneanu). Frazele finaleconsemneaza sfarsitul tiranului in mod concis, obiectiv. Structura: Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative si a episoadelor. Echilibrul compozitional este realizat prin organizarea textului narativ in patru capitole, cre fixeaza momentele subiectului. Capitolele poarta cate un motto cu rol rezumativ si anticipativ, care constituie replici memorabile ale personajelor: capitolul I, Daca voi nu ma vreti eu va vreu, capitolul al II-lea Ai sa dai seama, Doamna!, capitolul al III-lea, Capul lui Motoc vrem... si capitolul al IV-lea De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu. Conflictul: este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului principal. Conflictul exterior principal este de ordin poleric, lupta pentru putere fiind iscata intre domnitor si boieri. Conflictul secundar dintre domnitor si Motoc, particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului, iar conflictul social, intre boieri si popor se limiteaza la revolta multimii din capitolul al III - lea. Statutul psihologic, moral, social al personajului principal: Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, exceptional care actioneaza in situatii exceptionale (scena uciderii celor 47 boieri, scena pedepsirii lui Motoc, scena mortii domnitorului otravit). Intruchipeaza tipul domnitorului sangeros, tiran si crud. El este construit din contraste, din umbre si lumini si are o psihologie complexa, calitati si defecte puternice. Trasaturi principale: Trasatura principala a personajului este vointa de putere. Crud, hotarat, disimulat, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, viclean, abil politic, personajul este puternic individualizat si memorabil. Hotararea de a avea puterea domneasca este implacabilasi

rostita inca de la inceputul nuvelei, in raspunsul dat boierilor trimisi de domnitorul Tomsa, care i-a cerut sa se intoarca de unde a venit pentru ca poporul nu-l vrea si nu-l iubeste. Hotararea domnitorului de a-si relua tronul si dorinta sa de razbunare fata de boierii tradatori constituie intriga nuvelei. Hotararea este pusa in practica prin guvernarea cu ajutorul terorii: confiscarea averilor boieresti, uciderea unor , ulminand cu uciderea celor 47boieri de la ospat si incheindu-se cu revenirea asupra hotararii de a se calugari, lucru care i-ar fi anulat identitatea. In capitolul al IV-lea este infatisat dezodamantul, moartea tiranului prin otravire. Dupa 4 ani de la scenele grotesti, macabre la care a participat, Lapusneanu se retrage in cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul este calugarit, dupa obiceiul vremii. Revenindu-si, el isi exprima dispretul si dorinta de a se razbuna fata de preoti printr-un limbaj abuziv, amenintand ca ii va ucide pe toti. Astfel, Ruxandra accepta sfatul boierilor de a-l otravi. Vointei i se asociaza alte trasaturi. Abilitatea in ceva ce priveste relatiile umane, diplomatia, cunoasterea psihologiei umane sunt calitati ale conducatorului. Dissimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de la alegerea locului si momentului (liturghia de la mitropolie), la integrarea frazelor biblice in discurs si pana la detaliile propriei vestimentatii. Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze persoanele. Procedeele de caracterizare: Personajul este caracterizat direct de catre narator, de alte personaje si prin autocaracterizare si indirect prin limbaj, fapte, atitudine, comportament, relatii cu alte personaje, gesturi, atitudine, vestimentatie. Naratorul realizeaza in mod direct portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentatiei specifice epocii si prin epitetele de caracterizare in inversiune nenorocitul domn, aceasta desantata cuvantare, ce devin marci ale subiectivitatii . Caracterizarea realizata de alte personaje este succinta : Crud si cumplit este omul acesta (mitropolitul Teofan), sangele cel pangarit al unui tiran ca tine (Spancioc). Autocaracterizarea evidentiaza trasaturi morale n-as fi un natarau de frunte, cand m-as crede in tine?. Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza in maniera romantica cruzimea personajului si dorinta lui de a distruge infuenta boierilor: uciderea si torturarea lor, distrugerea cetatilor si reducerea numarului ostilor moldovene. Prin inlantuirea gradata a scenelor din capitolul al III-lea, se dezvaluie magistral complexitatea portretului moral al tiranului care pune in aplicare un plan diabolic. Inteligent, ii atrge pe boieri laa curte spre a-i ucide. Abil, disimulat, se foloseste de momentul sujbei religioase, de vestimentatia si de coroana domneasca, de citate biblice plasate intr-un discurs mincinos, dar persuasiv si crud, ordona soldatilor uciderea boierilor, apoi alcatuieste insusi piramida din capete, pe care o arata cu satisfactie doamne. Rade in timpul masacrului . Pe Motoc in da cu sange rece pe mana multimii revoltate, spunand ca face un act d dreptate. Limbaj: contine expresii populare ramasa cu gura cascata, regionalisme fonetice, gasand, dar forta de sugestie au regionalismele care conserva forma de secol XIX. Regionalismele si arhaismee sunt utilizate pentru culoarea locala. Limbajul personajelor este unul dintre principlele mijloace de caracterizare si concentreaza attudini, reda trasaturi in mod indirect, prin replicile memorabile. Opinie: intr-o nuvela istorica in care conflictul este lupta pentru putere dintre domnitor si boieri, caracterul sangeros al actiunilor lui Lapusneanu se raporteaza veridic la realitatile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. Resortul psihologic l dorintei de razbunare si al cruzimii fata de boieri este tradarea domnitorului bun si bland in prima sa domnie. Potrivit esteticii romantice, portretl tiranului se contureaza din lumini si umbre si in antiteza cu alte personaje: cruzimea lui opusa blandetii doamnei Ruxandra, hotararea si taria lui de caracter contrastand cu lasitatea lui Motoc. Dar ceea ce este memorabil in cazul unui personaj romantic este caracterul exceptional al faptelor si

insusirilor sale: are o hotarare de neclintit si o cruzime iesita din comun, manifestata in scena uciderii celor 47 boieri sau a razbunarii pentru tradarea lui Motoc, pe care il da pe mana multimii revoltate.

Luceafarul Aparitie: in 1883 in Almanahul Societatii Academice Social - Literare Romania Juna din Viena, fiind apoi reprodus in revista Convorbiri Literare Surse de inspiratie: poemul are la origini basmul popular romanesc Fata in gradina de aur, Eminescu valorificand si izvoare mitologice precum mitul luceafarului, mitul erotic al zburatorului si mitul antic al lui Hyperion. Poem romantic: este un poem romantic realizat prin interferenta epicului cu liricului, cu o intindere relativ mare, cu un continut filozofic si caracter alegoric. Astfel lirismul sustinut de meditatia filosofica si de expresivitatea limbajului este turnat in schema epica a basmului si are elemente dramatice, secvente realizate prin dialog si dramatismul sentimentelor. Tema: poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Astfel, destinul omului superior este imaginat intr-o relatie de antiteza cu soarta omului comun, fiind astfel redata ideea de incompatibilitate intre 2 lumi. Se remarca, de asemenea, 2ipostaze ale eroului: iubirea cosmica, ideala, absoluta corespunzatoare povestii fantastice si simbolice de iubire dintre un astru si o fata de imparat si iubirea pamanteana, concreta fericita, implinita ilustrata prin cuplul Catalin-Catalina. Totodata, se remarca tema naturii ce apare in 2 ipostaze: natura cosmica si natura terestra. Structura: Compozitional, poemul e alcatuit din 4 tablouri ce surprind opozitia dintre cosmic si terestru si dintre 2 ipostaze ale cunoasterii, geniul si omul omun. Viziunea: Viziunea romantica este data de tema, de relatia geniu-societate, de alternare a planului terestru cu cel cosmic, de antiteze, de motivele literare(luceafarul,visul), de imaginarul poetic. Titlul: Titlul poemului se refera la motivul central al textului, luceafarul, si sustine alegoria pe tema romanitca a locului geniului in lume, vzut ca o fiinta solitara si nefericita,opusa omului comun. Titlul uneste 2 mituri: unul romanesc al stelei calauzitoare si altul grecesc, al lui Hyperion, sugerand prin aceasta natura dubla a personajului. Incipit: Se afla sub semnul basmului. Timpul este mitic: A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata . Cadrul abstract este umanizat, portretul fetei de imparat realizat prin superlativul absolut O prea frumoasa fata, scoate in evidenta unicitatea terestra. Compratiile Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele propun o posibila dualitate: puritate si predispozitie spre inaltimile astrale. Simetria: Simetria compozitionala se realizeaza in cele 4 parti ale poemului astfel: cele 2 planuri interfereaza in prima si ultima parte, pe cand partea a doua reflecta doar planul terestru(iubirea intre Catalin si Catalina), iar partea a treia este consacrata planului cosmic(calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si raspunsul). Partea intai: Este o spledida poveste de dragoste. Imaginarul poetic este de factura romntica. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare, in cadrul nocturn realizat prin motive literare romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda. La chemearea-descantec rostita de fata Cobori in jos luceafar bland,/Alunecand pe o raza,/Patrunde-n casa si in gand/Si viata-mi

lumineaza, Luceafarul se smulge din sfera sa spre a se intrupa prima oara din cer si mare, ca un tanar voievod, un mort frumos cu ochii vii. In aceasta ipostaza angelica, luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romantice: par de aur moale, umerele goale, umbra fetei stravezii/E alba ca de ceara. Cea de a doua intrupare, din soare si noapte, reda ipostaza demonica. Cosmogonia este redata in tonalitate majora: iar ceru-ncepe a roti/In locul unde piere . Luceafarul vrea sa eternizeze iubirea lor oferindu-i fetei mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului: O, vin, in parul tau balai/S-anin cununi de stele,/Pe-a mele ceruri sa rasari/Mai mandra decat ele. Paloarea fetei si stralucirea ochilor, semne ale dorintei de absolut, sunt insa intelese de fata ca atribute ale mortii: privirea ta ma arde. Ea ii cere sa devina muritor, iar luceafarul/geniul accepta sacrificiul: tumi ceri chiar nemurirea mea/In schimb pe-o sarutare..

Partea a doua: Idila dintre fata de imparat,numita acum Catalina si pajul Catalin,infatiseaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii terestre. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie: a omului comun. Portretul lui Catalin este realizat in antiteza cu portretul luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice erau desprinse din mit, abstracte exprimand nemarginirea, infinitul, eternitatea. Catalin devine intruchiparea teluricului, a mediocritatii pamantene: viclen copil de casa, baiat din flori si de pripas,/Dar indraznet cu ochii, cu obrajei ca doi bujori. Partea a treia: Configureaza zborul spre Demiurgsi structureaza planul cosmic. Acest tablou cupride zborul cosmic, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si eliberarea. In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul inselat de repaos: si din repaos m-am nascut, mi-e sete de repaos, adica de viata finita, de stingere, este numit Hyperion. Acesta ii cere Demiurgului sa il dezlege de nemurire pentru a descifra taina iubirii absolute, in numele careia este gata de sacrificiu: Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de iubire.... Demiurgul refuza cererea lui Hyperion pentru ca el face parte din ordinea primordiala a cosmosului, iar desprinderea sa ar duce la haos. De asemenea, pune in antiteza lumea nemuritorilor si aceea a muritorilor oferindu-i lui Hyperion in compensatie diferite ipostaze ale geniului: filozoful, poetul ca si argumentul infidelitatii fetei. Partea a patra: Imaginarul poetic se nuanteaza printr-un peisaj umanizat tipic eminiscient, in care scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei infinite, in singuratate si liniste, in pacea codrului, sub lumina blanda a lunii. Declaratia de dragoste a lui Catalin, patimasa lui sete de iubire exprimata prin metaforele noaptea mea de patimi, durerea mea, iubirea mea de-ntai, visul meu din urma, ca si constituirea cuplului adamic il proiecteaza pe acesta intr-o alta lumina, producand ambiguitate asupra identitatii vocii lirice. Final: Geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna, a norocului trecator, de nivel terestru, asumandu-si destinul de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul sau se indreapta spre omul comun, faptura de lut, prin replici fara raspuns cuprinse in interogatiile retorice finale: Ce-ti pasa tie, Chip de lut/Dac-oi fi eu sau altul?/Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece,/ Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece. Omul comun, incapabil sa-si depaseasca limitele, ramane ancorat in cercul stramt, simbol al vremelniciei, iar geniul atinge ataraxia , starea de perfecta liniste sufleteasca, obtinuta prin detasarea de framantarile lumii.

Figuri de stil: La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei, dar si a antitezei intre omul de geniu si oamenii comuni, antiteza care apare si in discursul Demiurgului: Ei doar au stele cu noroc/ Si progoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Si nu cunoastem moarte. Prezenta metaforelor, mai ales in primul tablou, in cadrul dialogului dintre Luceafar si fata de imparat, accentueaza ideea iubirii absolute ce se cere eternizata intr-un cadru pe masura: palate de margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt utilizate imagini hiperbolice: Venea plutind in adevar/ Scaldat in foc de soare. Elemente de prozodie: Muzicalitea elegiaca, meditativa a celor 98 de strofe ale poemului, este data de particularitatile prozodice: masura versurilor de 7-8 silabe, ritmul iambic, rima incrucisata, fiind prezente si asonantele si rima interioara. Limbaj si expresivitate: Formele arhaice ale unor vorbe accentueaza atmosfera fabuloasa specifica basmului: si apa unde-au fost cazut. Verbele la imperfect in episodul calatoriei Luceafarului in spatiul cosmic, denota miscarea eterna si continua: cresteau, treceau, parea, vedea. Interjectiile in dialogul Catalin-Catalina: mari, ia si abundenta vorbelor la imperativ in strofele ce constituie chemarile fetei, marcheaza adresarea directa: cobori, patrunde, lumineaza. Verbele la perfect simplu si la conjuctiv din tabloul al doilea sustin oralitatea stilului, vorbirea populara se facu, sa razi, sa nu dai. Dativul etic si dativul posesiv sustin tonul de intimitate.

Opinie privind tema si viziunea despre lume: Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geinului in lume, povestea, personajele, relatiile intre ele fiind transpuse intr-o suita de metafore, personificari si simboluri. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in lume, vazut ca fiinta solitara, opusa omului comun, dupa cum, chiar poetul nota pe marginea unui manuscris: el n-are moarte, dar n-are nici noroc. Mi s-a parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat acest inteles alegoric. Astfel, aceste cuvinte, desi nu epuizeaza continutul adanc al poemului, obliga totusi la o anumita interpretare a textului.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Aparitie: Publicat in 1930, este un roman modern, subiectiv, de analiza psihologica. Incadrare in context: Romanul modern de tip proustian, promovat de Camil Petrescu, impune un nou univers epic, o alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj, o constiinta lucida, analitica, intelectuala, inadaptatul superior. Prin sincronizarea cu filozofia, stiinta si literatura universala, modernismul impune intelectualizarea prozei, schimbarea mediului rural cu cel citadin si dezvoltarea romanului de analiza. Incadrare in specie: Roman psihologic prin tema, conflict interior si prin utilizarea unor tehnici moderne ale analizei psihologice(introspectie, monolog interior, fluxul constiintei), romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o monografie a indoielii. Astfel, unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la pers intai, luciditatea (auto)analizei, anticalofilismul, dar si autenticitatea incadreaza opera in tipologia romanului modern de tip subiectiv. Tema: Dragostea si rzboiul reprezinta temele romanului, experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist, asumate din perspectiva absoluta. Perspectiva narativa: Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu. Naratiunea la persoana intai presupune existenta unui narator implicat. Astfel, situarea eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate. Incipit si final: Desi este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie realista coordonatele spatio-temporale: in primavara anului 1916, ca sub-locotenent proaspat, intaia data concentrat luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea Vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal. Finalul deschis lasa loc insa, interpretarilor multiple asa cum se intampla, in general, in proza de analiza psihologica: i-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul Structura: Romanul este structurat in doua parti alcatiuite din 13 articole. Prima parte a romanului ultima noapte de dragoste reprezinta memorarea iubirii matrimoniale esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Partea a doua intaia noapte de razboi, construita sub forma jurnalului de calatorie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de companie al autorului insusi, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului. Planuri temporale: Primul capitol pune in evidenta cele 2 planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii, timpul cronologic(prezenta frontului) si timpul narat, timpul psihologic(trecutul povestii de iubire) Conflictul: Conflictul este interior si se produce in constiinta personajului narator care traieste stari si sentimente contradictorii fata de sotia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raportarile pe

care protagonistul le are cu realitatea incojuratoare. Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat de realitatea inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va produce destramarea cuplului. Implicarea Elei in lumea mondena, pe care eroul o dispretuieste si pe care tine sa se detaseze, reprezinta principalul motiv al rupturii dintre Stefan si sotia sa. Statut psihologic, moral, social al personajului principal: Personajul principal reprezinta tipul intelectualului lucid, sensibil, inteligent, orgolios, inadaptabil superior, care traieste drama indragostitului de absolut, confruntat cu societatea meschina, dominata de mediocritate si imoralitate. Student la filozofie, Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traiesti in lumea ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala imediata. Trasaturi principale: Lipsit de mijloace materiale deosebite, acesta se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la litere, tanara cocheta, considerata cea mai frumoasa si cea mai populara studentade la Universitate. O trasatura nu doar a lui Gheorghidiu ci si a majoritatii eroilor lui Camil Petrescu o constituie luciditatea. Natura reflexiva de intelectual, el nu traieste decat pentru a gandi si pentru a analiza. Astfel, nevoia de absolut il determina in episodul excursiei de la Odobesti sa isi analizeze cu luciditate starile si sa-si exagereze suferinta provocata de impresia ca este inselat. O alta trasatura a personajului principal este orgoliul, semnificativa fiind secventa mesei in familie la casa batranului var Tache. Stefan ii ia apararea tatalui sau mort, Corneliu, care este jignit si acuzat ca a fost o fire risipitoare si ca nu a lasat nicio mostenire fiului sau. Caracterizare personaj principal: Fine reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei, acumuland progresiv nelinisti si indoieli interioare, care devin sfasetoare, exprimate prin monologul interior : nu mai puteam citi nicio carte, parasisem Universitatea. El respinge cu fermitate stupiditatea geloziei, considerand-o neconforma cu normalul si realitatea. Nu am fost nicio secunde gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii. Excursia de la Odobesti reprezinta una dintre scenele ce evidentiaza spiritul interogativ., hipersensibil si hipoanalitic al lui Stefan. Pentru aceasta, fiecare gest al sotiei, pozitia corpului, zambetul afisat reprezinta tot atatea ocazii de autoanaliza, declansand revelatii asupra iubirii. Orgolios, el va adopta un comportament asemanator cu al Elei la urmatoarea iesire. Apoi, devine razbunator in urma refuzului Elei de a pleca de la o anumita petrecere, aducand in patul conjugal o femeie de strada, doar pentru a-si satisface orgoliul ranit. Atentia insistenta acordata Elei de domnul G sporreste suspiciunile personajului-narator, care, autoanalizandu-se, ii observa pe cei doi cu luciditate, despicaand firul in patru: Nevasta-mea avea o voce usor emotionata. Se foloseste si de introspectie pentru a-si arata zbuciumul interior, Nu pot gandi nimic, creierul parca mi s-a zemuit. A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o experienta traita direct, care constituie capatul dramei intelectuale. Notatiile personajului despre razboi sunt de o mare autenticitate si luciditate, vata oamenilor fiind la cheremul hazardului. Cadem cu sufletele rupte, in genunchi. Portretul fizic este vag prezentat, in putinele pasaje descriptive fiind conturat ca un individ lipsit de preocupari pentru vestimentatie si aspect, pe care le considera frivole si superficiale. Este caracterizat direct de alte personaje: Dar nu vezi ca toti vor sa te insele... Pentru ca esti prea bun..., Esti de o sensibilitate imposibila.(Ela) Procedee de caracterizare: Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan Gheorghidiu analizeaza cu luciditate, alternand sau interferand aspecte ale planului interior din fluxul constiintei (trairi, sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri umane, relatii cu alte personaje). Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, Gheorghidiu este caracterizat mai ales

prin caracterizare indirecta care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. Caracterizare directa este rar realizata de alte personaje, prin replici scurte: Esti de o sensibilitate impasibila, N-ai spirit practic. In acest roman subiectiv, de analiza, este folosita adesea autocaracterizarea pentru portretul fizic, moral sau psihologic, Eram alb ca un om fara globule rosii. Pentru observarea propriilor trairi psihice se utilizeaza procedee specifice romanului psihologic modern precum: introspectia, autoanaliza lucida, monologul interior, notarea starilor fiziologice si a senzatiilor organice. Stil: Stilul anticalofil (impotriva scrisului frumos) pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului. Opinie: Razboiul si iubirea sunt cele doua teme ale romanului si constituie doua experiente decisive pentru devenirea personajului. Suferinta lui este lucida in detaliile analizei, iar orgoliul este profund. In final, dupa traversarea dramei colective a razboiului, pasiunea devoratoare este inlocuita cu indiferenta rece. Dezamagirea lui este profund marcata de constientizarea imaginii femeii pe care a iubit-o la modul absolut ca un peisaj si un cap strain si vulgar. Se produce astfel drama constatarii distantei dintre iluzie si realitate, dintre ideal si banalitate.

Observatii: As fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare, plapanda si avand nevoie sa fie protejata, nu sa intervina atat de energic interesata. Dintr-un orgoliu exagerat el refuza sa intre in competitie cu ceilalti, fiindca i se pare sub demnitatea lui de intelectual sa-si schimbe garderoba si sa adopte comportamentul superficial al ???? mondeni apreciati de Ela. Din dorinta de a trai o experienta existentiala pe care o considera definitorie pentru formarea lui ca ca om, dar si dintr-un orgoliu exagerat, Stefan se izoleaza voluntar. Iubirea barbatului se naste din admiratie fata de profunzimea sentimentelor Elei pentru el, din duiosie dar mai ales din orgoliu. Natura reflexiva de intelectual , el nu traieste decat pentru a gandi si pentru a analiza In opinia personajului narator, un om lucid, inteligent si s constient, Ela se dovedeste frivole si oarecum superficiala, lasandu-se in voia tentatiilor mondene. Natura reflexiva si hipersensibila, personajul sufera pentru ca are inpresia ca este inselat. Mici indecente, gesturi fara importanta , privirile pe care Ela le schimba cu domnul G se amplifica in constiinta protagonistului. Nevoia de absolut il determina sa isi analizeze cu luciditate starile si sa isi exagereze suferinta.